Curs 111. EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA
Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o activitate specificăinstituţiei medico-legale, ce constă în investigarea stării psihice, oferind justiţieio probă ştiinţifică în stabilirea responsabilităţii (cu alte cuvinte, răspunde laîntrebarea dacă persoana respectivă a acţionat sau nu cu discernământ).
Responsabilitatea
(termen juridic) defineşte capacitatea unei persoane dea-şi
controla
şi
aprecia
atât faptele cât şi consecinţele sociale ale acestora, de a-şi
asuma
integral obligaţiile ce-i revin dintr-o acţiune liber consimţită, pe care odeliberează şi o întreprinde, de a
înţelege
consecinţele acţiunilor sale în interesul propriei persoane dar fără a prejudicia interesul colectivităţii, de a
accepta
şi
suporta
consecinţele faptelor sale contrare normelor de convieţuire socială.
Discernământul
(termen psihiatric) reprezintă capacitatea unei persoanede
a-şi da seama
de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distingeîntre bine şi rău, având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu discernământ este în măsură să conceapă planul uneiacţiuni, să premediteze şi să acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau praeterintenţie).De fapt, discernământul este o sinteză a personalităţii şi conştiinţei înmomentul săvârşirii unei acţiuni, intervenind atunci când fapta respectivă esterealizată şi în consecinţă susceptibilă de a suferi rigorile legii (aşa cum secunoaşte, simpla idee reprobabilă nu este pedepsită de lege, ci doar punerea înaplicare, materializarea ei într-o faptă o face pasibilă de pedeapsă).în accepţiune juridică, fapta reprezintă o manifestare exterioară a persoanei, ce constă într-o acţiune (manifestare pozitivă - persoana face ceea celegea interzice) sau o inacţiune (manifestare negativă - persoana nu face ceea celegea prevede că trebuie făcut), prin care se aduce atingere unor relaţii sociale protejate de lege.Fapta este considerată infracţiune atunci când:1. este prevăzută de legea penală;2. prezintă pericol social;3. este săvârşită cu vinovăţie; se consideră că există vinovăţie, dacă faptaa fost săvârşită:
a) cu intenţie;
există intenţie atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul(periculos, ilegal) al faptei sale şi:
•
a urmărit producerea acestui rezultat (intenţie directă) sau
•
a acceptat rezultatul, deşi nu a urmărit producerea acestuia (intenţieindirectă).
1
b) cu praeterintenţie
(intenţie depăşită), când efectul a depăşit înintensitate ceea ce ar fi dorit sau ar fi urmărit făptuitorul să se producă;
c) din culpă;
în această situaţie autorul nu urmăreşte producerea efectuluirespectiv, pe care de fapt nici nu-1 acceptă:
•
simplă (neglijenţa), când făptuitorul nu a prevăzut consecinţelenegative ale faptei sale, deşi trebuia şi putea să le prevadă;
•
cu prevedere (uşurinţa), când făptuitorul, deşi a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului periculos, a considerat, fără temei, că acesta nuse va realiza.Deoarece noţiunile medicale sunt mai puţin cunoscute în cadrulînvăţământului juridic, în continuare vor fi făcute o serie de menţiuni necesareînţelegerii specificului expertizei medico-legale psihiatrice.Astfel, dintre disciplinele medicale clinice care au ca obiect de studiusistemul nervos, atât din punct de vedere anatomic, cât şi/sau funcţional, seremarcă:
A. Neurologia -
ştiinţa care se ocupă de bolile sistemului nervos (centralsau periferic): tumori, infecţii (meningite, meningoencefalite), paralizii etc,afecţiuni care, de cele mai multe ori, au un substrat organic bine individualizat;
B. Psihiatria -
ştiinţa „vindecării sufletului", ce se ocupă de bolile mintalecare, de cele mai multe ori, nu au un substrat organic care să poată fi obiectivat.Cele mai cunoscute boli psihice sunt:
•
nevrozele,
considerate tulburări psihice de intensitate redusă, ceevoluează cu simptomatologie psihică dar şi somatoformă, nu atingnucleul personalităţii şi nu determină tulburări de conştiinţă; auetiologie exogenă, reprezentată de dezacordul dintre dorinţe şi posibilităţile concrete de realizare a acestora („nevroticul nu se con-fruntă cu realul, ci se apără de real”); aceşti pacienţi îşi dau seama căsunt bolnavi, se adresează medicului solicitând tratament şi colaborândtotodată cu acesta în alegerea schemei terapeutice (nevroza deabandon, nevroza depresivă, nevroza fobică, nevroza isterică, nevrozamaritală etc.);
•
psihozele
sau
nebuniile,
considerate boli psihice propriu-zise, cuetiologie endogenă („din abisurile psihismului”), ce ating nucleul personalităţii şi determină tulburări de conştiinţă, fiind axate pe ideeadelirantă ireală care inundă treptat psihicul şi căreia i se subordoneazăîntreaga activitate psihică a individului (delir afectiv, delir de bogăţie,delir erotoman, delir cosmografic-metafizic, delir de gelozie, delir deimportanţă etc.); aceşti indivizi nu se consideră bolnavi şi prin urmarenu acceptă asistenţa medicală, refuzând tratamentul; psihozeleevoluează în pusee şi debutează la vârste tinere (schizofrenia, psihozadiscordantă, psihoza maniaco-depresivă, boala bipolară, paranoia, parafrenia, psihoza puerperală etc).
•
psihopatiile
sau
sociopatiile,
entităţi situate la limita dintre normal şi patologic, ce au la bază dizarmonii de personalitate responsabile de unconflict permanent cu normele sociale („suferă şi-i fac şi pe ceilalţi să
2
sufere”), manifestat prin tulburări de adaptare familială şi socio- profesională; cu etiologie endo- şi exogenă, caracteropatiile apar încopilărie (copilul rău sau obraznic), se conturează la adolescenţă şiînsoţesc individul pe tot parcursul existenţei sale (neadaptaţii social, cuinflexibilitate de adaptare situaţională).Menţionăm că patologia psihică este foarte diversă, depăşind cu mult celetrei entităţi semnalate şi făcând imposibilă descrierea completă în cadrul acesteilucrări.
C. Psihologia
- ştiinţa care se ocupă de manifestările psihice ale fiinţeiumane (comportamentul), în funcţie de etapa de dezvoltare pe care o parcurge(ontogeneză) şi de influenţa mediului (psihologia copilului, psihologia familiei, psihologia bolnavului etc.).Psihologia foloseşte o metodologie specifică de investigare a individului,axată pe criterii proprii; dintre acestea menţionăm
indicii psihometrici:
V.M. – vârsta mintală;Q.I. – coeficientul intelectual;V.C. – vârsta cronologică;CI. standard – coeficientul standard de inteligenţă;Q.I. = (V.M. impartit la V.C.)x100Aşa cum rezultă din ecuaţia de mai sus, coeficientul intelectual reprezintăraportul dintre performanţa reală şi cea aşteptată ale unui individ de o anumităetate. Astfel, un coeficient intelectual:
>140 semnifică un grad de inteligenţă extrem de ridicat;
120-140 - inteligenţă superioară;
110-119 - inteligenţă deasupra nivelului mediu;
100-109 - inteligenţă bună de nivel mediu;
90-99 - inteligenţă slabă de nivel mediu;
80-89 - inteligenţă sub medie;
70-79 - inteligenţă de limită;
50-69 - deficienţă mintală uşoară (debilitate);
20-49 - deficienţă mintală medie (imbecilitate);
<19 - deficienţă mintală gravă (idioţie).În concluzie, atât psihiatria cât şi psihologia au ca principal obiect destudiu psihicul uman (sufletul), ce ar putea fi înţeles ca
totalitatea vieţiiconştiente şi inconştiente
rezultată din reflectarea lumii obiective.Psihicul este structurat sub forma unor „trepte” suprapuse sau „sfere” carese întrepătrund, reprezentate prin:
(1) vigilenţă -
starea de veghe (concept neuro-fizio-logic), de recepţie, deobservare, supraveghere, ce permite elaborarea unei reacţii adecvate de răspuns,apărare; acest act rudimentar de gândire permite individului să dea o anumităsemnificaţie (primară) stimulilor şi totodată asigură desfăşurarea funcţiilor psihice cu claritate, luciditate şi sub controlul raţiunii;
(2) conştienţa -
starea de cunoştinţă (concept neuro-fizio-psihologic), proprietate biologică a individului prin care acesta este apt de a reflecta în modsubiectiv existenţa (realitatea externă şi realitatea internă) şi de a-şi adapta
3
of 00
Curs 11
1,253 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 06/17/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment