Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
8Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Christian Norberg-schulz Habiter

Christian Norberg-schulz Habiter

Ratings: (0)|Views: 354|Likes:
Published by ioncalugaru
Christian Norberg Shulz-Habiter(extras)
Christian Norberg Shulz-Habiter(extras)

More info:

Published by: ioncalugaru on Jun 18, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2014

pdf

text

original

 
CHRISTIAN NORBRG-SCHULZHABITER INTRODUCEREÎn povestirea sa „Cel din urmă care se întoarce”, scriitorul norvegian Tarjei Vesaas redă povestea lui Knut, untânăr care s-a dus în pădure să taie copaci. Mai fusese el şi înainte, dar în acea zi, deodată, totul i se păru diferit.
 Aici eşti la tine acasă, Knut.” 
Cum?Nimeni nu vorbise. Dar tocmai despre asta era vorba în ziua aceea: „aici eşti acasă”. O lume uluitoare, simplăşi autentică i se deschide în chiar locul său de origine. Îi este oferit un dar inestimabil. Cu precauţie, Knut se mişcăprintre copacii doborâţi deja şi printre alte mii, incă în picioare. În ziua aceea se întâmplă ceva. Pădurea sedeschide şi i se oferă, pe nepregătite, loc care este într-adevăr al lui.Este un moment important pentru o fiinţă umană.Knut va fi deci „ultimul care se întoarce". Ceilalţi pleacă, dar el „trebuie să ramână în seara asta, trebuie săprivească lemnul care se pregăteşte pentru noapte. Să surprinzi apariţia umbrelor din profunzimea copacilor,cerului şi orizontului. Rămâne acolo, fascinat. Nu ştie încă ce i se intâmplă dar simte că trebuie să ramână înpădure, poate pentru toată viaţa, dacă vrea ca aceasta să fie adevarată şi dreaptă." Knut rămâne deci, nu numaipentru a înţelege mai bine pădurea, dar pentru a se găsi pe
sine:
 „Seara se transformase într-o iniţiere, într-o consacrare a unei vieţi întregi în mijlocul arborilor şi aoamenilor tăcuţi... Şi totuşi nu există nimic care să distingă această seară deosebită de cea din ajun saude altele... Aşa fusese şi ieri şi alaltăieri şi anul trecut. Aşa era în pădure şi când era tata tânăr. Oricumar fi, pentru Knut este acum ceva nou. Seara îi apare aşa cum e, sensul său ascuns i se dezvaluie şi îlinvadează o profundă recunoştinţă. Şi el a venit de pe dealuri, din văi, a ieşit din apele calme. Şi el esteun rod. Un fiu. În seara asta, gândul acesta i se oferă ca un potir".Expunerea lui Vessas tratează semnificaţia habitatului într-un mod neaşteptat. Într-un mod neasteptat, Knutpercepe ceea ce înseamnă să aparţii unui loc, să faci cunoştinţă cu acesta. Îşi dă seama că acest loc deosebit i-amodelat modul său de a fi, personalitatea. Locul se „manifestă” faţă de el şi la fel şi locul pe care îl ocupă. Prinacest raport viaţa devine „adevarată şi dreaptă”, capătă o
semnificaţie
. Vesaas arată că „manifestarea” ţine depercepţia caracteristicilor concrete ale locului. Knut face cunoştinţă cu
 pădurea
. Înţelege ce înseamnă să te mişti în mijlocul arborilor, simte foşnetul colinelor, înţelege apariţia umbrelor. Întârzie pentru a afirma încă o datăaceastă
identitate
pe care a înţeles-o dintr-o dată când i s-a părut că aude o voce care-i murmura: „Aici eşti acasă”.Prin această revelaţie pădurea l-a vrăjit şi chiar dacă, mai târziu în viaţă, va trebui să se îndepărteze de ea, varămâne pentru totdeauna ancorată în el.Este important de remarcat că în expunerea sa autorul nu defineşte un loc anume. Descrie pădurea ca unmijloc tipic, comun diverselor locuri şi familiar unui număr de oameni. Evident este vorba de pădurea norvegianăde conifere, dar un cititor străin, obişnuit cu alte feluri de păduri, nu va avea nici o dificultate în a-i înţelegesemnificaţia.Într-adevar autorul ar fi putut să scrie o povestire de acelaşi gen despre orice loc: deşert sau stepă, culme sau
 
coastă. Motivul are o valoare universală iar Vesaas nu a făcut decât să exprime sub o formă poetică ceea ce oricaredintre noi subînţelege când, pentru a explica cine e, spune: „Sunt parizian" sau „sunt breton". Identificându-ne înfelul acesta, ne raportăm locului ca unui punct fundamental de referinţă. Locul individual specific indicăconţinutul unei identităţi specifice, în timp ce raportul între om şi mediu este general.De asemenea, Vesaas subliniază ceea ce este comun în experienţa unui loc, utilizând termeni ca: „profunzimeaarborilor”, „cerul" şi „orizontul”.
Toate
aceste locuri sunt delimitate de pământul pe care ne mişcăm, de cerul dedeasupra noastră şi de linia orizontului. Dar solul este supus schimbărilor: la picioarele lui Knut cresc muşchiul şi buruienile în timp ce în altă parte mergi pe nisip sau pe pietre. Cerul este şi el schimbător: la sud bolta îi este vastă, în soarele arzător, la nord, dimpotrivă, este brăzdată de nori şi de ceaţa care pare să filtreze totodatăluminile şi umbrele. În plus, orizontul variază în funcţie de sol, care poate fi plat sau accidentat, arid sau fertil.Percepem aceste schimbări de mediu raportându-ne la zi, noapte şi anotimpuri, dar autorul spune că experienţacare decurge din acestea nu este făcută niciodată din impresii variabile. Descrie locul ca pe ceva
 permanent,
cevacare, în imuabilitatea sa, se repetă: „la fel de bine ieri seară ca şi alaltăieri seară sau anul trecut sau chiar atuncicând tata era tânăr”.Imaginea tatălui care revine serveşte în a sublinia că experienţa lui Knut nu este ceva subiectiv şi care să nu-lprivească decât pe el. Locul apare ca o dată obiectivă, o bobotează accesibilă oricui o priveste cu sufletul deschis.Când aceasta se produce, existenţa este resimţită „aşa cum este”. „Este un moment important pentru o fiinţăumană", un moment în care primeşti „un dar inestimabil”. Darul nu constă numai în stabilirea unei relaţiipersonale cu locul, ci şi în faptul că acest loc este perceput ca ceva pe care-l ai
în comun
cu ceilalţi. Vesaas spunepovestea „unei vieţi în miilocul arborilor şi a oamenilor tăcuţi". Locul este deci considerat ca ceea ce reuneşte ungrup de persoane, care conferă o identitate familiară şi pune bazele unei mânăstiri sau ale unei comunităţi.Tocmai caracterul permanent al locului este cel care face acest rol posibil.Titlul povestirii lui Vesaas indică faptul că există o altă locuinţă şi într-adevar această expunere se terminăprin „întoarcerea acasă” a lui Knut. Cu toate ca în pădure el este deja „acasă", are nevoie şi de o altă casă dupăfolosirea curentă a termenului, o
casa
în care să
locuiască
.
 
 Autorul nu descrie casa lui Knut dar, puţin maideparte, explică ce înseamnă o casă pentru om: „Unui suflet fidel nu-i place deloc să rătăcească de ici
 
colo fără săse simtă acasă niciunde. Aspiră la un loc precis la care să se întoarcă, aspiră la cei patru pereţi ai săi. Acolo undetrăiesc cei vii, se formează inele şi centuri invizibile care pleacă de la radiaţiile umane, inele şi centuri care închid,atrag, înconjoară, care deschid larg uşile. Celui care şi-a construit acest centru permanent şi care este la origineaacestor radiaţii, îi este permis, în mod straniu, să rămână în exterior sau să-l redobândească, pătrunzându-l defiecare dată ca pe un dar nou." Autorul utilizează din nou termenul „dar”: ca şi percepţia lumii exterioare, casa este şi ea, în consecinţă, undar care rezidă în „iradiaţia” provocată de cel care a construit-o. Vessas ilustrează „iradiaţia” în aceşti termeni:„aici sufletul omului înfloreşte iar spiritul compune...”, iar mai departe: „casa mea se înalţă şi cântă”. Sufletuluman înfloreşte şi Spiritul care compune o melodie produc o casă „cântătoare", o casă care emite raze şi în care intripentru a primi cântecul ca pe un dar. Casa nu este ca pădurea un loc „dat”, este opera omului, iar mesajul ei este, prinurmare, de altă natură. Vesaas lasă să se înţeleagă că există un raport de reciprocitate între casă şi mediul înconjurător. Într-adevar, scrie despre casă că se înalţă deasupra solului şi „se linişteşte sub vânturile celeste”. Casaare deci de-a face atât cu pământul cât şi cu cerul. Pe povârnişul mare şi singuratic de la nord, acolo unde natura sedesfăşoară într-o armonie perfectă, se înalţă casa făcută de om, o casă care participă la o competiţie pe baze inegale şipoate deci să învingă şi să triumfe, dar şi să piardă într-o maniera iremediabilă. Sigur că autorul nu vrea să spună că „victoria”casei constă în dominarea naturii. Casele trebuie, înainte de toate, să se înalte, solide deasupra pământului”, având în
 
 jurul lor „umbrele care se adună prietenos".Când Knut se întoarce acasă, nu abordează o lume complet diferită de cea anterioară pe care a perceput-o atâtde plină de semnificaţii, ci o lume „interioară” care se armonizează cu cea exterioară. „Profunzimea verde estelocul unde îmi am casa, punctul meu fix” şi „nici măcar nu este nevoie să fie verde, poate să se găsească şi în oraş” . Eramai mult decât natural ca scriitorul norvegian să descrie înainte de toate locuri ascunse în natură şi case de ţară dar, ca urmare aaltor consideraţii, ne dăm seama că experienţa are legatură de asemenea şi cu relaţia care leagă oamenii de oraş. El lasă să se înţeleagă că casa are o semnificaţie socială: „Atât bărbatul cât şi femeia vor să aibă ceva unde să poată să fie ei doi singuri, aşacum se întâmplă peste tot pe pământ”. Aceasta înseamnă că fiecare aspiră la un loc pe care să-l împartă cu ceilalţi şi că caseleconstruite de către om sunt înrudite. „Casa ta şi a mea sunt drepte şi se privesc prieteneşte. Când sunt drepte, trece printre eleun curent de simpatie." Vesaas descrie într-o manieră eficace ce înseamnă
a locui 
 în adevăratul sens al cuvântului. În zilele noastre, în general,prin a locui se înţelege a avea la dispoziţie un acoperiş şi un anumit număr de metri pătraţi. Pentru el, a locui înseamnă atâta te ataşa de un loc dat - care poate fi o colină verde sau strada unui oraş - cât şi a avea o casă în care sufletul poate să înflorească iar spiritul să compună. Între aceşti doi poli, termenul „casă” exprimă un raport de dependenţă reciprocă, în faptulcă pătrunzând în noi înşine purtăm spre înlăuntrul nostru lumea exterioară, care constituie ţesătura identităţii noastre, ceeace determină acel
cum
al înfloririi noastre. Această relaţie se exprimă prin intermediul
casei. „
Casa se înalţă şi cântă”.Casa cână despre cum a reuşit cel care o locuieşte să se familiarizeze cu împrejurimile sale, casa iradiază ceea ce acestasimte din faptul că „se află aici”. Anumite case sunt tăcute. Altele strigă. Iar altele cântă în aşa fel încât toţi le înţelegritmul. Dar pentru ca aceasta să se poată produce, cel care o construieşte şi o locuieşte trebuie să aibă „o inimădeschisă”. A locui în semn calitativ este o caracteristică fundamentală a omului. Viaţa se pune în slujba unui anumit tipde existenţă, înainte de toate, prin identificare cu un loc. Habitatul presupune deci ceva din partea noastră şi ceva dinpartea locului care este al nostru. Daca
ni 
se cere o inimă deschisă, locurile care sunt ale noastre trebuie să fie celecare să poată oferi multiple posibilităţi de identificare.
 Existenţa în lume
  A locui undeva implică faptul că s-a stabilit un raport semnificativ între o fiinţă umană şi un mediu dat. Înintroducere am arătat cum acest raport constă într-un act de identificare, adică recunoaşterea apartenenţei la unanumit loc. Prin acest act „habitatul” îşi însuşeşte o
 
lume; instalarea sa corespunde
 
descoperirii de sine şi definiriiexistenţei sale în lume. Pe de altă parte, omul este şi el un călător. Prin condiţia sa de „homo viator” este încontinuu pe drum şi deci este confruntat cu posibilităţi de alegere. Alegând locul care să fie „al său”, alege şi oformă particulară de asociere cu alţi oameni. Dialectica traseului şi a ţintei, a plecării şi a sosirii constituie esenţaacestei „spaţialităţi” existenţiale pe care o întrupează arhitectura.În
Citadela
 Antoine de Saint-Exupery redă într-o manieră poetică prefunzimea acestei tematici: «... suntconstructor de cetăţi. Am decis să aşez aici bazele citadelei mele. Am cuprins caravana în mişcare. Nu era decât o sămânţă în patul vântului. Vântul duce cu sine sămânţa de cedru asemeni unui parfum. Eu rezist vântului şi îngrop sămânţa, pentrua face cedrii să înflorească spre mărirea lui Dumnezeu". În opera lui Saint-Exupery mediul omului este prezentat ca undeşert pentru a sublinia că a planta înseamnă a cultiva şi a avea grijă de pământ. Existenţa umană este definită, deci, prinunitatea indisolubilă a vieţii şi a locului.
Cele patru moduri de habitat 
 
 Implantarea
este primul tip de habitat de care ne vom ocupa pe parcursul cercetării noastre. Deoarece orice formă

Activity (8)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
constangeles liked this
Adrianurda liked this
Andreea Stoian liked this
Paul Sehlanec liked this
onisoru liked this
jackdaroc liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->