Capitolul 8Aceeaşi faţă sub o mască diferită
În anii de dinainte de sosirea în forţă a templierilor din Franţa, campaniaîmpotriva englezilor a lui Robert de Bruce fusese dezastruoasă. El a fost forţat să serefugieze în munţii Perthshire, iar apoi în Argyll. De aici, s-a îndreptat către Kintyreşi către nordul Irlandei.Bruce avea legături foarte strânse cu Ulster-ul şi deţinea pământ în aceastăregiune. Titlul său, de conte de Carrick, poate fi văzut şi astăzi în numele din această parte a Irlandei, de pildă în Carrickfergus. Populaţia din Ulster are legături politice şide sânge vechi cu scoţienii, îndeosebi cu cei din vestul Scoţiei, deşi manipulările i-aufăcut să se lupte de multe ori cu aceştia. Până în zilele noastre, principala temă deconflict sunt neînţelegerile dintre irlandezi (catolici) şi irlandezo-scoţienii(protestanţi) care s-au mutat în Ulster din Scoţia. Aceste conflicte sunt încurajate şimanipulate de Frăţie prin oamenii infiltraţi de aceasta în cele două tabere. Cuajutorul familiilor nobile irlandeze, Bruce s-a întors în Scoţia în 1307, anulmasacrului templierilor din Franţa, şi s-a trezit luptându-se împotriva unui nou regeenglez, Edward II, care l-a înlocuit la tron pe Edward I. Campania lui Bruce a prins putere datorită sprijinului şi armelor furnizate de templierii din Franţa şi a culminatîn bătălia de la Bannockburn, de lângă Stirling Castle, purtată în Ziua Sfântului IoanBotezătorul (Ziua lui Nimrod), 24 iunie 1314. Scoţienii au reuşit să-i respingă peenglezi după o zi de lupte, prin sosirea unei forţe de călăreţi „necunoscuţi” care le-ausărit în ajutor. Din motive rămase neexplicate până astăzi, englezii au intrat în panicăşi au luat-o la fugă, văzând aceste întăriri neaşteptate. Cu siguranţă, ca să genereze oasemenea reacţie, trebuia ca noile batalioane să fie trupe de elită şi să fie uşor derecunoscut. Templierii îndeplineau ambele condiţii, aşa că soldaţii „necunoscuţi” nu puteau fi alţii decât ei – războinicii atât de temuţi ai cruciadelor, care s-au regrupat înScoţia. Victoria de la Bannockburn avea să asigure independenţa Scoţiei pentruurmătorii 289 de ani. Printre cei care au luptat împreună cu Bruce în acea zi s-anumărat şi Sir William St Clair of Rosslyn. După moartea lui Bruce din anul 1329, aînceput dinastia Stuart. În timpul merovingienilor, regii francezi numeau şambelaniai palatului care să sprijine monarhia şi începând din perioada regelui David I, Scoţiaa adoptat şi ea acest sistem. Şambelanii erau numiţi stewarzi regali şi poziţiile lor audevenit ereditare. Mai târziu, numele lor s-a schimbat în Stewart, care s-atransformat apoi în Stuart. La fel ca în cazul merovingienilor, aceşti stewarzi regaliereditari au sfârşit prin a deveni ei înşişi linia genealogică regală. Procesul a începutdupă ce fiica lui Bruce s-a măritat cu Walter the Steward sau Stewart. După moartealui Bruce, primul copil rezultat din această căsătorie a devenit Robert II al Scoţiei, primul rege din dinastia Stuart.Una din creaţiile templierilor dezmembraţi din punct de vedere oficial a fostOrdinul Jartierei, primul ordin cavaleresc, introdus de Edward III în anul 1348 şicondus şi la ora actuală de monarhia britanică. Acest ordin este o altă instituţie aElitei Frăţiei Babiloniene şi este consacrat „Fecioarei Maria, adică luiSemiramida/Ninkharsag. În timpul lui Edward, întrunirile ordinului se făceau într-ocameră specială a Castelului Windsor, în jurul unei mese creată după modelul celeidin legenda Regelui Arthur. Castelul Windsor este construit pe un vortex energeticextrem de puternic, considerat sacru, şi este locul în care satanistul şi reptilianulHenry Kissinger a fost făcut cavaler de regină. Aceasta susţine deschis AgendaFrăţiei şi una din cele mai importante instituţii prin care operează este OrdinulJartierei. Numele lui Edward III era Windsor, şi când actuala familie regală s-a decisîn timpul Primului Război Mondial să îşi schimbe numele german într-unulenglezesc, din raţiuni de
public relations,
ea a ales numele de Windsor, după cel care
a fondat acest ordin cheie al Frăţiei. Însemnul Ordinului Jartierei este un colier detrandafiri roşii intercalaţi între 26 de verigi de aur, care îi simbolizează pe cei 26 decavaleri, împărţiţi în două grupuri de câte 13. Ordine similare au apărut şi în Franţa,sub nume precum Ordinul Stelei, Ordinul Lânii de Aur şi Ordinul Sfântului Mihail.Francmasonii actuali nu sunt decât templierii şi membrii Prioriei Sionului de altădatăsub un alt nume, iar Biserica lui Iisus sau iezuiţii are la bază aceeaşi structură ca şitemplierii şi s-a înfiinţat cu acelaşi scop. Iezuiţii şi Cavalerii de Malta sunt societăţisecrete care deţin şi manipulează cunoştinţe ezoterice secrete, deşi la suprafaţă pretind că sunt romano-catolici şi „creştini”. Ei fac la ora actuală exact ce au făcuttemplierii în vremea cruciadelor, controlând împreună cu gradele superioare alefrancmasoneriei Vaticanul, pe papă şi întreaga biserică romano-catolică. Cu altecuvinte, ei controlează simultan ambele tabere, atât cunoaşterea ezoterică ascunsă câtşi Biserica, ce condamnă această cunoaştere, afirmând că este opera diavolului. Înacest fel, ei patronează întregul joc, care se apropie de sfârşit, dacă nu ne vom trezi latimp. Un exemplu evident al acestei afirmaţii este ceea ce s-a petrecut după măcelultemplierilor ordonat de papalitate. În anul 1312, toate pământurile şi toate proprietăţile templierilor au fost dăruite de papă „rivalilor” acestora, CavaleriiVindecători ai Sfântului Ioan, numiţi ulterior Cavaleri de Rodos, iar la ora actualăCavaleri de Malta (ramura catolică) şi Cavalerii Sfântului Ioan (ramura protestantă).În realitate, ambele tabere reprezentau aceeaşi forţă, la fel ca şi Cavalerii Teutoni. Cutoţii erau implicaţi în aceleaşi operaţiuni, inclusiv bancare, şi foloseau aceleaşimetode lipsite de scrupule pentru a-şi atinge ţelurile. Timp de mai bine de 200 de ani, până la mijlocul secolului al XVI-lea, cavalerii vindecători şi templierii au făcut parte dintr-un ordin mixt. De altfel, nici chiar după dispariţia templierilor, foartemulte pământuri şi proprietăţile lor nu au fost preluate de cavalerii vindecători, deşile-au fost oferite.Templierii şi-au restabilit influenţa în Franţa pe la jumătatea secolului al XV-lea, sub numele de Gărzi Scoţiene. Când Robert de Bruce a fost instalat ca regenecontestat al Scoţiei, el a semnat un pact cu Charles IV al Franţei, refăcând astfel„vechea alianţă”, după cum era cunoscută. Acest lucru nu este deloc surprinzător,dacă ţinem seama de faptul că liniile genealogice care controlau Scoţia, inclusivBruce şi Sinclair-ii, au venit din Franţa şi din Flandra. În anul 1445, regele CharlesVII a creat prima armată de-sine-stătătoare din Europa după templieri. De fapt,aceasta era alcătuită
chiar
din templieri, căci mândria armatei lui Charles eraCompania Scoţiană, care mergea în frunte la toate paradele militare. Chiar mai puternică şi mai influentă era însă Garda Scoţiană de elită, alcătuită din 33 de soldaţi,număr ezoteric extrem de semnificativ, care va apărea mai târziu în cele 33 de gradeale ritului scoţian al francmasoneriei. Garda Scoţiană avea misiunea de a-l păzi perege, mergând până acolo încât membrii ei dormeau chiar în dormitorul acestuia. Săsperăm că nu toţi 33! Ori de câte ori garda trebuia mărită, se adăugau multipli de 13,un alt număr ezoteric care ţine cont de legile numerologiei, aflat la loc de cinste înrândul templierilor. Comandanţii Gărzii Scoţiene deveneau automat membri ai uneisocietăţi secrete numită Ordinul Sfântului Mihail, care şi-a creat mai târziu şi oramură în Scoţia. Un alt secret al manipulării actuale constă în faptul că oameni careoperează sub o anumită „mască” fac simultan parte şi din altele, uneori chiar foartemulte la număr, care slujesc însă aceeaşi Agendă. Ca de obicei, Garda Scoţiană(templierii) stăpânea la perfecţie această tehnică a Calului Troian. Ei s-au infiltrat şiau preluat controlul asupra administraţiei Franţei în calitate de „consilieri” şi„ambasadori”. Charles era marioneta lor, iar numele acestor membri de elită aiGărzii Scoţiene ne sunt deja cât se poate de familiare: Sinclair, Stuart, Hamilton,Hay, Montgomery, Cunningham, Cockburn şi Seton. Acestea au fost familiile care auvenit în Scoţia din Franţa şi Flandra, putând să-şi stabilească arborele genealogic
până în perioada zeilor Anunnaki. Ei au preluat puterea asupra Scoţiei, iar acum seregrupau în Franţa. Garda Scoţiană a fost o altă grupare care a deţinut cunoaştereasecretă şi a acţionat în favoarea Agendei templiere, practicând inclusiv ritualurilesatanice de care au fost acuzaţi templierii. Nu s-a schimbat nimic, decât numele. Unmembru actual al familiei Montgomery le-a spus autorilor cărţii
Templul şi loja
că pevremea Gărzii Scoţiene s-a format un ordin în care toţi membrii de sex masculin aifamiliei Montgomery erau automat eligibili. Numele acestuia era Ordinul Templului.O altă denumire sub care aveau să reapară mai târziu templierii este francmasoneriade rit scoţian.Tot din această reţea făcea parte şi Casa de Lorraine din regiunea situată lagraniţa dintre nordul Franţei şi Germania. Cel mai important membru al acesteia afost ducele de Lorraine cunoscut ca Rene d’Anjou, născut în anul 1408. El a devenitmare maestru al Prioriei Sionului la vârsta de zece ani, sub tutela unchiului său,Louis, cardinal de Bar, până la împlinirea vârstei de 20 de ani. Familia acestuia erauna dintre cele mai importante linii genealogice reptiliene. Printre titlurile lui Rened’Anjou se numărau: conte de Provence (în regiunea Rennes-le-Chateau), conte deGuise, duce de Anjou, rege al Ungariei, rege al oraşului Napoli şi al Siciliei, rege alAragonului, Valenciei, Majorcăi şi Sardiniei, şi titlul simbolic de rege alIerusalimului. Acesta din urmă este extrem de important pentru Frăţie. La oraactuală, titlul de rege al Ierusalimului urmează să-i revină reptilianului Karl vonHabsburg, al cărui nume echivalează din punct de vedere numerologic cu 666. Unadin fiicele lui Rene d’Anjou s-a măritat în anul 1445 cu regele Henry IV al Angliei şia jucat un rol important în Războiul celor două Roze, în care trandafirul roşu al luiHenry de Lancaster s-a încrucişat cu cel alb al lui York, în anul 1455. Rene d’Anjouavea conexiuni cu toată lumea şi a fost o figură clasică a Frăţiei, aflată în centrul uneireţele vaste în formă de pânză de păianjen. Cu titlu de exemplu, două din numelefaimoase ale istoriei cu care a avut legături au fost Cristofor Columb şi Ioana d’Arc.La un moment dat, el chiar s-a folosit de Cristofor Columb, iar semnificaţia enormăa acestei operaţiuni vă va deveni clară cât de curând. Din câte se pare, Ioana d’Arc s-a născut ca supus al lui Rene d’Anjou în ducatul Bar. Potrivit istoriei oficiale, în anul1429 ea şi-a anunţat „misiunea divină” de a salva Franţa de invadatorii englezi şi dea se asigura că Charles va deveni rege al Franţei, lucru care s-a şi întâmplat (el adevenit regele Charles VII). Ioana d’Arc a cerut o audienţă la socrul lui Rened’Anjou, iar când întâlnirea a avut loc, Rene a fost de faţă. Pentru a-şi împlinimisiunea, le-a spus ea celor doi, potrivit versiunii oficiale, avea nevoie de un cal, deRene şi de „câţiva oameni de ispravă care să o ducă în Franţa”. Istoricii care au ţinutcronica vieţii lui Rene sugerează că acesta a părăsit-o pe Ioana pentru a se întâlni cuCharles şi că a fost de partea ei în victoriile pe care le-a obţinut împotriva englezilor,în urma cărora Charles a ajuns pe tronul Franţei. Ei nu ţin cont de oscilaţiile lui dinanii 1429-1431, când Ioana d’Arc s-a aflat la apogeul puterii sale militare. În cele dinurmă, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug de Inchiziţie sub acuzaţia de vrăjitorie şidovezile indică cu claritate că întreaga poveste oficială nu este altceva decât o altă perdea de fum. Nu ştiu cine poate să creadă că o fată tânără provenită dintr-o păturăsăracă a bătut la poarta atotputernicilor aristocraţi, iar aceştia nu numai că au primit-o, dar au şi susţinut-o să declanşeze un război împotriva Angliei. Da, sigur! Cel cares-a aflat de la bun început în spatele campaniei militare a fost Rene d’Anjou, povestea Ioanei d’Arc nefiind decât un basm (creat după legenda „Fecioarei dinLorraine”) menit să ascundă din nou realitatea.Rene d’Anjou a fost responsabil de apariţia crucii de Lorraine (două liniiorizontale care intersectează o linie verticală). Simbolul crucii duble avea să fiefolosit mai târziu de anumite grupări ale bisericii creştine şi el stă la originea
of 00
Capitolul 10 Bani din nimic for Secretul Suprem_2
7,443 Reads
Info and Rating
| Category: | |
| Rating: | (4 Ratings) |
| Upload Date: | 06/14/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment