Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
referat - O CLASIFICARE A FIGURILOR RETORICE CREȘTINE

referat - O CLASIFICARE A FIGURILOR RETORICE CREȘTINE

Ratings: (0)|Views: 25|Likes:
Published by doru.aurel
PDF
PDF

More info:

Published by: doru.aurel on Aug 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2014

pdf

text

original

 
O CLASIFICARE A FIGURILOR RETORICE CREȘTINE
.
C
UPRINS
------------------------------------------------------------------------------------I.
 
D
EFINIŢII
Ş
I
D
ELIMITĂRI
---------------------------------------------------------------II.
 
C
LASIFICAREA
F
IGURILOR 
ETORICE
-----------------------------------------------III.
 
C
ONCLUZII
-----------------------------------------------------------------------------B
IBLIOGRAFIE
-----------------------------------------------------------------------------
 
1151215
 
I
.
 
D
EFINIŢII
Ş
I
D
ELIMITĂRI
 
Impresionat de frumuseţea limbii liturgice din rugăciunile şi cântările slujbei, Eminescuavea să noteze plin de admiraţie: “Aceasta este dulcea limbă a trecutului!”
1
. Remarca poetului
ne sugerează să
nu pierdem
dulceaţa şi frumuseţea limbii noastre de dragul modernismului şi alneologismelor, care ne pot duce, de altfel, în ispita preţiozităţilor şi al unei suficienţe retorice,detestabile în urechile ascultătorilor. Dacă în antichitate oratoria (sau
 Retorica
) e
ra considerată oartă, cu toate că ea se axa cel mai adesea pe discursurile avocaţilor în tribunale, cu atât mai multtrebuie să considerăm o artă şi predica creştină: ea este, trebuie să fie mereu operă de artă, omostră a vorbirii îngrijite, inteligente,
 
 pătrunzătoare. Dar reţinem, totodată, în predică şicateheză nu facem artă pentru artă, ci
artă pentru a
i convinge pe ascultători la săvârşirea
faptelor bune în vederea mântuirii.
Pe scurt,
artă pentru mântuire
. De aceea, nu vom utilizafigurile st
ilistice de dragul stilului, ci pentru a transmite la modul optim adevărurile de credinţă.La Amvon trebuie să se vorbească altfel decât prin ziare, la televizor, la radio, pe stradă, la piaţă
etc. Sau, cum foarte bine s-a spus,
 predicatorii creştini trebuie să rămână oratori ai Amvonului,
nu ai forului
. Pe de altă parte, sfinţenia adevărurilor evanghelice nu poate fi exprimată decât prin
cuvinte curate,
bisericeşti
, ferite de banalităţi, vulgaritate, dezacorduri şi cacofonii
2
. Cuvintele
 predicii şi ale cat
ehezei trebuie
să poarte pecetea liturgică a cuvintelor armonioase de rugăciune.Desigur, predica nu se confundă cu rugăciunea, dar ambianţa în care se rosteşte trebuie să fieaceeaşi ca în timpul rugăciunii, sau oricărei alte slujbe. Noi spunem acum "predică", dar rostireaomiletică se poate numi foarte bine şi "oratorie bisericească". Or, cuvântul "oratorie" vine dinlatinescul "oratoria" care înseamnă "vorbire", dar şi "rugăciune", plecându
-
se de la rădăcina
1
 
Apud D. MURĂRAŞU
 , Na
 ţ 
ionalismul lui Eminescu
, Bucureşti, 1932, p. 188. Vezi şi ed. a II
-
a, Bucureşti,1994, Edit. “Pacifica”, sub îngrijirea lui
Oliviu TOCACIU, p. 139, nota 40.
2
De la gr. "

 ν
", care însemană "urât" şi "

" = sunet.
 
1
termenului "os-
oris" (gură), căci cu aceeaşi gură vorbim, dar ne şi rugăm în acelaşi timp. Aşadar,
 predica nu este o vorbire oarecare, ci un
act liturgic
 
care se desfăşoară în cadrul liturgic al unei
sfinte slujbe. Este, altfel spus,
ca o slujbă.
De aceea, stilul omiletic şi catehetic autentic este ce
l
 bisericesc, care valorifică dulcea limbă a trecutului, fără a respinge tot ce este plăcut, frumos şiconvingător din stilurile exprimării obişnuite, gramatical, literar etc.
unde figurile retoriceconstituie instrumentele uzuale.Istoria retoricii consem
nează până în secolul trecut un efort uriaş îndreptat spreidentificarea şi clasificarea figurilor. Retorica a desemnat prin termenul
 figură
un ansamblu de
fenomene sintactice, semantice, pragmatice şi stilistice atât de variate încât secole de
-a rândul nus-
a putut realiza un cadru coerent şi stabil care ar fi permis o descriere exhaustivă a acestora.Termenul “figură” se caracterizează printr 
-
o remarcabilă capacitate unificatoare şiomogenitate conceptuală, în ciuda diferenţelor dintre diversele taxonomii. Aceste calităţi par săse datoreze ideii de formă cu care
 figura
este asociată în mod constant şi
 
tradiţional.
Retorica a încercat de-
a lungul istoriei să armonizeze perspective diferite asupratermenului figură. Astfel, sensul privilegiat în mod tradiţional considera figura drept "oschimbare raţională de sens sau de limbaj în raport cu modelul obişnuit şi simplu de a seexprima" (şi în acest caz, orice schemă şi figură trebuie înţeleasă ca "o schimbare făcutăintenţionat în sens ori în cuvinte prin care ne abatem de la calea obişnuită şi simplă"
3
.Perspectiva lui Quintilian surprinde specificul fig
urii : “Forma, oricare ar fi ea, dată unui gând,aşa cum corpurile au o atitudine diferită, după felul în care sunt conformate”
4
.
Alte interpretări considerau figura dintr 
-un punct de vedere mai apropiat de cel
contemporan, cu implicaţii asupra caracterului “natural” al apariţiei sale în text. F
igura
reprezintă "orice formă dată expresiei unui gând" şi atunci, în mod necesar, orice discurs conţinefiguri retorice care nu “împodobesc” textul ci funcţionează ca vectori ai argumentării.
3
Quintilian, "
 Arta oratoriei
”, (IX, 1, 11
-13).
4
Quintilian,
 Inst. Orat 
, VIII, 6.
 
2
Definiţiile contempor 
ane ale
 figurii
insistă asupra identificării acesteia cu o formă
5
 
lingvistică ce poate fi izolată, sau măcar identificată şi care poate juca un anumit rol în momentulinserării sale într 
-un discurs.Dintr-
o altă perspectivă
6
, figura este privită ca o “…de
viere de la uzul lingvistic normal,schimbare într-
un anumit nivel al limbii, care facilitează expresia poetică sau pe cea oratorică,diferită ca grad de expresivitate ori persuasiune faţă de maniera comună de exprimare.
În acestsens Roland Barthes apreci
ază că totuşi e nevoie de un anume discernământ în folosirea figurilor 
altfel :
“…nu mai există limbă
dincoace
de aceste figuri…”
7
 Figura nu este un simplu ornament al artei poetice : destructurarea pe care o presupunedevierea de la uzul normal al limbii
(de la sensul “propriu, literal” al termenilor este însoţită de orestructurare a limbajului după un cod propriu, cel al retoricii, bazat pe uzajul “figurat” altermenilor şi pe structuri sintactice specifice. )”
 
Ştiind că prin figurile retorice putem defi
ni stiluls-
a observat rapid că “Limba exprimă, stilul subliniază
.
8
 
Unele interpretări
9
 
consideră că ”figurile de stil sunt mijloace de exprimare prin care searată că lucrurile şi fiinţele pot să aibă însuşirile dorite de noi şi să se poarte ca şi cum le
-ar aveaîntr-
adevăr sau prin care se pun în evidenţă părţile din expunerile scrise sau vorbite destinate săimpresioneze în mod deosebit pe ascultători sau pe cititori.Statutul figurii nu a fost întotdeauna clar în spiritul tradiţiei retorice. Cu începe
re din
antichitate, retorica interpretează figurile ca fiind
”moduri de a vorbi îndepărtate de celenaturale sau obişnuite”,
“Modul natural/obişnuit” de exprimare trebuie înţeles ca un mod
 simplu şi comun
10
(Fontanier)
11
Genette
12
 
surprinde paradoxul lui Fontanier care recunoaşte că nimic nu e
mai
5
 
Acest specific formal al figurilor a impus perspectiva taxonomică adoptată
 
de tradiţia retorică.
 
6
DSL.
7
Roland Barthes, 1994,
 Plăcerea textului
, Editura Echinox, Cluj, p. 15-16
8
M. Riffaterre, 1971,
 Essais de stylistique structurale
, Paris, Flammarion
9
Ion Coteanu,
Gramatică, stilistică, compoziţie,
Editu
ra Ştiinţifică, Bucureşti, 1990.
 
10
 
Asupra acestui lucru atrăsese atenţia şi Aristotel,
 Poetica,
XXII : „darul cel mai de preţ al graiului e să fielimpede, fără să cadă în comun”
.
“Spiritul retoricii se află în întregime în această conştiinţă a unui hiatus posibil
între limb
ajul real (cel al poetului) şi un limbaj virtual (cel care ar fi folosit
exprimarea simplă şi comună)
 pe
care este de ajuns să
-
l restabilim prin gândire pentru a delimita un spaţiu de figură”. (G. Genette
 Figuri,
Editura
Univers, Bucureşti, 1978, p. 87)
 
11
Fontanier:
Commentaire raisonné des Tropes de Dumarsais,
1818;
 Manuel classique pour l’etude

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->