Professional Documents
Culture Documents
de Tim Stafford
Cea mai tristă poveste de dragoste pe care o cunosc este povestea tarantulei.
La poalele dealurilor din California, aproape de regiunea unde am copilărit,
tarantulele îşi fac apariţia în fiecare toamnă. Păianjenii aceştia păroşi şi urâţi roiesc
peste tot. Pe anumite şosele, şoferii îi strivesc inevitabil sub cauciucuri. Gospodinele
înarmate cu mături îi lovesc până la moarte. Toată lumea îi urăşte. Ei continuă să
invadeze însă, în fiecare toamnă, cu milioanele.
Dacă asta vi se pare mai degrabă o poveste de groază decât una de dragoste
este pentru că nu ştiţi suficient de multe lucruri despre tarantule. Ele nu sunt acele
creaturi îngrozitoare pe care ni le imaginăm noi. Mai degrabă s-ar ascunde sub un
tufiş decât să sară să te muşte, iar muşcătura lor nu este nici ea veninoasă.
Tarantulele sunt nişte creaturi singuratice, neîndemânatice, prea mari şi atât de grele
încât îşi pot rupe un picior dintr-o simplă cădere. Ele sunt prietenoase şi ar putea fi
nişte minunate animale de casă, acceptând chiar să fie purtate într-o lesă. Pe
deasupra, mai sunt şi aproape oarbe.
Cum îşi găseşte oare perechea acest biet păianjen orb care-şi duce viaţa
singuratică sub câte un morman de perii? Răspunsul este că toamna, instinctul le
face să hoinărească nefericite, lovindu-se de tot ce le stă în cale, riscând să dea
peste gospodine îngrozite sau peste maşini grăbite, până când se ciocnesc de
tarantule de sex opus. Aproape oarbe şi fără auz sau miros deosebit, tarantulele
trebuie să se găsească prin atingere.
Ca urmare, două tarantule se pot găsi doar din întâmplare. Numai numărul
mare şi tenacitatea lor le păstrează rasa intactă. Cele mai multe tarantule însă
nu-şi găsesc niciodată perechea, ci bat regiunea în lung şi în lat până la sfârşitul
zilelor lor nefericite.
Tarantulele nu se deosebesc prea mult de noi. Poate că tarantula şi nu
Cupidon ar trebui să fie simbolul iubirii romantice. Majoritatea oamenilor caută cu
disperare iubirea. Nu ştim cum să căutăm şi nu ne putem baza prea mult pe
simţurile noastre, aşa că hoinărim şi noi, din loc în loc, sperând să dăm peste ea.
Ne asumăm multe riscuri şi cei care pierd sunt făcuţi praf. Dar nimeni n-are timp
să-i plângă. Fiecare îşi continuă goana, ciocnindu-se de alţii şi examinându-i
(adesea prin atingere, asemeni păianjenului), în speranţa de a-şi găsi perechea
potrivită. Unii dintre noi reuşesc să şi-o găsească. Majoritatea, însă, nu găsesc
niciodată dragostea adevărată pe care o visează. Vieţile noastre constituie
poveşti de dragoste triste sau, în cel mai bun caz, plictisitoare.
Daţi-mi voie să vă împărtăşesc ceva despre temelia religioasă a acestei
broşuri. Dacă nu eşti dedicat Domnului Isus Cristos, unele pasaje te-ar putea
contraria. Sper totuşi că nu se va întâmpla aşa. Nu cred că trebuie neapărat să
crezi în Isus ca să fii de acord cu învăţătura biblică despre sex.
Este trist că Biblia şi creştinismul au reputaţia de adversari ai plăcerii
sexuale. Mulţi oameni nu consideră că Dumnezeu s-ar putea bucura de actul
sexual.
Una din credinţele noastre fundamentale despre Dumnezeu şi sex este
aceea că El a inventat sexul. Actul sexual, cu toată pasiunea şi entuziasmul care-
1 caracterizează, a fost în întregime ideea Sa.
Ajungem astfel, din nou, la ideea centrală a acestei broşuri.
Această broşură nu este un discurs despre ce n-ar trebui să faci. Nu vrea
să îţi interzică să te bucuri de viaţă. Această broşură doreşte să te pregătească,
în cel mai bun mod posibil, pentru libertatea unei relaţii sexuale pasionate şi pline
de dragoste.
Am început să scriu despre sex cu câţiva ani în urmă, convins de colegii
mei, editorii revistei "Campus Life". De atunci, am primit mii de scrisori de la
oameni care mi-au pus întrebări despre sex. Unele scrisori sunt amuzante, altele
triste. Vă voi împărtăşi acum câteva dintre ele. Toate scrisorile din această
broşură sunt adevărate şi multe din întrebări sunt foarte des întâlnite.
Eu am făcut dragoste cu mai multe fete, mi-a plăcut şi am de gând să o mai fac şi
cu altele. De ce fac oamenii atâta caz de asta? Contactul sexual diferă de la o relaţie la
alta. Uneori implicare emoţională este extraordinară şi asta e minunat. Alteori, însă,
contactul sexual e doar plăcut şi distractiv. Chiar dacă împărtăşiţi că sunteţi îndrăgostiţi
unul de altul, amândoi ştiţi că nu-i ceva serios. De ce trebuie oamenii să facă tot felul de
reguli care complică un lucru atât de simplu?
Sunt de acord că relaţia sexuală cea mai bună este în cadrul căsătoriei.
Sincer să fiu, relaţiile sexuale din afara căsătoriei nu înseamnă prea mult pentru
mine. Deşi spun că vor dura veşnic, ştiu că nu e aşa. Cred însă că, atunci când
voi întâlni persoana potrivită, voi şti. Atunci mă voi purta altfel. Ce vedeţi greşit
la această atitudine?
Nu ştim dacă Dumnezeu putea sau nu putea să ne facă aşa cum spui. Din
punct de vedere ecologic, creaţia Lui este minunat de echilibrată. Toate sunt la
locul lor şi a schimba un lucru fără a le afecta pe toate celelalte ar putea fi
imposibil.
Să presupunem însă că Dumnezeu ar fi putut să ne facă altfel. Ar fi putut El
oare avea vreun motiv pentru care să nu ne creeze altfel?
Cred că da. Cred că efortul nostru de a ne trata sexualitatea ne învaţă mai
mult despre Dumnezeu decât orice altceva. Suntem atraşi sexual de mai multe
persoane. Lucrul acesta se întâmplă chiar şi după ce ne-am căsătorit. Ca să fim
împliniţi cu adevărat însă, trebuie să ne disciplinăm şi să dăm la o parte celelalte
atracţii, concentrându-ne asupra unei singure persoane. Renunţăm la multe
relaţii sexuale pentru a experimenta o relaţie de dragoste deplină.
Relaţia noastră cu Dumnezeu este similară. În Biblie, prietenia Lui cu noi
este comparată cu o căsnicie - o căsnicie în care Dumnezeu e „gelos". El nu se
mulţumeşte doar cu o parte a iubirii noastre. El nu acceptă să fie pus pe locul doi,
după un idol, indiferent dacă este vorba de bani, actul sexual, sportul sau familia.
Noi trebuie să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată
puterea noastră, aşa cum a spus Isus.
Iată ceva foarte greu! Nouă nu ne place să alegem, Vrem să avem totul
deodată, dar nu se poate. Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc. Celelalte lucruri
trebuie date la o parte.
Sexualitatea te învaţă cum să faci aceasta. Multe persoane sunt
atrăgătoare, dar fiecare dintre noi trebuie să depăşească faza în care se
îndrăgosteşte în fiecare săptămână de altcineva. În cele din urmă, trebuie să
alegem o singură persoană şi să facem tot ce putem pentru acea relaţie. Te-ar
ajuta să ştii că, făcând acest lucru, noi facem „practică pe teren" pentru relaţia
noastră cu Dumnezeu?
Fă-ţi prieteni, nu iubiţi! Veţi deveni iubiţi de la sine. Cel mai important
lucru e să fiţi prieteni. Un prieten de-al meu are o regulă: nu pleacă niciodată de
la o întâlnire cu o persoană de sex opus până nu a aflat cel puţin un lucru
important despre fata cu care s-a întâlnit şi până nu i-a împărtăşit cel puţin un
lucru important din viaţa lui.
Cel mai important motiv pentru care vă daţi întâlnire ar trebui să fie să vă
cunoaşteţi unul pe altul. Astfel, principala voastră activitate nu ar trebui să fie
actul sexual, mersul la film, la restaurante scumpe (sau ieftine) sau distracţia.
Principala voastră activitate ar trebui să fie comunicarea.
Creativitatea e de mare folos. E mult mai ieftin şi mai folositor să construiţi
împreună un raft pentru cărţi, într-o sâmbătă, decât să petreceţi două ore într-o
sală întunecoasă de teatru, ascultând pe altcineva.
Adesea, în cadrul unui grup sau cu un alt cuplu, vă puteţi cunoaşte mult
mai bine fără să aveţi problema convenţională de a petrece cinci ore într-o
discuţie în doi. Nu-i de mirare că mulţi recurg la săruturi prelungite: în felul acesta
nu mai trebuie să vorbească.