CUPRINS

1. PRECIZARI TERMINOLOGICE
1.1. METAFORA CA PROCEDEU ARTISTIC
1.2. METAFORA CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC
2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE ALE METAFOREI TERAPEUTICE
MODERNE
3. METAFORA CA MODALITATE DE ACCESIBILIZARE A DISCURSULUI
PSIHOTERAPEUTIC
4. METAFORA IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE
4.1. METAFORA SI PSIHANALIZA
4.2. METAFORA SI NEUROPROGRAMAREA LINGVISTICA
4.3. METAFORA SI TERAPIA FAMILIEI
4.4. METAFORA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA
4.4.1. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE STIMULARE A
EMISFEREI DREPTE
4.4.2. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE COMUNICARE CU
INCONSTIENTUL
4.4.3. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE SCHIMBARE
TERAPEUTICA
4.4.4. STRATEGII DE COMUNICARE METAFORICA ERICKSONIANA
4.4.5. PARTICULARITATI ALE ABORDARII METAFORICE
EICKSONIENE
4.4.6. INFLUENTA ABORDARII ERICKSONIENE ASUPRA ALTOR
TERAPII
5. FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE
5.1. FUNCTIA DE OGLINDIRE
5.2. FUNCTIA REGRESIVA
5.3. FUNCTIA DE MODEL
5.4. FUNCTIA DE MEDIATOR
5.5. FUNCTIA DE DEPOZITARE
5.6. FUNCTIA DE RESEMNIFICARE
5.7. FUNCTIA DE TRANSMITERE A TRADITIILOR
5.8. FUNCTIA TRANSCULURALA
6. REGULI DE ALCATUIRE SI UTLIZARE A METAFOREI CA INSTRUENT
PSHIOTERAPEUTIC
6.1. COLECTAREA DE INFORMATII RELEVANTE PSIHOTERAPIEI
6.2. CONSTRUIREA METAFOREI TERAPEUTICE
6.3. RELATAREA METAFOREI IN STARE DE VEGHE SAU HIPNOTICA
 “Maestrul vorbea frecvent in parabole si ii placea sa dea ca exemplu diferite povestiri.
Cineva din afara manastirii l-a intrebat pe un discipol de unde le scoate.
- De la Dumnezeu, a venit raspunsul. Daca Dumnezeu doreste sa fii vindecator, iti trimite
pacienti. Daca Dumnezeu doreste sa invatator, iti trimite elevi. Daca vrea sa fii Maestru, iti
trimite povestiri”
(Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)

“- Ce vi se pare original la acest om? a intebat vizitatorul. In fond nu face decat sa relateze
povesti, proverbe si zicatori preluate de la alti maestri.
O femeie - discipol a zambit. Ea a inceput sa povesteasca:
am avut candva o femeie care facea o tocatura de carne – ceva nemaipomenit! I-am spus odata:
- Cum Dumnezeu o faci, draga mea? Trebuie neaparat sa-mi dai reteta!
Fata femeii a inceput sa straluceasca de mandrie:
- Va spun, cucoana, cum sa nu... Carnea n-ar fi nimic, piperul nici atat, verdeturile – un fleac...
dar cand ma arunc pe mine in tocatura si incep sa o framant...Asta-i tot secretul!”
(Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)

“Maestrul le vorbea discipolilor in parabole si povestioare, pe care acestia le ascultau cu

placere, dar si cu frustrare, caci ar fi dorit sa auda ceva mai profund.
Maestrul a ramas insa de neclintit. La toate obiectiile, el le raspundea:
-Dragii mei, trebuie sa intelegeti ca cea mai scurta distanta dintre un om si Adevar este o
istorioara.
Altadata le-a spus:
- Nu priviti parabolele cu usurinta. O modeda de aur este gasita cu ajutorul unei lumanari care
nu costa decat cativa gologani. Adevarul cel mai profund poate fi gasit cu ajutorul unei
povestiri simple.
(Anthony de Mello- “Intelepciune la minut”)
 1. PRECIZARI TERMINOLOGICE

1.1.Metafora ca procedeu artistic

Metafora, una dintre cele mai vechi notiuni ale stiintei limbajului (prima sa descriere a fost facuta de
Aristotel), este definita in retorica traditionala ca “o figura de stil prin care un cuvant sau o expresie
denotand un tip de obiect sau actiune este folosit in locul altuia pentru a sugera o asemanare sau analogie
intre ele” si presupune “ transferul relatiei dintre un set de obiecte si celalalt set in scopul unei explicatii
succinte”. Deci, metaforele sunt acele figuri de stil ce desemneaza un obiect printr-un cuvânt sau expresie
care este propriu altuia (ex: durere „fulgeratoare”, „povara” gândurilor, „primavara” vietii etc. )
Importanta metaforei in actul comunicarii a fost subliniata de multi lingvisti si filozofi, deoarece ea:
- permite evidentierea semnificatiilor ascunse rationalitatii;
- verbalizarea unor realitati psihologice, strict individuale.
- topesc distanta lingvistica dintre oameni si netezesc asperitatile comunicarii
Totusi, metaforele sau simbolurile descrise de filosofi sau lingvisti nu vizeaza decat descrierea unui
lucru sau a unei fiinte si iau, de cele mai multe ori, forma unei expresii sau fraze. Evenimentele sau
procesele mai complexe cu greu ar putea fi surprinse de astfel de formulari metaforice.

1.2.Metafora ca instrument psihoterapeutic

Ceea ce numim astazi “metafora terapeutica” nu corespunde nici definitiei pe care o dadea acestui
termen retorica traditionala, nici celei pe care i-au impus-o lingvistica si filosofia contemporana.
Metaforele terapeutice sunt unele din mijloacele cele mai elegante pentru transformare existente
pentru asistarea oamenilor la transformarea personala, vindecare si crestere. Ele sunt povestiri mai mult
sau mai putin complexe, si care se apropie ori se identifica cu ceea ce retorica numeste “alegorie”, “fabula”
si “parabola”. (De aceea, in cadrul prezentei lucrari, de cele mai multe ori, termenul e “metafora
terapeutica” si “poveste terapeutica” vori fi considerati echivalenti.)

Metaforele terapeutice sunt create pe masura nevoilor individuale si structurilor interne ale clientului
si nu trebuie sa dovedeasca neaparat calitati literare, poetice sau filosofice.
Ele capata valoare terapeutica doar in masura in care mijlocesc stabilirea unei relatii intre terapeut,
pacient si problema acestuia.
Deci , metafora terapeutica , prin constructia sa, evidentiaza un conflict si un mod, uneori neasteptat,
de rezolvare a acestuia. Când conflictul din poveste se aseamana cu ceea ce traieste clientul, atunci solutia
1
propusa poate sugera un nou cadru de rezolvare a problemelor sale. Atitudinile si asteptarile clientului sunt
cele care dau, in mod principal metaforei terapeutice forta de transfer a semnificatiilor, impingandu-l in
acest fel, catre cautarea unei semnificatii mai profunde.
Metafora, inteleasa in acest sens, devine practic nelipsita din majoritatea sistemelor teoretice si
tehnicilor de interventie psihoterapeutica.

2
 2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE
ALE METAFOREI TERAPEUTICE MODERNE
(valoarea lor informativa, formativa si curativa,
relevata de-a lungul existentei umane)

Exista inca tendinta actuala de a privi povestile, basmele, povestirile, miturile si parabolele, fie ca
domeniu specific copiilor, fie ca un domeniu specific batranilor intelepti, acestia insa apartinand unui trecut
indepartat de omul contemporan. Ambele mentalitati evidentiaza tot mai mult indepartarea tot mai clara a
societatii actuale de principiile intuitiei si fanteziei, si apropierea sa de principiul asa zisei realizari
rationale.
Cu caracterul lor jucaus si apropierea de fantezie, intuitie si rationalitate, povestile sunt in mod clar
in contrast cu modelele rationale si tehnologice ale societatii industriale moderne. Orientarea spre realizare
a acesteia din urma contrazice esenta povestilor. Se acorda prioritate realizarilor, calitatea relatiilor umane
fiind exilata in fundal. Ratiunea si intelectul sunt mai pretuite decat fantezia si intuitia.

Omul modern uita insa ca:

• Povestile si-au dovedit semnificatia pedagogica inca de la inceputurile omenirii, prin integrarea lor
in diferite religii, religia reprezentand problabil, insusi cadrul originar si de referinta al povestilor. (“Imi
voi deschide gura in pilde, voi spune lucruri ascunsede la intemeierea lumii” (Matei,13,35); “Imi voi
deschide gura si voi vorbi in pilde, voi vesti lucruri ascunde de mult, ceea ce am auzit, ce stim, ce ne-au
istorisit parintii nostri (Psalmul 78,2-3)).

• Multa vreme, povestile au fost folosite in mod traditional in educatia occidentala si orientala. Ele
erau mijloace prin care se transmiteau si se ancorau in constiinta umana valori, conceptii morale si
modele de comportament. Tocmai valoarea lor considerabila de divertisment le-a facut potrivite pentru
acest lucru. Ele erau “mierea” ce indulcea chiar si ce mai amara lectie, facand-o interesanta. Continutul
povestilor oferea auditorului si membrilor comunitatii forta si siguranta, sugerand solutii pentru
problemele traditionale existente intr-un cerc cultural, social sau politic si satisfacand asrfel nevoia
majora de informare, identificare si sprijin in tratarea problemelor vietii.

3
• Povestile din diverse culturi furnizeaza informatii despre regulile si conceptele importante, prezinta
alte idelologii si fac posibila largirea repertoriului de concepte, valori si solutionari a conflictelor.
Tocmai de aceea, povestile se leaga de un alt proces, si anume, eliminarea limitelor emotionale si a
prejudecatilor referitoare la diferitele moduri de gandire si sentimente care fac ca elementul strain
(politic /cultural/ social/ personal) sa se perceapa ca ceva agresiv, periculos si sa creeze o defensiva,
acolo unde ar trebui sa existe intelegere. De exemplu, cand un occidental sau un american vine seara
acasa, vrea pace si liniste. Cel putin aceasta este regula generala. Se aseaza in fata televizolului, isi bea
berea castigata cu truda si isi citeste ziarul, ca si cum ar spune : “Lasati-ma in pace. Dupa ce am muncit,
din toate puterile am dreptul la acesta”. Pentru el, aceasta inseamna “relaxare”. In Orient, un om se
relaxeaza altfel. Pana sa ajunga acasa, sotia lui deja are invitati cativa oaspeti, rude sau prieteni de
familie si de afaceri. Discutand cu musafirii lui, se simte relaxar, de parca motuo-ul sau ar fi “Oaspetii
sunu un dar de la Dumnezeu”. Nu exista o definitie fixa pentru tot ceea ce constituie “relaxarea”.
Oamenii se relaxaza asa cum au invatat, iar felul cum au invatat este cel obisnuit in familia sau in grupul
lor sau in cercul social in care apartin. La fel ca timpul liber si relaxarea, si obiceiurile, deprinderile si
valorile au multe fatete. Aceasta nu inseamna ca un model este mai bun decat altul, ci mai degraba
inseamna ca sisteme variate de valori au multe de spus unele altora.
Prejudecatile si resentimentele se pot elimina cu ajutorul povestilor transculturale, ele putand fi
considerate o abordare decisiva pentru dezvoltarea empatiei si modificarea constientei, premisa pentru
orice schimbare in politica, economie si comportamentul fata de mediul inconjurator

• Povestile au fost utilizate ca elemente de terapie populara, s-au ocupat de conflictele interioare cu
mult inainte ca psihoterapia sa devina o disciplina stiintifica.
Exista nenumarate exemple cum povestile au fost folosite pentru a trata problemele vietii si, in sensul
cel mai larg al cuvantului, ca psihoterapie.
Probabil cel mai cunoscut caz din lume dintre aceste exemple este colectia de povesti O mie si una de
nopti, a caror poveste-ramă arata cum povestile erau folosite pentru a ajuta la vindecarea unui
conducator bolnav psihic. Povestea poate fi privita din doua puncte de vedere: in primul rand, este
tratamentul cu succes al sultanului bolnav de catre Seherezada. In al doilea rand, povestile sunt
tratamente pentru cititori si ascultatori, care, pe masura ce retin continutul povestilor, trag invataminte
din ele si le incorporeaza in propriile ganduri.
Ca o intarire a fortei curative a povestilor, prezentam cateva ritualuri si experiente terapeutice din
diferite zone geografice si culturale:

*In Sutrele hinduse in care sunt mentionate tot felul de reguli pentru ceremoniile domestice se pot citi
urmatoarele randuri: “Cand un membru al familei sau un guru moare, sau cand suntem doborati de o

4
 mare nenorocire, trebuie sa stam linistiti cu familia sau cu prietenii toata noaptea si sa ne spunem
povesti unui altuia”.

*In timpul Evului Mediu, savantii arabi au alcatuit pentru medici ghiduri traduse in latina si in alte
limbi, cunoscute sub denumirea de Tables de santé, Tacinum sanitatis. Astfel, intr-unul din aceste
ghiduri scrise de Ibn Bada este scris: “Fiecare familie trebuie sa desemneze o persoana cu rolul de
« confabulator »“; acest “confabulator” era foarte necesar pentru mentinerea sanatatii. El trebuia sa fie
cineva cu simtul umorului si sa cunoasca multe povesti si fictiuni pentru delectarea spiritualui si pentru a
provoca rasul Deci, “confabulatorul” trebuia sa aiba capacitatea de a scurta sau lungi aceste povesti, sa
le amplifice sa le selectioneze in functie de situatie; de asemenea, era necesar sa aiba maniere alese si sa
stea treaza toata noaptea.

*In America Centrala, populatia bastinasa, pana in sec XVII-XVIII, foloseau niste papusi ciudate in
tratarea unor boli. Conform ritualului lor, cand un copil sau un adult se imbolnavea psihic, era adus la un
vindecator, barbat sau femeie. Acesta facea papusi mici ce reprezentau membrii familiei sau animale si,
dupa ce lua o bucata de panza din imbracamintea bolnavului, reconsituia povestea acestuia, facand-o
mai putin infricosatoare; vindecatorul ii spunea bolnavului: “spune in soapta ce te tulbura si pune in
papusile in cutie”; apoi cutia era arsa, ascunsa sau ingropata, dupa care i se spunea bolnavului:
“Problemele vietii tale au luat sfarsit”.

*Practici terapeutice se gasesc si in traditiile populare romanesti. De foarte multe ori, descantecele iau
forma unot metafore care astazi ar putea fi numite povesti terapeutice. Iata cateva tipuri de astfel de
povesti:
”se povesteste, in putine cuvinte, ca boala insotita de altceva a plecat incotrova; ca acel ceva s-a
intors, iar boala nu s-a mai intors la pacient”
”in descantece mai lungi, se povesteste cum s-a mantuit bolnavul de boala prin ajutorul unor fiinte
care savarsesc oarecare actiuni menite sa indeparteze sau sa nimiceasca boala”
 “se povesteste despre lucruri ce nu se pot intampla, lucruri absurde; dupa cum aceste lucruri sunt
imposibile, tot asa si boala este pentru pacient (ex: “a manca fara gura”, “a taia fara cutit” )
Si alte povesti au acelasi efect, indiferent daca vin din zona occidentala, europeana sau din alte zone.

• Povestile permit crearea legaturii dintre intelepciunea si gandirea intuitiva a Orientului Mijlociu si
noile metode psihoterapeutice din Occident.
Forta limbajului simbolic al metaforelor este vectorul principal utilizat de filosofiile Orientului in
transmiterea adevarurilor profunde promovate de ele. Intelegand faptul ca limbajul logic, rational, prin
insasi rigoarea si disciplina la care forteaza mintea umana, promoveaza o serie de limite si este, prin
aceasta, inadecvat intelegerii unor adevaruri mai profunde privind unitatea om-natura-univers, gandirea

5
 orientala integreaza metaforele si povestile in discursuri rafinate, ce au ca scop vehicularea de
paradoxuri menite sa saprga automatismele gandirii logice.
Utilizarea intentionata si constienta a metaforelor, ca mijloc de accesare a resurselor inconstiente le- au
transformat pe acestea in instrumente extrem de eficiente in tratamentul psihoterapeutic modern.

• Exista inca o apropiere indubitabila intre psihismul uman si arta de a comunica prin intermediul
povestilor– visele din timpul somului, atractia pentru anumite cantece, texte, expresii cotidiene etc. ce
corespund, macar partial, evenimentelor si problemelor cu care omul se confrunta la un moment dat. (De
exemplu, multe dintre expresiile din viata de zi cu zi sunt metafore : “timpul inseamna bani”, “a fi direct
la ţintă”, “a demola pledoaria celuilalt” etc.). Este foarte interesant de observat că, în timpul proceselor
de socializare sunt achiziţionate metafore care, de fapt, nu faciliteaza adaptarea la realitatea obiectiva
lumii, ci la realitatea minţii altora. Apare astfel un proces permanent de schimb si de transormare a
metaforelor cotidiene, in efortul de a apropia realitatea celuilalt la realitatea proprie si invers (De
exemplu: „Viaţa este ca o vacanţă”, „Şansa este ca un tren”, „A prins ultimul tren!”, „Cărţile sunt cel mai
bun prieten al omului!” etc.)

6
 3. METAFORA
CA MODALIATE DE ACCESIBILIZARE
A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC

Multe din sistemele simbolice promovate de psihoterapie, sfarsesc in cele din urma prin a deveni
ideologii ce utilizeaza un limbaj unidimensional, inadecvat exprimarii si rezolvarii problemelor cotidiene,
precum: relatiile cu celalalt, relatia cu timpul, cu sexul cu moartea etc. Astfel, multi oameni aflati in
dificultate se simt excesiv de impovarati cand se confrunta cu concepte abstracte si cu teorii psihoterapice
pe care nu le pot integra in viata lor obisnuita.
Povestea urmatoare ilustreaza consecintele negative ce pot aparea, ca urmare a nepotrivirii
registrelor conceptuale a partenerilor implicati in terapie:
“Maestrul, dorind sa arate discipolilor consecintele neadaptarii discursului la nevoile si
perceptia celuilalt, a spus urmatoarea parabola:
- Fierarul satului a gasit un ucenic dornic sa munceasca din greu pentru un salariu foarte
mic. Fierarul a inceput imediat sa il instruiasca pe baiat: «Dupa ce scot fierul incins din foc,
il asez imediat pe nicovala. Cand vezi ca dau din cap, loveste-l cu ciocanul». Ucenicul a
facut exact ceea ce intelesese el ca i s-a spus.
A doua zi, el era noul fierar al satului.”
De vreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti, ci reprezinta o punte pentru clientii
nespecialisti, este esential ca psihoterapia sa devina comprehensibila pentru acestia.
O modalitate extrem de eficienta prin care comprehensiunea poate fi stimulata in psihoterapie este
utilizarea metaforei, tocmai pentru pentru ca ea pastreaza in construnctia sa legaturi intime cu semnificatiile
si evenimentele umane, sociale si spirituale, oferind posibile solutii la problemele vietii. Astfel prezentarea
unor noţiuni de terapie (ce se doresc a fi intelese de catre client), într-o forma metaforei, poveştii, pildei,
face posibilă asimilarea usoara su profunda a lor, tocmai pentru ca se evita confruntarea cu conceptele prea
abstracte care, nu sunt pe înţelesul oricui.
De asemenea, fiind independenta de lumea nedeslusita a clientului si nedeclansandu-i rezistenta la
dezvaluirea slabiciunilor lui, metafora folosita constient in terapie, ajuta clientul sa dezvolte o noua
atitudine fata de problemele sale.

7
 4. METAFORA
IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE

4.1. Metafora si psihanaliza

Propunandu-si sa descrie arhitectonica complexa a personalitatii, precum si tehnicile de influentare
terapeutica ale acesteia, Freud a utilizat in mod frecvent metaforele. De altfel, majoritatea conceptelor
utilizate de Freud sub expresia condensata a metforei: complexul lui Oedip, complexul castrarii etc.
Prelegerile de psihanaliza contin multe metafore referitoare la inconstient, rezistenta, interpretare.
Manifestarile clinice, simptomele pacientilor nu sunt altceva decat exprimari metaforice ale continuturilor
psihologice refulate. Inconstientul – concept central al teoriei psihanalitice – are o structura metaforica; el
se serveste de un anume simbolism, care uneori variaza de la o persoana la alta, dar care prezinta trasaturi
generale si se reduce la anumite tipuri de simboluri , asa cum le regasim in mituri si basme.
In aceste conditii, travaliul psihanalitic, ce-si propune constientizarea si integrarea continuturilor
psihice refulate, utilizeaza in mod frecvent o comunicare de tip metaforic.
Insa, comunicarea metaforica a psihanalizei se supune unei limitari. Si acesta limitare vine din
faptul ca ea nu face diferentierea dintre nivelul literal si metaforica al mesajelor clientului. Pornind de la
una dintre celebrele reflexii asupra comunicarii “harta nu este teritoriul”, psihanaliza reprezinta o teorie
care confunda harta cu teritoriul, vazand drama oedipiana nu ca o metafora, o harta ci ca un fapt literal, un
teritoriu.
Analizand locul metaforei in comunicarea terapeutica pshihanalitica, constatam totusi ca psihanaliza
copiilor presupune deseori jocuri de rol, in cursul carora copilul si terapeutul joaca scenarii propuse de
copil. Desi in tehnicile initiale, analogiile evidente intre dorintele si temerile personajelor imaginare si cele
ale copilului care le-a imaginat nu-i sunt direct comunicate acestuia, practicile recente, indeosebi cele de
inspiratie kleiniana, includ, deseori, comunicarea analogiilor si a interpretarilor scenariilor pacientului-
autor.

8
4.2. Metafora si neuroprogramarea lingvistica
Initiatorii programarii neurolingvistice (P.N.L) , Bandler si Grinder, considerau ca prin metafora se
regasesc principalele idei promovate de M.Erickson si de Scoala de la Pao Alto.
Combinand observatiile personale cu cele efectuate asupra activitatii lui Erickson in clinica sa,
acestia propun un mecanism ce ar putea explica modul de operare al metaforei. Acesta presupune treceri
(modificari) succesive ale limbajului metaforic prin trei stadii diferite:
1) Nivelul semnificatiilor exterioare – metafora reprezinta o structura exterioara (de suprafata) a
intelesului in cuvintele povestirii;
2) Aceasta actualizeaza o strcutura asociata, mai profunda a intelesurilor, care este indirect relevata
ascultatorului
3) La randul ei, aceasta structura activeaza o structura profunda regenerata a intelesurilor care este
direct revelata ascultatorului.
Cele trei stadii ale limbajului metaforic evidentiaza faptul ca metafora nu “vorbeste” prin ea insasi,
ci intelesul ei trebuie sa intre in rezonanta cu universul personal al ascultatorului pentru a capata cu
adevarat valoare terapeutica.
Acest proces poate fi reprezentat ca in figura de mai jos:

Sructura semnificatiilor exterioare: “X si Y se despart”

Podul conexiunii personale:

Sructuri profunde asociate:
(structura profunda regenerata)
“Despartirile sunt triste”
“Am fost trist la moartea tatalui meu”
Deci, o metafora este in esenta o constructie ce plaseaza “realitatea” clientului la un anume nivel,
dand posibilitatea unei perceptii extinse a realitatii. Semnificatia acesteia insa nu sta in evenimentele
specifice ce formeaza continutul (“structura de suprafata” a acesteia), ci mai degraba in tiparele subiacente
sau principiile pe care le transmite (“structura asociata”), actiunea povestii servind doar ca o vizibila punte
de legatura intre ascultator si mesajul ascuns al povestii.
Daca principiile indirecte ale metaforei (“structura asociata”) determina clientul sa parcurga si cea
de-a treia etapa - activarea acel tip de cautare, prin care relationeaza metafora cu el insusi, generand
intelesul cel mai relevant pentru experienta sa actuala (“structura profunda regenerata”), atunci metafora
capata cu adevarat putere terapeutica. Fara corelatiile invizibile ale cercetarii personale, mesajul nu trece
niciodata “podul”.
O data conectarea realizata, se stabileste o relatie interactiva intre poveste si lumea interioara a
ascultatorului, prin care povestea traieste si se dezvolta in continuare.

9
 In concluzie, in viziunea neuroprogramarii lingvistice, metaforele terapeutice incurajeaza oamenii
sa se focalizeze pe relatiile de structura profunda intre realitatea lor si cea a povestii, Valoarea terapeutica a
acesteia constand in similaritatea structurii sale de profunzime cu structura de profunzime a problemei
(proprietatile formale) chiar si atunci cand aspectele de la nivelul de suprafata si detaliile (continutul) sunt
foarte diferite.

4.3. Metafora si terapia familiei

In acord cu teoria psihanalitica, psihoterapia familiei considera ca simptomul, comportamentul
“problema”, poate fi metafora sau simbol altor comportamente sau relatii din sistemul familial.
In psihoterapia familiei trebuie evitata confruntarea dintre modelul propus de terapeut si cel al
familiei, prin adoptarea unei perspective interactioniste de tip evolutiv in care cele doua modele se
transforma reciproc pana la atingerea echilibrului concretizat intr-un model ce apartine in egala
masuracelor doi termeni ai relatiei.
Pentru ca doua sisteme sa fie realmente in interactiune in cadrul unui proces creativ, trebuie ca intre
ele sa existe o discontinuitate, o marja de indecidabilitate (un teren al nimanui, un loc in care nimeni nu ia
decizii definitive). Dintr-o astfel de perspectiva, povestea terapeutica joaca rolul de a marca metaforic acest
spatiu “indecidabil” care se poate numi spatiu terapeutic. Ea, povestea terapeutica, introduce o articulatie
supla a modelelor prezente (ale terapeutului si ale familiei) si impiedica blocajul ce ar putea rezulta dintr-o
situatie de monopol. Ea ocupa spatiul terapeutic ca “obiect flotant” care nu apartine in mod propriu nici
familiei, nici terapeutului, dar care are o linie de apartenetna la ambii termeni.

Prezentam cateva strategii prin care metafora este utilizata in aceasta orientare psihoterapeutica:

• Spre desosebire de alte abordari in care povestea utilizata de terapeut vehiculeaza in acelasi timp atat
problema, cat si alternativele de solutionare, in cazul psihoterapiei familiale, clientii isi pot crea
propriile metafore si tot ei pot gasi solutiile adecvate.

• Pentru evitarea rezistentelor, psihoterapia familiala utilizeaza insusi demersul terapeutic, la nivel
metaforic. Astfel, terapeutul selecteaza cele mai importante elemente ale situatiei pe care le translateaza
in echivalente metaforice si le prezinta ca ingrediente ale unei povesti probleme sau ale unui joc pe care
cuplul sau individul le vor dezvolta.
Astfel, de pilda, fiecare din cei doi membri ai cuplului pot primi spre rezolvare o problema care este o
metafora a dificultatilor cu care cuplul se confrunta. Povestea apartine astfel, in egala masura
terapeutului care a construi-o, dar si familiei care i-a furnizat materialul psihologic necesar si care o va
completa. Ambele parti au aceleasi drepturi de a o contesta, modifica sau apara.

10
• O alta modalitate de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala o constituie prescrierea unor acte
simbolice. Prin acestea, clientul devine chiar protagonistul povestii si trebuie sa ia atitudine in raport cu
mediul simbolic. Aceasta strategie, aplicata mai ales la persoanele cu comportamente compulsive
autodestructive, implica infaptuirea repetitiva, de catre client, a unor acte simbolice autodestructive, dar
fara consecinte autodestructive. (Astfel, clientul poate fi pus sa loveasca un obiect sau sa urce un
portiune de scari sau sa stinga un foc etc.).
Comportamentele de acest tip sunt de obicei incercari de a pedepsi pe cineva care nu manifesta
suficienta dragoste si atentie pentru client. De aceea, actul simbolic trebuie sa implice o anumita
pedepsire simbolica a acestora (De exemplu, in cazul unei persoane bulimice, terapeutul poate aranja
ca familia sa cumpere tot ceea ce prefera ea sa manance si, in prezenta familiei, aceasta sa amestece si
sa striveasca toate alimentele cu mainile sale, pentru a simboliza ce se intampla cu stomacul sau cand
difera mancarea. Dupa amestecarea mancarii, aceasta este aruncata la toaleta. Daca toaleta se infunda,
membrul familiei pe care pacienta doreste sa il pedepseasca simbolic ca nu ii acorda atentia sau
dragoste solicitata, este singurul care desfunda toaleta.).Actul simbolizeza astfel, nu numai ce-si face
clientul lui insusi, dar si situatia in care isi pune familia.

• O modalitate deosebita de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala este de a face apel la un obiect
metaforic. Deseori, acesta este concretizarea materiala a unei metafore verbale,a unor semnificatii
simbolice atribuite acestuia de familie si de terapeut (De exemplu, un plic ce semnifica problema
ascunsa despre care evita clientul sa vorbeasca, un plic cu un “secret”).
Obiectul metaforic apartine deopotriva universului obisnuit al familiei, dar si noii realitati pe care o
creeaza relatia terapeutica dintre familie si terapeut. El exprima intr-o maniera vizibila si concreta
relatiile, regulile, comportamentele familiei sau ale unuia din membrii sai.
La fel ca povestea terapeutica, obiectul metaforic permite terapeutului sa evite absorbtia lui intr-o
situatie dificila si confuza, ramanand in exteriorul unui proces care implica in mod direct obiectul
metaforic si familia.
Decentrarea terapeutului – favorizata de obiectul metaforic – are mecanisme asemanatoare inductiei
hipnotice. Astfel, la fel cum hipnotizatorul se serveste de un obiect pentru a provoca o stare de transa,
terapeutul se foloseste de obiectul metaforic pentru a provoca in interiorul sistemului o stare de
curiozitate si tensiune in crestere. Actiunea se concentreaza asupra obiectului metaforic, permitand
terapeutului sa se decentreze.
Obiectul metaforic permite astfel sa introduca un cod nou in definirea si interpretarea faptelor
petrecute, cod ce va provoca o serie de procese de redefinire intre diferiti membri ai familiei si intre
acestia si terapeut.
La virtutile terapeutice ale metaforei, deja evidentiate pana in prezent, obiectul metaforic adauga una
11
 deosebita: prezenta sa materiala in timpul sedintei. Astfel, prezenta fizica a obiectului metaforic
permite teraputului:
 sa stabileasca un scop terapeutic comun si membrilor familiei sa verbalizeze anumite probleme
care ii implica emotional pe toti ceilalti
 sa impuna o directie pe car eo doreste, negand, in aprenta, orice forma de implicare; cand un
membru al familiei nu urmeaza directia dorita sau rezista, obiectul este trecut altcuiva pentru a-l
ajuta pe primul;
 sa se retraga din joc cand situatia devine periculoasa, sau sa creeze un impas, relansand mingea
in terenul familiei si verificand, din exterior, ceea ce se intampla;
 sa elimine factorii de interferenta pe linia interventiei programate si sa solicite revenirea la
aceasta la sfarsitul fiecarei paranteze interactive
Insa, pentru a fi eficient, obiectul trebuie plasat intr-un anume moment al terapiei, in functie de
obiectivele acesteia. In caz contrar, se poate ajunge nu numai la esecul metodei, ci si al intregii terapii.

4.4. Metafora si psihoterapia ericksoniana

Milton Erickson, maestru in domeniul metaforei, obisnuia sa spuna povesti fara raport direct cu
problema pacientului, sau, pur si simplu, povesti absurde, care aveau ca scop destabilizarea sau
dezorganizarea constientului. Astfel, repeta fraze precum: „Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le
stiti. Când veti stii ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba.” Acest tip de formulare misterioasa si
fascinanta provoaca pacientul sa caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate.
Abordarile sale terapeutice abundau in metafore, unele bazandu-se pe experienta personala, altele
inspirate din experienta pacientilor sai. Utilizarea inovativa a metaforelor in psihoterapie de catre Erickson
nu a fost initial apreciata ca atare. Erickson insusi nu a teoretizat aspectele referitoare la utilizarea
metaforelor terapeutice, cand, cum si dece acestea influenteaza schimbarea terapeutica.
Colaborarea ulterioara cu E.Rossi a condus la elaborarea unor teoretizari in acest domeniu, ce au
valorificat experienta lor in domeniul metaforelor si sugestiilor indirecte precum si cercetarile
psihofiziologice privind functiile celor doua emisfere cerebrale, si comunicarea cu inconstientul.

4.4.1. Metafora ericksoniana ca mijoc de stimulare a emisferei drepte

Studiile indica faptul ca cele doua jumatati ale creierului, cele doua emisfere, opereaza in
conformitate cu doua sisteme distincte de procesare a informatiei. Emisfera stanga este raspunzatoare
pentru concluziile logice, pasii analitici si componentele verbale ale comunicarii. Cu alte cuvinte, emisfera
stanga este orientata spre relatia cu mediul, spre realizari fiind reprezentantul comprehensiunii logice si al
ratiunii. Emisfera dreapta, care de obicei nu este dominanta, asigura imaginea de ansamblu,

12
comprehensiunea unificata, perspectivele metaforice si asocierile emotionale, mai putin cenzurate.
Emisfera dreapta este astfel orientata spre modelarea emotionala, fiind “locul” intuitiei si al fanteziei, al
gandirii euristice.
Astfel, avand in vedere ca emisfera dreapta este mult mai implicata decat cea stanga in medierea
proceselor emotionale si imagistice, s-ar putea afirma ca simptomele psihosomatice inconstiente sunt
procesate de functii cerebrale apartinand emisferei drepte. Si daca simptomele sunt expresii ale limbajului
emisferei drepte, utilizarea limbajului metaforic ar putea fi un mod de a comunica direct cu emisfera
dreapta in propriul sau limbaj si nu indirect, prin apelul la comunicarea logica a emisferei stangi (care, de
multe ori, nu reuseste sa scoata suficient de des clientul din problemele sale.)

Valoarea metaforei in terapie rezulta deci, tocmai din faptul ca ea poate ocoli rezistenta constienta,
servind la a stimularea creativitatii si a gandirii laterale in relatie cu o problema a clientului. Ea ofera
exemple ale procesului de gandire in noi moduri. Desi pare sa contrazica logica si obisnuinta, metafora
permite persoanei sa faca un salt enorm afara din rigizii algoritmi ai problemelor sale si a solutilor deja
incercate. Iata de ce, de multe ori, abordarea metaforica (care apeleaza la emisfera dreapta) are o eficienta
mai rapida decat cea psihanalitica.
Deci, pornind de la teoria asimetriei functionale a celor doua emisfere, metafora capata in
psihoterapie valori noi - stimularea si eliberarea intentionata in procesul terapeutic a intuitiei si fanteziei
clientului-, facilitand astfel: comunicarea pozitiva, empatia, schimbarile de perspectiva, acceptarea si
stimularea de noi alternative. Aceste aspecte devin extrem de importante din punct de vedere terapeutic,
atunci cand numai judecata si ratiunea nu pot surmonta problemele clientului.

4.4.2. Metafora ericksoniana ca mijoc de comunicare cu inconstientul

M.Erickson a fost foarte talentat in ceea ce ulterior s-a numit “comunicarea pe doua nivelui” –
constienti / inconstient. In timp ce constientul era ocupat cu prelucrarea mesajului (in forma conceptelor,
ideilor, imaginilor), un alt mesaj putea fi strecurat de catre terapeut in inconstient, folosind implicatiile,
analogiile. Gandirea metaforica ofera un pasaj subtil intre constient si inconstient, fiind asemeni unui Cal
Troian.
M.Erickson a pus accent acest tip de comunicarea indirecta, asa numit “inconstienta”, prin utilizarea
anecdotelor si a metaforelor pentru schimbarea cadrului de referinta experiential, acestea activand
asociatiile inconstiente ce intrerup vechiul raspuns comportamental prin generarea de noi intelesuri care, la
randul lor, produc noi raspunsuri comportamentale. Se initia astfel un proces circular autogenerativ ce
construia schimbarea terapeutica intr-un ritm propriu fiecarui client.
In preocuparile sale pentru dezvoltarea comunicarii cu inconstientul clientului, M.Erickson utiliza
13
frecvent expresiie lingvistice ascunse (marcate la nivel inconstient) si experienta de transa (ea insasi
vazuta ca o metafora generalizata), pentru a modifica subtil reperele constientei, fiind vizate in acest
proces, nu continuturile experientei trecute (cum ar fi, de exemplu, dezvaluirea materialului traumatic
reprimat), ci structura unor anumite experiente de crestere tipice copilariei sau altor varste; este ceea ce
Rossi a numit “Seturi de experiente timpurii”).
Hipnoza conversationala, cea naturalista ca si interactiunea strategica, metaforele, temele
paradoxale precum si calitatile lui personale si creative au fost uneltele sale majore ale psdihoterapeutului
M.Erickson.

Urmatoarea poveste vine sa intareasca viziunea ericksoniena asupra calitatii comunicarii cu

subconstientul:
“Intr-o zi Maestrul a spus:
- Faptele facute de subconstient sunt superioare celor facute de vointa constienta.
Acesta afirmatie a provocat o furtuna de intrebari, dar Maestrul s-a retras, asa cum facea
intotdeauna cand considera ca nu e timpul pentru a raspunde la ele.
Cu o alta ocazie, toata lumea s-a dus sa participe la concertul unui pianist faimos.
Maestrul i-a soptit vecinului sau:
- Miscarile degetelor acestui om pe claviatura nu sunt o expresie a vointei sale constiente.
O activitate de o asemenea calitate trebuie lasata pe seama subconstienului.”

4.4.3. Metafora ericksoniana ca mijloc de schimbare terapeutica

Un aspect important al comunicarii hipnotice ericksoniene il reprezinta modul in care metaforele si
sugestiile indirecte faciliteaza schimbarea terapeutica, fara ca clientul sa fie constient de aceasta.
Erickson sublinia faptul ca nu transa hipnotica in sine este cea care vindeca, ea doar facilitand
reasocierea unor experiente de viata ale clientului. Subliniind importanta reasocierilor, Erickson spunea ca
insight-ul asupra problemelor trecute poate avea un anumit rol educational, insa acesta nu schimba decisiv
viziunea clientului asupra trecutului. Doar metaforele si sugestiile indirecte au puterea de a facilita accesul
la sfera de alegeri a unor noi modele comportamente adaptative. Pardaoxal, acest lucru e posibil, tocmai
prin faptul ca ele nu au drept scop in sine schimbarea clientului, ci crearea cadrul in care acesta sa se poata
modifica in felul sau propriu.
Astfel, metafora este mult mai eficienta decat clasicul insight, pentru ca ea isi intalneste si pregateste
clientul pentru schimbare chiar pe “terenul” sau, pornind atat de la grila proprie de percepere a lumii, cat si
de la comportamentul sau simptomatic. Metafora, acceptand initial actualul sistem de referinta al clientului,
intra treptat in relatie cu acesta si ii activeaza (prin mecanisme specifice) acele resurse interioare care sa-l
sprijine pe client in acceptarea unor noi optiuni /cadre de referinta la problema existenta.
14
 Principalele mecanisme psihologice pe care s bzeaza metafora i producerea schimbarii sunt:
• Misterul
• Suspansul
• Socul sau surpriza
Caracterul dramatic al povestitilor metaforice declanseaza clientului o atitudine de expectatie, care
faciliteaza schimbarea.
Schimbarile produse de metafora pot fi la nivel atitudinal, comportamental si afectiv, toate cu
influente in plan social.
Un exemplu de metafora ce urmareste sa produca modificari atitudinale si perceptive este Fabula
lui Esop (despre ciobanasul caruia ii placea sa atraga atentia asupra lui strigand “Vine lupul!” si care pana
la urma a fost mancat de lup pentru ca satenii nu l-au mai crezut cand a strigat dupa ajutor). Prin aceasta
metafora, se astepta ca ascultatorul sa-si modifice perceptiile si atitudinile egocentrice, provocand analiza
pozitiei protagonistului, mai inati din punctul sau de vedere, apoi din punct de vedere al celorlalti si apoi, in
final, examinandu-se consecintele pozitive si negative ale acestor atitutdini. In felul acesta, clientul este
influentat sa isi schimba sistemul de referinta de la propria persoana la un sistem de referinta social (care sa
tina seama de atitudinile celorlalti).
Un exemplu de metafora ce urmareste sa produca modificari comportamentale este Parabola
bunului samaritean (care sugereaza ca cineva trebuie sa se comporte ca samariteanul, care l-a ajutat pe
calatorul aflat in impas si nu ca preotul sau levitul, care au trecut pe langa el fara sa il bage in seama).
Regula in admninistrarea povestilor metaforice pentru schimbarea comportamentului consta in a accentua
mai putin motivatia comportamentuli personajelor si a accentua mai mult asupra comportamentului descris
si asupra consecintelor acestuia. Insa, a determina pe cineva sa isi schimbe comportamentul este mult mai
dificil decat a provoca o schimbare de atitutidine. Aceasta pentru ca modificarile comportamentale sunt
influentate de mai multi factori: statututl social, implicarea afectiva a clientului, ingrijorarea fata de
consecinte, presiunea sociala si modalitatile de a face fata diverselor situatii.
Cat despre metaforele ce urmareste sa produca modificari afective, un exemplu evident il reprezinta
povestile cu stafiicare, produc reactii de evitare pe termen lung (ex: ocoleste casele “bantuite”) sau
modifica expectatiile cu privire la informatia senzoriala (ex: ascultand povestile, parca se aud pasi in
camera alaturata)

4.4.4. Strategii de comunicare metaforica ericksoniana

Prezentam cateva din strategiile de comunicare metaforica utilizate de M.Erickson in pregatirea
comunicarii cu inconstientul clientului:
*M.Erickson isi incepea deseori terapiile prin povesti ce evidentiau capacitatile de invatare ale fiintei

15
umane, fapt ce facilita stabilirea unei bune relatii terapeutice, cat si pregatirea clientului pentru un anumit
tip de raspuns, de atitudine. Caci este, intr-adevar, dificil de refuzat ideea cconform careia am inceput sa
invatam de cand ne-am nascut – desi acest lucru nu a fost totdeauna usor. De cate ori nu am cazut inainte
de a putea merge, cate confuzii, greseli nu am facut inainte de a invata sa vorbim, sa scriem etc....! Intrucat
“am invatat sa invatam”de cand ne-am nascut, suntem capabili sa invatam pana la sfarsitul vietii noastre,
chiar daca inceputul fiecarei invatari este mai dificil. Dezvoltand aceasta tema (prin apelul la soc, surpriza,
confuzie, cu folosirea generoasa a intrebarilor si umorului jucaus), el “planta” sugestii indirecte in aceste
povesti terapeutice de invatare, inducand idei pozitive asupra evolutiei terapiei.

*Deseori, M.Erickson, “pregatea terenul” spunand povesti complet absurde, care aveau ca scop
destabilizarea sau dezorganizarea constientului (De exemplu: “Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca
le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba”). Aceste tipuri de formulari absurde provoca
clientul sa isi caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate.

*M.Erickson obisnuia, de asemenea sa relateze metafore, povesti, fara raport direct cu problema
pacientului. El ilustra experiente pe care dorea ca ai lui clienti sa si le aminteasca, in timp ce atentia
constienta le era captata de linia de actiune din povestea spusa despre altcineva. Astfel, clientii aveau
libertatea sa-si creeze intelesul personal din stimulul-metafora oferit si chiar sa aiba invataturi care ar fi fost
prea dureroase ca sa fie tolerate de mintea constienta. Astfel, o metafora devenea un cadru modificat prin
care clientul avea posibilitatea sa dobandeasca experiente noi.

* Cu cat rezistentele clientului erau mai intense, cu atat apelul lui Erickson la metafora era mai ridicat;
si de multe ori acestea, asa cum am mai spus, pareau indepartate de problema clientului (De exemplu,
Erickson, in cazul unei femei frigide careia ii era teama sa vorbeasca despre sexualitatea sa, fara sa o
intrebe de amanuntele acestei probleme, a provocat-o sa ii povesteasca in cele mai mici detali felul in care
proceda pentru a-si dezgheta frigiderul).

* In mod frecvent la M.Erickson, abordarea metaforica a simptomului lua forma prescriptiilor

metaforice, simbolice, insotite de ritualuri (De exemplu: arderea, distrugerea, ingroparea sunt actiuni ce
fac parte din prescriptiile simbolice, din cele de doliu in special – indiferent de ce fel de tip de doliu e vorba
(Doliul nu se refera in mod necesar la pierderea unei persoane iubite, ci la orice fel de pierdere in general,
ca pierderea unui obiect sau faptul ca un obiect a devenit nerealizabil).

* De asemenea, Erickson isi construia discursul metaforic, in functie de planul in care dorea sa se
produca schimbarea: planul atitudinal, planul compoertamental sau cel afectiv.

4.4.5. Particularitati ale abordarii metaforice ericksoniene

Ceea ce il deosebeste pe Erickson de alti terapeuti este faptul ca s-a abtinut in a interpreta clientului
16
semnificatiile metaforei utilizate, el considerand ca metafora vorbeste prin ea insasi. Conscevent cu
principiile enuntate mai sus, Erickson considera ca nu este nevoie sa “traduca” comunicarea “inconstienta”
intr-o forma constienta. Daca pacientul comunica intr-o froma metaforica, Erickson raspundea in acelasi
registru. Utilizand povestile, actiunea interpersonala si si prescriptiile, el lucra in cadrul oferit de metafora
pentru a provoca o schimbare, evitand transformarea mesajului ori a actiunii metaforice intr-un discurs
rational, constient, ce ar putea dauna rapiditatii si profunzimii schimbarii.

Povestea urmatoare, ilustreaza cel mai bine viziunea lui M.Erickson asupra dilemei explicarii sau
nu clientului a metaforei terapeutice:

“Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: «Nu inteleg totdeauna semnificatiile povestilor
tale, de ce nu mi le explici?».
Maestrul i-a replicat: «Cum ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? ».”

4.4.6. Influenta abordarii ericksoniane asupra altor terapii

Psihiatru neortodox, medic de familie agreabil, psihoterapeut strategic ingenios si hipnoterapeut
maestru, Milton Erickson a revolutionat psihoterapia vestica.
Prin munca sa inovativa, el a facut mai mult decat orice alta persoana din acest secol, in a schimba
modul in care este practicata hipnoterapia. Datorita abordarii lui creatoare, hipnoza a fost scuturata de
superstitie si acum este recunoscuta ca una dintre modalitatile de schimbare cele mai puternice.
Numeroasele studii de caz din carti ca “Terapie neobisnuita” si subtilele abordari metaforice in povestirile
lui din “Vocea mea va merge cu tine”, au permis si permit accesul oricarui terapeut la abordarea hipnotica
ericksoniana.
M. Erickson a rafinat utilizarea metaforei, a paradoxului, a confuziei, a temelor terapeutice,
recadrarea si multe alte tehnici terapeutice. Multe din metodele lui de comunicare cu inconstientul, folosind
metafore si structuri sofisticate, sunt recunoscute astazi ca dezirabile si esentiale pentru schimbarea efectiva
a clientului in terapie.
In acelasi timp, M. Erickson a fundamentat si inspirat terapii inovative precum: programarea
neurolingvistica a lui Bandler si Grinder, terapia focalizata pe solutii a lui Steve de Shazer, abordarea
interactionalista a lui Halley, Watzlawick, Fisch, terapia scurta.

17
 5. FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE
5.1.Functia de oglindire
Abundenta imaginilor din metafore face acest continut al lor sa para mai apropiat de Ego, ajutand astfel
clientul sa se identifice cu ele mai usor.
Clientul isi poate proiecta nevoile in metafora si ii poate modela semnificatia intr-un fel care sa se
potriveasca cu propriile structuri psihice din acel moment. Asociindu-se cu o metafora, clientul vorbeste
despre sine, conflictele si dorintele sale. Aceste reactii pot deveni obiecte ale muncii terapeutice.
Metaforele, fiind distincte de lumea nemijlocita a experientei, pot ajuta clientul sa capete o relatie
distantata fata de conflictele sale.
Clientul nu mai este victima propriei boli si poate lua o pozitie cu privire la conflictele sale si la
solutiile obisnite, care sunt, ele insele, conflictuale. Astfel, procesul intrapsihic generat de situatia
problematica, odata externalizat, devine mai accesibil unui examen rational, cand este reprezentat de
personajele si evenimentele metaforei.
Observatie: Comprehensiunea si receptivitatea la metafore sunt facilitate prin apropierea de
fanteziile si amintirile pacientului.

5.2.Functia regresiva
In contextul terapeutic, metaforele permit adultului sa abandoneze temporar comportamentul
corespunzator varstei sale si sa experimenteze (prin fantezie, intuitie sau umor) idei si atitudini de la
varstele precedente.
Adultii sunt obisnuiti cu o comunicare clara, logica, respingând mesajele redundante si având o
oarecare rezerva fata de poveste ca mijloc de comunicare. De multe ori, când acestia se indoiesc de cele
auzite, replica este: „Nu-mi spune povesti!”. Astfel, in conceptia maturului, orientat spre realizare,
intoarcerea la fantezie si intuitie propusa de povesti dobandeste semnificatia unei regresii catre o faza mai
timpurie de dezvoltare, catre copilarie.
Psihoterapia ofera un cadru securizanr al acestei forme de regresie, cand, in calitate de copil, ii este
ingaduit sa se abata de la normele standard ale realizarii si i se da acces la o gandire metaforica, si
creativa, la o reactie lipsita de teama fata de continuturile fantastice. Prin metafore, se face apel la
resursele creative ale clientului, evitând rezistentele constiente.

Mai mult decat atat, prin aceasta metoda nu este fortat inconstientul sa faca lucruri specifice, ci este

18
doar invitat sa vada noi sensuri, noi intelesuri, lasandu-l apoi sa aleaga cea mai potrivita „cale”.
Metaforele joaca rol de intermediari intre realitate si dorintele clientului.
Ele construiesc astfel o punte spre dorintele si scopurile personale din viitorul apropiat sau
indepartat, facand loc utopiilor – ca alternative la realitate.
 Regresia in perioadele timpurii de dezvoltare este ghidata fie de temele metaforelor, fie chiar de
discursul introductiv al terapeutului.
J.A.Malarewicz propune chiar o “metafora-tip” pe care o introduce in cadrul terapiei in urmatoarea
formula: “Este vorba despre o poveste pe care as dori sa o povestesc fetitei (baietelului) care se afla in
tine. Deoarece doar fetitele (baietii) pot intelege aceasta poveste si pot sa il ajute, peste cateva zile
probabil, pe adultul care se afla in tine si care relateaza dificultatile despre care imi vorbesti”.

5.3.Functia de model
 Metaforele promoveaza invatarea prin intermediul unui model.
Ele sunt, deci, solutii posibile de rezolvare a unor situatii de conflict cu care se confrunta pacientul.
Dar modelul / solutia oferita nu este rigida, ci contine un numar de interpretari posibile si de conexiuni cu
situatia existenta a clientului, permitandu-i acestuia sa exploreze si sa gaseasca solutii proprii, chiar inedite.

5.4.Functia de mediator
 Metaforele pot juca rolul functional de filtru dintre convingerile clientului si cele ale terapeutului
Clientii tin mult la ideile lor fundamentale si la mitologiile lor personale. In mod concret sau nu,
aceste idei ii ajuta, in cele din urma, sa se impace cu conflictele existente. (Acest lucru devine mai evident
mai ales atunci cand clientul nu e chiar sigur ca terapeutul ii poate oferi ceva de valoare egala sau mai
mare).
Atacul mai mult sau mai putin frontal al terapeutului la conceptiile eronate ale clientului pot
provoca mecanisme de rezistenta din partea acestuia din urma (tacere, intarziere, absenta de la sedinte,
comentarii despre cheltuielile legate de terapie, diferite solicitari etc.), rezistente ce pot stingheri procesul
terapeutic pe de-o parte, dar pot si sa asigure accesul la conflictul intrapsihic al clientului, daca sunt
recunoscute suficient de clar.

In situatia terapeutica, confruntarea dintre terapeut si client este inlaturata de prezenta povestilor ca
intermediar intre cele doua parti. Este un semn de respect fata de client si se adreseaza dorintelor sale
narcisice. Prin metafore, subiectul conversatiei nu este clientul, care ar putea avea un comportament
simptomatic, ci eroul povestii. Astfel, incepe un proces in trei parti: pacient – metafora – terapeut.
Pentru client, metafora reprezinta un scut care, cel putin temporar, ii permite sa se lipseasca de
mecanismele de aparare conflictuale. In acelasi timp, terapeutul, fara a ataca clientul sau ideile sale,
19
sugereaza o schimbare de pozitie, care, la inceput, are mai mult caracterul unui joc. Aceasta schimbare de
pozitie ii permite in cele din urma clientului sa-si vada ideile unilaterale in raport cu altii, sa le interpreteze
si sa le extinda.
Metaforele ofera clientului sansa de a se exprima pe sine intr-o forma pe care in mod normal nu o are la
dispozitie foarte des

5.5.Functia de depozitare
Metaforele, prin imagismul si pluritatea de sensuri potentiale, pot fi retinute cu usurinta si puse in
practica de client si in alte situatii decat cea vizata de procesul terapeutic.
Metaforele sunt prezente atat in tratamentul sau terapeutic, cat si in viata sa cotidiana. El poate
interpreta diferit metafora, in functie de circumstanele pe care le traieste. In acest sens, metafora
functioneaza ca un depozit.
Metaforele, afectandu-l (constient sau inconstient) pe client pentru o perioada mai lunga de timp decat
terapia, ii mobilizeaza resursele interioare si il fac independent fata de terapeut

5.6.Functia de resemnificare
O metafora schimba perspectiva si cadrele de referinta, dezvaluind noi semnificatii si oferind o imagine
mai completa asupra problemelor clientului
Metaforele incurajeaza schimbarile de perspectiva si experimentarea de solutii noi, neobisnuite. Dar
scopul principal nu este acela ca un client sa-si retracteze punctul de vedere (e liber sa continue sa-l
sustina), ci sa-l faca sa realizeze ca situatia existenta poate fi privita dintr-un unghi nou, (insa nu neaparat
opus).
Nimic nu este in mod absolut bine sau rau. “Lucrurile nu sunt bune sau rele, gandurile noastre le fac
astfel”, spunea Shakespeare. Aceasta perspectiva este intalnita si in psihologia populara : “Rau cu rau, dar
mai rau fara rau” (Proverb ce sugereaza ca, “raul” suferit la un moment dat de un individ, de fapt l-a ferit de
un alt “rau” mai mare.
Insusirile, caricaturale la prima vedere, ale unor personaje din basmele populare (de exemplu:
Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila) se dovedesc a fi, in cele din urma, calitati, “resurse”
surpriza care i-au aSigurat succesul eroului principal.
In terapie, de exemplu, incapacitatea clientului de a vorbi in prezenta unor persoane mai putin
cunoscute, poate fi expresia unei calitati pe care el nu o constientizeaza: capacitatea de a asculta! Acest
lucru ii poate fi sugerat clientului prin zicala : “Vorba este de argint, tacerea este de aur!”. In ciuda acestui
adevar, de multe ori dorinta generala este de a invata sa vorbim si mai putin sa tacem!

5.7.Functia de transmitere ale traditiilor

20
Metaforele pot transmite traditia, in orice forma posibila: culturala, familiala, religioasa, sociala
O poveste poate depasi vietile individuale, efemere, si transmite ganduri, reflectii si asocieri.
Transmise din generatie in generatie, povestile par intotdeauna la fel.
Metaforele pot transmite atitudini si pattern-uri de comportament ce fundamenteaza conflicte
intrapsihice ale tulburarilor psihice
Un exemplu concludent este “complexul lui Oedip”, in care povestea lui Oedip, inspirata din
modele traditionale, este in primul rand o metafora comportamentului fata de autoritate(a) paterna.
Metafora a fost ulterior aplicata la teoria psihanalitica a complexului lui Oedip.

5.8.Functia transculturala
Povestile, aducand informatii despre regulile si conceptele importante din diverse culturi, demoleaza
barierele emotionale ale clientului legate de largirea repertoriului propriu de concepte, valori si solutii.
Povestile, prin continutul lor, reflecta reguli, concepte si norme de comportament acceptate de o
anumita cultura. Daca aceste continuturi ar fi prezentate intr-o varianta directa unui client dintr- alta cultura,
ele ar putea fi percepute ca agresive sau amenintatoare. Dar asa, in forma povestilor (ca alternative de
solutii si nu ca norme impuse) continuturile stimuleaza rceptiviatea clientului spre feluri noi de gandire.

21
 6. REGULI DE ALCATUIRE SI UTILIZARE A
METAFOREI CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC

Scopul major al metaforei terapeutice este de a insoti experienta individuala a clientului si de a-l
stimula pe acesta in a cauta si gasi acele experiente-resursa care, in mod obisnuit, nu sunt accesibile sau nu
sunt puse in legatura cu contextul unei anumite probleme. Accesarea acestor resurse va duce implicit la
anumite schimbări (comportamentale, atitudinale, emotionale) în starea psiho-comportamentală a
participantului.
Dar, metafora nu este un panaceu universal in psihoterapie. In putine cazuri ea singura a fost
suficienta pentru rezolvarea terapeutica. Tocmai de aceea, in interventia terapeutica, este recomandata
utilizarea acestui tip de interventie in asociatie cu alte tehnici.
Insa, construita si utilizata adecvat, metafora este un instument terapeutic puternic si eficace in
producerea schimbarii clientului. Comunicand direct cu mintea inconstienta a acestuia si ocolind facultatile
critice ale mintii sale constiente, metafora este una din metodele terapeutice care faciliteaza drumul catre
noi moduri de gandire, simtire si comportament.
Astfel, pentru ca metafora terapeutica sa devina un punct central al efortului de vindecare, este
absolut necesar ca ea sa fie folosita la timpul potrivit, in forma (varianta) potrivita si in doza potrivita.
Se poate afirma ca utilizarea ei are multe aspecte in comun cu tratamentul medicamentos. Folosita
la corect, metafora poate deveni avea forta terapeutica si poate duce la schimbari de atitudine si
comportament. Dar, data in dozaj gresit, spusa intr-un fel nesincer si moralizator, folosirea ei poate fi
periculoasa.

Principalele reguli si etape de alcatuire si utilizare eficienta a metaforei in procesul psihoterapeutic

sunt:

6.1. COLECTAREA DE INFORMATII RELEVANTE PSIHOTERAPIEI

• Psihoterapeutul trebuie sa inceapa demersul interventii metaforice numai dupa ce are o informatie
anamnestica buna.
Povestea urmatoare ilustreaza importanta fazei intitale de adunare de informatii in vederea
formularii corecte a problemei clientului si, implicit a scopurilor terapeutice:

22
 “Cand un discipol si-a declarat intentia de a deveni predicator, Maestrul nici nu a vrut sa auda. El
o tinea una si buna:
- Asteapta, caci nu esti pregatit.
A trecut mai intai un an, apoi doi, cinci, zece, dar Maestrul nu a renuntal la interdictie.
Intr-o zi discipolul i-a spus:
- Nu as putea sa fac ceva bun, chiar daca nu sunt complet pregatit ?
- Ce rezultate crezi ca poate obtine un vanator care trage inainte de a avea glontul pe teava? i-a
replicat Maestrul.”
Deci, in cazul utilizarii metaforei terapeutice, este absolut necesara cunoasterea:
- motivului consultatiei psihologice,
- istoria cazului, a familiei: incidenta tulburarilor psihice la rudele apropiate, evenimentele importante
din viata clientului
- identificarea persoanelor importante implicate si a relatiilor dintre ele
- descrierea cat mai amanuntita a simptomelor sale
- precizarea elementelor caracteristice situatiei problema si a felului in care evolueaza problema
(calibrare)
- precizarea transformarilor urmarite de client (scopul), avand grija sa fie formulate si in
domeniul controlat de client
- identificarea incercarilor clientului de rezolvare a problemei si a limitelor acestor incercari.

• Toate informatiile despre client ii vor perminte psihoterapeutului sa inteleaga si sa formuleze corect
problema clientului. (De multe ori clientul vine cu probleme vag definite sau, mai mult, gresit
formulate. Daca psihoterapeutul nu va acorda suficienta atentie gasirii si formularii corecte a problemei
clientului, terapia se poate transforma intr-un esec).

Dialogul umoristic urmator ilustreaza rolul psihoterapeutului in reformularea problemei

clientului:
“Un om se duce la doctor si ii spune:
- Doctore, ma doare totul. Cand imi pun degetul pe cap, ma doare. Cand mi-l pun pe burta, la
fel. Cand imi pipai genunchiul, la fel; cand imi pipai glezna, ma doare. Ce sa fac? Cum sa
scap de durere?
Doctorul il consulta si ii spune:
- Esti sanatos tun. Doar ca ti-ai rupt degetul.”

(Dialog din filmul “Gustul Ciresei”, regia si scenariul: Abbas Kiarostami)

23
• Se recomanda de asemenea, investigarea tipului de simboluri si metafore pe care le cunoaste si le
accepta clientul, conform educatiei si nivelului sau de dezvoltare. Deci, psihoterapeutul trebuie sa se
familiarizeze cu problematica si registrul de simboluri si credinte ale clientului.
Utilizarea testelor proiective, a celor grafice, a interviului investigativ, analiza viselor etc., pot fi utile
inainte de introducerea metaforelor, sondandu-se cu ele nivelul subconstient al clientului caruia se va
adresa mai tarziu mesajul terapeutic. Eventuala aplicare a acelorasi teste dupa introducerea metaforelor,
pot semnaliza sau intari modificarile produse prin interventia terapeutica, devenind astfel un mijloc de
control al eficientei.

6.2. CONSTRUIREA METAFOREI TERAPEUTICE

• Dupa familiarizarea cu problematica si registrul de simboluri si credinte ale clientului si dupa revizuirea
intregii colectii de metafore terapeutice, psihoterapeutul va trebui sa aleaga sau sa construiasca o
metafora care se potriveste cel mai bine cazului.
Povestea urmatoare ilustreaza importanta alegerii / constructiei metaforei care sa intre in acord
cu reprezentarea clientului privind problema sa:
“Maestrul a povestit odata cazul unei femei care i-a spus pentru a treia oara dentistului sa ii de jos
dantura pentru ca “nu se potriveste”.
- Ma tem ca orice as face, dintii nu se vor potrivi mai bine in gura dumneavostra.
- Cine a spus ceva de gura? a intrebat, iritata, femeia.
-Eu am spus ca dantura mea nu se potriveste in pahar.
Dupa care Maestrul a conchis:
« Poate convingerile voastre se potrivesc cu mintea pe care o aveti, dar se potrivesc ele si cu mintea
celuilat?»”

a) Alegerea unei metafore care se potriveste cel mai bine cazului.

O alegere neadecvata a metaforei terapeutice poate determina clientul sa asculte fara interes, sa
ignore relatia cu terapeutul, sa se plictiseasca, demersul terapeutic fiind astfel definitiv compromis.
Dimpotriva, o alegere reusita va diminua starea de anxietate a clientului generata de problema / de
relatia terapeutica, ameliorandu-i capacitatea de intelegere si rezolvare a propriilor dificultati cu mai
multa flexibilitate.
Dupa selectionarea setului de metafore adecvate clientului, psihoteraputul trebuie sa adapteze
anumite elemente flexibile ale metaforei la situatia cazului. Aproape fiecare caz solicita
transformari.

b) Construirea unei metafore care se potriveste cel mai bine cazului

Constructia particularizata a metaforelor va duce la oglindirea in simboluri si imagini proprii
24
clientului , fapt ce va determina un efort mai mic de acceptare din partea acestuia a mesajului
terapeutic. Desi metafora (clasica sau conceputa de terapeut) are in principiu sarcina sa reproduca
experienta prin care tocmai trece pacientul – principiul izomorfismului, ea trebuie astfel elaborata,
incat clientul sa nu poata stabili foarte usor legatura dintre poveste si propria sa problema. Eroii si
actiunea povestirii constituie, evident, personificari ale proceselor psihice (pozitive sau negative)
implicate, dar solutia trebuie inregistrata mai ales de subconstient, conducand la schimbarea pozitiva
de comportament, asteptata.

Etapele construirii unei metafore:

1) Alegerea unui context
2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatia-
problema descrisa de client.
3) Stabilirea solutiei problemei – finalul povestii.
4) Resemnificarea problemei – invatarea implicita in urma interiorizarii metaforei

Detalierea celor mai importante etape in conceperea unei metafore:

2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatia-
problema descrisa de client. Fiindca este necesara o recunoastere, mai mult sau mai putin constienta
a clientului in personajele si evenimentele povestii metaforice, izomorfismul urmareste stabilirea de
similitudini intre comportamentele, relatiile si situatiile clientul si personajul simbolic al metaforei.
Deci, prin izomorfism se vizeaza nu numai persoanele si faptele situatiei problematice a clientului,
ci si relatiile dintre acestea. Cand se aleg personajele, nu are importanta ce sunt, ci in ce relatie se
gasesc unele cu altele.
De exemplu, M. Erickson relata cum a folosit un izomorfism cand lucra cu un cuplu care avea
dificultati maritale legate de comportamentul lor sexual. El le-a vorbit despre obiceiurile lor
alimentare, realizand ca obiceiurile lor alimentare erau similare cu comportamentele lor sexuale ce
cauzau dificultati: Sotul era tipul “carne - cu- cartofi” si sărea direct la felul principal in timp ce sotiei
ii placea sa zaboveasca la aperitive si delicatese. Pentru terapie Erickson a planificat pentru ei o masa
“de la supa la desert” in care amandoi sa fie satisfacuti. Cuplul nu a avut bineinteles nici o idee
despre semnificatia terapeutica a evenimentului, dar au fost placuti surprinsi sa constate ca viata lor
sexuala s-a imbunatatit considerabil ulterior.
Prezentam si un alt exmplu de izomorfism intre o situatie problematica si metafora, izomorfism,
cu grade de accesibilitiate, de data aceasta, atat pentru subconstient, cat si pentru constient :
Situatia problematica Metafora
Tatal → Capitan pe un vas
↓ ↓

25
 Mama → Secund
↓ ↓
Fiul → Matelot
↓ ↓
Familia → Echipajul
↓ ↓
Tatal este rar acasa → Capitanul sta retras in cabina
↓ ↓
Matelotul desfasoara o panza de
Fiul greseste cu ceva →
care nu are nevoie
↓ ↓
Secundul corecteaza situatia si
Mama il apara pe fiu → incearca sa desfasoare panza de
care are nevoie
↓ ↓
Capitanul afla, e furios ca nu i s-a
Tata afla, se infurie si pleaca →
spus nimic si se retrage in cabina
↓ ↓
Nici o rezolvare, problema apare Nici o rezolvare, problema apare
→
mereu mereu
↓
Rezolvare ← Rezolvare

3) Stabilirea solutiei problemei – finalul povestii. Aceasta va trebui sa includa, in conformitate cu

informatiile utilizate de client, o strategie de reechilibrare, rezultatul dorit
Orice metafora trebuie sa propuna a solutie. Aceasta poate fi ori expresia intuitiei terapeutului, ori
construita din elementele furnizate de client. De cele mai multe ori, clientii cunosc solutia, dar raman
blocati cand trebuie sa realizeze “podul” dintre situatia problematica si finalul dorit. Metafora nu va
face altceva decat, departand putin clientul de elementele cotidiene ale problemei, sa ii ofere o
imagine mai clara, o alta perspectiva, asemeni unei harti de care are nevoie pentru a iesi din labirint.
In general, solutia are doua componente: scopul si strategia.
Formularea corecta a problemei implica si formularea corecta a scopului. De aceea, in continuare,
vom insita asupra strategiei.
In mod evident, clientul a incercat deseori sa-si aringa scopul. Faptul ca se afla la psihoterapeut
dovedeste ca nu a reusit.
Strategia de legatura este “podul” pe care terapeutul trebuie sa il formuleze metaforic si care ii va
permite clientului trecerea de la situatia problematica actuala la solutia dorita. Strategia de legatura
are la baza o buna intelegere a situatiei-problema.
Conceptele de “calibrare” si “recalibrare”, propuse de Gordon, sunt foarte utile pentru realizarea
acestui fapt:
*Calibrare: De cele mai multe ori problematica se repeta. Configuratii identice sau asemanatoare
26
 de evenimente se repeta, ducand de fiercare data la experiente conflictuale nedorite. Dar elementele
situatiei problematice, desi pot fi mereu prezente, nu provoaca “explozia” decat atunci cand ating un
anumit “prag critic”. Prin urmare, transformarea situatiei problematice in problema este o chestiune
de “calibrare”.
*Recalibrare: Recalibrarea cuprindeprocesul prin care pacientul este ajutat sa constientizeza
momentul in care proporti diverselor elemente ale situatiei tinde sa alcatuiasca “un amestec exploziv”
si apoi este invatat sa utilizeze diverse mijloace pentru a controla elementele situatiei, astfel incat sa
nu se atinga acest prag.
Prin recalibrare, clientul intrerupe vechiul model ce conduce de fiecare data la aparitia
problemei. Iata un exemplu: “Cand Maria privi in urma, constata ca ceea ce o suparase nu era faptul
ca mama o rugase sa faca anumite lucruri – pentru ca luate in parte le-ar fi facut cu placere - , ci
faptul ca mama dorea sa le faca imediat”.

Ca si scopul, strategia va fi cuprinsa aproape intodeauna in descrierile clientului privind

problema sa. Desigur ca exista mai multe posibilitati de a atinge acelasi scop, dar cea mai buna cale
va fi cea care ne este indicata, de cele mai multe ori intr-o maniera implicita, de clientul insusi.
Atunci cand clientul descrie esecurile sale in rezolvarea problemelor cu care se confrunta, el indica
deopotriva atat modelul sau de rezolvare, cat si limitele pentru a ajunge la o strategie eficienta. Iata
exemplul unui client care isi agraveaza problema pentru ca nu poate discuta cu sotia sa, de teama ca
aceasta va rade de el. Strategia implicita pe care ne-o indica clientul este depasirea acestei temeri si
realizarea comportamentului dorit – discutia cu sotia (comportament care, la randul lui, i-ar putea
dovedi faptul ca frica lui era complet neintemeiata!).

4) Resemnificarea problemei – invatarea implicita in urma interiorizarii metaforei

Metafora trebuie sa propuna clientului o noua lectura a realitatii, prin evidentierea altor cadre de
referinta. Ea va trebui sa perimita “disocierea” clientului de realitatea sa, in general greoaie si
invalidanta, pentru a-l plasa la un nivel unde alternativele posibile capata contur. Astfel, pacientul
poate invata, de pilda, ca tristetea si teama - de care vrea sa scape, au si aspecte pozitive, iar
exprimarea lor poate fi utila!

6.3. RELATAREA METAFOREI IN STARE DE VEGHE SAU HIPNOTICA

• La fel de important este ca, in adaptarea sau constructia metaforica, sa fie utilizate notiuni pe care
clientul le intelege si chiar le prefera. Deci, terapeutul trebuie sa isi puna urmatoarea intrebare: “Ce fel
de cuvinte utilizez, cum povestesc, pentru ca metafora sa declanseze in la client cautarea

27
transedrivationala ce-l va duce, in cele din urma, la solutia “unica” a problemei sale?
Izomorfismul metaforei este expresia imaginii pe care terapeutul si-a facut-o despre problema
clientului. De cele mai multe ori insa, psihoteraputul nu stie exact ce simte si gandeste clientul. De
aceea, modelul propus de metafora poate intalni modelul clientului, doar in masura in care notiunile
utilizate lasa o anumita libertate de proiectie, de semnificare. Si cum metafora a fost construita pentru
client, singura interpretare adecvata, “corecta” este cea propusa de client.

• Metafora trebuie introdusa (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera cat mai
lejera, oferind clientului o motivatie care sa para logica pentru introducerea metaforei (Ex:
“Discutia noastra de saptamana mi-a amintit de o poveste despre...” / “Am o poveste frumoasa ce
parca iti mangaie sufletul si te ajuta sa te simti mai bine...” / “Stiu ca copilului tau interior ii
placpovestile frumoase. Am sa ii spun una dintre ele...” );

• Metafora trebuie prezentata (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera naturala,
sustinuta si nuantata emotional.
Ca si alte forme de comunicare, o mare parte a influentei metaforei terapeutice vine din mesajele
metaverbale ce insotesc prezentarea orala. Inflexiunea vocii, gesturile si expresia faciala sunt
folosite pentru a transmite o mare parte din mesajul metaforei. Cuvintele sau expresiile cheie pot fi
marcate prin schimbari ale tonului vocii sau tempoului. Mesajele continute, marcajele analogice,
lingvistice si non-lingvistice, pot fi de asemenea folosite in contextul unei metafore, pentru a spori
impactul rezultatului.

• Se recomanda evitarea anumitor capcane in utilizarea metaforei terapeutice:

- incarcarea listei cu cat mai multe metafore intr-o sedinta. Nu se recomanda ca lista
metaforelor sa fie prea lunga pentru a nu incarca sau banaliza mesajul terapeutic si de
asemena, pentru a nu obosi sau plictisi clientul;
Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus:
“Pentru a le explica discipolilor echilibrul la care trebuie sa ajunga pentru a putea
preda invataturile asimilate, Maestrul le-a povestit urmatoarea parabola:
Un predicator intra intr-o sala unde vru sa tina o predica. Sala era goala, cu
exceptia unui tanar grajdar, asezat in primul rand. Predicatorul, cumpanind daca
sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zise grajdarului:« Esti numai tu singur aici.
Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu?»
Grajdarul ii spuse: «Invatatorule, eu nu sunt decat un om simplu si nu inteleg
lucrurile acestea. Dar, daca as intra in grajduri si as vedea ca toti caii au fugit si a
mai ramas doar unul, l-as hrani totusi».
28
 Predicatorul puse la inima acestea si incepu sa predice.Vorbi mai mult de doua ore.
Dupa aceea, se simti in culmea fericirii si vru ca audienta sa ii confirme cat de buna
fusese predica lui. Intreba: «Ti-a placut predica?»
Grajdarul raspunse: «Ti-am spus deja ca sunt un om simplu si nu inteleg foarte
bine aceste lucruri»
- tendinta de a pune intrebari pacientului despre felul in care a inteles mesajul, respectiv de a
raspunde la intrebarile sale despre semnificatia metaforei. Se recomanda ca la orice tip de
intrebare pe care o pune clientul, raspunsul psihoterapeutului sa fie ceva de genul: “Tu ce
crezi...?”. Deci, pentru ca mesajul sa alunece in zona subconstientului, terapeutul nu trebuie
sa cerceteze imediat daca clientul a inteles sau nu mesajul, ci sa lase libera forta de explorare
si descoperire a acestuia. El trebuie sa pastreze in minte ca pacientul are capacitatea interna
de a se expune acestui mesaj, de a-l intelege in ritmul sau propriu si in acelasi timp, e
imposibil sa reziste influentei pe care mesajul metaforic o are asupra lui.
Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus:
“Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: «Nu inteleg totdeauna
semnificatiile povestilor tale, de ce nu mi le explici?». Maestrul i-a replicat: «Cum
ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? ».”
- utilizarea metaforei atunci cand clientul se afla in plin eveniment traumatizant. De obicei, in
aceste momente, ele se dovedesc a fi ineficiente.
- manifestarea unei anumite rigiditati in revizuirea interventiei metaforice, in cazul in care se
constata, ca cele utilizate nu sunt cele mai adecvate cazului si clientului.
Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus:
“In tinerete, Maestrul fusese un activist politic si condusese un mars de protest
impotriva guvernului. Mii de oameni si-au parasit caminele ca sa-l urmeze. Nici nu
a inceput bine marsul, ca el a anulat totul.
- Pur si simplu nu poti face asa ceva. Marsul a fost planificat de luni de zile si
oamenii au facut mari sacrificii ca sa participe la el. Vei fi acuzat de neseriozitate, i-
au strigat colaboratorii sai agitati.
Dar Maestrul a ramas neclintit.
-Eu nu m-am angajat sa fiu serios, a spus el, ci sa urmez Adevarul.”

• Pentru a-si dovedi eficienta in aplicarea tehnici metaforice, psihoterapeutul trebuie sa aiba sau sa
isi cultive anumite calitati: sa fie un bun observator al realitatii, sa fie echilibrat, creativ, cu o
capacitate empatica excelenta, sa descopere si sa simta farmecul metaforei, dar mai ales, sa se
centreze pe client, fara a-l judeca.
29
Povestea urmatoare ilustreaza ultima calitate mentionata mai sus:
“- Am pretentia ca sunt un foarte bun judecator al caracterului uman.
- Si crezi ca acesta este un motiv de mandrie? a intrebat Maestrul.
- Pai, nu este?
- Nu. Exista un defect comun pe care il impartasesc deopotriva un
judecatorbun si unul rau. Amandoi judeca.

30