• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
Download
 
âna lui Dumnezeu
F 
ă 
ce 
 ţ 
ine de tine 
ş 
i las 
ă 
-l pe Dumnezeu s 
ă 
lucreze.
 O fraz
ă
scurt
ă
ce concentreaz
ă
în sine întreaga în
ţ
elepciune: e nevoie de un efortcon
ş
tient, îndelungat, din partea noastr
ă
, dar
ş
i de o capitulare, de o predare total
ă
în mâna luiDumnezeu
1
.Începând cu scolasticismul, omul de tip occidental a accentuat progresiv prima parte aacestui proces, l
ă
sând tot mai mult în umbr
ă
pe a doua, pân
ă
la a o uita. Aceast
ă
amnezie
ş
i, înfond, lips
ă
de smerenie, face ca efortul nostru s
ă
fie sterp, epuizant, angoasant.Un c
ă
lug 
ă
r citea Psalmii. S-a oprit la un verset pe care nu-l în
ţ
elegea.
Ş
i-a stors multcreierii, l-a întors pe o parte
ş
i pe alta, dar nimic. Dup
ă
o îndelungat
ă
osteneal
ă
s-a dat b
ă
tut:
ş
i adecis s
ă
mearg 
ă
s
ă
-l întrebe pe un alt frate. Chiar în clipa în care ie
ş
ea pe u
ş
a chiliei mintea i s-aluminat. Totul devenise limpede.
2
 S-au acordat multe premii Nobel pentru descoperiri care s-au produs dup
ă
un scenariusimilar cu cel de mai sus: un cercet
ă
tor lucra la structura intern
ă
a celulei limfatice. Lucra de anide zile, reflecta, f 
ă
cea multe experien
ţ
e,
ş
i nu se întâmpla nimic, toate eforturile se soldau cue
ş
ecuri. Dup
ă
mul
ţ
i ani de cercetare, de eforturi, de nereu
ş
ite, într-o noapte a avut un vis,
ş
i în vis a v 
ă
zut structura – ceea ce el c
ă
uta de atâta timp era acolo în vis, ca un tablou m
ă
rit. S-asculat, a f 
ă
cut imediat schi
ţ
a,
ş
i apoi a lucrat pe baza ei
ş
i, la sfâr
ş
it, visul s-a dovedit adev 
ă
rat.
3
 
1
Reamintirea constant
ă
a acestui lucru o facem la Sfânta Liturghie: „Pe noi în
ş
ine
ş
i unii pe al
ţ
ii
ş
i toat
ă
via
ţ
anoastr
ă
lui Hristos Dumnezeu s
ă
o d
ă
m”.
2
În antologia
 Nau 
la intrarea 314 se poveste
ş
te c
ă
un b
ă
trân postise 70 de s
ă
pt
ă
mâni, nemâncând decât osingur
ă
dat
ă
pe s
ă
pt
ă
mân
ă
. El f 
ă
cuse aceasta pentru a g 
ă
si sensul unui text din Scriptur
ă
, îns
ă
Dumnezeu nu il-a descoperit. B
ă
trânul
ş
i-a spus întru sine: „Iat
ă
c
ă
am f 
ă
cut atâtea eforturi
ş
i nu am ob
ţ
inut nimic, îns
ă
voimerge la fra
ţ
ii mei
ş
i le voi cere s
ă
-mi dea ei r
ă
spunsul”. Dar abia a închis u
ş
a pentru a pleca, c
ă
iat
ă
un înger i-a fost trimis de la Dumnezeu
ş
i i-a spus: „Cele 70 de s
ă
pt
ă
mâni de post nu te-au apropiat de Dumnezeu, îns
ă
 atunci când te-ai smerit pentru a merge spre fra
ţ
ii t
ă
i, eu am fost trimis la tine pentru a-
ţ
i descoperi în
ţ
elesulacestui cuvânt”.
Ş
i, dup
ă
ce i-a descoperit cu claritate semnifica
ţ
ia, a plecat (citat de Enzo Bianchi în
Smerenia în tradi 
 ţ 
ia monastic 
ă 
 ,
Editura Galaxia Gutenberg, 2007, p. 45).
3
E clar, visul a fost un dar al milostivirii divine, dar, la fel de clar e c
ă
visul n-ar fi ap
ă
rut dac
ă
n-ar fi fost aceiani de eforturi.. Cazul lui Marie Curie e
ş
i mai concludent. Dup
ă
osteneli de câ
ţ
iva ani pentru rezolvarea uneiprobleme, osteneli care s-au dovedit zadarnice, cercet
ă
toarea francez
ă
a decis s
ă
abandoneze. Exact în noapteaîn care (s-)a abandonat a v 
ă
zut în vis solu
ţ
ia problemei. S-a sculat, a notat-o
ş
i a adormit la loc. A doua zi,uluit
ă
, a v 
ă
zut c
ă
era ceea ce c
ă
utase de atâta timp. Efortul nostru e necesar, dar darul r
ă
mâne dar. Sfântul Vasile cel Mare scrie într-o omilie despre smerenie: „Nu prin faptele tale de dreptate îl cuno
ş
ti pe Dumnezeu,ci Dumnezeu
ţ
i se descoper
ă
datorit
ă
bun
ă
t
ăţ
ii Sale. Pavel a spus:
 A
 ţ 
i cunoscut pe Dumnezeu sau, mai degrab 
ă 
a 
 ţ 
i  fost cunoscu 
 ţ 
i de Dumnezeu 
(Gal. 4, 9). Nu prin virtutea ta ai atins pe Dumnezeu, ci Hristos te-a atins pe tine prinîntruparea Sa.
Urm 
ă 
resc îndreptarea 
, spune Pavel,
c 
ă 
doar o voi prinde, întrucât 
ş 
i eu am fost prins de Hristos Iisus 
(Fil. 3,12). Iar Domnul ne spune:
 Nu voi M-a 
 ţ 
i ales pe Mine, ci eu v-am ales pe voi 
(In. 15, 16)” (Bianchi, op. cit., p. 54). În
154
 
Miracolul se produce când, dup
ă
ce
ţ
i-ai adus mica ta contribu
ţ
ie omeneasc
ă
, î
ţ
i puisufletul cu o credin
ţă
copil
ă
reasc
ă
în mâna lui Dumnezeu
ş
i a sfin
ţ
ilor, a
ş
a cum arat
ă
oîntâmplare din copil
ă
ria p
ă
rintelui Calciu:
„Am avut acea credin 
 ţă 
simpl 
ă 
 , care ne-a ajutat s 
ă 
primim toat 
ă 
înv 
ăţă 
tura despre Dumnezeu în chip firesc, f 
ă 
r 
ă 
îndoieli. Mi-aduc aminte cum, copil fiind, am auzit citindu-se la slujb 
ă 
despre un pustnic care, fiind nevoit s 
ă 
treac 
ă 
peste un râu foarte mare, s-a rugat la Dumnezeu 
ş 
i a trecut pe ap
ă 
ca pe uscat.
Ş 
i ce am gândit eu? În gr 
ă 
dina noastr 
ă 
 , tata l 
ă 
sa mereu un petic de gr 
ă 
din 
ă 
nelucrat. Acolo cre 
ş 
teau în voie urzici ustur 
ă 
toare …Deci m-am rugat fierbinte lui Dumnezeu, s 
ă 
m 
ă 
ajute s 
ă 
trec prin urzici descul 
 ţ 
 , f 
ă 
r 
ă 
s 
ă 
m 
ă 
urzic … Aveam,cred,
ş 
ase,
ş 
apte ani … Gr 
ă 
dina noastr 
ă 
era lipit 
ă 
de gardul bisericii 
ş 
i icoana Sfântului Nicolae, patronul ei, pictat 
ă 
pe frontispiciu, privea drept la noi în gr 
ă 
din 
ă 
. Adeseori aceast 
ă 
icoan 
ă 
m 
ă 
oprea de la mici r 
ă 
ut 
ăţ 
i 
ş 
i n 
ă 
zdr 
ă 
v 
ă 
nii copil 
ă 
re 
ş 
ti. M-am rugat deci 
ş 
i sfântului Nicolae s 
ă 
m 
ă 
ajute.
Ş 
tiam de la mama c 
ă 
e f 
ă 
c 
ă 
tor de minuni, iar eu voiam o minune. Am sim 
 ţ 
it un fel de furnicare prin inim 
ă 
 
ş 
i o credin 
 ţă 
copil 
ă 
reasc 
ă 
în ajutorul sfântului. O încredere deplin 
ă 
m 
ă 
îndemna s 
ă 
p
ăş 
esc. Locul acela cu urzici era în apropierea gardului vecinului nostru. În clipa în care am p
ăş 
it în urzici, s-a întâmplat ceva: o lumin 
ă 
puternic 
ă 
a cuprins întreaga gr 
ă 
din 
ă 
.Puteam vedea fiecare detaliu al stratului de urzici, cele care erau sub piciorul meu ca 
ş 
i cele de departe. Mugurii copacilor, iarba, zarzavaturile, toate erau lâng 
ă 
mine, de parc 
ă 
a 
ş 
fi fost în fiecare loc 
ş 
i nici un obiect nu arunca vreo umbr 
ă 
pe p
ă 
mânt. Lumina str 
ă 
 pungea totul. Nu m 
ă 
gândeam c 
ă 
a 
ş 
putea fi urzicat 
ş 
i nici nu eram. Aveam o mare fericire în mine, dar nu-mi d 
ă 
deam seama de ea. Parc 
ă 
fusese dintotdeauna acolo. Mergeam f 
ă 
r 
ă 
 s 
ă 
 
ş 
tiu, poate repede, poate încet, parc 
ă 
timpul 
ş 
i distan 
 ţ 
ele nu mai existau. La un moment dat am auzit glasul vecinului înjurând urât, probabil vreo vit 
ă 
. M-a cuprins un fel de mânie 
ş 
i am gândit r 
ă 
u despre el. În clipa aceea s-a stins lumina 
ş 
i m-am urzicat. Ajunsesem cam pe la jum 
ă 
tatea distan 
 ţ 
ei. Am s 
ă 
rit într-o parte 
ş 
i mi-am sc 
ă 
rpinat pielea urzicat 
ă 
. Totul reintrase în ordinea fireasc 
ă 
: iarba, zarzavaturile, picioarele mele cu mai multe b 
ăş 
ici” 
4
.Contemplarea frumuse
ţ
ii lumii poate aduce
ş
i ea starea de abandonare:
„Sub lumina lunii vederea era splendid 
ă 
. Un strat gros de z 
ă 
 pad 
ă 
acoperea p
ă 
mântul. Arborii se conturau negri pe cer. Aerul era transparent, purificat de frig. Din când în când, un salt al vântului f 
ă 
cea s 
ă 
 alunece z 
ă 
 pada de pe crengi 
ş 
i de pe acoperi 
ş 
 , a 
ş 
ternând-o pe p
ă 
mânt cu un sunet moale. Din stre 
ş 
ini picurau stropi: pleosc! pleosc! Se auzeau scânduri scr 
ăş 
nind. „Cât e de frumos!” î 
ş 
i zicea cu lacrimi în ochi. Fiecare dintre aceste sunete r 
ă 
sunau în inima lui deschis 
ă 
. Pleosc! O pic 
ă 
tur 
ă 
. P 
ş 
iit! Fâ 
ş 
âiitul z 
ă 
 pezii. Cu privirea lui de artist, pre 
 ţ 
uia contrastul dintre alb 
ş 
i negru. Siluetele brazilor desenau linii demne de abstrac 
 ţ 
iile celui mai virtuoz dintre caligrafi. Îns 
ăş 
i ideograma naturii! Chiar e aceea pe care o c 
ă 
uta! Fiecare tr 
ă 
s 
ă 
tur 
ă 
a acestui peisaj avea hot 
ă 
rârea 
ş 
i blânde 
 ţ 
ea unui chip iubit. Fiecare trunchi spinteca cerul cu o linie viril 
ă 
 
ş 
i curat 
ă 
 , ritm pur. „Ah,cât e de frumos!” repeta el... Era în acea stare de receptivitate alert 
ă 
 , care devine o a doua natur 
ă 
la cei ce practic 
ă 
 mult. ... Vedea un spectacol minunat, cu mai mult 
ă 
transparen 
 ţă 
decât ar fi fost în stare ochiul de copil. ...O pas 
ă 
re trecu într-un zbor t 
ă 
cut. Prad 
ă 
unei magii, o gâz 
ă 
î 
ş 
i încerca bâzâitul. A crezut ea, oare, c 
ă 
a revenit  prim 
ă 
vara? Crengile pinilor se leg 
ă 
nau mereu. Din când în când, undeva, se auzea apa 
ş 
iroind. La ce bun toate aceste lupte? La ce bun toate aceste strig 
ă 
te? Luna str 
ă 
lucea pe cerul curat. Lumea era frumoas 
ă 
. Via 
 ţ 
a era ominune. Te puteai a 
ş 
eza în ea cu sentimentul de a fi atins scopul... Te puteai l 
ă 
sa dus 
ş 
i te puteai destinde cu 
contemporaneitate, Gheron Iosif descoperea acela
ş
i mecanism în lucrarea rug 
ă
ciunii lui Iisus: „
Rug 
ă 
ciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. «Neîncetat v 
ă 
ruga 
 ţ 
i, pentru toate mul 
 ţ 
umiri da 
 ţ 
i», spune  Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie s 
ă 
te rogi. Este nevoie de mult 
ă 
str 
ă 
danie. Când obose 
ş 
ti, a 
ş 
eaz 
ă 
-te. Apoi iar 
ăş 
i ridic 
ă 
-te. S 
ă 
nu te ia somnul. Toate acestea se numesc «lucrare». Tu ar 
ăţ 
i lui Dumnezeu voin 
 ţ 
a ta. Apoi totul depinde de  Acesta, dac 
ă 
î 
 ţ 
i va da sau nu. Dumnezeu este începutul 
ş 
i sfâr 
ş 
itul. Harul Lui lucreaz 
ă 
totul. El este puterea mobilizatoare 
”
.
4
 
Via 
 ţ 
a P 
ă 
rintelui Gheorghe Calciu dup
ă 
m 
ă 
rturiile sale 
ş 
i ale altora 
, Editura Christiana, Bucure
ş
ti, 2007, p. 13-14.
155
 
acea blând 
ă 
împ
ă 
care a întregii fiin 
 ţ 
e, care însemna bucuria 
ş 
i compasiunea absolut 
ă 
. Puteai s 
ă 
rb 
ă 
tori harul într-oultim 
ă 
cântare de mul 
 ţ 
umiri” 
5
.Prometeu, Pelagius,
homo faber 
sau oricum l-am numi, omul de tip occidental trebuie s
ă
 recurg 
ă
la anamnez
ă
pentru a redeveni o f 
ă
ptur
ă
teocentric
ă
, pentru a reînv 
ăţ
a s
ă
lase lucrurile înmâna lui Dumnezeu, dar,
ş
i mai important, pentru a reînv 
ăţ
a s
ă
se lase pe sine în mâna luiDumnezeu.În gr
ă
dina Ghetsimani, Domnul Hristos se roag 
ă
: „
P 
ă 
rinte, f 
ă 
s 
ă 
treac 
ă 
de la Mine paharul acesta, dar nu precum Eu voiesc, ci precum Tu voie 
ş 
ti 
”, înv 
ăţ
ându-ne
ş
i pe noi acela
ş
i lucru înrug 
ă
ciunea
Tat 
ă 
l nostru 
: „
Fac 
ă 
-se voia Ta 
”
6
. Acela despre care Isaia profetiza: „
Ca un miel spre  junghiere s-a adus 
ş 
i ca o oaie f 
ă 
r 
ă 
de glas înaintea celui ce o tunde, a 
ş 
a nu 
ş 
i-a deschis gura sa” 
ş
i pe care Apostolul îl descria ca „
ascult 
ă 
tor pân 
ă 
la moarte,
ş 
i înc 
ă 
moarte pe cruce 
”, Cel care dup
ă
MareaRug 
ă
ciune Euharistic
ă
„
s-a predat pe Sine pentru via 
 ţ 
a lumii” 
7 
 ,
ne va îndemna: „
Cel ce dore 
ş 
te s 
ă 
vin 
ă 
 dup
ă 
Mine, s 
ă 
se lepede de sine, s 
ă 
- 
ş 
i ia crucea 
ş 
i s 
ă 
-mi urmeze Mie 
”, c
ă
ci „
Cel ce 
 ţ 
ine la via 
 ţ 
a lui o va pierde,iar cine- 
ş 
i pierde via 
 ţ 
a pentru Mine o va g 
ă 
si 
”. Aceasta este scopul vie
ţ
ii duhovnice
ş
ti: s
ă
înv 
ăţă
m s
ă
neoferim, s
ă
devenim ofrand
ă
, prescur
ă
pe altarul / în mâna Celui ce ne-a d
ă
ruit totul:
 Ale Tale dintru ale Tale,
Ţ 
ie î 
 ţ 
i/ni te aducem din toate 
ş 
i pentru toate.
Maica Domnului e aici modelul exemplar:
5
Ariane Buisset,
Ultimul tablou al lui Wang Wei 
, Editura Herald, Bucure
ş
ti, 2007, p. 162-163
6
În
Pateric 
, avva Evagrie sf 
ă
tuie
ş
te: „Nu dori ce crezi tu de cuviin
ţă
, ci ceea ce-i place lui Dumnezeu,
ş
i vei finetulburat
ş
i bucuros în timpul rug 
ă
ciunii” (Nil 7). Sfântul Macarie de la Optina traseaz
ă
cu m
ă
iestrie grani
ţ
adintre voia lui Dumnezeu
ş
i voia noastr
ă
: „
Voia sfânt 
ă 
se manifest 
ă 
în dou 
ă 
feluri, astfel încât s 
ă 
nu ne înc 
ă 
tu 
ş 
eze 
ş 
i s 
ă 
 nu ne limiteze libertatea: Dumnezeu dore 
ş 
te anumite lucruri 
ş 
i 
îng 
ă 
duie 
altele. Acest al doilea fel se manifest 
ă 
atunci când insist 
ă 
m s 
ă 
facem lucrurile a 
ş 
a cum credem 
noi 
c 
ă 
este mai bine. Îns 
ă 
când ne l 
ă 
s 
ă 
m de bun 
ă 
voie 
ş 
i cu încredere în voia lui Dumnezeu, El ne arat 
ă 
cel dintâi fel, care pân 
ă 
la urm 
ă 
se dovede 
ş 
te cel mai folositor pentru noi 
” (Sfântul Macarie de laOptina,
Pove 
 ţ 
e duhovnice 
ş 
ti 
, Editura Cartea Ortodox
ă
 
ş
i Editura Egumeni
ţ
a, Gala
ţ
i, f 
ă
r
ă
an de apari
ţ
ie, p. 32). Înconcep
ţ
ia Sfin
ţ
ilor P
ă
rin
ţ
i, sintetizeaz
ă
Bianchi, aceasta este partea de lucrare ce i se cere omului înconfruntarea dureroas
ă
dintre libertatea r
ă
nit
ă
prin p
ă
cat
ş
i harul restaurator, deopotriv 
ă
respectos
ş
i cu totulsuveran. Acest rol al omului înseamn
ă
acceptarea de a trece prin umiliri, ca o condi
ţ
ie indispensabil
ă
aadev 
ă
ratei smerenii; acest rol al omului se reduce la un act de primire smerit
ă
a darului lui Dumnezeu în cazultuturor virtu
ţ
ilor
...
 Aflat
ă
la grani
ţ
a dintre libertate
ş
i har, lucrarea ce i se cere omului se traduce prinacceptarea pa
ş
nic
ă
a unei inimi înfrânte. Rolul s
ă
u se înf 
ăţ
i
ş
eaz
ă
sub forma unui gol, a unei lipse ce este gata s
ă
 primeasc
ă
, a unui vid care aspir
ă
harul cu intensitate. Iar dac
ă
este vorba de un efort, acesta este cel al uneifragilit
ăţ
i umane care se confrunt
ă
perpetuu cu limitele. Casian o salut
ă
, nu f 
ă
r
ă
o anumit
ă
emfaz
ă
ca pe
o perpetua humilita,
o smerenie sau mai degrab
ă
o smerire f 
ă
r
ă
sfâr
ş
it. Cu aceast
ă
expresie ne g 
ă
sim în centrulEvangheliei
ş
i în punctul critic al oric
ă
rei asceze
ş
i mistici cre
ş
tine. C
ă
ci dup
ă
Pseudo-Macarie, fundamentulînsu
ş
i al credin
ţ
ei cre
ş
tine este acela
de a avea inima cu totul zdrobit 
ă 
.
(Bianchi, op. cit., 26-27)... Pentru a r
ă
spundecu vrednicie unei astfel de pedagogii dureroase la care ne supune Dumnezeu este necesar s
ă
accept
ă
m planulS
ă
u ca atare, s
ă
nu fugim din fa
ţ
a umilirilor la care ne supune ispita, ci s
ă
le consider
ă
m, într-o anumit
ă
 m
ă
sur
ă
, ca pe ni
ş
te consoarte. Aceste umiliri pe care ni le trimite Domnul nu trebuie acceptate dintr-unanumit masochism incon
ş
tient
ş
i obscur, ci deoarece
ş
tim c
ă
în ele g 
ă
sim izvorul secret al singurei vie
ţ
iadev 
ă
rate. Pentru a folosi termeni biblici, este necesar s
ă
accept
ă
m umilirile, deoarece prin ele inima de piatr
ă
  va fi înfrânt
ă
 
ş
i se va ar
ă
ta inima de carne (idem, p. 25-26). Din perspectiva invers
ă
, „
lipsa noastr 
ă 
de disponibilitate Îl oblig 
ă 
pe Dumnezeu s 
ă 
ne trimit 
ă 
necazuri în locul r 
ă 
spl 
ăţ 
ii, certare în loc de ajutor 
” (Sfântul Isaac Sirul)
.
 
7
P
ă
rintele St
ă
niloae nota: „Hristos ni Se d
ă
ruie
ş
te nu în mod simplu, ci în sângele cel v 
ă
rsat pe Golgotapentru noi, cu sângele care p
ă
streaz
ă
în el dispozi
ţ
ia în care S-a predat pe cruce Tat
ă
lui pentru noi. C
ă
cid
ă
ruindu-Se atunci pentru noi, a f 
ă
cut-o ca s
ă
ne d
ă
ruim
ş
i noi împreun
ă
cu El Tat
ă
lui” ( 
Spiritualitate 
ş 
i comuniune în liturghia ortodox 
ă 
, Editura Institutului Biblic
ş
i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucure
ş
ti,2004, p. 41)
156
of 00

Commenting has been disabled.