Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
7Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni (Vol. II)

Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni (Vol. II)

Ratings: (0)|Views: 932|Likes:
Published by S

More info:

Published by: S on Jun 30, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/28/2010

pdf

text

original

 
Marin Preda
Cel mai iubit dintre pămînteni
vol.2PARTEA A CINCEAIMă trezii fără să fi deschis ochii simţind că am adormit cu capul pe biroulmeu cu lumina aprinsă. "Da, gîndii, iată, am adormit lucrînd, nu e bine,trebuie să fac ca Matilda, să mă culc seara la ora nouă şi să mă scol la cinci, şipînă să plec la facultate pot lucra mai bine odihnit. E chinuitor să te prindăastfel somnul. Precis că iar am dormit patru, cinci ore în poziţia asta." Măîntinsei şi fui mirat că eram totuşi lungit şi nu simţii atingerea familiară acristalului de pe birou şi a scaunului de sub mine. Deschisei ochii şi atuncisării brusc în picioare.Nu la birou, ci pe o masă ruginită de fier adormisem. Un bec aprinsspînzura în tavan. O uşă de metal, nişte pereţi negri şi o ferăstruică înaltă,zăbrelită, îmi amintiră că eram prizonier, că fusesem ridicat de-acasă şi fusesem implicat în afacerea
Sumanelor negre.
Mă uitai la ceas: erau orelepatru. Începui să mă plimb. Celula n-avea pat, ci doar această masă de unroşu murdar, pe care mă întinsesem cu paltonul pe mine. Mi-l scosei, mi-eracald, aruncai şi căciula. Mă întinsei iar, îmi trosniră oasele. Da, oaseletrosnesc, ele nu ştiu nimic, fac parte dintr-un întreg, căruia i se supun. Totastfel şi noi, spunea Pascal, facem parte dintr-un întreg mai mare şi vremtotuşi să ne credem unici... acţiune smintită, asemănătoare aceleia, să zicem, aunui picior, care n-ar vrea să mai asculte de corp şi ar lua-o rasna, ar începesă bîţîie, să se agite, nu fiindcă ar fi bolnav, ci fiindcă ar începe să creadă căsîngele care îl hrăneşte ar fi numai al lui... Aşadar, să dărîmăm cu gîndulaceastă celulă în care n-am ce să caut şi din care trebuie să ies cît mai curînd,fiindcă sînt nevinovat, şi să practic un exerciţiu preventiv care să mă fereascăde surprize şi să pot accepta ce e mai rău. Deci să accept. Să-mi feresc deuzură forţele sufleteşti, care nu trebuiesc scoase în luptă: sensibilitatea trebuiereprimată, credinţele şi convingerile trimise în adîncul sufletului, loviturilefizice pe care le voi primi trebuie să întîlnească un corp inert, mă vor bate săspun ceea ce nu ştiu (auzisem de asta), numai să nu mă deteriorezeiremediabil, încolo n-aveau decît! Eu nu eram ca Ion Micu, să văd în eiexpresia unei lumi pentru care am luptat şi am fost torturat şi convingerilemele să nu reziste.
Nu erau ai mei.
Aşadar, ce mi s-ar putea întîmpla?Mă reaşezai pe masa aceea ruginită şi închisei ochii. Codul existent în"document", "ordonanţe" în loc de "ordine", nu poate să turbure o fiinţănormală. În caz contrariu se interpune un alt cod, care ghidează pe cei carem-au adus aici şi care mă vor scoate nu pentru a mă trimite acasă, ci în
 
direcţii surprinzătoare şi necunoscute. În acest sens căpitanul care m-a arestatştie mai multe decît colonelul care a încercat cu mine un interogatoriuzadarnic. După el, după căpitan, trebuia să fiu trimis imediat acolo unde arătacodul, fiindcă o cifră m-a indicat, pe care eu o voi nega oricum. "Ordonanţe"sau "ordine" e acelaşi lucru, din moment ce teroristul fugit îmi scrisese. Erasuficient. Tot ce era mai jos n-avea nici o însemnătate. Punct! Ar mai rămîne caorbul căpitan să fie desminţit. Pentru asta voi lupta din toate puterile. Nu sîntnici Buharin, nici Zinoviev sau Kamenev, implicat în lupta pentru putere, s-arputea să fiu condamnat la un an, la doi sau la cinci. Nu va dori nimeni să măucidă, nu sînt în mişcare astfel de forţe, nu e război civil, lumea petrece, iese lamanifestaţii, localurile sînt pline, eu însumi am petrecut cu prietenii mei înmod paşnic, aşi putea doar muri eu, de disperarea pierderii libertăţii. Nu simtaceastă disperare. O să scap!... Sînt absolut nevinovat, rudele şi părinţii meinu sînt nici Pop, nici Bujoiu, nici Malaxa, foşti mari industriaşi, ci oamenisimpli... Aceşti domni au fost acuzaţi că au trimis în Elveţia valori stoarse dinbunuri naţionale, e foarte posibil să fi trimis, e chiar neverosimil să nu fitrimis, oricum, nu gîndul meu putea fi solidar cu ei care, chiar dacă nu erauvinovaţi de aceste crime, erau vinovaţi de altele (de pildă, de mizeria materialăa muncitorilor care au lucrat în industriile lor), solidari cu un regim nu atît deliberal ca să îngăduie o puternică mişcare sindicală, existentă în lumeacivilizată, care să-i împiedice să fie stăpîni absoluţi ai efortului uman. Astfel delucruri se plătesc, mai devreme sau mai tîrziu, sau chiar pe neaşteptate, cums-a întîmplat la noi... Au ştiut cu abilitate să sugereze oamenilor că sărăcia şichiar mizeria e o stare naturală cu care trebuie să te obişnuieşti, deşi timpurilese schimbaseră... Au speculat geniul oamenilor simpli de a putea trăi dinsalarii mici, de a se descurca, numai ei ştiau cum, de la o lună la alta, veşnicîndatoraţi şi traversînd o viaţă fără speranţa unei uşurări de greutatea ei carele apăsa umerii. Mai bine plătit, tatăl meu nu se întorcea niciodată mai veselacasă cu plicul în buzunar. Îl arunca mamei, tăcut şi posomorît, şi ea totuşiştiuse chiar din puţin să facă economii şi să mă tină la liceu. Asta fiindcă eramunul, dar dacă am fi fost doi sau trei? Ce-o să zică el acum, tatăl meu, şi maiales mama, mă pomenii întrebîndu-mă, cînd or să audă că am fost arestat?Asta oferea lumea nouă părinţilor şi bunicilor noştri? Şi îmi amintii deexpresiile lor, la manifestaţia pe care o privisem cu doi ani în urmă de petrotuar şi mă simţisem solidar cu speranţa care li se citea pe chipuri, cuardoarea credinţei într-o lume mai bună.Deodată simţii un sentiment de primejdie. Alarmă! Aceşti securişti nu erauexpresia aspiraţiei acelor manifestanţi într-o lume mai dreaptă, apăruseră ca oanomalie stranie, ca un virus nociv într-o societate fără experienţa revoluţiilor,ci mai mult cu aceea a revoltelor repede reprimate în sînge. Şi ce era mai curioserau recrutaţi chiar dintre ei, dintre oamenii simpli, şi se amestecau cu ei printramvaie şi autobuze, pe stradă şi în restaurante, cu aerul cel mai firesc, cucapelele şi uniformele lor cu însemne albastre, ca şi cînd numai lucruriinocente ar fi făcut ei prin acele clădiri cu celule jos în beciuri.Din nou simţii un sentiment de alarmă. Îmi propusesem să-mi retrag
 
sensibilitatea, să nu raţionez în faţa anomaliei, să-mi păstrez intacte forţelesufleteşti. Făcui un efort suprem şi încetai să mă gîndesc. Atunci, în tăcereacelulei, auzii un zgomot ciudat. Mă uitai în jur. Zgomotul se stinsese. Darimediat reapăru. Îmi încordai atenţia să-l descopăr. Da, îl descoperii, venea dealături, din umărul meu stîng, şi îmi dădui seama că era bătaia propriei meleinimi şi nu venea din umăr, ci din ureche. Mă înspăimîntai. Inima mă trăda."Ce-o să fac? mă întrebai. Dacă mă condamnă, n-o să rezist." Una e forţagîndului şi alta a viscerelor. Acolo, în maţe, zăcea teama şi inima o prelua. Ni-ciodată nu-mi bătuse cu o astfel de putere. Bătaia însă nu era nici precipitată,nici desordonată, şi curînd pulsaţia ei înaltă se mai potoli. Înţelesei că, fără săfi ştiut vreodată (o surpriză greu de suportat), suprimarea libertăţii mele nuavea urmări de conştiinţă, ci în instincte, ca la sticleţi, care îşi bagă gheara îngît dacă îi închizi în colivie. Într-adevăr, deşi reuşii să mă liniştesc în gîndurilemele, îmi dădui seama că mă simt rău în fiinţa mea. Mă ridicai, mă apropiai deuşă şi începui să bat în ea cu pumnul. Curînd auzii paşi rari apropiindu-se.Broasca scrîşni şi gardianul intră în celulă. "De ce baţi?" zise. "Vreau apă!""Uite-o acolo, n-o vezi sau eşti chior?" Într-adevăr, jos pe ciment, într-un colţ,lîngă o căldare, se vedea ceva care semăna cu o cană. "Dar, zic, celulele astean-au paturi?"
 
Şi-i arătai masa de tablă ruginită pe care dormisem. "Or să temute de-aici, n-am avut alta în noaptea asta." Şi-mi întoarse spatele şi ieşi cu oexpresie atît de abstrasă, încît ai fi zis că nu vorbise cu un om, ci cu el însuşi.Răul pieri aşa cum apăruse şi fără să lase urme. Respirai uşurat. Mă uitaila ceas. Era ora cinci. Au fost clipele de care m-am speriat cel mai tare pe carele-am trăit în celule. Dacă nu mă părăseau? Ce s-ar fi ales de mine? Am înţelesatunci de ce se sinucid unii în închisori. Cred că împinşi pînă la paroxism deacest rău mai puternic decît biata conştiinţă agresionată de revoltageneralizată a viscerelor. Răul acela insuportabil nu s-a mai repetat...IIDrumul spre o închisoare şi o noapte petrecută în celulă te îndepărtează deviaţa anterioară tot atît de mult ca şi o călătorie de mii de kilometri. Toţi ai meierau acum departe şi mai neverosimilă mi se părea după-amiaza de ieri şi maiales orele petrecute de mine cu Matilda şi rudele după plecarea musafirilor.Viitorul meu apropiat nu se turburase, clar acum, în această celulă, mi selumina deşi raza lui se îndepărta considerabil. Dar anticipez asupra stării melede spirit. Aceste gînduri şi sentimente şi mai ales această lumină îndepărtacare era viitorul meu îmi apărură abia după ce, aşa cum dorisem şi nusperasem să se întîmple, un ofiţer superior, nu ştiu dacă era general sau chiar
Generalul,
şeful Securităţii regionale, mă chemă la el la orele opt. Uniforma şigaloanele sale puteau fi de general, dar înfăţişarea era de plutonier. Poate chiarcă asta fusese şi fusese înălţat în grad vertiginos? Oricum, ofiţerii meisuperiori, ca să nu mai vorbesc de general, din şcoala militară, arătau altfel.

Activity (7)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Ing Nic liked this
Ing Nic liked this
rettty15a3494 liked this
crystyna.yda4785 liked this
redfire83 liked this
Creanga Neculai liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->