Prof.

: Student:

CONCUBINAJUL ESEU

Daca acceptiunea curenta a familiei din dreptul intern este aceea de comunitate a vietii dintre soti si copiii lor minori, avand ca fundament actul juridic al casatoriei, concubinajul presupune tot o uniune dintre doua persoane, avand, de aceasta data, la baza, faptul material convietuirii acestora. Legislatia interna a Romaniei recunoaste casatoria ca unic temei al familiei (parteneriatele civile nu sunt recunoscute si nici reglementate in tara noastra), in vreme ce o stare de fapt identica convietuirea si gopspodarirea comuna nu beneficiaza de o protectie similara. Intrebarea care se pune este: care a fost ratiunea legiuitorului de a nu lua in calcul o asemenea realitate sociala, atat de des intalnita astazi, care au fost cauzele raspandirii ei si cum se inclina balanta cand sunt comparate avantajele si dezavantajele unei astfel de uniuni de fapt. Daca la inceputurile vietii sociale, concubinajul bigam sau monogam era unica realitate in materia vietii familiale, odata cu aparitia statului si, implicit, a dreptului, care s-a ingrijit de reglementarea unor asemenea capitole esentiale ale vietii, s-a creat, in mod artificial, o separatie intre starea de fapt si institutia juridica, abstracta, a casatoriei, ca forma de legitimare si control statal a acestei unitati sociale. Ritualurile asociate casatoriei aveau menirea de a-i informa, atat pe miri cat si pe cei din jurul lor, ca din momentul ceremonialului, legea le atribuia o serie de indatoriri, dar si drepturi, privind atat relatiile personale, cat si cele patrimoniale, intre membrii noii familii. Dreptul roman a cunoscut numeroase astfel de solemnitati care delimitau concubinajul de casatorie si care s-au perpetuat in timp, schimbandu-si doar forma exterioara. Din primele secole si pana la revolutiile burgheze, dreptul religios si-a revendicat legitimitatea in materia casatoriei. Astfel, doar Dumnezeu era Cel care avea autoritatea de a uni destinele tinerilor, prin intermediul tainelor bisericesti, si conform principiului ca ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desfaca,divortul, sau desfacerea casatoriei, era un sacrilegiu. Urmand firul evolutiv, constatam ca sacraliatea casatoriei a aparut si s-a perpetuat in mentalul colectiv prin aparitia statului si a dreptului. Astfel, starea de fapt naturala concubinajul a inceput sa-si piarda din popularitate si chiar sa fie supusa oprobiului social, in contextul sacralizarii institutiei juridicea casatoriei. Dupa revolutiile burgheze, odata cu inceperea procesului de laicizare a statului si, implicit, a institutiilor sale, casatoria devine o institutie a dreptului civil, dublata, eventual de celebrarea religioasa. Pana in secolul al 19-lea, casatoria a ramas o institutie a celor mai instariti si a celor nobili, datorita cheltuielilor si a imposibilitatii desfacerii sale, clasa muncitoare traind in cadrul uniunilor consensuale, eventual, dublate de niste formalitati pur simbolice, fara valente juridice, ca 1

vanzarea nevestei sau pasitul inapoi, peste coada de matura peste care concubinii pasisera la inceputul cohabitarii. Incepand cu secolul al 20-lea, situatia a inceput sa se inverseze, in sensul cresterii popularitatii casatoriei in randul clasei muncitoare, prin popularizarea si insusirea normelor morale, prin diseminarea educatiei, si cresterea preferintei pentru concubinaj in randul celor instariti, pentru a-si proteja averea de regimul comunitatii legale si alte obligatii impusede regimul matrimonial. Un studiu monografic asupra familiei, realizat de Xenia Costaforu in 1932(editura Tritonic,Bucuresti 2004), pe baza unor marturii ale cetatenilor romani, inca de la inceputul secolului al 20-lea, arata ca fenomenul concubinajului era o realitate inca de atunci. Motivele de neincheiere a unor casatorii legitime erau multiple: pentru a nu pierde beneficiile banesti de catre vaduvele veteranilor de razboi; pentru ca o astfel de convietuire se realiza alaturi de sotia legitima a concubinului, care, nefiind capabila de munca datorita unor incapacitati fizice(orbire, handicap etc.)accepta aceasta conformatie bigama penru a nu pierde beneficiile traiului alaturi de barbatul cu care se cununase si copiiilor, noua concubina venind sa suplineasca lipsurile unei vieti familiale implinite; pentru ca preotul refuza sa-I cunune din cauza legaturilor de rudenie dintre concubini; pentru a evita implicatiile succesorale in cazul concubininlor vaduvi si cu copii; datorita faptului ca legea nu le permitea barbatilor care nu realizasera serviciul militarsa se casatoreasca; dincauza opozitiilor familiale etc. Legiuitorul roman actual pare, ca in multe alte domenii de altfel, sa se indeparteze, prin abordarile sale, de principiul mult mai apropiat de realitate, al efectivitatii, promovat de CEDO, conform caruia dreptul trebuie sa se adapteze in mod partizularizat starilor de fapt reale si nu invers. Trebuie sa observam viziunea diferita asupra familiei, pe care o propune Curtea Europeana a Drepturilor Omului si care are in prim plan scopul casatoriei procreatia. Daca legea romana vede familia ca o unitate sociala care ia nastere prin incheierea casatoriei, jurisprudenta CEDO defineste familia ca uniune de persoane avand la baza faptul nasterii sau actul juridic al adoptiei. Consecintele sunt semnificative din moment ce legea face referire la conceptul de familie ca obiect al unei protectii la care e indatorat statul si, in aceeasi masura, societatea. Cu toate acestea, desi Curtea Europeana a Drepturilor Omului abordeaza o viziune bazata pe principiul efectivitatii vietii familiale, asimiland familia naturala familiei legitime, nu inlatura, totusi, sarcina probei in acest sens, ce revine concubinilor, sotii beneficiind de o prezumtie de viata familiala, avandu-si temeiul in actul casatoriei. Importanta acestei distinctii este esentiala daca o privim prin prisma protectiei juridice a concubinajului. Daca ar fi sa aplicam exclusiv dreptul intern: 1. Statul roman protejeaza prin norme specifice, familia. 2. Familia este vazuta in dreptul intern ca fiind intemeiata prin actul juridic al casatoriei. 3. Doar sotii au beneficiul unei protectii speciale a relatiilor lor personale si patrimoniale, nu si concubinii. Aceasta situatie este solutionata de prevederea constitutionala conform careia dispozitiile privind protectia drepturilor si libertatilor cetatenesti se interpreteaza conform instrumentelor internationale la care Romania este parte si care prevaleaza in raport cu dreptul intern cata vreme acesta din urma nu contine dispozitii mai favorabile(Costitutia Romaniei, art.20). In lumina acestor 2

interpretari, concubinii care sunt parinti si care dovedesc efectivitatea vietii lor familiale, vor beneficia de aceeasi protectie pe care legea o confera familiei, inteleasa ca uniune intemeiata pe actul casatoriei. Concret, datorita faptului ca jurisprudenta CEDO este izvor de drept intern, in speta Lupsa c. Romaniei , solutionata in 2006, statul romana fost gasit vinovat de incalcarea art.8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului(dreptul la respectul vietii familiale), datorita faptului ca a luat masura expulzarii concubinului care-si avea partenera de viata si copilul in Romania, prin care a rupt, in mod nejustificat, unitatea familiala a acestora. Codul civil actual este ostil fata de parteneriatele homosexuale, de aceasta data prevazand in mod explicit, desi indirect, ca statul roman nu recunoaste casatoria (art.259), logodna (art.266) sau parteneriatul civil incheiat, chiar in mod valabil, in strainatate, chiar daca acesta priveste cetateni straini, nu doar cetateni romani. Totusi, pentru a nu incalca indatoririle rezultate din aderarea Romaniei la UE, Codul civil asimileaza membrilor de familie pe partenerii de acelasi sex ori de sex diferit ai cetatenilor europeni, care au dobandit in mod legal acest statut, acestia avand dreptul de a-si stabili impreuna resedinta pe teritoriul statelor membre UE. Noul Cod civil nu reglementeaza, ca alte legislatii europene(ex.: cea franceza), concubinajul sau uniunea libera, care presupune o convietuire indelungata dintre doua persoane. In Romania nu putem vorbi despre concubinaj intre doua persoane de acelasi sex, desi acestea indeplinesc conditia convietuirii indelungate, intrucat legislatia nationala respinge, in mod expres, considerarea unei astfel de uniuni ca posibil fundament al unei familii, in vreme ce concubinajul heterosexual are potentialul de a deveni o familie prin faptul nasterii sau prin adoptie, dupa cum aratam anterior. Codul civil ia act de legatura efectiva existenta intre concubini printr-o dispozitie care, desi primordial este dispusa in interesul ocrotirii copilului natural, vine si in interesul concubinului mamei din timpul legal al conceptiunii. Astfel, dovada convietuirii sau doar a existentei unei relatii personale cu mama copilului, fara cerinta cohabitarii celor doi, este suficienta pentru a declansa incidenta noii prezumtii legale consacrate de Codul civil de la 1 octombrie 2011- aceea a paternitatii copilului natural. De asemenea, legea nationala inlesneste adoptia copilului deja adoptat de concubin, cu conditia participarii efective a adoptatorului la cresterea si educarea copilului vreme de cel putin 5 ani inaintea adresarii unei solicitari incaest sens. Concubinii au si dreptul de a opta pentru reproducerea medical-asistata cu tert donator, fara vreo cerinta suplimentara privind durata convieturii anterioare cu mama acestuia. In concluzie, desi legea romana confera tuturor cetatenilor libertatea de a stabili relatii personale si ocroteste viata privata si de familie a individului, remarcam, totusi, ca in vreme ce relatiile homosexuale, desi permise, sunt excluse in mod explicit din sfera relatiilor familiale, concubinajul sau uniunea libera dintre barbat si femeie, desi nu beneficiaza de un regim juridic distinct, ca in cazul logodnicilor si al sotilor, este protejat, in mod indirect, prin cele cateva reglementari amintite anterior, dovada a faptului ca legea se adapteaza din mers unui fenomen social tot mai des intalnit astazi. Desi legislatia familiei inca nu a ajuns in punctul unei recunoasteri juridice sui-generis a acestei stari de fapt, ca in cazul Frantei, evolutiile legislative si jurisprudentiale subscriu, totusi, acestei realitati.

Daca familia poate avea ca fundament, dupa cum aratam anterior, atat casatoria (Codul civil), cat si procreatia(CEDO), se pune problema care sunt criteriile dupa care se ghideaza persoanele de sex opus care decid sa-si organizeze traiul impreuna, in optiunea lor intre mariaj si concubinaj. Casatoria, dupa cum prevede si Codul nostru civil, este uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, realizata in conditiile legii, avand ca scop principal procreatia, secondata de functiile educativa si economica pe care le are, de asemenea. Ea presupune incheierea unui act civil, prin consimtamantul liber al viitorilor soti, cu respectarea unor solemnitati prevazute de lege drept conditii de validitate a acestuia (prezenta personala si interzicerea reprezentarii, 2 martori etc.). Actul casatoriei, desi are la baza acordul de vointa al sotilor, este distinct de contractul civil, prin aceea ca efectele sale sunt predeterminate, in mare masura, de lege, si nu lasate la latitudinea negocierilor dintre parti. Odata incheiata casatoria, sotii dobandesc o serie de drepturi patrimoniale, unul asupra celuilalt (in functie de regimul matrimonial pentru care opteaza legal/conventional) dar si o gama larga de indatoriri reciproce de ordin personal: indatorirea de fidelitate, de cohabitare etc. In plus, pentru a putea incheia actul casatoriei, viitorii soti trebuie sa indeplineasca o serie de conditii prevazute de lege (ex.:varsta minima, starea de sanatate etc.). Nasterea de copii le confera sotilor,in comun si in mod egal, indatoriri suplimentare de crestere si educare a acestora, in temeiul autoritatii parintesti de care se bucura prin lege. In caz de desfacere a casatoriei, legea vine cu noi conditii, consecinte si formalitati, care se inmultesc in situatia cuplului care a procreat. La o prima privire, barbatul si femeia care decid sa se casatoreasca, se supun in mod voluntar la restrangeri legale ale unor libertati de care, altfel, s-ar fi putut bucura in voie, si pe care, prin propria lor vointa, nu le este permis sa si le autolimiteze(ex.: daca sotii au indatorirea legala sa cohabiteze, lipsa unor motive temeinice de refuz al cohabitarii poate fi motiv de divort, in vreme ce conditionarea unui act de vanzare-cumparare intre concubini, de mentinerea starii de cohabitare atrage nulitatea pentru cauza imorala). In plus, daca nu opteaza pentru un regim alternativ, comunitatea legala ca regim matrimonial inseamna, pentru cei doi soti, o injumatatire a celei mai mari parti a veniturilor si bunrilor dobandite in timpul casatoriei de fiecare dintre acestia. Doi concubini, pe de alta parte, au deplina libertate in ceea ce priveste stabilirea relatiilor personale si patrimoniale dintre ei, nefiind supusi niciunui regim juridic impus de lege simplei unuini de fapt. Ca atare, ei au mult mai multa libertate si flexibilitate in ceea ce priveste eventualele modificari ce pot aparea in viata lor comuna, putand, oricand si fara vreo formalitate, sa puna capat traiului comun, fiecaruia revenindu-I bunurile proprii si pe care nu le-a dobandit in comun cu concubinul sau. In baza principiului ca beneficiaza de protectie egala copilul natural cu cel legitim, si cu ajutorul prezumtiei de filiatie nou instituite, copilul concubinilor va putea usor dovedi paternitatea partenerului mamei,dovedind starea de convietuire a acestora in timpul legal al conceptiunii sale. Analizand obiectiv toate cele de mai sus, se contureaza o situatie paradoxala: desi, la inceputuri, familia, ca unitate sociala de baza, s-a nascut prin starea de fapt a concubinajului, azi legea protejeaza mai bine pe cei casatoriti, iar cuplurile prefera sa se supuna tuturor restrangerilor de drepturi si indatoririlor pe care le implica uniunea legala, desi au o alternativa atat de liberala - cea a concubinajului.

In opinia mea, desi de cele mai multe ori casatoria urmeaza ori se suprapune uniunii libere, ca o stare juridica ce consfinteste si legitimeaza starea de fapt, ea are implicatii mult mai profunde in organizarea vietii comune a barbatului si femeii. Este lesne de observat ca, in societatile conservatoare ori religioase sau spirituale, casatoria joaca un rol mult mai important in organizarea celulara a societatii, intrucat in cadrul acestora functioneaza principiul supunerii la reguli, fie ele legitimate de originea divina, stramoseasca, etc. si mai putin acela al prevalentei libertatilor si drepturilor omului. Per a contrario, in natiunile civilizate, evoluate d.p.d.v. tehnic, tehnologic si juridic, care nu au o istorie veche, in care sunt exacerbate principiile democratice si drepturile omului, o astfel de uniune sau supunere este adesea vazuta ca o limitare si nu un legamant bazat pe iubire si incredere, de unificare in fapt si indrept a vietii celor doi soti. In ceea ce ma priveste, desi admit deplina libertate a fiecaruia in asi organiza viata si relatiile personale si familiale, si avantajele pe care, aparent, le are o uniune consensuala fata de cea legala, consider, subscriind la viziunea traditionala abordata si de Codului nostru civil, ca familia, in reala sa acceptiune, are la baza casatoria, care implica un angajament mai profund, personal si patrimonial, care dovedeste increderea sotilor unul in celalalt si in institutia familiei, si care, de ce sa nu admitem, este mai greu de rupt atat juridic si concret o alta garantie a demersului sotilor, voluntar sau impus , de a incerca sa previna destramarea familiei prin desfacerea casatoriei.

Surse documentare: 1. 2. 3. 4. 5. Dr. familiei Al.Bacaci, Viorica Dumitrache, Codruta Hageanu, ed. A7-a, CH Beck, Bucuresti2012 Noul Cod civil, comentariu pe articole Fl.A.Baias etc, CH Beck, Bucuresti 2012 Cercetarea monografica a familiei Xenia Costaforu, Tritonic, Bucuresti 2004 Protectia europeana a drepturilor omului Bianca Selejan-Gutan, CH Beck, Bucuresti 2011 Familia europeana,o incercare de antropologie istorica Jack Goody, Polirom,Bucuresti 2003