• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
Download
 
eethoven-Jurnal inedit (II)
Epoca lui Beethoven nu a cunoscut fenomenul de extinc
ţ
ie a naturii sub domina
ţ
iaregnului devorator al tehnicii. Înc
ă
, în acele vremuri, natura îi era îndestul
ă
toare omului,
ş
i verdele era, înc
ă
, „verdele cel verde”. „Bucurie beau toate fiin
ţ
ele la sânul naturii”, se intona în
Imnul Bucuriei 
. Îns
ă
vizionarul artist a identificat pericolul mortal în tendin
ţ
a hedonist
ă
desofisticare a vie
ţ
ii prin proliferarea f 
ă
r
ă
m
ă
sur
ă
a artificiului civiliza
ţ
iei. Mistica naturii pe care apropov 
ă
duit-o Beethoven îndr
ă
gea nespus ideea de simplitate duhovniceasc
ă
a vie
ţ
ii.Unele din reflec
ţ
iile lui Beethoven asupra „vie
ţ
ii”
ş
i „mor
ţ
ii” „obiectului” anun
ţă
, în chipheideggerian, s-ar putea spune, primejdia na
ş
terii unei civiliza
ţ
ii care este cl
ă
dit
ă
pe cultul for
ţ
ei
ş
i prin domina
ţ
ia regnului tehno
ş
tiin
ţ
ei, în inten
ţ
ia construirii „paradisului artificial”. Profe
ţ
indaceast
ă
sumbr
ă
turnur
ă
pe care o va
ş
i lua, de altfel, lumea omului, Beethoven a denun
ţ
at în ea,în primul rând, violarea unei etici nescrise, o etic
ă
elementar
ă
 
ş
i totodat
ă
fundamental
ă
, anume„
etica raport 
ă 
rii omului la elemente 
”!Beethoven a diagnosticat travaliul civiliza
ţ
iei hedoniste ca fiind o „cronicizare” a unei boliontologice. Biblia, spune autorul
 Jurnalului 
, afirm
ă
faptul c
ă
– dincolo de rolul s
ă
u isp
ăş
itor – munca p
ă
mântului a c
ă
zut peste om ca o consecin
ţă
 
ş
i ca un blestem sisific al p
ă
catului. Deja,„câ
ş
tigarea existen
ţ
ei” sun
ă
ca o contradic
ţ
ie în termeni dac
ă
raport
ă
m ideea la condi
ţ
ia originar
ă
 a imortalit
ăţ
ii.„Ceea ce p
ă
mântul (obiectul) trebuia în chip originar s
ă
fie, o realitate întoars
ă
cu fa
ţ
a spresubiect, co-participativ la fericirea comun
ă
, acum, dup
ă
izgonirea din Paradis, el nu mai este a
ş
a.Raportat
ă
la orizontul de a
ş
teptare al omului, munca fizic
ă
v 
ă
de
ş
te faptul c
ă
ea este asumat
ă
deacesta cu o anumit
ă
atitudine de înstr
ă
inare, cu un sentiment ini
ţ
ial de urcu
ş
pe o mic
ă
Golgot
ă
.Noile raporturi cu lumea subîntind nevoin
ţ
a
ş
i silnicia. Mai mult decât atât. Munca f 
ă
cut
ă
azi sed
ă
râm
ă
mâine, ca orice edificiu material supus uzurii timpului
ş
i mor
ţ
ii. În miezul abisal almuncii se ascund, a
ş
adar, lupta cu timpul
ş
i con
ş
tiin
ţ
a c
ă
aceasta este pierdut
ă
din start, iar omulnu este la urma urmei decât un Sisif”.Ceea ce este, îns
ă
, o neputin
ţă
a omului, a ar
ă
tat Beethoven, este a
ş
a pentru c
ă
, în realitate,este o „putere a obiectului”, sau era
ş
i va fi o putere a obiectului, în universul restaurat. „Ceea ce – spune Beethoven – pentru om e munc
ă
zadarnic
ă
, pentru obiect acela
ş
i lucru înseamn
ă
puterenatural
ă
 
ş
i proprie de manifestare. Pentru om, povar
ă
, pentru obiect, putere natural
ă
 
ş
ifericitoare. Teritoriile se cer a fi bine delimitate! În condi
ţ
iile c
ă
derii, sub moarte, omul econstrâns, îns
ă
, s
ă
preia sarcinile
ş
i func
ţ
iunile obiectului, de acum, mort. O imens
ă
povar
ă
 existen
ţ
ial
ă
încarc
ă
de aceea fiin
ţ
a uman
ă
, sfâ
ş
iat
ă
de oboseal
ă
ontologic
ă
”.Beethoven a avut viziunea lumii perfecte ca o existen
ţă
în care între om
ş
i natur
ă
nu mai enecesar s
ă
se interpun
ă
artificiul tehnicii. În raport cu aceast
ă
concep
ţ
ie, apare fals
ă
ideea c
ă
îngenere omul e slab, c
ă
nu are destul
ă
putere
ş
i, prin urmare, e de a
ş
teptat
ş
i de dorit selec
ţ
ianatural
ă
sau artificial
ă
a Supraomului, supradotat fizic. „De regul
ă
”, contrazice Beethoven acest
188
 
punct de vedere, „fiin
ţ
ele deosebit înzestrate spiritual sunt slabe fizic. Aceast
ă
rela
ţ
ie între putere
ş
i spirit nu-i o anomalie; dimpotriv 
ă
, este ca
ş
i când ea prefigureaz
ă
 
redistribuirea trans-cendental
ă
a func
ţ
iunilor
 
ş
i, în primul rând, întoarcerea puterii fizic productive în obiect”.Logica transcendental
ă
a existen
ţ
ei, a
ş
a cum a v 
ă
zut-o Beethoven, este una a „nucleilor-subiec
ţ
i”
ş
i a „lumilor-pove
ş
ti”. Din acest punct de vedere, cosmosul cu legile mor
ţ
ii în viscere,aceast
ă
„existen
ţă
care are legea în loc de chip” este, dup
ă
Beethoven, un „cosmos anti-poveste”. „Din s
ă
mân
ţ
a lui stearp
ă
nu se pot dezvolta frunzele
ş
i florile unei «pove
ş
ti», adic
ă
, oîntreag 
ă
ac
ţ
iune feeric
ă
, o dinamic
ă
vie
ş
i umanizat
ă
a chipurilor care este în cel mai înalt gradinteresant
ă
pentru om, fiind frumuse
ţ
ea inteligibil
ă
 
ş
i vie”.„Obiectul viu”, la care s-a referit misticul de la Bonn, este prezentat astfel: „Obiectul viunu «munce
ş
te», ca omul, el creeaz
ă
odat
ă
cu spiritul omului. Omul resimte moartea obiectului cape un ve
ş
nic
ş
i zadarnic efort, în om, de a «repara lucrurile». Aceast
ă
stare de continu
ă
tensiunenu e, a
ş
adar, doar ocazional
ă
, ci constituie aproape o stare de fond a psihicului uman, ce tr
ă
ie
ş
teîntr-o lume moart
ă
 
ş
i, ca atare, lipsit
ă
de acea putere natural
ă
în sine care la om a devenitnervozitate de fond, neputin
ţă
de a face, de a ac
ţ
iona optim, ca sub o fatalitate!...”Logica „realit
ăţ
ii înviate” este, a
ş
adar, o „logic
ă
a pove
ş
tii”.„A gândi realitatea ca pe o poveste poate p
ă
rea, ce-i drept, la prima vedere, o fantezie, undemers strict subiectiv, dac
ă
judec
ă
m lucrurile cu mintea «nev 
ă
z
ă
torului». Acesta ignor
ă
cu des
ă
- vâr
ş
ire faptul c
ă
povestea este îns
ăş
i structura de fond a realit
ăţ
ii obiective transcendentale, atuncicând totul începe s
ă
se vad
ă
 
ş
i s
ă
se mi
ş
te a
ş
a cum este, ar
ă
tându-
ş
i chipul în deplin
ă
lumin
ă
”.Referindu-se la rela
ţ
ia dintre subiect
ş
i obiect, Beethoven a opus „lumii vie
ţ
ii”, care este
ş
icea a „obiectului înviat”, „umbra” ei palid
ă
care este lumea tenebroas
ă
a visului
ş
i, în general, aincon
ş
tientului fantasmatic.„Un str
ă
 vechi gând al omului, a remarcat marele artist
ş
i filozof, de
ş
i obscur, dar bazat peo intui
ţ
ie real
ă
, spune c
ă
omul
ş
i lumea formeaz
ă
un tot, un singur organism viu. Exist
ă
adev 
ă
rîn aceast
ă
stranie presim
ţ
ire. A
ş
a cum e ea programat
ă
în mod ideal s
ă
func
ţ
ioneze, lumea din afar
ă
se g 
ă
se
ş
te în strâns
ă
 corela
ţ
ie cu eul nostru cel mai adânc, fiind, într-un anumit sens, ca
ş
i proiec
ţ
ia acestuia în afar
ă
.În starea de imersie abisal
ă
în existen
ţ
a desfigurat
ă
, structura psihicului s-a modificatprintr-o degradare sistematic
ă
, suferind în sine scind
ă
ri
ş
i ruperi, pân
ă
la a ajunge denerecunoscut fa
ţă
de ce
ş
i cum era înainte”.Din lumea vie a obiectului a r
ă
mas o umbr
ă
palid
ă
. Aceast
ă
umbr
ă
este visul
ş
iînchipuirea, st
ă
ri acum interioare, excesiv de subiective
ş
i ira
ţ
ionale.În concep
ţ
ia lui Beethoven, „corespondentul” în lumea umbrelor al universului creat prin via
ţ
a efectiv 
ă
a obiectului este incon
ş
tientul. În mod originar nu exist
ă
incon
ş
tient
ş
i vis, aceast
ă
 umbr
ă
a vie
ţ
ii. „Acest interior haotic
ş
i inform, izvor de co
ş
mar în prezent, era în adev 
ă
ratarealitate chiar exteriorul ca lume a Vie
ţ
ii
ş
i a formelor suprara
ţ
ionale. Acum c
ă
ni s-a închisaccesul la aceast
ă
existen
ţă
des
ă
 vâr
ş
it
ă
avem visul ca pe o form
ă
degenerat
ă
a ei”. Aceast
ă
 introvertire nes
ă
n
ă
toas
ă
e consecin
ţ
a
singur
ă
t
ăţ
ii ontologice
la care s-a ajuns, prin rupereaunit
ăţ
ii Vie
ţ
ii. Din punct de vedere al structurii psihice, via
ţ
a este unitatea dintre subiect
ş
iobiect, în „Trupul lui Hristos”.„O asemenea unitate face atât din obiect, cât
ş
i din subiect componente ale unei vie
ţ
iinterioare active în comuniune”.Lumea infinit
ă
a formelor
ş
i a pove
ş
tilor – î
ş
i continu
ă
Beethoven cugetarea, cea în caresubiectul p
ă
trunde, odat
ă
ce i s-a deschis înainte u
ş
a împ
ă
r
ăţ
iei „obiectului viu”, semnific
ă
oîmpreun
ă
-lucrare a cunoa
ş
terii prin comuniunea universal
ă
.
189
 
„Ca
ş
i arta, cunoa
ş
terea paradisiac
ă
e strâns legat
ă
de via
ţ
a formei, neavând nimic de-aface cu ira
ţ
ionalismul
ş
i cu haosul care, dac
ă
exist
ă
, ele sunt, totu
ş
i, dominate, aici, ca ni
ş
teelemente de poveste, sau a
ş
a cum muzica î
ş
i incorporeaz
ă
disonan
ţ
ele, în chip fericit. Aceast
ă
 lume difer
ă
profund de universul absurd al visului, cu logica lui adesea malefic
ă
, tr
ă
dândf 
ă
râmi
ţ
area vie
ţ
ii
ş
i nonsensul existen
ţ
ei, la care s-a ajuns f 
ă
r
ă
chiar a se
ş
ti. C
ă
nu obi
ş
nuim s
ă
  vis
ă
m nu-i r
ă
u. Mai bun
ă
decât visul e trezia, mai presus decât trezia este supratrezia”.Pentru Beethoven, supratrezia este starea de veghe artistic
ă
, extrapolat
ă
ontologic. Negândim la viziunile muzicii. Ele induc chiar o stare de supratrezie. De
ş
i interioare, aceste st
ă
ri semanifest
ă
simultan – aievea, în noi, cu o mi
ş
care vie a exteriorului. Eferverscen
ţ
a formelor este(fenomenologic vorbind, n. ns.) obiectiv 
ă
, c
ă
ci vine din afar
ă
, din lumea comuniunii, nu din ceaa singur
ă
t
ăţ
ii vis
ă
toare
ş
i adeseori fantomatice.S
ă
intri în via
ţ
a ve
ş
niciei seam
ă
n
ă
cu inexprimabila fericire a unui de
ţ
inut în carcer
ă
grea,când acesta s-a eliberat
ş
i s-a g 
ă
sit gustând libertatea sub cerul liber. El se bucur
ă
atunci de puralibertate, de privirea în afar
ă
, de culori, de nuan
ţ
e, de percutan
ţ
a celor mai mici senza
ţ
ii, pe carele tr
ă
ie
ş
te cu o intensitate ie
ş
it
ă
din comun”.„Nu exist
ă
deloc o contradic
ţ
ie”, a ar
ă
tat Beethoven, „între genialitatea vizionar
ă
 
ş
icreatoare
ş
i sim
ţ
ul sau gustul vie
ţ
ii practice (minunatul realism) pe care l-au avut unii dintre mariicreatori de art
ă
. Iat
ă
-l pe Mozart. Era înclinat spre o cunoa
ş
tere vie
ş
i profund
ă
a lumii din afar
ă
. Jocul de biliard îl relaxa, în chip misterios”. Muzica lui Mozart r
ă
sun
ă
pururi atât de spiritual
ă
 
ş
ide vie, tocmai pentru c
ă
ea nu se pierde în vagul
ş
i în haosul introvertirii. Este o muzic
ă
adetaliului plin de semnifica
ţ
ie, pus în valoare printr-o iluminare transcendental
ă
a lui. „CuMozart suntem în siguran
ţă
. Lumina s-a aprins
ş
i frica de umbre a disp
ă
rut”.Serenadele matinale (tot matinale sunt
ş
i cele nocturne) ale lui Mozart nu au nimicsuperficial în
ţ
es
ă
tura
ş
i sensul lor, dac
ă
le gândim în aceast
ă
perspectiv 
ă
a „lumii Vie
ţ
ii”. Muzicane cheam
ă
la „o plimbare în diminea
ţ
a noii lumi”, cu cuvintele lui Beethoven.Mozart, cu privirea lui aparent deschis
ă
în afar
ă
(de fapt în centrul adâncului experien
ţ
ei),are, astfel, o pozi
ţ
ie psihic
ă
 
ş
i spiritual
ă
corect
ă
, ce a dep
ăş
it cu mult contorsiunile psihologieiabisale, tocmai fiindc
ă
el le-a putut asimila, artistic, pe acestea.Spuneam c
ă
reflec
ţ
iile lui Beethoven asupra „vie
ţ
ii”
ş
i „mor
ţ
ii” „obiectului” anun
ţă
, închip heideggerian, s-ar putea spune, primejdia na
ş
terii unei civiliza
ţ
ii care este fundamentat
ă
pecultul for
ţ
ei
ş
i pe regnul agresiv al tehno
ş
tiin
ţ
ei, în inten
ţ
ia construirii „paradisului artificial”.Într-un univers dominat de iner
ţ
ia materiei moarte, o materie r
ă
mas
ă
„f 
ă
r
ă
fa
ţă
uman
ă
”,cum a caracterizat-o misticul muzician, a ap
ă
rut necesitatea muncii ca o compensare paliativ 
ă
a„lipsei de r
ă
spuns” din partea obiectului „mort”.Cum spuneam, Beethoven a scos în eviden
ţă
cu prec
ă
dere acel sens mistic al munciirezultat din interpunerea tehnicii (a unei opera
ţ
ii mecanice, f 
ă
r
ă
valen
ţ
e comunionale) între om
ş
inatur
ă
. Munca v 
ă
zut
ă
ca o opera
ţ
ie de manipulare mecanic
ă
a unui material inert, aceast
ă
 imagine aparent banal
ă
dezv 
ă
luie în profunzime rela
ţ
ia de înstr
ă
inare ce s-a statornicit între om
ş
i elemente, ca între un lucr
ă
tor, pe de o parte,
ş
i un ustensil, pe de alta.La urma urmei, gânde
ş
te Beethoven, „distan
ţ
a” dintre ace
ş
ti protagoni
ş
ti ai existen
ţ
ei r
ă
mâneîn fond ireductibil
ă
doar prin intermediul manevrelor tehnice menite s
ă
„apropie” lumea de om.„Luxul c
ă
utat al vie
ţ
ii”, a
ş
a cum l-a descris Beethoven (intuind, în algoritmul luiproliferativ 
ş
i perseverativ, dimensiunea apocaliptic
ă
a unei civiliza
ţ
ii tehnico-orgiastice) este, înfond, o realitate de co
ş
mar, ni se spune, adic
ă
: o construc
ţ
ie ireal
ă
, dup
ă
cum co
ş
marul însu
ş
ieste o construc
ţ
ie riguroas
ă
pe cât este de absurd
ă
, dar ireal
ă
, în fond, de
ş
i pentru vis
ă
tor eaapare ca real
ă
”.
190
of 00

Commenting has been disabled.