• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Învatatura islamica despre jihâd în Coran si traditia musulmana (Hadith)
(
Grigorita Ruslan
)
Timpul pe care îl traim este unul trist pentru iubitorii de pace din lumea întreaga, care se întreaba ce îimotiveaza pe teroristii musulmani sa se arunce în aer în pietele publice, în scopul de a ucide cât mai multioameni nevinovati. Îndemnul care sta la baza acestor crime oribile trebuie sa fie foarte puternic. Teama deaceste acte teroriste brutale a marcat viata noastra pentru totdeauna.În cautarea unei solutii fata de problema terorismului musulman, este important sa întelegem ce-imotiveaza pe acesti oameni sa se angajeze în aceasta auto-distrugere înspaimântatoare. S-a spus de catre multimusulmani moderati si continue sa se mai afirme si de catre unii lideri politici ca islamul este o religie a pacii,care nu permite uciderea oamenilor nevinovati,
1
[1]
ca aceasta religie nu s-a raspândit prin sabie, ci numai prin propovaduire, ca islamul este religia libertatii, pacii, binelui, echitatii si îndurarii.
2
[2]
Actele teroriste, la caresuntem martori în fiecare zi, se presupune ca sunt condamnate de catre învataturile islamului. Nu este intentiamea de a judeca islamul ca pe o religie violenta, bazându-ma pe faptele unor teroristi, care pretind ca-i urmeazaînvataturile. Dar totusi apare întrebarea pe care multi si-o pun astazi. Cum pot oameni sensibili sa-si transforme propriile trupuri în arme care sa extermine atât de multi oameni nevinovati? Pentru a afla raspuns la aceastaîntrebare trebuie sa examinam învataturile islamului, pornind de la baza lui primara, Coranul si Hadith. Dorimsa întelegem daca într-adevar Coranul învata pe musulmanii devotati sa înainteze „cauza lui Allah” prin pace siconvingere (propovaduire), sau prin razboi violent si agresiv. Sa lasam la o parte parerile teologilor musulmanisi sa vedem ce are de spus despre violenta si pace „cuvântul lui Allah”,
3
[3]
care este mai mult decât o simpla„carte de religie”, dupa cum afirma Hanibalitul Ibu Taimiqya – „el contine principiile fundamentale alereligiei”.
4
[4]
2.1 Învatatura despre jihâd în Coran
În limba araba, semnificatia generala a notiunii de jihâd este de „efort sustinut spre un scop determinat”.Conform „Dictionnaire Arabe – Française - Anglais”, (Paris, 1972), termenul
 jihâd 
îsi are originea în verbuldjahada, care înseamna „a fi harnic”, „a face efort”, si în substantivul abstract „juhd, prin care se desemneaza îngeneral „efortul”, „încordare de forte”, pentru atingerea unui scop”.Aceasta semnificatie generala atât de cuprinzatoare, a reprezentat trunchiul din care au început sa creasca – conform scopurilor religioase, politice sau juridice urmarite – ramuri, sensuri noi ale notiunii de jihad: -actiunile credinciosilor musulmani pentru a-si dovedi credinta; - expeditia militara împotriva arabilor nemusulmani ( semnificatie impusa de lupta lui Muhammad pentru islamizarea arabilor întâlnita peste tot însurele medineze din Coran); - razboiul contra infidelilor (razboiul sfânt acesta fiind si sensul clasic pentru jihâddin dreptul islamic) etc.
5
[5]
Jean Flori observa ca „nu se poate identifica strict jihâd cu razboiul sfânt, acestaavând un sens mai larg, care în unele cazuri nu are deloc de a face cu razboiul, de exemplu jihâdul inimii, allimbii” (Coran 3, 110, 114; 9, 7). Totusi acest termen acopera si notiunea de lupta razboinica, exprimata prin„jihâdul sabiei”. Iar acest fapt trebuie sa conduca la evitarea oricarei concluzii pripite sau prea generale în ceeace priveste sensul jihadului. Unii intelectuali musulmani pentru a se delimita de miscarile integriste si islamisteactuale, pun accentul pe sensul moral si spiritual al cuvântului jihâd, astfel ajungând sa nege, sau macar saminimalizeze considerabil dimensiunea sa razboinica. În mod contrar, fundamentalistii subliniaza aceastadimensiune si îi acorda primul loc în ordinea meritelor. Dar pâna la urma si unele si altele, totusi, se bazeaza peCoran, de acolo extragându-si argumentele.În Coran, radacina jhd apare în 35 de versete: de 22 de ori cu sens general si de 3 ori pentru a desemna unact pur spiritual; celelalte 10 cazuri, în schimb, se aplica în mod evident la o actiune razboinica. Ceea ceînseamna ca aceasta dimensiune este prezenta pe deplin, înca de la început, chiar daca definirea juridica sicodificarea jihâdu-lui nu intervine decât mai târziu, în vremea cuceririlor din afara Arabiei, începând cu secolulal IX-lea.
6
[6]
Islamologul Alfred Morabia a constatat însa ca în textul coranic, pentru a desemna „razboiul”
1
[1] Bacchiocchi Samuele.
Curierul Ortodox 
, nr. 10 (135), 12 octombrie 2002, pag. 6
2
[2] Rasid Jabr al-As’Ad.
Toleranta religioasa în islam
, 2003, pag. 56 - 57
3
[3] Bacchiocchi Samuele.
op. cit 
.,
pag. 6
4
[4] Ibu Taimiya, citat de Panaite Viorel, în „
 Pace, razboi si comert în islam. Tarile Române si dreptul otoman al 
 
 popoarelor (sec. XV – XVII 
 )
”, Ed. ALL, Bucuresti, 1997, pag. 67
5
[5] Panaite Viorel.
op. cit.,
pag. 88; Сагадеев А.
 Djihad 
,
// Наука и религия, nr. 6, 1986, pag. 18
 
(confruntarea armata) sunt folosite alaturi de radacina jhd si alte radacini, printre care cel mai des apare k.t.l. = ase lupta, a omorî; g.z.w. = a ataca, a face razie, h.r.b. = a se razboi.
7
[7]
Cu toate acestea însa sunt unii învatati care considera inutil de a defini învataturile Coranului si aletraditiei cu privire la folosirea razboiului pentru înaintarea „cauzei lui Allah”. Iata motivul oferit de învatatiimusulmani ca Fareed Zakaria cu articolul sau publicat în Newsweek: „Coranul este o carte vasta, plina de poezie si contradictie (…). În el puteti gasi condamnari ale razboiului si incitari la lupta, minunate expresii detoleranta si imagini aspre împotriva necredinciosilor”…Este cu adevarat Coranul o carte contradictorie, care cu o mâna condamna razboiul, iar cu cealalta îlcomanda? Raspunsul este: „Nu!” Vom arata mai departe ca aceste contradictii din Coran sunt rezolvate prinrecunoasterea învataturilor progresive ale lui Muhammad, care trec de la pace la razboi în timpul vietii siexperientei sale.La începutul misiunii sale, Muhammad le-a cerut urmasilor sai sa întâmpine opozitia cu rabdare si persasiune. Învatatii se refera la aceste versete ca fiind „versete ale iertarii si îndurarii”. Aducem aici doar câteva exemple, celelalte aratându-le pe parcursul acestui paragraf. Coranul spune:
„Invita-i pe toti pe calea Domnului cu întelepciune si prin îndemânare minunata; cearta-te cu ei în modul cel mai bun si mai frumos, pentru ca Domnul stie cel mai bine cine s-a abatut de la caile Lui si cine va primi calauzire”
(Sura 6: 12).„
 Niciodata binele si raul nu vor fi deopotriva. Îndepartati raul cu ce este bine”
(Sura 41: 34).Totusi, dupa ce si-a consolidat puterea, Muhammad a ordonat în mod clar folosirea luptei ofensiveîmpotriva necredinciosilor. Specialistii se refera la acele texte ca fiind „versete ale sabiei”. Iata câteva exemple:„
 Razboiul va este orânduit si voua nu va place. Dar poate ca urâti tocmai ceva bun pentru voi si iubiti ceva ceeste rau pentru voi. Însa Dumnezeu stie si no voi”
(Sura 2: 212-213); „
O voi, ce credeti, aveti ca îndatorirerazbunarea pentru omor: slobod pentru slobod, rob pentru rob
 
(…)
”(Sura 2: 173);
„Luptati-va pentru drumul lui Dumnezeu (…)
” (Sura 2: 245);
„Si daca întâlniti necredinciosii, jos cu gândurile, pâna ce i-ati macelarit, silegati tare catusele lor”
(Sura 47: 4);
„Luptati-va împotriva lor, Dumnezeu îi va pedepsi prin mâinile voastre si-i va rusina (…)”
(Sura 9:14).Oamenii ca Fareed Zakaria, citat mai sus, considera ca aceste contradictii dintre texte care apara tolerantasi cele care cheama la razboi, pur si simplu reflecta natura contradictorie a Coranului, care este „o carte vasta, plina de poezie si contradictii …”. Însa aceasta explicatie simpla este tocmai respinsa de catre teologiimusulmani, care au examinat îndeaproape aceasta problema. Ei au ajuns la concluzia ca declaratiilecontradictorii reflecta „revelatia progresiva”, care a fost croita pentru a se potrivi cu circumstantele luiMuhammad.
8
[8]
Revelatiile din Coran, zice si Sourdel, au fost comunicate în fragmente succesive datorita unor împrejurari schimbatoare din cursul vietii profetului fara ca vreodata aceasta sa se simte legat printr-o afirmatieanterioara.
9
[9]
În cartea sa „Jihad: originea razboiului sfânt în islam”, publicata de catre editura Universitatii Oxford în1990, Reuven Firestone scria: „Eruditii musulmani au venit la concluzia ca versetele privitoare la razboi au fostîn relatie directa cu necesitatile istorice ale lui Muhammad în timpul misiunii sale profetice. La începutulcarierei sale profetice în Mecca, când era slab si avea doar câtiva urmasi, revelatia divina a încurajat evitareaunui conflict fizic. Dupa intense persecutii, care l-au determinat pe Muhammad si pe urmasii lui sa emigreze laMedina, ei au fost lasati sa se angajeze într-un razboi de aparare. Cum comunitatea musulmana a crescut în putere, mai târziu revelatiile au largit conditiile în care se putea porni un razboi, pâna când s-a considerat carazboiul împotriva nemusulmanilor poate fi pornit în orice timp, fara vreun pretext si în orice loc” (p. 50) Richard Bailey în lucrarea sa – „Jihadul: învataturile islamului de la sursele primare Coran si Hadith”,schiteaza evolutia învataturilor Coranului de la toleranta le razboi prin patru etape. Pentru scopul pe care îlurmarim în acest larticol voi mentiona fiecare din aceste etape, dând si versete exemplificatoare din Coran.Acest lucru ne va ajuta sa întelegem de ce musulmanii au folosit în trecut – si o fac si astazi – conflictele armate pentru înaintarea cauzei lui Allah în lume.
10
[10]
Etapa I: Fara represalii
În timpul sederii profetului la Mecca, sansele islamului pentru victorie erau putine. Fondatorul acestuicrez – scria profetul Stanescu – a trait atunci cele mai triste si amarâte zile ale vietii sale, iar de la o vreme, a
6
[6] Jean Flore.
 
op. cit 
., pag. 65 - 66
7
[7] Alfred Morabia.
Gihad 
 ,
Paris, 1974, citat de Panaite, în
op. cit 
., pag. 87
8
[8] Bacchiocchi Sasmuel.
op. cit 
.
, pag. 6
9
[9] Sourdel Janine D. Thomine I.
op. cit.
 ,
pag. 149
10
[10] Bacchiocchi S.
op. cit 
.,
pag. 6
 
început chiar sa se îndoiasca de înalta lui misiune si chemare.
11
[11]
Conationalii sai din tribul qurays au începutsa devina ostili fata de el si discipolii lui din cauza condamnarii pe care el o aducea idolatriei, luându-i înderâdere. Acestia hotarasc sa le ia drepturile pe care le aveau ca membri ai triburilor lor, socotind încercarea profetului de a-si gasi noi adepti în alte parti, drept o crima, o vatamare a puterii centrale spirituale a orasului.
12
[12]
Istoricul german Augustin Müller ne arata caracterul neîndoielnic al profetului care într-o convorbire cuunchiul sau Abu Talib, îndemnat fiind de acesta sa se împace cu conationalii sai, profetul i-ar fi raspuns: „Chiar daca dusmanii mi-ar da soarele în mâna dreapta si luna în stânga, eu totusi nu voi renunta de la maretul meu plan, triumful cauzei lui Allah”.
13
[13]
Muhammad nu înceta a insulta pe idolatri, dar se abtinea de la orice violentafizica. Sa vedem ce ne spune despre actiunile sale Coranul. Surele din aceasta perioada de 13 ani, în care profetul a continuat sa traiasca la Mecca, nu contin instructiuni cu privire la lupta, în ciuda severei persecutii pecare a suferit-o. De ce? Pentru simplu fapt ca acesti discipoli nu aveau nici cea mai mica sansa sa învinga într-un razboi.
14
[14]
În fata injuriilor primite, acestia ramâneau calmi. Întreaga comunitate, minoritara si faraaparatori, se faceau ca nu pricep si evitau orice ocazie de a se implica în mod violent, chiar si atunci cândmembrii ei erau îngrijorati, loviti si persecutati.
15
[15]
La Mecca, pentru a face prozeliti, Muhammad, a practicat,în exclusivitate, metoda convingerii cu ajutorul argumentelor religioase. Îndemnurile catre adepti, ca sa rezistecu rabdare si îngaduinta la violentele dusmanilor – afirma W. Irving – aproape ca rivalizau cu cele aleMântuitorului Iisus Hristos, mai ales cu preceptul „
 Iubiti pe vrajmasii vostri (…), rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi (…) Daca te bate cineva peste un obraz întoarce-l si pe celalalt”.
(Luca 6, 27 – 29)
16
[16]
Asadar, era mai bine sa adopte o strategie înteleapta de supravietuire, care sa evite confruntarea violenta.Câteva versete ne vor ajuta sa ilustram aceasta învatatura.În Sura 73: 10 – 11, Allah porunceste „trimisului sau” sa fie rabdator fata de necazurile pricinuite deidolatri si sa se departeze de ei cuviincios, pâna ce Allah se va razbuna pe ei.
17
[17]
„
 Ai rabdare fata de ceea ce spun si lasa-i cu demnitate. Lasa-ma pe mine (singur sa ma ocup de ei)”.
În Sura 52: 45, 47, 48, profetulsfatuieste sa-i lase pe necredinciosi singuri sa astepte, cu rabdare, ca Domnul sa-i pedepseasca: „
asa ca lasati-i pâna când vor întâlni ziua lor si vor lesina (de frica) (…) si pentru cei nelegiuiti mai este o pedeapsa afara deaceasta (…), si asteapta cu rabdare judecata Domnului tau, caci tu esti în ochii Nostri”.
Atitudinea acestor primi musulmani nu rezulta totusi dintr-un pacifism de principiu. Ea tine doar de faptulca nu exista printre ei nici un om de razboi veritabil. Aceasta se vede bine atunci când Omar, apoi Hamza devinmusulmani.
18
[18]
Datorita convertirii lor, situatia lui Muhammad la Mecca se aplaneaza. El devine tot maiîndraznet în actiunile sale, „lovind” fara crutare în cei ce practicau idolatria. Daca pâna acum Muhammad nu vafi stiut sa gaseasca un raspuns la întrebarea „de ce Dumnezeu cel atotputernic nu face ca vointa lui sa triumfeze,tolerând ca necredinta sa-si continue drumul”, acum stia ca: „
 Dumnezeu lasa pe meccan sa persiste înnecredinta, de vreme ce nu vrea mântuirea pacatosului, ci nimicirea lui”.
Tot mai des se putea auzi în predicilerostite de profet ca:
„Dumnezeu conduce si îndruma pe cine vrea si lasa în ratacire pe cine crede de cuviinta”
(Sura 2: 269).
19
[19]
 Vazându-se persecutat din toate partile Muhammad nu înceta a tine predicile sale celor ce veneau la Mecca pentru treburile comertului. Astfel în martie 620, cu ocazia unui pelerinaj la „piatra neagra” Kaaba,neastâmparatul profet cauta sa-si încerce norocul, recrutându-si alesi dintre pelerinii veniti din toate colturileArabiei. Cu aceasta ocazie i-a fost dat sa cunoasca niste barbati ai tribului Chazradj din Yathrib, care ulterior aveau sa devina adeptii lui. În anul viitor întâlnindu-se iarasi cu acestia dupa pelerinaj a încheiat un acord încare acestia se angajau sa dea ascultare „profetului” întru toate, iar pentru aceasta Allah îi va multumi cu placerile paradisului.
20
[20]
Sosise deci momentul ca „profetul” si adeptii din Mecca sa-si scuture picioarele de praful orasului fara de Dumnezeu si sa emigreze pe un teren binecuvântat de Domnul, teren ce a adus numai în
11
[11] Stanescu Gheorghe.
op. cit 
., pag. 95
12
[12] Bacchiocchi S.
op. cit 
.,
pag. 6; Stanescu Gheorghe.
op. cit 
.,
pag. 99 – 100; Eliade M
.
op. cit 
.,
pag. 79
13
[13] Мюллер А.
 История Ислама
, том 1, Из-во Л. Ф. Пантелеева, С. Петербург, 1895, pag. 77
14
[14] Bacchiocchi S.
op. cit.,
pag. 6
15
[15] Flori Jean.
 
op. cit 
.,
pag. 89
16
[16] Ирвинг В.
op. cit 
.,
pag. 91
17
[17] Al – Bukhari si Muslim – Comentariu la Sura 73 în
„
 Ju’zu‘Amma, Ju’zu Tabarak 
”,
Coranul cu traducerea sensurilor sicomentariu în limba româna, Ed. Islam, Editia I, Timisoara, 2000, pag. 35
18
[18] Flori Jean.
 
op. cit 
., pag. 89
19
[19] Мюллер А.
op. cit 
.
, pag. 77
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...