înseamnă că nu are puterea de a alege, ci trebuie să fie dirijată spre aacţiona. Este extrem de inteligentă, conţine toată cunoaşterea din Univers,dar nu este o minte care judecă. Ştie numai un singur lucru - să acţioneze îndirecţia în care este dirijată.Se poate naşte întrebarea: cine sau ce are alegerea, judecata sauconducerea? Acestea le are Prima Cauză, sau Spiritul. Dacă ne ducem cugândul înapoi, departe, dincolo de începutul a tot ce este format, suntemforţaţi să tragem concluzia că Universul trebuie să fi fost creaţia gândului.Ştiinţa cunoaşte faptul că Pământul nu s-ar fi putut forma singur. Oproprietate importantă a materiei este inerţia, adică ea nu are puterea de ase mişca prin ea însăşi în nici un fel. Asupra materiei trebuie acţionat decătre o formă de energie din afara ei - şi acesta este gândul, singura formăde energie din Univers care nu este materie. Gândul este produsulInteligenţei, deci putem presupune fără grijă că, înainte de a lua formămateria, trebuie să fi fost o Inteligenţă care a putut cauza aceastăcondensare în formă. Unii numesc această Inteligenţă, Dumnezeu. Numelenu importă - importanţă are faptul că există.Această Inteligenţă acţionează în două feluri: mai întâi ca Inteligenţăcreatoare selectivă, care hotărăşte ceea ce voieşte să se facă; în al doilearând, ca o Inteligenţă care se supune şi îndeplineşte dorinţele Inteligenţeicreatoare. Această Inteligenţă secundară acţionează întotdeauna şi integralca Lege, având toată cunoaşterea necesară de a construi orice este defăcut, dar lucrând totdeauna după un model prestabilit, de la care nu areputerea de a se abate. Dacă s-ar abate, nu ar exista nici o Lege în Univers şirezultatul lor ar fi un haos. Universul este produsul unui gânditor, caregândeşte matematic.Acest gânditor, sau Dumnezeu, este indivizibil, unic, dar manifestarea săpoate fi separată în trei părţi pentru a înţelege mai bine cum acţionează.Avem, deci, acest Dumnezeu Unic, acţionând pe trei planuri de vibraţii;astfel avem Dumnezeu ca Spirit, cea mai înaltă şi cea mai puţin tangibilăvibraţie dorind să creeze un univers al formelor. Pentru Spirit, a dori este acrea. Integrat în acest Spirit există marea substanţă amorfă a Universului,care ar putea fi pe drept numită corpul lui Dumnezeu. Asupra acesteisubstanţe, caracterizată prin inerţie, trebuie să acţioneze o forţă din afarasă. Este vibraţia cea mai joasă şi cea mai tangibilă. Prin urmare, Spiritulfoloseşte Mintea ca să acţioneze ca Lege spre a modela şi forma Universulca materie densă aşa cum îl cunoaştem. Vibraţia Minţii fiind mai mică decâtaceea a Spiritului, o face să fie subordonată Spiritului şi, fiind la rându-i mai înaltă decât cea a materiei, face ca materia să fie supusă ei. Prin urmare,Dumnezeu ca minte ar putea fi înţeles ca vibraţie de mijloc. Astfel, Spiritul îşi exprimă voinţa, iar Mintea se supune necontestat să modeleze materia înforma concepută şi deţinută numai de Spirit.Oricum, omul este în mic ceea ce Dumnezeu este în mare, la rândul lui elfiind o trinitate similară. Omul este material prin corpul său şi deci una cuDumnezeu în cea mai joasă dintre vibraţii. Apoi el este un gânditor, mintealui făcându-l să fie una cu Dumnezeu în planul mental; şi este spiritual, fiinduna cu Dumnezeu la nivelul cel mai înalt de vibraţii.Este necesar, mai înainte de a aprofunda acest modus operandi alvindecării, să înţelegem în mod clar că trupul omului este făcut din mareasubstanţă amorfă care este materia primă a Universului însuşi, care a fostnumit corpul lui Dumnezeu. Prin urmare, corpul omului nu este deloc unlucru ticălos. El este un templu sacru în care sălăşluieşte Spiritul şi prin careSpiritul acţionează folosind Legea Minţii. Este adevărat, corpul uman este deo vibraţie mai joasă decât spiritul sau mintea, fiind mai dens, dar în acelaşitimp este substanţa spiritului şi dacă nu prindem în toată claritatea acestadevăr, vom pierde mult din cunoştinţele necesare vindecării.
Leave a Comment