Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 19

ELEMENTELE RISCULUI
(după SR EN 1050: 2000 Securitatea maşinilor: Principii pentru aprecierea riscului)

Elementele riscului (după SR EN 1050: 2000)

 GRAVITATEA (severitatea daunei posibile) poate fi estimată luând în considerare:

 natura a ceea ce trebuie protejat (persoane, bunuri, mediu);
 gravitatea leziunilor sau afectării sănătăţii (uşoară - în mod normal reversibilă,
gravă - în mod normal ireversibilă, deces);
 extinderea daunei (o persoană, mai multe persoane).

 PROBABILITATEA DE APARIŢIE a daunei poate fi estimată luând în considerare:

→ Frecvenţa şi durata expunerii depind de:
 necesitatea de acces în zona periculoasă (de exemplu, pentru funcţionare
normală, mentenanţă sau reparaţii);
 natura accesului (de exemplu, alimentare manuală cu materiale);
 timpul petrecut în zona periculoasă;
 numărul persoanelor care acced;
 frecvenţa accesului.

→ Probabilitatea de apariţie a evenimentului periculos depinde de:

 fiabilitate şi alte date statistice;
 istoricul accidentului;
 istoricul afectării sănătăţii;
 compararea riscurilor.

→ Posibilităţile de evitare sau limitare a daunei sunt funcţie de:

 persoanele care utilizează maşina (persoane calificate, persoane necalificate,
fără conducător);
 viteza de apariţie a evenimentului periculos (brusc, rapid, lent);
 orice formă de conştientizare a riscului (prin informaţii generale, prin observare
directă, prin intermediul semnalelor de avertizare şi a dispozitivelor indicatoare);
 posibilităţile umane de a evita sau limita dauna (posibil, posibil în anumite
condiţii, imposibil);
 experienţa practică şi cunoştinţe (referitoare la maşină, referitoare la o maşină
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 20

similară, fără experienţă).

Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 21

PROCESUL ITERATIV PENTRU ASIGURAREA SECURITĂŢII

(după SR EN 1050: 2000 Securitatea maşinilor: Principii pentru aprecierea riscului)

START

Determinarea
limitelor maşinii

Identificarea Analiza
pericolelor riscului

Estimarea
riscului
Aprecierea
riscului
Evaluarea
riscului

DA
Maşina SFÂRŞIT
prezintă
securitate?

NU

Reducerea
riscului

Procesul iterativ pentru realizarea securităţii (după SR EN 1050)

→ reducerea riscului şi alegerea măsurilor de securitate adecvate
nu fac parte din aprecierea riscului
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 22

STADIUL ACTUAL AL METODELOR DE

EVALUARE A NIVELULUI DE SECURITATE/RISC
A MUNCII ÎNTR-UN SISTEM

 Evaluarea nivelului de securitate/risc a muncii într-un sistem reprezintă punctul de

plecare şi, totodată, baza ştiinţifică pentru stabilirea priorităţilor în acţiunile de
prevenire.

 Criteriile şi metodele de evaluare s-au dezvoltat în pas cu evoluţia generală a

conceptului de securitate a muncii, respectiv cu diversele teorii privind geneza
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.

 Există două posibilităţi de evaluare a securităţii muncii:

→ evaluare postaccident/boală profesională („a posteriori”) - se bazează pe analiza
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse; criteriile de evaluare sunt
indicatorii statistici de tipul coeficienţilor de frecvenţă şi de gravitate;
→ evaluarea preaccident/boală profesională („a priori”) se bazează pe analiza
riscurilor, înainte de a se materializa în accidente sau boli profesionale; criteriile
de evaluare sunt nivelurile de risc.
→ pentru ambele posibilităţi menţionate demersul poate fi:
- inductiv (direct) - se porneşte de la cauză spre efect;
- deductiv (indirect) - se porneşte de la efect spre cauză.

 Principalele metode apriorice existente în prezent pot fi grupate în patru mari

categorii :
1. controale şi verificări de rutină, apărute în faza „centrată pe maşină” a
evoluţiei conceptului de securitate a muncii;
2. metode bazate pe modelul Heinrich, apărute în faza „centrată pe om”;
3. metode bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor, aplicabile sistemelor tehnice uşor de
definit, dar care nu iau în considerare factorul uman;
4. metode bazate pe ergonomia sistemelor, având o sferă mai largă, de optimizare a
funcţionării sistemului şi tratând problemele de securitate a muncii doar la modul
implicit şi secundar.