You are on page 1of 4

REFLEXII ISTORIOGRAFICE PRIVIND RELAIILE COMERCIALE LOCALE I DE TRANZIT DIN SPAIUL PRUTO-NISTREAN I DUNREA DE JOS (sfritul sec.

al XIII-lea - sec. al XIV-lea)


Silvia Barcari
Prezena comerului s-a fcut necesar din momentul n care oamenii au nceput s comunice ntre ei. Dac la nceput primii oameni se mulumeau cu puine lucruri i se strduiau s-i produc tot ceea ce le era necesar, cu timpul ns, pe msura dezvoltrii civilizaiei, nevoile lor au crescut i nu au mai putut satisfcute dect prin schimb, crendu-se adevrate curente i cutri reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare continu, ajungnd n nal s e soluionate prin comer, produsele excedentare ntr-o familie, colectivitate sau regiune avnd nevoie de un ntreprinztor care s le caute debueuri ntr-o alt zon sau colectivitate, unde ele erau decitare. Prin poziia sa geograc, spaiul pruto-nistrean se aa pe traseul drumurilor comerciale care se ndreptau din Orient i de la Veneia prin Balcani, peste Dunre, spre Europa Central i spre Marea Baltic. Astfel, ncepnd cu secolul al XI-lea, se poate vorbi de o adevrat revoluie comercial, n cadrul creia reprezentanii unor schimburi mai largi i mai diversicate ntre domenii i zone s-au nfruntat cu adepii economiei nchise, crendu-se treptat puternice centre de producie i de consum. Prin consecinele sale, revoluia comercial a fcut s apar negustorul mercator care la nceput a fost itinerant, iar apoi s-a stabilizat n diverse orae. n acelai timp, ameliorarea situaiei militaropolitice a contribuit la reluarea vechilor drumuri comerciale care traversau spaiul pruto-nistrean. n primul rnd au fost revigorate cile comerciale acvatice de pe rurile Nistru, Prut i auenii acestora: Rut, Botna, Bc. A fost reluat circulaia pe drumurile comerciale terestre, care, de regul, traversau vile rurilor. n ansamblu, aceste drumuri formau o reea nchegat, care permitea ntreinerea unui schimb, relativ permanent, n
Tyragetia, s.n., vol. VII [XXII], nr. 2, 2013, 65-70.

diferite regiuni din spaiul pruto-nistrean (Postic 2007, 180-186). Amplasarea spaiului pruto-nistrean la intersecia cu lumea bizantin, central-european, slav de rsrit i oriental de step a favorizat, n anumite etape, stabilirea n inut a unor reele comerciale cu caracter internaional, cum era, de exemplu, cel de-al doilea drum comercial de la varegi la greci pe Nistru ( 1999) .a. nsemntatea i necesitatea examinrii unei asemenea probleme a fost remarcat de unul dintre cei mai de seam reprezentani ai istoriograei romneti, Nicolae Iorga, care a lsat prima sintez de valoare a istoriei schimbului de mrfuri. n opera sa, marele istoric arat c istoria comerului reprezint ,,...o condiie necesar pentru a nelege sub toate raporturile, n originea ca i n dezvoltarea sa, istoria neamului nsui (Olteanu 1983, 119). De altfel, el a fost unul dintre primii cercettori care au inclus n circuitul tiinic materiale privind activitatea comercial, fapt dovedit n lucrarea sa Studii istorice asupra Chiliei i Cetii Albe, publicat n 1899, considerat i astzi un important punct de pornire n istoriograa european i romneasc privind cercetarea relaiilor comerciale i economice ale oraelor medievale din Europa Central i de Sud-Est (Panaitescu 1994, 263). Pentru ca Dunrea s devin ctre secolul al XIVlea cu adevrat o arter i o ax a comerului european va trebuit ca pe cele dou continente ngemnate, Europa i Asia, s se ntmple, dup anul 1000, evenimente cu adevrat epocale care, prin complexitatea proceselor sociale, politice i economice, s pun bazele sistemului economic modern. Aceast interaciune de care nu a fost strin nici Africa de Nord, a fcut, n opinia unor cercettori, ca spre sfritul secolului al XV-lea i la nceputul secolului al XVI-lea s apar ceea ce putem numi economia mondial europea-

65

http://tyragetia.nationalmuseum.md

Full text available on

http://tyragetia.nationalmuseum.md

Textul integral al articolului poate fi gsit pe

http://tyragetia.nationalmuseum.md Textul integral al articolului poate fi gsit pe http://tyragetia.nationalmuseum.md

Full text available on

S. Barcari, Reexii istoriograce privind relaiile comerciale locale i de tranzit

Nicolae 2006: E. Nicolae, Consideraii privind nceputurile aezrii medievale urbane de la Costeti, raionul Ialoveni, n lumina descoperirilor monetare. In: Simpozion de numismatic organizat cu ocazia jubileului Institutului de Arheologie ,,Vasile Prvan (1952-2006). Programul i rezumatele comunicrilor, Chiinu 30 noiembrie - 2 decembrie (Bucureti 2006), 8. Nicolae 2007: E. Nicolae, Monedele ttreti din tezaurul de la Sseni, raionul Clrai, Republica Moldova. In: Simpozion de numismatic organizat cu ocazia comemorrii Sfntului tefan cel Mare, Domn al Moldovei (1504-2004), Chiinu, 29 septembrie - 2 octombrie 2004 (Bucureti 2007), 183-210. Oberlnder-Trnoveanu 1981: E. Oberlnder-Trnoveanu, I. Oberlnder-Trnoveanu, Contribuii la studiul emisiunilor monetare i al formaiunilor politice din zona gurilor Dunrii n secolele XIII-XIV. SCIVA 32/1, 1981, 90-93. Oberlnder-Trnoveanu 1985: E. Oberlnder-Trnoveanu, Documente numismatice privind relaiile spaiului est-carpatic cu zona gurilor Dunrii n secolele XIII-XIV. In: Anuarul Institutului de Istorie i Arheologie ,,A.D. Xenopol, XXII (Iai 1985), 585-590. Oberlnder-Trnoveanu 1997: E. Oberlnder-Trnoveanu, nceputurile prezenei ttarilor n zona gurilor Dunrii n lumina documentelor numismatice. In: Originea ttarilor. Locul lor n Romnia i n lumea turc (Bucureti 1997), 93-128. Olteanu 1983: t. Olteanu, Societatea romneasc la cumpn de milenii (secolele VIII-XI) (Bucureti 1983). Panaitescu 1994: P.P. Panaitescu, Interpretri romneti: studii de istorie economic i social (Bucureti 1994). Papacostea 1990: . Papacostea, nfruntri politice i spirituale n sud-estul Europei: 1204-1241 (II). In: Anuarul Institutului de Istorie i Arheologie ,,A.D. Xenopol, XXVII (Iai 1990), 23-49. Papacostea 2006: . Papacostea, Genovezii n Marea Neagr (1261-1453). Metamorfozele unei hegemonii. In: Marea Neagr. Puteri maritime Puteri terestre (sec. XIII-XVIII) (Bucureti 2006), 21-49. Postic 2007: Gh. Postic, Civilizaia medieval timpurie din spaiul pruto-nistrean (secolele V-XIII) (Bucureti 2007). Postic 2008: Gh. Postic, Citadela medieval a Orheiului Vechi i problema localizrii centrului politic al principelui Dimitrie din anii 60 ai secolului al XIV-lea. In: History & Politics. Revista de istorie i politic, an. I, 1-2 (Chiinu 2008), 133-142. Spinei 1993: V. Spinei, Comerul i geneza oraelor din sud-estul Moldovei (secolele XIII-XIV). In: Analele Brilei. Serie nou, an 1, nr. 1 (Brila 1993), 171-234. Spinei 1994: V. Spinei, Moldova n secolele XI-XIV (Chiinu 1994). Spinei 2006: V. Spinei, Generaliti privind geneza oraelor medievale din Moldova. In: Universa Valachica. Romnii n contextul politic internaional de la nceputul mileniului al II-lea (Chiinu: Cartdidact 2006), 629-640. tefnescu 2001: t. tefnescu, Consolidarea poziiei politice a rilor Romne pn la mijlocul secolului al XV-lea. In: Istoria Romnilor, IV. De la universalitatea cretin ctre Europa ,,Patriilor (Bucureti 2001). Wallerstein 1992: I. Wallerstein, Sistemul mondial modern, vol. I (Bucureti 1992). 1967: , III ( 1967). , 1994: .. , .. , . .: Evul mediu timpuriu n Moldova (Probleme de istoriograe i istorie urban) (Chiinu 1994), 70-107. 1994: .. , - XIV . . .: Evul mediu timpuriu n Moldova (Probleme de istoriograe i istorie urban) (Chiinu1994), 108-125. 1988: .. , - - XIII-XIV . ( - ). .: - ( 1988), 7-22. 1999: .. , : - . Stratum Plus 6, 1999, 262-274.

Historiographical reections on local and transit trade relations on the Prut-Dniester area and the Lower Danube (late 13th - 14th century)
Abstract Due to the geographical position of the Prut-Dniester and the Lower Danube regions, there were lying the important trade routes and the important transit trade was carried out that in some ways contributed to their economic development. Through Transylvania and Wallachia there passed trade route linking the Western and Central

69

II. Materiale i cercetri

Europe with the Black Sea region and the Balkan Peninsula and reaching the cities of the Adriatic coast; through the area of future Moldova there passed a road connecting the Baltic and the Black Seas. In transit trade there were involved Italian merchants from the Levant, Armenian merchants of Poland, and Transylvanian Saxons, who traded here overseas goods: from the East pepper, spices, from Western and Central Europe cloth, linen, weapons, agricultural tools. In return, foreign merchants were buying in these areas cattle, horses, hides, wax, grain, etc. Need in money, especially the fractional coins often needed in small business transactions, has led to cutting coins into equal parts and stamping local imitations of foreign coins. In the 14th century in the mouth of the Danube there is attested the existence of banks and bankers engaged in exchange of money. Trading activity was stimulated by the transit of goods on major trade routes of Europe, as well as the opening of the local market for high-quality goods of the European market. The expansion of trade exchange contributed to the economic prosperity of the independent Romanian states and increasing of their military power that brought them to the international political arena.

- ( XIII-XIV .)
- , , . , ; , . , , : , ; , , , . , , , , .. , , , . XIV , . , . , , .

18.02.2013
Silvia Barcari, Muzeul Naional de Istorie a Moldovei, str. 31 August, 121-A, MD-2012 Chiinu, Republica Moldova, e-mail: silvia.barcaru@gmail.com

70

You might also like

  • 44 Chirtoaga PDF
    44 Chirtoaga PDF
    Document2 pages
    44 Chirtoaga PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 31 Pisica PDF
    31 Pisica PDF
    Document3 pages
    31 Pisica PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • Ana Niculiţă, Piese de Giuvaiergerie Antică Din Colecţiile Muzeului Naţional de Istorie A Moldovei (Catalog) Seria Albume" III, Chişinău, 2018. 296 P.
    Ana Niculiţă, Piese de Giuvaiergerie Antică Din Colecţiile Muzeului Naţional de Istorie A Moldovei (Catalog) Seria Albume" III, Chişinău, 2018. 296 P.
    Document29 pages
    Ana Niculiţă, Piese de Giuvaiergerie Antică Din Colecţiile Muzeului Naţional de Istorie A Moldovei (Catalog) Seria Albume" III, Chişinău, 2018. 296 P.
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    100% (5)
  • Catalog Icoane Mariale
    Catalog Icoane Mariale
    Document12 pages
    Catalog Icoane Mariale
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    100% (2)
  • 29 Casu PDF
    29 Casu PDF
    Document3 pages
    29 Casu PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 37 Serjant PDF
    37 Serjant PDF
    Document5 pages
    37 Serjant PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 41 Plosnita Suedia PDF
    41 Plosnita Suedia PDF
    Document3 pages
    41 Plosnita Suedia PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 43 Danilov PDF
    43 Danilov PDF
    Document2 pages
    43 Danilov PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 42 Plosnita PDF
    42 Plosnita PDF
    Document4 pages
    42 Plosnita PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 36 Stavila PDF
    36 Stavila PDF
    Document4 pages
    36 Stavila PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 39 Chirosca PDF
    39 Chirosca PDF
    Document5 pages
    39 Chirosca PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 28 Lisnic PDF
    28 Lisnic PDF
    Document3 pages
    28 Lisnic PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 40 Marinescu PDF
    40 Marinescu PDF
    Document3 pages
    40 Marinescu PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 38 Gritco PDF
    38 Gritco PDF
    Document4 pages
    38 Gritco PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 35 Postica PDF
    35 Postica PDF
    Document4 pages
    35 Postica PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 33 Dobrea PDF
    33 Dobrea PDF
    Document3 pages
    33 Dobrea PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 24 Scutaru PDF
    24 Scutaru PDF
    Document3 pages
    24 Scutaru PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 32 Tabac PDF
    32 Tabac PDF
    Document4 pages
    32 Tabac PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 22 Tanase PDF
    22 Tanase PDF
    Document4 pages
    22 Tanase PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 23 Danilov PDF
    23 Danilov PDF
    Document3 pages
    23 Danilov PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 26 Furtuna PDF
    26 Furtuna PDF
    Document3 pages
    26 Furtuna PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 27 Fustei PDF
    27 Fustei PDF
    Document3 pages
    27 Fustei PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 25 Petcu PDF
    25 Petcu PDF
    Document3 pages
    25 Petcu PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 21 Postarencu PDF
    21 Postarencu PDF
    Document3 pages
    21 Postarencu PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 19 Gherasim PDF
    19 Gherasim PDF
    Document3 pages
    19 Gherasim PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 20 Brihunet PDF
    20 Brihunet PDF
    Document4 pages
    20 Brihunet PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 18 Chicaros PDF
    18 Chicaros PDF
    Document3 pages
    18 Chicaros PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 16 Tomulet Bivol PDF
    16 Tomulet Bivol PDF
    Document4 pages
    16 Tomulet Bivol PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 17 Cereteu PDF
    17 Cereteu PDF
    Document3 pages
    17 Cereteu PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet
  • 15 Condraticova PDF
    15 Condraticova PDF
    Document3 pages
    15 Condraticova PDF
    Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
    No ratings yet