1
TRATAT DESPRE CUNOASTERE
- invitatie la o LOGICA SUPERIOARA -
Care ar fi motivul pentru a scrie o carte ? In mod normal un om se apuca de scris atuncicand are de comunicat ceva semenilor sai. Daca nu este profesia lui, atunci motivatia ar trebuisa fie si mai puternica, pentru a justifica acest demers. Si daca nu talentul este cel care estepus in valoare ci mai degraba lipsa de experienta transpare din stil, apoi precis motivatia artrebui sa fie
mesajul
.Am decis sa ignor lipsa mea de experienta in domeniu in speranta ca si cititorul vaface la fel, indemnat de importanta mesajului in propria lui experienta de viata.In doua trei cuvinte, mi se pare firesc sa va impartasesc cel mai important lucru pecare am ales sa il inteleg si anume acela ca, atunci cand esti nemultumit de ceea ce
crezi
castii, trebuie sa cauti sa afli mai mult. Iar
daca modalitatile care ti-a fost sugerat a fisingurele pentru explorarea Adevarului ti se par insuficiente, schimba-le cu tot curajul.
Niciodata nu vei avea nimic de pierdut ci numai de castigat. Iar daca ceva va cauta sa teopreasca, sa stii ca este numai
frica
, impodobita cu tot felul de gateli pentru a nu sedeconspira foarte usor...Dezbrac-o de zorzoane si va aparea in toata splendoarea ei limitativa.Cand in experienta ta de viata a mai ramas macar si un singur aspect care nu te multumesteinseamna ca inca persista o neintelegere, bazata desigur pe insuficienta Cunoastere
Stiinta vine de la "a sti" si asta ar trebui sa fie suficient pentru inlaturareadogmatismului actual, pseudostiintific. Pentru ca, atata timp cat crezi cu inutila infatuare cachiar stii ceva, iti interzici singur-
cine altul ar putea-o face!?
- sansa de a cunoaste cuadevarat...
Primul uimit de rezultatele curajului tau tu vei fi. Vei intelege atunci de ce unii au numitaceasta "lume" iluzorie. Si il vei fi aflat pe Dumnezeu. Mai mult chiar nu ai ce sa mai cauti,deoarece asta este TOTUL. Dar tu vei fi devenit Totul si Totul va fi tu. Care tu, asta chiar armai fi o urma de intrebare...Din experienta uzuala individuala, daca vom fi atenti, putem observa ca un copilas este opotentialitate infinita, omnidirectionala. El nu manifesta o directie anumita, pentru el totul esteegal, nu are preferinte si virtualitatea care
el este
se aseamana cu perfectiunea geometrica asferei. Deocamdata el nu „este” nimic anume, el doar ESTE, si acest statut cu care nu se vamai intalni ii este accesibil firesc, datorita faptului ca inca nu a ales sa se manifeste in anumitedirectii, nu avea inca cum sa o faca.
Inca nu este medic sau constructor sau educator, chimist sau fizician, muzician saupictor…Nefiind inca nimic din toate acestea, se poate spune ca este in egala masura absolutorice isi propune sa fie…E logic…Se poate spune ca este
o potentialitate maxima
, deoarecese afla intr-un minunat punct de valoare zero.
2
Am dat acest exemplu pentru a putea fi inteles mai usor, deoarece mi-am propus sascriu o carte despre cunoastere pe care o dedic unor fiinte care
precis considera ca aucunoastere
, nebanuind absolut deloc ce inseamna aceasta cu adevarat. Pentru ca adevarataCunoastere si Intelegere nu seamana prea mult cu ceea ce intelectul nostru a fost obisnuit saproceseze.
Sa urmarim putin firul logic. Copilul incepe sa creasca. In curand el pare samanifeste predilectie pentru anumite obiecte sau gesturi. Ele vor fi tratate de cei din jur caadevarate semne (vezi anumite obiceiuri) si copilul va fi, incetul cu incetul canalizat catreacele directii. Altfel observand, el va parasi punctul de potentialitate mazima si va deveni unvector pe anumite directii adiacente poate tendintelor ce parea sa le aiba. Este firesc sa fie asa,probabil ar fi greu de imaginat un alt drum. Parte din tendintele initiale se pot confirma, inparte el se poate reorienta pe parcursul evolutiei sale individuale, ajungand in final sa sespecializeze in anumita profesie si sa devina de acum medic sau profesor sau fizician… Estefiresc sa fie asa dar nu putem sa nu observam care a fost „drumul devenirii sale” : daca inclasa a doua caligrafia i-ar fi devenit mai draga, daca intr-a cincea profesoara de chimie i-ar fistarnit mai mult interesul prin lucrari de laborator, daca la engleza ar fi reusit sa inteleaga latimp cat de simpla este gramatica sau daca intr-a noua la matematica ar fi fost un alt dascalsau nu ar fi trebuit sa se opereze de apendicita… Daca s-ar fi orientat catre real saupoate…Cam asa arata drumul fiecarei personalitati. Interesant este insa un aspect mai putinconstientizat: cu fiecare pas facut, cu fiecare „diploma obtinuta”, da , a facut un pas inaintedar in acelasi timp si-a mai limitat cu putin orizontul. Si este absolut logic. Cind te afli „inpragul” unei „cunoasteri” –indiferent nivelul- o vezi undeva la orizont si iti apare inintregimea ei. Cand ai pasit inspre ea, cand
ai intrat in ea
, atunci marimea ei devine parca denecuprins si vei alege o anumita feliuta, o „zona de interes”. Apoi vei pasi
iar in ea
si ea se valargi deodata, pentru ca tu, iar sa iti alegi o feliuta…
Si astfel, o personalitate pleaca de la un punct de potentialitate mazima si valoaremanifestata zero si ajunge o linie, o sageata, un vector cu valoare teoretic imposibil deapreciat dar ca potentialitate omnidirectionala zero. Sunt milioane de raspantii aparent absolutnesemnificative pe calea „devenirii” unei personalitati, in care el a ales mereu sa o ia ladreapta sau la stanga, fiecare clipa din viata este o optiune si nu exista practic alegere lipsitade importanta si
nu exista alegeri „mari” si alegeri „mici”…
O eventuala „eticheta” ar puteafi pusa, eventual, dupa mult timp, dar atunci ea nu isi mai are rostul.
Tot ce v-am schitat pana acum are doar menirea de a va atrage atentia asuprafaptului ca, pe masura ce inaintezi catre o directie, la fiecare pas facut in „noua realitate”,orizontul se largeste brusc si avem de facut niste alegeri, care atunci nu pot fi nici rele nicibune, nici mari nici mici, dar care ne duc in alt punct, de unde iar un orizont se largeste, noiiar optand pentru ceva…Si daca acesta este mecanismul in calea evolutiei unei personalitati,cu milioane de alegeri pe parcursul a cateva zeci de ani, exact asa arata si drumul uneicivilizatii, pe parcursul unor zeci de mii de ani si cu miliarde de individualitati care oalcatuiesc.
CUNOASTEREA
ESTE.
Ea
este o sfera
gigantica, are o potentialitate maxima sinu paraseste acest punct. Doar el ii garanteaza omnipotenta. O civilizatie nu poate sa se nascadecat in cadrul acestei sfere, din chiar
"substanta"
Cunoasterii respective. Ea va alege sa semanifeste pe o directie. La inceput aceasta directie cuprinde un arc de cerc mai mare, o„calota sferica” am putea spune…Apoi, avansand pe calea evolutiei, printr-o infinitate dealegeri, aria de cuprindere se tot ingusteaza. Iluzia este ca, evoluand, ea a capatat mai multa
3
cunoastere. In realitate a pierdut cunoastere, devenind un vector, o linie, incercand sa"obiectiveze realitatea". Orizontul de cunoastere care ii este accesibil se tot ingusteaza, eaneputand realiza ca de fapt s-a „specializat” cumva, pierzand cu totul sansa de a mai vedea„Intregul”… In schimb creste foarte mult infatuarea. Toti membrii ei
cred cu convingere cachiar cunosc ceva
. Culmea este ca, cu cat orizontul de cunoastere scade, cu atat senzatia caeste „mai multa cunoastere”creste. Iar o absurda iluzie..Poate ca este firesc sa fie asa saupoate alegerile puteau fi altele, dar asta chiar nu mai conteaza…Ce rost ar avea ca acum sa magandesc ce as fi devenit daca as fi urmat o scoala Waldorff, sa spunem…In mod sigur nu maieram acelasi. Desigur ca civilizatia umana ar fi putut opta pentru neuniformizare, ar fi pututcultiva scolile in jurul unor Maestrii, cum a fost pana in Antichitate. S-ar fi mers in directii decunoastere diferite si complementare, acum poate fiindu-ne mai accesibila o imagine aIntregului. Dar ne-ar fi lipsit precis facilitatea unor „numitoare comune”…
Dar spuneam ca
CUNOASTEREA ESTE
si ca o civilizatie alege sa exploreze oanumita directie, lipsindu-se de imaginea
Intregului
. Uneori despre Intreg pastreaza doar„legende” sub forma de Credinte, traditii sau elemente de „folclor”. Prin intermediul loruneori transpar vagi „semne” ale imaginii Intregului,dar straturile de „poleiala” sunt atat demulte incat nu se mai poate reconstitui imaginea. In plus, multe din aspecte sunt inconjuratede o atmosfera dogmatica, multe au fost legate cu fundite frumos colorate si poarta etichete de„
TABU
”…Cum sa mai gasesti adevarul in astfel de conditii !
Daca
INTREGULUI
i-ai spus
Dumnezeu
si ai Institutii care intermediaza oiluzorie relatie cu CEVA ce nu s-a putut si apoi nu s-a mai vrut a fi inteles, cum sa-si propunacineva sa explice Intregul ? Si totusi…
Nu poate exista nimic in afara acestei imenseCunoasteri.
Cu alte cuvinte, o civilizatie sau o individualitate, in egala masura exista sievolueaza strict in cadrul acestei Sfere, din care
percepe si exploreaza doar cat poate eacuprinde din punctul in care se gaseste.
Partea interesanta este aceea ca, in orice punct te-ai gasi, desi ceea ce am explicatfunctioneaza, in acelasi timp
virtual
accesul la intreaga Cunoastere este posibil. Dar nu este lafel de accesibil unei civilizatii in intregul ei pe cat de accesibil este individualitatilor care oalcatuiesc. Aceasta se datoreaza in principal factorului inertial deosebit de pronuntat la nivelde civilizatie. Plecata pe o directie ea mai poate face cotituri usoare si tot la imboldul unorindividualitati puternice din cadrul ei. Pentru o civilizatie nu se poate imagina o schimbare dedirectie de 180 de grade, destul de facila unei individualitati. Cu toate acestea trebuie intelesca facilitatea este relativa si in cazul individualitatilor, deoarece ele trebuie sa manifesteinteresul real si motivant si apoi forta necesara de a se sustrage inertiei pe care drumulCivilizatiei din care provine i-l imprima. Desigur
efortul este pe deplin justificat derezultatele care nu au cum sa nu apara din aceasta diferenta de Cunoastere
. Faptul caindividualitatea
va fi renegata
de intreaga civilizatie este pe deplin firesc si el. Intre ea sirestul membrilor civilizatiei se naste o „prapastie de cunoastere” pe care, obiectiv, unul nu arede ce sa isi mai doreasca sa o treaca, in eventualitatea ca i-ar mai fi la indemana sa o faca, iarcelorlalti le este pe deplin imposibil de inteles ce s-a intamplat cu el, ce anume vorbeste si dece anume nu s-a multumit cu ceea ce , pentru ei toti, a fost absolut suficient, adica –inviziunea lor- totul…
Este absolut la fel cu cazul unui individ plecat din „civilizatie” si ajuns intr-un tribcare inca isi procura focul prin frecarea a doua crengi uscate. Ei vor fi multi, o comunitate,care vor sti ca asa se face focul iar el va aprinde o bricheta si ei nu vor intelege nimic. Ar finefiresc, probabil imposibil sa il determini pe acel individ sa faca focul ca ei, avind bricheta in
of 00
TRATAT-DESPRE-CUNOASTERE
2,780 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (2 Ratings) |
| Upload Date: | 07/10/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment