BOTEZUL IN APA Botezul in apa, alaturi de Cina Domnului, reprezinta cele doua sacramente instituite de Domnul Isus in lucrarea

Lui pe pamant si despre care El a dat instructiuni clare ca trebuie sa fie practicate dupa moartea, invierea si inaltarea Lui la cer. Doctrina biblica cu privire la botezul in apa nu este nici pe departe atat de bine inteleasa in biserici pe cat am crede. Ca pastori avem deseori surpriza sa constatam ca fie vechi membrii ai bisericii, fie candidati la botez care au trecut superficial, sau n-au trecut deloc printr-un curs de catecheza au conceptii gresite sau chiar eronate cu privire la botezul in apa. Aceste conceptii false cu privire la botez cum ar fi: curatirea pacatelor in apa botezului, nasterea din nou prin botezul in apa, mantuirea prin botezul in apa, apa curgatoare necesara pentru un botez valid si altele isi au radacina cel mai adesea in traditia ortodoxa sau in traditii evanghelice orale.

A. Ce este botezul in apa? Botezul in apa este un botez al credinciosilor si este un act fizic ce exprima un adevar spiritual. In apa botezului noi spunem, cu buna stiinta, ca impartasim cu Hristos moartea si invierea Sa. Evident, persoana ce se boteaza nu moare pentru pacat cum a facut Isus, dar depune o marturie publica cum ca se dedica pe ea insasi cauzei lui Hristos. Asa cum a murit Hristos pentru pacat, asa moare in mod simbolic persoana respectiva fata de pacat. Cand credinciosul intra in apa si este complet cufundat, prin acest act el vesteste inmormantarea vechii naturi pacatoase. Aceasta natura este lasata simbolic sub apa, iar persoana invie, tot simbolic, la o noua viata in Isus. Ea declara ca va trai pentru Isus ca un ucenic adevarat (Gal. 2:20). Persoana botezata este in mod literal de acord cu Dumnezeu ca este moarta fata de pacat si vie in Hristos pentru Dumnezeu. Botezul este acceptarea rezultatelor sau a binecuvantarilor care vin din moartea Fiului lui Dumnezeu. Cu dedicare, bucurie si veselie ne alaturam pe noi insine lucrarii mantuitoare de la Calvar. B. De ce este necesara o cufundare completa ? 1.. Cuvantul grec pentru "botez" este baptizo care inseamna "imersiune" Cuvantul era folosit pentru a descrie imersiunea unui material textil in vopsea. 2.. Ioan botezatorul boteza in raul Enon pentru ca acolo erau multe ape. Acest lucru indica in mod real existenta unor conditii necesare unei cufundari complete (Ioan 3:23).

3.. Dar principalul motiv este ca doar imersiunea completa poate simboliza ingroparea (Rom.6:4; Col. 2:12).

C. De ce este necesar botezul in apa ? 1.. Este o porunca a lui Isus. (Matei 28:19) 2.. Este dovada unui cuget sanatos care cauta voia lui Dumnezeu (1Petru 3:21) 3.. Pentru ca Isus insusi a fost botezat (Matei 3:13-17) 4.. Este un fel de circumcizie (Col. 2:11-12) 5.. Este o doctrina de baza in biserica primara (Fapte 2:41; Fapte 10:47-48) 6.. Botezul in apa simbolizeaza spalarea sau curatirea (Fapte 22:16) Acesta este doar un simbol, pentru ca in fapt noi suntem spalati de sangele lui Isus (Apoc. 1:5); suntem curatiti de Cuvantul lui Dumnezeu (Ioan 15:3). Totusi, spalarea si curatirea de pacat este simbolizata si marturisita in apa botezului. 7.. Este o marturisire publica, exterioara a ceea ce s-a intamplat in interior. Exprima identificarea noastra cu Isus (Rom. 6:1-11).

Botezul in apa este deasemenea o multipla marturisire fata de : 1. Cer (credinta noastra in moartea si invierea lui Isus, 1Cor. 15:3-4) 2. Biserica ( ca facem parte din ea) 3. Lume (ca ne-am separat de ea) 4. Diavol ( ca nu-i mai apartinem si ca suntem ai lui Dumnezeu) In apa botezului ne identificam cu moartea, inmormantarea si invierea Domnului

Isus. Traducere si prelucrare dupa Bob Gordon - "The Fundations of Christian Living" Gh Ritisan

"DEDICAREA CASELOR DE RUGACIUNE"..NTRE RITUAL SI ADEVAR Ne-am obisnuit de mai bine de un deceniu sa asociem prabusirea regimului comunist cu o poarta deschisa nspre ceva nou, diferit. Asteptarea s-a conturat mai mult sau mai putin constient, pe multe planuri dar destul de puternic si n plan bisericesc. Anii s-au scurs cu repeziciune si o privire realista doar asupra peisajului evanghelic contemporan confirma faptul ca pe usa asa-zisei libertati s-au strecurat o sumedenie de influente. Materialismul, hedonismul, scepticismul, individualismul, relativismul, pesimismul si incertitudinea au devenit parte din fibrele componente ale vietii de zi cu zi. Lovita de aceasta avalansa a unei culturi post-moderniste, Biserica da semne de oboseala. Se gasesc nsa si oameni ai lui Dumnezeu plini de curaj care nteleg mersul vremurilor si lupta mpotriva curentului. Se ntmpla nsa sa uitam adesea n aceasta goana dupa nimicirea lucrurilor venite din Vest ca si n renumitul nostru spatiu mioritic persista influente care schilodesc Biserica lui Hristos. Pentru a cauta asadar echilibrul, si nu din dorinta de a fi partizanii vreunei extreme, va invit sa ne ntoarcem pret de cteva paragrafe n "ograda noastra". Vom aborda un subiect nca actual, cu care ne-am obisnuit tot mai mult de la Revolutie ncoace: "dedicarea caselor de rugaciune", expresie deja consacrata n contextul inaugurarii noilor cladiri de biserica. Trecnd peste aspectele neplacute trebuie sa recunoastem ca Dumnezeu a binecuvntat Romnia si Biserica Penticostala n ultimii ani cu acest privilegiu de a se aduna n cladiri proprii, care mai de care mai frumoase, aparute asemeni ciupercilor dupa ploaie. Si dect baruri si localuri n care domneste stricaciunea, ntr-adevar e-att de bine asa! Numai ca odata cu inaugurarea festiva a attor locasuri de nchinare, acest act al dedicarii cladirii s-a autoimpus ca practica fara de care bucuria n-ar fi parca completa. Si atunci ntrebarile se ridica de la sine.stam oare in fata unui nou act de cult de care nu am stiut sau pe care l-am neglijat pna acum? Mai mult, calitatea acestui act n unele situatii ne da de gndit. Pentru ca oricum se "sfinteste" aproape totul n Romnia noastra crestina de ce nu am "sfinti" si noi "Templul Domnului" cu amvon si cu tot "mobilierul sfnt" de altfel? Chiar daca n exprimare lucrurile nu se ntmpla n mod constant aidoma, n realitate sunt multe cazuri n care distanta pna la

prapastia ritualismului este extrem de mica si din nefericire unii mai si cad n acest hau, chiar daca sunt mbracati n cuvinte frumoase si n hainele religiozitatii. Recunoastem din cartea Proverbelor ca una din trasaturile ntelepciunii este caracterul ei preventiv. Este mai bine sa previi dect sa vindeci. In acord cu aceasta idee, articolul de fata se doreste a fi o ncercare sincera si modesta de a puncta doua dintre influentele care ajuta la ridicarea la rang de ritual demn de respectat un act despre care Scriptura nu are aceeasi parere, si aceasta pentru ca sa nu uitam ca avem datoria sa prevenim erodarea adevarului care aduce viata. Aceasta nseamna ca n final vom schita si nvatatura biblica asupra acestui subiect pentru a ne reaminti perspectiva lui Dumnezeu fara de care nu putem nadajdui ca Biserica sa propaseasca.

a.. Influenta traditionalismului din snul Bisericilor Istorice Orict ne-am feri de mult sa recunoastem acest adevar, realitatea demonstreaza ca traind ntr-un spatiu dominat de ortodoxie, am preluat pe nesimtite obiceiuri si traditii pe care le-am cosmetizat putin si am nceput sa le consideram necesare si benefice, uneori fara sa ne grabim sa le studiem radacina. n cele ce urmeaza ne propunem sa ne familiarizam putin cu ntelegerea pe care o are Biserica Ortodoxa Romna asupra acestui subiect, n vederea conturarii cadrului de comparatie. Potrivit traditiei Bisericii Ortodoxe exista niste rugaciuni speciale, numite IERURGII, ce se fac de catre episcop sau preot n biserica sau n familie, pentru binecuvntarea si sfintirea omului n diferite momente si mprejurari ale vietii, precum si pentru binecuvntarea si sfintirea firii nconjuratoare si a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului. Unele dintre cele mai importante ierurgii care sfintesc obiectele sunt considerate a fi slujba sfintirii icoanelor, a crucilor si a troitelor, sfintirea vaselor de cult, a vesmintelor arhieresti, preotesti si diaconesti, sfintirea clopotelor noi, a locului si temeliei noilor biserici si, mai ales, trnosirea sau slujba sfintirii noii biserici. Aceasta din urma este considerata actul de botez al noului lacas de nchinaciune, n urma caruia biserica primeste hramul sau, un nume. Prin sfintirea bisericii, hramul devine ngerul pazitor al bisericii, patronul sau spiritual. Cuvntul "hram" si are originea n limba slavona, si nseamna "casa", o casa exceptionala n care locuieste Dumnezeu cu alesii Sai. De la nceputurile crestinismului, n acest spatiu romnesc, acest hram, aceasta casa, a fost identificata cu cladirea bisericii. Potrivit nvataturii ortodoxe, de la Constantin cel Mare, basilica/biserica devine vasul ales, Templul Duhului Sfnt, n care se lucreaza n lume mntuirea. n acest lacas sfnt, sufletul crestinesc se ntlneste cu Dumnezeu, n orice clipa, comunica cu El, se sfinteste si se ndumnezeieste, prin revarsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugaciunile sfintilor din cer si ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pamnt. Zidurile bisericii devin sfintite si deosebite de ale altor case comune pentru ca au un scop supranatural. De aceea, noul lacas se aseaza de la trnosire, sub scutul unui sfnt al lui Dumnezeu

(Bibliografie: PS Mitropolit Nicolae al Banatului, Invatatura de credinta ortodoxa, Bucuresti, 1992; Protosinghel Ioanichie Balan, Calauza ortodoxa n Biserica, Sihastria, 1991). Fara a mai extinde peisajul, pare destul de simplu de nteles ca influentele acestei traditii, acestui ritual fara viata care mbiba si mass-media n ultima vreme aproape la orice inaugurare a unei institutii reprezentative n societate, sunt la ndemna. Concluziile sunt de prisos. b.. Intelegerea eronata a conceptului de Biserica Accentul exagerat pus de unii pe cladirea unei biserici, fapt reflectat si n felul n care sunt "dedicate Domnului si slujirii" anumite lacase de cult, tradeaza o ntelegere superficiala a relatiei dintre Noul si Vechiul Asezamnt si implicit a ceea ce este cu adevarat Biserica. Imaginea sfintirii Cortului (Exod 40) sau Templului (1 Imparati 8:62-66) n Vechiul Asezamnt nu ar trebui sa ne induca n erori de interpretare. Aceste elemente, ntr-adevar, au fost cadrul n care Dumnezeu S-a manifestat n istoria acelei vremi, ntr-un anume mod, pe masura ce revelatia progresa. De asemenea, nu este de neglijat faptul ca se pot face anumite paralele ntre lucrarea lui Dumnezeu astazi prin Biserica si rolul pe care l aveau Cortul si Templul. Acestea nsa nu ne permit sa uitam ca umbra a trecut si ca astazi ne bucuram n Noul Legamnt de esenta lucrurilor, pentru ca "mahrama este data la o parte n Hristos" (2 Corinteni 3:14) n care tot ceea ce fusese reprezentat simbolic si gaseste mplinirea (Evrei 9). O nentelegere clara a locului si rolului acestor vechi asezaminte si a felului n care Dumnezeu a proiectat Biserica Sa duce n practica la un comportament neadecvat si extrem de pagubos din punct de vedere spiritual. Nu e de mirare ca multi credinciosi nca mai cred ca doar ntre zidurile cladirii bisericii se manifesta prezenta lui Dumnezeu si ca doar acolo trebuie sa traim n sfintenie si sa ne nchinam. Prin urmare, se ncurajeaza un crestinism formal, ntepenit ntre patru pereti, care ti permite ca la iesirea de pe portile Casei Domnului sa te nchini dumnezeilor acestui veac. Ce s-ar ntmpla daca Dumnezeu realmente ar trata cu noi de pe aceasta pozitie, din prisma acestei intelegeri? Nu ne-ar asculta dect de vreo doua-trei ori pe saptamna, cnd este stabilit programul si nu s-ar deosebi cu mult de functionarii ocupati ai zilelor noastre. Acestea toate ne conduc nsa nspre perspectiva biblica asupra Bisericii care ne ajuta sa ntelegem si locul unei cladiri n ecuatia vietii de slujire. c.. ntoarcerea la Scriptura Pentru a nu lungi inutil subiectul este bine sa ne reamintim doar ce spune Biblia despre Biserica si cum ar trebui sa privim cladirea acesteia pentru ca apoi sa ncercam sa conturam o abordare echilibrata si obiectiva atunci cnd ne gndim la inaugurarea unei case de rugaciune. n prima sa epistola, Petru ne aminteste ca Biserica este "o casa duhovniceasca", formata din "pietre vii" (1 Petru 2:5). Acest lucru ne ndreptateste, alaturi de multe alte versete ale Scripturii (Efeseni 2:22), sa

credem ca Biserica nu este o cladire ci o comunitate din care face parte "fiecare credincios, fara deosebire de rasa si nationalitate, nascut din nou prin Cuvntul lui Dumnezeu si Duhul Sfnt" (Marturisirea de credinta penticostala, pag.18). Si, pentru ca exista cu un scop, aceasta comunitate, n timp ce se edifica spiritual evanghelizeaza lumea si-L glorifica pe Dumnezeu. Aceasta descriere a Bisericii ne ajuta sa ntelegem conceptele de "comunitate si cladire" n paralel cu cele de "functie si forma". Biserica este definita prin functia pe care o are si acest lucru reprezinta esenta. Cladirea este forma sau una din modalitatile care ajuta n vederea materializarii esentei si misiunii Bisericii. De aceea, cladirea proprie este necesara dar nu indispensabila si poate varia ca forma si locatie de la o epoca sau cultura la alta. Tinnd cont de aceste considerente si fara de a cadea n alte extreme, putem spune ca o inaugurare a unui nou locas de nchinare nu este gresita atta timp ct nu depaseste prin semnificatie hotarul Scripturii. Va propun cteva din posibilele expresii ale acestui act care se pot nscrie ntre limitele Bibliei. Astfel, inaugurarea unei case de rugaciune ar putea fi un prilej de multumire (cand recunoastem ca din mna lui Dumnezeu primim totul), prilej de bucurie (acesta este un moment inedit si capata proportiile unei sarbatori, iar sarbatoarea nseamna bucurie), prilej de partasie (de regula, la asemenea sarbatori participa credinciosi si invitati din multe parti ale tarii si lumii uneori, ceea ce da o nota aparte partasiei fratesti) dar si prilej de dedicare (cnd, n urma binecuvntarii vizibile din partea lui Dumnezeu ne putem rennoi angajamentul de a fi responsabili de toate resursele pe care ni le-a dat pentru a ndeplini cu credinciosie scopul Bisericii). Prilejul sta insa prin definitie sub nsemnul alegerii .putem alege sa fructificam ntr-un mod binecuvntat asemenea ocazii dar si sa ne lasam prinsi n capcana ritualismului. ndemnul apostolului Pavel este extrem de binevenit la ncheiere: "ncolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit,. aceea sa va nsufleteasca" (Filipeni 4:8).