• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Istoria Transilvaniei medievale:
de la etnogeneza românilor până la Minai Viteazul
- curs - prof. dr. loan-Aurel PopCuvânt înainte
 Termenul Transilvania, în ciuda celor două cuvinte latinecare-l alcătuiesc, nu este un termen românesc sau dat deromâni. El a fost precedat de un altul - un sinonim - şi anumeUltrasilvana sau terra Ultrasilvana şi s-a născut în secolele X-XI,adică în perioada în care graniţa Ungariei a fost în zona mariipăduri ce separa Crişana de regiunile intracarpatice. Din punctde vedere maghiar, ţara dominată atunci de unguri era„dincoace" de marea pădure, iar ceea ce era „peste" sau„dincolo de" (-ultra, trans) pădure era un loc, deocamdată,necunoscut. De aceea, acest loc, unde domnia o avuseseromânul Gelou, a fost numit de unguri Erde-elw (mai apoiErdely), adică „peste pădure" sau „ţara de peste pădure" şiacest nume a rămas apoi consacrat, atât în maghiară, cât şi înlatină (forma latină este sinonimă cu cea maghiară). Evoluţianumelui latin, în ordine cronologică, este următoarea: de laUltrasilvana, la Transilvana şi, apoi, la Transilvania. în afară de aceste nume, Transilvania s-a mai chemat, de lasfârşitul secolului XIII, Septem Castra, denumire preluată de saşi în formă germană ca Siebenburgen şi însemnând „şapte cetăţi". Termenul pare legat de rolul important atribuit în evul mediucifrei şapte şi de modul cum acest rol s-a reflectat chiar înrealităţile Transilvaniei: şapte conducători unguri (Hetumogei),şapte tribun, Şapte comitate, şapte scaune etc.
Românii nu au avut,
probabil, o denumire specifică pentru întreaga regiune intracarpatică, deoarece ei nu au apucat, înnume românesc, să facă din această zonă o ţară, adică oalcătuire politică feudală, un stat centralizat. Desigur, ei vor fiavut
Iun nume pentru „ducatul"
lui Gelou, dar izvoarele nu ni-l transmit,
 
aşa cum au avut nume pentru toate ţările de pe cuprinsul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, ca şi pentrucele de la sud şi est de Carpaţi. Asemenea nume vor fi fost ŢaraHaţegului, a Oltului, a Maramureşului, a Bârsei, a Beiuşului, aNăsăudului etc. La sud şi est de Carpaţi, unde ţările (statele)cele mici s-au unit în cuprinsul celor mari, centralizate, a apărutla români, în chip firesc, un nume înglobant, general şi generic. în Transilvania, ţările mici nu au mai apucat să dea naştere ţăriicelei mari, decât prin cucerirea străină. De aceea, Transilvania,nefiind un stat în nume românesc, cu putere politică româ-nească, nu a avut iniţial în română o denumire specifică. Târziu,probabil din raţiuni practice, a fost preluat în română termenulde Ardeal, după maghiarul Erdely. încercările de a explicaoriginea cuvântului Ardeal printr-o veche rădăcină indo-europeană, deşi tentante, nu s-au dovedit suficient deconvingătoare. Ulterior, pe măsura evoluţiei limbii literare şi subinfluenţă livrescă a fost preferat în română - lucru valabil şiastăzi - termenul Transilvania, calchiat mai bine caracteruluiromanic al limbii române.Sub aspect geografic şi istoric, Transilvania reprezintăteritoriul fostului voievodat, care a funcţionat până la 1541.Ulterior, principatul a înglobat şi Maramureşul, Crişana şi părţidin Banat, de aceea sensul noţiunii de Transilvania s-a lărgit.Astăzi, Transilvania, în sens larg, înseamnă zona intracarpatică,Banat, Crişana şi Maramureş. în lucrare, se va folosi noţiunea cuambele sensuri, făcându-se, după necesităţi, precizările cerutede context, dar cercetarea noastră a avut în atenţie deopotrivăpărţile vestice şi teritoriul intracarpatic.
în ciuda acestor nume diferite
date de ceilalţi locuitori şi a puteriide stat străine, românii au avut multă vreme sentimentul, chiarconştiinţa că trăiesc într-o ţară a lor, românească, şi au numit-oca atare. O dovadă în acest sens este un şir de documenteemise în Banat în jur de 1500, în care se menţionează judecăţifăcute nu după „dreptul românesc" - cum se consemna în modcurent -, ci după obiceiul sau dreptul Ţării Româneşti (ritus seuius Volachie).
6
E drept că celor opt districte româneşti mai importante dinBanat le fuseseră confirmate vechile libertăţi încă din 1457, subforma unui privilegiu ce limita imixtiunile organelor politico-administrative oficiale (inclusiv ale regelui), sporind impresia deţară românească pe care o aveau locuitorii. Folosirea noţiunii de
 
Volachia în Banat, pentru a denomina acel ţinut, confirmăintuiţia lui Nicolae lorga, conform căreia „Ţara Românească aavut odinioară un sens pe care foarte mulţi l-au uitat şi unii nu l-au înţeles niciodată; ea însemna tot pământul locuitetnograficeşte de români". Din acest punct de vedere, şiteritoriile locuite de români, dar ajunse sub putere politicăstrăină, au rămas pentru români tot ţări româneşti, mai alesacolo unde nucleele vechilor formaţiuni politice au fostputernice şi nu au putut fi dislocate complet. Altminteri, la1599-1601, pentru o clipă, Transilvania (în sens larg) va devenişi politic românească sub sceptrul lui Minai Viteazul, care, împlinind ceea ce putea să fie la cumpăna de milenii şi n-a fost,prefigura ceea ce urma să fie în finalul milen
iului II.
 Transilvania nu a fost o ţară curat daco-romană sauromânească de-a lungul veacurilor şi nici nu putea să fie,deoarece era un loc de ispititoare abundenţă şi de trecere aoştilor. S-au aşezat în ea mereu mai multe neamuri, în chippaşnic sau violent - sciţi, celţi, sarmaţi, romani, goţi, huni,gepizi, avari, slavi, bulgari, unguri, pecenegi, uzi, cumani, secui,saşi, cavaleri teutoni, alţi germanici, evrei, ţigani, sârbi, croaţi,ruteni, armeni etc. - dar de aproape două milenii romanitatea şiromanitatea i-au conferit personalitatea distinctă şi i-au trasatesenţialmente destinul. în spiritul înţelegerii mai judicioase a acestui destin au fostscrise, cu veneraţia datorată celor ce l-au făurit, modestelerânduri de faţă.Notă în lucrarea de faţă, notele bibliografice sunt prescurtate.Pentru întregirea prescurtărilor, se va consulta Bibliografiaselectivă din final, unde modul de prescurtare este marcat întreparanteze.La unele izvoare din perioada antică şi medievală timpurienu s-au făcut trimiteri după o ediţie anume, ci s-au indicat, dupăcutumă, nume sau numere de capitole şi subcapitole.Numerotarea notelor bibliografice s-a făcut pe capitole, iar, în cazul capitolului 3, mai întins, pe subcapitole grupate, pentrua evita ajungerea la numere prea mari şi pentru a nu îngreunalectura.i. *De la dacoromâni la români: transilvania spre finalulmileniului q al erei creştine1.1. Europa postromană şi lumea barbară. Moştenirea RomeiCriza şi apoi destrămarea Imperiului Roman, petrecute prin
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...