2
Am scris adesea despre „Echinox”, cunostalgie, cu orgoliu, pentru c
ă
via
ţ
a mea, a
ş
a cum eea, c
ă
r
ţ
ile mele, a
ş
a cum sunt, bune/rele,multe/pu
ţ
ine, au fost marcate de ceea ce eu continuis
ă
numesc Universitatea „Echinox”, o universitatecare nu a eliberat diplome, pe care n-a acreditat-oniciun minister, pentru c
ă
ea s-a acreditat singur
ă
,distingându-se între institu
ţ
iile care n-au fostîngenunchiate de comuni
ş
ti, nici m
ă
car atunci cândace
ş
tia credeau c-au pus-o în genunchi, la col
ţ
, drept pedeaps
ă
pentru libertatea asumat
ă
ca necesitateîn
ţ
eleas
ă
.S
ă
ai în preajma ta oameni ca Ion Pop, MarianPapahagi, Ion Vartic, s
ă
ai în spatele t
ă
u, în casetaredac
ţ
ional
ă
pe Adrian Popescu, DinuFl
ă
mând, Petru Poant
ă
, Eugen Uricaru... (listae deschis
ă
), s
ă
ai aproape pe Emil Hurezeanu,Marta Petreu, Ion Mure
ş
an, Andrei Zanca...(
ş
i, iar, lista r
ă
mâne deschis
ă
!), z
ă
u, e un privilegiu, o onoare, o
ş
ans
ă
care nu
ţ
i se d
ă
decât o dat
ă
în via
ţă
.Iar eu am beneficiat de aceast
ă
ş
ans
ă
,iar tot ceea ce a urmat, ceea ce am reu
ş
it s
ă
faca stat sub aura acestei distinc
ţ
ii, da
ţ
i-mi voies
ă
fiu patetic, nobiliare.
Ş
coala „Echinox” a fost deschis
ă
pentru to
ţ
istuden
ţ
ii care
ş
i-au ales Clujul universitar ca s
ă
studieze, dar sita a fost foarte deas
ă
,
ş
tacheta foartesus ridicat
ă
, f
ă
r
ă
concesii, f
ă
r
ă
compromisuri. Operao selec
ţ
ie sever
ă
, de-aceea revista nu a dat rateuri. S-aimpus promo
ţ
ie dup
ă
promo
ţ
ie, fiecare cu notedistinctive, chiar dac
ă
s-a urmat „firul ro
ş
u” impus decei trei dasc
ă
li
ş
i la catedr
ă
ş
i în redac
ţ
ie.Faima pe care
ş
i-a câ
ş
tigat-o revista„Echinox” nu doar în mediul universitar, ci înîntreaga mi
ş
care publicistic
ă
cultural
ă
româneasc
ă
, af
ă
cut ca o colaborare la revist
ă
s
ă
fie nu doar uncertificat de valoare, ci
ş
i unul de recunoa
ş
tere, deidentitate cultural
ă
.Revede
ţ
i „cimitirul elefan
ţ
iilor”, cumobi
ş
nuiam s
ă
numim caseta redac
ţ
ional
ă
careincludea numele tuturor celor care aub trecut prinredac
ţ
ie
ş
i ve
ţ
i constata c
ă
sunt foarte pu
ţ
ine pierderi pe drum, c
ă
cei care au trecut pe la „Echinox” aveaudin start ceva de spus în cultura român
ă
ş
i vama„Echinox” odat
ă
trecut
ă
acorda
ş
anse reale deafirmare. Pu
ţ
ini dintre echinoxi
ş
ti, din vina lor sau asor
ţ
ii, n-au împlinit destine literare.Am f
ă
cut ucenicie de gazetar la „Echinox”,am tr
ă
it bucuria facerii fiec
ă
rui num
ă
r aproape patruani, am respirat aerul tipografiei clujene, unde eram primi
ţ
i cu simpatie
ş
i în
ţ
elegere, mai ales atunci cândnu reu
ş
eam s
ă
pred
ă
m num
ă
rul la timp
ş
la tipar, dar aveam preten
ţ
ia de a ne fi tip
ă
rit repede, din cine
ş
tiece nevoi culturale. Corectura
ş
pal
ţ
ilor, corectura în pagin
ă
a revistei ne f
ă
cea s
ă
ne sim
ţ
im, pe cei maimul
ţ
i, responsabili de misiunea pe care o avem de
ş
i,în condi
ţ
iile de atunci, litera în plumb s-a dovedit adeseaneprietenoas
ă
, pentru c
ă
îndreptând o gre
ş
eal
ă
, lareculegere ne trezeam cu maimulte. Dar cititorul accepta s
ă
îndrepte erorile de corectur
ă
lacitire,
ş
tiind c
ă
eram ucenici
ş
iînv
ăţ
am inclusiv din gre
ş
eli.„Echinoxul” ne-aînv
ăţ
at
ş
i ce înseamn
ă
voluntariatul, bucuria apari
ţ
ieifiec
ă
rui num
ă
r
ţ
inând loc de orice plat
ă
ş
i r
ă
splat
ă
.Mai mult, nu aveam niciun fel de re
ţ
inere în a fidifuzori, tot voluntari, de revist
ă
, iar cu prietenulDorin Serghie f
ă
ceam adev
ă
rat
ă
salahorie pentru carevista s
ă
ajung
ă
ş
i la cititorii clujeni, dar
ş
i la cei din
ţ
ar
ă
ş
i str
ă
in
ă
tate, pentru c
ă
noi f
ă
ceam
ş
i opera
ţ
iuneade împachetare a revistelor pentru difuzarea prin po
ş
t
ă
.Redac
ţ
ia „Echinoxului” era spa
ţ
iulnostru protector, în cl
ă
direa de la Jozsa bela,locul în care ne retr
ă
geam dup
ă
-amiezele, undeaveam ma
ş
in
ă
de scris
ş
i unde puteam r
ă
mâne pân
ă
se închidea poarta principal
ă
a cl
ă
dirii.Era sala mea de lectur
ă
, în week end-uri, cu lini
ş
te
ş
i r
ă
coare când afar
ă
era cald
ş
icu caloriferul duduind în zilele de iarn
ă
.Redac
ţ
ia era loc de întâlnire, dup
ă
ce neretr
ă
geam de la „Arizona” ori de la facultate. Nuabuza nimeni de condi
ţ
ia de echinoxist, care te f
ă
ceamai responsabil în amfiteatrele facult
ăţ
ii, unde nu te puteai prezenta oricum. Erai, doar, echinoxist, un blazon care trebuia respectat, cinstit.Prin „Echinox” ne-am cunoscut noi întrenoi, studen
ţ
ii filologi
ş
i nu numai, dar ne-amcunoscut cu colegii optzeci
ş
ti, în triunghiul magicBucure
ş
ti, cu al s
ă
u Cenaclu de Luni, Ia
ş
i, cu„Dialogul”
ş
i „Opinia studen
ţ
easc
ă
”,
ş
i Cluj.Întâlniri literare, tabere studen
ţ
e
ş
ti, dupa-amize
ş
i seri de cenaclu, festivaluri studen
ţ
e
ş
ti – printoate eram purta
ţ
i de valurile „Echinoxului”. A
ş
a i-am întâlnit pe Traian T. Co
ş
ovei, pe MirceaC
ă
rt
ă
rescu, pe Matei Vi
ş
niec, pe Mariana Marin,Elena
Ş
tefoi, Ion Bogdan Lefter, pe Lucian Vasiliu,Liviu Antonesei Mariana Codru
ţ
, Dorin Popa, peatâ
ţ
ia al
ţ
ii. Tot prin „Echinox” am ajuns la NicolaeManolescu,
Ş
tefan Augustin Doina
ş
, Ana Blandiana,la Romulus Guga, cel care mi-a întins puntea pentru aajunge la „Vatra”, la un an dup
ă
terminarea facult
ăţ
ii,ceea ce era o minune, mai ales c
ă
povara stagiaturiide trei ani în înv
ăţă
mând era ca o piatr
ă
de moar
ă
lagâtul tuturor aspira
ţ
iilor
ş
i viselor literare.Mie „Echinoxul” mi-a marcat fericit destinulliterar. Îi datorez totul, fiindc
ă
f
ă
r
ă
el n-a
ş
fi fost nici pe departe ceea ce-mi doream s
ă
fiu. M-a n
ă
scut adoua oar
ă
, ma protejat, m-a încurajat, m-a f
ă
cut puternic
ş
i nu voi putea niciodat
ă
s
ă
-l r
ă
spl
ă
tesc pentru cee ce mi-a h
ă
r
ă
zit.
NICOLAE B
Ă
CIU
Ţ
Leave a Comment