• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
1Documente44Secretariatul pentru Unirea Creştinilor Secretariatul pentru NecreştiniSecretariatul pentru NecredincioşiConsiliul Pontifical pentru Cultură
Fenomenul sectelor sau al noilor mişcări religioase
Traducerea preluată de la Congregaţia Misionarilor Verbiţi a fost revizuită şi completată.© Editura
 Presa Bună 
Bd. Ştefan cel Mare, 26RO-700064-IaşiTel. + fax: 0232/211527E-mail: cornel@mail.dntis.rowww.ercis.roDescrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiISBN 973-8191-57-2Secretariatul pentru Unirea Creştinilor Secretariatul pentru NecreştiniSecretariatul pentru NecredincioşiConsiliul Pontifical pentru Cultură
Fenomenul sectelor sau al noilor mişcări religioase
Raport provizoriu bazat pe răspunsurile (în număr de cca. 75) la un chestionar şi pe documentaţia primite la 30 octombrie 1985 din partea conferinţelor episcopale regionale şi naţionale.
Prefaţă
1. Pentru a răspunde la o preocupare manifestată de diferite conferinţe episcopale, s-a redactat unstudiu asupra prezenţei şi activităţii „sectelor”, a „noilor mişcări religioase”, a „cultelor”, de cătreSecretariatul pentru Unirea Creştinilor, Secretariatul pentru Necreştini, Secretariatul pentru Necredincioşi şi de Consiliul Pontifical pentru Cultură. Aceste dicasterii, precum şi Secretariatul deStat, erau preocupate deja de mult timp de această problemă.Într-un prim moment, în februarie 1984, Secretariatul pentru Unirea Creştinilor a trimis, în numeleacestor patru dicasterii, la conferinţele episcopale şi organismele de răspundere un chestionar, cuscopul de a culege informaţii şi indicaţii aprofundate, pentru a favoriza o acţiune pastorală şi căiulterioare de cercetare. În octombrie 1985, numeroase răspunsuri au sosit de la conferinţeleepiscopale de pe toate continentele şi de la organismele episcopale regionale. Unele răspunsuri din partea unor dieceze particulare cuprindeau o informare individualizată şi erau însoţite de scrisori pastorale, broşuri, articole şi studii.2. Evident, este imposibil să rezumăm vasta documentaţie primită, şi care, pe de altă parte, ar trebuicontinuu adusă la zi, ca un fundament pentru un răspuns pastoral constructiv la provocarea
 
reprezentată de secte, de noile mişcări religioase şi de „culte”. Raportul de faţă, aşadar, poate săîncerce numai să ofere un prim cadru general şi se bazează pe răspunsurile şi pe documentaţia primită. Raportul este împărţit astfel: 1) Introducere; 2) Motivele expansiunii acestor mişcări şigrupări; 3) Provocări şi abordări pastorale; 4) Concluzie; 5) Invitaţia din partea Sinodului din 1985;6) Teme pentru ulterioare studii şi cercetări; 7) Partea bibliografică; 8) Anexe.
1. Introducere
1.1. Definiţie
3. Ce sunt sectele? Ce se înţelege prin „cult”? Pentru a trata acest subiect este important să avem învedere că există o dificultate cu privire la concepte, definiţii şi terminologie. Termenii „sectă” şi„cult” sunt destul de dispreţuitori şi par să implice o judecată de valoare mai degrabă negativă. Pot fi preferaţi termeni mai neutri, cum ar fi „noi mişcări religioase”, „noi grupări religioase”. Este greu sădefinim aceste „noi mişcări” sau „grupări”, deosebindu-le de Biserici şi de comunităţi ecleziale saude „mişcări legitime în cadrul unei Biserici”.4. Este util să distingem, în primul rând, sectele de origine creştină de cele ce au apărut din altereligii sau dintr-un anumit umanism. Nu în ultimul rând, problema devine mai delicată atunci cândeste vorba de a deosebi aceste secte de origine creştină, de Biserici, comunităţi ecleziale sau demişcări legitime în cadrul Bisericilor. Această ultimă deosebire este însă foarte importantă.5. În realitate, spiritul sectar, adică o atitudine de intoleranţă unită cu un prozelitism agresiv, nu esteîn mod necesar factorul constitutiv al unei „secte”, şi, în orice caz, nu este suficient pentru a ocaracteriza. Un spirit de acest gen se poate întâlni şi în grupuri de credincioşi ce aparţin unor Bisericisau comunităţi ecleziale. Aceste grupări creştine de spirit sectar pot evolua datorită unei aprofundăria formării lor şi datorită contactelor cu alţi creştini. Pot deci să înainteze spre o atitudine mai„eclezială”.6. Criteriul de deosebire între „sectele” de origine creştină şi Bisericile sau comunităţile ecleziale s-ar putea căuta, probabil, în izvorul doctrinar al acestor grupări. Ne referim, de exemplu, la cei careasociază Bibliei alte „cărţi revelate”, alte „mesaje profetice”, sau la cei care suprimă din Biblie uneledin cărţile sale protocanonice sau îi alterează în mod radical conţinutul.7. Unul dintre răspunsurile la chestionar încearcă să descrie sectele în felul următor: „Din motive practice, un cult sau o sectă sunt uneori definite ca orice grupare religioasă, care are o viziunespecifică şi proprie asupra lumii, ce derivă din învăţăturile uneia dintre principalele religii ale lumii,fără a fi identică cu aceasta”. Luăm în consideraţie aici grupurile speciale care sunt văzute de obiceica o ameninţare la libertatea oamenilor şi la societate în general; aceste culte şi secte sunt descrise şi prin aceea că ele au anumit număr de comportamente specifice comune lor. În structura lor sunt, decele mai multe ori, autoritare; recurg la o anumită spălare a creierului şi la un control mental; practică o impunere colectivă şi inspiră sentimente de vină şi de teamă etc. Studiul fundamentalasupra unor astfel de aspecte caracteristice a fost publicat de un american, Dave Breese (
 Know theMarks of Cults
,
 
Victor Books, Wheaton, III, 1975).8. Făcând abstracţie de dificultatea de a face deosebire între sectele de origine creştină şi Biserici,comunităţi ecleziale sau mişcări creştine, răspunsurile la chestionar vădesc o mare imprecizie înterminologie; imprecizia se datorează adesea unei slabe cunoaşteri a celorlalte Biserici şi comunităţiecleziale. Derivă de aici uneori o tendinţă de a numi secte toate comunităţile creştine care nu sunt îndeplină comuniune cu Biserica Catolică. În sfârşit, pentru unii, sectele sunt grupurile de credincioşidin alte mari religii (hinduism, budism etc.) ce nu au o mare răspândire în ţara lor.
1.2. Seriozitatea fenomenului 
9. Cu excepţia acestor imprecizii de discernământ şi deci de terminologie, aproape toate Bisericilelocale avertizează asupra apariţiei şi proliferării rapide a tot felul de noi mişcări religioase sau pseudoreligioase, grupuri sau experienţe. Fenomenul este considerat de aproape toţi cei ce aurăspuns la chestionar ca o problemă serioasă, iar din partea unora, alarmantă; doar într-un număr foarte restrâns de ţări o atare problemă pare să nu se pună (în special în cele prevalent islamice).
 
10. În unele cazuri, fenomenul se manifestă în interiorul Bisericilor principale (
atitudini sectare
). Înalte cazuri, acesta se dezvoltă în afara Bisericilor (Biserici independente sau libere; mişcărimesianice sau profetice), sau chiar împotriva Bisericilor (secte, culte), adesea fiindu-le atribuitecaracteristici similare celor ale Bisericilor. Cu toate acestea, nu toate sunt religioase în conţinutul lor real sau în scopul lor final.
1.3. Probleme pastorale
11. Fenomenul ia amploare cu rapiditate, cu un anume succes în multe locuri. Acest lucru creează probleme pastorale, cea mai imediată fiind aceea de a şti cum să te comporţi cu un membru al uneifamilii catolice care a intrat într-o sectă. Parohul sau asistentul pastoral local sau consilierul trebuiesă aibă grijă, în mod obişnuit şi în primul rând, de rudele şi prietenii acelei persoane. Adesea nuexistă nici o posibilitate de a ne apropia direct de subiect pentru a-l ajuta cu sfatul şi nici de a ajutaun fost membru să se reintegreze în societate sau în Biserică. Aşa ceva cere competenţă şi experienţăîn domeniul psihologic.
1.4. Grupurile cele mai afectate
12. Categoria cea mai vulnerabilă şi – se pare – cea mai afectată, este în special cea a tinerilor. Cucât mai mult ei „nu au o legătură”, un loc de muncă, sunt inactivi în viaţa parohială sau în munca devoluntariat parohial, provin dintr-un ambient instabil sau aparţin unor minorităţi etnice, locuiesc înlocuri destul de îndepărtate de influenţa Bisericii etc., cu atât mai mult ei par să fie o ţintă potrivită pentru prozelitismul noilor mişcări sau grupuri. Însă nu doar aceste „ţinte” sunt în mod specialvulnerabile, deoarece unele secte par să găsească adepţi printre adulţi, iar altele se dezvoltă printrefamiliile cu un ridicat nivel de viaţă economică şi culturală. În acest context trebuie să fie menţionateacele campusuri universitare, care par să fie adesea un teren favorabil multiplicării sectelor sautentativelor acestora de a recruta adepţi. De asemenea, raportul dificil cu clerul sau situaţiilematrimoniale neregulate pot conduce la o ruptură cu Biserica şi la trecerea într-un nou grup.13. Foarte puţini par să fie cei ce intră într-o sectă pentru motive necinstite. Acuza cea mai mare ce poate fi adusă sectelor este poate aceea că ele abuzează de bunele intenţii şi de dorinţele persoanelor nemulţumite. Sectele, de fapt, au cel mai mare succes acolo unde societatea sau Biserica nu au reuşitsă răspundă la acele intenţii sau dorinţe.
1.5. Recrutarea catolicilor 
14.
Cauzele relativului lor succes
printre catolici sunt, în mod evident multiple şi pot fiindividualizate la diferite niveluri. Înainte de toate există nevoile şi aspiraţiile pe care un individconsideră că nu le poate satisface în propria Biserică; apoi, sunt acele tehnici ale sectelor de recrutareşi de formare; în sfârşit, mai sunt motive ce nu au legătură cu apartenenţa la o Biserică sau la noilegrupări: interesele economice, interesele sau presiunile politice, simpla curiozitate etc.15. O evaluare a acestor motive se poate face numai
din interiorul contextului atât de special 
în careele apar. Cu toate acestea, rezultatele unei evaluări generale (iar raportul de faţă are acest scop) potsă vădească şi, de fapt, vădesc o gamă de motive „particulare” care, în practică, se revelează a fi cuadevărat universale. Interdependenţa sporită în lumea contemporană poate fi una din cauzele acestei„universalităţi”.16. Fenomenul pare să fie simptomatic pentru
 structurile depersonalizante
ale societăţii de azi – create în Occident şi exportate pe scară largă în restul lumii – care creează multiple situaţii de crizăatât la nivel individual, cât şi social. Aceste situaţii de criză revelează nevoi diferite, aspiraţii şi probleme care necesită, fiecare, răspunsuri concrete şi adecvate. Sectele pretind că au şi daurăspunsuri; o fac atât pe plan afectiv, cât şi intelectual, răspunzând de multe ori la nevoile afective înaşa măsură încât întunecă facultăţile intelectuale.17. Aceste nevoi şi aceste aspiraţii de bază se pot descrie ca tot atâtea expresii ale căutării umane deintegrare şi de armonie, de participare şi de realizare la toate nivelurile existenţei şi experienţei
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...