Imprima povestea!
Calimara cu cerneala
Ma aflam la masa mea de scris, dar povastirea la care lucram, nu vroia sa selege cu nici-un chip. Fiecare pagina care mi se parea finisata, dupa ce o reciteam, oaruncam la gunoi.Cosul era plin cu astfel de cocoloase, in timp ce foi scrise pe birou,mai ramasesera doua sau trei. Mi-am spus ca in felul acesta imi pierd vremeadegeaba si am inchis stiloul. Din nebagare de seama, am lovit calimara, care imediata inecat intr-o mare albastra cele cateva foi scrise cu truda. Furios, am inceput sastrang cu servetele, sigativa si tot ce-mi statea la indemana, lichidul care seimprastia cu repeziciune, cand am zarit un omulet mic mititel, aparut din calimararasturnata, pe postavul ros al mesei. Nu-mi venea sa-mi cred ochilor, iar cand l-amauzit vorbind, am fost gata s-o iau la fuga--Stai nu pleca! mi-a spus piticul. Nu sunt o aratare si nici vrajitor nu sunt. Suntmuza ta.--Muza? am intrebat razand. Eu credean ca o muza arata altfel.Sa-ti spun drept, mi te inchipuiam cu o fata de artista holiwudiana, cu o tinuta declasa. Si cand colo!..--N-ai gresit prea mult, imi raspunse omuletul imperturbabil. Eu sunt numai ajutorulMuzei--N-am stiut ca o muza are nevoie de ajutoare, am remarcat ironic.--Ba, bine ca nu! Asta de cand se scrie atata literatura.Inainte, doar cei dotati cu harul divin, indrazneau sa ia condeiul in mana, dar acumfiecare al doilea pamantean, are ceva de scris. Si numai ce-i auzi ca se intituleazapoeti, dramaturgi, sau critici literari. Cum sa faca fata bietele muze, la aceastaavalansa de hartie?Noi, fapturi mititele, ne strecura, in pixuri si calimari, ajutand cat ne tin puterile--Serios! am spus eu, chiar cat va tin puterile. Abia acum m-am lamurit de ce nuvelamea e atat de "inspirata"--Ma invinovatesti degeaba, a raspuns omuletul fara sa se tulbure. Te-ai ganditvreodata, cand iti venea chef sa scri, ca eu trebuie sa ma prezint imediat la datorie.Ca poate tocmai atunci mancam, sau dormeam (caci eu sufar de insomnii) sau pur sisimplu vroiam sa ma odihnesc si eu ca omul? Te-ai gandit la cate prostii ma obligi safiu partas, cand, cica nu iti canta pana? Si atunci cine-i vinovatul, daca nu tot eu?--Esti un obraznic, i-am raspuns; mic si obraznic!--Serios! Dar tu, mai intrebat daca-mi place tovarasia ta? Si nu-ti permit sa-mivorbesti pe tonul acesta! a ripostat mogaldeataHa! Si ma rog ce-ai sa-mi faci? Sau, te pomenesti ca ma lasi fara muza?Omuletul a spus rautaciosBa, am sa te pedepsesc altfel! Pur si simplu, vom inversa rolurile. De acum incolo, aisa asculti tu, balivernele unor confrati, care se pretind scriitori. Astfel, voi firazbunat!Si, cat ai zice peste, m-am facut mic si rosu de furie, fiindca urma sa ma scufund insticluta cu cerneala violeta.Am realizat indata ca aceasta e o adevarata catastrofa. Am vrut sa-mi cer scuze,iertare in genunchi, numai sa redevin cel de dinainte. Acum nu mi se mai parea deloc simplu rolul piticului, dar era prea tarziu. Omuletul meu disparuse.In locul lui, cu fruntea rezemata-n palma, nervos si transpirat, statea la masascriitorul, si-n fata lui doua-trei foi, dintr-o povestire care nu voia sa se lege.
Page 1 of 2Versiune imprimabila: Calimara cu cerneala7/12/2003http://www.clopotel.ro/fun/basme/print.php?pv=073.php
Leave a Comment