Materialitatea fizico-biologica a creierului si procesele fizice ale constiintei pot fi percepute ca
doua drepte concurente care se intersecteaza la un moment dat. Insa pana acolo, nu s-a gasit o explicatie pentru asocierea somatica dintre constiinta si suferinta. Cand spunem ca ne simtim rau, ce anume ne doare defapt? Simt electronii si protonii (din apa) din corpul nostru durerea? Sau au ei constiinta? Apare aici similaritatea cu meridianele energetice descrise de medicina traditionala asiatica: harta care contine mii de meridiane energetice, transportatori ai energiei Chi (spiritul universal, sufletul etern) acopera suprafata intregului corp uman, dar totusi nu are un corespondent somatic. Rationalismul stiintific, asa cum este el in prezent, nu ne permite o abordare a constiintei dincolo de corpul uman sau de proprietatile mentale ascociate anorganicului. Chiar si o examinare detaliata a proceselor fizico-chimice nu reveleaza determinantul sau motivul pentru care constiinta ia o decizie pro sau contra intr-o situatie concreta. Unul dintre principiile cuanticii spune ca starea unui sistem este data nu numai de totalitatea calitatilor sale efective ci si de potentialitatea si de textura/ consistenta sa virtuala. Diferenta dintre cuantica si mecanica clasica consta din abordarea cuantica a compunerii/ alcatuirii sistemelor, fara analog in teoria clasica. Se considera spre exemplificare doua sisteme cuantice definite. Rezultanta acestor doua sisteme are caracteristici neobisnuite si o conditie corelativa. Schimbarea starii unui sistem implica schimbarea starii celuilalt sistem, deci relatia potentialitatilor celor doua sisteme este determinata ciclic. Din acest motiv, principiul potentialitatii legitimeaza corelatia dintre “protomentalul” cosmic si constiinta umana, o conexiune coerenta intre uman si mentalul cosmic, neimaginabila din perspectiva mecanicii clasice. Trecerea de la constient la inconstient nu presupune modificarea principiului ontologic ci doar a conditiei sistemului. Daca se considera un sistem compus din mai multe subsisteme cuantice, sistemul principal contine un numar mai mare de proprietati (inclusiv constiinta) decat au subsistemele ce il compun. Implicit, coerenta cuantica a unui numar mare de neuroni poate genera o unitate rezonanta a mintii – constiinta. Penrose sugereaza ca singurul fenomen care necesita « trecerea » timpului este constiinta. Totusi, in fizica, timpul nu trece, ci sta; asemenea spatiului. In incercarea de a intelege timpul si « trecerea » lui unidirectionala este imperioasa intelegerea gaurilor negre, densitati gigantice de masa cosmica, entitati conectate cu limita temporala, spatii in care insasi notiunea de spatiu se pierde. Timpul este cel care face posibila amintirea, memoria. Cu alte cuvinte – cunoasterea. De aici, si constiinta poate fi perceputa ca o modalitate de aducere aminte…