• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
 
I. Istoria cărţii şi a bibliotecilor 
Această parte componentă a bibliologiei, începe cu istoria scrisului.Scrierea, una din marile invenţii ale omenirii, constă din reprezentarea prinsemne convenţionale a gândirii umane[1].Scrisul a apărut treptat, în mai multe focare de civilizaţie, sub forme variate în timp şi în spaţiu, ca urmare anecesităţii de comunicare între grupurile umane.De-a lungul timpului scrierea a trecut prin trei mari stadii de dezvoltare:1. Scrierea sintetică (ideogramatică)2. Scrierea analitică (de cuvinte)3. Scrierea fonetică (alfabetică)1.
Scrierea sintetică (ideogramatică)
redă prin simbol o idee, un obiectsau un gând, sensul acestora.Primele manifestări ale unui limbaj concretizat l-au constituit picturilerupestre din paleolitic ale căror imagini sunt pline de conţinut magic. Este vorbade amprentele mâinilor, de semne geometrice, cercuri, discuri solare, spirale,meandre, crăbii chiar, de diferite animale, toate pictate sau scrijelite pe pereţiipeşterilor sau în piatră - pietroglifele. Treptat, aceste imagini devin tot maischematizate, tinzând către simboluri, către semne.Inscripţii ideografice se mai pot găsi şi în zilele noastre la aborigenii dinAmerica de Nord, la eschimoşi, la unele comunităţi din Oceania şi din Africa.Gesticulaţia însoţită de diverse zgomote şi semnale (prin fum, prin foc),de mesaje prin obiecte semnificative şi simbolice, sunt considerate încercări dea crea limbaje convenţionale şi aparţin acestei prime etape a scrierii.Un loc aparte îl ocupă sistemele scrierii prin intermediul nodurilor (Quippu). Quippus-ul incaşilor era compus dintr-o sfoară principală de care de înnodau alte sfori mai subţiri, de lungimi şi culori diferite. Acestea se legau întreele sau aveau noduri de-a lungul lor, realizându-se un anumit număr decombinaţii către care serveau la transmiterea mesajelor şi la anumite calcule.Această scriere nu a fost încă descifrată[2]. În aceeaşi ordine de idei merită a fi menţionat şi sistemul vampun[3] ale indigenilor din America de Nord. Acestea erau alcătuite din sfori pe care se înşirau mici discuri din scoici colorate. Culorile aveau un sens precis: roşu însemna război, alb - pace, noroc, negru - duşmănie, pericol.Un pas înainte s-a făcut şi când s-a început înşirarea de imagini,schematizându-se semnele şi personajele şi sugerându-se desfăşurarea unuieveniment.Trecerea la faza următoare a scrierii, la cea analitică, s-a făcut printr-unaintermediară, realizată de scrierea civilizaţiilor maya şi aztecă. Acestea nu suntdescifrate în întregime, deşi limba maya este cunoscută prin transcrierile latineposterioare cuceririi Americii şi prin idiomurilor indigenilor actuali. Nu s-a putut
 
preciza dacă este vorba de o scriere de idei, de cuvinte sau fonetică.Din scrierea aztecă s-au păstrat mai bine conservate multe manuscrisetârzii scrise pe piele de cerb, pe hârtie, pe ţesături de bumbac, cu ,,deseneconvenţionale şi comentarii în semne figurative ce trebuie citite, în partefonetic[4]
�
.2.
Scrierea analitică (de cuvinte)
notează o idee sau o silabă.Cele mai vechi scrieri din această categorie sunt cele sumeriene, egiptene şichineze[5]. În cadrul scrierilor sumeriene un loc important îl ocupă cea cuneiformă,descifrată din secolul al XIX-lea de filosoful german Georg Grotefend şi desavantul englez Henry Rawlinson[6].  Această scriere este constituită din ,,semne
�
, combinaţii de pene,,imprimate în plăci de argilă proaspătă cu vergele de lemn, terminate întriedru
[7]
(
D). De obicei se folosea o ramură de trestie şlefuită la un capăt iar celălalt se ţinea în pumn. Lujerul de trestie astfel pregătit lăsa în lut o urmă înformă de pană sau de cui, de unde denumirea de scriere cuneiformă (în lat.
cuneus, i =
cui, pană de despicat lemne, unghi ascuţit).După scriere, tăbliţa se ardea în cuptor asigurând textului o rezistenţădeosebită[8]. Scrierea cuneiformă a cunoscut o largă răspândire în Orient şi s-amenţinut un timp destul de mare (3500 î.Hr. - 100 î.Hr.) comparativ cu soartaaltor scrieri.Scrierea cuneiformă avea semne în special din linii orizontale, verticale şioblice. Rotunde foarte puţine. Folosirea pentru prima oară a acestei scrieri afost atribuită sumerienilor de la care au preluat-o babilonienii, asirienii şi perşii.Scrierea egipteană reprezenta prin desene, deosebit de semnificative,obiectele pe care le desemnau cuvintele. Ea nota fie o idee, fie o silabă.Termenul de scriere hieroglifă provine de la cuvintele greceşti:
hieros
= sfânt şi
gliphein =
a grava, a sculpta.Se disting trei tipuri descriere egipteană: a) hieroglifă, care era scriereamonumentală, cu litere săpate pe monumente; b) hieratică - de uz curent,cursivă, trasată cu calamul în cerneală roşie sau neagră, pe piele, ţesături,papirus; c) demotică - o scriere hieroglifică simplificată (în gr. demos = popor)folosită la notarea textelor administrative şi literare[9].Scrierea egipteană a fost descifrată după 23 de ani de cercetări, în 1822,de François Champollion, prin intermediul celebrei pietre de bazalt negru,bilingvă: egipteană (hieroglifă, demotică) şi greacă descoperită în 1799 laRosette[10](Egipt). În 1803 François Champollion s-a ocupat de descifrarea scrierii egiptenelăsându-ne în lucrarea (rămasă neterminată).
Principii generale ale scrierii sacre egiptene.
Acesta a intuit un principiu de bază al hieroglifelor şi anumefaptul că ele se citesc asemenea unui rebus şi a stabilit anumite reguli de citire:hieroglifele se citesc de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga sau desus în jos.
 
Ca regulă generală, începutul frazei este indicat de primul desenreprezentând o persoană, un animal, sau o pasăre. Aceste fiinţe au întotdeauna capul îndreptat spre începutul textului. Cuvintele abstracte seredau prin transformarea semnului - imagine în semn - sunet. Spre exemplu,pentru a sugera adjectivul ,,vâscos
�
scribul desena o crenguţă de vâsc alăturide imaginea unui os. Scribul nu aşeza semnele unele după altele, ci le grupacâte două sau câte trei în scopul realizării unei estetici deosebite a textului caretrebuia reprezentat.Fr. Champollion nu numai că a descifrat scrierea egipteană (1822) dar afost socotit şi întemeietorul unei noi ştiinţe: egiptologia.Ca material de scris s-a folosit papirusul[11](Cyperus papyrus, o plantă cecreşte în Delta Nilului, Africa Centrală şi Malta), iar ca unealtă s-a folosit un felde pensulă al cărei corp era făcut dintr-un beţişor de trestie ascuţit la vârf.Scribii aveau după ureche câteva astfel de pensule, iar în faţă o paletă cu douămici călimări cu cerneală neagră şi roşie. Cerneala roşie se folosea pentru a seatenţiona asupra pasajelor mai importante, obicei ce va fi preluat de romani şiperpetuat în Evul Mediu şi epoca modernă.Scrierea chineză era constituită din mileniul II î.Hr. în liniile sale generale,după cum o dovedesc inscripţiile pe piatră, bronz şi manuscrisele de pe lamelede bambus. Avea un duct masiv. Iniţial se scria prin gravare, apoi s-a introduscerneala şi pensula (în jurul anilor 200 î.Hr. - 100 î.Hr.) modificându-se formacaracterelor. S-a scris pe oase, pe scoici, pe piatră, lame de bambus şi pe unmaterial inventat în China, pe hârtie.Hârtia a fost inventată de chinezi în anii 104 - 105 d.Hr. din fire de mătaseşi bambus. Abia în 610 d.Hr. prin intermediul coreenilor, secretul a ajuns la japonezi. peste alte două secole îl vor afla arabii de la care va fi transmis înEuropa în jurul anului 1000[12].Limba chineză monosilabică era foarte potrivită pentru notarea cuvânt cucuvânt. Regulile caligrafice se respectau cu stricteţe pentru a se evita confuziile între cele 50.000 de caractere ce se puteau întrebuinţa în scriere, reduse apoila 8000 pentru uzul curent. Fiecare caracter se înscria într-un pătrat care seaşeza în coloane, de sus în jos, din partea dreaptă.3.
Scrierea fonetică (alfabetică)
este aceea în care fiecărui sunet îicorespunde un semn. Cele mai vechi inscripţii cu acest tip de scriere sunt celede pe muntele Sinai (Egipt) descoperite în 1905, urmate apoi de cele feniciene.Ebraica pătrată, numită astfel datorită formei sale, apare în secolul II î.Hr.Din secolul următor datează celebrele manuscrise pe suluri de piele de laMarea Moartă. De atunci această scriere a servit la copierea manuscriselor religioase, păstrându-se neschimbată până astăzi, deoarece când s-a creatstatul Israel (1949) a devenit scriere naţională. Alfabetul ebraic conţine 22 delitere.Scrierea arabă este una dintre cele mai răspândite scrieri fonetice, la oraactuală, după cea latină. De la început s-au dezvoltat două tipuri de scriere:a) cufica, monumentala, unghiulară, dreaptă, trasată cu ajutorul dăltiţei în
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...