• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Curs Morala 2009 – Lect. Dr. Sebastian MoldovanRecapitulare
Dacă nu simţim împlinirea prin înduplecarea puterii noastre spre scopul vieţii, simţim totuşi o lipsă –  încercăm să ne astâmpărăm dorinţa de împlinire cu surogate. Frustrarea venită din simţirea acestei lipse sauneîmpliniri duce la posesiune sau egoism, adică încercarea de a stăpânii tot mai mult. Suntem obsedaţi de ideea căpierdem, că pierim şi căutăm să ne însuşim tot ceea ce credem că contribuie la împlinirea noastră.Din punct de vedere trupesc avem faţă de lume o atitudine de posedare.Bolile spirituale pot fi împărtăşite.Putem încrucişa cele două atitudini – putem şi spirituali cu cele trupeşti şi trupeşti cu cele spirituale.Iubirea trupescă de sine sau a altuia sau chiar lui Dumnezeu.Partea pozitivă – spirituali cu cele trupeşti (putem face putem face prilej de comuniune din toate aspectelevieţii ....)
Patimă – Pasivitate – Dependenţă
Există o dependenţă a noastră de Creator. Trebuie să o înţelegem şi să îi dăm satisfacţie. În urma căderiise naşte în noi o dependenţă de ceea ce ţine generic locul Învăţăturii vieţii. Sf. Maxim o numeşte caracterpătimitor. Este o realitate, dar nu e blamabilă. Pe fondul acestei debilităţi datorate căderii se nasc păcatele – pentru că simţim că murim ne înfricoşăm, devenim obsedaţi de existenţa noastră – pasivitatea, iubirea iraţionalăde noi înşine, fuga după satisfacţii – înlocuirea împliniri cu surogate.Patima este puterea unui eros care nu îşi găseşte alternativa. Toţi oamenii caută acelaşi lucru. Aceastăcăutare ne schimbă viaţa, dar trebuie să-i găsim îmlinirea.Putem identifica foarte uşor categorii de păcate. Sf. Maxim susţine că mama tuturor păcatelor estefilavtia. Ea generează 3 feluri de patimi: lăcomia pântecelui, avariţia, slava deşartă (suta a II-a, 59). De ce aceastea3? Pt că în a ne asigura viaţa primele se petrec la preocuparea obsesivă pt mâncare – prima formă de manifestarea filavtiei. Dacă cineva constată că nu durează mult plăcerea de a mânca, preocuparea se extide asupra dobândiriiunei satisfacţii de mai lungă durată – banii reprezintă asigurarea unui sentiment al securităţii şi nu anumit statussocial. Cu cât evoluează starea lui financiară cu atât şi dorinţa de a acumula tocmai datorită negăsirii împlinirii în bani. Oamenii îşi dau seama că există lucruri care durează mai mult decât mâncarea şi banii, şi sunt dispuşi să-şi îndrepte eforturile (financiare, renunţă la mâncare) pentru a obţine faima – durează mai mult pentru că eimaterială – posesiunea îndreptată asupra unui bun spiritual.Acestea sunt şi cele trei ispitiri ale Mântuitorului – a postit până când îi venea să mănânce pietrele. Ispitavenită dinlăuntru e exploatată de Satana; II – bogăţiile văzute de pe înălţime; III – slava deşartă. Mântuitorul afăcut din pietre pâini, a avut puterea de a stăpânii toate lucrurile şi s-a „aruncat” în iad. Diferenţa este că în aldoilea caz nu le-a făcut pentru sine – a înmulţit pâinea pentru cei de faţă, a pogorât la iad pentru noi... Diavolul îipropunea să-şi confirme valoarea personală, să-şi satisfacă nevoia de a deveni Dumnezeu fără Dumnezeu (veziispita protopărinţilor).Semnificaţia postului – postim ca să flămânzim. Astfel ne dăm seama că viaţa nu e de la noi – o cunoaştemcă este existenţa noastră ca dar.
La nivelul paimilor sufleteşti – îmbolnăvirea
Intelect ne putem îmbolnăvii îndouă feluri:Dorinţă când funcţionează în logica iubirii de sineVigoare boala = dezechilibru=> intelect - exces – mândrie: ceea ce ştim noi e bine şi suficient;- lipsă – vanitate: suntem preocupaţi merem dacă ceea ce facemprimeşte confirmarea;Mândrul se simte plin de sine, nu are nevoie de laude; vanitatea are nevoie de laudele celorlalţi.Dorinţă - exces: - lăcomia pântecelui;
1
 
- avariţia (ale bunuri materiale);- desfrânarea;- lipsă: apatie, plictis;Vigoare: - exces: mânie, furie;- lipsă: lene, tristeţe (melancolie);Mânia apare când ne împiedicăm spre împlinirea dorinţei de anumite obstacole asupra cărora ne îndreptăm vigoarea.Tristeţea – dorinţă neîmplinită pe fondul lipsei de vigoare.Lista păcatelor capitale (capitale pentru că sunt formele standard ale bolilor).
Etapele pat imilor
Atacul apare la nivelul voinţei.=> intenţie – însoţire cu gândulsau colaborare cu gândul rău;=> deliberarea – se poate da clarificare afectivă;- lupta între sugestiile şi propriile împotriviri ale conştiinţei. Dacă câştigă sugestia apare la ivelul hotărâriiconsimţirea;=> însoţirea: înfăptuirea. Patmile nu pot fi oprite să vină, dar le putem alunga la nivelul voinţei naturale – lasugestie. Dacă nu, se trezesc dispoziţiile...Unde plasăm patima? În dispoziţie. Patima este de fapt o dependenţă afectivă. Erosul ne îndreaptă spreceva care ne împlineşte => dorinţa noastră este cât se poate de puternică.Acţiunea dorinţei puternică generează o vigoare. dispoziţia devine deprindere. Aceasta nu înseamnăcă acest lucru se petrece constant. Există două caracteristici ale deprinderilor: activă şi latentă (patima aşteaptăceva să o trezească). Capacitatea gândului are putere dar nu ţine mult timp – puterea şi durata se înregistrează lanivelul dispoziţiei, ale dorinţei devenite deprinderi (acţiunile sunt adevărate puteri ale sufletului). Sf. Maximspune că există gândul simplu e gândul la care se asociază patima. Cineva e pătimaş nu doar dacă sesizăm gândul,ci cel care acţionează pentru împlinirea gândului. Cu cât lăsăm sugestia să persiste cu atât angajează mai mult dinpersoana noastrăacţiunea asupra dispoziţiei.De unde vin acţiunile gânduri?Diavolul constată ce dispoziţii avem. Nu suntem ispitiţi cu lucruri ce nu au legătură cu noi, ci ispitirilesunt în legătură cu lucrurile pe care eu le apreciez şi le caut. Atacul vine din dispoziţiile pe care le avem interior.Noi ne gândim în fiecare zi la ceea ce e mai puternic în noi. Dispoziţiile noastre generează gânduri. Cu cât e maiputernicădispoziţia cu atât mai puternice şi gândurile. Noi nu avem responsabilitate faţă de atac, ar suntemresponsabili faţă de dispoziţiile noastre. Dacă vrem să ne eliberăm de gânduri, trebuie să ne curăţim de patimi (Sf.Maxim). Gândurile ni le schimbăm uşor, dar mai greu dispoziţiile.Originea gândurilor: Sf. Maxim identifică patru:Percepţia, amintirea, modificări somatice, diavolul.În ceea ce priveşte modificările somatice => starea trupului, dezecilibrare; durerile ne pot tulbura şiprovoca sentimente negative. Moleşirea prin mâncare prea multă. Ce mâncăm, ne modifică atitudinea.Cum ajungem să ne împătimim?În primul rând prin educaţie (prin învăţarea de la părinţi), prin reprezentări, prin experienţă personală,cultură, mediu, marile tragedii, sentimente de vinovăţie, sentimente de a nu putea trăi în lumea în care se află(evadarea din realitate), încercarea de a scăpa de o nefericire poate duce la una mai mare.
Patologiile voinţeiPatimile
- pasajele din capete despre dragoste din Sf Maxim Mărtuisitorul (Fil. II).Pornind de la experienţa noastră, constatăm în primul rând tenecitatea patimilor (can. Sf. Andrei „lanţulcel greu al păcatului”). Constatarea incapacităţii neputinţei de a te elibera de o patimă este cea mai tragicăexperienţă. (* „spovedania neterminată”, „Jurnalul convertirii”). De inde vine puterea acestei patimi? O primăcauză este Satana şi puterea răului. Pe de altă parte dacă răul ar fi doar exterior nouă nu s-ar putea explica de ceavem conştiinţavinovăţiei. Faptul că întotdeauna patimile sunt însoţite de o culpă a conştiinţei => sesizareapropriei contribuţii ce a dus la acest eşec. Nimeni nu se dezvinovăţeşte dând vina pe Satana => există şi o posedaredemonică, dar aceasta nu înseamnă că această posedare e sinonimă cu patima. Există o contribuţie a diavoluluidar
2
 
care nu merge întotdeauna până la posedare. Rămâne întrebarea: o altă explicaţie ar fi puterea obişnuinţei (neputem forma şi-n ). Este greu să-ţi schimbi viaţa de la o stare la care te afli pentru că te-ai obişnuit, s-au formatnişte deprinderi, nişte dispoziţii afective puternice. Cu toate acestea nici acest argument nu explică totul.Cel mai uşor se schimbă gândurile. Mult mai inerte sunt dorinţele (deşi şi aici apare o dorinţă deschimbare). Cum anume biruie tot dorinţa rea? În cazul pătimaşului nu e doar vorba de două dorinţe care seconfruntă ci intervine sentimentul că viaţa sa nu are sens fără îndeplinirea acelei patimi. E mai mult decâtformarea unei deprinderi (noi ne putem adapta unei noi situaţii). Propunându-şi să nu facă lucrul respectivpătimaşul simte că pierde sensul vieţii. Intervine o beznă a raţiunii care elimină orice argument. Poate Dumnezeu îngăduie patimile pentru ca omul şă-şi dea seama ce este de fapt.În cauză e o putere care nu e doar o putere sufletească obişnuită a dorinţei şi a vigorii. Oamenii au fost înzestraţi şi cu eros – dorinţa de a trăi nelimitat şi cu sens, împlinită – doar dorinţa de a dura (nimeni nu şi-opoate anula). Această trăsătură o putem identifica în orice om la nivelul nemulţumirii care caracterizează oriceom. Această viziune ne ajută să înţelegem că şi virtuţiile şi păcatele pornesc de la acelaşi punct. Există o problemăspirituală fundamentală a fiecărui om: ce fac cu acest eros. Există şi reversul acestui eros => tanatos (moartea).Conştiinţa vieţii şi a împlinirii noastre de sens şi nemurire e închisă în vase de lut (contiinţa morţii). Aceastăconştiinţă divizată între nevoia de viaţă şi realitatea morţii creează în noi o tensiune extraordinară.Trei soluţii la această problemă spirituală fundamentală (între eros şi tanatos):- o soluţie este cea orientală, în care unul din cei doi termeni e negat (neagă viaţa). Viaţa e o iluzie (maya). Faptulcă tu suferi e o iluzie din iluzia vieţii. Noi suntem veşnici (suntem împlinirea), trebuie doar să ne detaşăm deexstenţă.- soluţia occidentală neagă celelalt termen; nu există altceva decât viaţa aceasta => carpe diem. Aceasta e filosofiaconsumismului actual. Ideea e cum să fi mulţumit cu ceea ce ai acum.- a III-a soluţie urmăreşte şă exploateze acest antagonism şi să scoată ceva din el. Nu neagă nici realitatea morţii,acceptând şi realitatea erosului (creştinimul). E evident că suntem fragili, pe de altă parte nu e nuai asta. Nu amipuţin evidentă este nevoia realităţii veşnice pe care o trăim în „visul” existenţei noastre. E o soluţie îndrăzneaţă,nefiind excluse riscurile (boli psihice). Felul în care încercăm să rezolvăm această problemă spirituală ne pune larăscruce: două căi: viaţă/moarte; binecuvân-tare/blestem; virtute/păcat. Şi oamenii virtuoşi, şi cei păcătoşi cautăacelaşi lucru. Amândouă persoanele pornesc din acelaşi punct, caută acelaşi lucru, dar diferă căile. O cale încearcă să satisfacă acest eros căutându-l pe cel care l-a sădit în noi (pe cel care poate da mai multă viaţă pentrucă a dat viaţă); se caută origine. O altă cale este a încerca să satisfaci această nevoie cu orice altceva (surogat- înlocuitor). Nu putem trăi fără sens şi perspectiva vieţii. Tot ceea ce pare că împlineşte această nevoie capătă ovaloare ultimă (capătă valoarea lui Dumnezeu). Dumnezeu este Cel fără de car nu poţi trăi; nu merită să trăieştifără El. Puterea patimii este puterea erosului.*despătimirea – 
 Ascetica şi mistica
J.C. Larchet
Terapeutica bolilor spirituale
În prologul
 Răsp. Către Talasie
, Sf. Maxim ne vorbeşte de iubirea de sine (filavtia). În general căderea şi patim ilesiunt puse pe seama trupului. Dumnezeu nu a creat trupul ca pe o capcană, ca pe ceva de care să ne debarasăm,pentru a ne apropia de El. Totuşi trupul constituie o piedică deoarece prin trup noi intrăm în contact cu lumeavăzută => nu înseamnă că noi trebuie să ne lepădăm total de lume, ci nu trebuie să ne reducem relaţia noastrădoar la ea.
Filavtia
Ignorarea - experienţa -plăcere necuvenită (cu voia noastră)Lui Dumnezeu trupească durere (fără voia noastră)Prin patimi substituim pe Dumnezeu printr-o experienţă trupească din care obţinem o plăcere ce dănaştere durerii. Durerea nu e o răzbunare a lui Dumnezeu ci ea e dată pentru a ne da seama de aracterul iluzoriual acelei plăceri. Unii oameni îşi dau seama de neregulă, alţii caută evitarea durerii printr-o altă plăcere (cercvicios).Faptul că noi ne străduim să trăim experienţă trupească => logic că îl uităm pe Dumnezeu. Experienţanoastră bazată doar pe ceea ce vedem/trăim => ne face să luăm ca criterii supreme aceste obţiuni ale plăcerii.Aceasta numeşte Sf. Maxim filavtia (trad. de Pr. Stăniloae ca iubire trupescă – mai bine spus iubireegoistă).Iubirea trupească – acest adjectiv desemnează faptul că trupul nu e vinovat. De ce? Pentru că nu el decide. Nupoţi să atribui întreaga culpabilitate trupului. Eu-l este responsabil, nu doar o componentă a sa – trupul. Totuşi dece foloseşte un astfel de limbaj? Fiinţa umană aparţine lumii văzute şi nevăzute:Suflet nevăzutTrup văzut
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...