SCRISORI

CĂTRE PRIETENI

INTRODUCERE ÎN CREŞTINISMUL AUTENTIC

Răzvan Ardelean

Motto:
Din zilele lui Ioan Botezătorul
până acum, Împărăţia Cerurilor se
ia cu năvală, şi cei ce dau năvală,
pun mâna pe ea.
Matei 11:12

Ediţia a II-a revizuită

PARTEA A II-A
De ce să crezi?

Braşov
2009
2
 CUPRINS

Partea a II-a De ce să crezi?

INTRODUCERE 4
Scrisoarea 1. DUMNEZEU 5
Scrisoarea 2. BIBLIA 18
Scrisoarea 3. ISUS 28
Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII 32
Scrisoarea 5. ÎN LOC DE CONCLUZII 44

3
 Partea a II-a De ce să crezi?

INTRODUCERE

Această secţiune este scrisă pentru cei care au îndoieli

referitoare la existenţa lui Dumnezeu, autenticitatea Bibliei, persoana
lui Isus, sau nedumeriri referitoare la Biserică şi varietăţile ei, ca şi
pentru cei care, deşi cunosc în parte aceste lucruri, au încă întrebări
care îi preocupă.
Dacă aceste subiecte vă sunt cunoscute, citiţi numai Partea I
pentru a vă răspunde la întrebările: Ce este naşterea din Nou? şi Care
este esenţa creştinismului autentic?

4
 Scrisoarea 1. DUMNEZEU

ARGUMENTE IN FAVOAREA EXISTENŢEI LUI

DUMNEZEU
ORIGINEA MORALEI
Ce e binele? Ce e răul ? Ce e Adevărul ? Ce e Dreptatea?
Cine suntem noi în acest Univers? Care este sensul şi scopul final al
actelor noastre şi al Universului ? Ce e cu adevărat important în
viaţă? Ce ne face fericiţi?
Deşi evităm să ne confruntăm cu acestea şi să le dăm un
răspuns, convingerile noastre în legătură cu aceste întrebări ne
guvernează de fapt viaţa, sunt cel mai important resort care ne
pune în mişcare. Fie că suntem constienţi sau nu, noi nu putem trăi
fără o filozofie de viaţă.

Problematica Bine – Rău

Vom da nişte exemple şocante:
♦ De ce considerăm noi că e bine să ocrotim handicapaţii,
vârstnicii, bolnavii cu boli terminale sau incurabile, când ar fi mai
simplu şi mai eficient din punct de vedere economic să-i
‘eutanasiem’? Spartanii obişnuiau să-i arunce de pe stânci pe
bebeluşii handicapaţi.
♦ In procesul de la Nurnberg naziştii s-au apărat cu următorul
argument: Voi ne judecaţi pe noi pentru că aţi fost mai tari (legea
junglei). Dacă învingeam noi, noi vă judecam pe voi. Pe ce bază
susţineţi voi că ceea ce am încercat noi să facem (rasa ariană ) nu a
fost bine? De fapt, doctrina evoluţionistă le–ar da dreptate.
♦ Genetica evoluţionistă a introdus în gândire conceptul de
‘eugenie’, adică teoria “ameliorării rasei “. Rasele sunt privite ca
inegale între ele. Rasa albă e superioară şi trebuie evitat orice
amestec cu rasele inferioare. Alexis Carel afirma: “datorită
civilizatiei eficienţa selecţiei naturale diminuează. Pretutindeni se

5
amplifică procentul indivizilor handicapaţi.” El cere eliminarea
tuturor celor care periclitează viaţa socială. Gazarea lor ar fi, după
părerea lui, o soluţie umană şi economică. Darwin observa că “spre
deosebire de populaţiile care elimină toţi handicapaţii, noi oamenii
civilizaţi facem toate eforturile pentru a opri mersul eliminării…
construim spitale pentru idioţi, infirmi şi bolnavi. Facem legi pentru
a veni în sprijinul celor nedemni … Membri inconştienţi, degradaţi,
vicioşi ai societăţii tind să se înmulţească într-o proporţie mai mare
decât cei ce sunt prudenţi şi, de obicei, înţelepţi.” Încă din 1899 a
avut loc prima sterilizare eugenică. Până în 1935 au fost sterilizaţi
numai în SUA un număr de 21500 de bolnavi schizofrenici,
epileptici, înapoiaţi mental. Apoi şi Germania şi Danemarca au
legiferat sterilizarea bolnavilor psihici.
Deşi o să vi se pară poate ciudat, aceasta este concepţia
umanistă, bazată pe teoria evoluţionistă. Umanismul are în centru
omul, dar nu orice om, ci doar exemplarele performante ale rasei.
E bine? E rău?
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e bine şi
ce e rău ?

Problematica Drept - Nedrept

♦ Un tânăr: Mama mă îndoctrinează cu ideile ei, dar eu cred că
fiecare are dreptul să facă ce vrea.
Filozoful: Ai dreptate; şi mama ta are dreptul să facă ce vrea!
(să te îndoctrineze cu ideile ei)
♦ Un terorist a plasat o bombă într-o şcoală şi au murit 6
profesori şi 30 de copii nevinovaţi. Cineva a exclamat: Ce viaţă
nedreaptă !
• O mamă şi-a pierdut fiul, nora şi nepotul într-un accident
stupid, din vina unui şofer beat. Prin diferite mijloace acesta a scăpat
de pedeapsă. Mama îndurerată a exclamat : Ce viaţă şi ce societate
nedreaptă!

6
 Dacă viaţa a apărut „din întâmplare”, de ce ne ofensăm când ea
dispare tot din întâmplare ?
Este drept ca tu să-ţi câştigi existenţa muncind din greu, iar alţii să o
ducă mult mai bine înşelând pe alţii, furând, sau abuzând de poziţia
lor? Probabil vei răspunde: e nedrept.
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e drept şi
ce e nedrept?

Problematica Moral - Imoral

♦ Soţia ta are un amant (sau soţul tău are o amantă). Te
deranjează asta? De ce ? Eschimosul se supără dacă îi eşti musafir şi
nu-i cinsteşti casa culcându-te cu soţia lui.
♦ Canibalii mănâncă oameni. Aşa e în cultura lor. Nimănui nu i
se pare că ar fi ceva greşit. Pentru tine ar fi asta o problemă? Să
mănânci oameni sau să fii tu mâncat ? De ce?
♦ Un proaspăt ieşit din penitenciar nu are nici o şansă de
angajare. Astfel el este silit să fure, iar dacă i te împotriveşti e
constrâns să te lovească sau chiar să te ucidă. Ţie iţi pasă de el, dacă
există sau nu, dacă are sau nu ce să manânce? Lui de ce să-i pese de
tine? La fel se pune problema pentru cei pe care astăzi îi numim
“copii străzii” şi care vor creşte, cei din familii sărace, cei abuzaţi
fizic sau emoţional, brutalizaţi, toţi respinşii şi dispretuiţii lumii.
♦ Este moral ca cineva să-ţi violeze fiica ? De ce ? Peste 100 de
ani vom fi toţi morţi; cui îi va mai păsa de fiica ta şi de violul ei ?
ÎNTREBARE FUNDAMENTALĂ: De unde ştim noi ce e moral
şi ce e imoral? De unde a apărut această noţiune şi ce rost are
ea?

In legătură cu aceste întrebări, ca dealtfel şi în legătură cu

întrebările de la începutul capitolului, se pune problema:
-au ele un răspuns ?

7
 -dacă DA, care e valoarea de adevăr a răspunsului, adică e
întotdeauna şi universal valabil, sau e relativ şi depinde de
persoana care dă raspunsul, de cultura ţării în care trăieşte, de
nivelul de civilizaţie, de anumite circumstanţe?
Aceasta este numită “Problema Adevărului “. Ea este tratată de
filozofi în următoarele trei abordări :

A. ADEVĂRUL NU POATE FI CUNOSCUT

A.1 Agnosticii susţin că “nu poţi cunoaşte adevărul”. Dar chiar
această propoziţie are pretenţia de a afirma un adevăr. Dacă
adevărul nu poate fi cunoscut, înseamnă că nici această afirmaţie
nu poate fi considerată adevărată.
A.1 Scepticii susţin ca poţi cunoaşte, dar ”nu poţi fii sigur de
nimic“. Îi putem întreba: sunteţi siguri de asta?
A.2 Perspectiviştii sunt sceptici moderni care susţin că adevărul
poate fi cunoscut, dar numai în perspectivă. Aşadar nu te poţi baza pe
teorii cu valoare de adevăr acum, ci într-o perspectivă continuu
perfectibilă, cu alte cuvinte nu vom cunoaşte de fapt niciodată
adevărul ultim în legatură cu problemele fundamentale. Asta
înseamnă că tot atunci vom afla şi dacă această teorie e valabilă
(adică niciodată).

B. ADEVĂRUL POATE FI CUNOSCUT SUBIECTIV ŞI

DECI E RELATIV
B.1 Fideismul şi existenţialismul susţin că “lucrul acesta este
adevărat deoarece Eu cred că este adevărat” sau , “lucrul acesta
este adevărat pentru mine“. Realitatea este privită prin prisma
experienţei personale. Adevărul e personal, şi deci relativ. Este un
concept al toleranţei şi libertinismului, al vieţii pentru sine. Fiecare
are dreptul să creadă ce vrea şi să facă ce vrea ca să-i fie lui cât mai
bine, dar în acelaşi timp trebuie să respecte şi dreptul celuialt de a
crede ce vrea. Poziţia aceasta e completată de regulă cu afirmaţia

8
“important e să fii sincer“. Aceasta este poziţia adoptată şi de
mişcarea New Age.
Implicaţiile concepţiei:
♦ Tu, fiind tolerant, trebuie să tolerezi şi o concepţie intolerantă faţă
de tine. Deşi poate ţie ţi se pare nedrept ca cineva să-ţi ucidă soţia,
totuşi trebuie să respecţi filozofia de viaţă a ucigaşului.
♦ Hitler şi Stalin au crezut foarte sincer că ceea ce au făcut este
bine.
♦ Degeaba credem sincer în ceva greşit, nu ne va fi de nici un folos
(de exemplu că gravitaţia nu există).
B.2 Experienţialismul şi evidenţialismul sunt concepţii bazate pe
experimente. Ei susţin că “este adevărat doar ce se poate dovedi “.
Implică repetabilitate ca în experienţele de fizică sau chimie: acelaşi
experiment efectuat în aceleaşi condiţii conduce la aceleaşi rezultate.
Sunt concepţii incapabile să răspundă la problematica istoriei (de
orice fel), artei, psihologiei, moralei etc.
B.3 Pragmatismul susţine că “ceva este adevărat dacă
funcţionează când este aplicat la viaţă”. Criteriul nu poate fi
aplicat în materie de morală. Haideţi să facem afirmaţia: furtul,
crima, violul sunt morale. Această propoziţie este adevărată fiindcă
aceste fapte funcţionează când sunt aplicate?
B.4 Raţionalismul susţine că “este adevărat tot ceea ce poate fi
demonstrat raţional. Aplică metodele matematice la gândirea
umană. Apelează, ca şi matematica care are nevoie de axiome, la o
realitate ultimă care nu mai poate fi demonstrată. Or, aceasta poate fi
relativată dacă nu există absolut.
B.5 Alte concepţii, populare, susţin că în aflarea adevărului te poţi
baza pe
• Instinctele tale (e adevărat ceea ce presimţi)
• Sentimentele tale (e adevărat ceea ce simţi )
• Intuiţia ta (e adevărat ceea ce iţi spune experienţa ta )

9
• Tradiţii , obiceiuri (e adevărat ceea ce spuneau strămoşii )
• Consensuri (e adevărat ceea ce toată lumea spune că e adevărat )
Este limpede că nici una dintre aceste concepţii nu rezistă la o
analiză atentă.

C. ADEVĂRUL EXISTĂ OBIECTIV, POATE FI CUNOSCUT

ŞI ESTE ABSOLUT.
Am văzut că celelalte concepţii nu stau în picioare; o altă
posibilitate nu există.
Asadar,
Adevărul :
Nu este ceva ce ni se potriveşte sau nu!
Nu este o chestiune de percepţie diferită asupra lumii!
Nu este ceva asupra căruia oamenii se pun de acord şi apoi
legiferează!

Faptul că oamenii folosesc noţiunile de Bine-Rău, Drept-Nedrept,

Moral-Imoral, arată că toţi oamenii sunt conştienţi de existenţa unei
Legi Morale Obiective, tot atât de absolută şi imuabilă ca şi legile
fizicii. Fie că o credem, fie că nu, legile Universului funcţionează
fără a ţine seama de părerile subiective ale oamenilor.
Cine ar fi nebunul care, după ce a votat împreună cu prietenii
împotriva legii gravitaţiei, să se arunce de la etaj?
Existenţa unei legi morale implică şi existenţa unui Legiuitor Moral
Suprem, fiindcă dacă Dumnezeu nu există pot face ce vreau. Căci
chiar dacă unii sunt de altă părere decât mine în ceea ce eu fac, nu
există nici o bază pe care să afirme că ei au dreptate şi nu eu.
Dacă Dumnezeu nu există, noţiunile de Moral-Imoral, Bine-Rău,
Drept-Nedrept se golesc de orice conţinut şi işi pierd sensul.

10
Dacă Dumnezeu nu există, tu eşti un accident biologic (ca toată
rasa umană dealtfel), n-ai nici un sens în viaţă şi nici o valoare.
Orice ţi s-ar întâmpla e o “întâmplare“ şi n-ai nici un drept să
spui că eşti nedreptăţit sau abuzat. Dacă mori mai devreme sau
mai târziu, şi în ce fel, sunt doar întâmplări, egale cu aceea de a
te fi născut. Oricum peste 1000 de ani nimeni nu va mai şti că
tu ai existat şi nimănui nu-i va mai păsa ce viaţă ai dus tu, ce te-
a frământat, ce te-a bucurat, ce te-a întristat.
S-ar putea obiecta ca există o “opinie publică”, sau legi şi norme care
reglementează inclusiv problemele legate de moralitate, dar :
♦ Istoria arată că societatea şi civilizaţia nu ne-au făcut mai
buni. In al doilea război mondial s-au luptat cele mai “civilizate“
naţiuni .
♦ Căminele studenţeşti ar trebui să fie unele dintre cele mai
“sfinte “ locuri dacă civilizaţia şi cultura ne-ar face mai buni.
♦ In ţările considerate mai civilizate problematica crimei,
violenţei, drogurilor este mai accentuată decât în ţările mai puţin
civilizate.
♦ Dacă normele societăţii ne sunt suficiente, de ce ne supărăm
totuşi dacă într-un proces instanţa dă cîştig de cauză părţii adverse şi
de ce ne simţim nedreptăţiti ? De ce suntem contrariaţi şi afirmăm
despre unele legi că nu sunt bune? În raport cu ce evaluăm noi dacă
aceste legi sau verdicte sunt drepte sau nu, dacă n-ar exista ceva
exterior, obiectiv, ca punct de referinţă la care să ne putem raporta ?
Legile morale ale societăţii arată ce ar trebui să facă oamenii, nu
ceea ce fac; de unde această idee despre cum ar trebui să fie ?

Cum stau însă lucrurile dacă Dumnezeu există ?

♦ Noţiunile de Moral-Imoral ,Bine-Rău, Drept-Nedrept au un
sens, şi acesta este definit de Legiuitorul Moral Suprem.
♦ Adevărul există obiectiv, poate fi cunoscut şi este absolut.

11
♦ Tu eşti unic, creat după chipul lui Dumnezeu, pentru
scopurile lui Dumnezeu şi eşti destinat pentru o viaţă veşnică, într-un
trup indestructibil, alături de Creatorul tău, într-o lume a dragostei în
care nu va mai exista suferinţă.
♦ Tu poţi avea o relaţie directă cu Creatorul tău.
♦ Dumnezeu te iubeşte şi are un scop bun pentru viaţa ta.
♦ Viaţa ta are un sens, un scop şi o valoare.

ALTE ARGUMENTE ÎN FAVOAREA EXISTENŢEI LUI

DUMNEZEU

1. Argumentul cosmologic.Creaţia.
In ce priveşte originea Universului avem doar următoarele 3
posibilităţi:
 Universul e veşnic. Această ipoteză este infirmată de ştiinţă :
• Cercetătorii fizicieni afirmă că Universul are o vârstă
• Teoria ”Big-Bangului” afirmă că Universul are un început
estimat la 4,5 mld ani în urmă
• “Teoria deplasării spre roşu” , legată de mişcarea de
îndepărtare a galaxiilor, susţine că Universul are o vârstă
• Legea radioactivităţii implică faptul că dacă Universul nu ar
avea o vârstă finită, deja demult ar fi încetat orice radioactivitate
• Legea entropiei (Legea a 2-a a Termodinamicii ) stabileşte că
evoluţia tuturor sistemelor este spre dezordine. Dacă Universul ar fi
veşnic, acum ar trebui ca totul să fie haos. Şi tot ar rămâne întrebarea:
de unde a apărut ordinea ?
 Universul nu e veşnic, dar e autocreat. Această ipoteză este
infirmată de asemenea de ştiinţă, Legea Conservării Energiei “nimic
nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă” afirmând că
materia şi energia se transformă, dar nu au capacitatea de autocreaţie.

12
 Universul nu e veşnic, el este creat. Aceasta ipoteză este
singura care rămâne, iar ea implică existenţa unui Dumnezeu
Necreat, Veşnic, Creator.

2. Teoria vidului fizic

Iată că, prin descoperiri recente, chiar ştiinţele exacte aduc
argumente în favoarea existenţei lui Dumnezeu. (Acest material a
fost preluat dintr-un studiu prezentat la o sesiune de comunicări
stiinţifice ale Armatei, în legătură cu războiul energo-informaţional).
Vidul fizic este un concept modern specific mecanicii
cuantice, şi reprezintă „un obiect cuantic complex şi dinamic care se
manifestă prin fluctuaţii”. Vidul fizic reprezintă cauza apariţiei aşa-
numitei „deplasări Lembov” într-o structură ultrasubţire a radiaţiei
atomului de hidrogen determinând apariţia efectului Cazimir.
Descrierea ştiinţifică a teoriei vidului fizic a lui Sipov se
bazează pe teoriile lui S. Veinberg, A. Salam şi S. Gleshou, şi are la
bază trei ecuaţii de vid: a lui Einstein, a lui Heizenberg şi cea a lui
Yung-Millis, care reprezintă ecuaţii structurale ale geometrei lui R.
Veitzenbok. Concluzionăm ca teoria lui Sipov este construită pe baze
fundamental riguroase1.
Teoria Vidului Fizic (TVF) a permis înţelegerea de pe poziţii
noi a structurii Universului. Conform acesteia, realitatea, a cărei
parte suntem şi noi toţi, se compune din 7 niveluri ierarhice:
• Primele 4 nivele inferioare au fost numite „fizică
obiectivă”, care reprezintă obiectul de studiu al fizicii standard.
•Următoarele două nivele au fost numite „fizică
subiectivă”, deoarece o serie de rezultate teoretice şi

1
Ca o dovadă a funcţionalităţii sale, această teorie a permis realizarea aşa-
numitelor „dispozitive termice cu randament supraunitar” (de până la 400%) - în
sisteme fizice deschise - de neconceput până astăzi, datorită limitărilor impuse de
legea conservării energiei – în sisteme închise - care postula imposibilitatea
construirii unor perpetuum mobile. Aşa numitele „Pompe de căldură geotermală”
sunt o implementare domestică a acestor cercetări.

13
 experimentale arată că aceste două nivele, împreună cu ultimul,
joacă un rol primordial în conştiinţa omului.
• Ultimul nivel, al Spiritului, denumit de Sipov nivelul
„Nimicului Absolut” reprezintă nivelul legat de manifestarea
globală a Spiritului ca factor cosmic. De reţinut este afirmaţia că
„Nivelul spiritului trebuie să aibă un început creator şi volitiv”
care incumba iminenţa esenţei creatoare a Spiritului şi
inevitabilitatea esenţei volitive a acestuia.
„TVF ca şi modelele fizice construite, nu numai că ne oferă
baze de creare a unei „fizici a conştiinţei”, dar ne permit chiar să ne
apropiem de reprezentările fizice ale rolului Spiritului”
concluzionează autorul articolului.
Vedem aşadar că oamenii de ştiinţă l-au găsit pe Dumnezeu,
chiar dacă nu Îl numesc aşa. Ce altceva putem înţelege când ni se
vorbeşte de iminenţa esenţei creatoare şi inevitabilitatea esenţei
volitive a Spiritului decât că există un Creator care prin Voinţa Sa a
declanşat naşterea Universului.
3.Argumentul antropiei. Totul este atât de precis alcătuit încât
orice modificare ar putea duce la imposibilitatea existenţei vieţii pe
Pământ (distanţa Pământ – Soare, raportul apă – uscat, compoziţia
chimică a atmosferei, a corpului omenesc etc).
4. Argumentul conştiinţei. Cum ar fi putut apărea conştiinţa
de sine dintr-un Univers fără conştiinţă de sine ? Cum ar fi putut
apărea ideea că fiecare trebuie să-şi urmeze propria conştiinţă ? Ce
este conştiinţa, de unde vine, şi de ce trebuie s-o urmăm ? De ce
atunci când greşim simţim nevoia să ne justificăm în faţa acestei
conştiinţe?
5. Argumentul personalităţii. Cum a putut apărea
personalitatea dintr-un Univers impersonal ? Cum a putut apărea
dragostea, ce este ea, şi de unde provine nevoia de dragoste ? Cum
putem demonstra existenţa / inexistenţa dragostei, şi pe ce bază o
putem defini într-un Univers insensibil?

14
 6. Argumentul ontologic. De unde există în toate culturile
ideea că există Divinitate, că omul e certat cu Divinitatea şi că trebuie
să caute o cale de împăcare? Cine ar fi inventat un Dumnezeu care
ne refuză toate plăcerile dubioase?

Mărturia
7. oamenilor de ştiinţă şi a altor
personalităţi
7.1 Ştiinţa este compatibilă cu credinţa în Dumnezeu 2.
Mărturie stau o serie întreagă de oameni de ştiinţă, care au crezut în
El.
Johannes Kepler, cel care a formulat matematic Legea
atracţiei Universale, a spus: Mare este Dumnezeu, şi înţelepciunea
Lui nu are sfârşit... Intenţionam să devin teolog...dar văd acum că
prin strădaniile mele Dumnezeu este slăvit şi în astronomie deoarece
“cerurile spun slava lui Dumnezeu”, şi de asemenea „Cred ... numai
şi numai în slujirea lui Isus Hristos...”
Sir Isaac Newton, al cărui nume este legat de formularea
legii gravitaţiei şi care a adus contribuţii fundamentale în fizică şi
calculul matematic : „Am convingerea fundamentală că Biblia este
Cuvântul lui Dumnezeu, scris de oameni insuflaţi de Dumnezeu.
Studiez zilnic Biblia.” şi ”există mai multe semne sigure de
autenticitate în Biblie decât în orice istorie profană.”
Michael Faraday, pionier al electricităţii, inventator al
generatorului şi transformatorului electric, fiind întrebat de un
reporter ce speculaţii face în legătură cu ce urmează după moarte, a
răspuns, făcând referire la versetul 2 Timotei 1.12: Speculaţii? Nici
una. Am certitudini. “Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El
are puterea să păzească ce i-am încredinţat, până în ziua aceea”.
James Joule, al cărui nume este legat de Legea Joule, de
numele unităţii de măsură a energiei, de contribuţii în
Termodinamică, a fost un creştin cunoscut. În perioada în care

2
Referinţă: Abou-Rahme, Farid. Dr. ( 1998). Şi Dumnezeu a zis... Autoritatea
Bibliei Confirmată de ştiinţă. Cluj: Editura Logos

15
darwinismul făcea ravagii în Anglia, la 1864, un număr de 717
oameni de ştiinţă au semnat un manifest remarcabil numit
„Declaraţia studenţilor în ştiinţele naturale şi fizică” în care îşi
mărturiseau încrederea pe care o aveau în integritatea ştiinţifică a
Sfintelor Scripturi. Joule credea cu tărie că Dumnezeu este Creatorul.
El a afirmat: după cunoaşterea şi împlinirea voii lui Dumnezeu,
următorul meu ţel este să cunosc câte ceva despre atributele Sale -
înţelepciunea, puterea şi bunătatea Sa - aşa cum sunt ele arătate în
lucrarea mâinilor Sale.
James Clerk Maxwel, autorul teoriei câmpului
electromagnetic era prezbiter în biserica locală. În notiţele sale s-a
descoperit o rugăciune: Dumnezeule atotputernic, Tu l-ai creat pe om
după chipul Tău şi l-ai făcut un suflet viu ca să te poată căuta pe tine
... Invaţă-ne să studiem lucrarea mâinilor Tale pentru a supune
pământul spre folosinţa noastră, şi întăreşte-ne raţiunea pentru
slujirea Ta ... ca astfel să primim binecuvântatul Tău cuvânt pentru a
crede în Cel pe care Tu l-ai trimis să ne dea cunoştinţa mântuirii şi a
iertării păcatelor noastre.
William Thomson-Lord Kelvin, descoperitor al scalei de
temperatură absolută şi inventator cu peste 70 patente, a afirmat:
pretutindeni în jurul nostru se află dovezi copleşitoare ale unui
proiect divin, inteligent şi binevoitor. Concepţia ateistă mi se pare
atât de lipsită de sens încât nici nu o pot exprima în cuvinte.
Samuel Morse, inventatorul telegrafului şi a codului ce-i
poartă numele, a transmis ca primul mesaj oficial din lume un text
din Biblie: “ce lucruri mari a făcut Dumnezeu”
Louis Pasteur, a pus bazele microbiologiei şi bacteriologiei.
A inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea. Este autorul legii
biogenezei care afirmă că viaţa nu poate proveni decât din viaţă,
contrazicând ideea evoluţiei prin generare spontană. El a afirmat:
Stiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu. Cu cât studiez mai mult
natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului.
Baronul de Marchestown, fondatorul logaritmilor,a publicat
comentarii la cartea “Apocalipsa”

16
 Altii: Fleming (electronică), Lister (chirurgie antiseptică),
Simpson (anestezie), Dalton (teoria atomică), Fraţii Wright
(avionul cu motor), Mendel (genetică), Euler (calcul matematic),
von Braun ( rachete spaţiale), ……..
Toţi aceştia, şi încă mulţi, mulţi alţii, au fost convinşi de
faptul că adevărata ştiinţă confirmă întotdeauna Cuvântul lui
Dumnezeu.

7.2 Mărturii ale altor oameni celebri3:

Abraham Lincoln : “Eu cred că Biblia este cel mai mare
dar dat vreodată omului. Tot ce e bun de la Mântuitorul lumii ne este
dat prin intermediul acestei Cărţi“.
George Washington :“este imposibil să guvernezi lumea
cum se cuvine fără Dumnezeu şi fără Biblie”.
Regina Victoria : Cartea aceasta (Biblia) stă la baza
supremaţiei Angliei
Immanuel Kant: Existenţa Bibliei ca o carte pentru popor
este cel mai mare bine pe care l-a trăit rasa umană. Orice încercare
de a o minimaliza este o crimă împotriva omenirii.

Dumnezeu există, fără urmă de îndoială. În ce fel ne

afectează viaţa această concluzie ? Poate că nu ne deranjează prea
mult faptul că există undeva în Univers un Dumnezeu : El e cu
treaba lui, noi cu ale noastre. Abia când începem să-l cunoaştem pe
El, şi ce spune El, ne dăm seama că nu mai putem ignora felul în
care ne trăim viaţa.

3
Referinţă: Halley, H.Henry. (1983). Manual Biblic. Editura „Door of hope”

17
 Scrisoarea 2. BIBLIA

Tot ce putem ştii despre Dumnezeu este cuprins într-o carte

numită Biblia. Această scriere afirmă despre sine că este Cuvântul
infailibil al lui Dumnezeu şi că a fost scrisă prin revelaţie de nişte
oameni insuflaţi (inspiraţi) de El. Este pe de o parte o carte istorică,
iar pe de altă parte conţine voia lui Dumnezeu revelată oamenilor.
Termenul “biblia“ vine de la grecescul “biblos” - cărţi. Se mai
numeşte şi Scriptura. Are două părţi numite Vechiul Testament
(V.T.), care conţine legământul lui Dumnezeu cu poporul evreu şi
istoria acestuia, si respectiv Noul Testament ( N.T.), care conţine
chemarea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire la un legământ
veşnic. Unele Biblii mai conţin nişte scrieri numite “ apocrife “.
Cărţile bibliei au fost scrise pe papirus, apoi pe pergament
(piei de animale rase şi tratate vegetal sau mineral; denumirea vine de
la orasul Pergam). Tocul a fost mai intâi de trestie, apoi s-au folosit
pene. Cerneala era din praf de cărbune amestecat cu sucuri de plante
şi apă. Cărţile erau copiate manual cu respectarea unor reguli foarte
severe a căror încălcare se putea solda cu moartea scribului şi arderea
copiei greşite.
Două manuscrise descoperite ale V.T. datate la o diferenţă
de 1000 de ani între ele au sub 5% erori de transcriere şi aceste
diferenţe nu sunt în legătură cu fundamente doctrinare.

DE CE ESTE BIBLIA CREDIBILĂ ?

1. Autorii Scripturii
V.T. a fost scris de nişte evrei numiţi prooroci (profeţi),
recunoscuţi ca atare de poporul evreu, şi care au fost martori oculari
la majoritatea actelor istorice descrise în Scriptură.
N.T. a fost scris de apostoli sau apropiaţi ai acestora care au
fost şi martori oculari la evenimente.(2Pet1.16, 1Ioan1.3, Luca 1.1-3)

18
 Dacă scrierile ar fi fost minciuni ele ar fi fost criticate şi
demascate imediat, căci existau încă de pe atunci destui duşmani ai
creştinismului. Insă noi putem observa apelul plin de îndrăzneală al
autorilor la cunoştintele ascultătorilor (Fapte 2.22, Fapte26.24 )
Fapte 2.22 Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe
Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin
minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut
Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
Fapte 26.24-26 Pe când vorbea el astfel ca să se apere,
Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea
multă te face să dai în nebunie.
„Nu sunt nebun, prea alesule Festus a răspuns Pavel
„dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu
îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din
ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
Cele 4 evanghelii sunt scrise de autori în stil propriu.
Necorelările în anumite chestiuni arată sinceritatea autorilor şi dau,
cu atât mai mult, o deosebită credibilitate lucrurilor prezentate
identic. Scrierile includ şi incidentele, disputele dintre apostoli, fuga
lor (laşitatea), nesiguranţa cu privire la identitatea lui Isus etc.

2. Mărturii ale altor scriitori antici despre N.T. şi

despre evenimentele din acea perioadă.
Pe de o parte nu există nici o scriere antică care să contrazică
afirmaţiile făcute de Biblie. Pe de altă parte există scrieri ale unor
oameni care i-au cunoscut pe apostoli, au cunoscut evenimentele, şi
pe baza veridicităţii şi autenticităţii acestora s-au convertit la
creştinism, şi au fost gata chiar să moară pentru convingerile lor.
Cine ar fi gata să moara pentru o minciună ?
Iată câţiva dintre aceştia :

19
 ♦ Clement din Roma, (95 en ) episcop al Romei. Ucenic al lui
Petru.
♦ Ignatiu,(70-110 en ) episcop de Antiohia. Martirizat. Ucenic
al lui Ioan.
♦ Policarp (70-156 en ),episcop de Smirna. Martirizat.Ucenic al
lui Ioan.
♦ Papias (130 e.n. ) Episcop de Hierapolis. Martirizat.Ucenic al
lui Ioan.
Alti scriitori antici
Iosefus Flavius.(100 en)-Istoric Evreu.
Aristide (135 en)- Filozof grec.

3. Confirmări arheologice. Se poate afirma categoric că

nici o descoperire arheologică nu a putut contrazice vreo referinţă
biblică. Polemicile care există se referă la faptul că până acum n-au
fost descoperite unele lucruri la care Biblia face referire.
Mulţi arheologi care au încercat să contrazică Biblia, după 30-
40 de ani de cercetări s-au convertit la creştinism.(ex. Sir William
Ramsay)
Exemple din V.T.:
•Criticii susţineau că pe vremea lui Moise (1500 ien)
nu erau cunoscute oglinzile de alamă ,care ar fi apărut abia 1000
de ani mai tirziu, şi că deci scrierile lui Moise sunt contrafaceri şi
au fost scrise mult mai târziu decât pretind. Ulterior s-au
descoperit asemenea oglinzi în Egipt, datate 1500 ien.
• Prăbuşirea zidurilor Ierihonului (Iosua 6) exclusiv prin
puterea lui Dumnezeu era contestată de critici. Săpăturile
efectuate între 1930-1936 au confirmat că zidurile au fost
prăbuşite înspre exterior (nu în interior cum se întâmplă în urma
unui asediu), şi care confirmă afirmaţia Bibliei potrivit căreia
atacatorii au urcat în cetate păşind peste aceste dărâmături.

20
 • Geneza 11.9 afirmă că exista o singură limbă, dar
Dumnezeu a încurcat limbile întregului Pământ la Turnul Babel.
Mulţi filologi sunt astăzi de părere că toate limbile au o origine
comună, iar alţii susţin chiar că pot dovedi acest lucru cu
metodele specifice lingvisticii.
• Istoria bătăliei lui Avram cu Chedorlaomer (Geneza
14 ) a fost considerată fictivă deoarece nu s-au găsit urme ale
celor 5 cetaţi legendare (Sodoma,Gomora, Adma, Teboim şi
Ţoar). Săpăturile de la Ebla 1964-1974 au descoperit 17 000 de
tăbliţe care consemnează existenţa celor 5 cetăţi şi aduc lumină
asupra multor altor probleme aflate în discuţie.
Exemple din N.T.:

• Criticii susţineau că în perioada naşterii lui Isus n-a

fost nici un recensământ şi că nu a existat un guvernator cu
numele Quirinius. Ulterior s-a descoperit ca Romanii făceau un
recensământ la fiecare 14 ani pentru a-i înregistra pe plătitorii de
taxe. Acest procedeu intrase în vigoare sub domnia lui Augustus,
şi al doilea recensământ este azi plasat de istorici pe vremea
naşterii lui Isus. O inscripţie găsită în Antiohia confirmă că un
anume Quirinius a fost guvernator în anul 7 ien.
• Scăldătoarea Betesda era considerată o legendă fiindcă
ea nu apărea în alte izvoare istorice, doar în N.T. Săpături
ulterioare au identificat-o, în 1888.
• Luca n-ar fi folosit corect titlurile conducătorilor
filipeni, numindu-i “praetori “ în loc de “duumuirs “. Descoperiri
ulterioare au confirmat corectitudinea lui Luca.
• A.N. Sherwin White, istoric clasic scria : ”în ce
priveşte cartea “Faptele Apostolilor “ confirmarea istoricităţii ei
este de-a dreptul uimitoare. Orice încercare de respingere a
istoricităţii acestei cărţi, chiar şi în materie de detalii, este
absurdă.

21
 4. Comparaţia Bibliei cu alte scrieri ale antichităţii

Autor Când a fost Cele mai Interval Număr

scrisă vechi de timp de copii
copii găsite
Cesar 100-44 ien 900 en 1000 10
Platon (tetralogii) 427-347 ien 900 en 1200 7
Tacitus (anale) 100 en 1100 en 1000 20
Plinius cel 61-113 en 850 en 750 7
tinar(istorie)
Tucidide (istorie ) 460-400 ien 900 en 1300 8
Suetoniu (viata 75-160 en 950 en 800 8
cezarilor)
Herodot (istorie ) 480-425 ien 900 en 1300 8
Sofocle 496-406 ien 1000 en 1400 193
Lucretiu 53 ien 1000 en 1050 2
Euripide 480-406 ien 1100 en 1500 9
Demostene 383-322 ien 1100 en 1300 200
Aristotel 384-322 ien 1100 en 1400 49
Homer (Iliada) 900 ien 400 en 500 643
Noul Testament 40-100 en 125 en 25 Peste
24000

Compararea scrierilor se face după următoarele criterii:

• Câte exemplare s-au găsit
• Cât de mult se apropie cea mai veche copie găsită de
data scrierii originalului
• Ce diferenţe există între diferitele manuscrise.
Comparând Biblia cu Iliada, pentru care s-au găsit cele mai multe
copii, cercetătorii au descoperit următoarele:
-Iliada –degradare textuală 5%
-V.T. –degradare textuală 5%
-N.T. –degradare textuală 0,5%

22
 Nici un specialist nu ar pune la îndoială autenticitatea
scrierilor lui Herodot sau Tucidide pentru faptul că cele mai vechi
copii găsite sunt scrise la 13oo de ani după original, sau pentru că au
fost găsite doar 8 exemplare.
Oricine desconsideră Biblia, din aceleaşi motive va
trebui să desconsidere întreaga literatură a antichităţii.
In paralel cu scrierea şi multiplicarea cărţilor Scripturii au
început să apară şi falsuri cu pretenţii de “scripturi”. În anul 397 en
conducătorii Bisericii s-au întâlnit în Conciliul de la Cartagina
pentru a stabili Canonul Bibliei. Pentru a fi considerată “Scriptură”
orice carte trebuia să satisfacă următoarele condiţii:
♦ Să fie inspirată de Dumnezeu
♦ Cărţile V.T. trebuiau să fie scrise, aşezate împreună sau
recomandate ca adevărate de un profet din vechime.
♦ Cărţile N.T. trebuiau să fie scrise de un apostol sau un
ucenic al acestora care a umblat şi a lucrat alături de ei.
♦ Să fie autentice. Să fi fost folosite şi acceptate de oameni
recunoscuţi ai lui Dumnezeu, şi aceştia să fi folosit citate din
ea.
♦ Sa fie dinamică; să aibă puterea transformatoare de viaţă a
lui Dumnezeu.
Toate cărţile asupra cărora exista o urmă de îndoială au fost
îndepărtate.
În urma acestei selecţii au fost păstrate şi considerate
canonice scrierile pe care le avem astazi în Bibliile noastre. În afara
de acestea, unele biblii (ex. cea ortodoxă) mai conţin câteva cărţi
numite Apocrife, care:
-nu au pretenţia că sunt inspirate de Dumnezeu
-au doar valoare istorică, acoperind perioada de la 300 ien
până la relatările în legatură cu naşterea lui Isus.

23
 -nu sunt acceptate de canonul ebraic (ar trebui să facă parte
din VT)
-n-au fost citate de Isus sau de apostoli

In ţara noastră , până la 1858 traducerile au fost scrise cu

alfabetul slavon, litere chirilice, apoi cu alfabetul latin :
♦ 1561 Evangheliarul slavo-român (cele 4 evanghelii ).
Tiparit de Diaconul Coresi.
♦ 1582 Palia de la Orăştie (Geneza şi Exodul în limba
română). Tipărit de Şerban, fiul Diaconului Coresi.
♦ 1648 Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia ). Pentru
prima dată întregul N.T. în limba română.
♦ 1688 Biblia de la Bucureşti. Tradusă de Nicolae Milescu
sub domnia lui Şerban Cantacuzino.
♦ 1795 Sfintele Scripturi tipărite de Samuel Micu Klein la
Blaj
♦ 1858 şi 1874 tipărită la Sibiu respectiv Iaşi
♦ 1895 tradusă direct din greacă de Dr. N. Nitzulescu,
tipărită la Bucureşti.
♦ 1923 Traducerea Dumitru Cornilescu, cea mai răspândită
în România.
♦ 1988 Ultima traducere ortodoxă, modernă, sub îngrijirea
lui Teoctist.
Polemicile izvorâte din eventualele diferenţe de traducere
trebuiesc analizate direct pe original, şi ţinând cont de spiritul şi
litera în care au fost scrise. În Apocalipsa 22.18-19 şi
Deuteronom 4.2 există avertismente severe împotriva celor care
vor contraface scrierile biblice.

24
 E interesant să ştim ce spune Biblia despre ea însăşi, ceea ce
o deosebeşte de alte scrieri:
♦ 2 Petru 1.21 Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin
voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de
Duhul Sfânt. (afirmaţie a lui Petru)
♦ 2 Timotei 3.16,17 Toată Scriptura este însuflată de
Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să
dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice
lucrare bună. (afirmaţie a lui Pavel )
♦ Ioan 10.35 Scriptura nu poate fi desfiinţată. (afirmaţie a
lui Isus)
♦ Galateni 1.11,12 Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia
propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească pentru
că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin
descoperirea lui Isus Hristos. (afirmaţie a lui Pavel )
♦ Matei 24.35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele
Mele nu vor trece. (afirmaţie a lui Isus )

DE CE ESTE CONTESTATĂ BIBLIA?

Având atâtea dovezi clare şi incontestabile că Biblia este

adevărată, ne putem întreba pe bună dreptate: de ce totuşi unii o
contestă? De ce oare când aduci vorba de Dumnezeu şi de Biblie ai
sentimentul că oamenii caută motive să schimbe vorba, sau chiar să
plece?
S-a constatat că motivul de bază pentru care oamenii nu cred
în Dumnezeu şi în Biblie este că nu vor să creadă, şi asta pentru
simplul motiv că “le-ar da peste cap” felul de a trăi. Ei nu vor să se
confrunte cu adevărul. E mult mai uşor să crezi ce spune Herodot sau
Tucidide, dar dacă iei în serios ce scrie Biblia tu trebuie să iei o
decizie pentru viaţa ta.

25
 In esenţă, Biblia susţine că Isus este ultimul cuvânt
adresat de Dumnezeu unei omeniri căzute şi răzvrătite
împotriva Lui şi care trăieşte în independenţă de Creatorul său,
şi Acesta aşteaptă un răspuns.

Poate că este un lucru dureros pentru mândria ta să

trebuiască să recunoşti că eşti o “creatură“, ceva făcut de
altcineva, pentru un scop stabilit de acela, că există un Creator
care are drept de viaţă şi de moarte asupra ta, care poate face
orice vrea cu viaţa ta şi că nu există nici o instanţă mai înaltă la
care să-ţi revendici vreun drept de “autodeterminare“. Este
enervant să conştientizezi că nu eşti de capul tău în acest Univers,
că nu ceea ce vrei tu e important, ci ceea ce vrea El este
determinant atât pentru viaţa ta cât şi pentru intregul Univers, şi
că El e atât de Suveran încât nu dă nimănui socoteală de
hotărârile Sale. În acest Univers e drept ceea ce El zice că e
drept, e bun ceea ce El zice că e bun, e moral ceea ce El consideră
moral, e Adevăr ceea ce El numeşte Adevăr. In Istoria
Universului se va întâmpla ceea ce El a decis, şi a afirmat că se va
întâmpla.
Până nu înţelegi Suveranitatea Sa nu poţi să înţelegi
bunătatea Lui care te cheamă să faci parte din familia Sa. Până
când nu înţelegi că eşti o fiinţa fără drepturi, fără merite, că nu
poţi revendica nimic, că nu ţi se cuvine nimic, nu poţi aprecia
ceea ce El iţi oferă: paternitatea Sa.
Poate ţi se pare “nedrept” că lucrurile stau aşa ? Biblia
răspunde:
Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre
cioburile pămîntului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce
faci? Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâni?
Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut? Şi
mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?

26
 Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său:
„Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească
pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mânilor Mele?
Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu
mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor.( Isaia
45.9-12)
Citeşte şi cartea lui Iov capitolele 38-41

Concluzii :
Biblia este adevărată şi conţine voia Creatorului pentru creaţia
Sa, revelată prin oameni aleşi de El.
A fost “curăţată” de falsuri, fiecare carte fiind selectată pe
principiul: “dacă ai îndoieli, arunc-o”.
A fost transmisă peste generaţii fără modificări.
E o carte care ne arată cine suntem, ce destin avem, ce trecut
de plâns avem şi cum putem fi salvaţi.
Aşadar avem toate motivele să luăm Biblia foarte în serios.

27
 Scrisoarea 3. ISUS

CINE A FOST ISUS ?

Ori de câte ori vorbesc despre faptul că există un Dumnezeu,
oamenii pot să cadă de acord asupra celor mai multe chestiuni, dar
când vine vorba despre Isus încep să apară divergenţe. Oare de ce?
Toate cele 3 mari religii (Mozaică, Creştină şi Islamică) cred în
acelaşi Dumnezeu şi recunosc V.T. (Vechiul Testament), dar au
probleme ireconciliabile când e vorba să dea răspuns la întrebarea
“cine a fost Isus? “. Întrebarea nu se referă la istoricitatea persoanei
Isus ci la identitatea acestuia. Isus este singurul om cunoscut în
istorie care nu a fost condamnat la moarte pentru vreo faptă
reprobabilă ci pentru identitatea pe care şi-a asumat-o. În repetate
rânduri El a susţinut că este Însuşi Dumnezeu.
Ioan 10.30-33 “Eu şi Tatăl una suntem”.
Atunci Iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune, care vin de la
Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în
Mine?
Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi
cu pietre în Tine, ci pentru o hulă, şi pentru că Tu, care eşti un om,
Te faci Dumnezeu.
Ioan 14.7-9 Dacă m-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi
pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.
„Doamne, i-a zis Filip „arată-ne pe Tatăl şi ne este de
ajuns.
Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai
cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici
tu dar: „Arată-ne pe Tatăl?
În momentul în care încercăm să analizăm această pretenţie a
lui Isus, vom constata că avem practic doar 4 posibilităţi, pe care le
vom investiga în continuare:

28
 1. Isus a fost un mincinos. Această ipoteză nu stă în picioare.
Nu poţi să fii un mare profet şi învăţător în domeniul moralei dacă în
punctul central al învăţăturii tale ai fi un mincinos. Caracterul lui a
fost întotdeauna în concordanţă cu afirmaţiile lui.
Ioan 8.45,46 Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă
credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun
adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
Nu putea fi un mare profet şi învăţător care propovăduia
smerenia şi să pozeze el, un muritor, în Dumnezeu.
2. Isus a fost un nebun. Această ipoteză n-are nici un suport.
În toată viaţa lui nu a existat nici un indiciu de dezechilibru, nebunie,
megalomanie, lucruri care ar fi trebuit să însoţească pe unul care s-ar
fi pretins Dumnezeu şi care, bazându-se doar pe sărăcia şi pe vorbele
sale, să vrea să răstoarne orice altă religie şi să pretindă închinare
chiar şi după moartea Sa, ba mai mult chiar să pretindă celorlalţi
sacrificiu până la moarte pentru el.
3. E o legendă faptul că el a susţinut că este Dumnezeu. Cu
alte cuvinte el n-ar fi susţinut acest lucru, doar ucenicii i-au atribuit
cuvintele care revendică Dumnezeirea lui. Aceasta ipoteză cade
fiindcă acesta este motivul pentru care el a fost condamnat.
Evangheliile au fost scrise la scurt timp de la evenimente, când mulţi
martori erau încă în viată, şi astfel nimeni nu le-ar mai fi luat în
serios, darămite să le perpetueze prin rescriere, să şi le însuşească, şi
să fie gata să moară pentru ele.
4. Isus chiar este Dumnezeu. Deşi unii nu vor să admită,
aceasta este singura alternativă care rămâne şi care este susţinută de
argumente imposibil de demontat:
• N-a avut păcat Ioan 8.45,46 Cine din voi Mă poate
dovedi că am păcat?
• A împlinit profeţiile, chiar şi pe cele care nu depindeau de
voinţa lui (locul naşterii, seminţia etc).
• A făcut minuni ( Ioan 10. 37,38: Dacă nu fac lucrările
Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă

29
 nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea): a
liniştit furtuna, a transformat apa în vin, a hrănit 5000 de
oameni cu 5 pâini şi 2 peşti, a înviat pe Lazăr, a vindecat mii
de oameni, a scos demoni.
• A înviat din morţi (dar nu ca Lazăr, ci într-un altfel de
trup, un trup de slavă)
Acest punct este esenţial pentru învaţătura pe care a
propovăduit-o Isus. Dacă El n-a înviat, principiile pe care le-a enunţat
nu sunt decât o nouă filozofie, pe când dacă este adevărat aceasta
înseamnă că într-adevăr viaţa veşnică, într-un trup nemuritor, alături
de Creator, este o realitate.
Un tânăr judecător, Frank Morison , a cercetat după
procedurile juridice toate dovezile existente, cu scopul declarat de a
arăta o dată pentru totdeauna că învierea lui Isus este o farsă. El dorea
să scrie totul într-o carte în care să explice cum s-au întâmplat în
realitate lucrurile. După mulţi ani de zile de cercetări a scris într-
adevăr o carte cu titlul “Who moved the stone” (Cine a mutat piatra )
în care demonstreză însă, fără putinţă de echivoc, că Isus într-adevăr
a înviat. Lucrarea se deschide cu un capitol intitulat “Cartea care a
refuzat să fie scrisă“, cu referire la intenţia lui iniţială.
Argumentul principal al învierii este că mormântul era gol.
Care ar fi ipotezele alternative principale care ar putea explica
de ce mormântul era gol?
♦ Ucenicii i-au furat trupul. Dacă ucenicii ar fi ştiut că
învierea e o minciună nu putem explica faptul că nişte oameni
laşi au devenit peste noapte nişte eroi gata să moară pentru
convingerea lor ca Isus a înviat.
♦ Romanii i-au luat trupul. Dacă ei ar fi vrut să-l ia, ce
rost ar mai fi avut să pună nişte ostaşi să-l păzească.
♦ Iudeii i-au luat trupul. Dacă l-ar fi luat ei, l-ar fi arătat
imediat pentru a stinge zvonul învierii lui.
♦ Altcineva i-a luat trupul. Cine şi-ar fi riscat viaţa
înfruntându-se cu soldaţii romani, şi care ar fi fost mobilul?

30
 ♦ Isus nu era mort ci doar leşinat, şi a dat singur piatra
la o parte. Este absurd să credem că după toate suferinţele pe
care le-a îndurat, după o presupusă trezire din leşin să aibă
puterea să dea la o parte piatra care cântărea câteva sute de
kilograme, apoi să treacă neobservat de soldaţii romani şi în
cele din urmă să se prezinte plin de viaţă şi putere în faţa
ucenicilor prezentându-se ca “Prinţul Vietii”.
Un alt argument al învierii sunt arătările lui Isus după
înviere. Biblia ne prezintă 10 arătări distincte dintre care unele unor
persoane particulare (Petru, Iacov), apoi ucenicilor ca grup, şi în cele
din urmă unui grup de peste 500 de adepţi, întâlniri la care a vorbit cu
ucenicii, a mâncat cu ei, a fost pipăit de Toma.
Concluzia este fără doar şi poate că Isus a fost Dumnezeu cu
adevărat tot aşa cum a fost şi Om cu adevărat.
Aşadar, cea mai bună dovadă că Dumnezeu există este că
El ne-a vizitat.
TEMĂ: citiţi Faptele Apostolilor Cap 17. 30,31.

31
 Scrisoarea 4. ISTORIA BISERICII

La origine, termenul grecesc pentru biserică, “ecclesia“,

desemna comunitatea credincioşilor şi nu clădirea. Termenul
“biserică“ vine de la latinul “basilica – casa împăratului“ utilizat
ulterior, şi se referă la o clădire, adică la locul de adunare al
credincioşilor (în acelaşi mod termenul englez “ church “ provine din
termenul grecesc “Kiriakos Doma - casa Domnului” )
Biblia foloseşte termenul “ecclesia“ când vorbeşte despre
biserică, adică esenţa bisericii nu este clădirea ci comunitatea
credincioşilor, ansamblul relaţiilor dintre ei.
Am putea afirma că Isus a murit pentru restaurarea
relaţiilor, atât cele dintre om şi Dumnezeu cât şi cele dintre
oameni. Porunca supremă este dragostea, care semnifică relaţii şi
atitudini, şi nu se rezumă la faptul de a respecta nişte norme
rigide de conduită morală.
Biserica a luat naştere în aşa numita zi a Cincizecimii sau
Penticostului, sau a “Pogorârii Duhului Sfânt” sau a “Rusaliilor”
(Fapte 2.1-4) .
Extinderea creştinismului s-a produs prin: prigonire, călătorii
misionare, romani creştinaţi. Factori de influenţă au fost:
♦ Imperiul Roman prin dimensiune, libera circulaţie în
cadrul lui, existenţa drumurilor şi căilor de comunicaţie,
mişcările masive de populaţie între diferite puncte ale
Imperiului.
♦ Dialectul Koine al limbii greceşti era dialect comercial
internaţional, şi era cunoscut în orice parte a Imperiului
Roman.
Creşterea a fost foarte rapidă, la sfârşitul anului 100 en
creştinismul prinsese rădăcini din Germania până în Sahara, şi din
Spania până în India.

32
 In anul 70 en Vespasian asediază Ierusalimul. Survine
moartea lui Nero. Vespasian retrage legiunile, se îndreaptă spre
Roma şi se proclamă Împărat. Îl trimite pe Titus să continue asediul
Ierusalimului. Acesta reuşeşte, dărâmă Templul şi îl incendiază.
Aurul topit curge printre pietre. După incendiu soldaţii romani au
demontat piatra cu piatra pentru a recupera acest aur. Astfel s-a
împlinit profeţia făcută de Isus în ziua de Florii:
Luca 19.41-44 Cînd S-a apropiat de cetate ( Ierusalim ) şi a
văzut-o, Isus a plâns pentru ea, şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu,
măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar
acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. Vor veni peste tine zile, cînd
vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor
strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe
copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră,
pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.
In acest timp, creştinismul care apăruse iniţial ca o sectă
(partidă sau eres (erezie)) în cadrul religiei Iudaice, este separată
oficial de aceasta şi devine credinţa ilegală. Încep perioade de
prigonire intensivă alternate cu perioade de linişte. Începe declinul
bisericii creştine din următoarele motive:
♦ Amestecul cu filozofia greacă
♦ Legalismul iudaic
♦ Slaba învăţătură, datorată martirizării multor învăţători
♦ Apariţia de doctrine false şi falşi apostoli
100-150 en. Perioada “Părinţilor Apostolici“, ucenici direcţi
ai apostolilor (Clement din Roma, Papias, Polycarp, Ignatiu etc).
150-300 en perioada “Apologeţilor”, oameni care au apărat
adevărurile credinţei creştine.
300-600 en perioada “Teologilor“ oameni care s-au împotrivit
teologiilor false, deoarece după anul 100 en au început să apară şi să
se dezvolte primele erezii majore:

33
1. Filosofia greacă susţine că spiritul omului e bun, dar el e captiv
într-un trup rău. Biblia spune invers, trupul nu are nimic rău în sine,
deşi e afectat de “cădere“.
Influenţa acestei doctrine false:
♦ ascetism, monasticism, autoflagelare (toate acestea fiind
greşite): Luca 11.33, Ioan 17.15,18
♦ schimbarea modului de închinare în biserică, dintr-unul
plin de bucurie într-unul rigid, ca a unor oameni aflaţi sub
condamnare. În biserica primară închinarea se făcea după
modelul evreiesc, plin de bucurie:
Psalm 149 Lăudaţi pe Domnul! Cântaţi Domnului o
cântare nouă, cântaţi laudele Lui în adunarea credincioşilor Lui!
Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut, să se veselească fiii
Sionului de Împăratul lor! Să laude Numele Lui cu jocuri, să-L
laude cu toba şi cu arfa! Căci Domnul are plăcere de poporul
Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i. Să salte de
bucurie credincioşii Lui îmbrăcaţi în slavă, să scoată strigăte de
bucurie
Psalm 150 Lăudaţi pe Domnul! … lăudaţi-L, după
mărimea Lui nemărginită!
Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi
arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu
instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale
sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are
suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
1 Timotei 2.8 Vreau, deci, ca bărbaţii să se roage în
orice loc, şi să ridice spre cer mâni curate, fără mânie şi fără
îndoieli.

2.Controversa Ariană : erezia conform căreia Isus nu este

Dumnezeu ci e doar Prima creatură a lui Dumnezeu.

34
 A necesitat întrunirea conducătorilor bisericii în Conciliul
de la Niceea în 325 en unde a fost întocmit “crezul”, şi
Conciliul de la Constantinopol în 381 en unde a fost definitivat,
în care se consfinţeste că Isus e Dumnezeu 100% şi Om 100%.
3. Pelagianismul, intemeiet de Pelagius, un călugar britanic
susţinea că omul se poate mântui singur, prin ascetism. E un curent
foarte la modă şi azi, sub influenţa religiilor orientale. Conciliul de
la Efes 431 en. condamnă definitiv pelagianismul. Postul şi
înfrânările nu sunt greşite, dar ele nu te mântuiesc. La fel stau
lucrurile cu ritualurile.
4. Apariţia unor scrieri false a determinat întrunirea Conciliului
de la Cartagina, 397 en, prin care s-a stabilit Canonul Scripturii.
Conducerea Bisericii era iniţial exercitată în comun de mai
mulţi “bătrâni ai credinţei“, respectaţi de oameni şi confirmaţi de
Dumnezeu. În oraşele mari existând mulţi credincioşi, s-a considerat
ca păstorirea lor necesită o ierarhizare după modelul statal. Astfel s-a
ajuns la numirea unor episcopi, şi în cele din urmă a condus la
Papalitate. Primul care şi-a luat numele de Papă a fost un anume
Siricius în Sec III. Primul Papă adevărat se pare că a fost Grigore cel
Mare la 600 en. Pe la anul 800 Papalitatea devenise o forţă şi îi
confirma pe Împăraţi.

CARACTERISTICILE BISERICII PRIMARE

 Se petreceau semne şi minuni, proorocii, vindecări, eliberări
de demoni, învieri din morţi.
 Credincioşii se întâlneau în case, la asfinţitul soarelui, zilnic,
în grupuri de 20-50 persoane.
 Săptămânal, de regulă duminica (Fapte 20.7) mai multe
biserici din case participau la o adunare mare, de câteva sute
de persoane, în aer liber sau în catacombe, în funcţie de
libertatea de moment de exercitare a credinţei. În oraşele mari
existau biserici de până la 5000 de membri.

35
  Participarea nu era ca în cadrul unei activităţi ci ca în cadrul
unei familii. Oamenii se implicau unii în ajutorarea celorlalţi.
 Intre diferitele biserici erau relaţii de colaborare şi nu de
concurenţă; periodic conducătorii bisericilor se întruneau în
aşa-numitele Concilii pentru a decide în lucrurile majore
privind doctrina şi viaţa creştină.
Programul în biserica primară se desfăşura astfel:
♦ începea cu cântări de laudă şi chiar cu dans în cerc după
modelul evreiesc (Psalm 95,149,150). Era o celebrare liberă
însoţită de bătăi din palme şi strigăte spontane de Aleluia şi
Amin.
♦ urma un timp de rugăciune, pe genunchi sau în picioare,
însoţit de ridicarea mâinilor.
♦ exista un timp dedicat luării cinei în comun (agapa), cu
discuţii libere despre viaţa cotidiană.
♦ se sărbătorea cina Domnului, împărtăşirea cu pâine şi
vin.
♦ nu lipsea învăţătura, începută cu citirea unui fragment din
Scriptură, tot după modelul Iudaic
♦ exista o alternanţă de învăţături, cântări, mărturii,
rugăciuni pentru bolnavi şi pentru problemele comunităţii.
♦ fiecare membru îşi aducea contribuţia personală în
desfăşurarea întâlnirilor prin profeţii, mărturii, cântări de
laudă, etc.
♦ Nu exista o diferentă de tip laici şi clerici, nu exista o
îmbrăcăminte specială pentru conducerea bisericii.
♦ Biserica era caracterizată prin dragoste şi acceptare,
aceasta fiind ţinta poruncii lui Isus.

36
CONSTANTIN CEL MARE
O întorsătură radicală avea să aducă în istoria
creştinismului convertirea Impăratului Constantin cel Mare. Înaintea
unei lupte el are un vis cu o cruce şi cuvintele “sub acest semn vei
învinge“. După câştigarea războiului el se creştinează şi legalizează
creştinismul prin Edictul de la Mediolanum 313 en. Proclamă
Duminica zi oficială de sărbătoare. Deoarece în religia Romană
Împăratul avea şi titlul de “Pontifex Maximus” adică de conducător
suprem al religiei (Mare Preot), se autoproclamă şi Mare preot al
religiei creştine şi incepe să “îmbunătăţească“ rânduielile în Biserică.
Atitudinea lui a fost continuată de Împăratul Theodosie I, 379-395
en, care a distrus templele păgâne şi a dus o politică de creştinare
forţată. Edictul de la Thesalonic 380 en decretează Creştinismul ca
religie oficială în stat .
Care au fost urmările acestor guvernări:
♦ Începe amestecul Bisericii cu Statul, se politizează
creştinismul şi devine “religie de stat“.
♦ Apar construcţii mari dedicate Adunării credincioşilor.
Biserica din case dispare treptat şi odată cu aceasta conţinutul de
relaţii între membrii comunităţii.
♦ Ceremoniile devin oficiale, rigide şi formale, cu forme fixe de
servicii divine.
♦ Incepe diferenţierea clerici-laici, clericii purtând o
îmbrăcăminte specială; apar tot felul de ritualuri.
♦ Miracolele au încetat. Francisc de Assisi, cel care a întemeiat
ordinul Franciscanilor, fiind în vizită la Papa, a avut cu acesta
următorul dialog (în legătură cu versetul din Fapte 3.6)
Papa: A fost un timp când Petru a zis “aur şi argint n-am“,
astăzi nu mai putem spune acelaşi lucru despre Biserică
( făcând aluzie la opulenţa în care se trăia la Curtea Papală)

37
 Francisc: Da, dar nici nu mai putem spune “în Numele lui Isus
ridică-te şi umblă”, referindu-se la viaţa de falsă evlavie în care
trăiau, şi la încetarea manifestărilor Duhului Sfânt)
♦ Apar elemente păgâne în Biserică. Datorită creştinării forţate,
oamenii nedorind să renunţe la convingerile şi ritualurile lor, au
preluat aceste tradiţii în Biserică dându-le o nouă semnificaţie,
astfel:
 Ziua de 25 decembrie, ziua de naştere a zeului Soare a
devenit Ziua de naştere a lui Isus, iar sărbătoarea Saturnaliilor,
festival dedicat în perioada 17-21 Decembrie zeului Saturn s-a
transformat în Crăciun.
 Paştele, numit în engleză “Easter” îşi trage numele de
la Iştar, zeiţa babiloniană a fertilităţii, al cărui nume era asociat cu
simboluri ale fertilităţii cum sunt ouăle şi iepurii. Astfel au fost
inventate tot felul de legende care să justifice prezenţa ouălor
roşii şi a iepurilor în sărbătoarea de Paşte. Originea paştelui
autentic este în scoaterea din robia Egiptului a evreilor sub
conducerea lui Moise şi, după părerea mea, ar fi mai îndreptăţit să
fie serbat de creştini odată cu paştele evreiesc.
Nu există menţiuni care să ateste că în biserica Noului
Testament exista vreo altă sărbătoare în afară de Cina
Domnului, care nu avea o dată fixă (ba chiar în anumite
perioade era sărbatorită zilnic).
 Cultul icoanelor. Iniţial creştinii respectau porunca a
2-a “să nu-ţi faci chip cioplit” refuzând reprezentările figurative.
În sec III însă au apărut în Egipt, Siria şi Sinai picturi pe lemn
(eikon) despre care se credea că pot fi mediatoare între om şi
Dumnezeu. Numărul lor s-a amplificat datorită unor teologi care
susţineau că oamenii nu se roagă la pictura în sine ci la figura
pe care o reprezintă, şi că au rol pedagogic. Distincţia a devenit
neclară atunci când s-au atribuit icoanelor în sine puteri
miraculoase şi au început să fie adorate, ceea ce semăna izbitor cu
practicile păgâne. Au apărut două curente: pro (iconodulii) şi
contra (iconoclaştii). Sinodul de la Constantinopol, 754 en, a

38
 condamnat icoanele. Cu toate acestea icoanele au reapărut după
843 en.
 Cultul zeiţei egiptene Isis cu copilul Horus în braţe a
devenit binecunoscutul cult al Fecioarei Maria cu Pruncul.
Dincolo de deosebita cinste pe care trebuie să o acordăm Mariei
ca mamă pământească a lui Isus, nu putem totuşi să nu ne
delimităm de concepţiile care o transformă pe aceasta în ceea ce
nu este ( 1.Timotei 2.5 Căci este un singur Dumnezeu, şi este un
singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus
Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi, ca preţ de răscumpărare
pentru toţi.)
 Credinţele păgâne în mai mulţi zei s-au transformat în
cultul sfinţilor, care primesc închinare şi ajută pe oameni, ca şi
cum aceştia ar fi mai înţelegători decât Isus.
 Cultul păgân al morţilor a îmbrăcat şi el o formă
“creştină“ prin promovarea conceptului de “purgatoriu”,
impropriu creştinismului autentic, care susţine că prin diferite
acţiuni iniţiate de rudele rămase în viaţă ale mortului este posibil
ca acestuia să i se îmbunătăţească soarta veşnică (prin parastase,
lumânări, rugăciuni etc )
Biserica Ortodoxă nu neagă aceste transformări, dar susţine
că prin puterea care I-a fost acordată de Dumnezeu, aceasta a putut să
“creştineze obiceiurile păgâne“. Personal nu pot să apreciez că
această afirmaţie are un suport Biblic.

În perioada 600-1600 Biserica s-a caracterizat printr-o

îndepărtare accentuată de la normele creştine, şi slujirea unor interese
străine Bibliei, sub masca religiei:
• Corupţie. Conducătorii Bisericii au înfiinţat case de toleranţă
(bordeluri) la Roma.
• Biserica a devenit o putere militară.
• Pentru a avea venituri Biserica a inventat vânzarea de indulgenţe,
astfel fiecare putând să păcătuiască “legal” dacă avea bani.

39
• Biserica catolică a decretat infailibilitatea Papei.
• Au apărut ordine cavalereşti care au purtat războaie de creştinare
forţată, în fapt urmărind anexarea de teritorii (Teutoni, Crucea de
Malta, Templieri, Ospitalieri, Iezuiţi)
• A apărut Inchiziţia.

Care a fost situatia în România? După cum se spune,

poporul Român s-a născut creştin. Ce înţelegem prin asta?
Isus s-a născut într-un staul, dar n-a fost viţel; tu poate
frecventezi o Biserică, dar asta nu te face creştin, aşa cum nu devii
maşină dacă intri zilnic în garaj.
Faptul că poporul Român s-a născut creştin se referă la faptul
că, într-adevăr creştinismul s-a răspândit pe teritoriul de astăzi al
României în aceeaşi perioadă în care istoricii situează formarea
poporului nostru din Daci şi Romani (101-237 en). Putem presupune
că creştinismul s-a format aici sub influenţa directă a bisericii
primare. Datorită faptului că Imperiul Roman se scindează în 395 en
în Imperiul Roman de Apus (care a dăinuit până în 476 en), şi
Imperiul Roman de Răsărit - Bizantin - (care a dăinuit până în 1453
en), a existat şi o separare a Bisericii în Ortodoxă (răsărit) şi Catolică
(de apus), care a culminat cu Marea Schismă4 în 1054 en.
În 870 en poporul Român intră sub dominaţia Imperiului
Bulgar, de formaţie Ortodoxă. Astfel a fost impus ritul Bizantin şi
limba slavonă.
In 1701, sub Habsburgi, românilor din Transilvania li se oferă
şansa de a primi drepturi culturale şi politice cu condiţia trecerii la
catolicism. Astfel a apărut Biserica Greco-Catolică, o combinaţie
4
Cauzele schismei au fost neînţelegeri dogmatice referitoare la celibatul preoţilor,
luarea Cinei cu pâine dospită sau nu, existenţa sau nu a purgatoriului, autoritatea
supremă a Papei, limba în care să fie cunoscute scrierile teologice (greacă sau
latină), si dacă să fie adaugată sau nu o completare la “Crez”. Schisma s-a produs
când conducătorii celor două mari biserici s-au excomunicat reciproc.
Excomunicarea reciprocă a fost anulată abia în 1965, dar încă nu se poate vorbi de
o unitate între cele două mari biserici.

40
între ortodoxie şi catolicism. Românii au primit dreptul de a studia la
Viena şi Roma, şi a apărut mişcarea culturală “Şcoala Ardeleană”.
În 1948 regimul comunist îi obligă pe greco-catolici să treacă
la Ortodoxie şi le confiscă proprietăţile trecându-le în patrimoniul
Bisericii Ortodoxe.

REFORMA
1400. Ian Hus, preot catolic ceh condamnă indulgenţele şi
corupţia din Biserică. Condamnă închinarea la statui şi contestă
dreptul Papei de a stabili doctrine contrare Scripturii. Militează
pentru învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu în Biserici, şi nu a unor
învăţături omeneşti. În 1415 este chemat să-şi explice doctrina în faţa
Consiliului de la Constance. Este prins, închis şi apoi ars pe rug.
Ucenicii săi, numiţi moravieni, au exercitat o influenţă istorică în
Saxonia, Anglia şi America pâna în anul 1722.
1505. Martin Luther, avocat, se călugăreşte în condiţii
dramatice. În 1512 obţine titlul de Doctor în teologie şi primeşte o
Biblie în latină. Este surprins de diferenţa dintre lucrurile scrise în
Scriptură şi practicile Bisericii. Studiază scrierile lui Ian Hus şi
ajunge la aceleaşi concluzii ca acesta. Lipeşte, în semn de protest, o
listă cu 95 de teze pe poarta Universităţii Wittenberg. Este chemat în
faţa Consiliului de la Worms pentru a-şi susţine tezele. I se acordă o
zi să-şi retracteze afirmaţiile. Este condamnat la moarte. A fost răpit
în drum spre execuţie de prinţul Frederic cel Înţelept şi dus pe
domeniile sale din Wartburg. Aici işi scrie operele şi traduce Biblia
în limba germană. A fost excomunicat de Papă.
Doctrinele reformei :
1. Sola scriptura (numai scriptura este infailibilă).Tradiţia
este doar o sumă de învăţături omeneşti. Scriptura trebuie
făcută accesibilă omului de rând.
2. Sola fide – mântuirea se obţine numai prin credinţă, fără
fapte.

41
 3. Sola gratia- numai prin Har. Mântuirea este darul lui
Dumnezeu şi nu poţi face nimic ca să o meriţi.
4. Mântuirea este rezultatul naşterii din nou. Fiecare om născut
din nou devine preot conform Apocalipsa 5.10 şi are acces la
Dumnezeu, fără intermediari (preoţi, sfinţi, îngeri etc).
5. Lauda şi închinarea trebuie restaurate şi trebuie făcute în
limba poporului.
Luther afirmă că a experimentat darurile Duhului Sfânt.
Lucruri similare s-au petrecut în Elveţia (Calvin ) şi în Anglia
(Wyclife).
Noţiunile de Biserică reformată, protestantă, calvinistă,
anglicană, luterană, au conţinuturi similare.
Curentul neoprotestant
În sec XVIII are loc o mişcare de înnoire în Biserica
Anglicană cunoscută ca Mişcarea Metodistă sau Evanghelică. Reapar
manifestări ale darurilor Duhului Sfânt (vindecări, semne şi minuni).
Biserica are o puternică influenţă socială, de ajutorare a săracilor,
reforma închisorilor, abolirea sclaviei.
În sec XIX încep manifestări puternice ale Duhului Sfânt în
Ţara Galilor şi America.
Doctrinele reformei neoprotestante / evanghelice:
Scopul declarat al reformei este restaurarea Bisericii primare
prin:
1. Botezul la maturitate
2. Restaurarea laudei şi închinării libere
3. Studiul biblic individual
4. Disciplină personală şi sfinţire
5. Restaurarea bisericilor din case
6. Relaţie personală cu Dumnezeu

42
 7. Manifestarea darurilor Duhului Sfânt (profeţii, semne
şi minuni, vorbire în limbi, vindecări, eliberări de demoni etc).
După o perioadă de înflorire aceste mişcări au suferit diferite
transformări, astfel încât în zilele noastre în bisericile neoprotestante
nu mai sunt promovate toate doctrinele menţionate mai sus.
Curentele cele mai reprezentative, şi care nu sunt “secte”,
sunt:
Penticostalii pun accent pe unele manifestări ale Duhului
Sfânt, în special vorbirea în limbi şi darul profetic; curentele
tradiţionale impun o anumită îmbrăcăminte pentru credincioşi.
Baptiştii accentuează învăţătura Biblică, dar acceptă destul de
rezervat darurile Duhului.
Creştini după Evanghelie, asemănători cu Baptiştii, cu
particularitaţi legate de modul de organizare şi conducere a bisericii.
Carismaticii, pun un accent puternic atât pe învăţătură, cât şi
pe manifestările darurilor Duhului Sfânt. Ultracarismaticii însă
eşuează în “Evanghelia sănătăţii şi prosperităţii”.
Aşa numitele biserici libere (Mişcarea Bisericilor Credinţei,
Bisericile Evangheliei Totale (sau Depline), Assemblies of God, etc)
Există curente de înnoire şi în bisericile Catolică (catolicii
carismatici) şi Ortodoxă (în România - Oastea Domnului )
In fiecare dintre acestea există particularitaţi în funcţie de
zona geografică şi de diferenţele cultural - istorice. O biserică
baptistă Română nu seamănă cu una baptistă Americană, şi la fel, o
biserică penticostală din Muntenia nu e la fel cu una din Ardeal.
Putem afirma că practic, fiecare biserica locală are propria sa
identitate, chiar dacă aderă la acelaşi set de principii biblice şi la
aceeaşi declaraţie numită CREZ.
Secte necreştine sunt Martorii lui Yehova şi Mormonii.
Biserica Adventistă promovează un amestec ciudat de concepte
creştine cu tradiţie iudaică necreştină.

43
 Scrisoarea 5.
În loc de Concluzii:
Tu ai chiar în acest moment o filozofie de viaţă, ai o “religie”
a ta. Cercetează-te pe tine însuţi: pe ce se bazează „religia” ta,
credinţa sau necredinţa ta? De ce crezi ceea ce crezi ?

Dacă crezi în Dumnezeu, pe ce argumente convingătoare ai

ales o anumită religie? Există o corespondenţă între credinţa ta şi
religia ta? Ştii sigur unde mergi dacă la noapte vei muri?
Când suntem întrebaţi de religia noastră vom da un răspuns:
ortodoxă, catolică, reformată, sau poate islamică, mozaică etc. Dacă
suntem întrebaţi în continuare de conţinutul credinţei noastre, ce este
ceea ce ne face să ne declarăm ortodocşi, catolici, reformaţi,
răspunsul devine evaziv. Unii vor zice “aşa m-am născut”, dar nici un
medic nu-ţi va confirma că religia se moşteneşte genetic; alţii vor
zice “fiindcă la acea biserică merg”, dar asta nu te face creştin, sau
“părinţii mei aşa m-au botezat”, însă noi vorbim aici de convingerile
personale ale fiecăruia, nu de cele ale părinţilor săi.
Este credinţa ta mântuitoare? Eşti sigur că ceea ce crezi îţi
asigură mântuirea? Este credinţa ta bazată pe Biblie şi pe o relaţie
personală cu Mântuitorul tău ?

Dacă nu crezi încă în Dumnezeu, te preocupi tu de aflarea

adevărului ştiind că problema e cât se poate de serioasă ?
Ştii tu unde îţi petreci veşnicia ?

Detalii de contact:Răzvan Ardelean

E-mail: partner@clicknet.ro
Tel /Fax: o268. 325749
Mobil: o722.665177

44