• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
PSIHODRAMA
Ce înseamnă psihodrama ?
Este o metodă de psihoterapie care explorează prin acţiune problemele individului.Se aseamănă cu teatrul. Este prin excelenţă o metodă de lucru în grup. În grupul de psihodramăfiecare persoană devine agent terapeutic pentru cealaltă. Se desfăşoară într-un loc specialamenajat, dotat cu o scenă, obiecte de recuzită, lumini colorate, un balcon. În psihodramă oamenii află ce înseamnă să înveţi prin a face. Grupul are o atmosferăprietenoasă şi stimulatoare care îndeamnă persoana să se exprime prin a pune în scenă diferitedimensiuni ale vieţii sale. Dând viaţa pe scena situaţiilor problematice, psihodrama faciliteazăstabilirea unui echilibru mai armonios între exigenţele intrapsihice şi cerinţele realităţii, prinredescoperirea şi antrenarea resurselor de spontaneitate şi creativitate ale persoanei. Omuldevine actorul propriei vieţi, un scenariu care se scrie în vivo. Scena înlocuieşte divanul şi devinespaţiul în care se pun în acţiune conţinuturile lumii interne. Aici individul se întâlneşte curesursele, îndoielile, dorinţele, blocajele şi visele sale pe care le explorează într-un cadrusecurizant.Psihodrama intervine în mod esenţial asupra relaţiilor; prin tehnicile sale specifice metodelor deacţiune (dublul, inversiunea de rol, oglinda, solilocviul, sociometria), ea produce o restructurare amodurilor disfuncţionale de "a fi" în raport cu ceilalţi, provoacă persoana să descopere răspunsurinoi la o anume situaţie şi să devină o fiinţă autonomă şi spontană.
Dicţionar de psihodramă
 ATOM SOCIAL
Atomul social este unitatea socială ulterior indivizibilă la care un individ participă pentru a-şisatisface propria nevoie de expansiune afectivă. Fiecare individ poate să se recunoască într-unnumăr indefinit de atomi sociali, după cum indefinite sunt şi criteriile după care pot fi specificaţiatomii sociali cărora le aparţin. Poate fi vorba despre familie, de locul de muncă, de clubulsportiv, de grupul parohial, de amicii de week-end şi aşa mai departe. Miliarde de atomi socialise încrucişează, se intersectează şi se multiplică în cursul unei vieţi umane; fiecare din noi eprotagonistul şi artizanul formării, creşterii, multiplicării, dizolvării şi renaşterii tuturor atomilor sociali care se compun şi se descompun în caleidoscopul universului uman. Se poate spune căun atom social a ajuns la o structură semnificativă pentru un individ dat, când între acesta şicelelalte persoane prezente în aceeaşi unitate socială s-au stabilit relaţii emoţionale reciproce.Un atom social nu e o simplă construcţie a minţii: e o reţea reală de energie care radiază de lafiecare individ şi se reîntoarce la acesta într-o continuă mişcare determinată de forţe mutualede atracţie şi respingere prezente în fiecare moment al existenţei sale.
CREATIVITATE 
Creativitatea constituie cea mai înaltă formă de inteligenţă pe care o cunoaşte omul şireprezintă o forţă care cuprinde întreg universul, prin care acesta apare în continuă evoluţie.Creativitatea e ceva nedefinit în stare potenţială, dar care se defineşte în actul concret: aşadar ceea ce există e doar actul concret, a cărui caracteristica e aceea de a furniza răspunsuriadecvate la situaţii noi sau răspunsuri noi la situaţii deja experimentate. În fiecare actcreativitatea se regăseşte de la un grad maxim (act vital, original, nou) la un grad zero (actautomat, reflex, repetitiv). În univers cunoaştem creativitate biologică, care e cauza evoluţieispeciilor. La om sunt evidente forme de creativitate cum ar fi cea religioasă (din punct de
1
 
vedere istoric prezentă drept capacitate de a propune noi norme şi interpretări vieţii umane),cea artistică şi aşa mai departe. Dar există şi creativitatea mai puţin evidentă a actelor din viatacotidiană: actul creativ, de fapt, nu e doar acela al geniului; fiecare persoană, chiar dacă cuintensităţi diferite, produce acte creative. Moreno vede tocmai în această entitate, universalprezentă la om, elementul pe care se bazează creşterea individului şi a societăţii: viitorul uneiculturi depinde de creativitatea oamenilor.
DUBLU 
Vorbim despre funcţia de dublu când, în interacţiunea dintre A şi B, polaritatea A îi oferă lui Bstimuli care determină în acesta o dinamică mentală orientată spre discurs interior şi dialog cusine însuşi. Rezultă că rolul lui A este al celui care-l provoacă pe B să exploreze înăuntrul său,din ce în ce mai profund, în căutarea de sentimente, imagini, senzaţii, rămase până acum închise în intimitatea sa. Relaţia care exprimă funcţia de dublu este aceea care, în istoriaevolutivă individuală, apare prima: mama este dublu în raport cu copilul; ea e cea care "citind"nevoile copilului poate să dea un răspuns adecvat acestuia. Dar "nevoia de dublu" nu seepuizează în zorii vieţii noastre: de-a lungul întregii noastre existenţe ne trezim în situaţiirelaţionale în care e necesar să stimulăm sau să ne fie stimulată auto-observarea şi auto-recunoaşterea. Funcţia de dublu se desfăşoară în situaţii încărcate de acea atmosferăempatică care favorizează disponibilitatea la deschidere interpersonală şi la reciprocitate încomunicare. O persoană reuşeşte să fie dublu pentru alta datorită capacităţii sale deidentificare, în timp ce fiecare poate fi dublu pentru sine în măsura în care e capabil deintrospecţie.
GRUP 
Psihodrama constituie un instrument de intervenţie adecvat pentru grupurile mici: într-o sesiunevedem reunite între 3 şi 12 persoane. Participanţii la grup urmează să fie activaţi depsihodramatist/director într-o secvenţă de activităţi care face să circule energie, cunoştinţe, emoţiireciproce ( tele pozitiv ). Directorul, prin intermediul consemnelor sale, propune activităţi capabile săcreeze secvenţe de acţiuni care să provoace acel sentiment de încredere, acea dorinţă de intimitate,acel curaj de a experimenta roluri temute sau necunoscute, care sunt premisa pentru a intra înexperienţa psihodramatică; el ajuta grupul să intre în sentimente cu polaritate pozitivă, careeliberează spontaneitatea şi dorinţa de expansiune afectivă. Eventualele conflicte, tensiuni, suferinţeurmează să fie focalizate asupra singurului individ care le poate înfrunta psihodramatic, şi anumeprotagonistul. Grupul de psihodramă se configurează astfel ca o realitate psihologică "sui generis", în măsura în care se caracterizează - din punctul de vedere al trăirii - ca o situaţie care oferăprivilegiul unei stări de bine, redirecţionând aspectele de suferinţă la dimensiunea lor intrapsihicăindividuală, care va fi înfruntată în acel moment al muncii cu protagonistul. Astfel grupul sedefineşte, prin experienţa fiecăruia din componenţii săi, ca o lume auxiliară în care membrii îşi oferăreciproc experienţe de susţinere, contribuind în acest fel la nutrirea, întărirea şi restabilirea sineluifiecăruia.
ÎNTÂLNIRE 
Pentru Moreno un Eu si un Tu stabilesc un raport adevărat de reciprocitate doar atunci când fiecaredin cei doi reuşeşte să se imagineze şi să se simtă în pielea celuilalt. Astfel, ei realizează întâlnirea,aşadar starea de a fi împreună, regăsirea, cea de a fi în contact fizic, a se vedea şi observa, a împărtăşi, a iubi, a înţelege, a se cunoaşte intuitiv prin intermediul liniştii sau al mişcării, alcuvântului sau al gestului. Acest mod de a concepe poziţia unei persoane în raport cu alta a găsit oformulare poetică din 1914, când tânarul Moreno publica la Viena lucrarea "Invitaţie la o întâlnire".Aceasta contine versurile intitulate "Motto", a căror parte centrală exprimă clar concepţia morenianareferitor la întâlnire: O întâlnire în doi: ochi în ochi, rând pe rând. Şi când îmi vei fi alături îţi voi luaochii şi îi voi pune în locul alor mei şi tu îmi vei lua ochii şi-i vei pune în locul alor tăi, atunci eu te voiprivi cu ochii tăi şi tu mă vei privi cu ai mei.
2
 
INVERSIUNE DE ROL
Datorită inversiunii de rol protagonistul joacă o parte a celuilalt, obligându-se astfel să-şi menţinăeul-oservator decentrat în mod constant în raport cu eul-actor, făcându-l pe acesta din urmă să nuacţioneze într-un mod oarecare, ci în conformitate cu ceea ce i-a fost semnalat. Acesta, cînd estecufundat în acţiune, nu va putea evita acţiuni noi şi spontane de care observatorul său va deveniconştient, tezaurizându-le. Bogăţia acestei funcţii izvorăşte practic din capacitatea sa de a face eulobservator să culeagă "noi adevăruri", acţionând şi depăşind în mod natural blocaje emotive şiprejudecăţi cognitive, chiar deja cristalizate.
EU AUXILIAR 
Se cheamă eu auxiliar fiecare membru al grupului care a fost ales de protagonist să joace o partedin reprezentaţia psihodramatică care se desfăşoară şi care, de aceea, a fost scos din auditoriu şiurcat pe scenă ca actor. Acest actor întrupează, în aici şi acum-ul psihodramatic, fantasmeleaparţinând lumii protagonistului şi relaţiilor sau aspectelor acestuia (ex.: o teamă, o dorinţă, un ideal,o suferinţă fizică…) cât şi alţi semnificativi (persoane sau alte realităţi personificate) din viaţa sareală. Datorită întruchipării realizate de eul auxiliar, protagonistul poate întâlni în afara sa acestefantasme devenite acum distincte şi tangibile. Aşadar, în primul rând, favorizează o conştientizaremai clară a existenţei lor, a caracteristicilor lor, a valenţelor lor şi a pregnantei emotive pentruprotagonist; în al doilea rând face ca acesta să se relaţioneze experimentând noi echilibre şi noimodalităţi, mai funcţionale pentru economia să internă şi mai adaptate la realitatea externă.
PROTAGONIST 
Moreno scrie astfel despre protagonist : " Acestuia i se cere să fie el însuşi pe scenă, să reprezintepropria lume privată. El trebuie sa fie el însuşi, nu un actor, dat fiind faptul că un actor esteconstrâns să-şi sacrifice propria lume pentru rolurile impuse de autorul operei ce urmează sa fie jucată. Subiectul, când este suficient de încălzit pentru ceea ce trebuie să facă, reuşeşte săfurnizeze cu relativă uşurinţă - prin intermediul acţiunii - o dare de seamă din viaţa sa cotidiană, datfiind ca nimeni nu e mai competent decât el însuşi să se reprezinte. El trebuie să acţioneze liber, pemăsură ce conţinuturile i se înfăţişează în minte: de aceea e indispensabil ca el să fie aşezat într-uncontext de libertate de exprimare, de spontaneitate. O importanţă deosebită revine reprezentăriiscenice: aceasta ajută subiectul să depăşească nivelul exprimării prevalent verbale, incorporândnivelul acţiunii. Sunt forme diverse de reprezentare: a pune în acţiune un rol doar imaginat, areproduce o scenă întâmplată, a trăi o problemă actuală presantă, a exprima aspecte creativeproprii, a le experimenta chiar în viziunea unei situaţii viitoare, şi aşa mai departe…Procesul depregătire al protagonistului pentru reprezentarea psihodramatică urmează să fie stimulat cunumeroase tehnici, al căror scop nu e cel de a transforma protagonistul într-un actor, ci mai degrabăde a-l stimula pe acesta să fie pe scenă ceea ce este cu adevărat şi mai adânc si mai explicit decâtapare în viata cotidiană ".
PSIHODRAMATISTUL (DIRECTORUL)
Psihodramatistul (numit si director de psihodramă) este - în cadrul sesiunii psihodramatice -terapeutul, iniţiatorul acţiunii, regizorul reprezentării şi analistul materialului emoţional care apare.Termenul de director se referă la rolul activ ce caracterizează prezenţa sa în timpul unei sesiuni delucru. El participă cu toată personalitatea să în relaţiile cu membrii grupului, arătându-şidisponibilitatea în a se face "cunoscut" în umanitatea sa specifică, evitând atitudinea neutrăprezentă în alte forme de psihoterapie, atitudine care provoacă activarea fantasmelor transferenţialedin partea membrilor grupului. Directorul favorizează crearea unei experienţe relaţionale directe,imediate, plină de emoţii, într-o formă pozitivă de raport interpersonal. Pentru a fi eficient, directorultrebuie să-şi elibereze propria spontaneitate şi să simtă tele faţă de protagonist şi membrii grupului.
SCAUNUL AUXILIAR 
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...