Dorim să spunem câte ceva despre experienţa mistică, privită în ceea ce are ea mai nemediat, în ceea ce se sustrage oricăror interpretări. Adevăraţii mistici se deschid pur şi simplu valurilor care-i inundă. Siguri de ei înşişi, simţindu-se locuiţi de ceva mai bun decât ei, ei se arată a fi mari oameni de acţiune, spre surprinderea celor care considerau că misticismul e doar viziune, transcendere, extaz. Ei s-au lăsat traversaţi, în abisul sufletelor lor, de un flux descendent ce dorea ca prin ei să câştige pe toţi ceilalţi oameni. Misticii simt nevoia de a răspândi în jur ceea ce au primit, asemenea unui elan de iubire, iubire căreia fiecare dintre ei îi imprimă pecetea propriei sale personalităţi, în fiecare dintre ei, iubirea este deci o emoţie cu totul nouă, capabilă să transpună viaţa omenească într-un alt ton. Iubirea face ca fiecare dintre aceşti mari mistici să fie iubit pentru el însuşi, iar prin el şi pentru el ceilalţi oameni îşi vor deschide sufletul iubirii pentru umanitate. Prin intermediul unei persoane ataşată lor sau amintirii lor păstrată vie, iubirea se va putea transmite, modificând şi alte vieţi după chipul ei. Dar să mergem mai departe. Dacă spusa vreunui mare mistic, sau a unuia dintre imitatorii lui, îşi află un ecou în unul dintre noi, nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează, aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?
Original Title
Henri Bergson- Cele Doua Surse Ale Moralei Si Religiei
Dorim să spunem câte ceva despre experienţa mistică, privită în ceea ce are ea mai nemediat, în ceea ce se sustrage oricăror interpretări. Adevăraţii mistici se deschid pur şi simplu valurilor care-i inundă. Siguri de ei înşişi, simţindu-se locuiţi de ceva mai bun decât ei, ei se arată a fi mari oameni de acţiune, spre surprinderea celor care considerau că misticismul e doar viziune, transcendere, extaz. Ei s-au lăsat traversaţi, în abisul sufletelor lor, de un flux descendent ce dorea ca prin ei să câştige pe toţi ceilalţi oameni. Misticii simt nevoia de a răspândi în jur ceea ce au primit, asemenea unui elan de iubire, iubire căreia fiecare dintre ei îi imprimă pecetea propriei sale personalităţi, în fiecare dintre ei, iubirea este deci o emoţie cu totul nouă, capabilă să transpună viaţa omenească într-un alt ton. Iubirea face ca fiecare dintre aceşti mari mistici să fie iubit pentru el însuşi, iar prin el şi pentru el ceilalţi oameni îşi vor deschide sufletul iubirii pentru umanitate. Prin intermediul unei persoane ataşată lor sau amintirii lor păstrată vie, iubirea se va putea transmite, modificând şi alte vieţi după chipul ei. Dar să mergem mai departe. Dacă spusa vreunui mare mistic, sau a unuia dintre imitatorii lui, îşi află un ecou în unul dintre noi, nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează, aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?
Dorim să spunem câte ceva despre experienţa mistică, privită în ceea ce are ea mai nemediat, în ceea ce se sustrage oricăror interpretări. Adevăraţii mistici se deschid pur şi simplu valurilor care-i inundă. Siguri de ei înşişi, simţindu-se locuiţi de ceva mai bun decât ei, ei se arată a fi mari oameni de acţiune, spre surprinderea celor care considerau că misticismul e doar viziune, transcendere, extaz. Ei s-au lăsat traversaţi, în abisul sufletelor lor, de un flux descendent ce dorea ca prin ei să câştige pe toţi ceilalţi oameni. Misticii simt nevoia de a răspândi în jur ceea ce au primit, asemenea unui elan de iubire, iubire căreia fiecare dintre ei îi imprimă pecetea propriei sale personalităţi, în fiecare dintre ei, iubirea este deci o emoţie cu totul nouă, capabilă să transpună viaţa omenească într-un alt ton. Iubirea face ca fiecare dintre aceşti mari mistici să fie iubit pentru el însuşi, iar prin el şi pentru el ceilalţi oameni îşi vor deschide sufletul iubirii pentru umanitate. Prin intermediul unei persoane ataşată lor sau amintirii lor păstrată vie, iubirea se va putea transmite, modificând şi alte vieţi după chipul ei. Dar să mergem mai departe. Dacă spusa vreunui mare mistic, sau a unuia dintre imitatorii lui, îşi află un ecou în unul dintre noi, nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează, aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?