Născut la 6/19 martie 1874 la Kiev, într-o familie apar-ţinînd aristocraţiei militare, N. A. BERDIAEV este unuldintre cei mai cunoscuţi gînditori ruşi preocupaţi de filozofia spiritului. A fost elev al şcolii de cădeţi din Kiev,apoi student la universitatea aceluiaşi oraş. A predat filozofia şi istoria la Universitatea din Moscova. In 1920 afost arestat şi anchetat de serviciile de securitate sovietice, iar în 1922 exilat, din motive ideologice, împreună cualţi douăzeci şi cinci de intelectuali. De atunci şi pînă la moartea sa, în 1948, a locuit în Germania şi în Franţa.Scrieri importante:
Sensul creaţiei
(1927),
Un nou Ev Mediu
(1927),
Destinul omului în lumea de azi
(1936),
Originea şi sensul comunismului rus
(1937),
Ideea rusă
(1946),
Sensul istoriei
(1948),
Cunoaşterea de sine
(1949) etc.
NIKOLAI BERDIAEV
împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţiacezarului
PREAMBUL GNOSEOLOGIC
Traducere din rusă de NINA NICOLAEVAHUMANITAS
BUCUREŞTICoperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE N. BERDIAEV
HAPCTBO AYXA M IţAPCTBO KECAPX ©
YMCA PRESS998, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-28-0870-5
Lupta pentru adevăr
Trăim într-p epocă în care adevărul nu este îndrăgit şi căutat de nimeni. El este tot mai mult substituit prin folos şi interes, prin voinţa de stăpînire. Adevărul nu este îndrăgit nu numai din cauza atitudiniinihiliste sau sceptice faţă de el, ci şi datorită credinţei şi învăţăturii dogmatice în numele căreia seadmite minciuna sub calificativul de bine şi nu de rău. Indiferenţa faţă de adevăr a fost şi înaintecondiţionată de credinţa dogmatică ce nu tolerează libera lui căutare. în perimetrul lumii europeneştiinţa s-a dezvoltat sub forma investigaţiei şi a căutării adevărului independent de profitabilitatea şiutilitatea lui. Ulterior însă, ştiinţa a devenit şi ea un instrument al doctrinelor antireligioase dogmatice(cum ar fi, de pildă, marxismul) sau al forţei tehnicii. Minciuna prin care se distinge epoca noastră estede un gen aparte. Minciuna se afirmă ca o datorie sacră în numele ţelurilor supreme. Ceea ce nu pre-zintă, desigur, o mare noutate. Istoria a fost întotdeauna înclinată să justifice răul prin propriile saleţeluri supreme (viclenia raţiunii la Hegel). în vremurile noastre însă, acest fenomen a căpătatdimensiuni considerabile. Din punct de vedere filozofic, noutatea relativă ar consta în subminarea ideiiînseşi de adevăr. Ce-i drept, întîietatea în privinţa acestei negări a adevărului o deţin sofiştii antici. Eiau fost însă repede înfrînţi de Platon, Aristotel, Plotin, adică de vîrfuri ale gîndirii greceşti. Părerileempiriştilor şi pozitiviştilor despre adevăr au fost contradictorii şi vagi, dar şi ei recunoşteau, în fond,caracterul indubitabil al acestuia, aşa cum o făceau şi orientările
6
NIKO1AI BERDIAEV
filozofice opuse, pentru care adevărul devenise absolut. Vechea concepţie a adevărului a fost pusă, pentru prima dată, la îndoială de către filozofia numită pragmatism, care însă nu se . j remarca prinradicalism şi avea o semnificaţie pasageră. Mult -;• mai profund semnificativă este zguduirea dintemelii a adevărului la Marx şi la Nietzsche, zguduire care s-a produs însă în direcţii opuse. în doctrinalui Marx se afirmă relativismul J , istoric al adevărului, ca instrument al luptei de clasă, pe tă-
1
} rîmuldialecticii preluate de la Hegel. Minciuna dialectică larg practicată în viaţă de către marxişti se justifică prin materialismul dialectic care, în contradicţie flagrantă cu toate bazele sale filozofice, estecreditat drept adBvărul absolut în sfîrşit descoperit. Faţă de acest adevăr, descoperit de marxişti, seadoptă de asemenea o atitudine dogmatică analoagă celei pe care o are Biserica catolică faţă de propriul său adevăr dog-matic. Dar filozofia marxistă, care este filozofia
praxis-ului,
considerăadevărul drept instrument al luptei proletariatului revoluţionar care are propriul său adevăr, diferit de
Leave a Comment