Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Curs Chisinau

Curs Chisinau

Ratings: (0)|Views: 7 |Likes:
Published by Alexandru Solonaru

More info:

Published by: Alexandru Solonaru on Sep 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/11/2014

pdf

text

original

 
 
Modific
ă
ri
 
adaptative
 
ale
 
organismului
 
 în
 
efortul
 
fizic
 
2ore
 
curs1ora
 
seminar
 
7credite Moraru
 
L
 
Moraru
 
L
 
1.
 
EFORTUL
 
FIZIC
Ș
I
 
ACTIVITATE
 
MOTRIC
Ă
1.1.
 
Defini
ţ
ia
 
efortului
 
fizic
ş
i
 
activit
ăţ
ii
 
motrice
 
De
a
 
lungul
 
timpului,
 
mul
ţ
i
 
autori
 
au
 
 încercat
 
s
ă
formuleze
 
defini
ţ
ii
 
ale
 
acestei
 
no
ţ
iuni.
 
Astfel,
 
dup
ă
P.
 
Popescu
Neveanu
 
(1978)
 
efortul
 
reprezint
ă
o
 
conduit
ă
conativ
ă
de
 
mobilizare,
 
concentrare
ş
i
 
accelerare
 
a
 
for
ţ
elor
 
fizice
ş
i
 
psihice
 
 în
 
cadrul
 
unui
 
sistem
 
de
 
autoreglaj
 
con
ş
tient
 
 în
 
vederea
 
dep
ăş
irii
 
unui
 
obstacol,
 
a
 
 învingerii
 
unei
 
rezisten
ţ
e
 
a
 
mediului
ş
i
 
a
 
propriei
 
persoane
.
 
Hollman
ş
i
 
Hettinger
 
(1980)
 
consider
ă
efortul
 
fizic
 
ca
 
o
 
repeti
ţ
ie
 
sistematic
ă
de
 
ac
ţ
iuni
 
motrice
 
care
 
au
 
ca
 
obiectiv
 
ameliorarea
 
performan
ţ
ei
 
ă
r
ă
modific
ă
ri
 
evidente
 
structurale
ş
i
 
func
ţ
ionale
.
 
A.
 
Demeter
 
(1984)
 
define
ş
te
 
efortul
 
din
 
antrenamentul
 
fizic
 
ca
 
fiind
 
un
 
proces
 
pedagogic
 
complex,
 
organizat
 
pe
 
o
 
perioad
ă
lung
ă ş
i
 
finalizat
 
prin
 
adapt
ă
ri
 
consecutive,
 
optimale
 
pân
ă
la
 
ob
ţ
inerea
 
adapt
ă
rii
 
maxime
ş
i
 
men
ţ
inerea
 
ei
 
 în
 
timp
.
 
E.
 
Avramoff 
 
(1986)
 
arat
ă
c
ă
efortul
 
fizic
 
din
 
antrenament
 
se
 
reduce
 
la
 
un
 
proces
 
de
 
cre
ş
tere
 
a
 
capacit
ăţ
ii
 
de
 
adaptare
 
a
 
organismului
 
la
 
ac
ţ
iunea
 
stimulilor
 
fizici
,
 
iar
 
antrenamentul
 
fizic
 
devine
 
o
 
ac
ţ
iune
 
con
ş
tient
ă ş
i
 
metodic
ă
ce
 
pune
 
 în
 
valoare
 
posibilit
ăţ
ile
 
de
 
adaptare
 
a
 
fiec
ă
rei
 
func
ţ
ii
 
a
 
organismului.
 
 În
 
concep
ţ
ia
 
lui
 
M.
 
Epuran
 
(1994)
 
efortul
 
sportiv
 
reprezint
ă
o
 
competi
ţ
ie,
 
o
 
 întrecere
 
cu
 
spa
ţ
iul,
 
timpul,
 
gravita
ţ
ia,
 
natura,
 
cu
 
al
ţ
ii
ş
i
 
cu
 
sine
.
 
Din
 
punct
 
de
 
vedere
 
metodic,
ş
tiin
ţ
a
 
sportului
 
prive
ş
te
 
efortul
 
sportiv
 
ca
 
un
 
proces
 
de
 
elaborare,
 
de
 
continu
ă
 înv
ăţ
are,
 
a
 
c
ă
rui
 
form
ă
de
 
execu
ţ
ie
 
cuprinde
 
un
 
anumit
 
num
ă
r
 
de
 
repeti
ţ
ii
 
efectuate
 
sub
 
diverse
 
forme.
 
I.
 
Dr
ă
gan
 
(1994)
 
enun
ţă ş
i
 
câteva
 
principii
 
fiziologice
 
ale
 
antrenamentului,
 
cum
 
ar
 
fi:
 
 
accesibilitatea
 
(capacitatea
 
de
 
a
 
suporta
 
un
 
efort);
 
 
multilateralitatea
 
(dezvoltarea
 
complex
ă ş
i
 
multilateral
ă
a
 
sportivului);
 
 
individualizarea
 
(corelarea
 
activit
ăţ
ii
 
fizice
 
cu
 
vârsta,
 
sexul,
 
antecedentele
 
heredo
colaterale
ş
i
 
personale,
 
starea
 
de
 
s
ă
n
ă
tate,capacitatea
 
func
ţ
ional
ă
);
 
 
continuitatea
 
(caracterul
 
continuu
 
al
 
antrenamentului);
 
 
gradarea
 
efortului 
 
(cre
ş
terea
 
progresiv
ă
a
 
efortului);
 
 
utilizarea
 
eforturilor 
 
sus
ţ 
inute
 
 în
 
antrenament 
 
(eforturile
 
mari
 
ca
 
mijloace
 
de
 
cre
ş
tere
 
a
 
eficien
ţ
ei
 
func
ţ
ionale
 
a
 
organismului,
 
a
 
stabilit
ăţ
ii
 
homeostaziei);
 
 
alternarea
 
efortului 
 
cu
 
refacerea
 
(efortul
 
ca
 
parte
 
ergotrop
ă
,
 
iar
 
refacerea
 
ca
 
parte
 
trofotrop
ă
).
 
 
A.
 
Dragnea
 
(1996)
 
define
ş
te
 
antrenamentul
 
sportiv
 
ca
 
fiind
 
un
 
proces
 
de
 
lung
ă
durat
ă
,
 
conceput
 
ca
 
sistem
 
motric
func
ţ
ional
 
 în
 
vederea
 
realiz
ă
rii
 
unei
 
conduite
 
performante
 
 în
 
concurs
.
 
Aceast
ă
conduit
ă
reprezint
ă
rezultatul
 
adapt
ă
rii
 
superioare
 
a
 
organismului
 
la
 
eforturi
 
fizice
ş
i
 
psihice
 
intense.
 
Din
 
punct
 
de
 
vedere
 
biologic,
 
efortul
 
fizic
ş
i
 
 în
 
special
 
cel
 
sportiv
 
este
 
un
 
stimul
 
(excitant)
 
biologic
 
adecvat
 
care
 
oblig
ă
organismul
 
s
ă
r
ă
spund
ă
prin
 
manifest
ă
ri
 
electrice,
 
mecanice,
 
termice,
 
biochimice.
 
Un
 
stimul
 
bine
 
dozat
ş
i
 
administrat
 
corespunz
ă
tor
 
(
ț
inând
 
cont
 
de
 
particularit
ăţ
ilor
 
individului)
 
poate
 
conduce
 
la
 
acumul
ă
ri
 
cantitative
ş
i
 
calitative
 
ce
 
vizeaz
ă
ob
ţ
inerea
 
 înaltei
 
performan
ţ
e.
 
Astfel,
 
D.
 
Evule
ţ‐
Colibaba
ş
i
 
I.
 
Bota
 
(1997)
 
definesc
 
efortul
 
ca
 
rezultatul
 
multiplelor
 
solicit
ă
ri
 
musculare,
 
cardio
respiratorii,
 
neuro
endocrino
metabolice,
 
psihice
 
la
 
care
 
este
 
supus
 
organismul
 
 în
 
timpul
 
diferitelor
 
activit
ăţ
i
.
 
Solicit
ă
rile
 
sunt
 
fenomenele
cauz
ă
care
 
provoac
ă
fenomenele
efect
 
(reac
ţ
iile
 
organismului).
 
Efortul
 
fizic
 
reprezint
ă
,
 
dup
ă
G.
 
Nenciu
 
(1999),
 
totalitatea
 
actelor
 
motrice
 
coordonate
 
 în
 
vederea
 
unui
 
lucru
 
mecanic
 
adecvat,
 
care
 
are
 
la
 
baz
ă
transformarea
 
optim
ă
a
 
energiei
 
chimice
 
 în
 
energie
 
mecanic
ă
 –
 
fenomen
 
 întâlnit
 
numai
 
la
 
sistemele
 
biologice
 
contractile
.
 
 În
 
dic
ţ
ionarul
 
limbii
 
române
 
moderne
 
efortul
 
este
 
exprimat
 
ca
 
“încordare
 
voluntar
ă
a
 
puterilor
 
fizice
 
sau
 
psihice
 
ale
 
organismului
 
 în
 
vederea
 
atingerii
 
unui
 
scop”.
 
Motricitate
 
este
 
 însu
ş
irea
 
 înn
ă
scut
ă ş
i
 
dobândit
ă
a
 
fiin
ţ
ei
 
umane
 
de
 
a
 
reac
ţ
iona
 
cu
 
ajutorul
 
aparatului
 
locomotor
 
la
 
stimuli
 
externi
ş
i
 
interni,
 
sub
 
forma
 
unei
 
mi
ş
c
ă
ri.
 
Motricitatea
 
reune
ş
te
 
totalitatea
 
actelor
 
motrice
 
efectuate
 
pentru
 
 între
ţ
inerea
 
rela
ţ
iilor
 
cu
 
mediul
 
natural
ş
i
 
social,
 
inclusiv
 
prin
 
efectuarea
 
deprinderilor
 
specifice
 
ramurilor
 
sportive
 
(actele
 
motrice
 
realizate
 
prin
 
contrac
ţ
ia
 
mu
ş
chilor
 
scheletici).
 
Actul
 
motric
 
poate
 
fi
 
definit
 
ca
 
element
 
de
 
baz
ă
al
 
oric
ă
rei
 
mi
ş
c
ă
ri,
 
efectuat
 
 în
 
scopul
 
adapt
ă
rii
 
imediate
 
sau
 
pentru
 
construirea
 
de
 
ac
ţ
iuni
 
motrice.
 
Acesta
 
se
 
prezint
ă
ca
 
act
 
reflex,
 
instinctual.
 
Activitatea
 
motric
ă
desemneaz
ă
un
 
sistem
 
de
 
acte
 
motrice
 
prin
 
care
 
se
 
atinge
 
un
 
scop,
 
imediat,
 
unic
 
sau
 
integrat
 
 într
o
 
activitate
 
motric
ă
(mers,alergare
 
etc.).
 
Ac
ţ
iunea
 
este
 
determinat
ă
de
 
integrarea
 
factorilor
 
energetici,cinematici
ş
i
 
cognitivi
 
ai
 
mi
ş
c
ă
rii.
 
Activitatea
 
motric
ă
prezint
ă
caracteristici
 
de
 
constan
ţă
(realizarea
 
unei
 
sarcini
 
motrice
 
 în
 
repetate
 
rânduri
 
 –
 
scrisul)
ş
i
 
de
 
unicitate
 
(mi
ş
carea
 
nu
 
se
 
repet
ă
niciodat
ă
identic,
 
ci
 
exist
ă
mici
 
varia
ţ
ii
 
ale
 
ei).
 
1.2.
 
Interrela
ţ
ia
 
organism
efort
 
Efortul
 
fizic
 
solicit
ă ş
i
 
modific
ă
,
 
prin
 
caracterul
 
s
ă
u
 
de
 
stres,
 
nivelul
 
homeostatic
 
al
 
organismului,
 
fixându
l
 
pentru
 
un
 
moment
 
la
 
un
 
nivel
 
superior.
 
Homeostazia
 
sau
 
men
ţ
inerea
 
constant
ă
a
 
componentelor
 
biochimice
ş
i
 
biofizice
 
ale
 
mediului
 
intern
 
se
 
realizeaz
ă
printr
o
 
serie
 
de
 
mecanisme
 
reglatoare
 
(A.
 
Guyton,
 
1996).
 
Aceast
ă
constan
ţă
nu
 
este
 
absolut
ă
;
 
ea
 
este
 
modificat
ă
prin
 
 îns
ăş
i
 
 
activitatea
 
organismului
 
(efort
 
fizic,
 
dezechilibru
 
nutritiv,
 
traumatisme
 
etc.)
 
sau
 
prin
 
r
ă
spunsuri
 
de
 
prevenire
 
a
 
disturban
ţ
elor
 
(ex.:
 
stres
 
psihic).
 
Perturb
ă
rile
 
sunt
 
restabilite
 
prin
 
mecanismele
 
homeostatice,
ş
i
 
anume
 
sisteme
 
de
 
comand
ă
cu
 
autoreglare.
 
Acestea
 
pot
 
fi
 
clasificate
 
 în:
 
fizice,
 
chimice
ş
i
 
biologice
ş
i
 
ac
ţ
ioneaz
ă
 în
 
direc
ţ
ia
 
adapt
ă
rii
 
organismului
 
la
 
mediul
 
de
 
via
ţă
,
 
ca
 
un
 
tot
 
unitar
 
(A.
 
Demeter,
 
1987).
 
Homeostazia
 
se
 
poate
 
realiza
 
numai
 
dac
ă
sunt
 
 îndeplinite
 
urm
ă
toarele
 
condi
ţ
ii:
 
 
organismul
 
s
ă
func
ţ
ioneze
 
normal,
 
s
ă
poat
ă
opera
 
rapid
 
adapt
ă
rile
 
necesare,
 
astfel
 
 încât
 
compozi
ţ
ia
 
mediului
 
intern
 
s
ă
r
ă
mân
ă
 în
 
limitele
 
precis
 
definite;
 
 
reac
ţ
iile
 
la
 
varia
ţ
iile
 
impuse
 
de
 
mediu
 
trebuie
 
s
ă
asigure
 
desf 
ăş
urarea
 
normal
ă
a
 
func
ţ
iilor
 
fiziologice
 
 în
 
noile
 
condi
ţ
ii
 
impuse.
 
No
ţ
iunile
 
de
 
homeostazie
ş
i
 
adaptare
 
sunt
 
complementare
ş
i
 
valabile
 
pentru
 
toate
 
nivelurile
 
de
 
organizare
 
biologic
ă ş
i
 
 în
 
orice
 
situa
ţ
ie.
 
Particularit
ăţ
ile
 
adapt
ă
rii
 
confer
ă
individualitate
 
fiec
ă
rui
 
organism
ş
i
 
sunt
 
responsabile
 
de
 
conservarea
 
s
ă
n
ă
t
ăţ
ii,
 
de
 
dezvoltarea
 
capacit
ăţ
ii
 
de
 
efort
 
sau,
 
când
 
acestea
 
sunt
 
dep
ăş
ite,
 
de
 
apari
ţ
ia
 
st
ă
rilor
 
patologice
 
(I.
 
Dr
ă
gan,
 
1996).
 
Organismul
 
sportivului
 
este
 
adesea
 
solicitat
 
pân
ă
la
 
limita
 
capacit
ăţ
ii
 
sale
 
maxime,
 
 în
 
care
 
mul
ţ
i
 
indicatori
 
homeostatici
 
sunt
 
total
 
perturba
ţ
i
 
pentru
 
o
 
perioad
ă
de
 
timp,
 
prezentând
 
valori
 
etichetate
 
ca
 
fiind
 
anormale
 
(patologice),
 
pentru
 
organismul
 
neantrenat.
 
Prin
 
mecanismele
 
de
 
reglare,
 
ce
 
intervin
 
prompt
ş
i
 
eficient,
 
procesele
 
energogenetice
 
(care
 
vor
 
men
ţ
ine
 
la
 
un
 
nivel
 
ridicat
 
parametrii
 
de
 
efort)
 
continu
ă ş
i
 
 în
 
perioada
 
de
 
refacere
 
pentru
 
stabilirea
 
homeostaziei.
 
De
 
aceea,
 
organismul
 
sportivului
 
poate
 
fi
 
considerat
 
“normal
 
de
 
excep
ţ
ie”
 
sau
 
“model
 
superior
 
de
 
adaptare”
 
(A.
 
Dragnea,
 
2001).
 
Devierile
 
homeostaziei
 
impuse
 
de
 
activitatea
 
fizic
ă
constituie
 
stimul
 
declan
ş
ator
 
al
 
mecanismului
 
de
 
refacere
ş
i
 
supracompensare
 
care
 
au
 
ca
 
efect
 
final
 
instalarea
 
st
ă
rii
 
de
 
antrenament,
 
stare
 
ce
 
confer
ă
organismului
 
capacitatea
 
de
 
a
 
se
 
angrena
 
 în
 
mai
 
mare
 
m
ă
sur
ă
 în
 
efort
ş
i
 
de
 
a
 
suporta
 
la
 
un
 
nivel
 
superior
 
modific
ă
rile
 
parametrilor
 
fiziologico
biochimici
 
(I.
 
Dr
ă
gan,1994).
 
Se
 
delimiteaz
ă
,
 
astfel,
 
“homo
sportivus”
 
un
 
organism
 
de
 
excep
ţ
ie
 
din
 
punct
 
de
 
vedere
 
anatomo
fizio
biochimic.
 
Parametrii
 
acestuia
 
sunt
 
situa
ţ
i
 
 în
 
afara
 
valorilor
 
fiziologice,
 
ă
r
ă
a
 
le
 
putea
 
considera
 
patologice,
 
fiind
 
reversibile.
 
La
 
nivelul
 
marilor
 
performan
ţ
e
 
 în
 
cadrul
 
competi
ţ
iilor
 
sau/
ş
i
 
 în
 
cadrul
 
antrenamentelor,
 
componenta
 
psihic
ă
a
 
stresului
 
din
 
efortul
 
fizic
 
 joac
ă
un
 
rol
 
deosebit
 
de
 
mare,
 
uneori
 
determinant,
 
cum
 
este
 
cazul
 
sporturilor
 
individuale,
 
unde
 
performan
ţ
a
 
depinde
 
doar
 
de
 
efortul
 
depus
 
de
 
individ
ş
i
 
nu
 
de
 
echip
ă
(M.
 
Epuran,
 
1994).
 
 În
 
final,
 
se
 
poate
 
afirma
 
existen
ţ
a
 
unei
 
interrela
ţ
ii
 
efort
organism,
ş
i
 
anume:
 
efortul
 
fizic
 
solicit
ă
organismul
 
 în
 
totalitatea
 
sa
 
conducând
 
la
 
modific
ă
ri
 
adaptative
 
sau
 
la
 
 încetarea
 
activit
ăţ
ii
ş
i,
 
la
 
rândul
 
s
ă
u,
 
sistemul
 
biologic
 
execut
ă
efortul
 
 în
 
condi
ţ
iile
 
fizio
biochimice
 
impuse
 
de
 
acesta.
 

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->