Textul complet al condamnarii lui Iisus la moarte

“În al şaptesprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar şi Împărat al Romanilor, monarh neînvins, anul
201 după Olimpiadă, a cincea mie de la creaţiune, iar după anii evreilor 4147 şi anul 93 de la
întemeierea Romei, de la eliberarea din robia Egiptului 580 şi de la distrugerea Sfintei Ţări anul 97. Pe
timpul mai marilor din poporul romnan: Lucius, Sultonius, Marcellinus, şi cârmuitorul Hillaretes
Palister şi pe timpul conducătorului general peste Iudeea, Comus Flavius şi pe vremea dregătorului
asupra Ierusalimului, puternicul şi înaltul prinţ Ponţiu Pilat şi pe vremea procuratorului asupra Galileii,
Irod Antipa şi pe vremea marilor Ana şi Caiafa-Aliaso şi Mail; mai marii Templului, Raban şi Amabelus,
pe timpul marilor magistraţi ai oraşului Ierusalim: Simbinacasacio, Pompilei, Rufa şi comandantul
oraşului Ioctenus

Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman, în Sala Înalţilor Prinţi, autentific şi condamn la
pedeapsa cu moartea pe cruce, pe numitul, de popor, Iisus Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor contra
legilor lui Moise şi contra majestăţii sale Tiberiu, Cezar şi Împărat al Romanilor. Ordon şi hotărăsc
moartea Lui, prin răstignirea pe cruce, împreună cu alţii, după obiceiul celor condamnaţi de mulţimea
poporului, atât bogat cât şi sărac, pentru aceea că: n-a încetat a acţiona pentru a face răscoală şi pentru a
produce pagube în Iudeea, cât şi pentru aceea că se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu şi rege al
Ierusalimului şi de asemeni pentru că ameninţă cu distrugerea Ierusalimului şi a Sfântului Templu, şi
pentru că a refuzat să plătească tribut Cezarului, şi pentru că a îndrăznit să intre în Ierusalim cu ramuri
de finici, fiind aclamat de o mulţime de oameni, ca şi un rege, intrând după aceea în Ierusalim şi în
Sfântul Templu.

Însărcinez pe primul meu sutaş, Cornuto Corneliu, să-L ţină legat în public, în centrul Ierusalimului, să-
L biciuiască, să-L îmbrace cu o manta roşie (de purpură), să-L încoroneze cu o coroană de spini şi să-L
oblige să-şi ducă singur crucea pe umeri, spre a servi de exemplu şi altora, precum toţi tâlharii. Pentru
aceea ordon, ca împreună cu El, să se ia încă doi tâlhari şi să fie scoşi prin partea Imboral, numită acum
Andronimus spre a fi răstigniţi împreună cu Iisus Hristos în public, pe locul cel ales (pentru criminali)
denumit Calvar (locul sângelui). Aceluia care va fi răstignit şi care va muri să-i fie lăsat corpul pe cruce
pentru înfricoşarea poporului, precum se face cu toţi tâlharii şi criminalii. Iar în partea de sus a crucii să
fie scris, pe o placă, în trei limbi, inscripţia

“IISUS ALUN OMLIS IODAM”, evreeşte.

“IESOUS O NAZAREOS BASILEVA IUDEON”, greceşte.

IISUS NAZAREUS REX IUDAEORUM”, latineşte .

Ordon ca nici unul din subalternii mei, după grad şi funcţie, să nu pregete a împlini cu grabă aceste
ordine şi să nu se opună osândirii acestuia care a renunţat de bună voie la credinţa evreească, ci să
execute totul întocmai, după cum a fost hotărât de mine, infailibilul, după orânduielile legilor împărăteşti
ale romanilor.

Martorii acestei sentinţe sunt: din seminţia lui Israel, Ruan, Daniel, Rambinal, Ioachim, Banican, Rotin,
Iotavel şi Pericolan; din partea prinţilor romani ai ţării: Lucius, Sicelius şi Maximilius; dintre farisei:
Barbos, Simion şi Boriel; dintre înalţii judecători romani: Raban, Haudanius şi Bacaralos; dintre înalţii
preoţi: Ruan, Iodus şi Bucasalis; supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: Butan”.

Ierusalim, 23 martie 4147 de la creaţiune.

Această sentinţă a fost găsită printr-o aparentă întîmplare în anul 1509 în oraşul Amkula (Italia), foarte
bine păstrată. Era într-o ladă de marmură care era, la rândul ei, într-o ladă metalică. Sentinţa era scrisă în
limba ebraică. Publicată prima dată în Constantinopol, apoi de patriarhul Eremia la 9 aprilie 1643, a fost
tradusă din limba greacă în bulgară la 27 mai 1875 în oraşul Rusciuc, iar de aici în româneşte.

"Nu trebuie sa renunti la un efort decat in favoarea altui efort, deoarece trebuie sa cresti
neincetat..."
"Prostul o duce rau chiar si in Paradis pe cand inteleptul se descurca si in infern..."
"Este de mii de ori preferabil sa suferi din iubire decat din lipsa ei..."
"Daca ai sa faci tot ceea ce ai mai facut, vei obtine tot ce ai mai obtinut..."
"Cea mai teribila sclavie este a aceluia care crede in mod fals ca este liber..."
"Iubeste si fa ce vrei" Sfantul Augustin
"Cea mai mare eroare a fiintelor umane este sa creada ca au la dispozitie mult timp..."
31st May 2007

Kabala
Din ebraicul qabbalah, „tradiţie primită şi transmisă”, kabala este o doctrină esoterică.
Ea reuneşte totalitatea comentariilor mistice evreieşti, apoi creştine, despre Vechiul Testament, mai ales,
Facerea, Cântarea Cântărilor şi profeţia lui Ezechiel.
Noţiunea de tradiţie este constitutivă iudaismului sub toate formele sale (martori Mischna, Talmudul şi
Midraşhim), dar kabala este considerată, adesea, o doctrină eretică. Dacă originea ei datează din
perioada de intensă activitate intelectuală şi religioasă care a succedat puţin după naşterea
creştinismului, cu Sepher Yetzirah („Cartea Creaţiei”), kabala ca mişcare apare în Languedoc, în secolul
al XII-lea; una dintre lucrările sale fondatoare este Sepher ha-Zohar („Cartea splendorii”), care a fost
publicată în 1290 de evreul spaniol Moise ben Şemtov de Leon. Ea are ca particularitate fondarea
exegezelor sale pe descifrarea caracterelor ebraice ale textului biblic, fiecare semn alfabetic, care este şi
un număr, având un sens divin şi ascuns.
N-am înţelege nimic din kabala dacă am situa-o de partea ştiinţei moderne (raţionalism cartezian,
metodă ipotetico-deductivă şi validare experimentală). Kabala este fondată pe ideea că Verbul este
creator, în felul Dumnezeului din Facere, care creează ceea ce numeşte. Realitatea - dar am putea spune:
adevărul, secretul - fiind în chiar litera a ceea ce a fost proferat; se va solicita textul biblic, care este scris
în limba lui Iahve, prin tot felul de manipulări formale (din care, de exemplu, permutaţia).
Originalitatea kabalei faţă de Talmud constă în definirea divinităţii în emanaţiile sale, sephirot-
urile.
Kabala nu se rezumă, totuşi, la un formalism de natură intelectuală sau fundamentalistă. Ea este o
experienţă spirituală care trebuie să conducă la iluminarea mistică.
„Pentru Zohar, scrie Jacques Brosse, toate lucrurile există numai în măsura în care ele participă la
numele divin, care se manifestă în Creaţie, acesta fiind substratul ascuns.” Or, se punea problema de a
regăsi elementele acestui limbaj secret în care nu se revela altceva decât gândirea lui Dumnezeu. De
unde fascinaţia pe care a exercitat-o kabala pentru atâţia gânditori: Abulafia (1240-1292), Robert Fludd,
Isaac cel Orb (1165-1235), Isaac Luria (1534-1572), Pico della Mirandola, Guillaume Postel,
admirabilul Johann Reuchlin (1455-1522) cu a sa De arte cabalistica etc.

CINE MOARE? de Pablo Neruda

 de Pablo Neruda

“Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei, urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii; cine
nu-şi schimbă existenţa; cine nu riscă să construiască ceva nou; cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i
cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea, cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul unui vârtej de
emoţii, acele emoţii care învaţă ochii să strălucească, oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele
inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său; cine nu riscă certul pentru incert,
pentru a-şi îndeplini un vis; cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile
“responsabile”.

Moare câte puţin cine nu călătoreşte; cine nu citeşte; cine nu ascultă muzică; cine nu caută harul din el
însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia, care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început; cine nu întreabă de frică să nu se
facă de râs şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea. Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne
întotdeauna că “a fi viu” cere un efort mult mai mare, decât simplul fapt de a respira. Doar răbdarea
cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă. Totul depinde de cum o trăim…

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.

Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ti în fiecare zi…”

• 10 reguli de baza pentru a trai experienta umana

•

•
• Regula nr. 1 - Vei primi un corp
Chiar daca iti iubesti corpul sau nu, este al tau pentru toata viata, asa ca accepta-l. Ceea ce
conteaza este inauntrul tau.

Regula nr. 2 - Vei primi lectii

Viata reprezinta o experienta continua de invatare, fiecare zi aducand oportunitati de a invata
mai mult. Invatarea acestor lectii reprezinta cheia catre descoperirea si implinirea propriei tale
vieti.
• Regula nr. 3 - Nu exista greseli, exista doar lectii
Evolutia ta catre intelepciune este un proces de experimentare, incercare si greseala, asadar
inevitabil lucrurile nu vor merge intotdeauna conform planului sau vor iesi exact asa cum vrei
tu.
Compasiunea este remediul pentru judecata aspra - a noastra si a celorlalti. Iertarea nu este doar
divina - ea reprezinta “comportamentul prin care se sterge un gol emotional”. A te comporta
etic, pastrandu-ti integritatea si cu umor - in special capacitatea de a rade de tine si de propriile
tale greseli - confirma faptul ca “greselile” sunt doar lectii pe care trebuie sa le invatam.
• Regula nr. 4 - Lectia se repeta pana cand este invatata
Lectiile se repeta pana cand sunt invatate. Ceea ce se manifesta ca probleme si provocari,
neplaceri si frustrari sunt lectii - acestea se vor repeta pana cand le vei accepta si invata.
Constientizarea si abilitatea ta de a face schimbari sunt elemente necesare pentru invatarea
acestei reguli.
Fundamentala este de asemenea acceptarea faptului ca nu esti o victima a circumstantelor sau a
sortii - “cauzele” trebuie recunoscute; altfel zis: totul se intampla raportat la modul tau de a fi si
la comportamentul tau. A invinovati pe altcineva pentru propriile tale probleme este un mod de
a scapa si de a nega; tu singur esti responsabil pentru tine si pentru ceea ce ti se intampla.
Rabdarea este necesara - schimbarea nu vine peste noapte, asa ca acorda timp schimbarii.
• Regula nr. 5 - Invatarea este un proces continuu
Cat traim invatam. Intra in “ritmul vietii”, nu i te impotrivi. Asuma-ti angajamentul de a invata
si de a schimba - fii suficient de umil pentru a-ti recunoaste propriile slabiciuni, si indeajuns de
flexibil pentru a te adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea noilor posibilitati.
• Regula nr. 6 - “Acolo” nu inseamna mai bine decat “aici”
Celalta parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde decat a ta, dar existenta ta acolo nu
garanteaza fericirea eterna. Fii recunoscator si bucura-te de ceea ce ai si de calatoria ta.
Apreciaza mai bine ceea ce este bun in viata ta, decat sa acumulezi lucruri care nu te vor
conduce catre fericire. Trairea in prezent te ajuta sa obtii pacea.
Regula nr. 7 - Ceilalti sunt oglinzi ce te reflecta pe tine
Iubesti sau urasti ceva la o persoana raportat la ceea ce iubesti sau urasti la tine. Fii tolerant;
accepta-i pe ceilalti asa cum sunt si straduieste- te sa constientizezi; straduieste- te sa te intelegi
si sa percepi obiectiv propria ta persoana, gandurile si sentimentele tale. Experientele negative
sunt oportunitati de a vindeca ranile pe care le ai. Ajuta-i pe ceilalti, si astfel te vei ajuta pe tine.
Unde ai fost incapabil sa-i ajuti pe ceilalti este un semn ca nu raspunzi corespunzator propriilor
tale nevoi.
• Regula nr. 8 - Ce se intampla cu viata ta este alegerea ta
Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asuma-ti
responsabilitatea asupra ta. Invata sa renunti atunci cand nu poti schimba lucrurile. Nu te enerva
- gandurile amare iti intuneca mintea. Curajul este in fiecare dintre noi - foloseste-l atunci cand
trebuie sa faci ceva bun pentru tine. Cu totii avem o putere innascuta si un spirit aventuros, pe
care ar trebui sa le folosim pentru a imbratisa ceea ce urmeaza.
• Regula nr. 9 - Raspunsurile sunt la tine
Ai incredere in instinctele tale si in sentimentele tale, chiar daca le auzi ca o voce slaba sau daca
apar ca o sclipire de moment. Asculta-ti sentimentele ca si cum ar fi sunete. Vezi, auzi si ai
incredere. Foloseste inspiratia innascuta.
• Regula nr. 10 - Vei uita toate acestea la nastere
Toti ne nastem cu aceste capacitati - primele noastre experiente ne conduc intr-o lume fizica,
departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotarate, cinice si lipsite de credinta si
incredere. Cele 10 reguli nu sunt porunci, ele sunt adevaruri universale care se aplica tuturor.
Cand te ratacesti, apeleaza la ele. Ai incredere in puterea spiritului. Aspira catre intelepciune -
aceasta este ultima incercare a vietii si nu cunoaste limite inafara acelora impuse de tine.

de Cherie Carter-Scott

• Povestea unei zile . Dragă Omule…

•

•
• Dragă Omule,
Ştiu ce ţi s-a intâmplat azi.
Nu are importanţă de unde ştiu.
Ştiu pur şi simplu.
Din păcate, tu incă nu ştii că cineva ştie, dar acel cineva vrea ca… în curând tu să ştii că el
ştie.
• Păi, ce ştie ? Ştie că dimineaţa când te scoli, ziua care începe pare pentru tine, de multe ori, un
calvar. Cum deschizi ochii problemele te copleşesc. Ele dau năvală în mintea ta şi trebuie să faci
un efort considerabil să duci jugul mai departe.
Practic, eşti obosit după primele zece minute de la deşteptare şi în faţa ta urmează o zi de la care
nu aştepţi mare lucru.
Şi atunci, ce faci ? Îţi aşezi frumos o mască, adică te minţi că eşti ceea ce nu eşti de fapt. Ai câte
o mască pentru copii , soţ/soţie , părinţi , prieteni.
• Pentru locul unde munceşti păstrezi arsenalul greu. Acolo e bine să ai la tine, cât mai multe şi
cât mai bine şlefuite, că nu se ştie niciodată.
• De fapt, ce este o mască ?
O mască conţine un set de răspunsuri potrivite pentru o situaţie dată. Ea te ajută sa pari educat ,
rafinat , învăţat , elevat, să arăţi compasiune, să manifeşti interes pentru cei din jur, atunci când
situaţia o cere. O mască sau mai multe iţi pot procura prestigiu şi recunoaştere , te ajută să
întreţii o aparenţă. Cu timpul, trebuie să-ţi dezvolţi abilitatea de a le schimba repede, în funcţie
de situaţie, şi de a le împrospăta mereu cu noi răspunsuri gata pregătite. Treptat, această abilitate
devine experienţă şi se pare că ai găsit cheia succesului.
Capcana principală a dezvoltării acestei teribile abilităţi este că, treptat, creşte în jurul tău un
paravan din ce in ce mai apăsător.
• Minunea “succesului” nu durează mult.
• Povara măştilor şi viteza mereu crescândă cu care trebuie să le permuţi te împing către
anxietate, din care cei mai mulţi alunecă către alcool, mâncare, medicamente, telecomanda TV,
rate la bănci, shopping, lifting facial, vrăjitoare, sex, Dubai, Q 7, etc…
• Deja îţi este sete, dar ceea ce ai creat nu-ţi dă să bei decât un pahar cu apă uşor sărată care
îţi provoacă o sete şi mai mare.
• Din cauza că de foarte mult timp te-ai minţit singur, vei primi în continuare o apă din ce în
ce mai sărată pentru o sete mereu crescândă.
• În faţa ta pare să se prefigureze o singură opţiune: colapsul.
• Deşertăciunea ţi se înfăţişează în toată dimensiunea ei.
Acolo, pe marginea abisului, când stai pe vârfurile degetelor de la picioare, apare întrebarea :
Cine sunt eu ? E bine că a venit întrebarea, pentru că deja ai coborât pe călcâie. Întrebarea creşte
treptat şi aproape că devine un ghimpe înfipt în mintea ta.
• În încercarea de a-şi scoate ghimpele, omul începe să caute.
Ce să caute ? Nici el nu ştie , dar caută febril şi această căutare fără obiect pare că îi răsuceşte şi
mai tare ghimpele din minte, a cărui poziţionare pare imposibil de determinat. Astfel, viaţa
omului devine căutare deoarece el intuieşte că prin ceea ce a făcut, a gândit şi a simţit a ajuns
într-un punct dincolo de care nu mai e nimic.
• Ghimpele nu este altceva decât începutul străpungerii straturilor groase şi vâscoase ale
Ignoranţei de către ceva ce este cu adevărat frumos , simplu şi indestructibil. Acesta este
SINELE. Eul, la al cărui fundament stă Ignoranţa , pare să îşi joace ultima carte încropind şi
furnizând pretexte minţii că, de fapt totul e o visare cu ochii deschişi, că totul e o Iluzie.
• Esenţa luptei dintre Sine şi Eu constă în a stabili pe teritoriul cui se află Iluzia.
• In această luptă, Eul este expert în a furniza minţii multă autocompătimire şi în a-l face pe
Om să creadă că mai are Timp.
În ajutorul său vine şi Uitarea, a cărei vast ocean are puterea de a anihila complet efortul
Căutării.
În cele din urmă, totul devine o problemă de opţiune, adică de a menţine sau nu efortul Căutării.
Căutând , Sinele înlatură treptat toate straturile Ignoranţei , lăsând să răsară în tine Lumina care
vine de la Cel care ştie ce ţi se întâmplă în fiecare zi.
Tu alegi.
• Iubirea - prima lege divina

• A vorbi despre „legislaţia divină” şi despre voinţa lui Dumnezeu poate însemna pentru unii un
mare act de curaj. Şi, de ce nu, trebuie să recunoaştem că aşa şi este. Şi totuşi, deseori viaţa ne
descrie în mod direct pentru o minte clară şi o inimă curată coerenţa unor legi divine
universalizate. Vom urmări în această secţiune să realizăm un demers temerar în a descoperi
misterul profund al unor legi divine a căror înţelegere ar putea să facă dintr-un om obişnuit
supus capriciilor destinului, un supraom.
• Legile nescrise ale universului nu vin de nicăieri din afara noastră, deşi am putea cu uşurinţă
crede aceasta. Ele vin din adevărul că toţi suntem EGALI ÎN POTENŢIAL, TOŢI AVEM
 ACELEAŞI INFINITE POSIBILITĂŢI. Suntem liberi şi putem să facem tot ceea ce voim, în
măsura în care ne punem în acord cu voinţa divină.
• Aceste legi divine acţionează, indiferent dacă suntem, sau nu, de acord cu ele, indiferent dacă
suntem, sau nu, conştienţi de ele, indiferent dacă folosim cuvinte pentru a le discuta, sau dacă le
percepem sau nu în mod intuitiv realitatea.
• Iubirea – prima lege divină
• Toţi marii înţelepţi au fost de acord cu faptul că iubirea este prima lege divină pe care omul
trebuie să o respecte pentru a fi în armonie cu el însuşi, cu ceilalţi şi cu întreg universul. Deci,
este important să reţinem că IUBIREA este întotdeauna prima lege divină.
• IUBIREA, aşa cum o înţeleg înţelepţii, este ACŢIUNEA de a fi un focar de fericire şi sublimă
împlinire, în acelaşi spaţiu cu alte fiinţe, ceea ce înseamnă că iubirea este reală, la fel de reală ca
şi noi înşine. Iubirea, atunci, nu mai este o idee abstractă sau un concept intelectual steril, ci este
trăită ca ceva divin, inefabil, pe care îl manifestăm, în ultimă instanţă, cu întreaga noastră fiinţă
dilatată în nemărginire.
• Pretutindeni în Univers există conştiinţă şi fiinţe capabile să ia, la modul conştient, propriile lor
decizii. Iubirea universală cosmică nu pierde niciodată controlul: legile ei sunt la fel de logice,
exacte şi implacabile ca şi legile fizicii. Ea este un mare mister şi de aceea nu putem spune, în
acest moment al evoluţiei noastre, că avem totală cunoştinţă despre aceste legi. Şi totuşi, la un
anumit nivel de evoluţie spirituală, oricine ajunge să ştie că, în orice situaţie, avem cu toţii exact
ceea ce merităm. De aceea, cu cât dăruim mai multă iubire, cu atât vom primi mai multă iubire,
şi de cele mai multe ori generozitatea Divinului face să primim de mii de ori mai mult decât noi
oferim.
Aceasta este legea, aşa cum afirma şi Iisus: „Iubeşte mult şi mult vei fi iubit.”
• Totul depinde numai de tine
• Percepţia cea mai directă a realităţii survine prin iubire
• Acceptă-te aşa cum eşti
• ……………………………………………………………………………….
• CALEA INIMII… DE CE NU ?
• posted in AdAnima-Calea Inimii, Arta de a trai |

•
In şcoli nu se învaţă despre Hermes Trismegistos şi prea curand nici nu o să se inveţe.
In a sa Tabula Smaragdina el spune că
• “ce este dedesubt e la fel cu ce este deasupra iar ce este deasupra e la fel cu ce este
dedesubt, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului…”
• Care miracol ? Greu cuvânt pentru zilele pe care trăim.
• Miracolul este că zi de zi, dintotdeauna, indiferent ce faci, esti parte a unui tot etern, universal si
indestructibil. Trăieşti intr-un ocean de energie pură, de care nu eşti conştient. De fapt ea este
unica energie. Toate celelalte pe care le ştii derivă din ea.
• Miracolul acestei energii este ca e infinită, nu e reglementată de nici o instituţie, nu intri in
competiţie cu nimeni pentru ea, e gratis. Trebuie doar sa intinzi mâna s-o iei. Nu vei fi refuzat
niciodată. Ba chiar iţi este dată cu infinită plăcere.
• Cu o singură condiţie:
să-ţi deschizi INIMA…!
Deschiderea inimii e un lucru la indemână…sau nu…
• Este un drum direct, uneori abrupt, alteori de o simplitate uimitoare… iar destinaţia
finală esti TU.
• S-ar putea sa te impotmoleşti pe drum, pentru că, pe măsură ce avansezi, cu siguranţă vei afla
lucruri nu tocmai onorante despre tine. Dar, prin meditaţie, rugăciune, respiratie corectă,
conştientizare si posturi relaxate ale corpului incepi sa rezonezi, adica să laşi ca unica energie să
cureţe toate gunoaiele pe care le-ai adunat cu timpul şi care iţi macină viata.
• Asa cum le-ai incercat fără să clipesti pe toate cele ale lumii, eu zic că merită să încerci să guşti
şi din cele ale cerului.
• Măcar aşa, de probă.
• Fii teribil !
Prima “doză” (de miracol, desigur)… e la promoţie !
• Ia-o si ai să vezi cum treptat dispar lenea, lehamitea, sictirul, dorinţa de a mânca prosteşte, de a
bea (chiar şi un pahar, aşa, ca tot omul), criticismul, căutarea de nod in papură, “alţii sunt
vinovati de ceea ce mi se intâmplă” , “n-am bani”, “n-am timp”, “nu pot”…
Ceea ce este minunat este că următoarea “doza” e tot gratis. Promotia continuă ! Iţi garantez că
este singurul cerc nevicios din viata ta. Aici e cool sa fii dependent.
Uitându-te in urma te vei simţi jenat de contrastul dintre cum e acum şi cum era înainte.
Daca ai dubii sau dacă eşti nemulţumit de viaţa pe care o duci in prezent, întreabă-ţi INIMA.
dar…
şi daca nu ai dubii sau dacă eşti mulţumit de viaţa pe care o duci in prezent, întreabă-ţi
INIMA…
• Acolo se află răspunsurile la toate intrebările pe care ţi le pui precum si la cele pe care nu ţi le-ai
pus încă.
A…, şi, dacă nu iei de la (ceea ce pare a fi) concurenţă… primeşti un bonus…!
Un loc in cer cu faţa la SURSĂ.
• Povestea taietorilor de lemne
• posted in AdAnima-Calea Inimii, Arta de a trai, Povestiri divin inspirate |
•
Doi oameni munceau în aceeasi padure taind lemne. Copacii erau mari, puternici si vânjosi. Cei
doi taietori de lemne îsi foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite: primul
lovea trunchiul cu o constanta de neînchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca decât
câteva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea.
Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora.
• La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi
rezistat nici cinci minute în plus.
• Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase!
• Începusera în acelasi timp si cei doi copaci erau la fel!
Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor!
• “Nu mai înteleg nimic! Cum ai reusit sa termini când te opreai la fiecare ora?”
• Celalalt zâmbi: “Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de
pauza si pentru a-mi ascuti securea”.

Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa se rugineasca. Ascute-l câte putin în fiecare zi:
de exemplu
• 1. Opreste-te zece minute si asculta putina muzica.
2. Plimba-te de câte ori poti.
3. Îmbratiseaza în fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: “Te iubesc!”
4. Sarbatoreste zile de nastere, aniversari, onomastici si tot ce-ti vine în minte.
5. Fii dragut cu toti. Si cu cei din casa ta.
6. Zâmbeste.
7. Roaga-te.
8. Ajuta pe cineva care are nevoie de tine.
9. Alinta-te.
10. Uita-te la cer si priveste spre înalt
11. Respira si bucura-te de miracolul acestui fapt.
12. Uita-te din cand in cand inapoi si raspunde-ti la intrebarea “Ce-ai facut cu viata ta” si
aplica pentru viitor concluziile.
• (dupa Bruno Ferrero)
• Cât de valoros crezi că esti tu Insuţi ?
•
Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi
bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu
mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?
Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa
aceea.
Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si
as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in
seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul invatat.
Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca
am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija
ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii
cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n
dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica
bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii
radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump
este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea
doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin
de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de
oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.
… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca
sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul
plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua
doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata
valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi
trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier.
Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l
cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si
pleca in goana.
 Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi
zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur
pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda
degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie
valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand
ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.
Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge
valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu
cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama
cat sunteti de pretiosi.

• Despre Omul Frumos

• posted in Arta de a trai |
•
• Despre Omul Frumos
• text venit “din internet” si atribuit lui Dan Puric.
• ” A vorbi despre Omul Frumos in contextul in care traim, intr-o lume
mutilata, a omului urat, intr-o lume schilodita, intr-o lume confuza, pe
care, iata, o gustam din plin, ce provocare extraordinara! Lumea de azi
se gaseste intr-un continuu proces de uratire. In noul imperiu al
uratului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmura sub
marsul triumfal al unei lumi schilodite, aflata in plina ofensiva.
• Omul Frumos este ultimul strigat de salvare, este ultima reduta a
umanitatii, in lupta cu oceanul de neomenesc care vine.. Omul Frumos
este ultimul suspin hristic pentru o lume aflata in cadere definitiva.
• De fapt, lucrul cel mai important, in epoca pe care o traim, este sa
avem capacitatea sa recunoastem Omul
Frumos. Omul Frumos nu mai este la
moda. La moda este omul util, la moda este omul eficient.
• Aveam un nas, Dan Gabrielescu. Apartinea marii familii de boieri
Gabrielescu: bunicul lui facuse parte din “Junimea”, alaturi de
Titu
Maiorescu. Comunistii il saracisera cu totul, nu-l lasasera sa-si
profeseze meseria de avocat, si-atunci, din disperare, se apucase sa
predea matematica. Saracia il incoltise din toate partile si se
transformase in boala. Fusese constrans sa-si opereze un plaman.
Raportul sau cu propria-i respiratie, deci cu viata, era gradat in
fiecare zi: avea un singur plaman. Boala ii vulnerabilizase si mai mult
fiinta sensibila si, cu toate astea, nu uita sa traiasca zilnic frumosul.
• Intr-o zi, cand aveam vreo opt ani, m-a intrebat: “Ai citit Don
Quijote?” Nu, am raspuns eu. “Cum, tu nu stii de Don Quijote? Nu
stii de
• Dulcineea din Tobozo?” Nu, am raspuns eu, simtindu-ma din ce in ce
mai
vinovat. “Pai, atunci, ce fel de viata o sa duci?”, mi-a raspuns
nasul.
“Cum ai sa stii ce e iubirea?”
• Peste cateva zile, primeam cartea Don Quijote, din partea lui. Am
citit-o speriat si evident ca n-am inteles nimic; dar de-atunci am
retinut, din privirea lui, obligatia fiecarei fiinte umane de a cunoaste
 povestea lui Don Quijote. Nasul meu dadea vietii un sens catre frumos.
Ma corectase.
• Mai tarziu, fiind in liceu si venind acasa, m-a intrebat:
- Ce-ai invatat astazi?
- Despre un poet stupid.
- Cum il cheama?, m-a intrebat.
- Lucian Blaga, am raspuns.
- Si de ce e stupid ma?, m-a intrebat din nou nasul meu.
- Pai, uite, domnule, ce versuri scrie: “Caut,/ nu stiu ce caut./Caut
lumina de ieri,/ trecutul apus.”
• Nasul meu a
tacut, dupa care s-a uitat la mine si mi-a spus:
- Si tu zici ca omul asta este stupid? Pai, hai sa vedem ce cauta!
Apoi, am primit cea mai frumoasa lectie despre memorie si nostalgia
amintirii. In trei saptamani terminam de citit Trilogia valorilor si
Trilogia culturii. Tin minte si acum, niste carti vechi, editate de
Fundatiile Regale. Incepusem sa gasesc lumina de ieri, trecutul apus.
•
• ul apus.
De-atuncea stiu ca memoria unor lucruri marete poate sa infrumuseteze un
prezent meschin. De-atunci am stiut ca memoria frumosului este
izbavitoare si ca este un dar hristic.
• Dar sa ne intoarcem la inceputul povestii. Aveam doar sapte anisori,
cand nasul meu imi deschide intr-o dimineata usa si-mi spune disperat:
- Ma simt rau. Am sa mor. Cheama Salvarea!
Eram singur acasa. Disperat, m-am imbracat la repezeala cu ce-am gasit.
- Ce sa fac?, l-am intrebat
disperat.
- Uite, iti dau o fisa, sa dai un telefon. Du-te si cheama Salvarea!
Spune-le sa vina repede, ca mor!
• Si astfel, m-am pomenit alergand cu pasii mei micuti prin ploaie,
incercand sa intrec moartea, care ameninta viata nasului meu, si sa
ajung Salvarea. Prin ploaia marunta am vazut telefonul public prins de
un perete. Era atarnat mult mai sus decat as fi putut ajunge cu mana. Am
vazut doua sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon si pe care
m-am urcat, cu o dexteritate nascuta doar de groaza. Tineam strans intre
degete fisa de telefon, de parca ar fi fost ultima picatura de viata a
nasului meu. Cu mana tremuranda am format numarul de telefon.
• -Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
- Da, mi-a raspuns o voce, rece, indiferenta. - Da, ce e?
- Moare bunicul! Moare bunicul! Veniti de urgenta! Moare bunicul!
- Cati ani
are bunicul?
- 76, zic, si telefonul s-a inchis..
• Abia atunci am auzit picaturile de ploaie. O singuratate cumplita m-a
cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormant a Salvarii. Am
alergat innebunit, i-am spus ca mi-au inchis telefonul, iar nasul meu,
disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia sa le spui varsta. La oamenii in varsta Salvarea nu mai vine.
• Mi-a dat o noua fisa si, alergand din nou prin ploaie, ma-ntrebam de ce
la oamenii in varsta Salvarea nu mai vine. Mi-am gasit sticlele si-am
vorbit din nou la telefon..
• - Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am inceput sa strig.
- Cati ani are bunicul tau, ma?
-18 ani, am raspuns.
Si de data asta am inchis eu telefonul. Acum, pasii mei catre casa, prin
ploaie, erau rugaciuni. Am mintit, dar exista si minciuni izbavitoare.
Un paradox. Facusem, cum se zice,
pacatul al bun.
• In Pateric, vine la un Sfant in chilie un hot si-i zice: “Scapa-ma,
am
gresit. Iarta-ma! Vine potera peste mine, ascunde-ma, salveaza-ma! “.
Potera vine, il cauta, il intreaba pe Sfant daca n-a vazut hotul, iar
Sfantul nu zice nimic. Si aici, ca si in cazul meu, Sfantul a mintit,
dar este minciuna sfanta, cea a sufletului cinstit, care nu se suprapune
cu corectitudinea. Minciuna aceasta salva o viata. Dupa ce a trecut
potera, Sfantul ii spune hotului: “Dumnezeu te-a salvat, nu eu! Ai
gresit, ai cerut ajutor cu disperare si El ti-a ascultat sufletul.
De-acum stii ce ai de facut”. Si de atunci hotul n-a mai furat.
Juridic,
sfantul era pasibil de tainuire, dar, duhovniceste, salvase un om.
Ciudata ingaduinta! Nu-i asa ca ne aminteste de ingaduinta lui Hristos,
nefireasca, pentru iudei, in fata femeii adultere? Sufletul frumos nu
se
supune legii, el se supune instantei divine.
• Am mintit, dar am facut-o ca sa-mi salvez nasicul. Lumea corecta tocmai
imi aratase fata. Iar politica corecta de astazi ne mutileaza cinstea in
numele corectitudinii. Surprinzator, cei de la Salvare au venit. Cred ca
au venit curiosi sa vada cum arata un bunic de 18 ani.
• Din Salvare a coborat un doctor, cam la vreo 40 de ani, grasut, usor
ravasit, tarand dupa el o tristete. Nasicul, intre timp, cand l-a vazut
pe doctorul acesta, care era mai ravasit decat el, l-a intrebat:
- Dar ce vi s-a intamplat?
Doctorul lua tensiunea si, cu ochii concentrati pe tensiometru, spuse in
soapta:
- M-a parasit iubita.
• Si eu asistam la schimbul asta: tensiunea nasicului meu scadea si
crestea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum nasicul meu, din bolnav,
se transforma in doctor, iar
doctorul se transforma in pacient.
- Doispe cu cinci, spune doctorul (era tensiunea buna a nasului meu).
- Nu trebuie sa suferiti atata, ii spune nasicul, luandu-i tensiunea
sufleteasca doctorului.. Si nasicul incepea sa-l ocroteasca.
• Si eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva
trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celalalt,
spre mantuire. Si astfel, la sfarsitul acestui consult reciproc, nasicul
se simtea bine, iar doctorul avea sufletul linistit. Mai departe, i-am
vazut imprietenindu- se. Doctorul venea o data pe saptamana, pretextand
ca trebuie sa-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea sa-si ia doza de
frumusete sufleteasca. Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine,
el tasneste, in aparenta, intr-un gest mic, iar gestul ala, pentru tine,
este izbavitor si-ti persista in suflet toata viata, ca o
icoana.
• Acum cativa ani ma duceam in America si avionul s-a oprit pentru o
escala in Timisoara. Iar de acolo s-a urcat in Boeing-ul modern un sat
 intreg de babe, imbracate in negru, ca dintr-un film de Kakoyanis,
infofolite, legate, grase, cu papornite, de parca mergeau cu rata.. In
sinea mea, am gandit stanjenit ca asa se strica imaginea Romaniei in
lume. Pe vremea aceea credeam ca imaginea e importanta, nu Romania.
• Dupa ce am trecut Atlanticul si ne apropiam de destinatie, cu o ora
inainte, ni s-a dat sa completam niste formulare, destul de agresive,
care te anchetau in toate dimensiunile tale de calator. Am avut
sentimentul ca tot avionul dadea teza la limba romana. In starea aceasta
de examen, m-am pomenit cu vreo cinci babute langa mine, care mi-au spus
cinstit: “Scrie-ne si noua, maica, aici, ca noi nu stim nimic!”
Si
astfel,
eu le intrebam din chestionar si ele imi raspundeau din inima:
- Cand te-ai nascut, mama? - 1877.
- Cati copii ai? - 11.
• Si-asa mi-am dat seama ca stateam de vorba cu Independenta Romaniei. A
inceput sa se clatine avionul. Avionul se clatina si la toti ne-a fost
frica, inclusiv mie, asta cu imaginea Romaniei in lume. Mi-am pus
centura, stewardesele au plecat si ele speriate. Babele, in schimb,
stateau langa mine si se sprijineau de partea de sus, ca si cum ar fi
mers cu rata. Zic:
- Maica, stai jos, ca a inceput furtuna. E pericol sa ne prabusim. Nu
ti-e frica?
- Lasa, mama, raspunde babuta, mi-am facut o cruce, la Dumnezeu nu
insisti. Ajunge.
• In siguranta ei stateau doua mii de ani de crestinism. Iar eu, pe langa
babuta, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a Romaniei in lume, iar
ea era icoana neamului din
totdeauna. Babuta m-a reincrestinat intr-o
fractiune de secunda si, astfel, am vazut din nou Omul Frumos.
• Sigur, putem discuta in termenii filozofiei. Ce e frumosul?, intreaba
Socrate pe Hippias. E un dialog, Hippias Maior - eu va reproduc asa, la
nivelul anecdotic, pentru ca Socrate era un tip cu o inteligenta
fantastica, el il ajuta pe celalalt, din fata lui, sa descopere singur
adevarul, doar provocand un proces de “mosire” a acestuia, numit
de
greci maieutica. Arta lui consta in simularea unei ignorante totale,
lasandu-si adversarul sa-si manifeste din plin orgoliul si suficienta.
• Si zicea:
- Vai, tu, Hippias, inteleptul inteleptilor, ce e frumosul, ca nu stiu?
Uite, stau si ma gandesc ce este frumosul.
Si Hippias zice:
- Cum, Socrate, nu stii, ia uita-te tu acolo, pe camp! Uita-te! E un
cal. E frumos?
-E
frumos.
- Pai, vezi, ala este frumosul.
• - Vai, Hippias, zice Socrate, uite cum nu m-am gandit, cum intelepciunea
ta imi aduce mie limpezime in minte. Eu n-am stiut, treceam ignorant,
deci calul este frumos, este extraordinar. Si totusi, Hippias, zice
Socrate, am o nelamurire: acum, in clipa asta, o fata poate sa fie
frumoasa?
- Sigur, Socrate, o fata poate sa fie frumoasa.
• - Esti extraordinar, Hippias! Cum limpezesti tu lucru 訃 ile, unul cate
unul! O fata poate sa fie frumoasa. Vai, Hippias, ce inseamna
intelepciunea si ce inseamna ignoranta!
Tineti cont de aceasta simulare fantastica. Este expresia unui
cabotinism de geniu. Dobitocul, pana nu-l umfli, nu plesneste.
• Si, zice Socrate:
- Totusi, Hippias, uite ce gand mi-a trecut si-mi tulbura intelepciunea:
o lingura de aur e utila sau e frumoasa?
- Pai,
este si, si.
- Esti fantastic! Deci, frumosul este si util, Hippias, este,
extraordinar!
- Da.
- Deci, frumosul poate sa fie si util.
• Si tot asa il duce pe Hippias sa spuna tot felul de lucruri. Pai, zice:
ce e frumosul? Si o furnica e frumoasa, si fata de masa, si asta. Si
Hippias se ineaca in detalii, in realitati. Se ineaca in ceea ce grecii
numesc apqria: o gaura neagra, care te absoarbe, o infundatura a
gandirii din care nu mai poti sa iesi, pentru ca Socrate il ducea in alt
plan existential. El intreba ce este frumosul si i se raspundea
aratandu-i-se lucrurile frumoase. Si atunci, de la concept la empirie
este un salt urias.
• Si Socrate zice:
- Pai, vezi, Hippias, se pare ca noi nu cunoastem frumosul, noi il
recunoastem (ceea ce numeste grecul anamnesis, aducere aminte).
Dar, daca Socrate m-ar intreba pe
mine, sa presup unem: ce este
frumosul, Dan Puric? Eu nu mai stiu ce este frumosul, Socrate, i-as
raspunde. Adevarat, mi-ar raspunde Socrate, caci astazi nu mai putem
recunoaste frumosul, cu toate ca el exista. Tot ceea ce ne-a ramas de
recunoscut este uratul.
• Dar, sa ne intoarcem la Hippias, cand frumosul era si in afara si
inauntrul omului. Concluzia socratica este ca suntem dotati aprioric cu
facultatea aceasta de a recunoaste. Bineinteles, dialogul este mult mai
amplu, el implica acolo si faptul de potrivire..
• - Ceea ce se potriveste, Hippias, ca o inmormantare poate sa fie
frumoasa pentru noi, dar nu este frumoasa si pentru zei.
Sunt alte sisteme de referinta..
- Frumosul este o potrivire intre ceva, intre ce e in noi si ce este
afara, sau ce este Hippias? Deci, il zapaceste pe Hippias. Problema este
ca Socrate il forta
pe Hippias sa faca un salt de la lucrurile frumoase,
pe care le gasesti in lume, la ideea de frumos, pe care o avea in
propria sa constiinta, dar nu stia ca o are. Socrate este primul care
vorbeste de recunoastere. Noi avem, ontologic, in noi, existential,
capacitatea de a recunoaste frumosul.
• Mai tarziu, alt filozof, Plotin, spune: ce vad este frumos, ce aud este
frumos, dar mai este ceva. Astea sunt lucruri masurabile, dar mai apare
ceva, nemasurabil, cum ar fi sufletul Cum il masuram? Si atunci, zice:
noi percepem divinul din afara cu divinul din noi. E un salt. Intre
Socrate si Plotin s-a intamplat, in gandirea si-n existenta omenirii, un
accident, o fractura. Sa vedem care este acest accident, in care, dupa
parerea mea, au ramas ancorati crestinii.
• Un administrator al imperiului roman, un fel de comisar european, cum
vedeti
dumneavoastra pe la televizor, pe aici, pe la noi, pe care, mai
tarziu, in vremea imperiului carolingian, imparatul ii numea
“missi-dominici” (niste administratori ca si cei de astazi, care
vin si
ne iau noua tensiunea), un administrator de genul asta, numit Pilat din
Pont, s-a intalnit cu Iisus Hristos, caruia chiar nu ar fi vrut sa-i
faca nici un rau, dar era supus unor presiuni.
• - Pentru ce ai venit?, l-a intrebat Pilat din Pont pe Iisus.
- Am venit sa marturisesc adevarul, raspunde Iisus Hristos. La care
Pilat din Pont zambeste, apoi pleaca, stiind ca orice discutie despre
adevar este infinita. Era unda de soc tarzie a gandirii grecesti, axata
pe intrebarea: ce e adevarul?, nu: cine e adevarul? Grecii fiind in
cautarea ideii de adevar, dincolo de adevaruri, precum in cazul
frumosului ca idee si a lucrurilor frumoase ca existente, nu
stiau
fiinta adevarului, sau fiinta frumosului. Pilat din Pont se intalnise cu
fiinta adevarului, cu adevarul intruchipat, iar aceasta intalnire ratata
este mostenirea cea mai cumplita a Europei occidentale, care, in
virtutea ei, te intreaba, astazi, in mod obsesiv: ce esti? si nu: cine
esti?

Ravasiti in lucrurile realitatii, numarandu-le la infinit,

contabilizandu- le, cel mult ducandu-le la concept, la idee, aceasta
lume, a lui Pilat din Pont, rateaza intr-una, spalandu-se pe maini,
intalnirea intru fiinta. Sfantul Siluan Atonitul comenteaza in mod
stralucit aceasta prapastie, sapata de obtuzitatea administratorului
roman, atunci cand a stat fata catre fata cu Fiul Omului.

Eu sunt calea, adevarul si viata. Hristos spusese cine este, numai ca nu

fusese recunoscut. El era, in ultima esenta, primul om frumos cu
adevarat. Caci
fara de pacat era fiinta lui. A-l recunoaste, pentru
Pilat din Pont, era o imposibilitate. Frumosul lui Pilat din Pont
apartinea unei alte lumi.

Am vazut, la Socrate, in Hippias Maior, ca nu cunoastem frumosul, ci ca

il recunoastem. Dar, spune Caragiale: “Si eu si mitocanul privim la
luna.” Pentru mine e ceva frumos, pentru el, nimic. Luna este
frumoasa
sau sufletul meu? Si Caragiale conchide: “Luna este arcusul, eu sunt
vioara.” Deci, ca sunetul sa iasa, este nevoie de amandoua.

Si eu si mitocanul privim la poporul roman.. Pentru mine, poporul roman

este, ca si pentru Petre Tutea: Excelsiorl Pentru mitocan, este o manea
data la maxim, la adapostul careia poate sa fure in liniste. Si victima
din inchisorile comuniste si calaul se uita la memoria recenta a
neamului. Primul isi vede rana neinchisa, celalalt, pensia halucinant de
mare,
ca o rasplata a criminalitatii lui.
Cine si ce recunoaste? Paradoxul, subliniat de Schiller in Teatrul ca
institutie morala, functioneaza perfect. Daca pe scena se joaca Avarul
si in public se afla intamplator un om avar, acesta rade, se amuza, dar
nu se recunoaste in personajul respectiv. “Si, atunci, de ce
jucam?”, se
intreaba Schiller. “Pentru ceilalti”, raspunde tot el. Pentru ca
oamenii
nor 衫 ali, vazand pe scena prototipul avarului, sa se gardeze in viata de
zi cu zi in fata acestuia. La ce bun memoria isto 訃 iei recente? Ca noi,
oamenii normali, vazand prototipul tortionarului de-acum 60 de ani, sa-i
recunoastem copilul ideologic de astazi si sa nu-i mai permitem sa se
reproduca. Are si frumosul dreptul la legitima aparare. Fostul
tortionar, colonelul Craciun, spunea despre Tutea, la Aiud: “Minte,
avea
de toate. Era gras, manca bine si
toti detinutii erau bine
ingrijiti”.

Copilul ideologic al colonelului Craciun, de astazi, spurp, la fel,

oricarei constiinte care se ridica intru adevar, marturisind ca o doare
o Romanie umilita.. “Minte”, spune tanarul politruc de astazi.
“PIB-ul pe
cap de locuitor a crescut. Romania este in plina dezvoltare europeana.
Trebuie sa fim fericiti pentru asta.” Si tot asa la debutul terorii
comuniste in Romania, cand marele actor Puiu Iancovescu fusese arestat
si apoi, dupa cativa ani de puscarie, fortat sa participe la sedintele
sindicale tovarasesti, si tot asa, deci, atunci ca si acum, tovarasul
secretar de partid raspunzator cu propaganda striga in plina sedinta:

“Partidul ne-a creat conditii minunate de viata. Avem de toate. E

bine.
E foarte bine. Nu-i asa ca e bine tovarase Iancovescu?” , il intreba
brusc acesta pe marele actor. Iar
Iancovescu raspunse genial: “Eu am
venit aici de lichea, nu de prost.” Pentru mine Romania e Gradina
Maicii
Domnului, pentru intelectualul romano-european, dedulcit la noile
privilegii comunitare, Romania este o gradina de vara, de unde el,
anesteziat de sprit, nu mai simte durerile tarii, ci numai confortul
scaunului si, evident, placerea chefului cetateanului de rand, ridicata
la rangul de statut ontologic. Acestui ganditor “identitar”
numai intre
frontierele confortului sau, daca ii spui ce a zis Eminescu: “Crist a
invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan, cu spada cea
de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, celalalt aparatorul
evanghelului ei”, va raspunde cu suficienta damboviteana,
considerandu- se un fluviu al cunoasterii, precum si cu reflexul formatat
la bursele din strainatate, etichetand cu lejeritate marturisirea
ca
fiind un reziduu de gandire patetic ortodoxa si nationalista. Si eu si
el privim Romania. Eu din rana nevindecata a lui Eminescu, iar el,
balacindu-se in apa calduta a noului internationalism.
In mitologia indiana, gasim un pasaj in care se vorbeste de ideea de
jertfa ca act necesar pentru trezirea umanitatii. Unul dintre zeii
rivali vrea sa-l omoare pe Krishna si trimite spre el o sageata. “O,
tu,
Krishna, Stapan al lumii, sageata ucigasa vine spre tine! Opreste-o,
Stapane, ca tu poti opri totul, tu poti opri si timpul. Nu, n-am s-o
opresc, raspunde Krishna. Las-o sa-mi patrunda in carne, caci, numai
sangerand, lumea va intelege.”

La fel ca si Krishna, Fiul Omului stia dinainte ca va fi tradat si ucis.

Chiar ii spune lui Iuda: prietene, ceea ce vrei sa faci, fa mai curand.
De unde aceasta nerabdare paradoxala in fata mortii? “In
noaptea in
care
a fost vandut, mai vartos insusi pe sine s-a dat pentru viata lumii.”

Si El, ca si Krishna, putea sa opreasca timpul. Hristos nu numai ca nu-l

opreste, dar il accelereaza. Dar Hristos face ceva in plus, ceea ce
niciodata un iluminat al lumii sau zeu nu a facut. Se duce intr-o
gradina, numita Ghetsimani, si se roaga plangand, adica isi manifesta
“omenitatea” , cum ar spune Grigore Palama. Nu frica, ci
suspinul fiintei
in fata mortii. Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine
paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti. (Mt 26,
29).

Pe Krishna il admiram ca pe un zeu, dar Iisus ne cutremura. In Krishna

nu ne recunoastem, dar in Hristos, da. Omenirea intreaga este prinsa in
lacrima lui. De doua mii de ani ne inchinam la lacrima aceasta. Dar, tot
acolo, in gradina Ghetsimani, El isi
depaseste “omenitatea” si
ne da
floarea crestina a mantuirii. In plin plans i se da sa ne daruiasca
aceasta minune: “Faca-se voia ta, Doamne!” De atunci, noi,
crestinii,
suntem lacrima Lui pe obrazul lumii. El in Ghetsimani a plans si s-a
rugat ca sa fim impreuna. Aceasta este frumusetea lui Hristos, Omul
Frumos. “

**Dan Puric**

• Indragostitii traiesc mai mult dar, mai ales, mult mai bine !
S-a descoperit ca atunci cand ne iubim intens nivelul NGF - nerve growth factor (factorul de crestere
a nervului) salta spectaculos, pentru ca dupa aproximativ un an sa scada la valoarea avuta anterior.
Reteta de viata lunga ar fi sa va indragostiti cat mai des si sa iubiti cat mai intens.

Pentru ca in perioada aceea este secretata proteina minune NGF care determina diferentierea si
supravietuirea anumitor neuroni. NGF a fost descoperita de proaspat centenara Rita Levi-Montalcini,
laureata Nobel in 1986, si cercetatoarea este ea insasi dovada efectelor benefice ale micutei proteine,
pe care si-o administreaza in doze zilnice sub forma unei solutii oftalmologice.

• Cele 5 Legi Biologice - un Miracol cenzurat GERMAN

NEW MEDICINE (GNM) - Paradigma Medicală a Dr. Ryke
Geerd Hamer
• posted in Sanatate |

• By Caroline Markolin, Ph.D., Vancouver, Canada

• INTRODUCERE
• Pe 18 August 1978, Dr. Ryke Geerd Hamer, M.D., la vremea aceea internist şef la clinica
oncologică a Universităţii din Munchen, Germania, a primit vestea şocantă că fiul său, Dirk, a
fost împuşcat. Dirk a murit în Decembrie 1978 şi câteva luni mai târziu, Dr. Hamer a fost
diagnosticat cu cancer testicular. Din moment ce nu fusese niciodată grav bolnav, a suspectat
 imediat că dezvoltarea cancerului său poate avea legătură directă cu tragica pierdere a fiului său.
Moartea lui Dirk şi propria sa experienţă cu cancerul l-au făcut pe Dr. Hamer să investigheze
istoricul pacienţilor săi de cancer. A aflat foarte curând că, la fel ca el, toţi au trecut prin
experienţe extrem de stresante, înainte ca boala să se instaleze şi să se dezvolte. Observarea
conexiunii dintre minte şi organism nu a fost surprinzătoare. Numeroase studii arătaseră deja că
atât cancerul, cât şi alte boli sunt foarte des precedate de un eveniment traumatizant. Dar Dr.
Hamer a dus cercetările sale cu un pas mai departe. Urmărind ipoteza că toate evenimentele din
organism sunt controlate de creier, a analizat tomografiile pacienţilor săi şi le-a comparat cu
istoricul lor medical. Dr. Hamer a descoperit că orice boală, nu numai cancerul, este controlată
de o zonă din creier care îi corespunde în mod specific şi este legată, în mod particular, de un
conflict şoc perfect identificabil. Rezultatul cercetărilor sale se constituie într-o diagramă
ştiinţifică ce ilustrează legătura biologică dintre psihic şi creier şi corelaţia cu organele şi
ţesuturile întregului organism uman (varianta engleză a “Diagramei ştiinţifice a GNM” este în
lucru).
Dr. Hamer a denumit descoperirile sale “Cele 5 Legi Biologice ale Noii Medicini”, datorită
faptului că aceste legi biologice, valabile în cazul oricărui pacient, oferă o perspectivă cu totul
nouă asupra înţelegerii cauzei, a dezvoltării şi a procesului natural de vindecare a bolii. (Ca
răspuns la numărul crescând al interpretărilor greşite ale descoperirilor sale şi pentru a păstra
integritatea şi autenticitatea muncii sale ştiinţifice, Dr. Hamer şi-a protejat în mod legal
materialele de cercetare, sub numele de German New Medicine® (GNM - Nouă Medicină
Germană). Termenul “New Medicine” nu poate fi folosit nicăieri la nivel internaţional.
În 1981, Dr. Hamer a prezentat rezultatele descoperirilor sale la Facultatea de Medicină a
Universităţii din Tübingen, sub forma unei teze post-doctorat. Totuşi, până astăzi, Universitatea
a refuzat să testeze cercetările Dr. Hamer, în ciuda obligativităţii legale de a o face. Acesta este
un caz fără precedent în istoria universitară. În mod similar, medicina oficială a refuzat să
aprobe descoperirile sale, în ciuda a 30 de verificări ştiinţifice diferite, făcute atât de medici
independenţi, cât şi de asociaţii profesionale.
La scurt timp după ce Dr. Hamer şi-a prezentat teza, i-a fost adresat un ultimatum de a renunţa
la descoperirile sale ştiinţifice sau i se va refuza reînnoirea contractului său la Clinica
Universitară. În 1986, deşi munca sa nu a fost niciodată pusă la îndoială sau dezaprobată,
doctorului Hamer i-a fost ridicată licenţa medicală pe motive că a refuzat să se conformeze
principiilor medicinii standard. Cu toate acestea, era hotărât să-şi continue munca şi în 1987, a
reuşit să-şi extindă descoperirile practic către orice boală cunoscută de medicină.
Dr. Hamer a fost persecutat şi hărţuit timp de 25 ani, în special de către autorităţile germane şi
de către cele franceze. Din 1997 Dr. Hamer locuieşte în exil în Spania, unde îşi continuă
cercetările şi continuă să se lupte pentru recunoaşterea oficială a “New Medicine”. Însă, din
moment ce Facultatea de Medicină a Universităţii din Tübingen îşi menţine tactica de amânare,
pacienţilor din întreaga lume le este refuzat dreptul de a beneficia de descoperirile revoluţionare
ale Dr. Hamer.
• ORIGINEA BOLILOR ESTE ÎN CREIER
• Dr. Hamer a stabilit că „orice boală este cauzată de un şoc emoţional care surprinde individul
total nepregătit” (Prima Lege Biologică). În onoarea fiului său , Dr. Hamer a denumit acest
incident stresant: Dirk Hamer Syndrome sau DHS. Psihologic vorbind, DHS este un incident
foarte personal, condiţionat şi determinat de experienţele noastre trecute, de vulnerabilităţi, de
percepţiile personale, de valorile şi credinţele personale. Cu toate acestea, DHS nu este doar un
conflict emoţional, ci şi biologic, care trebuie înţeles în contextul evoluţiei noastre personale.
Animalele experimentează aceste şocuri biologice în urma pierderii bruşte a cuibului sau
teritoriului, a pierderii unui pui, a separării de partener sau de grup, a unei ameninţări
neaşteptate, a unei perioade de nemâncare sau a unei ameninţări de moarte.
Un bărbat, de exemplu, poate suferi un şoc conflictual de „pierdere a teritoriului” , când îşi
pierde casa sau locul de muncă pe neaşteptate; pentru o femeie, un şoc conflictual „în cămin”
poate fi o grijă pentru binele unuia dintre membrii familiei; un şoc conflictual de tipul
„abandonului” poate fi declanşat de un divorţ neprevăzut sau de o spitalizare de urgenţă; copii
 suferă deseori un şoc conflictual „de separare”, când mama se decide să se întoarcă la muncă
sau când se despart părinţii.
Analizând mii de tomografii (CT) în relaţie cu istoricul pacientului, Dr. Hamer a descoperit că,
atunci când are loc DHS, şocul impactează o zonă specifică, predeterminată din creier, cauzând
o leziune care este vizibilă pe tomografie, ca un set clar de inele concentrice (În 1989, Siemens,
producătorul german de aparate tomografice, a confirmat că aceste inele nu provin de la o
proastă funcţionare a aparaturii). După impact, celulele cerebrale transmit şocul impactului către
organul corespondent care, la rândul lui, răspunde cu o modificare specifică, ce poate fi
anticipată. Motivul pentru care diferitele conflicte sunt legate indisolubil de anumite zone ale
creierului este acela că, de-a lungul evoluţiei noastre, fiecare parte a creierului a fost programată
să răspundă instantaneu la posibile conflicte sau ameninţări. În timp ce „vechiul creier”
(cerebelul, zona amigdaliană) este programat cu instrucţiuni de bază legate de supravieţuire,
care corespund respiraţiei, hrănirii sau reproducerii, „noul creier” (creierul mare) este codat cu
teme mult mai avansate, precum cele legate de conflictele teritoriale, conflictele de separare,
conflictele de identitate şi cele legate de autoapreciere, încredere şi respectul de sine.
Cercetările medicale ale Dr. Hamer sunt strâns legate de embriologie, pentru că, indiferent de
felul în care organul răspunde unui conflict, fie prin dezvoltarea unei tumori, prin deteriorarea
ţesutului sau prin dereglarea funcţionarii, toate acestea sunt determinate de stratul embrionic al
germenului din care provin atât organul, cât şi ţesutul cerebral corespondent (A treia Lege
Biologică).
GNM “Ontogenetic System of Tumors” (Sistemul Ontogenetic al tumorilor) ilustrează că
organele controlate de „vechiul creier”, care derivă din endoderm sau vechiul creier mezoderm,
precum plămânii, ficatul, colonul, prostata, uterul, pielea în profunzimea ei, pleura, peritoneul,
pericardul, glandele mamare, etc., generează întotdeauna proliferare celulară, imediat ce
conflictul corespondent are loc la nivelul creierului.
• Tumorile acestor organe se dezvoltă exclusiv pe durata fazei active a conflictului (iniţiată de
DHS).
Să luăm exemplul cancerului de plămân: conflictul biologic asociat cu cancerul de plămân este
un şoc de tipul „frică de moarte”, deoarece, în termeni biologici, panica de moarte este
echivalentă cu incapacitatea de a respira. Odată cu şocul datorat fricii de moarte, celulele
pulmonare alveolare, care reglează respiraţia, încep instantaneu să se multiplice, formând o
tumoare pulmonară. Contrar părerilor convenţionale, aceasta multiplicare a celulelor pulmonare
nu este un proces fără rost, ci serveşte unui scop biologic foarte bine definit şi anume, să crească
capacitatea pulmonară, optimizând astfel şansele de supravieţuire ale organismului. Analizele
tomografiilor întreprinse de Dr. Hamer demonstrează că fiecare persoană bolnavă de cancer de
plămâni prezintă o configuraţie clară de tip inele concentrice în zona corespondentă din creier şi
că fiecare pacient a suferit un şoc conflictual emoţional total neaşteptat, de tipul „frică de
moarte”, înaintea declanşării cancerului. În majoritatea cazurilor teama de moarte a fost
declanşată de şocul unui diagnostic de cancer, ce a fost resimţit ca o sentinţă la moarte.
Cancerul de sân, potrivit cercetărilor Dr. Hamer, este rezultatul grijilor provocate de un conflict
de tipul “mamă-copil” sau “probleme cu partenerul”. Aceste tipuri de conflicte impactează
întotdeauna vechiul creier, în zona care controlează glandele producătoare de lapte. O femeie
poate suferi un conflict de tipul mamă-copil, întrucât îşi face foarte multe griji, atunci când
copilul ei este rănit sau se îmbolnăveşte grav, foarte brusc. Pe durata fazei de stres, cât conflictul
este activ, celulele glandei mamare continuă să se multiplice, formând o tumoră. Scopul
biologic al proliferării celulare este acela de a mări capacitatea de lactaţie pentru copilul
suferind, grăbind astfel procesul de vindecare al acestuia. Fiecare femeie şi fiecare femelă din
lumea animală se naşte cu acest program de reacţie biologică pentru creştere şi dezvoltare.
Numeroasele studii ale Dr. Hamer arată că femeile, chiar şi atunci când nu alăptează, dezvoltă
tumori ale glandelor mamare, din cauza grijilor obsesive pentru binele celor dragi (a copilului
care are probleme, a unui părinte bolnav sau de grija unui prieten cu probleme).
Ceea ce a fost spus despre cancerul de plămân sau de sân este valabil pentru orice alt tip de
cancer, care îşi are originea în „vechiul creier”. Fiecare tip de cancer este declanşat de un
 conflict-şoc specific, care activează un „program biologic precis” (A Cincia Lege Biologică), ce
permite organismului să depăşească obişnuinţele funcţionări zilnice şi să se confrunte fizic cu
situaţia urgentă. Pentru fiecare tip de conflict există o zonă cerebrală specifică, de unde este
coordonat acest program de urgenţă.
În vreme ce organele controlate de vechiul creier dezvoltă tumori pe durata fazei active a
conflictului-şoc, situaţia este opusă în cazul organelor controlate de noul creier. Toate organele
şi ţesuturile ce corespund şi sunt coordonate de noul creier (ovarele, testiculele, oasele, nodulii
limfatici, epiderma, mucoasa colului uterin, bronhiile, vasele coronariene, canalele de alăptare,
etc.) îşi au originea în ectoderm sau mezoderm-ul noului creier. În momentul producerii
conflictului şoc, ţesuturile organelor corespondente acestei zone a creierului răspund prin
degenerare celulară. Necrozarea ovarelor sau a testiculelor, osteoporoza, cancerul osos sau
ulcerul stomacal, de exemplu, sunt situaţii care apar doar atunci când persoana se află într-o
stare emoţională de stres relaţionată cu conflictele şoc corespondente. Aşa cum este de aşteptat,
distrugerile ţesuturilor respective au o semnificaţie biologică precisă.
Să luăm exemplul ţesuturilor canalelor de lactaţie. Ele se dezvoltă mult mai târziu decât glanda
mamară, acest ţesut fiind controlat de o zonă mai tânără a creierului, cortexul cerebral.
Conflictul biologic ce corespunde ţesutului canalelor de lactaţie este unul de tip conflict de
separare, rezultat al unei experienţe de tipul copilul meu (sau partenerul meu) mi-a fost luat de
la sân. O femelă din lumea animală suferă un astfel de conflict, atunci când puiul ei se pierde
sau este omorât. Ca un reflex natural la acest conflict-soc, ţesutul canalelor de lactaţie începe să
ulcereze. Scopul acestei reacţii este mărirea diametrului canalelor de lactaţie, astfel încât laptele
nefolosit să se poată drena mai uşor şi să nu se congestioneze în interiorul sânului. Creierul
fiecărei femei este programat cu acest gen de reacţie-răspuns biologic. Din moment ce sânul
femeii este asociat, biologic vorbind, cu grija şi hrănirea, femeile suferă un conflict-şoc cauzat
de separarea bruscă de o persoană iubită. Pe durata fazei active a conflictului-şoc nu există
practic nici un simptom, cu excepţia unor ocazionale puseuri uşoare în interiorul sânului.
• CELE DOUĂ FAZE ALE ORICĂREI BOLI
• Dr. Hamer a descoperit de asemenea că orice conflict şi orice boală are şi o rezolvare, iar
desfăşurarea oricărei boli are loc în două faze (A Doua Lege Biologică). În timpul primei faze a
conflictului activ (şi anume atâta timp cât acesta există) întregul organism este orientat către a
face faţă conflictului. În timp ce, la nivel fizic, au loc dereglări celulare specifice, psihicul şi
sistemul nervos vegetativ autonom se confruntă de asemenea cu situaţii neaşteptate. Comutată
într-o fază de stres (sympathicotonia), mintea devine total preocupată de conţinutul conflictului.
Tulburări ale somnului şi lipsa apetitului sunt simptome specifice. Biologic vorbind, acest lucru
este vital, deoarece focalizarea atenţiei asupra conflictului şi orele de activitate în plus,
constituie condiţiile propice pentru rezolvarea conflictului. Faza activă a conflictului este
denumită şi „faza rece”. Deoarece pe perioada stresului se produce constricţia vaselor de sânge,
simptomele specifice ale activităţii conflictuale sunt extremităţile reci (în special mâinile),
tremurul şi transpiraţia rece. Intensitatea simptomelor depinde, în mod natural, de intensitatea şi
impactul şocului conflictual. Dacă o persoană rămâne în această stare prea mult timp, urmările
pot fi fatale.
Dr. Hamer a demonstrat, fără nici o îndoială, că organismul nu poate muri niciodată de cancer,
în sine. O persoană poate muri ca rezultat al complicaţiilor mecanice produse de tumori, de
exemplu blocarea unui organ vital precum colonul sau bila, dar în nici un caz celulele
canceroase, în sine, nu pot provoca moartea. În German New Medicine distincţia dintre cancerul
malign sau benign nu are nici o valoare. Termenul malign este o construcţie artificială (la fel ca
marcării tumorali) care, pur şi simplu, indică o activitate de reproducere celulară ce a depăşit o
anumită limită complet arbitrară.
Dacă o persoană moare pe durata fazei iniţiale active a conflictului, este de obicei din cauza
pierderii de energie, a slăbirii exagerate, a lipsei de somn şi a epuizării mentale şi emoţionale.
De cele mai multe ori este vorba de impactul emoţional devastator al unui diagnostic sau a unei
prognoze negative, de genul Mai ai doar şase luni de trăit!, impact ce aruncă pacienţii de cancer
şi pe cei apropiaţi lor într-o stare de disperare. Cu foarte mică speranţă sau chiar deloc, sunt
 privaţi de forţa lor vitală, îşi consumă inutil energia şi în cele din urmă, mor în urma unui proces
agonizant pentru pacienţii de cancer pe care tratamentele convenţionale de cancer nu fac decât
să îl accelereze.
Dacă pacientul nu a făcut nici un tratament convenţional de cancer (în special chimioterapie sau
radioterapie), GNM are o rată de succes de 95 până la 98 %. Este o ironie că aceste statistici ale
succeselor remarcabile ale Dr. Hamer au fost date chiar de autorităţi. Când Dr. Hamer a fost
arestat, în 1997, pentru acordarea de sfaturi medicale, fără a avea licenţă medicală, pentru trei
persoane, poliţia a confiscat fişele pacienţilor săi şi le-a analizat. Un procuror public a fost
nevoit să recunoască în timpul procesului, că după 5 ani, 6000 din 6500 de pacienţi cu cancer în
fază terminală erau încă în viaţă. În cazul tratamentelor convenţionale, cifra aceasta este inversă.
Conform declaraţiilor epidemiologului şi biostatisticianului Dr. Ulrich Abel (Germania),
Succesul majorităţii chimioterapiilor este jalnic… nu există nici o dovadă ştiinţifică referitoare
la abilitatea de a extinde în mod apreciabil viaţa pacienţilor, care suferă de cele mai comune
forme de cancer organic… Chimioterapiile pentru cancerele maligne prea avansate pentru
operaţie, care reprezintă 80% din totalul cancerelor, reprezintă un pustiu ştiinţific scientific
wasteland. (Lancet 1991).
• CORPUL SE VINDECĂ SINGUR
• Rezolvarea conflictului generat de semnalele iniţiale reprezintă începerea fazei a doua a
programului biologic. Emoţiile şi organismul nostru se comută imediat în modul de reparare,
programul de vindecare fiind asistat în mod direct de sistemul nervos vegetativ. Pe perioada
fazei de vindecare, apetitul revine, dar suntem foarte obosiţi (putem chiar să nu avem puterea de
a ne ridica din pat). Odihna şi furnizarea tuturor nutrienţilor necesari organismului sunt esenţiale
pe perioada de vindecare. A doua fază este denumită faza caldă şi în această perioadă, vasele de
sânge se măresc, încălzind extremităţile şi pielea.
Odată cu rezolvarea conflictului se produce o schimbare la nivelul organelor, proliferarea
celulară (vechiul creier - controlul creşterii tumorale) şi distrugerea celulară (creierul nou -
controlul degradării ţesuturilor) se opresc imediat şi este declanşat procesul de reparare specific.
O zonă care s-a necrozat sau a prezentat ulceraţii în timpul fazei active a conflictului este acum
regenerată şi refăcută cu celule noi. Acest proces este însoţit de regulă, de inflamaţii potenţial
dureroase cauzate de edeme, care protejează ţesutul pe durata vindecării. Alte simptome tipice
regenerării sunt: hipersensibilitate, mâncărimi, spasme (dacă ţesuturile musculare sunt
implicate) şi inflamaţii. Exemple de boli care apar doar în procesele de vindecare sunt: diferite
probleme de piele, hemoroizi, laringită, bronşită, artrită, ateroscleroză, disfuncţii ale rinichilor şi
vezicii urinare, anumite boli ale ficatului şi infecţii (vezi mai jos).
Bazându-se pe observarea multiplicării celulare (mitoza) şi pe distincţia standard dintre tumoare
benignă şi malignă, medicina convenţională interpretează procesul natural de producere celulară
a ţesutului care se vindecă, drept tumoare malignă. În GNM distingem la fel două tipuri de
tumori. Dar tumorile nu sunt împărţite în bune sau rele, ci mai degrabă sunt clasificate după
tipul de ţesut şi zona cerebrală din care provin şi de unde sunt controlate. Există acele tumori
care se dezvoltă, în mod exclusiv, în faza activă a conflictului-şoc (tumorile pulmonare,
tumorile de colon, tumorile la ficat, tumorile uterului, tumorile la prostată etc.) şi cele care apar
în timpul procesului natural de vindecare.
În felul în care creierul vechi controlează cancerul, creşterea tumorală nu este nici accidentală şi
nici fără sens, din moment ce proliferarea celulară se opreşte, de îndată ce ţesutul este reparat.
Cancerul testicular, cancerul ovarian, limfomul, limfomul non-Hodgkin, diferitele tipuri de
sarcom, carcinomul bronhial şi laringial şi cancerul cervical, toate sunt de natură curativă şi
fenomene exclusive ale fazei de vindecare. Cu condiţia ca procesul de vindecare să nu fie
întrerupt de medicamente sau de o revenire a conflictului şoc, aceste tumori dispar până la urmă,
până la sfârşitul procesului de vindecare.
• Al doilea tip de cancer mamar, carcinom in situ (DCIS), intră de asemenea în această categorie.
În timp ce un cancer de sân este un indicator că femeia este în faza activă a conflictului de tip
grijă, un cancer in situ este un semn pozitiv că problema asociată conflictului de separare a fost
 rezolvată. O femeie nu face un cancer de sân fără motiv! Aşa cum nici faptul că el se dezvoltă
exact în sânul stâng nu este o coincidenţă.
• IMPORTANŢA LATERALITĂŢII NOASTRE BIOLOGICE
• Dr. Hamer a descoperit că lateralitatea determină, dacă o boală precum este cancerul, se
dezvoltă în partea stângă sau dreaptă a organismului. Aceasta este regula: o persoană dreptace
răspunde unui conflict cu mama sa sau cu copilul cu partea stângă a organismului şi cu partea
dreaptă la un conflict cu tatăl sau partenerul, fraţii, rudele, prietenii, colegii, etc. Pentru stângaci
este invers. Există întotdeauna o relaţie inversă între creier şi organism, pentru că fiecare
emisferă a creierului (mai puţin partea amigdaliană) este în relaţie directă cu partea opusă a
corpului. Cel mai simplu mod de a descoperi lateralitatea noastră biologică este să batem din
palme. Palma care este deasupra indică dacă suntem stângaci sau dreptaci. Astfel, un cancer în
sânul drept, un chist ovarian în ovarul stâng, o problemă de piele pe partea dreaptă sau stângă
(sau amândouă), o paralizie motorie pe partea dreaptă (după un atac cerebral), ne dau un prim
indiciu despre cine a fost implicat, atunci când conflictul originar a avut loc. În ceea ce priveşte
conflictele mai avansate (şi regiunile cerebrale), statutul hormonal trebuie de asemenea luat în
calcul, pentru o evaluare precisă.
• ROLUL BENEFIC AL MICROBILOR
• Un alt aspect al cercetărilor Dr. Hamer este acela al rolului microbilor pe durata procesului de
dezvoltare a bolii. Pe scurt, a aflat că microbii, precum ciupercile, bacteriile şi viruşii sunt activi
doar pe durata procesului de vindecare şi maniera în care ei operează este în deplină
concordanţă cu logica evolutivă (A Patra Lege Biologică). Bacteria de tuberculoză, spre
exemplu, populează doar ţesuturile controlate de creierul vechi. Funcţia lor pe timpul procesului
de vindecare este de a descompune tumorile care nu-şi mai au rostul: tumorile pulmonare,
tumorile de colon, tumorile la rinichi, tumorile la prostată, tumorile la uter, tumorile de sân,
melanoamele şi mesothelioma. Bacteriile tuberculozei sunt esenţiale pentru descompunerea
construcţiilor celulare ce au proliferat cu un anumit scop biologic, în timpul fazei active a
conflictului. Dacă bacteriile necesare nu sunt disponibile din cauza vaccinării sau a uzului
excesiv de antibiotice sau în urma chimioterapiei, tumorile nu se pot dezintegra cum trebuie. Ca
urmare, rămân pe loc şi sunt încapsulate în mod inofensiv. Detectate la un control de rutină
totuşi, ele pot fi diagnosticate drept cancer şi noi conflicte potenţiale pot apărea în urma aflării
veştii, cu noi simptome. Înţelegând legile biologice ale desfăşurării bolilor, această perspectivă
poate fi eliminată. În timp ce bacteriile descompun tumorile cu celule care nu mai sunt necesare,
viruşii sunt implicaţi în procesul de vindecare al ţesuturilor coordonate exclusiv de cortexul
cerebral (ex: bronhiile, membrana nazală, mucoasa stomacală, mucoasa canalelor biliare şi
epiderma). Hepatita, pneumonia, herpesul, gripa şi gripa stomacală indică faptul că procese
virulente naturale de vindecare sunt în curs. În ceea ce priveşte rolul viruşilor, Dr. Hamer
preferă să vorbească de viruşi ipotetici, din cauză că, în ultimul timp, existenta viruşilor este
pusă în discuţie. Acest lucru este în concordanţă cu descoperirile iniţiale ale Dr. Hamer, care
evidenţiau faptul că procesele de reconstrucţie şi regenerare ale ţesuturilor necrozate sau
ulcerate au totuşi loc, chiar şi în absenţa viruşilor specifici ţesuturilor respective. Dilema în care
se găseşte medicina convenţională este aceea că eşuează în a recunoaşte tiparul de evoluţie în
două faze al fiecărei boli, prima fază, aceea a conflictului activ, fiind în mod obişnuit scăpată
din vedere. Din moment ce microbii sunt activi doar în faza de vindecare, iar activitatea acestora
este în mod normal acompaniată de inflamaţii, febră, puroi, supurări şi dureri, microbii sunt
consideraţi răufăcători şi cauză a bolilor infecţioase. Dar microbii nu provoacă boli. Până la
urmă, este organismul nostru cel care angajează microbii pentru a optimiza procesul de
vindecare. Microbii pot fi bineînţeles transmişi, dar ei rămân inofensivi, până în momentul în
care persoana este în faza de vindecare a aceluiaşi tip de conflict.
• PUNÂND LA ÎNDOIALĂ METASTAZELE
• Bazându-se pe GNM “Sistemul Ontogenetic al tumorilor”, teoria vast răspândită a metastazelor,
care sugerează că celulele canceroase migrează prin vasele de sânge şi limfă, cauzând tumori şi
în alte locuri este, în cuvintele Dr. Hamer, pură ficţiune academică. Celulele în general şi
celulele canceroase în mod special nu îşi pot schimba, sub nici o formă, structura lor histologica
 sau să treacă de bariera bacteriană. De exemplu, o celulă canceroasă a unei tumori pulmonare,
care este de origine endodermă, controlată de zona amigdaliană a creierului şi care proliferează
de-a lungul fazei active a conflictului, nu se poate transforma într-o celulă osoasă, care este de
origine mesodermă şi este controlată de cortexul cerebral, celulă care se deteriorează în timpul
fazei active a conflictului, în procesul de decalcifiere. În scenariul cancerul pulmonar
metastazează la oase, celulele cancerului pulmonar creează de fapt un gol (descompunere
celulară!—reversul cancerului) în anumite oase din organism. Trebuie de asemenea să ne
întrebăm de ce celulele canceroase rareori se răspândesc la ţesuturile vecine, de exemplu: de la
uter la cervix. Dacă celulele canceroase călătoresc prin sânge, de ce nu este atunci scanat
sângele donat, pentru a căuta celule canceroase? De ce nu sunt atunci găsite o multitudine de
tumori în pereţii vaselor de sânge ai pacienţilor bolnavi de cancer?
Acum doi ani, pe 19 August 2004, ziarul canadian Globe and Mail a publicat un articol intitulat,
Cercetătorii urmăresc testele de sânge pentru cancerele de sân, conţinând declaraţii revelatoare:
Vânătoarea celulelor canceroase în fluxul sangvin a durat 10 ani şi până de curând, nici o
tehnologie existentă nu e reuşit să izoleze în mod cert o singură celulă tumorală, dintre
milioanele de celule roşii şi albe conţinute în orice mostră de sânge uman. În afara faptului că
vânătoarea este departe de a fi încheiată (aşa cum indica articolul), nu sugerează asta cumva că
ipoteza metastazelor a dezinformat publicul şi a speriat de moarte milioane de pacienţi de
cancer, de-a lungul ultimelor patru decenii?
Dr. Hamer nu neagă, bineînţeles, posibilitatea apariţiei celui de-al doilea cancer, dar aceste
tumori succesive nu sunt cauzate de migrarea celulelor canceroase care se transformă, în mod
miraculos, într-un tip diferit de celulă, ci mai degrabă sunt urmarea noului conflict-şoc. Noul
DHS poate fi declanşat de o altă experienţă traumatizantă adiţională sau prin şocul provocat de
diagnostic. Aşa cum am menţionat mai devreme, un diagnostic neaşteptat de cancer sau a-i
comunica cuiva că are metastaze, poate declanşa o spaimă de tipul frică de moarte (provocând
cancer pulmonar) sau orice alt tip de diagnostic relaţionat cu şocul emoţional, cauzând noi
cancere în diferite alte părţi ale organismului. În multe cazuri, aceşti pacienţi nu supravieţuiesc
până în faza de vindecare, din cauza stării de stres foarte grave care îi slăbeşte până la punctul în
care mai au foarte puţine şanse de supravieţuire extrem de toxicului tratament chimioterapeutic.
Al doilea tip de cancer foarte întâlnit după cancerul pulmonar este cancerul osos. Dr. Hamer a
descoperit că oasele noastre sunt biologic legate de încrederea, respectul şi stima de sine. Altfel
spus, spunându-i-se cuiva că are o boală care îi ameninţă viaţa, în mod special una care se
presupune că se răspândeşte ca focul prin organism, este echivalent cu: acum sunt total inutil şi
pe lângă faptul că ne simţim inutili, oasele încep să se decalcifieze (în cazul cancerelor de sân,
deseori în zona sternului şi a coastelor). Tot aşa cum se rupe un os, scopul programului biologic
(al bolii) apare la sfârşitul fazei de vindecare. Când faza de reparare este completă, osul va fi
mult mai puternic în zona respectivă, asigurând în acest fel că suntem mai bine echipaţi, în
eventualitatea apariţiei unui nou conflict al stimei de sine.
• NATURA TUMORILOR CEREBRALE
• Odată ce conflictul a fost rezolvat, leziunile cerebrale împreună cu psihicul şi organul aferent
intră în faza de vindecare. Odată cu repararea oricărei răni se dezvoltă un edem (fluid în exces)
pentru a oferi protecţie ţesutului cerebral care este refăcut. Pe tomografie, schimbările sunt
foarte uşor de observat: vizibilele inelele concentrice dispar în edem şi apar acum neclare şi
închise la culoare. În momentul de vârf al fazei de vindecare, atunci când edemul cerebral atinge
dimensiunea maximă, creierul declanşează un scurt şi puternic impuls care expulzează edemul.
În terminologia GNM, această reglare este denumită Criza epileptică (CE). În timpul crizei,
întregul organism este aruncat, pentru scurt timp, într-o stare de simpaticotonie (hiperstimularea
sistemului nervos simpatic), retrăind simptomele tipice fazei de conflict activ, cum ar fi
transpiraţie rece, extremităţi reci, puls accelerat şi greaţă. Intensitatea şi durata acestei crize pre-
programate este determinată de intensitatea şi durata conflictului precedent. Atacurile cardiace,
accidentele cerebrale, crizele de astm şi cele epileptice sunt doar câteva exemple ale acestui
crucial punct de revenire. Tipul de criză depinde întotdeauna de natura conflictului şi de zona
cerebrală corespunzătoare implicată.
 După ce edemul cerebral a fost împinsă afară, ţesutul conectiv ce oferă suport structural
neuronilor se reface în zona respectivă, pentru a restabili funcţiile celulelor nervoase care au fost
afectate de şocul datorat conflictului (DHS). Această acumulare naturală este ceea ce medicina
convenţională denumeşte tumoare cerebrală, această veste având consecinţe cumplite asupra
pacientului. Dr. Hamer a stabilit, în 1981, că tumoarea cerebrală nu este o boală în sine, ci un
simptom al fazei de vindecare, care se desfăşoară paralel şi la nivelul organului afectat
(controlat de la nivelul creierului din zona sa specifică, care se află simultan în fază de
reparare). Astfel că Metastazele cerebrale de fapt nu există nici ele.
• TERAPIA GNM (pe scurt)
• Primul pas în terapia GNM este să oferi o înţelegere a naturii biologice a simptomului, de ex: un
anumit tip de cancer, în relaţie cu cauzele sale psihice. O tomografie şi un istoric medical
complex sunt de asemenea vitale pentru a determina, dacă pacientul este încă în faza activă a
conflictului sau deja se vindecă. Dacă este încă în fază activă, atenţia trebuie îndreptată asupra
identificării motivului şocului iniţial DHS şi dezvoltarea unei strategii pentru rezolvarea
conflictului. Este crucială pregătirea pacientului şi informarea lui despre simptome şi despre
procesul vindecării şi eventualele complicaţii ce pot apare. Simptomele sunt foarte previzibile!
Descoperirile Dr-lui. Hamer ne furnizează, pentru prima oară în istoria medicinii, un sistem
sigur care ne permite nu numai să înţelegem, dar şi să prezicem dezvoltarea şi simptomele
oricărei boli. Aceasta este adevărata medicină preventivă, un aspect al GNM care cu greu poate
fi dezbătut suficient. Adevărata prevenţie necesită înţelegerea cauzelor reale ale bolii şi aceasta
este exact ceea ce cercetările Dr-lui Hamer furnizează în detaliu.
• Înţelegând cele “Cinci Legi Biologice” ale cauzei şi ale procesului de vindecare al bolii, ne
putem elibera de teama şi panica, care deseori apar odată cu instalarea unor simptome. Această
cunoaştere este mai mult decât putere. Ea poate salva vieţi.
• Despre Autor:
Caroline Markolin, Ph.D.,
Pentru mai multă informaţie despre GNM vizitaţi: http://www.germannewmedicine.ca/ Articolul
a fost publicat pentru prima oară în: EXPLORE! Vol. 6 /Nr. 3 - May 2007
• Cele 5 Legi Biologice - un Miracol Cenzurat (2)

SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE

Nouă Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune la baza apariţiei şi
evoluţiei bolilor:
· principiile universale biologice;
· interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi organe.
• Nouă Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este integratorul
tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar creierul este calculatorul
principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de conflict şi organelor corespunzătoare
acestora.
Nouă Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice care sunt aplicabile
fiecărei boli a oamenilor sau mamiferelor.
În Noua Medicină Germană®, boala nu este o eroare a naturii, ci ea are o anume
semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu scopul
de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl elimine pe baza
mecanismelor de selecţie, necesare evoluţiei grupului din care individul face parte
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi corelate cu
împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al clinicii de oncologie din
Munchen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un eveniment fizic poate crea un şoc
conflictual biologic care se va manifesta în transformări vizibile ale creierului şi poate conduce
la schimbări măsurabile ale parametrilor sistemului nervos, care la rândul lor pot produce
creşterea unor tumori canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice
fiecărui tip de conflict biologic.
 După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a stabilit ca un
conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire rece: canceroasă sau necrotică, iar dacă
conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare caldă prin care procesele canceroase sau
necrotice sunt inversate pentru a se autorepara ţesuturile afectate în faza de îmbolnăvire şi a
restabili starea de sănătate optimă.
• CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE
DR. HAMER:
• 1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ:
• Regula de fier a cancerului:
• A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer
(DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui conflict-şoc are loc
simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
• B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice
vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ,
în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;
• C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia HH în creier şi a cancerului
sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH.
• 2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ:
• Fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
• A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat,
şocul continuă cu preocuparea continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de
tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale
somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sunt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă
să se dezvolte;
• B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi
sistemul vagal sunt activate, însoţite de o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi
calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile
sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea
naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi
organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente, decât au fost înainte
de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă
decât înainte de a se fi îmbolnăvit.
• 3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ:
• Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului:

A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrionar, care la rândul lui generează
HH (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde
nivelului embrionar, cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează HH în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din
endoderm şi cerebelul generat din mezoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de
îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi microbacterii) sau încapsulare a
tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona
creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau
diminuare a funcţiilor până la disfuncţia completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de
îmbolnăvire (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către
bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare
(pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite, care ne
permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme
biologice neobişnuite sau neaşteptate, generate de obicei de conflicte psihologice.
• 4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ:
• În faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă între grupurile de organe
aparţinând unui anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii
 nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la
autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier; la comanda creierului, microbii patogeni
devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în
faza de autovindecare (pcl post conflict) vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul
afectat.
• 5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ.
• Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii
(bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au
numit noua medicină germană®: la medicină sagrada ( medicina sacră). Conform acestei legi
boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-
a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea
standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite.
Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase, care însoţeşte conflictul de
auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire (pe timpul conflictului de auto subevaluare) are loc un
proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare
este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict);
apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe
recalcifierea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi
se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la
vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală, când structura osoasă este complet
refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire.
Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura a îmbunătăţit şansa de
supravieţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto-subevaluare. Dacă persoana nu îşi
rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.
• TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®:
• 1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii
sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet
regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit
boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului
generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de
către pacient;
• RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ
• Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau
evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea
de a le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict-şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi
anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona, ne
vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează
Sindromul Dirk Hamer (DHS), care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer
– echivalente, specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active), până când conflictul va fi
rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărei
durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului), pe timpul căreia toate
modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar
persoana va reveni la o stare mai bună decât înaintea conflictului.
De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o vecină. Copilul
se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă şoseaua, fiind accidentat de
o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul
este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi
observă dezvoltarea unui nodul malign în sânul stâng (faza de îmbolnăvire, conflict activă).
După ce copilul este externat şi medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este
bine din nou”, mâinile mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal şi în
următoarea perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de autovindecare pcl
post conflict).
· O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine conflicte
biologice şi le va face faţă mult mai uşor;
· Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de alte boli
cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot rezolva cele mai
multe conflicte din lipsa banilor);
· Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se întâmplă
cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi relaxată faţă de
procesele de autovindecare;
· Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi este
teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic, care pe timpul unei noi faze
de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi bolnav şi teama de
moarte, aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de îmbolnăvire va genera un
proces de decalcifiere a întregului sistem osos. Conflictul biologic nu este determinat direct de
eveniment (de ce se petrece), ci de modul în care persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic
evenimentul declanşator (de stresul interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a
evenimentului, poate apare sau nu un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor
acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare. Exemplu: o soţie îşi surprinde soţul
în pat cu cea mai bună prietenă, iar funcţie de modul în care soţia interpretează acest eveniment
vor apare următoarele efecte:
· dacă soţia îşi iubeşte soţul, ea va suferi un conflict de tip frustrare sexuală, care în faza de
îmbolnăvire îi va provoca un carcinom la uter;
· dacă soţia nu îşi iubeşte soţul şi abia aşteaptă un motiv de divorţ, ea va trăi un conflict – şoc
biologic de tip conflict cu partenerul, care pe timpul fazei de îmbolnăvire va genera un nodul
malign la sânul drept (supărări externe);
· dacă soţul este surprins în pat cu o prostituată, soţia va avea un conflict-şoc de tip teamă-
revoltă, care pe timpul fazei de îmbolnăvire se va manifesta prin hipoglicemie;
· dacă soţul e surprins în pat cu o persoană cu 20 de ani mai tânără decât soţia, aceasta
(indiferent dacă îşi iubeşte sau nu soţul) va trăi un conflict de subevaluare sexuală (spunând în
gândul ei: eu nu pot să o concurez pe ea şi nu mai pot acum să îi ofer ce îi oferă ea), care pe
timpul fazei de îmbolnăvire va suferi de o decalcifiere (osteoliză) a pelvisului. Faza de
îmbolnăvire (conflict activ ) încetează numai când conflictul – şoc este rezolvat. Imediat se va
instala faza de autovindecare (pcl post conflict).
În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel:
· un animal deposedat de teritoriu va supravieţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau obţine alt
teritoriu;
· o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar orice
formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii;
Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie să
rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:
· Mamă care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine, numai după ce copilul
se va însănătoşi;
· Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare, numai după ce se
va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;
· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare, numai după ce îşi
va găsi un alt loc de muncă;
· O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare, numai după ce se va
înscrie la un club sau îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
· La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală,
 începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau, mai bine zis, viaţa are prioritate
absolută.
German New Medicine - How You Control Your Own Healing

• Acţiunea şi Reacţiunea

Pe când tatăl şi fiul mergeau prin munţi,

împiedicându-se, fiul cade şi strigă:
“aaaaaahhhhhhhhh!!!!!”
Spre surpriza sa, o altă voce repetă, din munte:
“aaaaaahhhhhhhhh!!!!!”
Curios, copilul strigă:
“CINE E ACOLO??”
Şi primi răspunsul: CINE E ACOLO??”.
Supărat de răspuns, copilul strigă:
“LAŞULE!”
Şi primi răspunsul: “LAŞULE!”
Copilul îşi întrebă tatăl:
“Ce se întâmplă?”
Tatăl surâse şi îi spuse:
“Fiule, fii atent!”
Atunci tatăl strigă către munte
“TE ADMIR”
Iar vocea răspunse: “TE ADMIR”
Şi din nou omul strigă:
“EŞTI UN CAMPION”
DIN NOU OMUL STRIGĂ:
“EŞTI PLIN DE SUCCESE!”
Iar vocea răspunse: “EŞTI PLIN DE SUCCESE”
Viaţa noastră este o reflectare
a propriilor noastre acţiuni.
Dacă doreşti mai multă iubire în lume,
Creează mai multă iubire în jurul tău.
Dacă doreşti fericire,
Dăruieşte fericire celor ce te înconjoară.
Dacă îţi doreşti o inimă surâzătoare,
dăruieşte un surâs în inimă
celor pe care îi întâlneşti.
Aceasta se aplică tuturor aspectelor veiţii.
Viaţa îţi va da înapoi
exact ceeac e i-ai dat tu.
Viaţa nu este o coincidenţă
ci o reflectare a ta.
Cineva a zis
“Dacă nu îţi place ce primeşti înapoi
gândeşte-te bine ce dai!”