Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Mane Nobiscum Domine - Ioan Paul Al II-Lea

Mane Nobiscum Domine - Ioan Paul Al II-Lea

Ratings: (0)|Views: 41|Likes:
Published by Dacy

More info:

Published by: Dacy on Jul 04, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2014

pdf

text

original

 
 Mane nobiscum, Domine 
-
Ioan Paul al II-lea 
1
Scrisoarea apostolică
Mane nobiscum, Domine 
 a Sfântului Părinte
Ioan Paul al II-lea 
către episcopat, către cler şi către credincioşi pentru AnulEuharistieioctombrie 2004 - octombrie 2005
Introducere
 1. "Rămâi cu noi, Doamne, pentru că se lasă seara" (cf.
Lc 
24,29). Aceasta a fost invitaţia din inimă pe care cei doiucenici, care se îndreptau spre Emaus chiar în seara zilei învierii, au adresat-o călătorului care s-a unit cu ei pe parcursuldrumului. Plini de gânduri triste, ei nu-şi imaginau că acel necunoscut era chiar Învăţătorul lor, înviat. Totuşiexperimentau o "fierbinţeală" profundă (cf.
ibidem 
, 32), în timp ce el vorbea cu ei "explicând"
Scripturile 
. Luminacuvântului topea duritatea inimii lor şi "le deschidea ochii" (cf.
ibidem 
, 31). Între umbrele zilei care se îndrepta spreasfinţit şi întunericul care le stăpânea sufletul, acel călător era o rază de lumină care trezea speranţa şi le deschideasufletele spre dorinţa luminii depline. "Rămâi cu noi", l-au implorat ei. Şi el a acceptat. Imediat după aceea, chipul luiIsus va dispărea, însă Învăţătorul va "rămâne" sub vălurile "pâinii frânte", în faţa căreia ochii lor s-au deschis.2. Icoana ucenicilor de la Emaus se potriveşte bine pentru a orienta un an în care Biserica va fi în mod deosebit angajatăsă trăiască misterul sfintei Euharistii. Pe drumul întrebărilor şi al neliniştilor noastre, uneori al deziluziilor cumplite,divinul călător continuă să devină însoţitorul nostru pentru a ne introduce, prin interpretarea
Scripturilor 
, în înţelegereamisterelor lui Dumnezeu. Atunci când întâlnirea devine deplină, în locul luminii cuvântului intră lumina care provine din"pâinea vieţii", cu care Cristos îndeplineşte în cel mai măreţ mod promisiunea sa de "a fi cu noi în toate zilele până lasfârşitul lumii" (cf.
 Mt 
28,20).3. "Frângerea pâinii" - cum era numită la începuturi Euharistia - este dintotdeauna în centrul vieţii Bisericii. Prinintermediul ei Cristos face prezent, în scurgerea timpului, misterul morţii şi învierii sale. În ea, el în persoană este primitca "pâine cea vie care s-a coborât din cer" ( 
In 
6,51) şi împreună cu el ne este dată garanţia vieţii veşnice, graţie căreia sepregustă ospăţul veşnic din Ierusalimul ceresc. De mai multe ori, şi mai recent în enciclica
Ecclesia de Eucharistia 
, urmândînvăţătura sfinţilor părinţi, a conciliilor ecumenice şi a predecesorilor mei, am invitat Biserica să reflecteze asupraEuharistiei. De aceea, în această scrisoare nu intenţionez să repropun învăţătura oferită deja, la care fac trimitere să fieaprofundată şi asimilată. Totuşi, am considerat că, tocmai pentru acest scop, poate să fie de mare ajutor un an dedicat înîntregime acestui minunat sacrament.4. Aşa cum este cunoscut, Anul Euharistiei va fi între octombrie 2004 şi octombrie 2005. Ocazia propice pentru aceastăiniţiativă mi-a fost oferită de două evenimente, care vor ritma în mod oportun începutul şi sfârşitul: CongresulEuharistic Internaţional, programat între 10 şi 17 octombrie 2004 la Guadalajara (Mexic), şi adunarea obişnuită aSinodului Episcopilor, care va avea loc în Vatican între 2 şi 29 octombrie 2005 cu tema: "Euharistia, izvor şi culme a vieţii şi a misiunii Bisericii". Apoi, nu a lipsit o altă consideraţie care m-a orientat în acest pas: în acest an este ZiuaMondială a Tineretului, care se va desfăşura la Köln între 16 şi 21 august 2005. Euharistia este centrul vital în jurulcăruia doresc ca tinerii să se adune pentru a-şi alimenta credinţa şi entuziasmul lor. Gândul unei asemenea iniţiativeeuharistice era deja de mult timp în sufletul meu: de fapt, ea constituie desfăşurarea naturală a direcţiei pastorale pe caream voit să o dau Bisericii, în special începând de la anii de pregătire a jubileului şi pe care apoi am reluat-o în anii care auurmat după jubileu.5. În scrisoarea apostolică de faţă îmi propun să subliniez această continuitate de direcţie, pentru ca toţi să-i poatăînţelege importanţa spirituală. Cât priveşte realizarea concretă a Anului Euharistiei, contez pe grija personală a păstorilorBisericilor locale, cărora evlavia faţă de acest mare mister nu va lipsi să le sugereze intervenţii oportune. De altfel,fraţilor mei întru episcopat nu le va fi greu să perceapă că iniţiativa, care urmează la mică distanţă după încheierea Anului Rozariului, se află la un nivel spiritual aşa de profund încât nu încurcă în nici un fel programele pastorale alefiecărei Biserici. Dimpotrivă, ea poate să le lumineze în mod eficient, ancorându-le, pentru a spune aşa, în misterul care
 
 Mane nobiscum, Domine 
-
Ioan Paul al II-lea 
2
constituie rădăcina şi secretul vieţii spirituale a credincioşilor ca şi al oricărei iniţiative a Bisericii locale. De aceea, nu cersă se întrerupă "drumurile" pastorale pe care le face fiecare Biserică, dar să se accentueze în ele dimensiunea euharistică,ce aparţine întregii vieţi creştine. Cât mă priveşte, cu această scrisoare vreau să ofer câteva orientări de fond, avândîncredere că poporul lui Dumnezeu, în diferitele sale componente, va primi propunerea mea cu docilitate pregătită şiiubire zeloasă.
I. Pe urmele Conciliului şi jubileului
 Cu privirea îndreptată spre Cristos6. În urmă cu şase ani, cu scrisoarea
Tertio millennio adveniente 
(10 noiembrie 1994), am avut bucuria să indic Bisericiidrumul de pregătire pentru marele jubileu al anului 2000. Simţeam că această ocazie istorică se profila la orizont ca unmare har. Desigur, nu mă înşelam că o simplă trecere cronologică, chiar sugestivă, putea în sine să comporte marischimbări. Din păcate, faptele au voit să scoată în evidenţă, după începutul mileniului, un fel de continuitate crudă cuevenimentele precedente şi adesea cu cele mai rele dintre ele. Astfel, s-a schiţat un scenariu care, alături de perspectiveîncurajatoare, lasă să se întrevadă umbre întunecate de violenţă şi de sânge care nu încetează să ne întristeze. Însăinvitând Biserica să celebreze jubileul celor două mii de ani de la Întrupare, eram foarte convins - şi încă mai sunt maimult ca oricând! - că lucrez pentru "timpurile lungi" ale omenirii.Într-adevăr, Cristos nu este numai în centrul istoriei Bisericii, ci şi al istoriei omenirii. În el toate se recapitulează (cf.
Ef 
1,10;
Col 
1,15-20). Cum să nu-mi amintesc elanul cu care Conciliul Ecumenic Vatican II, citându-l pe papa Paul al VI-lea, a mărturisit că Isus Cristos "este ţinta istoriei umane, punctul spre care converg dorinţele istoriei şi civilizaţiei,centrul neamului omenesc, bucuria tuturor inimilor şi împlinirea aspiraţiilor lor"[1]. Învăţătura Conciliului a adus noiaprofundări la cunoaşterea naturii Bisericii, deschizând sufletele credincioşilor spre o înţelegere mai atentă a misterelorcredinţei şi chiar a realităţilor pământeşti în lumina lui Cristos. În el, Cuvântul făcut trup, este revelat nu numai misterullui Dumnezeu, ci însuşi misterul omului[2]. În el omul găseşte răscumpărare şi plinătate.7. În enciclica
Redemptor hominis 
, la începuturile pontificatului meu, am dezvoltat pe larg această tematică, pe care apoi amreluat-o în diferite alte circumstanţe. Jubileul a fost momentul propice pentru a îndrepta atenţia credincioşilor spre acestadevăr fundamental. Pregătirea marelui eveniment a fost în întregime trinitară şi cristocentrică. În acest mod de a puneproblema, desigur că nu putea să fie uitată Euharistia. Dacă astăzi vrem să celebrăm un An al Euharistiei, îmi amintesccu plăcere că deja în
Tertio millennio adveniente 
scriam: "Anul 2000 va fi un an intens euharistic: în sacramentul EuharistieiMântuitorul, întrupat în sânul Mariei cu douăzeci de secole în urmă, continuă să se ofere omenirii ca izvor de viaţădivină"[3]. Congresul Euharistic Internaţional, celebrat la Roma, a dat un aspect concret acestei caracteristici a mareluijubileu. Merită de amintit şi faptul că, în plină pregătire a jubileului, în scrisoarea apostolică
Dies Domini 
am propuspentru meditaţia credincioşilor tema "duminicii" ca zi a Domnului înviat şi zi specială a Bisericii. I-am invitat atunci petoţi să redescopere în celebrarea euharistică inima duminicii[4]. A contempla împreună cu Maria chipul lui Cristos8. Moştenirea marelui jubileu a fost adunată într-un fel în scrisoarea apostolică
 Novo millennio ineunte 
. În acest documentcu caracter programatic sugeram o perspectivă de angajare pastorală întemeiată pe contemplarea chipului lui Cristos, încadrul unei pedagogii ecleziale capabilă să tindă spre "măsura înaltă" a sfinţeniei, urmărită în special prin intermediulartei rugăciunii[5]. Cum putea să lipsească în această perspectivă angajarea liturgică şi, în mod deosebit,
atenţia faţă de viaţa euharistică 
? Am scris atunci: "În secolul al XX-lea, mai ales de la Conciliul Vatican II încoace, comunitatea creştină acrescut mult în modul său de a celebra sacramentele, mai ales Euharistia. Trebuie să se persevereze în această direcţie,dând o importanţă specială Euharistiei duminicale şi duminicii însăşi, înţeleasă ca o zi specială de credinţă, ziuaDomnului înviat şi a darului Duhului, adevăratul Paşte al săptămânii"[6]. În contextul educării la rugăciune invitam apoila cultivarea
Liturgiei orelor 
, prin care Biserica sfinţeşte diferitele ore ale zilei şi ritmarea timpului în împărţirea proprie aanului liturgic.9. Ulterior, prin deschiderea Anului Rozariului şi prin publicarea scrisorii apostolice
Rosarium Virginis Mariae 
, am reluatdiscursul despre contemplarea chipului lui Cristos
 pornind de la perspectiva mariană 
, prin repropunerea Rozariului. De fapt,această rugăciune tradiţională, atât de recomandată de magisteriu şi atât de iubită de poporul lui Dumnezeu, are ofizionomie în mod evident biblică şi evanghelică, centrată în mod prevalent pe numele şi pe chipul lui Isus, fixat în
 
 Mane nobiscum, Domine 
-
Ioan Paul al II-lea 
3
contemplarea misterelor şi în repetarea rugăciunii
Bucură-te, Marie 
. Caracterul său repetitiv constituie
un fel de pedagogie a iubirii 
, făcută pentru a aprinde sufletul de aceeaşi iubire pe care o are Maria faţă de Fiul său. Pentru aceasta, ducând la oulterioară maturizare un itinerar multisecular, am voit ca această formă privilegiată de contemplare să-şi completezetrăsăturile de adevărat "compendiu al evangheliei" integrând în ea misterele de lumină[7]. Şi cum să nu pun Euharistia în vârful misterelor de lumină?De la Anul Rozariului la Anul Euharistiei10. Chiar în miezul Anului Rozariului am promulgat scrisoarea enciclică
Ecclesia de Eucharistia 
, cu care am voit să ilustrezmisterul Euharistiei în raportul său inseparabil şi vital cu Biserica. I-am chemat pe toţi să celebreze sacrificiul euharisticcu angajarea pe care el o merită, dând lui Isus prezent în Euharistie, chiar şi în afara Liturghiei, un cult de adoraţie vrednic de un aşa de mare mister. Mai ales am repropus exigenţa unei spiritualităţi euharistice, arătând-o ca model peMaria ca "femeie euharistică"[8]. Aşadar, Anul Euharistiei
se află pe un fond care s-a îmbogăţit an de an 
, deşi a rămas bine stabilit pe tema lui Cristos şi acontemplării chipului său. Într-un anumit sens, el vrea să fie ca un an de sinteză, un fel de
culme a întregului drum parcurs 
. Atâtea lucruri s-ar putea spune pentru a trăi bine acest an. Eu mă voi limita să indic câteva perspective care să-i poatăajuta pe toţi să conveargă spre atitudini luminătoare şi rodnice.
II. Euharistia, mister de lumină
 "Le-a explicat în toate Scripturile cele referitoare la el" ( 
Lc 
24,27)11. Relatarea apariţiei lui Isus înviat celor doi ucenici de la Emaus ne ajută să abordăm un prim aspect al misteruluieuharistic, care trebuie să fie prezent mereu în evlavia poporului lui Dumnezeu:
Euharistia, mister de lumină 
! În ce sens sepoate spune acest lucru şi care sunt implicaţiile ce derivă pentru spiritualitatea şi pentru viaţa creştină?Isus s-a calificat pe sine ca "lumină a lumii" ( 
In 
8,12) şi această proprietate a sa este bine scoasă în evidenţă din acelemomente ale vieţii sale, cum este schimbarea la faţă şi învierea, în care străluceşte clar gloria sa divină. În schimb, înEuharistie gloria lui Cristos este acoperită de un văl. Sacramentul euharistic este "
mysterium fidei 
" prin excelenţă. Totuşi,chiar prin misterul ascunderii sale totale, Cristos devine mister de lumină, graţie căruia credinciosul este introdus înprofunzimile vieţii divine. Nu este fără o intuiţie fericită faptul că icoana Sfintei Treimi a lui Rubliov pune în modsemnificativ Euharistia în centrul vieţii trinitare.12. Euharistia este lumină înainte de toate pentru că în fiecare Liturghie liturgia cuvântului lui Dumnezeu precedăliturgia euharistică, în unitatea celor două "mese", cea a cuvântului şi cea a pâinii. Această continuitate reiese în discursuleuharistic din
Evanghelia după Ioan 
, unde vestea lui Isus trece de la prezentarea fundamentală a misterului său la ilustrareadimensiunii propriu-zis euharistice: "Trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură" ( 
In 
6,55).Ştim că această dimensiune a pus în criză o mare parte dintre ascultători, făcându-l pe Petru să devină purtător decuvânt al credinţei celorlalţi apostoli şi a Bisericii din toate timpurile: "Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice" ( 
In 
6,68). În relatarea ucenicilor de la Emaus însuşi Cristos intervine pentru a arăta, "începând de la Moise şitoţi profeţii", că "toate
Scripturile 
" duc la misterul persoanei sale (cf.
Lc 
24,27). Cuvintele sale fac ca inimile ucenicilor "săardă", îi scot din întunericul tristeţii şi al disperării, trezesc în ei dorinţa de a rămâne cu el: "Rămâi cu noi, Doamne" (cf.
Lc 
24,29).13. Părinţii Conciliului Vatican II, în constituţia
Sacrosanctum Concilium 
, au voit ca "masa cuvântului" să deschidă cuîmbelşugare pentru credincioşi comorile
Scripturii 
[9]. Pentru aceasta, au permis ca în celebrarea liturgică, în speciallecturile biblice să fie oferite în limba care este înţeleasă de toţi. Însuşi Cristos vorbeşte atunci când în Biserică se citeşte
Sfânta Scriptură 
[10]. În acelaşi timp, ei au recomandat celebrantului omilia ca parte a liturgiei, destinată să ilustrezecuvântul lui Dumnezeu şi să-l actualizeze pentru viaţa creştină[11]. La patruzeci de ani de la Conciliu, Anul Euharistieipoate să constituie o ocazie importantă pentru ca toate comunităţile creştine
să facă o verificare în această privinţă 
. De fapt,nu este suficient ca textele biblice să fie proclamate într-o limbă ce poate fi înţeleasă, dacă proclamarea nu are loc cuacea grijă, acea pregătire prealabilă, acea ascultare pioasă, acea tăcere meditativă, care sunt necesare pentru ca acestcuvânt al lui Dumnezeu să atingă viaţa şi să o lumineze.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->