Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
26Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Curs de Filosofie Gr.

Curs de Filosofie Gr.

Ratings:

5.0

(2)
|Views: 1,217 |Likes:
Published by gavriil33

More info:

Published by: gavriil33 on Jun 03, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/04/2012

pdf

text

original

 
CURS DE FILOSOFIE GREACĂ
I. GÂNDIREA FILOSOFIPRESOCRATICĂ
Punct de întâlnire între Occident şi Orient, Ionia este considerată ca fiindlocul unde s-a născut gândirea filosofică europeană. Invazia dorică din secoleleXI-X î.Hr. duce la prăbuşirea civilizaţiei egeene şi la instaurarea unui climat propice gândirii speculative.Cele mai importante şcoli filosofice ce au început să se contureze dupăinvazia dorică şi până la Socrate au fost:
I.
Şcoala ioniană
(centre: Efes, Atena, Milet):
a.
Thales din Milet (640/629-546 î.Hr.; b.Anaximandru (610-547)c.Anaximene (560/548- )Toţi trei prezintă natura ultimă ca pe un principiu material, de aicidenumirea de «hylozoişti» (hyle = materie). Gândirea lor a dat naştere unui
monism materialist abstractizat 
.
Dezvoltarea şcolii ioniene
:d.Heraclit din Efes (cca. 550-480)e.Empedoclef.Anaxagora din Clazomene (Lidia)
I.Pitagoreismul
: Pitagora din Samos (572-500). El foloseşte pentru prima dată cuvântul „filosof“, în locul lui „sophos“ (înţelept).III.
Şcoala eleată
:a.Xenophon (contemporan cu Pitagora şi Anaximandru) b.Paramenide (cca. 500)c.Zenon din Elea (490-430).
IV.Atomismul
a.Leucip din Milet b.Democrit din Abdera (470-361).În acele timpuri îndepărtate nu exista profesia de „filosof“. Filosofii erauîn acelaşi timp învăţaţi, matematicieni, geometri, astronomi. Se interesau deeclipsele de soare şi de lună, de numere şi calcule, de figurile geometrice şi proprietăţile lor. Astfel, cea mai veche şcoală filosofică, celebra şcoală dinMilet, în Asia Mică, a fost întemeiată de Thales, inventatorul teoremei după carecercul este locul geometric al unghiurilor drepte construite pe un segment dedreaptă.Este vorba de spirite viguroase care, în raport cu conştiinţele epocii, erauspirite universale. Ceea ce le-a suscitat mai presus de toate mirarea eraspectacolul
 schimbării
. Trăim într-o lume unde totul se schimbă fără încetare.Tot ceea ce contemplăm, toate lucrurile de care ne servim, toate fiinţele vii,inclusiv oamenii, totul se schimbă necontenit, totul trece.
1
 
Prima întrebare s-a pus în felul următor: „Ce anume persistă de-a lungultuturor schimbărilor?“ Primul răspuns filosofic dat la acesată întrebare a fost:
 substanţa
e cea care persistă în tot ce se schimbă şi trece fără încetare. De bunăseamă, trebuie să fie ceva ce dăinuie în toate câte sunt; altminteri, de mult n-ar mai exista nimic.Schimbarea are ca suport un „ce“ subzistent, care se schimbă şi caretotuşi
rămâne
fiinţă. Prima întrebare pusă de şcoala din Milet a fost, aşadar:„Care este
 substanţa
ce persistă în cadrul schimbării?“Filosofii din Milet au dat la această întrebare răspunsuri diferite. Thales,de exemplu, spunea că substanţa ce stă la baza tuturor lucrurilor şi se transformăîn toate lucrurile este
apa
. Anaximene susţinea că principiul primordial este
aerul 
(determinat). Anaximandru credea că este
infinitul 
sau
nedeterminatul 
(apeiron), iar Heraclit că ar fi
 focul 
. Nici unul dintre ei nu a spus, însă:
 pământul 
. De ce pământul nu a fost conceput niciodată ca fiind substanţa cesusţine tot restul? Poate că elementul acesta părea prea greu, inapt de a setransforma în toate lucrurile. Când filosofii din Milet spuneau: este apa, aerul,focul sau chiar infinitul, nu-i sigur că ei desemnau astfel „elementele“ în sensul
material 
al cuvântului. Nu trebuie să introducem în gândirea celor din vechimeo problematică ce lor le era încă străină. Pentru ei, distincţia dintre „material“ şi„imaterial“ de pildă, nu era încă radicală. Ei au luat în considerare, pur şisimplu, elementele cele mai fluide, cele mai subtile, ceea ce excludea pământulşi le permitea să treacă lesne de la „aer“ la „infinit“. Infinitul era şi el, fărăîndoială, încă material, dar şi mai fin, mai subtil.Unii moderni prezumţioşi vor spune: apa e pur şi simplu H
2
O. Toateacestea sunt lipsite de sens. Sensul este însă altundeva. Ceea ce e important este
 problema
 pusă, nu atât soluţia ce i s-a dat. Iar în soluţiile propuse, importantăeste
direcţia
pe care o sugerează, orientarea către ceva lichid, fluid, capabil să iachipul tuturor lucrurilor, fără să se anihileze.adar, nu ntul ca simbol al materiei va fi socotit substaa primordială, persistentă. El este, de bună seamă, contrariul curgerii, dar nu e unsimbol adecvat pentru permanenţa fiinţei.
ŞCOALA IONIANĂ şi ŞCOALA ELEATĂ:HERACLIT şi PARMENIDE
Se poate spune că Heraclit şi Parmenide au rămas, de-a lungul întregiiistorii a filosofiei, ca două simboluri care au servit mereu la enunţarea unor  probleme esenţiale. Încă şi astăzi, anumiţi gânditori pot fi taxaţi drept „ionieni“,iar alţii drept „eleaţi“. Spinoza, de exemplu, în sec. al XVII-lea, e un filosof net„eleat“, pe când Hegel, în sec. XIX, aparţine filosofiei ioniene, heraclitiene.Cele două şcoli au pus problema schimbării şi a duratei, a trecătorului şi a permanentului. Şi, totodată, problema unului şi multiplului.În ce constă, deci, problema unului şi multiplului? Ea este în fapt strânslegată de cea a permanentului şi trecătorului, căci trecătorul aparţile lumii
2
 
multiplului
, a
 pluralului
. Pe când, dacă vrem să gândim permanentul, vizămimplicit ceva ce este
unu
. E o constantă a întregii noastre tradiţii occidentaleiudeo-ceştine: dacă vrem să numim ceea ce
este
, ceea ce nu e nici schimbător,nici trecător, vorbim despre Etern sau despre Unu. Unul şi Eternul sunt ceea cenu se schimbă.Problema raportului dintre unu şi multiplu şi cea a raportului dintretrecător şi imuabil sunt deci strâns înrudite. Ele preocupă deopotrivă şcoalaioniană şi cea eleată.
Heraclit
reia întrebarea pusă la Milet: ce anume persistă de-a lungulschimbării? Şi răspunde:
 schimbarea
însăşi. Schimbarea este modul de a fi allucrurilor. El pune accentul pe contrarii şi declară: Tot ceea ce există, nu existădecât graţie contrariilor. Pentru ca un lucru să poată exista, contrariile trebuie săse unească. De exemplu, noi gândim „mic“. Nu avem nici un obiect care săîntrupeze ideea de micime. Un şoarece comparat cu o furnică, reprezintă oanumită mărime, este un amestec de „mic“ şi de „mare“. De cum luăm înconsiderare ceva real din experienţă şi nu ceva doar gândit, găsim un amestecde contrarii, de mare şi de mic. Combinaţia contrariilor e cea care face ca unlucru să existe, pe când cel care gândeşte logic, dacă descoperă pe undeva ocontradicţie, afirmă de îndată că ceea ce e contradictoriu nu poate exista. Unulderivă realitatea pornind de la contrarii, celălalt exclude realitatea pentru că econtradictorie.Heraclit consideră contrariile ca fiind condiţia tuturor lucrurilor. O spuneîn termeni metaforici: „Războiul e tatăl tuturor lucrurilor.“ Aici nu este vorba deo justificare a războiului, sensul formulei fiind că tensiunea dintre contrarii estecea care dă naştere realităţii.Curgerea necontenită, schimbarea însăşi sunt temeiul lucrurilor supuseschimrii. Heraclit a subliniat cu vigoare experienţa schimrii: „Totulcurge…“ (Πάντα ρει). „Nu te poţi scălda de două ori în acelaşi râu“. Când vii adoua oară, apa de mai înainte este deja departe; găseşti un alt râu, o altă apă.La Heraclit există însă, dincolo de această luptă şi de această curgereneîncetată, un principiu de ordine şi de echilibru. Lupta, mişcarea nu sunt lăsatecu totul în voia lor (cum se va întâmpla uneori, mult mai târziu).La el, unul dinelemente domină:
 focul 
. Nici aici nu este vorba de focul pur material cafenomen de combustie, ci de un foc care pentru el este în acelaşi timp
logosul 
.„Logos“ înseamnă raţiune, logică, limbaj, lege. Logosul face domnească unfel de echilibru. El veghează ca, în lupta dintre contrarii, nici unul să nu biruiedefinitiv – pentru că în acest caz totul ar înceta să existe. Lupta e guvernată decide o lege de echilibru ce are ca efect întoarcerea periodică a tuturor lucrurilor lafocul originar, adică la logos.reţinem Heraclit pune accentul pe multiplu, pe contrarii, peschimbare, pe luptă, pe scurgere. Singura substanţă este pentru el schimbareaînsăşi. În toate preschimbările şi contradicţiile naturii, Heraclit vedea o unitatesau un întreg. Acest „Ceva“ care se află la temelia tuturor lucrurilor, el îl numea„Dumnezeu“ sau „Logos“.
3

Activity (26)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Sodolescu Raluca liked this
Alexandru Dragut liked this
Radu Serban liked this
Prodan Sabina liked this
corleone2fast liked this
Alexandru Dragut liked this
mitosic89 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->