Drept International Public Si Privat

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

DREPT INTERNATIONAL PUBLIC SI PRIVAT

Suport de curs

CAPITOLUL INATURA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

1.1.Drept internaţional public. Societate internaţională. Relaţii internaţionale.

În accepţiunea sa cea mai largă,

dreptul internaţional public

, odinioară denumit şi “dreptulginţilor”, reprezintă

ansamblul de norme juridice care reglementează raporturile care se stabilescîn cadrul societăţii internaţionale

.

Societatea internaţională

este formată, în primul rând, din state, purtătoare desuveranitate, care îşi asumă, în mod nemijlocit, anumite drepturi şi obligaţii în raportuile dintre ele.În societatea internaţională contemporană, statelor li se alătură organizaţiile interguvernamentale şianumite entităţi nestatale, a căror capacitate de a-şi asuma drepturi şi obligaţii internaţionaledecurge din voinţa statelor. Principala caracteristică a societăţii internaţionale constă deci în

natura sa poliarhică

, în sensul că puterea este repartizată între diferitele state care o compun.Această caracteristică se explică prin existenţa, din punct de vedere juridic, a

suveranităţiistatelor

.Raporturile ce se stabilesc în cadrul societăţii internaţionale sunt, în general, denumite

relaţii internaţionale

. Termenul de relaţii internaţionale desemnează însă mai multe categorii deraporturi sociale, având ca trăsătură comună faptul că depăşesc limitele unui singur stat, şi anume:(a)raporturile dintre state şi dintre acestea şi celelalte entităţi ale societăţii internaţionale, în primul rând organizaţiile internaţionale;(b)raporturile la care participă persoane fizice sau juridice din diverse state. Sub incidenţadreptului internaţional public cad doar relaţiile dintre state şi dintre acestea şi celelalteentităţi componente ale societăţii internaţionale.

Drept internaţional privat.

În sfera dreptului internaţional public nu intră reglementareaoricăror raporturi juridice care conin un

element de extraneitate

. Acest element poate rezulta dinfaptul că părţţile sau una din părţile raportului juridic, obiectul sau efectele acestuia sunt plasate înstate diferite. Asemenea raporturi sunt reglementate de alte ramuri ale dreptului, în primul rând decătre dreptul internaţional privat.Dreptul internaţional privat reprezintă un

ansamblu de

norme juridice interne,

specifice fiecărui stat, care reglementează raporturile dintre persoane fizice sau juridce conţinând

elemente de extraneitate.

Datorită acestor elemente, în desfăşurarea respectivelor raporturi juridice pot apărea

conflicte de legi.

Aceasta semnifică faptul că au vocaţie concurentă legile interne dindouă sau mai umlte state. Normele de drept internaţional privat ale fiecărui stat soluţioneazătocmai aceste conflicte de legi.

1.2. Raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern

Dreptul internaţional public pe de o parte, şi dreptul intern, pe de altă parte, sunt douăsisteme de norme şi două tipuri distincte de drept care acţionează în planuri şi prin mijloacediferite. Deşi distincte, între cele două sisteme există importante interferenţe prin intermediulstatelor, în jurul cărora sunt organizate şi prin care acţionează.Astfel, pe de o parte, există norme de drept internaţional, în special acelea cuprinse întratate internaţionale, în temeiul cărora statele care devin părţi la acestea sunt obligate să ia măsuriîn planul legislaţiei lor interne, pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce le revin din acestetratate, ca de exemplu în materia dreputilor omului, transporturilor internaţionale, combaterea poluării, a terorismului, a traficului de droguri, ş.a.Pe de altă parte, o serie de reglementări interne, specifice fiecărui stat, stabilesc condiţiilede desfăşurare a relaţiilor respectivului stat cu alte state sau organizaţii internaţionale şi producdeci efecte în ordinea internaţională. În această categorie intră, de exemplu, stabilirea competenţeiorganelor statului prin intermediul cărora se desfăşoară relaţiile sale externe, problemele privindcetăţenia, statutul juridic al străinilor, procedurile interne prin intermediul cărora un stat devine parte la tratatele internaţionale.În decursul timpului, în doctrina dreptului internaţional s-au cristalizat, în legătură cuacest raport, mai multe curente de gândire şi respectiv anumite construcţii teoretice: dualismul şimonismul, acesta din urmă cu două variante.

Dualismul

s-a dezvoltat cu precădere în secolul al XIX- lea şi la începutul secolului XX,sub influenţa doctrinelor pozitiviste care scoteau în evidenţă importanţa “voinţei suverane astatului”. În lumina acestei doctrine, dreptul intern şi dreptul internaţional, ar reprezenta douăsisteme juridice distincte, care acţionează pe planuri diferite, cu domenii diferite de aplicare şi fărăcomunicare între ele, având izvoare distincte şi destinatari deosebiţi: indivizii în dreptul intern şistatele în dreptul internaţional.

Monismul

consideră dreptul ca pe o structură unitară, compusă din norme obligatorii,indiferent dacă acestea sunt adresate indivizilor, statelor sau altor entităţi asimilate acestora.

Dispoziţiile Constituţiei României

revizuită cu privire la raportul dintre dreptulinternaţional şi dreptul intern se găsesc în art. 11 şi art. 20.

Articolul 11(1)Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revindin tratatele la care este parte.(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.(3)În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţiilecontrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.Alineatul (2) stabileşte deci o modalitate directă de încorporare a dreptului internaţional îndreptul intern, prin chiar legea de ratificare a unui tratat, textul acestuia devenind “lege internă”.Textul trebuie interpretate extensiv, în sensul că şi actele legislative ale guvernului, prin care seaprobă/ acceptă anumite acorduri internaţionale, îndeplinesc aceeaşi funcţie integratoare.Alineatul (3) trebuie interpretat ca exprimând o poziţie dualistă, de vreme ce tratatele alecăror dispoziţii sunt în conflict cu normele constituţionale nu pot fi modificate implicit prin legeade ratificare. Numai în urma modificării Constituţiei, în acord cu tratatul, acesta poate fi încorporatîn dreptul intern.Articolul 20, în schimb, afirmă clar primatul dreptului internaţional asupra dreptuluiintern atunci când obiectivul eventualului “conflict de legi” se referă la dreputile omului.Articolul 20(1)Dispoziţiile constituţionale privind dreptuile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şiaplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a dreputilor omului, cu pactele şi cucelelalte tratate la care România este parte.(2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentaleale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementărileinternaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conă in dispoziţiimai favorabile.În domeniul drepturilor omului, soluţia constituţională este deci una monistă, cu primatuldreptului internaţional asupra dreptului intern; pentru a se reveni la un monism opus- primatuldreptului intern- în cazul în care “Constituţia sau legile interne conă in dispoziţii mai favorabile”.

of 00

Leave a Comment