6. Chakrele...7. Iniţierea...
6. Anul 2012
-
Anul Ascensiunii
...
1. O PRIVIRE DE ANSAMBLU
Suntem în toamna anului 2008. Dacă ne uităm cu atenţie în jurul nostru,putem vedea cum lumea devine din ce în ce mai confuză, din ce în ce maiîngrijorată de ziua de mâine. Se pare că după ani şi ani de alergătură şi trai, într-un ritm din ce în ce mai alert, ceva nu mai merge, sistemul pe care l-am creat peaceastă planetă devine din ce în ce mai instabil, mai nesigur şi se pare că nu maiare capacitatea de a ne mai susţine viaţa în continuare. Ceva se întâmplă, cevaparcă pluteşte în aer. Tot mai multe surse de informare "neoficiale" ne spun cătrăim de multă vreme păcăliţi, conduşi din umbră de o mână de oameni binecamuflaţi, organizaţi în societăţi secrete, care ne-au controlat destinele de milenii,deţinând toată puterea economică, politică şi financiară. Din ce în ce mai mulţi seîntreabă cum am ajuns în această criză, dacă este o soluţie de redresare şi careeste aceea? Mai există şi alte păreri, sau aşa cum majoritatea religiilor oprofeţesc, că ne apropiem de Apocalipsă, de sfârşitul dramatic al civilizaţieinoastre şi vom fi pedepsiţi de Dumnezeu pentru toate răutăţile şi păcatelenoastre.Hotărât lucru, omenirea este într-o criză cum nu a mai fost niciodată întrecut.Bursele au luat-o razna, investitorii îşi smulg părul din cap, calculându-şipierderile, instituţiile financiare solide, care-i priveau pe toţi de sus, au începutsă se zdruncine serios, companii multinaţionale, care de zeci de ani au conduslumea, gâfâie, încercând să-şi mai menţină un strop de profit. Totul, dar parcătotul se năruie. Politicienii şi finanţiştii încearcă să liniştească lumea cupromisiuni utopice, de redresare economică în următorii zece ani, ca şi cândsituaţia în care am ajuns acum nu ar avea altă cauză decât greşeala unor bănci,care au supralicitat creditele. Nimeni nu vrea să privească în ansamblu, toţi se
Leave a Comment
multumesc