Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword or section
Like this
0Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Anita Nandris Cudla - 20 de Ani in Siberia [Ibuc.inAnita Nandris Cudla - 20 de Ani in Siberia fo]

Anita Nandris Cudla - 20 de Ani in Siberia [Ibuc.inAnita Nandris Cudla - 20 de Ani in Siberia fo]

Ratings: (0)|Views: 3|Likes:
Published by Oana Mager
.
.

More info:

Published by: Oana Mager on Oct 10, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/10/2013

pdf

text

original

 
rom0569/C0MEM0RARE JERTFE ŢINUTUL HERTA/AP FLUX Bucureşti, 17FEB97"Ştefan Ruptas, Gheorghe Horosinski, David Purice si Ion Bujenita sunt unii dintre putiniisupravieţuitori ai măcelului din ziua de 7februarie 1941, din marginea satului Lunca din Ţinutul Hertei. Atunci, peste 500 de romani bucovineni din satelel Mahala si Boian, nemaiputand suporta jugul ocupantului roşu, auincercat sa ajungă in Patria-mama. Sarma ghimpata si gloanţele călăilor venetici i-au oprit pentru totdeauna", scrie Mihai Vicol in cotidianul "România Libera", citat de corespondentulAP FLUX la Bucureşti.Cei cativa supravieţuitori isi amintesc de acele momente de coşmar; ei au rămas marcaţi pentrutot restul vieţii: "Zăpada era roşie de sânge, apa de pe râul Prut purta cadavrele celor ucişi printre sloiurile de gheata". Nici pana astăzi nu-si pot explica cum de au rămas in viata,ştiu doar ca o parte dintre cei peste 500 de romani au fost impuscati si sfârtecaţi cu baionetelede soldatul sovietic, iar putinii supravieţuitori au fost duşi sa moara in Siberia de frig si foame.Cei prezenţi (recent) la comemorarea a 56 de ani de la tragicele evenimente au ţinut sa precizeze următoarele: "Sarma ghimpata a rămas. Noi continuam sa aparţinem altei etnii, deşiacestea sunt pământurile neamului nostru strămoşesc. Cine sa ne audă? Tara? Din nefericire, nise pregăteşte uitarea veşnica. Acest strigat de disperare este mai mult un strigat de groaza pentruviitorul României, ne spune ţăranul roman Ion Bugenita, de loc din Boian, adaugă Mihai Vicolin cotidianul "România Libera", mai transmite corespondentul AP FLUX la Bucureşti. 20 de ani în SiberiaDestin bucovinean ANIŢA NANDRIŞ-CUDLA20 de ani în Siberia Destin bucovinean HUMANITAS Bucureşti • 1991 In mai 1991, pe adresa Editurii Humanitasa sosit o scrisoarecare ne oferea spre publicare un textneobişnuitRăspunsul este această carte. Fotografii de LIVIU ANZULATOCoperta: IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE© EDITURA HUMANITAS, 1991 Piaţa Presei Libere 1 79734 Bucureşti, RomâniaISBN 973-28-0308-8 Stimate Domnule Liiceanu,Ştiu că nu duceţi lipsă de scrisori, de aceea voi intra directîn subiect.
 
Posed un manuscris, mărturie zguduitoare privind prezenţa romanească în Arhipelagul Gulag.Acest manuscris nu este "literatură de sertar" a unui intelectual, ci aparţine unei ţărănci, abiastiutoare de carte, dar cu un har ales al povestirii. O ţărancă din nordul Bucovinei, care fără a fivinovată şi fără a fi judecată a fost ridicată de K.G.B. în miez de noapte,- împreună cu cei treicopii mici ai ei, separată de soţ şi deportată în străfundul Siberiei, dincolo de Cercul-Polar.In această sălbăticie a Siberiei a luptat pentru supravieţuire 20 de ani. Această extraordinarămamă fi-a ocrotit copiii cu preţul vieţii dovedind o putere de sacrificiu şj o rezistenţă morală deexcepţie. Renunţă la propria hrană în favoarea copiilor, străbate zeci de kilometri prin tundră cugroaza în suflet, în căutarea unor fructe cu care să-şi salveze copiii de scorbut, învaţă săconducă sania cu cîini şi să facă din părul lor îmbrăcăminte pentru copii. Intră de două ori incomă şi de două ori revine la viaţă, singurul tratament fiind iubirea nemărginită pentru copii şicredinţa în Dumnezeu. .După ultima ieşire din comă, în convalescenţă, este pusă să facă slujbă de noapte la minus 40 degrade. Nu se poate duce şi este condamnată la închisoare. Este dată pe mîna unui eschimos, acărui limbă nu o pricepea, şi care trebuia să o transporte cu sania, printre gheţuri, spre loculosîndei. Urmează o călătorie în care i-a îngheţat sufletul de groază, cu o înnoptare într-un iglude eschimoşi, drum pe care îl descrie cu imagini atît de sugestive, încît ar putea figura în oriceantologie literară. In trînta ei cu destinul se dovedeşte mai tare şi învinge. După aproape 20 de ani de surghiun,această femeie demnă îşi trimite copiii spre Moscova lui Hruşciov, pentru a-şi dovedinevinovăţia şi a-şi căuta drepturile. După multe peripeţii pe la tribunale şi procurori, care căutausă-i ameţească cu minciuni, aceşti copii, care au moştenit inteligenţa şi curajul mamei lor, obţindocumente din care rezultă că au stat 20 de ani în Siberia «din greşeală», că ar fi «victime alestalinismului» şi sînl reabilitaţi.Ei pleacă din Siberia spre soarele Bucovinei, spre satul şi mormintele strămoşilor lor. Au intratîn casa lor după 20 de ani, exact în luna şi ziua cînd au fost răpiţi, 13 Iunie 1941. Bătălia pentrusupravieţuire a luat sfîrşit. Mama a reuşit să-şi reaşeze copiii în cuibul lor. Oricine şi-ar ficonsiderat misiunea împlinită. Ea însă nu şi-a putut găsi liniştea decît după ce a depus mărturiescrisă asupra crimelor comunismului. Şi astfel, după ce a tors părul de cîine în Siberia, a luatcondeiul pentru a-şi mărturisi calvarul, scriind 360 de pagini ca un poetMi-a încredinţat acest manuscris în anul 1982 la Cernăuţi, rugîndu-mă să-l trec peste graniţă înRomânia şi să-i promit că-l voi face cunoscut oamenilor, cum voi putea. Apoi a murit în casa ei,în patul ei, vegheată de copii, cu sentimentul datoriei împlinite.Mi-e greu acum să recunosc că mi-a fost frică, în anul 1982, să trec printre grăniceri cu acestmanuscris. Am făcut-o totuşi, pentru că am fost cuprins de un sentiment de enormă ruşine pentru frica mea, pentru laşitatea mea de intelectual, în faţa acestei firave dar colosale femei, cutrei clase primare, în faţa căreia moralmente mă simţeam un pitic.Mă opresc şi-mi cer iertare pentru că m-am întins cu vorba, relatîndu-vă detalii din acestmanuscris. Am crezut că astfel o să vă trezesc interesul şi o să acceptaţi rugămintea de a-lfrunzări.Vă mulţumesc, în numele meu, precum şi al acestei ţărănci, care pe numele ei de naştere esteAniţa Nandriş, căsătorită Ana Cudla.Cu aleasă stimă, dr. Gheorghe NandrişSibiu, 13 mai 1991 Partea întîi 
 
Prin cîte poate trece o fiinţă ominiască fără să-şi dea siama... Eu m-am născut în anu1904, în satul Mahala, judeţul Cernăuţi. Am fost şapte fraţi, şase băieţi şi eu, o fată. Părinţii aufost ţărani, adică gospodari, cum era timpul pe atunci. Aviau pămîntul lor, ţineau vite, cai, oi, porci. Să plătia un bir la stat, după cît pămînt avia omul. Cu asta s-au ocupat părinţii. Copiii,dacă au crescut, au mers la şcoli mai departe.In anul 1914 s-au început războiul mondial. Parcă astăzi văd şi îmi amintesc destul de bine, eravara pe la Sfintul Ilii, într-o duminică diminiaţă. Părinţii au mers la biserică, noi copiii amrămas acasă. Eram cu şi cu doi fraţi care mai eram pe lîngă părinţi. Deodată vedem la poartădouă căruţe încărcate cu saci, cu straie, deasupra femeia şi copiii şi ne întreabă pe noi unde etata, mama: Noi spunem că la biserică, dar ei ne-au spus să mergem să-i chemăm cît mai repedesă vie acasă. Am mers unu fuga şi i-am chemat. Dacă au venit părinţii, s-au cunoscut îndată.Erau două familii din satu vecin, din Boian, care se hrămuiau cu părinţii. Tata, mama îi poftescsă vie în casă, dar ei spun: noi în casă nu mergem, nu-i timpu de mers în casă. Uite ce-i,războiul s-au început, armata austriacă să rătrage şi vin moscalii. Uite noi sîntem gata cucăruţele să fugim, şi îl întriabă pe tata: da voi ce gîndiţi? Şi văd că mai vorbesc ceva toţiîmpreună, căci nu vorbiau toate celia către noi copiii. Şi îndată văd că începe şi tata să prigătiască căruţa. Au început să puie una şi alta în căruţă, mama ni-a chemat pe 12noi, ni-a schimbat, ni-a îmbrăcat şi ni-am suit în căruţă. Tata a înhămat caii şi împreună cuacelia două căruţe am pornit şi noi să fugim, că vin moscalii. Dar în timpu cît tata a prigătitcăruţa, s-au început a auzi împuşcături de tunuri şi mitraliere. Cînd am eşit la drumu principal,era o aglomeraţie de nu mai puteai răzbate. Fugia armata austriacă. Tunurile pe atunci erau trasecu caii, cîte doisprezece cai înhămaţi la un tun. Soldaţii călare pe cai, în urmă căruţa cu moniţie,căruţa cu pasiune pentru cai şi căruţa cu producte pentru soldaţi. Au mai eşit căruţe din sat aşaca noi, s-au amestecat cu armata şi mergia drumul plin, nu mai ţinia nimene dreapta. Să fi vrutcineva să vie înapoi nu mai avia pe unde. Am mers aşa vălătuc cu armata pînă în Cernăuţi. InCernăuţi ni-am oprit puţin. Cînd ne uităm, moscalii ne ajung din urmă. Armata austriacă, care adovedit, a fugit, dar şi multă au înconjurat-o şi au luat-o în plin. Noi am tras căruţa la uncunoscut şi am stat pînă s-au mai liniştit, căci erau împuşcături pe stradă, erau morţi, răniţi, căcinu s-au predat deodată. Dacă s-au mai liniştit, s-a uitat tata în driapta şi în stînga, ce-i de făcut. Nu au rămas alta nimic decît să te întorci înapoi la cuib. Să fugă mai departe nu mai putia, căcimoscalii ni-au ajuns din urmă, au ocupat Cemăuţu şi înaintau mai departe. Aşa au trecut camvro trei patru zile cum am eşit de acasă. Păşiunia pentru cai s-a gătit, pentru noi la fel. Mai eraun sac de faină de păpuşoi, unu de grîu, dar ce putiai să faci cu faina că nu aviai unde să fierbi,să coci. Acuma eram bucuroşi să ne putem vedia înapoi acasă. Dar îi era frică tatei să se porniască spre casă, cu caii, cu căruţa, căci trebuia să vie asupra moscalilor. Ne-a lăsat pe noicopiii cu caii şi căruţa în Cernăuţi şi au venit aşa cu sloboda, mama şi tata, înapoi în sat. Au fost pe acasă să vadă ce-i şi cum. Nu li-a zis nime nimic, căci armata înainta tot înainte, nu era nimic prin sat. A venit înapoi la Cernăuţi şi a luat caii, căruţa şi pe noi şi ni-am întors acasă. 13  Ni-am văzul de triabă ca şi înainte, căci armata austriacă s-a retras pînă la munţii Carpaţi şimoscalii numai treciau peste satu nostru şi tot mergiau înainte. Nu sta armată prin sat şi nu aviacînd face aşa blazgonii. Au ţinut frontu la Carpaţi cam vro zece luni, pe urmă au începutaustriecii să-i bală pe moscali şi moscalii au început să se retragă. S-au retras, au trecut de satu

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->