Material cuprins n

E. Bonchii M. Secui (coord.), Psihologia vrstelor, Oradea, Ed.

Universitii din Oradea, pp. 374-457 si pp. 474-515
TINEREEA
Vrstelor adulte, din cadrul crora face parte si tineretea, le lipseste n general
consistenta si nota de concret regsite n copilrie si adolescent, fiind vzute ca o categorie
aparte pentru ceea ce se petrece cu individul dup ce creste. Pornind de la teoriile propuse
de E. Erikson, Ch. Buhler, C.G. Jung si altii, specialistii au nceput s recunoasc faptul c
perioada adult nu constituie un stadiu monolitic, o faz nediferentiat ntre adolescent si
senectute. Se consider c persoana trece pe parcursul existentei prin numeroase transformri,
iar ideea conform creia perioada adult este o stare a existentei este nlocuit cu conceptia
care o priveste ca pe un proces de devenire continuu.
O problem controversat este cea alimitelor de vrst ale tineretii. Limita inferioar
se suprapune peste perioada de la 20 la 24/25 de ani, cunoscut si ca perioada adolescentei
prelungite, fiind una pregnant de trecere spre statutul virtual de adult. Limita superioar este
fixat la 35de ani, implicnd o dilatare pn la 40 de ani. U. Schiopu i E. Verza (1981)
consider c perioada tineretii se poate mprti n trei subetape: de adaptare profesional si
familial (pn la 28 de ani), de implantatie (28 32 de ani), n care se intensific experienta
profesional, apare si se dezvolt statutul de printe si cea de-a treia, de stabilitate relativ a
adaptrii (32 35/40 de ani).
Pentru perioada tineretii marea majoritate a autorilor disting dou categorii desarcini
trasate de dezvoltarea personal. O prim categorie vizeaz sfera relatiilor sociale, care
satisfac nevoile de afiliere si intimitate ale persoanei. Sunt mentionate aici competentele
sociale necesare pentru interactiunea si cooperarea cu ceilalti, accentul fiind pus pe
relationarea n cadrul cuplului de ndrgostiti si cel marital. O alt categorie se refer
preponderent la formarea si dezvoltarea capacittilor specifice activittii profesionale,
incluznd aici abilittile necesare pentru cstigarea independentei economice, gestionarea
resurselor financiare, conturarea rolului profesional si realizarea pe acest plan. Ca atare,
maturizarea persoanei este efectul rolurilor noi pe care persoana si le asum pe planul
relatiilor interpersonale si pe cel profesional, tineretea fiind privit ca perioad a deciziilor
importante referitoare la aceste domenii.
n continuare vom prezenta diferite abordri ale dezvoltrii n perioada tineretii,
precum si aspecte ale evolutiei la aceast vrst din punctul de vedere al caracteristicilor
fizice si strii de sntate, functionrii intelectuale si judectii morale. Ne vom referi apoi la
domeniul vietii sociale, la cele dou tipuri de solicitri mentionate anterior, impuse de cursul
dezvoltrii n aceast period: stabilirea relatiilor cu partenerul/partenera n cadrul cuplului
erotic si angajarea persoanei pe plan profesional.
Abordri ale dezvoltrii la vrsta adult
Viziunea traditional asupra ciclurilor vietii accentua perioadele n care
dezvoltarea uman era asociat cu schimbri notabile datorate proceselor de crestere si
maturizare. Gradual, interesul comunittii stiintifice s-a ndreptat si spre perioadele n care
aceste dou procese ating nivelul maxim de evolutie. A fost extins si asupra vrstelor adulte
modelul stadial al dezvoltrii. Acesta presupune c dezvoltarea uman const ntr-o
succesiune de stadii, fiecare avnd anumite caracteristici particulare. Rezolvarea cu succes a
solicitrilor trasate de evolutia n cadrul fiecrui stadiu are ca rezultat sporirea adaptabilittii
persoanei, n timp ce n caz contrar apar repercusiuni negative asupra evolutiei ulterioare.
Teorii stadiale
Pentru a explica perspectiva asupra dezvoltrii oferit de modelul stadial vom trata
secventele corespunztoare vrstei tineretii identificate de autorii care sustin acest model.
n cadrul teoriei psihosociale a dezvoltrii, E. Erikson (1965) consider c perioadei
tineretii i corespundestadiul intimittii versus izolrii. Asa cum am vzut fiecare stadiu este
asociat cu o anumit sarcin trasat de dezvoltarea personal. Principala sarcin a individului
const n a se implica ntr-o relatie intim, apropiat cu o alt persoana, care poate s-i solicite
o serie de compromisuri. Rezolvarea cu succes a crizei este conditionat de dobndirea n
adolescent a sensului identittii personale. Astfel persoana este pregtit pentru a fuziona
cu partenerul, este capabil s se implice plenar n situatiile ncrcate emotional induse de
relatiile intime. Cei care se tem de aceast implicare profund, considernd contopirea cu o
alt persoan ca o pierdere a propriei identitti, ajung s se simt izolati. Pe msur ce tnrul
rezolv cererile intimittii si competitivittii, care deseori intr n conflict, dezvolt un simt
etic pe care Erikson l consider semnul tineretii. Punctul de vedere al autorului conform
cruia cstigarea sensului identittii se produce n adolescent este criticat, considerndu-se si
tineretea ca o perioad n care cutarea identittii continu. Astfel fiecare descoper n sine o
fiint nou, pn atunci latent, potential, dar care se trezeste brusc prin iubire. n sfrsit,
dragostea este poate, mai nainte de orice, o reciproc druire de noi identitti, de fapt, de ceea
ce este perceput ca de ambii drept noua lor identitate, ieri nc secret, azi dezvluit
(Mitrofan i Ciuperc, 1997, p. 166). De asemenea Erikson omite importanta rolului
dezvoltrii vocationale n conturarea identittii personale.
Pornind de la teoria lui Erikson, Lovinger (1976 apudCavanaugh, 1993) se centreaz
asupradezvoltrii eului ca integratorul sistemului axiologic, motivational-afectiv i cognitiv,
dezvoltarea constnd n modificri fundamentale ale modului n care sunt organizate
cunostintele, valorile si scopurile noastre. Pentru fiecare stadiu sunt urmrite domeniile:
sistem atitudinal-valoric, stil de relationare cu ceilalti, preocupri majore ale persoanei si stil
cognitiv.
Autoarea propune opt stadii ale dezvoltrii eului, ns vrstelor adulte sunt
caracterizate de ultimele sase, desi nu ntotdeauna persoanele trec prin toate aceste stadii.
Nivelul conformist - marcat de influenta evident a normelor sociale: gndirea este
dominat de clisee, stereotipuri; n relatiile cu ceilalti un rol important l are acceptarea
social, aparentele, conformarea la standardele grupului.
Nivelul contient-conformist - n care persoana face diferenta ntre dorintele proprii si
normele sociale. Importanta regulilor grupului este vzut ca fiind foarte mare, conflictul
dintre propriile scopuri si aceste reguli ducnd de cele mai multe ori la suprimarea
dorintelor persoanei.
Nivelul contient - dezvoltarea caracterului implic standarde proprii, gndire critic,
scopuri si idealuri fixate de persoan, ceea ce reprezint o schimbare a situatiei de pn
acum, n care scopurile erau fixate de ceilalti, de grup; relatiile interpersonale sunt
caracterizate de responsabilitate reciproc, evaluarea altora avnd la baz repere interne.
Nivelul individualittii - marcat de respect pentru unicitatea fiecrui individ, persoana
dnd dovad de o mare tolerant n relatiile cu altii; o preocupare major devine grija
pentru problemele sociale, ale grupului ca ntreg; se face distinctie ntre scopuri si
mijloace, recunoscnd c uneori, desi scopurile fixate sunt dezirabile, mijloacele de care
se serveste persoana au efecte negative asupra altora.
Nivelul autonomiei - este prezent recunoasterea independentei persoanelor, mpreun cu
constiinta interdependentei dintre oameni; este sesizat multitudinea punctelor de vedere
asupra aceleiasi probleme, acceptnd faptul c altii pot s aib vederi diferite de cea
proprie.
Nivelul integrrii - caracterizat de reconcilierea conflictelor interne, renuntarea la
scopurile care nu pot fi atinse; persona recunoaste c putea s aleag si alte ci n viat,
fiind totodat multumit de ceea ce a devenit, starea sa este aproape de auto-actualizarea
propus A. Maslow.
Teoria lui Loevinger ofer cadrul de examinare a relatiilor dintre dezvoltarea
diferitelor laturi ale personalittii.
Cercetri ce vizeaz dezvoltarea n perioada tinereii
Teoriile stadiale ale dezvoltrii la vrsta adult au stat la baza unor studii proiectate
pentru a identifica fazele specifice ale dezvoltrii. S-a remarcat astfel o cercetare
longitudinal (studiul Grant) avndu-l ca autor pe G. Vaillant (1977 apud Papalia i Olds,
1987) si un studiu realizat de D. Levinson si colaboratorii si (1978 apud Vander Zanden,
1985)
Studiul Grant a fost initiat n 1938, cnd G. Vaillant a selectat un numr de 268
subiecti de sex masculin, studenti ai Universittii Harvard, pentru a urmri evolutia lor
ulterioar. n raportul su din 1977 autorul sustine - pe baza rezultatelor referitoare la 95
dintre subiectii ajunsi la vrsta de 50 de ani - c evolutia lor nu a fost modelat de evenimente
izolate, ci a trecut prin anumite faze. Vaillant introduce un stadiu intermediar ntre stadiile
eriksoniene intimitate versus izolare si altruism versus egocentrism, acesta fiind numit
consolidarea carierei. El apare n perioada 30-40 de ani att la femei, ct si la brbati si poate
produce dificultti de relationare n cuplu. Partenerii fie c si focalizeaz atentia asupra
realizrii lor profesionale, neglijnd relatia dintre ei, fie c se afl n stadii diferite, unul dintre
ei centrat asupra carierei, cellalt asupra calittii relatiei lor.
D. Levinson si colaboratorii si au cuprins n studiu 40 de brbati, avnd diverse
profesii si vrsta cuprins ntre 35 si 45 de ani. Pe baza interviurilor structurate pe diferite
aspecte ale existentei (educatie, carier, religie, politic, loisir, relatii cu printii,
fratii/surorile, sotia, copiii si covrstnicii) si a probelor de personalitate aplicate, autorul a
construit o teorie a dezvoltrii. Conform ei scopul dezvoltrii la vrstele adulte este
constituirea unei structuri a existentei. Aceasta cuprinde anumite aspecte externe (participarea
la viata socio-cultural a grupului) si interne (sistemul motivational si tririle emotionale ale
persoanei). Pe msur ce oamenii si formeaz aceste structuri, trec prinperioade stabile cu
durata medie ntre 6 si 8 ani, dup care si remodeleaz structura existent. Acesteperioade de
tranzitie dureaz 4-5 ani si n cadrul lor persoana experimenteaz diferite variante pentru
urmtorul stadiu (Cavanaugh, 1993).
Stadiile dezvoltrii sunt:
Tranzitia spre tinerete (18-22 de ani)
Confrunt persoana cu sarcina dea-i ctiga autonomia emotional i financiar fat
de familia de provenient. Persoana alege fie s-si continue studiile, fie s munceasc (sau
ambele variante), existnd totusi un echilibru ntre desprinderea de familie si continuarea
relatiilor n calitate de membru al ei.
Intrarea n lumea adultilor (22-28 de ani)
Individul trebuie s se adapteze solicitrilor ntructva contradictorii a dou sarcini ale
dezvoltrii: explorarea variettii rolurilor de adult (partener n cadrul unei relatii de iubire,
angajat ntr-o activitate profesional, membru al unor grupuri sociale si civice) si aparitia unui
grad de stabilitate cu privire la asumarea acestor roluri. Echilibrul ntre aceste dou sarcini
nu este usor de stabilit: dac optiunea pentru anumite roluri nu se realizeaz la timp, structura
existentei este lipsit de sens, n timp ce aparitia prea devreme a angajrii n aceste roluri
poate duce la pierderea unor oportunitti superioare celor fat de care s-a produs implicarea.
La finalul acestei perioade apar dou aspecte majore: idealul i mentorul. Primul se
refer la o imagine, o proiectie a viitorului, n special n domeniul profesional, dar si al vietii
de familie. Apoi multi dintre subiectii lui Levinson au fost puternic influentati n evolutia
profesional de un mentor, o persoan mai n vrst care, prin interesul pentru protejatul su,
i ofer coordonare si suport moral si chiar material n diverse probleme.
Tranzitia spre 30 de ani (28-33 de ani)
Este o faz de evaluare a alegerilor fcute n perioadele anterioare si n care se iau
anumite decizii referitoare la optiunile ulterioare. Unii trec usor peste aceste perioade de
tranzitie, modificnd cu relativ usurint aspecte ale existentei lor, iar altii triesc adevrate
dileme, nefiind multumiti de evolutia lor, ns incapabili uneori de a o modifica.
Tranzitia spre 30 de ani este socotit crucial: dac structura adoptat este compatibil
cu capacittile si idealul persoanei, constituie baza unei existente pline de satisfactii; n caz
contrar duce la sentimente de nemultumire si lips de sens.
Aceste trei perioade sunt considerate de autor ca faze de noviciat, ele pregtind
persoana pentru anii urmtori.
Stabilizarea (32-40 de ani)
Este stadiul celei de-a doua structuri a existentei: n diferite domenii (familial,
profesional, social) sunt luate angajamente mai profunde, sunt proiectate obiective care
trebuie s fie ndeplinite ntr-o anumit perioad de timp. Spre sfrsitul perioadei persoana se
simte constrns de controlul, presiunile pe care le exercit asupra sa cei care i sunt superiori.
Emergenta autodeterminrii
Apare n jur de 39-40 de ani cnd persoana si dorestemai mult independent. Este
momentul cnd renunt la mentor si ncearc s se afirme n rolurile cele mai valorizate n
grupul social, luptnd pentrupromovare sau o alt form de recunoastere.
Concluziile studiilor prezentate sunt ntmpinate de o rezerv explicabil din partea
comunittii stiintifice. Se pune problema n ce msur succesiunea de stadii este caracteristic
pentru populatia studiat. Cercetrile au cuprins loturi putin numeroase de subiecti de sex
masculin, apartinnd clasei de mijloc. Rezultatele sunt afectate si de evenimentele sociale care
au avut loc pe parcursul studiilor si care au influentat doar indivizii din acea generatie.
Cele dou cercetri au vizat doar subiecti de sex masculin, rezultatele lor fiind
considerate valabile si n cazul femeilor, desi aceast generalizare nu este justificat pe deplin.
Ca atare vom prezenta unele particularitti ale dezvoltrii acestora. Diferiti autori (Neugarten,
1982, Gilligan, 1977 apud Vander Zanden, 1993; Cross i Madson, 1997) consider c la
baza diferentelor dintre femei si brbati stau urmtorii factori:
Construirea identittii
n cazul brbatilor ea se realizeaz prin dobndirea autonomiei, independentei,
cultivarea asertivittii, a spiritului de competitie si urmrirea propriului interes. n schimb n
cazul femeilor identitatea se dezvolt prin cultivarea responsabilittii i ataamentului
caracteristice relatiilor cu ceilalti. Pe baza asteptrilor cuprinse n rolul de gen, prin nvtare
direct sau observational, femeile acord o mai mare important relationrii cu altii.
Atitudinea fat de carier
Cele mai multe femei si n prezent se definesc n primul rnd n termenii oferiti de rolurile
pe care le detin n familie si mai putin prin prisma rolurilor profesionale, chiar si n
conditiile unui nivel ridicat al succesului profesional. Mai putine femei dect brbati si
fixeaz un ideal, obiective clare pe care le urmresc n cursul evolutiei profesionale, si au
un mentor.
Deseori apar conflicte ntre roluri, femeile confruntndu-se cu dou seturi de expectante:
pe de-o parte se asteapt din partea lor de ctre partener si societate s ndeplineasc
majoritatea sarcinilor domestice considerate traditional n exclusivitate domeniul femeii,
iar pe de alt parte trebuie s se achite cu succes de obligatiile profesionale.
Realizarea pe plan profesional implic anumite costuri, care sunt mult mai usor de
perceput n cazul femeilor. n timp ce 51% din femeile care ocup o pozitie n executivul unor
companii de prestigiu americane sunt necstorite, doar 4% din colegii lor de sex masculin au
acelasi statut marital; 61% din aceste femei nu au copii, comparativ cu doar 3% dintre brbati
(Vander Zanden, 1985). Aceast diferent este ilustrat si de studiul lui Levinson: pentru
subiectii si succesul profesional era asociat cu o mare probabilitate de a ntemeia o familie si
de a avea copii. n concluzie, femeile care sunt angajate ntr-o activitate profesional sunt n
mic msur motivate pentru a atinge un nalt nivel al realizrii profesionale. n cazul n care
si doresc succes pe plan profesional, pretul pltit pentru atingerea idealului lor este mult mai
mare, comparativ cu brbatii.
Autoarele mentionate insist asupra ideii conform creia att nevoia de realizare
bazat pe propriile competente si calitti, ct si nevoia de a-i proteja, de a avea grij de
ceilalti, trebuie s fie considerate la fel de importante prin prisma dezvoltrii la vrstele
adulte.
Perspective critice asupra modelului stadial al dezvoltrii la vrsta adult
A fost pus de asemenea n discutie nu numai relevanta acestor studii, ci si a ntregului
model care st la baza lor. Teoriile stadiale ale dezvoltrii la vrsta adult sunt criticate pentru
c n cazul acestor etape ale vietii este mai dificil de surprins diferente calitative care apar n
diferite puncte ale dezvoltrii, asociate cu o anumit vrst cronologic a persoanei. Temele
psihologice raportate de adultii de toate vrstele sunt recurente si nu apar ntr-o ordine fixat,
nu emerg cu adevrat doar n anumite momente n viat, pentru a fi fiecare rezolvat si apoi
lsat n urm ca si cum ar fi ancorat. Identitatea este construit si reconstruit; problemele
intimittii si independentei, a implicrii profunde n relatii cu persoane semnificative,
presiunea timpului, reformularea scopurilor existentei, mpcarea si acceptarea propriilor
succese si esecuri, toate acestea l preocup pe tnr n aceeasi msur ca si pe cel n vrst.
Este un truism, chiar dac uneori nu este mentionat, c preocuprile adultului sunt recurente.
Ele apar si reapar n noi forme de-a lungul unor perioade lungi de timp. Datorit acestui lucru
este o greseal s prezinti vrstele adulte ca pe o serie de stadii independente si bine
delimitate.(Neugarten, 1979 apudVander Zanden, 1985).
Astfel se consider c nu poate fi postulat cu exactitate prezenta unei secvente
invariante de stadii, evenimentele majore ale vietii avnd loc ntr-o ordine variabil. Este
propus abordarea dezvoltrii la vrstele adulte din prisma desfurrii n timp a
evenimentelor existentei (timing of events model). Dac modelul anterior se bazeaz pe o
succesiune invariant de stadii relationate cu vrsta cronologic a persoanelor, n cazul noului
model se consider c evolutia indivizilor este diferit n functie de evenimentele specifice ale
existentei, acestea avnd statutul de jaloane care marcheaz dezvoltarea la vrstele adulte.
n copilrie si adolescent cresterea si maturizarea semnaleaz trecerea dintr-un stadiu
n altul: copilul spune primul cuvnt, face primul pas, schimbrile corpului fac vizibil
trecerea spre pubertate si adolescent. La vrstele adulte ns, accentul nu mai este pus pe
ceasul biologic, ci pe cel social.
Persoana trece printr-un ciclu social regulat, renuntnd la anumite roluri asumate
anterior, interioriznd altele noi. Vrsta este asociat n grupurile sociale mai largi cu anumite
expectante privind comportamentul si rolurile persoanei. Cea mai mare parte a conduitei n
situatii sociale este prescris prin reguli sociale, adic standarde de comportament mprtsite
social, nvtate direct (prin mecanismul recompensei si pedepsei) sau indirect (prin observarea
consecintelor comportamentelor altor persoane). Ele definesc comportamentul adecvat pentru
diferite perioade (norme ale vrstei), existnd un orar prescris pentru desfsurarea
evenimentelor sociale majore ale existentei (angajarea ntr-o activitate profesional, cstoria,
retragerea din activitate etc.). Aceste norme sunt mai evidente cnd sunt cuprinse n reguli
formale, explicite cu privire la roluri: scolarizarea obligatorie pn la un anumit nivel, vrsta
de la care poti fi servit cu tigri sau buturi alcoolice sau ai drept de vot etc. Regulile apar ns
si sub forma asteptrilor cu privire la rolurile potrivite pentru persoane de diferite vrste,
transpuse n opiniile membrilor grupului (reguli informale). Toate aceste reguli sunt
interiorizate de ctre individ si formeaz ceea ce B. Neugarten a numit ceasul social, un set de
convingeri ale individului care fixeaz reperele utilizate pentru evaluarea gradului de
similitudine ntre propria evolutie si normele sociale caracteristice acelei etape a dezvoltrii.
Astfel persoanele descriu un eveniment al vietii ca desfsurndu-se prematur, la timp sau cu
ntrziere.
Aparitia la timp a unor evenimente care sunt asteptate, dorite si considerate normale
pentru o anumit perioad a existentei este trit pozitiv, n timp ce evenimentele care nu pot
fi anticipate solicit un efort mai mare de adaptare din partea persoanei. Tendintele actuale
merg spre unciclu al vietii mai fluid si spre o societate n care vrsta este mai putin relevant
n cazul unor evenimente (suntem din ce n ce mai putin surprinsi de bunica de 42 de ani sau
proasptul ttic de 55 de ani).
Partizanii teoriilor stadiale accept variatiile interindividuale datorate factorilor interni,
de personalitate si externi, de mediu, care pot fi destul de mari ntr-o anumit etap a vietii,
sustinnd c exist totusi o succesiune de stadii.
Caracteristici fizice i ale strii de state
Prototipul tnrului se apropie cel mai mult de idealul uman din punctul de vedere al
aspectului si formei fizice: de la 25 de ani, cnd functiile organismului sunt pe deplin
dezvoltate, pn la aproximativ 50 de ani declinul lor este gradual si foarte greu de remarcat.
ntre 30 si 45 de ani nltimea rmne neschimbat, dup aceast vrst ncepnd s scad.
Forta muscular atinge punctul maxim ntre 20 si 30 de ani, urmat de o scdere gradat de
10% ntre 30 si 60 de ani; declinul survine n cea mai mare parte pentru muschii picioarelor si
spatelui, fiind mai putin pronuntat pentru musculatura bratelor (Papalia i Olds, 1987).
Cercetrile arat c n cazul strngerii minii la 30 de ani forta este aproximativ 95% din cea
de la 20 de ani, la 40 de ani 91%, la 50 de ani 87%, iar la 60 de ani 79% (Vander Zanden,
1985). O situatie similar fortei musculare se nregistreaz n cazul timpului de reactie,
perioada sa de vrf nregistrndu-se ntre 18 si 30 de ani. n sfera acuittii senzoriale apare
deseori un declin care ncepe n tinerete, dar devine observabil dup 40 de ani. Aceste
schimbri sunt de obicei minore si se produc gradual, putnd fi usor compensate. Declinul
mbrac la nceput forma cresterii pragurilor senzoriale absolute, astfel nct sensibilitatea
pentru nivelurile mai sczute ale intensittii stimulilor este mai mic.
Tinerii reprezint segmentul cu cele mai putine probleme de sntate din populatia
general. Conform unui sondaj realizat de United States Department of Health and Human
Services n 1983 (Papalia i Olds,1987) 90% din persoanele cu vrsta cuprins ntre 17 si 44
de ani si evalueaz starea de sntate ca bun sau excelent. Printre afectiunile minore mai
frecvente se numr infectiile cilor respiratorii (care au o frecvent mai sczut de aparitie
comparativ cu perioada copilriei) si bolile cu transmitere sexual. Se nregistreaz o rat
mic a afectiunilor cronice, cele mai des ntlnite fiind artroza si hipertensiunea arterial.
Femeile, n comparatie cu brbatii, apeleaz mai frecvent la serviciile medicale, datorit, pe
de-o parte, atentiei ridicate fat de problemele legate de aparatul genital (controale medicale
periodice n timpul gravidittii, dup nastere si pentru detectarea timpurie a cancerului de col
uterin). O alt posibil explicatie este mai marea preocupare a femeilor pentru propriul corp,
aceasta fcndu-le s-si perceap mai rapid simptomele, s apeleze la serviciile medicale cu o
mai mare usurint si s descrie mai clar si folosind un vocabular mai elaborat propria stare
fizic. Decesul tinerilor survine foarte rar din cauze naturale, cele mai importante fiind
accidentele, mai ales cele rutiere. Urmeaz cancerul, afectiunile cardiace, sinuciderea si
omuciderea. Sunt prezente si aici diferente ntre sexe: rata mortalittii n cazul brbatilor este
dubl fat de cea a femeilor. Pentru brbati cauza principal o constituie accidentele rutiere,
iar pentru femei cancerul.
Starea de sntate este determinat nu numai de ereditate, ci si de stilul de viat.
Studiile au indicat c ea este relationat cu nivelul educational si economic al persoanei si cu
statutul marital. Persoanele mai educate provin din familii cu un nivel economic mai ridicat,
avnd o alimentatie mai sntoas, prezentndu-se mai frecvent la controale medicale
periodice cu rol n preventia unor afectiuni si beneficiind de un mai bun tratament medical.
Ele sunt si n mai mare msur sensibilizate n legtur cu importanta unui stil de viat
sntos.
De asemeneamariajul este asociat cu o mai mic frecvent a problemelor de sntate:
pentru persoanele cstorite se nregistreaz o rat mai sczut a bolilor cronice si o durat
mai sczut a spitalizrii. Ele sunt urmate n ierarhia stabilit pe criteriile mai sus mentionate
de ctre persoanele care nu au fost niciodat cstorite, de cele vduve si de cele divortate sau
separate. Explicatiile sunt diverse: persoanele cu probleme de sntate sunt mai putin dispuse
s se cstoreasc; sotii au n mai mare msur grij unul de cellalt, astfel spitalizarea este
mai putin frecvent si de durat mai scurt; cstoria este mai putin stresant dect celelalte
conditii sau cei cstoriti doar par mai sntosi, responsabilittile lor familiale permitndu-le
n mai mic msur s-si ntrerup activitatea profesional.
S-au nregistrat de asemeneadiferente i ntre sexe. Acestea sunt explicate prin stilul
de viat diferit al femeilor (stresul profesional este mai sczut n cazul femeilor; consumul de
alcool si tutun este mai frecvent n cazul brbatilor, iar apropierea din ultimii ani a stilurilor de
viat se reflect n cresterea ratei de aparitie a cancerului pulmonar la femei). Un alt factor
explicativ este efectul benefic al hormonilor sexuali feminini, femeile bucurndu-se, cel putin
pn la menopauz, de protectie mpotriva afectiunilor coronariene. Cercetrile au ncercat s
pun n evident si alte efecte ale acestora asupra randamentului intelectual si n sfera
emotional. n legtur cu performanta n sarcinile intelectuale, studiile arat c abilittile
cognitive ale femeilor nu sunt afectate de ciclul menstrual. Nu s-au nregistrat diferente
semnificative ale rezultatelor obtinute n diferite faze ale ciclului la probele de memorie,
creativitate si rezolvare de probleme. Totusi nainte de menstra lunar la unele femei creste
nivelul anxiettii si al depresiei, fapt pus n evident de studiile care investigheaz problema
sindromului premenstrual (PMS). Acesta cuprinde simptome care pot s apar chiar si nainte
cu dou sptmni de nceperea menstruatiei, disprnd n timpul acestei sau dup terminarea
sa. Se consider c sunt afectate un procent variabil (de la 30 pn la 90%) de femei, ns la
un numr foarte mic dintre acestea simptomele se fac regulat simtite, intensitatea lor
afectndu-le ntr-un mod semnificativ viata de zi cu zi. Simptomele pot s includ: cefalee,
transpiratia minilor si picioarelor, mrirea n volum a snilor, constipatie, senzatia de
balonare, acnee, oboseal, depresie si iritare. (Reid i Yen, 1981, Harisson, 1982 apud.
Papalia i Olds, 1987; Fontana i Badawy, 1997). Nu toti specialistii sunt de acord n ceea ce
priveste existenta acestui sindrom, iar recomandrile sunt diverse: de la tratamente cu
progesteron la o diet sntoas, practicarea regulat a exercitiilor fizice si prescrierea
vitaminelor si mineralelor.
Dintre factorii legati direct de starea de sntate fac parte: consumul de alcool si tutun,
stresul, practicarea regulat a exercitiilor fizice si alimentatia.
Funcionarea intelectual
Experientele noi ale individului ridic diverse probleme, care necesit o continu
perfectionare a capacittilor sale cognitive. n domenii diferite - profesional, al relatiilor
interpersonale, al gestionrii resurselor financiare - tinerii se confrunt cu noi situatii care
trebuie depsite ntr-un mod care s permit adaptarea perpetu a lor.
Cnd se investigheaz dezvoltarea intelectual din perioadele copilriei si adolescentei
accentul este pus pe diferitele stadii prin care aceasta trece si diferentele calitative dintre
stadii, problem care apare si la vrstele adulte.
Moduri post-formale de operare
Pornind de la perspectiva piagetian n care dezvoltarea intelectual se ncheie cu
stadiul operatiilor formale, studiile au pus n evident faptul c nu toti adultii rezolv cu
succes probele piagetiene tipice pentru gndirea formal. Ceea ce pare important este educatia
formal, gndirea la nivelul operatiilor formale necesitndexpertiz ntr-un anumit domeniu,
lucru admis si de J. Piaget. Astfel, adultii utilizeaz operatiile formale n domeniile lor de
competent, dar recurg la operatii concrete n domeniile mai putin familiare lor, fapt
demonstrat experimental de R. DeLisi i J. Staudo (1980 apud. Sigelman i Shaffer, 1995).
Autorii au prezentat studentilor de la specializrile fizic, stiinte politice si filologie trei tipuri
de probleme a cror rezolvare presupunea operatii formale, o problem de fizic, alta politic
si ultima de critic literar. Rezultatele obtinute indic faptul c din fiecare grup aproximativ
90% dintre subiecti au rezolvat problema de specialitate recurgnd la operatii formale, n timp
ce problemele din domeniile n care nu erau experti au fost rezolvate corect doar de 50%
dintre studenti. Aceste date atrag atentia asupra importantei lurii n considerare si a
experientei individului si a naturii problemei pe care acesta o are de rezolvat.
n timp ce anumiti autori au investigat cauzele pentru care unii adulti n anumite
contexte au performante sczute n sarcinile cognitive ce implic operatii formale, altii s-au
centrat asupra dezvoltrii dincolo de stadiul operatiilor formale. Caracteristic pentrumodurile
post-formale de operare sunt:
gndirea relativist - unele studii au sugerat c adultii, comparativ cu adolescentii, vd
informatiile ca fiind relative, mai degrab dect absolute.
Gndirea relativist nseamn ntelegerea faptului c nu exist fapte pur si simplu, ci le
considermrealitti construite, iar cunostintele noastre depind de perspectiva subiectiv a
cunosctorului. Un absolutist consider c adevrul este unul singur si este inerent naturii
realittii, pe cnd un relativist porneste de la ideea c exist o multitudine de moduri n care
poate fi privit o problem si c premisele de la care pleac persoana vor influenta concluzia
la care ajunge (Cavanaugh, 1993).
S considerm problema pe care G. Labouvie-Vief si colaboratorii si (1983 apud.
Sigelman i Shaffer, 1995) au prezentat-o subiectilor lor preadolescenti, adolescenti si adulti:
"J ohn este cunoscut ca alcoolic, consumnd cantitti mari de alcool mai ales cnd particip la
petreceri. Mary, sotia lui, l-a prevenit c dac mai vine nc o dat acas n stare de ebrietate,
l va prsi si va lua cu ea si copiii. n aceast sear J ohn a ntrziat datorit unei petreceri
organizate de colegii si de munc si a venit acas beat". ntrebarea la care trebuie s
rspund subiectii este dac Mary l va prsi pe J ohn. Cei mai multi adolescenti si
preadolescenti rspund, cu mici ezitri n care arat ambiguitatea situatiei, c l va prsi,
aplicnd principiile logicii informatiilor care le-au fost date. Rspunsul lor reflect nevoia de
a gsi rspunsul corect, ambiguitatea fiind considerat o problem, mai degrab dect o stare
de fapt. Adultii au realizat n numr mai mare c premisele de la care se porneste pot fi
diferite, rspunsul final depinznd de premisele care sunt alese.
gndirea dialectic - caracterizat de capacitatea de a accepta si rezolva contradictiile
dintre ideile, punctele de vedere antagonice
Problemele cu care persoana se confrunt n existenta cotidian cuprind uneori
incongruente, existnd si sisteme de cunoastere incompatibile. Persoanele aflate n stadiul
operatiilor formale caut adevrul aplicnd principiile logicii formale, atingnd o stare de
echilibru cognitiv n care toate prtile problemei se potrivesc si capt sens. n cazul
operatiilor post-formale, persoanele detecteaz incongruentele si paradoxurile, sesiznd
meritele fiecrui punct de vedere, n final fiindsintetizate noi elemente din tezele i antitezele
emise. Acest mod de a privi problemele deriv si din lrgirea orizontului lumii sociale, care
ofer frecvent contactul cu puncte de vedere diferite si uneori cu roluri aflate n
conflict(Cavanaugh, 1993).
gndirea sistematic - recunoscnd c incongruentele si contradictiile sunt inerente,
persoanele trebuie s gseasc un sistem cuprinztor prin care s-si organizeze experienta,
devenind foarte important capacitatea de a rationa asupra sistemelor de cunostinte. Este
necesar integrarea contradictiilor n interiorul unui sistem, interpretndu-le ca o parte a
unei totalitti mai largi (Vander Zanden, 1985).
Nu este pe deplin clarificat dac aceste capacitti cognitive pot fi considerate un nou
stadiu al dezvoltrii intelectuale sau pot s se dezvolte si n stadiul operatiilor formale, fr a-l
nlocui. Important este c indic faptul c dezvoltarea nu se opreste n adolescent, adultii
fiind capabili s rezolve problema informatiilor contradictorii care apar n viata de zi cu zi,
asupra crora sunt posibile perspective diferite.
O alt stadializare a dezvoltrii intelectuale, care include si evolutia la maturitate si
vrsta a III-a, este cea propus deSchaie (1977-1978, apud Cavanaugh, 1993). Dezvoltarea
intelectual cuprinde cinci stadii si se desfsoar printr-o serie de treceri de la"Ce trebuie s
tiu?" (achizitia cunostintelor si a competentelor n primele dou stadii caracteristice
copilriei si adolescentei) la "Cum trebuie s utilizez ceea ce tiu?" (integrarea acestor
cunostinte si abilitti ntr-un cadru practic, pe parcursul stadiilor responsabilittii si a celui
executiv, ntre 30 si 60 de ani) si mai departe la"De ce trebuie s tiu?" (cutarea ntelesului
si a scopului, care culmineaz cu ntelepciunea vrstei a treia).
Ne vom referi n continuare la modificrile care apar n sfera capacittilor intelectuale
pe perioada vrstelor adulte si la particularittile procesului de rezolvare de probleme.
Modificri ale capacittilor intelectuale
Studiile transversale initiale pe aceast tem, care comparau performantele la aceleasi
probe ale subiectilor apartinnd diferitelor categorii de vrst, au pus n evident un declin al
coeficientului de inteligent dup 20 de ani (Sigelman i Shaffer, 1995). Cercetrile
longitudinale pe aceast tem au corectat ntr-o oarecare msur perspectiva, indicnd faptul
c declinul nu se produce dect dup vrsta adult de mijloc si nu are severitatea estimat
anterior. n ambele tipuri de studii exist anumite surse de eroare care influenteaz negativ
validitatea rezultatelor obtinute. Astfel n cazul studiilor transversale apare efectul generatiei
(cohortei), care postuleaz c diferentele nregistrate la nivelul capacittilor intelectuale se
datoreaz de fapt diferentei de natur educational si de experient de viat dintre subiectii
care apartin diferitelor grupe de vrst. Rezultatele studiilor longitudinale sunt influentate de
testarea repetat a subiectilor, precum si de pierderea pe parcurs a subiectilor (moarte
experimental), rezultatele finale caracteriznd ntr-o msur mai mic populatia studiat.
O combinatie a celor dou tipuri este studiul secvential. Un astfel de studiu a fost
realizat de ctre W. Schaie si colaboratorii si (1983, 1995 apud Santrock, 2002) pentru
investigarea problemei regresiei la nivelul capacittilor intelectuale odat cu naintarea n
vrst. Studiul a nceput n 1956 cu investigarea unui lot de subiecti (cu vrsta cuprins ntre
22 si 70 de ani) pe baza aplicrii unui test structurat pe cinci domenii (pornind de la factorii
inclusi de Thurstone n structura inteligentei): rationament, ntelegere verbal, memorie si
fluent verbal, rapiditate perceptiv, abilitti numerice si spatiale. Dup 7 ani lotul initial a
fost retestat si un alt lot (subiecti cu vrsta cuprins tot ntre 22 si 70 de ani) a fost luat n
studiu, aplicndu-li-se aceleasi probe. Aceste loturi fceau posibil determinarea modului n
care performanta subiectilor se modific ntr-un interval de sapte ani si compararea
performantei subiectilor apartinnd cohortelor diferite (celor care aveau 22 de ani n 1956 cu
cei care aveau aceeasi vrst n 1963). Aceeasi strategie a fost repetat n 1970, 1977 si 1984,
furniznd informatii despre generatii diferite si informatii longitudinale pe o perioad lung
de timp (28 de ani pentru subiectii primului lot).
Rezultatele studiului indic faptul c efectul generatiei asupra performantei este
semnificativ, perspectiva oferit de studiile transversale fiind distorsionat datorit lui.
Generatiile nscute mai recent le depseau pe cele anterioare aproape la toate probele.
Rezultatele obtinute prin nregistrarea longitudinal arat c n cele mai multe domenii apar
progrese pn la 30 de ani, dup care - n medie - performantele sunt relativ stabile sau chiar
cresc pn n jur de 60 de ani, cnd ncep s scad, ns la o vrst mult mai naintat dect
cea indicat de studiile anterioare. Rata declinului este diferit pentru capacittile investigate:
performantele la probele pentru msurarea rapidittii perceptive si aptitudinii spatiale scad
mai de timpuriu dect cele obtinute n cazul probelor de fluent si comprehensiune verbal.
Ca atare se face distinctia ntre diferite tipuri de inteligent. Inteligenta fluid
(considerat liber de factorul cultural-educational, msurat prin probe de rationament si
aptitudini spatiale) atinge dezvoltarea maxim la sfrsitul adolescentei si ncepe s scad la
sfrsitul tineretii conform rezultatelor studiilor transversale. Studiile longitudinale sugereaz
un declin mai tardiv si cu un ritm mai lent, ns rezultatele pot fi datorate unei mbunttiri a
performantei cauzat de testarea repetat si nu de mbunttirea capacittilor intelectuale n
sine. Inteligenta cristalizat implic sarcini care sunt n mai mare msur dependente de
factorul educational si cultural, performanta pstrndu-se constant pn n perioada vrstei a
treia. (Papalia & Olds, 1987)
Rezolvarea de probleme
n domeniul rezolvrii de probleme, un rol important revinetipului sarcinilor oferite:
pentru cele traditionale, prezentate n conditii de laborator, tinerii nregistreaz performante
superioare adultilor maturi, iar acestia, la rndul lor, i depsesc pe subiectii din categoria
vrstei a treia. n cazul n care problemele sunt derivate din domeniile n care persoana este
competent, deseori maturii i depsesc pe tineri, iar declinul performatei vrstnicilor nu mai
este att de sever. Ca atare, pentru sarcinile de laborator nefamiliare, fr conexiuni cu
experienta proprie, performanta tinde s descreasc dup perioada tineretii, iar pentru sarcinile
familiare, legate de domeniile de expertiz ale persoanei, performanta se mbuntteste pentru
perioada de mijloc a vrstelor adulte, declinul fiind mai mic pentru vrsta a III-a (Sigelman i
Shaffer, 1995).
Rezultatele comparatiei dintre performanta tinerilor si adultilor maturi fac trimitere la
paralela expert - novice. Diferentele n procesarea informatiilor dintre aceste dou categorii
influenteaz eficienta lor. Aceste diferente sunt prezente n cazul urmtorilor factori (Miclea
i Lemeni, 1999):
- volumul i modul de organizare al cunotintelor;
Expertii posed pentru domeniul lor de competent mai multe unitti de informatii
relevante dobndite pe baza experientei si a reflexiei asupra propriei performante.
- repertoriul i puterea strategiilor rezolutive;
Puterea unei strategii se refer la nivelul la care se afl ea n ierarhia strategiilor: cu ct
se afl la un nivel superior n ierarhie nglobeaz si subordoneaz strategiile aflate la nivel
inferior si are o putere mai mare.
- metacognitia;
Este vorba de cunostintele despre modul n care functioneaz procesele, mecanismele
cognitive.
- adncimea procesrii informatiei;
Se refer la nivelul de procesare a informatiei, asociindu-se cu o mai mare posibilitate
de stocare a sa n memoria de lung durat.
- capacitatea de transfer.
Depinde de factorii mentionati, fiind un efect al acestora: volumul mare si organizarea
flexibil a cunostintelor, constientizarea limitelor si valorii strategiilor rezolutive si
capacitatea metacognitiv superioar conditioneaz transferul.
n cazul problemelor noi sau complexe rezolvitorul nu mai poate face apel la
algoritmi. Se afl n fata unui numr mare de alternative, fiind necesar utilizarea unor
strategii euristice. Rezolvitorul va trebui s selecteze pentru investigare o mic parte din
totalul alternativelor care s-l conduc la rezultatul corect, selectia avnd la baz procedee
euristice (rationamente neformalizate care urmeaz scheme fluente). Utilizarea euristicilor n
procesul de rezolvare a problemelor constituie o alt diferent ntre experti si novici. (Radu i
colab., 1993)
Dezvoltarea judecii morale
L. Kohlberg identific n cadrul teoriei sale referitoare la dezvoltarea judectii morale
sase stadii, structurate pe trei niveluri: preconventional (stadiul 1 si 2), conventional (stadiile 3
si 4) si postconventional (stadiul 5 si 6). Teoria sa accentueaz caracterul invariant si
universal al succesiunii secventelor, considernd acest lucru derivat din caracteristicile
stadiilor dezvoltrii intelectuale propuse de J. Piaget. Acest lucru a fost demonstrat
experimental prin studii longitudinale transculturale, subiectii acestora, indiferent de cultura
din care proveneau, parcurgnd succesiunea de stadii pn la un punct. n plus, mai putin de
5% din subiecti au regresat de la un stadiu la altul (inferior), proportia lor fiind att de mic
nct a fost considerat rezultatul erorilor n cotare. Totusi dezvoltarea pn la nivelul
stadiului 4 este n mai mare msur sustinut experimental dect dezvoltarea ulterioar
(stadiile 5 si 6). Atingerea acestor stadii se realizeaz, dac acest lucru se produce, doar n
perioada adult. Studiile indic faptul c majoritatea tinerilor ntre 30 si 40 de ani se gsesc la
nivelul conventional, doar aproximativ 15% dintre ei situndu-se la nivelul postconventional
(Sigelman i Shaffer, 1995).
Ca atare dezvoltarea moral continu pe parcursul vrstelor adulte si dac n copilrie
si adolescent pare s fie n mare parte dependent de dezvoltarea cognitiv, n perioadele
urmtoare rolul cel mai important i revine experientei personale n situatiile sociale.
Evenimentele care produc schimbri n sistemul judectilor morale ale adultului au o
component emotional puternic, aceasta declansnd reconsiderarea situatiei ntr-un mod n
care discutiile ipotetice, care nu implic experienta proprie, nu pot s o fac. Pe msur ce
persoanele trec prin aceste experiente sunt din ce n ce mai deschise spre cunoasterea si luarea
n considerare a punctului de vedere al altora n legtur cu conflictele morale si sociale.
Chiar L. Kohlberg consider c printre factorii care influenteaz dezvoltarea moral se
numr, pe lng nivelul dezvoltrii intelectuale, experientele sociale relevante, n categoria
lor incluznd: interactiunile sociale n cadrul crora persoana sesizeaz punctele de vedere
diferite de ale sale, perioada mai lung de scolarizare care produce contactul cu diferite
perspective si sisteme de gndire si participarea la un sistem democratic de guvernare care
recunoaste dreptul de exprimare a opiniei proprii (Papalia i Olds, 1987).
Criticile aduse acestei teorii fac trimitere la distorsiunile care apar datorit factorilor
culturali. Astfel se pune problema diferentelor intersexe n sfera dezvoltrii morale. Unele
studii au pus n evident aceste diferente, ele fiind n mod constant n favoarea brbatilor,
indicnd superioritatea dezvoltrii lor utiliznd dilemele morale propuse deKohlberg pentru
determinarea nivelului dezvoltrii morale. C. Gilligan (1977) consider c, n general,
dilemele morale utilizate nu iau n considerare principalele probleme asupra crora se
focalizeaz femeile, respectiv brbatii. Conform autoarei cele dou categorii au domenii
morale diferite. Brbatii definesc problemele morale n termeni de reguli, de ceea ce este
drept, vznd moralitatea ca un sistem de reguli care au ca scop controlarea, penalizarea
comportamentelor antisociale si garantarea si acordarea drepturilor indivizilor abordarea
centrat pe justitie. Femeile percep moralitatea ca obligatia de a avea grij de alte persoane si
a evita lezarea acestora, considernd moralitatea ca protejarea relationrii interpersonale
abordarea centrat pe responsabilitate. Aceste domenii sunt rezultatul asimetriei rolurilor
traditionale de gen masculin-feminin. Brbatii, care prin socializare sunt ncurajati s devin
mai independenti, asertivi, vd dilemele morale propuse de Kohlberg ca si conflicte
inevitabile ntre drepturile a dou sau mai multe prti, regulile (conventiile sociale) fiind
necesare pentru rezolvarea acestor conflicte. Femeile, datorit asteptrilor cuprinse n rolul
feminin, sunt centrate asupra nevoilor altora si definesc ceea ce este moral n termenii grijii
pentru celelalte persoane (stadiul 3 al creodei lui L. Kohlberg).
C. Gilligan a studiat dezvoltarea moral utiliznd pentru femei sarcini care presupun
decizii n domenii familiare lor, ca de exemplu controlul fertilittii. Acestea au definit
moralitatea n termeni de egoism versus responsabilitate, ca obligatie de a avea grij de altii.
Autoarea a identificat o succesiune de stadii specifice subiectilor si de sex feminin (Papalia,
Olds, 1987).
Nivelul 1 Orientarea spre propria persoan: femeia se concentreaz asupra propriei
persoane, asupra ceea ce este important pentru sine.
Tranzitia 1 De la egoism la responsabilitate: realizeaz relationarea sa cu ceilalti si ncepe
s considere c deciziile responsabile sunt cele care i au n vedere si pe ceilalti
Nivelul 2 Buntatea ca sacrificiu de sine: femeia consider c trebuie s-si sacrifice
propriile dorinte n favoarea punctului de vedere al celorlalti. Se consider responsabil pentru
actiunile altora, vzndu-i pe ceilalti responsabili pentru deciziile sale. Se afl ntr-o pozitie de
dependent de altii, fcnd eforturi de a exercita un control indirect asupra lor.
Tranzitia 2 De la buntate la onestitate: si evalueaz deciziile nu pe baza modului n care
vor reactiona ceilalti, ci pe baza intentiilor sale si consecintelor propriilor actiuni. si dezvolt
un nou mod de a gndi ia n calcul propriile nevoi, alturi de cele ale altora. si asum
responsabilitatea fat de ceilalti, ns doreste s fie corect si fat de sine, considerndu-se
responsabil si fat de sine.
Nivelul 3 Moralitatea nonviolentei: interdictia cu privire la a cauza un prejudiciu unei
persoane (inclusiv propriei persoane) este vzut ca un principiu care trebuie s ghideze toate
deciziile sale, stabilind astfel o moral a egalittii ntre sine si ceilalti. Femeia devine astfel
capabil s-si asume responsabilitatea alegerilor fcute n situatiile dilematice.
Cercetrile ulterioare pe aceast tem nu sustin n totalitate existenta diferentelor
intersexe. Studiile metaanalitice ajung la concluzia c nu exist diferente semnificative ntre
cele dou grupuri, diferentele intragrup fiind mai mari dect cele dintre grupuri, acestea
datorndu-se uneori altor factori, ca de exemplu nivelului de educatie al subiectilor. Totusi
studiile lui C. Gilligan au dus la constientizare a unor limite ale teoriei lui Kohlberg, uneori
att femeile ct si brbatii fiind centrati asupra binelui colectiv, fiind ntlnit n cazul
ambelor sexe diferenta ntre morala justitiei si cea a responsabilittii.
Pornind de la diferenta dintre cele dou domenii morale unele critici ale teoriei lui
Kohlberg pornesc de la studii care vizeaz diferente interculturale. S-a remarcat c, dac
dezvoltarea moral a subiectilor din diferite culturi atinge stadiile 3 si 4, trecerea la nivelul
postconventional nu se regseste n cazul tuturor culturilor, unii autori considernd c acesta
reflect idealul justitiei din societtile vest-europene si nord-americane. n societtile n care
drepturile individului nu sunt valorizate ntr-o att de mare msur nct s duc la
chestionarea regulilor sociale, unde binele colectiv este mai presus de cel al individului si
unde accentul cade asupra armoniei sociale, indivizii pot fi considerati incapabili de a atinge
nivelul postconventional al dezvoltrii morale. n realitate au conceptii extrem de sofisticate
despre ceea ce este just, ns diferite de cele din teoria lui Kohlberg. Astfel n evaluarea
nivelului de dezvoltare a judectii morale este necesar s lum n considerare si factorii
relevati de studiile transculturale.
Dezvoltarea social
Perioada tineretii este caracterizat prin asumarea unor noi roluri n diferite
domenii, acestea influentnd evolutia ulterior a individului. n general persoanele fac
primele alegeri legate de relationarea cu partenerul/partenera n cadrul unei relatii
intime profunde, precum si referitoare la activitatea profesional.
Stabilirea unei relaii intime de iubire
n cultura uman iubirea s-a bucurat de o atentia deosebit, regsindu-se n lucrrile
filosofilor, romancierilor si moralistilor, constituind o surs de inspiratie pentru poeti,
muzicieni si creatori ai operelor de art.
Dragostea este mai dificil de studiat cu mijloace precise stiintifice, ea putnd fi
nteleas pe deplin doar ca experient trit, de comuniune simultan sexual, psihologic,
spiritual (Mitrofan i Ciuperc, 1997). ncepnd cu anii 70 este prezent o preocupare
constant a cercetrii psihologice pentru acest domeniu, producndu-se detasarea de
sprijinirea initial pe elemente de psihologie naiv.
Alegerea unui partener
O problem important spre care s-a ndreptat atentia cercetrilor este cea a optiunii
pentru un anumit partener.
La prima vedere acest proces este explicat n totalitate de trirea sentimentului pur al
iubirii fat de partener, n sociatatea actual cstoriile aranjate de rude tin n cea mai mare
parte de domeniul trecutului. ns studiile arat c optiunea pentru un anumit partener nu este
att de liber pe ct pare pentru majoritatea oamenilor, fiind influentat de o varietate de
factori. Acesti factori vor fi analizati pornind de la modelul filtrului n selectia partenerului
propus deUdry (1971 apudSigelman i Shaffer, 1995).
Autorul consider c alegerea unui partener este rezultatul unui proces de selectie constnd
dintr-o succesiune de etape, n fiecare etap un alt criteriu (filtru) dobndind o important
maxim.
Astfel, chiar dac jumtatea ta perfect se afl n Spania, pentru a te ndrgosti de acea
persoan trebuie nti de toate s o ntlnesti, mpreunndu-se conditia proximittii spatiale
(proprinquity). n unele cazuri acest factor este depsit cu ajutorul mijloacelor tehnice
moderne (cstorii ale persoanelor care s-au cunoscut corespondnd prin posta electronic),
ns decizia final aste luat totusi dup ntlnirea celor dou persoane.
Cercetrile de teren au pus n evident o corelatie pozitiv semnificativ ntre acest factor
si atractia interpersonal (Newcomb, 1961; Segal, 1974, apudBrehm i Kassin, 1990), ns
relev si faptul c dintre cei aflati n vecintatea noastr fizic fac parte si cele mai
apropiate persoane (prieteni, prietene, iubit/), dar si cele antipatizate. Prin urmare,
proximitatea spatial ofer posibilitatea interactiunilor sociale si nu determin calitatea lor.
De retinut c efectul proximittii nu actioneaz prin el nsusi: vecintatea favorizeaz
contactele reciproce, mijloceste comunicarea, iar asemnarea de opinii si valori constituie
o surs de convergent, atractie interpersonal. Proximitatea spatial acumuleaz si alte
criterii homogramice (etnie, statut socio-profesional, religie, ras) fiind asociat cu
similaritatea cultural (Ilut, 1995).
De asemenea, expunerea repetat la anumiti stimuli duce, n anumite conditii, la cresterea
pozitivittii evalurii acelor stimuli (efectul familiarittii), ntlnire repetat cu o persoan
mrind gradul de atractie fat de ea. (Radu, Ilut i Matei, 1994)
Toti partenerii posibili
Filtrul proximittii spatiale
Persoanele aflate n vecintate spatial
(cupluri posibile)
Filtrul atractivittii fizice
Persoane ntre care este prezent
atractia reciproc
Filtrul mediului socio-cultural
Persoane similare din punct de vedere al
mediului socio-cultural de provenient
Filtrul similarittii atitudinal-valorice
Persoane cu valori si atitudini similare
Filtrul complementarittii
Persoane cu un nivel ridicat de
complementaritate a numitor caracteristici
Filtrul gradului de implicare n relatie
Cupluri stabile
Fig. 1 - Modelul filtrului n selectia partenerului propus deUdry
(1971 adaptat dup Sigelman i Shaffer, 1995)
Cel de-al doilea filtru este al atractivittii fizice. Acest factor este unul important,
experimentele realizate pe baza ntlnirilor cu parteneri necunoscuti (blind date) au indicat c
el este singurul semnificativ n functie de care subiectii au evaluat ct de mult le-a plcut
prima lor ntlnire (Walster i colab., 1966, apud Ilut, 1995). n explicarea importantei
atractivittii fizice n selectia partenerului au fost luati n considerate anumiti factori:
- nftisarea fizic este o recompens n sine, satisfcnd nevoi estetice ale celorlalti;
- existenta unui beneficiu al celui care se asociaz cu o persoan atractiv, prin faptul c o
parte a aprecierii pozitive fat de aceasta se va rsfrnge asupra partenerului;
Acest efect se produce cnd persoanele sunt observate mpreun, fiind percepute
simultan; ns cnd ele sunt percepute succesiv, sunt evaluate prin contrast, pe baza
comparrii lor.
- stereotipul ceea ce este frumos este si bun convingerea c persoanele atractive fizic
posed si alte caracteristici dezirabile (efect de halo). Ele sunt evaluate ca fiind mai sociabile,
amabile, sensibile fat de problemele semenilor, avnd un viitor care promite satisfactii n
plan familial si al carierei.
De remarcat ns c frumusetea nu aduce doar avantaje: exist si stereotipuri negative.
Femeile sunt considerate egocentrice si superficiale, iar brbatii mai putin inteligenti.
Persoanele atractive sunt supuse si unei presiuni sociale mai mari pentru a-si mentine
nftisarea plcut, trecnd mai greu peste scderea atractivittii fizice odat cu naintarea
n vrst. Oricum aceast presiune este mai ridicat n cazul femeilor, datorit disparittii
dintre capitalul marital al celor dou sexe: brbatii pun un mai mare accent asupra
atractivittii fizice a partenerei (corespunztor capitalului marital traditional al femeii
predominant erotico-estetic), pe cnd pentru femei mai importante par a fi calitti precum
ambitia, inteligenta si statutul socio-economic (care corespund capitalului material-social
al brbatului), dovedind c brbatul va fi capabil s-si sustin economic familia (Sigelman
i Shaffer, 1995).
Studiile de laborator si de teren arat c n functie de atractia fizic autoevaluat, avem
tendinta de a ne alege un partener similar nou, functionnd si n acest caz, ipoteza
potrivirii. Conform acesteia persoanele sunt atrase si au tendinta de a forma relatii cu cei
care sunt similari din punctul de vedere al unor caracteristici (Huston, 1983; Feingold,
1988 apudBrehm i Kassin, 1990).
Urmtorul filtru este cel al mediului social comun al celor dou persoane. Aici intervin ca
si criterii de comparatie a partenerilor variabile socio-demografice ca: rasa, etnia, religia,
nivelul socio-economic si educational. Referindu-ne la aceste aspecte exist o puternic
tendint de a opta pentru un partener similar nou (homogamie), ea fiind demonstrat prin
analiza cuplurilor conjugale. n legtur cu vrsta sotilor la cstorie, exist totusi o abatere
sistematic ctre o vrst mai mare a brbatului la cstorie dect a partenerei lui (Ilut,
1995).
Dup ce potentialul partener trece prin aceste filtre largi, urmtorul este cel al similarittii
atitudinal-valorice. Investigatii pe cupluri maritale au dovedit c exist o corelatie pozitiv
ntre similaritatea axiologic, de personalitate si satisfactia, fericirea raportat de parteneri,
att n cazul similarittii reale ct si pentru cea perceput de cei doi. Totusi, studiile ai
cror subiecti sunt cstoriti, mai ales n cazul unei perioade lungi de mariaj, nu au o
relevant prea mare pentu demonstrarea importantei efectului similarittii n optiunea
pentru un partener. Pe msura trecerii timpului partenerii seamn tot mai mult unul cu
altul, de aceea sunt preferate cercetrile sistematice ale cuplurilor aflate n perioada
curtrii. Si acestea sustin, de asemenea, importanta acestui filtru n evolutia relatiei de
iubire (Brehm i Kassin, 1990; Ilut, 1995). Explicatia o regsim si n teoria actelor
comunicative dezvoltat de Th. Newcomb (1965 apud Radu, Ilut i Matei, 1994):
atitudinile asemntoare ale partenerilor fat de diferite evenimente, persoane, valori
(numite relatii simetricefat de obiectul atitudinii) constituie surs de confirmare, de
validare social a opiniilor, functionnd ca o ntrire, consolidnd relatia interpersonal,
dorinta de contact si de reiterare a dialogului.
Pn n acest moment, n procesul de selectie a partenerului a primat ipoteza similarittii
partenerilor (Cine se aseamn se adun), homogamia aplicndu-se n cazul tuturor
factorilor prezentati.
Selectivitatea socio-cultural opereaz la nivelul existentei cotidiene foarte fin,
insidios, fiind mai putin sesizabil la nivelul simtului comun, pentru care cstoria, relatiile de
iubire apar ca fiind libere. Studiile au indicat c, pe lng similaritatea partenerilor (real
sau perceput de ctre acestia) mai intrevine si complementaritatea. Ea se refer la
compatibilitatea dintre dou persoane bazat pe existenta unor caracteristici opuse pe care le
posed partenerii sau a nivelurilor diferite ale aceleasi nevoi (Contrariile se atrag).
Complementaritatea este bine ilustrat n prescriptiile sociale fat de rolul femeii si al
brbatului n cuplu, fixate n rolurile traditionale de gen. Anumite comportamente si sarcini
domestice sunt atribuite persoanelor n functie de categoria de sex creia i apartin.
Justificarea acestei diviziuni a rolurilor are la baz diferentele care exist, n opinia grupului
social, ntre femeie si brbat la nivelul caracteristicilor fizice si de personalitate.
Autorii consider c mariajele bazate pe complementaritate de nevoi si trsturi de
personalitate care se nscriu n prescriptiile sociale de rol (de exemplu brbat dominant -
femeie submisiv; brbat cu avere si pozitie social - femeie frumoas) au sanse mai mari de
stabilitate dect cele bazate pe complementaritatea invers (femeie dominant, autoritar -
brbat asculttor, supus), presiunea social actionnd n sensul mentinerii rolurilor de gen
(Ilut, 1995; Mitrofan i Ciuperc, 1997).
n final Udry noteaz c, pe lng potrivirea partenerilor, trebuie s fie prezent si
dorinta acestora de a se implica n relatie, msura n care sunt pregtiti pentru o angajare de
durat fiind hotrtoare pentru ca relatia s fie una stabil si s conduc la cstorie (cuplu
stabil).
Tipuri de iubire
Acest subiect a prilejuit abordri diverse. Cea mai cunoscut distinctie este fcut ntre
iubirea pasional (passionate love) si iubirea prietenie, a companionilor de o viat
(companionate love) (Walster i Walster, 1978 apudPapalia i Olds, 1987). Iubirea pasional
se caracterizeaz printr-un nivel ridicat al atractiei fizice dintre parteneri, al activrii
fiziologice (arousal) si prin incertitudine referitoare la comportamentul
partenerului/partenerei. Ea include o serie de stri diferite: tandrete si dorint sexual, bucurie,
optimism si team, anxietate, gelozie.
Al doilea tip ia forma unei relatii stabile, la fel de profunde dar mai putin intense, fiind
vorba de un atasament reciproc mprtsit, sigurant si ncredere reciproc mprtsit ntre
parteneri.
R. Sternberg (1986 apud Simons, Kalichman i Santrock, 1994), n teoria sa asupra
iubirii (triangular theory of love) identific trei caracteristici ale acesteia:
- intimitatea componenta emotional, care implic sentimentul apropierii;
- pasiunea componenta motivational, care reflect atractia sexual;
- angajament, implicare componenta cognitiv, care include decizia persoanei de a se
implica n relatia cu partenerul respectiv.
Combinnd aceste componente, autorul defineste mai multe tipuri de iubire:
iubirea oarb (infatuated) este prezent doar pasiunea, n sensul idealizrii iubirii pentru
cineva, uneori fiind o persoan inaccesibil (vedet de cinema, celebritate);
iubirea romantic (romantic) n care domin intimitatea si pasiunea;
iubirea camaraderie (companionate) dominante sunt intimitatea si implicarea n relatie;
iubirea naiv (fatuous) sunt prezente pasiunea si implicarea;
iubirea golit (empty) a mai rmas doar angajamentul, obligatia;
iubirea complet n care toate componentele sunt prezente la un nivel ridicat.
Diferitele forme ale iubirii descrise pot fi utilizate pentru a ntelegeevolutia relatiei.
La nceputul acesteia nivelul pasiunii este ridicat, intimitatea si angajarea fiind mai sczute.
Aceast faz are la baz o combinatie ntre atractia sexual, o reducere a sentimentului
singurttii, bucuria simtit ca urmare a cunoasterii, explorrii partenerului. Relatia trit este
deosebit de intens, bazat pe atractivitatea fizic, fiind prezent un element de cristalizare, de
transfigurare a partenerului sub influenta propriilor dorinte, idealuri. Faza are o durat
variabil, relativ scurt, ntre sase luni si aproximativ doi ani. Ea caracterizeaz toate
cuplurile, indiferent de orintare sexual si de modul n care se va finaliza relatia. Pe msur ce
relatia continu atractia sexual scade n intensitate, noutatea este nlocuit de familiaritate si
partenerii sunt inclusi ntr-o relatie caracterizat de sigurant si ncredere reciproc, cu un
nivel ridicat de intimitate (iubirea camaraderie) sau se simt plictisiti sau dezamgiti. n ultimul
caz vor cuta o nou partener/partener.
Cercettorii au artat c dimensiunile iubirii variaz ca important si de-a lungul
ciclului vietii (Reedy, Birren i Schaie, 1975, 1981, apud Cavanaugh, 1993) au analizat sase
aspecte ale relatiei de iubire (comunicare, respect, suport, sigurant emotional/fidelitate,
relatii sexuale si tandrete), lund n studiu un mare numr de cupluri cstorite. Importanta
acestor dimensiuni difer n functie de vrst: intimitatea fizic creste ca important pn n
perioada de mijloc a maturittii, dup care scade mult; pasiunea este mai important n cazul
cuplurilor mai tinere, la fel si comunicarea, ca rezultant a procesului de intercunoastere
caracteristic nceputului relatiei. Tandretea si loialitatea sunt mai importante n cazul
cuplurilor mai n vrst. Tinerii si maturii dau dovad de mai mare realism n evaluarea
calittilor si defectelor partenerului, comparativ cu adolescentii si persoanele de vrsta a III-a,
care au o mai mare tendint s-l idealizeze pe cellalt.
Studiile au evidentiat de asemenea si diferentele ntre femei i brbati n modul de a-si
manifesta iubirea. Desi n mod traditional femeile au fost considerate mai romantice dect
brbatii, cercetrile par s indice contrariul: brbatii cred n mai mare msur n iubirea la
prima vedere, consider mai frecvent c exist o singur persoan predestinat si privesc
iubirea ca pe ceva magic si de nenteles. Femeile tind s fie mai pragmatice n dragoste
considernd c exist mai multe persoane pe care cineva poate nvta s le iubeasc si c
iubirea nu sterge toate diferentele si nu nvinge toate obstacolele. Brbatii se ndrgostesc mai
repede, dar mai putin intens, n vreme ce femeile aloc mai mult timp pentru a se decide si
angaja ntr-un parteneriat erotic; odat decise se implic ns mult mai intens.
O alt abordare a tipurilor iubirii este realizat pornind de la teoria atasamentului
(Bowlby, 1963). Aceasta este interesat de legtura care se dezvolt ntre copil si persoanele
semnificative (figurile de atasament) si de consecintele pe care le are natura acestei relatii
asupra formrii conceptului de sine si reprezentrii mediului social.
Cercetrile relativ recente propun ideea constantei structurilor de ataament,
explorndu-le la vrstele adulte, considernd c se manifest n relatia dintre partenerii
cuplului erotic.
Hazan i Shaver (1987) au clasificat modul de relationare cu partenerul/partenera
utiliznd cele trei categorii clasice ale structurilor de atasament (securizant, evitant si
ambivalent) pe baza Chestionarului stilurilor de atasament.
Care dintre urmtoarele paragrafe descrie cel mai bine sentimentele dumneavoastr:
A. mi este relativ usor s am o relatie apropiat, profund cu o alt persoan, s m bazez pe
altcineva, s depind de el/ea si s stiu c altii depind de mine. Nu-mi fac prea multe griji la
ideea c pot fi prsit() sau c m implic emotional n prea mare msur.
B. Nu m simt prea bine cnd sunt foarte apropiat() de cineva, mi-e greu s am ncredere
complet si s depind de o alt persoan. Sunt tensionat(), stnjenit() cnd cineva devine
prea apropiat si deseori partenerul/partenera ar dori o relatie mai profund, mai apropiat
dect cea cu care eu m simt bine, care mie mi convine.
C. Simt c ceilalti opun rezistent cnd le cer s se implice tot att de mult n relatie ca si
mine. Deseori mi fac griji c partenerul/partenera nu m iubeste cu adevrat si/sau nu va
mai dori s fim mpreun. Vreau s fuzionez complet cu o alt persoan, s fim ca o
singur fiint, si aceast dorint i sperie pe ceilalti.
Studiile realizate (Collins i Read, 1990; Mikulincer,1995; Verschueren, Marcoen i
Scoefs, 1996; Griffin i Bartholomew, 1994) indic faptul c stilul de atasament la vrstele
adulte este relationat cu calitatea legturii dintre cei doi parteneri:
A. adultii cu structur securizant de atasament au un grad mai mare de acceptare a
intimittii si o mai mare ncredere, sigurant n relatia cu partenerul;
B. persoanele cu o structur de tip evitativ se tem de o prea mare intimitate, avnd
tendinta de retragere din relatie;
C. adultii cu un stil anxios/ambivalent si doresc o relatie extrem de apropiat,
manifestnd o dependent exagerat fat de partener, mpreun cu teama de a nu
pierde iubirea celuilalt sau a nu fi prsit de ctre acesta.
Cercetrile pun n evident corelatia dintre stilul de atasament la vrsta adult si
calitatea relatiei dintre persoan si figurile de atasament din copilrie. Adultii cu stil
securizant evalueaz stilul parental ca fiind cald, apropiat, pe cnd cei din celelalte dou
categorii au n mare msur tendinta de a aprecia c relatia cu printii (n special cu mama) a
fost una rece, distant. Aceste rezultate sustin ipoteza lui Bowlby conform creia ne formm
anumite reprezentri ale relatiei cu figura primar de atasament, acest model influentndu-ne
modul de comportament n cadrul relatiilor intime ulterioare.
O alt tipologie este cea propus de J.A. Lee (apud Mitrofan i Ciuperc, 1997). Ea
include urmtoarele categorii de ndrgostiti:
1. Eroticul (Eros): este un romantic ce caut un partener ideal si crede c exist numai
unul singur, adevrat pentru el. Doreste o relatie intens cu partenerul, odat intrat n relatie
este de obicei fidel. O important deosebit pentru el o are atractia fizic pe care o simte fat
de partener.
2. Ludicul (Ludus): este tipul de partener infidel, instabil, prefernd mai multe relatii
paralele. i place variatia, noutatea si nu se implic prea mult n relatii. Este o persoan
plcut, are mult imaginatie, fantezie, si stie cum s-i cucereasc pe ceilalti.
3. Storgicul (Storge): este un parter care ofer afectiune, crede n stabilitatea relatiei, si
trateaz partenerul ca un prieten de nenlocuit. l cunoaste bine pe cellalt, pretuieste
ncrederea ntre parteneri si d dovad de fidelitate. Chiar dac relatia de iubire se sfrseste, el
continu s rmn prieten cu partenerul.
4. Maniacul (Mania): este foarte dependent emotional de cellalt, extrem de gelos.
Sufer de teama de a fi respins, de a nu mai fi iubit de partener. Trieste dragostea foarte
intens si se gndeste n permanent la persoana iubit si, din acest motiv, separarea fizic de
partener nu-i micsoreaz intensitatea sentimentului de iubire.
5. Agapicul (Agape): este cel mai putin posesiv si cel mai ierttor dintre toate cele sase
tipurile de ndrgostiti. El este foarte rbdtor si accept, tolereaz aproape orice fel de
comportament din partea partenerului. Ofer ntotdeauna ajutor celuilalt indiferent pentru ce.
6. Pragmaticul (Pragma): este o persoan care se comport n dragoste ca si cum aceasta
ar fi o afacere, ncercnd s obtin cel mai bun profit posibil. Interesul pentru o persoan
este legat ntotdeauna de calculul dintre costurile suportate de el si beneficiile pe care le are n
cadrul acelei relatii.
Revenind la modelul filtrului n optiunea pentru partener am vzut c rezultatul acestui
proces este cuplul stabil. Urmeaz s prezentm formele concrete de relationare ale
partenerilor.
Opiunea pentru un anumit stil de via n sfera relaiilor intime
Alegerea unui tip personal de relationare cu partenerul se realizeaz cel mai frecvent
n perioada tineretii. Stilul de viat este vzut ca un pattern global al existentei, prin care
individul ncearc s-si satisfac nevoile de natur biologic, afectiv si social. El include si
dezvoltarea unei relatii de iubire, cu un rol foarte important pentru individ, att n situatia n
care conduce la cstorie, ct si n cazul alternativelor nonmaritale. Pe fondul numeroaselor
miscri care vizeaz obtinerea unor drepturi pentru anumite grupuri sociale s-a ajuns la o
lrgire a sferei standardelor de evaluare a comportamentului, oferind individului o mai mare
libertate n alegerea stilului personal.
Cea mai frecvent optiune este cstoria. n continuare vom realiza o succint trecere
n revist a stilurilor de relationare n cuplu.
toria i divorul
Este cel mai frecvent stil de relationare cu partenerul. Presupune crearea unei
familii, adic un grup recunoscut social, unit prin drepturi si obligatii morale, juridice,
economice, religioase si sociale, format din sot, sotie si copii sau alte rude (Lefrancois,
1983).
Principala form de mariaj este monogamia, n care pe un timp dat o persoan este
cstorit cu o singur alt persoan. Este cea mai rspndit, ns n multe societti este
permis si cstoria multipl - poligamia - cu cele dou forme ale sale: poliginia (un brbat
este cstorit concomitent cu mai multe femei) si poliandria (o femeie are n acelasi timp mai
multi soti). n societatea noastr forma recunoscut legal este monogamia serial n care pe
parcursul vietii persoanei i este permis s aib mai multi parteneri conjugali, nu simultan, ci
secvential (paternul cstorie divort recstorie).
Evolutia familiei trece prin anumite stadii. E. Duvall (1977 apudSigelman i Shaffer,
1995) propune urmtorul ciclu al vietii de familie, centrat asupra aparitiei si dezvoltrii
copiilor:
1. cuplul conjugal nou format fr copii;
2. familia cu copii anteprescolari (cu vrsta sub 30 luni);
3. familia cu copii prescolari (30 luni 6 ani);
4. familia cu copii scolari (6 13 ani);
5. familia cu copii adolescenti (13 20 de ani);
6. familia ca ramp de lansare pentru tineri (de la plecarea primului copil pn la
plecarea mezinului);
7. stadiul cuibului gol (de la plecarea mezinului pn la momentul retragerii
profesionale);
8. familia cu membrii de vrsta a treia (din momentul pensionrii pn la decesul
unuia dintre parteneri).
n fiecare etap membrii familiei au roluri distincte si trebuie s rezolve anumite
probleme legate de evolutia familiei. Cuplul de tineri cstoriti se adapteaz noii relatii,
interiorizeaz rolurile maritale. n faza a doua apar problemele puse de rolurile parentale,
urmnd apoi, odat cu cresterea copiilor, noi sarcini. Copii adolescenti si tineri si vor cstiga
autonomia fat de familia de origine, vor prsi de cele mai multe ori domiciliul printilor si
si vor ntemeia o familie. Printii trebuie s accepte modificrile care se produc,
independenta copiilor. Se vor adapta situatiei de revenire la cuplul conjugal singur, rolurilor
de bunici si retragerii din activitatea profesional.
n prima perioad a cstoriei partenerii petrec mult timp mpreun discutnd, uneori
n contradictoriu, se adapteaz asteptrilor pe care le au unul fat de cellalt si rolurilor
maritale. Cei doi trebuie s nvete s rezolve strile conflictuale. Un aport important la
intimitatea relatiei l are de asemenea activitatea sexual. n acest stadiu se nregistreaz cel
mai ridicat nivel al satisfactiei maritale, care scade odat cu aparitia copilului (Cavanaugh,
1993).
Nasterea primului copil este precedat de perioada de sarcin. Aceasta constituie un
eveniment important n viata cuplului, mai ales a femeii. Ea prefigureaz aparitia unor noi
roluri si trecerea familiei n urmtorul stadiu. Se reflect asupra planurilor pe termen lung ale
partenerilor, care si reevalueaz conceptia referitoare la responsabilittile si autonomia
proprie. Un efort de adaptare mult mai mare este solicitat din partea femeii. Din pcate nu
ntotdeauna sarcina, mai ales primul trimestru, este usor de suportat, putnd s apar
simptome de great, oboseal, cefalee etc. Viitoarea mam are nevoie de sustinere din partea
celorlalti, cel mai important rol avndu-l partenerul.
Aparitia copilului i apropie n general pe soti, este o experient plcut, ns
presupune si o serie de costuri: scade timpul pe care partenerii l petrec mpreun, intervin o
serie de sarcini si cheltuieli suplimentare care limiteaz libertatea de care s-a bucurat cuplul.
Acestea se rsfrng asupra satisfactiei maritale, scderea ei fiind nregistrat n cazul tuturor
cuplurilor, indiferent de ras, nivel educational, vrst, statut social si nivel economic. Unele
cupluri trec mai usor peste dificulttile acestei perioade. Printre factorii explicativi se numr
(Sigelman i Shaffer, 1995):
- caracteristicile copilului - un copil usor iritabil provoac mai mult anxietate si stres
dect unul linistit, afectuos, sociabil;
- pregtirea printilor pentru noile roluri - partenerii maturi, a cror relatie este
consolidat si care au asteptri realiste fat de ceea ce presupune noul rol, se adapteaz mai
usor dect cei mai putin pregtiti;
- calitatea relatiei dintre parteneri - ntre acestia trebuie s existe o relatie armonioas;
proaspta mam, care preia ntr-o mai mare msur responsabilittile ngrijirii copilului, simte
nevoia s mpart responsabilittile si sarcinile cotidiene cu sotul;
- atmosfera familial n care a crescut adultul - noul rol este mai usor acceptat n situatia
n care noii printi evalueaz climatul familial n care au crescut ca suportiv, plin de afectiune;
- sprijinul oferit de cei apropiati (prieteni, rude).
Aparitia celorlalti copii atrage dup sine cresterea sarcinilor, ca urmare tatl este
solicitat s se implice n mai mare msur. Cresc si solicitrile financiare, apare problema
rivalittii ntre frati, a afectiunii discriminative (reale sau doar percepute) acordat de printi
copiilor lor. Odat cu cresterea copiilor, apar noi probleme pe care printii trebuie s le
rezolve. ns rolurile parentale ofer o serie de satisfactii, ca atare aparitia copiilor este
considerat n general o experient pozitiv.
Am vzut c nivelul cel mai ridicat al satisfactiei maritale se nregistreaz n primul
stadiu al ciclului vietii familiale, apoi scade pe perioada aparitiei si cresterii copiilor, dup
care se nregistreaz o nou crestere, odat cu cstigarea autonomiei copiilor si intrarea
cuplului n stadiul cuibului gol, asa cum vom vedea n 8.4.3.1 !!!!!.
Ciclul familiei a fost legat si de modificarea continutului rolurilor de gen. Studiile
arat c n cazul aparitiei copiilor diviziunea sarcinilor casnice ntre soti se orienteaz spre
rolurile traditionale de gen. Acest lucru apare chiar dac anterior sarcinile erau altfel
distribuite, partenerii fiind adeptii egalitarismului. Astfel sotia va fi cea care se va angaja
preponderent n ngrijirea copilului, rezolvarea sarcinilor domestice tipice (gtit, splat etc.) si
satisfacerea nevoilor de natur emotional ale familiei. Sotul va pune accentul asupra
calittilor tipic masculine pentru a asigura sustinerea financiar a familiei (Papalia i Olds,
1987).
Rolurile se modific n perioada cuibului gol, cnd se reduc responsabilittile legate
de rolurile parentale. Partenerii ncep s-si afirme latura mai putin cultivat pn atunci.
Femeile, dup ce n anii anteriori au fost axate pe satisfacerea nevoilor emotionale, acum si
dezvolt caracteristici ca activism, asertivitate si dominant. Brbatii ncep s acorde o mai
mare important nevoilor celorlalti si s-si exprime mai frecvent propriile sentimente.
Diferentele dintre sexe la nivelul caracteristicilor rolurilor de gen tind s scad (Sigelman i
Shaffer, 1995). Studiile arat c nu se produce o nlocuire a trsturilor masculine cu cele
feminine la brbati si a celor feminine cu cele masculine n cazul femeilor. Ambele sexe tind
s retin calittile tipice rolului de gen corespunztor si s cultive caracteristici tipice celuilalt
rol (tipul androgin). Dezvoltarea rolurilor de gen se produce diferit, n functie de contextul
social si cultural, ns depinznd si de alte roluri ale persoanei, asa cum indic legtura lor cu
ciclul vietii de familie.
n ciuda faptului c orice persoan, cnd a decis s se cstoreasc, si doreste ca
mariajul s fie unul fericit si durabil, nu ntotdeauna se ntmpl acest lucru, relatia
terminndu-se prindivort. Se face distinctie ntre disolutia oficial si cea informal a cuplului
marital, n care partenerii nu se separ juridic, chiar dac nu se mai simt legati din punct de
vedere emotional.
Chiar dac divortul se refer n sens strict la desprtirea legal dintre soti, el trebuie
privit ca fcnd parte dintr-un lant de evenimente tipice disruptiei maritale, care ncepe cu
conflictul dintre soti si include si schimbrile complexe ce au loc dup pronuntarea oficial a
desfacerii cstoriei.
Cu toate c la noi n tar rata divortialittii este mai redus comparativ cu alte state,
oscilnd n ultimele decenii ntre 1,4 si 1,7 divorturi/ 1000 de locuitori, autorii atrag atentia
asupra cresterii accentuate a numrului de divorturi dup 1950 (Mitrofan i Ciuperc, 1998).
Aceast crestere este legat deschimbrile expectantelor fat de cstorie i divort, pe fondul
transformrilor survenite n societate. Dac n mod traditional familia era vzut ca
ndeplinind n primul rnd functii economice, de procreare si socializare a copiilor,
actualmente accentul este plasat asupra functiei psiho-afective. Partenerii se asteapt s si
ofere unul altuia iubire, grij, respect si sustinere. Cstoria este vzut ca o experient
pozitiv, care mplineste si mbogteste persoana, iar cnd aceste efecte nu sunt prezente,
divortul este privit tot mai des ca o cale de a iesi dintr-o situatie critic, o solutie pentru a
putea continua cutarea unui nou partener cu care s devin posibil o astfel de relatie. Iat
deci c femeile si brbatii, care n societatea contemporan decid s se cstoreasc datorit
iubirii sincere, cnd constat c mariajul lor nu (mai) nseamn intimitate, afectiune, grij, se
simt liberi s-i pun capt (Papalia i Olds, 1987). Aceast schimbare se reflect n motivele
de divort invocate: dac n 1948 n societatea american cel mai frecvent sotiile solicitau
divortul datorit violentei, consumului exagerat de alcool si lipsei de suport financiar din
partea partenerului, n 1985 cel mai des mentionate motive sunt lipsa sentimentului apropierii,
iubirii, probleme de comunicare si n sfera relatiilor sexuale (Cavanaugh, 1993).
Printre factorii care au contribuit la cresterea ratei divortului si la schimbarea atitudinii
fat de cstorie si divort se remarc si emanciparea economic a femeii, pe fundalul
industrializrii, modernizrii si urbanizrii. Prin angajarea n munc femeia nu mai depinde
economic de brbat si nu mai este nevoit s tolereze orice comportament al acestuia. Se mai
adaug si democratizarea i liberalizarea vietii sociale, cu scderea influentei bisericii, o
legislatie mai permisiv fat de divort, micsorarea presiunilor tipice societtii traditionale,
care stigmatiza persoanele divortate si rudele acestora (Ilut, 2000). Ca atare, imaginea n plan
social a divortului nu mai este att de negativ, chiar dac si azi este vzut ca un eveniment
negativ, extrem de stresant, ca o experient dificil pentru toti cei implicati. Din ce n ce mai
des este vehiculat ideea divortului ca o posibil solutie, convingerea c e mai bine singur
dect nefericit n doi si c nu ntotdeauna cel mai bun lucru pentru copii este ca printii s
rmn mpreun de dragul lor, indiferent de natura si intensitatea problemelor maritale.
Pe lng factorii prezentati ca fiind responsabili de o nou mentalitate despre divort,
intervin o serie de cauze specifice pentru fiecare cuplu marital care se desparte. Cercetrile
care si-au propus s degaje predictorii semnificativi ai disolutiei maritale ajung la o serie de
variabile implicate n procesul de selectie a partenerului (vezi !!!!). Astfel, diferentele mari
ntre soti la nivelul statutului socio-economic si gradului de scolaritate sunt asociate cu o mai
mare probabilitate de divort. Cu ct vrsta la cstorie este mai mic, cu att riscul de
instabilitate marital este mai mare pentru cazurile n care perioada de curtare a fost scurt,
gradul de intercunoastere fiind mic, partenerii au ntrerupt scoala sau cstoria a survenit ca
urmare a unei sarcini nedorite (Sigelman i Shaffer, 1995). Analiza datelor statistice arat c si
mariajele n care etnia si/sau religia sotilor sunt diferite par s fie mai putin stabile, diferentele
dintre capitalul cultural al sotilor fiind asociate cu o probabilitate mai mare a divortului
(Cavanaugh, 1993). n plus investitiile maritale reprezint un factor important: prezenta
copiilor si a bunurilor materiale comune favorizeaz continuarea cstoriei, chiar dac
satisfactia marital nu este cea asteptat.
Perspectiva subiectiv, oferit de motivele invocate de soti n momentul n care ajung
la divort, am vzut c plaseaz actualmente n prim plan lipsa iubirii, distantare afectiv,
probleme de comunicare, de compatibilitate ntre parteneri la nivelul stilului de viat,
relatiilor sexuale, sistemului axiologic. Pe baza unor investigatii desfsurate n anii 1984-
1985, Petre Ilut (1995) identifica un sindrom al incapacittii de convietuire conjugal n
care central este lipsa sentimentului de dragoste, chiar dac este efectul unor factori diferiti
pentru cei doi soti: problemele invocate de femei se refer la consumul exagerat de alcool al
sotului, probleme legate de cheltuirea banilor, distribuirea inechitabil a sarcinilor
gospodresti, gelozie nejustificat si violent, iar motivele invocate de brbati includ
infidelitatea sotiei, neglijarea familiei, relatii tensionate cu familia extins.
Divortul, asa cum am mentionat, trebuie privit ca fcnd parte dintr-o suit de
evenimente si chiar dac exist conceptia conform creia perechile din zilele noastre nu se
strduiesc destul s fac mariajul s mearg, majoritatea cuplurilor trec printr-o perioad
destul de lung de probleme si conflicte, nainte de a ajunge la divort. Sotii triesc sentimentul
esecului, inclusiv recunoasterea incapacittii de alegere a unui partener potrivit, blamndu-se
pentru acest lucru si punndu-si problema cauzelor si rolului propriu n evolutia negativ a
relatiei. Cnd ajung la concluzia c mariajul nu se va ndrepta de la sine si c situatia prezent
are efecte negative asupra tuturor celor implicati, ncearc s actioneze, apelnd la diferite
persoane despre care cred c i pot ajuta s si rezolve dificulttile. Deseori aceste persoane
sunt membri ai familiei extinse sau prieteni apropiati, iar uneori se recurge la serviciile unui
consilier n probleme maritale, n speranta c mariajul mai poate fi salvat. n situatia n care
acest lucru nu se realizeaz, se ajunge la divort. Buhannon (1970, apudMitrofan i Ciuperc,
1998) distinge saseetape ale disolutiei maritale:
- emotional, referitor la deteriorarea relatiei nainte de desprtirea oficial;
- legal, care consfinteste juridic desfacerea cstoriei;
- economic, ce implic partajul bunurilor;
- parental, care vizeaz acordarea custodiei copiilor si reglementarea vizitele printelui care
nu are custodia copilului;
- social, care se refer la relatia cu membrii familiei extinse, prieteni, cunostinte;
- de redefinire a identittii, a sinelui dup divort.
Primul aspect a fost mentionat mai sus, iar cel legal, economic si n parte si cel
parental tin n mare msur de aspectele tehnice ale divortului, constituind obiectul
dreptului familiei. Ne vom referi n continuare la consecintele pe care le are divortul asupra
fostilor soti si copiilor acestora.
Chiar atunci cnd divortul este foarte putin complicat ca si procedur juridic, fiind
pronuntat ca urmare a consimtmntului ambilor soti, totdeauna exist o perioad dureroas
de adaptare, n care conflictul, pierderea, schimbarea si nesiguranta sunt proeminente.
Efectele divortului depind de existenta sau nu a copiilor, de ceea ce a investit afectiv
persoana n cstorie, de faptul c ea a initiat divortul sau partenerul, de abilittile sale de
coping, de natura si intensitatea schimbrilor anticipate, de valoarea persoanei pe piata
marital si de suportul social de care beneficiaz (Ilut, 1995). Evaluarea efectelor presupune o
abordarea a fiecrui caz n parte, totusi studiile pun n evident faptul c la scurt timp dup
oficializarea separrii fostii parteneri simt un grad mai mare de ostilitate unul fat de cellalt
dect nainte de divort, ca efect al luptei pentru partajul bunurilor si pentru cstigarea
custodiei copiilor. Pe de alt parte ns multe persoane subestimeaz atasamentul lor fat de
fostul partener/ fosta partener. Ostilitatea si furia alterneaz cu periode de tristete, deprimare,
team si vinovtie. Persoana care initiaz divortul este de obicei ntr-o stare emotional mai
bun n primele luni dup separare dect partenerul/ partenera sa, care trebuie s fac fat si
tristetii cauzate de repingerea sa si de incapacitatea de a schimba cursul evenimentelor
(Papalia i Olds, 1987). Fostii soti simt o anumit izolare social, o nstrinare fat de
anumite rude si prieteni. Ei nfrunt singurtatea si multe probleme: de natur practic legate
de venitul mai sczut, eventual de schimbarea domiciliului, cutarea unui alt loc de munc,
apoi cele legate de ngrijirea copiilor si de dezvoltarea unor relatii mai strnse cu membrii
familiei de origine pentru a primi mai mult suport. Persoana trebuie s depseasc starea
negativ datorat divortului si s si redefineasc identitatea. Pentru a reusi acest lucru sotii ar
trebui:
s rezolve conflictul marital, ncetnd nvinuirile reciproce si recunoscnd contributia
proprie la esecul csniciei;
s evalueze relatia avut, punctele sale slabe si ceea ce a fost pozitiv, precum si ceea
ce a nvtat fiecare din aceast experient;
s renunte la atasamentul fat de fostul sot/ sotie si s se preocupe de mentinerea unei
relatii apropiate ntre copii si ambii printi;
s recunoasc sentimentele de tristete cauzate de nemplinirea sperantelor legate de
mariaj, s integreze experienta trit n viziunea asupra familiei si s depseasc strile
negative;
s fac fat unor noi roluri si sarcini si s si asume noi responsabilitti;
s se implice n noi relatii apropiate, de prietenie si iubire.
Acest proces durez 2-3 ani si nu ntotdeauna se reuseste rezolvarea cu succes a
tuturor sarcinilor (Germain, 1991).
Sigur c adaptarea dup divort depinde si de existenta sau nu a copiilor, cuplurile fr
copii trecnd mai usor peste acest eveniment stresant. n cele mai multe cazuri n care sunt
implicati copiii, mamele sunt cele care obtin custodia, iar studiile arat c acest lucru atrage
dup sine costuri materiale mai mari pentru acestea si costuri psihologice mai mari pentru tati,
cel putin pe termen scurt. Situatia material a mamei si copiilor se nrutteste dup divort,
fiind mai precar fat de cea a familiilor cu ambii printi (Ilut, 1995). Pe termen lung este clar
c femeile sunt mai serios afectate, din motive sociale si economice: nivelul financiar este mai
sczut, sunt socotite n mai mare msur responsabile pentru starea copiilor, e mai greu pentru
ele s stabileasc o nou relatie intim n conditiile n care detin custodia copiilor si au astfel
mai putine oportunitti pentru a se recstori (Cavanaugh, 1993).
Se pune problema consecintelor pe care divortul printilor l are asupra copiilor,
factorii de care depinde impactul divortului fiind: stilul parental al ambilor soti, relatia dintre
ei, msura n care copilul continu s petreac suficient timp cu printele care nu are custodia
sa, conditiile economice ale printelui care detine custodia, personalitatea si vrsta copilului,
precum si suportul social care i se ofer (Sigelman i Shaffer, 1995).
Aceast perioad dificil nu i face pe adulti s devin printi mai buni. Dificulttile
care apar n relatia printe-copil sunt mai mari n primul an dup divort si se manifest printr-
un nivel mai sczut al comunicrii, al apropierii, o sensibilitate mai mic a printelui fat de
problemele copilului si totodat rbdare, tolerant mai sczut n acest caz. De asemenea
apare deseori o constant mai redus n aplicarea unor msuri ferme de disciplinare. Tatii au
tendinta de a deveni mai permisivi dect nainte de divort, pe perioada petrecut cu copiii,
ceea ce nu ajut la rezolvarea problemelor de comportament ale acestora. Relatiile amicale
dintre printi sunt foarte importante, frecventa vizitelor tatlui n aceste conditii fiind asociat
cu o mai usoar adaptare a copilului, cu relatii mai bune ale lui cu ceilalti membrii ai familiei,
inclusiv cu mama. n plus, n acest fel printii continu s structureze n mod coerent sistemul
de reguli care se aplic n cazul activittilor si comportamentului copilului.
Un studiu realizat deWallerstein i Kelly (1980, apudGermain, 1991) asupra efectelor
divortului arat c primul an este cel mai dificil, ns chiar si dup 5 ani copiii se resimt.
Prescolarii din studiu erau mai afectati dect copiii mai mari, ns datele follow-up-ului
realizat la 10 ani de la divort au artat c ei aveau mai putine amintiri despre conflictele dintre
printi si despre divort. Cei mai mari, care aveau ntre 9 si 18 ani la divort aveau acum mai
multe temeri legate de instabilitatea relatiilor apropiate si de posibilitatea de a fi trdati. O
mic parte a copiilor cuprinsi n studiu continuau s aib probleme datorit scderii calittii
relatiei printe-copil. Este indicat ca printii s-i dea ocazia copilului s si exprime
sentimentele negative si temerile fat de situatia nou, s i se confirme faptul c este iubit si
nteles. Grija si sustinerea oferit de cei apropiati (rude, prieteni) printilor si copiilor poate
mbrca forma ajutorului material si emotional, bunicii avnd un rol important pentru copiii si
nepotii lor n aceast perioad.
n situatia n care copilul rmas cu mama este biat poate s apar mai frecvent
fenomenul de supraprotectie, mama revrsndu-si toat afectiunea asupra lui, formulnd
obligatii casnice minimale, motivate si de faptul c vrea s evite eventualele reprosuri ale
sotului si rudelor sale c si neglijeaz copilul. Acest lucru afecteaz negativ exercitarea
rolului conjugal al actualului copil cnd va ajunge adult. Referitor la identitatea de gen, se
pare c absenta tatlui este asociat cu dificultti n manifestarea rolului de gen corespunztor
n cazul copiilor de ambele sexe (Mitrofan i Ciuperc, 1998).
Pentru a face mai usoar adaptarea copiilor la noua situatie sunt necesare, asa cum am
vzut, relatii amiabile ntre printi, relatii apropiate printi-copii, pstrndu-se consecventa n
respectarea regulilor trasate, un nivel financiar adecvat nevoilor printilor si copiilor, suport
social suplimentar oferit de rude si prieteni, dar si de profesionisti, precum si un nivel minim
al altor stresori, de exemplu schimbarea domiciliului sau a locului de munc (Sigelman i
Shaffer, 1995).
Trebuie s mentionm c imaginea oferit asupra consecintelor divortului este
nuantat de unii autori (Ilut, 1995; Germain, 1991). Se invoc faptul c problemele copiilor,
evaluate dup divort, sunt de fapt si efectul problemelor prezente n familie nainte de a se
ajunge la divort, asa c este greu de precizat care anume sunt doar consecintele divortului. De
foarte multe ori stima de sine a copiilor este mai grav afectat n cazul familiilor n care sunt
prezente conflicte frecvente ntre soti, comparativ cu cele monoparentale. O serie de studii
arat c n conditiile pstrrii relatiilor amiabile dintre printi si continurii interactiunii dintre
copii si ambii printi, comparatiile problemelor copiilor dup divortul printilor cu cele ale
copiilor din familiile biparentale indic diferente nesemnificative. n plus, diferenta dintre
frecventa comportamentului antisocial si problemelor scolare ale copiilor din familiile n care
printii au divortat si cele ale copiilor din familiile cu ambii printi devine nesemnificativ
statistic cnd este luat n calcul efectul venitului, asa c diferentele constatate initial sunt
explicate mai degrab de starea material mai precar a familiilor monoparentale.
n ceea ce i priveste pe adulti, divortul presupune de cele mai multe ori si pentru ei un
cost psihologic foarte mare, greu de evaluat corect anterior producerii evenimentului. Multe
persoane divortate au mrturisit c au subestimat suferinta pe care se asteptau s o triasc.
Totusi doar 5% din cei intervievati au declarat, la 5 ani de la divort, c l mai consider o
greseal, restul aprobnd decizia, chiar dac initial s-au opus (Cavanaugh, 1993). Cele mai
multe persoane depsesc acest eveniment traumatic si reusesc s se mpace cu cursul propriei
vieti.
O mare parte dintre cei care au trecut printr-un divort continu s caute un partener si
doresc s oficializeze relatia. Recstoria este mai frecvent n cazul tinerilor, precum si n
cazul n care persoana nu are copiii sau nu detine custodia acestora. De asemenea exist
diferente ntre sexe: n majoritatea cazurilor femeilor li se ncredinteaz copiii spre crestere si
n plus exist tendinta brbatilor de a se cstori cu femei mai tinere dect ei, asa c este mai
greu pentru femeile divortate s si gseasc un nou sot, comparativ cu brbatii divortati, a
cror valoare pe piata marital creste cu vrsta pn la un punct.
Adaptarea la o nou relatie poate fi dificil, studiile indicnd c familiile reconstituite
cu copii au probleme mai numeroase nu doar comparativ cu cele biparentale, ci si cu cele
monoparentale. La nceput se trece printr-o perioad dificil de structurare a rolurilor si
relatiilor, se pune problema acceptrii de ctre copii a printilor vitregi si invers, a depsirii
expectantelor nerealiste fat de relatiile din familie. Exist ns si avantaje clare ale
recstoriei, att la nivelulsatisfacerii nevoilor emotionale, ct si pe linia situatiei materiale,
acest ultim aspect fiind mai important pentru femeile singure cu copii (Ilut, 1995). n plus
recstoria atrage dup sine lrgirea retelei de relatii sociale prin cstigarea de noi rude si
beneficii pentru copii prin oferirea de modele de rol n sfera relatiilor maritale.
Singurtatea (celibatul) - este un stil de viat care se poate institui definitiv n cazul
persoanelor care nu au fost niciodat cstorite (celibatare) sau poate fi urmarea unui divort
sau a vduviei.
ntre 1970-1978 numrul persoanelor n vrst de 14-34 de ani care triau singure
aproape s-a triplat n Statele Unite ale Americii (cf. Mitrofan i Ciuperc, 1997). Statisticile
americane (Cavanaugh, 1993) indic faptul c la nceputul tineretii cele mai multe persoane
sunt singure (75% din brbatii si 57% din femeile cu vrsta cuprins ntre 20 si 25 de ani sunt
necstoriti/necstorite). O comparatie statistic ntre categoriile de persoane singure
(Vander Zanden, 1985) arat c aceia care nu au fost niciodat cstoriti reprinzint mai mult
de 70% din totalul celor singuri, iar persoanele divortate doar 13% din total (desi rata
divortialittii este ridicat, majoritatea divortatilor se recstoresc).
Printreexplicatiile optiunii pentru acest stil se numr:
schimbarea conceptiei tinerilor si societtii n ansamblu referitor la cstorie, ea putnd fi
vzut uneori ca un impediment n calea evolutiei profesionale;
liberalizarea relatiilor sexuale n afara cadrului legalizat al cstoriei, cu accent pe
varietate, noutate si calitate;
miscarea de recunoastere si legalizare a homosexualittii, care duce la aparitia unui al
patrulea subgrup n cadrul celor singuri;
modificarea conditiilor economice, inclusiv cresterea independentei financiare a femeilor
(Mitrofan i Ciuperc, 1997)
schimbarea conceptiei societtii referitoare la singurtate; dac n 1957 sondajele de
opinie artau c 80% dintre americani asociau singurtatea femeilor cu bolile psihice si
imoralitatea, aceast mentalitate scdea n 1978 la 25%. n prezent multi americani nu mai
vad singurtatea ca pe o categorie din care fac parte cei nefericiti, care nu au fost alesi ca
parteneri de o alt persoan. (Cananaugh, 1993)
Celibatul nu exclude o viat sexual activ si nu este trit ntotdeauna ca o
nemplinire; persoanele care au optat pentru aceast alternativ consider c ofer o serie de
avantaje fat de cstorie: oportunitti mai multe pentru evolutia profesional, mobilitate mai
mare, disponilbilitate din punct de vedere al relatiilor sexuale, autonomie si libertatea de a lua
deciziile dorite (Papalia i Olds, 1987).
Pe msur ce numrul celor singuri a crescut, n cele mai multe metropole au aprut
comunitti ale acestora, existnd zone de rezident, baruri si activitti de grup organizate
pentru cei singuri. ns chiar dac ofer mai mult independent dect mariajul, singurtatea
nu este scutit de dezavantaje: n medie persoanele singure sunt mai putin fericite dect cele
cstorite si triesc n msur mai mare sentimentul singurttii (Lefrancois, 1984).
Coabitarea (uniunea liber)
Desemneaz un mod de a tri mpreun al cuplurilor, n afara cstoriei (Mitrofan i
Ciuperc, 1997).
Anii 80 pot fi considerati momentul critic al proliferrii fr precedent a formelor
substitutive ale familiei de tipul uniunii libere: n S.U.A. n 1981 existau 1,8 milioane de
cupluri care coabitau (de trei ori mai multe comparativ cu 1970), ceea ce reprezenta 4% din
totalul cuplurilor. n 1986 n Suedia rata coabitri era de peste 12% (conformIlut, 1995).
Coabitarea este doar uneori o cstorie de prob, o perioad de adaptare a partenerilor
n vederea cstoriei viitoare, putnd fi considerat un nou model de relationare a partenerilor,
care poate nlocui cstoria n toate fazele sale. Desi cea mai mare atentie a fost acordat
cuplurilor tinere, cei care coabiteaz apartin tuturor claselor socio-economice si grupelor de
vrst. Partenerii care au mai fost cstoriti prefer frecvent n locul unui al doilea mariaj
coabitarea, cel putin pentru o anumit perioad de timp (Lefrancois, 1984).
O explicatie general a cresterii frecventei modelului coabitational este aceea c el
prezint n mare msur avantajele cstoriei, nlturnd o parte din costurile unui eventual
divort. Optiunea pentru uniunea liber ncearc s satisfac prin conjugare nevoia de
dependent si identificare cu cea de autonomie, negnd aspectul contractual al relatiei.
Motivul uniunii partenerilor este gratificatia mutual, ei rmnnd mpreun doar atta timp
ct reusesc s-si rmn nu numai necesari, dar si reciproc satisfctori. Astfel o parte din
consecintele stresante ale divortului sunt evitate, desprtirea celo doi iesind de sub incidenta
cadrului legislativ mai larg. (Mitrofan i Ciuperc, 1997).
Si n problema coabitrii societatea devine tot mai permisiv. Astfel n 1968 Linda
LeClaire, student a Colegiului Barnard (S.U.A.) adevenit o celebritate national dup ce a
recunoscut public c n afara campusului studentesc coabita cu un fost student. Din acest
motiv i s-a interzis s mai frecventeze barul si cantina colegiului si s participe la
evenimentele sociale organizate n campus (Vander Zanden, 1985). n zilele noastre atitudinea
oficialittilor a devenit mult mai permisiv, n majoritatea cminelor studentesti problema
coabitrii fiind ignorat.
Deoarece cercetrile pe aceast tem au vizat preponderent cuplurile de tineri, cauzele
specifice ale coabitrii sunt aplicabile n special acestora. Astfel scolarizarea prelungit a dus
la cresterea diferentei dintre vrsta biologic si cea a maturittii sociale, si, ca atare, multi
tineri si doresc relatii apropiate, incluznd contacte sexuale, nefiind ns pregtiti pentru
cstorie. Coabiarea le ofer posibilitatea satisfacerii acestor nevoi si posibilitatea de a se
cunoaste mai bine pe ei nsisi, de a ntelege mai bine ce implic o relatie intim si de a-si da
seama ce expectante au fat de cstorie si partenerul potential, fr s se angajeze neaprat
ntr-o relatie de lung durat (Papalia i Olds, 1986).
n unele cazuri coabitarea serveste ca si cstorie de prob, ns coabitarea anterior
cstoriei nu constituie un predictor al stabilittii maritale. Studiile care si propun s realizeze
o comparatie ntre coabitare si cstorie arat c nu exist diferente semnificative ntre cei
care aleg o form sau alta de relationare privind diferite aspecte: comunicarea dintre parteneri,
distribuirea sarcinilor domestice, luarea deciziilor, satisfactia partenerilor si frecventa
relatiilor sexuale cu alte persoane. Dintre dezavantajele coabitrii mentionm: limitarea,
prematur uneori, a experientei ntlnirilor (unele persoane coabiteaz dup ce n prealabil au
avut un numr restrns de relatii cu parteneri potentiali); perpetuarea rolului traditional al
femeii, constnd n atribuirea sarcinilor domestice, cu repercusiuni negative asupra instruirii si
formrii pentru viitoarea carier; investire emotional inegal, unul dintre parteneri fiind
implicat n mai mare msur n relatie dect a intentionat initial; complicatii legale (Mitrofan
i Ciuperc, 1997). n ciuda dezavantajelor mentionate, coabitarea tinde s fie evaluat ca
fiind satisfctoare de ctre cei implicati.
Homosexualitatea
n timp ce heterosexualitatea se refer la preferinta pentru o persoan de sex opus ca
partener sexual, homosexualitatea implic preferinta pentru un partener de acelasi sex. Simtul
comun tinde s utilizeze dihotomia homosexuali-heterosexuali, ns cercetrile arat c cele
dou categorii trebuie vzute ca poli ai unui continuum, care trece printr-un zero teoretic
corespunztor preferintei egale pentru parteneri de acelasi sex sau sex opus n cadrul relatiilor
sexuale (bisexualitate).
Discutiile privind cauzele homosexualittii continu s fie actuale, printre factorii
vizati numrndu-se: stilul rece, rejecti, impersonal al relatiei copil-printe de acelasi sex,
avnd ca si consecint in capacitatea identificrii copilului cu rolul corespunztor (teorii de
factur psihanalitic); expectante negative fat de persoanele de sex opus, formate prin
nvtare direct sau observational (teorii ale nvtrii); efectul anumitor particularitti fizice
si ale unor trsturi temperamentale care duc la incapacitatea bietilor de a rspunde cu succes
asteptrilor anturajului asociate rolului de gen corespunztor, fond pe care apare ca o
compensare asocierea preferential cu fetele si interiorizarea rolului feminin; factori ereditari
sau de natur hormonal (teorii biologice). ntruct rolul acestor factori explicativi nu a putut
fi demonstrat cu certitudine de ctre specialisti, cei mai multi dintre acestia consider c sunt
necesare noi cercetri pe aceast tem.
Referitor la homosexualitate se cunosc mai informatii dect pentru celelalte tipuri de
relatii. Explicatiile rezid din atitudinea negativ a societtii fat de acest stil de viat. Pe
lng problemele comune alternativelor mariajului (vin, instabilitate) n cazul
homosexualittii masculine si feminine (lesbianismului) persoanele se confrunt cu
dezaprobarea social ferm a acestui tip de relatii. S nu uitm c pn n 1973 Asociatia
American de Psihiatrie (American Psychiatric Association) a inclus homosexualitatea ca si
categorie nosologic n manualele sale editate pe teme patologiei psihiatrice. n toate statele
homosexualitatea este cauza a numeroase discriminri fat de cei care o practic, iar n unele
este nc sanctionat legal. Cum relatiile homosexuale nu pot fi legalizate (exceptie fcnd
legislatia Olandei), trebuie s le includem printre formele de nonmaritalitate impus.
Bell i Weinberg (1978, apud Lefrancois, 1984) disting cteva modalitti de
relationare n cadrul homosexualittii:
cuplurile apropiate, caracterizate de fidelitate asumat fat de partener/partener, care
convietuiesc asumndu-si o serie de angajamente carecteristice cstoriei traditionale.
Cercetrile arat c acest stil este n mai mare msur caracteristic lesbianismului dect
homosexualittii masculine;
cupluri deschise, care includ situatiile n care partenerii locuiesc mpreun, constituind o
pereche, ns sunt deschisi si spre relatii sexuale cu alti parteneri. Un procent de
aproximativ 90% dintre brbatii homosexuali care aveau parteneri bine stabiliti ntretineau
relatii sexuale cu alti brbati, fidelitatea fiind mai degrab definit prin implicarea,
angajarea emotional n relatia cu cellalt (Vander Zanden, 1985);
functionalii, o categorie care cuprinde persoanele care triesc singure sau n grupuri si
caut o varietate de relatii, mai degrab dect stabilitatea oferit de o singur relatie;
disfunctionalii, categorie format din indivizi a cror preferint sexual este o surs de
conflict si nefericire si care oscileaz frecvent ntre a-si exprima sau ascunde orientarea
sexual;
asexualii, care si suprim preferintele homosexuale.
Pe fondul aparitiei sindromului imunodeficientei dobndite (SIDA), primul tip de
relationare a cstigat teren, crescnd importanta exclusivittii sexuale. Odat stabilit cuplul,
partenerii se confrunt cu anumite probleme, caracteristice tuturor relatiilor intime: decizii
privind bugetul, distributia puterii n cuplu, diviziunea sarcinilor domestice (partenerii
homosexuali tind s-si asume atributiile casnice mai echitabil, pe baza preferintelor fiecruia,
rolurile traditionale neavnd influenta pe care o au n cuplurile traditionale).
O problem mult discutat n ultimul timp este cea a printilor homosexuali si a
influentei pe care orientarea lor sexual o are asupra dezvoltrii copiilor crescuti de ei. Se
consider n majoritatea societtilor c patternul de comportament homosexual va fi mai
frecvent adoptat de ctre copiii crescuti de printi homosexuali si, ca atare, acordarea
custodiei copiilor sau politica adoptiilor este n mare msur influentat de orientarea sexual
a adultilor implicati.
Gruprile comunitare
Sunt grupuri formate n mod intentionat, care cuprind persoane ntre care nu exist
relatii de rudenie, n scopul stabilirii unor relatii de tip familial. Trecutul lor merge pn n
perioada antichittii, n S.U.A. avnd de asemenea o istorie lung, ncepnd cu sosirea n
Lumea Nou a unor secte religioase, cu scopul de a se retrage si a tri n grupri utopice.
Gruprile comunitare reprezint un termen umbrel care acoper multe tipuri de stiluri
de viat. Referitor la relatiile sexuale, unele ncurajeaz abstinenta, altele practic
monogamia, n timp ce unele ncurajeaz relatiile sexuale nerestrictive. Au structuri diverse:
la un capt al continuumului se afl formele anarhice care accentueaz intimitatea, cldura,
implicarea, au putine reguli formale, nu cer angajare pe termen lung, au o fundamentare
filosofic vag, sunt deschise noilor membri si au o baz financiar srac. La cellalt pol se
situeaz gruprile cu un nivel nalt de organizare, care solicit o implicare ideologic ferm,
impun un program zilnic, fixeaz criterii de admitere stricte si furnizeaz suport economic
membrilor pe baza actiunilor financiare comune (Vander Zanden, 1985).
n perioada anilor 60-70 n S.U.A. se nregistreaz un interes ridicat pentru acest stil
de viat, gruprile comunitare fiind nfiintate pe fondul dezintegrrii institutiilor traditionale si
cutrii a unei noi ordini. Apar gruprile comunitare sexuale ca o replic si o formul de
protest la adresa problemelor identificate n cadrul familiei traditionale, tinerii cutnd o nou
mistic, cea a comunittilor sexuale. Acestea doresc s satisfac nevoia de afiliere,
comunicare, apropiere la care aspir fiecare persoan. Stilul acesta ns nu previne
ntotdeauna amestecul geloziei n raporturile dintre membrii grupului sau inegalitatea rolurilor
de gen. Gruprile comunitare sunt fragile, majoritatea durnd mai putin de un an, acest lucru
fiind aplicabil mai ales formelor anarhice, dovedindu-se constructii utopice (Mitrofan i
Ciuperc, 1997).
Dezvoltarea carierei
Perioada tineretii este cea n care cele mai multe persoane se angajeaz si ocup
primul lor loc de munc, dobndind independent financiar si asumndu-si noi
responsabilitti si roluri care le modeleaz identitatea. Sigur c ocupatia joac un rol
important de-a lungul tuturor perioadelor, n copilrie fiind prezente preocuparea pentru ceea
ce persoana vrea s devin cnd va fi mare, n adolescent luptnd pentru a-si dezvolta
identitatea vocational si pentru decizia de a se angaja ntr-un anumit domeniu de activitate
sau a se pregti pentru o profesie care solicit o nou perioad de scolarizare. Pe parcursul
perioadei de maturitate pot s apar situatii n care persoana pune la ndoial alegerea fcut,
schimbndu-si profesia sau uneori fiind nevoit s fac acest lucru datorit somajului urmat de
incapacitatea de a-si gsi un loc de munc n domeniul pentru care s-a pregtit initial.
Persoanele n vrst se confrunt cu problemele retragerii din activitate, dup pensionare
simtind lipsa activittii pe care o prestau si pierzndu-si statutul pe care-l aveau anterior
acestui eveniment. O tratare mai amnuntit a acestui subiect este realizat n capitolul !!!!.
Teoriile dezvoltrii la vrstele adulte pe care le-am prezentat ilustreaz legtura
existent ntre activitatea profesional a individului si aspectele intelectuale si socio-afective
ale dezvoltrii.
Studiile indic faptul c aceast perioad este marcat de ncercarea de a stabili o
implicare ferm, o angajare profund fat de un anumit domeniu de activitate si de o anumit
profesie.
Comparativ cu persoanele mai vrsnice, la nceput tinerii au un grad mai sczut de
implicare si prezint o mai mare rat a fluctuatiei profesionale si a absenteismului datorat
unor motive subiective, ca efect al ncercrilor de a gsi profesia si locul de munc cel mai
potrivit.
Tinerii sunt constienti de faptul c n aceast perioad schimbrile sunt mai
usor de fcut dect mai trziu, presupunnd mai putine costuri si au, de asemenea, un spirit
critic mai ascutit fat de locul lor de munc dect dup ce s-au implicat profund n exercitarea
respectivului rol. Spre sfrsitul acestei perioade este prezent la majoritatea persoanelor
implicarea, angajarea accentuat, cu interiorizarea rolului profesional.
MATURITATEA
Caracterizare general
Maturitatea este fixat din punct de vedere al vrstei cronologice ntre 40 si 65 de ani,
nregistrndu-se variatii interindividuale. Este considerat ca perioada unei maxime realizri,
n care, n general, persoanele ating cel mai nalt statut socio-profesional si cel mai ridicat
nivel al bunstrii. Sigur c si n acest stadiu persoana este confruntat cu o serie de probleme
la care trebuie s se adapteze.
ntreaga perioad este centrat pe problema continuittii si schimbrii. Cel mai usor de
sesizat sunt modificrile caracteristicilor fizice si ale strii de sntate, avnd repercusiuni de
natur psihologic. Maturii reevalueaz deciziile luate pe plan profesional, ceea ce duce la
ajustarea proiectelor de viitor. Uneori sunt nregistrate modificri notabile n evolutia
profesional. n final intervine retragerea din activitatea profesional, cu un impact
semnificativ asupra situatiei financiare si sociale. La fel se ntmpl si n sfera relatiilor cu
sotul/sotia, mai ales dup ce familia revine la cuplul conjugal singur, prin plecarea copiilor.
Acest nou stadiu al ciclului vietii familiale poate fi similar cu o a doua lun de miere sau
oblig partenerii s realizeze c i mai leag foarte putine lucruri. Oricum rolurile familiale
sunt n continu schimbare, maturii fiind prinsi ntre dou generatii: pe de-o parte este rndul
lor acum s-si sprijine printii, iar pe de alt parte continu s-si ajute copiii adolescenti sau
tineri.
Un eveniment major al maturittii este schimbarea modului n care persoanele privesc
relatia dintre trecerea timpului si propria existent. Orientarea se schimb de la anii care au
trecut - vrsta cronologic - la timpul care a mai rmas de trit. Acest lucru duce la
chestionarea gradului n care persoana a reusit s imprime vietii sale sensul dorit si la
modalitatea prin care ar putea s schimbe cursul existentei proprii ct nc mai are timp pentru
a realiza acest lucru. n acest capitol vom ncerca s abordm toate aceste aspecte care apar n
perioada maturittii.
Evoluia strii fizice i consecinele sale n plan psihologic
Dac pe parcursul altor perioade ale dezvoltrii, ca de exemplu adolescenta si vrsta a
III-a, schimbrile care apar la nivel fizic sunt extrem de usor de observat, la maturitate
modificrile se produc de obicei gradual, nregistrnd o mare variabilitate interindividual
datorat factorilor genetici si stilului de viat.
nfarea
Chiar dac maturii care se bucur de o stare bun de sntate apreciaz de cele mai
multe ori c nu s-au schimbat foarte mult fat de modul n care se percepeau la sfrsitul
tineretii, cele mai evidente si usor de recunoscut semne ale trecerii timpului sunt cele de la
nivelul aparentei fizice.
Pielea se rideaz, si pierde din elasticitate datorit scderii colagenului din tesuturi si
se pigmenteaz, aprnd pete, mai ales n zonele mai frecvent expuse la soare. Aceste
caracteristici sunt inevitabile, ns rata evolutiei lor poate fi mai lent n cazul ngrijirii
speciale si expunerii solare moderate. Prul ncrunteste, devine mai rar si mai friabil,
datorit declinului n producerea melaninei si a ratei mai lente de regenerare. Se produce
scderea nltimii persoanelor ca urmare a compresiei coloanei vertebrale si schimbrilor
posturii. O alt modificare n constitutia corporal se leag de creterea raportului dintre
tesutul adipos i cel muscular si de scderea ratei metabolismului bazal (cantitatea minim de
energie care se consum n stare de repaus). Dac n adolescent tesutul gras reprezint 10%
din greutatea persoanei, la maturitate ajunge s fie 20% si chiar mai mult (Sigelman i Shaffer,
1995). La vrstele adulte ponderea tesutului adipos creste, nevoile sale metabolice fiind mult
mai mici dect cele ale tesutului muscular. Astfel, dac persoana continu s mnnce n
acelasi fel ca si n tinerete, va cstiga n mod clar ngreutate, abdomenul si soldurile devenind
mai pronuntate. Dac se adaug la acest lucru si o scdere a frecventei exercitiilor fizice,
cresterea ponderal este si mai mare. Chiar dac a lua n greutate pe perioada maturittii este
un fenomen natural, trebuie evitat obezitatea, care constituie un factor important de risc
pentru sntate (Dacey i Travers, 1996).
Sigur c toate aceste modificri nu rmn fr ecou asupra imaginii de sine a
persoanei, cu att mai mult cu ct n societatea modern nftisarea tinereasc este deosebit de
pretuit. Impactul semnelor mbtrnirii asupra gradului de atractivitate fizic este mult mai
sever n cazul femeilor, regsindu-se aici dublul standard n evaluarea persoanelor de sex
feminin si masculin: dac pentru brbati prul grizonat si ntr-o oarecare msur si ridurile
sunt considerate indicii ale puterii si maturittii, la femei sunt vzute ca total inestetice. Multe
persoane ncearc s atenueze semnele trecerii timpului, acordnd o mai mare atentie ngrijirii
corpului cu ajutorul produselor cosmetice, dietei, dozelor mai mari de vitamine etc. Aceast
preocupare trebuie s fie dublat de recunoasterea si acceptarea schimbrilor care se petrec
inevitabil n perioada maturittii, fr ca acest lucru s afecteze stima de sine a persoanei.
nftisarea este doar una din sursele imaginii de sine si, n plus, maturul continu s se
compare cu cei de vrsta sa, nu doar cu cei mai tineri sau cu modul n care arta trecut.
Motricitatea
Persoana atinge nivelul cel mai nalt al fortei fizice, rapidittii si coordonrii
miscrilor la nceputul tineretii. Pe fondul uzurii si a descresterii cantittii de tesut muscular,
n perioada 30-60 de ani se produce o scdere gradual a fortei fizice, mai ales pentru
musculatura spatelui si picioarelor, estimat n medie la 10% (Vander Zanden, 1993).
Densitatea osoas este maxim la mijlocul si spre sfrsitul celei de-a patra decade a
vietii (35-40 de ani), dup care apare o pierdere progresiv, mai lent la nceput, care ns se
accelerezeaz dup 50 de ani, iar dup 70 de ani ncetineste (Cavanaugh, 1993). Procesul de
osteoporoz este mult mai pronuntat n cazul femeilor, comparativ cu brbatii, datorit
modificrilor hormonale ce survin pe parcursul menopauzei.
Treptat tendoanele i ligamentele si pierd si ele din elasticitate, se produce
deteriorarea nvelisului cartilaginos al suprafetelor articulare ale oaselor, ajungndu-se la
artroz.
Toate aceste modificri conduc, spre sfrsitul maturittii, ladificultti motorii: o mai
sczut capacitate de a efectua anumite miscri, senzatia de ntepenire, dureri la nivelul
articulatiilor, o mai mare fragilitate a oaselor, care se fractureaz mult mai usor si se refac
mult mai lent.
Capacitatea senzorial
Chiar dac la nivel senzorial declinul ncepe n tinerete, efectele sale devin observabile
doar dup 40 de ani, ns chiar si la aceast vrst modificrile se produc gradat si sunt de
obicei mici .
La nceputul celei de a patra decade de viat se produc o serie de schimbri ale
structurii si functionrii segmentului periferic al analizatorului vizual. Ca urmare a acumulrii
de noi celule, cristalinul devine din ce n ce mai dens si si pierde din elasticitate si
transparent. Ca atare, multe persoane se plng de aceeasi problem: diminuarea capacittii
vizuale n cazul obiectelor apropiate, datorit capacittii de acomodare mai sczute a
cristalinului. Ele pot fi observate apropiindu-si involuntar, pentru a compensa, textul scris de
ochi si, de cele mai multe ori, purtnd ochelari sau lentile de contact pentru corectarea vederii
obiectelor apropiate. Conform unei statistici realizate n Statele Unite ale Americii (Sigelman
i Shaffer, 1995), n aceast situatie sunt 4% dintre persoanele cu vrsta ntre 20 si 30 de ani,
comparativ cu 51% dintre cele ntre 40 si 50 de ani.
Variatia diametrului pupilei nu mai este atr de rapid n conditii diferite de
luminozitate, iar retina devine mai putin sensibil cnd nivelul iluminrii este sczut
(Santrock, 2002). n consecint adaptarea la trecerea de la lumin la ntuneric este mai lent,
iar n conditiile unei luminozitti reduse apar mai multe probleme (conducerea masinii n
amurg sau n cursul noptii este ngreunat).
naintarea n vrst atrage dup sine o crestere a riscului aparitiei unor afectiuni grave
ale ochilor. n cazul glaucomului presiunea intraocular creste anormal si determin atrofierea
progresiv a nervului optic, iar netratarea la timp si corespunztoare duce la cecitate.
Cataracta opacifierea cristalinului caracterizat prin tulburri de vedere (vedere dubl sau
tripl, perceperea subiective de musculite zburtoare) si prin colorarea n alb sau cenusiu a
pupilei (Dictionar enciclopedic romn, 1962) apare de cele mai multe ori n perioada vrstei
a III-a. n anumite cazuri se ntmpl ca aceast boal s survin la sfrsitul anilor 50 -
nceputul anilor60, rezolvarea sa modern realizndu-se prin nlocuirea chirurgical a
cristalinului cu o lentil special.
Declinul functiei auditive apare dup 40 de ani, rata sa variind foarte mult de la o
persoan la alta. Prima care scade este sensibilitatea la sunete nalte ca frecvent. Mai este
afectat si capacitatea de receptionare a vorbirii cnd interlocutorul sopteste pe un fond cu
zgomote, mai ales pentru sibilante (s, z, s, j). Problemele auditive sunt mai frecvente n cazul
persoanelor care si desfsoar activitatea profesional ntr-un mediu cu un nivel ridicat de
zgomot (Vander Zanden, 1993).
Sensibilitatea olfactiv sufer si ea o descrestere care se produce lent dup 40-50 de
ani si este mai accentuat dup 70 de ani (Dacey i Travers, 1996). Pragul minim si cel
diferential cresc, ca atare se diminueaz capacitatea persoanei de a simti mirosuri de
intensitate sczut si de a diferentia mirosuri de intensitti diferite.
Simtul gustativ este direct legat de cel olfactiv si apare un declin si n acest caz: scade
capacitatea de detectare a stimulilor gustativi de intensitate mic, pstrndu-se ns
capacitatea de a discrimina gusturile puternice. Aceste modificri pot fi relationate si cu
consumul excesiv de alcool, tigri si sare (Cavanaugh, 1993).
Sensibilitatea la durere creste ncepnd cu 45 de ani si continu si dup 60 de ani
(Sigelman i Shaffer, 1995), reducnd starea psihologic de bine.
Am vzut c toate simturile nregistreaz un declin dup un anumit punct n perioada
maturittii, acesta fiind ns gradual si relativ mic. n plus pierderile suferite la nivelul
capacittilor senzoriale pot fi compensate astfel nct cauzeaz schimbri mici ale stilului de
viat.
Climacteriul i activitatea sexual
Climacteriul (lat. climacter perioad critic; gr. klimacter scar - Dictionarul
explicativ al limbii romne, 1998) este asociat cu perioada care marcheaz sfrsitul maturittii
unei persoane, fiind caracterizat de un ansamblu de modificri fiziologice, functionale si
psihice. Se defineste ca proces lent, n care fenomenele biologice caracteristicese desfsoar
ntr-o succesiune determinat: scderea treptat pn la disparitie a functionalittii gonadelor,
involutia tractului genital si nceputul regresiunii caracterelor sexuale secundare, initierea
restructurrii modelului neuropsihic vegetativ, metabolic si functional al perioadei adulte
(Gorgos, 1987, p. 562). Este mai evident n cazul persoanelor de sex feminin si a fost mai des
studiat, ns vom vedea care sunt modificrile care apar si n cazul brbatilor.
Menopauza
Se refer la etapa din ontogeneza femeii, la perioada n care se produc modificri
hormonale, schimbri ale fiziologiei genitale, fiind caracterizat prin oprirea ciclurilor
menstruale. Principala schimbare fizic este c ovarele secret o cantitate din ce n ce mai
mic de hormoni, iar n final nceteaz s mai produc estrogen si progesteron. Evolutia
menopauzei include trei etape: premenopauza, caracterizat de secretie mai sczut de
progesteron si de hemoragii uterine care apar la intervale de timp neregulate (metroragii);
menopauza propriu-zis, n care predomin insuficienta estrogenului si dispare ciclul;
postmenopauza, cnd secretia de estrogeni dispare aproape complet (Gorgos, 1989).
Modificrile care au loc la nivel hormonal atrag dup sinesimptome neurovegetative
neplcute care se manifest n foarte multe din cazuri: bufeuri (valuri de cldur) nsotite de
transpiratie, oboseal, senzatie de ameteal, dureri de cap, aritmii, hipertensiune arterial.
Apar schimbri si la nivelul organelor genitale: peretii vaginali devin mai subtiri si se reduce
secretia de substant care lubrifiaz vaginul, fiind afectat confortul raporturilor sexuale
(Vander Zanden, 1993).
La menopauz sunt mentionate si alteprobleme, efectul unor procese complexe, legate
de interactiunea dintre modificrile survenite la nivelul strii fizice i factorii psiho-sociali:
labilitate emotional, irascibilitate, anxietate, stri depresive, insomnii, astenie. Ele sunt
vzute ca reactii psihosomatice la stresul cauzat de modificarea statutului biologic si social al
femeii n aceast perioad. Multi autori atrag atentia asupra faptului c oprirea ciclului
menstrual si pierderea fertilittii sunt evenimente foarte importante pentru femei, asociate cu
constientizarea intrrii ntr-o etap apropiat vrstei a III-a, cu ideea scderii atractivittii
fizice, a valorii personale, chiar cu sentimentul lipsei de utilitate, trri care sunt sporite de
mentalitatea culturilor orientate spre tinerete. n plus aceast perioad este una de ample
transformri: are loc dezangajarea din viata profesional pentru majoritatea femeilor, plecarea
de acas a copiilor ajunsi adolescenti sau tineri, iar uneori apar griji pentru starea de sntate a
unor persoane apropiate, n special printii. Toate acestea solicit un mare efort de adaptare
din partea persoanelor implicate, menopauza fiind deseori zzut ca si cauza principal a strii
resimtite, lucru care nu este adevrat n majoritatea cazurilor. Din ce n ce mai multi autori
atrag atentia c descrierea menopauzei ca un eveniment de viat extrem de negativ nu este
valabil n toate cazurile. Multe din cercetrile asupra menopauzei se bazeaz pe datele
obtinute de la persoane care solicit ajutor de specialitate tocmai pentru c au probleme
serioase asociate cu menopauza, ele nefiind reprezentative pentru ntreaga populatie feminin.
Studiind atitudinea fat de menopauz la femei ntre 45 si 55 de ani, Neugarten i
colaboratorii (1963, apud Dacey i Travers, 1996) au pus n evident opinii diferite, de la
menopauza ca eveniment care atrage dup sine pierderea atractivittii fizice si a sex-appeal-
ului, pn la convingerea c menopauza nu are nici o semnificatie social si psihologic.
Impactul pe care l are menopauza asupra strii de bine a femeilor depinde de mai multi
factori: atitudinea fat de pierderea capacittii de procreare, intensitatea simptomelor resimtite
ca urmare a modificrilor hormonale, anxietatea generat de procesul de mbtrnire,
satisfactia marital si profesional si starea general de sntate. n legtur cu efectul pe care
s-a presupus c l are la nivel psihologic pierderea fertilittii, un studiu recent (Brim, 1999
apud Santrock, 2002) a artat c 75% dintre femeile chestionate au declarat c au simtit
usurare cnd menstrele au ncetat, scpnd de ngrijorarea dat de perspectiva unei sarcini
nedorite, doar 1% declarnd c au simtit doar regret. n plus unele femei au mentionat c n
conditiile n care apreciaz c au o sntate bun, sigurant n relatiile cu apropiatii, un nivel
socio-profesional satisfctor se simt ncreztoare si multumite cu starea lor, chiar
eliberate de ceea ce presupunea ciclul menstrual. Iat deci c menopauza n sine nu trebuie
vzut ca o boal sau ca un eveniment care are doar efecte negative, cu att mai mult cu ct n
prezent se propun terapii hormonale pentru a compensa efectele ncetrii activittii secretorii
ale ovarelor.
Climacteriul masculin
Stereotipurile culturale portretizeaz brbatii ca traversnd la maturitate o perioad
dificil, caracterizat de frustrare, stres, probleme n domeniul profesional si al relatiilor
intime (si prsesc sotiile pentru partenere mult mai tinere), nemultumire fat de propria
existent, precum si cresterea comportamentelor cu risc pentru sntate (consum excesiv de
alcool). Explicatiile deseori pleacau de la o analogie cu situatia femeilor, care am vzut c
trebuie s fac fat unor modificri fiziologice certe si nete. Astfel s-a pus problema
andropauzei, vzut ca si o menopauz masculin, ns termenul si comparatia n sine nu
sunt deloc corecte, nu corespund realittii. Dac n cazul femeilor se produce o ncetare total
a secretiei de hormoni la nivelul ovarelor si disparitia fertilittii, la brbati secretia de hormoni
androgeni (dintre care cel mai important este testosteronul) scade lent pe parcursul maturittii,
cu o rat de aproximativ 1% pe an, iar fertilitatea nu se pierde n aceast perioad, chiar dac
se reduce gradual producerea spermei si a lichidului seminal. Terapia cu testosteron nu
usureaz simptomele mentionate, ceea ce arat c ele nu sunt induse de modificri hormonale
(Santrock, 2002).
Ceea ce s-a numit andropauz se pare c nu are de-a face att de mult cu aspecte
fiziologice, ct cuadaptarea psihologic a brbatului la problemele tipice perioadei pe care
o traverseaz. Criza specific maturittii, atunci cnd apare, este datorat constientizrii acute
a scurgerii timpului si evalurii gradului n care expectantele si visele legate de cursul
existentei au fost mplinite (vezi ....Maturit!!!).
Revenind la modificrile legate de sistemul genital, dup 40 de ani apare pentru
brbati o crestere n volum a prostatei, crestere asociat cu schimbri hormonale lente,
inerente trecerii timpului. Acest lucru se rsfrnge asupra procesului de mictiune, deoarece
prostata apas asupra uretrei. Apare senzatie intens, mai ales noaptea, c urinarea este
imperios necesar si apare o dificultate la nceputul mictiunii. n plus hipertrofia prostatei
poate fi urmat de aparitia adenomului de prostat sau a cancerului care, dac nu este
diagnosticat la timp, pune mari probleme de sntate.
Activitatea sexual
Activarea (arousal-ul) sexual este produsul interactiunii complexe a proceselor
afective, cognitive si nu n ultimul rnd fiziologice, asa c se pune problema consecintelor pe
care le au modificrile la nivel fizic asupra vietii sexuale a brbatilor si femeilor n perioada
maturittii.
Declinul biologic legat de functionarea sexual este relativ mic: dup 50 de ani
brbatii observ c au nevoie de mai mult timp si de mai mult stimulare pentru a atinge
erectia, penisul nu mai este att de ferm, erectia maxim fiind atins chiar nainte de orgasm.
Apare o reducere a cantittii de sperm si lichid seminal, a numrului de contractii musculare
din cursul orgasmului si a fortei ejaculrii. Dup perioade lungi de absent a stimulrii
sexuale responsivitatea este mai sczut. Si la femei arousal-ul sexual este mai putin intens si
e nevoie de un preludiu mai lung si de o perioad mai mare de stimulare pentru a atinge
orgasmul. Lubrifierea vaginului se produce mai lent si este mai sczut, peretii acestuia devin
mai subtiri, mucoasa vaginal se irit mai usor, asa c este afectat usurinta cu care se
realizeaz activitatea sexual, crescnd probabilitatea de a avea contacte sexuale dureroase n
anumite conditii (Dacey i Travers, 1996).
Aceste schimbri nu alterneaz prin ele nsele n mod semnificativ interesul si plcerea
resimtite fat de viata senzual si sexual. Diminuarea activittii sexuale la maturitate,
comparativ cu perioada tineretii, este determinat destarea fizic i de sntate a persoanei si
a partenerului/ partenerei, dar si de atitudinea acestora fat de viata sexual (convingerea
celor doi c dup o anumit vrst interesul si activitatea sexual devin nepotrivite, nu mai
sunt naturale si nu mai au nici un sens, entuziasmul sczut al partenerului/ partenerei, dublat -
mai ales n cazul brbatilor - de teama de esec, prezenta plictiselii n relatie) si de existenta
unor stresori externi relatiei (Cavanaugh, 1993).
n concluzie, adultii sntosi, de orice vrst, au capacitatea de a ntretine relatii
sexuale si de a se bucura de acestea. Satisfactia dat de o relatie apropiat cu partenerul/
partenera, care include si senzualitate si activitate sexual, poate fi mai important dect
sentimentele care ntovrsesc declinul inerent al performantei sexuale. Foarte important este
ca maturii s nu devin victime ale mitului vrstnicului lipsit de sexualitate, vehiculat deseori
n plan social.
tate i boal
Chiar dac tineretea este perioada n care persoana se bucur de cea mai bun stare de
sntate, multi maturi trec prin aceast perioad fr s aib boli si probleme persistente de
sntate. Totusi pentru unii aceste probleme ncep s fie mai frecvente. Bolile cronice sunt
caracterizate printr-o evolutie lent pe o durat mai lung de timp si incidenta lor creste cu
naintarea n vrst, devenind la maturitate principala cauz de deces. Cele mai frecvente boli
cronice n aceast perioad sunt cele cardio-vasculare, cancerul si artroza (Dacey i Travers,
1996).
Incidenta mare abolilor cardiace se explic n parte prin modificrile structurale ale
inimii: formarea ateroamelor (depozite de grsime), prin depuneri lente, la nivelul
pericardului, endocardului si valvelor cardiace si distrofierea miocardului. n consecint scade
capacitatea cordului de a se contracta n ritmul cerut de solicitrile activittilor, micsorndu-se
volumul de snge pompat pe minut (n conditii comparabile la 20 de ani inima pompeaz 40
litri pe minut, iar la 40 de ani 23 litri pe minut) si capacitatea inimii de a mri cantitatea de
snge pompat n cazul solicitrii fizice prelungite sau deosebit de intense (Santrock, 2002).
O alt modificare la nivelul sistemului circulator este depunerea pe peretii interni ai
vaselor de snge a substantei grase din snge, inclusiv a colesterolului, ceea ce duce la
ngustarea diametrului intern al vaselor. n plus peretii arterelor devin mai putin elastici
deoarece pe msura naintrii n vrst calciul este depozitat mai usor n pereti. Depozitele de
substante grase si calcifierea peretilor arterelor sunt cauzele arterosclerozei, afectiune care
apare cu o frecvent mare la maturitate. Ea este asociat cu un risc sporit de blocaj,
producndu-se accidente vasculare si contribuie la cresterea presiunii sngelui n artere.
Exist o serie de factori de risc ai afectiunilor cardio-vasculare: obezitatea ,
sedentarismul, fumatul si diabetul. n plus, dac anterior menopauzei hormonii sexuali
feminini constituie un factor important de protectie pentru femei mpotriva bolilor cardio-
vasculare, dup menopauz nivelul tensiunii arteriale creste si de obicei rmne n medie
superior celui al brbatilor. Un rol important par s joace si factorii de personalitate: tipul a de
comportament a fost pus n legtur cu frecventa problemelor cardiace Este vorba de un
cluster de caracteristici: competitivitate excesiv, ostilitate, nerbdare, grab, preocuparea
permanent pentru a atinge ntr-un timp ct mai scurt anumite scopuri propuse. Dintre aceste
caracteristici descrise de Friedman i Rosenman (1959, apud Derevenco, Anghel i Bban,
1992) se pare c ostilitatea este asociat cu o mai mare vulnerabilitate la boli coronariene: n
cazul acestor persoane rspunsul fiziologic la stres este deosebit de intens, determinnd un
efort mrit al cordului.
Progresele medicale au contribuit mult la scderea numrului deceselor datorit bolilor
cardiovasculare prin punerea n circulatie a unor medicamente care controleaz nivelul
tensiunii si al colesterolului, precum si prin proceduri chirurgicale deosebit de utile n diverse
cazuri n care tratamentul medicamentos nu poate rezolva problemele care exist.
Desi bolile cardio-vasculare reprezint conform statisticelor prima cauz a decesului la
maturitate, cancerul este o afectiune mult mai temut. Contrar impresiei, cancerul nu apare cu
frecventa cea mai mare la vrsta a III-a: vrful su de incident este ntre 45 si 65 de ani, dup
care riscul mbolnvirii se micsorez. Desi acest diagnostic este primit cu foarte mare
ngrijorare, nu trebuie considerat n mod automat echivalentul unei condamnri la moarte.
Datele statistice nu justific aceast viziune fatalist; si n acest domeniu progresele medicale
ofer multe posibilitti de interventie si tratament, accentul continund s se pun pe
diagnosticul si tratamentul precoce al acestei afectiuni.
De altfel la nivelul tuturor problemelor de sntate specialistii atrag atentia asupra
importantei unor comportamente care previn aparitia i evolutia rapid a bolilor: practicarea
regulat a exercitiilor fizice, reducerea consumului de toxice (alcool, tutun, cafea etc.), o diet
echilibrat, cu un continut redus al grsimilor si evitarea oboselii cronice, prin alternarea
perioadelor de activitate cu cele de odihn. Un rol important revine si efecturii unor
controale medicale periodice n vederea diagnosticrii precoce a eventualelor probleme,
precum si calittii relatiilor cu cei apropiati.
Evoluia funcionrii intelectuale
Am vzut c la maturitate se nregistreaz un declin gradual al multora dintre
caracteristicile fizice. n continuare ne vom concentra asupra modificrilor care apar la nivelul
procesrii informatiilor.
Modificri ale capacitilor intelectuale
Investigarea evolutiei functionrii intelectuale pe parcursul vrstelor a fost realizat
prin cercetri transversalesi longitudinale, n ambele tipuri existnd o serie de surse de eroare,
care pun n discutie validitatea rezultatelor obtinute: efectul cohortei si respectiv pierderea
subiectilor si testarea repetat a acestora (vezi 7.3.2). Studiul de tip secvential proiectat si
realizat de W. Schaie si colaboratorii si (1983, 1996 apud Santrock, 2002) pare s ofere o
perspectiv mai corect asupra acestui fenomen. Amintim c autorii mai sus mentionati au
mbinat perspectiva transversal cu cea longitudinal, urmrind loturile de subiecti pe o
perioad lung de timp (28 de ani pentru subiectii primului lot) si ncluznd n studiu periodic
-la intervale de sapte ani- alti participanti. Abilittile avute n vedere de acest studiu sunt:
ntelegerea verbal, memoria si fluenta verbal (capacitatea de a memora si reda unitti
lingvistice cu sens), abilittile numerice (capacitatea de a realiza calcule matematice),
abilittile spatiale (capacitatea de a vizualiza si roti mintal stimuli bi- si tridimensionali),
rationamentul si rapiditatea perceptiei (capacitatea de a discrimina rapid si corect stimuli
vizuali). Rezultatele indic faptul c pe perioada maturittii se nregistreaz un nivel al
performantei aproximativ egal cu cel din tinerete pentru patru din cele sase caracteristici
investigate: ntelegere verbal, memorie i fluent verbal, rationament i orientare spatial.
Pentru rapiditatea perceptiv si abilittile numerice s-a nregistrat o scdere clar, prima
abilitate avnd cel mai timpuriu declin, ncepnd din primii ani ai tineretii. Aceste rezultate
confirm n cea mai mare parte concluziile altor specialisti care au studiat aceeasi problem si
care au pornit de la distinctia dintre inteligenta fluid si cea cristalizat. Horn i Donaldson
(1980, apud Dacey i Travers, 1996) consider c inteligenta fluid nregistreaz un usor
declin pe perioada maturittii, ea depinznd mult mai mult de anumiti parametri functionali ai
sistemului nervos, n timp ce inteligenta cristalizat nu scade, ci chiar creste la maturitate,
demonstrnd clar efectul cumulativ al culturii si nvtrii asupra performantei n sarcin.
O alt observatie a studiilor n domeniu estevariabilitatea interindividual notabil a
nivelului performantelor subiectilor, lucru care este n parte explicat prin diferente ntre
subiecti la nivelul modificrilor neuronale. Perspectiva asupra schimbrilor care au loc la
nivelul cortexului datorit evolutiei n vrst pleac de la dou modele importante (Sigelman
i Shaffer, 1995):
modelul degenerrii neuronale care consider c neuronii se distrug n timp si nu
mai sunt nlocuiti, asa c exist un punct dincolo de care aceast deteriorare afecteaz
serios functionarea cognitiv a individului;
modelul plasticittii care sustine c functiile neuronilor deteriorati sunt preluate de
alti neuroni, crora li se dezvolt noi conexiuni, astfel nct declinul intelectual nu este
inevitabil.
Punctul de vedere final mbin cele dou modele, cercetrile relevnd coexistenta
celor dou tipuri de procese: de distrugere a unor neuroni si de preluare a functiilor lor de alti
neuroni, caracterizati de capacitatea de crestere, dezvoltare. Astfel n cazul unor adulti poate
predomina degenerarea neuronilor si apare o scdere a performantei intelectuale, iar la altii
este prezent o mai mare plasticitate neuronal care este premisa mentinerii performantei. Doi
factori sunt evidentiati ca fiind deosebit de importanti pentru evitarea declinului la vrstele
adulte sau chiar pentru cresterea performantei n unele domenii: absenta bolilor care
interfereaz cu functionarea sistemului nervos si un nivel ridicat al activittilor intelectuale,
prin stimularea continu si divers (Sigelman i Shaffer, 1995).
Procesarea informaiilor
Cele mai semnificative schimbri care apar la maturitate sunt cele legate de viteza de
procesare, memorie si rezolvarea de probleme. Din datele oferite deSchaie si colaboratorii si
pentru rapiditatea perceptiv, este clar c n cazul acestui aspect apare un declin care ncepe
nc din perioada tineretii, chiar dac scderea nu este una dramatic. Capacittile mnezice
ating conform aceluiasi studiu un maxim n perioada 50-60 de ani pentru materialul verbal,
ns exist controverse pe aceast tem. Alte studii, mai ales transversale, constat un declin
n ultima parte a maturittii la probele de reactualizare a unor liste de numere, cuvinte si
propozitii cu sens. Scderea constat este legat strns de utilizarea mai sczut de ctre
subiectii maturi a strategiilor mnezice de care dispun si de un nivel mai sczut de motivatie
pentru performant n sarcinile de laborator(Salthouse i Skovronek, 1992 apud Santrock,
2002).
n domeniul rezolvrii de probleme rezultatele obtinute de adulti depind foarte mult de
timpul de sarcin. Compararea performantelor pentru sarcinile clasice n conditii de laborator
demonstreaz o superioritate cert a tinerilor. Cnd ns sarcinile sunt derivate din domeniul
de expertiz ale subiectilor, superioritatea maturilor este evident, explicatiile pornind de la
comparatia expert-novice (vezi 7.3.3).
O alt problem discutat este legat decapacitatea de nvtare. Multe studii indic
un oarecare declin, mai ales la vrsta a III-a, ns acest rezultat este nuantat de o serie de
factori: starea fizic a persoanei, eficienta autoperceput n sarcin si relevanta pe care o are
sarcina pentru persoan. Maturii si vrstnicii sunt mai putin motivati s nvete n conditii de
laborator, comparativ cu tinerii, gradul de semnificatie al sarcinii fiind mult mai sczut. De
asemenea au un nivel mai ridicat de anxietate n conditiile n care sunt plasati ntr-un mediu
artificial n care le sunt studiate capacittile intelectuale (Dacey i Travers, 1996). Ca atare
performantele lor sunt mai sczute si datorit acestor factori, ns sunt interpretate ca fiind
dovada doar a declinului capacittii de nvtare. Se recomand tot mai insistent analizarea
atent a studiilor pe acest tem pentru a nu altera n mod nejustificat imaginea asupra
capacittilor intelectuale ale maturilor si vrstnicilor. Este clar c perfectionarea, specializarea
si mutatiile din domeniul profesiilor solicit o adaptare continu a individului n contextul
societtii moderne, caracterizat de un ritm rapid al progresului tehnico-stiintific. nvtarea
permanent atenueaz inegalittile existente n pregtire, prelungeste durata participrii la
viata social-profesional prin mbogtirea de cunostinte si adaptarea la schimbri, optimizeaz
conditiile de participare la progresul stiintei, tehnicii si culturii (Verza si Verza, 2000,
p.234). Presupune antrenarea tuturor proceselor psihice si are ca efect micsorarea distantelor
dintre generatii, realizndu-se pe tot parcursul vietii profesionale si nu numai.
8.4 Dezvoltarea sociali a personalitii
Asa cum am mai mentionat, n mod traditional psihologia dezvoltrii s-a focalizat
initial asupra modificrilor care apar pe parcursul copilriei si adolescentei. n perspectiva
actual ns vrstele adulte, deci implicit si maturitatea, sunt recunoscute ca perioade
caracterizate de schimbri n plan fizic, psihologic si social.
n continuare ne vom referi la o serie de teorii stadiale ale dezvoltrii n aceast
perioad si la controversele existente ntre cele dou viziuni asupra maturittii: perioad
critic, care include insatisfactia, frustrarea si uneori schimbri majore ale stilului de viat, iar
pe de alt parte perioad stabil, caracterizat de responsabilitate pentru destinul urmtoarelor
generatii.
Vom acorda de asemenea importanta cuvenit si evenimentelor care survin pe
parcursul maturittii, ca de exemplu revenirea familiei la cuplul conjugal singur, prin plecarea
copiilor, schimbarea relatiilor printe-copil pe msur ce printii mbtrnesc si devin
dependenti de proprii copii, asumarea rolului de bunic/bunic si evolutia carierei.
8.4.1 Abordri stadiale ale dezvoltrii n perioada maturitii
O prim teorie este cea a lui E. Erikson (1965) care descrie o suit de opt stadii prin
care progreseaz dezvoltarea individual. Fiecare dintre stadii se refer la rezolvarea unei
crize care presupune existenta unui conflict ntre dou tendinte opuse trite de individ.
Rezolvarea cu succes a acestui conflict creeaz o solid baz psihologic pentru dezvoltarea
ulterioar, n timp ce esecul afecteaz negativ rezolvarea urmtoarelor conflicte.
La maturitate persoana se confrunt cu noi solicitri sociale a cror rezolvare poate fi
exprimat prin urmtorul cuplu de tendinte aflate n competitie: altruism i egocentrism
(generativity versus stagnation). Conceptul de altruism se sprijin pe convingerea c indivizii
trebuie s mentin si s perpetueze sistemul social. Este caracterizat de ghidarea generatiei
urmtoare, manifestat prin grija fat de proprii copii ajunsi acum la vrsta adolescentei sau
tineretii, prin atentia acordat colegilor mai tineri de la locul de munc, protejndu-i si
devenind chiar mentori pentru unii din ei, precum si prin angajarea n anumite activitti
extraprofesionale care servesc progresului comunittii.
Egocentrismul, stagnarea, exprim ratarea atitudinii altruiste, lipsa devotamentului fat
de cei care vor continua s existe. Se manifest princentrarea asupra propriei persoane. Este
posibil s apar si situatia n care persoanele au avut grij de proprii copii, iar acum, dup
plecarea acestora de acas, simt dorinta de a-si acorda mai mult atentie pentru un timp dup
care se vor centra din nou asupra altora.
Altruismul este asociat cu nevoia persoanei de a produce ceva care s dureze si dup
ncetarea vietii sale, cu capacitatea de a se ngriji de viitorul generatiei urmtoare. McAdams
& colab. (1991, apud Sigelman i Shaffer, 1995) arat c subiectii maturi de ambele sexe
acord un interes mult mai mare acestor probleme dect tinerii.
R. Peck (1968, apud Vander Zanden, 1985), pornind de la teoria psihosocial a
dezvoltrii a lui Erikson, consider c descrierea acestui stadiu este prea global. Ca atare
identific mai precis sarcinile cu care se confrunt persoana pe parcursul maturittii, pe care le
leag nu att de vrsta cronologic, ct de evenimentele existentei persoanei. Acestea constau
n:
pretuirea ntelepciunii versus pretuirea fortei fizice (valuing wisdom versus valuing
physical powers)
Printre modificrile care apar la maturitate se numr si cele legate de starea fizic.
Persoana resimte un declin al fortei, rezistentei si atractivittii fizice, ntr-o societate care
accentueaz importanta acestor atribute tipice adolescentei si tineretii. Simultan se fac ns
simtite o serie de avantaje date de experienta de viat. ntelepciunea, definit ca si capacitatea
de a adopta cele mai bune decizii, depinde de bogtia experientei de viat, de posibilitatea de
a ntretine o gam larg de relatii cu semenii si de a te afla ntr-o varietate de situatii. Maturii,
n special cei satisfcuti de propria existent, consider c ntelepciunea pe care au dobndit-o
pn acum compenseaz din plin declinul caracteristicilor fizice. n cadrul procesului de
adaptare accentul se va muta asupra acestor competente.
socializare versus sexualitate n cadrul relatiilor intime (socializing versus sexualizing in
human relationships)
Odat cu declinul unor caracteristice fizice, n cadrul relatiilor cu partenerul/partenera
intervin modificri ale calittii si frecventei raporturilor sexuale. Astfel relatiile care aveau o
important component sexual se schimb si ele: persoanele trebuie s cultive n mare
msur intimitatea, apropierea bazate pe comunicare, ncredere si ntelegere reciproc.
Suportul moral si emotional, iubirea companionilor de viat si alte dimensiuni ale relatiilor
sociale devin tot mai importante, pe msur ce sexualitatea pierde din aportul pe care l-a avut
la trirea satisfactiei dat de respectiva relatie.
flexibilitatea emotional versus srcire emotional (emotional flexibility versus
emotional impoverishment)
Conflictele descrise de teoreticieni ca Peck si Erikson au originea n cea mai mare
parte n schimbrile fizice si sociale care apar n viata individului si care i solicit acestuia
adaptarea la noile conditii. Aceast nevoie de adaptare este bine ilustrat de aceast situatie.
Maturitatea este vrsta la care individul se confrunt cu decesul unor persoane semnificative
(printi, frati/surori, prieteni), cu plecarea copiilor, cu ntreruperea unor activitti din caza
limitelor impuse de conditia fizic sau atingerea unei anumite vrste. Adaptarea la aceste
modificri cere din partea individului flexibilitate emotional. Ea este definit ca si
capacitatea de a transfera implicarea emotional caracteristic relatiei cu o anumit persoan
asupra unei alte relatii, de a transfera energia investit si starea de satisfactie resimtit ntr-un
anumit domeniu de activitate asupra unei alte activitti si de a cultiva noi roluri pentru a le
nlocui pe cele care dispar.
flexibilitate mintal versus rigiditate (mental flexibility versus mental rigidity)
Modificrile survenite n evolutie solicit nu numai flexibilitate emotional, ci si
mintal. n aceast perioad multi indivizi ating cel mai nalt statut posibil, existnd tentatia
de a renunta la cutarea unor noi solutii la problemele puse anterior. Totusi procesul de
adaptare continu, confruntnd persoana cu noi probleme pe care trebuie s le rezolve. De
asemenea ea trebuie s fie capabil s accepte noi idei si uneori s renunte la cele vechi, fiind
necesar s-si cultive flexibilitatea cognitiv.
Dintre cercetrile care si propun s investigheze modificrile care apar n dezvoltarea
la vrstele adulte am retinut studiul Grant (Vaillant i colab., 1977, apud Papalia i Olds,
1987) si cel al lui D. Leverison i colab. (1978, apud Cavanaugh, 1993). Metodologia lor a
fost descris n 7.1.1 unde am prezentat si limitele acestor cercetri.
Studiul Grant, realizat de G. Vaillant si colaboratorii si, plaseaz tranzitia spre
maturitate n jurul vrstei de 40 de ani, dup stadiul consolidrii carierei.
Perioada poate fi critic, n situatia n care survin multe modificri n mediul familial
si la locul de munc, solicitnd adaptare rapid din partea persoanei. ns pentru cei mai multi
dintre subiecti perioada maturittii are relativ rar dimensiunea unei crize. Nu s-au nregistrat
n cazul lor diferente semnificative ale nivelului satisfactiei profesionale si ratei divorturilor
comparativ cu perioada tineretii. Cei cu un statut profesional si social ridicat au evaluat, n
pragul vrstei de 50 de ani, perioada ntre 35 si 40 de ani ca fiind cea mai fericit a existentei
lor, chiar si n cazul comparrii ei cu perioada 21-35 de ani. n interpretri este usor de
observat influenta teoriei psihosociale a dezvoltrii: Vaillant constat c acesti subiecti, bine
adaptati n plan profesional si familial fac mai frecvent dovada unei atitudini altruiste,
evaluat prin responsabilittile pe care si le-au asumat fat de colegii lor de munc mai tineri,
prin performantele academice ale propriilor copii si prin actele caritabile realizate. (Papalia i
Olds, 1987)
D. Levinson consider c dezvoltarea pe parcursul vrstelor adulte const dintr-o
alternant ntre perioadele de stabilitate si cele de tranzitie. Asa cum am vzut n 7.1.1 un loc
central n teoria sa l ocup notiunea de structur a existentei. Autorul consider c adultii se
angajeaz n formarea acestei structuri pe parcursul perioadelor de stabilitate, n timp ce n
perioadele de tranzitie se produc modificri ale structurii anterioare n domeniile care capt o
important deosebit n acel moment. Pentru primii ani ai maturittii autorul a descris pe baza
rezultatelor studiului sudou stadii:
Tranzitia spre maturitate - cunoscut si sub numele de criza maturittii (midlife crisis) si
ncepe n jurul vrstei de 40 de ani, avnd o durat variabil cuprins, dup autor, ntre
patru si sase ani. Este o perioad n care persoanele cuprinse n studiu sunt preocupate de
reevaluarea structurii existentei construit anterior; si pun ntrebri referitoare la aspecte
importante a cror evolutie fusese proiectat: viata de familie si dezvoltarea profesional,
sistemul axiologic, propriile capacitti si modul n care au fost cultivate. Pentru subiectii
lui Levison aceast perioad a fost caracterizat de o criz de intensitate medie sau
ridicat, produs de discrepantele existente ntre realitate si idealurile fixate anterior.
Intrarea n perioada maturittii - ncepe dup 45 de ani si este centrat pe construirea
unei noi structuri a existentei. Anumite interese, dorinte ignorate sau nedescoperite pn
acum, sunt integrate n planurile de viitor, aceste aspecte ducnd uneori la modificri
notabile n plan profesional sau al vietii de familie. Exist si riscul nerezolvrii acestei
solicitri de reproiectare a evolutiei ulterioare, cu consecinte negative asupra satisfactiei
individului. (Cavanaugh, 1993)
Cercetarea realizat deD.Levison si colaboratorii si a urmrit dezvoltarea subiectilor
pn la vrsta de 50 de ani, astfel nct stadiile pe care le-au descris dup aceast vrst sunt
doar presupozitii bazate pe rezultatele anterioare. n opinia autorilor etapele urmtoare include
tranzitia spre 50 de ani, construirea unei a doua structuri a existentei pe perioada maturittii si
tranzitia spre vrsta a treia. (Papalia i Olds, 1987)
Abordrile prezentate mai sus pun problema existentei la maturitate a unei perioade de
criz. n legtur cu acest aspect opiniile sunt mprtite.
8.4.2 Controverse privind criza specific maturitii
Partizanii existentei crizei la vrsta adult de mijloc aseaz la baza sa ideea maturittii
ca perioad care implic un bilant. Se produce o apreciere a evolutiei personale prin
prisma idealurilor proiectate pe parcursul tineretii. Caracterul imperios al acestei evaluri este
dat si de o modificare fundamental care apare acum n perceptia timpului, aceasta fiind, n
opinia unor autori, miezul crizei din aceast perioad. Conceptia individului referitoare la
relatia dintre propria viat si trecerea timpului se schimb. Ea trece de la evaluarea timpului
trit pn acum (vrsta cronologic) la timpul rmas, pe care persoana estimeaz c l mai are
de trit. La aceast schimbare de perspectiv contribuie o serie de evenimente: moartea
printilor, a unor covrsnici (prieteni, colegi, cunostinte), boli cronice, revenirea familiei la
cuplul conjugal singur, prin plecarea copiilor (Cavanaugh,1993). Persoana devine progresiv
constient de perisabilitatea sa (caracterul su trector) si de faptul c este posibil s nu mai fi
rmas prea mult timp pentru vise. Pentru multi devine foarte important modificarea
idealurilor, stilurile de viat si accentuarea aspectelor neglijate anterior, dar acum socotite
importante. Ca rezultat pot s apar schimbri majore ale existentei, mergnd pn la
renuntarea complet la responsabilittile asumate anterior si angajarea n noi roluri, total
diferite de cele precedente (Lefrancois,1984).
Pentru partizanii modelului desfurrii n timp a evenimentelor (vezi 7.1) rolul
crizelor n dezvoltarea pe parcursul vrstelor adulte este limitat. Ele nu sunt vzute ca o parte
inerent a dezvoltrii, ci mai degrab ca evenimente ntmpltoare. Dezvoltarea este
organizat conform ceasului social care reglementeaz trecerea persoanei prin etapele ciclului
vietii. Crizele apar n cazul incapacittii de a anticipa anumite evenimente care produc o
ntrerupere a ritmului acestui ciclu. Astfel punctele critice ale evolutiei individului la care fac
trimitere teoreticienii modelului crizelor normative sunt vzute ca exceptii de la regul.
Aceast orientare este sustinut de o serie de studii (Vaillant,1977; Roberts i Newton,
1987; Farrell i Rosenberg, 1981; Haan, 1985; Costa i McCrae,1980 apud Sigelman i
Shaffer, 1995) care nu pun n evident diferente semnificative ntre maturi si tineri n ceea ce
priveste satisfactia produs de propria existent, trirea strilor negative (anxietate, depresie)
sau prezenta mecanismelor neadaptative de coping (consum de alcool, droguri).
n concluzie maturitatea este caracterizat de o serie de modificri. Acestea n unele
cazuri par s conduc spre adevrate crize n dezvoltare, ns pentru majoritatea persoanelor
aceast perioad nu este nici mai mult, nici mai putin traumatizant fat de celelalte stadii ale
dezvoltrii.
8.4.3 Relaiile cu persoanele semnificative
Ne vom referi la legturile pe care maturii le au cu persoanele importante, mai
apropiate ca vrst (sotul/sotia, fratii/surorile si prietenii), cu copiii lor ajunsi adolescenti sau
tineri, cu printii lor si cu nepotii.
8.4.3.1 Relaiile dintre parteneri n cadrul cuplului marital
Odat cu trecerea timpului familia devine rampa de lansare pentru copii, ajunsi
acum adolescenti sau tineri. Ei cstig autonomie financiar prin angajarea n activitatea
profesional, se desprind de familia de origine si si ntemeiaz propria familie. Sigur c n
general copiii continu s mentin o relatie stns cu printii si deseori acestia le ofer suport
emotional si material, asa c plecarea copiilor nu nseamn ntreruperea unei relatii att de
importante.
n multe cazuri scolaritatea prelungit a tinerilor face ca plecarea lor s se produc
gradat, ei revenind pentru anumite perioade acas, n vacantele scolare.
Familia, dup plecarea de acas a copiilor, intr ntr-o nou faz, a revenirii la cuplul
conjugal singur. Aceast faz se mai numestestadiul cuibului gol (empty nest) si impune o
serie de modificri ale rolurilor parentale, ale relatiilor dintre parteneri si caracteristicilor
rolurilor de gen (vezi 7 ). Uneori plecarea copiilor are un impact negativ asupra printilor,
mai ales n cazul mamelor centrate asupra cresterii si ngrijirii copiilor si cnd printii
consider c fiul sau fiica nu sunt nc pregtiti. Acest lucru poate fi asociat cu stri depresive,
insomnie si inapetent. Rezultatele studiilor arat c aceste cazuri sunt mult mai putin
frecvente dect s-a crezut initial. (Lee, 1988; White i Edwards, 1990, apud Sigelman i
Shaffer, 1995) De cele mai multe ori plecarea copiilor este un eveniment anticipat si, chiar
dac solicit o perioad de adaptare, aceasta este de obicei scurt. Iat dou opinii exprimate
de subiectii de sex feminin intervievati deRubin (1979, apudFisher i Lerner, 1994).
Prima exprim ambivalenta mamei fat de acest eveniment, descriind perioada de
adaptare: Este complicat; nu simti doar ntr-un fel sau altul. Cred c este mai degrab ceva
dulce-amrui. Nu este doar ceva bun sau ru, ci mai degrab o perioad care se apropie de
sfrsit si care, n multe feluri, era un episod plcut. Asa c exist putin tristete si cred c
uneori simt c am pierdut ceva. Dar nu este mare lucru; apare si apoi trece. De cele mai multe
ori trece.
Cea de-a doua indic acceptarea cu usurint a evenimentului: Pot s v spun c
pentru mine a fost o usurare s m vd ntr-un cuib gol. Sigur, cnd mezinul a plecat si el la
scoal, cteva zile am fost nelinistit, dar credeti-m, a durat doar o zi sau dou.
Plecarea copiilor are, n general, un efect pozitiv asupra satisfactiei maritale a
partenerilor, aceast perioad fiind comparat de unii cu o a doua lun de miere. Sotii se
bucur de o mai mare intimitate, petrecnd mai mult timp mpreun, sunt liberi s se
manifeste cu o mai mare spontaneitate. Au mai putine griji legate de responsabilittile impuse
de rolul de printe, de situatia financiar si au sentimentul c acest rol a fost n mare parte
ndeplinit, chiar dac va continua s se manifeste prin ajutorul pe care l vor oferi copiilor.
n aceast perioad un rol foarte important l areiubirea prietenie, a companionilor
de o viat. Asa cum consideraG. Peck (8.4.1), pe msur ce sexualitatea pierde din aportul
pe care l avea la crearea satisfactiei maritale, trebuie cultivat intimitatea bazat pe
comunicare, ntelegere si ncredere reciproc. Acest lucru nu nseamn c activitatea sexual
si pierde importanta, ns scade ca frecvent datorit modificrilor fiziologice si
consecintelor lor n plan psihologic (vezi 8.2. ).
Exist si situatii cnd stadiul cuibului gol poate nsemna o perioad critic pentru
stabilitatea cuplului. n cazul n care relatia dintre soti a fost una conflictual, tensionat,
odat cu plecarea copiilor multe din ndatoririle de printe iau sfrsit si partenerii realizeaz
c s-au schimbat si au mult mai putine lucruri n comun dect la nceput. Este evaluat
perioada petrecut mpreun si uneori apar dubii n ceea ce priveste dorinta de a continua
relatia, putnd s apar n unele cazuri disruptia marital.
8.4.3.2 Relaiile cu fraii i/sau surorile
ncepnd cu perioada adolescentei contactul dintre frati/surori scade pe msur ce ei
prsesc orasul natal, se cstoresc si si creeaz noi retele de prieteni.
Cei mai multi continu s mentin legturi pe tot parcursul vietii. Cicirelli (1989-apud
Sigelman i Shaffer, 1995) arat c maturii si ntlnesc cel putin de cteva ori pe an
fratele/sora, fiind foarte rare cazurile n care relatiile sunt inexistente. Cele mai strnse
legturi se nregistreaz ntre surori, n timp ce cele mai putin apropiate sunt relatiile dintre
frati. Explicatia rezid din caracteristicile rolurilor de gen: n cazul femeilor este cultivat
interdependenta, sensibilitatea fat de nevoile altora, n timp ce pentru brbati accentul este
pus asupra independentei.
Relatiile sunt mai distante cnd fratii locuiesc la mari distante sau apar mari diferente
ntre nivelul lor educational, statutul profesional sau sistemul axiologic. n general rivalitatea
din copilrie se manifest n mai mic msur la vrsta adult, conflictele fiind mai putin
frecvente. Pot s apar probleme pe tema ngrijirii printilor si partajul mostenirilor, mai ales
cnd relatiile nu au fost cordiale nici n perioadele anterioare.
De obicei relatiile devin mai strnse n situatii de criz (divort, vduvie, mbolnvirea
grav a unuia dintre frati/surori), cnd se ofer suport emotional si material celui care are
nevoie. Aceast relatie este cea mai lung pe care o avem, legndu-ne de persoane cu care
avem multe n comun. Calitatea ei contribuie n mare msur la satisfactia vietii.
8.4.3.3 Prietenia
Maturii par s aloce mai putin timp relatiilor de prietenie, comparativ cu alte perioade.
Sunt preocupati de relatiile cu membrii familiei si de activitatea profesional, n care investesc
foarte multe resurse pentru a-si asigura securitatea financiar dup retragerea din activitatea
profesional.
Sigur ns c relatia de prietenie continu s fie o important surs de suport emotional
si deseori instrumental, care contribuie la satisfactia trit fat de propria existent.
Continu s existe diferente ntre brbati si femei n modalittile de a-si manifesta
prietenia: femeile si bazeaz relatia pe discutiile despre propriile probleme, confidente,
dezvluirea propriilor sentimente, n timp ce prietenia brbatilor se concretizeaz n
participarea la anumite activitti care satisfac interese si preocupri comune.(Cavanaugh,
1993)
8.4.3.4 Relaiile cu copiii
Printii maturi trebuie s-si redefineasc rolul de printe, deoarece se confrunt acum
cu noile probleme ale copiilor lor adolescenti sau tineri. Acestia trec prin numeroase
schimbri de natur fizic, emotional si social.
Adolescentul petrece mult timp fr a putea fi supravegheat, testnd principiile morale
transmise de adulti. Printii trebuie s stabileasc un echilibru ntre ncercarea lor de a-i
acorda adolescentului libertatea de a lua decizii si stabilirea unor limite corespunztoare.
ncercrile adolescentului de a-si construi propria identitate pot duce la comportamente
asertive fat de printi, contribuind la cresterea rupturii dintre generatii.
O sarcin foarte important a acestei perioade este acceptarea propriilor copii asa cum
sunt ei si nu asa cum printii au visat s fie. Printii si dau seama c nu au control total asupra
vietii copiilor lor si c deciziile luate de fiul/fiica lor pot fi mult diferite de cele pe care ei le
consider potrivite. Aceast nevoie de acceptare este bine ilustrat de versurile lui Kahlil
Gibran:
Copiii vostri nu sunt ai vostri
Ei sunt fiii si fiicele dorului vietii de ea nssi ndrgostit.
.............................................................................................
Puteti s le dati dragostea, nu ns si gndurile voastre,
Fiindc ei au gndurile lor.
Le puteti gzdui trupul dar nu si sufletul
Fiindc sufletele lor locuiesc n casa zilei de mine,
Pe care voi nu o puteti vizita nici chiar n vis.
Puteti nzui s fiti ca ei, dar nu cutati s-i faceti asemenea vou
Pentru c viata nu merge napoi, nici zboveste n ziua de ieri.
Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sgeti vii, sunt zvrliti.
(Gibran, K., Profetul, Ed. Orion, Bucuresti, 1991)
Acceptarea nu este usor de realizat, ceea ce face ca perioada n care copiii sunt
adolescenti s fie una dintre cele mai dificile n orice familie.
Adolescentii si tinerii si cstig autonomia financiar si prsesc domiciliul printilor
lor. n societtile occidentale acest eveniment nseamn o independent mult mai mare dect
la noi, unde rmn strnse nu numai legturile emotionale dintre printi si copii, ci si cele
material-financiare. Exist si exceptii, situatii n care copiii, datorit problemelor economice,
continu s locuiasc cu printii. Acest lucru poate duce la aparitia unor conflicte ntre
generatii din cauza diferentelor de mentalitate, mai ales pe tema relatiilor intime si datorit
controlului pe care printii simt c trebuie s-l exercite asupra vietii copiilor (Ilut, 1995).
Dup ce copiii nu mai locuiesc cu printii, rolurile parentale continu s se manifeste
prin suportul pe care l ofer copiilor. Cuplurile nou formate ntretin relatii apropiate cu
printii, acestia continund s-i ajute financiar si contribuind la ngrijirea nepotilor.
n general printii continu s ofere copiilor lor mai mult dect primesc, ceea ce
reflect forta pe care o au maturii. (Papalia i Olds, 1987) Acest lucru se va schimba pe
parcursul perioadei de maturitate a copiilor, asa cum vom vedea n continuare.
8.4.3.5 Relaiile cu prinii
Variaz foarte mult de la caz la caz, n functie de natura legturii dintre copiii ajunsi
acum la maturitate si printii lor. n aceast perioad persoanele sunt capabile s-si priveasc
printii cu obiectivitate, fr s-i idealizeze si fr amrciunea, revolta produs de greselile
lor. Maturitatea i ajut pe oameni s-si vad printii ca indivizi pur si simplu, care au calitti
si defecte. Maturul realizeaz brusc faptul c printele nu mai este sprijinul pe care se poate
baza, avnd acum la rndul su nevoie de ajutor.
Persoanele de vrsta a treia solicit sprijinul copiilor pentru luarea unor decizii. De
asemenea, diminuarea fortei fizice si a resurselor financiare poate s-i fac dependenti de
copii n realizarea sarcinilor de zi cu zi. Dac se mbolnvesc, copiii vor fi pusi n situatia de
a-si asuma responsabilitatea pentru starea lor.
Maturul va fi prins ntre cele dou generatii: pe de-o parte este rndul su acum s-si
sprijine printii, iar pe de alt parte trebuie s continue s-si ajute copiii. Din aceast cauz
maturii sunt prezentati uneori n literatura american ca generatia sandwich.
Copiii si printi lor care au acum nevoie de ajutor prefer s locuiasc aproape, deseori
n aceeasi cas, datorit situatiei financiare sau strii de sntate a printelui n vrst. Cele
mai frecvente situatii de acest tip sunt cele n care mama n vrst locuieste cu familia fiicei
sale, ceea ce reflect tendinta mamelor si fiicelor de a mentine pe parcursul vrstelor adulte
cele mai apropiate relatii dect alte combinatii posibile ale membrilor familiei. (Papalia i
Olds, 1987)
Maturii si ajut de cele mai multe ori printii n primul rnd datorit iubirii, nu
datorit sentimentului datoriei. n toate cazurile grija acordat printilor bolnavi este asociat
cu o stare de anxietate si oboseal. ngrijorarea este cauzat n parte de starea printelui, dar si
de efectele acesteia asupra vietii proprii. mbolnvirea printilor este cu att mai stresant cu
ct persoanele nu sunt pregtite pentru acest eveniment. Cnd apare este vzut ca suprapus
peste responsabilittile deja existente, mpiedicnd realizarea altor planuri. Din aceast cauz
apare uneori, mai ales n cazul bolilor cronice, o ambivalent a sentimentelor fat de printi,
asociate si cu un sentiment de culp. Situatia este mai usor de depsit cnd ngrijirea este
acordat ca urmare a atasamentului dintre copii si printi.
8.4.3.6 Relaiile cu nepoii
Cei mai multi maturi devin n aceast perioad bunici. Kivnick (1982, apud
Cavanaugh, 1993) pune n evident ctiva factori asociati cu acest nou rol, care devine
central n existenta persoanei:
- sentimentul continuittii, sentimentul c supravietuiesti prin ceilalti;
- satisfactia, plcerea de a te amuza mpreun cu nepotii si de a-i rsfta putin;
- reamintirea relatiilor din trecut pe care persoana le-a avut cu bunicii si printii si;
- aprecierea propriei valori, adic a fi considerat o persoan nteleapt, cu foarte mult
experient, care este gata s te ajute.
Alte studii s-au centrat asupra stilurilor de relationare bunic-nepot. Cherlin si
Furstenberg (1986-apud Sigelman & Shaffer, 1995) au identificat trei astfel de moduri de
relationare:
bunicii ca figuri distante;
Acest stil are o pondere de 29% din totalul lotului studiat. Bunicii sunt ntlniti de
ctre nepoti rar, la anumite ocazii speciale, n cea mai mare parte datorit distantelor
geografice mari, care au ca efect o relatie mai putin apropiat si n plan afectiv. n acest caz
bunicii si doresc s-si poat vizita mai des nepotii, chiar s locuiasc mai aproape, pentru ca
relatiile s devin mai strnse.
bunicii ca prieteni;
Este cel mai frecvent stil (55%). Bunicii si ntlnesc des nepotii si le face plcere s
petreac timpul mpreun desfsurnd activitti distractive. J oac foarte rar roluri parentale,
fiind mai degrab un camarad al copilului, dect persoana care l ngrijeste. Nu se amestec n
modul n care printii si educ si cresc copiii, lsnd acestora responsabilitatea ngrijirii lor.
bunicii ca persoane implicate n creterea nepotilor.
Ei si ntlnesc frecvent nepotii si le acord mult timp, la fel ca si bunicii-prieteni,
companioni. Spre deosebire de acestia si asum roluri apropiate de cele parentale, contribuie
efectiv la cresterea nepotilor: dau sfaturi, i ngrijesc pe anumite perioade, preiau o parte din
sarcinile gospodriei copiilor lor. Unii sunt un veritabil substitut al printilor n cazul
mamelor celibatare sau divortate, sau cnd mama si-a reluat activitatea profesional.
Rolul de bunic se poate schimba cnd apar modificri n viata copiilor, bunicii fiind
printre primele persoane care intervin rapid n situatiile critice (divort, mbolnvirea sau
decesul unui printe). Acest rol ocup un loc central n viata maturilor si persoanelor de vrsta
a treia. Asa cum am vzut poate lua diverse forme, depinznd de preferintele bunicilor,
distanta la care locuiesc si modificrile care survin n viata copiilor lor. Nepotii i consider pe
bunici ca figuri importante, iar ntlnirile cu acestia au un efect benefic pentru formarea lor.
8.4.4 Dezvoltarea carierei
Decizia initial referitoare la activitatea profesional constituie doar primul punct
major n dezvoltarea carierei si, ca atare, de interes crescut se bucur si problema evolutiei
vocationale n perioada maturittii.
Angajatul tipic n aceast etap se nscrie ntr-unul dintre cele dou cazuri: se afl ntr-
o faz maxim a carierei sale, bucurndu-se de un prestigiu mai ridicat dect n tinerete si
exercitnd mai mult influent sau se orienteaz spre o alt profesie.
Explicatia oferit pentru decizia de schimbare a profesiei include urmtoarele motive
dup Sarason (1977, apudFisher i Lerner, 1994):
insatisfactia muncii sau satisfactie sczut n cazul profesiei initiale;
descoperirea unei noi profesii care promite mai multe satisfactii;
reformularea scopurilor vietii ca si consecint a unor evenimente de important major.
Dintre aceste evenimente cel mai frecvent este pierderea locului de munc. Acesta
este stresorul ocupational cu impactul cel mai sever, mai ales n situatia pierderii bruste,
neasteptate si involuntare a locului de munc. Situatia duce la pierderea sigurantei financiare
si scderea stimei de sine. Adaptarea la noua situatie depinde de numerosi factori: resursele
financiare disponibile, suportul social oferit de cei apropiati, atitudinea fat de propria
persoan - lipsit de blamare pe termen lung pentru esecul suferit. Situatia poate fi vzut ca o
posibilitate de a realiza ceva nou, o provocare pentru a continua dezvoltarea carierei. (Papalia
i Olds, 1987)
n cazul femeilor n examinarea dezvoltrii vocationale se face o distinctie ntre cele
care, pe lng rolul profesional, detin si rolul de sotie si mam. Acest lucru permite evaluarea
consecintelor diversittii rolurilor asupra performantei n cele dou domenii (profesional si
familial). Analiznd problema repercusiunii angajrii profesionale asupra modului n care
femeile reusesc s fac fat celorlalte roluri, studiile au ajuns la concluzia c rolul profesional
nu afecteaz negativ ngrijirea copiilor. Aici intervine si problema flexibilittii programului de
munc si a diviziunii sarcinilor domestice ntre soti.
Asa cum am vzut n capitolul precedent, un statut profesional ridicat presupune
pentru femei costuri mai ridicate pe plan familial dect pentru brbati. Totusi studiile care
compar satisfactia global a vietii femeilor casnice cu femeile angajate profesional insist
asupra faptului c diversitatea rolurilor duce la o diversificare a surselor stimei de sine.
Complexitatea sinelui asigur o mai mare capacitate de a depsi situatiile dificile legate de un
anumit domeniu (familial sau profesional) cu ajutorul compensrii pe cellalt plan
(Linville,1987, apudBrehm i Kassin, 1990).
n jurul vrstei de 60-65 de ani cea mai mare parte a persoanelor se retrag din
activitatea profesional. Dup R. Atchley (1976, apudSigelman i Shaffer, 1995) indivizii trec
prin anumite faze, confirmate de studii pe aceast tem:
faza anterioar pensionrii (preretirement phase) n care sunt adunate informatii si sunt
realizate planuri pentru perioada de dup pensionare;
faza lunii de miere (honeymoon phase) pensionarul se bucur de libertatea pe care o
are acum;
faza scderii entuziasmului (disenchantment phase) satisfactia produs de noua situatie
scade, persoana se simte plictisit, inutil, nemultumit de propria existent;
faza reorientrii (reorientation phase) n care apare interesul pentru noi activitti,
individul construindu-si un nou stil de viat.
Se consider c pensionarea este un eveniment cu consecinte negative asupra
individului, care se simte plictisit, inutil, nemultumit de existenta sa. E. Palmore (1985, apud
Sigelman i Shaffer, 1995) a analizat sapte studii longitudinale realizate pe aceast tem. A
ajuns la concluzia c retragerea profesional a avut putine consecinte negative asupra
brbatilor si chiar mai putine asupra femeilor si c multe din aceste probleme se datorau
scderii venitului persoanei dup pensionare. Ca atare pensionarea , chiar dac solicit o
perioad de adaptare, nu este asociat ntotdeauna cu o existent nesatisfctoare.
VARSTA A TREIA
Vrstnicii n societate
Vrsta a treia, cunoscut si ca perioda btrnetii sau de regresie, este considerat din
punct de vedere cronologic etapa existentei de dup 65 de ani, reper utilizat de majoritatea
autorilor. Aceast perioad este relationat si cu alti termeni, fiind necesar delimitarea lor
(Schiopu si Verza, 1981). Senescenta se refer la aspectul normal al mbtrnirii, la procesul
biologic care, desi ncepe de timpuriu, acum se manifest la toate nivelurile de integrare ale
organismului, n timp sesenilitatea desemneaz aspectul patologic al acestui proces.
Alturi de gerontologie si geriatrie, psihologia dezoltrii studiaz problemele specifice
acestei etape de vrst, ncercnd conturarea unei strategii profilactice a mbtrnirii
premature si unei modalitti optime de protejare si asistare a celor n dificultate, n contextul
societtii moderne n care are loc cresterea numrului de persoane de peste 65 de ani ca efect
al progreselor tehnico-stiintifice si mbunttirii nivelului de trai.
n cursul analizei fiecrei perioade a dezvoltrii umane s-a ncercat evidentierea unor
caracteristici comune persoanelor, atrgndu-se permanent atentia asupra diferentelor
interindividuale la nivelul personalittii si nisei de dezvoltare. n cazul vrstelor adulte, mai
ales al btrnetii, acest lucru se manifest plenar. Istoria de viat cu complicatele ei modele
sociale si personale ale comportamentelor si activittilor, efectul cohortei, cultura n care
trieste persoana, domeniul profesional ales, statutul socio-economic, capacittile functionale
si gradul de adaptare psiho-social, toate contribuie la crearea complexittii si diversittii
ntlnite la vrsta a treia (Germain, 1991). Ca atare, btrnetea trebuie privit ca o etap a
existentei n cadrul creia ntlnim mari diferente individuale, lucru reflectat si de conceptiile
asupra sa. Exist pe de-o parte o perceptie negativ, ca perioad marcat de declin si pierderi,
apoi o viziune mai optimist, pozitiv, centrat asupra noilor roluri si activitti, asupra
ntelepciunii si experientei, iar celor dou perspective li se adaug pozitia de mijloc, care
acord atentie att evenimentelor pozitive, ct si stresorilor majori ntlniti la aceast vrst,
considernd c declinul din anumite arii este dublat de crestere si dezvoltare n alte domenii
(Birren i Schaie, 1996).
Conceptiile sociale despre capacittile si rolurile vrstnicilor implic o component
cultural. De-a lungul evolutiei umane btrnetea a cunoscut conotatii diferite (Schiopu i
Verza, 1981; Verza i Verza, 2000). n Roma si Grecia antic istoria mentioneaz rolul
important acordat, existnd un sfat al btrnilor, care functiona ca organ consultativ si
decizional. Au existat si situatii inverse, n care btrnii erau considerati drept povar pentru
familie si societate: eschimosii i prseau pe vrstnici, dup ceremonialuri complicate, n
tinuturi izolate, unde cdeau prad animalelor slbatice. De asemenea, cntecele strvechi ale
popoarelor rzboinice arat dispretul acestora pentru btrnete si lipsa de sens a continurii
vietii la aceast vrst, cnd participarea la btlii si contributia la procurarea celor necesare
existentei este minim. Renasterea aduce o reconsiderare a btrnetii, datorit orientrii spre
stiint si umanism. n secolul XX, datorit noilor descoperiri, a cresterii nivelului de trai, a
unor legi viznd asistenta social, a crescut speranta de viat. n tara noastr, privit sub
raport economic, vrsta a treia n perioada de tranzitie, cu o protectie social si o economie
greu ncercate, are n multe cazuri o conotatie negativ. Nivelul economic sczut al
vrstnicilor face ca principala lor preocupare s fie legat de gestionarea resurselor astfel nct
s poat fi asigurat necesarul pentru traiul zilnic si de obtinerea medicamentelor pentru
tratarea afectiunilor cronice. Aceste griji domin aspectele pozitive ale vrstei, avnd
repercusiuni importante asupra snttii fizice si psihice ale persoanelor.
n societtile n care pstrarea legturilor familiale strnse este ncurajat, btrnii sunt
tratati cu respect pentru ntelepciunea si realizrile lor, se bucur de pretuire, fiindu-le
recunoscut contributia la viata comunittii. Cnd societatea este centrat asupra performantei
economice, asupra tineretii si vigoarei, fiind definit de disolutia familiei extinse, vrsta a
treia are o profund conotatie negativ: boal, neputint, lipsa atractivittii fizice,
conservatorism, conceptii nvechite, singurtate, dependent de altii, povar. Existnd aceast
constructie social a vrstei a treia, nu ne surprinde faptul c oamenii ajung s se team de
btrnete tot att de mult ca si de ideea c nu vor tri suficient pentru a ajunge btrni.
Vrstnicii par a fi plasati ntr-o nis a dezvoltrii n care fie c le rmn foarte putine
contributii de adus, fie c aceste contributii nu sunt valorizate ntr-o prea mare msur
(Gardiner, Mutter i Kosmitzki, 1998).
Imaginea asupra btrnetii care este vehiculat ntr-o anumit societate este extrem de
important pentrumodul n care vrstnicii sunt perceputi i tratati, precum si pentruimaginea
lor de sine. Este bine cunoscut faptul c individul, n strdania sa de a-si forma o impresie
despre ceilalti, recurge n prima faz la includerea acestora n anumite categorii. Acest fapt se
realizeaz n mod automat, iar categoria activat nu indic numai apartenenta persoanei la o
anumit clas, ci face apel si la informatiile continute n structurile noastre de cunostinte
referitoare la aceasta (scheme cognitive). Ca atare, odat cu evocarea categoriei sunt activate
o serie de informatii cuprinse n stereotipul fat de aceasta. Astfel impresia pe care ne-o vom
face despre o persoan poate fi incorect, fiind n mare msur efectul conceptiilor legate de
categoria n care am inclus-o. n plus, stereotipurile fat de persoanele de vrsta a treia
afecteaz n mod direct imaginea de sine a acestora. Pinquart (2002) a studiat efectele
expunerii vrstnicilor la informatii negative, cuprinse n stereotipul fat de btrnete.
Rezultatele sale arat c perceptia global a altor persoane de vrsta a treia se nrutteste, iar
schimbrile la nivelul perceptiei de sine variaz n functie de msura n care subiectii si au
cosiderat c atributele negative le sunt caracteristice. De foarte multe ori apare tendinta de
protejare a imaginii de sine, participantii la studiu socotind c trsturile negative nu sunt
definitorii pentru propria persoan, fiind utilizate drept etaloane n comparatia cu altii aflati n
situatii mai grave.
Cliseele cu privire la btrnete duc la aparitia si ntrirea unor conceptii gresite despre
aceast perioad a vietii, marginalizeaz vietile unui numr mare de oameni. La noi, potrivit
datelor din Anuarul Statistic al Romniei din 1998, n perioada 1992-1997 procentul
persoanelor cu vrsta peste 65 de ani era cuprins ntre 11,11% si 12,55%. Se remarc o
crestere constant a proportiei vrstnicilor (fenomenul de mbtrnire demografic), tendint
regsit n majoritatea statelor lumii, ca urmare a mbunttirii conditiilor de trai si a
progreselor din domeniul ngrijirii medicale si asistentei sociale. Pentru a avea o imagine
corect asupra problemei trebuie s mentionm c marea majoritate a vrstnicilor au vrsta
ntre 65 si 74 de ani. De exemplu n 1997 din totalul de 2.831.545 de btrni, 1.950.181
(68,87%) erau ntre 65 si 74 de ani, 709.021 (25,04%) ntre 75 si 84 de ani si 172.343 (6,08%)
peste 85 de ani.
n cursul vrstei a treia problemele de sntate sunt mai numeroase, ns imaginea
sumbr transmis prin stereotipurile despre btrnete concord n mic msur cu realitatea,
nu tine seama de marea diversitate a vrstnicilor. Exist fr ndoial oameni bolnavi si
neputinciosi, ns n cazul celor mai multi btrni stereotipurile negative prezentate sunt
incorecte. Aceste stereotipuri nu aduc oamenilor obisnuiti informatii pertinente cu privire la
ceea ce i asteapt n viitor, nu ofer specialistilor din domeniul snttii date corecte si nici
nu duc la o crestere a sensibilittii fat de problemele vrstnicilor. Dimpotriv, se pot
transforma n predictii care au tendinta de a se auto-valida, conduc la team, dependent,
uneori chiar discriminare si abuz (Thornton, 2002). Trebuie recunoscut marea diversitate a
stilurilor de viat, a experientei i expectantelor celor care se afl n aceast etap a
existentei. Vrstnicii constituie o parte important a societtii si majoritatea lor continu s
contribuie la viata comunittii.
Evoluia psihosocial la vrsta a treia
Aceast perioad a vietii este una marcat deconfruntarea cu o serie de evenimente
importante, presupunnd dezangajarea fat de rolurile sociale active, retragerea din viata
profesional (pensionarea) si adoptarea altor roluri sociale, dintre care unele cu caracter pasiv,
caracterizate de dependenta fat de altii, iar altele cu caracter activ, compensator (Rdulescu,
2002, p. 66). n cursul vrstei a treia persoana integreaz imaginile anterioare si actuale despre
propriul sine, cutnd continuitatea si sensul vietii ca ntreg, n conditiile n care se produce
renuntarea la rolul profesional. Relatiile cu cei apropiati si sustinerea oferit de acestia devin
din ce n ce mai importante, mai ales c aceast vrst pune mai multe probleme clinice dect
etapele anterioare.
1. Perspective teoretice relevante
Conform stadiilor descrise de Erik Erikson (1965), anii btrnetii sunt vzuti ca o
perioad de bilant, n care persoana reflecteaz asupra propriei vieti si se confrunt cu
problema integrittii personalittii, care poate duce la gruparea activittii psihice n jurul
trrilor derealizare sau ladezamgire i disperare (integrity versus despair).
Procesul de revizuire a vietii apare natural, fiind declansat de o serie de mesaje ale
mbtrnirii: ncetinirea unor functii ale organismului, dezangajarea profesional, semnale
care demonstreaz c esti vulnerabil, muritor (probleme mai dese se sntate, mbolnvirea
grav sau/si moartea unor apropiati). Sunt evocate anumite evenimente care atrag gnduri si
sentimente despre sine, reconsiderarea semnificatiei experientelor personale, integrarea
imaginilor anterioare ale sinelui cu starea curent, n ncercarea de a realiza continuitatea
dintre imaginile trecute, prezente si viitoare, n lumina realittii curente si expectantelor cu
privire la viitor (Kimmel, 1990). Poate s aib loc mprtsirea amintirilor, sentimentelor si
gndurilor cu membri ai familiei sau cu prietenii si astfel apar noi subiecte de meditatie.
Revizuirea trecutului conduce de foarte multe ori la multumire de sine, pentru c deciziile si
actiunile din cursul vietii au fost n cea mai mare parte juste si au atras dup sine satisfactia
persoanei si a celor implicati. Chiar dac persoanele sunt marcate de faptul c timpul se
scurge, se simt satisfcute de ceea ce au realizat, iar acest lucru le ofer compensatii pentru
retragerea din anumite roluri, pentru problemele care apar odat cu trecerea anilor si pentru
apropierea sfrsitului vietii. n anumite cazuri ns indivizii ajung la concluzia c au fcut
multe greseli, au luat decizii nepotrivite si au ratat oportunitti importante pentru carier si
relatiile cu cei apropiati. Au sentimentul c si-au irosit existenta, regret trecutul, si dau
seama c timpul trece si e prea trziu pentru a ndrepta greselile dint trecut, se simt
dezamgite, disperate, nu reuesc s ofere un sens propriilor existente.
Perspectiva lui R. Peck (1968, apud Vander Zanden, 1993) asupra ultimului stadiu
prezentat de Erikson porneste de la fixarea a trei sarcini cu care se confrunt vrstnicii:
- Diferentierea sinelui versus preocupare fat de rolul profesional (ego differentiation vs.
work role preoccupation) pentru care tema central graviteaz n jurul pensionrii. Indivizii
trebuie s-si redefineasc valoarea proprie n alti termeni dect cei ai rolului profesional,
avnd nevoie de gsirea unor activitti care s le permit s urmeze noi ci pentru a descoperi
sentimentul satisfactiei si valorii vietii.
- Transcedenta corporal versus preocuparea fat de corp (body transcendence vs. body
preoccupation) pe msur ce indivizii nainteaz n vrst aspectul persoanei se schimb,
apare un declin al capacittilor fizice si mai multe probleme de sntate. Cei care pun semnul
egal ntre satisfactia vietii si starea de bine la nivel fizic au de ales ntre a deveni din ce n ce
mai preocupati de starea lor fizic si a gsi noi surse ale multumirii si mplinirii.
- Transcendenta sinelui versus preocuparea fat de sine (ego transcendence vs. ego
preoccupation) cei mai tineri privesc moartea ca pe un eveniment ndeprtat, ns n
perioada vrstei a treia aceast convingere nu mai poate fi mult timp dominant. Indivizii
recunosc c sunt muritori, iar acest lucru nu atrage neaprat dup sine resemnare si apatie,
pentru c n acelasi timp pot s considere c vor continua s existe prin copiii lor, prin
contributia la bunul mers al comunittii din care fac parte, fiind oarecum deasupra prezentei
fizice n acest lume. La rezolvarea acestei sarcini convingerile religioase joac un rol extrem
de important, moartea putnd fi vzut ca o trecere spre o alt existent.
ncercrile de a explica viata si activitatea celor care reusesc s mbtrneasc cu
succes, pstrndu-si multumirea fat de propria existent, au condus si la alte puncte de
vedere privind cursul evolutiei n vrst.
Teoria dezangajrii (disengagement theory, Cumming i Henry, 1961, apudDacey i
Travers, 1996) consider c pe msur ce indivizii mbtrnesc are loc un proces de
retragere progresiv, iar persoanele nu sunt neaprat nefericite cnd se produce acest lucru. La
nivel fizic scade tempoul activittilor, din punct de vedere psihologic descreste interesul fat
de lumea din jur si apare focalizarea asupra propriei persoane si aspectelor care o vizeaz
direct, iar la nivel social retragerea este bidirectional, pentru c nu numai persoana renunt la
anumite roluri sociale, ci si societatea ncepe s-si retrag implicarea n viata persoanei,
ncurajnd pensionarea, crend institutii speciale pentru persoane de vrsta a treia.
Aceast teorie a fost acerb criticat, atrgnd un val de proteste si a fost rapid
abandonat, considerndu-se c reflect convingerile despre vrstnici existente la mijlocul
secolului XX. Ea exagereaz retragerea persoanelor pentru c, n ciuda faptului c are loc
dezangajarea din anumite roluri, foarte putini sunt cei care renunt la legturile emotionale
importante. n plus multe persoane particip la actiunile organizatiilor religioase si civice.
Teoria activittii (activity theory, Havighurst, Neugarten i Tobin, 1968, apud
Lesfrancois, 1984) este opus celei precedente: dezangajarea nu reprezint cursul optim al
evolutiei. Vrstnicii, exceptnd modificrile inevitabile la nivelul strii de fizice, sunt
asemntori maturilor din punctul de vedere al nevoilor lor, iar interactiunea social n
scdere rezult mai degrab din retragerea societtii. Satisfactia vietii este relationat cu
participarea activ n plan psihologic si social. Teoria se bucur de un larg suport empiric: cu
ct vrstnicii sunt mai activi, energici, productivi, cu att mbtrnesc cu succes si sunt mai
fericiti. Rolurile din perioada maturittii pot fi prelungite n conditiile n care competentele
persoanei permit acest lucru, iar n momentul n care dispar, este bine ca persoana s gsesc
alte roluri pentru a se mentine activ si implicat. Activismul sau retragerea care apare la
vrstnici pare a fi o prelungire a paternului anterior al existensei persoanei, a strii de sntate
si statutului socio-economic, mai degrab dect a procesului inevitabil al mbtrnirii.
Teoria selectivittii socio-emotionale (sociemotional selectivity theory, Carstensen,
1991, apud Santrock, 2002) sustine c vrstnicii devin odat cu trecerea timpului mai
selectivi n domeniul relatiilor sociale. Valorizarea din ce n ce mai mare a satisfactiei
emotionale i face s aloce mai multe resurse relatiilor cu persoane apropiate, care sunt o surs
de bucurie si s se retrg n mod deliberat din relatiile cu persoanele mai putin importante.
Astfel stereotipul btrnilor avizi de contacte sociale, nemultumiti de ngustarea cmpului
interactiunilor cu ceilalti, este contrazis: chiar persoanele de vrsta a treia prefer s
micsoreze numrul de relatii interpersonale pentru a putea petrece mai mult timp cu cei care le
satisfac n msur ridicat nevoile emotionale. Studiile care investigheaz evolutia frecventei
si calittii relatiilor sociale pe parcursul vrstelor adulte arat c retelele sociale ale btrnilor
se micsoreaz comparativ cu tinerii si maturii. Acest rezultat se datoreaz ns scderii
contactelor sociale periferice, pe cnd relatiile intime, apropiate rmn aproximativ la fel de
numeroase.
Teoria optimizrii selective i a compensrii (selective optimization with
compensation theory, Baltes i colab., 1990, apud Santrock, 2002) aseaz la baza
mbtrnirii cu succes selectia, optimizarea si compensarea. Selectia este important pentru c
la vrsta a treia apare o scdere a capacittii functionale a persoanei, ca atare performanta se
reduce n multe domenii ale activittii. Persoana trebuie selecteze domeniile de important
maxim pentru sine si n cazul lor s ncerce s si optimizeze performanta prin practicarea
constant a activittilor relevante si prin utilizarea resurselor tehnice existente. n plus,
persoana trebuie s se serveasc de strategii speciale pentru a putea compensa scderea
performantei n sarcinile care cer un nivel al capacittilor situat dincolo de nivelul curent dat
de potentialul pe care l au vrstnicii (n cazul rapidittii reactiilor, a memorrii si gndirii).
mbinarea selectivittii, optimizrii si a compensrii este eficient totdeauna cnd apare o
scdere la nivelul capacittilor persoanelor de orice vrst, iar formele pe care procesul le
mbrac sunt n concordant cu istoria personal, interesele si aptitudinile fiecruia.
n concluzie, nu exist un patern anume al mbtrnirii cu succes. Exist persoane
aparent inactive si totusi satisfcute de viata lor, important fiind nu cantitatea, ci calitatea
activittilor si relatiilor. Vrstnicii adopt uneori o perspectiv mai detasat asupra
evenimentelor, devin mai introspectivi dect erau. n toate cazurile ns implicarea n anumite
activitti care corespund dorintelor, intereselor si capacittilor trebuie ncurajat, ea
contribuind la satisfactia si sntatea persoanelor respective.
2. Impactul retragerii din activitatea profesional
Echilibrul vietii cotidiene este perturbat de o serie de factori stresanti, dintre care unii
mai putin importanti, ca de exemplu tracasrile cotidiene, iar altii care implic schimbri
semnificative ale existentei, solicitnd ntr-o mare msur resursele fizice si psihologice ale
persoanei. Studiile centrate asupra evenimentelor majore ale vietii care au loc ntre 60 si 70 de
ani au artat c persoanele consider pensionarea lor si a partenerului (partenerei) ca fiind cele
mai importante, urmate de probleme de sntate si de vduvie. Pentru perioada 70-95 de ani
cea mai frecvent mentionat este moartea unui apropiat si mbolnvirea (Birren i Schaie,
1996). Iat c pensionarea marcheaz trecerea de la maturitate la vrsta a treia, fiind
considerat cel mai important eveniment de viat al acestei perioade.
n mod traditional pensionarea a fost vzut ca un eveniment nedorit, cu consecinte
extrem de negative. Munca determin o structurare a timpului, duce la relationarea cu ceilalti
n cadrul programului de activitate si n afara lui, furnizeaz un statut, anumite functii, o serie
de oportunitti pentru autorealizare, este cea mai important surs de venit, contribuie la
formarea identittii si ajut persoana s defineasc semnificatia propriei existente. Persoanele
si cuplurile pensionate suport o scdere a venitului si a nivelului de trai, sunt angajati ntr-un
proces de reconstruire a imaginii de sine prin disolutia subidentittii profesionale, fiind cupat
angajarea, expansiunea social antrenat prin exercitarea profesiei. Poate s apar si o criz a
intereselor si a capacittilor profesionale, cu att mai mult cu ct multi indivizi sunt obligati s
se pensioneze cnd nc sunt capabili, disponibili intelectual si cutural; la acestea se adaug si
o criz de prestigiu (Schiopu i Verza, 1981).
Viziunea negativ asupra pensionrii nu este adevrat ntr-o att de mare msur.
Semnificatia retragerii din activitate si adaptarea la noua situatie este legat de o serie de
factori (Canvanaugh, 1993):
- atitudinea fat de munc atunci cnd activitatea profesional este cea mai important
surs de satisfactie si stim de sine, iar pozitia si pretuirea atasat ei sunt ridicate, pensionarea
nu este niciodat un eveniment dorit, asteptat, iar adaptarea la noul statut este extrem de
dificil. n situatia n care slujba este putin recompensant, este frustrant, plicticoas,
pensionarea este binevenit, ceea ce lipseste nefiind munca n sine, ci colectivul de colegi si
prieteni;
- starea de sntate este unul din factorii care contribuie la decizia persoanei de a se
pensiona anterior vrstei maxime. Un studiu longitudinal (Levz, 1978 apud Craig, 1986) a
ajuns la concluzia c, mpreun cu prezenta/ absenta dorintei de pensionare, este un bun
predictor al adaptrii ulterioare. Persoanele sntoase care asteptau pensionarea s-au adaptat
cel mai bine schimbrilor induse de acest eveniment. Cei care se bucurau de o stare bun de
sntate si nu erau dispusi s se pensioneze au trecut printr-o faz de insatisfactie, revolt, iar
dup o period de timp si-au revenit, apropiindu-se de starea de multumire a celor sntosi si
dornici s se retrag. Pentru subiectii cu probleme semnificative de sntate, indiferent de
atitudinea fat de pensionare, s-a nregistrat pe termen lung cel mai sczut nivel de satisfactie.
Cu ct sntatea se mentine timp ndelungat la un nivel satisfctor, cu att mai mult
persoanele se declar multumite de existenta lor, adaptndu-se mai usor altor schimbri ale
stilului de viat.
- situatia financiar sufer o scdere ns, dac permite un nivel de trai apropiat de cel de
dinainte de retragerea din activitatea profesional, adaptarea si multumirea pensionarilor fat
de noua situatie sunt ridicate. Pentru cei cu pensii mici retragerea din activitatea profesional
nseamn renuntare, frustrare, ideea c aceast eveniment determin ngrdirea, limitarea si
mai mult a resurselor persoanei. Se ridic probleme asupra gradului n care sistemul de
asigurare social si de asistent medical reuseste s ofere persoanelor de vrsta a III- a
resursele necesare pentru a putea duce o viat civilizat, a modului n care societatea reuseste
s restituie o parte din obligatiile care i revin fat de aceste persoane;
- relatiile cu cei apropiati asigur persoanei un anumit echilibru, permitnd canalizarea
unei prti a energiei si timpului alocat profesiei spre un alt domeniu important al existentei.
Este important si atitudinea pozitiv fat de pensionare a prietenilor, colegilor si membrilor
familiei, usurnd adaptarea persoanei.
Am vzut n (!!!!!Maturit) c indivizii care se retrag din activitatea profesional trec
printr-o serie defaze confirmate de studiile pe aceast tem, asa c este de asteptat ca starea
lor s varieze n timp. Foarte multe persoane simt o anumit insatisfactie odat cu
pensionarea, ns modul n care ei se adapteaz noii situatii depinde si de stilul de coping al
persoanei, care a fost pus n lucru si n cazul altor situatii care presupuneau schimbri
notabile. Un alt aspect important este caplanurile din faza anterioar pensionrii s poat fi
puse n aplicare, adic starea de sntate a persoanei si partenerului si situatia financiar a
cuplului s permit realizarea acestor planuri. Ele se leag de dezvoltarea sau continuitatea
unor interese si de anticiparea unor noi roluri disponibile n familie si comunitate, care ajut
persoana s si structureze programul zilnic.
3. Relaiile sociale
Pe tot parcursul vietii fiecare dintre noi este inclus ntr-o retea social, este nconjurat
de persoane crora le acord sustinere si de la care primeste la rndul su ajutor. Suportul si
integrarea social contribuie n orice perioad la starea de bine, la trirea satisfactiei fat de
propria existent, iar importanta sa creste pe parcursul vrstei a treia. Aceasta este marcat de
schimbri ale strii de sntate, nivelul economic si rolurilor sociale, schimbri care solicit
resursele fizice si psihologice ale persoanei si duc la cresterea vulnerabilittii sale. Studiile
arat c suportul i integrarea social se asociaz cu reducerea numrului de afectiuni fizice,
o mai mic incident a depresiei si o probabilitate mai sczut a plasrii vrstnicilor n
institutii (Santrock, 2002). Vom vedea n continuare care sunt particularittile relatiilor cu cei
apropiati si modul n care acestia reusesc s ofere vrstnicilor grija si sustinerea de care au
nevoie.
Relatiile maritale
La aceast vrst n majoritatea cazurilor ambii soti sunt pensionati, asa c petrec mai mult
timp mpreun, comparativ cu perioadele anterioare. Cercetrile asupra satisfactiei maritale au
ajuns la rezultate diferite, n functie de calitatea anterioar a relatiei (Schiamberg, 1985). Cnd
cstoria a fost mentinut doar datorit obisnuintei si investitiilor comune, relatiile dintre
parteneri devin mai tensionate. Dac relatia a fost si anterior satisfctoare, camaraderia,
respectul reciproc si mprtsirea intereselor comune duc la cresterea gradului de apropiere
dintre parteneri. La acest lucru se mai adaug scderea presiunilor impuse de rolul de printe
si a diferendelor legate de educarea copiilor, ca urmare a maturizrii si plecrii de acas a
acestora. Problemele referitoare la domeniul financiar si la viata sexual au fost rezolvate n
etapele anterioare sau importanta asociat lor a sczut. Pensionarea poate genera nentelegeri
cnd sotii au expectante diferite si incompatibile cu privire la activittile si rolurile din
perioada urmtoare sau poate fi o surs de satisfactie, deoarece creste timpul petrecut
mpreun si nivelul comunicrii n cadrul unor activitti plcute (Vander Zanden, 1993).
Sigur c starea de sntate si nivelul financiar sunt factori importanti care influenteaz
satisfactia vietii, ca atare si calitatea relatiei maritale. Conteaz apoi si capacitatea fiecrui
partener de a-si rezolva problemele legate de recunoasterea scurgerii timpului, boala, durerea
si ideea mortii celor apropiati si a sfrsitului propriei existente.
Pierderea partenerului constituie un eveniment cu un puternic impact negativ, care
presupune suferint, tristete, depresie, noi responsabilitti si sarcini, redefinirea identittii si
constientizarea caracterului finit al propriei existente. De altfel Ruth i Oberg (1995 apud
Birren i Schaie, 1996) arat c pierderea partenerului mpreun cu aparitia problemelor grave
de sntate sunt dou din cele mai importante puncte care conduc spre viziunea vietii ca o
capcan (life as a trapping pit).
Reactia sotiei (sotului) supravietuitoare depinde de calitatea relatiei, cauzele decesului,
modificrile stilului de viat pe care decesul le antreneaz si de suportul oferit de cei apropiati
(vezi Moartea). Modalitatea de adaptare la schimbrile induse este diferit: exist persoane
care triesc singure, pretuind independenta si prefernd compania altor vrstnici singuri,
persoane care sufer si nu pot trece peste pierderea partenerului, fiind oarecum izolate datorit
strii depresive si abilittilor interpersonale slab dezvoltate si vduvele/ vduvii care locuiesc
cu copiii lor si joac un rol activ n vietile acestora si ale nepotilor (Cavanaugh, 1993).
Recstoria este uneori o alternativ la singurtatea resimtit, ns frecventa sa este
relativ mic la aceast vrst, deoarece multi vrstnici o consider nepotrivit, probabilitatea
de a ntlni potentiali parteneri este mic (mai ales n cazul femeilor, existnd mult mai multe
vduve dect vduvi), copiii pot s nu fie de acord cu recstoria si starea fizic, psihologic
si financiar proprie este rar evaluat ca fiind corespunztoare curtrii. Ca atare foarte multi
vrstnici aleg s nu-si schimbe statutul de vduv.
Sustinerea oferit de persoanele semnificative este foarte important. De foarte multe
ori copiii sunt cei care ajut printele s accepte pierderea suferit si s se adapteze noilor
sarcini si responsabilitti. Ei i mprtsesc durerea si l consoleaz, i arat c este important,
l fac s simt apropierea, grija pe care i-o poart, i insufl sentimentul ncrederii n sine si
dorinta de a continua s si triasc viata, chiar dac o persoan central a existentei lor a
disprut. l sprijin si din punct de vedere financiar, l ajut n ndeplinirea unor sarcini
domestice si n cazul n care are anumite probleme de sntate. La fel, rudele si prietenii sunt
alturi de vduv/ vduv, iar unii dintre ei au trecut prin aceast experient si nteleg mai usor
starea si nevoile sotiei / sotului rmas n viat.
Relatiile cu rudele i prietenii
Vrstnicii si copiii lor adulti dezvolt o relatie matur bazat pe un amestec de
dependent si reciprocitate. Btrnii prefer s locuiasc separat ct de mult posibil, ajungnd
s locuiasc cu copiii doar cnd au probleme de sntate care necesit ngrijiri speciale si
ajutorul altor persoane, limitndu-le autonomia. Legturile se mentin de obicei strnse,
suportul oferit de ambele prti fiind de natur emotional si financiar, de multe ori copiii
fiind cei care continu s primeasc mai mult suport material dect printii, atta timp ct
acestia nu au probleme serioase de sntate. O serie de modificri sociale au atras dup sine
limitri ale ajutorului pe care l pot oferi copiii, comparativ cu situatia din societtile
traditionale: din punct de vedere demografic se constat o reducere a descendentilor pe care i
au vrstnicii si la care pot apela si o crestere a duratei vietii. Angajarea profesional a femeilor
duce la scderea timpului pe care l pot dedica membrilor familiei, inclusiv ngrijirii printilor
vrstnici. De foarte multe ori printii nu locuiesc n aceeasi localitate cu copiii, distanta
geografic fiind si ea o problem n cazul nevoii de ajutorare a printilor vrstnici. Cu toate
acestea copiii continu s fie principalul sprijin al persoanelor de vrsta a treia care au
probleme de sntate. n ciuda costurilor de natur fizic, emotional si financiar, a reactiilor
de oboseal, apatie, detasare, tensiunilor resimtite datorit neglijrii altor responsabilitti,
maturii triesc puternice sentimente pozitive, derivnd din multumirea pe care o simt
ngrijindu-si printii, ndeplinindu-si responsabilittile auto-asumate (Fisher i Lerner, 1994).
Relatiile cu nepotii sunt evaluate de ctre vrstnici ca o mare surs de satisfactie: ofer
multumirea desfsurrii unor activitti plcute, satisfacerea dorintelor celor mici, care si
manifest deschis afectiunea, fr asumarea responsabilittilor majore pentru ngrijirea si
socializarea copiilor. Rolul de bunic are o semnificatie aparte, evoc amintiri plcute ale
relatiilor dintre vrstnici si proprii lor bunici, d ocazia vrstnicilor de a fi persoane
importante, cu experient de viat, care dau sfaturi si si ajut nepotii si ofer sentimentul
continuittii, simbolizeaz extensia persoanei n familie si n viitor. Am vzut n
(Maturitate!!!) c exist mai multe stiluri de relationare bunic-nepot, persoanele de vrsta a
treia prefernd mai degrab s fie prietenii, partenerii de amuzament ai nepotilor, dect s se
implice n cresterea acestora alturi de printi. Sigur c atunci cnd proprii lor copii au nevoie
de ajutor se dedic ngrijirii si educrii nepotilor, fiind uneori un adevrat substitut al
printilor.
Relatiile cufratii i surorile sunt importante, au o lung durat si se bazeaz pe foarte
multe amintiri comune. Contactele depind de proximitatea fizic si calitatea relatiei de-a
lungul vietii. De foarte multe ori n cazul ajutorrii vrstnicului bolnav rudele apropiate
contribuie la sustinerea persoanelor identificate ca detinnd rolul principal n ngrijirea
acestuia: de la sprijin emotional pn la rezolvarea unor sarcini concrete si acordarea de ajutor
financiar.
Prietenii continu s fie importanti, oferind vrstnicului ajutor concret si sustinere
emotional, uneori chiar suplinind ntr-o oarecare msur intimitatea si cldura relatiilor cu
proprii copii, cnd acestia nu locuiesc aproape. n situatia n care si prietenii au trecut printr-o
experient similar pot constitui un model pentru modul n care si-au revenit dup o astfel de
pierdere.
Dorinta de a mbuntti calitatea vietii n toate perioadele dezvoltrii fiintei umane a
condus spre o mai mare atentie acordat vrstei a treia, subliniindu-se rolul extrem de
important pe care l joac din acest punct de vedere factorii ecologici, culturali si sociali. Am
vzut c atitudinile vrstnicilor fat de etapa prin care trec sunt extren de diverse, n functie de
trsturile de personalitate, de sntatea fizic si psihologic si de nivelul de securitate
economic pe care l au, ns totdeauna perceptia propriei persoane de ctre ceilalti si relatiile
cu cei apropiati vor constitui repere centrale ale satisfactiei vietii si respectului fat de sine.
Moartea sau stadiul terminal
Definire i probleme etice
Stim c moartea este un fenomen firesc din punct de vedere biologic, de trecere de la
viat la starea de nensufletire, ns mai stim si c produce mult suferint. n ultima vreme
este un subiect des analizat, datorit prelungirii sperantei de viat, tehnicizrii medicinei si
posibilittilor de a monitoriza o parte a acestui proces (Maximilian, 1989). Pe parcursul vietii
ne confruntm cu mai multe pierderi ale unor persoane dragi nou si -mai devreme sau mai
trziu- trebuie s facem fat ultimei ncercri a existentei noastre ca fiinte umane: propria
moarte. Perceptia si trirea ei implic luarea n calcul a diferitelor sale fatete: biologic,
psihologic si socio-cultural.
Dinpunct de vedere psiho-social, Kalish (1987, apudCavanaugh, 1993) consider c
moartea este vzut n mai multe moduri: ea evoc anumite imagini -anunturile mortuare,
steagul negru, cortegiul funerar, mormntul- care ne produc team, anxietate; este un
eveniment care implic proceduri legale de constatare a lui -emiterea unor acte- si ceremonii
la care particip cei apropiati; apare si sub forma unei statistici care o ndeprteaz de individ,
uniformiznd-o; avem o serie de analogii folosite pentru a arta lipsa de utilitate si
semnificatie a obiectelor si persoanelor (motorul este mort, acest individ este ca si mort pentru
mine); reprezint misterul final al vietii fiecruia, pentru c nu exist certitudini, este o
experient care nu poate fi nteleas dect atunci cnd este trit (Ivirea mea n-aduse nici un
adaos lumii/ Iar moartea n-o s-i scad rotundul si splendoarea./ Si nimeni nu-i s-mi spun
adncul tlc al spumii:/ Ce rost avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea? Omar Khayyam);
punctul terminus al vietii noastre pmntesti, care ne mpiedic s ne realizm toate planurile
si visele a cror mplinire a fost amnat din diverse motive; trecerea spre o alt stare,
nteleas diferit: viat vesnic, timp al asteptrii si rennoirii, o alt experient similar cu
ceea ce am trit sau pur si simplu nimic, nefiindul. Aceste viziuni asupra mortii sunt nsotite
de o gam larg de stri afective n functie de convingeri (n special cele religioase),
experienta proprie, stadiul de dezvoltare, de faptul c sunt determinate de anticiparea mortii
proprii sau de moartea unei alte persoane.
Dinperspectiv socio-cultural se pare c orientarea societtii occidentale, moderne,
este una paradoxal. Pe de-o parte se produce o distantare de moartea celor de lng noi, pe
fondul amplificrii cadrului ei tehnic si medical: oamenii agonizeaz si mor n spitale,
responsabilitatea ngrijirii lor este deplasat spre personalul medical calificat, corpul este
depus ntr-o capel mortuar, se renunt la semnele traditionale ale doliului, iar exprimarea
deschis a suferintei este descurajat. Un nou ritual al mortii se substituie traditiilor []
Murim singuri ntr-o lume indiferent. Murim aproape clandestin. nmormntrile sunt
discrete...ca si cum moartea ar fi incompatibil cu tineretea societtii noastre. (Maximilian,
1989, p.125). Contactul apropiatilor cu decedatul este din ce n ce mai redus, trdnd evitarea
confruntrii cu ideea mortii. Ea este vzut mai degrab ca un esec medical, dect ca parte a
ciclului vietii. Pe de alt parte aceast institutionalizare si profesionalizare a mortii este
contrabalansat depreocuparea fat de prezentarea ei n mass-media: relatrile despre crime,
accidente, sinucideri se bucur de mare popularitate (Dacey i Travers, 1996; Craig, 1986).
Autorii recunosc c evitarea, negarea mortii este necesar ntr-o oarecare msur pentru a
putea tri ntr-o lume n care se ntmpl o serie de evenimente negative, care amenint viata.
Avem nevoie s simtim c aceste evenimente, chiar dac afecteaz viata oamenilor n general,
este putin probabil s ni se ntmple si nou. Negarea ns poate interfera cu strategiile de
coping referitoare la luarea unor precautii realiste fat de moarte, acceptarea caracterului finit
al vietii si recunoasterea propriei vulnerabilitti. n plus, acest mecanism de aprare poate
influenta negativ si atitudinea fat de vrstnici, care sunt vzuti ca fiind mai aproape de
moarte dect persoanele din celelalte stadii ale dezvoltrii. Se produce o detasare fat de
btrni sau chiar evitarea lor, Germain (1991) considernd c acest lucru se manifest si
printr-o mai mare frecvent a abuzului medical - lips de suport adecvat n procurarea
medicamentelor, atentie mai sczut acordat problemelor de sntate ale oamenilor, pe
msur ce nainteaz n vrst. De mentionat c aceast atitudine nu tine numai de tendinta de
evitare a mortii, ci si de modul n care comunitatea priveste moartea persoanelor de diferite
vrste, cea a vrstnicilor fiind n general evaluat ca mai putin tragic dect a tinerilor,
deoarece se consider c senectutea este semnul unei existente mplinite.
Perspectivatranscultural arat c dincolo de credinta n nemurirea sufletului, exist
mari variatii ale imaginii despre viata de dup moarte: de la ideea raiului si iadului, a
rencarnrii, la cea a spiritelor care se amestec n viata celor vii. Funeraliile sunt ocazii de a
evita oamenii sau prilej de reuniune. Corpul decedatului este ngropat sau ars, conservat prin
mblsmare sau dezmembrat. Manifestrile apropiatilor sunt diverse, fiind prezent n unele
culturi exteriorizarea accentuat a durerii, iar n altele controlul emotiilor pentru a nu-i
mpovra pe altii cu durerea resimtit. Chiar dac moartea este universal, semnificatia sa si
reactiile oamenilor sunt diverse, asa c nu exist un singur mod de a te raporta la acest
eveniment (Sigelman i Shaffer, 1995).
Dac aspectele prezentate anterior ne ofer informatii despre diversitatea imaginilor
asupra mortii, definitia sa medical si legal pune problema fatetei biologice, a conditiilor n
care este certificat decesul unei persoane. Din acest punct de vedere moartea nu e un
eveniment, ci un proces. Au fost fixate mai multe etape/ grade de perturbare a functiilor vitale
legate de instalarea procesului mortii (Gorgos, 1989):
moarte aparent, n acest caz fiind prezente: pierderea constiintei, disparitia reflexelor si
reactiilor motorii, activitate respiratorie si cardiac slab, greu de pus n evident; reanimarea
se poate produce ca urmare a interventiilor medicale si mai rar spontan;
moarte clinic, caracterizat prin lipsa activittii cardiace si a miscrilor respiratorii, fr
leziuni ireversibile la nivel cerebral; acestea ncep s apar dup aproximativ cinci minute de
la ncetarea respiratiei;
moarte cerebral, care se instaleaz odat cu moartea sistemului nervos central; apar
leziuni ireversibile ale neuronilor, reanimarea nemaifiind posibil.
Se stie c portiunile superioare ale creierului sunt mai repede afectate dect cele
inferioare, asa c persoana ale crei zone superioare au ncetat s functioneze poate continua
s respire si s aib activitate cardiac (moarte cortical), ns aceast stare nu este acceptat
ca si definitie legal nicieri n lume. Cele mai larg acceptate criterii pentru determinarea
decesului sunt cele referitoare la moartea cerebral (Cavanaugh, 1993; Santrock, 2002): lipsa
miscrilor respiratorii pe parcursul a cel putin o or; lipsa total de reactie a organismului la
orice categorie de stimuli, chiar dac sunt foarte puternici si produc n mod obisnuit durere;
abolirea reflexelor; traseu electroencefalografic izoelectric (plat) si nici o schimbare a strii
persoanei n cazul unei retestri dup 24 de ore. Toate aceste criterii trebuie s fie satisfcute
pentru a declara persoana decedat.
Moartea poate s apar n orice punct al dezvoltrii umane, ncepnd cu perioada
prenatal si sfrsind cu senectutea, ns rata mortalittii si ponderea cauzelor decesului sunt
diferite pe parcursul vrstelor.
La debutul vietii moartea se datoreaz preponderent unor defecte congenitale, unor
probleme care survin n timpul nasterii. n copilrie ponderea cea mai mare o au accidentele
diverse (rutiere, prin nec, otrvire, incendiu, czturi de la naltime), iar n adolescent si
tinerete cauzele cele mai frecvente tin tot de incidente nefericite (accidente rutiere, omucideri,
sinucideri), deseori pe fondul consumului de alcool si droguri. Incidenta bolilor cronice creste
cu vrsta, devenind cea mai important cauz de deces la vrsta a treia. (Santrock, 2002)
Datorit perfectionrii tehnologiei actuale, functiile vitale ale unei persoane pot fi
mentinute n mod artificial o perioad lung de timp, desi activitatea electric cerebral a
disprut irevocabil, testele clinice indicnd deteriorarea masiv si ireversibil a creierului.
Dup constatarea mortii cerebrale, pstrarea unor functii ale organelor, prin reanimare, este o
pstrare n afara zonei constiintei (Gorgos, 1989). n acest caz, n epoca hiperperfectionrii
masinriei medicale, putem vorbi deprelungirea artificial a vietii prin abuz de terapie,
de privarea persoanei de o moarte fireasc, demn? Pn de curnd medicina capitula ori de
cte ori ntelegea c lupta ei este inutil. Dar posibilittile ei au crescut enorm. Un univers
tehnologic nconjoar bolnavul. Si viata este prelungit zile...sptmni. Merit oare?
Cumplit ntrebare. (Maximilian, 1989, p. 125).Acesta este un exemplu de problem de care
se ocup bioetica, studiul interfetei dintre valorile umane si progresul tehnologic n domeniul
snttii si stiintelor umane (Sigelman i Shaffer, 1995).
Cea mai important problem bioetic n cazul mortii este eutanasia. Termenul este
preluat din limba greac (eu bun, bine si thanatos moarte), nsemnnd moarte usoar
(fr dureri). Se refer la a pune capt vietii, a provoca moartea nedureroas unei persoane cu
o boal incurabil care i produce mari suferinte, sau n cazul unei agonii prelungite (Dictionar
enciclopedic romn, 1964; Dictionar explicativ al limbii romne, 1998). Este o practic cu
adnci implicatii filosofice, juridice, morale si religioase, extrem de controversat;
argumentele pro si contra fat de aceast problem rezult din atitudinile diferite fat de
dreptul la viat si la moarte. Eutanasia este sustinut de cele mai multe scoli filosofice ale
Greciei antice; Francis Bacon si Friedrich Nietzsche au promovat aceast idee, ns traditia
hipocratic si cea iudeo-crestin au respins-o prin chiar preceptele lor. La noi este interzis
prin lege (Gorgos, 1989).
Toti autorii fac distinctia ntre euthanasia activ i cea pasiv. Prima form implic
realizarea unei actiuni deliberate pentru a provoca moartea unei persoane, de exemplu
administrarea unei substante letale (Craig, 1986). n acest caz constituie o problem serioas
existenta dovezilor clare c muribundul a dorit realizarea acestei actiuni, n absenta acestora
eutanasia fiind echivalent cu omuciderea. n situatia solicitrii mortii de ctre bolnavul
incurabil, contraargumentul acceptrii eutanasiei este c limita incurabilittii este relativ
prin definitie si niciodat definitiv, astfel nct datoria medicului rmne, chiar si n aceast
situatie limit, conservarea vietii pn la nregistrarea obiectiv a disparitiei premiselor
biologice ale continurii ei (Gorgos, 1989, pag. 130). n plus, consimtmntul bolnavului
este contestat datorit faptului c suferinta poate s-i modifice modul de percepere a realittii
si s i afecteze discernmntul. Din aceste motive eutanasia activ este sanctionat juridic/
legal, cu foarte putine exceptii, n functie de conditiile n care a avut loc.
Unii autori plaseaz n cadrul eutanasiei active si sinuciderea asistat. Ea se refer la
situatia n care cineva pune la dispozitia persoanei care doreste s moar mijloacele prin care
aceasta si poate provoca moartea. Este dat drept exemplu cazul medicului Jack Kevorkian
care a construit un dispozitiv prin care pacientii cu boli terminale puteau s si injecteze
intravenos o substant letal prin apsarea unui buton (la acea vreme nu existau n statul
Michigan legi mpotriva sinuciderii asistate, ns ulterior J ack Kevorkian a fost judecat si
condamnat). Un alt exemplu pleac de la situatia n care medicul prescrie muribundului, la
cererea acestuia, anumite medicamente care n cazul supradozei produc mortea, chiar si cnd
bolnavul si face cunoscut n mod repetat dorinta de a muri.
n Olanda Curtea Suprem a eliminat din 1984 urmrirea penal a medicilor care
asist muribundul n timpul sinuciderii dac sunt ntrunite urmtoarele criterii: starea
pacientului este de nesuportat si nu exist sperante de mbunttire a ei; nu este disponibil
nici o modalitate de a usura suferinta; pacientul are discernmnt si solicit n repetate rnduri
curmarea suferintei; doi medici sunt de acord cu cererea pacientului. Eutanasia activ este
legalizat si n Uruguay. Totusi, chiar dac aceast hotrre recunoaste libertatea individului
de a decide pn la sfrsit asupra actelor sale, contravine codurilor de deontologie medical,
al cror sens este afirmarea neconditionat si mentinerea vietii. Rezultatele unui studiu care
si-a propus evaluarea atitudinii medicilor americani fat de eutanasie (Walker, Gruman i
Blank, 1999, apudSantrock, 2002) arat c cei mai multi se opun, considernd c un control
adecvat al durerii anuleaz cel mai important argument n favoarea eutanasiei active. n plus
este accentuat ideea c rolul medicului este de a prezerva viat si c eutanasia activ include
posibilitatea de a abuza de muribund.
Cealalt form, eutanasia pasiv, este definit ca suspendarea, neefectuarea unei
actiuni care poate prelungi viata unui pacient (de exemplu oprirea chemoterapiei n cazul unui
bolnav suferind de cancer ntr-o faz avansat sau ntreruperea reanimrii unui bolnav n
conditiile n care activitatea cerebral a disprut pentru totdeauna). Este de asemenea o form
controversat. n unele zone ale Statelor Unite ale Americii exist posibilitatea ntocmirii unui
act special (Living Will) n care persoana poate specifica dorinta sa de a nu se recurge la
metode artificiale pentru a prelungi viata n anumite conditii sau poate delega pe altcineva
pentru a lua decizii cu privire la acest aspect n anumite situatii.
n legtur cu subiectul eutanasiei continu s existe multe ntrebri care sunt mult mai
usor de formulat dect de clarificat. Avem dreptul de a lua anumite decizii? Anumite conditii,
ca suferinta insuportabil si ireversibil, asociat cu moartea iminent si sigur, justific
eutanasia? Partizanii dreptului de a muri consider c persoanele cu boli terminale, care
sufer dureri atroce, ar trebui s primeasc asistent pentru a se sinucide, atunci cnd o
solicit. Sustintorii dreptului la viat consider c trebuie fcut orice este omeneste posibil
pentru a mentine viata si n nici un caz nu trebuie scurtat. Cei mai multi oameni gsesc c
este greu s decid care este pozitia lor ferm fat de aceast problem, fiindu-le mai usor s
judece fiecare caz n parte. Eutanasia activ nu este n general sustinut si datorit temerii c
ar putea fi utilizat mpotriva persoanelor cu boli terminale sau lipsite de aprare.
Convingerea c un om nu poate lua viata altuia face ca si n viitor eutanasia s constituie un
subiect al dezbaterilor publice.
Atitudinea fa de moarte: perspectiva oferit de stadiile dezvoltrii umane
Asa cum este de asteptat conceptia despre moarte este influentat de nivelul de
dezvoltare ontogenetic. n societatea noastr ntelegerea matur a mortii include mai multe
componente (Cotton & Range, 1990, apudSigelman & Shaffer, 1995):
- caracterul definitiv moartea presupune ncetarea tuturor proceselor vietii (activitatea
motorie, sfera senzorial-cognitiv, procesele afective etc.);
- ireversibilitatea este un proces care nu se mai poate produce n sensul invers al fazelor
sale de desfsurare;
- caracterul universal este inevitabil si se ntmpl tuturor fiintelor;
- cauzalitatea biologic este rezultatul proceselor naturale care au loc n organism, chiar
dac factorii externi pot declansa acesti factori interni.
Sigur c din acest punct de vedere convingerea cercettorilor conform creia n primii
doi ani ai vietii copilul nu are nici mcar un concept rudimentar despre moarte este perfect
ntemeiat. Totusi, pe msur ce se formeaz relatia de atasament cu persoana care l
ngrijeste, separarea de aceasta atrage dup sine reactii tipice pentru moartea unei persoane
importante, pe perioada doliului: protest vehement, exprimarea furiei, dorul, starea n care
copilul tnjeste dup figura de atasament, iar dac desprtirea se prelungeste apar semne ale
disperrii, simptome ale depresiei: copilul nu mai caut persoana, devine apatic, trist, i este
afectat apetitul si paternul somnului, apare regresia n comportament. Dup o perioad va
ncepe s caute noi relatii apropiate si si poate reveni dac va exista o persoan care s ofere
ngrijire adecvat si cu care copilul va dezvolta o nou relatie de atasament. Deci, iat c
reactiile afective ale copilului mic sunt similare cu ale adultilor care au suferit pierderea unei
persoane semnificative, diferenta fiind dat de capacittile cognitive. Copilul trieste acelasi
tip de stri afective, ns nu poate interpreta ce s-a ntmplat, nestiind ce anume a cauzat
separarea de persoana iubit.
Debutul cercetrilor pe tema conceptiilor copiilor despre moarte se leag de studiileMariei
Nagy (1948, apudSchiamberg, 1985), care a intervievat copii cu vrsta ntre 3 si 10 ani.
Rezultatele studiilor sale si ale altor autori arat c ntre 3 si 5 ani copiii cred c
moartea este reversibil, temporar, este asemntoare somnului din care persoana poate s se
trezeasc. Cei decedati si pstreaz o serie de capacitti, chiar dac nu n aceeasi msur ca si
cei vii: ei viseaz, aud ce se ntmpl n jur, pot s se miste putin. Poate fi vzut ca o
cltorie din care persoana se poate ntoarce. Moartea este cauzat de un factor concret,
extern. Revenirea la viat se poate face pe baza unui tratament medical, administrarea unei
substante (aliment) sau prin magie. n plus, copiii nu sunt siguri c moartea este universal, ea
poate fi evitat de ctre copil si cei dragi lui si n general de cei care stiu cum s se protejeze.
Datorit acestor conceptii e posibil uneori s se nvinuiasc pentru moartea unei persoane
apropiate, considernd c tragicul eveniment s-a produs pentru c nu au fost asculttori, au
gresit cu ceva, au suprat persoana decedat (Santrock, 2002).
ntre 5 si 7 ani o mare parte a copiilor fac progrese n ntelegerea mortii ca definitiv,
ireversibil si universal, chiar dac nu se ajunge la conceptia considerat matur. Nici
cauzalitatea biologic nu este pe deplin nteleas, moartea fiind personificat: fiint fantastic
malefic care este capabil s rpeasc oamenii. Pe la 7-8 ani copiii numesc o serie de agenti
externi care pot s provoace decesul (arme, otrav, boli), dar nu reusesc s recunoasc faptul
c este implicat o lips, o ncetare a functionrii proceselor organismului. Dup 9 ani
sfrsitul vietii este vzut ca un proces biologic, cauza fiind localizat n corp, nu n forte
externe. Sunt recunoscute si ireversibilitatea, caracterul definitiv si universal al mortii.
Studiile pun n evident diferente interindividuale, semnificatia mortii depinznd de
dezvoltarea cognitiv i de experientele trite de fiecare copil: cele mai importante schimbri
n directia ntelegerii mortii se produc dup 7 ani, cnd copilul intr n stadiul operatiilor
concrete. Experienta personal este un factor decisiv: copiii care cresc n zone cu conflicte
sociale, unde violenta si confruntrile armate sunt des ntlnite, dau dovad de o ntelegere
precoce a mortii, comparativ cu covrstnicii lor din zone mai pasnice. Convingerile culturale
i religioase vehiculate de cei din anturajul copilului sunt de asemenea importante: copiii de
religie crestin au o conceptie mai aproape de cea definit ca matur, comparativ cu
budhistii, care cred n rencarnare. Explicatiile furnizate de adulti pe tema mortii sunt un alt
factor care trebuie luat n considerare: dac i se spune copilului c persoana decedat a
adormit sau a plecat ntr-o cltorie, este normal ca moartea s fie nteleas ca reversibil.
Specialistii atrag atentia c unele explicatii ale adultilor produc confuzie si uneori chiar i
nspimnt pe copii. (Vanden Zanden, 1993)
Kastenbaum (1997, apud Santrock, 2002) crede c si copiii mici sunt constienti de
pierdere si separare si se strduiesc la toate vrstele s nteleag moartea. Multi psihologi
recomand onestitatea ca fiind cea mai bun strategie n discutiile cu copiii pe aceast tem. A
evita subiectul nu este potrivit, oricum, copii fiind curiosi, vor cuta s afle mai multe, iar
informatiile pe care le primesc din alte surse se pot dovedi nepotrivite. Adultul trebuie s
rspund la ntrebri tinnd cont de nivelul de dezvoltare a copilului, n termeni apropiati de
realitatea fizic, de latura biologic a procesului, ncurajnd exprimarea deschis a ideilor si a
eventualelor angoase ale copilului.
Peperioada adolescentei i tineretii senectutea este perceput ca fiind att de departe,
nct problemele care conform expectantelor sociale sunt asociate cu aceast vrst -boala,
suferinta, moartea- nu par s aib prea mult relevant. Persoanele au diverse preocupri
legate de fixarea si atingerea scopurilor n domeniul scolar, profesional si al relatiilor intime si
au mai putine experiente legate de moarte comparativ cu maturii si vrstnicii.
n adolescent subiectul mortii poate fi uneori evitat printr-o orientare detasat, ca a
unui spectator, ns exist si preocupri pentru ntelegerea semnificatiei mortii. Apar conceptii
mai abstracte, legate de convingerile religioase si filosofice despre natura mortii, precum si
ideea existentei vietii de dup moarte, a unei continuitti spirituale. Sustin c n anumite
conditii moartea este reversibil, datorit tehnologiei medicale complexe care poate reanima
persoana, cunoscnd anumite probleme legate de definirea mortii. Datorit egocentrismului
adolescentin si a convingerii c sunt unici, speciali, c nu sunt pe de-a-ntregul supusi legilor
naturale care guverneaz lumea si c sunt protejati n mod magic de orice ru, nu e neobisnuit
ca adolescentii s cread c sunt oarecum imuni n fata mortii. (Brent & Speece, 1993, apud
Sigelman & Shaffer, 1995)
Pe perioada tineretii nu pare s existe o orientare special fat de moarte, ns
naintarea n vrst este caracterizat de o crestere a constientizrii mortii. Maturii se gndesc
si discut mai mult dect tinerii despre moarte si apare o schimbare n perceptia timpului:
numrul anilor triti este nlocuit cu numrul anilor pe care estimm c i mai avem de trit.
Chiar dac anxietatea provocat de ideea mortii este regsit la toate vrstele, se pare c este
mai sczut la vrsta a treia, comparativ cu maturitatea. Acceptarea mortii este o problem
extrem de semnificativ si la maturitate: pe msur ce persoana nainteaz n vrst este mai
frecvent confruntat cu acest proces. Decesul printilor o face s constientizeze acut
inevitabilitatea mortii (i d senzatia c a ajuns n linia nti), asa c spre sfrsitul maturittii
persoana este preocupat de sensul acestui eveniment, de dezvoltarea unui punct de vedere
personal fat de propria moarte. Ca atare n ultimii ani ai vietii majoritatea indivizilor si-au
dezvoltat o filosofie personal despre moarte, iar teama fat de ea nu domin att de mult
perioada btrnetii (Kimmel, 1990).
Vrsta a III-a aduce o cretere a duratei i frecventei cognitiilor pe tema vietii i a
mortii. Persoana se angajeaz n revizuirea trecutului, a propriei existente. Sunt rememorate
momentele fericite si cele care au implicat dificultti, este reconsiderat semnificatia
evenimentelor trite, se descoper noi aspecte legate de propria persoan, care sunt integrate
n imaginea despre sine n functie de realitatea curent si de expectantele cu privire la viitor.
Astfel, ideea mortii poate prilejui, n mod paradoxal, un proces de reangajare, de nou
implicare n viat (Craig, 1986).
Evocarea evenimentelor trite care dezvolt sentimentul continuittii, al sensului si
realizrilor vietii, la care se adaug convingerile religioase i ajut de cele mai multe ori pe
vrstnici s se pregteasc pentru a recunoaste inevitabilitatea mortii. Acest lucru se ntmpl
si pe fondul numrului mai mare de experiente legate de moartea celor apropiati si scderii
satisfactiei vietii datorit unor probleme de sntate care provoac durere si duc la pierderea
autonomiei, probleme care nu sunt de asteptat s scad n timp (Kalish, 1981, apud
Lefrancois, 1984).
Nu nseamn c nu exist si alte modalitti de reactie. Peak (1977, apud Germain,
1991) descrie, pe lng reactia de acceptare a mortii proprii, alte trei perspective:
- moartea ca solutie ateptat, chiar dorit, care apare atunci cnd persoanele se afl n
ultimele stadii ale unor boli terminale sau n situatii de izolare ori dependent crescut de altii.
Reducerea sever a autonomiei personale, insatisfactiile, durerea, ngrijirea precar din
institutii sau cea dat de apartintori pot s mpovreze att de mult timpul care a mai rmas
de trit, nct decesul s fie considerat singura modalitate posibil de a iesi din aceast
situatie.
- blocarea complet a ideii mortii proprii (negare), ceea ce duce la lipsa pregtirii pentru
acest eveniment, persoana pstrnd o stare de calm, liniste.
- reactia vrstnicilor extrem de afectati, tulburati de gndul propriului deces sau al
persoanelor apropiate. Ei consum timp si energie evitnd anxietatea si teama asociate acestei
idei.
Un factor foarte important n acceptarea mortii ca stadiu final al existentei este
sentimentul satisfactiei fat de propria viat, ultimele dou modalitti de reactie prezentate
fiind legate de trirea nemultumirii fat de cursul existentei: amintirile trezesc vrstnicilor
regrete sau furie si ei continu s-si pun ntrebri cu privire la trecut, fr s reuseasc s
ofere o semnificatie pentru rostul vietii sau s se mpace cu destinul lor. Se pare c teoria
dezvoltrii psihosociale si dovedeste si n acest caz validitatea, sarcina major la vrsta a treia
fiind cstigarea integrittii sinelui. De altfel studiile au pus n evident paralelismul ntre
crizele trasate deErikson si reactiile la ideea mortii proprii. Kalish i Reynolds (1977, apud
Sigelman & Shaffer, 1995) au intervievat un numr mare de adulti cu privire la ce anume ar
face dac ar sti c mai au sase luni de trit. Tinerii pun accentul pe trirea unor experiente noi
si pe compania celor dragi (tema intimittii), maturii sunt preocupati de relatiile lor, grija
pentru familie fiind o tem major (generativitate, altruism), iar btrnii ar prefera s mediteze
la semnificatia existentei lor, s si revizuiasc viata. Sigur c ntre situatia n care persoana
trebuie doar s si imagineze cum s-ar comporta si simti si modul n care chiar reactioneaz
ntr-o asemenea situatie tragic exist o mare diferent. Vom vedea n continuare care sunt
problemele pe care le ridic o astfel de experient.
Reaciile emoionale ale persoanei n cazul morii sale iminente
Chiar dac suntem constienti de caracterul implacabil al mortii, confruntarea cu ideea
mortii proprii, pe care o simtim foarte aproape, ne demonstreaz c nu suntem dect ntr-o
foarte mic msur sau deloc pregtiti pentru a o accepta.
Mult timp persoanele muribunde au beneficiat de foarte putin suport psihologic
profesional, ns n ultima perioada a fost pe deplin constientizat importanta acestui lucru.
Elisabeth Kbler-Ross (1969, apud Dacey i Travers, 1996) are marele merit de a fi
sensibilizat personalul medical si ntreaga societate american fat de nevoile emotionale ale
muribundului, accentund importanta pe care o are sustinerea sa din punct de vedere
psihologic. Focalizarea asupra strii fizice a pacientului l face pe acesta s se simt doar un
caz despre care ceilalti discut, uneori fr ca el s nteleag pe deplin despre ce este vorba.
Problemele de sntate, separarea de familie prin spitalizare, faptul c altii detin controlul
asupra corpului si vietii sale, lund deseori decizii pentru el fr s-l consulte i produc mult
ngrijorare si team. n momentul aflrii diagnosticului sever, ceilalti sunt preocupati n
continuare de evolutia bolii, putini fiind cei care se intereseaz de starea emotional a
persoanei, de gndurile, sentimentele si ntrebrile sale, de filosofia sa de viat, de aspectele
pe care le consider foarte importante n momentul respectiv. (Kimmel, 1990).
Autoarea mentionat a investigat procesul mortii n cazul persoanelor bolnave de
cancer. Pe baza interviurilor cu un numr mare de pacienti, a propus o serie de cinci stadii ale
evolutiei reactiilor afective ale persoanelor cu boli terminale, dup aflarea diagnosticului:
negarea - primele reactii ale persoanei cnd i se comunic faptul c sufer de o boal
incurabil, terminal sunt socul si nencrederea: Nu, nu este posibil! Trebuie s fie o
greseal!. Gndurile care provoac anxietate, suferint sunt reprimate, tinute la distant,
persoana refuznd constientizarea lor. Se apeleaz si la alti specialisti, spernd c totul este o
eroare. Negarea este un mecanism de aprare prin care socul provocat este amortizat pentru o
anumit perioad, dndu-i rgaz persoanei s-si dezvolte strategii n mai mare msur
adaptative pentru a face fat efectelor pe termen lung ale bolii si realittii mortii inevitabile
(Sigelman i Shaffer, 1995). Cnd persoana este n aceast faz, ncercrile de a discuta despre
sentimentele sale strnesc ngrijorare si sunt evitate, astfel nct se pare c disponibilitatea
bolnavului de a discuta despre situatia sa poate fi cel mai bun indicator al pregtirii sale
pentru a se confrunta cu situatia.
furia- cnd persoana si d seama c boala este real, ntrebarea central este De ce? De
ce mi se ntmpl tocmai mie?. Bolnavul consider c este nedrepttit, simte ciud, frustrare,
ostilitate, chiar invidie fat de toti cei care sunt sntosi, care continu s triasc, n timp ce
el este spitalizat, anticipeaz dependenta de ceilalti, suferinta si moartea proprie. Membrilor
familiei si personalului medical le vine foarte greu s fac fat acestei reactii, dar sugestia lui
Kbler-Ross este de a arta respect si ntelegere pentru situatia prin care trece persoana, de a
interpreta corect furia sa si mai ales de a nu evita ntlnirile cu persoana. Ea are nevoie s
simt c este ngrijit si vizitat pentru c a fost si continu s fie important pentru cei dragi.
(Kimmel, 1990)
negocierea bolnavul sper c moartea poate fi amnat sau chiar c se va putea
nsntosi, ncercnd s fac un trg cu cei despre care crede c pot s controleze ceea ce i se
ntmpl (medicul curant, destinul, Dumnezeu). Este ca si atunci cnd stii c dac revendici
cu furie ndeplinirea unor dorinte nu ai sanse s ti fie satisfcute, asa c ncerci s ceri
politicos, oferind ceva n schimb. Persoana promite c se va comporta exemplar, c va
ndrepta anumite greseli si nu le va mai repeta, cernd n schimb nsntosirea sau mai mult
timp, usurarea durerii, grij fat de cei rmasi n viat. Aceast faz nu este att de evident si
are o durat mai scurt comparativ cu celelalte, muribundul dndu-si seama, pe msur ce
boala nainteaz, c ntelegerea nu va functiona. Totusi speranta ntr-o eventual mbunttire
a strii persoanei este prezent pe tot parcursul procesului, chiar dac n final se refer doar la
o agonie mai scurt si mai putin dureroas. (Cavanaugh, 1993)
depresia cnd bolnavul si d seama c nu se mai poate face nimic pentru a anula sau
amna moartea si c n viitor va avea parte doar de suferint, tratament si interventii medicale,
reactiile emotionale predominante sunt disperarea, deprimarea, lipsa de sperant si
neajutorarea. Kbler-Ross identific dou tipuri ale depresiei: reactiv -datorat pierderilor
suferite deja la nivelul strii de sntate si a efectelor imediate ale bolii asupra carierei si
familiei persoanei respective- si una de anticipare a pierderilor pe care i le aduce viitorul
(separarea definitiv de cei dragi, de visele sale, de tot ceea ce i-a oferit si ar putea s-i mai
ofere aceast lume). Este important s recunoastem ce form predomin, pentru c n cazul
celei reactive, bolnavul are nevoie de mbrbtare, alungarea gndurilor negre, n timp ce n
depresia de anticipare este foarte important s fie lsat s si exprime tristetea, prerea de ru,
s si jeleasc viitorul pierdut , fiind pretuite persoanele care l ascult fr a-i repeta mereu c
nu ar trebui s se gndeasc la asta. (Schiamberg, 1985)
acceptarea persoana bolnav, slbit si obosit, se resemneaz, accept sfrsitul
inevitabil si apropiat al vietii. Reactiile emotionale sunt mult mai putine, e o perioad
caracterizat de liniste, mpcare, detasare: Este aproape un vid emotional. Este ca si cum
durerea s-a dus, zbuciumul a luat sfrsit, si urmeaz perioada ultimului rgaz de dinainte de
lunga cltorie. (Kbler-Ross, 1969, p. 100, apudSigelman i Shaffer, 1995)
Autoarea consider c aceasta este evolutia general a reactiilor emotionale ale
muribunzilor, ns recunoaste c apar variatii: nu toate persoanele manifest ntrega gam de
reactii prezentate si ordinea fazelor nu este ntotdeauna aceeasi. Cercetrile ulteriore asupra
procesului mortii atrag atentia asupra unor probleme pe care le ridic stadializarea propus de
E. Kbler-Ross, fr a minimaliza ns contributiile autoarei n acest domeniu.
O prim opinie critic se refer la utilizarea improprie a termenului stadiu
(Kastenbaum, 2000, apudSantrock, 2002). Acesta presupune trecerea, ntr-o anumit ordine,
a persoanelor printr-o serie de faze diferite din punct de vedere calitativ, ceea ce nu se
regseste n cazul secventei de reactii descris de Kbler-Ross. Procesul mortii nu poate fi
stadializat, experientele persoanelor care sufer de o boal terminal nu sunt universale si nu
survin ntr-o ordine fixat. Probabil c autoarea a prezentat n aceast ordine reactiile
emotionale ale muribunzilor pentru c prea s fie nlntuirea lor logic (negarea ca prim
reactie, apoi furia, speranta referitoare la posibilitatea de influentare a situatiei, depresia si n
final resemnarea), ns reactiile emotionale, mai ales n cazul unei experiente att de
importante, nu sunt ghidate de ceea ce pare a fi rational. Persoana trieste o multitudine de
emotii, care nu apar o singur dat, ci revin pe parcursul ntregului proces: ndoiala,
disperarea, speranta, furia, acceptarea se succed n paralel cu ncercarea de a construi un sens
pentru ceea ce se ntmpl. E posibil ca pentru unele persoane prima reactie s fie alta dect
negarea, de exemplu deprimarea sau furia. Unii pot s moar luptndu-se pn la sfrsit, iar
acest lucru nu este pe de-a-ntregul incompatibil cu acceptarea, din moment ce ea nu nseamn
a-ti dori s mori (Kimmel, 1990).
Pare mai corect s vorbim despre faze ale procesului mortii, dect de stadii. Unii
autori (Weisman, 1972; Pattison, 1977, apud Cavanaugh, 1993) prezint moartea ca pe un
proces cu trei faze, incluznd elementele puse n evident deKbler-Ross. Prima faz -acut-
debuteaz cnd persoana afl c boala sa este incurabil si fatal. Apare un nivel ridicat de
anxietate, mpreun cu negarea, furia si ncercarea de a cdea la o ntelegere. n timp
bolnavul se adapteaz ntr-o oarecare msur cu ideea afectiunii sale si anxietatea scade
progresiv. Pe parcursul celei de-a doua faze cronice- apar o serie de sentimente contradictorii
care trebuie integrate: teama de necunoscut, de singurtate, tristetea, depresia pricinuit de
pierderile deja suferite si ale celor ce vor urma (pierderea strii de sntate, a controlului
asupra corpului, a unor prti ale propriei identitti, pierderea celor apropiati si a vietii).
Simultan cu sentimentele de team si tristete sunt prezente speranta si acceptarea. Persoana
intr n a treia faz -cea terminal- cnd ncepe s se retrag, s se desprind de viat. Acest
faz este cea mai scurt si se sfrseste cu decesul bolnavului.
n concluzie, se atrage atentia c ar fi fost mai corect ca autoarea s fi descris de la bun
nceput stadiile sale pur si simplu ca reactii emotionale des ntlnite n fata mortii, deoarece
au existat tendinte de a le considera prescriptive pentru evolutia normal a muribunzilor. Din
contr, trebuie s recunoastem c fiecare persoan se manifest n felul su propriu, nu se
nscrie ntr-un tipar, s respectm acest lucru si s ntelegem c doar asa vor putea fi
satisfcute nevoile fiecruia. Marele merit al lui Kbler-Ross este de a fi atras atentia tocmai
asupra importantei recunoasterii reactiilor emotionale ale muribunzilor si a nevoilor lor,
printre care cea de afectiune, de a controla durerea si de a-si pstra demnitatea si stima de
sine.
Sarcina personalului care lucreaz n institutiile care asist persoanele bolnave si
muribunde nu este deloc usoar. Starea acestor pacienti ne aminteste c moartea este o
experient pe care nu o putem evita, care implic pierderi, durere, stri afective negative si
sentimentul lipsei controlului asupra existentei. Nivelul stresului resimtit de cadrele medicale
si alti profesionisti care lucreaz n acest domeniu este extrem de ridicat si pot s apar reactii
de detasare, retragere, apatie. Motivele care au stat la baza alegerii acestor profesii trebuie
ns s continue s anime activitatea celor care au ales s se ngrijeasc de starea de sntate a
semenilor lor. Toti cei care sunt apropiati de persoana confruntat cu perspectiva mortii sale
iminente trebuie s fie extrem de atenti pentru a-si da seama care sunt strile si dorintele
acesteia. E bine s fac dovada ntelegerii persoanei, s ncurajeze exprimarea deschis a
gndurilor si sentimentelor, s arate sustinere, apropiere, iubire si s ajute persoana s simt
c nu este singur. Dac bolnavul prefer s nege realitatea, nu trebuie s se insiste asupra
acceptrii, iar dac arat c a acceptat situatia si trece prin faza depresiei cauzate de
anticiparea mortii, cei apropiati nu trebuie s tgduiasc realitatea. Trebuie s fie ascultate
grijile, preocuprile persoanei, s fie ndeplinite ultimele dorinte si s i se acorde sansa de a-si
lua rmas bun de la cei pe care i iubeste.
O alt problem const n faptul c abordarea lui Kbler-Ross nu a luat n calcul o
serie de factori individuali care influenteaz procesul mortii, ca efectele specifice ale bolii,
vrsta bolnavului, caracteristici de personalitate, suportul social, obligatiile familiale, climatul
institutional etc.
Unul dintre cei mai importanti factori esteevolutia bolii. Glaser i Strauss (1968, apud
Germain, 1991) introduc termenul de traiectorie a procesului mortii, referindu-se la durata
acestuia si la existenta perioadelor de remisie a bolii, urmate de deteriorarea strii de sntate.
Traiectoria fiecrei persoane suferinde are propria durat, evolutie, elementele sale de
sigurant/ ambiguitate a situatiei si solicit diferite strategii din partea pacientului, familiei
sale si a personalului medical:
- moartea persoanei este estimat de medic ca fiind sigur i urmeaz s se produc ntr-un
anumit interval de timp ambiguitatea situatiei este minim, bolnavul si cei apropiati au la
dispozitie o anumit perioad de timp pentru a face fat situatiei. Accentul este pus pe
asistarea persoanei prin diminuarea pe ct posibil a durerii fizice si prin sustinerea sa si a
ntregii familii din punct de vedere psihologic.
- moartea este considerat sigur, fr a putea fi determinat momentul n care va surveni
familia si pacientul triesc constant cu ideea mortii (boli cronice), cu teama c starea se poate
agrava oricnd si moartea se poate produce. Pot fi cel mai bine ajutati prin focalizarea asupra
ceea ce este sigur, adic asupra elementelor predictibile ale vietii de zi cu zi, asupra
importantei suportului din partea familiei si asupra sporirii compliantei la tratament a
pacientului.
- moartea nu este sigur, existnd o anumit perioad de timp bine determinat n care se
va definitiva situatia pacientului toti cei implicati triesc emotii extrem de intense,
nesiguranta se mpleteste cu speranta (asteptarea rezultatului unei biopsii sau a reactiei
organismului dup un transplant de organ), existnd riscul unei cderi afective bruste n
situatia n care asteptrile pozitive sunt infirmate
- moartea nu este sigur i nu se cunoate perioada de timp dup care problema de sntate
va avea un rspuns cert este o situatie extrem de dificil datorit dublei incertitudini.
Produce un nivel extrem de ridicat al anxiettii, care nu poate fi redus prin date obiective si
care poate genera strategii neadaptative de rezolvare a problemei. Un exemplu este cel al unei
persoane cu insuficient renal, mentinut n viat prin dializ, care trieste o stare de
nesigurant cronic, cu posibilitatea mortii prezent n fiecare moment.
Autorii mai adaug nc o traiectorie: moartea subit, n care persoana si familia nu au
avut nici un semn care s indice pericolul (accident, omucidere, sinucidere, infarct miocardic,
accident vascular cerebral). Starea de soc a familiei este extrem de puternic, la fel revolta si
lipsa de sens pe care o are evenimentul, existenta n general.
Vrsta bolnavului conteaz si ea n ntelegerea reactiilor sale. Adultii presupun c n
cazul bolilor terminale copiii nu sunt constienti de situatia lor, ns uneori ei demonstreaz
contrarul. Studierea copiilor prescolari bolnavi de leucemie arat c ajung s nteleag c vor
muri, n ciuda secretului pe care ncearc s l pstreze adultii: remarc modificri ale
tratamentului, ale modului n care adultii se poart cu ei si nvat din experientele altor copii
cu aceeasi boal. (Wechter, 1984, apud Sigelman & Shaffer, 1995) Multi nu mai discut
despre viitorul ndeprtat si vor s srbtoreasc mai repede anumite zile (aniversarea zilei de
nastere, Crciunul). Reactiile lor mbrac o gam larg de emotii, asemntoare cu cele
descrise n cazul adultilor: furie, depresie, anxietatea datorat separrii de cei dragi, durere,
nesigurant etc. Aceste emotii sunt trdate de comportament n cazul prescolarilor, iar
scolarii, care si nteleg n mai mare msur starea, pot vorbi despre sentimentele lor dac li se
d prilejul. Ei vor s ia parte la activittile normale pentru cei de vrsta lor, pentru a nu se
simti diferiti si doresc s li se lase posibilitatea de a controla anumite lucruri, chiar dac de
important minor, care li se ntmpl n cursul procedurilor medicale.
Reactiile adolescentilor bolnavi reflect temele acestei perioade a dezvoltrii. Grija
fat de nftisare se accentueaz la ideea c boala o va afecta negativ. n timp ce caut s se
desprind ntr-o anumit msur de altii, dependenta fat de printi si personalul medical i
deranjeaz, strduindu-se s-si pstreze un anumit nivel al controlului. Dorinta de a fi acceptat
de covrstnici devine si mai mare datorit faptului c se simt altfel, diferiti si pentru c
prietenii si schimb modul de relationare cu ei. Stabilirea identittii se bazeaz si pe
proiectarea n viitor a unor scopuri, ceea ce poate genera furie, sentimentul c a fost nselat,
amrciune pentru c visele i sunt spulberate. Acest sentiment apare si n cazul tinerilor,
ideea c la aceste vrste regreti ceea ce puteai s ai, ceea ce viata ar fi putut s ti aduc, n
timp ce maturii si vrstnicii simt c pierd tot ceea ce au cstigat pn atunci.
Personalitatea individului este un alt factor important care influenteaz modul de
raportare la boala terminal care presupune moartea. Persoanele care n mod obisnuit si
rezolv problemele prin confruntarea direct, care sunt satisfcute de propria existent si au
relatii interpersonale bune au manifestat mai putin furie si iritabilitate, precum si un nivel
mai sczut al depresiei si retragerii sociale pe parcursul bolii, comparativ cu cele care
recurgeau la coping evitativ, se simteau nempliniti si aveau dificultti n relatiile sociale
(Stein, Linn i Stein, 1989, apud Sigelman i Shaffer, 1995) n legtur direct cu
caracteristicile de personalitate, unele persoane muribunde pot s nege pn la capt
realitatea, altele sunt extrem de furioase sau cuprinse de disperare, iar altele arat o trie
incredibil. Cele mai multe manifest o combinatie a acestor reactii, fiecare n modul su
unic.
Dou dintre cele mai des ntlnite temeri ale muribundului sunt frica de durere i cea
de a muri singur. Studiile indic faptul c multe persoane prefer s moar acas, n mijlocul
familiei, ns si fac griji pentru disponibilitatea si competenta tratamentului medical de
urgent si simt c ar putea fi o povar pentru familie din cauza nevoii permanente de ngrijire.
Pe msur ce sistemul sanitar a devenit mai eficient si a beneficiat de o tehnologie avansat,
oamenii au apelat, cum este firesc, la serviciile oferite pentru a se asigura c au fcut tot ceea
ce este posibil.
Spitalizarea ofer avantajul asistentei medicale continue, care are ca efect prelungirea
duratei vietii si n cazul bolilor terminale, ns are si dezavantaje: mediul este nefamiliar,
srac n obiecte personale, spatiul este mprtit cu persoane necunoscute, aflate si ele n
suferint, contactul cu cei apropiati este redus, autonomia si sentimentul de control asupra
propriului corp sunt mai sczute etc. Ca atare, n situatia n care nu se mai este posibil
vindecarea si nici mcar mbunttirea strii de sntate a persoanei suferinde, sfrsitul este
aproape, iar spitalizarea are ca scop doar ngrijirea ei pentru a-i usura moartea, ar fi foarte
bine s fie posibil ca persoana s si petreac ultimele zile acas sau ntr-un cadru ct mai
apropiat de cel de acas, alturi de cei dragi, continund s beneficieze de asistenta medical
necesar. Tocmai acesta este scopul programului Hospice, care a fost lansat n 1967 n
Marea Britanie deCicely Saunders si s-a extins apoi si n alte tri. La noi primul stabiliment
de acest gen a aprut n 1992 la Brasov (Balogh, 2000).
Programul urmreste sustinerea muribunzilor si a familiilor lor prin oferirea asistentei
calificate, rod al activittii unei echipe care cuprinde medici si asistente medicale, psiholog,
asistent social si preot (Santrock, 2002). Bolnavul poate fi plasat ntr-o institutie special sau i
se ofer asistent la domiciliu (n anumite cazuri), ns numai dup ce medicii decid c nu mai
exist nici un tratament posibil care s-l vindece, moartea fiind iminent.
Caracteristicile programului sunt: moartea este considerat ca proces normal, natural,
n care persoanele implicate (muribundul si membrii familiei sale) trebuie asistate; pstrarea
unui cadru fizic ct mai familiar posibil (chiar domiciliul bolnavului, cnd este posibil),
oferindu-se facilitti similare cu cele de acas si evitndu-se atmosfera impersonal din spital;
pacientul este ncurajat s si pstreze ct de mult posibil competentele, el si familia sa fiind
ndrumati s decid tipul de ngrijire necesar. Accentul nu cade asupra prelungirii cu orice
pret a vietii pacientului, ci se urmreste managementul durerii (fizic si psihologic-
spiritual), prin administrarea de substante analgezice puternice si prin consilierea psihologic
si spiritual att a muribundului, ct si a membrilor familiei sale; membrii familiei sunt
ncurajati s ia parte la ngrijirea celui drag sunt ajutati s nteleag experienta pe care o
trieste bolnavul si nevoile sale, nu exist restrictii orare pentru vizitarea acestuia, iar
sustinerea oferit familiei continu si dup decesul muribundului, pe parcursul perioadei de
doliu.
Studiile care au comparat serviciile oferite de programul Hospice cu cele din spital
arat c pacientii Hospice sunt mai putin deprimati si anxiosi, consider c au un control
mai mare asupra strii proprii, petrec mai mult timp cu cei din familie, suport mai putin
durere, trec prin mai putine interventii medicale, iar personalul calificat care i asist este
perceput ca fiind mai usor abordabil (Sigelman i Shaffer, 1995). Acest program poate s nu
fie potrivit n toate cazurile, dar pentru unele persoane cu boli terminale ofer posibilitatea de
a-si sfrsi viata cu mai putin durere, nconjurate de cei apropiati.
Am vzut c ultima experient pe care o triesc toti cei care se confrunt cu ideea
mortii iminente este mult mai complex dect cele cinci stadii descrise, iar pentru a o ntelege
trebuie s lum n considerare cursul actual si cel perceput al strii de sntate a persoanei
muribunde, caracteristicile de personalitate si sustinerea pe care cei apropiati i-o ofer. Ideea
accentuat de toti autorii , inclusiv de Kbler-Ross, este c toti cei care asist muribundul-
cadre calificate si membri ai familiei- trebuie s nteleag c nu exist un mod particular de a
muri care s fie considerat corect i spre care s fie cluzit muribundul (Cavanaugh,
1993). Tot ce putem face este s oferim sustinere persoanei, n concordant cu nevoile sale
specifice, evitnd astfel ceea ce ar trebui ntr-adevr considerat un mod incorect de a muri:
singur si abandonat.
Impactul morii unei persoane apropiate: doliul
Din suita de pierderi pe care fiecare dintre noi le trim n cursul vietii, unele dintre ele
se datoreaz mortii persoanelor dragi. Totdeauna ele sunt marcate de tristete, jale, mhnire,
dor, regret, uneori vin, pe care le exprimm n diverse forme, iar modul n care fiecare din
noi reusim s facem fat mortii unei persoane iubite este diferit, unic. n literatura de
specialitate american sunt prezenti mai multi termeni relationati cu trirea si manifestarea
pierderii datorate decesului unei persoane dragi: grief se refer la durerea, tristetea,
mhnirea profund resimtit, bereavement la starea produs de pierdere, la modul unic,
subiectiv n care persoana traverseaz din punct de vedere psihologic aceast traum, iar
mourning desemneaz modul prescris, stabilit social, de exprimare a suferintei. Noi ne vom
referi la suferinta, durerea provocate de moartea celui/ celei apropiate (grief) si la procesul
subiectiv prin care persoana face fat pierderii (bereavement). Acesta din urm a fost tradus
de A. Constantin ca travaliu de doliu, ns noi am optat pentru termenul doliu deoarece
apare sub aceast form n lucrri publicate anterior (Manualul pentru diagnosticul si statistica
tulburrilor mentale - DSM III R, 1993).
Doliul este este cel mai des analizat n functie de posibilitatea anticiprii decesului, de
tipul pierderii suferite si de vrsta celui care trieste tragicul eveniment.
Reacii frecvent ntlnite
Cei mai multi autori grupeaz reactiile emotionale n faze, atrgnd ns atentia c
acestea nu trebuie privite ca stadii tipice doliului. Doliul este un proces care presupune stri
afective si manifestri comportamentale recurente, specifice fiecrei persoane, desfsurate pe
o perioad lung de timp.
n primele ore si zile dup decesul persoanei dragi, supravietuitorii trec printr-un oc
emotional, nevenindu-le s cread, simtindu-se coplesiti, oscilnd ntre o stare de calm
aparent, vid al tririlor afective si izbucniri n care durerea iese la suprafat n anumite
ocazii, n cursul ntlnirilor cu cei apropiati care si manifest durerea si n anumite momente
ale funerariilor. Realitatea crud nu este pe deplin constientizat, persoanele fiind aprate de
ntrega povar a durerii (Cavanaugh, 1993).
La scurt timp dup nmormntare socul emotional, sentimentul irealului se
diminueaz, disparitia celui drag este nregistrat si persoana trieste agonia pierderii, fiind
coplesit de suferint intens, dor, tristete, tnjind dup cel care a prsit aceast viat.
Mhnirea si disperarea ating intensitatea maxim n urmtoarele dou sptmni, fiind nsotite
de crize de plns greu de stpnit, neliniste, incapacitate de concentrare, probleme legate de
apetit si somn, acuze somatice, gnduri recurente despre cel pierdut si despre evenimentele
care au precedat disparitia sa (Vander Zanden, 1993). Parkes i Bowlby (1980, apudSigelman
i Shaffer, 1995) au conceptualizat reactiile emotionale datorate mortii unei persoane dragi
pornind de la teoria atasamentului, considernd c adultul, la fel ca si copilul mic, resimte
anxietatea de separare, distresul provocat de disparitia persoanei iubite. Persoanei i este dor
de cel care a decedat, l caut ca si cum finalitatea pierderii nu ar fi pe deplin acceptat (are
senzatia c i aude vocea, c i simte prezenta n cas etc.), ns n cele din urm este
recunoscut imposibilitatea revenirii. Supravietuitorii ncearc s nteleag de ce a murit
persoana drag, strduindu-se s confere sens evenimetelor. n acest context furia si vina sunt
alte reactii care pot s apar pe parcursul primelor sptmni si luni. Cei care au pierdut pe
cineva apropiat pot fi mniosi pe destin, medici, pe cel care i-a prsit, chiar pe ei nsisi,
pentru c nu au reusit s se comporte altfel: nu au putu preveni boala sau accidentul, nu au
mai apucat s i spun defunctului anumite lucruri, s i satisfac anumite dorinte.
Odat cu trecerea timpului intensitatea crizelor de suprare, dor, revolt scade.
Acceptarea ireversibilittii pierderii aduce n prim plan deprimarea i apatia. Persoanele se
simt doborte, nvinse, manifest un interes sczut pentru activitti, chiar si pentru cele
considerate plcute altdat. Dispozitia depresiv si apatia se poate prelungi, lucru de care cei
apropiati trebuie s fie constienti. La nceput suntem extrem de ntelegtori si atenti cu
persoana care a suferit pierderea celui iubit, ns dup cteva sptmni n care o vedem
deprimat, lipsit de vlag, preocupat de imaginea celui disprut, ncepem s ne gndim c ar
fi timpul s si revin, s si vad de viata ei. Dup o pierdere major ns, revenirea nu se
realizeaz nainte de un an sau chiar mai mult (Germain, 1991).
Pe msur ce puseurile de tristete, dorul si strile de apatie devin mai putin frecvente,
persoana revine n lumea din care cel drag nu mai este prezent. Aceast faz este deseori
rezultatul unei decizii luat n urma recunoasterii de ctre persoan a faptului c nu mai are
sens s se cantoneze n trecut. ncepe s investeasc timp si energie n diverse activitti si n
relatiile cu cei de lng ea.Are loc procesul dereorganizare, n care stilul de viat, rolurile si
identitatea persoanei se ajusteaz la noua situatie.
Reactiile emotionale nu apar totdeauna n aceast ordine si nu sunt trite doar o
singur dat, ca si cum s-ar nscrie pe o linie dreapt. Chiar dac socul, furia si deprimarea
apar n general, nu se regsesc cu necesitate la toate persoanele. O serie de stri afective pot s
dispar cu timpul, iar o parte pot continua s fie prezente toat viata, manifestndu-se mai ales
n anumite ocazii care ne amintesc de cel disprut. Termenii revenire, refacere, des folositi
pentru a caracteriza ultima faz prezentat, nu sunt cei mai potriviti. Nu revenim niciodat la
ceea ce am fost anterior tragicului eveniment. Doliul implic schimbri emotionale, deseori
nvtarea de noi competente, asumarea de noi sarcini si roluri, recunoasterea limitelor proprii
si descoperirea unor resurse interne care ne ajut s nvtm s trim cu pierderea.
Factori care influeneaz tririle afective
Evolutia pe perioada doliului a fost analizat n functie de anumiti factori. Trebuie
avut n vedere dac moartea a putut fi sau nu anticipat. Cnd persoanele apropiate sunt
informate asupra decesului iminent, se fac simtite ngrijorarea, tristetea, deprimarea,
preocuparea pentru starea de sntate a celui bolnav, ns anticiparea pierderii poate s
usureze procesul care ncepe dup moartea celui drag. Persoanele au la dispozitie un interval
de timp n care si pot exprima sentimentele, i acord toat grija celui iubit, fac tot ce st n
puterea lor pentru a-i mbuntti starea, se pot pregti pentru evenimentele care vor urma. n
aceste conditii socul emotional nu va fi att de mare, comparativ cu situatia n care moartea
survine pe neasteptate, chiar dac se recunoaste c durerea produs de anticiparea pierderii nu
se compar cu cea resimtit n momentul n care cel iubit nu mai este (Dacey i Travers,
1996). n cazul deceselor neasteptate, sunt foarte greu de suportat situatiile n care cauza
mortii este lipsit de sens pentru cei apropiati: accidente rutiere, nec, crim sau sinucidere,
mai ales cnd supravietuitorii au contribuit (sau consider c au contribuit) cu ceva anume,
chiar accidental, la moartea celui drag. Cazul sinuciderii este extrem de traumatizant: durerii
resimtite n urma pierderii i se adaug dificultatea de a ntelege motivele pentru care cel
decedat a procedat asa, ideea c el nu a mai crezut c viata merit trit, vina de a nu fi
detectat semnele strii n care se afl, de a nu fi putut satisface nevoile sale, ideea c a fost
respins de cel care a ales s moar si c va fi condamnat de cei din jur pentru c nu a reusit s
mpiedice sinuciderea (Vander Zanden, 1993).
Un alt factor care nuanteaz analiza reactiilor din perioada de doliu estetipul pierderii
suferite. Se insist asupra mortii unui membru al familiei, care este de obicei evenimentul cel
mai dificil de suportat, datorit relatiilor apropiate si rolurilor specifice din cadrul familiei. Au
fost studiate particularittile doliului cauzat de decesul printilor, al unui copil si al sotului/
sotiei.
Pierderea unui printe este trit de majoritatea oamenilor si survine de cele mai
multe ori pe parcursul maturittii. Ea provoac suferint n orice moment al vietii,
semnificnd pierderea unei relatii cheie, unei surse de iubire, ndrumare si sustinere.
Impactul su este diferit n functie de perioada n care a survenit. n primul an de viat
copilul si formeaz prima legtur de atasament (6-7 luni), iar mama este o persoan extrem
de important. Disparitia sa este traumatizant, apare doliul sub forma protestului manifestat
prin plns, cutarea persoanei iubite, furie, apatie, tristete, asociate cu regresia
comportamentului si nevoia acut de a fi tot timpul n compania persoanei care l ngrijeste
(Parkes i Bowlby, 1980 apud Sigelman i Shaffer, 1995). Apoi copilul ncepe s caute noi
relatii si si va reveni dac poate conta pe o alt figur de atasament. Copiii mici pot s se
comporte uneori ca si cum nu s-ar fi ntmplat ceva deosebit, lipsa aparent de preocupare fat
de evenimentul tragic fiind o ncercate de a evita emotiile care sunt prea puternice. O alt
reactie posibil este furia, manifestat prin probleme de comportament. Cele mai frecvente
semne ale distresului trit sunt probleme de alimentatie, somn, ale rutinei zilnice, toaletei
(enurezis nocturn), dispozitie negativ. n cazul copiilor mai mari tristetea, teama, furia sunt
exprimate ntr-o manier mai direct: retragere sau agresivitate, probleme la scoal si la
nivelul relatiilor cu covrstnicii, scuze somatice. Datorit relatiei speciale dintre printe si
copil -marcat de dependenta copilului si atasament profund- si a strategiilor de coping mai
putin dezvoltate, timpul necesar pentru refacere este mai lung. Adolescentul trece printr-o
perioad de schimbri care solicit adaptarea. Se bazeaz n continuare pe relatiile cu printii,
care i ofer sustinere, ndrumare, afectiune, chiar dac si afirm dorinta de independent.
Moartea unuia din printi produce reactii similare cu ale adultului, ns este mai greu de
suportat si necesit un timp mai lung pentru reorganizare.
Pe parcursul vrstelor adulte, chiar dac suntem mai putin dependenti emotional de
printi si am ntemeiat o nou familie care ne este aproape, decesul printilor aduce dup sine
un sentiment de vulnerabilitate, de a fi rmas fr persoanele care ne protejau si amortizau
din punct de vedere psihologic teama de propria moarte. Dup decesul printelui reevalum
importanta timpului petrecut mpreun, regretnd c nu mai putem mbuntti anumite aspecte
ale relatiei. ncercm s ne consolm cu ideea larg rspndit n societate conform creia
vrstnicul a trit o viat lung si plin, chiar dac acest lucru nu nseamn c suferinta este
mic si usor de ndurat.
Moartea propriului copil este considerat pierderea cea mai dificil de suportat, o
adevrat tragedie. Normal este ca printii s si vad copiii mari si sntosi, formnd o nou
familie, realizndu-se n plan profesional. Se presupune c printii mor naintea copiilor lor si
nimeni nu se asteapt ca aceast ordine natural s fie nclcat. Chiar dac exist semne pe
baza crora poti s anticipezi moartea, ca printe este extrem de greu s le accepti si s te dai
btut. Starea de bine, rolurile si visurile adultilor sunt strns legate de soarta copiilor lor. n
cazul mortii acestora suferinta printilor este extrem de mare, manifestat prin intensitatea
simptomelor depresive, numrul mare de probleme somatice, furie pentru c a fost posibil ca
asa ceva s se ntmple si vin pentru c nu au reusit s si protejeze copilul, cnd rolul de
printe presupune tocmai acest lucru.
Vsta copilului are un impact mic asupra durerii printilor, legtura acestora cu copilul
fiind puternic de-a lungul ntregii vieti. Atasamentul printe-copil ncepe nainte de nastere,
asa c pot s apar reactii severe si n cazul avortului spontan, mortii copilului n cursul
nasterii sau la scurt timp dup, mai ales dac cei apropiati subapreciaz impactul pierderii
(Cavanaugh, 1993). Nici prezenta altui copil n familie nu pare s usureze semnificativ
suferinta printilor. De altfel ntregul sistem familial este afectat: sotii sufer fiecare n felul
su si nu pot ntotdeauna s-si acorde sustinerea de care fiecare are nevoie. Se adaug durerea
copiilor supravietuitori, care trebuie si ea alinat. Acestia pot ncepe s fie preocupati excesiv
de propria stare de sntate, temndu-se s nu li se ntmple si lor ceva. n alte cazuri, vznd
durerea printilor, pot s simt presiunea de a compensa n ochii lor disparitia fratelui/ surorii,
comportndu-se exemplar, conformndu-se ntru totul dorintelor printilor pentru a nu-i
supra (Schwab, 1992, apud Sigelman i Shaffer, 1995). Copiii trec mai usor peste
evenimentul traumatizant dac printii i sustin, ncurajeaz discutiile despre sentimente si
acord atentia cuvenit durerii trite de acestia. Bunicii sufer si ei, att pentru pierderea
nepotului/ nepoatei, ct si pentru durerea copiilor lor care se confrunt cu o asemenea traum.
Pentru toti membrii familiei recuperarea poate dura un timp ndelungat, multi printi
mrturisind c nu s-au mpcat niciodat cu ceea ce s-a ntmplat. n cazul n care printii
recunosc limitele protectiei pe care o pot oferi copiilor lor si sunt convinsi c au fcut tot ceea
ce au putut pentru a-si salva sau ngriji copilul, revenirea pare s aib loc mai repede (Vander
Zanden, 1993).
Decesul partenerului/ partenerei atrage dup sine - pe lng suferint, depresie,
scderea valorii activittilor, anxietate, furie, sentimentul izolrii, teama de singurtate - si
alte schimbri: scderea veniturilor, uneori schimbarea rezidentei, sarcini si responsabilitti
suplimentare, redefinirea rolurilor si a identittii. Ca atare, vduvia este asociat cu multe
probleme, fiind un factor de risc pentru afectiuni de natur fizic si psihic. Este mai des
ntlnit n cazul femeilor, datorit faptului c n cuplu de cele mei multe ori brbatul este mai
n vrst si speranta de viat este mai mare n cazul femeilor.
Efectul acestui eveniment negativ depinde de mai multi factori. Foarte important este
calitatea relatiilor: studiile au relevat o legtur direct ntre satisfactia marital evaluat de
supravietuitor si depresia trit. Apoi vrsta la care survine pierderea: tinerii si maturii par s
sufere mai mult n primul an de vduvie, iar dup aproximativ doi ani situatie este inversat,
durerea vrstnicilor fiind mai ridicat. Acest lucru este explicat prin faptul c n perioada
tineretii si maturittii moartea survine mai frecvent pe neasteptate, asa c impactul imediat
este mai mare, ns sansele de refacere a vietii si singurtatea mai sczut duc la o
reorganizare mai rapid n cele mai multe din cazuri (Cavanaugh, 1993). Suportul social este
un alt factor important, contnd mai mult calitatea acestuia, dect numrul persoanelor care l
ofer. Sunt apreciate persoanele care nteleg suferinta prin care trece supravietuitorul, permit
exprimarea ei si nu caut n orice conditii s l nveseleasc sau s l preseze pentru a-si inhiba
reactiile negative.
Exist o serie de diferente ntre sexe n ceea ce priveste adaptarea: recstoria este mai
frecvent n cazul brbatilor (Vezi Divortul!!!), femeile singure par s se ajusteze mai usor
noilor situatii dect brbatii aflati n aceeasi situatie. Femeile mentin relatii mai strnse cu
rudele si prietenii, au mai mult experient n a avea grij de ele din punct de vedere
emotional si au un stil de viat sntos (Santrock, 2002).
Complicaii ale doliului
Am vzut c decesul oricrui membru al familiei atrage dup sine pe lng tristete,
dor, regret si o mai mare probabilitate de aparitie a unor probleme de sntate. Unele persoane
reusesc s fac at mortii persoanei dragi, s depseasc acest eveniment, n timp ce altii au
dificultti serioase mult timp dup acest eveniment tragic: nivelul strii de bine la nivel fizic si
psihic este sczut si sunt mult mai vulnerabili la stres (Ott, 2003). Se pune problema
demarcatiei dintre reactiile emotionale normale si cele patologice din cursul doliului.
n anumite cazuri sentimentele de tristete, depresie, furie si vin coplesesc persoana si
devin centrale pe o perioad lung de timp, fiind deosebit de intense. Distinctia dintre doliul
normal si cel cu complicatii nu este dat de tipul de reactii emotionale, ci de intensitatea
acestora, durata si gradul n care interfereaz cu activittile si sarcinile curente ale persoanei
(Germain, 1991). Raphael (1983 apud Sigelman i Shaffer, 1995) a identificat trei forme pe
care le poate lua doliul complicat:
Doliul cronic, care se ntinde pe o perioad mai lung dect cel normal, de exemplu si
dup doi ani de la deces persoana ncepe s plng ntotdeauna cnd si aminteste de defunct,
se simte nesigur, apatic, incapabil s fac fat sarcinilor curente ale existentei.
Doliul distorsionat, cnd anumite simptome si reactii sunt prezente cu o intensitate
iesit din comun, iar altele foarte putin sau deloc: furia (sau vina) este trit extrem de intens,
coplesind total alte reactii ca tristete, deprimare, dor.
Inhibarea sau amnarea reactiilor emotionale tipice doliului n prima situatie
reactiile emotionale ale persoanei sunt nensemnate, socul initial nefiind nlocuit de
recunoasterea realittii dureroase. n cazul reactiei amnte un anumit incident, care poate s
par c nu are nici o legtur cu decesul celui apropiat, trezeste dup mult timp (luni sau ani)
durerea care s-a acumulat.
Ogrodniczuk i colab. (2003) analizeaz dimensiunile doliului complicat si consider
c simptomele cel mai des asociate cu acestea sunt: gnduri si sentimente recurente despre cel
pierdut, dor, distres emotional marcat, durere, cutarea prezentei acestuia, tgduirea mortii.
Un alt grup de simptome sunt legate de evitarea activ a gndurilor si sentimentelor asociate
cu persoana disprut.
n mod normal se presupune c persoana trebuie s se confrunte cu pierderea, s simt
durere si s rezolve criza generat de moartea celui drag pentru a putea s nceap
reorganizarea, tot acest proces avnd o durat de cel mult doi ani. Exist ns situatii care nu
se nscriu n acest patern: unele persoane nu manifest mult distres si cu toate acestea sunt
bine adaptate dup cteva luni de la deces, multe persoane continu s se simt atasate de
defunct si dup trecerea a doi ani de la moartea acestuia. si aduc des aminte de el, cnd iau
anumite decizii se gndesc si la modul n care ar fi procedat acesta, regret c nu este n viat
pentru a putea mprtsi o serie de evenimente, iar acest lucru nu afecteaz negativ activittile
zilnice si calitatea relatiilor cu ceilalti.
O gam larg de factori nuanteaz trirea pierderii, unii din ei deja mentionati:
caracterul anticipat sau neasteptat al mortii, caracteristicile stadiului de dezvoltare a persoanei
care sufer pierderea, tipul si calitatea relatiei dintre supravietuitor si defunct, cauzele mortii,
sursele de suport social si stresorii aditionali, modurile prescrise social n care se manifest
durerea provocat de un astfel de eveniment. Toate acestea trebuie luate n calcul cnd se pune
n discutie ceea ce este normal sau nu n cadrul procesului de doliu.
Pentru toti oamenii moartea celor dragi este un eveniment tragic, care si pune
amprenta asupra convingerilor si strilor noastre afective. Durerea, tristetea, furia, vina,
depresia ne erodeaz, ns poate c, pe lng costurile suportate, confruntarea cu moartea
implic i un element de maturizare. Multe persoane care au trecut prin astfel de situatii
declar c au ajuns s se simt mai puternici si s aprecieze mai mult viata si relatiile cu cei
apropiati. Au rmas cu convingerea c, dac au fost n stare s se regsesc dup o ncercare
att de grea, sunt capabili s depseasc multe alte evenimente negative. Sigur c este un mod
dureros de a te dezvolta si de a pretui valoarea clipelor trite, ns poate c ntlnirea cu
moartea este si ea o parte a ncercrii prin care ajungem s descoperim, fiecare pentru sine,
sensul vietii.
BIBLIOGRAFIE
Balogh, M. (2000), Vrstele de regresie, n Bonchis, E. (coord.), Dezvoltarea uman,
Editura Imprimeriei de Vest, Oradea
Birren, J ., Schaie, W. (1996), Handbook of the psychology of aging, Academic Press,
San Diego
Bowlby, J . (1963), Child care and the growth of love, Penguin Books, Middlesex
Brehm, S., Kassin, S. (1990), Social psychology, Houghton Mifflin Company, Boston
Cavanaugh, J . (1993), Adult development and aging, Brooks Cole Publishing Company,
Pacific Grove
Collins, N., Read, S. (1990), Adult attachement, working models, and relationship quality in
dating couples, Journal of Personality and Social Psychology, 58, 644-663
Constantin, A. (2003), Terapia de doliu sau confruntarea cu moartea - despre o mam care si-
a pierdut copilul, n Mitrofan, I., Cursa cu obstacole a dezvoltrii umane, Ed. Polirom, Iasi
Craig, G. (1986), Human development, Prentice Hall, New J ersey
Cross, S., Madson, L. (1997) Models of the self: self-construals and gender, Psychological
Bulletin, 122, 5-37
Dacey, J ., Travers, J . (1996), Human Development, McGraw Hill, Boston
Derevenco, P., Anghel, I., Bban, A. (1992), Stresul n sntate i boal, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca
Dictionar enciclopedic romn, 1962
Dictionar enciclopedic romn, 1964
Dictionar explicativ al limbii romne, 1998
Erikson, E. (1965), Childhood and society, Penguin Books, Middlesex
Fisher, C., Lerner, R. (1994), Applied developmental psychology, McGraw Hill, New York
Fontana, A., Badawy, S. (1997), Perceptual and coping processes across the menstrual cycle:
An investigation in a premenstrual syndrome on a clinic and a community sample, Behavioral
Medicine, 22, 123-151
Gardiner, H. Mutter, J., Kosmitzki, C. (1998), Lives across cultures. Cross-cultural human
development, Allyn and Bacon, Boston
Germain, C. (1991), Human behavior in the social environment: An ecological view,
Columbia University Press, New York
Gorgos, C-tin. (1987), Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Ed. Medical, Bucuresti, vol I
Gorgos, C-tin. (1989), Dictionar enciclopedic de psihiatrie, Ed. Medical, Bucuresti, vol III
Griffin, D., Bartholomew, K. (1994), Models of self and other: Fundamental dimensions
underlying measures of adult attachement, Journal of Personality and Social Psychology, 67,
430-445
Hazan, C., Shaver, P. (1987), Conceptualizing romantic love as an attachement process,
Journal of Personality and Social Psychology, 52, 511-524
Ilut, P. (1995), Familia. Cunoatere i asistent, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca
Ilut, P. (2000), Iluzia localizationismului i localizarea iluziei, Ed. Polirom, Iasi
Kimmel, D. (1990), Adulthood and aging, John Wiley & Sons, New York
Lefrancois, G. (1984), The lifespan, Wadsworth publishing Company, Belmont
Maximilian, C-tin. (1989), Drumurile sperantei, Ed. Albatros, Bucuresti
Miclea, M., Lemeni, G. (1999), Aplicatiile stiintelor cognitive n educatie. Inteligenta si
modificabilitatea ei, Cognitie, Creier, Comportament, 3, 127-148
Mikulincer, M. (1995), Attachement style and mental reprezentation of the self, Journal of
Personality and Social Psychology, 69, 1203-1215
Mitrofan, I., Ciuperc, C. (1997), Psihologia relatiilor dintre sexe: mutatii i alternative, Ed.
Alternative, Bucuresti
Mitrofan, I., Ciuperc, C. (1998), Incursiune n psihosociologia i psihosexologia
familiei, Ed. Press Mihaela, Bucuresti
Ogrodniczuk, J., Piper, W., Joyce, A., Weideman, R., McCallum, M., Azim, H.,
Rosie, J . (2003) Differentiating Symptoms of complicated grief and depression amond
psychiatric outpatient, Canadian Journal of Psychiatry, 48, 87-93
Ott, C. (2003), The impact of complicated grief on mental and physical health at
various points in the bereavement process, Death Studies, 27, 249-272
Papalia, D., Olds, S. (1987), Human Development, McGraw Hill, New York
Pinquart, M. (2002), Good news about the effects of bad old-age stereotypes. Experimental
Aging Research, 28, 317-337
Radu, I. si colab. (1993), Introducere n psihologia contemporan, Ed. Sincron, Cluj-Napoca
Radu, I., Ilut, P., Matei, L. (1994), Psihologie social, Ed. Exe, Cluj-Napoca
Rdulescu, S. (2002), Sociologia snttii i a bolii, Ed. Nemira, Bucuresti
Santrock, J . (2002), Life-span development, McGraw Hill, New York
Schiamberg, L. (1985), Human development, Macmillan Publishing Company, New York
Sigelman, K., Shaffer, R. (1995), Life-span human development, Brooks Cole Publishing
Company, Pacific Grove
Simons, A., Kalichman, S., Santrock, W. (1994), Human Adjustment, Brown & Benchmark,
Madison
Schiopu, U., Verza, E. (1981), Psihologia vrstelor, E.D.P., Bucuresti
Thornton, J . (2002), Myths of aging or ageist stereotypes. Educational Gerontology, 28, 301-
312
Vanden Zanden, J. (1985, 1993), Human Development, Alfred A. Knopf Inc., New York
Verschueren, K., Marcoen, A., Scoefs, V. (1996), The internal working model of the self,
attachement, and competence in five-year-olds, Child development, 67, 2493-2511
Verza, E., Verza, F. (2000), Psihologia vrstelor, Ed. Pro Humanitate, Bucuresti