• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
©
Copyright
 
www.ReferateOnline.com
Cel mai complet site cu referateCONCEPTE OPERATIONALE CLASA a X-aMANUAL « UNIVERS »ABATERI DE LA CALITǍŢILE GENERALE ALE STILULUI – 
Calităţile generale ale stiluluise regăsesc în operele literare, dar ele pot fi considerate şi calităţile obligatorii alevorbirii cultivate, cerute de normele limbii literare. Abaterile de la calităţilegenerale ale stilului care trebuie evitate în vorbirea cultivată, apar în opereleliterare, utilizarea lor având intenţie stilistică.
Abaterile de la claritate
:
-
obscuritatea
rezultă din erorile de folosire a limbii la unul sau maimulte niveluri ;
-
non-sensul
exprimă o contradicţie logică generatoare de absurd ;
-
 paradoxul
este combinarea unor idei cu sensuri opuse saucontradictorii ;
-
echivocul
rezultă din formulări care pot avea cel puţin doua sensurifără a permite opţiunea pentru unul dintre ele ;
-
 pleonasmul
constă în repetarea aceleiaşi idei prin două cuvinte aflate în relatie de subordonare ;
-
tautologia
constă în repetarea aceleiaşi idei prin două cuvinte aflate în relaţie de coordonare ;
-
ermetismul
este încifrarea intenţionată a comunicării.
Abaterile de la proprietate
:
-
folosirea improprie a unor cuvinte sau construcţii ;
-
amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.
Abaterile de la corectitudine
:
-
solecismul
este o greşeală de natură sintactică ; apare în propoziţieprin dezacorduri, iar în fraze prin folosirea nepotrivită a elementelorde relaţie ;
-
anacolutul
este încrucişarea a două construcţii sintactice diferite.
Abaterile de la precizie
:
-
 prolixitatea
constă în aglomerarea comunicării cu multe cuvinteinutile şi nelalocul lor ;
-
digresiunea
este îndepărtarea de la ideea centrală a comunicării prindezvoltarea altor idei.
Abaterile de la puritate
 
se realizează prin
amestecul
de registre lexicale(arhaisme, neologisme,
regionalisme, elemente de argou).
Calităţile particulare ale stilului
 
conferă originalitate în exprimarea orală şiscrisă. Ele sunt :
-
naturaleţea
 
(exprimarea firească şi cu stăpânire deplină a resurselorlimbii) ;
1
 
-
simplitatea
 
(utilizarea cuvintelor şi a structurilor sintactice cufrecvenţă mare în limbă) ;
-
armonia
 
(perfecta concordanţă a conmponentelor fiecărui nivel allimbii);
-
concizia(concentrarea exprimării şi reducerea ei la strictul necesar);
-
oralitatea
 
(folosirea în comunicare a elementelor de limbă vorbită).
ABATERI DE LA CALITǍŢILE PARTICULARE ALE STILULUI– 
-
cacofonia
(combinaţii de sunete de la finalul şi începutul cuvintelor,stridente sonor, care produc asociaţii semantice neplăcute) ;
 
-
 poliloghia
(exprimarea de tip logoree, plină de confuzii şi ambiguităţi).
ACCENT  – 
pronunţarea apăsată, “proeminentă” a unei silabe
.
 ACRONIA
– este un artificiu în construcţia unui text narativ ce instaureazăneconcordanţa dintre timpul real al desfăşurării evenimentelor şi cronologialineară (ideală) a narării lor. Procedeul este folosit pentru: nararea în planuridiferite, explicări, rememorări.
 ACTUL GRATUIT 
– este o acţiune umană care este în afara oricărui sistem moral şinu se poate justifica decât prin el însuşi. În literatură, apare ca formă demanifestare a personajului cu traseu interior discontinuu şi este introdus deDostoievski, prin romanul “Crimă şi pedeapsă”.
 ACŢIUNEA -
ca totalitate a evenimentelor, se constituie prin trecerea dintr-osituaţie în alta, prin situaţie înţelegânsdu-se relaţia dintre personaje la unmoment dat. Trecerea dintr-o situaţie în alta se realizează prin :
introducerea de personaje noi ;
 înlăturarea personajelor vechi ;
modificarea legăturilor dintre ele.
 AFORISM
– sentinţă care rezumă o idee importantă în puţine cuvinte.
 ANALEPSA
– este evocarea ulterioară a unui eveniment anterior faţă de punctul încare ne aflăm al istoriei. Are rolul de a completa perspectiva asupra unuipersonaj, eveniment etc.
 ANALIZA PSIHOLOGICA
– 
este o modalitate de sondare a subiectivităţiipersonajului pentru a evidenţia tensiunile, căutările, traumele vieţii interioare.Până în secolul alXX-lea, dezvoltarea psihologiei, a psihanalizei, interesul manifestat de alteştiinţepentru viaţa interioară au produs în literatură nu numai o schimbaretematică, ci şi o diversificare a tehnicilor de investigare a personajelor.
Analiza psihologică
întreprinsă de Ioan Slavici are ca obiect atât sufletulindividual, cât şi pe cel colectiv. Mijloacele de investigaţie şi de expresie sunt
2
 
realiste. Analiza psihologicăse poate realiza în planul personajului prin dialog, stilindirect liber şi prin monolog interior.
 ANTAGONIST 
– al doilea actor, cu rol de adversar;
 ANTICALOFILIE
–
 
renunţarea la stilul frumos ;
 ANTICIPAREA
– este o modalitate de a prefigura evoluţia personajului realizatăprin replici, prin gesturi sau situaţii care anuţă evenimentele ulterioare,hotărâtoare în desfăşurarea faptelor. Deşi anticiparea nu este indicată, pentrua se evita previzibilitatea acţiunii, autorulo romanului « Ion » o foloseşte totuşi cuintenţia de a asigura ritmul şi dramatismul faptelor relatate, de a orientaaşteptările cititorului ;
 ANTICLIMAX 
– este opoziţia în acelaşi context (mai restrâns - o frază, mai larg - întreaga operă) a două gradaţii : una ascendentă şi cealaltă descendentă.Anticlimaxul implică aşadar existen. Anticlimaxul implică aşadar existenţa unuiclimax.
 ANTIROMANUL
– este o operă literară în proză, polemică şi radicală, care tinde săprezinte realitatea (exterioară sau interioară) fără a se supune convenţiilorromanului. Înglobează forme experimentale caracteristice modernismului şi sedistinge prin : lipsa subiectului evident, episoade fără legătură intre ele, minimădezvoltare a personajelor, descrierea obiectelor care abundă, sufocând spaţiulromanesc. Nu se urmăreşte verosimilul, ci suprimarea lui prin : amestec deplanuri, colaje, schimbări de registru, digresiuni, citate, introducerea unor pasajenonficţionale, a stereotipiilor de limbaj etc.
 ANTITEZA
– se realizează prin contrastul dintre doi termeni care au o parteidentică sau comună.
 ARHAISMELE
– sunt forme lexicale, fonetice, morfologice sau sintactice specificeunei perioade îndepărtate în raport cu momentul prezent, care fie au dispărut, fiese folosesc foarte rar, fiind considerate învechite.În comunicarea litarară, noţiunea de arhaism poate fi folosită diferit, în funcţie deinstanţele comunicării :
-
pentru a desemna cuvintele folosite de autor în mod intenţionat ( cuintenţie stilistică) pentru a reprezenta un anumit timp istoric ;
-
pentru a desmna cuvintele resimţite de un cititor concret al unui textliterar ca dispărute din limbă sau învechite.
 AUTENTICITATEA
– este o trăsătură caracteristică a prozei de analiză, implicărefuzul schematismului psihologic şi al problematicii exclusiv sociale. Presupunesinceritate absolută, banalitate scoasă de sub tirania semnificativului, renunţarela stilul frumos (anticalofilie). Autenticitatea reprezintă condiţia esenţială aoriginalităţii şi primeşte statutul de valoare estetică.
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...