7/28/2009 Paradigmele lui Vasile Vasilache

Paradigmele lui Vasile Vasilache

Vineri, 24 Iulie 2009 15:56

Un Socrate de la Unţeşti

Vasile Vasilache nu a murit. Vasile Vasilache ne-a jucat o farsă şi a

plecat fulgerător, pe un tărâm al tainelor şi întrebărilor, pentru a ni le
dezghioca în stilul său neaoş şi filozofic, punând cumsecădenia în faţa
pizmei şi a răului şi inteligenţa în faţa prostiei, vicleniei, nimicniciei şi a
tuturor metehnelor lumeşti. De aceea, iarăşi şi iarăşi, îi vom reasculta
povestea vorbei, ticluită cu demnitatea şi carismul unui povestitor
neîntrecut, mustind de înţelepciune, pilde şi sofisme din filozofiile greco-
indiene. Un Socrate de la Unţeşti care îşi rostea şi îşi mai rosteşte
monologurile în plină stradă studenţilor, târgoveţilor, florilor şi pomilor din grădina sa din centrul
Chişinăului şi, de acum înainte, şi sfinţilor din ceruri.

Trecând zilele acestea, cu consimţământul fiului său Victor, pe la căsuţa scriitorului de pe str.
Şciusev, am tresărit, având instantaneu o vedenie. În pragul casei, străjuite de un măr şi un brăduţ
(pe semne, să-i amintească de munţii Carpaţi), a ieşit chiar Vasile Vasilache cu surâsul lui Vişnu pe
faţă şi o tocitoare în mână. Probozindu-mă uşor că mă aştepta pe la ora 12, dar acum e deja unu,
mă invită să iau loc la măsuţa din faţa casei… Ca la Unţeşti, de unde mă trag şi eu, subsemnata.
Or, aşa cum e dat din străbuni, musafirul e invitat la masă, la un pahar de vorbă şi un blid cu
plăcinte.Victor îmi oferă ultimul volum al lui Vasile Vasilache, pe care nu a mai apucat să-l vadă
tipărit. Aşa şi nu a găsit un sponsor, chiar dacă era cine era. Tabletele (deşi apărute în 2000 în
ziarul “Flux” - pe atunci o ediţie naţională -, sunt la fel de actuale şi azi) au fost editate din banii
familiei Vasilache. Avea perfectă dreptate scriitorul spunând că, la ora actuală, noţiunea cultură e
subţiată. Atâta kitch, atâta larmă, divertisment…Potrivit lui Vladimir Beşleagă, Vasilache toată
viaţa a scris aceeaşi carte, astfel încât, din lutul de la Unţeşti, el a creat adevărate bijuterii de artă.
Nişte bijuterii sunt şi tabletele din volumul de publicistică “Verzi suntem, verzi…”, apărut la GE
„Litera”, după un an de la marea plecare. Scrise într-o epocă în care “cultura este antropofagă (îi
devorează pe cei aleşi – ori în Tibet, ori la Paris, cu Cioran în frunte - până şi Confucius, cu
aproape trei milenii în urmă, a fost nevoit să dea bir cu fugiţii din cauză că nu-l suferea împăratul –,
iar omenirea se zideşte prin masacru, jertfire”), autorul pune toate întrebările pe seama Timpului.

Ce rămâne dintr-un veac de om?“Ce n-am developat în scrierile mele? Propria mea viaţă… De
ce? Jumătate a aparţinut României Mari (născut la 1926), a doua jumătate Moldovei socialiste,
unde, ca învăţător, nu aveam dreptul să predau româna, în genere ştiinţele umaniste, din cauza
http://capitala.md/index.php?view… 1/4
7/28/2009 Paradigmele lui Vasile Vasilache
studiilor burgheze (scriitorul şi-a făcut studiile la Iaşi - n.a.). Închipuie-ţi cum m-am simţit când,
peste vreo 50 de ani, m-am pomenit în Gara mare a Ieşilor, când m-au năboit în nări miroznele,
identice cu tocmai cele din depărtata, a anilor 30, copilărie. Vezi ce rămâne dintr-un veac de om?
Doar văzduhul păstrat de Gara Ieşilor. Dintr-un veac de om doar duhul-duhoarea obiectelor şi a
zidurilor rămâne! Celelalte sunt învârtejite de viscolul evenimenţial şi de nume spăimoase: Hitler,
Stalin şi ceilalţi. Tu, drăguliţă artist, cum să-l aperi pe Marele Anonim, cu numele de botez Ion,
Ghiţă, Pahnutie, Serafim şi ceilalţi?”.Iată că peste ani, aceste mărturisiri dintr-un interviu al
scriitorului Vasile Vasilache, vin să ne deschidă, ca un cifru, tainiţele sale literare şi biografice.
Dacă Gabriel Garsia Marquez (un scriitor la care revenea deseori autorul „Poveştii cu cocoşul
roşu”) a descoperit secretul artei narative citind „Metamorfoza” de Kafka sau ascultând-o pe
bunica sa, dona Trancuiliana, basnosul Vasilache se axează pe ambiguitate şi parabolă, trecută
prin filozofia lui Confucius şi Socrate, dar nu înainte de a-l pătrunde pe humuleşteanul Ion
Creangă, cel care vorbea ca bunică-sa Varvara.

Dar povestea (cu cocoşul roşu) îşi are povestea ei…Vasile Vasilache a intrat în istoria
literaturii cu romanul „Povestea cu cocoşul roşu” (1966), criticat dur pe vremea ceea de cerberii
ideologiei socialiste, dar totuşi publicat, în revista „Novâi Mir”, la Moscova. Citind romanul în
manuscris, Aureliu Busuioc ar fi exclamat: “Bă, tu nici nu ştii ce ai scris! Adio, boule! El te-a
priponit – nu tu pe El!”. “Dar povestea îşi are povestea ei”, ne ademeneşte cu vorba-i mustoasă
autorul, dezlegându-ne tâlcul acesteia într-o tabletă din ultimul volum... “Şed pe prispa cumnată-
mi. Ea boceşte că au fost alungate, şi ea, şi vaca, de la cireadă. Motivul?! Nu-şi preda colhozului
dobitocul… Iar eu şed pe prispă, o văd cum plânge şi-mi aduc aminte de ultimele cuvinte ale tatii:
“Ai grijă de fraţi (Vasile era cel mai mare dintre cei 4 copii rămaşi de timpuriu fără părinţi – n. a.).
Între nevrednici eu n-am să pot trăi! Şed şi mă gândesc pentru ce ne-au mai născut mamele
noastre. Cumnată-mea a mai dat o pereche de boi în colhoz. Cât se mai poate?! Uite că ea
boceşte, iar eu îmi dau seama că nu o pot ajuta cu nimic, ziarist, scriitor, drăgăliţă… Dragă
Doamne, despre ce scriu eu? Îmi sunt gata să rag: sunt bou, sunt vacă, ce se-ntâmplă pe lume?! Şi
atunci încep cu prima propoziţie. La început era bouţ. Adică eu însumi m-am născut bouţ pe lumea
asta. Iar mai departe urmează „Povestea cu cocoşul roşu”.

“Eu nu vin din cărţi, ci din pătimirile ce mi le-au văzut ochii ori le-am trăit”, mărturiseşte scriitorul.
Născut la 1 iulie 1926, în comuna Unţeşti, plasa Bălţi, judeţul Iaşi (astăzi raionul Ungheni), face
Liceul Naţional din Iaşi (astăzi Liceul "Mihail Sadoveanu"). În anul 1937, din cauza taxei exagerate,
tatăl îl transferă la "Liceul de Aplicaţie", zis şi Seminarul Pedagogic Universitar de pe lângă
Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi. Odată cu anexarea Basarabiei, întrerupe studiile,
întorcându-se în satul natal. În 1940 se înscrie la şcoala medie din Ungheni. Predarea fiind în limba
rusă o părăseşte în scurt timp. Între 1941-1944 îşi continuă studiile la acelaşi "Liceu de Aplicaţie" .
Vai nouă, miorilor…
“Alde mama mă purta la biserică şi mă uitam la zugrăveala de sub cupola sfântului locaş,
de unde Savaot mă veghea pe mine în primul rând, - continuă povestea Măria Sa. - De m-

http://capitala.md/index.php?view… 2/4
7/28/2009 Paradigmele lui Vasile Vasilache
aş fi făcut preot, le-aş fi spus poporenilor: “Îngenuncheaţi! Vijeleşte între voi minciuna,
ocara, cuvintele urâte, rămâneţi aşa în genunchi şi bateţi fruntea de pământ!”.
Bogdaproste lui Dumnezeu că nu am ajuns preot şi am ajuns bătrân-bătrân, într-un gând
cu I.Kant: “Lemnul umanităţii e prea strâmb ca să poată fi îndreptat”.
Un lucru e cert, remarcă în prefaţa la volum criticul Eugen Lungu. Exemplele extrase de
V. Vasilache din dramatismul sau ticăloşia realităţii sunt vii, memorabile, rocambolescul
fiecărei istorii mici include rocambolescul istoriei mari. “Neamţul zice: “Limba e cetatea
omului”. Mai are astăzi românul-basarabean cetate?” – se întreabă tribunul Vasilache.
“Când oamenii se văd învinşi, le ia apărarea limba. Ultima lor redută e graiul matern.
Ilustra doamnă Thatcher, devenind prim-ministru al Marii Britanii, ce a făcut dintâi? Şi-a
luat profesor de limba engleză. Ce fac şi ce au făcut primii noştri miniştri? Au spus… că
nu au limbă. Acum pricepeţi cine ne-a trădat şi ne-a predat cetatea? Mamele copiilor de
beduini-păstori îşi lovesc peste gură odrasla, în clipa când aceasta stâlceşte zicerea,
rostirea cuvântului. Motivul? Deteriorează învăţătura lui Mahomed Profetul.
Ştiţi ce am mai observat? - ne mai spune prin mesajul din eseul “Vai nouă, miorilor!…”
scriitorul, - învinşii împrumută de la învingător ocara, înjurătura şi numele-prenumele.
Cât mai iute să se pitească, să se dosească, să se tăinuiască printre învingători”.
“De aia zicem – ghice-l pe basarabean: ieri, cu Sangheli, azi, cu Voronin, mâine cu Saddam
Hussein. Lăturalnic ţării de 200 de ani, nici odată nu a fost curios, să zicem, ca un ungur sau sârb,
să ştie de unde se trage, cine i-a lăsat moşia şi graiul. E întotdeauna gata de a fi eliberat. Dumnealui
aşteaptă sub podeţul istoriei cu urechea ciulă: dincotro vine larma?”.
Iar de-o fi să mor, în câmp de mohor…

“Umblând prin arhiva mea, mi-a venit un gând ciudat. Zic, mă, când am să mor, să-mi puneţi arhiva
pe piept. Cea care nu a fost publicată. Eu voi continua să scriu pe cealaltă lume”, spunea undeva
şăgalnic Vasile Vasilache. Întrebându-l pe Victor ce a scris taică-său în ultimii ani - de la scrierea
acestor tablete-eseuri au trecut 9 ani - îmi răspunde cu un tremur în voce că, deocamdată, nu se
încumetă să se atingă de manuscrise. Nu se poate împăca cu gândul că tata nu mai e. Vorbea mult
despre satul de baştină, Unţeşti, datat de pe vremea lui Ştefan cel Mare, despre destinul
basarabean. Probabil, e vorba de o scriitură autobiografică. În aceşti ani a stat cu îndârjire la masa
de scris. Era mai optimist ca niciodată şi plin de inspiraţie. În capul mesei stătea scrisul şi grădina.
Făcea multe drumuri la Iaşi, la Bucureşti unde îi plăcea să procure cărţi şi reviste. Era un bun
prieten cu Petru Creţia. Îl venera pe Pamfil Şeicariu, directorul ziarului „Curentul”…
Marginalizat a fost Vasile Vasilache atunci când nu i-au fost editate „Povestea cu cocoşul roşu” sau
„Surâsul lui Vişnu” şi când autorităţile comuniste de la Unţeşti nu au catadicsit să-i dea gimnaziului
din sat numele marelui scriitor, post-mortem. Lovit a fost şi atunci când nu s-au găsit câteva mii de
lei ca să-şi vadă în lumina tiparului volumul “Verzi suntem, verzi…”. Deşi zâmbeşte iertător, cu acel
surâs sibilinic al lui Vişnu, vinovat că şi-a iubit cetatea, apărând-o cu monologurile sale biciuitoare
anti-birocraţie, anti-prostie, anti-slugărnicie.
Or, “scriitorul, adevăratul scriitor, îşi dă seama că este ceva mai mult decât un partid, o
http://capitala.md/index.php?view… 3/4
7/28/2009 Paradigmele lui Vasile Vasilache
organizaţie, chiar un parlament”. El este stăpân în cetatea neînvinsă a scrisului.
Tamara GORINCIOI

http://capitala.md/index.php?view… 4/4