Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
3Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Aristotel - metafizica

Aristotel - metafizica

Ratings: (0)|Views: 120 |Likes:
Published by The7Wolf

More info:

Published by: The7Wolf on Jul 13, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/24/2010

pdf

text

original

 
CopertaIOANA DRAGOMIRESCU MARDARE828590Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale ARISTOTELMetafizica/Aristotel; crad. Andrei Cornea Bucureşti; Humanitas, 2001 480 p.; 20 cm Bihliogr. ISBN 973-50-0172-1I. Cornea, Andrei (trad.) 111© HUMANITAS, 2001, pentru prezenta versiune românească ISBN: 973-50-01 72-1.'H^>-, vLĂMURIRI PRELIMINAREI. Viaţa lui AristotelAristotel s-a născut în 384 î.e.n. la Stagira, oraş aflat pe coasta Tracici. Tatăl său era medicul de curte al regeluiMacedoniei, Amyntas. La 17 ani, Aristotel ajunge la Atena pentru a-şi completa educaţia. Aici, în cadrul Academiei,devine elevul lui Platon, cu care studiază timp de douăzeci de ani. Se pare că, mai tîrziu, ţine pe cont propriu şi lecţiide retorică la Academie. La moartea lui Platon, în 347 î.e.n., nepotul acestuia, un filozof mediocru, Speusippos,devine conducătorul Academiei, în pofida geniului lui Aristotel. Dar pesemne că divergenţele de doctrină dintre Aris-totel şi Platon deveniseră prea evidente, pentru ca cel dintîi să ajungă conducătorul Academiei platonice.La invitaţia lui Hermeas, tiran al cetăţilor Atarneus şi Assos din Mysia, Asia Mică, Aristotel pleacă la curtea acestuiade la Assos. Rămîne acolo trei ani şi ia de nevastă pe nepoata regelui. Mai tîrziu, după moartea acesteia, serecăsătoreşte. Cînd Hermeas este răsturnat de la domnie de perşi, Aristotel pleacă la Mytilene. La chemarea lui Filipal II-lea, regele Macedoniei, Aristotel devine apoi, pentru cinci ani, profesorul lui Alexandru, viitorul cuceritor alPersiei. La moartea lui Filip, Aristotel revine la Atena. Academia era condusă pe atunci de Xenocrate, iar platonismuldomina filozofia la Atena. Aristotel înfiinţează, în cîteva clădiri închinate, Liceul, propria sa şcoală filozofică, rivalăAcademiei. Timp de treisprezece ani, Aristotel predă la Liceu. Se pare că, dimineaţa, aveau loc prelegerile pentru ceiavansaţi, de obicei în timpul unor plimbări (de unde denumirea de „peripateticieni" dată filozofilor aristotelicieni), întimp ce seara, el ţinea conferinţe pentru neiniţiaţi şi cu un caracter mai popular. Tot la Liceu a fostANDREI CORNEAadunată prima bibliotecă publică, modelul viitoarelor mari biblioteci elenistice de la Alexandria şi Pergam.La moartea lui Alexandru, în 323, conducerea pro-macedo-neană a Atenei este răsturnată şi Anstotel, considerat prieten cu dinastia macedoneană, ajunge în primejdie. Pretextul de a-1 lovi îl constituie o acuzaţie de impietate ceeste formulată împotriva lui, dar el fuge la Chalcis, lăsîndu-1 pe Teofrast să conducă Liceul. Ar fi spus, cu aceastăocazie, că vrea să-i ferească pe ateniem să mai păcătuiască o dată împotriva, filozofiei, aşa cum o făcuseră cîndva cuSocrate. Moare în anul următor de o boală de stomac. Prin testament, îşi pune sclavii în libertate.II. Opera lui AristotelOpera lui Aristotel se divide în trei categorii: a) Lucrări exo-terice, sau „populare", publicate de autor în timpul vieţii.Sînt pierdute aproape în întregime. Multe din ele erau dialoguri scrise în stil platonician. Cicero încă le cunoştea şi leelogia frumuseţea exprimării, b) Tratate ştiinţifico-filozofice, râmase nepublicate pe timpul vieţii autorului lor (ezoterice), destinate uzului şcolii. Este ceea ce noi avem din Aristotel. c) însemnări, culegeri de materiale, redactateîn colaborare cu elevii săi, aparţinînd de asemenea scrierilor ezoterice. Din acest grup ni s-a păstrat doar Constituţiaatenienilor. Metafizica aparţine, desigur, grupului b), ce mai cuprinde tratatele de logică (Organon), Fizica şi altelucrări destinate studiului naturii, tratatele de etică, Politica, Retorica şi Poetica.După moartea lui Aristotel, manuscrisele sale nepublicate au rămas în posesia lui Teofrast, urmaşul lui Aristotel laconducerea Liceului. Spre deosebire de operele exoterice, lucrările ezoterice ar fi fost puţin cunoscute în afara şcolii.La moartea lui Teofrast, manuscrisele au ajuns la discipolul acestuia, Neleus. Moştenitorii lui Neleus, oamenineinstruiţi — spune tradiţia —, pentru a le proteja, le-au ascuns într-o pivniţă, unde au rămas multă vreme neştiute, pradă umezelii şi viermilor.Dar pe la 100 î.e.n. manuscrisele ar fi fost descoperite de un anume Apellicon, mare iubitor de cărţi vechi şi duse laAtena, în 86 î.e.n. generalul roman Sulla ocupă Atena, de unde, laolaltă cu multe alte prăzi de război, le duce laRoma. Aici manuscrisele atragLĂMURIRI PRELIMINAREatenţia unor filologi, precum gramaticianul Tyranmon, care pune să fie copiate. Pe baza acestor copii, ultimulconducător al Ly-ceului, Andronicos din Rhodos, a elaborat şi a publicat, în prima jumătate a secolului I î.e.n., ediţiacare stă la baza întregii noastre cunoaşteri asupra operei lui Aristotel. într-adevăr, în mod curios, pe măsură ce operaezoterică ieşea din eclipsa în care stătuse două sute de ani, opera exoterică, cunoscută bine pînă atunci, a început să-şi piardă dm influenţă, a fost tot mai puţin copiată şi s-a pierdut aproape în totalitate.Şi astfel, dacă la Platon cunoaştem toată opera exoterică, dar sîntem reduşi la supoziţii în ce priveşte scrierile şi
 
învăţătura sa ezoterică, de şcoală, la Aristotel lucrurile stau exact invers: cunoaştem destul de bine tratatele sale, careaparţin operei rămase nepublicate în timpul vieţii filozofului, dar nu avem decît cîteva fragmente din importanta şi bogata sa operă publicată în timpul vieţii.III. Titlul MetafiziciiAristotel nu denumeşte nicăieri „Metafizica" opera pe care noi o cunoaştem sub acest nume. De asemenea, ştiinţa(sau filozofia) pe care el o caută de-a lungul acestei întregi opere <f] Em<Trr|U.T| f| £r|toi)uevr|> nu e niciodatădenumită „metafizică". Disciplina al cărei obiect este, pe de-o parte, cunoaşterea realităţii ca atare, în generalitatea ei(ceea-ce-este ca fiind), pe de altă parte, cunoaşterea realităţii supreme — Dumnezeu —, este denumită de el fie„prima filozofie" <f| 7tpcoTT| cpiloao<pia>, fie „teologie" <9eota>yia>, fie pur şi simplu „înţelepciune" <oocpia>.Denumirea „Metafizica" <TO U.ETOC TOC (pwiKco, ca titlu al operei cunoscute de atunci sub acest nume, apare pentru prima oară la Nicolae din Damasc, un filolog care trăieşte în epoca lui Octavian August, după care ea devinecomună printre comentatori şi filozofi. Titlul acesta nu se regăseşte, în mod curios, pe lista operelor aristoteliceredactată mai înainte de Diogenes Laertios.Se pune întrebarea care este înţelesul originar al denumirii, cînd a apărut ea şi ce ne spune aceasta despreîmprejurările compunerii operei care ne interesează, în greacă, ia UETCC tec (pucnxcc poate însemna fie ceea ce seaflă din punct de vedere redacţional după tratatelelANDREI CORNEAde fizică, fie ce se află dincolo de domeniul de studiu al fizicii, iar aceasta, iarăşi, fie în ordine existenţială, fie înordine didactică.S-a presupus multă vreme că titlul a fost inventat, de fapt, de contemporanul mai în vîrstă al lui Nicolae din Damasc,celebrul filolog şi interpret Andronicos din Rhodos. Acesta, cum spuneam, a alcătuit o ediţie a operelor lui Aristotel,ce stă la baza ediţiilor noastre. Or, sene David Ross1, „putem presupune cu destulă certitudine că / numele / se datoramuncii editoriale / a lui Andronicos / şi că desemna pur şi simplu tratatele ce se găseau plasate după lucrările defizică în ediţia Andronicos." Aşadar, după Ross si mulţi alţi filologi moderni, celebra denumire nu a avut iniţial decîtun sens redacţional.? Pur şi simplu, Andronicos nu ar fi ştiut cum să denumească mai multe tratate, posibil disparate,care nu se încadrau în sistematica, pe atunci deja tradiţională, a ştiinţelor teoretice (fizică, logică, matematică).Atunci, după ce le-ar fi adunat laolaltă într-un corpus unic şi le-ar fi legat redacţional, el le-a plasat după tratatele defizică şi le-a denumit pur şi simplu corespunzător acestei poziţii.Aşa ar fi apărut „Metafizica" noastră, alcătuită din 14 Cărţi, desemnate în mod tradiţional cu primele 13 litere alealfabetului grec, prima literă, alpha, fiind utilizată de două ori, şi ca majusculă şi ca minusculă.De-abia mai tîrziu, unii comentatori, precum Simplicius, un neoplatonician care trăieşte în sec. VI e.n., ar fi înţeles prin expresia ta fietoc ia (pwiKCc ştiinţa ce se ocupă cu realitatea suprasensi-bilă, sau cu transcendentul. Cît desprecel mai important comentator antic al lui Aristotel, Alexandru din Aphrodisias (sec. III e.n.), acesta înţelege prin TOCP.ETCC TOC (puotKcc ceea ce vine pe locul doi, după fizică, în ordinea didactică a dobîndirii cunoaşterii, dat fiindcă, după Aristotel (v. Cartea Zeta), o cunoştinţă, cu cît este mai abstractă, cu atît este mai greu de dobîndit pentruoameni, iar metafizica este mai greu de abordat decît fizica, fiindcă e mai abstractă decît ea.Ideea că denumirea de „Metafizica" nu ar fi avut iniţial decît un sens editorial a fost, însă, combătută de uniicercetători mai noi, precum Hans Reiner, care crede că ea ar fi apărut, cu un sens filozofic, în cercurile penpateticiene, cel puţin imediat după moarteaLĂMURIRI PRELIMINARElui Aristotel.3 Giovanni Reale tinde şi el să considere ca denumirea ar fi fost mai veche şi că, probabil, ea avea şi osemnificaţie filozofică („metafizică") chiar cu vreo două secole încă înainte de Andronicos.4IV. Probleme redacţionale şi de interpretareFoarte mulţi interpreţi moderni, mai întîi de toţi, Werner Jae-ger5, dar şi David Ross, nu doar au negat că Metafizicaare o unitate literară originară, indicată de un titlu originar şi autentic; mai mult, ei au contestat faptul că ea ar avea ounitate de gîndire. După ei, Metafizica ar fi alcătuită din mai multe tratate compuse de Aristotel la date diferite, înmod separat şi reprezentînd, în consecinţă, stadii diferite în gîndirea filozofului.6 Unele părţi şi pasaje ar fi chiar neautentice. Andronicos şi alţi interpreţi ar fi fost, în fapt, „autorii" Metafizicii, nu doar fiindcă i-au pus acest titlu, cişi fiindcă ar fi alcătuit, prin reunire de tratate disparate, şi chiar prin redactarea unor pasaje de legătură, corpus-ulMetafizicii, aşa cum îl cunoaştem noi. O impozantă şi multiseculară tradiţie de înţelegere a semnificaţiilor Metafizicii (considerată a f i o operă unitară) a fost astfel anulată!Aşa s-ar explica — spun aceşti interpreţi moderni — importantele contradicţii din Metafizica, precum şi repetiţiilesau incertitudinile terminologice. Spre pildă, cum ar putea fi considerată operă unitară o lucrare unde, pe de-o parte,ştiinţa căutată are ca obiect realitatea ca atare, în generalitatea sa abstractă (ontologie), pe de altă parte, o anume parte a sa, bine circumscrisă — realitatea divinului (teologie) ? De asemenea, aşa s-ar explica şi faptul că un autor 
 
din Antichitatea tîrzie, Hesychios, menţionează o Metafizică a lui Aristotel în zece cărţi şi nu în paisprezece.In consecinţă, aceşti filologi celebri, precum Werner Jaeger, sau David Ross, bazîndu-se pe aşa-numita metodă„genetico-istorică", au spart Metafizica în bucăţi. La Jaeger, de pildă, lucrurile stăteau astfel: Cartea alpha mic ar fifost inserată mai tîrziu (aşa se explică şi desemnarea sa) şi nu ar aparţine lui Aristotel, ci probabil lui Pa-sicles (un peripatetician din secolul III î.e.n.). Cărţile Alpha mare, •Beta şi Gamma formează o unitate; Delta era un tratat inde- pendent; Epsilon este tranziţional, conducînd spre Cărţile Zeta,10ANDREI CORNEAEta şi Theta. Conexiunea acestora cu Alpha, Beta şi Gamma i se pare lui Jaeger problematică. Cartea Iota ar stacomplet independentă, Kappa conţine un rezumat al Cărţilor Beta, Gamma, Epsilon, ca şi al unor capitole din Fizica,adăugat mai tîrziu... Lambda ar fi un tratat complet separat despre Fiinţa imobilă. Iar ultimele Cărţi, My şi Ny, nu aunici o legătură cu cărţile precedente.7Cum observa însă Giovanni Reale, Jaeger şi filologii care 1-au urmat, adepţi ai metodei „gerîetico-istorice", auneglijat faptul că Metafizica aparţine operelor nepublicate de autor, destinate a fi folosite la cursurile sale din cadrulLiceului.8 Stilul lor, adesea nu foarte cizelat, precum şi prezenţa a numeroase neclarităţi se explică astfel foarte bineşi fără a recurge la ipoteze genetico-istorice. Se explică şi repetiţiile, cum ar fi rezumatul unor Cărţi anterioare dinCartea Kappa, ori prezenţa Cărţii Delta — un util şi didactic îndreptar privind polisemia unor concepte-cheie, binevenit în cadrul unor lecţii orale.Persistă, fireşte, o tensiune între definirea metafizicii ca ontologie şi definirea ei ca teologie, definiţii între careAristotel pare să oscileze. Dar această tensiune, pe care Aristotel însuşi o discută în Cartea Epsilon, nu trebuieînţeleasă neapărat ca o contradicţie.9 De fapt, ţine de opţiunea filozofică a interpretului însuşi a trata ontologia şiteologia aristoteliciene mai curînd drept complementare, sau, dimpotrivă, drept contradictorii. Cum vedem noilucrurile se poate vedea mai jos. Dar, dacă este aşa, este clar că graba cu care şcoala istorico-genetică a separatCartea Lambda de rest, şi, în general, a spart Metafizica în bucăţi devine discutabilă.Ceva asemănător se poate spune şi în legătură cu alte presupuse contradicţii sau situaţii aporetice, de exemplu, celelegate de definirea Fiinţei, ori de statutul formei aristotelice.Ceea ce nu înseamnă că diferitele părţi ale Metafizicii au fost neapărat, la origine, scrise în acelaşi timp. E posibil caAristotel să fi compus unele părţi mai tîrziu, iar altele mai devreme, dar e greu de crezut că el nu a revenit asupracelor mai timpurii. A aplica mecanic principiul lui Jaeger, potrivit cu care, cu cît Aristotel pare, în ceea ce spune, maideparte de Platon, cu atît pasajul respectiv datează dintr-o perioadă mai tîrzie, e arbitrar. Un gînditor, plin devehemenţa tinereţii, poate respinge radical la un moment dat anumite idei ale maestrului său, pentru a le privi cu maimultăLĂMURIRI PRELIMINARE11 bunăvoinţă la maturitate sau la bătrîneţe. De altminteri, unii cercetători, de asemenea adepţi ai metodei istorico-genetice, precum Paul Gohlke sau Max Wundt, au adoptat chiar acest punct de vedere, datînd diferitele părţi aleMetafizicii invers decît a făcut-o Jaeger.10 Ceea ce — evident — nu a făcut decît să compromită metoda.Acestea fiind zise, doar Cartea alfa mic are ceva mai multe şanse să fi fost introdusă mai tîrziu în corpusulMetafizicii. Dar dacă ea aparţine într-adevăr lui Pasicles, sau e totuşi autentică, e imposibil de decis, în orice caz, egreu să nu crezi că cel puţin frumoasa teorie asupra evoluţiei ştiinţei ca activitate colectivă să fi fost scrisă dealtcineva decît de Aristotel însuşi, fie şi pentru un context originar diferit de cel al Metafizicii.']V. Consideraţii generale asupra atitudinii modernilor faţă de Aristotel şi MetafizicăUn sondaj efectuat printre mai mulţi studenţi americani, cărora li se cerea să dea cîteva nume de „mari filozofi", aarătat că cele mai multe voturi au primit... Platon şi Aristotel. Şi nu e de mirare: pînă la urmă, se pare că orice persoană, chiar şi nu foarte instruită, ştie că, la fel ca şi Platon, Aristotel a fost un mare filozof, fie şi atunci cîndnume ca Hume, Leibniz sau Jaspers îi sînt total necunoscute.Insă, dacă persoana în cauză este mult mai instruită, sau are chiar preocupări speciale în ştiinţele umane sau înfilozofie, s-ar putea să aibă o opinie oarecum paradoxală: nu că n-ar cunoaşte rolul lui Aristotel; problema este că, nuarareori, o astfel de persoană ar fi nefericită să-1 treacă pe Aristotel pe lista celor mai filozofi dintre filozofi, deşi esteconştientă că, fără el, istoria filozofiei europene, şi poate chiar istoria însăşi a Europei s-ar fi scris altfel. Fie — ar spune omul — asta e! — parcă regretînd că n-are încotro şi că trebuie pus şi Aristotel undeva destul de sus, tocmai peraftul filozofilor celebri, dar totuşi nu chiar lîngă Platon, ci ceva mai jos... Platon e altceva! şi oricum, odată aşezat lalocul său, parcă mai mult nemeritat decît meritat, poate că e cazul ca Aristotel să fie lăsat să doarmă în pace.De ce are Aristotel în secolul XX o reputaţie atît de rea printre mulţi intelectuali, ba chiar şi printre mulţi istorici aifilozofiei ?

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->