cunostintei, totusi, din punctul de vedere al necesitatilor spirituale ale omenirii, nu suntdeosebite, ci se întregesc.Aceasta afirmatiune are ceva din ceea ce ar fi un fenomen fizic si un fenomen chimic.Este evident ca putem face o cercetare fizica a realitatii si una chimica a aceleiasirealitati; dar nu este mai putin adevarat ca realitatea, în ea însasi, nu este nici fizica, nicichimica, ci este pur si simplu realitate; ca poate sa ne ofere perspective diferite asupra ei,dar ca, în definitiv, ea ramâne una si aceeasi.Atâta timp, prin urmare, cât filosofia a ramas în adevar preocuparea aceasta metafizica aconstruirii viziunii de ansamblu a universului, nici nu a simtit omenirea nevoia uneidelimitari precise în diferite discipline filosofice. Si atunci, logica, psihologie, teorie acunostintei, morala, estetica si celelalte erau probleme cari se împleteau si, împletindu-se, prezentau nu realitatea însasi, ci realitatea vietii spirituale. Dar, în momentul când, cumspuneam, sufletul omenesc nu a mai fost destul de bogat, când necesitatea aceastaspirituala de opunere a individului în fata universului sau de împacare a individului cuîntreaga existenta a cazut, în momentul acesta traditiunea gândirii filosofice s-a realizat,însa transformata, adica a devenit un fel de cercetare metodica asupra filosofiei care sefacea pâna atunci. Si atunci, în locul filosofiei care se facea pâna atunci, în locul filosofieica rezultat al necesitatii de filosofare a omenirii, a aparut filosofia care nu era decâtcercetarea filosofiei anterioare - activitate spirituala care a deschis calea la noi probleme,care a deschis calea problemei istoriei filosofiei, a problemei enciclopediei filosofiei, nuîn întelesul în care se face la noi acum, ci în întelesul sistematizarii filosofiei.Ei bine, astazi sistematica filosofica este o realitate; este o realitate care are si partile eirele, dar care are, incontestabil, si partile ei bune.Este evident ca, în principiu, a filosofa trebuie sa poata toata lumea. Dar este iarasievident ca necesitatea aceasta de a filosofa nu o are, de fapt, nu o simte toata lumea. Este, pe de alta parte, iarasi adevarat ca, în orice moment, gândirea noastra si atitudinea noastraspirituala în fata realitatii, în fata existentei nu este de sine statatoare, ci este oarecum - aszice - dependenta de traditiunea noastra istorica. Constient sau inconstient, a început de lao vreme, si anume, cam de pe la sfârsitul veacului al XVIII-lea, sa fie dependenta si dealtceva, si anume, de traditiunea scrisa; adica, a început sa fie dependenta de eruditie.Ceea ce cunoaste veacul al XIX-lea si veacul al XX-lea ca metoda de lucru este, înadevar, un aspect cu totul nou al activitatii acestei speculatiuni. Daca ati deschide cartilede filosofie, ati fi totdeauna izbiti de putinatatea argumentelor polemice, ati fi totdeaunaizbiti de autenticitatea cu care fiecare filosof îsi expune punctul sau de vedere. Nu exista,în marea generalitate a cazurilor, propriu-zis, eruditiune sau trimiteri în josul paginei, nuexista material asupra caruia sa se speculeze, care sa fie altul decât acela dat deobservarea directa a celui care filosofeaza si de puterea creatoare directa a celui carefilosofeaza. Adica, nu exista, pâna la sfârsitul veacului al XVIII-lea, asa-numita filosofiedespre ceea ce a spus cutare, ci exista filosofia de-a dreptul, în contact direct cu realitatea.Si între aceasta realitate directa si cel care filosofeaza nu se mai asaza nimic.Trebuie sa fiti izbiti si d-voastra, dupa cum este izbita majoritatea cercetatorilor, de faptulacesta, în adevar surprinzator, ca marii cugetatori ai omenirii, la cari filosofia a fost înadevar o necesitate organica si nu un mestesug învatat, ca marii cugetatori nu au preatinut seama de ceea ce au spus cei dinaintea lor. Filosofia lor este un fel de tâsnituraspontana, un fel de reactiune a tuturor fortelor lor sufletesti.
Leave a Comment