Professional Documents
Culture Documents
ro Home
Definiţii
De ce parapsihologie?
Un răspuns simplu, dar adevărat ar putea fi că tentaţia de a sonda necunoscutul din noi
rămâne una dintre cele mai fascinante. Dacă ai ales să parcurgi acest site, cu siguranţă că
ai fost atras de ceea ce se află în spatele activităţilor conştiente, de acele mistere atât de greu
sondabile ale fiinţei umane.
Însă, forţele latente ale subconştientului şi inconştientului uman abia au început să fie
explorate sub lumina focalizată a interogaţiei ştiinţifice. Omul “se încăpăţânează în preajma
acestui abis atrăgător, în sondarea neexploratului. El intră pe tărâmul oprit, în efortul de a pipăi
impalpabilul, în a arunca o privire invizibilului…. Şi astfel, se pătrunde în impenetrabil şi aşa se
intră în dezmărginirea condiţiei finite” (Victor Hugo).
1
Stările modificate ale conştiinţei reprezintă o realitate ce pune sub semnul întrebării multe
dintre datele clasice ale psihologiei, aşa cum tahionii în fizica cuantică, încălcând în mod
flagrant legea cauzalităţii, pun în dificultate bazele fundamentale ale fizicii clasice.
Omul nu poate evita experienţa stărilor modificate de conştiinţă ce exhală dintotdeauna un iz
puternic de transcendenţă, readucând în atenţie conotaţia metafizică a actelor sale. Prin astfel
de stări psihice (relaxare, vizualizare, meditaţie etc.) el poate evada din stihia contingentului şi
a perisabilităţii.
Unul din cele mai mari mistere ale lumii este lumina. Spaţiul şi timpul îşi extrag proprietăţile
din constanţa vitezei luminii şi mai mult decât atât, sunt legate între ele. Einstein a postulat o
singură realitate fixă: aceea a luminii.
Arthur Stanley spunea în cartea sa "Natura lumii fizice": "În lumea fizică noi asistăm la un joc
de umbre reprezentând drama noastră contemporană. Umbra cotului meu se odihneşte pe cea
a mesei şi umbra cernelii acoperă umbra hârtiei. Toate acestea sunt simbolice iar fizicianul le
lasă acest caracter. Atunci survine spiritul alchimist care transmută aceste simboluri... Pentru a
conchide într-o constatare categorică, substanţa lumii este mentală (s.n.).”
Iar James Jeans spune în "Universul misterios": "Gândirea modernă tinde din ce în ce mai mult
spre o realitate nonmecanică, universul ne apare mai degrabă ca un gând uriaş decât ca o
imensă maşinărie." În aceste viziuni Universul material are o natură relativă şi mentală - pe
care unii au numit-o iluzorie. O astfel de concepţie ne conduce la o explicaţie a fenomenelor
parapsihologice, fiind concepută în viziunea iniţiaţilor yoghini contemporani.
Prima comandă Divină a creaţiei a fost "Dumnezeu a spus: Să fie lumină! Şi a fost lumină!" -
lumina este deci esenţa structurală a lumii - HIRANYA GRABHA sau Embrionul de aur al
budiştilor. Viziunile de lumină abundă şi la misticii creştini: "Dacă ochiul tău este sănătos, tot
corpul tău va fi umplut de lumină", spune apostolul Matei.
Înţelepţii Orientului afirmă că fenomenele parapsihologice pot fi realizate de toţi cei care au
înţeles direct că esenţa creaţiei este lumina. Nu există minune care să nu poată fi redată prin
efecte fotografice sau cinematografice. Din punct de vedere vizual cinematograful poate realiza
orice minune: să se inverseze cursul obişnuit al fenomenelor, să se joace cu spaţiul şi timpul.
Cinematograful realizează virtual minunile sfinţilor ce pot fi concretizate tot prin raze
luminoase. Cinematograful poate fi folosit pentru a explica secretele creaţiei - un amestec de
umbre şi lumini - planul cauzal, etc. Omul apare astfel ca o ţesătură de lumină sau, cum spune
vrăjitorul yaqui Don Juan, “un ou de lumină”.
După ce am analizat fenomenul luminii atât din punct de vedere fizic cât şi spiritual, ne putem
pune întrebarea dacă există vreo legătură între aceste două genuri de manifestări. Vom urmări
să facem în continuare o paralelă, de altfel inedită, din câte ştim, nerealizată până acum, între
lumina fizică şi lumina spirituală.
Culorile aurei
2
Culorile fac parte în mod intim din viaţa noastră. Ele ne influenţează şi sunt în acelaşi timp o
reflectare a noastră. Le folosim pentru a descrie starea noastră de sănătate fizică, mentală,
atitudinile, reacţiile, chiar şi experienţele spirituale prin care trecem. Dacă vom asculta cu
atenţie ce vorbesc oamenii, vom observa cât de des este folosită culoarea ca parte integrantă a
vocabularului nostru:
“Astăzi văd viaţa în roz.”
“S-a făcut roşu de furie.”
“Situaţia e cam albastră.”
“Era verde de invidie.”
“Are o inimă de aur.”
Culoarea este dată de o anumită frecvenţă de vibraţie a luminii. Lumina are mai multe
frecvenţe principale şi nenumărate frecvenţe secundare sau compuse, care sunt, de fapt,
nuanţele. Dacă ţinem o prismă în lumina soarelui, pe suprafaţa opusă vor apărea în evantai
toate culorile curcubeului, sau ROGVAIV, după iniţialele lor (roşu, oranj, galben, verde,
albastru, indigo şi violet).
Energiile specifice fiecărei persoane, energii care formează aura persoanei respective, sunt
caracterizate de lumină şi culoare. Claritatea, intensitatea şi repartizarea culorilor aurei ne
oferă informaţii privind starea fizică, emoţională, mentală şi spirituală a unei persoane. Pe
măsură ce perseverăm în aplicarea tehnicilor yoga vom începe să detectăm din ce în ce mai
clar culorile aurei. Dar acesta nu este decât un prim pas, care trebuie să fie urmat în mod
necesar de înţelegerea şi interpretarea acestor percepţii.
Cu toţii suntem sensibili la culori şi la ceeea ce ne indică ele, dar nu dăm suficientă atenţie
acestui fapt. Fiecare a remarcat efectele diferite pe care le au culorile din ambianţa noastră,
felul cum o anumită culoare se potriveşte unei anumite persoane şi alteia nu, sau senzaţia că
unei persoane îi lipseşte “culoarea” din obraji. Toate acestea sunt percepţii intuitive ale aurei.
Diferitele culori sunt energii distincte, care au efecte clare, obiective şi specifice asupra
noastră. Atunci când începem să percepem culorile subtile ale aurei, trebuie să avem în vedere
că ele au o multitudine de nuanţe, şi că este nevoie de timp şi de experienţă pentru a fi siguri
de semnificaţia lor. Iată în continuare câteva lucruri pe care trebuie să le avem în vedere:
1) Culorile care sunt mai apropiate de corpul fizic reflectă de obicei starea acestuia. Culorile
aflate mai la periferia aurei reflectă energiile emoţionale, mentale şi spirituale.
2) Cu cât culorile sunt mai clare şi mai bine definite, ele arată că aura este pură şi armonioasă.
Culorile închise, tulburi reflectă dezechilibre, excese sau alt gen de probleme.
3) Culorile închise dar care sunt foarte intense şi strălucitoare indică un nivel dominant de
vibraţie a energiilor foarte înalte. Nu trebuie să ne pripim spunându-ne că ar fi ceva negativ
dacă vedem o culoare mai închisă.
4) Aura conţine de obicei mai multe culori. Fiecare culoare reflectă aspecte diferite.
Combinaţiile sunt foarte variate, în funcţie de complexitatea individului în cauză. Experienţa ne
va învăţa ce raport există între diferitele culori şi care este efectul acestor combinaţii.
5) Atunci când începem să vedem aura altor persoane, nu trebuie să uităm că o vedem prin
propria noastră aură, şi deci percepţiile noastre pot fi subiective. De aceea, trebuie să ne
cunoaştem mai întâi propria aură. Pentru aceasta, putem face exerciţii de vizualizare a aurei în
oglindă.
6) Este foarte important să nu judecăm oamenii după ceea ce vedem în aura lor. Atât
percepţiile noastre, cât şi modul în care le interpretăm depind în mare măsură de starea în
care ne aflăm la momentul respectiv.
7) Pentru a ne dezvolta intuiţia, putem pune întrebări legate de ceea ce observăm şi de ce
credem noi că înseamnă aceste observaţii. Astfel, cu ajutorul răspunsurilor şi reacţiilor
celeilalte persoane, ne putem verifica atât observaţiile cât şi interpretările pe care le-am dat.
8) Aura se schimbă în mod frecvent. Culorile cele mai apropiate de corp (30-60 cm.) se pot
schimba de mai multe ori în cursul unei zile. Fiecare emoţie puternică sau activitate mentală
3
importantă pot determina fluctuaţii în culoarea şi luminozitatea aurei. De asemenea, aura se
schimbă pe parcursul vieţii, odată cu evoluţia (sau involuţia) persoanei respective. Pe măsură
ce ne dezvoltăm capacitatea de a vedea aura, vom descoperi că fiecare individ are o culoare
(sau mai multe) dominantă, care ne indică nivelul său de conştiinţă.
9) Primele culori care apar de obicei în urma trezirii clarviziunii sunt nuanţe de gri şi albatru
pal, care sunt legate de corpul eteric, structura energetică cea mai apropiată de corpul fizic. Nu
trebuie să ne descurajăm dacă nu vedem imediat toate culorile, ci să perseverăm în realizarea
acestor exerciţii. Mulţi oameni care văd că, după o perioadă de practică entuziastă, rezultatele
nu sunt spectaculoase, se descurajează şi încetează practica. Dar şi aici, cheia este constaţa.
Dacă practicăm zilnic, vom avea primele rezultate clare după patru până la şase săptămâni.
10) Pe măsură ce ne dezvoltăm văzul subtil, vom începe să vedem aura a tot ce ne înconjoară.
Acest fenomen poate deveni însă deranjant. Anumite tehnici urmăresc să ne înveţe cum să
controlăm acest fenomen, declanşându-l la voinţă. Este bine să nu divulgăm ceea ce am văzut
decât dacă persoana respectivă ne cere aceasta.
Semnificaţia culorilor
Culorile pot fi constructive sau distructive. Pot stimula sau dezamăgi, atrage sau respinge. Pot
avea chiar caracter masculin sau feminin. Atunci când le distingem în aură, ele oferă indicaţii
asupra personalităţii, stării de spirit, maturităţii şi sănătăţii individului. E nevoie de multă
practică pentru a ajunge să interpretăm corect toate nuanţele pe care le observăm în aură.
Dezvoltându-ne viziunea aurică, vom deveni conştienţi de importanţa culorilor în viaţa noastră
şi de cum le putem folosi cu inteligenţă pentru a transforma în bine atât conjuncturile vieţii
noastre cât şi pe noi înşine. Sunt informaţii care se pot transforma într-un instrument
redutabil. De la hainele pe care le purtăm, cum ne decorăm camera, sau cum ne tratăm
diverse afecţiuni, putem face în aşa fel încât întreaga viaţă să devină precum un curcubeu
strălucitor, o punte către desăvârşire.
Vom examina în continuare culorile principale şi energiile lor corespondente la orice nivel:
Roşu
Roşul este culoarea focului şi a forţei vitale primare. Este energia dătătoare de viaţă. Este
fierbinte. Poate indica pasiune, o minte şi o voinţă puternice. Este o culoare puternică,
nuanţele ei pot indica furie, iubire pasională, ură. Este culoare care influenţează sistemul
circulator, pe cel reproducător şi trezirea capacităţilor şi talentelor latente. Prea mult roşu sau o
nuanţă tulbure reflectă stimulare, inflamare sau dezechilibru. Poate reflecta nervozitate,
temperament aprins, agresivitate, impulsivitate sau excitare.
Portocaliu
Portocaliul este culoarea căldurii, creativităţii şi emoţiilor. Indică bucurie, curaj şi un caracter
sociabil. Este o culoare care poate reflecta deschiderea către dimensiunile subtile ale
manifestării. În funcţie de nuanţă, poate indica dezechilibru emoţional, agitaţie, mânie sau
ostentaţie. Poate exprima de asemenea îngrijorare şi vanitate.
Galben
Galbenul este una dintre culorile care se pot observa cu uşurinţă în aură. Galben pal în jurul
conturului părului indică optimism. Galbenul este culoarea activităţii mentale şi a luminii solare.
Arată deschidere către a învăţa, iluminare, înţelepciune şi inteligenţă. Nuanţele pastelate
reflectă deseori entuziasmul, forţa ideilor şi dezvoltarea spirituală (în special când este aproape
alb). Galbenul indică şi trezirea clarviziunii şi a telepatiei.
Nuanţele mai închise sau tulburi pot reflecta gândire şi analiză excesive. Poate reflecta criticism
exagerat, dogmatism şi sentimentul de nerecunoştinţă din partea celorlalţi.
Verde
Verdele este culoarea sensibilităţii şi compasiunii. Reflectă creşterea, simpatia şi calmul. Poate
indica o persoană de încredere, deschisă la minte şi pe care te poţi baza. Verdele strălucitor cu
nuanţe de albastru în aura cuiva arată puteri tămăduitoare. Este o culoare a bunăstării, forţei
şi prieteniei. Nuanţele închise sau tulburi de verde pot reflecta nesiguranţă sau zgârcenie.
Verdele tulbure reflectă deseori gelozia şi un caracter posesiv. Mai pot arăta de asemenea
îndoială şi neîncredere.
4
Albastru
După galben, albastrul este cea de-a doua culoare care poate fi văzută cu uşurinţă în aură.
Este culoarea calmului şi a liniştii. Reflectă devotament, adevăr şi seriozitate. Poate indica
înclinaţii către claraudiţie şi telepatie. Nuanţele deschise de albastru reflectă o imaginaţie
activă şi o bună intuiţie. Nuanţele închise pot indica sentimentul de singurătate, care la un
anumit nivel reflectă căutarea de Dumnezeu. Albastrul intens indică cinste şi discernământ.
Poate indica, de asemenea, o persoană care şi-a găsit sau este aproape de a-şi găsi vocaţia.
Nuanţele tulburi de albastru pot reflecta blocarea percepţiilor, melancolie, grabă şi îngrijorare,
dominare, teamă, uitare şi hipersensibilitate.
Violet
Violetul este culoarea transformărilor, a îmbinării inimii cu mintea, a fizicului cu spiritualul.
Reflectă independenţă, intuiţie şi în acelaşi timp o activitate dinamică şi semnificativă a viselor.
Arată o persoană în căutare. Nuanţele purpurii indică abilitatea de a acţiona cu judecată şi simţ
practic. Nuanţele pale şi clare de violet pot reflecta umilinţă şi spiritualitate. Cele purpurii-
roşiatice pot indica o mare pasiune sau putere a voinţei, şi, de asemenea, nevoia pentru mai
mult efort individual. Nuanţele închise şi tulburi arată nevoia de a se depăşi o anumită situaţie.
Pot reflecta, de asemenea, o imaginaţie erotică intensă sau tendinţa de a fi extrem de
răbdător, nevoia de simpatie şi sentimentul de a fi neînţeles.
Roz
Rozul este culoarea compasiunii, iubirii şi purităţii. Poate reflecta bucurie, confort şi un puternic
sentiment de camaraderie. Rozul în aură indică o persoană cu caracter liniştit, modest, care
iubeşte arta şi frumuseţea. În funcţie de nuanţă, rozul poate reflecta, de asemenea, lipsa de
maturitate, în special nuanţele tulburi, şi tendinţa către minciună. Mai poate indica timpul unei
noi iubiri sau al unei noi viziuni.
Auriu
Auriul este culoarea care reflectă energia spirituală dinamică şi o anumită cosmizare a
persoanei. Reprezintă cele mai înalte energii ale devoţiunii şi reinstaurării armoniei universale.
Indică entuziasm puternic şi inspiraţie profundă. Reflectă timpul revitalizării.
Nuanţele tulburi arată faptul că persoana respectivă se află încă în plin proces de trezire către
aspiraţii mai înalte şi încă nu a ajuns să-şi clarifice influenţa acestora asupra direcţiei propriei
existenţe. Cu alte cuvinte, procesul alchimic este în plină desfăşurare: individul lucrează la
transformarea vieţii sale în aur.
Alb
Albul este deseori vizibil în aură, ca o umbră diafană, ca un substrat pentru celelalte culori.
Albul conţine în el toate culorile, şi când apare cu forţă în aură, aceasta se petrece în corelaţie
cu alte culori. Acesta este criteriul după care ne dăm seama dacă este vorba de o percepţie
reală sau doar de o slabă percepţie a aurei. Atunci când albul este o culoare de sine stătătoare
în aură, reflectă spiritualitate, adevăr şi puritate. Arată faptul că energia persoanei respective
se purifică. De multe ori reflectă şi o extraordinară creativitate.
Gri
Este o culoare a iniţierii, a trezirii unor capacităţi înnăscute. Nuanţele de argintiu reflectă o
trezire a energiilor feminine, care stau la baza iluminării, intuiţiei şi imaginaţiei creatoare.
Nuanţele de gri închis arată dezechilibru fizic, egoism sau necesitatea de a nu lăsa ceva
neterminat.
Maron
Este o culoare destul de des întâlnită. Arată uneori lipsă de energie sau dezechilibru. Dar este
şi culoarea pământului, care poate indica atunci când apare în jurul picioarelor o nouă creştere,
stabilirea de noi rădăcini şi nevoia de împlinire. Este o culoare care reflectă un caracter laborios
şi spirit de organizare. Cafeniu în zona capului indică lipsă de discernământ. În zonele centrilor
energetici (chakra) arată faptul că aceştia trebuie purificaţi, energiile fiind blocate.
Negru
Negrul este culoarea cea mai discutabilă a spectrului auric. Este o culoare care, atunci când
apare în aură, poate reflecta o stare de auto apărare sau faptul că persoana are secrete.
Indică, de asemenea, iminenţa unei noi înţelegeri asupra responsabilităţilor şi datoriilor
personale. Negrul poate indica dezechilibru şi probleme fizice, dacă apare în jurul corpului fizic.
Localizat la marginea exterioară a aurei, negrul indică existenţa unei găuri, care apare la cei
5
dependenţi de droguri, alcool sau tutun şi la persoane care au fost victime ale unor abuzuri în
copilărie.
Ce este holismul?
6
împrăştiere). Însă această împrăştiere nu se produce la întâmplare, ci ascunde o ordine
globală, după cum vom vedea.
În 1971, David Bohm, un fizician bine cunoscut care a lucrat cu Einstein, a propus un model
holografic de organizare a universului. Holograma i-a sugerat lui Bohm ideea unui nou tip de
descriere a realităţii: ordinea înfăşurată. Este vorba de o ordine ascunsă, exprimând natura
profundă a realităţii, distinctă de ordinea desfăşurată, alcătuită din manifestări secundare.
Ordinea desfăşurată este fragmentată, în timp ce ordinea înfăşurată se prezintă ca un flux care
nu poate fi înţeles prin descompunere în părţi, ci numai prin comportamentul său de ansamblu.
A luat astfel naştere o nouă paradigmă în explicarea naturii: paradigma holografică.
Pribram, auzind de studiile lui Bohm, şi-a dezvoltat şi mai departe ideea sa, afirmând că de
fapt, creierul uman funcţionează ca o hologramă, adunând şi citind informaţii dintr-un univers
holografic. În biologie, în special prin ideile lui Karl Pribram (Languages of the Brain, 1971); s-a
ajuns la ideea că "structura de adâncime" a creierului este esenţial holografică. Aceasta
înseamnă că informaţia este în aşa fel distribuită în creier încât fiecare fragment poate
reproduce informaţia întregului. Ideea lui Pribram a primit un suport puternic din partea
rezultatelor de laborator, care a pus în evidenţă faptul că structurile cerebrale văd, gustă,
miros şi palpează printr-o suis generis analiză matematică a frecvenţelor temporale şi spaţiale.
Deşi modelul holografic a generat răspunsuri fecunde, el a ridicat totuşi o întrebare care
devenise obsesivă vis-à-vis de teoria sa: Cine priveşte holograma? Cine este "omuleţul ascuns
în omuleţ"? ("the little man inside the little man"), "fantoma din maşină", cum se exprimă
Arthur Koestler.
Dacă o asemenea întrebare i-a pus în încurcătură pe toţi, de la Aristotel încoace, nu cumva ea
este o întrebare greşită sau cel puţin greşit formulată? se întreabă Pribram. Nu cumva lumea
nu este alcătuită din obiecte, ci are o structură holografică? Pribram era frapat de ideea că
matematica creierului ar putea fi o formă mai primitivă de lentilă, fără de care am putea
cunoaşte o lume organizată prin frecvenţe, o lume constând numai din evenimente. Bohm
observă şi el că de la Galilei încoace ştiinţa a obiectivat natura, privind la ea prin lentile.
Reprezentările cerebrale n-ar putea fi o anumită stare a universului?
Chiar o distribuţie aşa zis “întâmplătoare” se bazează pe principii holografice şi deci este
determinată. "Incertitudinea apariţiei unor evenimente este numai superficială..." Dincolo de
apariţiile întâmplătoare se ascund unele simetrii fundamentale. Implicaţiile principiilor de mai
sus sunt nenumărate. Se ştie că anxietatea subminează capacitatea de învăţare. O înţelegere
mai adâncă a creierului ca analizator complex de frecvenţe poate determina un respect mai
mare pentru diferenţele individuale care se manifestă în stilul de învăţare.
Teoria holografică aduce aminte de ideea lui Pierre Teilhard de Chardin privind reprezentarea
noosferei sub forma unei pânze plantare invizibile a conştiinţei în evoluţie. La frecvenţe care în
mod normal nu sunt percepute, apar aspecte noi ale realităţii. În artă, universaliile ar putea
reflecta relaţii fundamentale de simetrie, frecvenţe, relaţii de fază la care creierul nostru
răspunde.
Reacţiile la ideile lui Pribram şi Bohm au fost nenumărate. Evans Harris Walker a conturat o
mecanică cuantică a fenomenelor psihice, acordând o atenţie specială evenimentelor
cerebrale subatomice. Melvin Werbach crede că holograma conferă pentru prima oară o bază
ştiinţifică unei viziuni holistice.
Contribuţie remarcabilă a fizicii moderne, holograma are la bază o idee ingenioasă, care a fost
preluată imediat de biologie. Iată cum o descrie biologul LYALL WATSON: dacă laşi să cadă o
pietricică într-un lac, ea va produce un şir de valuri regulate, care se propagă în cercuri
concentrice. Dacă lăsăm să cadă două pietricele identice în puncte diferite ale lacului, cele
două şiruri de valuri asemănătoare se vor propaga unele spre celelalte, în ambele sensuri.
Acolo unde se produce o întâlnire a unor valuri provenind din puncte diferite, ele vor interfera.
Dacă vârfurile acestor valuri intră în contact, ele vor acţiona împreună şi vor produce un val de
o înălţime dublă. În schimb, la joncţiunea dintre vârful unui val şi fundul altui val, cele două
valuri se vor neutraliza reciproc, producând o porţiune calmă a apei. Diferitele combinaţii
7
posibile ale celor două situaţii au drept rezultat final o distribuţie complexă de ondulaţii ale
apei.
Un fenomen asemănător se produce cu undele luminoase. Lumina cea mai pură de care
dispunem este aceea produsă de un laser care trimite un fascicul de raze în care toate undele
sunt de aceeaşi frecvenţă, ca aceea produsă de o pietricică ideală într-un lac perfect. Când
două raze ale laserului interferează, ele produc o alternare de ondulaţii luminoase şi
întunecoase care poate fi înregistrată pe o placă fotografică. Dacă o rază, în loc să vină direct
de la laser, este reflectată mai întâi de un obiect cum ar fi faţa omenească, configuraţia
rezultată, deşi foarte complexă, poate totuşi să fie înregistrată. Se obţine astfel o hologramă a
feţei umane.
Pe o placă fotografică, lumina vine din două surse: direct de la obiect şi indirect, prin
intermediul unei oglinzi care deviază spre placă un fascicul de raze provenind de la obiectul
considerat. Rezultatul nu mai seamănă cu obiectul, dar imaginea obiectului poate fi
reconstituită cu ajutorul unei surse coerente de lumină, cum este un fascicul de laser. Se
obţine astfel o imagine tridimensională proiectată în spaţiu, la o oarecare distanţă de placa
fotografică.
Proprietatea fundamentală a hologramei constă în aceea că dacă holograma este sfărâmată,
atunci orice parte, oricât de mică a ei, reconstruieşte întreaga imagine.
Aşadar, holografia este o metodă de fotografiere fără lentilă, în care câmpul de unde luminoase
împrăştiate de un obiect este înregistrat pe o placă, sub forma unei configuraţii de interferenţe.
Dacă înregistrarea fotografică - holograma - este plasată într-un fascicul coerent de lumină
cum este laserul, modelul originar de unde luminoase este regenerat, sub forma unei imagini
tridimensionale, deşi, în absenţa lentilei - focalizatoare, placa prezintă o aparentă dezordine.
Experimentarea unor dimensiuni superioare are loc doar odată cu trăirea experienţelor de
ordin mistic, a extazului spiritual. În lucrarea sa “Explorând a patra dimensiune” (1996),
pornind de la datele fizicii cuantice, John D. Ralphs include ca elemente definitorii pentru cea
de-a patra dimensiune: 1) logica cuantică (tertium inclus faţă de tertium exclus din logica
clasică - cu alte cuvinte o logică unde este posibila şi o a treia posibilitate pe langă adevărat
sau fals) şi 2) deschiderea faţă de argumentul metafizic. “Este foarte posibil (în sensul că
ipoteza nu poate fi infirmată) ca noi să nu putem vizita sau reprezenta mintal centrul
universului nostru hipersferic din acelaşi motiv pentru care gândăceii nu se pot scufunda sau
zbura, deoarece evoluţia nu ne-a înzestrat cu organele sau aptitudinile necesare, astfel încât,
explorarea noastră ştiinţifică nu poate să ţină pasul cu noţiunile noastre matematice care nu
sunt atât de limitate” (p.61,1994).
Despre lucrările profesorului John A. Wheeler de la Universitatea din Princeton, Arthur Koestler
scria: “Superspaţiul lui Wheeler (care are un număr infinit de dimensiuni) prezintă câteva
trăsături remarcabile; una dintre ele este multipla conectivitate. Aceasta înseamnă, într-un
limbaj mai accesibil – şi mai simplificat – că regiunile care, în spaţiul nostru simplu,
tridimensional, sunt foarte îndepărtate una faţă de cealaltă, pot fi temporar aduse în contact
prin tuneluri sau “găuri” în superspaţiu” (p.78). Koestler subliniază că acestea nu echivalează
cu “găurile negre”.
Supoziţia că ar exista o a patra dimensiune duce la concluzia că ar fi posibil, ca oricare două
locuri din universul nostru, indiferent cât de îndepărtate ni se par unul de celălalt, pot fi foarte
apropiate în acea dimensiune, astfel încât, ideile noastre despre spaţiu, formă şi distanţă se
pot dovedi înşelătoare. Acesta a fost numit paradoxul EPR. Presupunând că există o a patra
dimensiune, devine clar că un eveniment ce se desfăşoară la Londra poate afecta un obiect din
New York pentru că, în a patra dimensiune, cele două puncte sunt foarte apropiate, pentru că
există între ele o legătură cvadridimensională.
La acest fapt se referă denumirea propusă de autor: “caracteristica de multiplă conectivitate”.
Dacă a patra dimensiune există, atunci, ar putea exista şi alte universuri decât al nostru,
separate de noi prin distanţe scurte în acea dimensiune sau aflate de cealaltă parte a unei
“bariere cvadrisimensionale”.
8
Aşadar, universul în care trăim nu e decât o parte a adevăratei realităţi. Este ca şi cum am
căuta să surprindem mişcarea reală a unui peşte într-un acvariu: dacă privim din faţă,
observăm o anumită mişcare şi o anumită poziţionare a sa în spaţiu. Dar dacă o cameră de
filmat ne înfăţişează simultan mişcarea peştelui de pe o latură a acvariului şi de deasupra sa,
aproape că nu vom recunoaşte că este acelaşi peşte şi acelaşi acvariu, pentru că imaginile ne
apar complet diferite, cu sisteme de referinţă distincte.
La fel ar putea fi interpretate şi fenomenele paranormale. Privite din alt unghi, ele nu sunt
decât reflexii, efecte ale unor fenomene ce au loc de fapt, într-o altă dimensiune, superioară,
mai subtilă, insesizabilă pentru cele cinci simţuri grosiere cu care suntem înzestraţi. Astfel,
teleportările, nu ar fi decât mişcarea în alte dimensiuni, pe care noi încă nu o percepem în
totalitatea ei, ci doar un anumit segment al ei.
Dacă universul nostru este cvadridimensional, nu mai putem spune că în el mai există vreun
obiect tridimensional. Totul , fie el viu sau mort, praf, apă, stea sau atom este
cvadridimensional. “Cu adevărat, nota Emerson Pugh, dacă creierul uman ar fi atât de simplu
încât noi să-l putem înţelege, atunci noi am fi atât de simpli încât nu l-am putea înţelege”.
Existând o a patra dimensiune îi putem asocia un al şaselea simţ care să opereze în acea
dimensiune, care poate aduce informaţii, idei, emoţii.
Multipla conectivitate a spaţiului cvadridimensional presupune că oricare două puncte din
universul nostru, indiferent la ce distanţă ar fi unul de celălalt, pot să se afle, aproape în
contact unul cu celălalt, printr-o extradimensiune. Proiecţiile astrale şi-ar explica astfel
posibilitatea şi ar apare ca o activitate desfăşurată într-o altă dimensiune. De altfel, între
siddhis-urile pe care le dobândesc unii yoghini este şi acela al invizibilităţii. Unde “dispare” însă
yoghinul în timpul cât el nu mai este perceptibil pentru cei din jur? Deşi el nu este vizibil pentru
simţurile grosiere, yoghinul rămâne o “absenţă prezentă”, vehiculând elemente ale unei alte
dimensiuni.
Sylvan Muldoon nota de asemenea, că “proiecţia astrală nu este doar pentru cei aleşi; orice om
are la dispoziţia sa forţe latente care necesită doar o acţionare corectă. Este o idee
preconcepută aceea că persoana care se poate proiecta în astral este una dotată cu o
individualitate astrală anormală, cu totul diferită de a semenilor săi; iar eu vă asigur că trupul
fizic joacă un rol tot atât de important în aceste fenomene ca şi cel astral, în general,
anormalitatea existând în corpul fizic, nu în cel astral”. Autorul însuşi a trecut prin prima
experienţă de decorporalizare la vârsta de doisprezece ani, dezvoltându-şi apoi capacitatea de
a o repeta după bunul său plac.
Interpretarea fenomenului morţii este din această perspectivă, identică cu aceea a înţelepţilor
orientali: moartea nu există. Ea nu e decât o trecere, într-o altă dimensiune, doar a corpurilor
noastre subtile, lăsând în lumea fizică trupul supus imperfecţiunilor şi degradării. Poetul John
Dryden spunea în versurile sale că “Moartea în sine nu-i nimic, ci noi ne temem/ De-a fi ceea
ce nu cunoaştem şi unde nu ştim.”
În hipnoză, perceperea unei alte persoane ca fiind prezentă, deşi totuşi ea nu se află în
încăpere, este echivalentă cu perceperea ei într-o altă dimensiune. Ca fenomen borderline, de
graniţă, între normal şi parapsihologic, hipnoza ilustrează clar capacitatea creierului de a
suprima sau reorienta impresiile senzoriale.
Referindu-se la halucinaţiile produse de narcoticul LSD, Lyall Watson scrie: “Cuvântul iluminare
este interesant în acest sens deoarece lumina pare să joace un rol deosebit în cadrul
transcendenţei. Halucinaţiile vizuale constituie aspectul cel mai caracteristic al stării create de
LSD şi unele studii au desoperit că celulele retinei reacţionează în întregime pe cont propriu. În
lipsa stimulului creat de undele de lumină specială, ele trimit la creier semnale cu privire la o
întreagă galaxie de lungimi de unde şi frecvenţe care aparent, nu există la acea vreme şi în
acel loc. Creierul vede acele lumini şi culori, aşa cum vede imaginile dintr-un vis…”
În cazul fenomenului EPR, nu se poate detecta nici un efect intermediar şi nu există nici o lege
previzibilă a variaţiei în funcţie de distanţă, deci nu poate fi formulată nici o explicaţie în
termeni fizici, ortodocşi. Teoria sugerează că, un obiect poate afecta un altul la o oarecare
distanţă, prin simplul fapt că ambele există în acelaşi univers, care, sub unele aspecte se
comportă ca un singur organism.
Pentru unii, această “explicaţie” frizează misticul, iar paradoxul EPR este o ilustrare a acestui
tip de dihotomie care apare mult prea frecvent în gândirea ştiinţifică modernă, în care adevărul
deducţiilor imediate (mai ales al celor confirmate experimental) este acceptat, dar concluzia
9
mult mai importantă – anume, că ceva este serios în neregulă cu bazele concepţiei umane
despre realitate – este ignorată în tăcere.
În rândul fizicienilor există părerea unanimă că natura luminii este unul dintre cele mai mari
mistere ale ştiinţei actuale. Ea poate fi gândită fie ca o vibraţie continuă a câmpurilor electrice
şi magnetice, fie ca un şuvoi de “gloanţe” de energie (“fotonii”). În orice experiment sau
concurs de împrejurări, se aplică doar una dintre aceste descrieri şi se pare că nu există cazuri
în care să poată fi descrise la fel de bine în oricare dintre aceşti termeni.
Mai mult, faimoasa ecuaţie a lui Einstein, E=mc2 unde c, viteza luminii este evident un factor
cheie, arată că aceste “gloanţe” pot fi transformate în materie solidă. Nu este de mirare că
visul fiecărui tânăr fizician promiţător este acela de a găsi o explicaţie care să combine ambele
aceste caracteristici într-o singură descriere, în pofida cocluziei lui Heisenberg, că acest lucru
este fundamental imposibil.
Referirea la “lumină” în acest context este desigur o stenogramă pentru “radiaţia
electromagnetică” sau r.e.m. – căci lumina vizibilă este doar o mostră infimă (având o gamă de
lungimi de undă care atinge cu greu 2:1) a uriaşei game de asemenea unde, care cuprinde de
la undele radio de frecvenţă foarte scăzută, cu lungimi de undă de 60 mile sau mai mult, până
la razele X şi Gamma.
Ideea că “nimicul” are proprietăţi fizice pare absurdă şi fizicianul teoretician se va grăbi să
arate că acestea sunt doar concepte convenţionale, “expresii simbolice” care ne ajută să
exprimăm faptele observate în termeni destul de inteligibili. Cu toate acestea, este deosebit de
semnificativ faptul că această caracteristică fundamentală a spaţiului vid este atât de des
asociată timpului – cum este cT în ecuaţia lui Minkowski – şi “pozează drept” altă dimensiune.
“Natura radiaţiilor electromagnetice care include lumina, iradierea de căldură, razele X şi
undele radio, este un mister care pare să fie strâns legat de existenţa unor paradimensiuni”
(Ralph, p.78, 1994).
Această teorie devine conexă într-un anumit fel, cu teoria pluralităţii dimensiunilor conştiinţei.
În fapt, dimensiunile conştiinţei, despre care vorbeşte McLaughlin, nu reflectă decât
dimensiunile acestei lumi în formele lor vizibile sau invizibile.
Etapele vizualizării
Este evident că orice analiză teoretică, oricât de complexă şi profundă ar fi, nu poate nicicum să înlocuiască experienţa
directă a vizualizării. De aceea este necesar să amintim care sunt fazele unui proces de vizualizare, înţeles în esenţă ca
un proces de autocunoaştere şi autocontrol.
a) Prima etapă este relaxarea care poate fi atinsă cu uşurinţă, uzând fie de metodele moderne de relaxare, (training
autogen Schultz, metode sofrologice, relaxarea progresivă a lui Jacobson etc.), fie prin însuşirea unor tehnici străvechi -
sursă de inspiraţie pentru cele dintâi – cum este Shavasana (sau “postura cadavrului”) cunoscută în yoga de mii de ani.
Simpla autosugestie cu un conţinut specific relaxării poate avea un efect neaşteptat.
b) Concentrarea este etapa următoare şi constă în capacitatea de focalizare a întregii energii mentale asupra unui singur
obiect, imagine. Interiorizarea, alungarea gândurilor parazite, îndepărtarea fluctuaţiei mentale sunt piedicile ce trebuie
înlăturate pentru a realiza o bună concentrare. Ea poate fi la început realizată asupra unui obiect exterior (în acest sens
yantras – imaginile simbolice folosite în yoga, sunt recomandate – figura …). Ulterior, obiectul asupra căruia s-a făcut
concentrarea, poate fi interiorizat, continuându-se concentrarea mentală cu o mai mare focalizare, pentru ca ea să nu
dispară din câmpul mental. Această ultimă fază presupune un autocontrol superior al propriilor gânduri, controlul
respiraţiei şi realizarea unei profunde relaxări şi interiorizări. În momentul în care imaginea obiectului ne rămâne în faţa
“ochiului minţii” constantă şi o putem “privi” cu claritate, în toate însuşirile sale caracteristice înseamnă că am atins o
bună concentrare.
c) Contemplarea detaşată a acestor însuşiri ar fi etapa următoare. Faptul contemplării oferă individului posibilitatea
reconsiderării sensului obiectului asupra căruia s-a concentrat. A contempla înseamnă a pătrunde în nivelurile sensului
şi semnificaţiei nevăzute, ocultate, din acel obiect. O mătură ca obiect al concentrării poate părea ceva anost, fad, lipsit
de interes. Pătrunzând mai adânc în contemplarea măturii se ajunge la sensul ei, acela de a face curat, de a înlătura
murdăria. Mai mult, a face curat înseamnă la un nivel superior a purifica, a clarifica, a limpezi, a atinge puritatea
absolută. Şi acest proces contemplativ poate fi aplicat oricărui lucru din lume. Pentru cel care ştie să contemple lumea
cu adevărat, sensurile profunde ies la iveală şi nimic nu mai poate fi considerat atunci, ca fiind absolut bun sau absolut
rău, doar urât sau doar frumos. Fiecare lucru, fiinţă, îşi are în fond un rost superior de a fi. Trebuie doar să învăţăm să
privim, să contemplăm, căutând mereu să conferim semnificaţii profunde lumii în care trăim.
d) Ultima etapă este evident vizualizarea propriu-zisă, fază în care devenim capabili să pătrundem din interiorul
conştiinţei, consistenţa imaginii care ne apare acum clar în ecranul mental, cu toate însuşirile sale.
10
top Înapoi la început
Exerciţii de vizualizare
Pentru cel ce doreşte să pună în practică vizualizarea se recomandă câteva exerciţii care trebuie executate pe un fond de
relaxare totală, încadrate într-un spaţiu mental neafectat.
Efectele vizualizării nu sunt regăsite doar în domeniul predilect al psihoterapiei. La fel de bine, medicina străveche a
utilizat vizualizarea ca mijloc de însănătoşire, de vindecare a afecţiunilor corpului.
Babilonienii, egiptenii, grecii din antichitate, utilizau tehnica vizualizării pentru vindecare, considerând că fiinţe
supranaturale şi demonii cauzau boala. Vindecarea consta în rituri magice şi religioase.
1) Un prim exerciţiu constă în vizualizarea unui obiect simplu, de dimensiuni mici, bidimensional, cum ar fi o figură
geometrică (triunghi, cerc). Imaginea mentală care apare poate să nu fie perfect identică cu cea reală, ceea ce nu
diminuează calitatea vizualizării.
Vizualizarea obiectelor simple, tridimensionale, familiare (măr, floare, ceaşcă) se desfăşoară astfel: obiectul va fi aşezat
în faţă, fără alte obiecte în jur, care să distragă atenţia; după câteva minute de concentrare imaginea va fi interiorizată şi
va fi contemplată cu ochiul minţii, conştientizându-se culoarea, forma, neregularităţile, încercând să pătrundem mai
adânc în sensul şi semnificaţia sa.
2) Exerciţiul următor are ca scop surprinderea mentală a mişcării obiectelor. Se va imagina cum ne mişcăm lent în
jurul obiectului privind şi înregistrând detaliile, schimbările de unghi şi perspectivă.
Impresia de mobilitate mentală poate fi obţinută imaginându-vă că acţionaţi faţă de anumite obiecte: priviţi o maşină;
imaginaţi-vă că vă aşezaţi la volan; priviţi apoi din toate unghiurile posibile. Un alt procedeu este acela de a ne imagina
obiectele mişcându-se în jurul nostru, după care ne mişcăm noi în jurul lor. Aceste exerciţii de vizualizare conferă în
final controlul imaginaţiei.
3) Urmează, în ordinea complexităţii, dezvoltarea capacităţii de a vizualiza, transformarea imaginii. Imaginarea
succesivă a unei săli de teatru pline, apoi goală, cu luminile stinse, mişcarea dinaintea spectacolului, sau imaginarea
procesului de creştere, dintr-un bob, a unei plante până la rodire, sunt doar câteva exemple.
4) O ultimă etapă este aceea a vizualizării unei persoane. Deşi vom relua pe larg această etapă ca fiind esenţială în
tehnicile pentru experienţa în afara corpului, notăm că este importantă alegerea unei persoane cunoscute, dragi; ne vom
imagina culoarea ochilor, pielea, părul, forma gurii, nasul, corpul persoanei, felul cum stă. Urmărim de exemplu,
atitudinea ei într-o conversaţie, tonul, gesturile, expresia feţei la despărţire.
Se constată adesea, că mulţi indivizi au dificultăţi în a se vedea pe sine în viziunile create. Pentru a înlătura acest
neajuns, se va folosi exerciţiul autocontemplării în oglindă, de preferinţă nud.
5) Alte exerciţii de vizualizare
Aceste exemple de vizualizare nu vor rămâne însă la stadiul unor imagini mai mult sau mai puţin clare, ci vor fi
îmbogăţite ulterior cu senzaţii diverse: vom mirosi mărul imaginat, îl vom gusta, îl vom pipăi, vom auzi motorul
maşinii, vom simţi mirosul florii imaginate, vom auzi tonul vocii persoanei cu care discutăm imaginar sau vom simţi
atingerea sa pe umăr.
• O pădure în munţi - pacientul urcă în munţi şi descrie priveliştea, aceasta evidenţiind trăirile subiective faţă de
cariera sa;
• Vizualizează o casă şi camerele componente (simbolul personalităţii lui);
• Situaţiile sexuale – care trădează modul de raportare la celălalt în situaţii intime;
• Leu într-o cuşcă, junglă, deşert - reflectă tendinţele agresive;
• O mlaştină în marginea pajiştii – el trebuie să descrie figura ce emerge din acel loc.
• Pacientul se vizualizează la o distanţă sigură de pădure sau cuşcă;
Psihosintezele reprezintă o serie de tehnici descrise de Roberto Assagioli şi vizează integrarea armonioasă a naturii
umane în ansamblul social. Printre ele se află şi metoda de vizualizare simbolică. El utilizează patru tipuri de simboluri
în terapie:
• sinteză-integrare (balanţă);
• relaţii umane armonioase (două palme bătându-se una de alta);
• simbolul masculinităţii şi feminităţii (ceaşca de aur);
11
• stări afective.
Această tehnică ne ajută să găsească imaginea vizuală ce corespunde gândirii nonverbale.
12
Aşadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde implicaţii în viaţa noastră cotidiană, în starea noastră de sănătate
şi chiar în obţinerea unor performanţe mai mult sau mai puţin, de natură paranormală. Deşi acest termen impropriu
“paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o transcendere a normalităţii ci, pur şi simplu o reconsiderare a sa, în cazul în
care fiecare dintre noi ar înţelege şi ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind - să recunoaştem – atât de
accesibile…
Prin dedublare controlată, înţelegem separarea deplin conştientă a corpului de structurile subtile, în aşa manieră încât
fiinţa devine conştientă de unul sau mai multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se deplaseze în spaţiu,
liber, independent de structura sa grosieră (corpul fizic).
Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin conştient - în decursul unei experienţe de dedublare:
A) La întoarcere, subiectul păstrează din experienţa lui şi din tot ce a putut percepe şi îndeplini în această stare de
dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară decât amintirile din viaţa sa curentă.
B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la dispoziţia sa toate amintirile stării de veghe; în consecinţă el
posedă cunoaşterea imediată a caracterului excepţional al acestei experienţe, graţie unui ”sui generis” sentiment
inefabil, care scapă descrierii.
C) În afara cazurilor excepţionale şi incomplete, dedublarea este voluntară, deci succede practicii exerciţiilor al căror ţel
este de a induce această stare. Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult timp înainte de a se produce
prima dedublare. Perseverând, în această metodă, după prima dedublare realizată, toate celelalte se succed mult mai
uşor.
Călătorii extracorporale
13
pentru a se proiecta în alte dimensiuni ale realităţii, unde conceptele de spaţiu şi timp terestru
sunt depăşite. Astfel, este posibil să călătoreşti în imediata vecinătate în lumea fizică pentru a
vizita un prieten sau un părinte, sau departe de lumea fizică, în sfere astrale
superioare”(p.93).
Experienţele multiple relatate de-a lungul timpului, unele dintre ele fiind consemnate de
oamenii de ştiinţă, dovedesc pe de-o parte că, în fapt, corpul fizic nu este decât un vehicul al
Sinelui iar ca urmare, ideea supravieţuirii - într-o formă subtilă – după încetarea funcţiilor
corpului fizic nu mai pare un fapt ireconciliabil.
Condiţiile dedublării
14
asupra unor obiective şi principii de viaţă superioare, până în ziua în care vom ajunge să găsim
satisfacţie şi fericire totală în aplicarea principiilor eterne ale vieţii”(p.63).
“Puteţi avea o viaţă completă în celălalt plan, ne atenţionează autorul în continuare. Prima oară
când veţi face dragoste în astral veţi fi uimit cât de satisfăcătoare şi totală poate fi această
experienţă. După aceea, când veţi face dragoste în realitatea terestră, este posibil să simţiţi
lipsa desăvârşirii pe care aţi cunoscut-o dincolo” (p. 22).
Gavin şi Ivonne Frost (1998) propun o pentagramă a condiţiilor necesare pentru dedublare:
• Necesitatea urgentă – ea reprezintă scopul ales pentru conştientizarea astrală;
• Emoţia - reprezintă unul dintre elementele de bază ale pentagramei. În ceea ce
priveşte călătoria astrală, cea mai dăunătoare emoţie este frica. Dacă apare frica de
ceea ce s-ar putea întâmpla, dedublarea nu se va putea realiza. Alte stări emoţionale
inhibitorii, cum ar fi furia, de asemenea împiedică producerea acestui fenomen.
• Condiţiile de mediu. Din multiple experienţe realizate, concluzia a fost că următoarele
condiţii sunt cele mai adecvate :
• Securitate – asigurarea izolării de anturaj;
• Poziţia corpului – trebuie să fie relaxată, nemişcată, cu capul spre est;
• Temperatura – 22-23oC par a fi ideale;
• Obiectele şi perturbările magnetice – se vor îndepărta toate obiectele de pe
corp: bijuterii, agrafe etc. dar şi cablurile electrice, prelungitoare etc.
• Intensitatea luminii – încăperea să fie aproape întunecată;
• Zgomotul – se va realiza practica într-o perioadă liniştită a zilei.
• Dieta – frugală, cu cel puţin două ore înainte de exersare.
• Activitatea sexuală – o persoană frustrată sexual nu va putea realiza cu uşurinţă
dedublarea astrală. Există însă şi posibilitatea obţinerii satisfacţiei sexuale în astral şi
din acel moment dorinţa de a trăi astfel de experienţe poate deveni o forţă capabilă să
producă fulgerător dedublarea.
• Timpul – cel mai potrivit moment al zilei este seara, între orele 22 şi 23.
Dedublarea conştientă
În timpul viselor fiecare dintre noi experimentează de fapt dedublarea astrală spontană.
Înţelepţii vechii Indii afirmă că “somnul ne este dat pentru a ne aminti de moarte, în timp ce
visele ne obişnuiesc cu lumile astrale.”
Adepţii teoriei corpurilor subtile susţin de altfel, că acestea ar fi explicaţia odihnei ce survine în
timpul somnului şi anume, desprinderea corpului astral şi reîncărcarea lui cu energii subtile.
Somnul indus prin intermediul somniferelor este superficial, fiind neodihnitor şi nici nu permite
apariţia viselor, tocmai pentru că un astfel de somn nu facilitează desprinderea corpului astral
de corpul fizic.
Mulţi cercetători au abordat problema proiecţiilor astrale conştiente, dirijate şi mai mult, au
afirmat că fiecare individ este capabil să performeze la un moment dat o astfel de experienţă.
Cercetători ca Robert Monroe, Raymond Reant, Jeanine Mora, Ph.D. Keith Harary şi Pamela
Weintraub, Gavin şi Yvonne Frost au trecut chiar la elaborarea unor programe concrete, prin
respectarea cărora oricine ar putea “învăţa" să practice proiecţia astrală. În toate aceste
metode, controlul mental al gândurilor şi emoţiilor este esenţial. Conştientizarea etapelor unei
relaxări profunde, o treptată detaşare de lumea exterioară, de lucrurile care ne atrag în mod
obişnuit este de asemenea necesară. Este necesară mai întâi amplificarea capacităţii de a se
interioriza, de a aprofunda propriile stări psihice după care, abilitatea de expansionare a stării
de conşiinţă în forma proiecţiei astrale se va dezvolta treptat. Dar pe lângă acestea,
perseverenţa, răbdarea şi încrederea sunt trăsături de caracter indispensabile unei depline
reuşite.
Dedublarea conştientă poate avea loc şi prin tehnici de inducţie: în transe, dans şamanic,
hiperventilaţie. Practicate în cadrul unor căi spirituale, aceste experienţe trebuie să se afle sub
directa îndrumare a unui maestru spiritual, întrucât producerea bruscă a stării de dedublare
poate duce la şoc psihic, emoţional, asfixiere, supraexcitare, hiperventilaţie, intoxicare, anoxie.
De exemplu, Jeanine Mora consideră ca fiind esenţiale în învăţarea proiecţiei astrale
următoarele elemente:
15
• Relaxarea – înţeleasă ca procedeu neuromuscular prin care se elimină anxietatea,
stresul, gândurile negative, tensiunile interioare. În mintea noastră, menţionează
autoarea, trebuie să avem mereu sugestia: “fii relaxat!”
• Respiraţia trebuie să fie completă, amplă, naturală şi trebuie să cuprindă cele trei etape,
aşa cum sunt ele descrise în cadrul tehnicilor yoghine de Pranayama: abdominală,
toracică şi claviculară. Lipsa unei bune oxigenări micşorează capacitatea de concentrare
şi oboseşte prematur creierul. De asemenea, respiraţia completă yoghină ne poate
ajuta la trezirea armoniasă a celor şapte chakras, ceea ce va face ulterior posibilă şi
dedublarea strală.
• Concentrarea constă într-un efort de voinţă şi este tradusă în acea capacitate de a fi
absorbiţi de un obiect de o idee, fără nici un “parazit” mental, înseamnă a fixa
“receptorul nostru de unde radio” (creierul) pe lungimea de undă fără să captăm toate
interferenţele care se regăsesc şi care bruiază emisia. Concentrarea înseamnă în fapt un
control mental cât mai bun. Pentru a obţine concentrarea este necesar să ne relaxăm
mai întâi. “Lăsăm gândurile şi imaginile să plutească. Lăsaţi-le să treacă fără a le reţine.
Nu căutaţi să le opriţi în mod voluntar. Cu cât veţi vrea să le îndepărtaţi cu atât ele vor
fi mai prezente. Încetul cu încetul ele vor diminua şi vor dispare. Subiectul asupra
căruia vrem să ne concentrăm va apare fără dificultate. Poate părea o stare de reverie
sau de absenţă.” Şi autoarea mai adaugă: ”Fiţi prezenţi în ceea ce faceţi. Consideraţi
orice activitate ca fiind interesantă… Lăsaţi-vă absorbiţi de ea.”
Chiar dacă ştiinţa nu a reuşit prin metodele actuale să decripteze misterul profund al
fenomenului dedublării, chiar dacă instrumentele sale, actualmente prea grosiere – potrivite
unor investigaţii mai degrabă de ordin materialist decât subtil şi spiritual – nu au reuşit să
înregistreze decât sporadic rezultate pozitive în experienţele de laborator este puţin probabil că
ele vor rămâne în afara înţelegerii şi cunoaşterii umane.
Fenomenele paranormale, în ansamblul lor, reiterează problema existenţială a unui Giordano
Bruno sau Galilei, a unui Leonardo Da Vinci sau Jules Vernes în care, proiecte şi idei ce păreau
doar o fantasmă, o elucurbaţie a unei minţi halucinante au devenit în timp o realitate
incontestabilă. Până însă la acel moment al certitudinii ştiinţifice în ce priveşte explicaţiile şi
reproductibilitatea lor, proiecţiile astrale rămân un fenomen fascinant şi totodată abordabil de
către fiecare dintre noi.
Trezirile spontane în somn reprezintă germenii rari şi rudimentari ai dedublării. Poate vi s-a
întâmplat spre dimineaţă, mai ales când somnul este uşor, să puteţi spune: ”În acest moment
visez…” Această idee, chiar dacă nu o definim prin limbajul gândirii, o sesizăm printr-o intuiţie
imediată pe care nu am putea să o contestăm.
Dacă aşa ceva ni s-a întâmplat deja, trebuie să ştim că acesta este germenul stării de trezire în
vis sau dedublare conştientă. Insistăm asupra acestui fapt înţelegând corect că această stare
este doar germenele a ceea ce noi urmărim de fapt.
Pe de o parte, intensitatea acestei cunoaşteri imediate ar trebui multiplicată de o mie, de un
milion, de un miliard de ori, pentru ca ea să se apropie de sentimentul de realitate pe care îl dă
dedublarea; pe de altă parte, în dedublare apar elemente destul de diferite de cele ale visului.
”Dedublarea, nu este de fapt un vis?”
La confruntarea cu fenomene precum dedublarea sau visul conştient, mulţi se întreabă:
”Dedublarea, nu este de fapt un vis?” Am putea chiar să adăugăm că există vise trăite,
studiate de psihologia contemporană şi că, de fapt, dedublarea nu este nimic altceva decât o
reverie în care eşti adormit. Este astfel necesar să punem în paralel caracteristicile diferite ale
lor pentru a clarifica această situaţie abordând diferenţele şi similitudinile acestor procese
(visul şi dedublarea).
Diferenţele ce există între vis şi dedublare
Similitudinile între vis şi dedublare
Metode de obţinere a dedublării
16
Diferenţele ce există între vis şi dedublare pot fi exprimate sintetic, într-un tablou
comparativ.
VISUL DEDUBLAREA
1. Intervine in mod spontan la aproape toţi 1. nu survine decât după o lungă practică a
oamenii. exerciţiilor respiratorii şi musculare iniţiatice.
(Apreciem că putem considera nerelevante aproape
toate relatările pretinselor dedublări survenite în
perioada acestei pregătiri).
2. în mod accidental visul poate fi provocat de o 2. este în mod accidental deranjată de cea mai
uşoară excitaţie a organelor de simţ în timpul mică excitare a simţurilor: un mic zgomot, o
somnului; atingere uşoară sau o lumină, întrerup plimbarea
visele agreabile pot fi produse prin excitaţii prin lumile subtile cu o senzaţie de revenire bruscă
senzoriale adecvate. în corp, şi astfel, un rezultat magnific şi dificil de
dobândit este compromis de un detaliu, printr-o
senzaţie penibilă şi dezagreabilă.
3. subiectul resimte impresia unei activităţi 3. subiectul ştie că se află într-o activitate mentală
mentale şi psihice obişnuite. şi psihică excepţională.
4. subiectul trece de la o imagine la alta fără a 4. subiectul poate să-şi reamintească în timpul
păstra amintirea celei precedente şi fără a o dori călătoriei psihice tot ce s-a întâmplat în orice
pe următoarea. moment şi poate să-şi dirijeze actele prin
exercitarea voinţei ca şi în starea de veghe.
5. este practic inutil să decidem, atunci când ne 5. este foarte uşor să facem o programare a
aflăm în stare de veghe, să visăm despre un proiecţiei astrale şi reuşita este asigurată dacă
subiect anume, şi cu atât mai mult să îndeplinim înainte de a adormi luăm decizia de a merge precis
un anume act sau gest în timpul visului. într-un anumit loc; în timpul trezirii în somn
Unii urmăresc să relizeze o programare a visului această stare intervine asemenea senzaţiei
înainte de culcare, dar în măsura în care nu se realizării unui act prestabilit.
obţine conştienţa în timpul somnului, rezultatele Observaţie: dacă în starea de veghe este necesar
sunt anemice. un efort prelungit pentru a provoca dedublarea,
dimpotrivă, înainte de a adormi nu este necesar să
ne concentrăm în mod special asupra unei decizii
pentru a o îndeplini (dacă acest fenomen intervine).
Efortul de voinţă pentru a ne deplasa într-o zonă
anume chiar îndepărtată sau a face un gest nu este
nevoie să fie mai mare decât cel de a decide să ne
punem, de exemplu, pălăria pe cap.
Dacă proiecţia în astral se produce, suntem
aproape siguri că îndeplinim deciziile stării de veghe
cu un sentiment subiectiv de libertate şi uşurinţă,
doar dacă nu cumva în urma unei decizii luate în
stare de dedublare, ne hotărâm în ultima clipă să
ne schimbăm decizia.
6. procesele de gândire, raţionamentele se 6. procesele de gândire, raţionamentele continuă în
continuă rareori şi în mod dificil; deşi sunt aşa manieră încât revenită în starea normală, fiinţa
semnalate şi câteva probleme rezolvate în timpul nu-şi condamnă judecata pe care o avusese în
somnului (cazul descoperirii tabelului periodic al starea de dedublare, pentru că gândeşte în aceeaşi
elementelor de către Mendeleev), se constată mai manieră în ambele stări.
des că găsim exactă şi perfectă o soluţie care ne
va părea absurdă în momentul trezirii.
7. imaginile sunt de intensitate medie în raport cu 7. imaginea posedă aproape întotdeauna o
cele ale vieţii curente, uneori mai intense, alteori intensitate extraordinară raportată la aceea a
mai puţin, alteori chiar mai slabe ca în cazul stărilor de veghe sau de vis. Din această cauză ea
viselor în care se percep doar imagini alb-negru. este foarte veridică şi în primele dăţi pare chiar
miraculoasă.
17
top Înapoi la început
Similitudinile între vis şi dedublare pot fi şi ele evidenţiate prin câteva elemente comune ce
apar în desfăşurarea celor două fenomene:
• A. În vis, ca şi în dedublare, natura imaginii este aceeaşi fără a fi uşor de definit exact
această natură. Este precum în cazul în care ne gândim la o floare; chiar imaginea ei
mentală vizualizată cu precizie, posedă ceva foarte diferit-din punct de vedere
subiectiv-de visul acestei flori:cu excepţia celor cu o mare forţă de vizualizare visul pare
mai clar şi mai real decât floarea voluntar imaginată. Ori, imaginile care survin în timpul
dedublării sunt mai aproape de acelea ale visului şi decât de acelea ale imaginaţiei
trezite. Am putea chiar spune că în gama impresiilor vii ale imaginilor formate apare
mai întâi floarea imaginată, apoi floarea visată şi, în fine, floarea percepută în timpul
trezirii în somn; aceasta din urmă reprezintă, un al treilea eşalon superior.
• B. În vis, ca şi în dedublare, succesiunea imaginilor este foarte rapidă; ele nu sunt
legate între ele prin cauze, efecte, obiceiuri şi necesităţi ineluctabile ca şi majoritatea
imaginilor din viaţa curentă. Astfel, cel care decide să urce scara treaz este obligat să
calce pe fiecare treaptă; dar în vis acestea vor putea fi sărite imediat sau pot foarte
bine în timpul urcării să se transforme în munţi sau în lacuri. Este într-un anumit fel
identic şi în dedublare: şi într-unul şi în altul, din cazuri, imaginile apar mult mai
neprevăzut decât în viaţa curentă, lumea astrală fiind caracterizată de o mult mai mare
libertate de acţiune decât cea fizică.
18
aprofundaţi-vă relaxarea, concentrându-vă asupra luminii din spatele pleoapelor
dumneavoastră.
• Etapa nr.4: starea vibratorie
Sunteţi acum pe deplin relaxat şi interiorizat. Concentraţi-vă asupra unui alt punct,
situat la treizeci de centimetri depărtare de fruntea dumneavoastră. Faceţi efortul de a
îndepărta acest punct, progresiv, deasupra dumneavoastră, şi spre spate, spre creştetul
capului, apoi imaginaţi planul, paralel cu corpul dumneavoastră, care conţine acest
punct. Concentraţi-vă atunci asupra acestui plan, imaginându-vă vibraţiile pe care le-ar
putea emite. Urmăriţi apoi să le faceţi să coboare în corp.
• Etapa nr. 5: plecarea
De îndată ce veţi simţi vibraţiile, concentraţi-le, îndrumându-le conştient prin corp, de la
cap la picioare şi invers. Când veţi izbuti să provocaţi aceste unde vibratorii din ce în ce
mai intense şi mai ample, veţi fi gata să realizaţi despărţirea de corpul fizic.
• Etapa nr. 6: despărţirea
Acum, vă veţi putea părăsi corpul fizic. Pentru aceasta, este suficient, după o perioadă
de antrenament să faceţi doar un efort de voinţă. Concentraţi-vă asupra unei imagini în
care vă vedeţi zburând, gândiţi-vă intens cât ar fi de plăcut să plutiţi în aer. Fixaţi-vă pe
aceste gânduri şi corpul dumneavoastră astral ar trebui atunci să înceapă să se înalţe,
făcându-vă să vă puteţi privi cu detaşare corpul fizic rămas la sol.
• Etapa nr. 7: întoarcerea.
Pentru a reveni în corpul fizic, concentraţi-vă asupra alinierii celor două aspecte ale
fiinţei ce vă aparţin: corpul fizic, pe care doriţi să-l regăsiţi şi corprile subtile cu care aţi
realizat călătoria astrală.
Iată în continuare, metoda expusă de un alt celebru cercetător în parapsihologie, pe care
acesta o şi predă la cursurile sale din Franţa. Vom constata că, în mare parte, ea coincide cu
cea precedentă, fapt care ne va permite să extragem constantele acestui gen de experienţă şi
chiar principiile ei. Pe de altă parte vom găsi câteva detalii tehnice noi care sunt cu siguranţă
folositoare.
Pentru a realiza experienţa de dedublare, Raymond Réant ne recomandă să alegem un
moment şi un loc favorabile (spre a nu risca să fim deranjaţi de zgomote) şi să nu încercăm
asemenea experienţe în timpul ceasurilor de digestie (minim două ore după masă). El
recomandă, de asemenea, să nu efectuăm experienţa într-o încăpere prea luminată.
Mai recomandă, pe deasupra, să ne oprim în orice moment dacă nu ne simţim bine, dacă avem
o senzaţie acută de oboseală, tulburări cardiace sau jenă respiratorie.
Metoda lui Raymond Réant cuprinde două etape: pregătirea şi despărţirea.
• Etapa nr.1: pregătirea
Întindeţi-vă pe pat şi relaxaţi-vă timp de 2 până la 3 minute. Apoi, când am realizat
starea de relaxare dorită, ne concentrăm într-un efort de voinţă, închinzând ochii,
vizualizăm locul unde dorim să ajungem.
Ne vom concentra într-o primă fază, asupra unui punct situat la 10 centrimetri de zona
în care se găseşte cel de-al treilea ochi al orientalilor (Ajna Chakra - zona frunţii,
central).
După ce am vizualizat bine acest punct, ne imaginăm plutind, ridicându-ne până la 10
centrimetri sub tavanul încăperii în care realizăm această experienţă. Vizualizăm acest
tavan de aproape ca şi cum am fi realmente în aer.
Facem apoi cale întoarsă, imaginându-ne cum coborâm până ajungem la 10 centrimetri
de corpul nostru fizic. Trăim cu atenţie aceste senzaţii, apoi ne reintegrăm în corpul
fizic. Deschidem pe urmă ochii. Repetăm acest exerciţiu mai multe zile la rând înainte
de a trece la cel de-al doilea exerciţiu.
• Etapa nr.2: despărţirea
Aceasta constă în a ne duce realmente într-un loc pe care l-am ales deja, după ce am
ieşit din corpul fizic, plutind deasupra acestuia, până în momentul în care vom avea
senzaţia unei căderi în gol. Senzaţia aceasta este semnul că dedublarea este pe cale de
a se înfăptui. Oprim exerciţiul, dacă exact în acel moment vom resimţi cum ne cuprinde
o senzaţie extrem de dezagreabilă, aproape de nedefinit, o frică acută o accelerare a
bătăilor inimii, sub efectul spaimei morţii.
Reîncepem în zilele următoare, până când vom realiza senzaţia de cădere, dar fără
19
încleştarea spaimei. Atunci, ne abandonăm ei. Ne vom simţi ca şi cum am evada din
această lume printr-un tub foarte lung, la capătul căruia vom vedea ţâşnind din tenebre
o lumină copleşitoare în al cărei miez ne vom afla.
Vom avea pe urmă, un fel de stare de decomprimare, urmată de o fascinantă senzaţie
de uşurare. Ne vom găsi în afara corpului fizic pe care ”dublul” nostru va putea să-l
observe. Ne vom simţi tot atunci atras de un cordon luminos (numit ”cordonul de
argint” sau “cordonul Sfântului Pavel”) care ne va urma în timpul întregii călătorii şi
va lega în permanenţă corpul fizic cu cel astral.
Când vom dori să revenim în corpul fizic, va fi de ajuns să ne afirmăm dorinţa ca
“dublul” nostru să se întoarcă la punctul de pornire. Vom fi absorbiţi de către corpul fizic
şi vom resimţi o senzaţie specială, ca şi cum am intra într-o substanţă vâscoasă.
Fireşte, va fi necesar să reluăm cu consecvenţă, zilnic, acest exerciţiu până când vom
reuşi.
“Deoarece tu înveţi despre “non-acţiune”, trebuie să-ţi spun că nu are nici o importanţă dacă
faptele sunt adevărate sau nu. Pe un om obişnuit îl interesează dacă lucrurile sunt false sau
adevărate, în timp ce pe un luptător nu îl interesează… Un luptător acţionează în ambele
ipostaze. Dacă lucrurile sunt adevărate, el acţionează conform “acţiunii”. Dacă lucrurile nu sunt
adevărate, el tot va acţiona, dar conform “non-acţiunii”.
Carlos Castaneda
Pentru a percepe în mod direct caracterul subiectiv al spaţiului şi timpului se poate realiza o
meditaţie de expansiune şi contracţie a conştiinţei.
Ne aşezăm pe pat sau la sol şi timp de 10 minute minim, în fiecare dimineaţă sau în fiecare
seară, vizualizăm ferm şi clar, închizând ochii, cum corpul nostru vital, energetic creşte şi se
dilată din ce în ce mai mult. Îl facem astfel să crescă cât mai mult posibil conştientizând că
energia care ne permite această dilatare a sa provine din MACROCOSMOS şi este profund
benefică şi continuăm să ne expansionăm astfel până când corpul ajunge să atingă tavanul
camerei, sau dacă facem exerciţiul în aer liber, cerul de deasupra noastră. Ne vom familiariza
gradat cu această senzaţie vitalizantă şi euforică timp de două-trei zile şi vom remarca
totodată o extraordinar de clară senzaţie de liniştire la nivelul întregului corp.
Atunci când vom fi obişnuiţi pe deplin cu această nouă senzaţie vitalizantă şi euforică, vom
vizualiza corpul dilatându-se dincolo de limitele camerei sau ale cerului umplând întreaga
planetă spre a o îngloba. Astfel, corpul nostru subtil va deveni la fel de mare cât casa. Vom
vedea în continuare cum expansiunea se realizează gradat până ce devenim cât oraşul, ţara,
apoi cât planeta PĂMÂNT. Vom simţi atunci foarte clar camera în care ne aflăm apoi casa,
oraşul, ţara şi planeta PĂMÂNT pe care ne găsim, ca aflându-se succesiv în interiorul corpului
nostru expansionat (dilatat). Continuăm deci expansiunea, cuprinzând gradat împrejurimile
casei şi atunci vom simţi casa în interiorul corpului nostru. Apoi, continuăm gradat expansiunea
cu mult în afara planetei şi urmărim să cuprindem prin expansiune tot sistemul solar. În final
vom umple cu corpul nostru subtil expansionat tot sistemul solar, simţind pregnant Soarele,
Luna şi toate celelalte planete, mişcându-se în interiorul corpului nostru astfel
dilatat.
Acest proces de dilatare subtilă a fiinţei noastre se va realiza cu consecvenţă o perioadă de 7
zile şi, după aceea, va fi repetat cu consecvenţă. În sens invers pe o altă perioadă de 7 zile.
Acum ne aşezăm pe pat sau pe sol şi urmărim să simţim cum corpul ni se contractă şi se
micşorează, devenind din ce în ce mai mic, atît de mic încât, la un moment dat, el nu mai este
decât un atom aflat în regiunea inimii noastre. Simţim după aceea în continuare cum acest
20
atom contractat, care este corpul nostru subtil, devine apoi atât de mic încât el sfârşeşte prin a
dispare în ceva unic şi etern care se află în noi.
La capătul celor şapte zile de practică consecventă a acestei tehnici simple, de contracţie a
corpului subtil, vom realiza că putem deveni din punct de vedere subtil atât de mici, încât
aproape că nici măcar nu vom mai putea să ne localizăm.
Vom conştientiza astfel din plin faptul că prin dilatare putem fi la fel de nelimitaţi ca sistemul
solar şi ne vom simţi capabili să "îmbrăţişăm" tot ceea ce ne înconjoară, sau vom remarca
faptul că prin contracţie putem să devenim la fel de minusculi şi invizibili precum un infim
atom. Vom realiza deci antrenamentul mişcărilor de expansiune şi de contracţie, fiecare pe
câte o perioadă de 7 zile, respectând cu rigurozitate toate etapele descrise. Dacă vom exersa
această tehnică timp de 5-10 minute pe zi pe o durată de 14 zile, efectele pozitive ce vor apare
vor fi: o senzaţie mărită de bunăstare interioară, o stare oceanică şi nuanţată de fericire.
Totodată, ne vom simţi uşori, imponderabili, profund centraţi şi mult mai echilibraţi. În fazele
superioare de realizare a acestei tehnici, fiinţa umană poate atinge starea extatică de
conştiinţă cosmică (numită în Yoga SAMADHI).
Activare cerebrală
• RESPIRAŢIA PĂTRATĂ
Urmăreşte să modifice activitatea creierului prin intermediul respiraţiei. Este contraindicat
persoanelor hipertensive.
• Inspirăm timp de 8 secunde.
• Realizăm o retenţie pe plin de 8 secunde.
• Expirăm timp de 8 secunde.
• Realizăm o retenţie pe vid de 8 secunde.
Păstrăm acest ritm minim 15 minute. Ne vom simţi mult mai relaxaţi şi mai calmi, mintea se
linişteşte iar starea pregnantă devine cea de echilibru interior.
• ACTIVAREA CREIERULUI PRIN AUDIŢIA ALTERNATIVĂ
Prezentăm în continuare o metodă practică de amplificare a forţei mentale, metodă folosită de
psihologul Lozanov cu un succes deosebit în şedinţele de învăţare rapidă.
Consideraţii teoretice
Celulele cerebrale sunt locul unor pulsaţii electrice. De obicei oscilaţiile celulelor nu sunt
sincrone. Analizând extremitatea celulelor nervoase situate pe scoarţa cerebrală, observăm că
datorită faptului că oscilaţiile lor nu sunt simultane avem un mozaic de poli pozitivi şi negativi
ce tind să se echilibreze. Tensiunea neuro-electrică superficială este deci foarte slabă.
Se ştie că există ”crize de sincronizare” cerebrală: grupe mai mici sau mai mari de celule
nervoase ajung să oscileze simultan. EEG detectează atunci veritabile ”furtuni electrice” pe
suprafaţa creierului. Acestea sunt prezente în general în crizele de epilepsie. Chiar şi stările de
mânie sau enervare fac parte din aceeaşi categorie. Acestea sunt fenomene în timpul cărora se
produc sincronizaţii nervoase şi drept consecinţă mai multe grupe de muşchi se contractă în
acelaşi timp.
În toate fenomenele din această clasă, o zonă mai mică sau mai mare a scoarţei cerebrale are
aceeaşi polaritate în acelaşi moment; extremităţile corespondente, muşchii şi organele de simţ
fiind de polarităţi opuse.
Oscilaţia am putea spune că se realizează deci în planul longitudinal al fiinţei vii - la om dinspre
cap spre organe şi muşchi. Vom numi această sincronizare patologică ”SINCRONIZAREA
LONGITUDINALĂ”. Asemenea crize pot fi probate experimental la şoareci şi la unele persoane
predispuse la epilepsie, prin străfulgerări luminoase intermitente şi simultane, cu anumite
frecvenţe.
Dacă în loc să realizăm aceste excitări senzoriale simultane le vom realiza alternativ la dreapta
şi la stânga, atunci vom creea sincronizări între anumite grupe de neuroni. Dar atunci cele
două emisfere în loc să fie de aceeaşi polaritate vor fi de polarităţi opuse. În acest caz oscilaţia
se va produce între emisfera stângă şi cea dreaptă în loc să se realizeze între scoarţă şi
21
muşchi. Sincronizarea va fi deci transversală. În plus, la anumite ritmuri alternative se va
produce o rezonanţă cu timpii de oscilaţie proprii creierului, ceea ce va mări eficienţa acţiunii
de polarizare.
În funcţionarea normală oscilaţia celulelor nervoase eate nesincronizată. Rezultanta este
foarte slabă, iar repartiţia medie a polarităţilor este omogenă.
În funcţionarea epileptică avem oscilaţii sincronizate de aceeaşi polaritate pe ambele
emisfere şi deci forţa se consumă în mâini.
În funcţionarea iniţiatică avem oscilaţii sincronizate de polaritate opusă pe cele două
emisfere; în acest caz forţa e acumulată în creier şi declanşează stări de supraconştiinţă.
În timpul sincronizării transversale supratensiunea neuroelectrică rezultată în urma
acestei sincronizări rămâne în ”organul conştienţei”, unde poate fi folosită în toate
scopurile benefice dorite.
Energia în loc să fie proiectată spre muşchi se focalizează în creier. Această energie de
sincronizare se formează pe transversala auditivă, dar se difuzează în tot creierul provocând o
stare de supraluciditate. Este însă necesar ca persoana să se abandoneze ritmului alternativ al
sunetului, evitând să impună creierului să funcţioneze conform obişnuinţelor sale, ceea ce nu
ar putea decât să distrugă sincronizarea care se amorsează. La sfârşitul şedinţei avem la
dispoziţie o energie suplimentară care se poate dirija către o idee benefică. Fixându-ne
gândurile de exemplu asupra unei probleme pe care o avem de rezolvat, supratensiunea
neuro-electrică ce a avut timp să se formeze în acea perioadă de abandon faţă de semnalul
alternativ, e proiectată în mecanismul cerebral responsabil pentru căutarea soluţiei.
Aparatul a fost folosit cu succes în diferite situaţii:
1) ameliorarea somnului - aparatul funţionând o oră după culcare;
2) în timpul muncii - în special intelectuală;
3) îmbunătăţirea stării psihice;
4) ajută la orientarea fiinţei către sensul profund al existenţei sale;
5) dezvoltarea clarviziunii;
6) pregătirea la examene - pentru studenţi, învăţare rapidă;
7) amplificarea simţului artistic.
Efectele resimţite: relaxare, vid mental, euforie, optimizarea gândirii, luminozitatea mărită a
imaginilor mentale, modificări spaţio-temporale, alternanţa gândurilor complementare legate
de cele două emisfere, viziuni spirituale.
Desfăşurarea şedinţei : - Durata: 30-60 min.
- Se realizează în prealabil o relaxare.
- Intesitatea sunetului - maxim posibilă, rămânând totuşi suportabilă.
-Rapiditatea alternanţelor se reglează la un ritm agreabil ce favorizează fie starea de vid
mental, fie capacitatea de focalizare; acest ritm este cel ce trezeşte capacităţile psihice şi
declanşează experienţele superioare.
Încetinirea metabolismului
22
în astfel de ritualuri iniţiatice gestul crucificării. Dar acest gest, forţează fiinţa să intre într-o
stare de hibernare artificială.
Intinderea la maximum a cutiei toracice, ca şi cum ne-am afla într-o continuă retenţie a
suflului respirator pe plin, aplatizearea diafragmei care face procesul expiraţiei foarte dificil vor
conduce în câteva ore la o stare de asfixiere ce va genera aproape spontan satrea de
dedublare în planurile subtile.
Printre alte gesturi rituale ce simbolizează moartea mai amintim şi spânzurarea de picioare
reprezentată în Lama 12 din TAROT, care amplifică posibilitatea ieşirii corpurilor subtile din
corpul fizic, prin zona din creştetul capului (ce corespunde în anatomia subtilă lui Shahashrara)
ceea ce furnizează detaşarea şi eliberarea de planul fizic şi lumea terestră.
În unele tradiţii presiunea asupra zonei gâtului, mai precis asupra carotidei conferă stări de
extaz dar pentru neiniţiaţi această practică poate cauza chiar moartea.
Vom face în continuare câteva consideraţii de natură terapeutică cu privire la starea de
încetinire a metabolismului.
Există la toate organismele vii o posibilitate de adaptare la asfixiere care este evidentă, cum fi
cazul balenei care plonjează în adâncuri. Ea se manifestă printr-o încetinire şi o slăbire a
activităii cardiace. Pe de altă parte există posibilitatea de diminuare a respiraţiei ţesuturilor,
adică a arderilor şi deci a vieţii interne a celulelor. Acest fenomen se observă foarte bine la
marmotă. Fenomenul a putut fi reperat şi la om şi el stă la baza hibernării artificiale care este
utilizată mai ales în chirurgie. Omul posedă deci, cele două facilităţi de adaptare:
• pe de o parte cardiacă şi circulatorie;
• pe de altă parte, tisulară, ceea ce face explicabil ştiinţific faptul că, anumiţi yoghini au
putut intra în starea de moarte aparentă utilizând metode pe care urmează să le
precizăm.
În acest scop, să căutăm câteva deducţii care sunt totodată în perfectă corelaţie cu tehnicile
yoghine îndreptate în acest sens. Dacă respirăm în aşa fel încât să intre cât mai puţin oxigen la
fiecare respiraţie, vom vedea că inima şi ţesuturile vor avea tendinţa să se adapteze, să
lucreze mai puţin.
La prima vedere, o diminuare a cantităţii de oxigen ar face să apară din ce în ce mai puternic
nevoia de a respira profund. Dar chiar şi din punct de vedere teoretic, aceasta nu pare absolut
necesar, deoarece setea de aer sau nevoia de a respira nu este conexă cu lipsa oxigenului
absorbit ci cu a dioxidului de carbon dizolvat în sânge deci, dacă vom lua mai puţin oxigen la
fiecare respiraţie, va fi mai puţin dioxid de carbon, deoarece aceasta rezultă prin combustia
oxigenului. Prin urmare, în mod paradoxal, inspirând din ce în ce mai puţin oxigen vom
exprima treptat o necesitate mai mică de a respira. Astfel viaţa "încetineşte în noi."
Propunem în continuare două experienţe, accesibile oricui doreşte să resimtă în propria sa
fiinţă efectele despre care am discutat mai sus:
În prima inspirăm adânc, apoi rămânem în apnee (retenţie pe plin); vom resimţi destul de
rapid o senzaţie de sete de aer, nu din cauza lipsei oxigenului, ci aşa cum spuneam datorită
dioxidului de carbon ce se acumulează în sânge.
În a doua experienţă, din contră, inspirăm foarte puţin la fiecare inspiraţie, ceea ce provoacă o
sete de aer care trebuie să rămână totuşi la limita suportabilului şi de intensitate constantă.
Prin acest procedeu ne obligăm organismul să se adapteze treptat la starea de viaţă încetinită,
deoarece d.p.d.v. fiziologic sângele nostru va conţine mai puţin CO2, şi asfel nevoia de a
respira va rămâne foarte scăzută.
Cele două experienţe, precum şi un studiu mai aprofundat al teoriei ne permit să facem o
alegere între grupele de ritmuri respiratorii şi să-l experimentăm pe acela care pare cel mai
potrivit pentru a permite declanşarea experienţei vieţii încetinite, lăsând însă un uşor spaţiu
larg, în cadrul acestei grupe adaptării individuale.
În concluzie, pentru ca setea de aer să nu crească este necesar ca CO2 din sânge să nu mai
crească şi, în consecinţă, cantitatea de CO2 eliminat să fie în raport normal unitar sau superior
23
faţă de cantitatea de oxigen inhalată. Doar asfel CO 2 nu se acumulează excesiv în sânge pentru
a provoca acea sezaţie insuportabilă de sete de aer.
Deci, pentru a obţine starea de viaţă încetinită (hibernare), trebuie să eliminăm toate ritmurile
respiratorii care includ retenţia.
Acestea din urmă sunt, totuşi, ritmurile întâlnite cel mai adesea în ritmurile respiratorii din
tradiţia yoghină sau sufită. Aceasta arată că starea de hibernare este o experienţă ceva mai
deosebită în viaţa yoghinului, dar care poate fi asemănată cu stare de meditaţie în care
spontan respiraţia se opreşte pe perioade lungi de timp, oprire numită KEVALAKUMBHAKA,
după ce devine foarte superficială. Această stare ce survine în meditaţiile profunde este o
consecinţă a liniştirii minţii. În experienţa realizată, noi pornim invers: controlând şi liniştind
respiraţia, noi ajungem să controlăm şi să liniştim mintea.
Să precizăm acum, pentru ce trebuie să eliminăm ritmurile care includ retenţia: când inhalăm
oxigen într-o respiraţie lentă dar profundă, şi apoi ne reţinem respiraţia, CO2 care se va forma
se va acumula atât în plămâni cât şi în sânge. Cantitatea produsă în unitate de timp este, fără
îndoială, inferioară celei care apare în cursul unei respiraţii normale; dar totalul de CO 2 existent
în sângele circulat devine cu rapiditate superior normalului deoarece nu se mai elimină. Deci, în
cursul ritmului respirator cu retenţie de lungă durată setea de aer nu se diminuează. Noi
pierdem astfel treptat beneficiul acestui aport iniţial de oxigen şi nu putem declanşa ciclul
respirator care este cheia punerii organismului în starea de hibernare. Urmărim ca diminuarea
respiraţiei să provoace o încetinire a vieţii organice, antrenând diminuarea setei de aer de unde
rezultă o nouă diminuare a inspiraţiei.
La polul opus ar fi un ritm care teoretic să permită eliminare unei cantiăţi de CO 2 mai mare
proporţional decât cantitatea de CO2 inhalată; adică un ritm care să provoace o mărire a
raportului respirator CO2 eliminat/O2 inhalat prin propria sa influenţă, excluzând variaţiile
produse de alimentaţie sau de temperatura exterioară. Va rezulta o diminuare treptată a setei
de aer. În plus, dacă şi cantintatea de O 2 inhalată ar putea fi diminuată în acelaşi timp,
organismul ar fi în mod necesar condus la stare de hibernare. Ori, prima parte a acestei
experienţe este realizabilă şi clasică, este experienţa hiperventilaţiei sau hiperpneei. Ea
constă în respiraţii foarte rapide şi foarte profunde (Bastrika), în care expiraţia se realizează
brusc şi rapid prin contacţia abdomenului şi ridicarea diafragmei survine apoi de la sine.
Elementul dinamic, motor este deci expiraţia. Se realizează astfel 60-100 respiraţii pe minut.
Acest model respirator duce la o mare eliminare a CO2 în raport cu O2 absorbit. El este realizat
de noi spontan atunci când ne pregătim să ne ţinem respiraţia mai mult timp, dacă, de
exemplu, vrem să ne scufundăm. Organismul este deci privat de CO2 (Nu trebuie totuşi
împinsă prea departe această experienţă care poate conduce la ameţeli, indispoziţii şi chiar la
criză de tetanie datorită variaţiilor ph-ului sanguin). Să ne amintim că dacă ne reţinem suflul
după un exerciţiu de hiperventilaţie putem să-l reţinem mult mai mult ca de obicei datorită
lipsei de CO2 care apăruse graţie excesului de O2 acumulat. Această hiperventilaţie urmată de o
retenţie foarte lungă, este de altfel unul dintre procedeele utilizate în practica yoga pentru
ridicarea energiei fundamentale Kundalini.
Remarcăm că hiperventilaţia nu poate duce totuşi la o viaţă încetinită a ţesuturilor deoarece ea
provoacă o hiperoxigenare a sângelui care este însoţităde o activare a circulaţiei sanguine,
inima pulsând mai puternic şi mai repede.
Vom combina aceste date diferite:
1) păstrăm un ritm respirator foarte rapid, fără retenţie, dar, cu scopul de a diminua cantitatea
de O2 inhalată;
2) vom da o amplitudine minimă mişcărilor respiratorii. Mişcările cutiei toracice şi ale
abdomenului devin astfel aproape imperceptibile şi foarte rapide, dând impresia unei respiraţii
pulsatile. La limită, ea pare a fi aproape doar un tremur al toracelui.
Ritmul fiind analog celui din cazul hiperventilaţiei, nu va exista reţinerea CO2 în organism, dar,
din contră eliminarea acestuia rămâne de această dată superioară cantităţii de O2 inhalat. Asfel
absorbţia de O2 e din ce în ce mai redusă, ceea ce constrânge ţesuturile să intre treptat în
starea de hibernare (viaţă încetinită), fără a antrena totuşi o suferinţă prin nevoia de a respira,
deoarece avem din ce în ce mai puţin CO2 în sânge, din două motive:
1. amplificarea proceselor eliminatorii ca urmare ritmului rapid şi 2. diminuarea producerii CO2
ca urmare a diminuării cantităţii de O2 absorbit.
24
O vom numi - aşa cum a făcut-o şi Kerneiz în cartea sa "YOGA OCCIDENTULUI" - "Respiraţie
superficială". Această respiraţie este oarecum gâfâită, de amplitudine foarte mică, şi defineşte
destul de bine o întreagă grupă de ritmuri respiratorii. În acest gen de respiraţie pot fi
precizate mai multe modalităţi:
A. după cum inspiraţia este egală cu expiraţia, sau una dintre ele este mai scurtă decât
cealaltă;
B. după cum această respraţie superficială se face cu cutia toracică dilatată sau semidilatată,
sau aflată la volumul ei minim;
C. de asemenea, ea poate fi predominant costală sau diafragmatică.
Rămâne de verificat de fiecare dată care dintre aceste variante conduce cel mai uşor la starea
de hibernare. Totuşi, teoria arată că o respiraţie scurtă, de aproximativ o secundă cu expiraţia
egală cu inspiraţia, este probabil cea mai favorabilă eliminării CO2, practica demonstrează că
respiraţia diafragmatică este cel mai uşor de executat în cursul respiraţiei superficiale şi o
însuşire mistică despre care vom vorbi mai pe larg lasă să se deducă faptul că pieptul trebuie
să fie dilatat, deci este de preferat să avem plămânii plini de aer.
Exerciţiul a cărui teorie tocmai o studiem permite, în fapt, o încetinire de-a dreptul
surprinzătoare a vieţii organice; în particular, pulsul devine aproape imperceptibil. Dar există
mecanisme de apărare şi reglare din cauza cărora nu vom şti cum să depăşim o anumită
limită, fără un antrenament foarte îndelungat. Totuşi, rezultatele experimentate ne permit să
ne gândim că doar perseverenţa în aceste exerciţii este suficientă, pentru a explica şi înţelege
starea de moarte aparentă a yoghinilor foarte consecvenţi în practicile lor.
Elemente ajutătoare
Încetinirea vieţii organice va fi facilitată prin respectare anumitor reguli, mai ales alimentare.
De fapt, sângele trebuie să conţină cât mai puţin CO2. Ori, absorbţia amidonului şi zahărului
ridică câtul respirator (raportul CO2 eliminat pe O2 absorbit), în timp ce absorbţia proteinelor şi
mai ales al grăsimilor îl scade, având în vedere formulele de ardere a acestor substanţe.
Deci o alimentaţie pe bază de proteine şi lipide în ziua ce precede experienţa, face să fie mai
puţin accentuată setea de aer, deoarece CO2 sanguin va fi mai puţin abundent.
În fine, am putea acţiona direct asupra oxidării ţesuturilor reducând acest proces:
1. Prin regim vegetarian; de fapt, regimul pe bază de carne creşte mult oxidarea. Cel mai bine
este să avem o alimentaţie pe bază de brânză, lapte, curmale, migdale, în zilele care preced
experienţa, dacă vrem să ne găsim în cele mai bune condiţii posibile.
2. Postul este de asemenea recomandat dacă dorim o experienţă mai plenară. În orice caz,
este bine să nu fi mâncat înainte de începerea experienţei.
3. Întunericul. Schimburile respiratorii la mamifere sunt mai scăzute în întuneric decât la
lumină.
4. Temperatura. O temperatură exterioară apropiată celei corporale diminuează combustia,
deci degajarea de CO2 în sânge; prin urmare, ea este cea mai propice stabilirii hibernării; apoi
această stare obţinută va fi mai uşor menţinută graţie unei răciri treptate care blochează lent
activitatea celulară. Dar pentru început, deoarece nu putem extinde această experienţă, să
reţinem că trebuie să ne aflăm la o temperatură ridicată pentru a realiza acest exerciţiu.
Această respiraţie superficială este oare singura metodă utilizată de yoghini pentru a intra în
stare de moarte aparentă? Nu posedăm decât foarte puţine informaţii asupra acestui subiect.
Respiraţia superficială era foarte cunoscută de lamaşii din Tibet. Alexandra David Neel ne
spune în caretea sa "Iniţierea lamaistă" cu privire la iniţiere: "Sunt încă multe lucruri de
învăţat, cum ar fi să respiri superficial, până în profunzimea gâtului, cum spun tibetanii".
Kerneitz a creat termenul de "respiraţie superficială" pe care îl regăsim în lucrarea sa "Yoga
Occidentului". Aici se subliniază importanţa acesteia fără a se preciza tehnica. Sunt foarte
puţine datele tradiţionale de care dispune Occidentul asupra acestui model respirator, totuşi
teoria şi practica ne fac să îl considerăm fundamental.
25
Yoga şi parapsihologia
ANIMA - a deveni la voinţă tot atât de mic ca şi un atom (ANU = atom - limita de divizibilitate
a spaţiului).
LAGHIMA - a nu mai avea la voinţă greutate (consecinţă - levitaţia). Cheia este “a avea o
frecvenţă de vibraţie extrem de elevată”.
MAHIMA - a deveni la voinţă extrem de mare, cuprinzând întreg universul. Cel care
dobândeşte acest SIDDHI este atotcuprinzător, percepe fidel multiplicitatea fenomenelor,
aspectelor, ca şi cum se petrec în el însuşi. “A putea fi onorat şi a servi toate fiinţele”.
GARIMA - a putea fi foarte greu la voinţă, imposibil de mişcat, ridicat. În unele tratate este
omisă şi înlocuită cu karma vasayita- puterea mentală care permite la voinţă să ne simţim
întotdeauna şi oricând perfect mulţumiţi. Corespunde unui anumit nivel spiritual.
PRAKAMYA - a ne vedea dorinţele de orice fel realizându-se. Adeptul poate oricând să facă să
se manifeste vizibil sau invizibil orice dorinţă. Prin puterea sa el pătrunde şi atrage irezistibil
către sine acele lucruri dorite. Implică o capacitate de control la nivel cauzal.
ISHITVA - “nobila şi uimitoarea domnie”. Yoghinul poate hotărî cursul tuturor fenomenelor şi
are o glorie extraordinară. El are putere asupra formării, menţinerii şi dispariţiei tuturor
fiinţelor şi locurilor; el poate face de asemeni să apară (materializându-se), să se menţină, să
trăiască şi să dispară noi fiinţe şi lucruri.
În afara acestor opt puteri, adeptul dobândeşte de asemeni “perfecţiunile fizice ale formei,
farmecul magnetic, forţa uimitoare a voinţei şi fermitatea de nezdruncinat” (YOGA ANKA).
Există o mulţime de cazuri ale unor persoane "dotate" cu posibilităţi extrasenzoriale încă
neelucidate ştiinţific, ce "văd" imagini "din viitor", şi care, pentru cei care le sunt martori, sunt
profund tulburătoare. Totuşi, dincolo de această impresie subiectivă, specifică etapelor de
necunoaştere în profunzime a complexităţii naturii terestre şi cosmice în care existăm, se
conturează un fapt fundamental pe care trebuie să-l sesizăm şi să-l înţelegem ca atare: în
mediul planetei noastre există, în conformitate cu tradiţia yoghină milenară, o imensă
"bibliotecă de date", în baza căreia s-a derulat şi se desfăşoară viaţa miliardelor de entităţi
umane şi respectiv a întregului nostru glob terestru... Este oare această idee o afirmaţie prea
hazardată? Şi totuşi...
26
Din cele mai vechi timpuri ale omenirii s-au conturat în mod distinct două preocupări mult
diferite de activităţile zilnice, preocupări ce au captivat însă mereu fiinţele umane: cunoaşterea
cât mai amănunţită a întâmplărilor din trecut şi aflarea pe orice cale a viitorului. Dar dacă
pentru faptele şi evenimentele anterioare a existat întotdeauna un suport - mai mult sau mai
puţin obiectiv - acela al transmiterii pe cale orală şi apoi scrisă a diferitelor relatări (devenite
ulterior povestiri, legende, mituri), pentru descifrarea viitorului s-ar părea că demersul este
mult mai dificil şi metodele pe care se bazează se află la o limită greu definibilă a imaginarului.
Şi totuşi, anumite tradiţii bine păstrate cât şi texte vechi au menţionat un fapt general, rămas
mereu neexplicat, acela al capacităţii anumitor persoane de a schimba percepţia obişnuită a
timpului, extrăgând informaţii atât din trecut cât şi din viitor. În toate timpurile, la toate
populaţiile, au existat "persoane dotate" care reuşeau să afle "frânturi" ale viitorului; anumiţi
vraci, preoţi, auguri, profeţi, prezicători, oracole, astrologi, care fie că interpretau zborul
păsărilor sau măruntaiele animalelor sacrificate, fie că foloseau substanţe halucinogene, fie că
cercetau mersul aştrilor pe cer, fie că preluau informaţii pe cale extrasenzorială în stare de
concentrare conştientă sau în stare de transă, au oferit de multe ori prevederea foarte exactă a
unor evenimente ce aveau să se producă în viitor.
Dar dacă este adevărat că "cineva", indiferent cine, poate afla frânturi din timpul ce va veni,
problema în sine nu mai este doar, pur şi simplu, captivantă. Ea devine subit o problemă
fundamentală a existenţei noastre, care, înainte de orice, exprimă foarte lapidar un fapt ce
trebuie înţeles în cel mai realist mod: cu tot avansul cunoaşterii civilizaţiei contemporane, ştim
încă extraordinar de puţin despre noi oamenii, despre existenţa noastră terestră... O astfel de
concluzie exprimată în antichitate, astăzi o acceptăm desigur cu o superioară înţelegere. Unul
dintre promotorii teoriei atomice - filozoful grec Democrit din Abdera - se exprima în sec. IV
înaintea erei noastre într-un mod foarte sugestiv: "Eu ştiu numai un singur lucru: că nu ştiu
nimic!"
S-ar părea însă că orgoliul omului modern nu ar putea accepta o astfel de concluzie pentru
generaţiile actuale. Şi totuşi, minţi care au pătruns adevărate profunzimi ale cunoaşterii
moderne şi care au înţeles să se exprime sincer şi cu modestie, au recunoscut după mai bine
de două mii de ani, o aceeaşi situaţie. Iată, de exemplu, ce scria în anul 1895 filozoful
american William James colegilor săi de la Harvard: "Ştiinţa noastră este doar o picătură, iar
necunoaşterea noastră, un ocean!"
Şi mai sugestiv este textul scris în vremea noastră de un laureat Nobel, cunoscutul fizician
francez Alfred Kastler: "Cunoştinţele noastre despre materie, oricât de vaste ar fi, sunt doar ca
nişte insule care răsar dintr-un ocean necunoscut". În acest cadru actual al unui realism sincer,
trebuie să recunoaştem că astfel de probleme fundamentale, precum cele privind citirea
detaliată a trecutului şi a viitorului, încă nu le putem aborda decât la nivelul exemplificărilor,
metoda ştiinţifică preocupându-se deocamdată îndeosebi de verificarea veridicităţii lor.
În schimb, o acumulare cazuistică obiectivă permite analizarea unor ipoteze realiste. Drept
urmare, la nivelul cunoaşterii acestui sfârşit de secol XX, beneficiind de revelaţia divină numai
la nivelul tradiţiilor şi al textelor vechi, nemaiştiind să interpretăm zborul păsărilor sau
intestinele animalelor, neputând accepta informaţiile obţinute prin drogări, ne aflăm în situaţia
de a apela în special la informaţia obţinută pe cale extrasenzorială. O putem oare accepta?
Bogata literatură ce s-a acumulat în acest domeniu, susţinută tot mai mult de intensificarea
metodelor de verificare scientizată (prin specialişti din diferite domenii şi aparatură tot mai
perfecţionată) ne recomandă nu numai să o acceptăm, dar ne indică şi un anume aspect foarte
actual: deocamdată este singura posibilitate de a pătrunde în mod foarte amănunţit dincolo de
limita oferită de cunoaşterea ştiinţifică, în problemele fundamentale ale existenţei umane.
În ultimele două decenii ale veacului trecut, cunoscuţi psihologi şi filozofi europeni şi americani
au cercetat îndelung capacităţile extrasenzoriale demonstrate de d-na Piper - din S.U.A.. Unii
27
dintre aceştia - R. Hodgson, W. James, Mrs. Sidgeick, M. Sage, O. Lodge - au şi publicat la
timpul respectiv o parte din studiile efectuate. (Este poate interesant de menţionat faptul că
cercetătorul englez R. Hodgson a angajat chiar şi detectivi care să urmărească toate activităţile
acestei persoane.) Printre experimentele remarcabile consemnate, s-a evidenţiat şi capacitatea
d-nei Piper de a descrie, până la amănunte foarte intime, diferite fapte şi situaţii trăite cu mult
timp înainte de către diverse persoane - total necunoscute pentru ea. Într-o carte a
cercetătorului Olivier Lodge, acesta relata că la unul din experimentele verificate riguros, i-a
înmânat ceasul unui unchi de al său care murise cu douăzeci de ani mai înainte, fără ca
cercetătorul să-l fi văzut vreodată în viaţă. Concentrându-se asupra obiectului pe care îl ţinea
în mâini, d-na Piper a început prin a-i spune numele fostului posesor şi apoi al unui frate al
acestuia, la care decedatul a ţinut cel mai mult. În continuare, a derulat diferite episoade din
viaţa unchiului, inclusiv din copilăria acestuia, fapte pe care cercetătorul nu avea cum să le
ştie: traversarea înot a unui râu mare, omorârea unei pisici, obţinerea unei piei de şarpe şi
altele. Chestionând pe cei mai bătrâni din familia sa, O. Lodge a constatat treptat că detaliile
respective au fost întru totul exacte... Din ce "fond de memorie", pe ce cale reuşise oare
clarvăzătoarea americană să afle astfel de informaţii, atât de detaliate, care s-au petrecut cu
zeci de ani mai înainte?
În ziua de 25 ianuarie 1953, într-o localitate olandeză d-na K. cerea poliţiei regăsirea fiului ei
Jan - în vârstă de 13 ani - care dispăruse în condiţii necunoscute. Până în ziua de 27 a lunii
respective, poliţia nu a putut afla însă nici cel mai mic indiciu. Atunci, mama tânărului a apelat
la dl. Alpha care devenise cunoscut pentru capacităţile sale extrasenzoriale de a regăsi
persoane şi obiecte dispărute, ajutând adesea poliţia pe această cale. După câteva ore de
concentrare, verdictul i-a fost următorul: tânărul se află în viaţă, dar a fugit de acasă cu o
bicicletă veche... Câteva zile mai târziu, băiatul a fost găsit în Belgia, în localitatea Dinant, în
plină disperare, întrucât bicicleta i se stricase complet.
Deşi astfel de exemplificări sunt extrem de numeroase în literatura care s-a format în decurs
de mai mult de un secol de investigări organizate cu concursul diferiţilor oameni de ştiinţă,
treptat s-a conturat un alt capitol al domeniului, mult mai controversat: penetrarea într-un
trecut neştiut, prin regăsirea în memoria proprie a unor amintiri foarte detaliate, pe care
persoanele respective se pare că le-ar fi trăit într-o... viaţă anterioară... Tema reîncarnării
fiinţelor este o problemă filozofică ce îşi trage rădăcinile din timpuri străvechi, încă din
antichitate fiind dezvoltată în cadrul filozofiilor vechilor popoare din Orientul îndepărtat şi cel
apropiat, extinzându-se ca atare şi la populaţiile mediteraneene. Creştinismul nu a îmbrăţişat-
o, fiind supusă multor respingeri ecleziastice, motivate prin argumentul că Mântuitorul Iisus nu
ar fi menţionat-o în învăţătura Sa cuprinsă în Evangheliile Noului Testament. Se pare însă că
din neînţelegerea unor profunzimi ale exprimărilor Sale, ideea respectivă s-a pierdut pe
parcurs; astfel, la un simpozion internaţional desfăşurat în decembrie 1975 în oraşul francez
Reims, s-a reamintit faptul că la Conciliul din anul 553 de la Constantinopole, Biserica Catolică
şi-a însuşit ideea reîncarnării, bazată pe înseşi cuvintele Mântuitorului. Cea mai semnificativă
exprimare a Sa consemnată în textul biblic este răspunsul dat conducătorului iudeu Nicodim,
care era desigur un învăţat al vremii (Ioan, 3. 3):
"Adevărul adevărat îţi spun: de nu se va naşte cineva din nou, nu va putea să vadă împărăţia
lui Dumnezeu." Această gândire se regăseşte de altfel şi în alte locuri în Noul Testament; în
Evanghelia lui Matei - capitolul 19, verset 28 - se scrie:
"Iar Iisus le-a zis: Adevărul vă grăiesc, că la naşterea a doua a făpturii..."
În capitolul 17 al aceleiaşi evanghelii - versetele 11 şi 12 - textul este din nou foarte sugestiv:
"Iisus răspunzând, le-a zis: Ilie are să vină întâiul şi are să pregătească toate. Vă spun însă, că
iată Ilie a venit, dar nu l-au cunoscut şi au făcut cu el ce au voit."
Se pare că în acea vreme, la iudei credinţa în reîntrupare era cu totul normală, căci iată cum a
fost redată în capitolul 16 al Evangheliei lui Matei, versetele 13 şi 14, în cadrul dialogului dintre
Mântuitor şi ucenicii săi: la întrebarea lui Iisus “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”
apostolii i-au răspuns: "Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, iar alţii Ieremia sau unul din prooroci."
Dar dincolo de dezvoltarea mai amplă a acestei teme în filozofia vedică indiană şi respectiv în
budism, să revenim la exemplificările cazuistice oarecum recente şi care nici ele nu pot fi
trecute cu vederea, datorită verificărilor calificate moderne.
28
La congrese internaţionale desfăşurate în anul 1975 la Edinburg şi apoi la Monaco, un medic
legist turc a prezentat următorul eveniment. Un copil aflat pe stradă a început să strige: "el
este acela care m-a omorât!" Omul în cauză fiind arestat, a mărturisit că a omorât într-adevăr
pe cineva, cu mulţi ani în urmă, exact în condiţiile descrise de copil. Dar ca aspect suplimentar
la fel de tulburător, copilul avea din naştere nişte cicatrici, care îi corespundeau pe corp exact
cu poziţiile loviturilor de pumnal date de asasin - astfel cum au fost consemnate în vechiul
dosar al omorului, din arhiva organului de justiţie.
Profesorul universitar J. Dierkens reluând acest caz la Simpozionul de la Reims (dec. 1975),
exprima şi următoarea concluzie: "Ipoteza reîncarnării trebuie luată în considerare cu calm şi
seninătate. Toată lumea vorbeşte de ea, numai Occidentul continuă să o ignore." Fizicianul
francez J.L.Siemons, care a publicat nu de mult timp o carte de analiză realistă a acestei
probleme (Ed. Albin Michel), cita printre alte cazuri şi pe cel al micuţei Dolon Champs. Această
fetiţă, la vârsta de trei ani, a început să spună că "eu nu sunt fată, căci înainte am fost băiat!"
La întrebările care au început să i se pună, micuţa dădea răspunsuri foarte detaliate privind o
casă din localitatea Burdwan, situată la cca. 100 km de locul unde se afla acum. După cum
spunea Dolon, băiatul "anterior" ar fi murit de o boală la cap. Sesizaţi de amănuntele date de
fetiţă, părinţii au trecut la verificarea spuselor ei şi, spre stupefacţia tuturor, numeroasele
detalii privind pe băiatul respectiv, descrierea casei, a mobilierului, aspectul părinţilor anteriori,
au corespuns în modul cel mai exact...
Dacă descrierea celor treizeci de vieţi anterioare ale binecunoscutului filozof şi scriitor indian
Jiddu Krishnamurti (publicate de Gaston Revel) poate fi considerată de mulţi cititori ca o operă
literară, cazul mai recent al hindusului Satyanarayana - din localitatea Puttaparthi, satul
Andhra Pradesh - este la fel de sugestiv ca şi cel al micuţei Dolon.
Pe când avea 14 ani, în ziua de 8 martie 1940 a fost muşcat de un scorpion, fapt care i-ar fi
cauzat o stare letargică profundă. Revenit de la spital, tânărul a început să-şi renege însă
părinţii, afirmând că numele său ar fi de fapt Sai Baba. Faţă de amănuntele ciudate pe care a
început să le spună, s-a aflat că un mare înţelept cu numele Sai Baba a trăit până la începutul
secolului nostru, la geamia din Shirdi - situată la cca. două mii de Kilometri faţă de satul în
care se afla acum. Vestea acestui caz răspândindu-se, tânărul a fost chemat la castelul din
Chinchali, unde Sai Baba a fost cunoscut şi apreciat. Ajuns acolo, spre uimirea tuturor, tânărul
a remarcat imediat o serie de modificări constructive - făcute de fapt în ultimii ani, tăierea unui
copac mare sub care şedea predicând Sai Baba, dispariţia unui izvor, cât şi multe alte
amănunte. De unde putea să ştie toate aceste detalii un tânăr de 14 ani, care nu plecase
niciodată din satul său?
Dar pentru a mări parcă şi mai mult stranietatea aparentă a cazurilor tot mai numeroase de
acest fel, la documentarul respectiv se adaugă şi înmulţirea cazurilor în care diferite persoane
încep subit să vorbească şi să scrie diverse texte în limbi pe care nu le-au învăţat niciodată.
Dar chiar mai mult, s-a constatat că vorbele spuse sau scrierile sunt specifice unor veacuri, sau
chiar milenii anterioare! Astfel, de exemplu, un cunoscut cercetător american al fenomenelor
extrasenzoriale - profesorul Stevenson - cita cazul unei tinere americane, care a început să
vorbească în limba suedeză, însă în limbajul folosit în sec. XVII!
În România, un caz recent este cel al tânărului frezor Cătălin Radu, care lucrează la o
întreprindere din Iaşi. De peste patru ani a început să simtă nevoia de a scrie litere şi apoi
texte chinezeşti, precum şi scrieri ale altor populaţii asiatice, ajungând până la cuvinte cu
caractere cuneiforme! Rugat să arate modul său de manifestare în acest sens, a uimit pe
specialiştii în domeniul parapsihologiei prin rapiditatea cu care a scris câteva coli cu caractere
chinezeşti, cât şi cu alte patru tipuri de scrieri orientale. "Uneori mă aşez la masă şi mâna
începe să aştearnă pe hârtie texte, folosind caractere pe care nu le cunosc şi nu le-am studiat
niciodată. Specialiştii mi-au spus că textele mele aparţin unor vechi scrieri ale antichităţii
orientale. Scriu cu mâna nevăzută a cuiva din afara existenţei mele."
Separat de suita de cazuri similare publicate de savantul francez Charles Richet (laureat
Nobel), este interesant de reamintit un caz asemănător din Italia. Un modest portar din Milano
29
scria poezii în limbi străine, cât şi texte cu caractere necunoscute. O astfel de pagină
prezentată profesorului Corresio - un renumit paleograf, l-a stupefiat pe acesta. Textul ce-l
avea în faţă era scris cu caractere runice şi era identic cu cel cioplit pe o piatră dintr-un muzeu;
numai că el nu putuse să interpreteze textul din muzeu, întrucât piatra a fost găsită spartă şi
nu era întreagă. Or, textul adus era complet, permiţându-i descifrarea inscripţiei cu care se
chinuise inutil atâţia ani!
Pentru "citirea în trecut" a diferitelor evenimente mari şi mici, cu detalierile cele mai intime, am
putea imagina diverse moduri de înregistrare pe medii specifice mai "subtile", sau vehicularea
unor unde neamortizate. Dar penetrând în acest domeniu atât de specific existenţei noastre şi
totuşi atât de necunoscut, problematica fundamentală a "citirii în viitor" ni se pare mult mai
dificilă, mult mai greu de explicat ipotetic...
În anul 1926, la Institutul de metapsihică din Paris, dr. E. Osty şi dr. Geley au organizat un
experiment inedit. Cu două ore înaintea unei conferinţe aceştia au solicitat două persoane să
fie martori şi să aleagă un scaun oarecare din sală. Apoi, i-au cerut lui Pascal Forthuny - un
subiect foarte dotat, cu clarviziune - să dicteze celor doi martori caracteristicile persoanei care
se va aşeza pe scaunul ales la întâmplare. După ce sala s-a umplut prin ocuparea celor două
sute de locuri, s-a citit în faţa doamnei care ocupase scaunul respectiv cele scrise anterior de
Forthuny. Persoana respectivă a recunoscut - cu deosebită surprindere - ca fiind adevărate
toate datele prezentate, în plus, a precizat că în ziua respectivă s-a decis abia în ultimul
moment să vină la conferinţă, şi că dorea, de fapt, să se aşeze pe alt scaun, dar l-a acceptat
pe acesta, din cauza înghesuielii... Deci, totul părea întâmplător...Şi totuşi, Fourthuny a aflat
dinainte cine va veni să se aşeze pe acel scaun ales doar în aparenţă întâmplător ... Cum se
poate oare "citi în viitor"? Experienţa a fost repetată şi pentru o altă sală şi a fost la fel de
reuşită...
Faima pe care şi-a câştigat de-a lungul anilor dl. Croiset, a determinat televiziunea japoneză
să-l invite pentru a demonstra şi în acea parte a lumii posibilităţile uluitoare ale precogniţiei. La
un moment dat, i s-au arătat şapte fotografii ale unor persoane dispărute; printre acestea, se
afla chipul unei fetiţe despre care se credea că a fost răpită de gangsteri. Privindu-i fotografia,
deşi nu cunoştea Japonia, G. Croiset a descris un anume peisaj având un mare lac şi grupuri
de arbori, cu un munte în apropiere. Apoi, a indicat că a doua zi, la o anumită oră, se va lămuri
misterul dispariţiei fetiţei. Drept urmare, încă din cursul nopţii poliţia a încercuit locul respectiv
care pentru localnici a fost uşor de identificat; a doua zi, televiziunea a trimis chiar şi reporterii
săi. Deşi poliţiştii au devenit treptat tot mai sceptici, la ora indicată de clarvăzător, cei din teren
cât şi telespectatorii au fost uimiţi văzând trupul fetiţei - dar nu adus de gangsteri cum credea
poliţia, ci ridicându-se din adâncul apei lacului către suprafaţă...
Un alt nume care a devenit cunoscut încă din anii 1950 a fost cel al oarbei Vanga Dimitrova, o
săteancă din satul bulgar Petriş. Iată câteva consemnări din multitudinea de "consultaţii" pe
care le dădea în satul ei şi apoi la Sofia, unde a fost adusă pentru a fi studiată de specialişti.
Unui medic foarte sceptic în privinţa capacităţilor ei extrasenzoriale, Vanga i-a "prezis" o serie
de evenimente care l-au tulburat deosebit de mult: după 14 ani, va muri de cancer; fiica lui va
avea o căsătorie fericită, dar îşi va pierde soţul imediat după naşterea copilului; recăsătorindu-
30
se, va face o alegere greşită, care nu va dura; la rândul său, băiatul medicului după ce va
creşte, la vârsta de 20 de ani va avea un accident şi va muri...Cum putea oare Vanga să afle
toate aceste detalii, pe care spunea că "le vede" în faţa ochilor ei orbi?
Şi într-adevăr, după 14 ani medicul a fost operat de două ori şi a murit de un cancer
gastric...Fiica lui a fost într-adevăr fericită în căsătorie, dar la o lună după naşterea copilului,
tânărul soţ a decedat...S-a remăritat, dar noua căsnicie a fost un eşec... Fratele ei tocmai
împlinise vârsta de 20 de ani, când, sărind dintr-un tramvai, s-a lovit atât de grav încât nu a
mai putut fi salvat...
Se apropia terminarea celui de-al doilea război mondial; Vanga pe atunci era tânără. Săteanul
Boris Gurov a venit să o întrebe pe oarbă dacă-i poate spune ceva despre fratele lui, care
plecase din ţară la vârsta de 15 ani. "Îl văd, spuse ea. E într-un oraş mare din Rusia. A ajuns
mare. E un savant. Dar a părăsit oraşul. Poartă uniformă. Este prizonier la germani. E într-un
lagăr. Dar va reveni curând, la primăvară. El va avea două valize, pe care le va pune jos, în
faţa porţii"... Săteanul nu a crezut nici un cuvânt din cele spuse de Vanga. Dar în primăvara
următoare, un străin în uniformă s-a oprit în faţa casei sale, punând jos două valize... Era
fratele, care devenise inginer în fosta URSS şi care a fost luat prizonier...
Astfel de cazuri - care de fapt sunt cu mult mai numeroase - ale unor persoane "dotate" cu
posibilităţi extrasenzoriale încă neelucidate ştiinţific, ce "văd" imagini "din viitor", sunt profund
tulburătoare. Totuşi, dincolo de această impresie subiectivă, specifică etapelor de necunoaştere
în profunzime a complexităţii naturii terestre şi cosmice în care existăm, se conturează un fapt
fundamental pe care trebuie să-l sesizăm şi să-l înţelegem ca atare: în mediul planetei noastre
ar exista, în conformitate cu tradiţia yoghină, o imensă "bibliotecă de programe", în baza
căreia s-a derulat şi se desfăşoară viaţa miliardelor de entităţi umane şi respectiv a întregului
nostru glob terestru... Este oare această idee o afirmaţie prea hazardată? Şi totuşi...
În antichitatea greacă şi apoi în cea romană, tradiţia secretă menţinea o convingere profundă:
tot ceea ce există şi tot ce va fi, este scris într-o carte ascunsă; nici o putere nu poate şterge
ceva de acolo, însuşi Zeus - şi respectiv Jupiter - neputând modifica înscrisurile...
Ajuns la Emaus, Marele MODEL DIVIN Iisus dezvăluindu-se celor doi ucenici le-a vorbit astfel:
(Luca - capitolul 21, versetele 44-46):
"Acestea vi le-am spus Eu, când eram cu voi căci trebuie să se împlinească cele scrise despre
Mine în legea lui Moise şi în prooroci şi în psalmi... Aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească
Hristos...".
De altfel, idei similare le regăsim şi la cunoscutul filozof francez H. Bergson: "Noi ştim că
atemporalul nu este numai un sfârşit ipotetic. El este în noi şi găsim în el o conştiinţă mai puţin
falsificată, mai reală asupra noastră înşine şi asupra lumii". Mai direct însă, academicianul rus
V. Vernadski, inspirându-se din străvechile texte ale înţelepciunii yoghine, vorbea despre o
"psihosferă" planetară, pe care filozoful francez Teilhard de Chardin sugera ca fiind o
"noosferă" - mediu comun al gândirii umane...
Dacă problema fundamentală a Analelor AKASHICE va stârni îndoieli printre cei care încă nu
31
practică YOGA, asupra celor expuse în această circumstanţă, mi-aş permite să-l citez pe
savantul Sigmund Freud:
"Dacă cineva este foarte sceptic, e bine să se îndoiască din timp în timp de propriul său
scepticism." Această sugerare, oarecum limitată, era, de fapt, reluarea unei recomandări
aristotelice, pe care Rene Descartes o exprimase astfel: "Cel ce caută adevărul, trebuie, pe cât
posibil, să pună totul la îndoială... "
Reîncarnarea
“Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă; sufletul transmigrează şi, trăgând în jurul
său atom cu atom, el îşi reconstruieşte un nou trup.”
Reîncarnarea nu este o credinţă, o teorie sau un subterfugiu psihologic în faţa finalităţii sinistre
care este moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise care ne permit o mai bună
înţelegere a drumului pe care îl parcurgem în vieţile noastre succesive.
Veţi spune că în urma unor astfel de experienţe aţi putea deveni o persoană care reuneşte mai
multe identităţi, mai multe personalităţi. Dar oare nu este aşa? Nu simţim de nenumărate ori
acele multiple euri din noi care deseori ne produc contradicţii în propria fiinţă? Avantajul ar fi
însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute şi toate experienţele pe care le-am avut într-o
altă viaţă şi am putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar putea transforma în
supraoameni. În plus, am avea şansa imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalităţi
care se schimbă de la o viaţă la alta, ceva din noi rămâne întotdeauna neschimbat, acea
scânteie luminoasă, Sinele divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu.
Ca orice demers ştiinţific, şi în cazul reîncarnării există o serie de argumente care pot susţine
această teorie milenară. Iată părerea noastră:
O ordine cu adevărat morală presupune în mod necesar ideea unei vieţi anterioare
vieţii actuale. Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea şanselor, diversitatea
tulburătoare a situaţiilor morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele
bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel,
aceasta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept… Reîncarnarea este,
deci, necesară pentru a da omului o explicaţie satisfăcătoare despre el-însuşi şi
despre viaţa pe care o trăieşte.
De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Puţini ştiu însă că nimic
nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei.
O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod necesar ideea unei vieţi după această
viaţă. Dacă n-ar fi aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe care atâţia oameni
o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a
omului, dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată ? Această doctrină îi permite deci
omului să oprească tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu
de renaşteri.
Animale alchimice
32
“Inorogul se înfăţişează ca un armăsar alb, frumos, uneori chiar înaripat, cu cap de cerb. Din
mijlocul frunţii izbucneşte, drept înainte, un corn lung, răsucit, foarte ascuţit. De aceea se mai
numeşte şi unicorn sau licorn. La firea lui se închipuie nedomolit în sălbăticie, neasemuit întru
îndrăzneală şi necugetat de pătimaş întru ale dragostei. Îl ispiteşte mireasma de fecioară şi
nebuneşte îi place să doarmă în poala fetelor neprihănite. Aşa îl află vânătorii, îmbătat de
fericire, şi lesne îl ucid…” (după Dimitrie Cantemir)
Uroborosul
Uroborosul este un şarpe sau un dragon care îşi muşcă coada, simbolizând astfel natura ciclică
a Universului: creaţie şi distrugere, viaţă care se naşte din moarte. El îşi mănâncă propria
coadă pentru a-şi susţine viaţa, într-un etern ciclu al reînnoirii.
Uroborosul apare în diverse culturi. La scandinavi, el este şarpele JORMUNGANDR din mitul lui
YGGDRASIL, Arborele Lumii. Într-un mit hindus, el înconjoară ţestoasa care îi poartă în spate
pe cei patru elefanţi care susţin lumea. Într-un alt mit, el înconjoară “marea care
împrejmuieşte lumea”, numită Pontus. Uroborosul înconjoară Universul; tot ce este cunoscut şi
necunoscut este cuprins în îmbrăţişarea sa, care menţine echilibrul lumii. Prime sale
reprezentări le găsim în Egipt, în anii 1600-1700 î.e.n. El a fost preluat de către fenicieni şi
greci, care I-au dat numele de “Ouroboros”, însemnând “care îşi manâncă coada”. Şi Platon
vorbeşte despre el în dialogul său TIMAIOS.
Uroborosul eate strâns legat de mitul androginului, care reuneşte principiile masculin şi
feminin. Aceasta este menirea fiinţei umane, această reunire a contrariilor care duce la
reîntregire, la unitatea primordială. În unele reprezentări, corpul său este pe jumătate închis la
culoare (simbolizând pământul şi noaptea) şi pe jumătate deschis (simbolizând cerul şi
lumina), la fel ca în diagrama chineză a celor două principii polare şi opuse Yin-Yang. În China,
el simbolizează continuitatea vieţii şi faptul că, în procesul eternei reînnoiri, fiecare sfârşit este
un nou început. În alchimie, uroborosul simbolizează concepte precum reîntregirea,
perfecţiunea şi totalitatea, ca şi cercul nesfârşit al existenţei (văzut uneori şi ca o spirală).
Jung recunoaşte importanţa supremă a acestui simbol, pe care îl include la loc de frunte printre
arhetipurile sale. El spune că Uroborosul “este mandala de bază a alchimiei”. El apare într-o
lucrare de referinţă a alchimiei, CODEX MARCIANUS, care datează de prin secolul al X-lea,
împreună cu inscripţia “Unul este Totul”. Versiunea din această lucrare este foarte interesantă,
întrucât corpul lui ia forma unei benzi a lui Moebius, atât de faimoasă în matematică, părând să
aibă două laturi şi având de fapt una singură. Uroborosul este de asemenea simbolul
Adevărului şi Cunoaşterii ultime, ca şi al nediferenţierii.
Pasărea Phoenix
Pasărea Phoenix este cunoscută din Orientul mijlociu şi îndepărtat până la Mediterana şi
33
Europa, dar există menţiuni despre o pasăre similară şi la nativii americani. Este o pasăre de o
frumuseţe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flăcări şi renaşte apoi din
propria cenuşă. Se spune că Pasărea Phoenix originară ar fi apărut dintr-un ou de aur ce plutea
pe apele Oceanului Primordial.
La egipteni ea este pasărea Bennu, asociată ciclului zilnic al soarelui şi ciclului annual al
creşterii apelor Nilului, de unde legătura sa cu regenerarea şi viaţa.
Phoenixul evocă focul creator şi distrugător din care se naşte lumea şi care îi va aduce
sfârşitul. Simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând nemurirea
spiritului şi reîncarnarea. În alchimie, ea este un simbol al transmutaţiei alchimice, al renaşterii
magice prin iniţiere şi al creşterii spirituale.
Pasărea Phoenix ne vorbeşte despre puterea de a depăşi fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite, ne
îndeamnă să ne orientăm către cele spirituale şi ne dă speranţă, inspiraţie şi putere
regeneratoare atunci când renunţăm la vechiul mod de viaţă pentru a îmbrăţişa unul nou,
superior. Phoenixul ne poate ajuta şi atunci când trecem prin experienţe emoţionale
devastatoare.
În alchimie, Pasărea Sublimării este asociată corpului astral, care, după cum arată marele
alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual sau “de aur”, purificat, care se dezvoltă în
cursul evoluţiei noastre personale şi reprezintă renaşterea spiritului pe un nivel superior. Atunci
când corpul fizic moare, spiritul începe o nouă existenţă într-o altă lume, non-fizică. La chinezi,
Feng Huang, “Pasărea Roşie”, este unul din cele patru animale spirituale. Ea putea fi încălecată
numai de către Nemuritori. Feng desemnează pasărea mascul şi Huang pe cea femelă, fiind în
legătură cu simbolul Yin-Yang, cele două principii polare opuse care guvernează întreaga
manifestare. Această pasăre este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare.
Esenţa pozitivă a acestei creaturi se manifestă atunci când cineva îşi recunoaşte şi îşi dezvoltă
latura feminină a naturii sale spirituale. Acea persoană îşi urmează atunci vocea sa interioară şi
latura creatoare a vieţii. Esenţa sa negativă se manifestă atunci când cineva îşi neagă şi îşi
reprimă această latură a sufletului său, rezultând astfel deviaţii de comportament şi alienare.
Inorogul
Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost chiar Adam, în Grădina Edenului. Deşi
nimeni nu a mai văzut unicorni de câteva secole încoace, totuşi credinţa în existenţa lor este
larg răspândită în lume. Pentru unii, faptul că nu au mai fost văzuţi nu face decât să le
sporească misterul; în timp ce alţii cred că inorogii mai există încă în regiuni extrem de
îndepărtate, putând fi văzuţi numai de către oamenii de o virtute şi curăţenie a sufletului
excepţionale.
În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic ce venea printre oameni doar cu misiuni
importante. Apariţia sa era văzută ca un semn bun, iar faptul că nu a mai fost văzut de multe
secole arată că trăim într-o epocă de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul şi
când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este
similar cu Yin-Yang.
Se spune că unul dintre primii inorogi I-a revelat împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai
bine de 5 000 de ani în urmă. Chinezii credeau de asemenea că inorogii pot prezice naşterea şi
34
moartea unor oameni deosebiţi precum înţeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui
Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un inorog care I-a dat o bucată de jad şi şi-a
culcat apoi capul în poala ei. Ea a ştiut atunci că acesta era un semn de la zei. Pe bucata de jad
era o inscripţie în care se vorbea despre marea înţelepciune de care va da dovadă fiul ei.
Confucius a fost într-adevăr cel mai respectat filozof chinez. La bătrâneţe, se spune că a văzut
şi el un inorog, înţelegând astfel că i se apropie sfârşitul.
În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura.
În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l
astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam şi Eva au părăsit Paradisul,
inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al castităţii şi purităţii.
Există în Vechiul Testament şapte referiri clare la unicorn, deşi acum există discuţii referitoare
la aceasta. Şi Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze
inorogul în diferite feluri. În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui Cristos, cornul său
simbolizând uniunea dintre Cristos şi Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie însemna că nici
un creştin adevărat nu se putea îndoi de existenţa sa. Licorna apare în unele planşe din
tratatele alchimice. Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură cu cel de-al treilea
ochi şi cu Nirvana, cu reîntoarcerea la Unitate, era destinat să le indice iniţiaţilor occidentali
calea către aurul filozofal, şi anume transmutaţia interioară care are loc în procesul
reconstituirii androginului primordial.
Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul frunţii, săgeata spirituală, raza solară,
sabia divină a discernământului, revelaţia, pătrunderea spiritului în natură, dar şi o punte între
lumi. El reuneşte în sine cele două polarităţi sexuale şi le transcende, de unde ideea de puritate
şi de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieţii carnale şi
a forţei supranaturale care emană din ceea ce este pur. Cornul său are virtuţi magice:
decantează apele poluate, vindecă boli, detectează şi anihilează otrăvurile şi nu poate fi atins
decât de către o fecioară. La British Museum din Londra există un corn despre care se spune că
ar fi de unicorn şi pe care oamenii de ştiinţă nu au primit permisiunea să îl studieze (cel puţin
nu oficial).
Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută
astăzi: adevărul, puritatea şi iubirea care s-au pierdut în umbra tehnologiei. Pentru a găsi
inorogul, aşa cum l-au găsit strămoşii noştri, trebuie să uităm ceea ce am învăţat, să renunţăm
la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie să ne întoarcem la modul tradiţional de a privi
lumea. Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca şi pe celelalte făpturi extraordinare din noi ce abia
aşteaptă să poată umbla iarăşi fără frică prin lume…
Visul conştient
35
Visarea lucidă a fost în centrul atenţiei din partea comunităţii metafizice şi ştiintifice în ultimii
ani. În culturile orientale, visarea lucidă a fost întotdeauna un element ezoteric al practicilor
spirituale ale taoismului, budismului şi hinduismului. Budiştii tibetani au ridicat practica visării
lucide la o formă de artă. Budiştii tibetani consideră că a visa este o cale de a stabili conexiuni
mai profunde cu sufletul cuiva. Ei cred că de fiecare dată când visăm experimentăm condiţia
sufletului nostru esenţial.
Luciditatea in vis este extrem de valoroasă. Când indivizii încep să aibă experienţa visării lucide
ei încep să fie mult mai expansivi. Limitările personale nu mai există şi apare sentimentul de a
controla mai bine destinul personal. Intuiţia şi imaginaţia în timpul orelor de veghe sunt sporite
în mod vizibil.
Astăzi, visul conştient a devenit o realitate, fiind explorat de mii de oameni în Occident. Cu
toate că este o experienţă rară pentru majoritatea oamenilor, totuşi, fiecare din noi are un vis
conştient cel puţin o dată în viaţă, iar 20% din oameni chiar o dată pe lună. Se fac cercetări
pentru a face accesibilă această experienţă întregii umanităţi, pentru că dezvoltarea acestei
capacităţi necesită mai mult timp şi efort decât sunt dispuşi să acorde cea mai mare parte a
oamenilor. Tehnologia ne poate ajuta să atingem această stare, dar deocamdată succesul nu
poate fi garantat 100%.
A visa conştient înseamnă să ştii că visezi chiar în timp ce visezi. În timpul visului conştient,
putem gândi, raţiona şi acţiona la voinţă, rămânând în acelaşi timp în stare de somn şi
continuând să visăm. Teoretic, fiecare are această capacitate, pentru că fiecare dintre noi
visează noapte de noapte.
Cei mai mulţi dintre noi au experimentat mai multe grade de luciditate. Când cel care visează
realizează că un anumit segment de vis este doar un vis, aceasta se numeşte “visare
prelucidă”. Un vis într-adevăr lucid este acela în care cel care visează recunoaşte în mod clar că
visează, continuându-şi astfel experienţele din vis. Aceste vise tind să pară mai reale şi mai vii
decât realitatea normală din starea de veghe. De asemenea, simţul auzului, vederii, gustului şi
mirosului par a fi amplificate.
În timp ce visăm, ne proiectăm, de fapt, în lumi paralele, complexe, cu detalii la fel de clare,
dinamice şi impresionante ca şi lumea fizică pe care o experimentăm în starea de veghe.
Capacitatea de a crea lumi este un dar al minţii umane. Acest talent uimitor este folosit din plin
atunci când visăm. Lumile create de mintea noastră sunt atât de convingătoare încât şi nouă
ne e greu să le deosebim de lumea “reală”.
Deşi visarea conştientă poate fi învăţată şi există numeroase tehnici de inducţie a acestei stări,
este nevoie de un efort susţinut pentru a obţine rezultate. În general, sunt două modalităţi prin
care subiecţii pot intra în starea de vis conştient. Majoritatea spun că erau în mijlocul unui vis
normal când un fapt mai neobişnuit i-a făcut să-şi dea seama că visează. Mai rar, subiecţii spun
că s-au trezit pentru scurt timp dintr-un vis, adormind apoi din nou şi reintrând direct în
acelaşi vis, fără întreruperea conştiinţei.
Iată un exemplu:
“Eram întins în pat dimineaţa târziu ascultând sunetul apei care curgea în baia învecinată. Mi-a
apărut deodată o imagine a oceanului, la început mai estompată ca şi cum mi-aş fi imaginat-o
în starea de veghe. Dar devenea rapid din ce în ce mai vie, în timp ce sunetul apei se îndepărta
proporţional. În câteva secunde, m-am văzut stând pe ţărm, între mama mea şi o fată al cărei
chip îmi era oarecum familiar. Nu mai auzeam sunetul apei care curgea în baie, ci numai pe cel
al valurilor...”
36
În cărţile sale, Carlos Castaneda descrie tehnica pe care şamanul mexican Don Juan o numea
“Arta visatului”. El l-a învăţat pe Castaneda să se “trezească în vis”, programându-şi mintea
încă din starea de veghe să realizeze o acţiune simplă, de exemplu să-şi privească mâinile.
Odată “trezit”, el putea apoi să realizeze acţiuni mai complexe la voinţă şi chiar să îşi deplaseze
conştiinţa la distanţă, fie în lumea reală fie în lumile subtile.
Cercetătorii moderni caută metode de obţinere a acestei stări prin anumiţi stimuli externi
induşi în timpul somnului paradoxal (REM). Aceşti stimuli au rolul de a aduce aminte
subiectului că visează. Cei mai eficienţi se pare că sunt stimulii luminoşi. Se pot folosi însă şi
sugestii verbale înregistrate sau stimuli tactili. Combinaţia dintre stimulii luminoşi şi exerciţiile
mentale de genul autosugestiei este mai eficientă decât simpla folosire a stimulilor.
În timpul unor studii, s-au realizat electroencefalograme ale unor subiecţi care primeau stimuli
luminoşi în timpul somnului paradoxal. De asemenea, s-au urmărit şi alţi parametri fiziologici
pentru a vedea care sunt efectele acestei stări asupra corpului fizic şi a pune în evidenţă
conexiunile care există între minte şi corp. S-a observat că atunci când visăm că facem
anumite acţiuni, efectele asupra creierului sunt aproape identice cu cele produse de aceleaşi
acţiuni din starea de veghe.
În primele 30 de secunde de vis conştient apare o scădere a undelor alfa din emisfera stângă a
creierului, ceea ce corespunde unei intensificări a activităţii acestuia. Într-adevăr, emisfera
stângă este asociată cu limbajul, iar subiecţii intrau în starea de vis conştient formulând în
gând propoziţia “Acesta este un vis”.
Cei care visează conştient pot comunica, de asemenea, cu cei din lumea reală prin mişcări fine
ale ochilor sau ale mâinii.
Într-o lume cu posibilităţi nelimitate cum este cea specifică visului conştient, creativitatea este
la ea acasă. Oamenii vor putea experimenta orice mod de viaţă îşi doresc, îşi vor putea trăi
fanteziile pe care nu şi le pot permite în viaţa reală, sau vor putea face repetiţii pentru
succesele viitoare. Experimentarea stării de vis conştient este lipsită de orice risc, astfel încât
ideile noi din orice domeniu pot fi testate în aceste lumi-model din vis.
Visarea lucidă poate fi privită, de asemenea, ca un proces de evoluţie spirituală, un pas
înainte, pentru a-ţi reaminti cine eşti şi care este destinul tău real. Visătorul lucid are un mare
avantaj în viaţă. În vise, personajele şi obiectele sunt părţi din noi înşine - fiecare personaj
este o faţetă diferită a minţii şi personalităţii noastre. Putem întreba personajele din vis şi primi
răspunsuri care au fost tot timpul în mintea noastră, doar că nu am recunoscut soluţiile care
erau chiar în faţa noastră. Într-un vis lucid poţi prelua controlul şi depăşi temerile şi
problemele. Adesea vei visa o situaţie cu care te confrunţi în viaţa reală, chiar în acel moment.
Cum crezi că îţi va fi afectată atitudinea dacă te-ai putea ridica şi stăpâni situaţia? Aceasta te-
ar putea ajuta în fapt să-ţi învingi temerile şi să faci faţă oricărei presiuni atunci când te întorci
în “lumea reală” întrucât vei fi pregătit prin repetiţia din vis!
Visele recurente pot fi, de asemenea, stopate datorită lucidităţii. Multe persoane au coşmaruri
repetate care sunt rezultatul unei traume sau tragedii din copilărie. În timp ce ele par imposibil
de oprit de către visătorul pasiv, visătorul lucid poate controla situaţia şi, în final, o poate
stăpâni.
Poţi să mergi în locuri şi să faci lucruri pe care întotdeauna ai vrut să le faci în visele tale.
Aceasta poate fi o evadare din viaţă când lucrurile sunt dificile. Într-un vis lucid ai posibilitatea
de a scăpa de stres, poti face grijile să dispară ca prin farmec şi poti realiza lucruri pe care ţi-ar
fi plăcut să le faci dacă ai fi avut suficient timp pentru ele în timpul zilei. Chiar dacă nu se
produce în lumea fizică, te vei simţi mult mai fericit şi mai relaxat graţie experienţelor din vis.
37
Nu subestima puterea minţii de a face să se petreacă orice vrei – spune-ţi că meriţi şi lasă-ţi
visele să zboare!
Se pot mări, de asemenea, capacităţile curative. Oamenii pot folosi visul conştient pentru a
scurta timpul recuperării de după o boală sau operaţie chirurgicală.
Pe lângă faptul că este un puternic instrument ştiinţific pentru explorarea stării de vis, visul
conştient oferă, de asemenea, un important potenţial pentru numeroase aplicaţii practice,
inclusiv dezvoltare personală, creşterea încrederii în sine, depăşirea coşmarelor, îmbunătăţirea
stării de sănătate fizică şi mentală, rezolvarea creatoare a problemelor şi altele. Un alt exemplu
este cel al persoanelor handicapate, care vor putea să meargă din nou în visele lor, să danseze,
să zboare sau chiar să facă dragoste.
La fel cum există simulatoare de zbor pentru a învăţa să pilotezi în perfectă siguranţă, visul
conştient poate funcţiona ca un adevărat “simulator de realitate”, permiţând oamenilor să
înveţe să trăiască în orice lume imaginabilă, să experimenteze şi să aleagă mai bine dintre
diferitele viitoruri posibile.
Arte divinatorii
Din vremuri străvechi, oamenii au urmărit să descifreze misterele pe care viaţa şi moartea,
trecutul şi viitorul l-au exercitat asupra destinului lor. În cadrul acestei secţiuni vă vom
prezenta cele mai reprezentative dintre artele divinatorii pe care omenirea le-a descoperit de-
alungul timpului, urmărind chiar să oferim unele modalităţi practice prin care să vă puteţi
înţelege şi modela singuri propriul destin.
Numerologia
Numerologia este, cu siguranţă, cea mai simplă şi mai uşor de aplicat dintre artele oculte
divinatorii. Singurele informaţii necesare sunt data naşterii şi numele complet – cu ajutorul
acestora numerele ne revelează misterul destinului pe care ni l-am ales.
Numerologia reprezintă studiul influenţei misterioase a numerelor asupra destinului oamenilor.
Fiecare număr dintre cele utilizate în numerologie (de la 1 la 9) are o vibraţie specifică. Există
5 astfel de vibraţii manifestate în viaţa unui om, care acţionează corelat, alcătuind ansamblul
de aptitudini, tendinţe şi potenţialităţi ale fiinţei umane.
Numărul vieţii
Această vibraţie este precum o sămânţă, sădită în fiinţa noastră în momentul naşterii, care
cuprinde în ea întreaga înţelepciune acumulată de suflet de-a lungul vieţilor anterioare. O
putem numi “moştenire karmică”. Ea reprezintă ceea ce noi suntem cu adevărat, semnifică
ceea ce este în noi mai profund şi mai natural – acele trăsături de caracter şi însuşiri care pot fi
oricând actualizate, deoarece ele există deja în noi. Devenind pe deplin conştienţi de această
parte a naturii noastre, vom putea începe să amplificăm în noi alte calităţi şi să ne îmbogăţim
cu noi experienţe.
Modalitatea de calcul a acestei vibraţii constă în însumarea cifrelor datei de naştere, după cum
urmează. Să presupunem că sunteţi născut în data de 21.02.1969. Adunăm:
2+1+0+2+1+9+6+9=30; 3+0=3. Numărul corespunzător este 3, iar trăsăturile de caracter
specifice numărului 3 sunt înnăscute pentru dumneavoastră.
38
Numărul zilei de naştere
Numărul zilei de naştere oferă informaţii cu privire la natura lecţiilor pe care fiinţa umană
trebuie să le înveţe în această viaţă şi asupra modului în care acestea sunt corelate cu
aptitudinile înnăscute. Numărul acestei zile arată cum ne percepem pe noi înşine, care sunt
însuşirile şi defectele pe care noi considerăm că le avem.
Modalitatea de calcul a acestei vibraţii se realizează însumând cifrele zilei de naştere. În
exemplul de mai sus, numărul zilei este 2+1=3.
Numărul destinic
Taina numelui pe care îl primim la naştere ascunde o minunată poveste despre noi. Numele
nostru reprezintă ceea ce trebuie să devenim în această viaţă, arată calea pe care trebuie să o
urmăm şi ce calităţi lăuntrice este bine să ne dezvoltăm şi să ne amplificăm. Conştientizând
vibraţia acestui număr, vom constata că el va acţiona asupra noastră precum o “promisiune
divină”.
Această vibraţie este dată de vocalele existente în nume. Există popoare care consideră că
vocalele sunt sacre, de aceea nu sunt scrise niciodată. Vocalele numelui arată care sunt cele
mai profunde credinţe şi cele mai ardente aspiraţii ale sufletului. Aici se găsesc motivaţiile
esenţiale ale acţiunilor noastre. Vibraţia acestui număr înnobilează şi aduce o strălucire
fermecătoare sufletului, urmărind întotdeauna să se afle în armonie cu celelalte vibraţii pentru
a ne ajuta să ne exprimăm şi să ne manifestăm ca fiinţe perfecte
Numărul personalităţii
Această vibraţie este dată de consoanele existente în nume. Ea descrie influenţa pe care o are
lumea exterioară asupra noastră şi care este prima impresie pe care noi o lăsăm acestei lumi
în care trăim.
Trebuie să mai ştim că fiecare vibraţie poate fi echilibrată sau poate prezenta un dezechilibru
de tip + (yang, exces) sau – (yin, deficit). De exemplu, dacă presupunem că o persoană are
numărul vieţii 1, ea ar trebui să aibă în mod natural calităţile specifice acestui număr. Dacă
însă ea nu este conştientă de aceste însuşiri şi prezintă un dezechilibru de tip -, în loc să fie o
iniţiatoare, un aventurier, o fiinţă curajoasă, ea se va manifesta ca o fiinţă temătoare, timidă,
lipsită de încredere în sine. În cazul dezechilibrului de tip +, se pot manifesta agresivitatea şi
instictul de dominare.
40
În caz de dezechilibru, există posibilitatea de a manifesta aspectele negative ale acestui număr.
Neliniştea şi nerăbdarea îl opresc din a se menţine mult timp într-un singur proiect. Uneori
poate fi nehotărât şi dezordonat şi să-şi împrăştie energia în prea multe direcţii. Îi este foarte
dificil să respecte un program de lucru fix şi regulat sau să menţină orice fel de rutină. Are
tendinţa de a reacţiona puternic atunci când simte orice fel de restricţie sau limitare în ceea ce
priveşte libertatea de acţiune sau de exprimare. Cu toate că este inteligent, are tendinţa de a
face aceleaşi greşeli din nou şi din nou deoarece majoritatea răspunsurilor sale reprezintă
impulsuri momentane şi nu reacţii logice calculate raţional.
41
după putere.. Trebuie să evite tendinţa de a pune pe primul loc în viaţa sa averea sau puterea,
în detrimentul altor factori importanţi din viaţa lui
În cazul numărului 9, aptitudinile fiinţei umane se manifestă în domenii umaniste. Îi place să-i
ajute pe ceilalţi. Este extrem de eficient şi lucrează cel mai bine atunci când îşi urmează
sentimentele şi când este receptiv la nevoile celorlalţi. Comunică bine cu oamenii şi are puterea
de a-i inspira. Aceasta arată că poate deveni un bun profesor sau psiholog. Creativitatea,
imaginaţia şi simţul artistic sunt prezente în cel mai înalt grad în această vibraţie. Dovedeşte
multă înţelegere umană şi are multe de dăruit celorlalţi. Ambiţia sa personală se menţine într-o
perspectivă pozitivă, fiind întotdeauna atent la grijile celorlalţi oameni. Este deschis şi
compasiv, idealist şi dezamăgit de lipsa de perfecţiune din lume. Este, de asemenea, foarte
conştient de sentimentele sale şi de ale celorlalţi. Prietenia, afecţiunea şi dragostea sunt
extrem de importante pentru el.
Aspectele negative ale numărului 9 sunt egoismul şi centrarea excesivă asupra propriei fiinţe.
Dacă nu este implicat în activităţi spre folosul şi beneficiul celorlalţi, poate manifesta trăsăturile
negative amintite. Menirea sa este de a se implica în activităţi umanitare, dar poate fi foarte
greu pentru el să-şi asume acest rol. Indiferenţa, lipsa de implicare şi lipsa de sensibilitate
marchează treapta inferioară a acestei vibraţii.
42
B – Litera B caracterizează o persoană compasivă, sensibilă, ce îşi găseşte propriile motivaţii cu
ajutorul celorlalţi. Îşi caută echilibrul şi este foarte bună în domenii ce necesită diplomaţie,
mediere, îmbunătăţire. Răspunde cel mai bine atunci când este apreciată. Dacă nu îi lipseşte
încrederea în sine, manifestă din plin bunătate, generozitate şi iubire. Lucrează bine în grup.
C – Litera C caracterizează o persoană creativă şi spontană. Este mereu nerăbdătoare să-şi
exprime inspiraţiile şi originalitatea; are multă imaginaţie. Este sociabilă şi prietenoasă,
sensibilă şi intuitivă; pentru ea, bucuria este cel mai puternic factor de motivaţie. Se manifestă
cu succes în domenii artistice. În caz de dezechilibru, este dezordonată şi împrăştiată.
D – Litera D aparţine constructorului neobosit şi plin de responsabilitate. Munceşte mult şi din
greu, este practic şi răbdător. Uneori îi este greu să se exprime. Este cinstit, constant şi
respectă adevărul. Este necesar să înveţe despre autocontrol şi automulţumire.
E – Litera E este caracterizată de cuvintele: inspiraţie, talent, libertate, mişcare, flexibilitate,
sinceritate, hotărâre. Litera E este semnul unei persoane interesate de latura spirituală a vieţii.
Îi place să înveţe. Are multă energie şi vitalitate. Este calmă, dar în caz de dezechilibru
manifestă nerăbdare şi impulsivitate.
F – Litera F caracterizează o persoană care simte o nevoie puternică de a ajuta umanitatea.
Apreciază ceea ce este frumos. Este o fire complexă. Are valori şi principii la care ţine. Este o
persoană foarte critică. Fiind optimistă şi canalizându-şi energia în direcţii creatoare, poate fi
foarte fericită.
G – Litera G caracterizează o persoană gânditoare, deseori neînţeleasă de către cei din jur
pentru că nu este foarte comunicativă. Dă dovadă de multă răbdare şi are o puternică dorinţă
de a cunoaşte. Trebuie să înveţe să aibă încredere în oameni. Este o persoană visătoare şi plină
de imaginaţie. Hotărârea şi înţelepciunea de care dă dovadă o ajută să depăşească obstacolele.
Devenind conştientă de de aspectele spirituale ale vieţii, reuşeşte să atingă o stare de armonie.
H – Litera H este semnul unei persoane care atinge succesul în domeniul afacerilor şi finanţelor.
Lucrează metodic şi organizat. Este ambiţioasă şi munceşte din greu pentru a obţine ceea ce
doreşte. Se adaptează greu schimbărilor. Este interesată de nevoile spirituale ale fiinţei umane.
I – Litera I caracterizează o persoană care are multă energie emoţională pe care o exprimă cu
intensitate; este sensibilă şi intuitivă. Ea doreşte să fie de ajutor umanităţii, dar de multe ori îşi
uită scopul, fiind distrasă de ceea ce se petrece în jurul ei. Are nevoie de singurătate pentru a
realiza care este adevărata sa natură. De multe ori se sacrifică pe sine pentru a sări în ajutorul
celorlalţi, deoarece are o înţelegere profundă a nevoilor lor. Are multă creativitate şi energie
artistică.
J – Şi persoana caracterizată de litera J este, prin natura sa, o conducătoare, dar dă dovadă de
mai multă prudenţă decât cea aflată sub semnul literei A. Stilul de a conduce este original şi
progresist, dar are tendinţa de a începe lucrurile puţin mai greu, deoarece nu este foarte
hotărâtă. Are mult mai multă nevoie de sprijin şi suport decât persoana caracterizată de litera
A. Este optimistă, inteligentă şi ambiţioasă.
K – Litera K este semnul unei fiinţe înţelepte şi spirituale, căreia îi place să împărtăşească
celorlalţi din cunoaşterea sa, pentru a-i ajuta. Este o fină observatoare al detaliilor şi este
foarte creativă. Nu îi place să se afle pe locul doi. Este fericită când i se arată afecţiune şi
răspunde pe măsură.
L – Persoana caracterizată de litera L prezintă o atracţie magnetică. Este afectuoasă, îi plac
oamenii şi este cea mai mentală dintre literele asociate numărului 3. Misiunea sa este să
exprime bucuria de a trăi şi simţul originalităţii. Este inteligentă şi poate avea contribuţii
creatoare în domeniul literaturii şi filosofiei. Este sensibilă şi critică.
M – Litera M caracterizează o persoană foarte muncitoare. Îşi iubeşte casa şi are o natură
protectoare. Este dificil de cunoscut, pentru că de multe ori se limitează, fiindu-i teamă să-şi
exprime potenţialul. Are multă intuiţie. Poate fi un bun manager atât în ceea ce priveşte
bunurile materiale, cât şi oamenii.
N – Litera N este semnul unei persoane căreia îi place schimbarea şi care se află mereu în
căutarea aventurii şi a diversităţii. Este interesată de multe domenii şi lucrează extrem de bine
cu ceilalţi. Ştie cum să-i motiveze pe ceilalţi şi este progresist în gândire. Este mai raţional
decât celelalte litere corespunzătoate numărului 5. Are o filosofie personală pe care îi place să
o comunice celorlalţi.
O – Litera O caracterizează o persoană care doreşte să-şi asume, şi o poate face, multe
43
responsabilităţi. Este o fire tradiţională şi deseori conservatoare. Se exprimă liber în domenii
creatoare (un astfel de domeniu poate fi şi casa în care locuieşte). Obţine ceea ce doreşte
deoarece, prin natura sa disciplinată, ştie de ce are nevoie pentru a obţine acele lucruri. De-a
lungul vieţii este protejată şi ajutată. Este o persoană echilibrată. Pune mare preţ pe valorile
spirituale în viaţa de zi cu zi.
P – Este destul de dificil de descris persoana caracterizată de litera P, deoarece nu se exprimă
prea des. Îi place să fie singură pentru a se adânci în contemplare; trebuie să înveţe să-şi
canalizeze sentimentele. Este o gânditoare, capabilă de o profundă analiză şi introspecţie. De
multe ori îi lipseşte hotărârea de a-şi pune în practică ideile. Are multă intuiţie şi capacităţi
vizionare.
Q – Litera Q este semnul unei persoane distinse şi excentrice. Îi plac realizările materiale şi îşi
foloseşte aptitudinile manageriale pentru a obţine ceea ce doreşte. Este mereu bine dispusă şi
plină de energie. Atrage banii şi succesul. Este o fiinţă generoasă. În general, nu are relaţii
stabile sau de lungă durată.
R – Litera R caracterizează o persoană care doreşte să fie de folos umanităţii, capabilă de o
profundă înţelegere şi toleranţă. Ştie cum să-i motiveze şi să-i inspire pe cei din jur. Are multă
energie emoţională şi o profundă nevoie de a fi de folos. Deseori o întâlnim în ipostaza de
profesor, scriitor sau artist.
S – Litera S caracterizează o fiinţă emoţională, atrasă de spiritualitate. Este capabilă să
conducă, dar deseori o face face într-un mod indirect. Are o personalitate puternică, este
ambiţioasă, dar de multe ori se simte singură. Independentă şi curajoasă, este un model
pentru ceilalţi în ceea ce priveşte modul de a-şi exprima emoţiile, mod prin care atrage
cooperarea.
T – Litera T caracterizează o persoană căreia îi place pacea şi armonia şi care va prefera
deseori să-i urmeze pe ceilalţi decât să preia conducerea. Aşteaptă mult de la ceilalţi şi este
foarte răbdătoare şi săritoare. Are mulţi prieteni şi este foarte apropiat de familia sa. Nu se
îndepărtează prea mult de casă, fiind foarte fericit într-un mediu plin de afecţiune. Este o
persoană generoasă şi un excelent profesor.
U – Litera U este semnul unei fiinţe foarte receptive şi agitate. Este fericită când se simte
susţinută. Are multă creativitate şi un simţ artistic dezvoltat care se pot lua multe forme de-a
lungul vieţii sale. Îi poate inspira pe ceilalţi, dar în acest sens este mai conservatoare.
V – Având multă energie, persoana caracterizată de litera V este capabilă de mari realizări în
toate planurile. Are o viziune globală şi practică asupra vieţii şi de aceea reuşeşte să-şi pună
ideile în aplicare. Deseori se stabileşte în alt oraş decât în cel natal. Atrage succesul. Insuflă
celor din jur dinamism şi este una dintre cele mai puternice energii ale alfabetului.
W – Litera W este semnul unei persoane care are multă putere de convingere şi un real talent
oratoric. Deseori o întâlnim lucrând în comerţ, acest domeniu implicând şi călătoriile. Îi place
să aibă mulţi prieteni. Este inteligentă. Deşi îi plac orice fel de confruntări, nu riscă tot atât de
mult precum celelalte litere corespondente numărului 5. Poate fi uneori confuză şi nehotărâtă.
Îi plac plantele. Este atras de medicina neconvenţională. Are un profund simţ al ordinii în viaţă.
X – Litera X caracterizează o persoană care îşi asumă multe responsabilităţi şi se consumă
emoţional din această cauză. Este o persoană care are grijă de ceilalţi, îi protejează şi se poate
chiar sacrifica pe sine pentru mai binele celorlalţi. Este foarte senzuală. O trage simplitatea şi
un mod de viaţă stabil. Are talente artistice şi poate atinge uşor succesul în aceste domenii.
Are multă energie magnetică.
Y – Litera Y este semnul unei persoane care trebuie să înveţe să aibă încredere în intuiţia şi
însuşirile sale psihice. Înţelege la un mod superior şi profund problemele legate de
spiritualitate. Lucrează cel mai bine singură, dar se şi simte singură. Poate fi nehotărâtă.
Tehnicile de meditaţie o pot ajuta să dobândească un simţ al totalităţii, care va contracara
sentimentul de singurătate. Misiunea sa este de a revela mistere, lucruri ascunse şi a le
explica.
Z – Litera Z caracterizează o fiinţă extrem de dinamică şi capabilă de mari realizări, atrasă de
lumea materială şi de cea a puterii. Are multă încredere în sine şi ambiţie. Are calităţile unei
naturi organizaţionale şi reacţionează bine în crize emoţionale.
44