Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 28

METODE DE ANALIZĂ A PERICOLELOR

Şl ESTIMARE A RISCULUI
(după Anexa B la SR EN 1050: 2000 Securitatea maşinilor: Principii pentru aprecierea riscului)

 GENERALITĂŢI:
→ Anexa B la SR EN 1050: 2000 prezintă numai metodele analiză a riscului care
combină analiza pericolului cu estimarea riscului;
→ fiecare metodă a fost dezvoltată pentru o aplicaţie particulară; din acest motiv, pentru
o utilizare specifică la maşini, poate fi necesar a se modifica anumite detalii.

 METODE:
→ ANALIZA PRELIMINARĂ A PERICOLELOR (APP)
 este o metodă inductivă al cărui obiectiv este de a identifica, pentru fiecare fază
de viaţă a unui sistem/subsistem/componentă, pericolele, situaţiile şi
evenimentele periculoase care ar putea provoca un accident;
 permite identificarea factorilor de accidentare şi evaluarea calitativă a gradului
posibilelor leziuni sau de afectare a sănătăţii; ulterior se prezintă propuneri de
măsuri de securitate şi rezultatul aplicării acestora;
 se recomandă ca metoda să fie ţinută la zi pe toată durata fazelor de proiectare,
construcţie şi încercări în scopul de a depista noile pericole şi, dacă este necesar,
a se face corecţii;
 descrierea rezultatelor obţinute poate fi făcută în diverse moduri (de exemplu,
tabele, grafice tip arbore).

→ METODA „CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ”

 este o metodă inductivă.
 pentru aplicaţii relativ simple sunt trecute în revistă proiectarea, funcţionarea şi
utilizarea maşinii; la fiecare etapă se formulează întrebarea „ce se întâmplă dacă”
şi se răspunde evaluând efectele defectării componentei sau erorile procedurale
asupra creării pericolelor la maşină;
 pentru aplicaţii mai complexe, metoda poate fi mai bine aplicată prin utilizarea
unei liste de verificare şi divizarea muncii în scopul de a încredinţa studiul
anumitor aspecte privind funcţionarea maşinii unor persoane având cea mai mare
experienţă sau calificare în evaluarea acelor aspecte (se face un audit privind
experienţa operatorului şi cunoştinţele sale profesionale; se apreciază adaptarea
echipamentului, concepţia maşinii, sistemul său de comandă şi echipamentul său
de securitate; se trec în revistă efectele materialelor care sunt prelucrate şi se
examinează registrele de fabricaţie şi întreţinere).

→ ANALIZA MODURILOR DE DEFECTARE Şl A EFECTELOR LOR (AMDE)

 este o metodă inductivă al cărei obiectiv principal este de a evalua frecvenţa şi
consecinţele defectării unei componente; în cazul în care procedurile de operare
sau erorile operatorului au un rol important, alte metode pot fi mai adecvate;
 poate necesita mai mult timp decât un grafic tip arbore pentru defectări, deoarece
pentru fiecare componentă se iau în considerare toate modurile de defectare;
 anumite defectări au o probabilitate de apariţie foarte mică; dacă aceste defectări
nu sunt în detaliu analizate, această decizie trebuie să fie consemnată în
documentaţie.
 este prezentată în CEI 812 „Tehnica de analiză a fiabilităţii sistemelor -
Procedura de analiză a modurilor de defectare şi a efectelor lor (AMDE)”.
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 29

→ SIMULAREA DEFECTELOR PENTRU SISTEMELE DE COMANDĂ

 este o metodă inductivă în care procedurile de încercare se bazează pe două
criterii: tehnologia şi complexitatea sistemului de comandă;
 sunt aplicabile următoarele metode:
- încercări practice asupra circuitului real şi simularea de defecte asupra
componentelor reale, în special în părţile în care performanţele identificate în
timpul examinării şi analizei teoretice prezintă incertitudini;
- simularea comportamentului comenzii (de exemplu, prin intermediul
modelelor hardware şi/sau software);
 când sunt încercate părţi complexe, referitoare la securitatea din sistemul de
comandă, este necesar în mod uzual să se împartă sistemul în câteva subsisteme
funcţionale şi să se supună la încercările de simulare a defectului numai interfaţa;
 această tehnică poate fi aplicată şi altor părţi ale maşinii.

→ METODA MOSAR (Metodă Organizată Sistemic de Analiză a Riscurilor)

 reprezintă un demers complet în zece etape;
 sistemul de analizat (maşină, proces, instalaţie etc.) este considerat ca un număr
de subsisteme care interacţionează;
 se utilizează un set de tabele pentru:
- identificarea pericolelor, situaţiilor şi evenimentelor periculoase.
- studierea gradului de adecvare a măsurile de securitate şi a interdependenţei
acestora;
- clasificarea, prin consens, a scenariilor de producere a accidentului (tabel de
gravitate);
- stabilirea, prin consens, a legăturii dintre gravitate şi obiectivele de realizat
prin măsurile de securitate şi specificarea nivelelor de performanţă ale
măsurilor tehnice şi organizatorice;
 măsurile de securitate sunt integrate într-un grafic tip arbore logic, iar riscurile
reziduale sunt analizate prin intermediul unui tabel de acceptabilitate definit prin
consens.

→ ANALIZA PRIN GRAFIC TIP ARBORE DE DEFECTĂRI (AGAD)

 este o metodă deductivă în care se porneşte de la un eveniment considerat
indezirabil şi permite utilizatorului acestei metode să găsească totalitatea căilor
critice care conduc la evenimentul indezirabil;
 într-o primă etapă se identifică evenimentele periculoase sau de vârf, iar apoi
toate combinaţiile defectărilor individuale care pot conduce la acel eveniment
periculos sunt reprezentate sub forma logică a graficului tip arbore de defectări;
prin estimarea probabilităţilor de defectare individuală şi utilizând expresiile
matematice corespunzătoare, poate fi calculată probabilitatea producerii
evenimentului de vârf; impactul modificărilor în sistem asupra probabilităţii
apariţiei evenimentului de vârf poate fi evaluată cu promptitudine şi astfel este
posibil să se examineze cu uşurinţă impactul măsurilor de securitate alternative;
 a fost utilizată cu succes în determinarea cauzelor accidentelor;
 este descrisă în CEI 1025 „Analiza prin grafic tip arbore de defectări”.

→ TEHNICA DELPHI
 constă în chestionarea, în mai multe etape, a unui grup de experţi; în etapele I şi II se
comunică tuturor participanţilor rezultatele etapei precedente împreună cu informaţii
suplimentare, iar în etapele III şi IV întrebările sunt anonime şi concentrate asupra
acelor aspecte pentru care nu s-a ajuns la un consens;
 este o metodă previzională care este utilizată pentru a genera idei.
Băbuţ Gabriel - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 30

ANALIZA CRITICĂ A METODELOR APRIORICE DE

EVALUARE A NIVELULUI DE SECURITATE/RISC
A MUNCII ÎNTR-UN SISTEM
1. Metodele existente constituie abordări disparate, concepute pentru sisteme locale,
funcţie de necesităţi; din acest motiv, generalizarea uneia sau alteia dintre metode
pentru a avea un instrument unic de evaluare a nivelului de securitate este practic
imposibilă.
2. Metodele existente utilizează modele particulare ale producerii accidentului de
muncă; în consecinţă conceptele, noţiunile, criteriile de evaluare, instrumentele de
lucru etc. variază de la o metodă la alta; lipsa unui model teoretic generalizat nu
permite o abordare sistematică, unitară, a riscurilor.
3. Evaluarea riscurilor se face în multe cazuri numai sub aspect calitativ, ceea ce nu
permite o comparare a diverselor sisteme; evaluarea cantitativă este mai frecventă
în metodele bazate pe fiabilitatea sistemelor, dar astfel de analize cuprind doar
echipamentul tehnic.
4. Metodele existente nu iau în considerare toate categoriile de factori de risc:
• controalele şi verificările sunt axate pe factorul tehnic (maşini, instalaţii etc.);
• metodele inspirate din modelul Heinrich analizează cu precădere acţiunile
periculoase ale operatorului;
• metodele bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor sunt concepute pentru evaluarea
siguranţei în funcţionare a sistemelor tehnice închise;
• metodele ergonomice, deşi reprezintă analize globale ale sistemului avut în vedere,
au ca obiectiv principal optimizarea sistemelor sub aspectul îmbunătăţirii
performanţelor de productivitate şi condiţiilor de muncă; securitatea muncii apare ca
unul din criteriile de evaluare a organizării ergonomice a sistemului analizat şi ca
atare este tratată superficial.
5. Din analiza metodelor existente, a oportunităţii şi a limitelor lor, se desprind o serie
de sugestii metodologice şi necesităţi pentru elaborarea unei metode cu arie largă
de aplicare, axată exclusiv pe securitatea muncii; un asemenea demers presupune:
a. elaborarea unui model teoretic generalizat al accidentului de muncă, de o manieră
care să permită identificarea tuturor categoriilor de riscuri;
b. delimitări conceptuale şi metodologice în sensul modelului teoretic;
c. stabilirea modalităţilor de identificare şi cuantificare a riscurilor de accidentare
şi îmbolnăvire profesională;
d. evaluarea riscurilor pe baza frecvenţei şi gravităţii consecinţelor;
e. stabilirea instrumentelor de lucru care vor fi utilizate în cadrul metodei (liste de
factori de risc; grile de evaluare a riscurilor; fişă de evaluare a securităţii muncii pe loc
de muncă; clasificarea locurilor de muncă din punct de vedere al periculozităţii şi
nocivităţii etc.);
f. redactarea metodei de evaluare a securităţii muncii într-un sistem:
- scop:
- etape;
- instrumente de lucru;
- mod de aplicare;
- exprimarea rezultatelor;
- interpretarea rezultatelor;
g. experimentarea metodei;
h. efectuarea eventualelor corecţii rezultate în urma experimentării;
i. redactarea finală a metodei.