P. Balulescu CUPRINS Capitolul I Incendiul si dezvoltarea lui 1. Notiunea de incendiu 2. Viteza de ardere 3. Evolutia incendiului 4.

Evaluarea marimii unui incendiu 5. Degajarea si transferul de caldura 6. Temperatura la arderea diferitelor materiale si substante combustibile 7. Degajarea produselor de ardere 8. Structura flacarilor 9. Propagarea incendiilor 10. Schimbul de gaze si timpul incendiului 11. Ventilarea spatiilor incendiate 12. Explozia 13. Influenta situatiei meteorologice 14. Dezvoltarea incendiului 15. Observarea incendiului Capitolul II Procedeee de intrerupere a procesului de ardere 1. Date de baza 2. Procedee de intrerupere a procesului de ardere Capitolul III Substante de stingere 1. Substante de stingere prin racire 2. Substante de stingere prin izolare 3. Substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen 4. Substante de stingere prin inhibitie chimica 5. Intensitatea de refulare a substantelor stingatoare Capitolul IV Organizarea stingerii incendiilor pag.31 1. Organizarea interventiei pag.31 2. Anuntarea operativa a incendiilor pag.34 3. Pregatirea personalului pe locul de munca si conducerea interventiei pag.35 4. Imbracamintea de protectie impotriva flacarilor si caldurii si metode de reanimare pag.36 Capitolul V Stingerea incendiilor la depozitele de produse petroliere pag.37 1. Caracteristicile procesului de ardere si de incalzire ale lichidelor combustibile pag.37 2. Fenomenele care insotesc incendiile pag.38 3. Categoriile de incendii de produse petroliere pag.40 4. Caracteristicile incendiilor la lichide combustibile pag.41 5. Organizarea interventiei pentru stingerea incendiilor pag.41 6. Particularitatile stingerii unor incendii de produse petroliere pag.45 7. Calculul substantelor de stingere si de racire pag.45 Capitolul VI Stingerea incendiilor la intreprinderile chimice si petrochimice 1. Caracteristicile incedniilor la intreprinderile chimice si petrochimice 2. Stingerea incendiilor in rafinarii pag.47 pag.47 pag.59 pag.21 pag.21 pag.23 pag.28 pag.29 pag.30 pag.18 pag.18 pag.18 pag.3 pag.3 pag.4 pag.6 pag.7 pag.8 pag.9 pag.9 pag.12 pag.13 pag.14 pag.15 pag.16 pag.17 pag.17 pag.17

3. Stingerea incendiilor de materiale plastice si cauciuc 4. Stingerea incendiilor la fabricile de lacuri, vopsele si coloranti 5. Stingerea incendiilor de substante explozive 6. Stingerea incendiilor de ingrasaminte chimice 7. Stingerea incendiilor de negru de fum 8. Incendii izbucnite in industria chimica Capitolul VII

pag.54 pag.57 pag.58 pag.59 pag.59 pag.59

Stingerea incendiilor la eruptii de titei, gaze si conducte de gaze 1. Caracteristicile eruptiilor 2. Pregatiri preliminare pentru interventie la stingerea incendiilor si organizarea acesteia 3. Procedee de stingere a incendiilor la eruptiile de titei si gaze 4. Stingerea incendiilor provocate de gaze, in conducte si in aer liber Capitolul VIII Stingerea incendiilor la centrale si statii electrice 1. Caracteristicile incendiilor 2. Stingerea incendiilor la termocentrale 3. Stingerea incendiilor la partea electrica a centralelor 4. Pericolul de electrocutare Capitolul IX

pag.60 pag.60 pag.61 pag.62 pag.64

pag.65 pag.65 pag.66 pag.67 pag.69

Stingerea incendiilor la intreprinderile siderurgice, metalurgice si constructii de masini pag.70 1. Stingerea incendiilor la gospodarii de cabluri in intreprinderile siderurgice, metalurgice si constructii de masini pag.70 2. Stingerea incendiilor in subsoluri si tuneluri de cabluri pag.70 3. Stingerea incendiilor in sectiile de productie din siderurgie, metalurgie si constructii de masini pag.72 4. Stingerea incendiilor de pulberi metalice pag.73 5. Stingerea incendiilor la sectiile de productie ale constructiilor de masini pag.75 Capitolul X Stingerea incendiilor in transporturi 1. Stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule 2. Stingerea incendiilor la depozite de troleibuze, tramvaie si locomotive 3. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport pe calea ferata 4. Stingerea incendiilor in porturile maritime si fluviale 5. Stingerea incendiilor la navele maritime si fluviale 6. Stingerea incendiilor pe aeroporturi si la avioane Capitolul XI Stingerea incendiilor la unitatile de tehnica nucleara 1. Caracteristicile incendiilor 2. Substante stingatoare 3. Stingerea incendiilor in laboratoare cu izotopi radioactivi 4. Stingerea incendiilor la reactoare nucleare si acceleratoare de particule 5. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport 6. Decontaminarea Capitolul XII Stingerea incendiilor la calculatoarele electronice 1. Caracteristicile incendiilor 2. Stingerea incendiilor 3. Incendiu la un calculator electronic Capitolul XIII Stingerea incendiilor in industria lemnului 1. Stingerea incendiilor la depozitele de busteni pag.91 pag.91 pag.89 pag.89 pag.89 pag.91 pag.85 pag.85 pag.86 pag.87 pag.87 pag.88 pag.88 pag.76 pag.76 pag.77 pag.77 pag.78 pag.79 pag.82

2. Stingerea incendiilor la hale cu gatere 3. Stingerea incendiilor la depozitele de cherestea 4. Stingerea incendiilor la fabricile de prelucrare a lemnului Capitolul XIV Stingerea incendiilor la intreprinderile din industria usoara 1. Combustibilitatea materialelor folosite in industria textila 2. Stingerea incendiilor in industria textila 3. Stingerea incendiilor la depozitele de cauciuc si articole din cauciuc Capitolul XV Stingerea incendiilor la obiectivele din industria alimentara 1. Stingerea incendiilor la silozuri 2. Stingerea incendiilor la magaziile de cereale 3. Stingerea incendiilor la mori de cereale 4. Stingerea incendiilor in silozurile de floarea soarelui 5. Stingerea incendiilor la depozitele de borhot 6. Stingerea incendiilor la instalatiile frigorifice Capitolul XVI Stingerea incendiilor la depozite si magazine de marfuri 1. Probleme de baza 2. Organizarea stingerii incendiilor 3. Stingerea incendiilor la depozite si magazine comerciale Capitolul XVII

pag.92 pag.93 pag.94

pag.94 pag.94 pag.95 pag.97

pag.98 pag.98 pag.99 pag.99 pag.100 pag.101 pag.101

pag.102 pag.102 pag.103 pag.104

Stingerea incendiilor la cladiri de locuit, cladiri inalte, sali de spectacole si spitale pag.106 1. Stingerea incendiilor la cladiri de locuit pag.106 2. Stingerea incendiilor la cladiri inalte pag.109 3. Stingerea incendiilor la sali de spectacole pag.113 4. Stingerea incendiilor la spitale pag.115 5. Incendii izbucnite la cladiri inalte pag.115

Capitolul I Incendiul si dezvoltarea lui 1. Notiunea de incendiu Dictionarul limbii romane defineste incendiul astfel: Foc mare care cuprinde si distruge partial sau total o cladire, o padure etc.. Cu multi ani in urma majoritatea oamenilor si chiar literatura de specialitate foloseau pentru acest fenomen notiunea de foc si foarte rar incendiu. Astazi ne este familiar, aproape tuturor, pentru un astfel de fenomen nedorit, notiunea de incendiu. A defini un fenomen, cum este de exemplu incendiul, inseamna cunoaste forma exterioara a lucrurilor prin care se manifesta esenta lor si care poate fi perceputa direct prin organele senzoriale. Acest lucru nu este usor de facut, mai ales ca o buna definitie trebuie sa cuprinda esenta fenomenului, sa fie clara, scurta, usor de inteles si de retinut. Deci in a defini cat mai corect incendiul trebuie sa se tina seama de toate elementele care stau la baza acestui fenomen, ca initierea, dezvoltarea si lichidarea lui, precum si de consecintele ce le poate cauza. Aceste elemente pot fi exprimate succint prin: existenta combustibilului si actiunea unei surse de aprindere; initierea si dezvoltarea unei arderi si scaparea ei de sub control; producerea de pierderi materiale in urma arderii; necesitatea interventiei printr-o singura actiune de stingere cu scopul intreruperii si lichidarii procesului arderii. Lipsind unul din aceste elemente, nu putem spune ca avem de-a face cu un incendiu. Incendiul este o ardere initiata de o cauza bine definita, cu sau fara voia omului, scapata de sub control, in urma careia se produc pierderi de materiale si pentru a carei intrerupere si lichidare este necesara o interventie cu mijloace adecvate.

Orice incendiu este insotit de fenomene chimice si fizice cum sunt: reactii chimice pe timpul arderii, degajarea si transferul de caldura, producerea de flacari, degajarea, separarea si raspandirea produselor arderii, formarea schimbului de gaze etc. Pe timpul incendiului toate aceste fenomene nu se produc separat, ci sunt strans legate intre ele si se desfasoara pe baza legilor chimiei si fizicii specifice fenomenelor respective. Cunoscand amploarea acestor fenomene, daca este posibil chiar concretizate prin anumiti parametri, se creeaza posibilitatea aprecierii cat mai real a situatiei incendiului si a luarii unei hotarari concrete in vederea stingerii acestuia. In practica apar cazuri cand elementele de baza ale incendiului pot influenta aparitia unor conditii care sa complice situatia, ca de exemplu producerea de explozii, fierberea si debordarea lichidelor combustibile din rezervoare, deformarea si surparea elementelor de constructie si a instalatiilor tehnologice. 2. Viteza de ardere Aceasta este o caracteristica cantitativa importanta a combustibilitatii si depinde de natura lor, de conditiile de schimb de caldura si de masa in zona procesului de ardere. Notiunea de viteza de ardere are un inteles diferit pentru starile de agregare a materiei. De exemplu, la scurgerea gazului printr-un orificiu, la arderea gazelor sub forma de flacara, prin viteza de ardere se intelege, de obicei, cantitatea de gaz care arde in unitatea de timp, fara a se tine seama de factorul suprafata. Pentru amestecurile omogene de gaze, notiunea de viteza de ardere este identica cu cea a vitezei de propagare a flacarii in amestec. De obicei, la arderea lichidelor, viteza de ardere se raporteaza la suprafata oglinzii lichidului in stare linistita, neglijandu-se deformarea suprafetei lichidului pe timpul arderii datorita formarii undelor si fierberii acestuia la suprafata. Pentru materialele solide, de exemplu de natura lemnoasa, se folosesc doua notiuni ale vitezei de ardere: viteza reala de ardere, raportata la unitatea suprafetei totale de ardere; viteza de ardere raportata la unitatea suprafetei incendiului. La gaze si vapori combustibili viteza de ardere este definita ca viteza de propagare a arderii prin combustie si difuziune, determinata in raport de gazul nears, in directia perpendiculara pe frontul flacarii. Viteza de ardere este o caracteristica principala a substantelor si materialelor combustibile si depinde de: temperatura la care are loc prima reactie; compozitia chimica; umiditatea substantei sau materialului combustibil; curentii de aer; presiunea atmosferica; raportul dintre suprafata libera a combustibilului si volumul lui; de prezenta catalizatorilor; la lichide si gaze de concentratia acestora. La temperaturi scazute, arderea se desfasoara cu multa greutate; de exemplu, in regiunile polare nu este posibila aprinderea chibriturilor. La temperatura normala (20C) unele substante combustibile se oxideaza lent; pe masura ce temperatura creste se mareste si viteza de oxidare si deci de ardere (la o crestere a temperaturii cu 10 C viteza de oxidare se mareste de 2 3 ori). Compozitia chimica influenteaza si ea viteza de oxidare prin natura elementelor componente ale substantei (corpului) respective. In toate substantele combustibile exista, in general, ca elemente de baza, carbonul si hidrogenul. Sunt substante combustibile care contin numai elementele care ard, ca de exemplu carbon, hidrogen, fosfor, sulf si acestea prezinta cel mai mare pericol de incendiu. Altele insa, desi sunt combustibile contin si elemente care nu ard. Prezenta elementului necombustibil in molecula unei substante micsoreaza sau chiar suprima combustibilitatea. Umiditatea excesiva reduce viteza de ardere, in schimb o uscaciune ridicata la solide, o ridica in mod substantial. Curentii de aer si vantul exercita o mare influenta asupra vitezei de ardere. Pe vand puternic arderea este alimentata intens cu aer (oxigen), viteza de ardere. Scaderea presiunii atmosferice micsoreaza viteza de ardere, pe cand cresterea presiunii o accelereaza. Raportul dintre suprafata libera a materialului combustibil si volumul lui, in special la solide, are o mare influenta asupra procesului de aprindere si ardere. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat aprinderea se produce mai repede. Catalizatorii pot mari si ei viteza de ardere. In unele situatii chiar se numeste autocatalitic. Uni catalizatori lucreaza ca inhibitori si reduc din ce in ce mai mult viteza de ardere, pana la incetarea definitiva. Cea mai mare influenta o exercita insa concentratia combustibilului. La o concentratie apropiata de limita inferioara de inflamabilitate, viteza de ardere, de obicei, este de numai cativa centrimetri pe secunda. Astfel, pentru un amestec de etilena-aer viteza de ardere poate sa ajunga pana la 2 cm/s. La cresterea concentratiei combustibilului, viteza de ardere se mareste la inceput pana la maximum, in cazul unui amestec stoechiometric, cand viteza, in functie de natura combustibilului si de continutul de oxidant, poate fi de 0,20 10,00 m/s, dupa care din nou incepe sa scada. La o concentratie apropiata de limita superioara, viteza de ardere ajunge iarasi la aproximativ cativa centrimetri pe secunda. Cele mai mari viteze de ardere le au amestecurile de hidrogen si acetilena cu oxigenul 11,50 si respectiv 11,40 m/s. Unele amestecuri de gaze si vapori combustibili cu oxigenul, ca, exemplu de metan, etan, propan, au viteza maxima de ardere intre limitele 3,90 5,90 m/s. Daca viteza de ardere a amestecului de presiune atmosferica este mai mica de 0,50 m/s, atunci, odata cu cresterea presiunii, viteza se va micsora; in cazul in care este insa mai mare de 0,50 m/s, pe masura cresterii presiunii, viteza de ardere se va mari. Avand in vedere unitatile de masura, viteza de ardere a materialelor combustibile poate fi: liniara, in raport de masa sau de volum. De exemplu, arderea gazelor de sonda in eruptie viteza de ardere se masoara in unitate de volum si are valoarea: vvol = viteza volumetrica de ardere [m3/zi];

V = volumul total al gazului ars [m3]; tard = timpul de ardere [zile; h]. La incendiile izbucnite in urma eruptiilor de gaze pot sa arda pana la 3 mil gaz/zi si chiar mai mult, in functie de debitul sondei si de presiunea gazului de la iesirea din sol. La lichide, inflamarea si arderea sunt precedate de incalzirea si evaporarea lor si de formarea amestecurilor de combustibil cu aerul. Incalzirea si evaporarea lichidului fiind procese care se produc lent, limiteaza viteza de ardere. In cazul arderii unui lichid combustibil dintr-un rezervor sau vad de reactie amplasat intr-o incapere cu volum mare, viteza de ardere depinde de nivelul lichidului din recipient, de viteza vantului, grosimea stratului care arde, temperatura lichidului si a aerului inconjurator si intr-o oarecare masura si de diametrul recipientului respectiv. Viteza de ardere a lichidelor varsate pe o suprafata depinde de grosimea stratului. Daca grosimea este mai mare de 1 cm, atunci viteza de ardere aproape ca nu se deosebeste de viteza de ardere a lichidelor in rezervoare. La arderea lichidelor in incaperi cu volum mic, viteza de ardere depinde in mare masura de temperatura din interior, de schimbul de gaze din zona incendiului cu cele din mediul exterior si poate varia in limite foarte largi. Viteza de ardere este mai mare la lichidele cu capacitatea de evaporare mai ridicata. Cu cat este mai scazut punctul de inflamabilitate al lichidului aprins, cu atat este mai mare viteza de ardere. Iata de ce viteza de ardere a benzinei, in conditii egale, este mai mare decat viteza de ardere a pacurii. La cresterea temperaturii initiale de incalzire a lichidului si ridicarea nivelului in rezervor, viteza de ardere se mareste. In calcul, si in practica cel mai mult, se foloseste viteza liniara de ardere [mm/min]. Prin viteza liniara de ardere se intelege grosimea stratului de lichid care are in unitatea de timp, marcata de fapt prin scaderea nivelului de lichid din recipient: v = h/tard ; v = viteza liniara de ardere [mm/min]; h = grosimea stratului de lichid care arde (cat scade lichidul in unitatea de timp), [min]; tard = temperatura de ardere. Viteza de ardere a materialelor solide depinde intr-o mare masura de compozitia lor chimica, de suprafata specifica si de gradul de umiditate. In incaperi, viteza de ardere a substantelor si a materialelor solide, depinde de suprafata relativa a golului, prin care se face schimbul de gaze intre zona incendiului si mediul exterior. Materialele solide macinate sau faramitate fin, avand o suprafata libera in masa prin care patrunde aerul, ard mai rapid decat aceleasi materiale care se gasesc intr-o masa mai compacta. Pentru materialele solide se foloseste cel mai frecvent viteza de ardere in raport de masa, adica cantitatea de material combustibil ars pe unitatea de suprafata de ardere in unitatea de timp. Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere. Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum. Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere. Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum. Pentru fiecare material combustibil solid, viteza de ardere in raport de masa depinde de temperatura incendiului. In tabelul 1 sunt date vitezele de ardere ale celor mai uzitate materiale si substante combustibile, dupa datele stabilite de VNIIPO. Tabelul 1 Temperaturile de aprindere a unor materiale si substante combustibile Materiale si combustibile substante Viteza de ardere In raport de masa [kg/m2 m] 0,84 6,70 6,67 0,48 0,33 0,40 0,24 0,40 0,80 0,53 Liniara [min/min] Caldura specifica, teoretica a volumului [kcal m-2 min -1 ] 18000 22000 23000 1,500 1,000 2000 400 1000 8100 5100

Lemn (bare, mobila in incapere) Stiva de lemn taiat, in aer liber Cherestea in stive pe teren descoperit Hartie afanata Carti pe rafturi de lemn Textolit Bumbac afanat Fibra artificiala scurta afanata Cauciuc natural Cauciuc sintetic

Articole tehnice de cauciuc Film de cinematograf din celuloid Produse de carbolit Polistiren Sticla organica Fenoplaste Turba in stive lungi cu umiditate 40% Sodiu metalic Potasiu metalic Acetona Benzen Benzina Alcool butilic Eter dietilic Izopentan Petrol (titei) Pacura Petrol lampant Sulfura de carbon Toluen Alcool etilic

0,67 70,00 0,38 0,86 0,86 0,35 0,18 0,70 0,90 2,83 2,30 2,70 3,20 0,81 3,60 6,30 1,70 2,10 2,90 2,20 2,30 1,60 2,00

1,00 1,40 3,30 3,15 3,80 4,50 1,10 5,00 10,00 1,60 2,20 3,60 2,70 2,70 2,00 2,50

9000 280000 2400 9000 5800 8000 500 1800 2300 1500 2100 18000 27000 32000 27000 32000 20000 29000 35000 12000 20000 30000 40000 30000 10000 - 13000

Variatia vitezei de ardere in raport de masa, in functie de temperatura incendiului la aceeasi umiditate si la schimbul de gaze constant se arata in tabelul 2. Tabelul 2 Variatia vitezei de ardere in raport de masa in functie de temperatura incendiului Viteza de ardere in raport de masa in kg/m2 min la temperatura incendiului, in C 400 500 600 700 800 900 0,300 0,34 0,400 0,25 0,65 0,183 0,165 0,144 0,74 0,26 1,11 0,442 0,512 0,268 0,90 0,27 1,14 0,40 1,20 0,58 0,58 0,43 1,10 Viteza de ardere [kg/m min] 0,40 0,50 1,00 0,40 1,20 0,55 0,58 0,43

Materialul combustibil Lemn (8-10% umiditate) Materiale plastice armate cu fibra de sticla Fibra de vascoza Anvelope regenerate Seminte de bumbac Turte de seminte de bumbac Tocatura de bumbac

Viteza de ardere se mareste odata cu ridicarea temperaturii, si depinde de cantitatea de oxigen care participa la ardere. La micsorarea cantitatii de oxigen viteza de ardere se reduce. Pentru arderea majoritatii substantelor combustibile (lemn, carbune, produse petroliere etc.) oxigenul se ia din aer. Daca aerul atmosferic contine mai putin de 14 15% oxigen, arderea substantelor si materialelor combustibile inceteaza; adica viteza de ardere devine nula. In cazul incendiilor izbucnite in interiorul incaperilor in aceleasi conditii, viteza de ardere este intotdeauna mai mica. Viteza de ardere pe timpul incendiilor izbucnite in interior depinde in primul rand de existenta si starea golurilor si in foarte mica masura de sarcina specifica a substantelor sau materialelor combustibile. La cresterea schimbului de gaze viteza de ardere se mareste. Pe timpul incendiilor din spatiile inchise de la subsol, in magaziile navelor, in camerele de uscare etc., unde schimbul de gaze este foarte limitat se produce un proces lent de ardere. La incendiile izbucnite in exterior, viteza de ardere depinde de viteza vantului. De exemplu, viteza de ardere a benzinei in rezervor la nivel superior, in caz de modificare a vitezei vantului de la 0,8 m/s se mareste cu apropape 50%. 3. Evolutia incendiului Analizand evolutia unui incendiu intr-un spatiu inchis, avand in vedere variatia temperaturii in raport de timp, se pot distinge 3 faze care se caracterizeaza in mod diferit.

In prima faza, dupa aprinderea unui material combustibil de la o sursa de caldura, se constata o crestere relativ lenta a temperaturii in spatiul respectiv, arderea propagandu-se la materialele din vecinatate, manifestandu-se cu o intensitate din ce in ce mai mare. Temperatura creste foarte rapid, determinand cea de a doua faza de ardere activa, si ca urmare incendiul devine in plina desfasurare. Cresterea temperaturii continua pana ce se stabileste un echilibru intre caldura degajata in incaperea respectiva si pierderea de caldura prin pereti, in mediul ambiant. Cea de a treia faza (regresia) se caracterizeaza prin scaderea temperaturii, aportul de caldura fiind inferior pierderilor. In faza de ardere activa ca si in cea de regresie temperaturile sunt atat de ridicate incat exista pericolul propagarii incendiului prin flacari si radiatie termica. In faza de dezvoltare, temperatura este in general scazuta, totusi durata ei este foarte importanta deoarece determina timpul disponibil pentru salvare si efectuarea cu succes a operatiilor de stingere. Pe timpul fazei de dezvoltare a incendiului caldura este transmisa materialelor existente in incapere. Atunci cand regimul de descompunere este suficient de intens gazele degajate formeaza un amestec combustibil cu aerul din incapere, care poate fi aprins de flacari. Cu cat materialul combustibil, se aprinde mai usor, cu atat caldura este mai mare si incendiul se propaga mai repede. Timpul necesar pentru aprinderea unui material si cantitatea de caldura degajata depinde nu numai de natura lui ci si de caldura care se transmite acestuia. Durata fazei de dezvoltare a incendiului depinde de felul, cantitatea si modul de distributie a materialului combustibil in incapere, de dimensiunile si amplasarea surselor de aprindere, dimensiunile si amploarea deschiderilor in incapere, directia si viteza vantului si de forma si dimensiunile incaperii. In timpul incendiului in fazele de ardere activa si de regresie exista o diferenta de densitate intre gazele calde si aerul rece din exterior. In consecinta, gazele calde mai usoare se ridica si ies din incapere pe la partea superioara a deschiderilor. Gazele calde evacuate sunt inlocuite de curentul de aer rece, care apoi se reincalzeste. Aerul necesar arderii intra in mod normal prin partea inferioara a deschiderilor. In functie de cantitatea, suprafata si distanta dintre materialele combustibile si de dimensiunile deschiderilor din incapere, regimul de ardere a materialelor va fi conditionat de regimul admisiei aerului. Cu cat deschiderile sunt mai mari, cu atat arderea este mai intensa. Aceasta realitate este valabila pana in momentul in care apare un exces de aer, cand arderea nu mai este conditionata de dimensiunile deschiderilor, ci in principal de suprafata materialelor combustbile ce pot arde simultan. In aceasta faza ne apropiem de conditiile unui incendiu in aer liber. In principiu, in timpul unui incendiu, exista un anumit nivel in deschideri, deasupra caruia gazele calde ies in permanenta (planul neutru). Inaltimea la care este amplasat acest plan are o deosebita importanta in problemele privind propagarea caldurii si fumului. Ea depinde, in principal, de temperatura gazelor si dimensiunile deschiderilor. Ea poate fi determinata prin calcularea raportului dintre cantitatea de produse rezultate din incalzirea si arderea substantelor si materialelor combustibile ce se evacueaza si cantitatea de aer este admisa. Faza de desfasurare libera a incendiului este determinata de timpul te, calculat din momentul declansarii incendiului pana la introducerea primei tevi in actiune si a mijloacelor pentru stingerea acestuia. Durata fazei de desfasurare libera a incendiul depinde de timpul de la observarea incendiului si timpul de anuntare si alarmare, de adunarea la alarma sau de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiei si de calitatea desfasurarii interventiei, bineinteles in stransa legatura cu fortele si metodele folosite pentru stingerea incendiilor. 4. Evaluarea marimii unui incendiu Din primele studii executate s-a ajuns la concluzia ca marimea unui incendiu se poate aprecia numai tinand seama de sarcina termica a cladirii. De exemplu, marimea unui incendiu intr-o incapere care contine 50 kg lemn/m2 suprafata planseu, ar corespunde unui incendiu de 1h, cu cresterea temperaturii astfel: 800C dupa 20 min; 880C dupa 40 min; 920C la 1 h. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca incendiile pot fi mult diferentiate, chiar si in cazul unor sarcini termice egale. Care sunt totusi criteriile de evaluare a marimii unui incendiu? In principiu, caldura degajata de un incendiu intr-o incapere este absorbita de pereti si gaze sau se pierde prin radiatie si convectie, prin ferestre. De asemenea, exista o pierdere de energie chimica care poate fi degajata sub forma de caldura de catre gazele care ard in exterior si o pierdere de particule nearse. Regimul de ardere, cel putin la inceputul incendiului in plina evolutie depinde si de dimensiunea deschiderilor de ventilatie. In timpul incendiului suprafata materialelor este redusa treptat. De exemplu, la lemn se formeaza un strat carbonizat izolant, care face ca regimul de ardere sa nu mai fie conditionat de ventilatie. Existenta si durata perioadei in timpul careia regimul de ardere este determinat de ventilatie depind de dimensiunile ferestrei si de cantitatea materialelor combustibile. Cu cat cantitatea de combustibil este mai mare si raportul dintre suprafata si volumul de combustibil este mai ridicat, cu atat va dura mai mult faza conditionata de ventilatie. Criteriul care sta la baza stabilirii principiului, daca incendiul nu este conditionat de ventilatie, este raportul: Factorul de ventilatie = Af H ; Suprafata materialelor combustibile Am

Af = suprafata ferestrelor de admisie a aerului [m]; H = inaltimea ferestrei [m]; Am = suprafata materialelor combustibile [m]; Af H = factorul de ventilatie care exprima regimul de admisie a aerului prin ferestre in timpul incendiului.

Incendiile conditionate de ventilatie pot fi mai periculoase si cum probabilitatea lor este mai mare, este judicios ca conditiile de rezistenta la foc ale cladirilor sa se bazeze pe ipoteza ca incendiul va fi influentat de ventilatie. 5. Degajarea si transferul de caldura In urma arderii substantelor si materialelor combustibile se degaja caldura, care la locul incendiului este abosorbita de produsele rezultate din ardere si de mediul inconjurator. Cantitatea totala de cladura care este produsa pe timpul unui incendiu, poate fi calculata cu relatia: Qtot = KStti ; Qtot = cantitatea totala de caldura care se produce la un incendiu [kcal;] K = caldura specifica a incendiului [kcalm-2h-1](se gaseste in tabelul 1); Si = suprafata incendiului (incendiata), [m]; ti = durata arderii (incendiului), [h]. Caldura degajata in zonele de ardere este transmisa mediului inconjurator, care incalzeste substantele inflamabile pana la temperatura de aprindere a acestora. Transferul de caldura asupra mediului inconjurator se face prin conductie, convectie si radiatie termica. Radiatia termica, mai ales la incendiile in aer liber, exercita o mare influenta asupra fortelor si mijloacelor de interventie, cand acestea se apropie de incendiu, in sensul ca din cauza temperaturilor ridicate actiunele de stingere devin foarte divile. Sub actiunea unei intensitati calorice de 0,25 cal cm-2, in decurs de 3 min, pe pielea omului neprotejata se produce o senzatie dureroasa de arsura. Experimental s-a constat ca distanta minima a sefului de teava, folosind un ajutaj de pulverizare, fata de limitele incendiului, poate fi caculata cu urmatoarea relatie: dmin = 1,6 h ; dmin = distanta minima a sefului de teava fata de incendiu (focar), [m]; h = inaltimea medie a flacarilor [m]. Cantitatea totala de caldura radiata de un rezervor cu gaze lichefiate, care s-a incendiat, poate ajunge la 155000 kcalmh . O mare parte din energia de radiatie provine de la flacari care au temperaturi intre 1600 si 2000C. Cu mult mai periculos decat transferul de caldura prin radiatie este contactul unui rezervor direct cu o flacata deschisa. Intr-un asemenea caz, rezevoarele sunt expuse la efectul direct al flacarii. Din calcule si experimentari efectuate a rezultat ca transferul de caldura la un rezervor mic ar fi de 30000 kcal m-2 h-1, iar la un rezervor mare, de exemplu la unul sferic de 15 m diametru, de 11000 kcal/m-2 h-1. Deci la rezervoarele cilindrice mici, care sunt relativ mai lungi fata de diametru, intr-un timp relativ scurt se produc temperaturi ridicate si in acest fel presiunea vaporilor atinge mai repede presiunea de evaporare. Cantitatea de lichid evaporat in urma efectelor incendiului va fi mai redusa decat in cazul rezervoarelor sferice, de acelasi volum. La arderea jeturilor de gaze iesite dintr-un rezervor de gaze lichefiate, utilajul tehnologic si rezervoarele existente in zona de ardere si in apropierea acesteia sunt supuse unei actiuni termice intense. Incalzirea gazului din rezervor este insotita de o crestere rapida a presiunii din interior. Viteza de crestere a presiunii se determina prin imbunatatirea schimbului de caldura dintre rezervor si flacari. Conform normelor americane, in cazul unui incendiu sub rezervor cantitatea de caldura preluata se determina cu relatia:
2 -1

Q = 21000 FA 0,82 ; Q = absorbtia de caldura prin suprafata de contact a rezervorului [kcalh]; A = suprafata de contact a rezervorului [m]; F = factorul de influenta, conform tabelului 3. Tabelul 3 Valoarea factorului de influenta Nr. crt. 1 2 Echipamentul rezervorului Rezervoare simple Rezervoare izolate avand urmatoarele conductivitati termice ale instalatiei, in kcal/mhC: a) 4 . b) 2 . Factorul F 1 0,30 0,15

3 4 5

c) 1 . Instalatii de racire cu apa (prin stropire): a) Rezervoare simple in fabrici b) Rezervoare simple in afara fabricilor Depozite subterane Depozite acoperite cu pamant

0,075 1,00 0,30 0,00 0,03

6. Temperatura la arderea diferitelor materiale si substante combustibile Pentru desfasurarea cu succes a operatiilor de lichidare a incendiului este important sa se cunoasca temperatura care se produce la arderea substantelor combustibile. Cu cat este mai ridicata aceasta temperatura, cu atat se disipeaza mai multa caldura in mediul inconjurator si pericolul de dezvoltare a incendiului creste. Pe timpul procesului de oxidare se formeaza produse de oxidare intermediare stabile, insa foarte active (atomi liberi radicali, peroxizi etc.). Peroxizii cedeaze cu usurinta oxigenul care intra in reactie cu substante neoxidate. Temperatura teoretica de ardere nu trebuie confundata cu temperatura flacarilor sau a materialelor in stare de incandescenta. Temperatura reala de ardere a unei substante in conditiile unui incendiu este intotdeauna mai joasa decat cea teoretica, deoarece arderea nu se face complet din cauza lipsei de oxigen din aer si exista pierderi de caldura in mediul inconjurator. Temperatura din zona incendiului poate fi determinata prin masurarea nemijlocita cu ajutorul unor aparate (termoelemente) sau calcul analitic cu ajutorul unor reactii matematice, prin apreciere dupa culoarea partilor metalice incalzite in diferite zone ale focarului sau ale materialelor nearse topite. Ea variaza la majoritatea substantelor combustibile, in general intre 1700 si 2200C. In practiva insa aceste temperaturi sunt mai scazute, diminuandu-se valoarea lor cu 1/3 din cea teoretica. Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate de puterea calorica a materialului combustibil care arde, precum si de modul cum se produce arderea mai mult sau mai putin completa. Temperaturile degajate pe timpul incendiilor la arderea diferitelor materiale, in functie de sarcina termica, se arata in tabelul 4. Tabelul 4 Temperatura incendiului la arderea diferitelor materiale combustibile Denumirea materialului Bumbac afanat Hartie afanata Hartie afanata Produse carbolitice Produse carbolitice Potasiu metalic Textolit Textolit Sodiu metalic Lemn rasinoase (in incaperi) Lemn rasinoase (in incaperi) Lemn rasinoase (in incaperi) Lemn rasinoase taiat, stivuit in aer liber Plexiglas Huila, brichete Cauciuc natural Polistiren Polistiren Magneziu, electron Repartizarea materialului combustibil 50 25 50 25 50 25 50 25 50 100 600 25 25 25 50 Temperatura maxima a incendiului [C] 305 370 510 530 640 700 700 710 850 856 800 900 820 850 880 920 1000 1200 1125 Pana la 1200 1100 1100 1350 Pana la 2000

Caldura absorbita de produsele de ardere si de mediul inconjurator determina evolutia temperaturii incendiului. Variatiile de temperatura ridicata fac posibila o continuare si o propagare aa incendiului produs, aducand cu sine pericolul de prabusire a constructiei, constituind in acelasi timp un mare pericol pentru viata oamenilor si creand dificultati la stingerea incendiului. 7. Degajarea produselor de ardere Produsele de ardere si de descompunere care rezulta pe timpul incendiului sunt, in general, parti componente ale fumului, flacari si o serie de gaze ca produse de ardere.

Fumul ca produs vizibil al majoritatii produselor de ardere este format din particule nearse ale materialului care arde, din vapori si gaze, care dau un colorit caracteristic, miros si gust. Fumul degajat la incendii difera in mare masura, in ceea ce priveste concentratia, aspectul si natura componentilor. Se poate prezenta ca o emanatie slab colorata care contine produse de descompunere sau de condensare, ori sub forma unor nori negri incarcati cu funingine. La un incendiu normal nu se poate stabili exact procentul de masa combustibila care se transforma in fum. Cantitatea de funingine care se formeaza in timpul unei arderi incomplete este variabila si depinde de natura combustibilului, de marimea focarului si de conditiile de ventilatie. Totusi este prea putin posibil ca aceasta depundere sa nu depaseasca 10% din masa materialului ars. Din caracteristicile fumului se poate stabili natura substantei care arde (tabelul 5); fapt important pentru fortele de interventie pe timpul recunoasterii incendiului si organizarii stingerii acestuia. Tabelul 5 Caracteristicile fumului in urma arderii unor materiale Materiale si subtante combustibile Lemn Hartie, paie, fan Bumbac Produse petroliere Fosfor Magneziu Sulf Fumicoton si alte combinatii de azot Cauciuc Potasiu metalic Polistiren Policlorura de vinil Celuloid Caracteristicile fumului Culoare Cenusiu negru Galben alb Brun inchis Negru Alb dens Alb Nedefinit Galben brun Negru brun Alb dens Negru inchis Cenusiu - inchis Cenusiu inchis Miros De rasina Specific Specific Uleios Usturoi Fara Sulfuros Iritant Sulforos Fara Hidrocarburi Acid clorhidric Specific Gust Acrisor Acrisor Acrisor Acrisor Fara Metalic Acid Acid Acid Alcacid

Acid

In raport de culoarea fumului, de miros si gust se poate stabili natura materialului care arde. Astfel, daca fumul este alb inseamna ca contine vapori de apa. Fumul cenusiu catre negru provine din arderea lemnului, iar daca este cenusiu inseamna ca lemnul a fost gudronat. Fumul alb-negru cu actiune neiritanta este emanat pe timpul arderii hartiei, paielor si fanului. Fumul negru se degaja pe timpul arderii gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei si altor produse petroliere. Fumul cenusiu intepator, cu miros neplacut provine din arderea tesuturilor. Fumul galben se degaja pe timpul arderii combinatiilor de azot si este foarte toxic. Un gust astringent, dulce sau amar, un miros de usturoi, de bauturi alcoolice, intepator si de migdale, o culoare albastra, alba, galbena, sau de alt fel, indica prezenta in fum a unor substante toxice. Culorile de albastru, alb, galben, ca si gustul fumului de dulceag si amar indica prezenta in el a unor substante otravitoare. In compozitia fumului intra si unele produse gazoase, de ardere precum si produsele de distilare uscata. Produsele arderii cuprind substante gazoase lichide si solide, formate in procesul de ardere. Dintre acestea fac parte bioxidul de sulf, oxizii de azot, acidul cianhidric, acroleina, fosgenul, clorul etc. In cazul izbucnirii incendiilor in aer liber, produsele arderii complete se degaja in cantitati mai mari decat cele din interior, iar produsele arderii incomplete sunt mai reduse. Compozitia fumului prezinta cea mai mare importanta pentru aprecierea situatiei, in cazul incendiilor izbucnite in interior. Valoarea aproximativa a acestei compozitii se arata in tabelul 6. Tabelul 6 Compozitia aproximativa a fumului rezultat din incendiile izbucnite in interior Locul incendiului Subsoluri Poduri Sectii de fabrici de mobila Apartamente Depozite de vopsele, ulei, materiale de ambalaj Diverse Compozitia fumului, in % - dupa volum: Oxid de carbon Bioxid de carbon 0,04 0,65 0,10 3,50 0,10 0,20 0,10 2,50 0,16 0,40 0,30 1,30 0,10 0,25 10,00 1,80 0,20 0,10 1,40 1,20 2,20 0,30 10,10 Oxigen 17,00 19,50 17,70 20,70 19,30 20,00 18,60 19,00 18,60 9,00 20,80

Fara indoiala, pericolul principal pe care-l prezinta fumul consta in greutatea care se creeaza pe timpul evacuarii, datorita reducerii vizibilitatii. Acest pericol creste atunci cand fumul i se asociaza caldura, gazele de combustie si disociere termica, inerte sau toxice. La randul ei reducerea vizibilitatii depinde si de compozitia si concentratia fumului, de marimea ei si repartitia particulelor, de natura iluminatului si de o serie de alti parametri. Se aprecieaza ca o greutate faptul ca, de obicei, persoanele neavizate nu-si pot imagina usurinta cu care se poate raspandi fumul in cladire, precum si consecintele grave pe care indundarea de fum le poate avea pentru ocupanti. Se intampla adesea ca in timpul incendiilor vizibilitatea sa devina practic nula. Astfel, un incendiu de benzina pe o suprafata de 2 mpoate intuneca un volum de 7 m3, dupa o ardere de 3 min. Din datele experimentale rezulta ca, in general concentratiile periculoase ale fumului pe caile de evacuare clasice, executate din materiale incombustibile, se pot forma in timp scurt, de cel mult 3 4 min, inainte deci de atingerea parametrilor critici de temperatura sau toxicitate, bineinteles cu mult mai inainte de sosirea pompierilor la fara locului. Pentru utilizarea in conditii de securitate a cailor de evacuare se aprecieaza ca este necesara o vizibilitate de 10 15 m. Ce se intampla daca se deschide (sau se distruge) usa dupa ce incaperea s-a umplut de fum ? Se creeaza un curent de aer proaspat, care patrunde in incapere pe la partea inferioara a usii. Concomitent, pe la partea superioara, pe 2/3 din inaltimea usii fumul navalaeste sub forma de nori grosi, in coridor. La distanta egala cu 1/3 din inaltimea sectiunii usii, masurata de la pardoseala, este situata pe axa neutra, la nivelul careia nu are loc nici o introducere de aer, nici evacuare de fum, presiunea din exteriorul incaperii fiind egala cu cea din interior. Deasupra axei neutre, presiunea din incepere este mai mare decat cea existenta, la acelasi nivel in exterior. Ca ordin de marime, printr-o usa de 2 m inaltime si 0,75 m latime, la temperatura mediului incendiat de 200C, debitul de fum poate fi de 1 kg/s (60 kg/min), ceea ce revine la 40 kg/min pentru fiecare metru patrat de usa. Aceasta cantitate este foarte mare daca admitem ca pentru reducerea vizibilitatii la 5 m este necesara o concentratie de 0,025 kg/m3. In cazul in care usa este inchisa, deschiderile de trecere a gazelor sunt mult mai mici si debitul de fum patruns prin neetanseitate scade la 0,01 kg/s (0,6 kg/min). Desi aceasta valoare pare la prima vedere destul de mica, fiind de 100 ori mai redusa decat cea corespunzatoare pozitiei deschise a usii, ramane totusi la un nivel destul de ridicat, putand conduce la scaderea vizibilitatii la 5 m, intr-un coridor normal dintre doua scari de 30 m lungime, in intervalul de timp de 5 min. Atunci cand suprafata sau numarul usilor este mai mare, creste corespunzator debitul fumului patruns in cladire prin neetanseitatile acestora. Situatia devine deosebit de grava cand in peretii interiori exista panouri de geam obisnuit care se pot sparge datorita caldurii degajate de focar. Compozitia produselor arderii depinde de compozitia substantelor aprinse si de conditiile arderii arderea completa si incompleta (tabelul 7). Tabelul 7 Compozitia catorva gaze care se produc la incendii Locul incendiului In subsolurile locuintelor In locuinte In locuinte In locuinte In locuinte In birourile intreprinderilor In tamplarii In depozitele magazinelor de vanzare In magazine In locuinte stingere. Date orientative cu privire la componenta catorva gaze, care se degaja la incendiile propagate, atunci cand exista deschideri si nu se produce un fum prea abundent, sunt redate in tabelul 8. Tabelul 8 Produse toxice obtinute din diverse materiale combustibile Materialul combustibil Materiale combustibile care contin carbon Celuloid, poliuretan Lana, matase, mase plastice care contin azot Gaze toxice sau vapori toxici Bioxid de carbon Oxid de carbon Protoxid de azot (NO) Materiale arse Lemne de foc, hartie, carbune Lemne de foc, brichete, carbune Mobila veche Mobila, imbracaminte, rufarie de pat Mobila, dulapuri cu carti si hartie Mobila de birou, dulapuri si hartii Materii prime pentru mobila, ulei si materiale pentru tapete Vopsele, uleiuri, lazi cu piese metalice Carti si articole de birou Alimente, paine, faina Compozitia gazelor [% vol] CO2 CO 1,50 0,12 1,10 0,18 1,10 0,18 1,00 0,15 1,80 0,11 1,80 0,40 0,30 2,00 0,30 0,20 0,16 0,20 0,30 0,18

Produsele arderii incomplete deseori sunt toxice si iritante ceea ce ingreuiaza actiunea pompierilor in operatiile de

Materiale si mase plastice celuzoice Lemn, hartie Cauciuc Policlorura de vinil, materiale plastice floururate Melamina, nailon, rasini, uree, formaldehida Fenolformaldehida, lemn, nailon, rasini poliesterice Polistiren

Acid cianhidric (CNH) Acid formic (N - COOH) Acid acetic (CH3 - COOH) Acroleina (CH2 = CH CHO) Anhidrida sulfuroasa (SO2) Acizi halogenati, fosgen, oxid de clor etc. Amoniac (NH3) Aldehide (R CHO) Benzen (C6H6)

La arderea incompleta a materialelor care contin grasimi si sapunuri se produc alaturi de produsele obisnuite de descompunere termica, acroleina si aldehide. La o concentratie de 0,002 mg l -1 acroleina produce o mancarime a ochilor, o iritare a mucoaselor gurii si nasului si tuse. Inspiratia unor concentratii mai ridicate produce o congestie pulmonara si chiar moartea. La o concentratie de acroleina, de exemplu de 0,07 mg l-1 ( 0,003 %) un om nu poate rezista mai mult de 1 min. La arderea incompleta a celuloidului si filmului de celuloid se produce o mare cantitate de substante toxice: oxid de carbon (pana la 35 %), oxizi de azot (pana la 35 %) si acid cianhidric (pana la 1 %). La arderea materialelor polimere (mase plastice) rezulta, in afara produselor obisnuite la ardere, numeroase alte produse de descompunere termica; cloruri acide, aldehida formica, fenol, fluorfosgen, fosgen, acid cianhidric, amoniac, acetona, stiren si altele care au o actiune daunatoare asupra organismului omenesc. La descompunerea termica a combinatiilor de polimeri, adeseori produsele de descompunere actioneaza combinat. Efectul lor toxic total este mai puternic decat suma efectelor toxice ale fiecarei substante si formeaza concentratii mai mari decat cele maxime admisibile. Descompunerea policlorurii de vinil se face cu anumita intensitate, la temperaturi de peste 200C, degajandu-se un fum dens, toxic si corosiv. Caracterul toxic este determinat de prezenta in mare cantitate a acidului clorhidric, in afara produselor de ardere obisnuite, degajate la arderea combinatiilor organice. Fiecare kilogram de PVC poate produce in timpul arderii 0,40 kg acid clorhidric, care dizolvat in apa, poate distruge in timpul arderii 0,60 kg fier sau o greutate echivalenta de metale neferoase. Astfel, dupa un incendiu, la care a ars o cantitate oarecare de PVC, masinile, aparatele, circuitele electrice si electronice pot suferi deteriorari sau pot deveni inutilizabile, chiar daca flacarile nu le-au atins. Efectul fiziologic pentru cateva gaze si vapori asupra omului este aratat in tabelul 9. Tabelul 9 Efectele gazelor si vaporilor asupra oamenilor Letal la inspiratie peste 5 13 min Substante Fosgen Clor Acid cianhidric Oxizi de azot Anilina Hidrogen sulfurat Sulfura de carbon Gaze sulfuroase Acid clorhidric Amoniac Oxid de carbon Benezen Cloroform Benzina Tetraclorura de carbon Acetilena Bioxid de carbon Concentratie Volumul [%] 0,005 0,025 0,02 0,05 0,08 0,20 0,30 0,30 0,50 0,50 2,00 2,50 3,00 5,00 50,00 9,00 Aproximativ [mg l-1] 0,20 0,70 0,20 1,00 1,10 6,00 8,00 4,50 3,50 6,00 65,00 125,00 120,00 315,00 550,00 162,00 Volumul [%] 0,0025 0,0025 0,01 0,01 0,04 0,10 0,04 1,10 0,25 0,20 0,75 1,50 2,00 2,50 25,00 5,00 Aproximativ [mg l-1] 0,10 0,07 0,10 0,20 0,60 3,60 1,10 1,50 1,70 2,40 25,00 75,00 80,00 158,00 275,00 90,00 Volumul [%] 0,0001 0,0025 0,005 0,005 0,013 0,02 0,05 0,01 0,01 0,025 0,10 0,30 0,50 1,50 1,00 10,00 3,00 Aproximativ [mg l-1] 0,004 0,007 0,05 0,10 0,50 0,30 6,50 0,30 0,15 0,17 1,20 10,00 25,00 60,00 63,00 110,00 54,00 Periculos (toxic) peste 0,5 1,0 h in inspiratie Suportabil la inspiratie peste 0,5 1,6 h

Etilena

95,00

1100,00

80,00

920,00

50,00

575,00

8. Structura flacarilor Flacara se poate defini ca o masa de gaze care dezvolta lumina si caldura, ca urmare a unor reactii chimice foarte exotermice. Flacarile se pot produce in reactiile de combinare ale substantelor si materialelor combustibile, cu aerul sau oxigenul, si uneori, in reactiile unor substante incombustibile, atunci cand se combina cu anumite gaze, cum sunt clorul si hidrogenul (de exemplu, combinarea fosforului cu clorul si a clorului cu hidrogenul). Flacara este rezultatul exclusiv al arderii gazelor. Corpurile solide ajung la starea de incandescenta in situatia in care reactiile de ardere se produc fara flacari; ele ard cu flacara numai atunci cand substantele din care sunt compuse se transforma in gaze combustibile sub actiunea caldurii. Flacara este cu atat mai luminoasa, cu cat contine mai multe particule incandescente aflate in suspensie. Flacarile prezinta cateva caracteristici de o reala importanta pe timpul operatiilor de stingere a incendiilor, ca de exemplu culoarea si temperatura. Unele flacari sunt luminoase, altele neluminoase. Luminozitatea flacarilor de benzina, benzen, acetilena, huila, lemn, ulei si a altor substante este consecinta radiatiilor electromagnetice emise de flacara in domeniul vizibil. Luminozitatea este cu atat mai mare, cu cat flacarile de gaze contin mai multe particule de corpuri solide in stare de incandescenta, in special carbon, care inainte de a arde complet emit radiatii electromagnetice. Deci, flacara este cu atat mai putin luminoasa, cu cat contine un numar mai redus de particule in suspensie. De exemplu, la arderea hidrogenului si oxidului de carbon in stare pura se formeaza o flacara foarte putin luminoasa, aproape invizibila, in schimb pe timpul arderii lemnului, flacara este vizibila tocmai datorita substantelor care se degaja (gaze combustibile) in masa carora se gasesc particule incandescente de carbon foarte fin divizate. Marimea lor este de ordinul a 0,2 , iar numarul de particule pe centimetru patrat este de ordinul 108. Cu flacari neluminoase ard, de exemplu, eterul si etalonul. La arderea lichidelor structura flacarilor depinde nemijlocit de dimensiunile fluxului de vapori degajati de lichidul inflamabil, de viteza lui de deplasare, precum si de viteza de miscare a aerului. In functie de acesti factori, flacara se prezinta fie sub forma de structura laminara, fie turbulenta. Intre cele doua zone de structura poate sa apara o forma de tranzitie, in care flacarile au caracteristici luminoase si turbulente. La arderea lichidelor in rezervoare deschise structura flacarilor, temperatura ca si radiatia, depinde, in principiu, de diametrul rezervorului in care se produce arderea, de faptul ca capacul rezervorului a fost smuls si aruncat la distanta sau a ramas in diverse pozitii, creind una sau mai multe deschideri prin care ies flacarile. Fenomenul de turbulenta pe timpul arderii se produce in rezervoare cu un diametru de peste un metru. In cazul unei arderi complete a gazelor, flacarile sunt aproape incolore, avand o stralucire slaba. Ele contin aproape in totalitate bioxid de carbon si vapori de apa. Practic aceasta situatie nu se intalneste in cazul unui incendiu de lichide, deoarece cantitatile de aer necesare pentru ardere nu ajung sa aiba acces suficient la norii de gaze. Din cauza arderii incomplete, in flacari se vor gasi intotdeauna particule de material in suspensie (funingine). Aceste particule incalzite de flacara la o temperatura ridicata au o intensitate de radiatie aproape egala cu cea a corpului negru. In explozia conductelor de gaze lichefiate, flacara poate avea o forma alungita sau de evantai, functie de locul si forma deschiderilor create. Flacara rezultata in urma fazei lichide a gazelor are o culoare galben portocalie si o temperatura de 1500C. Arderea jetului de gaz este insotita de un zgomot puternic caracteristic. Pe timpul fazei lichide, zgomotul este mai slab si mai infundat, iar la faza de vapori se manifesta un suerat puternic. Dimensiunile flacarii depind in special de debitul de gaz. Lungimea flacarii la gazele lichefiate poate fi calculata cu relatia: lf = 16 Q0`4 [m]; lf = lungimea flacarii [m]; Q = debitul de gaz lichefiat [kg/s]. Temperatura flacarilor incendiilor. Flacarile, indiferent de provenienta lor sunt inconjurate de un camp vizibil de gaze de ardere fiebinti si de aer la temperaturi destul de ridicate. Flacara de chibrit poate sa aiba o temperatura pana la 700C. Imediat dupa stingerea flacarii, chibritul are o temperatura in jur de 100C. La o asemenea temperatura este posibila aprinderea unor materiale si substante combustibile. La incendiilor mari de lanuri, temperatura flacarilor poate sa ajunga la 1400 - 1500C. Cea mai mare intensitate a flacarilor este la suprafata, tocmai acolo unde cantitatea de oxigen afluita este mai mare. Pentru produsele petroliere au rezultat urmatoarele valori maxime, ale temperaturii flacarilor; benzina 1200C; motorina 1100C; titei brut 1100C, pacura 1000C. La arderea diferitelor specii de arbori, temperatura flacarilor poate varia intre 1000 si 1200C. La incendii, in mod obisnuit, temperatura flacarilor este cuprinsa intre 700 1000C, in unele cazuri poate ajunge la 1500C, iar pentru diferite substante combustibile chiar si la temperaturi mai mari: acetilena 2500 3000C; amoniac 1700C; oxid de carbon 2100C; propan 1925C. 9. Propagarea incendiilor Un inceput de incendiu daca nu este stins imediat cu mijloacele intiale de stingere sau cu orice altceva existent la indemana se propaga in unele cazuri extrem de rapid.

Propagarea incendiului depinde de: compozitia chimica si viteza de ardere a materialului aprins; de temperatura mediului inconjurator; curentii de aer din atmosfera (vantul) sau de cei care se formeaza; cantitatea de materiale combustibile supusa arderii sau existenta acestora in imprejurimi; (sarcina termica); sursa potentiala de aprindere (intensitatea focarului initial); configuratia terenului, atat in aer liber, cat si in spatii inchise si planul in care are loc ardere (orizontal sau vertical); obstacolele intalnite in cale (pereti antifoc, spatii de siguranta etc.). Dintre toti factorii aratati mai inainte un rol hotarator il au: viteza de ardere; alimentarea cu aer. Cresterea rapida a vitezei de ardere si a suprafetei incendiate favorizeaza degajarea unei cantitati insemnate de caldura si cresterea temperaturii. Drept consecinta se maresc cantitatile de produse de ardere, zona cuprinsa de fum si concentratia acestora. Pe masura dezvoltarii incendiului si a cresterii duratei acestuia, materiale si elementele incombustibile isi reduc rezistenta mecanica, aparand pericolul deformarii si prabusirii constructiilor. Merita sa fie mentionate viteze mari de propagare a arderii unor materiale plastice, ca polistirenul expandat, poliuretanul si altele, arderea avand loc cu mare degajare de fum. La o propagare maxima a incendiului, arderea se extinde intial asupra intregii suprafete si apoi in masa materialelor combustibile. Odata cu atingerea suprafetei si vitezei maxime de ardere, se produce o anumita cedare de caldura in mediul inconjurator, care se stabilizeaza datorita elementelor constructive de deliminate, incalzite. O deosebita atentia s-a acordat in ultima perioada de timp studierii propagarii incendiului pe suprafata exterioara a cladirilor, ca urmare a faptului ca s-au petrecut foarte multe cazuri de transmitere a unui incendiu de la un etaj la altul, pe la partea exterioara a peretilor cladirii. In mod normal, peretele unei cladiri ar trebuie sa impiedice propagarea catre interior a unui incendiu izbucnit in exterior, sau a unui incendiu de la interior catre etajele superioare. Regretabil este faptul ca pana in prezent nu exista norme precise care sa prevada masuri constructive, elaborate stiintific pentru prevenirea propagarii incendiului pe suprafata exterioara a cladirlor. In cazul producerii incendiilor in cladiri si al distrugerii partiale a geamurilor, in incaperi patrunde un curent redus de aer, si ca urmare are loc o ardere mocnita; pe ferestre iese numai fum, fara flacari, care ar putea pune in pericol etajele superioare. Daca se realizeaza o ventilatie corespunzatoare, arderea produselor termice de descompunere are loc, in principal, in interiorul incaperii incendiate, astfel incat potentialul termic actioneaza intens asupra partilor de constructii din incapere, iar solicitarea fatadei se face prin gazele fierbinti produse prin ardere, fara influenta directa asupra flacarilor; in cazul unei ventilatii necorespunzatoare a incaperii respective, o cantitate apreciabila din produsele de descompunere termica sunt arse abia in afara incaperii, cu flacari de lungime apreciabila, dupa iesirea in aer curat. Acest ultim caz trebuie considerat ca deosebit de avantajos pentru posibilitatea de propagare a incendiului de la etaj la etaj. Dar si atunci cand aportul de aer este suficient pentru a intretine o ardere puternica, cu flacari prelungi, exista pericolul propagarii incendiului pe verticala. Limbile de foc se transmit pe suprafata exeterioara a cladirii la etajul de deasupra. In tabelul 10 sunt redate cateva valori medii ale vitezei liniare de propagare a incendiului. Tabelul 10 Viteza de propagare a incendiului pentru cateva materiale combustibile Materiale sau obiecte combustibile aprinse 1 Depozit de lemn rotund in stive Scanduri de lemn (2 4 cm grosime) in stive : - la un continut de umiditate de 8 12% - la un continut de umiditate de 16 18% - la un continut de umiditate de 18 20% - la un continut de umiditate de 20 30% - la un continut de 30% Produse textile in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg m-2 Suluri de hartie in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg m-2 Cauciuc sintetetic in depozite inchise la o incarcatura de 290 kg m-2 Incendiu de iarba uscata si vant puternic Acoperisuri de hale pentru ateliere cu suprafata mare Produse tehnice din cauciuc in stive in aer liber cu dezvoltarea nederanjata Case de locuit si magazine, constructii de lemn, mobila etc. Complexe de padure cu plantatii mijlocii la viteze ale vantului de 7 19 m s -1 si o umiditate relativa a aerului, ziua de 39% Padure de brad molizi si brazi Padure de pini, brazi, tufisuri Padure de molid 10. Schimbul de gaze Valoarea medie a propagare [m min-1] 2 0,35 0,7 4,00 2,30 1,60 1,20 1,00 0,33 0,33 0,40 400,00 500,00 1,70 3,20 1,10 1,00 1,20 22,00 Pana la 4,20 Pana la 14,20 Pana la 18,00 vitezei de

In faza incipienta a incendiului, gazele incalzite se dilata. Presiunea creste si ca urmare o parte din fumul generat de incendiu este ridicat in aer. Practic avem de-a face cu un incendiu declansat in aer liber sau intr-o incapere. Schemele schimbului de gaze sunt diferite. In primul caz, pe masura indepartarii fumului din zona de ardere si a scaderii temperaturii se reduce viteza de circulatie a gazelor. Marimea vitezei curentului de gaze influenteaza dezvoltarea incendiului materializat prin cresterea vitezei curentului de gaze ascendent si antrenarea particulelor de materiale neaprinse. La incendiile izbucnite in aer liber schimbul de gaze are loc, cand vitezele curentului ascendent sunt atat de mari incat se ridica in aer nu numai particulele materialelor aprinse (scantei), dar si bucati din materialele care ard, formandu-se un fel de vartejuri de foc. Intr-un asemenea caz, materialele aprinse ridicate in aer pierd din viteza de miscare ascensionala si sub influenta gravitatiei cad pe sol, favorizand aparitia unor noi focare de incendiu. Situatia se complica in caz de vant puternic, cand bucati de materiale aprinse sunt purtate la distante mari creand focare de incendiu. Marimea vitezei curentului ascendent de foc aduce dupa sine si cresterea cantitatii de are care patrunde in zona de ardere, favorizand cresterea intensitatii arderii si temperaturii. Pe masura ce se accelereaza schimbul de gaze, se reduce arderea incompleta, deci intre viteza de ardere a schimbului de gaze se stabileste un anumit raport. In al doilea caz, gazele de ardere fiind mai usoare decat aerul, ia nastere si o forta ascensionala care pune in miscare fumul mai intai pe verticala catre plafon, iar apoi pe orizontala de-a lungul acestuia, acumulandu-se intr-un strat din ce in ce mai gros. Viteza curentului de gaze ascendent este cu atat mai mare, cu cat diferenta dintre temperatura fumului si aceea a gazelor inconjuratoare este mai ridicata. Deplasarea fumului pe verticala sau orizontala intr-o cladire se poate datori: expansiunii (tirajului) care se creeaza in caz de incendiu; functionarii instalatiei mecanice de ventilatie sau conditionare; presiunii curentilor de aer. Modul de propagare a fumului intr-o cladire data se stabileste pe baza legilor fizice ale miscarii gazelor calde, tinand cont de caracteristicile geometrice ale locului si de unele ipoteze simplificatoare referitoare la focarul de incendiu. Miscarea fumului in restul constructiei va depinde categoric de diferentele de presiune ce iau nastere, precum si de existenta posibilitatii de curgere a gazelor, pe verticala de jos in sus de la un nivel la altul. Pe orizontala, incepand de la ultimul nivel in jos, fumul se propaga de la casa scarii de-a lungul coridoarelor de evacuare, la partea superioara a acestora, cu viteza pasului normal sau de la o incapere la alta, atunci cand exista goluri de comunicatie intre ele. In mod deosebit, canalele de ventilatie, chiar si in cazul in care ventilatoarele nu functioneaza, constituie cai de propagare usoara a fumului. Din zonele de ardere, fumul se indeparteaza catre partea superioara a incaperii si intalnind un planseu pe sub aceasta in toate directiile, iar in cazul existentei unor deschideri ise in exterior. Intr-o asemenea situatie, in interior patrunde aer, deci are loc un schimb de gaze. Viteza cu care are loc acest schimb de gaze depinde, in principal de: suprafata deschiderilor prin care iese fumul si intra aerul in incapere; amplasarea dechiderilor fata de incaltimea incaperii; diferenta dintre temperatura fumului si a aerului inconjurator. Schimbul de gaze pe timpul incendiului creste pe masura ce suprafata golurilor deschiderilor este mai mare, crestere care este semnificativa la incaperile la care raportul dintre suprafata acestor deschideri si pardoseala este ridicat, situatie concretizata printr-o sporire a vitezei de ardere si reducere a arderii incomplete. O situatie deosebita prezinta cazul in care intre deschiderile existente la partea de sus a cladirii si cele de jos exista o mare distanta, cum ar fi, de exemplu la cladirile inalte. In acest caz, diferenta dintre greutatea coloanei de aer rece si a coloanei de fum este mult mai mare, creandu-se un puternic tiraj. Schimbul de gaze creste cu atat mai mult cu cat deschiderile aflate in partile superioare ale incaperii vor fi amplasate mai sus. In cladirile industriale, in caz de incendiu, fumul iese afara prin luminatoare, iar masele de aer proaspat patrund in incepere prin golurile usilor si ferestrelor, favorizand propagarea rapida a incendiilor, daca nbu se intervine in timp operativ. In raport de marimea suprafetelor deschiderilor superioare prevazute pentru evacuarea produselor de ardere si a celor inferioare prin care patrunde aerul, se pot produce si unele fenomene, care influenteaza direct asupra manifestarilor incendiului. Daca se reduce cantitatea de aer care patrunde in incapere, ca urmare a unor deschideri micsorata ca suprafata, intensitatea arderii scade, in schimb micsorarea suprafetei deschiderii superioare determina cresterea partiala a vitezei de iesire a fumului. Intr-un asemenea caz, aerul patrunde si prin deschiderile superioare pe unde fumul iese si ca urmare procesul schimbului de gaze este franat, iar arderea se concentreaza in zona deschiderilor propagandu-se in intreaga incapere. Instalatiile de ventilatie influenteaza si ele asupra directiei si vitezei schimbului de gaze, mai ales in perioada de dezvoltare a incendiului. Schema curentilor de aer nu este fixa si aceasta datorita conditiilor in care are loc incendiul. Deci, pentru fiecare incendiu exista o anumita schema a curentilor de aer. La dezvoltarea incendiilor interioare contribuie intr-o mare masura transferul de caldura prin convectie, iar a celor exterioare prin radiatie. 11. Ventilarea spatiilor incendiate Una din metodele de baza ale stingerii incendiilor consta in indepartarea oxidantului sau reducerea continutului procentual in mediul combustibil. Orice ardere inceteaza in lipsa de aer (mai exact in lipsa oxigenului). Plecand de la aceasta remarca s-a preconizat ca metoda posibila de stingere, izolarea incaperilor incendiate de mediul inconjurator. Aceasta metoda, aplicabila la incendii in spatii mici si cu degajare redusa de caldura este necorespunzatoare in cazul unor spatii mari (hale industriale, depozite de marfuri, blocuri de locuinte etc.) din urmatoarele motive:

1) Practic este imposibil sa se asigure o etansare perfecta a spatiilor mari pentru a se putea impiedica patrunderea aerului. 2) Cantitatea de aer cuprinsa intr-o incapere cu volum mare este suficienta pentru a asigura arderea unei importante cantitati de materiale, determinand in ultima instanta degradarea constructiei si dezvoltarea incendiului cu mare intensitate. Din aceste considerente se desprinde urmatoarea concluzie: trebuie luate toate masurile pentru a crea pompierilor conditii sa actioneze direct asupra focarului, in cel mai scurt timp posibil. Este necesar sa se efectueze o ventilare a spatiilor in care s-a produs incendiul pentru a nu evacua caldura, fumul si gazele de ardere, permitand in acest fel accesul la focar. Ventilatia spatiilor incendiate se va face numai in prezenta tevilor de apa. Un accent deosebit se pune pe utilizarea ventilatiei naturale. Schimbul de gaze la un incendiu este rezultatul diferentei dintre greutatile specifice ale produselor de ardere si atmosfera inconjuratoare. Sub influenta diferentei greutatilor specifice, produsele arderii, mai usoare, se departeaza de la focar, acumulandu-se in partea superioara a spatilui incendiat, permitand afluxul de aer proaspat spre focar. Acest fenomen favorizeaza intr-o oarecare masura arderea, dar creeaza in acelasi timp conditii pentru o interventie eficace a pompierilor, doarece fumul gazelor de ardere si o parte din caldura sunt deplasate la partea de sus. Existenta unor deschideri in acoperis permite iesirea produselor de ardere in atmosfera si deci degajarea incaperii de elemente daunatoare. Pentru executatea acestor deschderi trebuie respectate, atat la proiectare, cat si la executie, anumite norme de siguranta. De asemenea, se analizeaza posibilitatea folosirii mijloacelor mecanice la asigurarea ventilatiei in conditii speciale. Cand caldura, fumul si gazele nu sunt evacuate la timp apar urmatoarele inconveniente: 1) Caldura acumulata favorizeaza propagarea incendiului la partile de sus ale spatiilor neventilate. 2) Fumul micsoreaza vizibilitatea, fiind iritant (pentru ochis si caile respiratorii si deterioreaza bunurile. 3) Gazele, in special oxidul de carbon rezultat dintr-o ardere incompleta, pot avea efecte mortale. Un incendiu, la care ventilatia s-a facut in mod spontan sau a fost initiata de pompieri poate fi stins cu mai multa usurinta. Cand arderea se produce liber si cu flacari la partea superioara a constructiei, afluind si un plus de aer proaspat, ascendent, pompierii pot sa inainteze in casa scarii, fara difilcultate, deoarece le permite sa se apropie de focar si sa dirijeze jeturile tevilor cu maximum de eficienta. In acest caz vizibilitatea este ameriolata considerabil, fumul dens si gazele toxice fiind eliminate datorita unei arderi complete. Caldura este evacuata in exterior, unde devine practic inofensiva. Incendiile ventilate in acest fel sunt usor de localizat cand dipozitivul este luat corect pe baza principiilor stabilite prin reglementarile in vigoare. Uneori se exagerea posibilitatea unui pericol grav de propagare a incendiului in cazul cand exista o atmosfera incarcata cu gaze de distilare este alimentata brusc cu aer proaspat. In realitate acest lucru nu se intampla decat atunci cand constructia respectiva este inchisa ermetic si focarului a mocnit destul de mult timp pentru a consuma aerul disponibil. Aceste conditii pot fi sesizate cu usurinta si nu se produc decat foarte rar, poate odata la o mie de cazuri. Chiar daca prin crearea unei deschizatori se produce o rabufnire, aceastea are in principiu o limita si nu afecteaza ansamblul cladirii. Cand se produce o propagare rapida a incendiului, aceasta este in general consecinta unei ventilari tardive sau necorespunzatoare, uneori in afara zonei in care se desfasoara actiunea pompierilor. Acolo unde intr-o cladire de un anumit volum se acumuleaza o cantitate importanta de caldura si fum, incendiul poate provoca pierderi mari daca nu se recurge la o ventilare adecvata. Daca incediul ia proportii atat de mari incat cladirea nu mai poate fi salvata cu mijloacele avute la dispozitie, cel putin este posibil ca incendiul sa fie controlat (mentinut in limitele cladirii) sub actiunea tevilor, deoarece nu ar fi posibil fara ventilatoare. In caz de incendiu, mijlocul cel mai usor, mai rapid si uneori mai rational de ventilare se realizeaza prin deschiderea ferestrelor, permitand caldurii si fumului sa iasa pe la partea de sus, in timp ce aerul proaspat patrunde pe la partea de jos a acestora. Uneori se comite gresala de a deschide ferestrele, lasand ferestrele trase, anuland in mare parte efectele masurilor luate pentru ventilare. Cand se procedeaza la spargerea geamurilor trebuie sa se realizeze o deschidere maxima pentru a se obtine o ventilare satisfacatoare. Constructiv se poate realiza trape de ventilare, amplasate in raport de detaliile de constructie si de pozitia punctelor periculoase. In general, trapele mici de ventilare dispuse uniform pe suprafata acoperisului, sunt preferabile unei singure trape de ventilare de aceeasi suprafata, deoarece intr-un eventual incendiu este posibil ca deasupra focarului sau in apropierea acestuia sa se gaseasca o trapa; de asemenea, riscul de nefunctionare la un numar mai mare de trape mici de ventilare, este mai mic decat atunci cand exista o singura trapa de ventilare de aceeasi suprafata. Trapele de ventilare se construiesc si cu functionare automata. 12. Explozia De cele mai multe ori exploziile sunt urmate de incendii. Dar sunt si cazuri cand pe timpul incendiilor, in anumite conditii se pot produce explozii, care influenteaza foarte mult dezvoltarea acestora. Se pot produce explozii de gaze, de vapori de lichide combustibile, de prafuri combustibile si chiar de pulberi metalice. Unda de soc care se produce in timpul exploziei distruge elementele de constructie, raspandeste materialele aprinse pe terenul din jur, formand noi focare de incendiu. Pe masura ce se indeparteaza de la locul exploziei puterea de distrugere a undei de soc scade. Prin distrugerea si imprastierea elementelor de constructie se mareste suprafata incendiului si creste viteza de ardere. De asemenea, se modifica schema schimbului de gaze ca urmare a formarii unor deschideri noi in elementele de constructie. In

acest caz se intensifica iesirea fumului din zonele de ardere si afluxul de aer are drept consecinta, printre altele, aparitia unor noi directii de dezvoltare a arderii. Exploziile constituie un mare pericol pentru oameni, instalatii tehnologice si bunuri materiale aflate in zona incendiului. De aceea se impune ca pe timpul incendiului comandantul interventiei sa ia toate masurile pentru indepartarea pericolului de explozie, adica sa inlature conditiile care favorizeaza formarea amestecurilor exploziei (gaze, vapori, aflux de aer, surse de aprindere etc.). Din zona incendiului aparatura si substantele care prezinta pericol de incendiu se evacueaza intr-un loc sigur. Daca acest lucru nu este posibil se va efectua o stropire puternica cu apa sau se va acoperi cu un strat de spuma, luandu-se in acelasi timp masuri de reducere a vitezelor de ardere in sectoarele invecinate. Dupa stabilirea pericolului de incendiu, in primul rand se va trece imediat la evacuarea oamenilor si apoi a bunurilor materiale.

13. Influenta situatiei meteorologice Dezvoltarea si propagarea incendiilor, izbucnite in special in aer liber este incontestabil influentata de situatia meteorologica. Principalii factori meteorologici care influenteaza direct situatia incendiilor sunt: vantul, directia si viteza lui; temperatura aerului (mediului in incaperi); precipitatiile (ploaia, zapada), durata si cantitatea lor. Actiunea curentilor de aer (vantul) are o influenta deosebita atunci cand cand ard caldiri de lemn, paduri, lanuri, depozite de cherestea, depozite de furaje sau de alte materiale combustibile existente in aer liber, precum si in cazul iesirii scanteilor pe cosuri cu diferite functionalitati. La paduri intensitatea vantului este in functie de existenta si natura vegetatiei si ambele influenteaza distanta de zbor a scanteilor (26 80 m). Daca forta vantului creste cu un grad Beufort, distanta de zbor a scanteilor, creste cu aproximativ 1,50 m. Sunt situatii cand scanteile in functie de natura lor, sunt purtate de vant la distante mai mari. Deoarece vantul pe anumite directii bate cu viteze mari sau mai mici, in raport cu situatia locala, este necesar ca aceasta caracteristitca sa fie luata in consideratie la stabilirea distantei de zbor a scanteilor. Pe timpul incendiilor de cos, din cauza arderii funinginii si a curentilor care se formeaza, se produc jerbe de scantei, care ies in exterior si pe vant sunt purtate la distante mari. O astfel de situatie se intalneste, in special in mediul satesc unde scanteile pot sa aprinda depozite de furaje, constructii acoperite cu stuf sau paie. Scanteile mai mari ca si bucatile de materiale combustibile (lemn, sita, stuf etc.) in stare incandescenta sunt purtate de vant, uneori la distante de peste 100 m. Vantul influenteaza si asupra curentilor de aer formati in interiorul unei incaperi in care a izbucnit un incendiu, in sensul ca le mareste viteza de miscare, in special cand temperatura in zona de ardere este mare. Datorita intensitatii arderii si a efectului mecanic al curentilor de gaze asupra materialelor aprinse, fumul antreneaza in particule de substante aprinse, care sunt transportate de curentii de aer si gazele la anumite distante, creand posibilitatea aparitiei unor noi focare de incendiu. Iesirea fumului prin deschiderile aflate la partea dinspre care bate vantul este impiedicata de aceasta. Fumul poate fi impins catre afara numai daca densitatea lui este mare, cantitatea maixma iesind prin parte spre care bate vantul. Propagarea intensa a incendiului sub actiunea vantului poate fi oprita numai daca se respecta intocmai principiile tactice stabilite in acest sens. Pericolul propagarii incendiilor se mareste mult in cazul formarii vartejurilor de aer si fum; se creeaza zone invaluite de fum, cu o circulatie intensa a fumului pe langa partea cladirii spre care bate vantul. In cazul scaderii temperaturii aerului se creeaza conditii pentru formarea de curenti ascendenti de fum destul de puternici, care fac ca schimbul de gaze sa se intensifice, viteza de ardere si de propagare a incendiilor sa creasca. Precipitatiile, in special cele abundente, reduc intensitatea arderii in caz de incendiu si viteza de propagare a acestuia. 14. Dezvoltarea incendiului Pe timpul unui incendiu se pot distinge 3 faze: dezvoltarea libera; localizarea; lichidarea. Faza de dezvoltare libera a incendiului este deteminata de timpul to din momentul izbucnirii incendiului pana la introducerea primei tevi in actiune si a celorlalte mijloace pentru stingerea acestuia. Durata fazei de dezvoltare libera a incendiului depinde si de timpul de la observarea incendiului si de cel de anuntare si alarmare, de adunarea la alarma, de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiatiei si desfasurarea atacului. Faza de localizare a incendiului tloc . Prin localizarea incendiului se intelege eliminarea posibilitatii de propagare a incendiului, a prabusirii constructiei (slabirea portantei) si crearea premiselor pentru lichidarea lui, luandu-se o serie de masuri de asigurare a conditiilor de indeplinire a misiunii. Ea trebuie sa se caracterizeze prin oprirea cresterii suprafetei incendiului S i si concentrarea fortelor si mijloacelor. Faza de lichidare a incendiului se caracterizeaza prin in care, se realizeaza atacul ferm si neintrerupt asupra incendiului, in principiu din toate directiile si cu toate fortele si mijloacele folosite la actiunea de stingere. Prin lichidarea incendiului se intelege oprirea arderii pe toate suprafetele care au fost cuprinse de incendiu si excluderea reaparitiei lui. Durata fazei de lichidare a incendiului depinde de intinderea suprafetei care arde in momentul localizarii, de conditiile meteo, de agentii de stingere, de caracteristicile tehnico-tactice ale echipamentului unitatilor si de volumul lucrarilor care sunt necesare pentru a exclude posibilitatea unei reaprinderi a materialelor sau substantelor combustibile. Formele de dezvoltare a incendiilor sunt: circulara; frontala; unghiulara.

Cei mai importanti parametri pentru calculul fortelor si mijloacelor necesare lichidarii unui incendiu sunt: conditiile meteo; suprafata incendiului; perimetrul acestuia si lungimea frontului de propagare; cantitatea de materiale si gradul de combustibilitate a acestora; posibilitatile de alimentare cu apa sau cu alte substante de stingere. 15. Observarea incendiului Orice ardere este un fenomen care se produce si se dezvolta avand la baza un numar insemnat de procese chimice si fizice care se succed in timp. Orice ardere, in fiecare faza a desfasurarii ei prezinta fenomene insotitoare masurabile, care se cunosc sub denumirea de efectele arderii. In cursul arderii au loc importante reactii de ordin energetic si material. In primul caz se produc o succesiune de reactii, iar in cel de al doilea produse de disociere. Un exemplu tipic de transformare a energiei il poate constitui aparitia energiei calorice din cea chimica, inmagazinata in substanta sau materialul care arde, iar ca transformare de materiale (produse), aparitia fumului (particule fine de carbune in suspensie in aer, rezultate din arderea materialului combustibil) in urma producerii aceleiasi transformari. O parte dintre indicii incendiului pot fi sesizati de simturile umane. Astfel, prin miros se sesizeaza gazele de ardere, prin vedere fumul si flacarile, prin auz zgomotul produs de ardere in anumite conditii. Deci aceste efecte insotitoare ale arderii (incendiului), denumite parametrii incendiului ajuta la observarea din timp a incendiului. Conditia de baza este ca personalul din intreprinderi si institutii, precum si orice cetatean al tarii sa fie instruit si sa acorde atentia cuvenita observarii din timp a oricarui inceput de incendiu si sa actioneze ca atare (inceperea actiunii de stingere si anuntarea la formatiile civile si subunitatile de pompieri militari). In prezent, in conditiile progresului stiintific si tehnic transformarile materiei si energiei pe timpul incendiului pot fi sesizate cu mijloacele tehnice de masurare. Caldura, fumul, flacarile, produsele de ardere, vaporii de apa, radiatiile infrarosii, vizibile, ultraviolete etc. pot fi sesizate de detectoare automate de incendiu. In decursul ultimilor ani, instalatiile automate de detectare si semnalizare a incendiilor au capatat o larga raspandire. La nivelul evolutiei electrotehnicii si electronicii se construiesc instalatii tot mai eficiente si mai sigure. Progresul obtinut in domeniul instalatiilor de detectare a incendiilor a fost determinat, in mare masura, de cresterea pericolului de incendiu in unele obiective industriale. Capitolul II Procedee de intrerupere a procesului de ardere 1. Date de baza Incendiul este o ardere, deci o reactie de oxidare rapida a unei substante in prezenta oxigenului atmosferic, cu dezvoltare de caldura, si in general, insotita de lumina. Totusi se cunosc substante care ard fara prezenta oxigenului din aer, ca de exemplu acetilena comprimata, clorura de azot, precum si alte substante compuse. Astfel de substante, in anumite conditii, pot sa explodeze cu degajare de caldura si aparitie de flacari. Astfel, arderea poate fi nu numai rezultatul unei asocieri, ci si al unei disocieri. Hidrogenul si o parte din metale pot arde si in alte medii decat aerul. De exemplu hidrogenul poate arde in atmosfera de clor, cuprul in valori de sulf, magneziul in bioxid de carbon etc. Procesul de ardere este posibil numai in urmatoarele conditii: existenta substantelor sau materialelor combustibile; prezenta substantelor care intretin arderea (oxigen, substante care cedeaza oxigen); realizarea temperaturii de aprindere. Arderea substantelor si materialelor combustibile are loc numai in faza gazoasa; deci materialele combustibile solide inainte de a arde se gazifica. Cel mai important efect fizic produs in urma arderii temperatura, care creste pe masura ce arderea se intensifica. 2. Procedee de intrerupere a procesului de ardere Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea arderii. Pana in prezent se cunosc 4 procedee de intrerupere a procesului de ardere. 2.1. Racirea zonei de ardere Racirea zonei de ardere se realizeaza prin introducerea unor substante cu o temperatura mai joasa si cu caldura specifica mai mare, astfel incat sa preia o parte din caldura necesara continuarii procesului de ardere. Drept urmare, viteza de ardere se micsoreaza, iar cantitatea de caldura degajata se reduce in mod simtitor. Pentru realizarea acestui procedeu se folosesc acele mijloace care prezinta proprietati importante de absorbtie a caldurii de pe suprafata incendiata sau incalzita, sau fac posibila amestecarea straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite. Procedeul de preluare a caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere eterogena (materialele ce se gasesc in stare de incandescenta), agentul de stingere preia caldura din intreaga zona de ardere, deci temperatura trebuie sa scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei arderi omogene (cu flacara), posibilitatea prelucrarii caldurii depinde de natura

si starea substantei combustibile. Daca arde un gaz este aproape imposibil ca agentul de stingere folosit sa poata prelua caldura in urma arderii substentei combustibile respective si din zona de ardere. La arderea materialelor solide si a substantelor combustibile stratul de la suprafata se incalzeste pana la o temperatura care depaseste temperatura de aprindere. De exemplu, la materialele combustibile solide temperatura stratului de la suprafata ajunge la 500 600C, iar la lichide 200 300C. Pentru ca la aceste materiale si substante sa se intrerupa procesul de ardere este necesar ca temperatura stratului de la suprafata sa ajunga, in urma actionarii cu agentii stingatori sub temperatura de aprindere. Practic acest lucru se realizeaza prin preluarea caldurii degajate si existente in stratul de la suprafata, atat la corpurile solide, cat si la lichide, cu exceptia lichidelor cu temperatura de inflamabilitate foarte scazuta. Acest lucru se poate produce numai in urma contactului direct al agentului de racire cu stratul de la suprafata al materialului sau substantei combustibile. Eficienta stingerii incendiilor folosind acest procedeu depinde de suprafata de contact, de diferenta intre temperatura stratului si a agentului de racire, de caldura lui specifica (capacitatea de a absorbi caldura), precum si de debitul cu care se refuleaza asupra materialului sau a substantei combustibile aprinse. Agentii de stingere cu cea mai buna actiune de racire sunt: apa; bioxidul de carbon refulat sub forma de zapada carbonica; zapada, atunci cand lipseste apa; lichidele combustibile, in anumite conditii, insasi ele pot juca rolul unor agenti de racire. 2.2. Izolarea materialelor si subtantelor combustibile de aerul atmosferic Principiul acestui procedeu consta in izolarea materialului care arde de aerul atmosferic, folosind mijloace adecvate sau in oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile in care s-au produs incendiile. Metoda de oprire a accesului produselor gazoase combustibile in zona de ardere este indicat a se folosi la stingerea incendiilor de lichide combustibile, precum si in unele situatii de ardere a substantelor si materialelor solide. Izolarea focarelor printr-un agent de stingere adecvat se realizeaza prin asezarea acestuia la partea de jos a flacarilor actiunea avand drept urmare micsorarea cantitatii de formare a gazelor combustibile, sau incetarea degajarii acestora, deci procesul de ardere se intrerupe. Stratul izolant de pe suprafata unei substante care arde intrerupe transferul de caldura prin radiatii si raceste stratul de la suprafata. Mijloacele cele mai utilizate pentru racirea stratului de la suprafata substantelor si materialelor care ar sunt spuma, pulberile stingatoare, prelatele de azbest si paturile umezite. La inceputurile de incendiu se pot folosi prelate sau un strat de material fiabil incombustibil (nisip, pamant etc.). arderea gazelor, vaporilor si lichidelor care ies prin deschideri mici (conducte, rezervoare) pot fi oprite cu ajutorul plasturilor, cepurilor etc. (pasla, prelate, panouri de lemn izolate cu pasla etc.). In ultima perioada de timp izolarea incendiilor si oprirea accesului aerului pentru intreruperea procesului de ardere se realizeaza prin umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de infoiere (spuma expandata). Accesul aerului si gazelor combustibile in zone de ardere se poate intreruperea prin inchiderea golurilor din elementele constructive (ferestre, usi, canale de ventilatie etc.). Datorita acestei masuri, fumul se acumuleaza in interiorul unui spatiu in care nu patrunde aer. In acest caz arderea continua, procentul de oxigen scade simtitor, intensitatea arderii se reduce devenind din ce in ce mai incompleta, crescand continutul de oxid de carbon de diferite produse de ardere. Eficienta acestei metode depinde de gradul de ermetizare a volumulelor incaperilor, mentionand ca ea poate fi aplicata la ventilarea spatiilor incendiate numai in incaperi cu capacitati reduse si in care sa nu existe materii oxidante, care pto arde si in situatia lipsei de oxigen, cum ar fi de exemplu bumbacul aflat in depozite sau in magaziile navelor. In anumite conditii, la deschiderea incaperilor ermetizate se poate produce inflamarea produselor de ardere, urmata de propagarea intensa a incendiului. Din cele relatate pana acum, acest procedeu nu prea este eficace, el putand fi practicat in cazuri deosebite sau ca un procedeu auxiliar. 2.3. Reducerea continutului minim de oxigen In substantele gazoase, in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere se introduc substante care nu intretin arderea. Drept consecinta viteza reacitiei se micsoreaza si procesul de ardere se intrerupe, ca urmare fireasca a incetarii degajarii de caldura. Diluarea continutului de aer se poate realiza cu eficacitate numai in incaperi relativ inchise (magazii de nave, camere de uscare etc.) si la arderea unor lichide combustibile pe o suprafata redusa in cazul accesului liber al aerului. Procesul de ardere inceteaza ca urmare a micsorarii continutului de oxigen in aer, in zona de ardere. La un continut in jur de 15% oxigen in aer arderea inceteaza. Diluarea produselor gazoase de ardere existente in zona de ardere, duce la micsorarea vitezei de reactie, la marimea volumului zonei de oxidare, scaderea intensitatii de ardere a substantelor combustibile pe umitatea de suprafata a incendiului si scaderea temperaturii de ardere. Reducerea vitezei de ardere este influentata apreciabil de caldura specifica si de conductibilitatea termica a mijloacelor de diluare. Cu cat este mai mare caldura lor specifica si mai redusa conductibilitatea termica, cu atat este mai redusa concentratia necesara pentru stingere.

Prin concentratia de stingere se intelege continutul de procente la volum de substanta stingatoare introdusa in spatiul cu aer, necesar pentru intreruperea procesului de ardere. Mijloacele de diluare cele mai intrebunintate sunt: bioxidul de carbon; aburul; azotul; apa pulverizata fin. 2.4. Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere Acest procedeu se bazeaza pe capacitatea unor substante deosebit de active, denumite inhibitori, care introduse intr-un sistem de reactie, au proprietatea de a incetini sau opri reactia. Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate, care sunt deosebit de active, influentand in mod considerabil mersul reactiei de ardere. In urma arderii se formeaza produse intermediare, unele dintre ele constituind centri activi ai reactiilor in lant. Primul centru activ format duce la aparitia unui alt centru, care la randul sau genereaza pe cel urmator. Astfel se formeaza reactia in lant care poate fi deranjata prin eliminarea centrilor activi, tocmai datorita actiunii hidrocarburilor halogenate. Dupa ultimele ipoteze, prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a concentratiei de oxigen pentru intreruperea procesului de ardere. De exemplu, pentru intreruperea procesului de ardere prin introducerea azotului in spatiul incendiat, este necesar ca aerul sa nu contina mai mult de 14% O, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate aceasta concentratie poate fi de 20,6 %. In timp ce bioxidul de carbon, azotul si aburul folosit la stingerea incendiilor, dupa incetarea arderii parasesc zona de ardere, in aceeasi forma, impreuna cu produsele arderii, hidrocarburile halogenate ies din zona de ardere dupa incetarea arderii, partial sub forma unor noi produse. Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta, iar radicalii formati in urma incalzirii trec cu usurinta in stare gazoasa. La stingerea incendiilor se folosesc hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice prea mari, cum ar fi de exemplu, bromura de etil, bromura de metilen si tetraflorura de dibormetan. 2.5. Folosirea substantelor explozive Pentru stingerea unor categorii de incendii cum sunt cele de paduri, in special de coronament care se dezvolta cu violenta, cele de sonde in eruptie, sau la rezolvarea unor situatii deosebite, se poate aplica procedeul utilizarii substantelor explozive. In urma utilizarii acestui procedeu care se formeaza o unda de soc care exercita un puternic efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si substantelor combustibile. Prin distrugerea sau imprastierea elementelor existente in zona de ardere se poate intrerupe procesul de ardere. 2.6. Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprinse Din momentul in care combustibilul lichid se aprinde, temperatura pe suprafata lui creste si dupa un anumit timp devine egala cu punctul de fierbere. Astfel, la inceputul arderii in apropierea suprafetei libere a combustibilului se formeaza un strat incalzit, de grosime mica, nedepasind cativa centimetri. In straturile de adancime lichidul combustibil ramane rece. Procedeul de stingere prin amestecare poate fi realizat in primele momente ale arderii. Procesul de stingere a incendiilor de lichide combustibile prin procedeul amintit se caracterizeaza printr-o stransa legatura intre factorii termici si hidrodinamici. Transmiterea si echivalarea temperaturii in straturile de lichid se produce datorita amestecarii straturilor de combustibil provocate fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau a gazelor inerte introduse pe la fundul rezervoarelor. La introducerea aerului sub stratul de lichid in acesta apar curenti a caror intensitate este determinata de dimensiunile geometrice ale sistemului, de debitul de aer sau de gaz inert, precum si de proprietatile fizice ale lichidului. Caracterul miscarii depinde de inaltimea stratului de lichid si de diametrul rezervorului. Daca inaltimea stratului este mica, in raport cu diametrul rezervorului, miscarea are loc in limitele unei singure zone turbulente. Lichidul se ridica in partea centrala si coboara in apropierea peretilor rezervorului. Datorita miscarii, straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit, a carei temperatura scade foarte mult. Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci intensitatea de ardere. In momentul in care, datorita amestecarii, in fiecare punct al suprafetei libere temperatura devine mai mica decat temperatura de aprindere, procesul de ardere se opreste complet, iar incendiul se stinge. Acest procedeu de stingere necesita instalatie speciala si o pregatire amanuntita. 2.7. Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere Acest procedeu se foloseste, de obicei, la incendii de acoperisuri si plansee combustibile, la grupurile de cladiri combustibile, la depozite de material lemnos, la incendii de paduri etc. Prin indepartarea substantelor combustibile care vin in contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi oprita. In unele situatii, pentru intreruperea procesului de ardere se pot folosi mai multe din procedeele descrise anterior; la o combinare a acetora insa unul dintre ele este principal si hotarator in actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor. Fiecare din procedeele enumerate poate sa fie folosit la intreruperea, in general, a procesului de ardere a substantelor si materialelor combustibile, indiferent de starea de agregare in care se afla: solida, lichida sau gazoasa. Alegerea unuia sau altuia

dintre procedee depinde de natura, situatia si proportiile incendiului, de proprietatile substantelor care ard, de calitatea agentilor de stingere, de mijloacele si persoanlul care participa la stingere, de gradul de instruire al acestuia, de conditiile meteorologice, precum si de alte cauze. De exemplu, pentru stingerea incendiilor izbucnite in aer liber, cum ar fi cele de depozite de materiale combustibile se utilizeaza procedeul de racire a zonei de ardere, la stingerea incendiilor de lichide combustibile in rezervoare procedeul de izolare a acestora de aerul atmosferic. Procedeele de reducere a concentratiei de oxigen ori de inhibitie chimica se folosesc, de obicei, la stingerea incendiilor de proportii reduse. In practica actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor cel mai frecvent se folosesc procedeele de racire a zonei de ardere si de izolare a substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic. Orice procedeu prezinta unele particularitati in mecanismul de intrerupere a procesului de ardere. Fiecare procedeu de intrerupere a procesului de ardere se poate realiza prin mijloace diferite. De exemplu, pentru procedeul de intrerupere a procesului de ardere prin racirea substantelor si materialelor care ard se folosesc mijloace care au prioritati evidente de absorbtie a caldurii de pe suprafetele incalzite sau de a amaesteca straturile incalzite de lichid si reaprins cu cele inca neincalzite. Pentru izolarea substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic se practica acoperirea cu un strat izolant a suprafetei incendiate cu scopul de a opri iesirea produselor gazoase combustibile in zona de ardere. Capitolul III Substante de stingere 1. Substante de stingere prin racire 1.1. Apa In lupta cu focul, omul a cautat din totdeaunea sa-si perfectioneze armele, astfel incat sa obtina victoria intr-un timp cat mai scurt si cu o siguranta cat mai ridicata. Aceasta cautare continua a dus la obtinerea si utilizarea unor noi tipuri de mijloace de stingere, din ce in ce mai adaptate conditiile concrete existente la locul incendiilor. In prezent se dispune de o larga gama de agenti de stingere incepand cu apa, ale carei calitati o fac sa detina inca locul principal, apoi spuma, pulberile stingatoare, gazele inerte si hidrocarburile halogenate. In laboratoare si centre de cercetari, actiunea de imbunatatire a substentelor de stingere existente si crearea altora noi, cu proprietati superioare, se desfasoara fara intrerupere. Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseste in cantitati considerabile, este ieftina si relativ usor de procurat, are mare putere de racire si este nevatamatoare. Actiunea de racire se datoreste faptului ca are o mare capacitate de absorbtie a cladurii raportata la caldura specifica si caldura latenta de vaporizare. Aceste calitati o fac sa fie deosebit de utila la stingerea incendiilor la materiale solide, in prezenta unor elemente metalice incalzite, substante solide fierbinti care pot provoca reaprinderea unor lichide combustibile deja stinse sau chiar la stingerea unor dintr ele. De asemenea, apa mai poate fi folosita la crearea unei atmosfere inerte, atunci cand poate fi pulverizata de 1700 ori volumul ei in stare lichida, deplasand aerul si vaporii inflamabili dintr-un spatiu inchis sau zona invecinata unei suprafete de lichid care arde. Chiar si acolo unde apa nu poate stinge singura complet un incendiu se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare, cum ar fi, de exemplu, pulberile stingatoare sau lichide vaporizatoare, pentru realizarea unei stingeri complete si intr-un timp scurt. In aceasta situatie apa pulverizata reduce arderea cu flacara si raceste mediul ambiant, in timp ce cealalta substanta stingatoare continua sa realizeze stingerea completa. Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la 20C este egala cu 1 kcal/kg. La 100C si 1 at apa trece in stare de vapori; 1 l apa la 10C are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal, formandu-se aproximativ 1600 1700 l abur. Pentru marimea caldurii specifice, in apa se dizolva clorura de calciu, soda caustica, sulfat de amoniu etc. Concentratia de sare om solutie se aduce pana la 25 35% din masa. La evaporarea apei din solutie, pe suprafata incendiata ce formeaza o pelicula necombustibila si se pot degaja gaze inerte. Asemenea solutii se folosesc, de exemplu, la stingerea incendiilor de padure. Conductivitatea termica a apei este redusa si odata cu cresterea temperaturii, ea se mareste foarte putin. La 100C coeficientul de conductivitate termica a apei = 0,587 kcal/ m h C. De aceea stratul de apa pe suprafata unei substante incendiate formeaza o izolatie termica sigura. Densitatea apei la 4C este egala cu 1 g/cm3, la 100C 0,958 g/cm3. Din cauza acestei densitati, relativ mari, apa este inclusa uneori de la folosirea ei pentru stingerea produselor petroliere albe, care au o densitate mai mica si sunt insolubile in apa. Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin: racirea materialului care arde; izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer; actiunea mecanica, in special cand apa se foloseste sub forma de jet compact. Efectul principal al apei la stingerea incendiului il constituie racirea materialului care arde. Apa care vine in contact cu materialul aprins absoarbe caldura, se transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconjurator, limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului.

Pentru a cobora temperatura materialelor aprinse este necesar ca apa sa absoarba caldura, care contribuie la dezvoltarea incendiului si anume cu o viteza mai mare decat viteza cu care materialul combustibil abosoarbe caldura necesara dezvoltarii incendiului. 1.2. Folosirea apei la stingerea incendiilor Apa se intrebuinteaza pentru stingerea incendiului sub sub forma de: jet compact; jet pulverizat (ploaie); abur. 1.2.1. Folosirea jetului compact Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului, de presiunea flacarilor, a curentilor de aer si a produselor de ardere, de viteza de miscare a picaturilor, precum si de gradul de evaporare a apei in zona flacarilor. Prin folosirea apei sub forma de jet compact se poate conta pe cresterea eficacitatii si a capacitatii de soc a apei, deoarece in aceast caz cantitatea refulata este de mult ori considerabila si datorita presiunii mari, efectul de dislocare este puternic. De exemplu, prin aruncarea unui litru de apa sub forma de jet compact al focului se produc picaturi mari care au in total o suprafata de 1 m; la formarea unor picaturi cu diametrul de 1 mm, suprafata lor se mareste la 6 m, iar la un diametru al picaturilor de 0,1 mm, suprafata totala a picaturilor obtinute dintr-un litru de apa ajunge la 600 m. 1.2.2. Folosirea jetului pulverizat Jetul de apa dispersata este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul mediu de 1 mm. Cerinta este ca la o presiune de 5 N/cm jetul sa atinga distanta de 8 9 m. Efectul principal de actiune a apei sub forma de jet pulverizat este racirea, aceasta pentru faptul ca pe timpul folosirii ei creste suprafata de contact cu flacarile si cu produsele de ardere. Dimensiunile picaturilor de apa au o mare importanta practica, deoarece pe timpul stingerii incendiilor este nevoie ca o cat mai mare cantitate de apa sa ajunga la focar si sa ramana acolo pana la evaporarea completa. Particulele de apa ajunge in zona focarului trebuie sa aiba o viteza suficienta, capabila sa asigure strabaterea stratului de fum, de gaze calde, de flacari, pentru a se evapora cat mai aproape de obiectul care arde. Efectul de stingere este cu atat mai puternic, cu cat se evapora mai multa apa. Efectul maxim de stingere cu apa sub forma dispersata si pulverizata, se obtine in incaperi inchise. Pulverizarea apei pana la ceata se poate realiza pe 3 cai: cu ajutorul aerului comprimat; prin folosirea inaltei presiuni de la 50 la 120 at; prin folosirea unei presiuni reduse, de la 2 la 10 at. Pulverizarea apei cu aer comprimat este posibila, insa necesita compresoare speciale, prezentant si un oarecare risc, deoarece aerul comprimat inteteste si mai mult arderea. Prin folosirea unor presiuni se intampla dificultati in manipularea tevilor manuale de pulverizare. In afara de aceasta, pentru pulverizare sunt necesare tevi cu ajutaje speciale, furtunuri de mare rezistenta si pompe speciale. In schimb, efectul de stingere nu este cu nimic superior celui obtinut cu ceata de joasa presiune. La iesirea din ajutaje speciale sau duze, jetul de apa se transforma intr-un flux de picaturi, care transmit energia cinetica aerului din jur, pe care-l antreneaza si se deplaseaza odata cu el. Fluxul de aer format de jet, prezinta o importanta deosebita pentru determinarea vitezei de miscare a picaturilor de apa. Masuratorile efectuate asupra jeturilor de apa pulverizata de sus in jos, produse de o serie de ajutaje sau duze, compuse din picaturi cu diametrul mediu de pana la 1 mm, au aratat ca presiunea lor transforma integral in energie cinetica, la o distanta de 1,80 m de la duza. Presiunea jeturilor cu picaturi mari, avand diametrul de 1,5 3,5 mm se transforma insa in energie cinetica numai in proportie de 50%. Experimentarile privind stingerea incendiilor cu apa pulverizata au demostrat ca stingerea se produce pe seama racirii materialului combustibil si a flacarii. Daca se folosesc jeturi indreptate in jos, in sensul contrar flacarilor, atunci pentru ca intreaga apa sa poata ajunge la materialul aprins, presiunea ei nu trebuie sa fie mai mica decat presiunea flacarii ascendente. Jeturile de apa pulverizata nu sunt intotdeauna eficiente pentru stingerea incendiului, mai ales cand aceasta nu poate fi stins prin racirea materialului combustibil. Totusi, uneori, stingerea se poate realiza cu jeturi refulate din tevi (dimensiunea medie a unei picaturi de 0,2 0,4 mm), in special daca nu se produce trecerea la o ardere stabila. Daca in anumite situatii, jeturile nu sunt capabile sa stinga incendiul, totusi se poate reduce dimensiunea flacarilor. Presiunea la duza are o mare influenta asupra eficientei stingerii. Marimea presiunii exercita o influenta mai mica asupra reducerii dimensiunilor picaturilor in jet, atunci cand se depaseste 7 daN/cm. Pe cale experimentala s-a constat ca pentru stingerea incendiilor in incaperi, este nevoie de 5 l/m suprafata a pardoselii si de 2,5 pana la 7,3 l/m pentru incendiile de motorina in rezervoare. Practic, insa, pentru stingerea incendiului in incaperi s-au folosit 450 500 l/m. 1.3. Apa imbunatatita chimic Studiind fenomenele intime ce au loc in contactul apei cu diferite materiale combustibile, s-a ajuns la concluzia ca desi prezinta numeroase calitati totusi apa umezeste nesatisfacator marea majoritate a substantelor combustibile solide, patrunzand

cu greu in structura acestora ca si ca urmare o cantitate apreciabila din ea se scurge rapid pe suprafata lor, fapt care reduce simtitor efectul de izolare si determina in acelasi timp cresterea inutila a consumului de apa. Pentru a spori puterea de patrundere a apei in masa materialelor, cu care vine in contact, s-a actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia. Se cunoaste ca fiecare lichid este caracterizat printr-o tensiune superficiala, care reprezinta rezistenta pe care o opune lichidul la marimea suprafetei sale, acesta avand capacitatea de a patrunde printre particulele materialelor. Practic exista posibilitatea de a reduce simtitor tensiunea superficiala a apei prin tratarea sa cu diversi detergenti. De exemplu prin folosirea detergentului alchil-arilsulfonat de sodiu solutie 33%, denumit uzual in unitatile de pompieri Dero 73, in procent de 0,2 0,3% s-a obtinut scaderea tensiunii superficiale a apei de la 72,8 la 39,8 dyn/cm, reducandu-se timpul de patrundere pana la 3 ori si imbunatatind astfel in mod sensibil capacitatea de racire si de izolare a apei utilizate in stingerea incendiilor,obtinandu-se ceea ce curent se numeste apa imbunatatita chimic. Totodata, prin scaderea tensiunii superficiale se asigura pulverizarea fina a apei refulate asupra focarului, fapt ce mareste absorbtia caldurii produse de ardere si respectiv capacitatea de racire a materialului aprins, asupra caruia s-a refulat apa. Ca urmare, utilizarea apei imbunatatite chimic duce la scaderea cu 35 50% a cantitatilor de apa folosite pe timpul stingerii incendiilor, fapt deosebit de important in conditiile lipsei de apa si mai ales pentru protejarea obiectelor asupra carora actioneaza in caz de incendiu. La incendiile la care s-a utilizat apa imbunatatita chimic s-a constat o crestere a eficientei de stingere si prin aceea ca in zonele udata nu au avut loc tendinta de reaprindere. Desigur, detergentii folositi pentru obtinerea apei imbunatatita chimic isi vor spori calitatea si vor fi folositi cu mai multa incredere. Apa imbunatatita chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale bogate in celuloza, cum sunt lemnul, textilele, bumbacul, hartia etc. Pentru a putea fi utilizata la stingerea incendiilor sunt necesare mijloace tehnice care sa realizeze amestecul de apa cu detergent, in proportia stabilita (3/1000). Apa, indiferent sub ce forma, nu poate fi intrebuintata la toate categoriile de substante si materiale combustibile la care, in caz de incendiu, nu este indicat sa se foloseasca apa si nici alte substante stingatoare pe baza de apa. Tabelul 11 Principalele substante si materiale combustibile la care nu se foloseste apa in caz de incendiu Denumirea substantelor si materialelor combustibile 1 Azotat de plumb Aluminiu (pulbere) Hidrurile metaleloc alcaline si alcalino-pamantoase Hidrosulfit de sodiu Fulminat de mercur Potasiu metalic Hidruda de potasiu Calciu metalic Peroxid de calciu Fosfura de calciu Carbura de aluminiu Carbura de bariu Carbura de calciu Carburile metalelor alcaline Magneziu si aliajele lui Hidrura de sodiu Sodiu metalic Peroxid de sodiu Fosfura de sodiu Var nestins Nitroglicerina Petrolatum Rubidiu metalic Salpetru Termit Pericolul in urma reactiei cu apa 2 Instabila, explozie la cresterea umiditatii pana la 30% Se degaja hidrogen Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogen Se autoapinde in contact cu apa Explodeaza la contactul cu jetul de apa Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogen Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogen Idem Se descompune in apa degajandu-se oxigen Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrura de fosfor Se descompune in contact cu apa cu degajarea acetilenei Idem Idem Explodeaza in contact apa Se degaja hidrogen Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenului Idem La reactie cu apa este posibil sa se produca explozie si intensificarea arderii La reactie cu apa se degaja hidrura de fosfor care se autoinflameaza in aer La reactie cu apa se degaja o cantitate mare de caldura, temperatura atinge 400C si mai mult Explodeaza la lovirea cu jetul de apa Jetul de apa poate sa duca la aruncarea in exterior si la intensificarea arderii Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenului Refularea jetului de apa in salpetrul topit provoaca aruncarea puternica sub forma de explozie si intensificarea arderii Se degaja hidrogen

Silani Titanul si aliajele lui Tetraclorura de titan Trisililamina Trietilaluminiu Acid clorsulfonic Cesiu metalic Praf de zinc Electron 2. Substante de stingere prin izolare 2.1. Spuma chimica

Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrurii de siliciu, care se autoinflameaza in aer Se degaja hidrogen Reactioneaza cu apa cu degajarea unei cantitati mari de caldura Se descompune in contact cu apa cu degajarea hidrogenului Reactioneaza cu apa cu explozie Idem Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenului Descompune apa cu degajarea de hidrogen Idem

Este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse, fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu bioxid de carbon, care se formeaza pe cale chimica in urma reactiei dintre substantele care genereaza spuma (substanta acida si substenta bazica). Substanta acida este formata de obicei din sulfatul de aluminiu sau acidul sulfuric de o anumita concentratie, iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu. Reactiile dintre substantele respective au loc conform ecuatiei: Al2(SO4)3 + 6NaHCO3 = 6CO2 + 2 Al(OH)3 + 3Na2SO4 H2SO4 + 2NaHCO3 = Na2SO4 + 2CO2 + 2H2O Prin reactia bicarbonatului de sodiu cu sulfatul de alumniu ia nastere hidroxidul de aluminiu gelatins, care reprezinta masa in care sunt inglobate bulele de bioxid de carbon rezultat din aceasta reactie. Ca stabilizatori, care se adauga solutiilor din care se obtine spuma chimica, se foloseste, de obicei, una din urmatoarele substante: glucoza; saponina; extractul de lemn dulce; spumanti pe baza de albumine etc. Pentru obtinerea spumei chimice in instalatiile fixe de stingere a incendiilor cu spuma si la masinile speciale de incendiu, se foloseste un praf chimic (la noi in tara denumit praf unic), apa si generatoare special construite. Praful chimic se obtine dupa o anumita reteta, constituind un ameste format din sulfat de aluminiu, bicarbonat de sodiu si stabilizatori. In tara noastra praful unic se produce si se livreaza: pentru instalatii mobile de stins incendiu si instalatii fixe si semifixe. Pentru stingatoare, substantele chimice din care se obtine spuma, sunt cunoscute sub numele de incarcaturi: A (acid); B (baza). Acestea, inainte de a se introduce in stingatoare se dizolva in apa, conform instructiunilor care insotesc produsul. In urma reactiei dintre cele doua solutii introduse separat in stingator, se produce spuma chimica cu un anumit coeficient de infoiere. Coeficientul de infoiere reprezinta raportul dintre volumul spumei formate si volumul solutiilor produselor A si B. Astfel: Coeficientul de infoiere = __V . Va + Vb Spuma chimica este buna conducatoare de electricitate. O spuma eficace trebuie sa aiba urmatoarele calitati: fluiditate; coeficient de infoiere; densitate; persistenta; aderenta; timp de stingere minim etc. Ea trebuie sa curga bine, pentru a acoperi suprafata lichidului incendiat, greutatea specifica este de 0,10 0,15 kgf cm. Eficienta spumei mai depinde si de o serie de factori cum sunt: caracteristicile instalatiilor existente pe masinile speciale de incendiu; presiunea apei; proportia de spumant si apa; temperatura mediului ambiat. Spuma chimica are o conductibilitate termica redusa si din aceasta cauza impiedica reaprinderea substantelor si materialelor combustibile, precum si reincalzirea lichidelor combustibile, sub influenta corpurilor solide incandescente din apropiere. Acesta este de fapt efectul de izolare pe care-l are spuma chimica. Spuma chimica exercita asupra incendiului si efecte de racire si inabusire. Efectul de racire se bazeaza pe preluarea unei anumite cantitati de caldura din focar, necesara evaporarii apei ca si separarea lichidului de spuma, in general de apa, care se evapora prin absorbtia de caldura. Spuma chimica realizeaza efectul de racire cand temperatura focarului este mai mica de 1000C. Efectul de inabusire se obtine prin actiunea vaporilor de apa rezultati din contactul acesteia cu combustibilul care arde, efect care se produce mai ales cand temperatura focarului este mai redusa de 1000C. Spuma chimica se utilizeaza la stingerea incendiilor de produse petroliere si de materiale combustibile solide, care nu reactioneaza cu solutiile aprinse ale sarurilor.

2.1.1. Spuma mecanica grea Acest gen de spuma se obtine prin amestecarea unei substante generatoare de spuma cu aerul si apa, folosind in acest scop dispozitive speciale. Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf. Unul din cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de coarne si copite), in urma unui proces de degradare cu acizi minerali neutralizare si stabilizare cu substante chimice. Se mai obtine si din pene de pasari. Spumantul din proteine este o substanta vascoasa, de culoare rosie bruna si cu miros caracteristic. Pastrarea si manipularea spumogenului trebuie sa se faca conform instructiunilor deoarece in caz contrar se altereaza. Se reaminteste, printre altele, obligatia de a executa transvazarea periodica pentru inlaturarea depunerilor pietrificate, precum si atentia care trebuie acordata perioadei de timp cu temperaturi scazute. Depozitarea sau pastrarea spumogenului lichid la o temperatura mai mica de 5C este interzisa, deoarece se degradeaza. In unele tari spuma mecanica se obtine si din fluorproteine. Lipsa de proteine, in unele situatii, a determinat realizarea unui spumant sintetic, in unele tari. Spuma mecanica actioneaza asupra focarului prin efecte de izolare, racire datorita apei pe care o contine, si inabusire in urma formarii vaporilor de apa. Utilizarea simultana in acelasi loc a spumei si apei nu este permisa deoarece spuma se distruge foarte repede. 2.1.2. Spuma cu coeficient mediu si mare de infoiere (spuma usoara) Ideea utilizarii spumei mecanice cu coeficient mediu de infoiere (20 200) si mai mare (200 1000) la stingerea incendiilor a fost materializata la inceput in minele de carbuni. Primul dispozitiv de producere a acestui gen de spuma a fost simplu. Principiul de functionare a fost mentinut si ulterior la construirea generatoarelor de spuma, care in ultima perioada s-au diversificat foarte mult. Pentru producerea spumei usoare se foloseste un spumant special. Practic si economic ar fi sa se foloseasca acelasi spumant pentru toate categoriile de spuma. Spuma usoara exercita asupra focarului incendiului o actionare complexa de inabusire, izolare si racire. Efectul de inabusire se datoreste evaporarii bruste a apei din spuma in apropierea focarului. Vaporii de apa care au un volum in jur de 1600 ori mai mare decat volumulu apei din care au provenit ocupa spatiul inconjurator, formand cu aerul existent un amestec in care continutul de oxigen scade sub 7,5 %, adica sub concentratia necesara intretinerii arderii. Efectul de izolare fara de radiatia termica are o importanta considerabila pentru protectia constructiilor. Efectul de inabusire al spumei usoare poate fi marit prin adaosul unei mici cantitati de CO 2 in curentul de aer al generatorului de spuma. O astfel de spuma stinge incendiile de alcool, acetona etc. Spuma usoara exercita un efect de racire prin preluarea unei cantitati de caldura necesara pentru evaporarea apei. Cu cat mai multe bule se descompun in apropierea focarului, cu atat efectul de racire si implicit cel de stingere este mai accentuat. Apa din spuma, din cauza caldurii, se transforma in aburi, reducand concentratia de oxigen prin diluarea aerului. Gradul de marire a efectelor spumei asupra incendiului este dependent de coeficientul de infoiere si de durata spumei. In aer liber de exemplu, la incendiile de suprafata, spuma medie s-a dovedit foarte rezistenta. Cu toata greutatea specifica redusa, nu se produce ridicarea acesteia, adica sa fie luata de curenti, atunci cand vine in contact cu focarul de incendiu. Acest mod de comportare este determinat de vascozitatea ei mare, care creste in raport cu temperatura. O cerinta importanta care trebuie satisfacuta in sistemele cu preamestec este cea a folosirii apei curate. Impuritatile de apa distrug biologic spumantul, intr-un procent care poate sa ajunga la 100%. Eficienta de stingere a spumei usoare, ca dealtfel a oricarei spume, se aprecieaza pe baza timpul de stingere si a cantitatii de solutie spumanta consumata pe unitatea de suprafata in unitatea de timp (Isolutie /m s). Timpul de stingere scade odata cu marimea debitului de spuma, la inceput mai rapid, apoi mai lent. Eficacitatea oricarei spume la stingerea incendiilor este dependenta in afara de calitatile fizico-chimice ale spumantului, de coeficientul de infoiere, de structura spumei si de unii factori caracteristici incendiului, cum ar fi, de exemplu, natura substantei care arde, temperatura exterioara, vant etc. Una din conditiile de baza pentru folosirea cu succes a spumei usoare o constituie folosirea ei la o amanuntita temperatura a mediului ambiant, avand in vedere faptul ca principalul component al spumei este aerul. In cazul temperaturilor cuprinse intre 0 si 100C, amestecul spumant nu sufera modificari esentiale. Sub temperatura de 100C exista anumite limitari. Spumantul are temperatura de inghet de - 15C. Prin formarea solutiei de 2% spumant cu apa, punctul de inghet se modifica la 2C. Spuma cu coeficient mare de infoiere se distruge in contact cu flacarile, cu suprafetele uscate sau din cauza temperaturilor ridicate. Desi se distruge la inceput, spuma este completata datorita debitului mare al generatorului. Pentru reusita actiunii de interventie este necesar sa se tina seama de pierderile provocate prin distrugere, luandu-se in calcul un coeficient de siguranta de 1,2 1,4. Inlaturarea spumei dupa folosirea ei la incendiu se poate realiza cu ajutorul unui jet de apa pulverizata sau prin jeturi de pulbere, refulate dintr-un stingator, distrugerea bulelor facandu-se in acest caz printr-o actiune mecanica. Se mai pot folosi in acelasi scop si substante chimice dizolvate in apa intr-o anumita concentratie, refulate asupra spumei. Spuma usoara se poate folosi cu rezultate bune la stingerea incendiilor in industria chimica, aceasta pentru ca intr-un spatiu redus poate fi refulat un volum foarte mare de spuma, in magaziile navelor, in subsoluri, in canale de cabluri etc.

Prin folosirea spumei usoare se creeaza posibilitatea aprinderii de focar deoarece volumul mare de spuma impiedica aerul fierbinte sa ajunga la personalul de interventie. Spuma usoara se obtine in generatoare de spuma care functioneaza pe principiul ejectiei si prin folosirea unui ventilator. Spuma cu coeficient mediu de infoiere se poate obtine si prin utilizarea unor tevi generatoare speciale. Spuma usoara s-a afirmat ca o substanta de stingere cu multiple calitati, dar si anumite limite de utilizare. Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje: utilizarea unei cantitati minime de apa (1 2 l) pentru 1000 l spuma; stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii; lipsa actiunii corozive (spre deosebire de spuma chimica); patrunderea ei in locuri greu accesibile (pivnite, coridoare, canale etc.); lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman. Dezavantajele spumei usoare sunt urmatoarele: greutatea redusa si deci instabilitate atunci cand bate vantul; pret de cost relativ ridicat; dificultati la indepartarea ei, dupa stingerea incendiilor (unele tipuri de spuma infunda canalizarile); distanta de actiune a generatoarelor relativ limitata. Acest ultim dezavantaj poate fi compensat prin utilizarea unor tuburi mari si lungi pentru dirijarea spumei la locul dorit. Hotararea de a se folosi sau nu spuma usoara la stingerea incendiilor ramane la latitudinea comandantului actiunii de interventie, care trebuie sa tina seama intotdeauna de conditiile concrete existente, in asa fel incat interventia cu spuma sa apara rationala din punct de vedere tehnico-economica-operativ.

2.1.3. Apa usoara Apa usoara este o substanta sintgatoare de data mai recenta, care se refuleaza asupra unui lichid nemiscabil cu apa, ea formeaza o pelicula care impiedica, chiar si in cazul in care este foarte fina, evaporarea lichidului combustibil. Datorita acestei situatii se reduce concentratia de vapori deasupra lichidului care arde, procesul de ardere se intrerupe si reaprinderea nu mai este posibila. Din punct de vedere chimic, pelicula este formata din acizi perfluorurati si sulfonici. Fiecare molecula se compune dintr-un lant lung, care la un capat este floururat, iar la celalalt are o grupare solubila in apa. Aceste molecule se orienteaza una langa alta, ca un sir de zabrele, in cazul in care solutia apoasa ia contact cu un lichid insolubil (ulei, benzina). Datorita orientarii in acest mod a partilor fluorurate, in statul limitrof se formeaza o pelicula plutitoare, care reduce apreciabil evaporarea lichidului aflat dedesubt. Pelicula de protectie nu se realizeaza prin simpla refulare a solutiei de substanta tensioactiva in apa, ci trebuie realizat mai intai un strat de spuma. In peretii subtiri ai bulelor de spuma are loc, probabil orientarea moleculelor filiforme. Substantele tensioactive pe baza de fluor din care se obtine apa usoara s-au dovedit a fi foarte eficiente la stingerea incendiilor atunci cand sunt amestecate cu substante proteinice. Se obtine o spuma fluida si rezistenta la foc, indicata a se folosi in instalatii fixe de stingere la rezervoare, recomandandu-se, dupa unii specialisti din strainatate, sa se introduca de jos in sus, adica sub suprafata incendiata. Pe plan modial ai aparut diferite feluri de cantitati de substante tensioactive pentru realizarea apei usoare. Cele mai utilizate sunt din categoria AFFF (Aqueos Film Formin Foam, in traducere spuma cu formare de pelicula de apa). Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi la stingerea incendiilor pe aeroporturi, fiind refulata de la distanta. Apa usoara cu coeficient mediu de infoiere are efect mai mare la stingerea incendiilor de lichide combustibile declansate pe suprafete mari. Ea prezinta o calitate si anume persista foarte mult si asigura o regenerare permanenta a peliculei pe o durata mare de timp. Unul din marile avantaje ale apei usoare este compatibilitatea cu spuma proteinica si intr-o masura oarecare cu pulberea stingatoare. Acest mare avantaj poate fi folosit pentru realizarea unei stingeri rapide a incendiilor, folosind procedee mixte. In general pelicula de apa usoara poate rezista pe suprafata lichidului timp de 5 6 min, dupa care este indicat ca lichidul sa se acopere cu o spuma proteinica. Efectul de stingere a incendiului cu apa usoara trebuie obtinut in decurs de 4 5 min. In acesta perioada de timp, in apropiere nu trebuie sa existe surse de aprindere, in special flacari, deoarece prin distrugerea peliculei, incediul poate sa reapara. 2.2. Pulberi stingatoare Acestea au devenit substante de stingere de larga utilitate. Rezultatele excelente, chiar si in cazul incendiilor de proportii de gaze sau lichide combustibile, posibilitatile corespunzatoare de conservare, cat si alte insusiri ale lor, fac ca pulberile stingatoare sa constituie substante de stingere destul de eficace. Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu. In afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree si din diferiti compusi ai borului. Pe plan modial s-au stabilit 3 grupe de pulberi stingatoare in raport de natura incendiilor, la care pot fi folosite:

1) Pulberi stingatoare B, C, E, eficace la stingerea incendiilor de lichide si gaze combustibile, la instalatii si aparate electrice. 2) Pulberi stingatoare A, B, C, E folosite la stingerea categoriilor de incendii aratate la punctul 1), in plus sunt eficace si la stingerea incendiilor de materiale combustibile solide, ca lemn, carbuni, paie etc. 3) Pulberi stingatoare A, B, C, D, E, care sunt eficace la toate categoriile de incendii specificate mai inainte, precum si la incendiile de matela usoare si aliajele acestora. La noi in tara, pana in prezent, din aceste grupe, s-a fabricat o pulbere stingatoare de tipul B, C si E denumita Pulvogen, pe baza de bicarbonat de sodiu. Cu cat procentul de bicarbonat de sodiu este mai mare, cu atat capacitatea pulberii ca substanta stigatoare creste, deoarece restul componentilor au rolul de a ameliora mobilitatea pulberii si de a o feri de a o feri de aglomerare la umiditate. Pulberea pe baza de bicarbonat de sodiu, folosita in multe tari, este macinata atat de fin, incat 1 cm3 pulbere contine 25 mil. particule cu efect activ la stingere. Sporirea insa a finetei de macinare peste o anumita limita nu mai duce la o intensificare a efectului de stingere. Aceasta se explica prin faptul ca masa particulelor de pulbere este prea redusa. Odata cu refularea unor asemenea particule in flacari, energia lor cinetica nu mai este suficienta pentru patrunderea in focarul de ardere. Daca flacarile sunt mari ele arunca pulberea in sus. Sub actiunea caldurii, bicarbonatul de sodiu se descompe conform relatiei: 2NaHCO3 Na2CO3 + CO2 + H2O La descompunerea totala a 1 kg pulbere bicarbonat de sodiu se degaja 0,26 kg bioxid de carbon si se consuma o cantitate de caldura necesara pentru evaporarea a 300 cm3 apa. Acestei cantitati ii corespunde un efect de racire de 95 kcal. Un mare success la stingerea incendiilor se obtine prin folosirea bicarbonatului de potasiu. Daca se compara cele mai bune pulberi produse pe baza de bicarbonat de sodiu, cu pulberea pe baza de bicarbonat de potasiu, se constata ca aceasta din urma este cu 30 50% mai eficace la stingerea incendiilor. 2.2.1. Florex Aceasta pulbere stingatoare se fabrica la noi in tara din bicarbonat de potasiu pulsiv, uree tehnica si alte substante chimice, care prezinta caracteristici de stingere superioare pulvogenului si pulvogenului special. Actiunea de stingere instantanee a flacarilor degajate pe timpul incendiilor se datoreste aductului potasocarbamic obtinut prin reactia chimica solidsolid, in faza microcristalina in prezenta unui catalizator cu continut de fluor, la temperatura de 60C. Aductului potasocarbamic i se mai adauga o serie de componenti chimici, care au rolul de a mari mobilitatea florexului, in stare netansata, in mod deosebit in stare fluidizata, rezistenta la actiunea umiditatii atmosferice si a agentului de vehiculare asupra focarului de incendiu, cum ar fi bioxidul de carbon, azotul si alte gaze inerte. De asemenea, florexul este destul de labil la termodescompunere, generand la temperatura flacarilor de 800 - 1400C bioxid de carbon, azot si vapori de apa, toate aceste produse degajate avand un efect de stingere secundar, in special de racire a mediului gazos in care se produce procesul de ardere. Efectul de stingere al florexului se datoreste producerii unor fenomene fizico-chimice speciale ale aductului potasocarbonic, care fac sa creasca viteza de intrerupere a reactiilor chimice de ardere, datorita si adsorbtiei pe suprafata particulelor de pulbere a radicalilor liberi din flacari si de inhibare a produselor de oxidare. In afara de acestea la efectul de stingere mai contribuie natura si finetea particulelor de pulbere (100 60 microni - ), capacitatea de a degaja gaze inerte si vapori de apa, substante care racesc si dilueaza mediul in care exista focarul de ardere. Pentru a se asigura un efect corespunzator de stingere este necesar ca pulbea florex sa fie depozitata in conditii optime. In incaperile in care se depoziteaza florex temperatura nu trebuie sa depaseasca 30C, umiditatea sa fie cat mai redusa, depozitarea sa se faca in ambalaje originale bidoane metalice ermetic inchise. De asemenea, in aceste incaperi este interzis sa se depoziteze materiale combustibile volatile ca benzine, alcooli, uleiuri etc., precum si produse care favorizeaza umiditatea. Pulberile stingatoare si produsele de descompunere nu sunt periculoase pentru sanatatea omului, ele protejeaza personalul care actioneaza la stingerea incendiilor impotriva radiatiei termice emisa de focarul de ardere. De regula pulberile stingatoare nu exercita un efect corosiv asupra metalelor. 2.2.2. Mecanismul stingerii incendiilor cu pulbere Privind efectul de stingere al pulberii stingatoare au aparut mai multe teorii. Astfel: Prima teorie, de fapt si cea mai veche, se refera la actiunea componentilor rezultati prin descompunerea termica a pulberii refulata asupra flacarilor. Efectul de stingere se bazeaza pe reducerea concentratiei de oxigen in urma aparitiei bioxidului de carbon si a vaporilor de apa, pe absorbtia caldurii degajate si acoperirea focarului cu un strat de pulbere care se topeste. Potrivit acestei teorii, racirea si inabusirea focarului sunt esentiale. A doua teorie tine seama de factorii enumerati mai inainte la prima teorie, insa considera ca factor esential formarea stratului protector de pulbere, in care loc echilibrarea temperaturilor si aparitia schimbului de caldura in urma descompunerii chimice a pulberii. A treia teorie considera efectele de racire si inabusire ca secundare si explica stingerea prin intreruperea reactiilor in lant de ardere, ca urma a patrunderii norului de pulbere in flacari. Radicalii activi rezultati din ardere se ciocnesc cu particulele de pulbere, transmitand acestora energia lor, si drept consecinta, mecanismul arderii in lat se intrerupe.

Stingerea incendiilor cu pulbere este in realitate stingerea flacarilor. Se va putea stinge cu pulbere numai un asemenea volum de flacari care poate fi inundat cu pulbere deodata. Metoda de stingere a incendiului timp indelungat folosind pulbere putina nu da rezultate. Pulberile stingatoare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: eficacitate mare la stingere, determinata, de proprietatile chimice si gradul de dispersie; fluiditate buna in conducte, in capacitatea de a forma un nor compact in suspensie in aer, stabilitate la umezire si la intarire in cazul unei pastrari indelungate; stabilitate termica; conductibilitate electrica redusa. Cea mai mare parte a pulberilor pe baza de bicarbonat de sodiu, satisfac aceste cerinte. La unele experimentari efectuate in strainatate, cu 1 kg pulbere stingatoare pe baza de bicarbonat de sodiu s-a reusit sa se stinga in timp de 1 2 s un incendiu de benzina revarsata pe o suprafata de 1 m2. Eficacitatea pulberii stingatoare mai depinde de suprafata specifica a particulelor, cea mai convenabila fiind de 2000 2500 cm/g. De asemnea, granulozitatea pulberii influenteaza mobilitatea si conservarea acesteia, marimea granulelor putand varia intre 50 100 . Mobilitatea (fluiditatea) pulberilor consta in opunerea unei rezistente mai mici sau mai mari la refularea lor prin diferite ajutaje. Ea depinde de granulozitate si nu trebuie sa se mentina ridicata, chiar si in cele mai grele conditii de utilizare si depozitare mai indelungata. Pulberile stingatoare prezinta si unele neajunsuri. Astfel, pentru obtinerea efectului maxim de stingere, dimensiunile particulelor de pulbere trebuie sa fie foarte reduse, fapt ce duce la marimea coroziunii, la tendinta de intarire, la depozitare, ceea ce creeaza greutati la pastrare si in mod deosebit la refularea lor asupra focarelor de ardere. Tendinta particulelor de pulbere la intarire depinde de forma acestora, structura cristalelor si umiditatea mediului. Pulberile formate din cristale foarte regulate au un efect de stingere mai mare decat cele cu particule de forma neregulata (asimetrice). Primele se caracterizeaza prin capacitatea de a se imprastia usor si de a forma un nor cu densitate uniforma. Pulberile care au cristalele sub forma neregulata sau cu retea cristalina au o tendinta mai mare de intarire. In acest caz se formeaza aglomerari de particule, formari de bulgari, inrautatindu-se astfel fluiditatea. Progresele obtinute la fabricarea unor pulberi stingatoare, cu calitati superioare s-au datorit si faptului ca apa, spuma si gazele inerte nu au fost intotdeauna eficace la stingerea unor categorii de incendii, ca incendii de metale (sodiu, potasiu, magneziu sub forma de pulbere), lichide usor inflamabile, instalatii electrice etc. la care unele din pulberile stingatoare au fost eficiente. 3. Substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen 3.1. Bioxid de carbon Prin folosirea substantelor care reduc continutul minim de oxigen, viteza de degajare a caldurii si scade temperatura de ardere. Pe timpul actiunii de stingere a incendiilor, folosind acest substante se dilueaza atat aerul care participa la ardere, cat si substantele combustibile care intra in zona de ardere. Bioxidul de carbon CO2 este un gaz incolor si inodor. Se dizolva usor in apa, solubilitatea scazand odata cu cresterea temperaturii. Bioxidul de carbon nu arde si nici nu intretine arderea. Un litru de bioxid de carbon in stare normala are 1,976 kg, deci este mai greu decat aerul, proprietate care il face sa fie utilizat la stingerea incendiilor. Greutatea specifica a CO 2 este 1,53. Temperatura critica fiind de +31C se poate lichefia cu usurinta. Temperatura de fierbere a CO 2 lichid la 760 mm Hg este 78,5C. La temperatura de 56,2C si la presiunea de 5,28 kgf/cm2, CO2 poate fi lichid, solid sau gazos. Daca CO2 comprimat i se da posibilitatea sa se destinda pana la presiunea atmosferica, atunci el devine solid, sub forma de zapada carboninca, fenomenul respectiv denumindu-se detenta. Prin introducerea acestei substante stingatoare in incaperea in care a izbucnit incendiul se inlatura aerul si ca urmare arderea inceteaza. CO2 mai actioneaza asupra focarului si prin efectele de inabusire si racire. In general, se poate admite ca efectul de racire al unui kg de CO2, corespunde cu 15% din efectul de racire al unui kg de apa ( 629 kcal/kg), considerand ca intreaga cantitate de apa se evapora. Bioxidul de carbon ca substanta stingatoare are urmatoarele calitati: patrunde in orificiile obiectului aprins, fiind mai greu decat aerul; nu distruge obiectele si materialele asupra carora se refuleaza; este rau conducator de electricitate; nu se deterioreaza pe timp de conservare indelungata; nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute. Bioxidul de carbon poate fi intrebuintat la stingerea incendiilor fie sub forma de gaz, fie de zapada carbonica. El trebuie sa fie fara urme de umezeala, de oxigen si impuritati. Cea mai eficace actiune de stingere se obtine in spatiu inchis, deoarece concentrarea necesara se mentine mult timp si pierderile se pot completa cu usurinta. In general se admite ca procesul de ardere poate fi intrerupt daca concentratia volumetrica in % a CO2 esate de cel putin 28,6%, iar concentratia oxigenului din aer nu depaseste 15% in volum. In medie se considera ca pentru stingerea incendiilor la majoritatea substantelor este suficienta o concentratie de 30 35% in volum de CO2 in aer. Succesul in actiunea de stingere depinde in mare masura de cantitatea de bioxid de carbon introdusa in incaperea in care a izbucnit incendiul, precum is de modul de refulare asupra focarului; 1 l de CO2 lichid formeaza 400 500 l gaz, in conditii atmosferice normale. Bioxidul de carbon comprimat se transporta in butelii de otel, presiunea acestuia in butelie nu depinde numai de temperatura, ci si de gradul de umplere a buteliei respective. Prin grad de umplere se intelege raportul dintre volumul imbuteliereii, in l, si cantitatea de bioxid de carbon, in kg, introdusa in butelie, raport care este indicat sa fie 1,34 l/kg.

Bioxidul de carbon se foloseste mult ca substanta stingatoare refulata prin intermediul instalatiilor fixe de stingere, ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele de incendiu si masini speciale de stins incendiu. Bioxidul de carbon are un larg domeniu de utilizare: depozite de materiale amenajate in incaperi cu suprafata mica; incaperi cu documente de importanta deosebita (arhive, muzee, biblioteci, laboratoare etc.); masini si instalatii electrice amplasate in incaperi inchise; transformatoare si generatoare electrice, statie de distributie, centrale telefonice automate; centre de calcul, incaperi de productie fara supraveghere continua a productiei, instaltii sau utilaje de mare volum care au un rol important economic; recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabiliate a vaporilor scazuta, avand un volum maxim de 500 m3; magazii din nave maritime. Nu este recomandabil sa se foloseasca la stingerea incendiilor de: carbuni; sulf; metale usoare ca magneziu; titan; plutoniu; uraniu; thoriu etc.; in apropierea cianurilor, deoarece reactioneaza cu acestea. 3.2. Azotul Este un gaz fara culoare si miros, mai usor decat aerul. Se pastreaza si se depoziteaza in stare gazoasa comprimata. Azotul se poate folosi la stingerea incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice fiind refulat din instalatii fixe de stingere sau ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din masini speciale de stins incendiu. Concentratia de stingere cu azot este apreciabil mai mare decat a bioxidului de carbon, ajungand pana la 31% in volum. Acestea se explica prin faptul ca bioxidul de carbon are caldura specifica mai mare si conductibilitatea termica mai redusa.

3.3. Aburul Ca substanta stingatoare, aburul este utilizat in industria chimica, petrochimica, de lacuri si vopsele, in camere de uscare, in statiile de pompe si intr-o serie de incaperi tehnologice. Sunt cunoscute mult cazuri de stingere cu succes a incendiilor cu ajutorul aburului. Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen. In zona de ardere pana la o limita in care continuarea arderii devine imposibila. Pentru ca aburul sa aiba eficacitate la stingerea incendiilor este necesar sa se creeze o concentratie de cel putin 35% in volum. Ca substanta stingatoare se poate folosi atat abur saturat, cat si cel supraincalzit, primul fiind cel mai eficient. Aburul ca substanta stingatoare este indicat sa se foloseasca in instalatii fixe, semifixe, in special acolo unde exista pentru procesul tehnologic o instalatie de abur, permanent in functiune. De ce totusi unele incendii care nu au fost stinse cu abur, chiar in concentratie de 35% ? Explicatia ar fi urmatoarea: 1)La inceputul incendiului utilajele si constructiile inconjuratoare nu sunt inca incazite si daca in acest moment se introduce abur, o mare parte se condenseaza, neindeplinind rolul de mijloc de stingere. De exemplu, pe constructiile verticale la temperatura suprafetei de 50C intr-un minut se condenseaza 2,4 kg/m abur la temperatura de 125C, de doua ori mai putin si de abia la 150C condensarea practic inceteaza. 2) Analiza majoritatii incendiilor nestinse cu abur (vapori de apa), indica faptul ca tocmai condensarea intensiva a aburului a dus la aceste insuccese. 3.4. Apa fin pulverizata (ceata de apa) Apa fin pulverizata sa aiba perimetrul particulelor pana la 100 , care se obtine prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin folosirea unor tevi pulverizatoare speciale. La o pulverizare fina a apei in zona de ardere, aceasta se transforma in abur (vapori de apa), diluand substantele care participa la ardere. Efectul de stingere depinde de uniformitatea repartitiei picaturilor in flux si de densitatea jetului de apa [g/cm min]. Cu cat este mai mare densitatea jetului si uniformitatea lui, cu atat efectul de stingere este mai corespunzator. In general, in faza initiala a incendiului, flacarile se manifesta cu intensitate, apoi se micsoreaza trepta pana la inlaturararea arderii care la lichide survine de fapt in momentul in care apa fin pulverizata acopera simultan intreaga suprafata incendiata. 4. Substante de stingere prin inhibitie chimica Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate. Incercarile efectuate in diferite conditii, au pus in evidenta eficacitatea hidrocarburilor halogenate ca inhibitori de reactie la incendiile de produse petroliere si de diferite substante chimice. Mecanismul de intrerupere a procesului de ardere folosind substante de stingere prin inhibitie chimica nu este inca suficient studiat. Exista numai ipoteze teoretice, bazate pe faptul ca prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a concentratiei de oxigen in ae r pentru intreruperea procesului de ardere.

De exemplu, pentru incetarea arderii folosind azotul ca substanta stingatoare, se impune aducerea concentratiei de oxigen in aer pana la 14%, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate, concentratia poate sa fie la 20,6%. Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta cu formarea radicalilor si atomilor, care la incalzire trec usor in stare gazoasa. Hidrocarburile halogenate au fost denumite haloni de la prescurtarea denumirii in limba engleza halogenated hydrocarbon. Fiecare hidrocarbura halogenata este reprezentata de un numar. De exemplu, diflourclorbrommetanul (CF2ClBr) halonul 1211; tetrafluordibrommetanul (CF2Br-CF2Br) halon 2402. Fiecare halon este reprezentat printr-un indicativ, in care cifrele reprezinta, in ordine, numarul de atomi de carbon, fluor, clor si brom. Atunci cand unul din elementele amintite nu este cuprins in halonul respectiv, aceasta se noteaza cu un zero. Zerourile finale sunt neglijabile, iar hidrogenul nu este marcat in mod deosebit, prezenta sa putand fi dedusa in mod simplu. In paralel exista, in special in tehnologia frigului si in patente denumirea de freon urmata de un indicativ corespunzator fiecarei hidrocarburi halogenate. Prima cifra reprezinta numarul atomilor de carbon, minus unu, a doua cifra numarul atomilor de hidrogen plus unul, a treia cifra numarul atomilor de fluor. Numarul atomilor de brom este reprezentat printr-un B urmat de cifra respectiva. In tabelul 12 sunt reproduse denumirile hidrocarburilor halogenate utilizate pe scara larga. Dintre halonii prezentati in tabelul 12 merita sa fie scoasa in evidenta actiunea halonilor 1301 si 1211. Halonul 1301 pastrat sub presiune sub forma lichida, prezinta proprietati superioare fata de bioxidul de carbon. Se poate enumera slaba lui toxicitate, motiv pentru care se refuleaza concomitent cu evacuarea persoanelor in incaperea incendiata. Eficienta unei butelii cu halon 1301 este echivalenta cu cinci butelii de bioxid de carbon de aceeasi marime. Tabelul 12 Hidrocarburi halogenate utilizate ca substante stingatoare Denumirea chimica Tetraclorura de carbon Clorbrommetan Brommetan Difluorclorbrommetan Difluordibrommetan Triflourbrommetan Tetrafluordibrommetan Formula chimica CCl4 CH2BrCl CH3Br CBr Cl F2 C Br2F2 CBr F3 C2Br2F4 Simbolul halonului 104 1011 1001 1211 1202 1301 2402 Simbolul freonului 12 B1 12 B2 13 B1 114 B2

In plus refularea in totalitate a halonului 1301 ar necesita 10 secunde in timp ce in cazul bioxidului de carbon acest timp ar creste de la 60 la 120 s. Halonul 1301 provoaca reactia complexa in lant, producand o inhibitie de amploare. Halonul 1211, denumit si BCF, este o substanta stingatoare foarte eficace pentru stingerea incendiilor. Este considerat unul dintre cele mai noi substante stingatoare universale de stingere a incendiilor. BCF nu este bun conducator de electricitate si se poate folosi fara pericol la instalatiile electrice si electronice. Se prezinta sub forma de lichid incolor, necoroziv, incombustibil si fierbe la 4C. La iesirea din duze se evapora repede, fara a lasa urme, de aceea poate fi folosit la stingerea incendiilor declansate la cele mai fine aparate. Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu jet compact, jet pulverizat, sub forma de aerosoli. Alegerea unui anumit procedeu pentru stingerea incendiului se face in functie de particularitatile obiectivului in care a izbucnit incendiul. Hidrocarburile halogenate pot fi refulate asupra incendiului cu ajutorul stingatoarelor si din instalatii fixe. Procesul de intrerupere a arderii se datoreste: vaporizarii picaturilor de substante stingatoare; amestecarii vaporilor substantei stingatoare cu vaporii combustibili; interactiuni fizico-chimice intre vaporii de haloni si vaporii de combustibili. Fenomenul de vaporizare a picaturilor este de cea mai mare importanta. El este influentat de viteza de deplasare a picaturilor, de marimea acestora si de temperatura. Efectul diferit de stingere produs de fiecare dintre hidrocarburi este determinat de viteza diferita de descompunere si de reactia radicalilor, la care se adauga influenta materialelor aprinse si cea a mediului inconjurator. Cu cat concentratia de stingere este atinsa mai repede, cu atat stingerea se realizeaza intr-un timp mai scurt, iar descompunerea hidrocarburilor halogenate este mai redusa. 5. Intensitatea de refulare a substantelor stingatoare Prin intensitatea de refulare a substantei stingatoare se intelege cantitatea din aceasta substanta (l sau kg), refulata de timp (s sau min) pe unitatea de suprafata incendiata [m], a perimetrului [m] sau a volumului [m3], pentru stingerea incendiului. Se cunoasc intensitati de refulare reale si necesare. Tabelul 13

Intensitatile de refulare a apei la stingerea catorva materiale combustibile solide Denumirea materialelor, obiectelor si natura incendiilor Mobila si la incendii in interiorul cladirilor Peretii exteriori la cladiri combustibile, soproane de lemn, depozite de materiale solide la o intensitate medie a incendiului Acoperisuri mari combustibile, rotund in stive (cu spatii intermediare de 10 m): - peste 30% umiditate - sub 30% umiditate Scanduri in stive: - peste 30% umiditate - sub 30% umiditate Stive de scanduri cu urmatoarele spatii intermediare: - pana la 10 m - pana la 25 m - pana la 40 m Instalatii de pe cheiuri Incendii in interiorul navelor Incendii la suprastructura navelor Incendii la corpul avionului Textolit, carbolit si deseuri de mase plastice Hartie infoiata Stive de cauciuc si produse tehnice din cauciuc Folii de celuloid Incendii in pivnitele cladirilor de gradul II de rezistenta la foc Cladiri de productie de gradul III, IV, V de rezistenta la foc Inncedii in spatiul scenei teatrelor Sali de teatru (spectacole) Garaje Alcool etilic (incendii la depozite de alcooli in fabrici de alcooli) Intensitatea de refulare Pe suprafata [l s-1 m-2] 0,06 0,10 0,8 0,10 0,13 0, 15 0,21 0,45 0,08 0,20 0,08 0,20 0,18 0,20 0,20 0,30 0,06 0,20 0,07 0,10 0,16 0,18 0,6 0,10 0,30 0,10 0,06 0,20 0,20 0,30 0,10 0,15 0,05 0,14 0,20 0,40

In perimetru [l s-1 m-1] 0,40 0,50 0,65 0,75 0,80 1,40 0,20 0,60 0,20 0,40 1,00 0,80 0,90 -

Pentru reusita stingerii incendiilor trebuie indeplinita conditia: Ir > Inec ; Ir si Inec reprezinta intensitatea reala si respectiv cea necesara de refulare a substantei de stingere. Pentru produse petroliere si alte lichide combustibile intensitatile de refulare sunt in functie de agregatele folosite la producerea spumei chimice si aeromecanice. Intensitatile variaza pentru spuma chimica intre 0,31 l s -1 m-2 pentru uleiuri si 0,75 l s -1 m-2 la benzina, iar pentru spuma aeromecanica in jur de 1,25 l s-1 m-2. Pentru lichidele combustibile care se pot stinge cu apa pulverizata, intensitatea de refulare a acesteia variaza intre 0,2 0,4 l s-1 m-2. La folosirea aburului pentru stingerea incendiilor in incaperi, intensitatea de stingere este cuprinsa in raport de etanseitatea incaperii, intre 0,0025 si 0,005 kg/s m. Pentru incaperi cu volumul pana la 56,60 m3, intensitatea initiala de refulare a bioxidului de carbon trebuie sa fie de cel putin 1,60 kg/m si peste acest volum, de cel putin 1,34 kg/m 3. In sistemul cu jeturi de bioxid de carbon, pentru fiecare metru patrat de suprafata de lichid combustibil se vor asigura minimum 8 kg CO2, iar pentru fiecare metru patrat la suprafata a instalatiilor si utilajelor 6 kg. Pentru calcule orientative la folosirea pulberilor stingatoare Florex, intensitatea de refulare la stingerea incendiilor de benzina CO 90, se ia in jur de 45 l s-1 m-2, iar pentru metanol de la 70 la 100 l s-1 m-2. Capitolul IV Organizarea stingerii incendiilor 1. Organizarea interventiei 1.1. Organizarea primei interventii pentru stingerea incendiilor

Perfectionarea activitatii de aparare impotriva incendiilor si cresterea eficientei acesteia impune o buna organizare a organelor chemate sa contribuie efectiv la inlaturarea cauzelor de incendii, la asigurarea impotriva incendiilor a avutului obstesc si personal al cetatenilor si, in cazul cand totusi asemenea fenomene nedorite se produce, se impune o interventie imediata pentru lichidarea lor. Persoanele fizice raspund de respectarea masurilor de prevenire a incendiilor si au obligatia, atunci cand iau cunostinta de existenta unor imprejurari de natura sa provoace incendii sau in caz de incendiu, sa anunte, de indata pompierii si sa intervina la stingerea lor . Sarcina de organiza interventia pentru stingerea incendiilor revine comisiilor tehnice de prevenire si stingerea a incendiilor, subunitatilor si unitatilor de pompieri militari. Interventia este definita ca forma principala de actiune a unitatilor, subunitatilor si formatiilor civile de pompieri, prin care se realizeaza stingerea incendiilor si lichidarea urmarilor fenomenelor meteorologice negative, calamitatilor si catastrofelor. In centralele industriale si unitatile asimilate acestora, in intreprinderi si la alte organizatii economice si institutii de stat unde sunt organizate comisii tehnice, obligatia de a intocmi planul de aparare impotriva incendiilor al organizatiei socialiste respective, revine acestor comisii. In detaliu, obligatiile principale ale comisiilor tehnice de prevenire si stingere a incendiilor sunt prevazute in normele departamentale (ministerelor si altor organe centrale) fiind descrise si in lucrarea Prevenirea incendiilor de P. Balulescu si V. Macris. Pentru stingerea incendiilor si evacuarea persoanelor si bunurilor materiale in caz de nevoie, inca din prima faza a izbucnirii incendiilor, in obiective se organizeaza prima interventie. Prima interventie cuprinde actiunea personalului existent la locul de izbucnire a unui incendiu, a formatiei civile de pompieri (unde exista organizata o astfel de formatie) si a celorlalte forte din obiectiv (localitate) si din obiectivele invecinate cu care se coopereaza. Obligatiile care revin primei interventii se stabilesc de conducatorii organizatiei socialiste si de presedintii comitetelor (birourilor) executive ale consiliilor populare si se introduc in cea de a doua parte a planurilor de aparare ale obiectivelor si localitatilor. Cea de a doua parte a planului de aparare impotriva incendiilor, care se refera in esenta la probleme de stingeri a incendiilor, cuprinde: decizia de constituire si incadrare a formatiei civile de pompieri si atributiile acesteia si a membrilor sai; organizarea stingerii incendiilor si ipotezele de interventie; organizarea interventiilor pentru limitarea si lichidarea efectelor provocate de calamitatile naturale; planurile de situatie ale constructiilor, situatia dotarii cu sisteme de protectie impotriva incendiilor; tabela de dotare a formatiei civile de pompieri; dotarea cu mijloace initiale; punctele vitale vulnerabile la incendii; evidenta incendiilor, exploziilor si avariilor; alimentarea cu apa a intreprinderilor si dotarea cu substante stingatoare si evidenta aplicatiilor si exercitiilor formatiei. Ipotezele de stingere pentru formatia civila (la obiectivele unde exista intocmit plan mic de interventie de catre unitatea de pompieri militari din acesta se extrag ipotezele stabilite pentru formatia civila de pompieri, care se completeaza cu altele). In scopul asigurarii in bune conditii a primei interventii. De asemenea se vor intocmi ipoteze pentru caz de avarie in situatii complexe (incendii, calamitati naturale sau catastrofe), precum si pentru doua incendii izbucnite simultan pe teritoriul organizatiei. Cea de a doua parte a planului de aparare va cuprinde obligatoriu si planul de evacuare a oamenilor si bunurilor materiale. Planul de aparare impotriva incendiilor se intocmeste anual si se completeaza ori de cate ori este nevoie, in special dupa controalele tehnice de specialitate executate in comisiile tehnice sau de organele de pompieri militari. Asigurarea activitatii de prevenire si stingere a incendiilor pe locul de munca si a eficientei ei are o mare importanta pentru ridicarea securitatii obiectivului pe o treapta calitativ superioara. In aceasta idee serviciul permanent de prevenire si stingere a incendiilor pe locul de munca se asigura de fiecare muncitor, tehnician si inginer, conform instructiunilor elaborate pentru fiecare obiectiv in parte. In schimburile in care in unitate se lucreaza sau se foloseste personal redus, serviciul permanentse asigura de catre personalul muncitor (ofiterul de serviciu), stabilit de catre conducerea obiectivului. Instructiunile se intocmesc de comisia tehnica, pentru fiecare loc de munca, care pe langa masurile si regulile de prevenire a incendiilor trebuie sa cuprinda si probleme de stingere a incendiilor. Aceste instructiuni se semneaza de presedintele comisiei tehnice si se aproba de conducatorul unitatii si se afiseaza in sectii, ateliere, depozite, laboratoare, instalatii etc. Punerea lor in practica de catre personalul muncitor va duce cu siguranta la desfasurarea unei interventii prompte si eficace in cazul izbucnirii unui incendiu. Pentru a se asigura interventia la stingerea incendiilor in bune conditii se vor organiza echipe de prima interventie (persoanele se nominalizeaza) pe schimburi care constau in: un sef echipa, care este seful locului de munca; un numar de membri care trebuie sa cunoasca precis ce au de facut in caz de nevoie. Echipa de prima interventie are urmatoarele sarcini: anunta formatia civila de pompieri si sefii ierarhici, in caz de incendiu; conduce operatiile de stingere (seful echipei cu personalul din subordine salveaza persoanele aflate in pericol si evacueaza bunurile materiale in ordinea stabilita si in locul dinainte cunoscut, pana la sosirea formatiei civile de pompieri); intrerupe instalatia electrica, de ventilatie si de transport pneumatic; actioneaza energic pentru localizarea si lichidarea incendiului izbucnit la locul de munca cu mijloace din dotare; ia masuri de securitate a personalului muncitor si de protectie a masinilor si echipamentelor impotriva incendiilor. Membrii echipei de prima interventie au obligatia sa intretina in bunastare de functionare mijloace de stingere (hidranti , stingatoare, substante de stingere etc.) dispozitive de anuntare si alarmare, sa le verifice pentru a exista posibilitatea de a fi

folosite cu usurinta si sa asigure caile de acces libere. De asemenea, acolo unde exista instalatii de stingere, urmareste si participa la verificarea functionarii acestora, precum si a legaturilor si transmisiunilor destinate alarmarii in caz de incendiu. Responsabilii cu anuntarea incendiilor urmaresc zilnic, la inceperea programului de lucru, prezenta membrilor echipei de stingere si comunica sefului de echipa numele celor absenti, aceasta avand obligatia sa asigure inlocuitori. Incendiul se anunta in primul rand la formatia civila de pompieri, apoi la sefii ierarhiei si conducatorul obiectivului. Formatia civila de pompieri anunta subunitatea de pompieri militari din raionul de interventie. Chiar daca exista aceasta reglementare, persoana care observa prima incendiul este obligata sa-l anunte acolo unde are cele mai rapide posibilitati. Numarul membrilor echipelor de prima interventie pe locul de munca se stabileste in functie de marimea sectiei, atelierul respectiv si de dotarea cu mijloace de stingere. Locurile, instalatiile si punctele din obiectivele pentru care se intocmesc ipoteze de stingere, ca parti componente ale planurilor de aparare se stabilesc de comisiile tehnice dupa o profunda analiza. Dintre aceste ipoteze nu trebuie sa lipseasca cele elaborate pentru principalele puncte vitale vulnerabile la incendiu. Prin punct vital vulnerabil la incendiu se intelege zona (sectorul, sectia, instalatia sau alt loc) cu pericol potential de incendiu, din cadrul unui obiectiv care ii asigura acestuia functionalitatea principala si indispensabila desfasurarii activitatii economice sau social-culturale. La stabilirea si intocmirea ipotezelor de stingere, de avarie, pentru doua incendii simultane si in conditiile lipsei de apa, trebuie sa se realizeze si sa aiba in vedere urmatoarele: studiul minutios al obiectivului din punct de vedere tehnicooperativ; stabilirea datelor necesare pentru crearea situatiilor tactice probabile; stabilirea mijloacelor necesare, tinand seama de dotarea existenta si incadrarea cu personal, pentru stingerea unui incendiu preconizat a izbucni intr-un anumit loc; elaborarea conceptiei tactice de organizare si stingere a unui eventual incendiu in sectoarele vulnerabile si a masurilor specifice a fi indeplinite. Orice ipoteza de interventie trebuie sa aiba un suport stiintific care urmeaza sa se regaseasca in planul de aparare (partea scrisa). Pentru aceasta urmeaza sa se stabileasca in principiu: locurile probabile de izbucnire a incendiului sau de producere a avariei; suprafata sau teritoriul maxim pe care se poate dezvolta incendiul; viteza liniara de dezvoltare a incendiului; viteza de crestere a suprafetei (perimetrului) incendiului; marimea zonei incendiate cu fum si concentratia produselor rezultate din arderea completa si incompleta; intensitatea necesara de refulare a substantelor de stingere (m sau perimetru); durata probabila de dezvoltare libera a incendiului, timpul de localizare si lichidare; procedeul care urmeaza a fi aplicat pentru stingerea incendiilor in raport de posibilitatile de localizare si lichidare a acestuia; timpul de interventie. Dupa analiza minutioasa a acestor criterii, din punct de vedere tehnico-tactic, in mod deosebit, pe platformele chimice, petrochimice si in marile intreprinderi industriale, care dispun de formatii civile de pompieri puternice, se trece la definitivarea conceptiilor tactice de interventie in cele mai vulnerabile sectii, instalatii, depozite, ateliere etc., din cadrul obiectivelor respective. Hotararile luate pentru fiecare ipoteza de interventie, se vor materializa grafic, pe schite anexe planului obiectivului, respectandu-se la marcarea dispozitivului notatiile conventionale stabilite de regulamente si atlase de semne conventionale. De regula, se vor marca locul de izbucnire a incendiilor si directiile probabile de propagare, suprafata (perimetrul) incendiata, sursele de apa si amplasarea masinilor si utilajele la aceste surse, dispozitivele de lupta cu traseele liniilor de furtun si pozitia tevilor de refulare (tunurilor), misiunile tevilor si tunurilor de apa, locul de evacuare a bunurilor materiale etc. Ipotezele pentru doua sau mai multe incendii izbucnite simultan se stabilesc tinandu-se seama numai de fortele proprii din dotarea obiectivului respectiv (masini de incendiu, motopompe, generatoare de spuma, stingatoare carosabile, hidranti exteriori si interiori etc.). La fiecare instalatie, utilaj, masinia sau aparat din industria chimica si petrochimica, care prezinta un anumit pericol de incendiu sau explozie este necesar sa se intocmeasca scheme complexe cu marcarea operatiilor si manevrelor care sa se execute obligatoriu in eventualitatea unor incendii, explozii si avarii, in ordinea normala de executare, pentru prevenirea si lichidarea lor operativa. 1.2. Evacuarea persoanelor si bunurilor materiale Pentru incaperi si cladiri cu multe persoane si bunuri materiale valoroase se intocmesc planuri de evacuare. Principala indatorire a tuturor celor chemati sa intervina in caz de incendiu, calamitati sau catastrofe este salvarea oamenilor, a caror viata este periclitata. De aceea cei care participa la aceasta actiune trebuie sa dea dovada de pregatire, initiativa, fermitate, curaj, barbatie, hotarare si vointa nestramutata pentru indeplinirea unor astfel de sarcini de mare importanta. Prin notiunea de salvare se intelege ajutorul ce trebuie acordat persoanelor, care din cauza incendiului sau vreunui alt eveniment neprevazut, isi au viata sau sanatatea in pericol pe care nu-l pot inlatura singuri. Prin evacuare se intelege scoaterea organizata a persoanelor si bunurilor din spatiile in care incendiul, explozia sau vreo catastrofa naturala poate provoca moartea, afecta sanatatea oamenilor sau pagube de bunuri materiale. Cu toate prescriptiile regulamentare existente, intocmirea unor planuri de evacuare nu este usoara, ea incumba o mare raspundere si la care trebuie sa se tina seama de o serie de factori specifici ca: starea constructiei; sarcina de incendiu; numarul de persoane existente in interiorul incaperilor; caile de acces si de evacuare pentru persoane si bunuri; locurile stabilite pentru evacuarea persoanelor si depozitarea materialelor evacuate; ordinea evacuarii; mijloacele si utilajele folosite evacuarea bunurilor in special a acelor de greutati mari si sub forma de baloti; personalul care se folosesc in acest scop; persoana (persoanele) care conduce actiunea de salvare si evacuare; mijloacele de darea semnalului de alarma; executarea

actiunilor cu un numar redus de oameni; transportarea urgenta a persoanelor la instalatiile sanitare; numarul persoanelor care nu se pot deplasa singure etc. Salvarea oamenilor si evacuarea trebuie sa se faca organizat. In situatii exceptionale, uneori cu consecinte foarte grave, problema se poate rezolva prin angajarea unui numar minim de persoane si mijloace tehnice, dar cu conditia sa existe o buna organizare si personalul bine instruit, astfel incat aparitia pericolului sa nu reprezinta o surpriza pentru cei aflati in zona periclitata. Aceasta presupune ca in prealabil sa se faca instructaj si exercitii de conditie fizica, in stransa legatura cu actiunile de salvare si evacuare, iar personalul sa cunoasca planul de evacuare. Practica a dovedit ca tocmai aceste planuri de evacuare si salvare trebuie rezolvate, deoarece situatiile simple sunt cele are conduc la consecinte grave (pierderi de vieti omenesti si de bunuri materiale). In cazul unui incendiu pot apare vapori toxici sau inflamabili, gaze, se pot produce prabusiri ale unor elemente de constructii, distrugerea unor locuri normale de trecere, intreruperea iluminarii din cauza scurtcircuitelor sau a altor deranjamente in reteaua electrica. La incendiile cu ardere mocnita se ajunge la degajarea unor mari cantitati de oxid de carbon, gaz toxic, a carui prezenta nu se poate stabili usor. Ramanerea oamenilor, chiar o scurta durata intr-o astfel de atmosfera, poate avea consecinte grave, chiar moartea. Pe timpul incendiilor se pot degaja cantitati de fum, din care cauza respiratia oamenilor devine greoaie, vizibilitatea se reduce, situatie in care orientarea in spatiu devine foarte dificila, chiar daca se cunoaste obiectivul nu se produc caderi pe scari sau in spatii in deschideri neprotejate, pe intuneric oamenii pot fi calcati in picioare si pot ramane neobservati pana dispare panica. La incendiile de mari proportii, odata cu cresterea considerabila a temperaturii se ajunge la afectarea acoperisurilor, a scarilor, peretilor despartitori si a altor elemente de constructii, ingreuind astfel evacuarea persoanelor si bunurilor periclitate. Partile de constructie care se darama, pot cadea peste oameni, strivindu-i si blocandu-i, ceea ce impune nu numai evacuarea celor aflati in pericol, ci si cautarea si scoaterea celor aflati sub daramaturi. Toti factorii enumerati mai inainte influenteaza in mare masura si asupra aparitiei panicii in randul persoanelor aflate in pericol si populatiei. Sunt frevente cazurile cand panica a aparut pe timp de cutremur, incendiu, explozie, intoxicatie, inundatie sau alte catastrofe naturale. Panica apare atunci cand omul presupune ca este amenintat de ceva neprevazut, fapt ce se reliefeaza printr-o senzatie deosebita de teama, care apare dintr-o apreciere subiectiva, momentana a situatiei inconjuratoare. Realitatea apare, uneori, deformata, iar oamenii reactioneaza mai putin rational, ei nu mai sunt in masura sa intreprinda aproape nimic, desi printr-o activitate rationala ar putea sa realizeze lucruri. Panica poate sa apara, in mod deosebit, in urmatoarele cazuri: aparitia neprevazuta a incendiului in cladire, instalatie sau in imediata apropiere; explozie la locul de munca sau in locuinta, ca o consecinta a concentratiei de gaze, vapori sau praf; explozia diferitelor recipiente cu gaze comprimate; daramarea unor constructii din cauza exploziilor, cutremurelor, surparilor etc.; formarea unor cantitati mari de caldura, fum, mirosuri neplacute, care indica pericol; patrunderea apei in cladiri si aparitia pericolului de inundatie; accident de circulatie de mari proportii; incendiu provocat de trasnet, mai ales cand sunt persoane ranite; accident de munca sau in obiective publice in care se afla un numar mare de persoane, insotit de intreruperea iluminatului; aparitia unor grupuri diversioniste. Reducerea panicii si evacuarea rapida a oamenilor este conditionata de existenta iesirilor corespunzatoare, distanta fata de obiectiv sau de incaperile in care se afla persoane in pericol, directia de deschidere a usilor, iluminarea obligatorie a usilor si a cailor de evacuare si stabilirea din timp a persoanelor (responsabililor) care sa dirijeze evacuarea. Panica se manifesta nu numai sub forma de comportamente necontrolate exprimate prin strigate, ci si printr-o invalmaseala generala sau o are tacere rezultata din teama sau neputinta. Acest fenomen poate fi denumit panica latenta, care apare din cauza necunoasterii situatiei si nesesizarii adevaratului pericol. Actiunea de salvare si evacuare trebuie efecutata cu multa atentie. In cazurile in care nu s-a putut realiza evacuarea normala a persoanelor aflate in pericol se organizeaza actiunea de salvare. Persoanele desemnate pentru participarea la evacuare si salvare sunt datoare sa vina la locul evenimentului cu echipamentele de care dispun si sa treaca imediat la punerea in aplicare a planului de evacuare. Comandantul interventiei (responsabilul cu salvarea si evacuarea), imediatdupa sosirea la fata locului trebuie sa stabileasca urmatoarele: pozitia in care se afla persoanele periclitate; numarul de persoane aflate in pericol intr-un anumit loc; modul in care scarile, coridoarele sau alte cai de acces sunt folosite pentru salvare si daca acestea sunt iluminate; echipamentele necesare pentru salvarea de urgenta si de ce anume mai este nevoie (oameni si echipament); locul cel mai potrivit pentru inceperea actiunii de salvare; posibilitatea efectuarii partiale evacuarii si salvarii; necesitatea executarii salvarii concomiten cu localizarea incendiului. Salvarea oamenilor se va face in raport cu pericolul ce-i ameninta, folosindu-se caile cele mai scurte si ferite de pericol. Pe timpul acestei actiuni trebuie dovedit calm, tact si simt de orientare pentru a preveni panica. Pentru evacuarea copiilor se va folosi personalul din institutiile de invatamant, scoli, camine, internate. In toate cazurile persoanele salvate transportate in locuri sigure. Evacuarea in cazuri de incendii, explozii sau calamitati naturale devine corespunzatoare, daca se pot asigura suficiente iesiri in spatiul liber, prin coridoare sau scari normale. Iesirea si evacuarea pe acoperisuri plane ale obiectivelor invecinate sunt posibile in cazul in care nu se dispune de echipamente mobile de salvare si cand scarile nu sunt accesibile. In aceste cazuri trebuie sa se astepte fara panica localizarea incendiului de catre formatii si subunitati de pompieri. Concentrarea persoanelor care sunt in pericol, in spatii mai reduse, dar mai sigure, este indicata pentru evitarea panicii si desfasurarea mai calma si simpla a salvarii cu mijloacele tehnice existente la indemana.

Dintre mijloacele folosite la salvari se enumera: scarile automecanice; scarile exterioare; corzile combinate cu centuri de siguranta, saci si targi de salvare; perne de salvare; diverse dispozitive. Cele mai indicate pentru salvari sunt caile interioare de salvare, daca acestea nu devin impracticabile din cauza incendiului si fumului. Prin cale de iesire se intelege un traseu orizontal sau vertical care poate include incaperi, coridoare, antreuri, scari, rampe, si altele de acest fel, cu conditia ca din orice punct al cladirii sa se asigure deplasarea neintrerupta pana la spatiul deschis din exterior, aflat pe sol. Iesirea sau accesul la iesire trebuie marcata prin indicatoare, amplasate intr-un asemenea loc, de marime, forma si culoare, corespunzatoare, care sa fie usor vizibile, recomandabil fiind ca ele sa fie confectionate din materiale luministice. Pentru ca planul de evacuare sa poata fi aplicat cu eficienta este necesar ca periodic sa se efectueze exercitii de evacuare si salvare. Exercitiile pot fi si anuntate, dar este recomandabil sa se efectueze pe neasteptate si in diferite imprejurari, pentru a se crea conditiile neobisnuite care pot apare in cazurile de incendii, explozii sau calamitati. Raspunderea pentru organizarea si executarea exercitiilor trebuie incredintata persoanelor competente in conducerea acestora. Exercitiile trebuie organizate si executate astfel incat toate persoanele din cladire si cele nominalizate sa participe la ele, sa priveasca cu raspundere si sa le desfasoare constiincios. Instalatiile de alarmare existente trebuie verificate periodic, independent, indiferent daca se efectueaza sau nu exercitii de evacuare. Evacuarea bunurilor materiale se efectueaza in ordinea importantei lor, de persoane nominalizate din timp sau de catre cele solicitate a veni in sprijin, sub o stricta supraveghere. Locurile de depozitare se vor stabili de factorii de raspundere, ferite de efectele incendiului, asigurandu-se paza bunurilor evacuate. Pentru evacuarea bunurilor din depozite se pot folosi si mijloace mecanizate, ca auto si motostivuitoare, macarale etc. In prima urgenta se evacueaza materialele si substantele cu pericol de explozie si bunuri de valoare. 2. Anuntarea operativa a incendiilor In localizarea si lichidarea rapida si fara pierderi a incendiilor un rol deosebit il are anuntarea operativa a incendiului, in primul rand la formatia civila si in al doilea rand la subunitatea militara de pompieri. Nu fara temei se spune ca in primele secunde ale inceputului de incediu se stinge cu o cana de apa, apoi cu o galeata si mai tarziu se ajunge la autopompe-cisterne sau se stinge cu mare dificultate. Desi la prima vedere s-ar parea ca anuntarea incendiilor nu ridica probleme deosebite, ca ea poate fi realizata operativ, totusi in unele situatii ea se face cu mare intarziere. Aceasta deoarece cel care observa incendiul in loc sa-l anunte imediat la formatie si pompierii militari, prin mijloace aflate la indemana telefon, clopot, toaca, sonerie, sirena, avertizor, agent etc. a cautat sa stinga singur inceputul de incendiu, in unele cazuri fara mijloace sufieciente si cu destula stangacie. Practica a dovedit ca anuntarea nu este eficienta si nici atunci cand este lasata pe seama persoanelor in varsta, a bolnavilor si copiilor, care ori dau date eronate, ori nu sunt in masura sa transmita anuntul corect. Mai apar cazuri cand datorita insuficientei supravegheri, indeosebit noaptea, incendiile izbucnite in spatii inchise sau observare foarte tarziu, se anunta abia atunci cand apar semne exterioare (fum, flacari prin ferestre sau acoperisuri) si cand arderea se gaseste intr-o faza foarte inaintata. In unele situatii, personalul de pe locul de munca, formatiile civile de pompieri se angajeaza singure in operatiile de stingere, care depasesc potentialul lor de actiune, fara a chema operativ in sprijin fortele cu care se coopereaza si subunitatea militara de pompieri. Uneori se pierde foarte mult timp pana se realizeaza legatura telefonica cu subunitatea militara de pompieri. In orasele unde exista subunitati si unitati de pompieri militari anuntarea se va face telefonic; pentru intreprinderi mari si importante existand o legatura directa prin telefoane cap la cap. Intotdeauna se va mentiona precis: adresa unde a izbucnit incendiul; ce arde; numele celui care face anuntarea; numarul postului telefonic de la care se face apelul. Persoana respectiva nu trebuie sa paraseasca telefonul pana cand telefonistul subunitatii sau unitatii militare de pompieri nu confirma primirea anuntului de incendiu. In localitatile unde nu sunt subunitati de pompieri militari, in caz de incendiu se vor anunta formatiile civile de pompieri. Anuntarea se poate face prin telefon, numarul trebuind fiind bine cunoscut de cetateni sau prin alte mijloace (clopot, toaca, sirena etc.). In cazul in care nu se poate folosi nici unul din mijloacele amintite, atunci anuntarea se va face chiar de persoana care a observat incendiul sau de alta, deplasandu-se rapid cu bicicleta, calare etc., pana la remiza de unde se face apoi alarmarea formatiei civile de pompieri. Rapiditatea si eficacitatea interventiilor depinde nemijlocit de cunoasterea de catre toti cetatenii a modului de anuntare a incendiilor la formatiile civile sau subunitatile militare de pompieri. Ca urmare, este necesar ca birourile executive ale consiliilor populare, comisiile tehnice de prevenire si stingere a incendiilor, formatiile civile de pompieri, sa ia asemenea masuri incat fiecare cetatean sa stie cum sa procedeze in caz de nevoie. 3. Pregatirea personalului pe locul de munca si conducerea interventiei Din experienta pozitiva a echipelor organizate pentru prima interventiei a rezultat ca aportul lor este cu atat mai mare, cu cat membrii sai urmaresc cum se respecta regulile generale si masurile de prevenire a incendiilor si si cum se pregatesc pentru interventie in caz de izbucnire a unui incendiu.

Aceste echipe isi dovedesc viabilitarea numai atunci cand sunt bine pregatite si completate la timp cu personal corespunzator. Pentru cunoasterea temeinica a obligatiilor ce le revin se impune ca periodic echipele sa fie temeinic instruite, verificate asupra gradului de cunoastere a raspunderilor ce le revin. Personalul pe locul de munca bine instruit pentru cunoasterea si mentinerea in bunastare de functionare a mijloacelor de stingere, ca hidranti, stingatoare, substante de stingere etc. De calitatea instructajului pentru prima interventie depinde succesul actiunii de stingere a incendiilor. De aceea comisia tehnica de prevenire si stingere a incendiilor, membrii ei, in special sefii de sectie, maistrii trebuie sa execute cu regularitate instruirea personalului pentru capatarea de deprinderi, in manuirea mijloacelor de prima interventie, precum si educarea lor spre a dovedi curaj si abnegatie in actiunile de stingere a incendiilor. O deosebita importanta acodata verificarii stingatoarelor, pentru a fi in permanenta in stare de functionare, asiguranduse si rezerva necesara de substante de stingere. O atentie aparte va fi acordata mijloacelor initiate din dotarea obiectivelor, in care exista un accntuat mediu corosiv. Activitatile personalului de pe locul de munca si principalele sarcini si misiuni ale formatiei civile de pompieri din obiectiv se verifica prin exercitii si aplicatii. In cadrul acestora se formeaza si se perfectioneaza capacitatea organizatorica, priceperea de a conduce independent si in mod creator activitatile practice corespunzatoare. In prezent, datorita intocmirii ipoztezelor de stingere din cadrul planurilor de aparare, conceptia de organizare a primei interventii, locul de amplasare a fortelor si mijloacelor, dispozitivele de interventie si directiile de atac, obiectivele si instalatiile ce necesita a fi protejate si intensitatea de refulare a substantelor stingatoare sunt rezultatul unor temeinice studii tactice si dau garantia ca in caz de nevoie isi dovedesc pe deplin viabilitatea. Sefii formatiilor civile de pompieri, in special din marile obiective industriale trebuie sa fie numit dintre tehnicienii bine pregatiti profesional care printr-o perfectionare continua sa fie in masura sa conduca actiunile de stingere a incendiilor pana la sosirea celor care, dupa reglementarile in vigoare, trebuie sa ia conducerea operatiunilor de interventie. In aceste conditii putem aprecia ca sefii vor fi capabili, in special in exercitii si aplicatii practice, sa puna in valoare calitatile principale ale gandirii tactice cum sunt: independenta; rapiditatea; prevederea; supletea. Independenta gandirii tactice se manifesta prin increderea in capacitatea persoanala a comandantilor interventiei de a rezolva in conditii corespunzatoare situatiile complexe care pot sa apara pe timpul desfasurarii actiunilor de stingere si de a lua hotarari competente in raport de fiecare situatie aparuta. Rapiditatea consta in capacitatea de a intrevedea imediat caile si procedeele de rezolvare a situatiilor tactice de stingere. Printr-o executie rapida a cunoasterii se pot obtine datele necesare luarii unor hotarari juste, care sa conduca la localizarea in timp scurt a incendiului si imediat la lichidarea lui. Prevederea se bazeaza pe patrunderea in esenta a situatiei tactice, intelegerea ansamblului situatiei si desfasurarii ei viitoare, intrevazand dezvoltarea ulterioara a incendiului. Ea trebuie avuta in vedere inca din timpul executarii studiului tactic al obiectivului si al recunoasterii operative. De aici rezulta importanta si necesitatea cunoasterii in totalitate a obiectivelor si a stabilirii procedeelor si mijloacele de interventie pentru fiecare instalatie si constructie in parte. Supletea este o calitate a gandirii tactice. O gandire supla este capabila sa sesizeze repede ce este nou in desfasurarea actiunilor, sa adopte o hotarare noua atunci cand cea anterioara nu mai corespunde situatiei. Deci este vorba de o gandire elastica care nu trebuie sa insemne lipsa de fermitate sau renuntarea cu usurinta la hotararea anterioara. Schimbarea hotararii, la nevoie, nu trebuie inteleasa ca o abatere de la misiune, ci gasirea unei noi modalitati de indeplinire a acesteia, adoptarea unei solutii mai eficiente. 4. Imbracamintea de protectie impotriva flacarilor si caldurii si metode de reanimare 4.1. Asigurarea protectiei impotriva incendiilor Asigurarea unei protectii eficace pe timpul interventiilor se realizeaza printr-un echipament adecvat, care trebuie sa fie bine confectionat, intretinut cu grija si folosit in mod corect. Principala solicitare la care este supus echipamentul de protectie in timpul actiunii de stingere a unui incendiu este cea termica. Intr-un asemenea caz ne aflam in prezenta unui schimb de caldura prin radiatie, convectie si conductie. Practic poate predomina unul din cele trei moduri de transmisie a caldurii. In cazul flacarilor transmisia caldurii se face mai mult prin radiatie, in timp ce in cazul contactului cu o suprafata incinsa poate predomina transmisia prin conductie. Coeficientul de transmisie a caldurii sau fluxul termic este exprimat prin numarul de calorii care trec printr-o suprafata de 1 cm in fiecare secunda (cal/cm s) si reprezinta suma algebrica a caldurii transmise prin radiatie, conductie si convectie. In general, pompierul este supus la solicitarile de temperatura si radiatie de scurta durata (de cateva minute), alteori insa actiunea de salvare este necesar sa ramana un timp scurt intr-un spatiu incins. Mai rar pompierul este expus unei izbucniri de violenta exploziva de foarte scurta durata. Tinand seama de solicitarile la care poate fi supusa imbracamintea de protectie in timpul unei interventii se impune alegerea unor materiale care sa prezinte proprietati termice adecvate, adica rezistenta, capacitate si receptivitate corespunzatoare. Principalii factori termici care determina protectia fata de flacara, caldura si elementele care depind, sunt: rezistenta termica; capacitatea termica; reflectivitatea. Fiecare dintre acesti factori defineste o anumita categorie de protectie.

Protectia prin rezistenta termica este asigurata atat de echipamentul exterior, cat si de imbracamintea de corp; fluxul de caldura care ajunge la piele este determinat de rezistenta si de temperatura de la suprafata ansamblului. Protectia prin capacitatea termica se realizeaza printr-o reducere temporara a fluxului de caldura; ea devine importanta acolo unde viteza de incalzire este mare si une nu se cere o protectie pe termen lung. In cazurile extreme, cand pompierul se afla in prezenta unor flacari izbucnite pe neasteptate, chiar cu imbracaminte usoara, insa nu din material plastic se asigura o oarecarea protectie impotriva flacarilor pentru un timp de 1 10 s, cu conditia ca aceasta sa nu se aprinda. Protectia prin reflectivitate este foarte scazuta daca nu se realizeaza prin materiale textile utilizate in mod curent. Este posibil sa se realizeze imbracaminte cu un strat reflectant pe partea exterioara, care sa reflecte pana la 90% din radiatiile care cad pe suprafata ei. O suprafata aluminizanta protejeaza mai bine impotriva radiatiilor decat impotriva flacarilor, deoarece acestea o deterioreaza rapid prin murdarie sau acoperire cu funingine. Efectul asupra echipamentului de protectie se obtine prin stropierea acestuia. In acest fel se creeaza o bariera de umezeala care duce la cresterea puternica a gradului de protectie. Continutul de apa al imbracamintei influenteaza protectia prin: efectul de racire al evaporarii apei de pe suprafata; transmisia de caldura prin imbracaminte datorita difuziunii spre interior a vaporilor fierbinti; schimbarea proprietatilor termice ale materialelor pentru imbracaminte (scaderea rezistentei termice si cresterea capacitatii). Cand temperatura suprafetei imbracamintei nu are tendinta probabila sa se apropie de 100C, udarea mareste protectia prin cresterea capacitatii termice si prin crearea unei raciri datorita evaporarii. La viteze mai mari de incalzire, cand temperatura poate depasi 100C, udarea amana inceperea arderii si reduce tendinta imbracamintei de a-si pierde rezistenta. In tara noastra protectia personalului de interventie la incendiu se asigura cu costumele anticalorice, aluminizante, care sunt confectionate din materiale cu proprietati termoreflectante, obtinute prin acoperirea la suprafata a tesaturilor rezistente la foc (azbest, fibra de sticla, bumbac ignifugat) cu o folie de aluminiu, care respinge radiatia calorica. In functie de conditiile care apar pe timpul incendiilor se pot folosi echipamente anticalorice usoare destinate protejarii imbracamintei obisnuite de lucru si partile neacoperite ale partilor (mainile, fata) in situatii mai usoare (costume de apropiere), iar cand sunt mai diferite se utilizeaza costume mai grele pentru a patrunde (costume de patrundere) in zona incendiata unde trebuie sa ramana un timp mai indelungat. Costumele anticalorice nu ofera o protectia nelimitata si in orice situatii impotriva temperaturilor.

4.2. Metode eficiente de reanimare Problema asfixiei a fost mereu in atentia specialistilor. Cu toate cercetarile facute insa (in prezent se numara vreo suta de metode de respiratie artificiala) tratamentul ideal nu a fost inca gasit. In cursul ultimilor ani aceasta problema a facut obiectul unor studii temeinice, unele din ele cu idei originale. Cea mai eficienta metoda, in special in cazurile cele mai dificile este gara la gura. Un caz celebru despre care se pomeneste in literatura de specialitate este acela al lui Abraham Lincoln, caruia dupa atentatul savarsit contra sa, i s-ar fi prelungit viata datorita folosirii metodei gura la gura practicat de doctorul Leale. La folosirea acestei metode este necesar ca pentru degajarea cailor respiratorii sa se ridice ceafa victimei, sa i se dea capul cat mai pe spate posibil, apasand cu o mana puternic varful capului. Aceste doua miscari sunt absolut necesare, avand scopul degajarii cailor respiratorii. Dupa ce se executa o inspiratie adanca, se deschide gura mare si se sufla in nasul sau gura asfixiatului. Se deschide larg gura victimei, se pune gura larg deschisa peste gura acestuia, apasand cu putere sa nu se produca scapari. Pentru evitarea iesirii aerului pe nas sa apasa cu obrazul pe nari. Se trage putin de buza inferioara pentru a mentine interdeschisa gura victimei. Sufland cu putere se observa ca se ridica pieptul victimei. Apoi se ridica gura fara a se misca mainile si pieptul victimei se coboara. Operatia se va repeta sufland vreo 12 ori/min. ritmul nu trebuie accentuat deoarece exista pericolul ca salvatorul sa devina apneic si sa fie aruncat de ameteli. In practica mai poate fi folosita si metoda de insuflare gura la gura. Se aseaza gura larg deschisa pe obrajii victimei in jurul nasului. Se verifica daca buzele astupa bine nasul, apasand cu putere pentru a nu se produce scapari. Pentru a se evita iesirea aerului pe gura se inchide gura cu obrazul sau degetul mare, impingand buza inferioara. In rezumat, tehnica aplicarii acestora doua metode se rezuma la darea capului pe spate si suflarea de aer in nasul sau gura victimei. Salvatorul, cu o mana da capul inapoi, iar cu cealalta trage de barbie. In ceea ce priveste eficacitatea celor doua metode, trebuie aratat ca procedeul gura la nas este preferabil celui gura la gura fiind mai simplu, permite o mai buna hiperextindere a capului, comporta mai putine scapari de aer. Este mai eficace deoarece apar cazuri cand gura nu mai poate fi deschisa din cauza contractarii maxilarelor, poate fi practicata si asupra unei persoane agitate de convulsiuni, nu se introduce, in general, aerul in stomacul victimei, cauza ce adesea provoaca varsaturi. Metoda gura la gura este folosita mai ales in cazul de obstructie nazala, datorita, de exemplu, iritatiei din cauza prafului, fumului sau apei. Capitolul V Stingerea incendiilor la depozitele de produse petroliere

1. Caracteristicile procesului de ardere si de incalzire ale lichidelor combustibile 1.1. Natura arderii Arderea lichidelor combustibile este un proces fizico-chimic complex, al carui caracter si intensitate depinde de o serie de flacari. Arderea prematura a lichidelor combustibile in rezervoare sau in general pe suprafata libera este un proces de difuziune urmat de o reactie exoterma (flacara). Una din trasaturile caracteristice ale arderii difuze este variatia vitezei de ardere, in functie de miscarea aerodinamica, de exemplu, intensitatea curentilor de aer in apropierea focarului de ardere. Arderea lichidului combustibil se caracterizeaza prin doua fenomene interdependente si anume evaporarea si arderea amestecului de vapori cu aer, deasupra suprafetei combustibilului. Evaporarea are un rol important, deoarece in ultima instanta, ea determina intensitatea arderii. Intensitatea schimbului de caldura intre flacara si suprafata lichidului este influntata de forma si dimensiunile flacarilor, de temperatura si de capacitatea ei de reactie. In caz de incendiu pot aparea conditii diferite de ardere. In functie de locul unde se afla lichidul combustibil se disting 3 feluri de ardere: arderea in rezervoare; arderea lichidului varsat pe suprafata unui material de alta natura; arderea lichidului combustibil sub forma de jet. In cazurile reale, la un incendiu se pot intalni una sau chiar toate felurile de arderi aratate (de exemplu la rezervoare, arderea poate avea loc concomitent la suprafata oglinzii rezervorului, cat si in cuva de retentie in cazul revarsarii lichidului). Inflamarea lichidului intr-un rezervor inchis se produce aproximativ la fel, ca si la unul descoperit. Deosebirea consta in aceea ca intr-un recipient descoperit inflamarea este posibila si la temperatura lichidului mai mare decat in limita superioara de inflamabilitate. Aceasta se explica prin faptul ca pe suprafata descoperita a unui lichid combustibil concentratia de vapori in aer, in urma difuziunii descreste pe masura indepartarii la suprafata. Pentru acest motiv in amestecul de vapori-aer exista intotdeauna o zona unde concentratia de vapori se gaseste intre limita superioara si inferioara de concentratie. Intr-un rezervor inchis de obicei concentratia de vapori deasupra suprafetei este aproximativ egala in intreg volumul amestecului vapori-aer. Datorita acestei situatii inflamarea este imposibila daca temperatura lichidului depaseste limita superioara de inflamabilitate. Inflamarea in rezervoare acoperite, in majoritatea cazurilor, este insotita de explozie, in timpul careia rezervorul se distruge. Caracterul si gradul distrugerii depind de constructia rezervorului si de puterea exploziei. La rezervoarele metalice verticale, in urma exploziei, de obiecei se distruge integral sau partial capacul, care uneori este aruncat in intregime pe sol, uneori exploziile distrug partial rezervorului, iar lichidul care arde se revarsa pe o suprafata mare. Structura flacarilor de lichide combustibile depinde nemijlocit de dimensiunile fluxului de vapori degajati pe timpul arderii acestora si viteza lui de miscare a aerului. In functie de acesti factori, flacarile la rezervoarele cu suprafetele mari au o structura turbulenta. In acest caz, impulsul continuat de vaporii de combustibil ascensionali, este mult mai mic decat impulsul provocat de gazele produse de flacari. Viteza medie a curentului, in cazul unei ascensiuni puternice in mijlocul flacarilor, creste odata cu inaltimea, atat de repede incat turbulenta apare aproape de baza flacarilor, daca gazele de ardere ale flacarilor au depasit chiar si numai o particica a lungimii lor. La arderea lichidelor in rezervoare deschise, structura flacarilor, temperatura acestora ca si radiatia lor, depind in principiude diametrul rezervorului in care se produce arderea. Inaltimea partii luminoase a flacarii este de 1 2 diametre ale rezervorului. In caz de vant, flacarile se inclina spre orizontala, pastrand aproximativ aceleasi dimensiuni si, ca urmare, vor scalda si incalzi rezervoarele vecine sau alte instalatii, amplasate pana la o distanta de doua diametre de rezervorul incendiat. Temperatura partii luminoase a flacarii, in functie de natura lichidului combustibil, variaza in limitele de la 1000 la 1300C. Din aceasta cauza, in primele minute de la izbucnirea incendiului dintr-un rezervor apare pericolul propagarii acestuia la rezervoare vecine sau la alte obiective, care se gasesc sub influenta radiatiei flacarilor. Viteza de ardere nu este aceeasi cand arderea are loc in rezervoare de diametre diferite. Pentru rezervoarele cu diametre mici, viteza de ardere este destul de mare (pana la 2 m). Daca diametrul creste, la inceput viteza de ardere descreste, apoi iar creste, ajungand la o anumita valoare constanta pentru lichidul respectiv. Caracterul variatiei de ardere, in functie de diametru, este determinat de o serie de cauze. Pentru rezervoare o mare importanta o au peretii, intrucat flacara care vine in contact cu ei incalzeste marginea superioara pana la o anumita temperatura destul de ridicata, care in anumite conditii ajunge la cateva sute de grade. Exista doua puncte de vedere bazate pe conceptii diferite despre schimbul de caldura intre fasciculul de flacari si suprafata lichidului. Primul dintre ele se bazeaza pe rolul predominant al transferului de caldura prin radiatie, iar cel de al doilea se refera la faptul ca caldura de la flacara se transmite la suprafata lichidului prin convectie. Incendiile la rezervoare sunt insotite de transferul unei energii termice apreciabile datorita coloanei de flacari, precum si a transportului de catre curentii de aer a particulelor fierbinti de carbon (funingine), la rezervoarele situate in apropiere. In consecinta, la aceste rezervoare de multe ori se produce inflamarea vaporilor de produse petroliere iesite prin diferite deschideri din capacul rezervorului. Peretii rezervorului aflati in direct sub influenta flacarilor la temperatura de 500C pierd rezistenta si incep sa se deformeze spre interiorul rezervorului. La incendiile de produse petroliere albe, peretii rezervorului se deformeaza mai rapid decat la incendiile de produse negre.

1.2. Repartitia temperaturii in lichid O parte din caldura radiata de flacari se consuma pentru incalizirea lichidului. Dupa un anumit timp, la suprafata lichidului se stabileste o temperatura care este aproximativ egala cu temperatura de fierbere a lichidului respectiv. In straturile superioare temperatura este intotdeauna mai mare decat in profunzime. Cu timpul temperatura lichidului creste, variatia cea mai rapida constatandu-se in perioada initiala. Caracterul variatiei depinde de felul lichidului si de conditiile de ardere. Titeiul, pacura si benzina se incalzesc in profunzime. Cresterea grosimii stratului incalzit depinde de viteza medie de incalzire a lichidului respectiv, de timp calculat de la inceputul incalzirii, de proprietatile lichidului si diametrul rezervorului. Temperatura cea mai ridicata este in stratul de lichid de la suprafata libera la arderea lichidelor este apropiata de temperatura de fierbere. Viteza de crestere a stratului incalzit de titei este de 26 36 cm/h. Temperatura stratului de benzina, la o viteza de incalzire a stratului de 72 cm/h, ajunge la 90 - 100C, iar la pacura la o viteza de incalzire a stratului de 24 42 cm/h, la 230 - 300C. Faptul ca temperatura la suprafata lichidelor cu compozitie complexa este intotdeauna mai ridicata decat temperatura de fierbere, se explica prin variatia compozitiei, pe fractiuni, a lichidului in timpul arderii. Experienta demostreaza ca temperatura nu este egala in toate punctele suprafetei. In apropierea peretilor rezervorului temperatura este mai ridicata decat la centru. Uniformitatea distribuirii temperaturii este legata de influenta peretilor rezervorului a caror temperatura este intotdeauna mai ridicata decat a lichidului combustibil. Temperatura pe peretele rezervorului sub nivelul lichidului nu poate depasi cu mult temperatura lichidului combustibil respectiv si drept consecinta in cazul nivelului ridicat al lichidului din rezervor peretele nu se deformeaza. In schimb, peretele rezervorului mai sus de nivelul lichidului combustibil, sub actiunea flacarii, chiar in primele minute de ardere libera se incalzeste si incepe sa deformeze. In cazul incendiilor reale, la 15 20 min de la izbucnirea acestora, marginea libera a peretelui rezervorului metalic se incalzeste pana la temperatura de incandescenta la rosu si se deformeaza, daca nu s-a supus unei actiuni intense de racire. 2. Fenomenele care insotesc incendiile 2.1. Fierberea Acest fenomen este strans legat de existenta apei in titei in straturi si la fundul rezervorului sub forma de perna de apa, si de procesul de fierbere a apei supraincalzite. La o ardere de lunga durata, titeiul si pacura cu continut de apa se incalzesc in profunzime, pe suprafata lichidului incendiat apare un strat lichid in fierbere, a carui grosime creste in timp, viteza de incalzire depasind de 2 4 ori pe cea de ardere. Procesul de fierbere in rezervor se caracterizeaza prin formarea vaporilor de apa in toata masa lichidului, de regula pe peretele si fundul rezervorului apar un numar mare de bule de vapori. Aparitia bulelor determina, in anumite conditii, formarea unor centre de vapori care stau la baza inceperii distilarii, uneori cu caracter exploziv. Centrele de formare a vaporilor apar in special cand lichidul este impur. Daca lichidul nu contine impuritati, centrele de formare a vaporilor se repartizeaza mai ales pe peretele rezervorului. Centrele de formare a vaporilor pot lua nastere in interiorul lichidului insusi, daca aceasta este destul de puternic supraincalzit. Cand cresterea stratului incalzit ajunge la perna de apa incepe asazisa fierbere peliculara. Din cauza vascozitatii mari si a tensiunii superficiale intre stratul de titei si perna de apa, producandu-se din aceasta cauza o supraincalzire a stratului de produs. Dupa o anumita perioada de timp se incalzeste si stratul de apa. Daca pe suprafata de contact apa-titei, precum si in interiorul apei nu se va afla un numar suficient de centre de formare a vaporilor, apa se poate incalzi pana la temperatura care depaseste cu mult temperatura de distilare. Supraincazilrea apei va continua atata timp, cat in interiorul stratului de apa vor apare spontan centrele fazei de vapori. Contactul dintre produsul petrolier supraincalzit puternic si apa de la fundul rezervorului provoaca fierberea exploziva violenta a apei si formarea instantanee a unei cantitati mari de vapori din perna de apa. La aparitia acestui fenomen produsul petrolier este aruncat in atmosfera sub forma pulverizata, violenta si chiar exploziva. Fierberea violenta are loc daca apa se gaseste in titei sub forma de picaturi. Momentul in care se produce fierbere depinde de calitatea titeiului si de proportia de apa, de inaltimea peretelui liber al rezervorului etc. La titeiul care contine 1% apa, chiar in lipsa unei perne de apa, dupa 45 60 min de ardere pot apare fenomene de fierbere cu revarsarea posibila a lichidului aprins, peste bordul rezervorului. Daca nivelul de titei in rezervor este ridicat, fierberile si devarsarile de titei peste peretele rezervorului se repeta in mod periodic. Semnul principal al inceperii fierberii este cresterea dimensiunilor flacarilor. In unele cazuri, inainte de a se incepe fierberea se produce un zgomot in forma de fosnet. Fierberea poate avea loc si in cazul refularii apei sau spumei, in special a celei aeromecanice pe suprafata lichidului aprins.

In legatura cu faptul ca deocamdata nu exista masuri eficiente pentru prevenirea fierberii, capata o importanta deosebita interventia operativa pentru stingerea unor astfel de incendii. Totusi in anumite situatii ea poate fi oprita daca se intervine prompt si se realizeaza o racire permanenta si abundenta, cu jeturi de apa, a peretilor rezervoarelor incendiate. La incendiile de titei si produse petroliere negre in rezervoare si bataluri s-au observat cazuri cand la fierberea lichidelor incendiate a survenit simultan incetarea completa a arderii pe intreaga suprafata sau pe o buna parte din aceasta. Numai in locuri au ramas mici focare de ardere, mai frecvent langa marginea rezervoarelor sau langa balaturi. Aceste fenomene trebuie considerate ca momente favorabile pentru lichidarea cu succes a incendiului in rezervor sau batal, ceea ce in practica stingerii incendiilor se foloseste pe larg, mai ales in cazul suprafetelor mari de ardere a produselor petroliere negre. 2.2. Eruptia Fenomenele de fierbere si eruptie se produc numai la arderea in rezervoare a titeiului si pacurii. In benzina eruptia nu se produce datorita faptului ca temperatura stratului incalzit este inferioara temperaturii de fierbere a apei, sau apropiata de aceasta. Eruptia se produce numai dupa fierbere sau pe timpul acesteia si consta in aruncarea (proiectarea) peste peretele rezervorului a unei mari cantitati de lichid aprins, care raspandindu-se in apropierea focarului de ardere complica mult situatia creata. In unele situatii, zeci de tone de titei pot fi aruncate la zeci metri de focarul de ardere. Eruptia titeiului aprins poate avea loc cand: sub stratul de titeit se afla apa; lichidul se incalzeste in cursul arderii in profunzime, formandu-se un strat incalzit; temperatura stratului lichid incalzit este mai mare decat temperatura de fierbere a apei. Lipsa unuia dintre acesti factori exclude aparitia eruptiei. Prima condicite este legata de circumstantele in care are loc depozitarea combustibilului, iar celelate doua sunt determinate de proprietatile lichidului. Momentul in care survine eruptia este determinat de viteza de incalzire a titeiului si practic este egal cu timpul in care stratul incalzit de titei ajunge la stratul de apa. Eruptia incepe prin debordarea lichidului peste pereteii rezervorului, de aceea, in literatura de specialitate, fenomenul respectiv este cunoscut si sub denumirea de debordare. Volumul de material aruncat depinde de cantitatea de titei continut practic in rezervor si de diametrul acestuia. Cu cat rezervorul contine mai putin titei si cu cat va fi mai mic diametrul lui, cu atat mai puternica poate sa fie eruptia (debordarea). Momentul inceperii debordarii titeiului poate fi determinat cu relatia: t = __H h ; v + v1 t = timpul probabil de incepere a aruncarii lichidului aprins care reprezinta de fapt durata de atingere de catre stratul de titei incalzit sau de pacura a apei de la fundul rezervorului; H = inaltimea initiala a stratului de titei (m); h = inaltimea initiala a pernei de apa in rezervor (m); v = viteza de ardere a petrolului (v = 0,12 m/h), (m/h); v1 = viteza de incalzire a petrolului (v1 = 0,25 m/h), (m/h); Semnele caracteristice inceputului eruptiei sunt aparitia vibratiilor peretilor rezervoarelor, insotite de zgomote si de cresterea dimensiunii flacarii. Practic eruptia poate fi evitata prin evacuarea stratului de apa. In cazul in care acest lucru nu este posibil, se impune calcularea timpului de eruptie si luarea masurilor de interventie corespunzatoare. 2.3. Explozia rezervorului Intr-un rezervor inchis concentratia de vapori deasupra suprafetei lichidului combustibil este aproximativ egala in intregul volum al amestecului de vapori-aer. Inflamarea in rezervoare cu capac, in majoritatea cazurilor este insotita de explozie in timpul careia rezervorul se distruge. Caracterul cu gradul distrugeriii depinde de constructia rezervorului si putea exploziei. De regula, forta exploziei este mai mare la rezervoarele cu produse petroliere albe, in care sunt depozitate lichidele combustibile usor volatile in care exista un spatiu mare umplut cu un amestec de vapori-aer. In functie de forta de explozie si de felul rezervorului, pot sa apara urmatoarele situatii: 1) Capacul rezervorului vertical se smulge in intregime si poate fi aruncat pana la 120 m; in acest caz lichidul arde pe intreaga suprafata libera a oglinzii acestuia. Distrugerea integrala a capacului se produce cel mai frecvent la arderea in rezervoare metalice verticale supraterane. In acest caz si cantitatea totala de lichid curs se poate calcula prin inmultirea vitezei de ardere cu suprafata rezervorului. 2) Capacul rezervorului vertical este ridicat de puterea exploziei, se rupe partial sau in intregime, ramanand in stare semiscufundata in lichidul combustibil aprins; intr-o asemenea situatie se produce un incendiu deasupra si sub capac, greu de stins.

3) Capacul rezervorului vertical supus unei forte reduse a exploziei se deformeaza, producandu-se deschideri mici la imbinarea prin sudura a capacului de peretele rezervorului; in acest caz ard numai vaporii de lichide combustibile deasupra neetanseitatilor, deci un incendiu in exterior. La exploatarea rezervoarelor de beton armat ingropate partial in pamant se distruge, de obicei capacul (partea superioara) in care se formeaza goluri destul de mari. 2.4. Unda de viitura La producerea exploziei un rezervor este posibil sa apara pericolului undei de viitura. Sa ne inchipuim un suvoi de lichid scurs dintr-un rezervor de 50000 m3 sau 100000 m3, poate deteriora si aprinde totul in cale pe o anumita distanta, el putand depasi sau rupe si digul de protectie realizat din pamant daca nu este bine tasat si executat. 2.5. Incalzirea rezervoarelor invecinate Sub influenta fluxului de radiatie de la rezevorul care arde, in special pe timp de vant, actioneaza peretii, capacele, supapele de respiratie si alte instalatii care se inalzesc. Incalizirea supapelor de respiratie duce la deteriorarea opritoarelor de flacara, astfel ca acestea nu-si indeplinesc rolul, adica nu mai pot opri patrunderea flacarii in interiorul rezervorului. Incalzirea mantalelor si capacelor rezervoarelor vecine cu cel incendiat duce la cresterea intensitatii evaporarii lichidului combustibil din acestea. 3. Categoriile de incendii de produse petroliere La rezervoarele cu produse petroliere se pot produce diferite categorii de incendii, in functie de cauza, natura si cantitatea produsului, felul rezervorului si de conditiile meteorologice. Intensitea si marimea incendiului depind si de timpul de interventie si eficacitatea actiunii de stingere. 1) Incendiu sub forma de torta. Aceste se caracterizeaza prin arderea vaporilor de lichide combustibile iesite din spatiul de gaze al rezervorului si aparatelor, prin neetanseitati sau prin supapele de respiratie sau alte deschideri. 2) Incendiu la jeturile de lichide combustibile iesite din rezervoare, aparate sau conducte. Aceasta categorie de incendiu se caracterizeaza, de regula, prin arderea continua a suprafetei cuprinse de incendiu. In timpul incendiului se creeaza pericolul de propagare a arderii in reteaua de canalizare, daca nu s-au inchis vanale sau acestea sunt defecte, cuvele de retentie, precum si in alte locuri acoperite sau descoperite jeturile de lichide aprinse formeaza un mare pericol pentru oameni. La umplerea excesiva a rezervorului cu lichid combustibil este posibila scurgerea acestuia prin neetanseitati si apoi prin peretele rezervorului, produsul putandu-se aprinde dintr-o anumita cauza. Practica a confirmat faptul ca arderea lichidului combustibil pe peretele rezervorului nu se extinde imediat pe suprafata oglinzii din interior. La inceput se filteaza numai vaporii iesiti din supape de respiratie. In acest caz, daca nu se reuseste stingerea de la inceput, produsul petrolier se revarsa in cuva de retentie complicand situatia. 3) Incendiu la suprafata libera a lichidului din rezervor. Aceasta categorie de incendiu se caracterizeaza prin cuprinderea intregii suprafete a lichidului dintr-un rezervor cu capac fix din cel cu capac flotant scufundat, cu flacari luminoase cu inaltimi egale cu 1,5 pana la 2 diametre ale rezervorului. 4) Incendiu in spatiul inelar de etansare al capacului flotant (rezervor cu capac flotant). 5) Incendiu in cuva de retentie. Se produce cand au loc scurgeri de lichid combustibil din rezervor sau din conducte, precum si la spargerea rezervorului. De regula un astfel de incendiu are loc concomitent cu incendiul declansat la rezervor. In anumite situatii este posibil sa se produca un incendiu la un rezervor si cuve de rententie si sa cuprinda chiar un parc de rezervoare, un astfel de incendiu fiind foarte greu de stins. 4.Caracteristicile incendiilor de lichide combustibile Incendiile izbucnite la rezervoare sunt,de regula,de lunga durata,in special la cele de mare capacitate,si destul de complexe prin caracterul lor,necesitand un numar important de forte si mijloace,precum si cantitati mari de substante de stingere. Incendiile la rezervoarele cu produse petroliere se caracterizeaza prin urmatoarele fenomene: 1) Transmiterea energiei calorice prin radiatie de la rezervorul incendiat catre rezervoarele invecinate,respectiv catre obiectele aflata in apropierea rezervorului incendiat. 2) Transmiterea particulelor de funingine incandescente datorita actiunii curentilor de aer. 3) Transmiterea,datorita curentilor de aer,a vaporilor de lichide combustibile la rezervorul care nu arde catre rezervorul incendiat. 4) Producerea de explozii in spatiul de vapori-aer al rezervorului cateodata cu aruncarea capacului.Forta exploziei,de regula,este mai mare la rezervoarele in care se pastreaza lichide combustibile usor volatile si exista un spatiu mare de vaporiaer. 5) Deversarea sau eruptia clotitoarelor a lichidului combustibil aMrins in rezervor,precum si scugerea lui,ca rezultat al modificarii formei rezervorului incendiat,crend noi focare de ardere.La incendiile izbucnite la rezervoarele mari cu nivelul produsului la limita inferioara,deformarea lor se produce foarte intens din cauza ridicarii temperaturii in interior,provocand uneori si topirea peretilor indoiti in interiorul rezervorului.

6) Posibilitatea de propagare a arderii in reteaua de canalizare sau in alte spatii deschise folosite pentru captarea lichidelor combustibile. 7) Degajare de mari cantitati de fum,produse ale arderii imcomplete si temperaturi de pana la 1300 C,peretii rezervorului aflati direct sub influenta flacarilor la temperatura de 600C,pierd rezistenta si incep sa se deformeze spre interior; la incendiile produse petroliere albe peretii rezervorului se deformeaza mai rapid decat la incendiile de produse negre. 8) Arderea violenta a lichidelor combustibile,cand aceasta se produce la suprafata oglinzii (suprafata libera). 9) Intensificarea apreciabila a arderii pe timp de vant,masa de fum si flacarii fiind deviata sus de curentii de aer,fumul se disperseaza si se depune pe pamant sub forma de funingine. 10) Deformarea legaturilor de conducte supraterane ale rezervoarelor,din care se scurge pe teren o cantitate mare de lichid combustibil. 5.Organizarea interventiei pentru stingerea incendiilor 5.1. Date de baza Pentru asigurarea protectiei impotriva incendiilor a rezervoarelor cu lichide combustibile,de o anumita capacitate,acestea se prevad cu instalatii fixe de stingere si racire,in domeniu in care s-au facut progrese insemnate pe plan modial,privind proiectarea,construirea si eficacitatea lor,strans legate de fabricarea unor noi substante de stingere.Cu toate acestea,practica a dovedit ca instalatiile fixe nu pot asigura intotdeauna succesul in stingerea incendiilor. Problema stingerii incendiilor de rezervoare cu produse petroliere devine si mai complexa in cazul in care incendiul se declanseaza simultan sau succesiv in mai multe rezervoare. Incendiile declansate in strainatate la rezervoarele cu produse petroliere,in special de mare capacitate,s-au stins cu mare greutate. Practic,fiecare incendiu se deosebeste substantial de alte incendii similare,in primul rand prin caracterul dezvoltarii si prin particularitatile lui,care de regula ingreuneaza stingerea.De aceea este necesara cunoasterea cat se poate de bine a particularitatilor incendiilor,a principiilor tactice de stingere,a organizarii si a conducerii efectivelor de lupta. 5.2. Sisteme complexe de protectie Avand in vedere cararteristicile incendiilor de rezervoare de produse combustibile pentru asigurarea gradului inalt de securitate cerut acestor importante si vulnerabile obiective, este necesar un sistem complex de protectie contra incendiilor, care sa asigure: 1) Detectarea concentratiilor periculoase de vapori inflamabili in aer care se formeaza in caz de avarie in zona parcului de rezervoare sau in perimetrul acestei zone. 2) Limitarea posibilitatilor de raspandire a lichidelor combustibile revarsate in caz de avarie la rezervoarele sau conductele de produse. 3) Vehicularea produselor din sau in rezervoare, in functie de necesitatile interventiei, folosind la maximum posibilitatile instalatiilor tehnologice sau instaland dispozitive provizorii in acest scop. 4) Racirea constructiilor incendiate si a celor invecinate expuse actiunilor excesive ale caldurii. 5) Colectarea sau evacuarea la canalizata industriala a produselor combustibile revarsate si a apei rezultate, ca urmare a interventie de stingere si racire. 6) Stingerea incendiilor de produse petroliere. 7) Efectuarea de exercitii periodice pentru verificarea instalatiilor si antrenarea personalului. 5.3. Metode de stingere a incendiilor Metoda de stingere se alege in functie de substanta stingatoare cea mai eficace si care exista la dispozitie,precum si de mijloacele ce urmeaza s-o refuleze asupra incendiului. Spuma a fost si este in prezent substanta stingatoare principala de stingere a produselor petroliere mai usoare decat apa,depozitate in rezervor sau scurse si acumulate in strat,in caz de avarie la rezervoare si instalatii tehnologice aferente.Debitarea substantei de stingere prin dispozitive uniform distribuite,astfel,incat sa se asigure intensitatea minima necesara formarii stratului continuu su elastic de spuma,la intervalul de timp presris de norme si regulamente constituie o cerinta de baza pentru eficienta metodei de stingere respective. Racirea cu apa,efectuata dupa nevoi inainte sau in timpul stingerii,cat si dupa aceea,o perioada mai indelungata,constituie de asemenea o alta cerinta de prin ordin. Pentru stingerea unor incendii sau protectia diferitelor puncte locale vulnerabile ale rezervoarelor (inelul de etansare al capacului flotant,racordurile si claviatura conductelor tehnologice,supapele de respiratie,opritoarele de flacari etc.) se pot folosi si alte substante adecvate,pulberi stingatoare,apa usoara de tip light-water,hidrocarburi halogenate,in unele cazuri chiar abur. Aceste ultime substante stingatoare asigura stingerea rapida a flacarilor,iar substanta de baza-spuma-realizeaza racirea si izolarea pe timp mai indelungat,inlaturand fenomenul de reaprindere si se diminueaza pericolul de explozie prezentat de norii de vapori sau gaze ce s-ar putea forma ca urmare a degajarii si acumularii in aer a unor mari cantitati de vapori inflamabili.

Utilizarea la stingere a unor substante stingatoare complimentare si compatibile asigura o buna eficienta in interventiile la inceii.La incendiile mari generalizate se preconizeaza in ultimul timp folosirea spumei in amestec cu hidrocarburile halogenate. Rezervoarele prevazute de norme sunt echipate cu instalatii fixe sau semifixe de stingere cu spuma,precum si cu instalatii de racire cu apa. Locul principal in domeniul protectiei rezervoarelor cu produse petroliere revine spumei mecanice. Ca metode de stingere a incendiilor de rezervoare cu produse petroliere se pot folosi: 1) Instalatii fixe de stingere a incendiilor cu spuma sau cu light-water. 2) Instalatii semifixe de stingere a incendiilor cu spuma sau cu light-water. Rezervoarele prevazute cu instalatii specificate la punctele 1) si 2) sunt echipate si cu instalatii de racire. 3) Instalatii mobile formate din totalitatea masinilor speciale de stins incendii,utilajelor,aparatelor si accesoriilor care pot fi folosite la refularea spumei,pulberilor stingatoare si a apei asupra incendiului. a.Instalatia fixa de stingere cu spuma curprinde: sursa de alimentare cu apa; surse de alimentare cu spumanti; aparate de dozare a consumului de spumant (preparare a solutiei spumante); generatoare de spuma corespunzatoare ca numar si capacitate; retea de transport si distributie a substantei de stingere (conducte de solutie si conducte de spuma); capete de spuma prin care substanta de stingere este debitata si dirijata intr-un mod corespunzator in zona protejata; dispozitive de actionare de la distanta a diferitelor utilaje tehnologice (pompe,robinete sau clapete din instalatiile tehnologice etc.). Tendinta moderna este de a realiza,pe cat posibil,constructii modulare monobloc,diferitele elemente componente ale instalatiilor fiind concepute astfel incat un aparat sau dispozitiv sa indeplineasca doua sau mai multe functiuni. Indiferent de tipul spumei,elementele specifice instalatiilor de spuma sunt: dozatoarele (amestecatoarele); generatoarele de spuma; capetele de spuma. Dimensionarea elementelor componente ale instalatiei de spuma se face in functie de urmatorii factori principali: intesitatea specifica de stingere is; aria libera a lichidului incendiat As; durata teoretica a interventiei ti; parametrii de lucru (debitul, presiunea etc.),ai generatoarelor de spuma se prepara prin mai multe procedee. b. Instalatii semifixe cu spuma (chimica). La instalatiile din aceasta categorie, numai deversoarele, camerele, coloanele si partial conductele orizontale de spuma sunt montate fix, celelalte elemente sunt mobile. Conductele fixe de spuma se prelungesc pana la cel putin 4 m in afara indiguirii si acolo se prevad cu dispozitive, racorduri fixe A si B pentru legarea utilajului mobil, de asemenea se prevede drum sau spatiu amenajat pentru accesul masinilor de pompieri, a celor cu care se transporta cantitatile suplimentare de praf unic si eventuale platforme de stationare a acestora. In caz de incendiu, punerea in functiune a instalatiilor de stingere cu spuma se face de catre personalul de interventie special instruit. Ei trebuie sa aiba grija sa execute cu operativitate toate manevrele robinetelor prevazute la instalatie si sa alimenteze continuu instalatia cu spumant (praf unic), sa verifice calitatea spumei debitate, sa asigure functionarea corecta a instalatiei si sa repuna in stare de functionare dupa lichidarea incendiului. Instalatia de stingere cu spuma se pune in functiune la rezervorul incendiat si in caz de mare pericol si la rezervoarele invecinate insa numai pentru realizarea unui strat protector de spuma. La rezervoarele invecinate se vor pune obligatoriu in functiune instalatiile fixe de racire cu apa. c. Instalatii mobile. Datorita diametrelor mare ale rezervoarelor cu produse petroliere (20 100) si inaltimii apreciabile a acestora (14 22 m), precum si a dimensiunilor cuvei de retentie, pentru introducerea spumei in zona incendiata este necesar sa se dispuna de masini si utilaje cu performante superioare de lucru. Din experimentarile efectuate in unele tari rezulta ca dupa 60 min apare cel mai mare pericol de propagare a incendiului la rezervorul vecin. Aceasta inseamna ca actiunea de stingere trebuie inceputa cel mai tarziu dupa 30 min de la izbucnirea incendiului, deoarece tinand seama de durata calculata de stingere de 15 min, se impune ca stingerea incendiului sa se termine inca inainte de a ajunge la factorul critic de timp. Prin urmare, pentru inceperea stingerii incendiului in rezervoare este valabila relatia: Tmax = 30 min. De fapt, la rezervoarele cu capac flotant pentru a se evita o incalzire periculoasa a rezevorului vecin, in cazul actionarii cu mijloace, timpul maxim de incepere a racirii este de asemenea de 30 min. Pentru stingerea incendiului in cuva de retentie a marilor rezervoare, timpul maxim de incepere a actiunii de stingere este considerat, de catre unii specialisti straini, egal cu 60 min. Aceasta ar fi si timpul negativ necesar de pregatire a fortelor si mijloacelor, precum si a unei actiuni eficiente de stingere a incendiului. La aceasta concluzie s-a ajuns avandu-se in vedere ca incendiile la cuva de retentie sunt mai reduse fata de incendiile de rezervoare, astfel de incendii producandu-se in urma unor deversari sau explozii ale rezervoarelor, apreciere justa, daca se are in vedere tendinta actuala de construire a rezervoarelor cu capac flotant sau cu pereti dubli, la care fenomenele amintite nu se produc sau daca au loc, acestea se intampla destul de rar. In ultima perioada de timp, pentru depozite de rezervoare se prevad si se folosesc pentru stingerea incendiilor tunuri de spuma si de apa de mare capacitate (debite peste 3000/min) amplasate pe reteaua de incendiu sau pe masini cu randament ridicat. Cu acestea, alimentate cu apa si spumant in mod continuu si manuite de personal bine instruit se pot stinge incendiile izbucnite in parcurile de rezervoare. Succesul in stingerea incendiilor izbucnite la rezervoarele de produse petroliere depinde, in mod deosebit de respectarea unor principii tactice de stingere si de modul cum este pregatit si condus atacul pentru stingerea incendiului. 5.4. Stingerea incendiilor In caz de incendiu comandantul interventiei trebuie sa execute intr-un timp foarte scurt recunoasterea,consultandu-se cu specialistii obiectivului,respectandu-se pe timpul interventiei cu o serie de principii.

5.4.1. Recunoasterea La recunoastere,in special cand instalatiile de stingere nu sunt in functiune,trebuie sa stabileasca urmatoarele: 1) Natura,cantitatea,nivelul lichidelor combustibile aflate in rezervoarele incendiate si in cele invecinate. 2) Tipul si starea rezervorului incendiat si a celor din apropiere. 3) Posibilitatea producerii exploziilor in rezervoarele incendiate si in cele invecinate. 4) Necesitatea si posibilitatea de transvazare a lichidelor combustibile din rezervoarele incendiate si din cuvele de retentie. 5) Existenta si starea digurilor in jurul rezervoarelor pentru productie si cele de avarie. 6) Posibilitatea pierderii si deversarii produselor negre (titei,pacura). 7) Timpul aproximativ cand se va produce debordarea,caracteristicile terenului si caile posibile de scurgere a lichidului incendiat. 8) Pericolul pentru imprejurimi,tinand seama de directia vantului si de influenta acestuia asupra stingerii incendiului. 9) Amploarea incendiului si prezenta fortelor si mijloacelor prevazute in planul de interventie pentru varianta respectiva,precum si necesarul de noi forte suplimentare. 10) Posibilitatile reale de alimentare cu apa. 11) Starea si eficienta instalatiilor de stingere si racire,precum si cantitatea de substante de spumant existente in obiectiv si posibilitatea aducerii lor rapide de la obiectivele vecine sau din depozite. 5.4.2. Principii tehnico-tactice Pentru o buna reusita a interventiilor la stingerea incendiilor izbucnite la rezervoarele cu produse petroliere este necesar sa se tina seama de urmatoarele principii tactice: 1) Instalarea masinilor de incendiu conform planului de interventie. 2) Concentrarea rapida la locul actiunii fortelor si mijloacelor stabilite prin planul de interventie. 3) Punerea in functiune a instalatiilor de stingere si racire si de urmarirea eficacitatii acestora. 4) Inceperea atacului de spuma se va face numai dupa asigurarea fortelor si mijloacelor (calculate si de rezerva) necesare,realizandu-se continuitatea actiunii cu spuma de buna calitate pana la lichidarea completa a arderii,precum si un anumit timp dupa aceasta,stabilit de comandantul interventiei,pentru prevenirea reaprinderii produselor. 5) Pana la inceperea atacului de spuma se vor introduce in actiune jeturi de apa,care raceasca mantaua rezervorului incendiat si a celor direct periclitate (se pot folosi si fortele care sosesc la locul incendiului). 6) La incendierea mai multor rezervoare se stinge mai intai rezervorul situat in directia vantului,in acelasi timp se vor lua masuri pentru oprirea propagarii incendiului. 7) In cazul incendierii concomitente a rezervorului si a cuvei de retentie se stinge mai intai lichidul din cuva de retentie. 8) Asigurarea alimentarii neintrerupte cu apa si alte substante de stingere,refularea acestora la debite si presiuni,in raport cu natura lichidelor combustibile care ard. 9) Evacuarea din rezervoare a apei,acolo unde exista,cu ajutorul instalatiilor tehnologice si al canalizarii industriale. 10) Inceperea operatiilor de pompare a lichidului din rezervorul incendiat si rezervoarele vecine,se va executa numai dupa anuntarea comandantului interventiei.Pomparea titeiului si a tuturor produselor petroliere cu punctul de inflamabilitate mai redus de 28C,din rezervoarele neincendiate,de regula,se interzice,deoarece in cursul acestei operatii se pot forma amestecuri explozive in interiorul rezervorului. 11) Asigurarea conditiilor optime de lucru grupei operative,a legaturilor si informarii operative pe tot timpul interventiei. 12) Organizarea simultan cu efectuarea recunoasterii a racirii rezervorului incendiat si a celor invecinate cu numarul necesar de jeturi,pentru suplimentarea corespunzatoare a instalatiilor fixe de racire.Punerea in functiune a instalatiilor fixe trebuie sa fie prima actiune in cadrul interventiei pentru stingerea incendiilor.Pentru racirea rezervoarelor se folosesc tevi cu ajutaje mari sau tunuri cu apa,care sa asigure bataia si debitul necesar.Rezervoarele se racesc continuu,inclusiv pe timpul atacului cu spuma si dupa aceasta pana la racirea completa a produsului.Protectia rezervoarelor vecine prin racire este necesar sa se asigure pe o distanta echivalenta cu diametrul a doua rezervoare.De asemenea se va urmari ca racirea rezervoarelor incendiate si a celor vecine,pe cat posibil,sa se faca uniform.La inceput,la rezervoarele care nu au instalatii fixe sau acestea nu functioneaza este indicat ca jetul compact sa nu atinga punctiform tabla de fier foarte incalzita a rezervoarelor neincendiate (supape de respiratie,guri de luat probe etc.).Se pot folosi jeturi compacte de apa,in continua miscare in jurul circumferintei rezervorului si in partea lui superioara,asigurandu-se o pelicula de apa care sa se scurga pe mantaua rezervorului de sus in jos. 13) Organizarea stingerii incendiilor pe sectoare cu misiuni de racire a rezervoarelor incendiate,protejarea rezervoarelor supuse actiunii radiatiei de caldura,pregatirea si executarea atacului pentru stingerea incendiului. 14) Protejarea la nevoie a matalelor (peretilor) si armaturilor rezervoarelor invecinate cu ajutorul prelatelor confectionate din azbest umezite si asigurarea securitatii personalului care executa aceasta operatie. 15) Stabilirea celor mai adecvate procedee si substante de stingere,in raport de fortele existente la dispozitie,caile de atac ale incendiului,natura produselor care ard si mijloacele de protectie ale personalului. 16) Evacuarea din rezervoare a apei,acolo unde exista,cu ajutorul instalatiei tehnologice.

17) Inceperea pomparii produselor petroliere din rezervorul incendiat si rezervoarele vecine,se va executa numai dupa anuntarea comandantului interventiei. 18) Incendiile de benzina se sting cu spuma grea,de titei cu spuma grea si medie,iar cele de motorina cu spuma sau apa pulverizata.Se poate folosi si apa usoara de tip light-water. 5.5. Atacul incendiului Stingerea incendiilor la depozitele de produse combustibile,in special a celor declansate la rezervoarele de mare capacitate,datorita caracteristicilor de ardere deosebite-ardere violenta,degajari mari de caldura,fum si gaze toxice,posibilitatea de explozie,de fierbere si de deversare-impune o temeinica pregatire a actiunii de atac si de conducere a acestuia. Atacul pentru stingerea incendiului se executa numai la ordinul si sub conducerea comandantului interventiei,care se stabili: 1) Concentrarea la locul incendiului si pregatirea pentru actiune a mijloacelor,substantelor de stingere si a rezervei stabilite prin calcul. 2) Numirea sefilor de sectoare si a personalului care participa la exeturea atacului cu spuma. 3) Stabilirea si aducerea la cunostinta personalului de interventie,a semnalelor de incepere si oprire a debitarii spumei si de retragere in caz de pericol. 4) Efectuarea atacului pe directia vantului,concomitent cu toate mijloacele,neintrerupt si la intensitatea de refulare care sa asigure lichidarea incendiului; spuma se va debita in rezervorul care arde,pe peretii interiori ai acestuia,pentru a putea sa se scurga lin si sa acopere treptat oglinda lichidului incendiat.Dupa incetarea arderii,debitarea spumei se va continua 5 10 min pentru prevenirea reaprinderii produselor,iar racirea peretilor rezervoarelor pana la aducerea produsului sub temperatura de aprindere.In cazul in care nu este posibil sa se aplaseze langa peretele rezervorului,sa se foloseasca tunuri cu spuma,debitarea acesteia realizandu-se cu ajutorul tevilor prelungitoare.La rezervoarele de peste 20000 m3,actiunea cu ajutorul tevilor prelungitoare de spuma (deversoare telescopice) manevrate manual nu este in general posibila.Exista si pe plan mondial utilaje cu tevi prelungitoare de spuma actionate mecanic,de fabricatie speciala,de exemplu montate pe sasiuri cu senile.Se pot folosi si autoscarile mecanice prevazute cu tevi speciale cu spuma se va executa dupa concetrarea mijloacelor de stingere necesare,asigurandu-se in acest timp racirea rezervorului incendiat si a celor vecine.Actiunea de lichidare a incendiului va incepe cu rezervorul aflat pe directia curentilor de aer dominanti,dupa care se va ataca rezervorul urmator.Stingerea simultana a incendiilor la mai multe rezervoare se poate realiza atunci cand se dispune de forte si mijloace suficiente. Cand nu sunt posibilitati de a se realiza stingerea incendiilor la un rezervor care are nivelul lichidului scazut,se vor lua masuri de evacuare a produsului in rezervoare de avarie. Pe timpul acestei operatii se mentine refularea spumei,se continua racirea cu apa a peretilor rezervorului pe traseul conductelor de transvazare a produsului. Pentru stingerea incendiilor care se manifesta sub forma de torta se va actiona cu jeturi puternice de apa sau de gaze inerte,care au menirea sa rupa flacarile,sau se vor aplica plasturi (paturi de azbest,prelate umede,saci cu nisip etc.) pe deschiderile prin care ies vaporii de produse petroliere. In vederea opririi raspandirii lichidelor deversate peste marginea rezervoarelor incendiate se vor realiza santuri sau diguri de protectie si de ghidare a acestora. Succesul unui atac cu spuma depinde,intr-o mare masura de asigurarea continuitatii spumei, deci a necesarului de spumant, apa si masini, de buna si masini de buna pregatire a celor care manuiesc agregatele de producere a spumei,a soferilor si a intregului personal de interventie. Pentru stingerea eficienta a unui incendiu de produse petroliere este necesar ca in prealabil sa se elaboreze documente de interventie concrete si stiintifice,care verificate prin aplicatii sa duca la stapanirea cu precizie a oricarui amanunt din planul de interventie. Succesul in actiunile de stingere a unor astfel de incendii rezida,inainte de toate,in folosirea eficienta a fortelor si mijloacelor cu care se intervine si in stapanirea perfecta a tehnicii stingerii cu mijloacele fixe si mobile.Comandantul interventiei trebuie sa se convinga personal ca se actioneaza cu o spuma de buna calitate si refulata de toate tevile stabilite. De asemenea,personalul din ntreprindere trebuie sa fie bine instruit pentru a fi in stare sa localizeze un incendiu din faza initiala pentru inlaturarea avariilor. Fara indoiala ca la succesul atacului pentru stingerea incendiilor la rezervoarele cu produse petroliere,pe langa performantele masinilor,utilajelor si instalatiilor folosite,o contributie de seama urmeaza s-a aduca comandantul interventiei si ajutoarele lui,care trebuie sa aplice cu inventivitate principiile tactice specifice acestor categorii de incendii,precum si cele care sunt valabile pentru conducerea fortelor si mijloacelor de lupta contra incendiilor. 6. Particularitatile stingerii unor incendii de produse petroliere 6.1. Stingerea incendiilor in rezervoare Stingerea produselor petroliere albe se poate realiza mai usor in cazul in care capacul rezervorului a fost smuls in intregime si aruncat intr-o parte. Pentru succesul stingerii prezinta importanta nivelul benzinei din rezervor. Daca nivelul benzinei este scazut apare pericolul deformarii rezervorului intr-un timp relativ scurt. In anumite cazuri, pe timp de iarna racirea abundenta a rezervoarelor vecine cu produse petroliere albe (benzina etc.) amplasate la distantele prevazute de norme, nu este intotdeauna eficienta. Este mai bine ca vaporii de benzina in exces sa iasa

prin supapele de respiratie, decat sa condenseze, avand loc si aspiratia aerului in interiorul rezervorului, mai ales pe timp de iarna cand temperatura este scazuta. In nici un caznu trebuie sa se renunte complet la racirea rezervoarelor, deoarece produsul se poate incalzi, se formeaza in interior o presiune ridicata, care poate duce la neetanseitati la capac sau la fisurarea cusaturilor la tole. Un fenomen invers poate sa apara la rezervoarele cu produse petroliere negre (motorina, pacura etc.). Aceste produse avand temperaturi de fierbere ridicate si limite scazute de explozie a vaporilor, apare necesitatea racirii abundente a rezervoarelor, inlaturandu-se astfel formarea unor amestecuri explozive. Comandantul interventiei este obligat sa tina seama de aceste particularitati chiar de la inceputul organizarii stingerii incendiului si sa prevada eventualele dificultati care ar putea sa apara in cazul in care capacul rezervorului sau parti din acesta ar cadea (scufunda) in lichid. In acest caz succesul in lichidarea incendiului se poate obtine prin realizarea unor deschideri in peretel rezervorului mai sus de nivelul arderii cu 50 100 cm si introducerea prin ele a unor tevi care sa refuleze spuma, sau prin ridicarea nivelului lichidului din rezervor prin pompare de apa sau produs din rezervoarele invecinate. Acest procedeu prezinta si un dezavantaj si anume prin deschiderile practicate aerul patrunde in interior, intensificand procesul de ardere si in consecinta se accelereaza deformarea peretelui rezervorului. Daca prin masurile luate,in cazul nivelului scazut de produs in rezervor, nu se reuseste lichidarea incendiului, atunci se va trece la golirea rezervorului prin conductele ramase nedeteriorate sau la folosirea altor conducte de transvazare care trebuie racite in permanenta. Daca nu este posibil, se va lasa produsul (reziduurile) sa arda, luandu-se masuri de protejare a rezervoarelor vecine si a celui incendiat prin racire cu apa. Deoarece incendiile de produse negre se caracterizeaza prin fenomene de fierbere si eruptie, comandantul interventiei, in afara organizarii racirii rezervorului aprins si celor vecine, precum si a pregatirii atacului cu spuma va lua masuri si de supraveghere continua a pozitiei frontului undei termice in masa produsului petrolier si a existentei apei pe fundul rezervorului. Titeiul brut este cel mai expus la fierbere si eruptie. La arderea lui, inca in cursul primei ore se poate produce fierberea si revarsarea lichidului peste marginea rezervorului, daca nivelul de titei in rezervor este ridicat. Existenta picaturilor de apa in stare de suspensie in titei ca si patrunderea apei pe timpul racirii contribuie la producerea fenomenului amintit mai inainte. Apa in stare de suspensie, la incalzirea produsului petrolier are proprietatea de a se separa si a acumula pe fund. Comandantul interventiei trebuie sa calculeze cu precizie timpul cand este posibila eruptia (aruncarea) produsului, in cazul in care frontul undei termice va ajunge la nivelul apei de la fundul rezervorului. In cazul aparitiei unor semne de modificare a procesului de ardere (cresterea vizibila a inaltimii si aparitia unui zgomot caracteristic), precum si revarsarea lichidului aprins peste marginea rezervorului este necesar ca pe partea ferita de vant, mijloacele de interventie transportabile si rezervoarele sa se aduca in pozitii sigure, fara a se opri refularea spumei si racirea peretilor rezervorului incendiat si a celor vecine. 6.2. Stingerea tortelor aprinse la rezervoarele etansate Tortele deasupra supapelor de respiratie si flacarilor aparute la neetanseitatile cu suprafata mica se pot lichida cu succes prin folosirea jeturilor de apa si abur, a paturilor, prelatelor, panzelor de azbest si a sacilor de nisip. In cazul deschiderilor mai mari, incendiul poate fi lichidat prin actiunea combinata a jeturilor de apa compacte si pulverizata sau a aplicarii unor plasturi de anumite dimensiuni din patura sau prelata de incendiu, folosind si jeturi de apa care sa reteze forta. Se mai poate folosi si actiunea combinata a jeturilor de apa si abur in locul de ardere a vaporilor si introducerea aburului in spatiul de gaze al rezervorului. 7. Calculul substantelor de stingere si de racire Rezervorul trebuie racit in intregul perimetru, luandu-se in calcul debitul de 0,5 l/s apa la 1 m lungime a circumferintei, iar pentru rezervoarele vecine 0,2 l/s pe jumatate din lungimea circumferintei rezervorului, adica pe partea expusa catre incendiu. Daca rezervorul se afla in zona actiunii temperaturii ridicate a focarului de ardere din cuva de retentie si in caz de producere a unor defectiuni la rezervor sau conducte, se recomanda ca intensitatea de racire a peretilor rezervorului sa se mareasca pana la 1 l/s m. Pentru asigurarea racirii rezervoarelor cu tevi manuale valorile specificate sunt orientative. In practica, in anumite situatii este nevoie de un debit mai mare. La racirea unui rezervor incendiat trebuie sa se foloseasca cel putin dpua tevi tip B. Racirea rezervoarelor situate la o distanta egala cu doua sau mai multe diametre de la rezervorul incendiat nu este necesara. Rezervoarele se racesc in mod continuu, inclusiv in timpul atacului cu spuma, precum si dupa reusita acestuia, pana la racirea completa a produsului petrolier respectiv. Intensitatea de refulare a spumei chimice (coeficient de infoiere 5) pentru stingerea incendiilor de produse petroliere in rezervoare, cu temperatura de inflamabilitate de 28C si mai putin, se ia de regula, 0,75 l/s m, pentru cele cu temperatura de inflamabilitate intre 28 si 45C de 0,5 l/s m, iar pentru care depasesc 45C de 0,3 l/s m.

La folosirea spumei cu coeficient mare de infoiere, intensitatea de refulare trebuie sa gie de 0,08 l/s m suprafata incendiata pentru lichide cu temperatura de inflamabilitate de 28C si mai putin de 0,05 l/s m pentru titei si produse petroliere cu temperatura de inflamabilitate peste 28C. Intensitatile minime orientative de stingere cu spuma aeromecanica sunt date in tabelul 14. Tabelul 14 Valorile minime ale intensitatii specifice is si marimile cu care se determina debitul de calcul al intensitatii de spuma grea Nr. crt. Obiectul protejat Rezervor vertical cu capac fix, cu diametrul: D 20,00 m D > 20,00 m Rezervor cu capac flotant Cuva de retentie cu rezervoare: - orizontala - verticala Rampa de descarcare Intensitatea de stingere is Marimea cu care se determina debitul q s necesar protectiei cu spuma a obiectului As = D2/4, aria suprafetei libere a lichidului combustibil din rezervor [m]

1 2

1) (0,11 l/s m -3 [0,11 + 3,33 10 (D-20)] [l/s m] 0,25 l/s m

Ls = D, lungimea circumferintei rezervorului [m] As = aria totala a cuvei la nivelul maxim al lichidului combustibil acumulat [m] As = aria cuvei din care s-a scazut aria sectiunii orizontale a rezervoarelor amplasate in ea [m] 2) As = aria suprafetei pe care se poate raspandi lichidul combustibil [m]

0,11 l/s m 0,05 l/s m

incarcare-

0,11 l/s m

1) Pentru lichidele combustibile cu temperaturi de inflamabilitate a vaporilor mai mari de 60C, valorile intensitatii specifice de stingere, prevazute la punctele 1 si 4 se pot reduce cu 50% 2) La rampele cu suprafete mari se pot lua in calcul - din aria acestora, fara a se cobora sub o suprafata minima de 300 m

Timpul minim teoretic (Tt) de functionare a instalatiei pentru o prima interventie este de: 15 min pentru instalatii fixe de spuma aeromecanica la parcurile rezervoare; 10 min pentru cele de spuma chimica. La instalatiile mobile este indicat sa se majoreze durata de functionare cu 20 40%. In cazul in care se aplica intensitati de stingere mai mari decat cele minime indicate in tabelul 14 timpul real de functionare Tr se poate reduce proportional, fara ca valoarea lui sa coboare sub 0,7 Tt.

Capitolul VI Stingerea incendiilor in intreprinderile chimice si petrochimice 1. Caracteristicile incendiilor in intreprinderile chimice si petrochimice 1.1. Generalitati tehnologice Marea majoritate a produselor tehnologice de prelucrare a titeiului, de la prelucrarea primara pana la prelucrarea superioara a produselor derivate se desfasoara la temperaturi ridicate si la presiuni inalte sau in vid. Procesele principale de prelucrare primara a titeiului in instalatiile cu presiune atmosferica sau sub vid, sunt: 1) Incalzirea titeiului sau a pacurii in cuptoare tubulare si in schimbatoare de caldura. 2) Evaporarea titeiului sau a pacurii si separarea vaporilor in fractii individuale in coloanele de rectificare sub presiune atmosferica sau in vid. 3) Condensarea vaporilor si racirea distilatelor lichide in condensatoare sau racitoare. Cracarea termica si cocsarea se desfasoara pe baza proceselor amintite mai inainte, folosindu-se utilaje si instalatii speciale de exemplu instalatiile de cracare sunt prevazute cu camere de reactie, iar cele de cocsare cu cuptoare, camere speciale. Procesul de cracare se desfasoara la temperaturi de 400 600C si la o presiune maxima de 70 at. La presiuni inalte pana la 70 at, cracarea se face in faza lichida. La 1 2 at cracarea are loc atat in faza de vapori, cat si in faza lichida. Instalatia de cracare este confectionata din oteluri speciale si executata pentru a rezista la presiuni cu mult mai ridicate, deci trebuie sa aiba un coeficient ridicat de siguranta.

Cracarea catalitica se desfasoara la aceleasi temperaturi ridicate dar la o presiune scazuta, apropiata de cea atmosferica, procesul avand loc in prezenta unui catalizator (silicati de aluminiu sau de aluminiu si maneziu). Procesul de reformare catalitica pentru obtinerea hidrocarburilor aromatice se desfasoara cu un catalizator care poate fi molibden sau platina. Piroliza (pirogenarea) consta in incalzirea hidrocarburilor la o temperatura mai inalta decat 650C si la o presiune in jurul celei atmosferice. Piroliza este o cracare termica dirijata, in care predomina reactiile de dehidrogenare si in care se formeaza cantitati mari de gaze cu continut ridicat de olefine. Reactiile se desfasoara la temperaturi foarte ridicate, la presiuni joase si intr-un timp scurt de contact. Se pirogeneaza de obicei, etan sau propan sau un amestec din aceste doua hidrocarburi. In lipsa acestora se pot pirogena unele motorine fractiuni de petrol lampant sau chiar benzina. Pirogenarea are loc in general in cuptoare tubulare, care se aseamana cu acelea de la instalatiile de cracare din rafinariile de petrol. In industria petrochimica materia prima consta in hidrocarburi parafinice gazoase sub urmatoarele forme: gaze naturale, in care predomina continutul de metan; gaze de sonda cu continut de hidrocarburi C1 C4; gaze de rafinare, in care se gasesc hidrocarburi parafinice, olefine, acetilene etc. In industria petrochimica sunt necesare o serie de gaze care se obtin prin cracare termica, catalitica sau prin pirogenarea fractiunilor grele de titei, folosind procedeul de separare. In acest fel se obtine etilena, butelene (I-butan, n-butan, izobutena si cele trei butene). De asemenea, pentru nevoile acestei industrii se folosesc instalatii de obtinere si separare a unor hidrocarburi aromatice pure. Unele dintre acestea constituie materii prime de baza pentru anumite ramuri ale industriei organice, ca industria colorantilor, explozivilor, solventilor etc. Pentru separarea hidrocarburilor aromatice ca si pentru procesul de aromatizare se folosesc diferite procedee, unele dintre ele avand loc la temperaturi si presiuni ridicate. Industria petrochimica foloseste in cea mai mare parte ca materii prime gaze si lichide. Numai in cazuri rare se utilizeaza produse solide ca de exemplu parafine. Produsele petrochimice, in marea lor majoritate au punctele de fierbere scazute. Materia prima si produsele petrochimice sunt in general usor volatile, motiv pentru care depozitarea si transportul se pot efectua cu mari pierderi prin evaporare daca nu se iau masuri corespunzatoare, deci pericolul de incendiu si explozie este foarte mare. In rezervoarele in care la fund este posibil sa se depuna un strat de apa si ventilele nu sunt izolate pentru a impiedica inghetul si ruperea lor, se pot produce scapari de produse, accentuandu-se astfel pericolul de incendiu. Variatiile de temperatura intre zi si noapte provoaca o variatie a presiunii din rezervor. Gazele care se gasesc deasupra lichidului isi maresc volumul la ridicarea temperaturii si ies in atmosfera, dand posibilitatea evaporarii unor noi cantitati de produse din rezervor. La scaderea temperaturii volumului gazelor se micsoreaza, creandu-se in rezervor o depresiune, urmata de patrunderea in interior a aerului proaspat. Rezervorul respira si actioneaza ca o pompa, cu pierderi importante de produs prin evaporare, acestea fiind cu atat mai mari cu cat rezervorul contine o cantitate mai redusa de produs. Produsele fabricate, ca negru de fum, gazul de sinteza, cele obtinute din omologii superiori ai metanului, din hidrocarburi olefinice gazoase, acetilena, hidrocarburi aromatice si altele se produc in instalatii tehnologice, care datorita parametrilor la care se lucreaza prezinta un accentuat pericol de incendiu. Produsele de larg consum, cum sunt materialele plastice de toate categoriile (polietilena, polistiren, policlorura de vinil, poliuretani etc.)ca si cauciucurile sintetice, se obtin in instalatii tehnologice complexe, dintre care unele functioneaza la presiuni si temperaturi ridicate. 1.2. Principalele puncte vitale cu pericol de incendiu si explozie In industria petrochimica si chimica, locurile principale unde pot izbucni frecvent incendii si explozii sunt: 1) Cuptoarele in care se produce ruperea si fisurarea conductelor sub forma de serpentina. 2) Conductele de distilare, cracare, ratificare si aparate de cedare a caldurii, care in urma coroziunii si eroziunii peretilor permit scurgerea produselor petroliere fierbinti, urmate de autoinflamarea acestora in aer. 3) Conductele tehnologice intre coloane si aparate in care produsele se vehiculeaza la presiuni mari, ca urmare a ruperii sau a fisurarii lor, defectarii garniturilor de la flanse, acestea fiind urmate in mod sigur de incendiu. 4) Separatoarele de gaze si de benzina, sensibile la surse de aprindere. 5) Instalatiile de rafinare a gazelor si distilatoarelor care functioneaza la temperaturi de 220 - 400C si mai mari si la presiuni de 10 20 at. 6) Statiile de pompare in special cele de mare presiune ca urmare a defectarii flanselor, distrugerii vanelor etc. 7) Instalatiile de deparafinare a uleiurilor. 8) Rezervoare speciale cu gaze lichefiate. 1.3. Conditii (situatii) de aparitie si de manifestare a incendiilor In caz de avarie la instalatiile tehnologice din industria chimica si petrochimica, pericolul principal consta in scurgerea lichidelor si gazelor combustibile din conducte si rezervoare. Dupa inflamarea acestor produse la locul avariei situatia se complica in mod apreciabil. Situatiile cele mai complexe se creeaza in cazul izbucnirii incendiilor in urma unor avarii la coloanele pentru diferite tehnologii.

Din cauza amplasarii apropiate a instalatiilor, unele fata de altelel, si a legaturilor tehnologice intre diferite instalatii si aparate se creeaza pericolul extinderii in continuare a avariei, pentru a carei lichidare se cer importante forte si mijloace. La oprirea prin avarie a procesului tehnologic pot sa apara gradienti mari de presiune si socuri hidraulice, ceea ce favorizeaza extinderea avariei si dezvoltarea mai intensa a incendiu. Sub efectul caldurii, provenita de la flacari, utilajul tehnologic impreuna cu fluidele combustibile din interior se incalzesc foarte repede. In lipsa mijloacelor de protectie termica incalzirea este insotita de cresterea rapida a presiunii, deformarea si distrugerea utilajului tehnologic. In unele cazuri, distrugerea utilajului se produce in urma unei explozii. Actiunile intreprinse pentru lichidarea avariilor si incendiilor la instalatiile tehnologice, trebuie sa aiba la baza o serie de masuri dintre care se amintesc: reducerea marimii scurgerii de lichid si gaze in urma avariei; inlaturarea imediata a surselor posibile de aprindere; lichidarea zonei de gaze combustibile. In caz de izbucnire a unui incendiu, in paralel cu reducerea scurgerii de lichid se iau masuri pentru protectia termica a utilajului tehnologic, in scopul prevenirii exploziilor. Pentru stabilirea masurilor de lichidare a avariei si de stingere a incendiului este necesar sa se cunoasa, in primul rand, in ce conditii este posibil sa se produca spargerea sau fisurarea recipientelor, coloanelor si conductelor si, in al doilea rand, durata probabila de curgere a lichidelor combustibile. Cunoasterea cu precizie a acestor doua probleme este destul de dificila din cauza situatiilor, mereu in schimbare, care pot sa apara la producerea unei avarii sau incendii. La curgerea lichidelor dintr-un recipient, presiunea, temperatura, volumul corespunzator fazei lichide si de vapori prezinta variatii. Caracterul variatiei acestor marimi depinde de intensitatea transferului de caldura intre recipient si flacari. In functie de valoarea debitului de lichid si a fluxului termic pot avea loc mai multe regimuri de curgere care sunt diferite tocmai datorita variatiei parametrilor amintiti mai inainte. Daca afluxul de caldura este relativ redus, lichidul din recipient datorita evaporarii se raceste, presiunea cu timpul scade pana la cea atmosferica si curgerea se opreste. Un asemenea regim de curgere este sigur din punct de vedere al probabilitatii de producere a exploziei. Daca recipientul se incalzeste intens, presiunea in interior se mareste continuu si in cazul in care acesta nu va fi redusa in timp scurt se poate produce o explozie. Intre cele doua regimuri mentionate in anumite conditii se pot observa regimuri de curgere intermediare, cand presiunea in recipiente se stabilizeaza dupa crestere sau scadere si in continuare pana la curgerea integrala a fazei lichide, nu mai prezinta variatii. In recipientele cu gaze, incalzirea sau racirea acestora se produce astfel incat temperatura in fiecare punct din volumul amestecului este la fel si depinde numai de timp. Pentru aprecierea situatiei incendiului este necesar sa se dispuna de date referitoare la debitul maxim si timpul de curgere a lichidului din sectorul avariat al utilajului tehnologic. Din cauza variatiei mari a situatiilor care pot sa apara la avarie sau incendiu, datele privind parametrii amintiti mai inainte nu pot fi obtinute cu precizie. In incinta unei intreprinderi chimice sau petrochimice in anumite situatii deosebite aparute se poate ajunge la un incendiu de mari proportii datorita fie unor scurgeri masive de produse petroliere care cuprind mai multe instalatii, ca urmare, uneori, si a producerii unor explozii in serie sau distrugerii succesive a coloanelor si recipientelor lovite de schije. Astfel de incendii sunt foarte greu de stins, avand in vedere pericolul care se creeaza pentru personalul de interventie. Acest aspect prezinta o caracteristica importanta a incendiilor din obiectivele industriei chimice, care trebuie avuta in vedere la pregatirea interventiilor pentru stingerea operativa a incendiilor si lichidarea avariilor. 1.4. Recunoasterea incendiului Organizarea si desfasurarea in bune conditii a actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor in obiectivele industriei chimice si petrochimice impune executarea de catre comandantul interventiei, ajutat de specialistii din aceste obiective, a unei recunoasteriama nuntite si calificate, care in afara cerintelor generale sunt obligati sa constate si problemele specifice, care sa ajute la luarea unor masuri, ca: 1) Inchiderea ventilelor si conductelor de transport a produselor petroliere, intreruperea alimentarii instalatiilor cu materii prime. 2) Cunoasterea caracteristicilor functionale ale instalatiei cuprinse de incendiu si a celor invecinate. 3) Posibilitatea producerii unor explozii a amestecurilor de vapori-aer sau gaze-aer, care pot deteriora si distruge instalatii sau surpa elemente de constuctie, creand noi focare de ardere, in special in locurile de scurgere a gazelor, vaporilor si lichidelor combustibile. 4) Ermetizarea zonei incendiate si punerea in functiune a instalatiilor de stingere cu abur si gaze inerte. 5) Existenta si starea sistemului de canalizare de pe teritoriul obiectivului, posibilitatile de propagare, oprire si stingere a incendiului. 6) Aparitia pericolului de intoxicare cu gaze sau lichide foarte toxice ca, oxid de acetilena, sulfuri, clor, amoniac, acid cianhidric, oxizi de azot, alcooli etc. 7) Asigurarea interventiei cu substante de stingere adecvate refulate prin tunuri sau tevi cu diametre mari, tinand seama in mod deosebit de particularitatile folosirii apei pentru stingerea incendiilor si racirea aparaturii in pericol. 8) Lichidarea cu spuma, pulberi stingatoare sau apa sub forma de jet sau pulverizata a incendiilor de substante combustibile revarsate, spalarea si captarea lor in spatii special amenajate. La repartizarea fortelor si mijloacelor pentru interventie la incendii trebuie sa se asigure:

1) Punerea in functiune a tuturor mijloacelor de stingere, in special cele cu aburi si apa, si inlaturarea procedurii unor eventuale explozii, prin izolarea instalatiilor respective. 2) Racirea intensa a elementelor de constuctie si a aparatujului tehnologic (in special a celui fara izolatie tehnologica), expune la efectul caldurii si temperaturii ridicate. 3) Evacuarea instalatiilor (conductelor si aparatelor etc.) de produse petroliere, folosind abur actiune intreprinsa cu sprijinul si controlul specialistilor care conduc lichidarea avariei. 4) Alegerea pozitiilor sefilor de teava, astfel incat sa fie feriti de efectele unor eventuale explozii, ale jeturilor de lichid, gaze sau acizi. 2. Stingerea incendiilor in rafinarii Incendiile la instalatiile de prelucrare a titeiului si a produselor petroliere se manifesta cu mare intensitate, creand pericol permanent de explozie a aparaturii sau a amestecurilor de vapori inflamabili si aer in special in spatiile inchise. Succesul in lupta contra incendiilor la intreprinderile industriei de prelucrare a titeiului este imposibil de obtinut fara selectionarea justa si prealabila a unor probleme organizatorice. Pentru stingerea operativa a incendiilor este necesara o colaborare stransa intre pompieri, tehnologi si diferiti specialisti. Pompierii trebuie sa cunoasca bine particularitatile obiectivelor si ale instalatiilor individuale, procedeele de stingere la fiecare instalatie si aparat, prioritatile privind protectia si racirea lor etc. De mare importanta este concentrarea rapida la incendiu a efectivelor si mijloacelor de stingere ale obiectivului respectiv, ale intreprinderilor vecine, conform planului de aparare, precum si ale unitatilor de pompieri militari. Un numar mare de exemple demostreaza ca la stingerea incendiilor trebuie sa se acorde atentie deosebita tehnicii securitatii persoanlului si participarii la actiunea de stingere a specialistilor din conducerea obiectivului si a unitatilor de pompieri militari. 2.1. Stingerea incendiilor in cuptoarele tubulare Cu toate ca exista o oarecare diversitate in constructia cuptoarelor, determinata de destinatia si regimul diferit de functionare, cauzele incendiilor, de obiecei, constau in arderea sau deteriorarea serpentinelor din cuptor si aparitia curgerii la coturi. Producerea incendiilor in cuptoarele tubulare se datoreste coroziunii, fisurarii sau smulgerii tevilor, incetarii circulatiei lichidului incalzit in cuptor si depunerii cocsului in interiorul tevilor. La instalatiile care lucreaza cu presiune marita si temperatura inalta, de exemplu la instalatiile de cracare, spargerea tevilor se caracterizeaza prin formarea unei fante longitudinale de la 60 la 150 mm cu latimea pana la 30 mm. Produsul care se scurge de obicei nu ajunge sa arda in intregime in camera cuptorului, o buna parte din el se imprastie pe vatra cuptorului, patrunde in canalul principal de gaze de ardere si uneori se scurge si in exterior. In acest caz, in spatiul cuptorului se produce o ardere puternica a jetului de lichid si stratului colectat pe vatra cuptorului. Lipsa cantitatii de aer in spatiul cuptorului face sa se produca o mare cantitate de fum si de flacari, ca urmare a arderii vaporilor scapati prin neetanseitati, fante si deschideri pentru explozie. Temperatura in cuptor pe timpul incendiului nu va depasi temperatura obisnuita din timpul lucrului si deci nu apar probleme pentru integritatea constructiei cuptorului. In schimb, flacarile care razbat prin toate crapaturile, insotite de fum negru si dens exercita o influenta daunatoare asupra elementelor de constructie exterioare cuptorului si mai ales asupra celor metalice ale pasarelelor de lucru, estacadelor, carcasei cuptorului etc. Sub efectul caldurii, constructiile metalice se incalzesc puternic; la o actiune prelungita a incendiului ele devin incandescente, deformandu-se partial. O situatie similara are loc si la cosul metalic de fum, in cazul cand tevile din cuptor se ard, din care cauza lichidul incalzit se revarsa pe vatra cuptorului si patrunde in canalul orizontal al cosului de fum. Aceasta incepe sa se incalzeasca intens pe intreaga inaltime, mai ales la partea de jos si de mijloc (in conditiile bune de aspiratie a aerului), devenind, dupa 5 10 min, de culoare rosu inchis, apoi rosu violet (700 900C), ceea ce creeaza conditii pentru deformarea lui. Cel mai periculos moment poate sa apara cand la dilatarea cosului de inaltime se rupe unul din tiranti, fapt ce determina slabirea stabilitatii si caderea lui. Pentru stingerea incendiilor in cuptoarele tubulare este necesar sa se rezolve mai intai doua probleme principale: 1) Stingerea produsului, care arde in cuptor si canalele orizontale. 2) Protejarea elementelor de constructie mai ales cele metalice (pasarelele de serviciu, cosul de fum, fermele si acoperisul cuptorului etc.), pentru a nu se deforma in urma efectului direct al incendiului si gazelor calde. Stingerea incendiului in cuptor se realizeaza de catre personalul care actioneaza la prima interventie pe locul de munca. Mai intai se opresc pompele care alimenteaza cuptorul si se sting injectoarele. Dupa aceea se pun in functiune instalatiile de stingere cu abur. Aburul se refuleaza in camera de ardere, la coturi si la nevoie in cosul de fum. Presiunea din cuptoare se reduce prin linia de avarie, iar din aparate la facla. O oprire totala a patrunderii produsului in spatiul cuptorului se poate obtine prin evacuarea produsului din serpentina cu ajutorul aburului, in directia iesirii produselor din cuptor, de exemplu in aparatul sau instalatia tehnologica, ori de catre un recipient de avarie.

Pentru stingerea incendiilor din interiorul cuptoarelor tubulare nu pot fi folosite alte substante stingatoare, cum ar fi apa sub forma de jet deoarece s-ar putea deteriora constructia cuptorului (caramizi, pereti refractari, tevi sub forma de serpentina etc.). Daca nu exista posibilitatea de stingerea incendiului dureaza o perioada de timp mai indelungata se continua racirea constructiilor metalice pana la incetarea arderii produsului revarsat in camerele cuptorului si in canalul principal de gaze de ardere. Cosurile de fum se pot raci cu 2 4 jeturi de apa refulata din directii diametral opuse. Racirea unilaterala provoaca deformarea cosului in directia in care se actioneaza cu teava, aceasta putandu-se surpa. Actiunea cu tevile incepe simultan de la partea de sus a cosului, mai putin incinsa. Daca elementele de constructie ale cuptorului in momentul punerii in functiune a agentului de racire nu depasesc 600 700C, pasarelele de serviciu, carcasa si acoperisul cuptorului se racesc cu apa pulverizata. La temperaturi mai ridicate de 800 900C, actiunea de racire se poate incepe cu spuma cu coeficient mare de infoiere si continua cu apa pulverizata. Manuirea tevilor cu apa trebuie efectuata cu multa atentie, fiind indreptate numai asupra locului catre care a fost indreptat. Ceea ce s-a aratat ca procedee foloseste pentru stingerea incendiilor la cuptoarele tubulare, este valabil si pentru incendiile izbucnite in cadrul scurgerii lichidelor combustibile din conductele de retur (coturi sau returbenti). 2.2. Stingerea incendiilor la coloanele de rectificare, in general a coloanelor tehnologice cu lichide combustibile Incendiile la coloanele de rectificare si la altele asemanatoare se produc, de regula, in cazurile in care peretii coloanei si claviatura de tevi a aparatajului tehnologic sunt cuprinse de flacari, ca urmare a autoinflamarii amestecului fractionat scapat din coloana si incalzit peste temperatura, de autoinflamare (mai ales la partea inferioara a coloanei), sau datorita focului deschis folosit pentru respectarea regulilor si normelor de prevenire a incendiilor. Daca pe suprafata coloanei nu exista izolatie sau protectie ea incalzeste repede intreaga suprafata, ducand la spargerea corpului coloanei, ca urmare a cresterii presiunii din interior si trecerii produselor din faza lichida in cea de vapori. In cazul in care exista un strat de izolatie compacta, diferitele portiuni de izolatie se desfac si cad, ramanand ca arderea vaporilor care ies sub forma de torta sa fie lichidata. La acest gen de coloana mai poate sa apara si cazul in care izolatia termica imbibata puternic de produs se poate aprinde; intr-o asemenea situatie, intreaga suprafata este cuprinsa de incendiu reprezentand un mare pericol pentru coloanele si instalatiile invecinate, deoarece temperatura se ridica la 900 - 1000C, iar in cazul unei densitati marite a instalatiilor acestea se pot deforma sau degrada grav, in mai putin de 20 min. Pe timpul actiunilor de stingere a focarelor locale pe coloane in mod normal procesul tehnologic nu se va intrerupe, totusi, in cazul unor incendii de mari proportii, instalatia se opreste si se trece la golirea rapida a coloanei si la umplerea ei cu abur. In actiunea de stingere a incendiilor pot sa apara greutati mari in cazul in care coloanele nu sunt prevazute cu instalatii de golire rapida. Pentru lichidarea flacarilor de la exteriorul coloanelor se folosesc jeturi compacte de apa, refulate din tunuri fixe sau din tunurile masinilor de incendiu si tevi montate pe autoscarile mecanice amplasate cat mai aproape de coloane, spre a folosi corespunzator forta de soc a jeturilor. In interiorul coloanelor, in care procesul tehnologic are loc sub presiunea atmosferica, nu este posibil sa se produca un proces de ardere. In coloanele in care procesul tehnologic se desfasoara in vid, este posibil ca in interiorul lor sa se produca o explozie, atunci cand apar neetanseitati in peretii si armaturile coloanelor respective, si exista surse de foc deschis in apropiere. Un incendiu aparut la coloane, in prima lui faza poate fi stins de personalul muncitor de pe locul de munca, adica de pe prima interventie, daca aceasta este bine organizata si instruita. Incendiile de scurgeri de produse in cantitati reduse se lichideaza cu stingatoare cu spuma chimica si jeturi de abur din instalatiile fixe. In actiunea de stingere a incendiului comandantul interventiei trebuie sa aiba in vedere si realizarea racirii coloanelor si a aparatajului din apropierea focarului cu tunuri sau tevi cu jeturi puternice de apa. In conditiile unui incendiu dezvoltat, cand procesul de ardere are loc pe intreaga coloana, actiunea de stingere se reduce la refularea unor jeturi puternice de apa sau spuma asupra coloanei respective precum si la racirea cu apa pulverizata la instalatiile invecinate. De asemenea, se umple coloana cu abur si se decupleaza din schema tehnologica a instalatiei. Aceste operatii trebuie executate de personal calificat sub directa indrumare si supraveghere a conducerii tehnice a obiectivului sau a instalatiei respective. Pentru reusita actiunii de stingere, tevile se dispun astfel incat lichidarea incendiului sa se realizeze simultan pe intreaga circumferinta a coloanei, actionandu-se in acest scop cu un numar variabil de tevi la partea superioara a coloanei, la cea inferioara si la mijloc, stabilite de comandantul interventiei, sau din timp. Tevile se vor actiona de pe sol, pasarelele de serviciu sau alte constructii, fara a fi periclitata securitatea servantilor. Daca incendiul a cuprins o grupa de coloane si s-a produs deformarea conductelor si a unor elemente de constructie ale coloanelor, urmate de imprastirea lichidului combustibil pe sol, el se lichdeaza cu jeturi de pulberi stingatoare, de apa sau de spuma. Daca se produc deversari mari de lichid, este necesar sa se amenajeze diguri, santuri sau bazine de captare prevazute cu inchideri hidraulice. La inceput se actioneaza intens pentru reducerea intensitatii de ardere, se cupleaza coloanele si

conductele avariate si se intensifica refularea aburului la partea de jos a coloanei, apoi se avanseaza cu tevile spre coloanele incendiate, atacul cu apa efectuandu-se de sus in jos. Pentru a stinge un incendiu de lichid combustibil revarsat in caz de vant se actioneaza in directia de bataie a acestuia, substanta stingatoare trebuie refulata din tevi pe intreaga suprafata. Daca nu este vant, directia de atac se alege de comandantul interventiei, astfel incat jeturile sa fie concentrate catre locul unde flacarile se desprind de lichid, realizandu-se rezerva de furtun necesara pentru manevrarea rapida a tevilor. In cazul inceputurilor de incendiu produse la gurile de vizitare si ventilele de control se va pune in functiune si instalatia cu abur. Incendiile din interiorul coloanelor in reparatie, unde de regula ard ramasitele de cocs, se pot lichida cu instalatii fixe de stingere cu abur. In acest caz, aburul se introduce in coloana, in principiu timp de cel putin 6 ore, dupa care se incepe racirea partii interioare a coloanei cu apa sau aer. Pe timpul reparatiilor si reviziilor la coloanele de rectificare este posibil sa se produca si explozii de amestecuri de vapori cu aer, fenomen care poate avea loc in momentul deschiderii coloanei. In conditiile dezvoltarii si modernizarii industriei chimice si petrochimice, se construiesc coloane de inaltimi din ce in ce mai mari si cu o zestre de lichide combustibile destul de ridicata, interventia pentru stingerea incendiilor la coloanele ce depasesc 40 m devine dificila. Pentru reusita actiunii de stingere se impune folosirea tunurilor fixe sau de la masinile de incendiu, cu batai si debite mari, precum si interventia de pe scarile automecanice de inaltime ce depasesc 45 m. In actiunea de stingere se conteaza foarte mult pe instalatiile fixe din dotare. 2.3. Stingerea incendiilor la condensatoare si racitoare Condensatoarele si racitoarele se utilizeaza pentru separarea dintr-un mediu de vapori a unui lichid, care urmeaza sa fie apoi racit. Cel mai mare pericol de incendiu il reprezinta condensatoarele care folosesc lichide de condensare inflamabile insolubile in apa, ca de exemplu benzina, ligroina, benzen, toluen etc. Datorita faptului ca nu intotdeauna se pot pot realiza legaturi etanse la conducte, este posibil, ca in timp, pe suprafata racita cu apa sa se adune un strat de lichid combustibil uneori in grosime de 2 - 3 cm. Pe aceasta suprafata, incendiul poate sa izbucneasca datorita autoinflamarii cocsului sau din diferite alte cauze. In acest caz, actiunea flacarilor si temperaturii asupra conductelor metalice, vanelor, constructiilor metalice invecinate ar putea produce deteriorarea acestora si chiar propagarea incendiilor in instalatiile tehnologice. Daca nu se intervine la timp, un astfel de incendiu ar putea cuprinde suprafete mari, pentru a carui lichidare trebuie sa se actioneze cu jeturi pulberizate de apa sau spuma in locurile unde s-a adunat o cantitate mai mare de lichide combustibile. Jeturile de apa se vor indrepta mai intai spre racitoarele de jos (cand sunt amplasate in doua etape), apoi catre condensatoarele existente mai sus. Actiunea va fi desfasurata astfel incat flacarile sa fie indreptate intr-o singura directie si pe masura ce procesul de ardere este intrerupt, acestea sa fie impinse in directia curentilor de aer (vantului), avand in vedere necesitatea cuprinderii din doua parti a condesatoarelor si racitoarelor de tip cufundat. La racitoarele umezite incendiile se produc la incetarea furnizarii apei pentru racirea serpentinei. La condensatoarele si racitoarele de acest tip ard produsele gazoase care ies in exterior, precum si condensul, incendiul cuprinzand intreaga instalatie de condensatoare si racitoare. Stingerea unui astfel de incendiu se realizeaza in ordinea: se va opri mai intai intreaga aparatura (intreruperea alimentarii cu materii prime, reducerea temperaturii etc.); se trece la interventia cu apa pulverizata, toate tevile fiind manevrate de jos in sus; daca incendiul cuprinde un grup de condensatoare, se actioneaza cu tevi din doua parti. In cazul in care incendiul a cuprins condensatorul si lichidul care se scurge la canal se va actiona la inceput pentru stingerea incendiului din sistemul de canalizare, dupa care se va interveni la condensatoare. De regula, tevile vor fi manevrate in directia opusa curentului apei din sistemul de canalizare. Incendiile izbucnite la condensatoarele prin amestec, ca urmare a opririi alimentarii cu apa pentru racirea produsului petrolier, se sting cu jeturi de apa refulate din cel putin doua tevi cu debite si presiuni mari. La asemenea incendii, dat fiind posibilitatea inflamarii unui amestec de vapori si aer si a procedurii unor explozii, se pot provoca accidente mortale; astfel de incendii se propaga la aparatele de condensare si racire de tipul coloanelor, la coloanele de rectificare etc. 2.4. Stingerea incendiilor la statiile de pompare Incendiile la statiile de pompare sunt precedate, de regula, de un deranjament in functionarea conductelor sau pompelor, urmat de scurgerea lichidelor combustibile vehiculate. In raport cu concentratia vaporilor de lichide combustibile din casa pompelor sau din zona acestora, cand sunt amplasate in aer liber, se poate produce aprinderea sau explozia lor urmata de incendiu. Exploziile sunt insotite de cele mai multe ori de distrugerea geamurilor si partiala a elementelor de constructie si conductelor. Lichidul se revarsa in cantitati mari peste pragul usilor din casa pompelor si se imprastie pe terenul din jur. In interior temperatura incendiului poate sa ajunga dupa 20 25 min de la izbucnirea lui, la 900 1000C. Dupa 40 min incep sa se distruga elementele de constructie incombustibile. In caz de incendiu la o statie de pompare, se actioneaza imediat prin oprirea pompelor si inchiderea vanelor de pe conducte de transport a produselor petroliere. De asemenea, se deconecteaza circuitele electrice de forta, care alimenteaza agregatele de pompare.

Marea majoritate a statiilor de pompare fiind dotate cu instalatii de stingere cu abur sau cu spuma cu coeficient mare de infoiere, acestea se pun imediat in functiune de la ventilele montate, de regula, in exteriorul cladirii. Daca instalatia nu functioneaza sau nu da randamentul necesar se trece imediat la stingerea incendiului cu spuma sau cu apa. Spuma folosita trebuie sa aiba intensitatea de refulare corespunzatoare produsului care arde. Este indicat sa se acopere cu spuma, cu caracter preventiv, pompele, vanele si conductele din zona incendiului, precum si cuva de retentie, in felul acesta inlaturandu-se posibilitatea inflamarii amestecurilor de vapori-aer, precum si a propagarii incendiului. Concomitent cu refularea spumei asupra zonei incendiate se va actiona si la racirea constructiilor si elementelor de constructii din apropiere. La astfel de incendii trebuie asigurata de la inceput rezerva de spumant si de spumogen. 2.5. Stingerea incendiilor la rezervoarele de gaze lichefiate si de recipienti sub presiune Concentrarea unor cantitati insemnate de gaze lichefiate in depozite de rezervoare este legata de posibilitatea izbucnirii unor explozii si incendii, in cazul in care prescriptiile de securitate nu sunt indeplinite. Din cazurile de incendii cunoscute in ultimii ani, reiese ca gazele lichefiate patrund in atmosfera prin neetanseitate sau in urma unor avarii la rezervoare, instalatii si butelii. Daca produsul se aprinde imediat la iesirea lui in atmosfera, de exemplu din cauza descarcarilor electrostatice, temperaturile inalte sau a caldurii de frecare, are loc o ardere cu flacara, mai mica sau mai mare in functie de presiunea interna si de marimea sectiunii transversale a orificiului de iesire. In cazul unor degajari bruste, cantitatea si compozitia produselor degajate, uneori nu se cunosc, ele formeaza un nor, iar in situatii exceptionale sunt chiar imperceptibile optic, la aceasta situatie contribuind si starea meteorologica. In cercurile de specialisti exista nedumeriri cu privire la mijloacele care trebuie folosite pentru preintampinarea eficace a unei situatii periculoase. Cunoasterea la timp a unei degajari este decisiva pentru combaterea cu sucees a unui incendiu. La incendiile de rezervoare cu gaze petroliere lichefiate este posibil ca rezervorul cuprins de incendiu sa explodeze in momentul in care se ajunge la supraincalzire, respectiv, cand el nu poate rezista la presiunea formata, datorita maririi volumului gazelor din interior in urma actiunii caldurii, fapt care trebuie cunoscut. Pentru a impiedica acest fenomen, racirea cu apa trebuie sa fie foarte intensa, chiar de la inceputul stingerii. In special este important sa se raceasca acea parte a invelisului rezervorului, care corespunde spatiului de vapori. In masura in care incendiul ameninta obiectivele amenintate urmeaza a le proteja cu jeturi de apa pulverizata, respectiv prin crearea perdelelor de apa. De obicei, nu se va actiona la stingerea incendiului la locul scaparii gazelor petroliere lichefiate, pana nu se va opri scurgerea acestora. Daca incendiul ar putea fi stins inainte de lichidarea scurgerii gazelor lichefiate, acestea s-ar putea imprastia si reaprinde, provocand un incendiu mare sau o explozie. In afara instalatiilor fixe de racire cu apa, protectia rezervoarelor cu gaze lichefiate se poate asigura cu instalatii de pulberi stingatoare sau cu ceata de apa. Sistemul de protectie contra incendiilor se bazeaza pe ipoteza ca cel mai probabil incendiu va produce spargerea rezervorului. Pe plan mondial se practica 4 feluri de instalatii care compun sistemul de stingere: 1) Instalatia exterioara cu duze pentru pulberi stingatoare, care poate fi automata sau actionata electromanual de la tabloul de comanda si la nevoie chiar manual. Ca agent de vehiculare se foloseste azotul. Instalatia de stingere cu pulbere poate folosi in locul duzelor un tun pentru pulbere telecomandat. Tunul poate fi actionat si manual. Un astfel de tun este montat pentru un rezervor suprateran de 35000 m3 gaz lichefiat (17 mil. mN3 gaze) din Stuttgart din Germania. Debitul de pulbere al acestui tun este de 40 kg/s, iar bataia de 25 m. 2) Instalatia interioara cu duze pentru pulberi stingatoare. Duzele sunt montate in peretele rezervorului si refuleaza pulberea stingatoare deasupra nivelului lichidului. Instalatia poate fi actionata manual de la camera de comanda. 3) Instalatie interioara cu duze pentru pulberi stingatoare, care trebuie sa cuprinda 3 4 tevi pe care se monteaza duza pentru pulbere stingatoare, ea avand ca scop atingerea flacarilor ce nu au fost lichidate complet de catre instalatiile de stingere cu pulberi stingatoare. 4) Instalatia pentru ceata de apa, care consta dintr-un dispozitiv pentru producerea cetii de apa sub forma de perdea, care declanseaza prin intermediul unor detectoare termovelometrice. In lipsa instalatiilor mentionate mai inainte si in situatii speciale se pot folosi cu multa eficienta mijloacele mobile. Cel mai bun agent de stingere a incendiilor de gaze lichefiate il constituie pulberile stingatoare. Se poate utiliza si bioxidul de carbon. Gazul lichefiat se poate scurge in faza de vapori, faza lichida sau combinatia din lichid si vapori. Daca gazul scurs nu s-a aprins, trebuie inchise toate ventilele. Prin folosirea jeturilor de apa, gazul lichefiat poate fi imprastiat. Jetul de apa se indreapta cu atentie spre gazul scurs dirijandu-l catre un loc sigur. In cazul aprinderii gazului, faza sub care se scurge se determina dupa flacara. Gazul in faza de vapori arde cu flacara galben deschisa si este insotit de un zgomot suierator. In faza lichida, gazul arde cu o flacara portocalie intensa cu degajare de negru de fum. Daca are loc arderea fazei combinate vapori-lichid, aceasta se produce cu o intensitate variabila a inaltimii flacarilor. La arderea unui gaz lichefiat imprastiat, inaltimea flacarilor este de 2,0 2,5 ori mai maredecat latimea medie a suprafetei de ardere. Inainte de a se incepe stingerea incendiului este necesar sa se aprecieze dimensiunile zonei de gaze, sa se stabileasca directia cea mai probabila de propagare a norului de gaz, dupa care se va trece la localizarea focarului si crearea conditiilor de ardere fara pericol.

Incendiul de gaze lichefiate poate fi considerat localizat daca se limiteaza suprafata de revarsare si s-a oprit scurgerea produsului in sectorul avariat, precum si daca s-a inlaturat pericolul dezvoltarii incendiului si s-a asigurat controlul asupra arderii in zona respectiva. Pentru localizare se pot folosi jeturi de apa pulverizata care trebuie sa acopere intreaga suprafata a incendiului. Eficienta jeturilor de apa pulverizata este influentata in mare masura de vant. De aceea se va actiona in directia in care bate vantul. Protectia impotriva radiatiilor calorice, a elementelor de constructie, instalatiilor si utilajelor se poate realiza cu jeturi de apa pulverizate sau compacte, precum si cu spuma mecanica cu coeficient mediu sau redus de infoiere. In acest caz intensitatea de refulare trebuie sa fie: cu jeturi compacte 0,50 l/m s; cu jeturi pulverizate 0,20 0,30 l/m s; cu spuma cu coeficient mediu si redus de infoiere 0,20 l/m s. Actiunea de stingere a incendiilor poate sa inceapa numai daca sunt indeplinite urmatoarele doua conditii principale: luarea masurilor de siguranta, care sa excluda formarea unor concentratii explozive de vapori cu aer; inlaturarea operativa a unei situatii critice in care continuarea arderii poate sa duca la dezvoltarea incendiului sau la o catastrofa. In actiunea de stingere a incendiilor se pot intalni doua situatii distincte: arderea gazului iesit din rezervor sub forma de torta; arderea gazului revarsat pe suprafata solului. In primul caz se va actiona cu pulberi stingatoare, jeturile fiind indreptate la baza flacarii, nefiind necesar ca norul de pulbere sa cuprinda intregul jet care se scurge. Totusi, pentru ca stingerea sa fie asigurata trebuie ca sectiunea jetului de pulbere sa depaseasca sectiunea partii medii a jetului de gaze. Pentru aceasta se impune sa se realizeze un anumit debit in bataia eficace a jetului de pulbere, in functie de mijlocul folosit pentru refulare. Astfel, pentru o teava manuala debitul necesar trebuie realizat pana la 4 5 m, iar la o teava manevrata mecanic (tun), pana la 14 16 cm. Pentru intreruperea procesului de ardere a jetului de gaze inclinate este necesar sa se actioneze din partea opusa directiei de scurgere a gazului, la amplasarea masinii de incendiu, tinandu-se seama de directia si viteza vantului. In cazul folosirii simultan a doua tevi manuale sau tunuri, unghiul optim intre jeturile de pulbere trebuie sa fie de 50 60C. Daca incendiul a ajuns la un ventil, de la care se poate oprit gazul, trebuie sa se analizeze cu responsabilitate ajungerea la el. Pompierii vor fi echipati cu echipe de protectie, care vor fi racite cu jeturi de apa. In cazul in care nu se poate opri gazul, se vor lua masuri de racire permanenta si intensa a rezervorului si conductelor pentru ca acestea sa nu cedeze din cauza supraincalzirii. Cand nu exista suficienta apa de racire in rezervor incepe sa creasca presiunea. Acest lucru este indicat de intensitatea mai mare a flacarilor si de zgomotul puternic produs de supapa de siguranta. La aceste semnale persoanele trebuie sa se retraga la o distanta sigura. Pentru reducerea presiunii gazelor din rezervoare se iau masuri de evacuare a lor in conducte care duc la facle. Actiunea caldurii la suprafata rezervorului nu va fi aceeasi in toate partile, mai cu seama la rezervoarele sferice mari sau la cele cilindrice lungi. Acest fapt, ca si racirea cu ajutorul instalatiilor fixe sunt elemente de care trebuie sa se tina seama la stabilirea cantitatilor de caldura care urmeaza sa fie evacuate. Pentru rezervoare fara instalatii fixe se va lua drept volum de purjare intreaga cantitate de lichid evaporata la un transfer de caldura de 55000 kcal/m h, pentru intreaga suprafata a rezervorului. La rezerovoarele cu dispozitiv de stropire se va lua o suprafata redusa in functie de marimea rezervorului. Chiar si la supradimensionarea supapelor de siguranta s-a ajuns la spargerea rezervoarelor dupa catva timp de la intreruperea stropirii cu apa. Deci rezervorul se sparge daca una din partile lui este supraincalzita sau daca rezistenta mecanica este redusa din diferite considerente. Asemenea pericol apare numai atunci cand apa nu este suficienta pentru racirea suprafetelor metalice direct expuse flacarii sau unei radiatii termice puternice. La stingerea incendiului de gaz lichefiat revarsat pe suprafata solului, actiunea de refulare a pulberii trebuie inceputa de la cel putin 4 5 m, in cazul folosirii tevilor manuale si de la 14 15 m pentru tevile actionate mecanic, jeturile fiind indreptate sub un unghi de 15 20. Timpul de stingere a gazului lichefiat revarsat pe suprafata maxima, in conditiile mentionate mai inainte trebuie sa depaseasca 3 7 s la folosirea tevilor manuale si de 10 -15 s, in cazul intrebuintarii tevilor manevrate mecanic. Pentru protectia impotriva radiatiilor termice de mare intensitate se va avea in vedere capacitatea de ecranare a norului de praf sau se va actiona cu jeturi de apa pulverizata asupra rezervoarelor in ideea reducerii intensitatii fluxului termic. Asigurarea ecranului termic cu jetul de pulbere se va face prin punerea acestuia in functiune inainte de inceperea stingerii. Pentru stingerea incendiilor la recipientele si buteliile de gaze lichefiate sub presiune, actiunile intreprinse se vor desfasura cu multa pricepere si prudenta, tinand seama de posibilitatea producerii de explozii de mare intensitate si in serie, urmate de ruperea in bucati a recipientelor si buteliilor, aruncarea lor la mari distante, distrugerea elementelor de constructii, vicierea atmosferei cu gaze si vapori toxici, formarea unor concentratii explozive, care pun in pericol viata oamenilor. Trebuie stabilite durata actiunii radiatiei de caldura asupra buteliilor (recipientelor) din zona incendiului, masurile de salvare a persoanelor accidentate din cauza exploziilor, precum si posibilitatile de declansare a unor noi explozii si de infectare a mediului inconjurator. Recipientele goale sau umplute pe jumatate cu produse explodeaza mai repede si cu o forma mare, uneori fiind proiectate in exterior prin goluri si pereti ca niste rachete in afara cladirii, creand un pericol direct pentru oameni. De la inceput este necesar sa se actioneze la racirea intensa a recipientelor incendiate, cu apa refulata din tunuri sau prin tevi cu ajutaje mari, pentru prevenirea exploziei si reducerea dimensiunilor tortelor de gaze. Concomitent se actioneaza la racirea cu jeturi de apa a recipientelor si conductelor tehnologice expuse radiatiei de caldura. La stingerea incendiilor sub forma de torta se folosesc jeturi puternice de apa, iar pentru intreruperea arderii gazelor lichefiate scurse pe sol se actioneaza cu jeturi de apa pulverizata sub presiune, pulberi sau gaze inerte.

La depozitele de butelii amplasate in spatii inchise se va actiona cu jeturi concomitente puternice de apa, precum si prin umplerea volumelor incaperilor supuse radiatiei de caldura cu spuma usoara pentru evitarea exploziilor. Intr-un asemenea caz se va trece imediat la organizarea evacuarii buteliilor (recipientelor) din zona incendiata, dupa racirea lor completa si cand nu prezinta pericol de explozie. 3. Stingerea incendiilor de materiale plastice si cauciuc Utilizarea pe scara tot mai larga a materialelor plastice in industrie, constructii si alte ramuri de activitate genereaza o serie de probleme legate de prevenirea si stingerea incendiilor, aceasta datorita combustibilitatii a o buna parte dintre acestea, a unor proprietati ca topirea si picurarea la temperaturi relativ scazute, degajarea de gaze toxice in urma arderii etc. Din punct de vedere al comportarii la foc se distinge urmatoarele tipuri de materiale plastice: materiale cu ardere rapida si stingere dificila (materiale poliacrilice); materiale cu ardere lenta care se autointretin (acetatul de celuloza plastifiat cu peste 50% plastifianti normali, polietilena si polipropilena, polistiren, poliuretan); materiale cu ardere foarte lenta care se autointretin (acetat de celuloza si PVC plastifiat cu mai putin de 50% plastifianti normali, polietilena ignifugata, rasini epoxidice, rasini fenolice); materiate autostingatoare (acetat de celuloza si PVC plastifiat cu intarzietori de flacara, poliamide, poliesterul clorat, rasina de melamina); materiale necombustibile, care se carbonizeaza fara flacara (policarbonati, rasini fenolice cu adaosuri minerale). Materialul plastic combustibil continua sa arda mai rapid sau mai incet dupa indepartarea flacarii de aprindere, in timp ce un material plastic autostingator nu arde decat in interiorul unei flacari, stingandu-se dupa indepartarea ei. Materialele plastice supuse timp indelungat la temperaturi cuprinse intre 100 si 150C se descompun termic. In raport de compozitia lor, materialele plastice pe timpul arderii, respectiv a incendiului se comporta diferit. In timp ce unele dintre ele ard cu flacara luminoasa, in cele mai dese cazuri de culoare galbuie si cu degajari de fum intens si gaze iritante (ca de exemplu PVC, polietilena, poliamide, polistiren, poliuretani, celuloid etc.), altele ard cu flacari mici si cu degajari slabe de fum (rasini fenolice, plexiglas etc.). Viteza de ardere depinde foarte mult de energia proprie de ardere a materialului plastic respectiv. Cu cat aceasta este mai mare, cu atat materialul plastic arde mai repede. Unele incendii s-au propagat extrem de rapid datorita intensei calduri care se degaja pe timpul arderii materialelor plastice. La arderea unor materiale plastice se degaja vapori de disociere care se aprind incepand de la 240C. Un asemenea caz este extrem de periculos, deoarece se pot forma rabufniri de flacari si chiar usoare explozii. In tabelul 15 este aratat modul de comportare al materialelor plastice la incendiu. Tabelul 15 Comportarea materialelor plastice la incendiu Materialul 1 Polietilena Polistiren (masiv) Poliamida Poliester (fibre de sticla) Poliester (armat cu polistiren) Fluoretilena Combustibilitate 2 Combustibil Combustibil Combustibil Combustibil Combustibil Combustibil Forme funingine 3 + ++ ++ + -Verzuie, scanteitoare Idem Normala Normala Normala de Flacara 4 Centrul albastru Normala Normala Normala Normala flacarii Toxicitatea gazelor de ardere 5 Foarte toxic (perfluoretilena) Pericol de arsuri (acid clorhidric) la concentratii mari Idem Pericol de arsuri Actiune iritanta 6 Prin acid fluorhidric (de la 180C) Prin acid clorhidric la concentratii scazute Idem Puternica prin amoniac si amine Prin fenol la concentratii scazute Prin acidul acetic Prin aldehida acetica

PVC dur PVC moale Polistiren (spuma) Aminoplastic Fenoplaste Acetat de polivinil Alcool polivinilic

Autostingatoar Combustibil Autostingator Necombustibil Necombustibil Combustibil Combustibil

+ + ++ -

Polimetacrilat Acetat de celuloza Nitrat de celuloza Cauciuc sintetic Poliuretan Rasina siliconica Alopren

Combustibil Combustibil Combustibil (exploziv) Combustibil Combustibil Autostingator Autostingator

+ + ++ ++ ++ ++

Scanteitoare Galben Arde cu zgomot Normal Albastruie Normal Verde scanteietoare

Pericol de otravire acuta Pericol de otravire acuta Otravire posibila cu izocianati Pericol de arsuri (acid clorhidric)

Prin monomerii esterului chiar la concentratie scazuta Gazele rezultate actioneaza in timp Gazele gretoase produc senzatie de voma Prin clorhidric concentratii scazute acid in

Aschiile si praful de materiale plastice sunt deosebit de periculoase, chiar si acelea care sunt sub forma de placi sau de piese profilate rezista bine la foc. In cazul acesta trebuie sa ne asteptam la posibilitatea unei explozii de praf, care se incarca electrostatic foarte rapid. La incendiile de proportii normale pot apare temperaturi de 700 1200C. Dintre particularitatile incendiilor de materiale plastice se citeaza: 1) Topirea, proprietate care apare sub efectul caldurii. In afara de faptul ca prin topire se favorizeaza arderea, exista pericolul ranirii datorita picaturilor fierbinti sau aprinse care cad pe suprafata corpului. Tendinta de a forma picaturi o au mai ales polietilena, clorura de polivinil si poliamidele. Aceste materiale au un punc de topire bine definit, la care incepe curgerea topiturii. 2) Toxicitatea produselor de ardere, rezultate in urma arderii materialelor plastice, constituie o particularitate de care trebuie sa se tina seama. Dintre cele mai toxice produse se citeaza acizii anorganici in concentratie mai ridicata, care produc arsuri cailor respiratorii. Efecte toxice puternice produc nitrilii care iau nastere la descompunerea si arderea nitrilului de poliacril. In cazul incendiilor mocnite, un aport redus de oxigen poate favoriza formarea acidului cianhidric, iar la arderea nitrocelulozei se dezvolta cantitati mari de oxizi de azot (cu efect ilariant). Unele materiale plastice produc, in urma arderii, substante cu efect iritant (de exeplu amoniac, amine, acid acrilic, aldehide, acizi organici etc.). O pozitie intermediara ocupa fenolul, care prezinta atat efecte toxice, car si efecte iritante (in cazul incendiilor de fenol, rasini epoxidice si cauciuc natural). Concentratiile maxime ale catorva substante toxice care pot aparea in cazul arderii materialelor plastice, concentratii la care se poate lucra aproape timp de 8 h, fara periclitarea sanatatii sunt aratate in tabelul 16.

Tabelul 16 Concentratiile maxime ale catorva substante toxice Denumirea substantei Acid cianhidric Aldehida formica Anilina Caprolactama Oxizi de azot (NO2) Acid clorhidric Fenol Acid acetic Concentratia [mg/m3] 5 5 10 10 10 20 20 20 Denumirea substantei Nitril acrilic Etilamina Oxid de carbon Amoniac Aldehida acetica Metacrilat de metil Stiren Bioxid de carbon Concentratia [mg/m3] 20 20 55 50 100 200 200 200

Principala cauza a toxicitatii gazelor produse la arderea materialelor plastice o constituie continutul ridicat de oxid de carbon: la un volum de numai 0,06% devine toxic; la o concentratie de 0,09% apar dureri de cap si greturi; la 0,15% pericolul devine mortal; la 1% moartea se produce intr-un timp relativ scurt. Dintre materialele plastice utilizate pe scara larga, urmatoarele se remarca prin degajarea unor gaze toxice in cantitati periculoase: poliuretanul; clorura de polivinil; politetraflorura de etilena; celuloidul.

La arderea poliuretanului, in lipsa de aer se dezvolta acid cianhidric, in cantitate care prezinta un pericol mai mare decat oxidul de carbon. In cazul arderii materialului moltopren, mult utilizat la tapisarea mobilei, la decoruri teatrale etc. se dezvolta oxid de carbon si izocianati. Celuloidul trebuie considerat, din cauza combustibilitatii lui si a posibilitatii de descompunere ca cel mai periculos material plastic. Este suficienta descompunerea a 400 g celuloid intr-o camera inchisa de 100 m3, pentru a se obtine o concentratie de gaze toxice sufocante cu efect mortal rapid. Stabilirea gradului de toxicitate este absolut necesara pe timpul actiunii de stingere, deoarce numai astfel se pot lua masurile necesare. Folosirea mastilor de gaze in general nu este indicata, doarece pe timpul incendiilor de materiale plastice floculatia de funingine infunda in scurt timp filtrul. Se pot folosi aparate izolante. 3) Degajarea de fum su funingine constituie o alta particularitate a incendiilor de materiale plastice; se formeaza cantitati apreciabile de fum dens si opac, precum si funingine, chiar daca arderea are loc in spatii deschise cu circulatie suficienta de abur. 4) Una din proprietatile negative ale materialelor plastice o constituie si pierderea rezistentei mecanice, sub actiunea caldurii, incepand chiar de la 80C. Din aceasta cauza pe timpul incendiului se produc o serie de dificultati care ingreuiaza actiunea de stingere (propagarea rapida a arderii, tendinta de picurare si de prabusire etc.). Incendiile de materiale plastice se pot imparti in: incendii pe timpul desfasurarii proceselor de fabricatie a materialelor plastice; incendii de materiale plastice utilizate in diferite domenii (constructii, articole de uz casnic etc.); incendii de celuloid; incendii de cabluri si conducte izolante cu asemenea materiale. La recunoastere, in afara prescriptiilor regulamentare de ordin general trebuie sa se stabileasca urmatoarele: 1) Pericolul de explozie al aparaturii (reactoare, coloane distilare, recipiente etc.). 2) Locul unde s-a declansat incendiul si sub forma se gaseste materialul care arde. 3) Posibilitatea revarsarii lichidelor, scurgeri vaporilor si gazelor, precum si posibilitatea evacuarii continutului din rezervoarele si recipientele periclitate. 4) Existenta si posibilitatea folosirii imediate a mijloacelor de stingere existente in sectia respectiva (daca instalatii fixe nu s-au declansat automat), ca stingatoare manuale in scopul localizarii sau lichidarii incendiului. 5) Posibilitatea preintampinarii revarsarii lichidelor, solutiilor sau topiturilor de materiale plastice, din aparaturi si conducte deteriorate sau defecte. 6) Posibilitatea de oprire a alimentarii instalatiei cu materii prime si de evacuare a produselor periclitate sau cu tendinte de revarsare sau in cel mai rau caz de localizare cu diferite ventile, vane etc. 7) Necesitatea racirii diferitelor rezervoare, recipiente, conducte, coloane etc. si chiar a elementelor de constructii care sunt supuse actiunii flacarii sau temperaturilor ridicate. 8) Posibilitatile de intindere a incendiului prin elemente de constructie, conducte si alte instalatii. 9) Posibilitatea de picurare a diferitelor materiale plastice existente in stare topita. 10) Substantele stingatoare cu cea mai mare eficienta, in raport de natura materialului care arde. Avand in vedere particularitatile incendiilor de materiale plastice expuse mai inainte se impune ca la interventiile pentru stingerea a incendiilor sa se ia anumite masuri de precautie. In general se va actiona cu mijloace si se vor folosi metode de stingere proprii incendiilor de substante organice. In aceste cazuri eficienta cea mai mare se obtine actionand cu apa pulverizata asupra focarului incendiului. Orice tip de material plastic care arde poate fi stins cu apa. Atunci cand alaturi de materialul plastic ard si alte substante care nu pot fi stinse cu apa (grasimi, uleiuri etc.) se va utiliza spuma mecanica sau chimica si pulberile stingatoare. Actiunea de stingere cu pulberi stingatoare este destul de eficienta, mai ales la materialele plastice care ard incet, fara flacara prea mare, chiar si in stare de incandescenta sau carbonizata. Incendiile mai mici pot fi stinse si cu bioxid de carbon, hidrocarburi halogenate sau cu stingatoare manuale. Acestea se utilizeaza mai ales la inceputuri de incendii si la incendii care nu pot fi stinse cu apa sau spuma (instalatii electrice, agregate de valoare etc.). Cele mai bune rezultate la stingerea incendiilor de celuloid se obtin prin folosirea apei pulverizate, ale carei picaturi sa aiba diametrul de la 0,3 la 1 mm. De cele mai multe ori insa, in special la folosirea apei sub forma de jeturi puternice, se obtine numai o actiune de lichidare a flacarilor, celuloidul continuand sa se descompuna pana la completa lui disparitie. Calculele teoretice, confirmate in mare masura si de practica stabilesc pentru stingerea incendiilor de celuloid un debit de aproximativ 1100 l/min (calculul s-a facut pentru stingerea a 1000 kg celuloid). Bucatile mici de celuloid se sting prin acoperirea lor cu spuma si mase pulverulente. In spatiile inchise unde arde celuloid nu se patrunde inainte de asigurarea unei ventilatii puternice, aceasta datorita pericolului de explozie creat de gazele rezultate din descompunerea si arderea celuloidului. La incendiile de celuloid se vor organiza posturi de supraveghere dotate cu mijloace de stingere pentru lichidarea arderii celuloidului transportat de curentii de aer. Deoarece fumul produs de arderea unor cantitati mari de materiale plastice contine o proportie insemnata de particule solide care pot imbacsi filtrele mastilor, pentru protectia respiratiei se impune utilizarea aparatelor izolante. In anumite situatii, echipa dotata cu aparate izolante trebuie sa patrunda in interior pe o anumita adancimce destul de mare. In acest caz trebuie sa se asigure urmatoarele conditii: echipa trebuie sa dispuna de mijloacele necesare (corzi de salvare, cod de semnale etc.) pentru a se putea retrage in caz de pericol, cat mai repede; comandantul interventiei sa fie informat in permanenta asupra situatiei echipei pe tot timpul interventiei in mediul periculos; comandantul interventiei sa poata afla despre situatia echipei chiar daca aceasta nu mai da nici un semnal; sa existe posibilitatea gasirii rapide a

membrilor echipei in cazul in care acestia si-au pierdut cunostinta; sa dispuna de o a doua echipa pe care s-o trimita in caz de nevoie in ajutorul primei echipe. In cazul in care pompierii actioneaza in imediata apropiere a focarului de incendiu trebuie avut in vedere pericolul prezentat de topirea materialului plastic. Dupa stingerea incendiilor aerisirea incaperilor este obligatorie, iar in cazurile in care dezvoltarea incendiului si masurile tactice o permit, aerisirea se va face chiar in cursul operatiilor de stingere. La fabricile producatoare de obiecte de cauciuc se va asigura stingerea incendiului cu spuma, pulberi stingatoare, gaze inerte si apa pulverizata. La cauciuc brut se vor utiliza jeturi compacte de apa refulata prin tunuri si tevi cu ajutaje mari, iar dupa reducerea intensitatii de ardere se va actiona cu apa pulverizata si spuma. Deschiderile instalatiilor si elementelor de constructie se vor raci cu apa. La nevoie se vor lua masuri de evacuare a cauciucului (produselor) din compartimentul incendiart si din cele vecine, folosind personalul si mijloacele din obiectiv (autoincarcatoare, transportoare, electrocare). 4. Stingerea incendiilor la fabricile de lacuri, vopsele si coloranti Incendiile de astfel de produse se caracterizeaza prin posibilitatea producerii unor explozii destul de puternice in spatii intinse punand in pericol viata oamenilor prezenti aici, deoarece in unele sectii de productie se folosesc substante inflamabile ca lacuri, diluanti, solventi, uleiuri, care pot forma cu aerul amestecuri explozive. ATENTIE. Marea majoritate a pigmentilor folositi in industria lacurilor, vopselelor si colorantilor, in suspensie in aer se formeaza amestecuri explozive. Colorantii organici sub forma de pulbere sunt substante combustibile care prezinta, in general, pericol de incendiu si explozie. De asemenea, incendiile de lacuri si vopsele combustibile, in anumite situatii favorizeaza propagarea rapida a incendiului pe mari suprafete si crearea de noi focare, care pot cuprinde depozite de produse finite, laboratoare, posturi de transformatoare, statii de incarcare a acumulatoarelor, sectii cu pericol deosebit de incendiu cum ar fi sectia de nitro, magazii de nitroceluloza etc. Incendiul devine foarte periculos in cazul in care cuprinde butoaie cu diluanti sau vopsele inflamabile depozitate in stive. Datorita incalzirii excesive a butoaielor acestea explodeaza, de cele mai multe ori in serie, devenind uneori adevarate proiectile, facand foarte dificila actiunea de interventie pentru lichidarea incendiului. Pentru reusita stingerii unui incendiu de lacuri si vopsele se impun urmatoarele: cunoasterea temeinica si prealabila a obiectivului; cunoasterea temeinica si prealabila a obiectivului; alarmarea operativa si deplasarea in timp util a fortelor; concentrarea de la inceput a unui insemnat numar de forte si mijloace; alegerea corespunzatoare a substantelor de stingere in functie de caracteristicile produselor care ard; punerea unui accent deosebit pe limitarea propagarii incendiului si lichidarea focarelor mici raspandite pe teritoriul intreprinderii; prevenirea exploziilor de recipienti si butoaie prin actiuni intense de racire, cu precadere la sectia nitro si depozitul de nitroceluloza; depistarea cu sprijinul cadrelor tehnice din ntreprindere si prin cunoasteri continue, a celot mai periculoase puncte; crearea rezervelor de apa si spumanti. In actiunea de stingere se va asigura de la inceput ermtetizarea spatiului incendiat si punerea in functiune a instalatiilor de inundare cu aburi sau gaze inerte. Se vor realiza dispozitive circulare pentru atacul incendiului, racirea continua a instalatiilor si constructiilor cu jeturi de apa compacte si pulverizate. Incendiile de lacuri se vor stinge cu apa pulverizata, spuma sau pulberi stingatoare. Butoaiele din vecinatatea incendiului se vor raci cu jeturi de apa pentru a preveni aruncarea capacelor si raspandirea continutului. Pentru protectia personalului de interventie se vor folosi aparate izolante. Incendiile de pigmenti izbucnite pe o suprafata descoperita se sting cu apa pulverizata sau spuma cu coeficient mare de infoiere. Pentru lichidarea incendiilor de coloranti se actioneaza cu apa pulverizata, spuma chimica sau spuma mecanica. La stingerea incendiilor de lichide combustibile se aplica aceleasi procedee ca la stingerea incendiilor de produse petroliere cu exceptia produselor polare, care se sting cu spuma speciala, pulberi stingatoareadecvate si gaze inerte. La stingerea incendiilor de anumiti alcooli se poate folosi si apa in cantitati care sa asigure diluarea acestora. Din experienta practica reiese ca la incendiile de alcool etilic atacul cu spuma poate fi declansat numai dupa ce se inlatura posibilitatile scurgerii alcoolului si a spumei prin locurile avariate ale rezervorului. La astfel de incendii este recomandabil sa se evacueze alcoolul etilic din rezervor cu sifoane speciale daca nu exista rezevor de avarie. Pentru reducerea intensitatii de ardere, in scopul salvarii rezervorului se recomanda folosirea apei pulverizate, refulata pe suprafata stratului superior de alcool. 5. Stingerea incendiilor de substante explozive si munitii Substantele explozive (explozivi) in caz de incendiu se comporta diferit. Unele ard in aer liber incet si linistit, altele foarte repede, iar unele eplodeaza la ridicarea temperaturii relativ neinsemnata, precum si ca urmare a socurilor mecanice usoare. Daca substantele explozive ard in aer liber, procesul de ardere are loc in mod obisnuit consumand oxigenul din aer. Pulberile explozive si unele substante pirotehnice ard consumand oxigenul din oxidantii care fac parte din compozitia lor. Pe timpul declansarii exploziei se degaja o mare cantitate de caldura si produse gazose care ajung la temperaturi ridicate. Dilatarea acestor produse in urma incalzirii duc la o crestere brusca a presiunii. De exemplu, la explozia provocata de piroxilina, presiunea poate sa ajunga la 35000 at, iar temperatura produselor de ardere la 2500 2600C.

In conditiile unui incendiu in aer liber substantele explozive in afara de nitroglicerina si altele, ard incet, degajand multe funingine. Cand arde o cantitate mai mare de substanta exploziva brizanta (aproximativ 50 kg), arderea se poate transforma in explozie. Trinitroglicerina constituie o exceptie intre substantele explozive brizante, deoarece este foarte sensibila la temperaturi ridicate si la socuri mecanice. Fulminatul de mercur, picratii de argint si de cupru, azotatii de plumb, de potasiu etc., fac parte din substantele explozive de initiere. Aceste substante sunt extrem de sensibile la socuri mecanice si la temperaturi mari si explodeaza chiar la lovituri slabe, incalziri, frecari etc. Exploziile in atelierele pirotehnice pot provoca distrugerea completa a cladirilor respective. Avariile si degradarile produse de explozie in spatiul inconjurator sunt provocate de: suflul exploziei, curentii puternici formati din masele de aer care se deplaseaza din spatiul inconjurator spre locul exploziei; efectul de compresiune si in special de destindere a aerului din cladirile vecine. Efectele exploziei se pot manifesta si asupra digurilor de pamant. Golurile practicate in digurile de protectie pentru trecerea canalelor de conducte tehnologice duc totodata la slabirea rezistentei, putand fi distruse de explozie in aceste portiuni. Suflul exploziei transmis in spatiile vecine prin golurile practicate in digurile de protectie are un puternic efect de distrugere. Astfel, canalele de conducte tehnologice constituie cai periculoase pentru transmiterea catre obiectivele vecine a efectelor exploziei. Aceste efecte sunt, cu atat mai mari, cu cat canalul este mai scurt si mai drept. Distanta dintre cladiri si diguri influenteaza intr-o masura apreciabila dirijarea suflului exploziv. Ca urmare a antrenarii de catre explozia a unor corpuri solide cu greutate destul de mare, provenite din distrugerea cladirilor si instalatiilor tehnologice se pot produce accidente umane sau avarii la constructiile situatie in spatiul inconjurator. Chiar si la cladirile protejate impotriva suflului si curentilor de deplasare spre locul exploziei cu diguri corespunzatoare se pot produce unele degradari, de importanta mai redusa, ca urmare a efectului de destindere a aerului din cladire imediat dupa explozie, fenomen ce determina smulgerea panourilor usoare ale usilor si ferestrelor. Comandantul interventiei trebuie sa prevada posbilitatea exploziilor in serie, scoaterea din actiune a oamenilor si distrugerea instalatiei tehnice, daramarea constructiilor, blocarea cailor de acces si drumurilor spre sursele de alimentare cu apa. De asemenea, trebuie sa se prevada posibilitatea intensificarii incendiului si a aparitiei unor noi focare din cauza exploziilor. La recunoastere va trebui sa se stabileasca: felul substantelor explozive, care se afla la locul incendiului, cantitatea, modul de dezvoltare, posibilitatea exploziilor, necesitatea si posibilitatea evacuarii substantelor explozive; pericolul pe careprezinta procesul tehnologic; existenta instalatiilor fixe de stingere a incendiilor si posibilitatea folosirii lor. Stabilirea acestor probleme se face cu sprijinul specialistilor din obiectiv. Avand in vedere ca explozia substantelor explozive se produce instantaneu, nu se impune o interventie pentru stingerea incendiilor. Substantele explozive care ard se pot stinge. Eficacitatea stingerii va fi cu atat mai mare cu cat vor folosite mai rapid mijloacele de stingere. Cea mai eficace substanta stingatoare este apa refulata sub forma de jeturi compacte si pulverizate. Refularea jeturilor de apa in incaperi in care exista subtante explozive foarte sensibile la socuri mecanice se va face cu multa precautie. Un jet puternic de apa poate provoca caderea sau zguduirea substantelor explozive, precum si alte fenomene care contribuie la declansarea unei explozii. In actiunea de stingere a incendiului de substanta exploziva in stare topita, jetul de apa se va indrepta spre suprafata ei pentru a rupe flacara. Substantele explozive topite se sting cu apa pulverizata in cantitati mari. Apa pulverizata se foloseste si la racirea substantelor explozive supuse actiunii temperaturilor ridicate, in special a celor care nu pot fi evacuate. Unele substante explozive ca piroxilena, pulberea neagra, daca se umezesc cu apa nu mai ard. Cantitatile mici de substante explozive de tipul trotilului melinitei, tetrilului etc., pot fi stinse cu nisip sau cu paturi umezite. Daca la locul incendiului se gasesc articole de pirotehnie, de tipul rachetelor, este posibila imprastierea lor si producerea de noi focare de incendiu. Pentru reusita actiunii, comandantul interventiei trebuie sa asigure concentrarea rapida a fortelor si mijloacele necesare localizarii incendiului la locul de depozitare a substantelor explozive sau munitiilor, precum si racirea continua a vecinatatilor. In spatiile unde se preteaza se poate trece la inundarea cu apa a substantelor explozive si a munitiilor. Dupa o prealabila recunoastere si consultare cu specialistii se pot lua masuri de evacuare a substantelor explozive sau a munitiei din depozite incendiate, sub protectia jeturilor de apa. Dispozitivele de stingere vor fi astfel realizate incat personalul si mijloacele de stingere sa fie aparate de efectul exploziei si de schije, folosind acoperirile terenului, gropile, parapetele si scuturile improvizate. Actiunea de stingere va fi astfel conceputa si condusa incat sa se preintampine producerea de lovituri sau socuri, care sa determine explodarea substantelor explozive si a munitiilor. Accesul persoanelor neangajate in actiunea de interventie in locurile care prezinta pericol este interzisa. 6. Stingerea incendiilor de ingrasaminte chimice Ingrasamintele chimice care prezinta pericol de incendiu sunt cele azotoase si fosfatice, datorita descompunerii lor in substante oxidante sau formarii amestecurilor explozive cu aerul. Azotatul de amoniu intretine arderea si este capabil sa explodeze daca este incalzit intr-un spatiu limitat, care permite crearea unei presiuni inalte, cand este supus la socuri puternice cum ar fi cele produse de o substanta exploziva. Substantele organice si cele usor oxidabile pot sensibiliza azotatul de amoniu,

facandu-l sa explodeze mai usor. Impurificarea azotatului de amoniu cu ulei, carbune sau alte substante combustibile, care actioneaza ca agenti de sensibilizare pot duce la explozia intregii mase. Oxizii de azot gazosi (cu exceptia protoxidului de azot NO2), degajat la descompunerea azotatului de amoniu sunt extremi de toxici. In cazul unui incendiu de ingrasaminte chimice, comandantul interventiei trebuie sa stabileasca substantele stingatoare in raport de cantitatea si caracteristicile ingrasamintelor care ard. Pentru stingerea incendiilor se va folosi de regula apa refulata prin tunuri si tevi cu ajutaje mari inundand focarele de ardere. Pe timpul actiunii de stingere se vor lua masuri de limitare a scurgerii topiturii de azotat de amoniu, in spatiile invecinate. De asemenea se va organiza evacuarea ingrasamantelor aflate pe directia de propagare a incendiului, folosind personalul din obiectiv, protejat impotriva substantelor toxice. Cand sunt in pericol cantitati mari de azotat de amoniu sau cand incendiul a cuprins astfel de cantitati, trebuie luate masuri de protectia servantilor. Atacul focarelor de ardere trebuie sa aiba loc in directia curentilor de aer si de pe pozitii protejate de obstacole care trebuie sa fereasca personalul impotriva eventualelor eruptii. Tevile de refulare a apei se fixeaza in anumite dispozitive, chiar improvizate, iar servantii se vor retrage intr-un loc sigur. Actiunea de stingere se va executa cu prudenta, atunci cand se refuleaza apa asupra produsului topit, pentru a evita improscarea eruptiva a acestuia si propagarea incendiului. In caz de mare pericol zona inconjuratoare trebuie sa fie evacuata. Din cauza degajarii gazelor toxice, personalul de interventie se va proteja cu aparate izolante, cortine de protectie si cartuse filtrante contra oxizilor de azot. 7. Stingerea incendiilor de negru de fum Negrul de fum in suspensie in aer formeaza cu aerul amestecuri explozive. Incendiile de negru de fum se sting cu apa pulverizata, spuma chimica sau bioxid de carbon. Pe timpul actiunii de stingere se vor lua masuri de protejare a stivelor de negru de fum neincendiate, cu prelate sau alte materiale existente in obiectiv. Stingerea incendiilor se va organiza pe sectoare, folosind jeturi de apa pulverizata si gaze inerte, dirijate deasupra focarelor, evitandu-se imprastierea negrului de fum. Negrul de fum se evacueaza din zona incendiata si se depoziteaza in spatii ferite de actiunea curentilor de aer. Personalul de interventie va actiona numai purtand aparate izolante si masti contra fumului (oxidul de carbon). Totodata se va organiza lucrul in schimburi, verificandu-se in permanenta concentratia de oxid de carbon. 8. Incendii izbucnite in industria chimica La uzinele chimice apartinand firmei Nypro Ltd., amplasate in apropiere de Flixborough Lincolnshire Anglia a avut loc o explozie puternica. In zona exploziei au fost ucise 28 persoane, altele 36 ranite, iar instalatiile si constructiile de pe o suprafata de 24 ha au suferit avarii serioase, ca urmare a incendiului si efectelor exploziei. Pagubele directe provocate la uzine au fost evaluate la suma de 36 mil. lire sterline. Zona invecinata uzinelor era foarte putin populata si nimeni nu a fost ucis, insa 53 persoane au fost ranite si alte cateva sute au suferit accidentari de diferite grade, relativ minore. Peste 2000 de cladiri din zona invecinata cu uzinele au fost avariate. Produsul principal al uzinei era caprolactama, materie de baza pentru fabricarea Nailon 6, folosit la textile si covoare. Mari cantitati de substante inflamabile si periculoase se aflau depozitate in parcul de rezervoare, in alte depozite si in insasi instalatia de prelucrare din uzina. Parcul de rezervoare are o capacitate de pana la 2000 t ciclohexan, 3300 t ciclohexanona, 2500 t fenol, 4000 t caprolactama si 1000 t soda caustica. In alta parte se aflau depozitate 1000 t oleum, 2000 t amoniac anhidru si cantitati mai reduse de alte substante. Considerabile cantitati de substante se aflau in instalatia propriu-zisa de productie. De exemplu, sectia 25 A, unitate de oxidare a ciclohexanului, continea 500 t ciclohexan la temperatura si presiune ridicate. In plus, o conducta de gaze naturale avand un debit de 14000 m3/h era amplasata in zona si alimentau instalatiile de reformare a gazelor si instalatia de hidrogen. Uzinele erau dotate cu multe instalatii de protectie contra incendiilor. Instalatiile si rezervoarele erau prevazute cu dispozitive obisnuite de securitate, ca supape de siguranta la suprapresiune, detectoare de amestecuri inflamabile etc. Comisia de cercetare a stabilit drept cauza a dezastrului defectarea unei conducte temporare de by-pass in sectia 25 A. Ciclohexanona se oxida cu aer, in prezenta unui catalizator la o presiune de aproximativ 9 at si la o temperatura de 155C. Aceasta reactie se desfasoara intr-un lant de 6 reactori, fiecare avand o capacitate de aproximativ 45000 l. Produsul continand inca 94% ciclohexan neconvertit, era separat prin distilare, iar ciclohexanul neconvertit se recircula. In momentul dezastrului, cel de-al 5 lea reactor era scos din circuit din cauza unei crapaturi mari. Cele doua flanse ale conductelor de 0,70 m de la reactorii vecini au fost legate intre ele printr-o conducta provizorie. Conductele de legatura dintre reactori, de forma franta aveau la capete burdufuri, deci acestea existau si la capetele conductei provizorii de by-pass. Deoarece seria de reactori era amplasata in cascada pentru a permite curgerea prin gravitatie, conducta de by-pass si burdufurile nu se aflau pe aceeasi linie. Conducta de by-pass era din teava, greutatea ei fiind suportata de un schelet construit anume. Cu putin timp inainte de producerea dezastrului, instalatia fusese oprita si la reponire conducta de by-pass a fost supusa la o presiune mai mare decat anterior. Se pare ca aceasta a provocat rasucirea ambelor burdufuri de la extremitati, ceea ce a condus la spargerea conductei by-pass si ruperea burdufurilor. Dupa rupere s-a scurs ciclohexan la o temperatura mai mare decat punctul sau de fierbere, cu un debit de peste 1 t/s.

Avarierea conductei by-pass a fost insotita de un zgomot foarte puternic, de scurgerea ciclohexanului care fierbea in reactori. Persoanele prezente in laborator si-au dat seama imediat de pericol si au parasit cladirea, indepartandu-se de locul avariei. Desi au fost atinse de suflul exploziei au scapat cu viata, in timp ce personalul din camera de comanda care nu au parasit locul de munca au murit. Alarma incendiu a fost data inainte de producerea principalei explozii. Masiva scurgere de ciclohexan a favorizat formarea unui nor de spray si vapori, de 200 m diametru, cu centrul in directia vantului, adica in zona sectiei 25 A. Norul se pare ca era mai subtire in directia din care batea vantul, dar mult mai gros in directia in care batea vantul si in unele locuri atingea 100 m inaltime (vantul batea in directia SV cu 7 m/s). La 45 de secunde de la spargerea conductei norul s-a aprins probabil datorita caldurii degajate de cuptorul instalatiei de hidrogen. Deflagratia care a urmat a provocat o puternica unda de presiune, timp de cateva secunde, avand originea in sfera de foc, care sa extins cu mare viteza. Epicentrul exploziei nu a putut fi stabilit precis. Forta exploziei a fost estimata a fi acea produsa de 15 45 t TNT, detonate deasupra solului. Radiatia termica se pare a nu fi avut efecte serioase, cu exceptia unei zone restranse. Efectul imediat al exploziei asupra instalatiilor a fost daramarea cladirilor, prabusirea coloanelor si altor parti ale instalatiilor si spargerea conductelor, rezervoarelor si containerelor. S-au scurs cantitati mari de lichide inflamabile, ceea ce a condus la un incendiu pe o zona de circa 180 x 250 m, cu flacari pana la 100 m inaltime. In alte parti ale uzinei au fost inregistrate mici incendii. Explozia a distrus o mare parte din echipamentul de protectie impotriva incendiilor amplasate in uzina. Pompele de incendiu au fost scoase din functiune, reteaua de incendiu sparta, instalatia de sprinklere din depozitul de caprolactama, in sistem uscat, a fost complet distrusa, odata cu cladirea. Pentru stingerea incendiului au participat in final un numar de 30 masini de incendiu si 18 tunuri de apa. Cele 4 sate mai apropiate, in directia in care batea vantul au fost complet evacuate la o distanta de 25 km. Lupta cu incendiul a continuat in focarul principal existent in parcul rezervoarelor. Unele rezervoare au fost lasate sa arda, fiind numai controlate cu jeturi de racire. Datorita cantitatilor mari de amoniac imprastiate au fost foarte mult ingreuiate si periclitate operatiile de stingere la inceput. Pe timpul actiunii de interventie au fost raniti 23 din cei 250 pompieri. Printre greutati se numara si ruperea conductei de apa de 0,75 m diametru care asigura un debit de 9000 l/min, pentru otelarii. O concluzie importanta care se deprinde este aceea ca intr-o instalatie corect proiectata si executata s-a introdus o modificare care a influentat integritatea ei. De asemenea, datorita nitratului s-a produs o coroziune puternica, iar fluajul si fragilitatea au afectat proprietatile placilor din otel inoxidabil. Capitolul VII Stingerea incendiilor la eruptii de titei, gaze si la conducte de gaze 1. Caracteristicile eruptiilor Forarea sondelor de titei si de gaze se efectueaza cu instalatii de foraj speciale, destul de complexe, cuprinzand mecanisme si agregate de forta si auxiliare. Titeiul si gazul in stratele petroliere si de gaze se gasesc sub presiune, care in majoritatea cazurilor este egala sau depaseste cu putin presiunea coloanei de apa la adancimea de situare a stratului respectiv. Totusi in unele zacaminte presiunea de strat la orizonturile petrolifere si de gaze situate la 3000 5000 m poate sa depaseasca presiunea hidrostatica aratata, cu 100 190 at. Cauzele principale de producere a eruptiilor de titei si gaze la formarea sondelor constau in: scaderea contrapresiunii de strat, in urma micsorarii nivelului sau a densitatii lichidului, care formeaza aceasta contrapresiune. Cauzele indirecte ale acestor fenomene pot fi: nepomparea la timp a noroiului de foraj in sonda in timpul ridicarii garniturii de foraj, ca urmare, nivelul noroiului in sonda scade, pe masura ridicarii garniturii; patrunderea prin roci moi sau cu goluri (fisuri) a noroiului pompat; degazarea noroiului de foraj din cauza diferentei neinsemnate intre presiunea din strat si contrapresiunea coloanei de lichid pe talpa sondei, cand nu s-au luat la timp masuri pentru inlocuirea noroiului sau sporirea densitatii lui; forarea fara intrebuintarea la gura sondei a prenitoarelor de eruptie. In majoritatea cazurilor ele sunt precedate de gazificarea noroiului sau de revarsarea lui in scurt timp peste marginea gurii sondei. Initial coloana de lichid se ridica foarte repede, dupa care urmeaza eruptia. Daca aceste semne, destul de vizibile se observa la timp, se pot lua masuri pentru marirea densitatii noroiului sau inchiderea prevenitorului, in acest fel putandu-se evita eruptia. La forarea in zacaminte cu mare presiune interiora in strat, se monteaza la gura sondei, in mod obligatoriu, unul prevenitoare de eruptie. Eruptiile deschise de titei si gaze sunt in multe cazuri urmate de incendii mari. Acestea izbucnesc datorita: scanteilor care se produc in urma aruncarii rocilor dure in timpul eruptiilor; frecarilor intre ele si loviri de elementele metalice ale constructiilor si instalatiilor de la sonde; ruperii instalatiilor electrice de iluminat si forta; deranjamentelor echipamentelor electrice (scurtcircuite), scainteilor mecanice produse la folosirea sculelor de hotel pe timpul lucrarilor de inlaturare a avariilor; executarii lucrarilor cu foc deschis in zona impurificata de gaze; descarcarile electrice atmosferice etc. Eruptiile se impart in mod conventional in: eruptii de titei; eruptii de titei si gaze; eruptii de gaze. In raport cu debitul lor eruptiile se clasifica in: slabe (debitul peste 1 mil. m3 gaz/zi).

La incendiile de eruptii de gaz si titei, intreaga cantitate de titei arde in aer, in timp ce la incendiile de eruptii de titei numai o parte din aceasta arde, restul se imprastie in jur si continua sa arda pe suprafata terenului, degajandu-se nori de fum negru si gros. Puternicile eruptii de gaz, in cazul in care gura sondei nu este distrusa, adica nu se formeaza crater, sunt insotite de un zgomot mare, ce nu da posibilitatea sa se auda nimic. Chiar daca se foloseste o instalatie puternica de difuzoare, legatura operativa se realizeaza cu multa greutate. Zona de pierdere a audibilitatii se intinde uneori pana la distanta de 500 m si chiar mai mult. Pe timpul eruptiilor de gaze, rocile dure (pietre etc.) de diferite marimi pot fi aruncate la mari distante periclitand viata efectivelor angajate in interventie. Debitul unei eruptii de gaze Q se poate determina cu aproximatie dupa formula debitului volumic, in raport de sectiunea corespunzatoare a ajutajului (gura sondei): Q = vA = F _2gk RT0 ; k1 Q = debitul de gaze; v = viteza gazului in conditiile de avarie [m/s]; A = actiunea ajutajului [m]; g = 9,81 m/s; k = coeficientul adiabatic pentru metan este 1,3; R = constanta de gaz pentru metan este 52,9; T0 = temperatura absoluta in stratul de gaz. Nu este indicat a se aprecia ca 50% din eruptiile libere sunt urmate de incendiu. Aceasta impune a se lua masuri de solutionare imediata a organizarii stingerii unor eventuale incendii. 2. Pregatiri preliminare pentru interventie la stingerea incendiilor si organizarea acesteia Cea mai importanta problema este asigurarea prevenirii incendiilor pe o zona importanta din jurul eruptiei. S-au produs eruptii de titei neaprins, care au inundat terenul pe o raza de cateva sute de metri, iar gazul de sonda pe o vreme linistita se poate intinde pe vai, valcele, rape etc. Zona periculoasa pentru intoxicatie cu gaze este apreciata a cuprinde o distanta de peste 1 2 km. De mare importanta este alimentarea cu apa. Pentru stingerea incendiilor unei eruptii incendiate se aprecieaza a fi necesar in medie 150 300 l apa/s. Desigur ca asemenea debite mari nu pot fi obtinute de la o conducta obisnuita si apare necesitatea de a se utiliza in primul rand sursele naturale de apa din apropiere (rauri, lacuri sau chiar apa de mare). In acest scop se alcatuiesc statii puternice de pompare, se monteaza conducte de apa, se construiesc bazine de pamant sau rezervoare metalice, se aduc habe, care se umplu cu apa. Pentru toate aceste masuri este nevoie de foarte mult timp. Lucrarile legate de alimentarea cu apa trebuie incepute pe cat posibil mai devreme si efectuate in ritmuri fortate. Din acest punct de vedere un rol important il au statiile mobile de pompare si furtunurile de incendiu cu diametrul mare, cu ajutorul carora se poate scurta mult durata de alimentare cu apa pentru stingerea incendiilor. De asemenea, langa o sonda in eruptie trebuie concentrate unele utilaje (buldozere, excavatoare, tractoare, automacarale, cimentrucuri etc.), precum si mijloace si masini de incendiu in cantitati suficiente. In cazul eruptiilor de titei, in jurul sondei trebuie sa se ridice un dig de pamant pentru colectarea titeiului, sa se monteze conducte cu 150 200 mm, ori sa se sape un sant pentru evacuarea titeiului acumulat si transportul lui in gropile sapate in prealabil. Pe traseul de evacuare a titeiului este necesar sa se realizeze un inchizator hidraulic. Lucrarile la gura sondei trebuie executate sub supraveghere, folosindu-se unelte care nu produc scantei prin lovire (bronz, arama, alama etc.) si in mod obligatoriu sub protectia jeturilor de apa pulverizata. Pentru a se asigura protectia impotriva incendiilor in conditii corespunzatoare de lucru in vederea lichidarii eruptiei se impune a se lua unele masuri ca: demontarea turlei si echipamentului de foraj si evacuarea lor la cel putin 200 m de la sonda; amplasarea tractorului troliu, daca se foloseste, pentru evacuarea echipamentului, numai pe partea expusa la vant, la cel putin 50 m de la sonda, iar la teava de esapament sa fie montat stingatorul de scantei; asigurarea de cai libere pentru retragerea oamenilor care lucreaza la turla sondei; existenta in apropierea eruptiei a cel putin 2 4 tevi tip B, linii de furtun de lungimi suficiente pentru executarea manevrelor necesare. Persoanele care nu sunt legate direct de efectuarea lucrarilor pentru lichidarea eruptiei se evacueaza in afara zonei periclitate, la cel putin 100 m de la gura sondei spre partea din care bate vantul. Deoarece pentru oprirea eruptiilor libere si combaterea incendiilor se impune participarea unui mare numar de specialisti si mijloacele tehnice, de la inceput este necesar sa se organizeze un comandament pentru coordonarea tuturor operatiilor. Un astfel de comandament s-a dovedit foarte util la toate incendiile izbucnite la sondele in eruptie incendiate. Organizarea si conducerea actiunii de stingere a incendiilor izbucnite la eruptiile de titei si gaze se executa cu sprijinul specialistilor. Comandamentul organizat trebuie: sa stabileasca procedeul de stingere, substantele stingatoare si conceptia generala de actiune in functie de: natura, debitul si presiunea eruptiei; starea turlei si a instalatiilor aferente, cunoscand ca prabusirea acestora pe gura sondei mareste suprafata coloanei de eruptie, ca urmare a izbirii titeiului si gazelor de masca metalica;

formarea de manifestare a arderii (torta sau disperasata); pericolul pentru constructiile si instalatiile din vecinatatea sondei, determinat de raspandirea gazelor si titeiului; concentratiile de gaze si pericolul pentru localitatile invecinate; posibilitatea de protectie a mijloacelor de stingere si a personalului, in raport de relieful din jurul sondei; posibilitatile de alimentare cu apa si de amenajare a instalatiilor pentru refularea apei in zona incendiului; fortele si mijloacele existente la dispozitie; posibilitatea de actiune in conditia asigurarii securitatii personalului de interventie. De asemenea, trebuie organizata asistenta medicala, alimentatia si cazarea lucratorilor si a tuturor fortelor angajate in actiune. Daca apar greutati in degajarea gurei sondei de turla metalica sau de alte instalatii, se recomanda in cazuri exceptionale distrugerea lor cu ajutorul artileriei sau a tancurilor, pentru a se crea un fascicul de gaze compacte. Debitul de apa necesar stingerii incendiilor de eruptii de sonda se stabileste in functie de o serie de parametrii. In tabelul 17 se arata debitul calculat de unii specialisti. Tabelul 17 Debitul de apa pentru stingerea incendiilor de sonda Debitul sondei [mil.m3 zi] 1 1,5 2 2,5 1 1,5 2 2,5 Diametrul gurii sondei [m] 1,50 2,50 Observatie. Timpul de stingere este calculat pentru 2 h. 3. Procedee de stingere a incendiilor la eruptiile de titei si gaze Procedeul de stingere a incendiilor se alege tinand seama de caracterul eruptiei si puterea ei, de mediul inconjurator si de existenta mijloacelor de stingere. Se va avea in vedere experienta acumulta; intotdeauna va fi pregatit un al doilea procedeu de stingere, deci nu se va conta de la inceput de unul singur. Factorul timp joaca un rol hotarator. Printre procedeele de stingere a incendiilor de sonda folosite se citeaza: inchiderea vanelor; oprirea eruptiei prin inundarea putului sondei; actiunea cu jeturi puternice de apa; utilizarea incarcaturilor explozive; utilizarea autospecialelor cu jet de gaze. 1) Stingerea incendiilor de sonde prin inchiderea vanelor instalatiei de prevenire a incendiilor (prevenitor de eruptii), de la gura sondei este cel mai simplu si mai sigur procedeu si se practica destul de frecvent. El se poate folosi numai in cazul in care echipamentul de la gura sondei este in stare buna, adica in faza initiala a incendiului, orice intarziere poate complica inchiderea vanelor din cauza pastrarii rotilor de manevra in alta parte. 2) Oprirea eruptiei prin inundarea putului sondei cu apa sau solutii cu barita. Procedeul se poate aplica numai in cazul in care la gura sondei s-a pastrat echipamentul, permitand cuplarea agregatelor de inundare. Apa sau solutia de barita trebuie pompata prin prajinile de foraj sau tevi si numai in cazuri exceptionale in spatiul intertubular, insa trebuie sa se asigure pomparea continua. Procedeul in multe situatii este eficient si permite lichidarea incendiului si oprirea eruptiei sondei. Eruptiile care se manifesta sub forma de fascicul imprastiat si grifoanele au un crater redus se pot stinge cu apa pulverizata. In acest caz in jurul sondei se executa o movila arficiala sau un rambleu de pamant, care se inalta pana deasupra echipamentului existent la gura sondei in eruptie. Pe suprafata incalzita a movilei sau a rambleului se refuleaza apa sub forma de jeturi pulverizate. Apa se evacueaza instantaneu si aburul rezultat izoleaza flacara de aer si intrerupe procesul de ardere. Numarul de tevi de refulare se stabileste tinand seama ca pentru fiecare metru patrat de suprafata a movilei, craterului sau rambleului sa se realizeze 0,30 l/s apa. Este recomandabil ca interventia sa se efectueze pe o vreme calda, fara vant. Daca aceste conditii nu pot fi indeplinite, atunci tevile se amplaseaza in aceeasi directie cu bataia vantului pe un arc de cerc. Refularea apei trebuie executata simultan din toate tevile pentru a fi sigur de reusita. 3) Stingerea incendiilor de sonda in eruptie cu jeturi compacte de apa. Acest procedeu este vechi si se practica pe scara larga, mai ales dupa construirea unor masini si tunuri de incendiu cu debite si presiuni foarte mari. Pe timpul unui incendiu mai puternic turla metalica se deformeaza rapid si dupa 15 20 min se prabuseste impreuna cu prajina de foraj, geamblacul si alte echipamente. Prabusirea acestora pe gura sondei mareste suprafata coloanei de eruptie, ca urmare a izburii titeiului si gazelor de masa metalica. Fiecare dintre eruptiile de titei si gaze, precum si cele de gaze reclama folosirea unui procedeu si tactici speciale, precum si a unor lucrari pregatitoare. Eruptiile slabe de gaze si de titei si gaze, care se manifesta ca un singur jet compact, cand echipamentul de la gura sondei nu impiedica iesirea gazelor se sting relativ usor cu jeturi de apa refulate din tevi si tunuri. Debitul de stingere 55 75 110 130 150 150 185 205 220 apa pentru Numarul de tunuri cu = 28 mm [buc] 34 6 7 8 8 10 11 12

Daca eruptia depaseste 500000 m3/zi este recomandabila folosirea unui numar de 4 6 tevi cu ajutaje de 18 20 mm cu presiuni de 5 7 at sau 3 5 tunuri de apa cu ajutaje de 24 28 mm si presiuni de 7 9 at. Nu se recomanda folosirea ajutajelor mari, deoarece in acest caz efectul este acelasi. Prima varianta consta in dirijarea jeturilor de apa la inceput asupra gurii sondei, la baza vanei de produs in eruptie, unde o parte din tevi se recomanda sa actioneze permanent in aceasta zona, iar o alta parte se ridica uniform, la semnalul dat de comandantul interventiei, pe intreaga inaltime a eruptiei pana la stingerea completa a flacarilor. Daca nu s-a stins se repeta actiunea prin deplasarea jeturilor de apa in sus urmarindu-se ca sub aceasta procesul de ardere sa fie intrerupt. Pentru refularea apei servantii vor ocupa pozitii in jurul sondei actionand intr-un sector cu o deschidere de circa 90 60C. Toate tevile trebuie indreptate asupra eruptiei la acelasi nivel si in acelasi timp; se numeste un sef de teava principal, dupa care trebuie sa se calauzeasca si ceilalti sefi de teava. Se impune ca actiunea sa se execute cu multa grija pentru a nu permite scaparea arderii in partea de jos a eruptie neincendiate. Ridicarea jeturilor de apa trebuie sa se efectueze lent cu o deplasare de 1 2 m, timp de 20 30 s. Incetarea refularii apei si retragerea sefilor de teava se face numai la ordinul comandantul interventiei. In caz de nereusita a actiunii se iau masuri pentru pregatirea unui nou atac cu un numar mai mare de jeturi de apa sau se vor folosi alte procedee. Pentru stingerea incendiului la o eruptie medie, cu debitul de la 500000 pana la 1 mil m 3/zi, se folosesc cel putin 5 6 tunuri de apa, care constituie o a doua varianta. Daca atacul nu reuseste din diferite motive (inaltimea prea mare a flacarilor, reaprinderea eruptiei, lipsa de apa etc.), actiunea se opreste si incepe pregatirea unui nou atac. La noul atac se vor folosi 6 8 tunuri de apa ale caror jeturi se refuleaza in doua trepte pe inaltimea flacarilor. In aceasta conceptie jeturile a doua sau trei tunuri se indreapta in partea neincendiata a eruptiei la o inaltime sub care nu exista ardere si unde flacarile nu scapa, dupa care tunurile se mentin in aceasta pozitie pana la stingerea completa a incendiului, reducand distanta de manevrare a celorlalte jeturi de apa. Celelalte tunuri de apa, ca tunuri de atac, sunt indreptate concomitent prin jeturile lor la partea de jos a flacarilor apoi sunt ridicate treptat catre partea superioara a acestora pana la taierea flacarilor. Daca acest atac nu va reusi, inseamna ca debitul sondei nu a fost bine stabilit si este necesar sa se adopte alte procedee. In scopul asigurarii debitului de apa, se poate folosi o a treia varianta combinata, folosindu-se tunuri de apa si tevi manuale. Jeturile tunurilor se indreapta pe directia vantului la distanta de 8 15 m de gura sondei pe arcul de cerc de 270C alternand unul cu altul. La inceput se pun in functiune numai tunurile. Jeturile de apa se dirijeaza in flacara eruptiei pe care o urma la 6 8 m, deasupra gurii sondei. Cu acest prilej scade radiata termica. Apoi sefii tevilor manuale se apropie de gura sondei, ocupand pozitii corespunzatoare, presiunea apei trebuind sa creasca usor pana la regimul stabilit, iar manevrarea tevilor de jos in sus facandu-se ca la primul procedeu. Dupa stingerea incendiului revine sarcina specialistilor din petrol sa opreasca eruptia folosind diferite procedee, cel mai eficace dovedindu-se utilizarea unui clopot pentru dirijarea si inchiderea jetului de titei si gaze. 4) Stingerea incendiilor de eruptie de titei si gaze cu explozivi. Acest procedeu este considerat in unele tari procedeul cel mai eficient si mai universal. Acest procedeu se foloseste de comandantul interventiei de comun acord cu specialistii in petrol, se pregateste si se executa de specialistii in explozivi. Principiul acestui procedeu consta in explodarea unei incarcaturi de material exploziv in apropierea sondei incendiate sub protectia jeturilor de apa. Suflul exploziei sectioneaza jetul eruptiei si disperseaza flacara, iar produsele gazoase ale arderii, formate in timpul exploziei, izoleaza flacara de aer. In unele cazuri nu se pot face determinari precise privind necesitatile de material exploziv. De aceea, in mod obisnuit, la inceputul interventiei se utilizeaza incarcaturi mai reduse si apoi acestea se maresc treptat in caz de nereusita. In primul moment dupa explozie se formeaza o serie de produse gazoase rezultate din arderea rapida care au o temperatura foarte ridicata si se disperseaza radial. In timp de 0,04 0,08 s dupa explozie, produsele gazoase se imprastie rapid si capata culoarea neagra, apoi se deplaseaza in directia vantului. In momentul exploziei jetul eruptiei de gaze sub efectul unde de soc si a suflului se rupe. Partea centrala a flacarii se indreapta lateral si se consuma, iar partea de deasupra zonei de explozie se stinge treptat, datorita intreruperii jetului eruptiei. In continuare, norul de produse gazoase se deplaseaza pe directia vantului, invaluie flacara eruptiei si o izoleaza de aerul inconjurator. Daca acest nor invaluie in intregime jetul eruptiei, flacara se stinge, iar daca il cuprinde uneori partial sau este deviat de vant intr-o directie, stingerea incendiului nu se mai poate efectua. In unele cazuri are loc o noua aprindere, care poate fi explicata prin efectul slab al exploziei. In procesul de intrerupere a arderii eruptiilor prin explozie, un rol determinant il are unda de soc, cantitatea de produse de ardere si de plasarea lor in raport cu eruptia. Marirea eficientei acestui procedeu se obtine in primul rand prin sporirea greutatii incarcaturii de material exploziv, insa concomitent creste si pericolul de distrugere a instalatiilor de la gura sondei, precum si a constructiilor invecinate. Rezultate promitatoare s-au obtinut prin introducerea unor hidrocarburi halogenate in incarcatura de explozie. In acest caz norul de produse gazoase al exploziei devine mai compact, isi maresc volumul si persista timp indelungat fara a fi dispersat de curentii de aer. Amplasarea incarcaturii are o mare importanta. S-a constatat ca la o explozie in aer, inaltimea norului creste considerabil mai rapid decat la o explozie pe sol. Acest element trebuie luat in consideratie la construirea mijloacelor de transport a incarcaturii la locul fixat pentru explozie. De asemenea, eficienta stingerii eruptiilor prin explozie depinde de inaltimea fasciculului de gaze, care poate fi redusa prin refularea asupra acestuia a unor jeturi de apa. In acest caz, greutatea incarcaturii de material exploziv poate fi apreciabil micsorata. Numarul de tevi de gaze trebuie udat cu un numar de cel putin 4 jeturi de apa care sa se intersecteze in acelasi punct de pe axul vertical al eruptiei.

De obicei, aducerea incarcaturii de exploziv se foloseste atunci cand in jurul sondei in eruptie se formeaza un crater cu diametrul de 10 50. craterul poate fi umplut cu apa de la eruptie sau refulata in mod special, pentru ca jetul eruptiei de gaze trecand prin stratul de apa sa arda deasupra acesteia in forma unui grifon. Intr-o asemenea situatie temperatura flacarii scade brusc, usurand efectuarea operatiilor care sunt legate de deplasarea pe cablu a incarcaturii de exploziv. Uneori la umplerea craterului cu apa incendiul se lichideaza fara explozie. Pentru aducerea incarcaturii de exploziv in jetul eruptiei incendiate se pot folosi carucioare cu brat de macara inclinata, macarale turnate, cabluri de otel. Desigur, procedeul reclama o serie de instalatii fixe si mobile, deplasarea incarcaturii de exploziv trebuind bine condusa. Dupa executarea exploziei, refularea apei din tevi continua timp de 30 min. 5) Stingerea incendiilor cu autospeciale cu jet de gaze. Procedeul este considerat ca fiind cel mai modern su de perspectiva pentru stingerea incendiilor de eruptie de titei si gaze. In tara exista autospeciale de jet de gaze care se amplaseaza pe timpul actiunii de interventie, in apropierea eruptiei, la 10 15 m pe directia vantului, cele cu pulbere la 20 m, iar masinile de alimentare cu apa la 60 m. Inainte de inceperea actiunii se vor lua masuri de asigurare a alimentarii cu apa, claculand debitul necesar pentru stingere, racirea terenului din zona incendiului, protectia personalului de interventie si a utilajelor folosite. Cu aceste masini si instalatii se apreciaza ca pot fi stinse incendiile de eruptii compacte cu gaze cu un debit pana la 30 mil.m3/24 h, precum si a celor dispersate cu un debit pana la 1,5 mil.m3/24 h. Eficacitatea la stingere a incendiului este in functie de debitul de apa al jetului autospecialei cu jet de gaze. 6) Stingerea incendiilor la eruptiile de titei si gaze prin forarea unor sonde inclinate. Acest procedeu se foloseste in special atunci cand prin folosirea procedeelor amintite nu se obtin rezultate pozitive; forarea unor sonde inclinate trebuie executata cu personal specializat. 4. Stingerea incendiilor provocate de gaze in conducte si in aer liber 4.1. Stingerea incendiilor de gaze in conducte Din exploziile si incendiile declansate la noi si in unele tari se desprind multe invataminte. Principala grija la stingerea unor astfel de incendii trebuie sa fie protejarea de interventie si a oamenilor in zona periclitata. La stingerea incendiilor nu trebuie sa ne limitam numai la lichidarea flacarilor, ci sa se previna accidentele pe care lear putea provoca gazele; cele mai frecvente accidente sunt scurgerea si aprinderea gazelor. Gazele se scurg din cauza instalatiilor necorespunzatoare sau ca urmare a unor accidente. In multe cazuri gazele incalzite sunt mai periculoase decat gazele combustibile depozitate. Cel mai indicat procedeu de stingere a incendiilor este inchiderea aductiunii de gaze, incendiul putand fi stins cu bioxid de carbon, pulberi stingatoare si chiar cu jeturi de apa. Daca gazele nu se inchid insa imediat, in orice moment se poate ajunge din nou la reaparitia incendiului. Cea mai eficace substabta stingatoare folosita pentru intreruperea procesului de ardere a gazelor este pulberea stingatoare, folosind in actiunea de interventie doua procedee: 1) Actiunea cu pistoale de pulbere stingatoare in imediata apropiere a flacarilor de gaze. Acest procedeu asigura o intrerupere imediata a arderii datorita concentratiei abundente de pulbere in zona gazelor care ard. Acest procedeu cere insa ca personalul de interventie sa fie echipat cu costume corespunzatoare de protectia impotriva radiatiilor calorice, cele mai indicate fiind costumele anticalorice aluminizate. 2) La cel de al doilea procedeu, personalul de interventie trebuie sa se apropie cat mai repede de flacara, punand imediat in functiunbe pistoalele pentru pulbere. Jetul de pulbere se indreapta mai intai spre varful flacarii, apoi se coboara treptat spre baza si apoi din nou spre varful flacarii. Norul de pulbere care formeaza ofera o protectie impotriva radiatiilor de caldura, astfel incat personalul muncitor sa se poate apropia de flacara. Daca flacarile sunt mari este nevoie de mai multe jeturi de pulbere. Norul de pulbere care inconjoara flacara reduce mult intensitatea arderii. Daca acest nor este destul de mare pentru a acoperi in intregime flacara si suficient de concentrat, flacara va fi inlaturata dupa cateva jeturi de pulbere. Acest procedeu necesita o cantitate mai mare de pulbere, dar prezinta avantajul ca personalul de interventie se poate apropia cu usurinta, chiar echipati cu costume obistnuite. 4.2. Stingerea incendiilor de gaze in aer liber Distribuirea de gaze in orase se face prind conducte de joasa presiune. In caz de incendiu, gazele se pot inchide de la conducta principala, de la strada sau de la contorul de gaze. La aparitia unor scapari de gaze din sol sau din sapaturi este necesar: sa se anunte gospodaria de gaze despre scaparile observate; sa se evacueze cladirile din imprejurimi; sa se stinga toate focurile deschise din imprejurimi si sa se interzica fumatul; sa se controleze toate incaperile din cladirile invecinate si sa se stabileasca daca exista semne de prezenta a gazelor; circulatia sa fie indreptata in alta directie; sa se inchida gazele de catre lucratorii de la gospodaria gazelor. In cazul in care incendiul de gaze izbucneste intr-un spatiu liber se va proceda astfel: se vor uda cu apa obiectivele combustibile din jur, daca exista pericolul aprinderii lor; se inchide aductiunea de gaze si se actioneaza cu pistoale cu pulberi stingatoare; se vor inchide ventilele de la conducta de gaze. La scaparile de gaze in cladire si la izbucnirea incendiilor se va actiona astfel: se anunta imediat gospodaria de gaze; se aerisesc cladirile prin deschiderea ferestrelor si usilor; se evacueaza locatarii, indiferent de cantitatea de gaze scursa; se

interzice folosirea intrerupatoarelor electrice; se inchid gazele de la contorul de gaze din cladire; in situatia in care nu este posibila oprirea scurgerii gazelor se va trece imediat la racirea obiectelor periclitate. Daca se depisteaza gaze in puturi, canale si alte locuri asemanatoare se intreprind actiunile: se anunta gospodariile de gaze pentru a stabili natura gazului si a surselor din care provine; se umezesc cu apa materialele care ard si cele combustibile care se afla in apropiere; se ingradeste zona periclitata; se interzice orice acces in put sau canale si se analizeaza atmosfera din ele cu detectoare de gaze si se stabileste cantitatea de oxigen; se interzice intrarea in put sau canale daca se presupune ca in ele exista o concentratie periculoasa de gaze, si nu se va intra in acestea fara ajutoare; se interzice deschiderea capacelor si puturilor invecinate cu multa grija pentru a nu se produce scantei; capacele si ramele se uda cu apa inainte de deschidere. Actiunea de interventie in interiorul puturilor si canalelor se va face numai cu respectarea masurilor de securitate, folosindu-se aparate izolante, centuri de siguranta si corzi, echipa fiind formata din cel putin doua persoane. Capitolul VIII Stingerea incendiilor la centrale si statii electrice 1. Caracteristicile incendiilor Pericolul de incendiu la astfel de obiective este determinat de cantitatile mari de combustibil solid sau lichid folosit pentru producerea energiei. In cadrul acestor obiective se gasesc multe aparate umplute cu ulei, tuneluri si canale de cabluri, care au legatura cu diferite incaperi adiacente unde incendiul se poate propaga cu repeziciune. In sala cazanelor, in cazul scurgerii combustibilului lichid, incendiul poate cuprinde in timp foarte scurt suprafete mari, influentand direct asupra rezistentei stalpilor neprotejati ai cladirii si scheletu lui de sustinere a instalatiilor tehnologice. Datorita actiunii caldurii, elementele portante ale acoperisului, salii cazanelor si ale masinilor se pot prabusi in numai 10 min, creand un mare pericol pentru toate incaperile centralelor electrice si greutati in actiunea de stingere a incendiului. In afara existentei combustibilului, pericolul de incendiu in centralele electrice este cauzat si de posibilitatea producerii de scurtcircuite intre spirele bobinajelor generatoarelor electrice ca urmare a stapungerii sau izolatiilor necorespunzatoare. La generatoarele racite cu hidrogen pericolul este generat si de scaparile acestuia prin neetanseitati, aprinderea sau explozia amestecurilor inflamabile. In canalele, tunelurile si podurile de cabluri, datorita scurtcircuitelor si supraincalzirii cablurilor si a locurilor de imbinare se pot produce incendii greu de stins. Un astfel de incendiu, se poate propaga la tablourile de relee, de bloc si de conexiuni. Din analiza incendiilor produse in centralele electrice rezulta ca 30 35% din numarul total al acestora s-au datorit defectiunilor masinilor, aparatelor, instalatiilor si dispozitivelor electrice. In majoritatea incendiilor produse la centralele electrice are loc inundarea cu fum a incaperilor in care acestea au izbucnit, precum si in incaperile invecinate. Din aceasta cauza locul focarului se stabileste cu mare dificultate, de asemenea si directia de propagare a incendiului, creand in acelasi timp greutati in asigurarea protectiei personalului de interventie. La toate acestea se adauga pericolul de electrocutare, datorita folosirii jeturilor de apa sau de spuma in zona incendiului, in cazul in care aparatele sau instalatiile nu au fost scoase de sub tensiune. Actiunea de stingere a incendiilor va incepe numai dupa ce se confirma de catre personalul competent ca in zona incendiului si in cea incendiata curentul electric a fost intrerupt. La hidrocentrale incendiile se produc mai rar si sunt mai putin complicate; cele mai frecvente apar la bobinajul statorului. Organizarea actiunii de stingere a incendiilor se va face cu sprijinul specialistilor; se va avea in vedere ca interventia are loc in condiile existentei temperaturii ridicate, scurgerii de combustibil in apropierea suprafetelor fierbinti, unde pot creia noi focare de incendiu si produce degajari de fum in cantitate mare, care impiedica vizibilitatea. Agregatele avariate sau periclitate se opresc, circuitele de ulei, canalele si conductele de ventilatie se inchid pentru a impiedica propagarea si marirea intensitatii incendiului, precum si aparitia de noi avarii. 2. Stingerea incendiilor la termocentrale 2.1. Stingerea incendiilor de combustibili solizi La centralele electrice care consuma combustibil solid se pot produce incendii la depozitele de carbuni si la instalatiile de pulverizare a prafului de carbune. 2.2. Stingerea incendiilor la depozitele de carbuni Inainte de inceperea actiunii de stingere este necesar sa se stabileasca focarele de ardere, limitele acestora, dimensiunile gramezi de carbune, in special inaltimea si directia in care bate vantul. Dupa aceasta se trece la inundarea focarelor cu tevi perforate tip lanuce care se introduc in gramada de carbuni incendiata; daca nu se dispune de asemenea tevi, se sapa in gramezile de carbuni gropi de 0,50 m adancime si 0,50 m latime, la 1,50 m distanta una de alta.

In aceste gropi se introduce apa amestecata cu argila (emulsie), in proportie de 5 7%. Apa patrunde in gramada racind si stingand carbunii aprinsi, iar argila opreste accesul aerului si impiedica aprinderea acestora, datorita invelisului care se formeaza. In situatia in care emulsia de apa-argila nu poate fi pregatita se stropesc cu cantitati mari de apa, fie prin tevi perforate, fie direct in groapa. Dupa efectuarea acestor operatii, gramezile de carbuni se desfac, se intind, iar carbunii incandescenti se stropesc cu apa. Rezultatele bune se obtin si prin metoda izolarii focarelor de ardere. In acest scop, se sapa in gramada de carbune un sant lat de 1,50 2,00 m, pana la nivelul terenului si la 3,00 4,00 distanta de la limitele focarului ascuns. Dupa aceea se evacueaza carbunii aprinsi si se aseaza straturi de 0,50 m pe platformele de rezerva sau alte spatii libere unde se sting prin stropire cu apa. Pe timpul operatiilor de stingere trebuie luate masuri de protectia personalului, folosindu-se costume de protectie, masti sau aparate izolante. In silozuri sau la gramezile de inaltimi foarte mari la care focarele ascunse se gasesc la mari adancimi si unde apa nu poate ajunge, cea mai buna metoda de stingere este intreruperea completa a accesului de aer spre focarele de ardere, acolo unde este posibil, combinata si cu racirea carbunelui. Pentru stingerea focarelor din masa de carbune se mai poate folosi si bioxid de carbon sau azot, care se introduc pe la partea de jos, absorbindu-se cu ventilatoarele pe la partea superioara. 2.3. Stingerea incendiilor de praf de carbune la instalatiile de pulverizare Caracteristica unui astfel de incendiu consta in existenta unor focare ascunse, a caror depistare necesita multa precautie si raspundere. La deschiderea calpetelor si usilor instalatiilor, la scoaterea capacelor de la gurile de vizitare este necesar sa se umble cu multa atentie, persoanele respective fiind imbracate cu costume de protectie, pentru a nu suferi accidente din cauza eventualelor rabufniri. Pe cat este posibil la deschiderea capacelor si inchizatoarelor metalice nu se vor folosi rangi, topoare etc. fara a izbi puternic, evitandu-se astfel producerea de scantei. Pentru a se impiedica formarea curentilor de aer este necesar sa se inchida usile si ferestrele careu dau in aer liber. Conductele de evacuare a prafului (transportoare etc.) nu se vor deschide niciodata la ambele capete, deoarece formeaza un puternic tiraj. Praful de carbune se stinge cu apa pulverizata, aruncata de jos in sus, deoarece folosirea invers ar putea provoca caderea unor bulgari in focarele existente si ar produce rabufniri de flacari. La uscatoare sau la alte agregate mari, stingerea se face prin stropirea cu apa pulverizata, in acelasi timp cu a imprejurimilor. 2.4. Stingerea incendiilor de combustibil lichid (pacura) Incendiile de cantitati reduse de pacura (scurgerile) se sting prin acoperire cu nisip sau pamant, incepand de la margine, sau cu stingatoare cu spuma. Lichidul incendiat care se revarsa din conducte se stinge cu jet de apa pulverizata, precum si cu spuma. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la rezervoare cu combustibil lichid se iau masuri de racire imediata a rezervorului aprins si a celor invecinate, folosindu-se apa, spuma sau apa pulverizata si chiar pulberi stingatoare. Se vor lua toate masurile de securitate pe timpul operatiilor de stingere deoarece produsele petroliere negre sunt expuse fierberii si eruptiei. 2.5. Stingerea incendiilor de gaze Gazele scurse intr-un spatiu inchis ard fara pericol de explozie, daca datorita unui anumite surse se aprind in momentul scurgerii. Aparitia unei surse de aprindere dupa un oarecare timp de scurgere a lor poate provoca o explozie, deoarece este posibil sa se formeze amestecuri explozive. Intreruperea procesului de ardere se realizeaza imediat prin oprirea alimentarii cu gaze, manevrand in acest scop vana sau ventilele de inchidere. Pentru intreruperea procesului de ardere se mai pot folosi jeturi de apa pulverizata sau pulberi stingatoare. 2.6. Stingerea incendiilor in sala masinilor Pentru stingerea incendiilor in faza lor incipienta la generatoarele de curent se prevad instalatii automate, cu bioxid de carbon sau apa pulverizata. Instalatia de bioxid de carbon se monteaza in incaperi separate, rezistente la foc. Stingerea unui incendiu la excitatrice se poate face cu stingatoare manuale cu pulbere sau cu bioxid de carbon. Este interzisa folosirea nisipului pentru stingerea incendiilor de la cazane la generatoare sau excitatrice, deoarece aceasta venind in contact cu partile mobile ale generatorului, le deterioreaza si le scoate din functie. Centralele electrice moderne sunt echipate cu instalatii fixe de stingere cu bioxid de carbon, care poate fi injectat in carcasa generatorului. Bioxdul de carbon impiedica propagarea incendiului in generator, incepand de la o concentratie de 20%. Pentru lichidarea completa a incendiului este necesar 1 kg bioxid de carbon /m3 aer. Bateriile de bioxid de carbon trebuie declansate imediat, in cateva secunde, realizandu-se in carcasa generatorului o concentratie de 55 60%. Stingerea incendiilor cu bioxid de carbon la generatoarele electrice cu racire in circuit deschis este destul de dificila. Incendiile greu de stins si cu consecinte grave sunt cele declansate la instalatiile si recipientele de ulei.

Scurgerile de ulei pe pardoseala salii masinilor favorizeaza propagarea incendiului, situatia devenind foarte critica atunci cand uleiul intra in tunelul de cabluri. Interventia este ingreuiata si de fumul care umple intraga sala a masinilor. Intr-un asemenea caz incendiul, in vederea preintampinarii propagarii acestuia prin cabluri si a declansarii unor noi focare datorita scurtcircuitelor produse la cablurile ramase sub tensiune. Pentru stingerea focarelor de ardere a uleiului se va folosi spuma sau apa pulverizata. In vederea evitarii propagarii incendiului in canalele de cabluri se va introduce spuma usoara in spatiul de sub generatoare (cota zero), concomitent cu actiunea tevilor de refulare a apei, pentru protectia generatoarelor si constructiilor de otel, invecinate. In paralel cu actiunea de stingere se vor proteja rezervoarele de ulei din sala turbinelor si se vor lua masuri pentru inlaturarea scurgerilor de ulei in canale si tuneluri de cabluri. Unde este posibil se va trece imediat la evacuarea rapida a uleiului din rezervoare. O atentie deosebita se va acorda evacuarii in timp util a hidrogenului din instalatia de racire a generatoarelor, cu instalatia de bioxid de carbon, precum si a buteliilor de hidrogen din interiorul sectiei. Daca instalatia de stingere cu bioxid de carbon nu functioneaza sau nu exista, se introduce apa in interiorul turbogeneratoarelor si hidrogeneratoarele racite cu aer prin deschiderile existente sau prin furtunuri racordate la dispozitive de cuplare. Cuvele si elementele componente ale circuitelor de ulei se protejeaza cu spuma medie sau usoara. In actiunea de stingere a incendiului la centralele electrice se vor luat toate masurile pentru ca incendiul sa nu se propage la camera de comanda. 3. Stingerea incendiilor la partea electrica a centralelor In cadrul unei centrale electrice pot sa apara incendii la instalatiile de joasa tensiune si la cele de inalta tensiune. 3.1. Stingerea incendiilor in zona instalatiilor de joasa tensiune In zona instalatiilor de joasa tensiune, stingerea incendiilor trebuie inceputa imediat, tinandu-se seama ca pana la 1000 V distanta minima de interventie la un jet pulverizat sa fie de cel putin 1 m, iar la un jet compact, pana la 12 mm diametru, de 3 m. Scoaterea de sub tensiune a instalatiilor de joasa tensiune se va face numai in caz de pericol, adica la periclitarea unor persoane sau impiedicarea operatiilor de salvare si stingere cu dispozitive prevazute pentru aceasta. Conductoarele sub tensiune pot fi taiate, puse la pamant sau scurtcircuitate provizoriu atunci cand nu exista o posibilitate pentru asigurarea unei stari lipsite de tensiune. In instalatiile de producere si distributie a curentului electric, in masura in care apare o necesitate, se vor scoate de sub tensiune numai partile afectate de incendiu sau cele amenintate nemijlocit. In principiu, trebuie sa fie valabila ideea de a se deconecta cat mai putin posibil, aceasta tinand seama de dezavanjele pe care le are deconectarea pentru stingerea incendiilor, precum si in general, de exemplu ramanerea in intuneric, intreruperea alimentarii cu apa, periclitarea operatiilor in spitale. Alimentarea cu curent electric a instalatiilor de alimentare sau a altor instalatii, care pot prezenta importanta in caz de incendiu, ca de exemplu, instalatii tip sprinkler, dispozitive pentru perdele de apa, ascensoare sau usi automate actionate electric, trebuie mentinuta in stare de functionare cat mai mult timp posibil. Toate celelalte instalatii cu actionare electrica din zona incendiului trebuie deconectate pentru evitarea pericolelor, de exemplu din cauza tensiunii la atingere. In incarperile de exploatare cu pericol de explozie, deconectarea se poate face numai de acord cu conducerea intreprinderii, deoarece prin deconectarea mijloacelor electrice de exploatare pot apare eventual pericole de incendiu si explozie. Instalatiile de exploatare electrice, inclusiv cele de telesemnalizare trebuie pe cat posibil protejate de substantele stingatoare. In apropierea conductoarelor libere se va pastra o distanta minima de 1 m, atunci cand nu se poate dovedi ca au fost scoase de sub tensiune. Imbracamintea uda, partile metalice ale echipamentelor de pompieri, de exemplu casca sau centura de siguranta, scarile de lemn ude, cangile, corpurile metalice etc. fiind bune conducatoare de curent nu trebuie sa ajunga in contact cu conducatoarele sub tensiune. Ca substante stingatoare se pot folosi: bioxidul de carbon, hidrocarburile halogenate, pulberile stingatoare, apa in mod deosebit pulverizata. 3.2. Stingerea incendiilor in zona instalatiilor de inalta tensiune Incendiile pot izbucni sau cuprinde conductoare libere de inalta tensiune pentru alimentarea cu energie electrica si conductoarele pentru transportul acestei energii. Deoarece conductoarele nu ard ele insile, dar prezinta un pericol deosebit pentru fortele de interventie folosite la stingerea incendiilor va trebuie ca in vecinatatea nemijlocita a acestora sa fie respectate anumite masuri. De exemplu, la apropierea de instalatiile de inalta tensiune sub curent (conductoarele libere de inalta tensiune) persoanele care intervin la stingerea incendiilor, tinand seama de mijloacele de interventie trebuie sa respecte distantele din tabelul 18. Tabelul 18 Distantele minime de stingere din zona instalatiilor electrice Substantele stingatoare Diametrul tevii Distantele minime, m, pentru o tensiune pana la:

Apa Jet pulverizat Jet compact Pulberi stingatoare: - pentru incendii cu flacari - pentru incendii de metale - pentru incendii mocnite Hidrocarburi halogenate Bioxid de carbon
1)

[mm] 12*) 24*) -

1000 V 1 3 3 1 1 1 1 1

110 kV 3 8 14 3 Fara tensiune Fara tensiune 3 3

220 kV 4 3 15 4 4 4

380 kV 5 10 16 5 5 5

La ajutajele cu diametrul peste 12 mm, distanta minima creste pentru fiecare milimetru in plus, cu 0,50.

Distantele minime aratate in tabelul 18 nu trebuie depasite in timpul interventiei si chiar la folosirea scarilor automecanice. La folosirea acestora trebuie sa se tina seama,in special, de incarcarea si balansarea lor. Distantele pentru jeturile de apa pulverizata si compacta se vor respecta cu strictete, trecerea de la valori mari la valori minime limita efectuandu-se cu mare atentie. Trebuie avut in vedere faptul ca conductoarele libere, avariate pe timpul incendiului, cazute pe sol pot prezenta pericol in zona tensiunii de pas. Interventiile si conectarile la instalatiile de inalta tensiune trebuie facute numai de personalul de specialitate al centralei electrice. Instalatiile de inalta tensiune, de exemplu, conductoarele libere nu pot fi scoase de sub tensiune prin legare la pamantsau scurtcircuitoare provizorie, pentru ca aceste masuri nu sunt eficace si prezinta pericol pentru personalul de interventie. Substanta stingatoare principala, care poate fi folosita este apa si spuma cu coeficient mediu de infoiere. Se pot utiliza jeturi compacte si pulverizate de apa la instalatiile electrice sub o tensiune de cel putin 10 kV. In acest caz este necesar ca teava de refulare sa fie bine pusa la pamant. Personalul de interventie trebuie sa lucreze echipat cu manusi si cizme de cauciuc de protectie, dielectrice. Stingerea incendiilor la instalatiile electrice sub tensiune, cu stingatoare cu spuma, manuale, nu este admisa deoarece solutia de spumant are conductivitatea electrica mai mare decat a apei. 3.3. Stingerea incendiilor la statiile electrice Statiile electrice, ca statii de conexiuni si transformare dispun de cele mai diverse instalatii electrice, a caror tensiune de exploatare este cunoscuta numai de personalul de specialitate al centralei electrice respective. In statiile electrice, accesul este permis numai in prezenta personalului de specialitate de resort si numai pentru cei care participa nemijlocit la stingerea incendiilor. Incendiile de transformatoare si intrerupatoare in ulei se caracterizeaza, in marea lor majoritata, prin faptul ca incep cu distrugerea partiala sau totala a cuvei, a cablurilor de inalta tensiune sau a consevatorului. Uleiul de transformator care se scurge se aprinde; deci tranformatorul reprezinta o sursa potentiala de incendiu datorita uleiului. Incendiul cuprinde foarte repede suprafete intinse, datorita cantitatilor mari de ulei pe care le contine cuva (un transformator de 100 500 kVA contine o cantitate de 60 100 t ulei). De aceea transformatoarele de mare putere sunt prevazute cu instalatii de racire cu apa pulverizata si de stingere cu bioxid de carbon sau azot, care in caz de incendiu intra automat in functiune. Instalatia electrica cuprinsa de incendiu, de regula, trebuie scoasa automat de sub tensiune; personalul de deservire trebuie ca pana la sosirea pompierilor sa scoata de sub tensiune si sa puna la pamant nu numai instalatiile electrice din zona incendiului dar si pe cele invecinate. Actiunea de stingere a incendiilor de catre pompieri poate sa inceapa numai cu acordul conducerii intreprinderii sau specialistilor, respectandu-se intocmai distantele minime de siguranta stabilite. De asemenea, tipul substantelor stingatoare care urmeaza sa fie folosite se va hotara tot cu acordul specialistilor din obiectivul respectiv. Pulberile stingatoare, care contin substante ce formeaza un electrolit, pot forma pe suprafata izolatiilor staturi bune conducatoare si straturi periculoase pentru strapungeri. Protectia impotriva radiatiei de caldura a transformatoarelor, intrerupatoarelor de ulei si a diferitelor aparate electrice aflate in imediata apropiere a focarului de incendiu se realizeaza cu apa pulverizata. La transformatorul care arde comandantul interventiei impreuna cu specialistii din statiile electrice va analiza situatia, luand masuri de racire permanenta cu apa, pentru a preveni explodarea cuvei si conservatorului de ulei (1 l/s m). Pentru prevenirea explodarii cuvei transformatorului cu continut mare de ulei, in cazul incendiilor care nu pot fi lichidate in faze initiale, se va evacua uleiul in bazinul de retinere special amenajat, iar daca este neincapator, se vor realiza diguri de protectie pentru preintampinarea raspandirii uleiului pe suprafata solului. Dupa evacuarea uleiului din interiorul cuvei, focarele de incendiu se pot lichida prin umplerea acestuia cu spuma, azot sau bioxid de carbon, asigurand totodata o perfecta etansare. Incendiile de transformatoare se mai pot stinge cu pulberi stingatoare rau conductoare de electricitate, iar micile focare de la exterior, cu nisip uscat. Debitul specific de spuma este recomandabil sa fie 0,15 0,20 l/s m sau daca stingerea se face cu apa pulverizata de 0,30 0,40 l/min m. 3.4. Stingerea incendiilor in tuneluri si canale de cabluri

Incendiile in tunelurile si canalele de cabluri provoaca pagube insemnate. Particularitatile unor astfel de incendii constau in umplerea cu fum dens a tunelurilor si canalelor de cabluri, a incaperilor, in ridicarea temperaturii si imposibilitatea scoaterii rapide de sub sarcina a tuturor cablurilor, fapt care ingreuiaza determinarea focarului de incendiu si lichidarea lui cu primele forte sosite la locul incendiului. Incendiile izbucnite la instalatiile de cabluri pericliteaza si distrug, nu numai cablurile si accesoriile, ci si instalatiile, aparatele care au legatura cu cablurile si constructiile (de exemplu camerele de comanda calculatoare electronice etc.). Aglomerarea de cabluri mareste pericolul de declansare si propagare a incendiilor in instalatiile respective, deoarece in acest fel creste sarcina termica. Pare de necrezut, dar invelisul de izolatie al cablurilor cuprinse de incendiu poate sa ajunga la cateva zeci de tone. Dezvoltarea incendiului depinde in primul rand de volumul de cabluri, de modul de pozare, de vechimea si cantitatea lor, de gradul de imbatranire a cablului si abia in al doilea rand de natura izolarii si gradul de combustibilitate. O propagare extrem de rapida a incendiului se produce atunci cand in canalele de cabluri sunt urme de ulei, praf de carbuni, hartie si alte materiale asemanatoare. Propagarea incendiului se produce de-a lungul cablurilor si ajunge, in cazul unor trasee neetanse, in incaperile vecine. In tunelurile si canalele de cabluri se prevad instalatii de apa pulverizata. Trebuie plecat de la ideea ca patrunderea si inaintarea pompierilor in canalele de cabluri, inundate de fum, rapid si complet, nu sunt, de regula, posibile intotdeauna, nici chiar cu aparate izolante, deoarece ochelarii de la masca se acopera intr-un timp extrem de scurt cu fum de policlorura de vinil, cu urme de unsori, aparand deci pericol pentru viata oamenilor. Incepand de la temperatura de 200C, sub efectul caldurii, PVC degaja acid clorhidric. Flacara patrunde prin deschideri locale neetanse, in subsol, in statia de conexiuni, in incaperile superioare la canalele de comanda, calcutoare etc. In canalele de cabluri pentru propagarea incendiului este impiedicata prin montarea mai multor pereti de compartimentare antifoc. In cazul unei patrunderi bruste a aerului, incendiul poate sa reizbucneasca dupa un anumit interval de timp. Cablurile cu invelis din material plastic continua sa se descompuna in lipsa de aer. La incendiile de lunga durata este nevoie sa se organizeze un punct de sprijin pentru protectia respiratiei unde trebuie sa existe un numar mai mare de aparate izolante folosite in interventie. La stingerea incendiilor in tuneluri, canale si poduri de cabluri se va urmari inlaturarea tuturor posibilitatilor de propagare a incendiului prin canale verticale si puncte de trecere a cablurilor catre interiorul cladirii sau la instalatii din exterior. La canalele si tunelurile de cabluri prevazute cu instalatii de apa pulverizata sau alte substante, stingerea se realizeaza prin punerea in functiune a acestora sau prin folosirea mijloacelor de folosire a apei din dotare. Incendiile in canale si tuneluri de cabluri se vor stinge si cu spuma usoara sau pulberi stingatoare introduse prin deschiderile din planseu si pe ambele parti ale sectorului incendiat. In tunel spuma refulata avanseaza numai in cazul in care in senul de inaintare a ei se va asigura evacuarea prin deschideri a aerului si produsele de ardere. Daca canalul de cabluri a fost cuprins de flacari, atunci in toate cazurile, spuma se introduce dispre partea galeriilor pentru cabluri, a incaperilor care cuprind pupitrele cu relee si dispozitive de comanda. 4. Pericolul de electrocutare La stingerea unui incendiu se poate oricand intampla ca jetul sa atinga instalatii aflate sub tensiune (conductoare libere, instalatii, aparate electrice). Atunci cand se utilizeaza o substanta stingatoare buna conductoare de electricitate in jet apare un curent de scurgere isc, care se ramifica in doua io si ip, din care: ip se scurge la pamant prin rezistenta Rp a vanei de lichid din conducta de stingere (linia de furtun) si rezistenta de trecere la pamant Rtr, a sefului de teava. Cazul cel mai nefavorabil care trebuie considerat aici exclusiv, apare cand i p = 0 si i = isc. Aceasta se intampla cand, de exemplu, un furtun este intins de la o masina de incendiu, fara sa fie in legatura cu o priza de apa, prin intermediul unui furtun de presiune cauciucat. Curentul de scurgere trece atunci prin jet si prin corpul omenesc, la pamant, avand de-a face deci cu rezistenta de trecere la pamant si rezistenta electrica a sefului de teava. Daca si pentru acest caz, sa presupunem in cele mai nefavorabile condistii si anume cand seful de teava tine teava cu mainile ude si sta cu incaltamintea umeda pe teren umed, atunci rezistenta corpului abia daca va ajunge la 1 kohm si Rtr va fi de cateva sute de ohmi. Incaltamintea uscata, cu talpa de piele, are o rezistenta foarte ridicata de mai multi Mohmi, din contra, incaltamintea umeda are sub 200 ohm. Limita curentului de scurgere va fi de aceea practic data numai de rezistenta Rsc a jetului. Efectul fiziologic al circuitului electric asupra omului este caracterizat prin 3 valori limita si anume: 1) Pragul de excitatie, 1 mA intensitate curent pe care omul il mai poate percepe la trecerea curentului prin corp. 2) Pragul de spasm, 10 mA, la care omul se mai poate desprinde de un conductor sub curent electric. 3) Pragul de scintilatie, 50 mA, la care incepe sa apara pericolul mortal de scintilatie pentru inima. Socurile de curent pana la 300 mA pe perioade scurte, nu prezinta pericole pentru sanatate. La aceasta se mai adauga faptul ca prin stropirea unei parti de instalatie electrica sub tensiune cu apa refulata dintr-o teava tinuta cu mainile goale, nu apare situatia ca persoana respectiva sa nu se poata desprinde de circuitul de curent, pentru ca orice impuls sensibil are ca efect o miscare reflexa a sefului de teava, deci o deplasare involuntara a jetului de apa de pe conductor, determinand o intrerupere imediata a efectului circuitului de curent. Pe timpul actiunii de stingere a incendiilor la instalatiile electrice de inalta tensiune trebuie avut in vedere si pericolul de electrocutare si de incendiu datorita tensiunii de pas. In jurul punctului de contact cu pamantul al instalatiei aflate sub tensiune se formeaza o asa numita palnie de tensiune. Centrul acesteia ajunge la acelasi potential cu instalatia aflata sub tensiune. In interiorul palniei de tensiune, tensiunea se poate determina pe baza produsului dintre curent si rezistenta solului.

In cazul contactului cu pamantul a sistemului de 15 kV palnia de tensiune se formeaza pe un cerc cu raza de 15 17 m. Tensiunea scade la zero numai la o distanta de 15 17 m de punctul de contact. In interiorul palniei de tensiune, in cazul unei retele de 120 kV, tensiunile de pas periculoase apar aproximativ in interiorul unui cerc cu raza de 25 m. Cu cat este mai mare rezistenta de propagare in sol, cu atat este mai mica raza palniei de tensiune, in schimb cu atat sunt mai mari gradientele de potential, adica valorile tensiunilor de pas aparute intre diversele distante. O data cu micsorarea rezistentei de propagare in sol, raza palniei de tensiune creste si in consecinta gradientul de potential descreste. Capitolul IX Stingerea incendiilor in intreprinderi siderurgice, metalurgice si constructii de masini 1. Stingerea incendiilor la gospodari de cabluri in intreprinderile siderugice, metalurgice si constructii de masini In intreprinderile siderurgice, instalatiile tehnologice sunt amplasate in aer libersi de constructie speciala si in cladiri, de regula, cu un singur nivel si volume mari cu foarte multe subsoluri destinate in marea lor majoritate gospodariilor de cabluri, amplasarii utilajelor de productie, recipientelor de ulei de ungere si instalatiilor respective, precum si diferitele canalizari. Din componenta unor combinate siderurgice fac parte si intreprinderile cocso-chimice, ale caror produse principale prezinta un accentuat pericol de incendiu. Cele mai frecvente incendii in intreprinderile siderurgice se produc la gospodariile de cabluri electrice de la furnale, otelarii si laminoare. La furnale si otelarii incendiile de cabluri electrice se produc datorita scurtcircuitelor electrice, strapungerilor care sunt mai frecvente datorita socurilor de putere la care sunt supuse, precum si fontei si zgurii in stare de incandescenta revarsata din diferite motive, ca de exemplu, avarii la furnale, neglijentei in manipularea oalelor de turnare, existenta unor defectiuni la aceasta si drept urmare suvoaiele de fonta, zgura si otel in deplasarea lor pot patrunde in tunelurile si canalele de cabluri, canalizari, de multe ori ajung la constructii, mijloace de transport, surprinzand chiar si oameni. Caldura degajata de metalul incandescent si temperatura ridicata constituie factori importanti in distrugerea a tot ce intalneste in cale. De aceea in asemenea situatii pentru organizarea actiunii de salvare si de stingere se impune cade la inceput sa se stabileasca locul si natura avariei sau incendiului, proportia si directiile de scurgere a metalului topit sau de propagare a arderii. De asemenea, este necesar sa se precizeze locurile de refugiu a persoanelor surprinse de metalul si zgura incandescenta, precum si posibilitatile de salvare a oamenilor si bunurilor materiale. Pe timpul recunoasterii se vor mai urmari, instalatiile, constructiile si agregatele afectate de metalul revarsat si se vor stabili masuri pentru protejarea lor, consultand in acest scop specialistii din ntreprindere. Vor mai fi stabilite caile ascunse de propagare a incendiului, din cauza metalului incandescent scurs din furnale si otelarii, in canalele si tunelurile de cabluri sau in diferite incaperi auxiliare si posibilitatile de producere a exploziilor, ca urmare a distrugerii sau deteriorarii conductelor de gaze. Intr-un tunel de cabluri cu sectiunea de 1,90 x 1,90 m, sarcina termica datorita izolatiei combustibile poate sa ajunga la 100 kgf/m lungime a cablului. Viteza liniara de propagare a incendiului pe cabluri este de 0,80 1,10 m/min, iar temperatura in zona de ardere poate sa se ridice la 900 - 1100C. Usile metalice prin care se compartimenteaza unele tuneluri de cabluri au o limita de rezistenta la foc de 15 20 min si deci nu indeplinesc rolul unor usi rezistente la foc. Practica a dovedit ca metalul si zgura topita se pot scurge si prin spatiile (cavernele) planseelor din beton turnat necorespunzator, in asemenea situatii putand stabate grosimi de planseu sau de perete 40 cm, ajungand la gospodariile de cabluri, pe care le poate aprinde cu foarte mare usurinta. O deosebita atentie se va acorda stabilirii cailor de patrundere a personalului de interventie catre locul avariei sau focarelor de ardere, precum si caile cele mai corespunzatoare de atac, folosind fortele avute la dispozitie, in raport de situatia existenta, aare vor fi ferite de pericolul prabusirii instalatiilor si diferitelor elemente de constructie. 2. Stingerea incendiilor in subsoluri si tuneluri de cabluri 2.1. Caracteristicile incendiilor Indiferent unde subsolurile si tunelurile de cabluri sunt amplasate (furnale, otelarii, laminoare etc.), ele constituie puncte vitale vulnerabile la incendii pentru intreprinderile respective. Incendiile de cabluri electrice pozate in subsoluri si tuneluri se caracterizeaza prin degajarea de fum dens, abundent si toxic, care ingreuiaza actiunea de interventie. Vizibilitatea spre focar foarte redusa la care se mai adauga si traseul complicat al cailor de acces ne da imaginea unei interventii destul de dificile. Dezvoltarea incendiului poate fi favorizata si de producerea unor scurtcircuite in serie si a tirajului creat de putul vertical, in special daca nu s-a inceput interventia. Fumul se propaga in halele de productie si in imprejurimi ingreuind respiratia si vizibilitatea celor aflati in imediata apropiere a incendiului. Produsele arderii cuprind intregul subsol sau tunel, daca nu sunt compartimentate, degradeaza izolatia cablurilor la care incepe sa se produca o descompunere termica a materialelor de izolatie, mai ales a policlorurii de vinil. Descompunerea termica a policlorurii de vinil se face cu degajarea de acid clorhidric, incepand chiar de la 150 200C.

Aceasta in contact cu umiditatea aerului sau cu apa favorizeaza formarea ruginii pe suprafata metalelor atacand chiar betoanele care deja sunt supuse la actiunea temperaturilor ridicate micsorandu-le rezistenta. Rezistenta betonului scade incepand de la temperatura de 300C, iar la 600C scade cu 20 30% fata de cea initiala. Utilizarea intr-o proportie mai mare de cabluri cu invelis din material plastic (PVC) duce la cresterea, la degajarea unei mari cantitati de acid clorhidric in caz de incendiu. De exemplu, la descompunerea termica a unui kilogram de PVC se degaja aproximativ 400 l acid clorhidric. 2.2. Stingerea incendiilor Deoarece arderea are loc in tunel, in general, intr-un spatiu inchis, mai ales la constructiile vechi, peretii acumuleaza mari cantitati de caldura, ceea ce ingreuiaza interventia. Din aceasta cauza un sef de teava poate lucra in zona focarului aproximativ 5 min, bineinteles un costum de protectie si aparat izolant. Prin folosirea unor mijloace de protectie adecvate si stropirea continua cu apa pulverizata a sefilor de teava se poate asigura o interventie corespunzatoare. Temperatura radiata de betonul inferbantat al tunelului de cabluri incendiat incomodeaza foarte mult actiunea de stingere, mai mult chiar decat gazele toxice rezultate din descompunerea materialelor plastice din izolatia cablurilor. Procesul de ardere este intretinut de caldura degajata din materialele plastice si din arderea uleiului revarsat din cablurile avariate, in special daca nu este evacuata prin trape si instalatii de ventilatie. Pentru reusita stingerii incendiilor in faza incipienta este necesar ca prima interventie sa fie bine organizata si sa actioneze prompt si cu grija pentru a nu se produce accidente. De fapt, in obiectivele siderurgice sunt organizate si instruite echipe speciale de interventie echipate si dotate corespunzator, care pot sa-si indeplineasca misiunea de a localiza si lichida inceputul de incendiu, ajutate la nevoie de electricienii din sectiile respective, instruiti si acestia pentru a contribui in bune conditii la stingerea incendiului. Se actioneaza cu mijloacele initiale din dotare ca stingatoare cu bioxid de carbon si pulbere, nisip etc. Pentru ridicarea gradului de securitate la incendiu a gospodariilor de cabluri electrice, acestea sunt prevazute in marea lor majoritate cu instalatii de semnalizare si de stingere cu apa pulverizata si chiar cu instalatii de ventilatie a produselor de ardere. La semnalarea unui inceput de incendiu la centrala de semnalizare, la declansarea unei protectii sau la observarea lui trebuie puse imediat in functiune instalatiile de stingere cu apa pulverizata, care s-a dovedit a fi eficienta pentru stingerea unor asemenea incendii. Daca nu exista astfel de instalatii sau acestea prezinta defectiuni in functionare se impune realizarea unei actiuni energetice din partea formatiilor civile si unitatilor militare de pompieri. In acest caz se va executa recunoasterea amanuntita a incendiului, a cailor de propagare, cu echipe mixte formate din ofiterii de pompieri si specialisti sau personal tehnic din ntreprindere cunoscator al traseelor tunelului de cabluri. Pentru iluminare se vor folosi mijloace speciale mobile, iar la nevoie si proiectare. Pe timp de noapte se va ilumina si exteriorul, cu proiectoare de la autospeciale sau acestea se vor monta fix pe stalpi. Organizarea si conducerea stingerii se efectueaza, de regula, pe sectoarele de interventie cu misiuni de localizare si lichidare a incendiului. Din cauza zgomotului este recomandabil ca operatiile sa se conduca cu gigafoane. Ca substante stingatoare se vor folosi apa pulverizata si spuma cu coeficient mare de infoire. In unele tari procedeul de a se folosi spuma cu coeficient mare de infoiere la stingerea incendiilor din tuneluri si canale de cabluri, in special la canale, este destul de raspandit. Practica a dovedit si la noi in tara ca prin folosirea acestui procedeu sau obtinut rezultate bune. Pentru aceasta trebuie folosite generatoare de spuma cu debite mari. Spuma de coeficient mare de infoiere (spuma usoara) stinge imediat flacarile. Jeraticul ramas in urma arderii se stinge prin racire numai daca grosimea lui nu depaseste 5 cm, altfel se reaprinde si trebuie actionat in continuare, pentru lichidare, cu jeturi de apa pulverizata. Dar o asemenea situatie in canalele si tunelurile de cabluri apare foarte rar. Efectul bun al spumei usoare la stingerea incendiilor de materiale plastice, deci si de cabluri electrice, s-a confirmat pe timpul unor experimentari de stingere executate in strainatate (tabelul 19). Spuma cu coeficient mai mare de infoiere este mai indicata. Tabelul 19 Timpul de refulare [min] 0,5 1 2 3 5 7 10 15 Lungimea canalului inundat cu spuma [m] Coeficientul de infoiere al spumei usoare 500 70 104 133 144 150 150 150 -

1000 100 140 164 186 210 218 224 231

Pe timpul interventiei cu spuma se va evita intreruperea refularii, deoarece cu cat va stationa mai mult, cu atat se va deplasa mai greu. Viteza de deplasare este in functie de contrapresiunea de aer existenta. Daca iesirea din tubul de refulare se face cu 6,5 m/s, in primii 50 m ajunge la valori cuprinse intre 2 si 1 m/s. 3. Stingerea incendiilor in sectiile de productie din siderurgie, metalurgie si constructii de masini 3.1. Caracteristicile incendiilor Pe teritoriul unei mari intreprinderi siderurgice, metalurgice si constructoare de masini se gasesc o serie de trasee de conducte prin care se vehiculeaza diferite categorii de gaze (gaz metan, gaz de furnal, acetilena etc.), pentru alimentarea diferitilor consumatori, o parte dintre ele fiind chiar depozitate in recipiente. In orice punct unde se manevreaza o vana, unde aceste substante se introduc in recipiente sau ajung la consumatori, precum si in alte locuri, din neglijenta sau din alte cauze se pot produce inceputuri de incendii, care se amplifica daca nu se iau uergente masuri de intrerupere a procesului de ardere de catre personalul de pe locul de munca, de prima interventie. 3.2. Stingerea incendiilor Majoritatea acestor incendii se lichideaza prin intreruperea prin diferite procedee a procesului de ardere ca de exemplu intreruperea alimentarii instalatiilor cu substante combustibile. La gazometre, in cazul izbucnirii in apropiere a unui incendiu, se vor lua masuri de evacuare a gazului din interior si racire continua a acestora. Daca bazinul de apa al gazometrului de tip umed se defecteaza si nu exista posibilitatea de a opri scurgerea apei, se iau masuri imediate de intrerupere a alimentarii gazometrului cu gaz si de pompare a acestuia spre consumatori sau se deschide siberul de pe conducta de evacuare in atmosfera. Incendiile produse la sarurile topite folosite la atelierele de forja si tratament termic in lipsa instalatiilor de stingere speciale, se sting cu nisip uscat. Pentru stingerea incendiilor de carbuni cocsificati din cadrul uzinelor cocsochimice, organizarea si stingerea incendiilor se efectueaza pe baza acelorasi principii si procedee de stingere folosite la depozitele de carbuni din cadrul termocentralelor electrice care consuma combustibili solizi. In sectia de pregatire a carbunilor pentru cocsificare, la declansarea unui incendiu, ca urmare a unei explozii a amestecului de carbuni cu aerul in suspensie, se va proceda la stingerea lui cu tevi de apa pulverizata, alimentate de la hidrantii interiori, exteriori sau de la masinile de incendiu. Desi stingerea cocsului in sectia de cocsificare este o operatie tehnologica, ea se va realiza astfel incat sa se elimine toate cuiburile incandescente din masa lui. Cocsul nu se va evacua de pe rampa de racire cu benzile transportoare, decat daca a fost stins in intregime, controlandu-se acest lucru cu multa atentie. In situatia in care se produc incendii provocate de aprinderea uleiului provenit din scapari, in prima urgenta se actioneaza, cu stingatoare cu spuma, iar daca scurgerile sunt mai mari se folosesc 3 generatoare de spuma de la masinile de incendiu. Din zona bateriilor de cocsificare nu se va folosi apa ca substanta de stingere, ci numai pulberi stingatoare, iar in spatiile inchise gaze inerte. Incendiul izbucnit in urma scaparilor de gaze se va lichida prin inchiderea vanelor pe conductele respective de gaze si se va actiona asupra focarului de incendiu cu spuma chimica sau bioxid de carbon, respectandu-se intocmai regulile de protectie de catre intregul personal angajat la interventie. In caz de aprindere a gazelor scapate din tevile din dreptul clapetei de reglare a presiunii de pe conducta de gaz brut, se intervine prompt pentru intreruperea procesului de ardere prin inchiderea vanelor, cu jeturi de pulbere stingatoare sau bioxid de carbon. In sectia de scoatere si expediere a cocsului, in caz de producere a unui incendiu se vor opri utilajele de catre personlul de pe locul de munca, care are obligatii de manevrare a utilajelor respective. Incendiile de praf de cocs se sting cu apa pulverizata. La incendiile de amoniac aparute in subsectia de sulfat de amoniu si apa amoniacala, se actioneaza cu jeturi de apa pulverizata, deoarece amoniacul este foarte solubil in apa. Pe timpul operatiilor de stingere este absolut necesar sa se foloseasca masti si aparate izolante, luandu-se masuri pentru inlaturarea posibilitatilor de propagare a incendiilor la instalatiile aflate in apropiere. Pentru a nu da nastere la accidente este interzisa diluarea acidului sulfuric concentrat prin introducerea de apa in recipientele unde este depozitat sau asupra scugerilor existente pe sol. Incendii de proportii se pot produce si la subsectia de obtinere a benzenului. La aparitia unui incendiu pe teritoriul acestei subsectii se vor opri imediat alimentarile cu fluide inflamabile ale instalatiei respective, actionandu-se simultan cu substante de stingere corespunzatoare, penutr fiecare produs in parte. De exemplu, pentru stingerea incendiilor de benzen in rezervoare se vor pune in functiune instalatiile fixe de stingere cu spuma si de racire cu apa si se va actiona la racirea cu apa a rezervoarelor invecinate. Daca astfel de instalatii nu exista, interventia se va realiza cu mijloace de stingere mobile. Organizarea si conducerea actiunii de interventie, principiile care trebuie in mod obligatoriu aplicate pe timpul stingerii benzenului si a altor lichide combustibile sunt similare cu cele descrise pentru depozitele de produse petroliere.

La izbunirea unui incendiu in sala pompelor se va actiona cu abur prin inundare, prin deschiderea vanelor din exteriorul cladirii, evacuandu-se in prealabil toate persoanele din interior. Daca se produce o avarie in cuptorul tubular se opresc imediat injectoarele de combustibil si se introduce abur in interiorul cuptorului. In caz de aprindere a gazului de cocs sau a hidrogenului sulfurat, inainte de cuptorul Claus, la instalatiile de desulfurare si obtinere a sulfului, personalul de pe locul de munca va manevra vanele pentru decuplarea aparatelor respective. La instalatiile pentru cupru fosforos, in cazul unui inceput de incediu se vor lua masuri pentru evacuarea imediata din hala a cutiilor in care se depoziteaza fosforul. Stingerea fosforului aprins se realizeaza cu apa sub forma de jet compact sau pulverizat, spuma si pulberi stingatoare, tevile respective manipulandu-se cu multa grija. In sectiile pentru obtinerea unor aliaje speciale se folosesc ca materiale sodiul si magneziul. Aceste metale in caz ca se aprind se actioneaza imediat cu substante pulverulente, iar cele necuprinse de incendiu se evacueaza din incaperi. Este interzis a se folosi apa pentru stingerea incendiilor la astfel de metale, indiferent sub ce forma ar putea fi refulata. La intreprinderile siderurgice, metalurgice si constructii de masini, desi nu ne referim la un incendiu propriu-zis, apar situatii cand trebuie sa se actioneze la limitarea scurgerii fontei, otelului si zgurei in cazul unor avarii, pentru a nu se pune in pericol oamenii, instalatiile sau cladirile. Intr-un asemenea caz se va actiona cu apa pulverizata din tunuri sau tevi cu ajutaje mari pentru racirea metalului topit sau a zgurii incandescente revarsate. Jeturile de apa trebuie dirijate in prima faza la extremitatile suprafetei metalului revarsat, urmarind formarea si mentinerea unei cruste care sa nu mai permita curgerea, dupa care se manevreaza cu multa precautie jeturile de apa pulverizata din extremitati catre centru, pe intreaga suprafata a metalului incandescent. Cantitatile mici de metal revarsat, incandescent, se acopera cu nisip, pulbere de grafit sau pamant. 4. Stingerea incendiilor de pulberi metalice In ultima perioada de timp a inceput sa se dezvolte, din ce in ce mai intens, metalurgia pulberilor. Acest gen nou de metalurgie are ca obiect obtinerea de piese metalice din aliaje pornind de la pulberile metalice. Cele mai utilizate pulberi metalice sunt cele de aluminiu, magneziu, titan, zirconiu, zinc, nichel, fier si uraniu. Stingerea incendiilor de pulbere de aluminiu este dificila, din cauza temperaturii mari care se degaja (peste 2000C) si a reactiei chimice care are loc intre apa si pulberea incalzita sau topita. Folosirea de la inceput a unei mari cantitati de apa reduce temperatura focarului si radiatia luminoasa, dar in final are loc o improscare a apei incalzite, ceea ce prezinta un mare pericol pentru personalul care intervine la stingerea incendiilor. Nici prin folosirea spumei chimice nu se pot obtine rezultate. Daca la inceput, datorita bioxidului de carbon, focarul poate fi inabusit, ulterior are loc o reactivare a arderii, iar apa continuta in spuma poate da nastere la o rabufnire a vaporilor si gazelor. Bioxidul de carbon, apa sau bicarbonatul de sodiu sunt distruse cu o violenta explozie daca sunt refulare asupra prafului de aluminiu aprins. Utilizarea tetraclorurii de carbon prezinta, de asemenea un mare pericol, deoarece acestea reactioneaza violent cu aluminiul. Pulberile clasice pe baza de bicarbonat de sodiu nu sunt eficace. Pentru stingerea incendiilor de pulberi de aluminiu se folosesc pulberi stingatoare special bine uscate. In strainatate se utilizeaza pulberea Met-L-X formata din clorura de sodiu cu aditivi. Aceasta pulbere refulata asupra focarului face ca caldura degajata pe timpul incendiului sa conduca la cocsificarea acestei pulberi, formandu-se o crusta care opreste afluirea aerului, stingand incendiile. In unele tari, la stingerea incendiului se mai foloseste si pulberea Pyromet. Unii specialisti mai recomanda ca substanta stingatoare clorura de sodiu (sare de bucatarie). Cercetatorii americani confirma eficienta clorurii de sodiu, dar mentioneaza ca, in unele cazuri, cand grosimea stratului de metal depaseste 2 3 cm, crusta formata pe suprafata acestuia impiedica patrunderea pulberii in interior, permitandu-se continuarea arderii sub crusta. Pentru a se evita acest neajuns se indica folosirea amestecului de clorura de sodiu (45 80%) cu fosfat diamonic sau monoamonic (20 55%), care se topeste in zona metalului incendiat, patrunzand rapid in straturile interioare si antrenand dupa sine particulele de clorura de sodiu. Cea mai ieftina substanta stingatoare pentru stingerea incendiului de pulberi de aluminiu si cea mai la indemana este nisipul. Apare insa o gretate si anume ca nisipul este foarte rar complet uscat. Pulberea de aluminiu reactioneaza cu apa (umezeala), din nisip, producand nu numai abur, dar in anumite conditii, chiar o reactie exploziva metal-apa. Deci, in cazul incendiilor relativ mari de aluminiu, ca si de magneziu, se va evita folosirea nisipului umed. Nisipul fin complet uscat poate fi folosit pentru izolarea incendiilor incipiente de praf de aluminiu si in cantitati mari, chiar si la stingerea lor, prin inabusire. Stingerea incendiilor de magneziu depinde in mare masura de forma in care se gaseste acest metal. Placile, aschiile si particulele mici care ard pot fi inabusite si racite cu substanta de stingere adecvata. In cazul prafului de magneziu trebuie sa se prevada formarea de suspensii in aer, in timpul refularii substantei de stingere, deoarece s-ar putea produce explozii. Cele mai eficiente substante stingatoare pentru stingerea incendiilor de aschii, pulberi, praf de magneziu, sunt pulberile stingatoare, prin care se citeaza Pyrene G 1, Met-L-X. Pyromet, TEC etc. Pulberea de magneziu aprinsa poate fi insa stinsa si cu clorura de sodiu (sare de bucatarie). Nisipul uscat a fost adesea recomandat ca substanta stingatoare pentru stingerea incendiilor de pulberi de magneziu, el trebuie insa dispersat sub forma de straturi uniforme pe suprafata incendiata. Actiunea trebuie intreprinsa cu atentie, pentru a se evita dispersarea pulberii aprinse. In cazul in care fumul continua sa se degajeze in unele zone, se poate folosi o cantitate mai mare de pulbere stingatoare. Atunci cand pulberea aprinsa se afla pe o suprafata combustibila, aceasta se va acoperi cu pulbere, dupa care, in imediata apropiere a focarului se va realiza un strat de pulbere cu grosimea de 3 5 cm.

O grija deosebita trebuie acordata analizarii situatiei atunci cand se pune problema folosirii apei la stingerea incendiilor. Cand metalele incinse sunt stropite cu cantitati limitate de apa, acestea extrag oxigenul din apa si arderea se inteteste. In acelasi timp se elibereaza hidrogenul, care se aprinde imediat. Stingatoarele manuale cu apa sau cu spuma nu sunt recomandabile. Apa refulata insa in cantitati mari si imediat dupa declansarea incendiului poate fi folosita la stingerea incendiilor de magneziu, deoarece are o puternica actiune de racire. Folosirea jeturilor compacte duce la disperarea pulberii de magneziu aprinse, deci si a focarului. De aceea, acolo unde este cazul, se folosesc jeturi de apa pulverizata cu debite mari, care pot stinge unele incendii de pulberi de magneziu. Ceata de apa intensifica insa incendiile de pulberi de magneziu. Apa nu se va folosi la stingerea incendiilor atunci cand pulberea de magneziu aprinsa se afla in cantitati mari sau este in stare topita. Pulberea de magneziu aprinsa se stinge cel mai bine cu flourura de calciu, sub forma de pulbere. Fiind o substanta inerta in raport cu pulberea de magneziu aprinsa, florura de calciu, datorita proprietatilor ei, poate fi folosita ca substanta de stingere (in stingatoare). Bioxidul de carbon sau pulberea care contine bicarbonat de sodiu nu au eficacitate. Bioxidul de carbon se foloseste uneori la uzinele de prelucrare a metalelor si la turnatorii, ca substanta care previne aprinderea pulberii magneziului, fara a intrerupe procesul de ardere. Cele mai bune substante stingatoare raman totusi pulberile speciale. Stingerea incendiilor cu particule de titan se realizeaza cu pulberi stingatoare adecvate. Incendiul izbucnit la pulberea de titan in cantitate destul de redusa poate fi controlat de obicei, prin separarea metalului aprins cu o substanta stingatoare, lasandu-se materialul, astfel izolat, sa arda complet. In actiunea de stingere a pulberilor metalice trebuie sa se asigure protectia personalului de interventie cu masti, aparate izolante si costume de protectie. Se vor folosi cartuse filtrante specifice fiecarui gaz toxic care se degaja pe timpul incendiului. In privinta posibilitatii de stingere a unui incendiu de pulberi de titan in cantitate mai mare, parerile sunt impartite. Unii specialisti afirma ca un incendiu de titan poate fi stins, altii sustin eficacitatea folosirii anumitor pulberi stingatoare la stingerea acestuia. Pentru localizarea incendiului de pulberi de titan se pot folosi pulberi stingatoare speciale sau fondati. Actiunea de localizare consta in acoperirea pulberii de titan cu pulbere stingatoare speciale si lasarea incendiului sa se lichideze de la sine, acordandu-se insa o atentie deosebita prevenirii formarii norului de praf de titan. Apa nu trebuie folosita la stingerea incendiilor de particule fine de titan si nici la incendiile care au cuprins bucati mari de metal. In acest ultim caz, cand nu exista alte posibilitati, apa poate fi folosita cu prudenta, sub forma de jeturi cu debite mari. Bioxidul de carbon refulat din stingatoare cu debit mare nu este eficace, deoarece titanul fin divizat arde in atmosfera de bioxid de carbon; in afara de aceasta, presiunea ar putea dispersa particulele de titan aprins. Din cauza continutului de apa nici spuma nu se poate folosi la stingerea incendiilor de pulberi de titan. Eventual, pentru localizare si stingere se mai poate folosi nisip complet uscat si praful de roca sau de dolomit. Stingerea incendiilor de pulbere de praf de zirconiu se realizeaza cu pulberi stingatoare speciale. In cazul arderii pulberii de zirconiu in cantitati mici, se recomanda ca zona focarului sa fie inconjurata cu nisip uscat sau cu un material inert pulverizat, incendiul fiind lasat sa se lichideze de la sine. Folosind apa sub forma de jet compact, puternic, incendiul de multe ori se lichideaza. Stingerea incendiilor de pulberi de zinc se executa cu nisip uscat, pulbere de talc, grafit sau cu pulberi stingatoare speciale. Incendiile de pulberi de nichel se sting cu pulberi stingatoare, nisip uscat sau sare de bucatarie. Incendiile de pulberi (praf) de fier se sting cu pulberi stingatoare sau nisip uscat. Incediile de pulberi de uraniu (praf) pot fi stinse cu pulberi stingatoare, nisip foarte uscat, sare de bucatarie uscata precum si cu pulberi de grafit si de talc. Uraniul in cantitati mici, in caz de aprindere, poate fi aruncat intr-un vas cu apa unde se stinge. Pulberea de uraniu nu se poate stinge cu apa, deoarece in urma contactului cu apa se degaja hidrogen, care intensifica arderea. Uraniul sub forma de aschii, span se poate stinge in caz de aprindere, cu jeturi puternice de apa. Pentru ca stingerea incendiilor de pulberi metalice sa se execute cu rapiditate este necesar ca la inceput sa se acopere focarele de ardere cu substanta de stingere cea mai adecvata, sa se supravegheze procesul de ardere pana la completa intrerupere, sa se refuleze substanta stingatoare asupra focarelor de ardere, fara sa se ridice pulberile metalice in aer, sa se evacueze din zona incendiata pulberile din ambalaje fara a le desface si sa se raceasca elementele combustibile expuse radiatiei de caldura. 5. Stingerea incendiilor in sectiile de productie ale constructiilor de masini 5.1. Caracteristicile incendiilor Cladirile industriale ale intreprinderilor constructoare de masini contin un numar insemnat de masini unelte si alte utilaje, pentru a caror ungere si actionare hidraulica este nevoie de o anumita cantitate de ulei. Cantitati apreciabile de lichide combustibile se intrebuinteaza in procesele de lustruire fina, la bancurile de incarcare pentru prese, la sectii termice pentru rezervoare sau bai de calire, precum si combustibil la cuptoare. O particularitate a intreprinderilor actuale constructoare de masini consta in introducerea pe larg a liniilor in flux automat si banda, ceea ce in multe cazuri obliga la existenta in aceleasi hale a sectoarelor de vopsire pe baza de nitrolacuri sau rasini sintetice.

Existenta sectoarelor cu pericol de incendiu in multe hale sau ateliere de productie, face ca dupa numai 10 15 min incendiul izbucnit sa ia proportii considerabile. Incendiul se propaga deosebit de repede pe acoperisurile combustibile, care au mari suprafete si in mare parte nu sunt compartimentate. Incendiul se propaga la acoperis datorita curentilor de convectie, formati in interiorul cladirii de productie destul de inalta, precum si pe invelitoarea combustibila, mai ales acolo unde este protejata cu bitum. Aceasta in grosime uneori de 6 10 cm, din cauza reparatiilor repetate ale acoperisului, poate sa se scurga si sa ajunga in interiorul halelor sau atelierelor de productie aprinzand materialele combustibile din interior. Prabusirea elementelor de constructie din lemn ale acoperisului se poate produce dupa numai 25 40 min de la izbucnirea incendiului. 5.2. Stingerea incendiilor Pe timpul recunoasterii la astfel de incendii este necesar sa se stabileasca: particularitatile constructive ale incendiul pe suprafata exterioara a acoperisului si prin golurile interioare; existenta peretilor antifoc; particularitatile caracteristice ale utilajelor folosite pentru productie; natura materiei prime si cantitatea care se afla in incaperile de productie; existenta in halele si atelierele de productie a magaziilor, boxelor; posibilitatile de amplasare a tevilor pe acoperis; posibilitatile de atac la acoperis, tinand seama de inaltimea constructiei prin interior si exterior; posibilitatile de folosire a scarilor interioare, a podurilor rulante, stalpilor, grinzilor etc.; daca s-a decuplat echipamentul electric, cablurile si conductoarele electrice existente sub tensiune. Pentru stingerea incendiilor este recomandabil sa se actioneze simultan cu jeturi de apa cu diametre mari in doua directii, stabilindu-se in acest scop numarul de sectoare necesare in raport de situatia existenta: 1) Prin interiorul cladirii actionand la acoperis pentru stingerea incendiului, protejarea elementelor de constructie portante si oprirea propagarii incendiului in interiorul spatiului de productie. 2) La acoperis pentru stingerea incendiului, simultan cu izolarea prin taiere spre a se limita propagarea arderii. Actiunea tevilor cu diametre mari trebuie bine conjugata pentru reusita in timp scurt a interventiei. Se pot folosi la nevoie si tunurile de apa, liniile de furtun, pe cat posibil, se vor intinde sub zonele de protectie contra incendiilor si pasarelele transversale si longitudinale. Pentru a se opri propagarea incendiul se impune ca pe directia de inaintare a acestuia sa se asigure o intensitate de refulare a apei de aproximativ 0,40 0,50 l/s m. Tunurile de apa pot fi folosite in cazul unor incendii evoluate la lichidarea incendiului in anumite limite; apoi pentru intreruperea totala a procesului de ardere intr-un acoperis izolat termic se folosesc tevi tip B. Acolo unde sunt montate conductele goale in cladiri se impune folosirea cu precadere a acestora pentru punerea in functiune rapida a tevilor de refulare a apei. Practica de stingere a incendiilor a demonstrat ca pentru lichidarea rapida a incendiului, acolo unde sunt goluri in acoperis, este necesar sa se desfaca stratul superior al acoperisului, actionand cu apa pulverizata asupra termoizolatiei si suprafetei interioare a elementelor de constructie indreptate de-a lungul golurilor, atat in directia focarului de ardere, cat si in directia opusa. In cazul unui incendiu avansat, efectivele si mijloacele principale destinate localizarii incendiului se concentreaza in sectoarele cele mai apropiate de peretii antifoc, sefii de teava actionand din pozitii in deplina siguranta. Daca nu se dispune de efective si mijloace suficiente in locurile unde se presupune existenta unor focare in goluri aproape inaccesibile, se poate folosi, uneori, procedeul de a se efectua deschideri si introduce tevi de tip B. Pentru lichidarea focarelor de ardere individuala aparute in urma imprastierii particulelor care ard si a efectului radiatiei termice emise de flacari pe sectoarele de acoperis neincendiate, precum si pe teritoriul intreprinderii si pe acoperisurile cladirilor apropiate se organizeaza posturi de observatie speciale, personalul respectiv fiind dotat cu mijloace de interventie. La incendiile declarate in interior in halele de tratamente termice, de forja si prese, dupa o prealabila consultare a specialistilor se vor da indicatii personalului de interventie unde ei nu trebuie sa indrepte jeturile de apa. Se interzice patrunderea apei in baile cu salpetru, deoarece este posibilia o improscare a acestuia, urmata de accidente. Uleiul aprins in baile de ulei si cel revarsat trebuie stins cu spuma cu coeficient mare de infoiere. Acolo unde exista instalatii fixe de stingere sau perdea de apa ele se vor pune in functiune imediat de catre personalul care indeplineste obligatiile primei interventii. Caldura, fumul si gazele de ardere, elemente de temut in interiorul cladirii, unde se pot impiedica actiunea de stingere si provoca pagube suplimentare, se imprastie in atmosfera. Personalul de interventie care aplica metoda ventilarii spatiilor incendiate, va putea, probabil, sa evacueze prin deschidere tot atata caldura, fum si gaze de ardere, cat s-ar fi absorbit prin intrebuintarea tevilor, micsorand astfel pagubele produse. Cablurile si instalatiile electrice incendiate, de regula, in timp de 1 min de ardere se decupleaza automat datorita dispozitivelor de protectie prin relee, insa cele care sunt pozate alaturi pot fi sub tensiune si actionarea asupra lor cu apa si spuma, cu atat mai mult stingerea lor este extrem de periculoasa. De aceea, la stingerea incendiilor la echipamentele electrice si la incaperile in care acestea sunt montate se vor respecta aceleasi reguli de securitate a personalului de interventie descrise la cap. VIII. Capitolul X

Stingerea incendiilor in transporturi 1. Stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule Cladirile pentru garaje si ateliere de reparatii pot fi cu unul sau mai multe niveluri. In afara locurilor pentru gararea autovehiculelor in cladirile respective mai sunt amenajate magazii pentru pastrarea pieselor de schimb, statii de pompare, de compresoare, incaperi pentru acumulatoare, generatoare de acetilena, vulcanizate, forja, sudura, tratamente termice, tamplarie, tapiterie, vopsitorie, pastrarea uleiului, precum si birouri. O buna parte dintre autovehicule sunt lasate de regula, pe teren descoperit, in apropiere de cladirea principala sau sub soproane, uneori combustibile. Rezervoarele autovehiculelor sunt lasate aproape intotdeauna cu combustibil intre ele. 1.1. Caracteristicile incendiilor In cladirile destinate garajelor si atelierelor de reparatii se deosebesc 3 tipuri principale de incendii: de autovehicule; de constructii (acoperis, incaperi etc.); simultan de ambele (autovehicule si constructii). In cazul incendiilor de primul tip ard: benzina, ulei, tapiteria si instalatiile electrice. Arderea se intensifica in cazul explodarii rezervoarelor cu combustibil si scurgerii acestuia. Combustibilul revarsat poate sa ajunga in gurile de canalizare si sa formeze noi focare de incendiu in cladirea respectiva. Intreaga cladire a garajului se umple cu fum si in urma arderii se degaja mari cantitati de caldura. Distantele reduse dintre autovehicule, existenta unor materiale combustibile in tapiserie, instalatii electrice, contribuie la dezvoltarea rapida a incendiilor pe suprafata de garare si in incaperile invecinate. In cazul unor cladiri de inaltimi mari si al accesului in cantitati mari a aerului la focarele de ardere se produc curenti de convectie, iar produsele de ardere incalzite contribuie la dezvoltarea incendiului la acoperisurile combustibile. Datorita temperaturilor ridicate, grinzile metalice ale acoperisului se deformeaza in timp de 15 20 min, cauzand prabusirea constructiilor respective, ingreuindu-se astfel operatiile de evacuare a autovehiculelor. Incendiile de al doilea tip pot sa se produca si in lipsa autovehiculelor din garaj. Dezvoltarea unor astfel de incendii nu se deosebeste de cele izbucnite la cladirile obisnuite. 1.2. Stingerea incendiilor In actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor la garaje si parcuri de autovehicule se va tine seama de: marimea garajului si numarul de autovehicule existente in interior; starea autovehiculelor garate si expuse actiunii incendiului; posibilitatile de propagare a incendiilor de la autovehicule la acoperis si invers; posibilitatile de dezvoltarea a incendiului in incaperile auxiliare si la gurile de canalizare, favorizate de explozia rezervoarelor de combustibil si de imprastiere a acestora; intensitatea curentilor de convectie in spatiul incendiat, precum si influenta lor asupra propagarii incendiului; temperatura degajata, cantitatea de fum si gaze toxice degajate; necesitatea si posibilitatea de remorcare a autovehiculelor aflate instare de nefunctionare; existenta mijloacelor de tractare, locul de parcare al autovehiculelor evacuate din garaj; starea acoperisului si pericolul de prabusire. Inainte sau concomitent cu actiunea de stingere se va organiza evacuarea buteliilor de oxigen, de acetilena si carbidului din interiorul garajului, precum si evacuarea autovehiculelor garate, conform planului stabilit, folosindu-se personalul prezent in obiectiv. Evacuarea autovehiculelor se va face sub protectia jeturilor de apa pulverizata si se va supraveghea in permanenta pentru a nu se bloca caile de acces si anumite puncte ale garajului. Pentru evacuarea autovehiculelor in stare de functionare se folosesc soferii de serviciu, iar in lipsa acestora, se va organiza evacuarea manual. Autovehiculele defecte se evacueaza prin remorcare, cu ajutorul celor in stare de functionare. Operatiile de evacuare se conduc de comandantul interventiei sau de catre o persoana special destinata. La stingerea incendiilor de garaje si parcuri de autovehicule se vor folosi spuma, apa pulverizata sau pulberi stingatoare, actionandu-se concomitent la protejarea elementelor de constructie ale garajului, cu jeturi compacte de apa, refulata din tevi cu ajutaje mari. Asupra fermelor si grinzilor metalice ale acoperisului se va actiona cu apa pulverizata, pentru evitarea deformarii si prabusirii acestuia. De la inceput trebuie luate masuri ca incendiul sa nu se transmita la acoperis. Pe timpul actiunii de stingere se va organiza racirea rezervoarelor cu combustibil si a cauciucurilor autovehiculelor pana la evacuarea acestora din garaj. In cazul incendiilor de acoperis, se actioneaza atat din interior, cat si din exterior, dupa caz realizandu-se taieri pe directia de propagare a acestora, luandu-se in acelasi timp masuri de asigurare a securitatii personalului care lucreaza pe acoperis, prin folosirea corzii de salvare. In cazul unui incendiu produs simultan la autovehicule si acoperis se va actiona in interiorul garajului cu apa refulata din tunuri sau tevi cu ajutaje mari pentru lichidarea focarului principal de ardere, iar la acoperis cu tevi B, executandu-se taieri pe caile de propagare a incendiului. In caz de urgenta in interiorul incaperilor garajului se va actiona si cu spuma. Incendiile produse la autovehiculele in mers sau stationate se sting cu stingatoare manuale cu pulberi stingatoare sau gaze inerte si prin acoperire cu prelate, de preferinta umede. 2. Stingerea incendiilor la depourile de troleibuze, tramvaie si locomotive

2.1. Caracteristicile incendiilor Incendiile izbucnite la astfel de obiective sunt considerate ca speciale, datorita particularitatilor lor. In organizarea actiunii de interventie se va tine seama in principal de: existenta pericolului de electrocutare a personalului care actioneaza neprotejat si de intoxicare cu fum si oxid de carbon degajat in cantitati mari; numarul tramvaielor (troleibuzelor) cuprinse de incendiu si caile principale de propagare a incendiului in incaperile auxiliare si la elementele combustibile din constructia depoului; starea tramvaielor (troleibuzelor) din depou, posibilitatea si ordinea in care urmeaza sa se execute evacuarea; starea cailor de acces din interiorul depourilor si din exterior; modalitatea de evacuare a troleibuzelor, tramvaielor si locomotivelor; natura elementelor de constructie ale acoperisului si pericolul de prabusire peste tramvaie, troleibuze si locomotive. 2.2. Stingerea incendiilor Pentru stingerea incendiilor izbucnite la depourile de tramvaie, troleibuze si locomotive se va actiona cu apa pulverizata, spuma si pulberi stingatoare. Pe timpul actiunii de interventie se va asigura protectia prin racire cu apa pulverizata, refulata prin tevi cu ajutaje mici, a tramvaielor, troleibuzelor si locomotivelor expuse efectului radiatiei de caldura, pana la evacuarea lor din zona incendiului. Operatiile de evacuare trebuie bine organizate, atent supravegheate pentru a nu se produce accidente sau bloca caile de acces. Daca incendiul izbucneste sau se propaga la acoperisul depoului se va actiona pentru localizare si lichidare cu jeturi puternice de apa, refulate cu tunuri si tevi cu ajutaje mari din interior si de pe acoperis. Sefii de teava care lucreaza pe acoperis vor ocupa pozitii care sa nu le puna viata in pericol, de exemplu calcane, grinzi solide, bine rezemate etc. Atacul cu jeturi de apa trebuie dirijat pe directiile principale de dezvoltare a incendiului, urmarindu-se oprirea propagarii arderii la tramvaiele, troleibuzele si locomotivele garate in interior. Incendiile declansate la locomotive se sting cu pulberi stingatoare, spuma si apa pulverizata. La locomotivele cu tractiune electrica se actioneaza numai dupa intreruperea curentului electric de forta. Pentru reusita interventiei, de la inceput se va realiza ventilarea spatiului in care a izbucnit incendiul, prin folosirea deschiderilor existente. 3. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport pe calea ferata 3.1. Caracteristicile incendiilor De obicei, incendiile la mijloacele de transport in comun izbucnesc in urma unor accidente tehnice sau de circulatie. In interventia la astfel de incendii apar greutati inca de la inceput, datorita in principal lipsei fortelor si mijloacelor de stingere in prima faza a incendiului din cauza ca acestea isi au sediul la mari distante de locul de izbucnire a incendiilor. 3.2. Stingerea incendiilor Pentru pregatirea si crearea conditiilor optime de interventie trebuie luate o serie de masuri care sa contribuie la buna desfasurare a operatiilor de stingere: numarul vagoanelor si al persoanelor accidentate, care urmeaza sa fie salvati de urgenta; natura incarcaturii vagoanelor incendiate, precum si a celor care nu au fost afectate; continutul vagoanelor-cisterna, pericolul de explozie si masurile necesare pentru evitarea acesteia, posibilitatea de intrare in reactie a substantelor chimice revarsate din vagoanele-cisterna in urma accidentului; pericolul de electrocutare, in cazul incendiilor izbucnite la garniturile de cale ferata cu tractiune electrica; posibilitatile de raspandire a lichidelor combustibile care s-au scurs sau revarsat din vagoanele-cisterna in urma spargerii sau exploziei acestora; modul de manifestare si posibilitatile de propagare a incendiului in intreaga garnitura de vagoane la constructiile vecine si catre terenurile in panta, paduri si rauri, datorita scurgerii lichidelor combustibile; necesitatea si posibilitatea decuplarii vagoanelor necuprinse de incendiu si evacuarea lor in loc fara pericol; conditiile de amplasare a masinilor, de incendiile si posibilitatile de alimentare cu apa a acestora. Avand in vedere faptul ca incendiile pot izbucni in stati de cale ferata, triaje, rampe de incarcare si descarcare si chiar intre statii, departe de subunitatile si formatiile civile de pompieri, se impune ca inca de la inceput aceste forte sa se concentreze cu repeziciune la locul incendiului pentru salvarea oamenilor in pericol si lichidarea incendiului. De mare importanta la aceste categorii de incendii este participarea la interventie a formatiilor civile pe calea ferata, adica asa zisul tren pompier. Actiunea de intreventie trebuie indreptata pe directiile unde sunt persoane accidentate, care necesita a fi salvate de urgenta. Personalul de la caile ferate va lua masuri si va actiona pentru indepartarea materialului rulant avariat si amenajat de incendiu si intreruperea temporara a circulatiei in zona incendiului. De asemenea se vor decupla vagoanele neavariate din garnitura de tren care sub protectia jeturilor de apa vor fi indepartate pe linii libere. In prima urgenta se decupleaza din garnitura vagoanele incarcate cu substante explozive, gaze si lichide combustibile. Daca decuplarea nu este posibila se iau imediat masuri de protectie, concomitent cu lichidarea incendiului. La incendiile izbucnite la vagoanele de calatori si de marfuri se actioneaza cu jeturi compacte si pulverizate de apa, spuma sau pulberi stingatoare. Concomitent cu actiunea de stingere se actioneaza la racirea vagoanelor, constructiilor expuse radiatiilor de caldura, cu jeturi compacte de apa refulata prin tevi cu ajutaje mari.

Pentru intreruperea procesului de ardere sub forma de torta la vagoanele-cisterna se vor folosi jeturi puternice de apa refulata de tunuri sau tevi cu ajutaje mari, iar pentru lichidarea incediului de la sol, care a cuprins lichidele combustibile scurse, se va actiona cu spuma refulata din tunuri si tevi generatoare. La incendiile izbucnite la garniturile de vagoane cu tractiune electrica se va actiona numai dupa ce au fost luate masuri de intrerupere a curentului electric, de forta atat pe linia respectiva, cat si pe cele invecinate. Daca incendiul s-a produs pe linii in apropierea magaziilor, silozurilor, cladirii statiei sau a altor constructii, se vor lua masuri de protectie si de oprire a propagarii incendiului la acestea. 4. Stingerea incendiilor in porturile maritime si fluviale In prezent transportul maritim si fluvial capata un caracter preponderent pentru toate celelalte mijloace de transport materiale (marfuri). Porturile maritime si fluviale sunt noduri de comunicatii pe apa si uscat, constituind locuri de transbordare si pastrare a unor marfuri si materiale foarte diferite. 4.1. Stingerea incendiilor izbucnite pe uscat si apa In porturi, de regula, se gasesc constructii dispersate destinate pentru depozite, terenuri de depozitare, instalatii de transbordare si cladiri administrative. Spatiile dintre cladiri se folosesc in special pentru construirea cailor ferate si de transport auto. Cantitatea mari si diversitatea materiei prime a marfurilor si materialelor depozitate si transbordate, prezinta un mare pericol de incendiu si pentru navele acostate in porturi. In principiu, terenul unui port este organizat pe zone, in functie de materialele depozitate si transbordate, ca de exemplu: depozite de combustibil lichid si instalatiile lor de transbordare; depozite de materiale si substante inflamabile si toxice; elevatoare si silozuri pentru depozitarea materialelor granulare; depozite de materiale combustibile in special lemn. Principiile de organizare si efectuare a operatiilor de salvare, precum si a celor de stingere la depozite si baze de combustibil lichid aflate in porturi nu se deosebesc de actiunile la aceleasi obiective situate in alta parte. Pentru protejarea corespunzatoare impotriva incendiilor la depozitelor de combustibili, porturile trebuie sa fie inzestrate cu instalatii fixe de stingere si anume cu tunuri de apa si spuma, racordate la reteaua de apa, statii de pompare si rezervoare de spumant. Aceste izolatii vor fi comandate manual si automat. Amplasarea instalatiilor trebuie sa asigure posibilitatea debitarii jetului de substante stingatoare la rezervoarele si instalatiile de transbordare protejate. Tunurile de apa trebuie montate la inlatime si cu posibilitate de rotire. In conditiile unui port comercial, actiunea fortelor si mijloacelor de interventie poate sa fie stanjenita foarte mult deoarece caile de acces si de circulatie pe chei pot sa fie ocupate de trenurile de marfa si de mijloacele de transport auto, precum si de posibilitatea propagarii incendiului la navele ancorate la dane. Accesul la locul incendiului poate fi impiedicat si de macarale, poduri rulante, transportoare cu banda etc. Prin conventie, cu conducerea cailor ferate, manevrarea trenurilor se va efectua astfel ca la nevoie sa se poata asigura in cel mai scurt timp trecerea libera a subunitatilor si formatiilor de pompieri. La efectuarea operatiilor de salvare a persoanelor si bunurilor materiale, atat pe teritoriul portului, cat si pe nave, se vor realiza succesiv urmatoarele: recunoasterea; stabiliarea de variante (ipoteze) in care se va lucra; luarea dispozitivelor de interventie; inceperea actiunii; lichidarea incendiului. In fiecare din aceste faze ale interventiei scopul principal il constituie, in primul rand salvarea oamenilor. Recunoasterea trebuie sa stabileasca in mod deosebit unde, ce arde si care sunt caile de acces; ce anume este in pericol, in special oameni, cati si unde; caile de evacuare a bunurilor din zona incendiului. In functie de situatia creata, de informatiile obtinute la efectuarea recunoasterii, comandantul interventiei hotaraste: ordinea salvarilor de oameni si bunuri materiale; intrarea in dispozitivul de stingere conform ipotezei din planul unic de interventie sau planul de interventie; necesitatea chemarii fortelor in sprijin (celor prevazute in plan); posibilitatea punerii in functiune a instalatiilor fixe de stingere, daca acestea nu au fost folosite; masuri pentru asigurarea continuitatii in alimentarea cu apa. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la magazii, depozite, constructii amenajate pe uscat, precum si la diferite tipuri de instalatii procedeul si agentul stingator se aleg in functie de natura materialului si a substantei combustibile care arde. De aici rezida cunoasterea, in permanenta a naturii materialeor si substantelor combustibile depozitate sau manipulate frecvent in porturi si necesitatea elaborarii unor planuri unice de interventie sau planuri de interventie corespunzatoare, care sa cuprinda ipoteze realizabile in practica operativ si eficient. Planurile trebuie sa cuprinda: natura si cantitatea materialelor si substantelor depozitate in diferite sectoare; felul si starea cailor de acces, precum si a intrarilor in diferite zone si obiective portuare; felul, starea si debitul retelei de apa, precum si rezerva de substanta de stingere; gradul pericolului de incendiu si punctele vitale. Planurile unice de interventie si cele de interventie trebuie actualizate permanent si cunoscute de personalul de interventie, formatiile civile si de subunitatile militare de pompieri. Pentru aceasta este necesar sa se desfasoare periodic exercitii si aplicatii practice. O atentie deosebita trebuie acordata pregatirii pentru stingerea produselor petroliere varsate sau scurse pe suprafata apei, in jurul bordului navei. Stingerea incendiilor se face prin folosirea unor jeturi puternice de apa. Efectul de racire al apei este cu atat mai simtit, cu cat stratul de petrol existent deasupra oglinzii apei este de grosime mai redusa. Varsarea sau scurgerea produselor petroliere pe suprafata apei in bazinul portuar in timpul incendiului sau al avariei poate sa duca la propagarea rapida a arderii sau la extinderea avariei pe intreg teritoriul portului. In cazul avariei instalatiilor sau

conductelor pentru transvazarea petrolului sau in caz de ciocnire a navelor petroliere din port produsul scurs poate sa acopere mari suprafete. De exemplu, varsarea a 500 t petrol formeaza in 5 min. o pata cu grosimea de 2,5 cm, extinsa pe o suprafata de 20 ha. De aceea, este necesar ca porturile sa fie inzestrate cu instalatii si mijloace pentru curatit suprafata apei. Curatirea apei de produse petroliere se poate face prin mai multe metode: folosirea barierelor plutitoare, mobile; asipirarea produselor cu masini speciale; stingerea impuritatilor cu mijloace contra produselor petroliere si indepartarea lor de pe suprafata apei; amestecarea si fractionarea impuritatilor cu emulgatori sau detergenti; inecarea impuritatilor prin folosirea mijloacelor de precipitare; arderea petelor de produse petroliere pe suprafata apei.. 5. Stingerea incendiilor la navele maritime si fluviale Organizarea si realizarea stingerii incendiilor la nave constituie o problema dificila. Aceasta in primul rand datorita marii diversitati a tipului, marimii, destinatiei, precum si a incarcaturiii diferitelor nave, ca si dotarii lor cu mijloace de stingere. 5.1. Caracteristicile incendiilor Lichidarea incendiilor depinde in mare masura de semnalarea lor in stare incipienta, de existenta in bunastare de functionare a instalatiilor de stingere, de curajul, de priceperea persoanelor chemate sa actioneze, de calmul echipajului si al pasagerilor. Pe nave exista instalatii moderne de semnalizare si stingere a incendiilor, parte dintre ele automate. Dintre acestea se enumera: instalatiile de stingere cu apa si abur; instalatii de stingere cu spuma; instalatii de stingere cu bioxid de carbon. Cea mai raspandita este instalatia de stingere cu apa, destinate stingerii directe a incendiului, alimentarii cu apa a generatoarelor de spuma, precum si stropirii peretilor cu apa la navele petroliere. Pe toate navele maritime de pasageri si de produse petroliere se monteaza instalatii de stingere a incendiilor. Organizarea si conducerea actiunii de stingere a incendiilor pe navele maritime si fluviale in conditii optime sunt determinate de o serie de elemente din care se citeaza: dispunerea si numarul mare de incaperi cu volume reduse: temperatura ridicata, fum dens si degajari de gaze toxice; elemente de constructii metalice in stare de incandescenta; numarul mare de oameni pe punte, care in cele mai multe cazuri nu pot fi salvati sau se salveaza tarziu si cu greutate, creand panica; propagarea cu usurinta a incendiului izbucnit in interiorul navei, la punti si suprastructura, prin luminatoare si hublouri; propagarea ascunsa a arderii prin spatiile de aer izolate intre peretii exteriori ai bordului, peretii verticali despartitori, captuseala interioara de lemn a cabinelor si a plafoanelor; propagarea incendiului prin instalatiile de ventilatie si de conditionare a aerului; explozia recipientelor cu gaze comprimate si lichefiate; producerea exploziilor la sala de masini, cazane, la instalatiile frigorifice, rezervoarele de carburanti si la magazii destinate marfurilor comerciale; imposibilitatea actionarii la stingere pe un front larg. Pentru lichidarea incendiului si salvarea navei, trebuie sa se stabileasca cu operativitate: persoanele care sunt in pericol; procedeele si mijloacele de salvare a acestora; natura materialelor depozitate in magazii si contributia lor la propagarea incendiului; gradul de deteriorare a suprastructurii si starea peretilor desparitori dintre compartimentul cuprins de incendiu si cele invecinate; pozitia navei fata de mal, constructii, navele apropiate si de directia in care bate vantul. Reusita interventiei depinde in mare masura de: eficienta instalatiilor fixe de stingere a incendiilor; masurile initiale luate de echipele de interventie organizate pe nave, pentru localizarea si lichidarea incendiului; procedeele si substantele de stingere stabilite a fi folosite; posibilitatile de realizare a unei ventilatii controlate a compartimentelor incendiate; posibilitatea impiedicarii propagarii caldurii si arderii in incaperile importante ale navei. Incendiile care se declaseaza pe nave nu se manifesta toate la fel si nici nu se sting folosind aceleasi procedee. Tactica folosita pentru lichidarea incendiilor pe nave variaza in raport ce natura si locul focarului, de materialele care ard si de tipul navei. Se disting nave pentru transportul persoanelor sau a marfurilor generale si nave petroliere. 5.2. Stingerea incendiilor la navele pentru transportul persoanelor sau a marfurilor generale. In raport de locul focarului si de caracteristicile lor, la navele pentru transportul persoanelor sau marfurilor generale, incendiile se clasifica astfel: incendii in magaziile si compartimentele navelor; incendii in sala cazanelor si masinilor; incendii in cabinele pasagerilor si echipajului. Aceste trei categorii de incendii prezinta caracteristici diferite. In magaziile navelor de transport se pot gasi materiale combustibile ca: bumbac, cereale, zahar, piei, lana, mobila etc., care ajuta la propagarea incendiilor. Caracteristic la incendiile de marfuri asezate compact in magazii este faptul ca la inceput arderea se produce incet, se dezvolta in mod treptat, propagarea avand loc in sus si cu degajare de fum mult, care ingreuiaza actiunea de stingere. Pe langa compactitatea marfurilor, un rol de seama in dezvoltarea lenta in faza intiala a incendiului il are lipsa de spatiu liber in magazie si deci micsorarea cantitatii de oxigen. Acest lucru constituie un fapt pozitiv, deoarece in faza initiala a incendiului lichidarea acestuia se face cu mai multa usurinta. Daca nu se actioneaza la timp cu curaj si eficacitate, caldura care se degaja in mod continuu se concentreaza, temperatura creste ajungand in apropierea focarului la peste 900C, elementele de constructie si materialele combustibile se distrug prin ardere, cele metalice se incalzesc pana la rosu, incendiul poate sa ajunga la suprastructura si sa cuprinda intreaga nava. Incendiile din salile de cazane si de masini sunt in general mai rare, insa cu repercusiuni grave. Sectia de masini este cea mai importanta parte a navei moderne; daca un incendiu cuprinde sala de masini inseamna ca nava respectiva nu mai poate fi comandata dupa necesitate, nemaifiind posibila o interventie eficace deoarece aproape toate pompele de incendiu se gasesc in aceasta sala.

Incendiile de combustibil lichid degaja inca de la inceput fum dens si gaze. Incendiile izbucnite in cabinele pasagerilor, echipajului si in cele de serviciu se dezvolta datorita materialelor combustibile, a unui sistem de ventilatie prin ale carui canale si conducte se formeaza un puternic tiraj, a coridoarelor, luminatoarelor, ferestrelor si altor cai de propagare fapt ce face ca in scurt timp incendiul sa apara pe puntile superioare, pe partile exterioare ale suprastructurii. Fumul si gazele iritante degajate in cantitati mari puse in miscare de ventilatoare ridica probleme dificile de rezolvat in ceea ce priveste stingerea incendiului si evacuarea oamenilor si bunurilor de materiale. De la inceput fumul toxic se propaga prin instalatia de ventilatie si spatiul mort de aer. Multa greutati pot sa apara la stingerea incendiilor de nave si slepuri ancorate in porturi pe timpul degajarii unei mari cantitati de calduri sau vant puternic. Incendiul se poate propaga cu rapiditate datorita caldurii radiate. Paramele din canepa sau chiar din alte materiale combustibile se aprind, ard, transmitand incendiului si la alte nave sau slepuri. Unul din factorii cei mai importanti care influenteaza dificultatea si riscul de esuare a interventiei, poate sa fie pericolul de pierdere a stabilitatii navei. Acesta poate sa fie provocata de acumularea unei cantitati mari de apa in interiorul navei folosite la stingere, putand sa duca la inclinarea ei excesiva si chiar la rasturnare. Organizarea stingerii incendiilor pe mare constituie o problema prin ordin, atat pentru comandantul navei, cat si pentru intregul echipaj. Un principiu de baza in stingerea incendiilor pe nave este alarmarea si semnalizarea incendiului in timp util, in faza lui incipienta. Semnalizarea incendiului in special prin detectoare de fum si aparatura care detecteaza focarul fac parte din conditiile de securitate care se cer in primul rand la navele de pasageri si in al doilea rand la cele de marfuri ale caror magazii sunt inchise in timpul cursei si inaccesibile echipelor de control. La incendiile de nave se pot distinge doua cazuri: unul se refera la incendiile declansate in larg pe timpul navigatiei, comandantul si echipajul trebuind sa faca singuri fata cu utilajul din dotare si acesta constituie situatia cea mai grea, cea mai riscanta, evacuarea pasagerilor si marfurilor facandu-se cu dubla dificultate; al doilea se refera la incendiile izbucnite pe navele ancorate in porturi unde pentru stingerea lor este posibila interventia subunitatilor militare si formatiilor civile de pompieri de pe uscat a diferitelor nave echipate special cu utilaj de stingere. Indiferent unde s-ar produce incendiul pentru o mai usoara localizare si lichidare este necesar sa se efectueze imediat dupa alarmare o recunoastere cat mai calificata. Scopul principal al acestei recunoasteri este: stabilirea precisa a focarului incendiului si ce anume arde; luarea masurilor pentru oprirea propagarii; necesitatea anuntarii incendiului prin radio; salvarea pasagerilor; posibilitatea evacuarii bunurilor de valoare si stabilirea locurilor de depozitare a acestora; starea despartiturilor etanse a usilor antifoc si a puntilor; pozitia navelor fata de vant; departarea fata de mal si de navele apropiate; existenta si starea instalatiilor fixe pentru stingerea incendiilor. Ca o mare a acestei recunoasteri se trece imediat la organizarea evacuarii pasagerilor, intial in locurile nepericuloase ale navei si ulterior pe alte nave sau pe mal, in cea mai desavarsita ordine, dandu-se indicatii corespunzatoare in acest sens si depunandu-se eforturi pentru a nu se crea panica. Intrcat pe mare incendiul se poate propaga pe cai ascunse, recunoasterea trebuie sa se execute cu mare atentie si pe tot timpul actiunii. Pentru oprirea propagarii incendiilor se inchid usile antifoc si cele etanse iar pe culoare se aseaza paravane din materiale incombustibile (azbest). In scopul micsorarii intensitatii arderii se inchid si luminatoarele, chepengurile, se opreste functionarea instalatiilor de iluminare artificiala si naturala din compartimentele incendiate si invecinate. De asemenea se intrerupe curentul electric in portiunea cuprinsa de incendiu si numai in caz special admitandu-se iluminarea necesara pentru lucrul echipelor de salvare si de interventie la incendiu in indeplinirea misiunii. Daca nava incendiata se gaseste in larg, comandantul va reduce pe cat posibil viteza de deplasare, manevrand-o incat astfel locul incendiului sa se afle in directia vantului. In acest fel flacarile sunt indepartate spre exterior si propagarea incendiului este simtitor redusa. In cazul navelor ancorate in dana sau in apropierea altor nave, nava incendiata se va scoate intr-o zona nepericuloasa prin remorcare sau cel mai rau caz i se va schimba pozitia printr-o a doua ancora si se vor lua masuri de protejare a navelor din apropiere. La stingerea navelor ancorate in porturi, trebuie sa-si aduca contributia substantiala subunitatile terestre ale portului precum si navele dotate special cu utilaje de stingere. O buna si rapida recunoastere conduce la realizarea stingerii in cel mai scurt timp precum si a celor mai adecvate metode de stingere in functie de natura incendiului, locul de declansare si stadiul in care el se gaseste la descoperirea focarului. Ca si la incendiile izbucnite pe uscat, pe nave, avem de-a face cu focare mici si mari, unele dintre ele greu accesibile si chiar inaccesibile. La incendiile in compartimentele navelor accesul la focar este intotdeauna dificil din cauza existentei fumului gros, a gazelor toxice si a caldurii inabusitoare. Pentru stingerea incendiilor se impune introducerea rapida in actiune a unor tevi cu apa pulverizata pe directiile de evacuare a oamenilor si pentru pregatirea punctelor importante ale navei (puntea de comanda, pupitrele de comanda ale motoarelor). De asemenea se va actiona la racirea peretilor si puntilor magaziilor (calelor) navei, in scopul remedierii temperaturii si usurarii actiunii de stingere. Pentru evacuare se vor folosi toate posibilitatile existente pe nava sau pe interior. Incendiile declansate in magaziile navelor care transporta marfuri uscate se sting destul de anevoios din cauza fumului si a caldurii care se degaja, a focarelor ascunse, fiind nevoie de cele mai multe ori sa se evacueze materialele pentru a fi salvate si lichidat incendiul. Metodele de stingere sunt diferite. Uneori se incearca inchiderea ermetica a magaziei lucru ce se reuseste

foarte rar. In acest caz arderea dureaza mult timp deoarece continutul de oxigen scade foarte incet. Tendinta de a lichida incendiul in acest fel nu este recomandabila. Inchiderea completa a unei magazii este justificata numai atunci cand se folosesc instalatiile fixe de stingere a incendiilor introducandu-se in interior bioxid de carbon si abur. Incendiile izbucnite in interiorul suprastructurii se sting de obicei cu pulberi stingatoare, spuma si apa, tinand seama de natura materialelor combustibile si de modul de depozitare. In exteriorul suprastructurii se intervine cu jeturi puternice de apa, folosind in acest sens tuburi si tevi cu diametre mari, indreptate direct asupra locurilor de intensitate maxima a arderii, actiune care trebuie desfasurata concomitent cu racirea cailor posibile de propagare a incendiului, cu deosebire spre directia salilor masinilor si magaziilor. Incendiile izbucnite in magazii: in raport de natura materialului combustibil, de cantitate depozitata se actioneaza cu spuma usoara abur si bioxid de carbon. In cazul folosirii bioxidului de carbon, trebuie sa se asigure un kg/1,83 m3 volum, concentratia de 30% din volumul magaziei fiind realizata in 15 min. Deschiderile magaziilor si a altor incaperi se protejeaza cu prelate si paturi de azbest. Jeturile de apa se introduc pe la partea de sus a compartimentarilor, magaziilor, prin gurile si canalele de ventilatie sau prin deschiderile practicate in coca, punti sau in alte locuri, dupa caz. Aceasta actiune se intreprinde cand instalatiile fixe din interior nu au putut fi puse in functiune sau nu au fost eficace. Intrarea in interiorul magaziei este o conditie esentiala pentru lichidarea rapida a incendilului. In situatii grele cand nu exista deschideri sau cele existente nu se pot folosi se practica crificii in pereti sau acolo unde este cazul, cu aparate autogene de taiat, acesta pentru a se crea posibilitatea introducerii in interior a jeturilor de apa. Daca totusi accesul in magazia incendiata nu este posibil din cauza propagarii incendiului, trebuie luate toate masurile de oprire a extinderii, prin folosirea unor puternice mijloace, aparand cu orice pret magaziile vecine, puntile si suprastructura. Pe tot timpul incendiului trebuie masurata continuu temperatura aerului din magazie. O scadere treptata a temperaturii si stabilizarea ei la o anumita valoare indica ca intensitatea incendiului scade, fiind pe cale de lichidare. Dupa lichidarea incendiului magazia se goleste, acesta in ideea depistarii micilor focare, care eventual nu au fost complet stinse, cazul bumbacului, hartiei, lanei, turtelor de floarea soarelui etc. Aceste mici focare se sting cu apa pulverizata sau cu stingatoare manuale. De fapt principiul evacuarii marfurilor din magazia incendiata si din cele vecine se aplica cand este posibil si pe timpul stingerii incendiului, depozitarea lor facandu-se pe punte. O atentie deosebita trebuie acordata stingerii incendiilor la azotat de amoniu depozitat in magaziile navelor. Stingerea incendiilor se face cu apa multa, tevile de refulare se vor fixa in pozitia care sa asigure o actiune eficienta, personalul de interventie se va retrage in locuri sigure, supraveghand actiunea tevilor pe suprafata incendita. Intrucat pericolul de descompunere termica a azotului de amoniu creste proportional cu marimea temperaturii, este necesar ca pe timpul operatiilor de stingere sa se refuleze apa in mod continuu si in mare cantitate, asigurandu-se in acelasi timp evacuarea apei care s-a scurs in diferite compartimente ale navei pentru a nu periclita stabilitatea acesteia. Atacurile trebuie sa fie masive si concentrate in punctele de intensitate maxima ale arderii, concomitent cu racirea cailor posibile de propagare a incendiilor. In cazul incendiilor izbucnite in sala de masini si la rezervoarele cu lichide combustibile, un rol important il are actiunea de racire cu apa care poate asigura integritatea si buna stare a compartimentelor, instalatiilor, conductelor, agregatelor etc. Spargerea unui compartiment cu lichid combustibil duce la poluarea apei sau la transmiterea (propagarea) si dezvoltarea incendiului, periclitand securitatea navigatiei si a personalului. Incendiile din sala masinilor si la rezervoarele cu combustibil se sting cu pulberi stingatoare, bioxid de carbon, abur, spuma medie sau usoara, concomitent cu actiunea de racire a elementelor de constructie expuse radiatiei de caldura. Pentru evitarea scufundarii navei, atunci cand nu se urmareste acest lucru si pentru inlaturarea poluarii apelor se impune sa se organizeze evacuarea apei din nava, concomitent cu actiunea de stingere. Evacuarea apei trebuie sa se faca in locuri special amenajate pe tarm sau pe mal, luandu-se masuri pentru indiguirea ei (izolarea de restul apei). Datorita diversitatii marfurilor si substantelor combustibile de pe nava, precum si naturii constructive foarte variate a incaperilor, ceea ce deprima viteze si caracteristici deosebite de ardere, este necesar ca in raport de aceste particularitati sa se precizeze: sectoarele de lucru, ordinea de urgenta a unor masuri, substantele stingatoare cele mai eficace, directiile principale si secundare la atac, masurile de securitate a servantilor, necesitatile de evacuare etc. Incendiile in cabinele de pasageri si din cele auxiliare se sting cu mijloace initiale (stingatoare manuale, prelate etc.) cand sunt in faza incipienta si cu jeturi de apa pulverizata si compacta daca iau proportii. Jeturile se introduc in incaperile respective pe usi, ferestre, luminatoare si coridoare. In atentia deosebita a comandantului navei si echipajului trebuie sa stea salvarea oamenilor. Aceasta actiune trebuie organizata cu mult sange rece, avand in timp pregatite salupe de salvare, colaci si centuri de salvare, locurile de pastrare fiind cunoscute si accesibile, mecanismele de lansare a salupelor fiind in permanenta stare de functionare, iar echipajul cunoascandusi atributiile pana la cele mai mici amanunte. 5.3. Stingerea incendiilor la navelor petroliere Incendiile pe navele petroliere sunt deosebit de periculoase. Posibilitatea izbucnirii incendiilor la acest tip de nave creste in timpul stationarii lor in port, la descarcare si incarcare. In principiu un rezervor plin nu se poate aprinde iar incendiul nu patrunde in interiorul lui. Acesta se datoreste faptului ca vaporii saturati umplu intregul spatiu liber al rezervorului de deasupra lichidului combustibil, iar surplusul de vapori se evacueaza prin canalul de ventilatie mult deasupra catargelor. Explozie se poate produce numai in incaperi inchise atunci cand vaporii formeaza un amestec exploziv cu aerul. Apa de la fundul rezervorului, separa de produsul petrolier impurificat prin incalzire, poate sa provoace aruncarea produsului

petrolier in exterior. Cel mai mare pericol de explozie este la statia de pompare, in compartimentele de protectie si incaperile de la puncte, deci acolo unde se poate forma cel mai rapid amestecul exploziv de vapori si aer. Flacarile se propaga in vaporii de produse petroliere cu viteza de 4,80 m/s. Cea mai simpla metoda de stingere a inceputurilor de incendiu de pe navele petroliere consta in inchiderea gurii rezervorului si etansarea ei. Daca situatia devine amenintatoare, trebuie sa se puna in functiune instalatiile de stingere a navei (spuma, abur sau bioxid de carbon), care vor refula substante stingatoare in compartimentele incendiate. In cazul interventiei la incendiu a unor nave de incendiu sau utiaje de pe mal (cand navele sunt ancorate in porturi) se folosesc instalatii de spuma mobile. Daca incendiul a izbucnit pe nava sau pe dana in timpul transvazarii produselor petroliere, este necesar sa se actioneze imediat ventilele care inchid circulatia produsului petrolier, atat pe nava cat si pe uscat, iar conductele de legatura sa se decupleze. Toate personale straine, cu exceptia echipajului navei si al unitatii de interventie se indeparteaza de la locul incendiului. In cazul unui incendiu de proportii, care ameninta alte nave sau depozite de pe chei, nava trebuie sa fie adusa in centrul bazinului sau scoasa afara din port. La folosirea bioxidului de carbon, compartimentele trebuie sa fie bine etansate, inainte de punerea in functiune a instalatiilor respective, automat sau manual. Debitul instalatiei trebuie sa asigure umplerea a 30% din volumul compartimentului in timp de un minut. Aburul, ca substanta stingatoare (acolo unde exista astfel de instalatii) se introduce in compartimente si in coferdamuri, din instalatii fixe, realizandu-se 2,65 kg/h/1 m3 compartiment incendiat si de cel alaturat. La incendiile mari in compartimentele vecine cu cel incendiat se introduce in spuma, bioxid de carbon sau abur. Incendiile de produse petroliere grele se pot stinge si cu apa pulverizata, introducandu-se in compartimente tevi pulverizatoare. Indiferent de substanta stingatoare folosita la lichidarea incendiului, se orienteaza perpendicular pe directia vantului, se actioneaza cu apa din tunuri pentru racirea bordurilor si puntilor in vederea preintampinarii deformarii constructiilor si de asemenea, se vor spala puntile pentru indepartarea hidrocarburilor, ori va utiliza apa pulverizata la racirea panourilor despartitoare. Incendiul nu trebuie sa se propage pe nava; pentru aceasta se vor lua toate masurile de racire intensiva a elementelor prin care arderea s-ar putea transmite. Uneori efectul de stingere se obtine prin umplerea rezervorului incendiat cu apa din exterior sau cu continutul unui alt rezervor, concomitent cu racirea intensiva a peretilor despartitori. Nivelul lichidului ridicandu-se pana la capacul gurii, aerul se impinge afara si astfel incendiul se lichideaza. Aceasta metoda este eficienta numai atunci cand rezervorul este intreg si micile lui defecte nu impiedica umplerea totala. In cazul in care produsul debordat arde la suprafata apei, acesta se stinge cu jeturi de apa pulverizate, refulate de pe navele care se deplaseaza in directia contra scurgerii sau micsorarii apei. Limitarea intinderii lichidului si deci si a incendiului se face prin folosirea unor baraje special instalate asa cum s-a aratat la stingerea incendiilor in porturi. La actiunea de stingere a incendiilor izbucnite la navele petroliere ancorate la dane, cu multa eficienta pot actiona si tunurile fixe montate pe uscat la port, bineinteles asigurandu-se debitul si presiunea necesara. Daca incendiul nu se poate stinge prin mijloacele de care se dispune situatia creata trebuie analizata cu multa competenta, privind hotararea de remorcare a navei in afara portului, pentru scufundare, locul de scufundare fiind indicat de catre un comandament, rolul hotarator avandu-l specialistii. 6. Stingerea incendiilor pe aeroporturi si la avioane Marile aeroporturi cuprind aerogarile, depozitele centrale si atelierele de reparatii, hangarele, depozitele de produse petroliere, de instalatiile de alimentare cu combustibil, constructii auxiliare, depozitele de marfuri si avioane. Aeroporturile internationale constituie adevarate complexe industriale, la care pericolul de incendiu nu trebuie subestimat sau neglijat. Dotarea cu mijloace de stingere a incendiilor la avioane depinde, in general, de natura si importanta traficului, deci categoria aeroportului. In acest scop trebuie avut in vedere si normele interrnationale. Este interesant de notat existenta unor puncte de vedere diferite de la o tara la alta, atat in ceea ce priveste dotarea minima cu substante stingatoare pentru aeroporturi, cat si in privinta debitelor de apa necesare stingerii incendiilor. Odata cu cantitatile din ce in ce mai importante de carburanti pe care le aprovizioneaza cu reactie de mari distante, suprafetele care se pot incendia, in caz de accidente, cresc intr-o proportie simtitoare. Aceste suprafete sunt cel putin de ordinul a 1000 m2. Pericolul depinde mai mult de suprafata de evaporare decat de cantitatile de carburant. Conditiile de apropiere si revarsarile de hidrocarburi (benzina, kerosen etc.) de mari dimensiuni devin grele. Importanta volumului de carburant care poate arde dintr-o data face ca lupta contra incendiului sa se desfasoare pe timpul unei mari degajari de caldura. Ca specific privind natura incendiile pe aeroporturi ne vom referi numai la incendii de hangare si incendii de avioane, in rest, pentru depozite, magazii, diverse cladiri, se vor aplica aceleasi principii, procedee si substante stingatoare ca si la obiectivele similare din economie. 6.1. Stingerea incendiilor in hangare Putine aeroporturi mari pastreaza in prezent avioanele in hangare, aceasta datorita marilor dimensiuni ale avioanelor si numarului lor ridicat. In hangare avioanele se introduc pentru reparatii sau revizii.

In cazul unui incendiu la hangare se va trece imediat la organizarea evacuarii avioanelor si protejarii acestora de actiunea flacarilor si caldurii. Avioanele cu trenurile de aterizare in stare de functionare se vor evacua cu mijloacele de tractiune din obiectiv, sub protectia jeturilor de apa pulverizata. Cele care se gasesc pe suporti, se vor proteja impotriva radiatiei de caldura cu prelate umezite cu apa, jeturi de apa pulverizata sau cu spuma. O atentie deosebita se va acorda racirii permanente cu apa a fuseloajelor avioanelor. Combustibilul deversat din avioane sau din instalatii si chiar avioanele aprinse, la care fluxurile de cabluri si de conductoare electrice propaga arderea cu mare degajare de fum si caldura, se sting cu pulberi stingatoare, spuma grea sau prin inudarea hangarului cu spuma medi sau usoara. Din cauza caldurii degajate pe timpul arderii elementelor combustibile componente ale avioanelor, se topeste aluminiul si duraluminiul din acestea, fapt ce ingreuiaza si mai mult actiunea de stingere. Pentru reusita interventiei la hangare, se impune ca actiunea sa se intreprinda cu mare rapiditate, cu fortele necesare echipate cu tot ceea ce este necesar pentru lichidarea unui incendiu in conditii speciale. Stingerea incendiului izbucnit la acoperisul hangarului sau la constructiile anexe se va realiza cu jeturi compacte de apa refulata din tunuri sau tevi cu ajutaje mari. Pe timpul actiunii nu se va pierde din vedere asigurarea securitatii servantilor pe timpul evacuarii si stingerii propriu-zise, posibile accidente fiind cauzate in principal de prabusirea acoperisului, care are deschidere mare, sau a arsurilor din lipsa echiapemtului de protectie adecvat. 6.2. Stingerea incendiilor de avioane 6.2.1. Probleme de baza Incendiile pot izbucni la avioanele aflate la sol, fie in zbor. Actiunile pentru stingerea incendiilor de avioane trebuie intreprinse intr-un timp extrem de rapid. Experienta arata ca primele doua minute dupa un accident de avion sunt capitale pentru salvarea oamenilor si stingerea incendiilor. In aceasta idee, unii specialisti au si enuntat principiul 2/3, adica in doua minute sa se execute deplasarea si in trei minute sa fie inceputa actiunea de interventie. Daca acest principiu nu se poate realiza, in cele mai dese cazuri succesul stingerii incendiilor nu poate fi obtinut. De aceea se impun mijloace rapide cu putere considerabila, ceea ce inseamna ca atacul incendiului sa se efectueze cu un maximum de putere. Numai cu un debit mare de substanta stingatoare se poate obtine efectul dorit. Numarul de masini de stingere necesar pentru interventie pe un aeroport este stabilit in raport de categoria acestuia dupa normele internationale. Cert este ca trebuie sa posede caracteristici superioare (debit, cantitati mari de substante stingatoare) si functionalitati multiple. Personalul de interventie trebuie sa fie echipat cu costume usoare, care sa asigure o protectie apreciabila pana in apropierea incendiului si sa permita libertatea miscarilor. Salvarea persoanelor se considera operatia cea mai importanta, careia i se subordoneaza celelalte operatii si mijloace aduse la locul incendiului. Operatiile de salvare trebuie incepute in maximum 2 3 min. Recunoasterea, salvarea oamenilor si atacul incendiului sunt absolut necesare, ele, pe cat posibil, trebuind executate concomitent, de regula cand sunt amenintate vieti omenesti, pentru ca una din trasaturile specifice ale incendiilor de avioane o constituie propagarea lor extraordinar de rapid. Pentru succesul interventiei se impune ca drumurile de acces catre aeroport, pista si imprejurimi sa fie degajate de spectatori si vehicule asigurandu-se o perfecta ordine pentru desfasurarea operatiilor de salvare si stingere. 6.2.2. Stingerea incendiilor de avioane aflate la sol (aterizare, decolare, stationare) Pe timpul recunoasterii trebuie sa se stabileasca in principiu: situatia pasagerilor, a echipajului si posibilitatile de salvare; situatia rezervoarelor, natura si cantitatea carburantilor si posibilitatea cuprinderii lor de incendiu; pericolul de explozie a rezervoarelor de carburanti si masurile care se impun pentru preintampinarea acesteia; suprafata de ardere in urma scurgerilor carburantilor din rezervoare; natura marfurilor din avion, influenta lor asupra dezvoltarii incendiului si producerii exploziei; directia si intensitatea vantului; la avioanele militare se va incerca sa se stabileasca incarcatura de bombe, de munitie si masurile de securitate necesare protectiei personalului, care actioneaza la stingerea incendiului. Procedeul de stingere se va adopta in functie de: directia vantului; tipul avionului; starea pasagerilor; posibilitatile de evolutie a incendiului; cantitatea de combustibil existenta la bordul navei; fortele de care se dispune. Salvarea persoanelor din avionul incendiat se va executa prin deschiderile existente si in cazul blocarii acestora se vor executa alte deschideri in fuselaj, practicate cu atentie pentru a nu se periclita viata persoanelor aflate in interior. Pentru aceasta se va actiona cu mare rapiditate folosind toate fortele si mijloacele existente la dispozitie. Mijloace de stingere existente la bordul aeronavei trebuie puse in functiune in cel mult 1 min. Evacuarea persoanelor din interiorul avionului se va realiza prin topoganele existente la bordul avionului si scarile din dotarea aeroportului si pompierilor. Incendiul se va ataca din spate, pe directia vantului sau pe flancuri si spate si chiar circular. In acest scop se vor lua masuri imediate pentru punerea in functiune a mijloacelor de stingere in vederea lichidarii focarelor de ardere, cu jeturi de pulbere, concomitent cu jeturi puternice de spuma pe directiile de evacuare a oamenilor, pentru racirea fuselajului in vederea deschiderii usilor principale de avarie. Localizarea si lichidarea incendiului se va incepe cu stingerea combustibilului scurs pe sol din rezervoarele avariate si apoi se va trece la corpul aeronavei. Daca se dispune de forte suficiente, stingerea incendiului de lichid combustibil revarsat si

la corpul aeronavei se va executa concomitent. Daca combustibilul scurs din avion este greu de stins, atunci in limita posibilitatilor aeronava se deplaseaza cu tractoare sau masini utilitare. La stingerea incendiului din interiorul aeronavei se va actiona dupa evacuarea pasagerilor si echipajului, folosind spuma medie sau usoara, pulbere stingatoare sau bioxid de carbon. Eficacitatea procedeului combinat de stingere (pulbere si spuma) se obtine prin refularea dintr-o data si la lungimi egale ale jeturilor de pulbere si spuma. Dupa stingerea flacarilor cu pulberi, fuselajul se acopera cu spuma. Efectul de stingere al pulberii stingatoare este in functie de realizarea unui debit constant de la inceputlui si pana la sfarsitul refularii, din tunuri si tevi manuale. Pentru a realiza stingerea flacarilor este necesar sa se foloseasca cel putin 300 g pulbere /m3 spatiu inchis si pana la 750 g/m3 la incendiile de hidrocarburi. Actiunea fizica a pulberii asupra flacarilor prezinta avantajul ca duce imediat la inabusirea si stingerea acestora. Cu multa eficacitate se poate folosi si spuma pulverizata obtinuta prin emulsie (apa-spumant), proiectata prin tevi pulverizatoare la tevile obisnuite. Spuma sub aceasta forma prezinta avantajul acoperirii intr-un timp scurt a unei suprafete aproape dubla fata de cazul cand se foloseste spuma obisnuita, aceasta depinzand de felul suprafetei incendiate si de grosimea stratului de combustibil revarsat din rezervoare. Ea este indicata pentru stingerea fuselajului, a planurilor, a interiorului avionului si a combustibilului revarsat in straturi subtiri. Daca flacarile incendiului nu pot fi lichidate si rezervoarele de caerburanti sunt predispuse unor explozii, se va actiona cu mijloacele adecvate la racirea acestora, pentru a preintampina incalzirea si explozia, pana la concentrarea fortelor necesare lichidarii incendiului cu luare tuturor masurilor de securitate a personalului de interventie. Apa pulverizata, de regula, se foloseste pentru racirea partilor incalzite ale avionului, pentru a mentine o temperatura suportabila pentru pasagerii aflati in avion, pana cand acestia vor fi evacuati. Ea mai poate fi folosita la nevoie, si pentru lichidarea incendiilor la aeronave. Lichidarea focarelor de ardere din interiorul planurilor avionului se face cu spuma medie sau usoara sau bioxid de carbon, refulate prin deschideri practicate in aripile aeronavei concomitent cu racirea cu apa pulverizata a suprafetelor ei exterioare. Stingerea incendiilor la motoare se poate face, daca mai este posibil, prin punerea in functiune a instalatiei fixe de stingere existenta la bord si intreruperea alimentarii cu carburanti si a aprinderii. Concomitent cu acesta actiune se trece la protejarea materialelor combustibile din apropiere si racirea motoarelor cu jeturi de apa pulverizata. Daca prin aceasta actiune nu se reuseste sa se stinga incendul se va folosi ca substanta stingatoare pulberi de tip florex si chiar bioxid de carbon. Daca se va hotara folosirea spumei este recomandabil sa nu se refuleze in prizele de aer sau in tevile de esapament ale motoarelor turbopropulsoare. In scopul usurarii aterizarii aeronavelor cu defectiuni la trenul de aterizare se realizeaza pe pistele de aterizare covoare de spuma. Ele asigura amortizarea socului in contact cu pamant, limitarea si eventual inlaturarea completa a posibilitatii de aparitie a scanteilor, formarea unui strat de spuma pentru alunecare, localizarea incendiului cu un strat de spuma in cazul in care aceasta izbucneste si crearea unui efect psihologic favorabil. Este indicat ca stratul de spuma sa se realizeze cu 10 15 min. inainte de aterizare pentru a da posibilitate ca o parte din apa continuta in spuma sa se separe, sa se aseza pe sol sub covorul de spuma. Stratul de spuma trebuie sa fie continuu si de cel putin 5 cm grosime. La locul actiunii, de la inceput trebuie luate masuri de aducere a autovehiculelor de salvare necesare acordarii primului ajutor si transportare a persoanelor accidentate. Pe timpul acitunii de interventie se va tine in permanenta legatura cu personalul de dirijare a zborului si cu organele sanitare care sprinjina operatiile de salvare. Mai rare sunt cazurile cand se pot produce incendiile la avioanele care se gasesc la sol, fara pasageri. Ele pot fi ori la parcare ori la punctul de alimentare cu combustibil. Cantitatile mari de combustibil (kerosen, benzine etc.) care uneori se ridica pana la cantitati in jur de 90 100 t solicita forte pentru lichidarea rapida a unui eventual incendiu. Actiunea de interventie trebuie indreptata pentru racirea rezervoarelor de combustibil evitand spargerea sau explozia lor, urmate de scurgerea lichidului pe sol si imprastirea acestuia pe mari suprafete. Un incendiu izbucnit la lichidul combustibil revarsat, cuprinde cu siguranta si corpul aeronavei. De asemenea actiunea de interventie trebuie sa cuprinda si protejarea corpului aeronavei (interior si exterior). In cazul unor asemenea incendii se va actiona pentru stingerea cu pulberi stingatoare refulate in cantitati mari si dintr-o data, apoi se va continua stingerea cu spuma sau apa usoara, nedand posibilitate lichidului sa se reverse pe suprafete mari. Pentru racirea corpului aeronavei se va folosi apa pulverizata. Pulberile stingatoare si spuma vor fi refulate din tevile masinilor speciale, cu debite mari. Daca in interiorul aeronavei se gasesc marfuri combustibile, se destina un anumit numar de tevi pentru apa, care se introduc prin deschiderile aflate in partea de jos a aeronavei. Prin aceste dechideri se poate actiona si cu tevile pistol de la autospeciale de lucru cu pulbere stingatoare. La astfel de incendii, actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor, trebuie condusa cu multa pricepere si rapiditate, dispozitivul urmand sa fie luat in raport de forma de manifestare a incendiului. La toate categoriile de incendiu izbucnite la aeronave personalul care intervine la stingere se va proteja impotriva caldurii, fumului si eventualelor explozii ale rezervoarelor cu combustibil. Se vor folosi costume de protectie anticalorice si aparate izolante. Stingerea incendiilor la aeronavele aflate in zbor. Un incendiu izbucnit pe aeronava in zbor prezinta un mare pericol pentru pasageri si echipaj. Daca se au in vedere cantitatile mari de combustibil, de marfuri si posibilitatile limitate de interventie pentru stingerea incendiului, rezida importanta dotarii aeronavei cu instalatii automate de stingere, cu mijloace initiale de mare eficienta. Un rol important il are instruirea echipajului asupra cunoasterii misiunii cu rapiditate si precizie a tuturor mijloacelor de stingere existente pe aeronava, actiunea de interventie fiind indreptata spre asigurarea securitatii intregului personal aflat in aeronava cu toate mijloacele din dotare. De fapt intregul echipaj este instruit special in acest sens; el este in masura sa

supravegheze si sa puna in functiune instalatiile speciale de stingere cu bioxid de carbon, freon, light-water etc. si sa dirijeze pasagerii din locurile periculoase in zone mai sigure. La orice incident de zbor, comandantul aeronavei il anunta la turnul de control (incendiu la motoare sau cabina, defectiuni la butelii etc.), comunicand si hotararea sa pentru a-l inlatura. In cazuri mai grave se ia hotararea aterizarii pe un aeroport, situatie favorabila pentru rezolvarea in conditii corespunzatoare a incidentului. In acest scop echipajul va pregati pasagerii pentru folosirea topoganelor de evacuare si a corzilor de salvare. Personalul de interventie de pe aeroport va pregati pasarelele de coborare, in cazul canbd echipamentul navei nu functioneaza. Intr-o asemnea situatie pe aeroport, unde urmeaza sa aterizeze, se vor lua toate masurile pentru o interventie rapida, pentru salvarea pasagerilor si stingerea incendiului izbucnit pe aeronava, avand in vedere si posibilitatea unei aterizari fortate, cu sau fara trenul de aterizare. Actiunea de interventie se va desfasura ca in cazul unyi incendiu izbunit la aterizare sau decolare, descrisa anterior. Cea mai grea situatie apare insa cand se efectueaza o aterizare fortata in camp. In aces caz la stingerea incendiului trebuie sa participe formatiile civile de pompieri din localitatile apropiate si locuitorii satelor, precum si subunitatile militare de pompieri trimise la fata locului. Capitolul XI Stingerea incendiilor in unitatile de tehnica nucleara 1. Caracteristicile incendiilor Interventiile intreprinse pentru stingerea incendiilor declasate in unitatile de tehnica nucleara sunt considerate interventii speciale. Pentru o buna reusita in interventie trebuie avute in vedere urmatoarele: - in conducerea actiunii de stingere trebuie cooptati specialisti sau consultate cadre specializate in protectia contra radiatiilor (din institutia afectata de incendiu sau din alta parte); - pericolul pentru sanatatea efectivelor care participa la stingere, datorita prezentei substantelor radioactive existente in zona de interventie; - posibilitatile infectarii utilajului de interventie a incendiilor; - posibilitatea aprinderii unor substante radioactive care se raspandesc dupa aceea in aer sub forma de vapori si gaze; - posibilitatea extinderii infectarii radioactive ca urmare a actiunii de stingere; - delimintarea unor zone fara radiatii, in scopul actionarii de catre servanti, in conditii se siguranta; - delimitarea zonelor contaminate de radiatii si de catre substantele radioactive prezente in fum, pulbere si substante stingatoare; - localizarea, recuperarea si depozitarea in siguranta a surselor radioactive, daca transportarea radioactive intr-un loc lipsit de pericol nu este posibila, trebuie sa se incerce ecranarea lor cu plumb, nisip sau cu alte materiale, cat mai etans posibil; - pe timpul interventiei nu este admis ca substantele radioactive sa se imprastie prin actiunea jetului comapact cu apa. In timpul incendiului pericolul radioactiv poate creste din cauza ruperii containerelor si a ecranelor de protectie, a revarsarii sau imprastierii izotopilor radioactivi, a topirii protector de plum etc. Temperatura ridicata a incendiului duce, de asemenea, la modificarea starii de agregare a diferitelor substante radioactive, care dupa trecerea, de exemplu, in stare gazoasa pot polua atmosfera. Doza de iradiere poate fi redusa daca se tine seama de: respectarea legii distantei; respectarea exacta a timpilor de interventie; folosirea unei ecranari. Particulele de fum care ies din obiectivul aprins sunt contaminate si in miscarea lor in aer transporta contaminarea pe suprafete tot mai mari, a caror marime va depinde, intre altele, de forta si directia vantului. Deci, la asemenea incendii apare evident pericolul radiactiv care ingreuiaza actiunea de interventie, in special in cazul lipsei de aparatura pentru masurarea dozelor de iradiere si a unei insuficiente pregatiri de asigurarea a unei interventii calificate si eficace. Pentru asigurarea protectiei impotriva radiatiilor este necesar sa se cunoasca locul unde sunt amplasate sursele de radiatie, cate surse exista si cel fel de radiatii emit, forma de depozitare a substantelor radioactive (bucati compacte, pulbere, lichid), precum si natura surselor de radiatie (inchise, deschise). Operatiile executate de personalul de interventie trebuie sa tinda spre reducerea temperaturii incendiului si a indepartarii fumului. Aparitia pericolului de iradiere pe timpul lucrului efectiv la salvarea de persoane si bunuri si la stingerea incendiilor constituie prima particularitate a acestor categorii de incendiu. Pentru a nu se depasi doza admisibila de iradiere, personalul de interventie trebuie sa ramana numai au anumit timp in zona contaminata, timp care se stabileste in raport de aceasta zona, doza admisibila si puterea de iradiere de la locul incendiului. Cu ajutorul dozimetrelor se stabileste doza de radiatie existenta in locurile in care trebuie sa intervina la stingere. Timpul admisibil de ramanere in zona a personalului de interventie: t=D/P; t = intervalul de timp admisibil de ramanere in zona radiata;

D = doza admisibila pentru o persoana care participa la interventie; P = valoarea masurata a dozei de radiatie. Aceasta restrictie, in favoarea pastrarii sanatatii personalului de interventie, constituie o alta particularitate a stingerii incendiilor in conditiile iradierii respective. Pentru evitarea unor vatamari prea mari pe timpul interventiei unele tari au stabilit urmatoarele doze admisibile: - la o singura interventie normala 1,5 rem1) /an, in cazuri izolate 3 rem; - la o interventie obligatorie in caz de mare pericol 12,5 rem, o data in timpul vietii; - la o interventie pentru salvarea unei vieti omenesti 25 rem o data in timpul vietii. 1 rem = unitatea de masura a dozei absorbtiei la care se tine seama atat de energia absorbita, cat si de eficacitatea biologica a radiatiei ionizate. Pentru ca doza de iradiere admisibila sa nu fie depasita la fiecare interventie in parte, trebuie sa se asigure: masurarea dozelor individuale cu ajutorul a doua procedee independente unul fata de altul, dintre care unul sa mentina valoarea inregistrata, constituind proba documentara; stabilirea contaminarii; supravegherea in mod continuu a gazelor arse si a substantelor stingatoare. La majoritatea incendiilor de aceasta natura, intrarea in actiune nu trebuie facuta decat dupa ce s-aul luat toate relatiile de la un specialist din intreprinderea sau institutia respectiva. Comandantul interventiei se va edifica asupra urmatoarelor: cailor de acces; timpului de ramanere in zona contaminata; modului de protectie; timpul inceperii actiunii de stingere; procedeului de stingere; masurarii radiatiilor; neutralizarii radiatiilor; proportiilor pericolului radioactiv existent; locul unde se gasesc oameni si gradul lor de periclitate; suprafata incendiata si cea contaminata; conditiile de indeplinire a actiunilor de stingere si salvare; necesarul de forte care urmeaza a fi chemate in sprijin; alegerea celor mai adecvate substante stingatoare. Aceste cerinte care trebuie indeplinite cu rigurozitate constituie, de asemenea, o alta particularitate a stingerii incendiilor de aceasta natura. Actiunea propriu-zisa de stingere trebuie sa inceapa dupa ce aparatele de masurat indica doza de radiatie. Numai dupa cunoasterea acestei doze se poate trece efectiv la evacuarea oamenilor, daca este cazul si la stingerea incendiilor. Ca o particularitate a stingerii unor asemenea incendii poate fi considerata necesitatea intrebuintarii unor substante stingatoare care sa exercite efectul de stingere prin acoperis, racire si izolare de aerul atmosferic, evitandu-se pe cat posibil imprastierea particulelor radioactive. Incendiile declansate in cladirile cu pericol de radioactivitate, in general, nu sunt de mari proportii, dat fiind constructiile speciale in care substantele radioactive se pastreaza si se utilizeaza, precum si existenta unor cantitati reduse de materiale combustibile. Trebuie insa respectate o serie de reguli printre care se citeaza: verificarea cu atentie a intregului echipament in special cel de protectie; respectarea intocmai a timpului de lucru (interventie) in zona contaminata marcata si supravegheata de organe speciale; schimbarea locului de lucru (interventie) numai la ordin; reducerea la minimum a mijloacelor de stingere; interzicerea folosirii jeturilor compacte puternice de apa; interzicerea strangerii obiectelor existente in zona de interventie fara a fi curatate; amplasarea masinilor de incendii cat mai departe de locul interventiei. 1.2. Planul de aparare al obiectivului La astfel de obiective planul de aparare trebuie sa cuprinda si o serie de date privind particularitatile obiectivului prin care se citeaza: felul sursei radioactive; activitatea si natura radiatiilor emise; formele de agregare (solid, lichid, gazos) si modul de pastrare (surse inchise, deschise); pericolul pe care-l prezinta (incorporare, contaminare, actiuni exterioare de radiatie); doza la suprafata sursei si la distanta de 1 m de aceasta; instalatiile de protectie contra incendiilor a surselor de radiatie; substantele care reactioneaza chimic cu substantele de stingere; substantele de stingere cele mai eficace; locul unde se gasesc sursele de radiatie la diferite ore din zi si din noapte; aparatele de masura care urmeaza a fi folosite pe timpul interventiei la incendii; necesitatea decontaminarii dupa interventie; aparatele si mijloacele auxiliare necesare pe timpul si dupa interventie; posibilitatea venirii in contact cu sursele de radiatii, cu materialele si substantele cu pericol accentuat de incendiu; existenta unor substante radioactive piroforice; posibilitatea accidentelor de masa critica. Prin cunoasterea acestor obiective speciale, comandantul interventiei are posibilitatea sa conduca in bune conditii o interventie la un eventual incendiu. 2. Substante stingatoare Se vor folosi substante stingatoare eficace, care pe cat posibil sa nu transmita infectarea, alegandu-se metode de stingere si idei tactice adecvate. Realizarea acestor factori duce implicit la economie de forte si mijloace necesare stingerii incendiilor, transpunandu-se in practica ideea tactica dictata ca o necesitate pentru astfel de incendii. Pentru materialele combustibile clasice, la care in mod obisnuit la stingerea incendiilor se foloseste apa, se poate utiliza aceasta substanta stingatoare in prezenta surselor radioactive, insa cu multa precautie, avandu-se in vedere pericolul ce-l
1)

prezinta spalarea substantelor radioactive cu jeturi de apa care extind infectarea. Jetul compact nu trebuie folosit decat atunci cand din motive tactice este indispensabil. La stingerea incendiilor de sodiu, potasiu, litiu etc., metodele utilizate ca medii de racire pentru reactoarele nucleare, precum si in alte scopuri, nu se poate folosi apa si nici alte substante stingatoare cu continut ridicat de apa, deoarece in urma reactiei cu apa se degaja hidrogen, care poate forma cu aerul amestecuri explozive. Bioxidul de carbon reactioneaza, de asemenea, cu metalele usoare; de exemplu magneziul arde brusc intr-o atmosfera de bioxid de carbon. Pulberile stingatoare refulate cu ajutorul bioxidului de carbon nu pot fi folosite din aceleasi considerent; in rest se poate forma oxid de carbon, care impreuna cu aerul da amestecuri explozive, fiind in acelasi timp si un gaz toxic. Substantele stingatoare pe baza de clor nu pot fi utilizate, deoarece au proprietati toxice si genereaza explozii la contactul lor cu metale usoare incalzite. De exemplu, sodiul detoneaza cu tetraclorura de carbon. De fapt sodiul provoaca reactie nu numai cu apa, ci si in prezenta bicarbonatului de sodiu. Carbonatul de sodiu, anhidru, clorura de sodiu, anhidra, grafitul anhidru si anumite substante care genereaza o crusta la suprafata metalelor alcaline pot fi folosite ca substante stingatoare. Pentru protectia diferitelor instalatii si echipamente se poate folosi azotul. 3. Stingerea incendiilor in laboratoarele cu izopoti radioactivi La aceste incendii, ca dealtfel la toate incendiile pe timpul carora apare pericolui radioactivitatii, actiunea de stingere poate incepe numai dupa edificarea completa asupra acestui pericol (determinat de natura si intensitatea radiatiilor, de locul de depozitare a surselor de iradiere, felul containerelor), asupra timpului de lucru in zona infectata radioactiv, cu luarea tuturor masurilor de protectie (echipament, aparate izolante, masti etc.). Inainte de intrarea in actiune, cat si pe timpul desfasurarii ei este necesar sa se foloseasca dozimetre. Personalul care intra in zona de pericol trebuie echipat cu imbracaminte de protectie. Contrar regulilor folosite la stingerea incendiilor obisnuite, actiunea de interventie se desfasoara in directia in care bate vantul, masinile de incendiu amplasandu-se in locuri protejate cat mai departe posibil. Pentru a nu se crea curenti de aer sau vartejuri, instalatia de ventilatie se opreste. Particulele de fum fiind infectate radioactiv; contactul cu fumul nu este admis decat in cazuri exceptionale si numai atunci cand se folosesc aparate de protectie. Pe timpul actiunii de stingere trebuie avuta in vedere mai intai salvarea oamenilor si apoi asigurarea integritatii preparatelor radioactive, tinand seama si de faptul ca conteinerele sunt in general din plumb, metal care se topeste la 325C. Operatiile de salvare trebuie conduse de la cea mai mare distanta, folosind ecrane fixe sau mobile. Puterea dozei de radiatie se modifica in zona periclitata invers proportional cu patratul distantei. Pe timpul salvarii un element esential al actiunii respective este pastrarea unei discipline riguroase din partea tuturor persoanelor. Evitarea iradierii este posibila numai atunci cand persoanele respective vor folosi echipament de protectie, vor efectua control permanent al dozelor existente de iradiatie si vor respecta cu strictete timpul de ramanere in zona infectata. In zona de radioactivitate este interzis fumatul, consumul de alimente, bauturi, atingerea obiectelor contaminate. Ca substante de stingere se folosesc pulberile stingatoare refulate sub forma pulverulenta, bioxidul de carbon, spuma si apa fin pulverizata. Aceste mijloace se vor folosi in cantitati cat mai mici posibil, pentru a se evita imprastierea substantelor radioactive. Apa, spuma si bioxidul de carbon se pot folosi si la stingerea incendiilor de deseuri impurificate radioactiv sau de filtre de aer folosite in laboratoare. Personalul care lucreaza sau care a indeplinit diferite misiuni in legatura cu aceasta actiune, dupa terminarea ei, vor dezbraca echipamentul de protectie folosit, pentru a fi curatit, decontaminat, iar in situatiile critice, chiar ars. Utilajul folosit la stingere se va decontamina. 4. Stingerea incendiilor la reactoare nucleare si acceleratoare de particule Pe timpul stingerii incendiilor declansate la reactoarele nucleare, apar, in general, aceleasi probleme ca la orice incendiu dintr-o ntreprindere, cu deosebire ca apare pericolul radioactivitatii. La unele reactoare se folosesc ca mediu de racire sodiul sau potasiul in stare lichida. Folosirea apei la stingerea incendiilor de aceste metale este interzisa, deoarece reactiile care au loc intre apa si aceste metale sunt puternic exotermice, cantitatea de caldura fiind apreciabila, in multe cazuri putandu-se produce si explozii. Reactiile de hidratare duc la imprastierea metalelor, punand in mare pericol pe cei care lucreaza la stingere. In afara de aceasta, la arderea acestor metale se degaja mari cantitati de fum si oxid de carbon, care exercita o actiune nociva asupra organismelor respiratorii. Pentru stingerea incendiilor se folosesc pulberi stingatoare, nisipul foarte uscat, sarea uscata, grafitul si talcul. La incendiile de uraniu se pot intalni doua situatii: aprinderea uraniului piroforic (sub fomra de span, particule mai mari) si aprinderea barelor de uraniu. In primul caz, la stingerea incendiului se poate actiona cu apa sub jeturi sau pulverizata. Pulberea de uraniu nu se poate stinge cu apa, deoarece in contact cu acesta degaja hidrogen care intensifica arderea. In cantitati mici uraniu aprins poate fi atuncat intr-un vas cu apa. Stingerea incendiilor de combustibili nucleari estre mult mai dificiladaat fiind posibilitatea aparitiei pericolului atingerii masei critice. In anumite conditii combustibilii nucleari pot produce reactii in lant, atunci cand vin in contact cu apa, cu grafitul sau cu orice substanta care contine hidrogen. Pe timpul acestor reactii o parte din nucleele combustibililor nucleari este scindata, degajandu-se o mare cantitate de caldura.

Posibilitatea ajungerii la starea critica a combustibilului nuclear, in contact cu apa, este foarte greu de stabilit. Exista totusi o anumita cantitate denumita cantitate sigura de combustibili nucleari, care nu poate deveni critica. Pentru Pu239 aceasta cantitate este de 200 g, iar pentru U235 de 350 g. Uraniul sub forma de bare se stinge cu pulberi stingatoare speciale si sare de bucatarie, care s-a dovedit a fi o buna substanta de stingere. Substantele de stingere care contin oxigen, cum ar fi de exemplu bioxidul de carbon, nu pot fi utilizate deoarece intensifica arderea. Pe timpul stingerii incendiilor personalul de interventie va folosi masca si echipament de protectie. Probleme deosebite se ridica in cazul stingerii incendiilor la accleratoarele de particule. La asemenea obiective apare pericolul curentului eletric de inalta tensiune, al aprinderii si scurgerii unor medii de racire, de exemplu al uleiului de transformatoare si de la diferite dispozitive. In plus existenta parafinei pentru ecranarea (protejarea) neutronilor si prezenta razelor ionizante trebuie avute in vedere pe timpul unui eventual incendiu. Prima masura care trebuie luata in caz de incendiu, consta in intreruperea curentului electric care alimenteaza instalatia, luandu-se in acelasi timp masuri de asigurarea iluminarii locului de interventie. Iluminatul este absolut necesar pe timp de noapte pentru citirea aparatelor de masurare a radiatiilor si asigurearea unei interventii eficace. Incaperile acceleratoarelor de particule, de regula, se prevad cu instalatii automate de stingere cu bioxid de carbon. In caz de incendiu, instalatia se pune in functiune, incaperile raman inchise pana la disparitia completa a flacarilor sau stingerea incendiului. In lipsa acestei instalatii sau a ineficacitatii ei, focarul de incendiu se ataca, in cazul prezentei uleiului de transformator in cantitati mari sau pe suprafete intinse, cu spuma sau apa pulverizata, in lipsa acestui ulei cu pulbere stingatoare si bioxid de carbon. Incendiul declansat intr-o incapere a unei instalatii de accelerare a particulelor trebuie lichidat in cel mai scurt timp posibil si prin orice mijloace pentru a opri o eventuala extindere, avand in vedere ca o asemenea instalatie este foarte costisitoare. Parafina sub actiunea caldurii se topeste si se evapora, prezentand pericol de formare a amestecurilor explozive. Nu este recomandabil ca personalul de interventie sa intre in incaperile in care exista parafina, decat dupa ce aceasta a fost in prealabil racita. 5. Stingerea incendiilor la mijloacele de transport surse radioactive In cazul ranirii soferului si a insotitorului sau, deci in situatia cand asupra accidentului de circulatie nu are cine sa dea relatii, prezenta plumbului topit si eventual a radioactivitatii indica existenta unor surse radioactive (plumbul topit provine din topirea containerelor). Apropierea de locul accidentului impune luarea unor masuri de prevedere pentru protectia celor care lucreaza la interventie. La incendii de mari proportii, de cele mai multe ori, salvarea resturilor incarcaturii nu mai este indicata dat fiind pericolul ce ar putea apare prin contaminarea terenului incendiat. Recunoasterea si cercetarea in imediata apropiere a autovehiculului accidentat, nu sunt recomandabile, inainte de a fi in posesia unor informatii tehnice in legatura cu accidentul si continutul transportului. Daca continutul transportului nu este cunoscut, trebuie avuta in vedere surpriza existentei unor substante chimice care in contact cu apa ar putea sa provoace reactii cu efecte daunatoare. Sursele de radiatii deschise imprastiate in cazul unui accident de circulatie pot sa contamineze terenurile inconjuratoare si in acest caz caile de acces public vor fi inchise pana la efectuarea decontaminarii. Pe timpul stingerii unor asemenea incendii personalul de interventie va fi protejat cu echipament de protectie, sefii de teava pot folosi si adaposturi naturale (santuri, gropi etc.) sau ziduri, de unde interventia se face cu oarecare siguranta, mai mult impotriva unor eventuale explozii decat impotriva radiatiilor. Actiunea jetului de apa sau de pulbere va fi indreptata in directia vantului. Jetul de apa trebuie refulat la distante cat mai aproape posibil, pentru ca apa sa cada pe focar sub forma de ploaie, astfel incat curentii de aer sa nu imprastie sursele de radiatie. Daca pe timpul stingerii cu apa se produce o explozie, caz frecvent atunci cand incarcatura contine sodiu, actiunea trebuie intrerupta. In asemenea situatii se va incerca sa se transporte autovehiculul chiar si in flacari, spre un loc fara pericol. Autovehiculele distruse nu vor fi indepartate prea mult de locul accidentului, dat fiind pericolul de contaminare radioactiva. Pe timp de vant substanta radioactiva sub forma de pulbere trebuie umezita pentru a nu se imprastia in aer. Raspandirea ei in aer mai poate fi oprita si prin acoperirea cu prelate. 6. Decontaminarea Pe timpul interventiilor la unele incendii speciale, apare pericolul contaminarii personalului, a utilajului si accesoriilor folosite la stingerea incendiilor. Contaminarea nu este altceva decat existenta substantelor radioactive, fixate prin diferite procese (chimic, fizic, mecanic) pe suprafata imbracamintei personalului de interventie, a partilor neprotejate ale corpului omenesc, pe utilaje si

accesorii si orice obiect folosit la interventie. Aceste contaminari apar in urma unor lucrari executate necorespunzator sau a producerii de accidente. Gradul de contaminare depinde de: natura izotopului radioactiv si de intensitatea concentrarii in masa obiectului contaminat; natura obiectului; timpul de decontaminare. Pentru eliminarea contaminarii, adica indepartarea substantelor radioactive de pe suprafata infectata se executa o serie de operatii care poarta denumirea de decontaminare. Printre substantele de decontaminare se citeaza: apa, ca principala substanta folosita la decontaminare; solventii organici (benzine, alcooluri, petrolul lampant, tetraclorura de carbon, eterul etc.); substantele active de suprafata; solutiile de acizi si alcooli (solutia apoasa de bioxid de sodiu); oxidantii (permanganatul de potasiu si perhidrolul); solutiile complexante si unele saruri (acidul oxalic, acidul citric si acidul carbonic). Procedeele de decontaminare se pot imparti in 3 grupe: In prima grupa intra procedeele de decontaminare folosite la indepartarea substantelor radioactive slab legate de suprafata, prin spalarea cu apa, solventi organici etc. Din a doua grupa fac parte procedeele destinate eliminarii substantelor radioactive fixate solid de suprafata: pentru decontaminare se folosesc solutii speciale care contin detergenti si compusi chimici agresivi. Cea de-a treia grupa cuprinde procedeele bazate pe indepartarea substantelor radioactive de pe suprafetele contaminate prin scuturare, vacuumare, inlaturarea stratului contaminat. Pentru decontaminarea personalului se foloseste notiunea de prelucrare sanitara, care poate fi partiala cand se executa cu mijloace existente la indemana si totala atunci cand se efectueaza asupra intregului corp omenesc si in locuri special amenajate. Pentru decontaminarea imbracamintei, a echipamentului de protectie, a utilajelor si accesoriilor de interventie se utilizeaza notiunea de dezactivare, care poate fi partiala, cand se executa de fiecare persoana, atat la echipamentul individual, cat si la accesoriile care le manuieste de la masina de incendiu pe care o deserveste si totala executata dupa stingerea completa. Capitolul XII Stingerea incendiilor la calculatoarele electronice 1. Caracteristicile incendiilor Daca domeniul prevenirii incendiilor la calculatoare s-a reusit sa se elaboreze norme care sa asigure in buna masura securitatea lor, cu privire la procedeele si substantele folosite in caz de incendiu mai apar inca probleme controversate. Apararea impotriva incendiilor a calculatoarelor electronice se realizeaza prin masuri eficace de prevenire, instalatii de semnalizare, folosind cele mai adecvate deterctoare, instalatii de stingere automate, iar in lipsa acestora se utilizeaza procedee si substante de stingere, dovedite in practica a fi de mare eficienta. In caz de incendiu la un calculator pot sa arda cartelele perforate care sunt adesea depozitate in cutii de carton sau de material plastic in incaperea calculatorului electronic, benzile de hartie si cutiile lor, invelisul de protectie a cablurilor si conductoarelor cu invelis de policlorura de vinil sau din alte materiale plastice, elementele de automatizare (relee, circutie etc.), precum si diferite piese din materiale plastice. La toate acestea se mai adauga izolatia fonica a incaperilor unde este montat calculatorul. O buna parte din elementele componente sunt introduse in dulapuri si carcase in interiorul carora in caz de incendiu sunt in caz de incendiu se intervine cu greutate. Spatiile de sub plafoane din partea superioara a incaperilor calculatoarelor sunt adesea folosite pentru cablurile de alimentare si cele de legatura intre diferitele componente ale sistemului de calcul. Acolo unde cablurile sunt strans grupate, incendiul rezultat ca urmare a unor defectiuni electrice pune in pericol echipamentul existent deasupra pardoselii respective, iar vaporii de acid clorhidric rezultati din arderea izolatiei de PVC de pe cabluri pot provoca coroziuni grave, care se inlatura foarte greu. Pe timpul incendiilor de hartie se degaja multa caldura si putin fum, in comparatie cu cele izbucnite la instalatiile electrice formate din cabluri si conductoare cu izolatia din policlorura de vinil, pe timpul carora se degaja mult fum. Instalatiile de conditionare a aerului, traseele de circuite electrice favorizeaza propagarea incendiilor. 2. Stingerea incendiilor Pentru stingerea incendiilor de calculatoare se folosesc in primul rand instalatiile fixe de stingere, in ordinea eficientei considerandu-se a fi cele cu hidrocarburi halogenate si bioxid de carbon. Folosirea halonului 1301 (hidrocarbura halogenata) la stingerea incendiilor de calculatoare este raspandita pe plan modial. Acest tip de halon este mai putin toxic si are un efect superior in ceea ce priveste eficacitatea stingerii incendiilor. In S.U.A. s-a elaborat chiar si un standard care prevede utilizarea unei concentratii de maximum 10% pentru anumite situatii. Instalatia fixa de stingere cu haloni trebuie pusa in functiune odata cu functionarea detectoarelor de fum montate pe plafon. Este preferabil ca instalatia sa fie conceputa pentru ca intrarea in functiune sa se faca fie pe compartimente (local), fie general (inundare totala), cu asigurarea unei bune etansari. Desi inundarea totala este preferabila in majoritatea cazurilor, instalatiile locale pot sa-si gaseasca aplicarea acolo unde se poate mentine o concentratie adecvata de halon. In prezent pe plan

mondial se cauta o metoda care sa permita o deterctare mai rapida a incendiului si o declansare a instalatiilor de stingere fara a se produce oprirea intregului sistem de functionare a calculatorului si in consecinta sa se ajunga la o reducere la minimum a deteriorarilor provocate echipamentului. In acest scop s-au facut masuratori in ceea ce priveste cunoasterea cantitatii de gaze de ardere in stadiul initial al incendiului, a temperaturii, concentratiei gazelor de ardere si in special a oxidului de carbon, precum si a erorilor provocate in functionarea calculatorului. Instalatia de stingere cu haloni trebuie sa scoata din functiune toate sistemele de conditionare a aerului din incaperea calculatorului, pentru a preveni astfel propagarea caldurii si fumului din alte zone, ca si o imprastiere a halonului 1301. In orice caz instalatiile de conditionare a aerului trebuie sa fie oprite in cazul introducerii directe a substantei stingatoare pentru a evita iesirea acesteia din incapere. Totusi, in cazul variantei de inundare totala, instalatia de conditionare a aerului din incapere va ramane in functiune pentru a inlesni distribuirea uniforma a substantei stingatoare in intreaga zona. In acest ultim caz, deoarece majoritatea aerului este recirculat, reducerea concentratiei gazului nu este ingrijoratoare. S-ar putea pune intrebarea care dintre instalatii sunt mai indicate a se folosi, cele cu bioxid de carbon sau cele cu haloni ? O comparatie corecta este dificil de facut, avand in vedere perioada relativ scurta de utilizare a acestora din urma. Totusi, se poate aprecia ca unii haloni, in special halonul 1301, sunt mai siguri pentru viata omului, ca recipientele pentru depozitare necesita un spatiul mai redus si cu aceasta substanta stingatoare incendiul se controleaza mult mai repede. Instalatiile fixe de stingere cu bioxid de carbon sau haloni se prevad si cu dispozitive cu actionare manuala, pentru a fi puse in functiune numai dupa ce persoanele au parasit incaperile. Unii specialisti din strainatate sustin utilizarea instalatiilor de sprinklere pentru stingerea incendiilor la calculatoare. Comisia pentru energia atomica din S.U.A. recomanda ca pentru incaperile de calculatoare sa se foloseasca instalatii de sprinklere cu apa. Aceste instalatii sunt considerate ca fiind cele mai simple, eficienta lor depinzand de amplasarea corecta fata de instalatiile de incalzire si ventilatie, pentru a preveni deschiderea imtempestiva. Instalatiile de sprinklere sunt avut in vedere pentru protectia depozitelor bancii de informatii ale calculatoarelor si pentru a actiona la stingerea unui incendiu produs la materialele combustibile amplasate in apropiere, cum ar fi de exemplu cartelele perforate sau deseurile de hartie. Calculatoarele sunt atat de sensibile incat in timpul functionarii pot degaja caldura suficienta pentru a declansa sprinklerele. Calculatoarele pot sa functioneze defectuos si la 60C si sa inregisteze avarii permanente la 140C. De regula, chiar la 32 si 80C si umiditate relativa operatiile curente ar trebui sa fie intrerupte. In afara de aceasta apa refulata din sprinklere nu este eficace daca incendiul a izbucnit in carcasa calculatorului, pentru ca nu poate sa ajunga in interiorul acestuia. Fata de cele aratate se pot concluziona urmatoarele: Cele mai utilizate sunbstante stingatoare folosite la stingerea incendiului in salile de calculatoare sunt: bioxidul de carbon (care se foloseste si la noi in tara); hidrocarburile halogenate; apa. Bioxidul de carbon este apreciat ca o substanta stingatoare capabila sa lichideze atat incendiile de suprafata, cat si cele de spatii inchise. Aceasta se datoreste, in principal, efectului sau de inabusire. Avand insa caldura specifica redusa cand este intrebuintat sub forma de gaz, efectul termic este redus. In cazul folosirii sub forma de jet pulverizat, racirea neuniforma produsa de bioxidul de carbon poate provoca daune. De aceea, cel mai indicat este sa se folosesca jeturi sub forma de nori de gaz. Cu ajutorul stingatoarelor manuale pot fi stinse cu succes decat de inceputuri de incendii izbucnite pe suprafata de cativa metri patrati. In prezenta umezelii, bioxidul de carbon are o actiune acida si poate produce coroziuni. Eficienta stingerii incendiilor cu bioxid de carbon se realizeaza numai daca se asigura o buna etansare a incaperilor, precum si concentratia in timp, prevazuta de norme. La momentul declansarii instalatiilor de stingere in interior nu trebuie sa existe persoane, aceasta din cauza pericolului de intoxicare. Hidrocarburile halogenate (haloni) s-au dovedit a fi substante stingatoare foarte eficace. In utilizarea lor sunt pareri impartite. Daca sunt retineri in ceea ce priveste folosirea lor la stingerea incendiilor de calculatoare, aceasta nu se refera la eficacitatea ci la posibilitatile de corodare si intoxicare, probleme care in parte au mai fost amintite anterior. Deoarece concentratia pentru stingere este de numai 5 6% fata de 50% cat este necesar pentru bioxidul de carbon, constituie un argument in plus pentru extinderea utilizarii lor in viitor. Apa s-a considerat o substanta care nu este recomandata la stingerea incendiilor de calculatoare, deoarece poate provoca deteriorari instalatiilor electronice, mai ales daca ea contine impuritati. Aceasta a fost parerea multor specialisti ca pana la producerea unor incendii si calamitati, care au dovedit ca elementele calculatoarelor sunt mai putin sensibile la deteriorare datorita folosirii apei, decat s-a crezut initial. O institutie de cercetari din strainatate a studiat comportarea instalatiei electronice la actiunea apei. O astfel de cercetare s-a executat la placi de circuite imprimate, urmarindu-se efectul caldurii, fumului, apei si bioxidului de carbon. La diversele tipuri de placi cu circuite imprimate, la care s-a actionat cu apa si apoi s-au supus uscarii s-a constatat ca o buna parte dintre acestea au ramas utilizabile. Cu toate ca apa folosita la stingerea incendiilor, asa cum s-a constatat, nu dauneaza instalatiilor electronice in masura prea mare, totusi, in general, utilizarea ei este evitata, in special acolo unde incendiile se gasesc in faza inaintata si au ars izolatii ale cablurilor si conductoarelor pe baza de PVC. Acest fenomen se produce deoarece la descompunerea termica a PVC se degaja cantitati importante de acid clorhidric in stare gazoasa (HCl). De exemplu, la arderea unei cantitati de 1 kg izolatie PVC de formeaza 400 l acid clorhidric gazos. Acest gaz este extrem de agresiv, cu efect corosiv si ataca partile metalice ale instalatiilor electronice, corodand elementele de contact. In acest caz, stratul de electrolit format modifica valorile de rezistenta ale circuitelor, care practic devin inutilizabile. Daca s-ar folosi apa pulverizata pentru stingerea incendiilor, aceasta ar intra in reactie cu acidul clorhidric in stare gazoasa, in anumite conditii formand solutie acida, ceea ce ar accentua si mai mult efectul corosiv.

Totusi se apreciaza ca eficienta apei la stingerea incendiilor de calculatoare, in cazul in care nu functioneaza sau nu exista instalatii automate de stingere, depinde in pricipal de timpul care se scurge de la producerea incendiului si inceperea actiunii de stingere cu apa. Daca incendiul este in apropierea calculatorului si se intervine imediat cu apa, procesul de ardere fiind deci in faza incipienta, apa poate fi folosita la stingerea lui. De exemplu, la 300 mm de calculator s-a initiat un focar, prin arderea a 1,50 kg PVC, din diferitele placi si cabluri continand mase plastice. Dupa 10 min suprafata panoului de comanda, captusita cu mase plastice a suferiot o deformatie pronuntata. Dupa 2 min incendiu a fost lichidat cu jeturi de apa pulverizata. Aburul format pe timpul actiunii de stingere a patruns in interiorul calculatorului, avand o oarecare actiune negativa. Fumul degajat pe timpul incendiului, depus in stare umeda pe elementele interioare ale calculatorului,datorita unei reactii acide, a inceput deja sa aiba o actiune coroziva. S-a trecut imediat la spalarea interioara si exterioara a calculatorului cu minutiozitate, cu jeturi de apa rece, curenta, timp de 0,5 h, pana la indepartarea completa a particulelor de fum. Dupa uscare, calculatorul a fost pus in functiune. Deci apa poate fi considerata ca substanta pentru stingerea incendiilor la calculatoarele electronice. Ea este indicata pentru stingerea incendiilor de materiale plastice si racirea partilor componente ale calculatorului. Apa curenta si la temperatura normala poate fi folosita la indepartarea particulelor de fum, a impuritatilor depuse pe elementele de contact ale calculatoarelor si de pe partile lor componente. Aceasta operatie trebuie efectuata dupa lichidarea incendiului si pe o perioada de timp indelungata (0,5 1 h), inlaturandu-se astfel posibilitatea producerii coroziunii. Apa refulata din tevi pentru stingerea incendiului produs in carcasa unui calculator nu este eficienta. Totusi, experimentarile au aratat ca apa nu afecteaza banda magnetica. Dimpotriva apa a fost adesea folosita pentru spalarea ei. Informatia inmagazinata pe benzi nu este afectata de particulele pulverizate de apa. Este recomandabila indepartarea oricarei urme de umezeala dupa o astfel de situatie si uscare prompta a benzilor. Pulberile stingatoare nu sunt indicate pentru stingerea incendiilor de calculatoare electronice din cauza deteriorarilor pe care le-ar putea produce elementele componente ale calculatorului, mai ales suprafetelor de contact. In cantitatea de 1 cm pulbere obtinuta prin procese tehnologice moderne se gasesc aproximativ 20 milioane particule. Acestea chiar si in cazul unei depozitari regulamentare se pot umezi, producand, in caz de intrebuintare la stingere, deteriorari ale elementelor de conexiune si de contact. Acolo unde pulberea stingatoare s-a folosit la stingerea incendiilor de calculatoare s-au produs deteriorari si pagube insemnate. Cunoscandu-se substantele stingatoare recomandate a avea eficienta sporita la stingerea incendiilor de calculatoare se precizeaza ca ele trebuie refulate imediat dupa producerea incendiului, fie din instalatii fixe, fie cu ajutorul mijloacelor mobile. Instalatiile fixe de stingere trebuie sa intre imediat in functiune avand in vedere faptul ca ele sunt proiectate sa intre in actiune automat. Pentru instalatiile fixe de stingere cu bioxid de carbon, in unele obiective se practica metoda ca pe timpul noptii, in caz de incendiu, sa intre in functiune in mod automat, iar pe timp de zi cand in salile calculatoarelor exista personal muncitor, sa fie puse in functiune manual. Apa folosita din mijloacele mobile trebuie sa fie curata si refulata la presiune joasa. Metodele folosite pana in prezent si-au dovedit eficacitatea, mai ales cele care au fost bine corelate cu cele de semnalizare a incendiilor. De fapt, detectarea rapida a inceputurilor de incendiu are o foarte mare importanta in asigurarea succesului in actiunea de stingere. Evolutia stiintei si tehnicii, cercetarile care se vor efectua vor aduce si o imbunatatire a metodelor si instalatiilor de semnalizare si stingere, folosite in prezent. Pentru reducerea pierderilor si punerea imediata in functiune a calculatoarelor electronice, este necesar ca dupa incheierea actiunii de stingere sa inceapa imediat indepartarea gazelor de ardere si a umiditatii, impiedicandu-se astfel procesul de coroziune. 3. Incendiu la un calculator electronic La o ntreprindere din strainatate, unde procesele tehnologice erau conduse de calculatoare electronice s-a produs un incendiu. Elementele de constructie ale intreprinderii au suferit mari distrugeri. Centrala electronica de calcul, amplasata in apropierea halelor de productie a putut fi salvata. Cercetarile ulterioare au scos la iveala faptul ca depunerile de fum cu continut de acizi au pricinuit instalatiei electronice deteriorarea prin coroziune, scotand-o din functiune. S-a pus intrebarea: ce s-ar fi intamplat daca cineva ar fi luat initiativa de a fi spalat instalatia imediat dupa incendiu cu apa rece ? Raspunsul il putem gasi, daca nu edificator, cel putin orientativ, intr-un alt caz de deteriorare produs la centrala electronica de calcul a aerodromului Vandebere apartinand NASA din California, a fost inundata de apa, timp de 1,5 h, in urma unor ploi torentiale. Apa care se ridicase cu 1 m a inundat masinile de calcul si instalatiile electronice periferice, precum si dispozitivele electronice de lansare a rachetelor, care se gaseau la centrul de calcul. Cand s-a inceput actiunea de evacuare, nivelul apei si noroiului din incaperi era de 0,30 0,60 m. Apa a fost scoasa cu pompele, noroiul indepartat cu jeturi de apa curenta la joasa presiune. Dupa accea, cablurile si dulapurile cu instalatii electronice au fost uscate in uscatoare mobile. Nu s-au folosit detergenti si nici sapun. In urma restabilirii alimentarii cu energie electrica s-au folosit maximum instalatiile de ventilatie si de incalzire, pentru indepartarea umezelii. Dupa cateva zile, centrala electronica si-a reluat activitatea. In acest caz pagubele pricinuite de inundatie au fost de numai cateva sute de dolari, iar lucrarile de evacuare a apei si de punere in functiune a instalatiilor au necesitat mai multe mii de dolari. Capitolul XIII

Stingerea incendiilor in industria lemnului 1. Stingerea incendiilor la depozitele de busteni 1.1. Caracteristicile incendiilor Un incendiu izbucnite la depozitele de busteni se dezvolta lent. Din cauza cantitatii mari de apa pe care o contine si a grosimii lor, bustenii ard cu viteza redusa. Daca bustenii sunt uscati, incendiul se propaga mai repede. La depozitele de lemn rotund viteza liniara de propagare a incendiului ajunge in medie la valori de 0,33 0,70 m/min; la lemnul pentru celuloza viteza de propagare a incendiului este de 0,10 0,15 m/min la o umiditate de 40 50% si la 0,70 m/min la o umiditate mai redusa. 1.2. Stingerea incendiului Incendiile izbucnite la depozitele de busteni se sting cu apa multa, refulata din tunuri de apa sau tevi B cu ajutaje si presiuni mari, deci jeturi compacte. Tevile se amplaseaza frontal, jeturile de apa dirijandu-se la inceput de jos in sus, apoi se deplaseaza de-a lungul stivei, aceasta operatie necesara pentru lichidarea rapida a incendiului repetandu-se de mai multe ori pana la stingerea completa. Daca incendiul a cuprins doua stive, atunci se va actiona de la inceput cu tunuri si jeturi puternice de apa indreptate spre intervalul dintre stive. Pe timpul stingerii incendiului se va tine seama de posibilitatea rostogolirii bustenilor de pe partea frontala a stivei, datorita arderii sustinerilor sau despartiturilor. De aceea sefii de teava vor ocupa pozitii corespunzatoare pentru a actiona in aceste locuri. 2. Stingerea incendiilor la hale cu gatere 2.1. Caracteristicile incendiilor In procesul arderii lemnului se produce descompunerea lui, degajandu-se vapori si gaze combustibile. Dupa depasirea temperaturii de 270C adsorbtia de oxigen a stratului de carbune format la suprafata sa este tot mai mare, astfel incat la 290 300C se produce arderea cu flacara. Lemnul arde foarte repede, iar viteza de ardere depinde de volumul, umiditatea, raportul dintre suprafata si volum, pozitia diferitelor parti in curenrul de caldura, temperatura mediului exterior si viteza curentilor de aer. Halele de gatere ocupa volume mari , au acoperisul din lemn, in apecial constructiile vechi, si invelitoarea din carton asfaltat. Natura constructiilor ceruta de procesul tehnologic, marea cantitate de material combustibil favorizeaza dezvoltarea si propagarea incendiilor. In subsolul acestor hale, ale caror plansee sint in marea lor majoritate din lemn, exista aproape in permanenta mult rumegus, talas si deseuri de lemn colectate. Un incendiu izbucnit la subsol se propaga prin canalele de transport rumegus, colectoarele de deseuri, golurile practicate in planseu si prin diferitele deschideri si se stinge foarte greu, mai ales in cazul cand se prabuseste acoperisul. Viteza liniara de propagare a incendiului in halele de gatere este in medie 2,00-2,50 m/min, putand ajunge si la mai mult in anumite situatii. In halele de gatere care functioneaza in constructii de gradul V rezistenta la foc viteza de crestere a suprafetei incendiate este de 30-35 m patrati / min, iar la cele de gradul II rezistenta la 20-40 m. patrati / min. Curentii de convectie si caldura de radiatie incalzeste materialele in lemn pana la temperatura de aprindere, dupa ce flacarile au cuprins 50% din suprafata incaperii. In acest moment practic incaperea este cuprinsa de incendiu in citeva minute. Astfel se poate explica valoarea ridicata a vitezei liniare de ardere si de crestere a suprafetei incendiului. Pe timpul incendiului, in interior temperatura se ridica la 800-1000 grade celsius si se degaja fum in cantitati mari. In cazul incendiilor care se manifesta si la exterior exista in permanenta pericolul propagarii in sectiile vecine si la alte obiective din apropiere, indeosebi pe timpul formarii curentilor de aer si a unui vant puternic, cand scanteile si bucatile de lemn aprins sant transportate la mari distante. 2.2. Stingerea incendiilor Exista suficiente conditii de propagare rapida a incendiului si nu rare au fost cazurile cand unele hale de gatere au fost distruse de incendiu in cateva minute. De aceea este absolut necesar sa se intervina imediat pentru localizarea si stingerea incendiului de catre personalul de pe locul de munca, adica prima interventie are un rol hotarator. Formatia civila de pompieri trebuie sa puna in practica in timpul cel mai scurt posibil, ipoteza prevazuta in planul de aparare al obiectivului, actionand cu curaj si abnegatie, dupa o operativa recunoastere, cu tevi de diametre care sa asigure debit si presiuni ridicate. Ca substanta stingatoare se foloseste apa. Actiunea de stingere nu va fi inceputa pina nu se intrerupe curentul slectric, avand in vedere faptul ca in interiorul halei de gatere sint multe circuite electrice, care alimenteaza diferiti consumatori, existand pericol de electrocutare in deosebi in cazul in care are loc prabusirea acoperisului si a altor elemente de constructie. De la inceput trebuie sa se ia masuri pentru oprirea functionarii masinilor si a ventilatiei prin aspiratie si intreruperea instalatiilor de forta aflate sub tensiune. Primele tevi care se pun in functiune sant indepartate de regula catre rfontul principal de propagare a incendiului.

Daca acoperisul helei isi mentine rezistenta mecanica se va actiona pentru protejarea elementelor de sustinere ale acestuia, folosindu-se jeturi compacte de apa, la nevoie chiar tunuri de apa. Concomitent se vor raci partile din acoperis cuprinse de incendiu si se va actiona la lichidarea flacarilor pe suprafetele lemnoase care ard. In acest caz se vor organiza sectoare de interventie in interior, la acoperis dinspre interior si la exterior daca invelitoarea acestuia este combustibila. Daca se produce prabusirea partiala a acoperisului, atunci se organizeaza un sectior de interventie in interior cu scopul de a extinde extinderea arderii, la restul halei de a intrerupe procesul de ardere la elementele combustibile prabusite si de a proteja elementele de sustinere si un altul pentru oprirea propagarii incendiului in subsolul halei. In toate sectoarele se vor utiliza tevi suficiente pentru a se putea acoperi intreaga suprafata incendiata si cea care este amenintata. La acoperis este recomandabil sa se foloseasca tevi B si C si unde este cazul la exterior si interior si tunuri de apa. Pe timpul actiunii de interventie la incendii se va supraveghea permanent rezistenta mecanica a elmentelor de constructie ale acoperisului, iar in caz ca aparsemne deprabusire se vor lua masuri de retragere a personalului de interventie pe pozitii de siguranta.Pentru a mari eficienta in actiunea de stingere , sefii de teava vor ocupa pozitii dominate, vor actiona in principiu, cu debite si presiuni mari din interior si numai in cazul in care incendiul se manifesta si la exterior se va lucra si din aceasta directie. Daca suprafata acoperisului combustibil este mare si incendiul se manifesta cu violenta, pentru oprirea propagarii incendiului se vor executa taieri si desfaceri, respectand intocmai regulile stabilite pentru asigurarea securitatii personalului angajat in aceasta operatie ca si a celor care sa evite electrocutarile, arsurile, intoxicarile. Fara indoiala ca limentarea cu apa trebuie sa fie asigurata in permanenta si in cazul cand fortele si mijloacele existente in faza initiala a incendiului nu sant suficiente , mai ales daca suprafata incendiata este mare se va actiona la localizarea incendiului , pina la sosirea fortelor chemate in sprijin. 3. Stingerea incendiilor la depozitele de cherestea 3.1. Caracteristicile incendiilor In depozitele de cherestea se gasesc, de regula, scanduri, dulapi, grinzi, lemn rotund, lemn pentru celuloza, desuri si chiar lemn de foc. Unele depozite de cherestea se intindpe suprafete mari, organizate in stive, grupe de stive si sectoare cu spatii intre ele si uneori de inaltimi destul de mari. Incendiile izbucnite la depozitele de cherestea se carcterizeaza prin: viteza mare de propagare a incendiului pe suprafata; radiatie termica intensa, efectul caldurii simtindu-se pe o zona apreciabila; raspandirea incendiului la distante mari datorita scanteilor si bucatilor de scanduri aprinse, uneori pina la citeva sute de metri; posibilitatea formarii unui tiraj in zona de ardere Din analiza unor incendii si din datele experimentale obtinute in strainatate rezulta ca viteza liniara e propagare a incendiului la depozitele de cherestea, variaza intre 1 si 4 m/min, valoarea ei depinzand in peimul rand de gradul de umiditate a lemnului si viteza vantului. Referindu-se laviteza de crestere a suprafetei incendiului la depozitele de cherestea, literatura de specialitate indica limitele fiaete largi, de la 100 la 2750m2/min, in functie de o serie de facori determinati; la lemn rotund valorile sant mai reduse, de la 40 la 252m2/min. La un mare depozit din strainatate, la o viteza liniara de propagare a incendiului de 10,50 m/min intr-un timp de 110-150 min, suprafetei incendiate de 3500m2/min. Suprafata incendiului poate sa aiba forma circulara, dreptunghiulara sau unghiulara. 3.2. Stingerea incendiilor Substantele stingatoare cele mai eficiente sant apa si spuma, rezultate satisfacatoare obtinuindu-se si cu apa imbunatatita chimic. La recunoastere trebuiw sa se stabileasca: grauk de pericol al stivelor vecine si numarul aproximati de grupe des tive; situatia spatiilor de siguranta dintre ele; stabilirea limitei de oprire a propagarii incendiuluui; determinarea directiei si intensitatii vantului; alegerea punctelor de grupare pentru subunitati in caz de retragere fortata. Pentru stingerea incendiilor la depozitele de cherestea, aflandu-se de regula organizate in aer liber, se pot folosi toate tipurile de masini de incendiu care au posibiltatea sa refuleze substantele stingatoare adecvate asupra incendiului; de asemenea este necesar sa se concentreze agregate pentru efectuarea unor lucrari auxiliare ca buldozere, autobasculante. Dupa 6-10 min de la izbucnirea incendiului, acesta poata sa cuprinda 3-5 stive, iar uneori si mai mult. Inca de la prima actiune a formatiilor civile si subunitatillor militare de pompieri vor folosi pentru stingerea incendiilor tevi B cu diamentre mari si tunuri de apa. Daca incendiul nu a luat inca mploare se pot folosi tevi cu spuma mecanica. La folosirea oncomitenta a tevilor cu apa si atevilor cu spuma, cele cu spuma se vor folosi la protejarea stivelor care nu sant cuprinse de incendiu. Tunurile cu apa se vor introduce de la inceput in actiune, jeturile acestora indepartandu-se mai ales in directia in care se propaga incendiul. Se organizeaza sectoare de interventie pentru stingerea stivelor aprinse si protejarea celor necuprinse de incendiu. Pentru protejarea obiectivelor necuprinse de incendiu, pe partea ferita de vant adica neamenintata de scantei, aschii sau scanduriaprinse purtate da vant este recomandabil sa se organizeze un sector independent, unde vor actiona, de regula, mincitori si alte forte chemate in sprijin, folosind si mijloacele de stingere se vor indrepta contrar directiei de deplasare a curentilor de aer. Daca pentru stingerea incendiului gasit intr-o stare inaintata nu exista suficiente forte si mijloace se iau masuri pentru localizarea acestuia pe linia spatiilor de siguranta. Pe baza analizei unor incendii si a datelor experimentate in strainatate reiese ca pentru stingerea incendiilor in limita unei grupe de gherestea, intensitatea de refulare a apei variaza de la 0,21 la 0,45 l/s x m2, in functie de umiditatea lemnului.

Pentru localizarea unui incendiu care a cuprins cateva grupe de stive este necesar sa se refuleze o cantitate de 0,6 l/s la 1m la un spatiu de siguranta de 10m. La depozitele de lemn rotund, pentru stingerea incendiului in limitele unei grupe, intensitatea de refulare a apei se ia egala cu 0,25-0,35 l/s x m2, iar pentru localizarea unui incendiu in faza inaintata de 0,80-1,40 l/s x m2. Practica a demonstrat ca daca inca de la inceperea actiunii de stingere in faza initiala a incendiului nu se asigura intensitatea necesara de refulare a apei, in directia de propagare, atunci stingerea incendiului capata un caracter de durata. In procesul de stingere a incendiului, la inceput trebuie actionat pentru distrugerea flacarilor de pe suprafetele exterioare ale acestora pentru a reduce influenta radiatiei termice, apoi se va continua folosirea jeturilor compacte de apa cu debite si presiuni mari in interiorul stivelor, incepand cu capetele frontale. Pentru desfacerea stivelor se folosesc muncitori si fortele chemate in sprijin, precum si efectivele care actioneaza in sectorul respectiv si cele din rezerva. Stingerea definitiva si udarea stivelor de cherestea se poate face cu tevi speciale, folosind un debit de 10-12 l/s, precum si tevi B. In caz de incendiu la gramezile de rumegus, talas si lemn maruntis, procesul de ardere se intrerupe prin folosirea jeturilor de apa pulverizata si compacta, concomitent cu desfacerea gramezii respective. In a doua etapa de actiune pentru stingere se recomanda sa se foloseasca spuma cu coeficient mare de infoiere. Pentru eficienta actiunii de stingere a incendiului, sefii de teava trebuie sa se apropie cat mai mult de focar, in care scop trebuie sa fie echipati cu costume de protectie, la nevoie folosind masti si aparate izolante. De asemenea, se vor lua masuri de asigurare a securitatii lor, atunci cand se urca pe stive de cherestea sau depozite de busteni. 4. Stingerea incendiilor la societati de prelucrare a lemnului 4.1 Caracteristicile incendiilor Sectiile principale si auxiliare ale fabricilor pentru industrializarea lemnului functioneaza, de regula, in hale de suprafete mari. Pericolul de incendiui al proceselor tehnologice, indiferent de specificul lor, este determinat de prezenta unei cantitati apreciabile de lemn uscat, de degajarea prafului si rumegusului fin, de existenta talasului, a unor aditivi, materiale plastice, vopseluri, lacuri si a altor materiale si substante combustibile si inflamabile. Incendiile in aceste sectii, in noile constructii hale de sute si mii de metri patrati, se caracterizeaza prin propagarea rapida in plan orizontal si vertical, degajare mare de caldura, fum si gaze toxice. Ele se pot transmite cu multa usurinta prin instalatiile de ventilatie. Produsele de ardere umplu incaperea si patrund in conductele de ventilatie. De exemplu, la arderea PFL se degaja vapori de apa, bioxid de carbon, oxid de carbon, produse de ardere ale materialelor plastice utilizate ca adezivi la prepararea masei de fibre de lemn si cantitati mari de fum. Arderea PFL are loc mai violent decat arderea lemnului de brad, la care flacara se propaga mai lent. In timpul arderii temperatura gazelor degajate creste brusc, depasind dupa 5-10 min de la aprindere 360 grade celsius, spre deosebire de arderea bradului si fagului unde marimea temperaturii gazelor are loc treptat pe masura arderii acestora. La arderea PFL, in afara produselor amintite se mai degaja formaldehida, alcool metilic, care sunt toxice si iritante pentru ochi, cai respiratorii, aparatul circulator, piele, ochi Indiferent in care fabrici se prelucreaza sau se finiseaza materialul lemnos, cu toate ca incendiile se manifesta oarecum diferit, personalul de interventie are de infruntat pericolul fumului, caldurii si gazelor, unele dintre ele foarte toxice. 4.2. Stingerea incendiilor In caz de incendiu,personalul de pe locul de munca trebuie sa intervina cu promtitudine folosind mijloacele initiale din dotare si hidrantii interiori. Pentru ca inceputul de incendiu sa fie lichidat imediat, se impune ca prima interventie sa dea dovada de curaj, pricepere si initiativa, calitati care nu se insusesc, decat printr-o temeinica pregatire. Formatiile civile de pompieri trebuie sa intre imediat in dispozitivul prevazut in ipotezele de stingere si sa se adapteze oprativ necesatatilor cerute de desfasurarea si evolutia incendiului Multe sectii de productie din interprinderile de prelucrare a lemnului sant prevazute cu instalatii de sprinklere si drencere, care trebuie mentinute in bunastare de functionare, pentru a actiona imediat la localizarea si lichidarea incendiului izbucnit in sectiile respective. In timpul recunosterii, in afara problemelor aratate la punctele 1 si 2 din acest capitol este necesar sa se organizeze minutios nu numai spatiile in care se desfasoara procesul de ardere ci si cele vecine, presi estacadele si galeriile. De asemenea , se vor controla intreaga instalatie de exhaustare, cicloanele si buncarele colectoare. Sectoarele pentru interventie se organizeaza in interiorul cladirii pe orizontala si verticala, la subsol, pe acoperis, in exteriorul constructiilor, la estacade si galerii, precum si ori unde necesitatile impun. De la prima interventie trebuie luate masuri pentru oprirea instalatiilor de ventilatie, transport pneumatic si mecanic a deseurilor si materialelor combustibile, stabilind tevi de apa pentru protectia si supravegherea acestora, precum si de evacuare a materialelor, care se protejeaza impotriva caldurii. Pentru stingere se utilizeaza jeturi de apa refulata prin tevi cu robinet, cu diametre mici sau pulverizatoare, spre a se evita degradarea materialelor, masinilor si utilajelor. In mod obligatoriu in incaperile cu o cantitate apreciabila de praf depus pe elementle de constructie si utilajele se vor folosi jeturi de apa pulverizata. Incendiul se va ataca pe directiile principale de propagare, pe cat posibil circular. La stingerea incendiilor in camerele de uscare se poate folosi cu succes spuma u coeficient mare de infoiere sau abur daca exista instalatii sau echipament corespunzator. In scopul folosiri aburului se inhid usile si se opreste functionarea instalatiei de ventilatie si a intregii uscatorii. In sectiile de vopsitorie si lacuire, pentru stingerea incendiilor se vor folosi spuma si pulberi stingatoare.

Pentru apropierea de focarele de ardere si obtinerea unor succese rapide in stingerea incendiilor, se vor lua masuri de evacuarea fumului in zona de ardere si echiparea personalului care intervine la stingere cu costume de protctie si masti sau aparate izolante, urmarindu-se in permanenta sa se respecte intocmai regulile de asigurare a securitatii personalului de interventie. Cap. XIV Stingerea incendiilor la intreprinderile din industria usoara 1.Combustibilitatea materialelor folosite in industria textila Una din cele mai importante materii prime folosite in industria textila este bumbacul. Procesul de aprindere, generat de contactul bumbacului uscat si nepresat cu sursele de aprindere se manifesta diferit de cel al bumbacului presat in baloturi. Aprinderea bumbacului nepresat se desfasoara cu trecere rapida de la combustia lenta la arderea cu flacara. Temperatura de aprindere este de 210-250 grade celsius. In cazul autoaprinderii, procesul de carbonizare a straturilor interioare incepe la 160 grade celsius. Materialele textile se aprin si ard cu atat mai usor cu cat greutatea tesaturii pe 1 m 2 este mai mica si incrucisarea firelor mai rara. Deci in cazul tesaturilor mai subtiri si mai rare, pericolul de inendiu este mai mare. Inul are temperatura de aprindere de 232g.C, iar iuta 254 g,C. La tesaturile care folosesc fibre sinetice relon, perlon, pericolul esre mai redus. Fibrele sinteticeprezinta insa o caracteristica si anume, ele se topesc sub actiunea caldurii. De exemplu, policlorura de vinil se topeste la 125gC, perlanul si nailonulla 200-300 gC. Picaturile acestor topiri distrug tesaturile si pot aduce la arsuri serioase, ajungand pina la os. Combustibilitatea textilelor, in cazul tesaturilor si materialelor, amestecate este mai mre decat a materiilor prime, din care provin acestea. Asupra propagariiincendiului si a intensitatii lui, o mare influenta are ptanduirea in spatiu a materialelor. Datorita marii intensitatia arderii in cazul textilelor amestecate, are loc o ardere intensa, cu consum mare de oxigen si in consecinta, arderea este incompleta cu degajare masiva de fum si fumigene. In toate sectiile in timpul procesului de lucru se degaja mult praf si fire rupte de bumbac extrem de fine, care plutesc in aer si apoi se depun. Cel mai mare pericol de incendiu il prezinta materialele fibroase de origina vegetala.In stare afanata ele ard intens cu flacara deschisa. Fibrele presate in baloturi ard incet, arderea putand patrunde in profunzime decurgand izolat de mediul inconjurator, in decurs de mai multe zile. 2. Stingerea incendiilor in industria textila 2.1 Caracteristicile incendiilor Intreprinderile textile cuprindmulte sectii de productie, cele mai importante fiind filaturile, tesatoriile, sectiile de finisare, de tricotaje si confectii. La astfel de intreprinderi exista un mare numar de depozite cu cantitati insemnate de materii prime si produse finite. Intreprindele sectiile ocupa suprafete destul de mari, multe din ele fiind realizate sub forma de sched, in special cele de constructie veche.Unele din cladiri sant prevazute cu luminatoare, altele nu. In unele cladirii vechi planseele sant combustibile si duble cu spatii goale de aer intre ele. In sectii se gasesc un mare numar de masini pentru prelucrarea fibrelor textile ca bumbac, in canepa, lana, iuta, matase, fibre sintetice, toate din acestea fiind combustibile. Majoritatea etajelor si chiar incaperile de la parter au legatura intre ele prin coridoare, usi, treceri prentru benzi transportoare, precum si cu multiple instalatii de ventilatie. Pe perimetrul cladirilor cu mai multe etaje se gasesc momente exterioare de evacuare si de interventie. Multe intreprinderi sant inzestrate cu instalatii de sprinkleresau drencere. Saarcina termica in sectiile de productie ajunge in medie la 40-80 kgf\m2, iar la depozitele de materii prime si semifabricate de 60-180kgf\m2. Acumularea prafului si fibrelor scurte de bumbac, in cantitati apreciabile pe masinile de productie din sectie si pe suprafata elementelor de constructie, contribuie la propagarea rapida a incendiului, prin diferite deschideri din pereti si plansee, benzi transportoare, conducte de transport pneumatice si canale de ventilatie. Incendiul se poate propaga si pe canalele de ventilatie incombustibile intrucat in ele se aglomereaza, de regula o cantitate apreciabila de praf. In cladirile de constructie veche cu plansee combustibile imbibate cu ulei scurs pe timpul ungerii masinilor de productie, incendiul se poate extinde cu destula usurinta. Daca are loc un incendiu cu dezvoltare rapida si ardere intensa este posibila prabusirea planseelor si impreuna cu ele masinile si utilajele respective, care prezinta un mare pericol pentru personalul aflat dedesupt. Incendiile produse la depozitele de bumbac se propaga rapid, la suprafata balotilor si atunci cand se gaseste sub forma nepresata. In depozite existenta culoarelor si spatiile libere intre baloti favorizeaza propagarea si dezvoltarea incendiilor in masa tivelor, intreguind extrem de mult aciunea de localizare si lichidare a incendiului. In depozitele de mari suprafete si volume , lipsa unor trapr de evacuare a produselor de ardere si a fumului, care sa functioneze automat, favorizeaza propagarea incendiului pe intreaga suprafata. De asemenea, se produce o propagare forte rapida a arderii in cladirile mari si fara trape de evcuare, atunci cand se deschid usile sau se patrunde in interior pe alte cai de acces, fara a pune imediat in functiune numarul necesar de tevi pentru refularea apei Daca depozitul de bumbac este amenajat in aer liber, in caz de vant puternic, propagarea incendiului are loc de asemenea foarte repede, aparand in acelasi timp si pericolul scanteilor purtate de vant catre celelalte stive necuprinse de incendiu, chiar daca sunt acoperite cu prelate.

In conditii meteorologice total nefaorabil, cu temperatura scazuta, vant in rafale, vizibilitate redusa, in situatia in care din cauza umezirii balotilor, acestia pot sa ajunga la 350 kg, interventia pentru stingerea incendiului devine foarte greoaie. In sectiile de productie, viteza liniara de propagare a incendiului variazade la 0,35 la 0,65 m/min, in spatiile unde pe elementele de constructie se acumuleaza o cantitate apreciabila de praf, viteza ajunge la 1-2m/min, iar pe suprafata materialelor fibroase in stare afanata la 7-8 m/min. Viteza de crestere a suprafetei incendiului in spatii inchise si in care exista o mare suprafata de praf poate sa ajunga uneori la 32m2/min, media fiind insa de 8-12 m2/min. De obicei, suprafata incendiului este limitata de peretii cladirii, peretii antifoc, insa de cele mai multe ori incendiul se propaga si in sectiile vecine prin diferite cai ca deschideri in pereti, palnsee combustibile, acoperis. Pe timpul incendiului se degajeaza o mare cantitate de caldura si fum abundent, chiar de la inceperea procesului de ardere, impiedicand lichidarea imediata a inceputului de incendiu.Curentii de convectie pot sa ajunga de multe ori la viteze de 30-40 m/min. In multe cazuri dupa 2 min de la izbucnirea incendiului este posibila sa survina o pierdere totala a vizibilitati. O situatie cu totul deosebita poate sa apara la incendiile izbucnite in cladirile fara luminatoare, destinate industriei textile, mai ales daca au plansee suspendate, in care sant practicate mici deschideri pentru montarea corpurilor de iluminat. Prin aceste deschideri produsele de ardere patrund la etajul tehnic unde se pot raspandi pe o suprafata apreciabila. Incendiul poate deveni complex si datorita unor suprafete mari ale incaperilor, cantitatilor apreciabile de materii si produse finite, propagarii incendiului pe verticala si orizontala si interventiei dificile din cauza lungimii cailor de acces, fumului , vizibilitatii reduse . Au fost cazuri cand in incaperea incendiata nu s-a putut patrunde in interior fara sa se foloseasca aparate izolante. 2.2 Stingerea incendiilor De la prima observare a incendiului se va actiona ferm de catre personalul de pe locul de munca, prima interventie, cu mijloace initiale din dotare ca stingatoare, prelate, nisip, tevi de refulare a apei de la hidrantii interiori, care poate asigura lichidarea acestuia in faza incipienta. Prin intrarea in functiune a instalatiilor de sprinklere, acolo unde exista, incendiul se localizeaza cu siguranta si se poate chiar stinge. La nevoie se pun in functiune si instalatiilee de drencere, care au rolul de la limita propagarea arderii prin goluri sau alte deschideri. Un aport deosebit in lichidarea incendiilor in primele minute de la aparitie, il aduc formaiile civile de pompieri ale intreprinderilor respective, atunci cand pun in practica rapid ipotezele de stingere elaborate si exersate periodic. La recunoasterea incendiilor izbunite la depozitele de bumbac si la sectiile de productie din industria textila amplasate in cladiri este necesar sa se stabileasca: cantitatea si suprafata stivelor de bumbac cuprinsa de incendiu; natura fibrelor, firelor si materialelor folosite in procesul tehnologic; focarele de incendiu; starea si eficienta functionarii instalatiilor de sprinklere si drencere; caile posibile de evacuare; caile de propagare a incendiului prin deschideri, canale, conducte de ventilatie si elemente de constructie; prezenta oamenilor in incaperil pline cu fum sau ramase izolate in diferite locuri si incaperi din cauza incendiului; pericolul de surpare a planseelor; starea de functionare a instalatiilor de ventilatie; necesarul de personal pentru evacuarea produselor care sunt in pericol; necesarul mijloace mecanizate pentru evacuarea balotilor de bumbac; necesitatea aducerii la locul incendiilor a fortelor de interventie necesare. La executarea recunoasterilor in incaperile pline cu fum treuie sa se ia toate masurile pentru ca echipa de recunoastere sa fie dotata cu aparate izolante, cordite si aparate radio. In unele situatii se impune organizarea si executarea recunoasterii pe mai multe directii, in special cand se pune problema evacuarii persoanelor, salvarea bunurilor materiale si filosiri la interventie a hidrantilor interiori.Echipa de recunoastere este obligata sa opreasca functionarea ventilatiei prin refulare, dar sa nu inchida ventilatia prin aspirare, deoarece incendiul din canale se va raspandi in incapere.Pentru stingerea incendiilor se vor organiza sectoare de interventie cu misiuni de lichidare a arderii la suprafata balotilor, protejarea elementelor de constructie si a cailor de evacuare, desfacerea balotilor si stingerea focarelor de ardere. Atacul focarelor de ardere se organizeaza pe directiile principale de propgare a arderii, coccomitent cu actiunile de protectie a stivelo din apropiere, a deschiderilor existente si elementelor de constructie. Daca nu se dispune de forte si mijloace suficiente atunci se va actiona succesiv asupra stivelor incendiate, in paralel cu protejarea celorlalte stive. La suprafata baloturilor se actioneaza cu tevi cu apa pulverizata sau cu ajutaje mici, iar in spatiile dintre stivele incendiate, in paralel cu protejarea celorlalte stive. La suprafata baloturilor se actioneaza cu tevi cu apa pulverizata sau cu ajutaje mici, iar in spatiile dintre acestea cu jeturi compacte de apa, refulate din tunuri sau tevi cu ajutaje mari. De asemenea, trebuie organizata in conditii optime evacuarea baloturilor, iar celelalte care au focare de ardere se desfac si se actioneaza pentru lichidarea arderii din interior cu apa pulverizata, respecandu-se regulile se securitate a lucrului la desfacerea stivelor de baloturi. In cazul incendiilor izbucnite la depozitele la depozitele de bumbac organizate pe platforme deschise si acoperite cu prelate se va realiza o udare permanenta a prelatelor care acopera stivele de bumbac neincendiate, precum si o panza densa de apa in jurul stivelor depozitului, care sa nu permita trecerea nici unei scantei sau alte surse de aprindere. Atacul incendiului se va executa contra directiei vantului si din parti urmarindu-se cuprinderea si acoperirea intregii zone incendiate cu jeturi de apa, iar dispozitivul astfel intins, sa dea posibilitatea de manevra a tevilor. In caz de vant puternic, pericolul dezvoltarii fiind foarte mare este absolut necesar sa se dispuna de forte in rezerva care sa poata fi folsite la nevoie. Se va actiona de la inceput cu un numar sporit de tevi cu apa pulverizata pe toata suprafata incendiata. Acest procedeu va inlatura aproape toate posibilitatile transportarii scanteilor catre obiectivele invecinate.

Incendiile izbucnite la depozitel de bumbac fiind in general de durata, este recomndabil ca efectivele sa fie schimbate din timp in timp, pentru a se crea posibilitati de adihna personalului care a lucrat la interventie. Daca depozitul este mare se va oganiza supravegherea intregului perimetru al acestuia prin patrule si se va desina un pichet dotat corespunzator pentru lichidarea eventualelor focare care ar izbucni in alte puncte. Bumbacul se poate aprinde de la scanteile care zboara pina la 150 m de la locul incendiului. In intreprinderile textile, principalele substane de stingere a incendiului sant: apa; apa imbunatatita chimic; pulberile stingatoare; iar la subsoluri si spuma cu coeficient mare de infoiere. Actiunea de stingere se va organiza si desfasura pe sectoare de interventie. Liniile de furtun se introduc prin deschiderile usilor, golurile pentru ferestre, casele de scari, scarile exterioare pentru interventie, actionandu-se cu tevi tip B cu diametre mari si tevi cu robinet cu apa pulverizata. Daca incendiul a luat proportii se pot folosi si tunuri de apa. In locurile unde exista posibilitatea propagarii incendiului, ca de exemplu, prin puturile escensoarelor, canalele de ventilati, la etajele situate mai sus sau mai jos de cel incendiat, la subsol unde s-a adunat mult praf sau exista materiale combustibile, se stabilesc si se introduc in supraveghere tevi B. In sectiile de productie se vor lua masuri pentru protectia masinilor si utilajelor impotriva caldurii si apei. Pentru stingerea incendiilor in cladirile fara luminatoare se folosesc, de regula, tevi cu diametre mari sau tunuri de apa, deoarece focarele de ardere por fi la distanta mare de la peretii exteriori. Focarele de ardere reduse se lichideaza intotdeauna cu tevi cu robinet, cu apa pulverizata. Inainte de inceperea actiunii de stingere si concomitent cu aceasta se vor lua masuri de evacuare a fumului si de refulare a substantelor de stingere direct asupra focarului de ardere. Practica in stingerea incendiilor la stfel de obiective a dovedit ca intensitatea de refulare a apei variaza intr 0,10 si 0,18 l/s x m2. Pentru eliminarea produselor de ardere si fumului din cladirile fara luminatoae se folosesc trapele de fum, destinate special acestui scop, precum si instalatiile de ventilatie mecanica dau rezultate, astfel se opresc. In lipsa unei ventilatii prin acoperis, gazele calde provine de la un eventual incendiu vor umple cladirea de la tavan in jos. Cand trapele de ventilatie sant deschise, fumul si gazele calde sant limitate la un strat existent linga acoperis; cu cat este mai amre suprafata trapelor de ventilare, cu atat este mai subtire stratul, desi nu este posibil sa se evacueze toate gazele calde de sub tavan. La aparitia incendiului in canalele de ventilatie, care comunica cu podul, concomitent cu instalarea tevilor pentru lichidarea focarului de ardere, se impune sa se introduca tevi in pod, la etajele superioare ale cladirii, precum si in canalele verticale de ventilatie. In aceste canale, incndiul se stinge cu jet pulverizat de apa refulata de sus in jos. In cazul aprinderii instalatiei de ventilatie compune pentru intrega cladire se va organiza un control pe toate arajele, asupra tuturor canalelor de ventilatie, spre a se asigura inchiderea lor rapida la locurile de ramificatie in incaperile de la etaje si a se actiona in consecinta. Daca incendiul se propaga la acoperis sau a izbucnit initial la acesta se actioneaza cu tevi cu diametre mari, la nevoie executandu-se izolari prin taiere desfacere pentru oprirea propagarii incendiului. In toate cazurile de actionare pentru stingerea incendiului izbucnit in sectiile de productie ale industriei usoare si mai ales in cladiri vechi, se impune luarea de masuri urgente pentru inlaturarea apei refulata in cantitati excesive. Acest lucru trebuie organizat chiar de la inceperea interventiei. Pe tot timpul actiunii de interventie pentru stingerea incendiului se vor lua masuri sa se asigure securitatea servantilor, acestia fiind echipati corespunzator conditiilor existente si create de incendiu, pentru indeplinirea misiunii in orice situatie. 3.Stingerea incendiilor la depozitele de cauciuc si articole din cauciuc 3.1 Caracteristicile incendiilor La fabricarea incaltamintei de cauciu si articolelor de cauciuc se folosesc cantitati relativ mari de substante inflamabile ca benzina, solutie de cauciuc, lacuri , negru de fum, extractorul de solventare . Pentru stingerea incendiilor de substant inflamabile ca benzina, extractul de salventare, lacuri se aplica aceleasi principii tactice si aceleasi substante de stingere ca si la produsele respective folosite in industria chimica. In continuare se vor trata numai cateva consideratii referitor la stingerea incendiilor la depozitele de cauciuc si de articole tehnice din cauciuc. Stingerea incendiilor de cauciuc prezinta o serie de dificultati, determinate in primul rind de proprietatile fizico chimice ale arderii acestor materiale. Pe timpul arderii cauciucului brut, a cauciucului prelucrat si a articolelor de cauciuc, temperatura se ridica foarte mult ajungand pina la 1200gC, degajandu-se o mare cantitate de caldura peste 10000 kcal/kg produse de ardere gazoase si particole solide nearse sub forma de fum negru si dens. Cauciucul natural si o serie de cauciucuri sintetice la temperatura de peste 120g.C se topesc si curg, marind suprafata de ardere. Produsele de ardere gazoase , degajate in urma descompunerii termice a cauciucului si acumulate in spatii inchise, in unele cazuri pot sa provoace rabufniri si chiar explozii. Viteza medie de ardere a cauciucului, conform unor date din literatura straina, este de 21-35 kg/m 2 x h , iar a cauciucului prelucrat de 40 kg/m2 x h. In unele situatii cauciucul si articolele de cauciuc se depoziteaza in magazii peste normele administrative ceea ce impieteaza in mod serios asupra stingerii incendiilor. Dezvoltarea incendilui in depozite se produce foarte rapid, viteza de propagare liniara pe suprafata cauciucului poate sa junga la 0,70- 1,00 m/min.

Odata cu inceperea arderii cauciucului cu flacara, procesul de ardere patrunde si in stive printre interapatiile dintre baloturi, are loc muierea si topirea acstuia si astfel stiva se compactizeaza si arderea se stabilizeaza la suprafata. Sectoarele de interventie se organizeaza in interioarul depozitului, pe partea compartimentelor invecinate, care comunica cu incaperea incendiata, la etajele situate deasupra, pe partea rampei de cale ferata a depozitelor unde se pot gasi baloturi sau saci de cauciuc si in alte locuri unde este nevoie. Cauciucul butadien si metil stirenic si cel butadienstirenic se pot stinge cu apa, apa imbunatatita chimic si spuma. Pentru stingerea acestor genuri de cauciuc s-au obtinut rezultatele bune si folosind spuma cu coeficient mare de infoiere, refulata cu intensitatea de cel putin 0,20 0,40 l/s x m2.Incendiul de cauciuc cloroprenic se stinge cu pulberi stingatoare, spuma sau apa imbunatatita chimic. La sosirea fortelor de interventie la fata locului se actioneaza cu tevi cu diametre mari si uneori chiar tunuri de apa, cu scopul de a localiza incendiul si de a reduce intensitatea de ardere. Pentru scaderea temperaturii din depozit si micsorarea concentratiei de fum se deschid ferestrele si lucarnele, iar in unele cazuri se desface si acoperisul. Dupa aceasta actiune se trece la stingerea incendiilor pe sectoare, folosind substantele de stingere cele mai adecvate . Se impene insa sa se concentreze de la inceput fortele si mijloacele necesare pentru a se realiza debitul de spuma care sa asigure localizarea si stingerea imediata a incendiului. Pentru a preveni provocarea incendiului in incaperile vecine sau de productie, prin golurile existente, se impun ca odata cu intoducerea tevilor sa se puna in functiune si instalatiile de drencere. Concomitent cu stingerea incendiului se executa si operatiile de evacuare a cauciucului din compartimentul incendiat si din cele invecinate, in special din stivele lipite de peretii despartitori ai depozitului, folosindu-se auto sau motostivuitoare, carucioare si un mare numar de oameni. Activitatea desfasurata pentru stingerea incendiilor in incaperi inchise poat sa fie ingreuitata de explozii care se produc, in anumite conditii, ca urmare a descompunerii cauciucului, ca si din cauza prabusirii planseelor si acoperisurilor. Pe timpul actiunii de interventie se vor lua masuri de asigurarea deplina a securitati personalului de interventie. Cap. XV Stingerea incendiilor la obiectivele din industria alimentara 1. Stingerea incendiilor la silozuri 1.1 Caracteristicile incendiilor In componenta constructiilor pentru silozuri de cereale, cu echipament functional se gasesc instalatii necesare pentru incarcarea si descarcarea materialelor , ca de exemplu instalatii de transport, instalatii de uscare, separatoatre pentru curatirea cerearelor de impuritati, cantare automate dispozitive de aspiratie a prfului in locurile unde acesta se degaja intens. Distribuirea cerealelor in celule se face cu transportoare orizontale, montate la partea superioara, care primesc cerealelor prin intermdiul unor utilaje de transport pe verticala. Golirea silozurilor se face prin gurile de evacuare prin cadere libera, de unde cerealele se dirijeaza in diferite directii dupa necesitati. Un siloz modern estecomplect mecanizat. Constructiile silozurilor, in marea lor majoritate, sant alcatuite din materiale incombustibile. Ca materiale care se pot aprinde si ard sant: cerealele; praful de cereale; benzile transportoare si piesele combustibile din componenta unor masini; unele elemente de constructie. In conditii normale cerealele se aprind relativ greu, ard de regula mocnit, iar in cazul continerii unor impuritati combustibile propagarea incendiului se face cu repeziciune. Viteza redusa de propagare, temperatura moderata de ardere a cerealelor, condutivitatea termica redusa amasei de grau, determinata de adeziunea compacta a boabelor intre ele, creeaza uneori dificultati la determinarea focarelor de ardere. Viteza de ardere a boabelor intr-un curent de aer care se formeaza in mod deosebit pe timpul functionarii utilajelor morii, creste mereu , daca nu se intervine in mod corespunzator. In cazul izbucnirii unui incendiu, praful depus pe elementele de constructii ale cladirii, pe utilaje, se aprinde usor si arde la suprafata. Daca din cauza urentilor de aer sau din alte motive se ridica in aer formeaza amestecuri explozive. In silozurile pentru cereale, ventilatoare, instalatii de transport pneumatic, praful se gaseste in concentratii explozii, chiar in conditiile normale de lucru. Propagarea incendiilor intr-un siloz este favorizata de pozitia verticala a constructiilor, golurile dintre celule, tranportoarele vericale si cele orizontale in deschiderile dintre ziduri, zone in care se formeaza curenti de aer si unde praful depus se aprinde cu usurinta, putand chiar provoaca explozii daca se afla in suspensie in aer.Cele mai frecvente incendii izbucnesc la incaperile deasupra silozurilor, unde este posiila propagarea rapida a incendiului catre interiorul silozului, urmat si de o mare degajare de fum, in incaperile de sub silozurile, unde incendiul se raspandeste pe verticala catre celule, la benzile transportoare, la nivelurile superioare, care se umplu de fum. 1.2 Stingerea incendiilor In caz de incendiu trebuie sa intre in functiune instalatiile de sprinklere si drencere, care pot localiza si contribui la lichidarea incendiului. De asemenea prima interventie bine organizata si pregatita poate stinge un inceput de incendiu sau sa-l localizeze, folosind mijloacele initiale din dotare si hidrantii interiori.

In caz de incendiu toate instalatiile tehnologice se opresc, se decupleaza sistemul de aspiratie si se iau masuri pentru inchiderea afluirii aerului si intreruperea alimentarii cu cereale a morilor. Recunoasterea se efectueaza simultan in mai multe directii, stabilindu-se in mod deosebit pericolul pentru oameni, in special pentru cei aflati la etajele superioare, organizandu-se salvarea lor, incaperile care fac legatura cu cea incendiata, particularitatile de constructie ale instalatiilor de transport vertical si orizontal, caile posibile de propagare a incendiului, intensitatea de ardere, existenta cailor de acces pentru desfasurarea dispozitivelor de interventie, gradul de functionare a instalatiilor de sprinklere in incaperile afectate de incendiu si cele neafectate, posibilitatile de evacuare a bunurilor. Sectoarele pentru interventie se stabilesc in functie de dezvoltarea incendiului si caracteristicile constructive. Principalul sector este fixat in zona incendiului cu misiunea de localizare, si lichidare a incendiului, actionand cu tevi B si C; se mai stabilesc sectoare de interventie pentru oprirea propagarii incendiului la nivelul superior, la cel superior si catre cladirile imediat invecinate, unde exista posibilitatea extinderii arderii prin deschideri, pereti si plansee. In caz de nevoie, se vor lua masuri si pentru evacuarea apei de la subsol. Sectoarele pentru interventie au misiunea sa limiteze propagarea incendiului pe caile verticale si orizontale, sa lichideze focarele de ardere, sa evacueze fumul, a stropeasca cu ajutorul tevilor pulverizatoare praful, pentru a evita formarea conceptiilor explozive. Se va avea in vedere sa se protejeze cu tevi de apa locurile de legatura a incaperilor aflate sub celule si deasupra acestora, pentru a impiedica propagarea incendiului. Daca fortele si mijloacele nu sant suficiente pentru oprirea propagarii incendiului prin instalatiile de transport se pot evacua cerealele din una sau mai multe celule. Principala substanata stingatoare care se foloseste la stingerea incendiilor de silozuri si mori esteapa refulata cu tevi B,C sub forma de jet compact si pulverizat. Pozitiile pe care trebuie sa le ocupe personalul se interventie in special sefii de teva, vor fi stabilite in functie de caracerul dezvoltari incendiului. In cazul inzbucnirii incendiului inspatiile existente deasupra silozului luniile de furtun se vor intinde, pe scarile exterioar de interventie, folosindu-se la nevoie si autoscarile mecanice, tevile indreptandu-se catre focar prin deschiderile erestrelor si pe acoperis. Simultan se pun in functiune tevile pe partea frontala a cladirii silozurilor. Pentru alimentarea cu apa se vor folosi si conductele goale, montate in exterior. Pe timpul actiunii deasupra silozului se vor inchide gurile acestora pentu a se asigura securitatea servantilor si propagarea incendiului, evitandu-se si patrunderea apei in interior. La un incendiu prudus in incaperile de sub siloz, tevile se dispun la intrarile in spatiile de desupt, se introduc prin ferestre acolo unde acestea exista, personalul de interventie fiind echipat cu masti contra fumului si aparate izolante. Pe timpul stingerii incendiilor la agregatele de uscare a cerealelor se recomanda sa se decupeze ventilatoarele, sa se intrerupa intrarea gazelor de ardere si in cazul in care nu exista suber de inchidere, cosul de evacuare se acopera cu apanza de sac umezita permanent. Cerealele aprinse se intind pe o suprafata plana, se stropesc cu apa si se invartesc cu lopetile pina la intreruperea procesului de ardere. La silozurile care au legatura prin elementele de constructii cu morile se vor lua toate masurile ca incendiul sa nu se propage la acestea, in care scop se dispun tevi pe galeriile de trecere, tuneluri. Pe timpul stingerii incendiului se vor lua toate masurile de asigurare a securitaii servantilor. Ei trebuie sa actioneze in siguranta la acoperis sa nu cada si sa nu se infunde in cereale. 2. Stingerea incendiilor la magaziile de cereale 2.1. Caracteristicile incendiilor Intr-o magazie de cereale incendiul poate sa cuprinda in scurt, timp constructia, in special daca este executata din lemn. Cerealele depozitele in vrac ard la suprafata, incendiul propagandu-se lent. O propagare rapida a incendiului se produce in magaziile in care cerealele sant ambalate in saci. Pe timpul incendiului se degaja mult fum. 2.2. Stingerea incendiilor Interventia pentru stingerea incendiului va incepe din exterior, de la partile superioare ale magaziei, in cazul in care arderea se produce in acest nivel. La stingerea unei magazii de cereale, in mod deosebit la cea construita din materiale combustibile, trebuie sa se foloseasca un numar mare de tevi B si C, acesta fiind determinat de suprafata incendiata si construita. Pe masura ce incendiul este localizat la exterior, tevile se vor introduce in interiorul constructiei insa se va actiona la lichidarea flacarilor de pe elementele de constructie ale acoperisului si peretilor. Sub supravegherea si actiunea tevilor se vor executa deschideri in acoperis pentru ventilarea spatiilor incendiate. Stingerea incendiilor de cereale se va face cu jeturi de apa pulverizate. Pe masura ce focarele incendiului se lichideaza, cerealele se intorc cu lopata, operatie care necesita un volum mare de munca. Deplasarea deasupra gramezilor de cereale se va face numai pe scanduri, pentru a evita producerea de accidente. 3. Stingerea incndiilor la mori de cereale 3.1. Caracteristicile incendiilor in constructia morilor, in deosebi la cele vechi exista foarte mult lemn uscat, care daca nu a fost ignifugat cu regularitate, se aprinde si arde cu usurinta, procesul de ardere fiind foarte intens. De asemenea se gasesc mari cantitati de cereale, faina si praf de cereale si faina. Toate etajele mari sant legate intre ele printr-un mare numar de conducte princare se vehiculeaza cereale si faina.

In camerele de amestec a fainii, la masinile de decortinat, instalatii de transport pneumatic, in interiorul valturilor si in spatiile morilor, praful se gaseste in concentratii explozive, chiar si in conditie normala de lucru. Exploziile de praf de faina-aer se produc in trepte. Initial se produce o aprindere exploziva cu caracter de rabufnire care initiaza oa doua explozie mult mai puternica, urmata de efecte mecanice. In unele cazuri se poate produce si o a treia explozie. Propagarea arderii dupa prima si a doua axplozie se face rapid pe directia amestecurilor locale de praf-aer datorita flacarilor produse initial si impinse deunda de explozie, precum si datorita temperaturii degajata, in urma acestor srderi speciale. La morile de cereale incendiile se propaga cu repeziciune prin deschiderile existente in plansee, ajungand pina la acoperis. In caz de aprindere a fainii, in interioarul ativelor de saci cu faina se formeaza focare ascunse care rabufnesc dupa dezvoltarea incendiului. Incendiul se propaga cu repeziciune prin instalatiile de transport a fainii si in deosebi a celor pneumatice. In timpul incendiului se degaja mult fum, care umple toate spatiile din moara ingreunaid actiunea de interventie pentru stingerea incendiului. De asemenea se degaja multa caldura. 3.2. Stingerea incendiilor Procesul de ardere la mori este complicat, din care cauza de la inceput se impune, pentru intreruperea lui executarea unei interventii rapide cu multe forte si mijloace. La recunoastere se vor stabili: persoanele care se afla in pericol si modul de evacuare a acestora; natura constructiilor; gradul de rezistenta la foc al planseelor intre etaje si al podului; particularitatile de constructie ale instalatiilor de transport vertical si orizontal; caile posibile de propagare a incendiului; intensitatea de ardere; existenta cailor de acces pentru intinderea dispozitivelor de interventie; gradul de functionare al instalatiilor de sprinklere in incaperil in care a izbucnit incendiul si posibilitatile de evacuare a bunurilor materiale. De mare importanta in localizarea si stingerea incendiului la mori este actionarea operativa a personalului de pe locul de munca si declansarea imediata a sprinklerelor, adica actiunea eficienta a primei interventii. Pentru lichidarea rapida a incendiului se stabilesc mai multe sectoare de interentie pe etaje. Se vor organiza sectoare de interventie pentru stingerea la etajele superioare si inferioare, pod si in incaperile laterale. La organizarea stingerii incendiului comandantului interventiei va avea in vedere posibilitatea producerii unei explozii. Pe timpul recunoasterii, ca de altfel si al stingerii se vor opri instalatiile de transport, cele de ventilatie, precum si masinile si utilajele. In incaperea in care exista praf de faina in stare depusa pe diferite elemente de constructii si utilaje se actioneaza la inceput cu jeturi de apa pulverizata pina la umezirea completa a acestuia, dupa care se pot folosi si jeturi compacte de apa. Se va evita indreptarea tevilor catre gramezile de faina in vrac. Pentru lichidarea arderii in conductele de transport si de aspiratie poate sa fie eficienta si utilitatea spumei cu coeficient mare de infoiere. Tevile, in numar suficient, se introduc la etajul in care exist focarul, dispozitivul intizandu-se prin casa scrii, ferestre si deschiderile prin care se face accesul din incaperile invecinate. In acelasi timp se introduc tevi in supraveghere la toate nivelurile superioare, precum si la cele de jos. In incaperile invecinate in care exista praf, este recomandabil ca acesta sa fie umezit cu apa pulverizata, de asemenea udate elementele de constructie combustibile si utilajul. Daca de la inceput personalul de pe locul munca nu a pus in functiune instalatiile de drencere montate deasupra golurilor, se vor lua masuri de folosire a lor. Pe timpul interventiei pentru stingerea incendiilor la mori, in organizarea si conducerea actiunii se va tine seama ca incendiul sa nu se propage la depozitele de faina; stingerea incendiului la altfel de produse este foarte dificila. Faina din depozit fie vrac, fie in saci care se sparg si se ard repede pe timpul incendiului, in amestec cu apa refulata pentru stingere formeaza o coca vascoasa, care acopera sub forma unui strat focarele ascunse de ardere. Apa se prelinge peste aceasta crusta, actiunea de lichidare a focarelor de ardere devine posibila numai dupa ce crusta se indeparteaza, unori cu destula greutate, neavand unelte adecvate. Pentru stingerea incendiilor izbucnite sau propagate la acoperis se va tine seama de specificul de constructie al acestuia, actionandu-se simila ca la incendiile de poduri si acoperis de la constructiile civile si industriale, prezentate anterior. Concomitent cu actiunea de stingere la mori se va organiza evacuarea bunurilor materiale, in mod deosebit a sacilor de faina, asigurandu-se in acest scop personalul necesar. Practica a dovedit ca la incendiile de mori, a caror constructii san combustibile, se impune ca pentru localizarea si stingerea lor sa se actioneze foarte rapid, altfel interventia devine ineficienta. De asemenea, este necesar sa se executa recunoasteri in mod continuu pe timpul operatiilor de stingere, pentru a se putea lua masuri de schimbare a dispozitivului la nevoie, in scopul realizarii unei stingeri eficiente a incendiului. La stingerea, incendiilor de materiale combustibile sub forma de particule mici, apa se va folosi in mod rational, deoarce asemenea produse in contact cu apa folosi in mod rational, deoarece asemenea produse in contact cu apa folosita in exces formeaza o crusta, care pe linga faptul ca ingreuiaza si se comporta la incendiu ca orice material cimbustibil in stare solida. Pe timpul acestor transformari se creeaza conditii favorabile pentru aparitia focarelor ascunse, pentru a caror lichidare este nevoie de un timp mai indelungat si mina de lucru mai numeroasa. La depozitele de cereale se vor lua masuri ca personalul de interventie sa se deplaseze asigurat cu cordite de salvare, pe punte asezate pe suprafata produselor. 4. Stingerea incendiilor in silozurile de floarea soarelui 4.1. Caracteristicile incendiilor In masa semintelor de floarea soarelui se produc procese externe in stransa legatura cu transferul de apa si cu reactiile chimice oxidative.

In anumite puncte se degajeaza o mare cantitate de caldura. Aceasta nu se poate transmite in mediul inconjurator, atat din cuza bioxidului de carbon rezultat din reactia de oxidare a semintelor, cat si mai ales datorita slabei conductivitati termice a semintelor, la caror coeficient de conductivitate termica variaza intre 0,12 si 0,20 kcal/m x h x g,C. Caldura produsa neputand fi evacuata, duce implicit la crearea unor centre de autoincalzire, care daca nu se iau masuri de inlaturare a fenomenului acestea se pot transforma in autoaprinderi, urmate deseori de incendii. In celule silozului, in urma unor intervenrii nfinalizate corespunzator, adica focarele de incendiu nu au fost lichidate in intregime, se pot produce si explozii. Se poate da ca exemplu explozia produsa intr-o celula de floarea soarelui, dupa 3 zile de la inceperea operatiilor d lichidare a incendiului. Un astfel de fenomen poate fi posibil in conditiile arderii intr-un spatiu inchis, cand acumularea caldurii in unele puncte poate ajunge pina la 900g.C, apa care circula un timp indelungat de sus in jos fiind supusa acestui regim de temperatura. De asemenea, este posibil ca urmare aarderii incomplete din celula sa se produca o degajare deoxid de carbon, gaz care deseori poate da nastere la explozie. Caracteristica principala a unui incendiu produs intr-o celul de floarea soarelui o constituie si existenta unor multiple focare de ardere in zone destul de intinse si aparitia flacarilor in momentul evacuarii bulgarilor de seminte incalzite si carbonizate. 4.2. Stingerea incediilor Prin reconoastere trebuie sa se stabileasca zona din celula unde se gasesc focarele de ardere si blocurile de seminte aglomerate. In acet scop comandantul se va consulta cu specialistii intreprinderii respective, stabilind in acelasi timp necesitatea si posibilitatea de evacuare a produselor. Reunoasterea se face din exterior. Concomitent cu actiunea de stingere se executa si evacuarea semintelor de floarea soarelui spre instalatiile de fabricati cat si pe platforme amenajate special. La gura de evacuare se creeaza un sector de stingere in scopul de a controla intreaga cantitate de seminte vacuat si de a stinge eventualele focare. Ca substanta stingatoare se pot folosi bioxidul de carbon, azotul. Daca astfel de substante lipsesc sau nu se obtin rezultate in lichidarea incendiului se va folosi apa. Se va actiona cu jetuir puternice de apa de mare debit si presiune, pentru ca efectul mecanic al acestora sa desfaca portiune cu portiune din blocurile de seminte de floarea soarelui fixate de peretii silozurilor.In acest scop se deschid complet orificiile din acoperisul celulei si se asigura refularea unei mari cantitati de apa care sa contribuie la scaserea temperaturi din interior, pentru preintampinarea exploziei, ce-ar putea sa se produca ca urmare a dissocieri apei si formarea la partea superiora a celui a unei perne de hidrogen. Capacele si orificiile de la acoperisul celulei se deschid si pentru asigurarea evacuarii hidrogenului di bioxidului de carbon format in cazul unei arderi in implete sau pe timpul folosiri unor substante stingatoare, unele in cantitati reduse, care din cauza temperaturilor ridicate se disociaza dand nastere la substante explozive. Pentru reusita interventiei si operativitati in actiuni apa se poate refula in interior prin prelungitoare special amenjate spre a se ajunge si la locurile greu accesibile sau inaccesibile, cu tevile obijnuite, unul din scopuri fiind desprinderea blocurilor de seminte de floarea soarelui fixate pe pereti. In cazul in care nu exista blocuri de seminte prinse pe pertii interiori ai celulelor se va actiona numai cu spuma sau gaze inerte, evacuand concomitent in exterior semintele arse. Deoarece in cadrul operatiunilor de stingere se utilizeaza mari cantitati de spuma sau de apa, care se scurge in subsolul silozului se impune ca concomitent cu introducerea substantelor stingatoare in celula sa inceapa si actiunea de evacuare folosind ejectoarele din dotare. 5. Stingerea incendiilor la depozitele de borhot 5.1. Caracteristicile incendiilor Cele mai multe incendii care s-au produs la depozitele de borhot s-au datorit autoaprinderii, care este influentata de o serie de factori dintre care se enumera: posibilitatea de acumulare intr-un loc a caldurii datorita procesului biologic; efectul catalizator; gradul de umiditate; temperatura mediului inconjuratoe; prezenta in masa borhotului a prafului, tendinta substantei combustibile spre autoaprindere., La formarea cuiburilor de caldura din masa borhotului depozitat, o mare contributie o aduc taiteii supra incalziti sau in stare de incandescenta, scapati sub aceasta forma din tamburul de uscare. Praful de borhot in suspensie in aer este combustibil, care in caz de aprindere poate produce o rabufnire. Incendiul de borhot se caracterizeaza prin degajare de fum si flacari cand arderea se produce la suprafata si prin propagarea cu usurinta la acoperis avand in vedere inaltimea mare a stivei de borhot depozitat, uneori, cand nu se intervine la timp incendiul poate cuprinde intregul depozit. 5.2.Stingerea incendilor La recunoastere se vor stabili aceleasi probleme ca la silozurile morilor de macinat cereale. Descoperirea focarelor ascunse se face cu multa greutate pentru acasta trebuiind folosite mijloace adecvate. Se vor stabili sectoare de interventie in interiorul depozitului si la acoperis. Pentru stingerea incendiilor se foloseste apa refulata din tevi cu diametrul mare dupa ce in prealabil sa stropit cu apa pulverizata intreaga suprafata de borhot depozitat. La stingerea incendiului izbucnite la magaziile de borhot trebuie sa se tina seama ca aceste incendii sunt de lunga durata, localizarea si lichidarea procesului de ardere este foarte anevoioasa din cauza focarelor ascunse, fumului abundent, posibilitati dezvoltarii incendiului in timp scurt pe suprafete mari. Existenta borhotului in gramezi mari si sub forma granulata, face ca urcarea personalului de interventie pe stive sa fie periculoase din cauza posibilitati de surpare a acesteia. Actiunea de interventie din exterior trebuie desfasurata cu multa atentie avanduse in atentie pericolul prabusiri acoperisului. In acest caz, pericolul este destul de mare atat de pentru cei de pe acoperis cat si la cei din interior.

Dupa localizarea incendiului stingerea se va realiza treptat concomitent cu evacuarea borhotului din depozit. 6.Stingerea incendilor la instalatile frigorifice 6.1.Caracteristicile incendilor Pericolul de incendiu si de explozieeste generat de existenta materialelor izolante de natura combustibila si de imflamabilitatea unor dintre agenti frigorifici. La aceste materiale si substante se mai adauga si produsele alimentare combustibile depozitate in cantitati mari cum sunt grasimile, carnea, e.t.c. Ca materiale izolante se foloseste pluta, pluta bituminizata, rumegusul de lemn si in ultimul timp placile de polistiren expandat. O caracteristica a acestor materiale este arderea mocnita, cu mare degajare de fum, care creaza mari greutati in stabilirea focarului si la interventie. Asrfel de incendi se descopera, uneori, se descopera cu intarziere. Ca agenti frigorifici se folosesc peste 30 de compusi chimici, dar aproximativ vreo10 au o larga utilizare. Cei mai intrebuintati sunt amoniacul, clorura de metil, bioxidul de cabon, bioxidul de sulf si inultimul timp freonii. Cu toate ca printre conditiile impuse agentilor frigorifici figureaza si acelea de a nu fi novici si inflamabili, pina in prezent nu s-a ajuns inca la aceste deziderate. De dorit ar fi ca in constructiafrigoriferelor sa se foloseasca materiale termoizolante necombustibile sau greu combustibile. Sarcina termica a camerelor frigorifice poate sa junga la 250 kgf/m2, iar in camera de pastrare pina la 2600kgf/m2. Pentru frigoriferele industriale este caracteristica, de asemenea, lipsa totala a ferestrelor; patrunderea in interior se poate face prin una sau doua usi. Incendiile la frigorifere izbucnesc cel mai frecvent in perioada lor de constructie sau reparatii. In acest timp izolatia termica, de multe or, nu este acoperita cu stratul de tencuiala de protectie, in incaperi se aglomereaza rezerva apreciabile de materiale de izolatie si deseuri. Incendiile produse la izolaia termica si la alte materiale combustibile, uneori, iau mari proportii. Viteza de propagare a arderii izolatiei temice cu flacara este de 0,50-1,00 m/min. Din cauza suprafetei mici a deschiderilor de la usi in incaperile in care exista incendiu, in scurt timp temperaturile ajung la valori ridicate degajandu-se mari cantitati de fum. Propagarea incendiului se face pe cai ascunse in interiorul elementelor de izolatie temica, fumul patrunde in incaperile invecinate, pe coridoare, transportoare interioare si prin casele de scari. 6.2. Stingerea incendiilor Echipele de recunostere a locului incendiului din interior trebuie sa foloseasca aparate izolante. Pentru determinarea limitelor de propagare a incendiului este necesar sa se tatoneze izolatia termica si sa se procedeze la desfasurarea pentru control a izolatiei pe intreaga ei grosime. Pe timpul recunoasterii, impreuna cu specialisti, trebuie stabilit pericolul de degradare a alimentelor depozitate in frigorifer si masurile de evacuare. De asemenea , se va verifica posibilitatea de propagare a incendiului prin izolatia termica in incaperile vecine sau cele incendiate. Secroarele de interventie se stabilesc dupa necesitate, in interior,la etaje, acoperis, la izolatiile sistemului de conducte. Stingerea incendiilor produse la frigorifere se realizeaza cu mari dificultati. De la inceput trebuie luate masuri urgente pentru evacuarea agentului frigirific din instalatia de racire, in rezervorul de evacuare. Daca acest lucru nu este posibil , se interzice evacuarea amoniacului in sectoarele de interventie. Deci se impune ca procedeul de golire a instalatiei frigorifice sa fie stabilit dinainte. Ca substante stingatoare se folosesc: apa sub forma de jeturi compacte si pulverizate, refulate de regula din tevi B; apa imbunatatita chimic; spuma cu coeficient mare de infoiere. In zonele unde sant produse alimentare, care se pot degrada, ultimele 2 substante stingatoare aratate mai inainte nu sant recomandabile a se folosi pentru stingerea incendiilor. Daca prin intrarile existente nu se poate ajunge la focarele de ardere, pentru a se lucra in mod corespunzator la stingerea incendiului, se vor practica deschideri in pereti sau plansee. In acest fel se poate reduce temperatura din interior si micsora concentratia de fum. Concomitent cu actiunea de stingere a incendiilor se va organiza si evacuarea produselor din interior. In cazul executarii acestor deschideri se vor lua masuri de asigurare a numarului de tevi necesare, care poate intra imediat in functiune, dupa necesitati. O anumita scadere a temperaturii si reducerea cantitatii de fum in spatiile incendiate se poate obtine si prin folosirea exhaustoarelor din dotarea unitatilor de inteventie. Trebuie sa existe intotdeauna numarul necesar de aparate izolante, personalul de schimb, deoarece lucrul in interior pentru localizarea si lichidarea incendiului se organizeaza pe echipe care lucreaza in conditii grele, motiv pentru care se inlocuiesc la un anumit interval de timp. Ele trebuie sa desfaca tencuieli pina ajung la stratul de izolatie termica care arde, operatie care este destul de dificila, in condiiile unei mari degajari de caldura si fum sia arderii unor izolatii termice ca spume plastice, polistiren expandat. In caz de spargere sau fisurare a instalatiei sant posibile accidente din cauza tixicitatii agentilor frigorifici, in special a amoniacului. Daca amoniacul a ajuns la piele, portiunea respectiva se freaca cu un tampon pina la revenirea sensibilitatii si inrosirea pielii, dupa aceea se sterge cu alcool si se pune pansament. Amoniacul se dizolva bine in apa; de aceea se va lucra cu jeturi pulverizate , care il dizolva. In cazul incendiilor de durata se va avea in vedere posibilitatea surparii constructiilor si necesitatea organizarii unei supravegheri continue. Cap.XVI Stingerea incendiilor la depozite si magazine de marfuri 1. Probleme de baza

Mai intotdeauna incendiile izbucnite la depozitele de marfiri , magazinele comerciale si alimentare au produs pierderi destul de mari. Deseori la depozite si magazine , pe o suprafata relativ redusa se concentreaza valori materiale mari care pe timpul incendiilor sant expuse distrugerii sau degradarii din cauza incendiului sant expuse distrugeri sau degradarii din cauza incendiului si a refulari unei mari cantitati de apa pe timpul interventiei. Cladirile magazinelor adapostesc in incinta lor sali de comert, de prezentare si expunere, incaperi pentru primire, pastrare si pregatire a marfurilor pentru vanzare, incaperi auxiliare si tehnice, incaperi administrative si grupuri sociale. Suprafata magazinelor si incaperi administrative si grupuri sociale. Suprafata magazinelor si incaperilor pentru pregatirea marfurilor de vanzare, in multe cazuri se apropie de suprafata salilorr de comert, mai ales la magazinele de mobila, produse chimice si de vopsitorie. Sarcina termica din magazinele comerciale se ridica pina la 100 kgf/m2. iar in incaperile de depozitare a diferitelor marfuri depaseste de 2-3 ori valoarea indicata. La unele magazine universale mari cu mai multe caturi pot sa existe etape alternative pentru comert si servicii publice. Depozitelede materiale ale intreprinderilor comerciale si industriale de cele mai multe ori , se amenajeaza in cladiri separate cu unul sau mai multe niveluri, deseori in constructii necorespunzatoare din punct de vedere onstructiv. Sint si cazuri cind depozitele de marfuri se organizeaza in subsolul magazinelor si subsolul cladirilor de locuinte, in constructii vechi combustibile, fara cai de acces corespunzatoare, situatie care ingreuiaza actiunea de interventie in caz de incendiu. Marfurile se pastraza in depozite pe rafturi de metal sau lemn, iar unle dintre ele in baloturi si rulouri. Pe timpul producerii incendiului in magazie si depozite pot sa se distruga diferite categorii de produse, inclusiv materialele sintetice ale caror ardere si descompunere termica, in majoritatea cazurilor sint insotite de o formare abundenta de fum si degajare de gaze toxice. Popagarea incendiului si ridicarea temperaturii la incendiile de materiale sintetice se face foarte rapid si cu degajare de fum dens. Constructiile mtalice ale unor depozite deasupra focarelor de ardere se pot prabisi in timp de 20 min. Recunoaserea operativa a incendiului si punerea in functiune a tevilor la incendiile delarate la depozite si de multe ori la magazine reclama, deseori , sa se sparga usi, sisteme de incuietori, gratii masive metalice. Incendiileizbucnite uneori pe timpul transportului sau dupa sosirea materialelor la locul de destinatie, se axplica deseori prin faptul ca produsele, in special reactivii chimici se depoziteaza uneori fara respectarea normelor. 2. Organizarea stingerii incendiilor 2.1. Probleme ce se urmaresc la recunoastere Pentru organizarea in bune conditii a stingerii incendiilor izbunite la depozite si magazine comeriale este necesar sa se stabileasca : caracteristicile constructiv ale depozitului; stabilirea numarului persoanelor existente in depozite si principalele cai de evacuare a lor; mijloacele si metodele potrivite pentru acesta operatiune; natura, cantitatea, ordinea de asezare si caracteristicile materialelor depozitate; proportiile si directiile principale de propagare a incendiului; pericolul de explozie si intiicare pentru oameni; posibilitatile de descompunere termica a marfurilor cuprinse de incendiu si de degajare si raspandire a fumului si gazelor toxice; ce anume arde si c marfuri periculoase se mai gasesc in zona expusa; necesitatea evacuarii materialelor neincendiate, locul de depozitare a lor si modul de aducere la indeplinire a acestei actiuni; necesitatea desfaceri si demolarii unor elemente de constructie; conditiile care favorizeaza si cele care ingreuiaza actiunea de stinere; existenta si amplasarea ascensoarelor si persoanelor imobilizate in acestea; caile de acces care se pot utiliza pentru evacuarea persoanelor si bunurilor materiale; necesitatea si posibilitatea practicarii unor deschideri pentru patrunderea in cladire in vederea salvarii persoanelor si bunurilor materiale ca si a introducerii tevilor de refulare destinate stingerii incendiilor; verificarea in subsoluri si in podul constructiei daca exista sau nu depozitate marfuri; intreruperea curentului electric; sursele de apa disponibile,distantele pina la acestea; fortele si mijloacele necesare pentru stingere, caile de introducere a lor in dispozitivul de lupta; substantele stingatoare cele mai indicate in raport de materialele combustibile existente in interior. Toate aceste probleme trebuie avute in vedere la intocmirea planurilor de aparare, de interventie, iar la unele mari magazine hiar si a planurilor unice de interventie. O buna parte din aceste necesitati se au in vedere si la organizarea prevederii si stingerii incendiilor pe locul de munca. La intocmirea planurilor de aparare , de interventie si unice de interventie, printre altele trebuie avute in vedere studirea si cuprinderea, in actiunile de interventie a constructiilor si partilor de constructie portante, protejarea tocurilor si deschiderilor, precum si elementele de compartimentare , protectia scarilor si scarilor rulante impotriva propagarii incendiului, protectia obiectelor vecine aflate in apropierea incaperilor de depozitare ale magazinelor universale. 2.2. Evacuarea persoanelor din magazinele universale Desitatile mari de persoane in magainele universale si situatiile complexe care survin in caz de incendiu, obliga luarea unor masuri speciale pentru evacuarea in bune conditii a personalului din interior. Din cercetarile efectuate in unele tari,a reiesit ca la magazunele universale la intrarea si iesirea persoanelor se produc timpi critici. In zilele de lucru , in gneral, acestea sint orele 10,30 si 11,30 si ora 16,30 si 17,30 . In magazinele universale cu scari rulante, fluxul de persoane catre etaje se scurge exclusiv pe acestea, casele scarilor si ascensoarelor de persoane iind relativ putin folosite. In caz de evacuare scarile rulante sant scoase din functiune , iar in magazinele universale noi sint blocate. Persoanele care au ajuns la etajele magazinului folosind scari rulante, vor incerca sa paraseasca magazinul pe aceeasi cale, astfel incat se poate ajunge la aglomerari in fata scarilor rulante.

Calculele facute pentru desfasurarea evacuarii intr-un magazin universal, au confirmat in afara de aaceasta, ca in cazuri de evacuare, in majoritatea situatiilor se produc aglomerari de persoane infata iesirilor majoritatea situatiilor se produc aglomeraride persoane in fata iesirilor de la etaje, precum si stagnari ale miscarii in casele scarilor, atunci cand se intalnesc fluxuri de persoane. Pentru asigurarea evacuarii intr-un timp scurt trebuie sa se evite incrucisarea cailor principale pentru a se unlatura concentratia de persoane prin concuenta fluxurilor din directii diferite, pe caile principale de circulatie. De asemenea, trebuie efectuata marcarea vizibila a iesirilor si casei scarilor. Inscriptiilor obijnuite din comert, pentru iesiri, au in general o eficienta functionala relativ redusa in conditii normale. Daca se efectueaza o evacuare in conditii de pericol, cand se produce o degajare puternica de fum si se ia in consideratie inaltimea stelajelor de marfuri de aproximativ 2 m si materialele decorative existente in magazinele universale, inscriptiile amintite mai inainte nu-si mai indeplinesc functiunea. De aceea este necesar sa se foloseasca indicatoare din materiale luminiscente. Prin iluminarea iesirilor de evacuare se asigura orientarea fluxului de persoane care se scurge in mod corespunzator. Pentru asigurarea unei evacuari rapide a cladirii, tinand cont de vizitele diferite de deplasare pe cai de acces si scari este necesar ca latimea usilor de la casa scarii de la etaje sa corespunda cu latimea utila a treptelor. Realizarea evacuarii dupa un plan stabilit impune asigurarea unor posibilitati tehnic. De asemenea , trebuie elaborate planuri concrete de evacuare, tinand seama de criteriile aratate in cap. al IV-lea. Personalului i se va stabili obligatii specifice depozitelor si magazinelor comerciale. Alarmarea est necesara sa fie codificata, luandu-e in consideratie si comunicarile care urmeaza sa fie facute in limbi straine. Personalul trebuie instruit saptamanal cu regularitate, in privinta sarcinilor si periodic executate exercitii practice d evacuare. La instruirea personalului un rol deosebit il are comportarea acestuia fata de reactia psihologica a persoanelor aflate in pericol. Actiunea calma si corecta a personalului, in caz de evacuare, constitue cea mai importanta sarcina. Specificul oricaror localuri cu mare densitate de public este posibilitatea aparitiei panici care poate avea urmari deoasebite de grave, chiar si in cazul cand incendiul are proportii reduse. Desitatea de la care panica prezinta perico pentru evacuarea personalului este de ordinul a 0,28 m2/om. Fenomenul panicii se poate produce si fara existenta unei situatii de pericol. La densitatea de 0,26 m2/persoana cand oamenii aflati unii linga altii se ating intre ei si nu mai pot evita contactul, se creaza starea de stres care poate degenera in panica, fara nici o alta cauza. Caile de evacuare trebuie sa conduca la suprafete in aer liber. Din experienta constatata in unele tari reiese ca in acz de pericol, persoanele dupa ce au parasit obiectivul incendiat, se departeaza de acesta si dupa o anumita distanta isi reduc viteza de miscare. O astfel de situatie ar duce la formarea unui avantaj, forma cea mai apropiata fata de situatia de pericol. Din acest moment este necesar, ca inainte de toate, iesirile sa fie astfel coordonate, incat sa se asigure scurgerea nestingherita a persoanelor in aer liber, sub forma de sectoare de evacuare, care trebuie considerate ca suprafete libere dispuse ca un unghi la centru de 45 si 60 grade. In cazuri exceptionale evacuarea persoanelor de la etajele superioare se poate face pe scari metalice exterioare de salvare, cu conditia ca aceasta actiune sa fie bine orgnizata si condusa din interior si exterior de persoane competente. De asemenea , se mai pot folosi in aceleasi conditii autoscarile mecanice sosite la fata locului, precum si alte dispozitive. 3. Stingerea incendiilor la depozite si magazine comerciale Principalele tactice de stingere variaza in functie se specificul depozitului si de caracteristicile materialeor care ard, fapt care impune, de la inceput, luarea unor masuri care sa duca la desfasurarea, unei bune interventii in caz de incendiu. Personalul trebuie instruit saptamanal cu regularitate, in privinta sarcinilor si perioadic executate exercitii practice de evacuare. La instruirea personalului un rol deosebit il are comportarea acestuia fata de reactia psihologica a persoanelor aflate in pericol. Actiunea calma si corecta a personalului, in caz de evacuare, constitue cea mai importanta sarcina. Specificul oricarui localuri cu mare densitate de public, il constitue posibilitatea de aparitie a panicii care poate avea urmari deosebit de grave, chiar si in cazul in care incendiul are protectie redusa. Densitatea de la care panica prezinta pericol pentru evacuare personalului sintde ordinul a 0,28 m2/om. Fenomenul panicii se poate produce si fara existenta unei situatii de pericol. La densitatea de 0,26 m2/ persoana, cind oamenii aflati unii linga altii se ating intre ei si nu mai pot evita contactul, se creeaza starea care poate degenera in panica, fara nici o alta cauza. Caile de evacuare trebuie sa conduca pe suprafete in aer liber. Din experienta unor tari reiese ca in caz de pericol persoanele dupa ce au parasit abiectivul incendiat, se departeaza de acesta si dupa ao anumita distanta isi reduc viteza de miscare. O astfel de situatie ar duce la formarea unui avantaj, forma cea mai apropiata fata de situatia de pericol. Din acest motiv este necesar, ca inainte de toate, iesirile sa fie astfel coordonate, icat sa se asigure scurgerea nestingherita a pesoanelor in aer liber, sectoare de evacuare, care trebuie considerate ca suprafete libere dispuse ca un unghi la centru de 45 si 60 grade. In cazuri exceptionale evacuarea persoanelor de la etajele superioare se poate face pe scari metalice exterioare de salvare cu conditia ca acesta actiune sa fie bine organizata si condusa din interior si exterior de persoane competente. De asemenea, se mai pot folosi in acelasi conditii autoscaruile mecanice sosite la fata locului, precum si alte dispozitive. 3.1. Caracteristicile incendiilor Un incendiu la un magazin comercial se propaga foarte repede cu degajare mare de caldura si fum ca urmare a existentei in magazin a produselor pe baza de materiale plastice, a tesaturilor din fibre si fire sintetice care creeaza posibilitatea producerii unui fum dens si care ingreuiaza actiunea de interventi. Incendiul se propaga pe verticala si orizontala, din cauza curentilor puternici care se formeaza. 3.2. Stingerea incendiilor

Principiile tactice de stingere variaza in functie de specificul depozitului si de caracteristicile materialelor care ard, cea ce impune de la inceput luarea unor masuri care sa duca la desfasurarea unei bune intervenrii in caz de incendiu. De la inceput, in caz de incendiu, trebuie sa se actioneze cu mijloace initiale de stingere, planul primei interventii se va pune in totalitate in practica. In afara de mijloacele initiale se va actiona imediat cu tevi de refulare de la hidrantii interiori de catre personalul depozitului sau magazinului universal. In vederea obtinerii succesului de interventie a subunitatilor, unitatilor si formatiilor civile de pompieri inca de la inceput trebuie sa se realizeze: marcarea, in prealabil, a cailor de acces pentru pompieri; fixarea locurilor de stationare amasinilor si utilajelor de salvare; stabilirea directiilor de oprire si de intrare in dispozitiv a masinilor in fata si in jurul magazinelor universale; marcarea deschiderilor de acces pentru pompieri pe fatadele magazinelor universale care sunt prevazute cu draperii; marcarea posibilitatilor de intrare in magazinele mai vechi; amenejarea de suprafete marcate pentru instalarea masinilor si utilajelor de salvare in fata cladirilor in apropierea nemijlocita a partii carosabile. Este recomandabil ca o buna parte din aceste cerinte ale unei bune interventii pentru stingerea incendiilor poate fi inclusa si in planurile de aparare, interventie sau unice. Desigur, conceptia tactica a comandantului interventiei joaca un rol hotarator in dezvoltarea si evolutia incendiului. Actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor trebuie sa inceapa cu evacuarea persoanelor din incaperile incendiate sau blocate de incendiu. Pentru aceasta, fortele principale se vor dirija in acest scop inca de la inceputulinterventiei, avand in vedere ca actiunea sa fieindreptata pe directiile cailor prin care se organizeaza evacuarea bunurilor materiale aflate in magazin sau in depozit. Luarea la timp a masurilor de evacuare a marfurilor din incaperile incendiate ale magazinelor si depozitelor constitue una dintre sarcinile cele mai importante ale comandantului interventiei. Pentru conducerea acestei operatii se dsemneaza o persoana componenta care sa fie in masura sa mobilizeze personalul de serviciu si alte forte chemate in sprijin. Acolo unde este posibil se vor folosi mijloace mecanizate carucioare, moto si electrostivuitoare, macarale si elevatoare. Stingerea incendiilor se va organiza pe sectoare, pe paliere, pe perimetrul cladirii sau pe verticala, in raport deci de caracterul constructiv respectiv. Tinand seama de caracteristicile marfurilor depozitate si de specificul depozitului se vor folosi tevi cu diametre mari tip B cu ajutaje de 20-24 mm, precum si tevi C, in mod combinat cu ajutaje de 14-16 mm, cu misiunea de a proteja materialele si incaperile necuprinse de flacari: tevile tip B vor mai fi folosite pentru apararea elementelor de constructie de pe directiile principale si lucru din exterior. La nevoi vor fi folosite si tevi pulverizatoare. Tevile se introduc prin usi,ferestre si alte deschideri, gratiile de la ferestre se taie cu dispozitive speciale. Majorittea fortelor se vor amplasa la etajul in care a izbucnit incendiul si pe directia principala de propagare a acestuia, iar la etajele superioare inclusiv podul si etajele inferioarecelelalte forte, respectiv tevi din dispozitivul luat. Avand in vedere faptul ca suprafata depozitului este incarcata aproape , pina la refuz cu marfuri si ca incaperile se umplu cu fum comandantul interventiei si sefii de sectoare trebuie sa acorde o atentie deosebita posibilitatii de avansare cu tevi in interiorul depozitului la focarele de ardere cele mai intense. Se vor folosi masti si aparate izolante. La depozitele subterane, atunci cand sant la dispozitie forte suficiente, iar caile de acces sant insuficiente si reuse ca dimensiuni se procedeaza la aplicarea procedeului rin inundarea cu apa, abur, spuma sau gaze inerte. Concomitent cu actiunea de stingerea amterialelor care ard, se executa si protectia celor care se evacueaza sau a celor care pot aduce la propagarea incendiului sau expoziilor si in mod special a celor care prezinta pericol de explozie si degajari mari de fum. Pentru evacuarea bunurilor materiale in ordinea importantei si valorilor , se vor concentra numarul necesar de persoane si utilaje si se va organiza depozitarea lor intr-un loc sigur sub paza. La locul incendiului se va crea o rezerva de forte si mijloace cu ajutorul carora sa se poata interveni la paritia unor noi focare de ardere. Substantele de stingere se vor alege in raport de natura incendiului avitandu-se utilizarea apei in cazurile in care acesta ar putea provoca dezvoltarea arderii. Apa se foloseste sub forma de jet compact sau pulverizat in raport de cerinte. In cazul unui puternic curent de convectie a produselor arderii jeturile pulverizate se vor indrepta asupra partilor inferioare ale stelajelor sau stivelor unde sant depozitate materiale, apa avand un efect corespunzator de racire. La stingerea incendiilor in depozite si magazine comerciale se mai poate utiliza spuma , in special cea cu coeficient mare de infoiere la produsele unde apa este contraindicata. Daca se pot etansa spatiile de depozitare si cele din magazine este posibila si folosirea gazelor inerte cand se dispune de aceasta. Intensitatea de refulare a epei cea mai indicata pentru stingerea incendiilor in depozitele si magazinele comerciale se considera a fi de 0,08-1,10 l/s x m2, iar a spumei cu coeficient mare de infoiere de 0,04l/s x m2. O atentie deosebita trebuie acordata stingerii incendiilor izbucnite la mafazinele situate la perterul imobilelor de locuinte. In acest caz se verifica cu minutiozitate apartamentele de la promul etaj , iar daca exista instalatii de ventilatie si conducte tehnico-sanitare, care trec prin magazin la etajele superioare, atunci la primul etaj se instaleaza tevi de rezerva. La stingerea incendiilor produse la magazine din expozitii sau piete construite din materiale combustibile, se folosesc, de la inceput, tevi cu mare presiune sau tunuri de apa, luandu-se masuri pentru a impiedica propagarea incendiilor la constructiile si eventual exponatele din vecinatate. In ultima perioada de timp se folosesc pentru depozitarea marfurilor, depozitate cu stive inalte, deoarece ele prezinta o serie de avantaje in comparatie cu cele obijnuite. Ele se remarca printr-un grad ridicat de mecanizare si automatizare a proceselor de

prelucrare a incarcaturilor, coeficient inalt de utilizare a suprafetei si volumului incaperii. Experienta a aratat ca incendiile izbucnite la aceste depozite aduc mari pierderi materiale. Dintr-o serie de motive procesul de evolutie a inccendiului in depizitele cu stive inalte prezinta particularitati esentiale in comparatie cu incendiile din incaperile depozitelor de tip traditional. Datorita inaltimii mari de depozitare a materialelor si produselor in ambalaje combustibile si protejate cu unsori pentru conservare, depozitate uneori pe suporturi de lemn, in timpul incendiului apar fluxuri puternice de convectie a produselor de ardere, care influenteaza substantial asupra vitezei de propagare a incendiilor in sens vertical. Efectul maririi vitezei de ardere poate fi explicat prin incalzirea prealabila substantiala a suprafetei materialelor combustibile de catre produsele de ardere, care se ridica in sus de la focarul de ardere, cuprinzand mari suprafete. Experimentarile au aratat ca viteza de propagare a flacari pentru cutiile de carton, in care se gasesc icaltaminte, depozitate pe stive, chiar in perioada de evolutie a incendiului ajunge la 8-10 m/min. Incendiul se poate propaga si pe orizontala pe stive si in spatiile dintre ele. Din cauza vitezei mari de propagare a incendiului intensitatea de degajare a caldurii creste rapid. Studiile dovedesc ca la modificarile inaltimii de depozitare de la 2,50 la 5,00 m, a aceleasi cantitati sinaturi de material combustibil, viteza maxima de degajare a caldurii in timpul arderii creste cu mai mult de 9 ori. Acest lucru conduce la o crestere brusca a temperaturii in incapere ea fiind deosebit de ridicata la partea superioara, deasupra focarului de ardere. Particularitatile procesului de evolutie a incendiului in depozitele cu stive inalte justifica cerintele speciale pentru stingerea unui astfel de incendiu. De la inceput se impune deci ca interventia trebuie sa fie prompta, deoarece in timp de 1,5-2 min de la aparitia inceputului de incendiu, flacarile ajung la inaltimea stivelor, iar propagarea arderii pe orizontala se produce cu intensitate. In aceste conditii se impune ca durata de punere in functiune a primelor tevi , in cazul cel mai favorabil , nu poate fi mai redusa de 5-8 min, ceea ce depaseste cu mult durata admisa pentru evolutia libera a incendiului in astfel de incaperi. Chiar daca timpul de interventie se reduce si acest lucru este de dorit, stingerea incendiului in incaperea depozitului va fi mult ingreuiata. Latimea redusa a trecerilor dintre stive precum si existenta intre aceste treceri a macaralelor stivuitoare ingreuiasa accesul la focarul incendiului da de altfel si manevrarea tevilor. Inaltimea mare a stivelor si prin urmare si pozitia inalta a focarului de incendiu ingreuiaza debitarea corecta si precisa in acest focar a substantei pentru stingerea incendiului. Probabilitatea prabusirii in trecerile dintre stive a suporturilor cu produsele depozitate pe ele, fumul puternic si temperatura inalta din interiorul incaperii depozitului creeaza pericolul pentru viata si sanatatea pompierilor. Pe baza acestor considerente se pare ca stingerea incendiilor la depozitele si magazinele comerciale, o grija deosebita trebuie acordata asigurarii securitatii servantilor. Se vor lua masuri de evacuare a fumului si a celorlalte produse de ardere prin ventilare naturala sau mecanica. La nevoie se vor practica deschideri in plansee si acoperis, precum si utilizarea initiala a jetului de apa sub forma pulverizata pentru decantarea particulelor de fum aflate in suspensie. Personalul care lucreaza la interventie, in functie de misiuni, vor folosi masti si aparate izolante. Se vor lua masuri ca cei ce lucreaza la inaltini sa fie dotati cu corzi si cordite, centuri de siguranta, iar cei care evacueaza marfuri in situatii dificile se vor proteja cu jeturi de apa pulverizata. Cei care evacueaza produse cu pericol de explozie, vor fi atentionati, pregatiti si supravegheati, luandu-se toate masurile pentru a nu fi supusi unor accidente. Cap.XVII Stingerea incendiilor la cladiri de locuit, cladiri inalte, sali de spectacole si spitale 1.Stingerea incendiilor la cladiri de locuit 1.1. Caracteristicile incendiilor Inceputurile de incendiu se pot stinge cu usurinta cand exista la indemina mijloace de stingere de prima interventie si daca se actioneaza in primele momente ale izbucnirii incendiului.Dupa ce incendiul a luat proportii, stingerea se realizeaza mult mai greu. Cladirile mai vechi sant construite in marea lor majoritate din elementele de constructii combustibile, in care incalzirea se face cu lemne, deci exista sobe si cosuri pentru evacuarea fumului, care strabat pe verticala o parte din elementele combustibile ale constructiei respective. In prezent insa orientarea generala este de a se realiza constructii de locuinte in majoritatea din materiale si elemente de constructii incombustibile. In cladirile combustibile incendiul se dezvolta in primul rand datorita materialelor combustibile, a instalatiilor si dotarii existente in interiorul incaperilor.Pot arde pardoselilor combustibile, usile, tocurile si ferestrele din materiale combustibile, elementele acoperisului, mobilierului si obiectele de uz casnic din interiorul cladirilor destinate locuintelor. Incendiul se propaga rapid in toate directiile prin golurile existente in elementele de constructie, pe canalele de ventilatie, golurile ascensoarelor,ferestrelor si caselor scarilor. In caz de incendiu elementele de constructie din beton armat isi pierd rezistenta din cauza deteriorarii stratului exterior de betonsub efectul temperaturilor ridicate. In afara de aceasta, la racirea elementelor de constructie incalzita, datorita jeturilor de apa, refulate asupra lor, se produc variatii de temperatura la suprafata, crapaturi si desprinderi de beton din aceste elemente. Elementele de constructie portante greu combustibile si chiar combustibile , in caz de incendiu, se deformeaza mai putin decat elementele metalice neprotejate a caror prabusire este posibila dupa 15-30 min de ardere intensa. Rezistenta maxima la incendiu a planseelor executate pe grinzi de lemn poate sa ajunga la 30-35 min. Peretii din lemn au rezistenta limita la foc de la 20 pina la 50 min ; peretii cu schelet de lemn ard la imbinari in 5-10 min. Rezistenta limita la foc in caz de umplere a scheletului cu materialele greu combustibile poate sa ajunga la 30 min.

Experientele efctuate demonstreaza ca tencuiala poate sa protejeje elementele de constructie combustibile impotriva incendiului timp de 15-20 min. Lemnul folosit in cladirile de locuit si administrative arde cu o viteza de medie 50 kg/m2 x h, iar in profunzime 1-1,5 mm/min. 1.2. Stingerea incendiilor in subsoluri Incendiile izbucnite in incaperile de la subsol difera prin natura lor, caracterizandu-se in primul rand prin desfasurarea proceselor de ardere din subsoluri, care depind in mare masura de natura planseelor existente deasupra incaperilor respective, a golurilor practice in acestea si a intrarilor si iesirilor, precum si a sarcinii termice din interior. Planseele din materiale greu combustibile construite peste subsoluri au o rezistenta la foc de 1 h, iar cele din materiale combustibile de 0,75 h. Majoritatea incaperilor de la subsol au un numar redus de deschideri. De mult ori ferestrele sant protejate cu gratii metalice, fapt ce ingreuiaza actiunile de interventie pentru stingerea incendiilor. Mai exista inca cladiri, in special de constructie mai veche, la care iesirile de la subsol sau direct in casa scarii comuna. Necsitatile pentru interventie impun ca fiecare subsol cu suprafata peste 300m2 sa aiba cel putin 2 iesiri de evacuare, iar daca in subsol se depoziteaza materiale combustibile se impune sa se realizeze o iesire independenta directa in aer liber. In functie de particularitatile constructive ale subsolurilor, de natura materialelor depozitate si locul de aparitie a focarului, dezvoltarea incendiilor, se poate face cu o viteza diferita. Incendiile izbucnite la incaperile de la subsol difera prin natura lor, caracterizandu-se in primul rand prin accesul insuficient de aer proaspat in zona de ardere, ceea ce determina o ardere incompleta, formare intensa de fum, temperatura relativ ridicata a produselor de ardere. In toate cazurile, dupa primele 0-30 kg/m2 suprafata a podelei la sub sol, iar in magazii apreciabil mai mare. Datorita afluentei de aer in cantitati reduse, dezvoltarea in subsol a arderii se face lent, in comparatie cu cea de la nivelurile superioare ale cladirii. Din aceasta cauza regimul de temperatura la incendiile in subsoluri difera de cel din diverse alte incaperi. Cu toate acestea, temperatura la incendiile in subsoluri este destul de inalta si in urma unor experimentari sau fost inregistrare urmatoarele valori: 400g.C la 20 min; 500gC dupa 40 min, 650gC dupa 1,5 h. La inceputul incendiul, datoritaprezentei aerului in subsol se produce arderea completa a substantelor combustibile. Dupa un scurt timp intensitatea arderii se micsoreaza, se produce din ce in ce mai mult o ardere incompleta, se degaja un fum gros si toxic, iar temperatura incepe sa creasca. Din cauza arderii incomplete in produsele arderii, in afara bioxidului de carbon se gaseste oxid de carbon, care prezinta un mare pericol pentru viata si sanatatea oamenilor. La ardere a 1kg lemn se dehaja in medie 4,50m 3 produse de ardere. Viteza de ardere a materialelor combustibile depozitate in subsol este egala cu 0,40 0,90 gk/m3. De multe ori fumul si flacarile patrund prin neetanseitatile existente la locul de trecere al conductelor prin plansee si prin alte deshideri. In incaperile umplute cu fum oamenii pierd orientarea, au tuse, ochii se irita si lacrimeaza, ajungand chiar pina la sufocare. Cantitatea de oxid de carbon existenta in produsele arderii in interior, poate sa ajunga la 6%CO2 pina la 7%, iar la iesirea din subsol uneori poate sa se inregistreze 1-2%; inspitatia aerului cu o concentratie de CO de 0,4-0,5%, timp de cireva minute poate sa provoace o intoxicatie mortala. Influenta produselor de ardere gazoase asupra organismului uman devine periculosa deoarece acestea, in general, sint incalzite la o temperatura de 60g.C. Daca in subsoluri sint depozitate produse chimice ca spuma poliuretanica, policlorura de vinil , se degaja in caz de incendiu acid cianhidric, acid clorhidric, cantitati sporite de oxid de carbon si altele Un interes deosebit prezinta viteza de circulatie a produselor de ardere gazoase, prin golurile din incaperile. Daca ar exista date mai ample prin golurile din incaperile de la subsoluri. Daca ar exista date mai ample cu privire la ventilarea incaperilor pe timpul stingerii incendiilor, atunci stingerea ar putea fi efectuata cu mai mult succes; de asemenea si aspirarea gazelor din incaperi sau refularea aerului proaspat in interior s-ar putea face cu mai multa eficienta. Incendiul izbucnit la subsolul se poate propaga de la parter la etajele superioare numai in cladirile cu plansee combustibile si greu combustibile. In cazul incendiilor de linga durata rezistenta limita a planseelor de orice fel poate fi ineficienta si drept consecinta acesta se propaga la nuvelul superior. O astfel de propagare este posibila si datorita conductivitatii termice a grinzilor si onductelor metalice neprotejate, situatii care apar cand la parter se gasesc magazine si depozite de diferite materiale. Incendiile produse in timpul zilei se observa relativ cu usurinta si se pot stinge cu una sa u doua tevi. Daca focarul se afla departe de intrarea in subsol si incendiul a fost observat cu intarziere, interventia pentru stingere devine greoaie, in mod special si din cauza prezentei fumului in cantitati mari. Odata cu executarea recunoasterii se incepe actiunea de evacuare si salvare a persoanelor, precum si stingerea incendiului. Recunoasterea trebuie continuata pentru a cunoaste posibilitatea propagarii incendiului la parter, operatia fiind continuata pe tot timpul desfasurarii actiuni de stingere. Pentru salvarea oamenilor si verificarea tuturor incaperilor umplute cu fum, inclusiv de la nivelurile superioare si a casei scarilor, este necesar sa se trimita echipe de salvare cu aparate izolante conduse de persoane bine pregatite si cu experienta. Operatia de salvare trebuie considerata ca terminata numai atunci cind toate incaperile sint evacuate de fum si persoanele in pericol evacuate, folosind pentru aceasta mijloace adecvate, existente la dispozitie. Pentru evacuarea fumului din casa scarii se pot deschide ferestrele si chepengurile din pod, contribuindu-se astfel la efectuarea cu succes a lucrarilor de salvare. Daca in subsol s-a format o cocentratie mare de fum si temperatura este ridicata, iar accesul la focarul de ardere folosind aparate izolante nu este posibil de la inceput, atunci stingerea incendiului poate sa dureze mai mult, in acest caz actionandu-se cu prioritate pentru evacuarea persoanelor de la nivelurile superioare.

Este un succes al actiunii de interventie daca evacuarea persoanelor de la nivelurile superioare se efectueaza inaintea umplerii acestora si a casei scarii cu fum, in timp scurt si cu efective reduse. Inca de la inceputul stingerii incendiului, concomitent cu salvarea si evacuarea persoanelor din incaperile umplute cu fum produse de ardere, trebuie sa se ia masuri pentru reducerea concentratiei de fum si a temperaturii. Pentru evacuarea fumului se mai pot folosi si exhaustoare care prin inversa circulatie refuleaza aerul proaspat din exterior in incapere. Exhaustoarele pentru fum se pun in functiune numai dupa terminarea operatiilor de salvare si gasirea focarului de ardere. Organizarea interventiei pentru stingerea incendiilor in bune conditii este posibila numai daca comandantul interventiei pe timpul recunosterii stabileste modul de dispunere a incaperilordin subsol, particularitatile lui, natura materialelor depozitate, pericolul de propagare a incendiilor la parter si in incaperile invecinate. Uneori , prezenta in subsol a fumului si a temperaturii ridicate poate sa creeze o impresie gresita despre situatia reala a focarului de ardere. De aceea, practicarea unor goluri suplimentare in subsol, a ferestrelor, nu trebuie efectuate numai atunci cand se gasesc deja pregatite mijloace de interventie, care urmeaza sa fie folosite pentru pentru stingerea incendiului. Se vor pune imediat in functiune tevi tip B cu presiune marita sau generatoarele cu spuma cu coeficient mare de infoiere, pentru stingerea incendiului in subsol, urmate de introducerea unor tevi in supraveghere la parter, la etajele imediat superioare, in canalele de ventilatie si la cele tehnice. La incendiile de proportii se stabilesc sectoare de interventie cum ar fi : la intrarea principala, incaperile invecinate si ferestrele de la parter. In multe incendii care izbucnesc la subsol se pot folosi generatoare de spuma cu coeficient mare de infoiere, numarul lor calculandu-se in raport de volumul de spuma necesar. Spuma umple bine subsolul, dizolva gazele calde si fumul, intrerupe procesul de ardere, localizeaza sau lichideaza in intregime incendiul, fara a degrada materialele si elementele de constructie. Daca umplerea cu spuma a unei incaperi incendiate temperatura scade pina la 60-40 g.C. Numarul necesar de generatoare pentru stingerea incendiului cu spuma cu coeficient mare de infoiere se stabileste cu relatia: Ng=Vk/Qgt; V= volumul incaperii t= timpul conventional de umplere a incaperii k= coeficientul de siguranta determinat de distrugerea spumei Qg= debitul generatorului. Pentru a se evita distrugerea spumei din cauza apei, nu este recomandabil sa se refuleze simultan jeturi de apa si spuma. Daca exista pericolul propagarii incendiului prin canalele de ventilatie, se examineaza elementele de constructie la toate etajele si pod, aderenre la canalele de ventilatie si se controleaza cu multa atentie incaperile de la parter pina la lichidarea definitiva a incendiilor. Pentru ajungerea la focarul de ardere se vor folosi toate caile de acces existente. In imposibilitatea ajungerii, din cauza distantei mari de la deschiderile sau intrarile in subsol, precum si datorita ridicarii excesive a temperaturii, in unele situatii se impune spargerea planseului, pentru ca prin golurile realizate sa se poata introduce mijloacele de stingere catre aceste focare, folosindu-se tevi de refulare adecvate. Dupa terminarea operatiei de salvare a persoanelor se trec la evacuarea bunurilor de la parter, cele de la subsol se evacueaza numai in extrema nevoie, de exemplu, indepartarea unor substante periculoase . In unele situatii, stingerea incendiilor la subsoluri se prelungeste timp de citeva ore, interventia trebuind sa fie executata numai cu folosirea aparatelor izolante, comandantul interventiei urmand sa ia toate masurile pentru mentinerea capacitatii de lucru a efectivelor si securitatea lor. Se vor organiza echipe de lucru care sa actioneze pein rotatie, echipe de rezerva pentru a fi folosite la nevoie la salvarea persoanelor intoxicate si puncte de uscare a echipamentului de interventie. Intre echipele care lucreaza la subsol este necesar sa existe legaturi prin radio sai fir. Pe timpul localizarii si lichidarii incendiului la toate sectoarele de lucru trebuie organizata o supraveghere minutioasa a starii planseelor si a elementelor portante; de asemenea , se va acorda o atentie deosebita instalatiilor de gaze, acolo unde exista, pentru a nu fi deteriorate, cazuri care ar crea pericol pentru personal si greutati in interventie. La intrarea in subsoluri mari este recomandabil sa fie afisate planurile acestora si traseele instalatiilor de gaze, electrice de forte si iluminat, precum si ale conductelor tehnice. 1.3.Stingerea incendiilor la parter si etaj incendiile izbucnite la parterul si etajele cladirilor constitue un periol direct precum oameni, pentru a carui inlaturare se impun actiuni prompte. Viteza liniara de propagare a incendiului pe peretii despartitori combustibili si a mobilei din interior variaza in limitele de 0,500,70m/s, arderea existandu-se de preferinta pe verticala si in directia golurilor deschise. Daca peretii si planseele au elemente combustibile cu goluri, este posibil ca incendiul sa se propage ascuns in interiorul acestora, uneori fara semne exteruoare vizibile, cu o viteza superioara celei aratate mai inainte. Pe elementele combustibile din coridoare si galerii, viteza liniara de propagare a incendiilor poate sa ajunga la 4,00-5,00 m/min mai ales cand peretii sant captusiti cu tapet. Incendiul se poate propaga de la un etaj la altul, chiar si in cazul in care planseele sant incombustibile, ca urmare a transfwrului de caldura prin conducte si elemente de constructie metalice, canale de ventilatie si a aprinderii si arderii materialelor combustibile aflate in apropiere. De asemenea, este frecventa propagarea incendiului de la etajele inferioare la cele superioare prin fatadele exterioare, flacarileiesind pe ferestre. In canalele de ventilatie incombustibile, care deseori se monteaza in pereti sau in puturi de ventilatie speciale pot sa arda depunerile combustibile si praful depus, faptce poate produce umplerea

suplimentara cu fum a etajelor si podurilor.Incendiile de la etajele sant insotite in mod frecvent de umplerea cu fum gros, nu numai a incaperilor incendiate, dar si a etajelor situate deasupra, fie prin casa scarii, fie prin diferite canale sau conducte. Umplerea intensa cu fum a incaperilor se produce in special la arderea asunsa a elementelor de constructie si la propagarea incendiilor prin planseesi peretii interiori. La inceperea actiunii de stingere a incendiilor s edetermina mai intai directiile principale de propagare a arderii la etajul unde exista focarul, precum si la cele superioare si inferioare. In continuare se verifica daca incendiul a patruns in golurile elementelor de constructie si in canalele de venilatie, oate folosi intr-o anumita masura la determinarea focarelor de ardere ascunse in aceste locuri. Pentru acelasi scop se mai pot urmari si alte manifestari ale arderii, simptomele exterioare ale acesteia , cu ingalbenirea si caderea tencuielii, incalzirea canalelor de ventilatie. Stingerea incendiilor la parter si la etajele cladirilor se realizeaza cu apa refulata din tevi cu diametre mici si chiar cu apa pulverizata cu pulberi stingatoare sau spuma. Un efect deosebit se obtine la folosirea apei imbunatatita chimic. Tevile se introduc la etajul incendiat si al etajele superioar si inferioare, dispozitivul fiind luat pe scarile interioare, exterioare, ferestre, balcoane si pe scrile exterioare metalice de interventie. Intensitatea de refulare a apei pentru stingerea incendiilor in cladiri de locuit si administrative este recomandabil sa fie de 0,060,10 l/s x m2,,adica o teava B la 35-50 m2. Folosirea apei imbunatatita chimic permite sa se reduca aceasta intensitate de 1,5 ori. Spuma cu coeficient mare de infoiere se poate folosi cu succes la majoritatea incendiilor dezvoltate pentru localizarea si stingerea acestora, refulata la partea interioara a cladirilor greu accesibile, in magazii la plansee cu goluri . La etajul incendiat primele tevi se pun in functiune pentru limitarea propagarii arderii si locurile cu arderea mai intensa. Daca incendiul se propaga pe canalele de ventilatie si peretii interiori, goluri, tevile cu apa se indreapta catre focarele de ardere, la etajele situate deasupra si in pod, si in acelasi timp se strapung canalele de ventilatie si peretii interiori, dupa care se actioneaza la lichidarea focarelor de ardere. Concomitent cu introducerea tevilor pentru stingerea incendiilor, comandantul interventiei trebuie sa ia masuri pentru evacuarea fumului din incaperi prin deschiderea ferestrelor, usilor, iar in unele cazuri prin utilizarea exhaustoarelor. In cladirile incalzite cu gaze se iau masuri de intrerupere a gazului prin inchiderea ventilelor cat mai de la distanta. Sectoarele de interventie , trebuie sa mentina o permanenta legatura. La evacuarea bunurilor din incaperile incendiate si din cele vecine se va lucra cu grija, insa repede, indreptandu-se in primul rand acelea care se pot aprinde mai usor. Bunurile aflate in zona incendiata se vor acoperi cu paturi de azbest, prelate sau mijloace improvizate. Dupa lichidarea incendiului se va controla cu minutiozitate etajul incendiat, cele superioare si inferioare, canalele de ventilatie si golurile din elementele de constructie pentru a preintampina izbucnirea unui nou incendiu. 1.4. Stingerea incendiilor la poduri 1.4.1. Caracteristicile incendiilor La constructiile vechi elementele portante ale acoperisurilor sint executate din elementele de lemn. La majoritatea podurilor se gasesc cantitati mari de materiale combustibile. Amplasarea in pod a camerelor de ventilatie, existenta unor izolatii combustibile, pecum si depozitarea frecventa a diferitelor bunuri mareste sarcina termica din poduri. In poduri incendiul se propaga cu mare repeziciune din cauza curentilor de aer si materialelor combustibil. Viteza de propagare poate sa junga la 1,50- 2,00 m/min. Aproape intotdeauna exista un pericol direct de propagare a incendiului la etajul situat dedesupt si la elementele de constructii ale acoprisului din cauza patrunderii prin diferite deschideri din planseu. De multe ori se produce prabusirea planseelor peste incaperile aflate dedesupt. Stingerea incendiilor de la mansardele se realizeaza cu mare dificultate. Din cauza unor spatii bin aerisite intre pereti si plansee incendiul cuprinde rapid intreaga mansarda.Odata cu recunoasterea ce trebuie efectuata in pod se verifica incaperile de la etaj, situate sub partea incendiata a podului. 1.4.2. Stingerea incendiilor La recunoasterea incendiului se folosesc in primul rand scarile curente de evacuare, precum si scarile metalice exterioare de interventie. De la inceput trebuie luate toate masurile pentru localizare, atacandu-se incendiul din fata pe directia lui de propagare. La stingere se va actiona prin hidrantii interioari si exteriori, folosind tevi cu diametre mici, la inceput sub forma de jet compact, apoi pulverizat. La nevoie se vor putea utiliza si tevi B. Daca invelitoarea este combustibila, tevile se amplaseaza pe acoperis. Concomitent cu tevile care actioneaza asupra focarelor, se vor introduce tevi si in incaperile care se gasesc imediat sub pod. Lihidarea incendiului la pod nu este posibila fara desvelirea acoperisului si chiar spargerea planseului de sub el, linga cornise, pe partea din directia vantului de regula, pentru evacuarea fumului, reducerea temperaturii in pod si introducerea tevilor in scopul stingerii incendiului. Suprafata dezvelita este de obicei de 1,50-2,00 m2. Sectoarele de interventie se organizeaza de regula in pod, la etajul de sub el si uneori si la accopeirs. De regula, cand fortele de interventie si mijloacele de stingere nu sant suficiente si podurile au suprafete mari, este necesar ca in calea propagarii incendiului sa se relizeaza desfaceri in versantii acoperisului. Incendiile de la mansarda se sting cu apa pulverizata refulata direct asupra focarelor de ardere, dupa ce in prealabil s-a desfacut acoperisul caldurii. La incendiile pe suprafete mari este necesar, pentru succesul actiunii de stingere, sa se desfaca si peretii combustibili interiori. Cand se lucreaza la desfacerea acoperisului sau la stingerea incendiului, pompierii trebuie sa fie echipati in mod obligatoriu cu cordite de salvare, centuri de siguranta pentru autosalvare.

Pe tot timpul lucrului pe acoperis trebuie sa fie instalata la acoperis o scara de perete. Pe timpul lucrului in pod pompierii trebuie sa fie atenti sa ne se loveasca de diferite obiecte ascutite sa nu cada prin gurile de pod sau sa se prabuseasca odata cu tavanele construte sau distruse de incendiu. Daca focarul nu este vizibil , iar podul este plin cu fum, inseamna ca exista focare ascunse, care trebuie cautate si depistate pe linga cosuri. In caz de pericol personalul de interventie trebuie retras imediat pe pozitii sigure. 2. Stingerea incendiilor la cladiri inalte 2.1. Evacuarea fumului Marile aglomerari si conditiile vietii moderne au determinat dezvoltarea constructiilor pe verticala, inaltimea constructiilor administrative, socil-culturale si de locuit crescand continuu. Din punct de vedere al protectiei contra incendiilor, cladirile inalte comporta insa pericol deosebit, generat pe de o parte de greutatile legate de evacuarea rpida a persoanelor aflate in primejdie, iar pe de alta parte, de consecintele foarte grave pe care le-ar antrena prabusirea lor partiala sau chiar totala. O atentie deosebita trebuie acordata conditiilor in care s-ar realiza o interventie de stingere la un etaj superior, tinand seama de dificultatile ce ar apare la urcarea pompierilor, utilajelor si apei de atingere la mare inaltime. In caz de incendiu in cladirile inalte se degaja mari cantitati de fum ca urmare a arderii materialelor combustibile in special materialele plastice, folosite la captuseli, la finisari, a mochetelor pentru pardoseli si a altor asemenea materiale care intra in componenta elementelor de constructii, a azvoarelor fonice si termice si chiar la tapiserii. Cu toate ca o cladire inalta trebuie sa aiba un sistem de protectie contra fumului care sa impiedice patrunderea masiva a fumului in canalele verticale, pe casa scarii, pe fatade, totusi in multe situatii in special in incaperile incendiate si in cele vecine se degaja si se gasesc mari cantitati de fum. Problema evacuarii fumului este cel putin tot atat de importanta ca cea a rezistentei la foc si se apreciaza a fi foarte dificil de rezolvat. O cladire inalta se comporta, in caz de izbucnire a unui incendiu, la unul din nivelurile sale, ca un cos imens al carui tiraj este extrem de puternic. Acest tiraj depinde de temperatura exterioara si cea interioara, de vint, de planul etajelor, de etanseitatea usilor si ferestrelor de buna functionare a sistemelor automate sau manuale ale trapelor, registrelor automate destinate sa obtureze ghenele de ventilatie, precum si de buna functionare a altor sisteme concepute pentru evacuarea fumului provenit din incendiile declansate in cladirile inalte. Cu cat este mai mare diferenta dintre temperatura interioara si cea de la exteriorul cladirii, cu atat mai puternic este tirajul de aer, care creste odata cu inaltima cladirii. In conditiile unei ierni grele, tirajul in cladirile inalte formeaza motivul principal de scurgere a aerului. Aceasta are o importanta foarte mare, deoarece in cazul in care incendiul apare la un etaj inferior, fumul se imprastie la etajele de deasupra. Vantul provoaca o afluire a aerului spre partile cladirii din directia din care bate , astfel incat patrunderea aerului in acest caz este orizontala. Se intampla totusi ca o parte din aerul care patrunde in timpul vantului in interiorul cladirii sa se indrepte, in cladire, in sus. Prin urmare, vantul poate sa intensifice afluirea aerului in sus, povocat de asa numitul efect de tiraj, de exemplu cand in nivelul atajului de mai jos, unde a aparut incendiul, exista deschideri in peretii exteriori, pe partea din care bate vantul. Un factor care contribuie in mare masura la raspandirea fumului este temperatura marita, care determina dilatarea gazelor la etajul cuprins de foc. Volumul acestor gaze poate creste de 3 ori, cu care ocazie 2/3 din aceasta cantitate este transportata in afara etajului unde a izbucnit incendiul. Procesul de raspandire a gazelor are loc foarte repede si poate provoca aparitia unor presiuni mari care transporta fumul stre alte parti ale cladirii. De eficacitatea sistemelor de evacuare a fumului rezulta posibilitatea de interventie a popierilor in evitarea panicii. Rezolvarea problemei evacuarii fumului conduce la rezolvarea problemei salvarii persoanelor si a evacuarii bunurilor materiale. Curentii de aer in coridoare de la etajele inferioare si superioare ale cladirii sant de sens invers. La etajele inferioare ale cladrii acesti curenti se indreapta spre casa scrii , iar la etajele superioare dimpotriva din casa scarii in coridor. Curentii de aer in coridoare sant purtatorii particulelor de fum. In etapa initiala a incendiului fumul patrunde in corodor numai la primele etaje ale cladirii unde presiunea aerului in incaperi este mai mare decat in coridoare. Concentratia fumului in cladire, in afara zonei incendiului, poate fi reglata in 2 moduri: primul mod consta in introducerea aerului curat intr-o cantitate care sa asigure cutatirea aerului impurificat ce aflueste in interior, urmand sa se asigure 100 unititati volumetrice de aer curat la o cantitate de aer impurificat ce apare la etajul cuprins de incendiu; al doilea mod se refera la actionarea impotriva fumului prin limitarea raspandirii acestuia in spatiile invecinate, prin care fumul ar putea sa patrunda. Inaintea de alegerea si folosirea unuia dintre cele 2 procedee, trebuie sa se tina seama de presiunea aerului si conditiile de patrundere in cladire, care sint necesare pentru otinerea rezultatului dorit, precum si de conditiile atmosferice curente. Independent de aceste procedee sau de altele, pentru indepartarea fumului, in general, este recomandabil sa se ventilze zonele incendiului in stadiul initial al dezvoltarii lui, adica sa se asigure evacuarea fumului produs in exterior. O asemenea evacuare se poate obtine prin executarea unor trape in peretii exteriori, la fiecare etaj; trapele ar urma sa se deschida la acel etaj unde a izbucnit incendiul. Indepartarea produselor de ardere se mai poate realiza si cu ajutorul asa numitului ,,canal de evacuare a fumului , cu deschideri la fiecare etaj, continuandu-se peste acoperis. In caz de incendiu, toate ramificatiile canalului sant inchise, cu exceptia celei care uneste etajul unde a aparut incendiul. Ventilarea prin canalul de evacuare a fumului reduce pericolul de raspandire a fumului spre alte etaje, datorita tirajului natural, indiferenr de etajul la care s-a produs incendiul.

Canalul de evacuare a fumului poate fi folosit cu succes atunci cand exista un tiraj natural si numai in cazul in care etajele nu au geamuri, de exemplu, in cazul, in care subsolurilor. Sistemele moderne de evacuare a fumului , care sant de natura constructiva si functionala diferite, dar indeplinesc acelasi scop, asigura evacuarea tuturor produselor de ardere in caz de incendiu, insa ele trebuie bine intretinute si cunoscute . De exemplu, se construiesc instalati de ventilatie, pentru cazuri de incendiu amplasate de-a lungul cailor de evacuare, actionate automat de detectoarele de incendiu sau puse in functiune manual. La cladirile inalte de peste 12 niveluri se folosesc de asemenea si instalatii pentru crearea de suprapresiune in casa scrii si in putul ascensorului, care impiedica patrunderea si raspandirea fumului. Sant cladiri inalte care nu au organizata in bune conditii oprirea raspandirii fumului si evacuarea acestuia. In acest caz, pentru reusita salvarii persoanelor si stingerea incendiului se folosesc exhaustoare de la autospecialele de incendiu, precum si orice instalatie sau sistem de ventilatie existente in cladire, chiar adoptandu-se solutii practice de moment, eficiente. 2.2. Salvarea persoanelor Majoritatea specialistilor considera ca evacuarea complecta a oamenilor din cladirile inalte, intr-un timp scurt este aproape imposibila. Aceasta parere se refera, in special la cladirile pentru hoteluri, birouri, spitale. In schimb toti sant de acord ca trebuie, in mod amanuntit, elaborate si pregatite conditiile de evacuare a persoanelor din zonele periclitate, catre zone mai sigure. Evacuarea persoanelor in caz de incendiu din cladirile inalte este destul de dificila. Temperatura gazelor, care patrund pe caile de evacuare, depaseste de multe ori valoarea suportabila a organismului omenesc. S-a inregistrat un caz, in strainatate, cand intr-o camera cu suprafata de 15-20m2 de la etjul III, dupa 5 min s-a produs o crestre a temperaturii pe coridor pina la 280-300 g.C si de 120-400 g.C in casa scarii. In timpul unui alt incendiu de locuinte de la etajul VIII intr-o cladire de 20 etaje, destinata birourilor ar putea fi evacuata in conditii normale, fara panica, in cel putin 1h. Pentru a evacua o cladire inalta de 30 etaje ar fi necesar un timp de 1h20 min. Pentru ca o cladire inalta sa fie evacuata in tinmp scurt este necesar sa fie respectate urmatoarele 2 principii: 1) Cladirea sa fie onstruita astfel ca un incendiu sa poata fi limitat, dupa toate probabilitatile, la un etaj, cel mult doua. 2) Evacuarea persoanelor de la etajul cuprins de incendiu si de la cel existent deasupra. Persoanele evacuate vor fi conduse in zonele de siguranta amenejate din 5 in 5 etaje in cladirile mai aglomerate sau din 10 in 10 etaje, la cladirile de locuit. Pentru evacuare se mai pot folosi si ascensoarele dar cu conditia sa fie rezolvate anumite probleme ca existenta unei surse duble de allimentare cu energie electrica, sisteme de control a functionarii, neutralizarea dispozitivelor, care servesc la manipularea usilor atunci cand acestea sant deteriorate de fum si gaze calde, desi in unele tari se interzice folosirea lor la evacuarea persoanelor, avand in vedere accidentele care se pot produce. La multe cladiri inalte, independent de ascensoarele destinate persoanelor marfurilor, se mai instaleaza si ascensoare speciale separate pentru pompieri si evacuarea oamenilor. Mentinerea in timp cat mai indelungat a functionarii acestora constitue una din sarcinile cele mai importante ale serviciilor tehnice ale unor astfel de cladirii. Daca ascensoarele sant in stare de functiune si puturile lor nu sant umplute de fum, ele asigura evacuarea cea mai rapida si sigura. De o mare importanta in evacuarea oamenilor este functionarea in bune condidii a tuturor elementelor interdependente ale sistemului de protectie contra incendiilor ale intregii cladiri. Toate acestea trebuie sa conlucrze, pentru ca zonele locuite sa fie in siguranta, iar oamenii sa-si pastreze calmul si increderea. Zonele de refugiu si caile care duc la ele sa fie in permanenta ferite de produsele de ardere. Cea mai sigura evacuare a persoanelor se realizeaza pe scarile interioare de salvare, mai ales acolo unde numarul lor este corespunzator, ele fiind prevazute cu indicatoare vizibile si iluminat de siguranta, care trebuie sa functioneze in bune conditii. Un principiu recunoscut de specialisti si practicieni este urmatorul: personalul de sub etajul imediat se evacuaeaza de regula pe scarile interioare si exterioare de evacuare sau cu autoscarile mecanice, iar cel deasupra se deplaseaza in zonele de refugiu pentru a se evacua pe scarile exterioare de salvare sau se urca pe pletformele special amenajte in vedrea folosirii eleicopterelor. La inaltimi mari nu mai pot fi luati in consideratie sacii de salvare, cablurile sau dispozitivele de coborare mai scurte, saltele cu perna de aer si nici autoscarile mecanice. In raport cu conditiile existente, de ingeniozitatea si competenta comandantului interventiei sa mai pot folosi si alte procedee stabilite la fata locului. De exemplu, la incendiul de la Sao Paolo, pompierii au salvat 100 persoane cu ajutorul unei scarii , care la inaltimea etajului XV a fost intinsa si a format o punte intre cladirea cuprinsa de incendiu si cea invecinata. De asemenea, sa mai por folosi diferite dispizitive de coborare de la inaltimi, pe fatadele cladirilor, capetele acestora fiind fixate undeva in incaperile de unde oamenii urmeaza sa se evacueze. Operatia de evacuare a persoanelor din cladirile inalte necesita din partea pompierilor pricepere, mult tact, rezistenta fizica si in primul rand curaj. Pentru slavarea oamenilor care se gasesc in pericol se pot folosi si eleicptere. In timpul catastrifelor inregistrate in lumea intreaga, in untimii ani, supletea de a adapta elicopterul la operatiile de salvare a fost clar demonstrata, mai ales atunci cand este vorba de evacuarea persoanelor de pe acoperisuri greu accesibile. Elicopterele se pot utiliza pentru operatii de slavare, daca acoperisul cladirii inalte exista loc de aterizare. Ideal ar fi amenajarea de terase cu suprafata corespunzatoare de aterizare, speciala pentru elicoptere iar in unul din colturile terasei trebuie amenajat un acces complet liber pentru oameni. In timpul actiunii, una din sarcinile de baza a schipei de salvare este impisdicarea panicii. In orice situatie locul de aterizare trebuie asigurat impotriva eccesului necontrolat al oamenilor care asteapta ajutor. De o mare importanta este alarmarea in caz de incendiu a personalului existent in cladirile inalte. Ori care ar fi categoria cladirii inalte, practic, 2 operatii trebuie sa aiba loc simultan: larmarea cu mijloace de atentionare a grupului de persoane care ocupa compartimentul imediat si care trebuie sa-l paraseasca; anuntarea pompierilor, daca este

posibil prin telefon direct. Pentru prima operatie exista totusi o restrictie la spitalele, unde trebuie atentionat numai serviciul de zi sau cel organizat in acest scop. Anuntarea trebuie sa poata fi data, in toate cazurile, in functiune de diferite categorii de cladiri inalte din diferite locuri, folosindu-se interfonul individual sau colectiv. Ori care sr fi sistemul intrebuintat, in toate cladirile inalte la un tablou trebuie sa se indice vizual, la seviciul organizat in acest scop, nivelul de la care s-a facut apelul, pina la anularea voluntara a acestui semnal. De asemenea, este recomandabil ca sistemele de larmare sa fie concepute pe zone , transmiterea de informatii specifice, comunicari, pe banda pentru anumite etaje, zone, in ordinea urgentei. Se mai pot folosi gigafoane amplasate in apropierea obiectivului cuprins de incendiu. 2.3. stingerea incendiilor Incendiile in cladirile inalte se pot declansa la nivelurile tehnice unde exista aparatura de mare importanta, in camerele de locuit, a instalatiile electrice in special la etajul tehnic si in mod deosebit la fluxurile de cabluri, la canalele de evacuare a gunoaielor menajere in subsoluri, la depozite de materiale combustibile, tablouri electrice de comanda pentru distributia energiei electrice, instalatii de inclazire centrala sau ventilatie, in camerele ascensosrelor, in birourile administrative, la blocul alimentar si in oriare alt punct in care se gasesc materiale combustibile si urme de nelijenta, concomitent cu prezenta unei surse de aprindere. Incendiile izbucnite la cladirile inalte se caracterizeaza prin propagarea rapida a arderii de la etajele inferioare la cele superioare prin interior si fatade, degajarea si raspandirea rapida a produselor de ardere, inclusiv a fumului, in special pe caile de acces, datorita tirajului, cresterea panicii, blocarea ailor de evacuare, dificultatile ce pot apare la evacuarea persoanelor si patrunderea cu greutate a pompierilor catre focarele de ardere mai ales la cele aflate la inaltime. Incendiile se mai pot propaga prin canalele ablurilor telefonice, spatiile ascuns din jurul conductelor de conditionarea aerului, bransamentele electrice din planseu si chisr prin fluxurile de cabluri. La recunoastere trebuie sa se stabileasca : numarul aproximativ al persoanelor existente in cladire si in starea lor; posibilitatile de evacuare a persoanelor si bunurile materiale; posibilitatile de evacuare a fumului si caile prin care se evacueaza ; modalitatile de patrundere a pompierilor in interior si luarea dispozitivlor de interventie; existenta si starea instalatiilor de stingere a incendiilor; posibilitatea folosirii electroexhaustoarelor si electroventilatoarelor si a altor aparate si dispozitive; situatia incaperilor si a cladirilor invecinate cu focarele de ardere; existenta conductlor uscate de apa si posibilitatea folosirii lor. In componeneta recunoasterii este recomandabil sa intre cel putin 4 persoane echipate cu aparate izolant, corzi, statii radio portabile, lanterne , rangi. Daca este necesar, recunoasterea se va face pe mai multe directii.Echipele de recunoastere in misiunea pe care o au de indeplinit trebuie sa foloseascala maximum ascensoarele de persoane si cele introduse in paralel cu ele pentru interventie, trebuie sa fie in posesia cheilor de la toate incaperile, sa aiba butelii de rezerva pentru aparatele izolante, surse de iluminat, precum si accesorii manuale de salvare tehnica. In urma operatei incendiilor de o deosebita importanta pentru lichidarea acestora o constitue instalatiile automate de stingere acolo unde sant montate, ca de exemplu instalatiile sprinkler. Este indicat ca astfel de instalatii sa fie montate in toate spatiile incaperilor inalte al carui potential caloric este superior maximului fixat de norme. O cerinta obligatorie pentru aceste instalatii este aceea de a sigura cu exactitate prevederile normelor referitoare laalimentrea cu apa si verificarea bunei lor functionari. Si in aceste obiective prima interventie in caz de incendiu a personalului prezent si organizat, trebuie sa se desfasoare cu maximum de operativitate si eficienta. Prima interventie trebuie sa actioneze prompt pentru: evacuarea personalului ; verificarea functionarii unor dispozitive simple ; sa lucreze efectiv la stingerea inceputului de incendiu cu mujloace initiale de stingere, cu tevil de refulare a apei de la hidrantii interiori ; de asmenea , tehnicienii sau personalul special instruit trebuie sa ctioneze laintreruperea curentului electric; mentinerea in stare de functionare a pompelor de incendiu pentru alimentarea cu apa; manevrarea dispozitivelor existente la canalele de evntilatie si alte coloane pentru dirijarea controlata a evacuarii fumului ; eliminarea pisibilitatii raspandirii lui in incaperi si in mod deosebit pe coridoare si casa scarilor ; mentinerea in stare de functionare a ascensoarelor. De modul de punere in practica a obligatiilor stabilite pentru prima interventie ca si a masurilor prevazute in planurile de aparare, de anuntarea la timp a pompierilor depinde reusita interventiei pentru evacuarea persoanelor si stingerea incendiilor la o cladire inalta. Un incendiu izbucnit la o cladire inalta daca nu este lichidat in prima faza de catre personalul de pe locul de munca, interventia pentru stingere de catre pompieri deevine foarte dificila, necesitand un mare numar de forte si mijloace printre care si scari automatice. Pentru stingerea unui incendiu la o cladire inalta de 26 de etaje in strainatate, dupa unele informatii este nevoie de cel putin 250 pompieri dupa altele de 150-1200 persoane. Dupa stabilirea nivelului la care s-a produs incendiul grupele de interventie trebuie sa ajunga la etajul situat mai jos si in masura posibilitatilor si deasupra nivelului cuprins de incendiu. Punctul de comanda al actiunii se stabileste, de regula, la etajul unde a izbucnit incendiul, iar la incendiile mari intr-un punct de central. De asemena se mai poate organiza la centrala telefonica locul instalatiei de comanda al sistemului de ventilatie, de alimentare cu energie, pentru ca este posibila mentinerea unor legaturi operative cu diferite posturi de stingere, cu grupele de evacuare. Ca substante stingatoare se folosesc apa refulata din tevi tip C cu robinet si ajutaje pulverizate, uneori chiar si pulberi stingatoare si bioxid de carbon, in raport de natura incendiului si de locul unde s-a produs. Apa necesara stingerii este asigurata din hidrantii interiori, din coloanele uscate sau de la masinile de incendiu. Liniile de furtun se introduc prin interior si exterior.

Pentru intinderea liniilor de furtun se pot folosi 2 metode: de sus in jos ; de jos in sus; La prima metoda fiecare rola de furtun este urcata sus cu ajutorul corzilor si racordata la fiecare al V-lea etaj. La cea de a doua metoda rolele de furtun sant transportate sus cu ascensoarele sau pe scara mecanica si apoi sant coborate racordate. Se recomanda lasarea in distribuitor a unei iesiri libere pentru scurgerea liniei dupa terminarea interventiei. Practica si experintele au dovedit ca pentru intinderea unei linii pina la inaltimea corespunzatoare a 15 niveluri ale unei cladiri inalte este nevoie de 8-10 min, iar pentru fiecare 5 niveluri urmatoare mai sant necesare 7-8- min in plus. In cazul in care este nevoie de folosirea unor linii de furtun mai sus de 15 niveluri se recomada folosirea exclusiv a tevilor de tip C. Actiunea de stingere a incendiilor trebuie realizata din ambele case de scari , organizandu-se sectoare de interventie la etajul incendiat, la etajele superioare si inferioare. Tevile principale vor fi introduse in actiune pentru lichidarea focarelor de ardere si pe directiile de dezvoltare a incendiului. Dacatotusi personalul care trebuie sa actioneze in prima interventie nu a reusit sa puna in functiune instalatiile de stingere , iar cele automate au prezentat la inceput unele neajunsuri, se vor lua imediat masuri ca si acestea sa contribuie la localizarea si lichidarea incendiului. In incaperi, pentru a nu se deteriora mobilierul si aparatura se va lucra cu tevi pulverizatoare si cu multa atentie. Una din actiunile de baza trebuie indreptata spre oprirea dezvoltarii incendiului pe cai ascunse, care uneori nu se poate realiza cu succes decat prin executarea unor deschideri prin care sa se refuleze apa sub forma de jeturi pulverizate sau compacte. Probleme deosebite se pot ridica la stingerea incendiilor care a cuprins fluxurile de cabluri electrice. Aici trebuie respectate cu strictete regulile stabilite pentru securitatea personalului. Actiunea de interventie se va incepe numai dupa intreruperea curentului electric, cerinta care este obligatorie in toate sectoarele de interventie. Incendiile de cabluri si conducte electrice se sting cu bioxid de carbon sau apa pulverizata. Daca incendiul se propaga de la etajele inferioare catre cele superioare pe fatadele cladirii, datorita flacarilor care rabufnesc in afara, precum si tirajul, acestea isi maresc lungimea si viteza de propagare, fiind indicat sa se actioneze cu tunuri de apa, pentru a le intrerupe si lichida. Apa care patrunde pe ferestre in interior contribuie la stingerea incendiului, eventual la oprirea propagarii acesteia. Incendiile cele mai dificile de stins santcele care se dezvolta in locuri ascunse si ard materualele plastice ca polistiren, poliuretan spongios. Spuma de poliuretan degaja gaze inflamabile la 100g.C, facand intensitatea incendiului sa fie foarte mare. In asemenea situatie actiunea de interventie trebuie sa fie energica, curajoasa iar personalul sare lucreaza pentru stingerea incendiului sa poarte echipamente de protectie adecvat, sa fie schimbat la timp si sa aiba asigurate caile de retragere in caz de nevoie. Se vor folosi substante stingatoare , in raport de natura materialului care arde, chiar si spuma cu coeficient ridicat de infoiere. O problema importanta care trebuie avuta in vedere inca de la inceputul actiunii este asigurata alimentarii cu apa. Daca statia de pompe a cladirii se opreste , in special din cauza intreruperii curentului electric, o a doua sursa de energie independenta . Daca acest lucru nu este inca rezolvat atunci se iau masuri sa se asigure apa necesara de la masinile de incendiu mobile folosind conductele uscate montate la caldirile inalte, precum si rezerva de apa existenta la etajele tehnice prevazuta pentru unele zone stabilite anterior. La folosirea masinilor de incendiu mobile pentru alimentarea cu apa la inaltimi se va avea in vedere si principiul ca montarea pompelor in serie ducand la o majorare substantiala a presiunii finale de care este absoluta nevoie la lichidarea incendiului la cotele superioare. Se reaminteste asigurarea securitatii personalului de interventie pe tot timpul actiunii, prin folosirea costumelor de protectie, acolo unde este nevoie, chiar si cele anticalorice si prin mentinerea unei legaturi permanente pein radio sau alte mijloace. 3. Stingerea incendiilor in sali de spectacole 3.1. caracteristicile incendiilor Salile de spectacole fac parte din categoria constructiilor cu sali aglomerate . Se pot cita teatrele, cinematografele, casele de cultura, caminele culturale, cluburile. Caracterizarea unor astfel de obiective o constitue faptul ca pe timpul prezenrarii programelor artistico-culturale in salile de spectacole, pe scena si in incaperile anexa se gaseste un mare numar de persoane. Incendiul izbucnind intr-o sala de spectacole in care se afla spectatori, capata uneori proportii datorita panicii, precum si flacarilor care se propaga cu violenta. Locul cel mai expus este scena cu toate anexele ei . In acoperisul scenei se gasesc trapele de evacuarea fumului si a produselor de ardere. De obicei in subsol sant amplasate punctul cenral de comanda a iluminatului scenei si mecanismele pentru punerea in miscare a scenelor rotative. Caracteristicile unor asemenea incendii sant determinate de existent, in generea, a unor insemnate cantitai de materile combustibile, propagarea rapida a arderii datorita numeroaselor deschideri in elementele de constructie interioare, volumul mare de aer carer patrunde prin anumite goluri create pentru interventie fara a fi asigurate prezenta tevilor necesare, sarcini termice sporite si temperaturi ridicate. Posibilitatea transmiterii cu usurinta si rapiditate a incendiului dintr-o incapere in alta este favorizata si de cantitatile apreciabile de materiale combustibile existente in incaperi ca mobilier, decoruri, draperii, costume, articole de recuzita, pelicula. Incendiul de propaga si pe cai ascunse: golurile existente in peretii constructiei; canalele de ventilatie; caile de evacuare a fumului.

In cazul incendiilor izbucnite in salile de spectacole , unele produse ale arderii, precum si fumul se concentreaza in special spre partile superioare ale incaperilor, constituind un mare pericol pentru spectatorii aflati in loje, balcoane. Pe scena sarcina termica poate sa ajunga pina la 200-350 kgf/m2. Sub pardoseala salii, din motive constructive, exista goluri cu suprafete destul de mari. Un pericol deosebit in prezinta salile cu loji si balcoane, deoarece sant executate de multe ori din elemente de constructie combustibile prevazute cu goluri. Pericolul este si mai mare daca la tapisarea scaunelor din sala de spectacole se folosesc materiale plastice, care ard foarte repede si cu degajare mare de fum si produse de ardere. Sala de spectacole fiind prevazuta cu instalatii de conditionare a aerului si de ventilatie au multe ramificatii care favorizeaza propagarea unui eventual incendiu. Sarcina termica in sala de spectacole se ridica de regula la 30-50 kgf/m2. Aceasta sala comunica cu scena prontr-o deschidere sub forma de portal, care la salile de spectacole mari se separa printr-o cortina metalica de protectie. Partea superioara a secenei, cortina de protectie , precum si golurile din incaperile laterale sant protejate cu instalatii de sprinklere si drencere. Problema centrala care se impune a fi rezolvata cu precadere in cele mai une conditii, in caz de incendiu, este evacuarea spectatorilor, care urmeaza sa se executa conform planului stabilit in acest scop, folosind personalul special instruit. Acesta va urmari, in primul rand evacuarea spectatorilor de la balcoane, unde se cumuleaza gazele rezultate dupa procesul de ardere si temperatura este ridicata. Obligatia aceasta, destul de importanta , se executa de personalul de pe locul de munca nominalizat si instruit, precum si de catre formatia civila de pompieri. Operatia de salvare trebuie condusa cu mare atentie, cu mult spirit de prevedere, competenta si calm. Pe timpul recunoasterii incendiului se vor lua masuri pentru: buna desfasurare a evacuarii spectatorilor ; se va verifica daca s-a coborat cortina metalica de protectie ; de asemenea se vor mai stabili: locul de izbucnire a incendiului ; numarul persoanelor existente in interior si mai ales a celor aflate in pericol ; caile cele mai sigure de evacuare ; posibilitatile de propagare a incendiului ; starea iluminatului de siguranta; daca curentul electric a fost intrerupt si pe circuite; posibilitatile de evacuare a decorurilor , costumelor ; daca s-au deschis trapele de evacuare a fumului si produselor de ardere; daca s-au asigurat pentru interventie tevi de refulare cu apa si in mod deosebit buna functionare a instalatiilor fixe de stingere. In raport de toate aceste se vor alege caile de introducere a dispozitivelor de lupta, procedeul si mijloacele de stingere. 3.2. Stingerea incendiilor la scena In majoritatea stuatiilor, locul de izbucnire a incendiilor este scena ,de unde flacarile pot trece cu usurinta in sala de spectacole daca nu se iau masuri operative si eficiente, in special coborirea cortinei si punerea in functiune a instalatiilor de sprinklere si drencere. Variatia sensului de circulatie a aerului, determina pe de o parte de diferenta de temperatura a acestuia, iar pe de alta parte de deschiderile usilor si ferestrelor pentru evacuarea fumului, constitue un factor activ in dezvoltarea incendiului. Curentii de aer turbionati formati intensifica procesul de ardere. In cazul unui incendiu pe scena, temperatura ajunge la 1100-1200 g.C, ceea ce provoaca deformarea elementelor de constructie incombustibile. Viteza medie de ardere a decorurilor si a altor materiale pe scena se ridica la 80 kgf/m2h. In spatiul scenei se creeaza o presiune apreciabila, ea putand sa ajunga la 40-60kgf/cm2 si chiar mai mult. Intr-o asemenea situatie se pot deschide usile si incendiul se propaga la subsol si in incaperile alaturate. Prin neetansitati, sala si incaperile invecinate se umplu cu fum. Prin deschiderea trapelor de evacuare a fumului sia poduselor de ardere, existente in acoperisul scenei, intensitatea arderii se micsoreaza, se reduce pericolul de propagare a incendiului in sala, dar este posibil si aparitia acestuia la acoperis. Toate aceste fenomene sant mult diminuate daca se intervine prompt din partea personalului de pe locul de drencer, cat si cu tevi manuale de refulare a apei. Daca nu exista cortina de siguranta si nici trapa de evacuare a fumului si produselor de ardere, incendiul se propaga rapid in sala de spectacole crend un mare pericol pentru plansee si pod. In subscena incendiul se dezvolta ca si la subsolurile diferitelor cladiri. In cazul unui incendiu izbucnit pe scena: 1) Se va actiona dinspre sala spre scena 2) Se vor organiza sectoare de interventie pe scena, la nivelul pasarelelor si acoperisului casei si in sala de spetacole, precum si acolo unde mai este nevoie. Pentru stingerea incendiilor la scena si acoperis se va folosi apa refulata din tevi B cu ajutaje de diametre mari, la nevoie si C, luandu-se toate masurile regulamentare de asigurare a securitati personalului antrenat la interventie. Intensitatea de refulare se ia 0,20 0,30 1/s x m2. 3.3. Stingerea incendiilor la sala de spectacole In cazul cand incendiul a izbucnit la scena nu este stapanit, in timp de 1,5 2 min, sala de spectacole se umple cu fum si in 3 min de la initierea procesului de ardere se pot crea conditii periculoase pentru viata oamenilor. In multe sali de spectacole exista plansee suspendate, care inscurt timp dupa incendiu se prabusesc; chiar daca sunt construite pe baza de lemn ele ard ascuns, iar cele din elemente metalice se deformeaza sub efectul caldurii si a jeturilor de apa. In unele cazuri incendiul izbucneste initial in sala de spectacole. Ca masura imediata ce trebuie luata este coborirea cortinei de siguranta daca nu este deja coborata. In situatii mai usoare, comandantul interventiei, odata sosit la locul incendiului, hotareste daca este cazul sa se faca evacuarea persoanelor , in caz ca ea inca nu a inceput.

In caz de pericol pentru oameni, evacuarea trebuie organizata rapid, folosind in acest scop efectivele si mijloacele necesare, la nevoie punand in functiune tevi pentru protejarea cailor de evacuare. Daca nu exista pericol se iau masuri de prevenire a panicii. Dupa terminarea operatiei de evacuare se controleaza cu grija sala, balcoanele, logile, precum si cabinele destinate artistilor. Daca incendiul a izbucnit in sala, diectia de atac va fi dinspre scena pentru a impiedica propagarea incendiului catre acestea , racindu-se in acelsi timp si cortina metalica de siguranta. Pentru reusita interventiei se vor organiza sectoare de interventi in sala, la scena, la pod si acoperis. La stingere se actioneaza cu tevi B, cu ajutaje mari si la nevoi si cu C, cu robinet si ajutaje pulverizatoare. 3.4. Stingerea incendiului la pod si acoperis Daca incendiul a izbucnit in pod se va organiza un sector de interventie pentru localizarea si lichidarea incendiului la pod si acoperis, unul pentru acoperis si casa scenei si un altul de supraveghere a salii de spectacole, ca misiunea de a localiza si lichida, inca de la inceput, eventualul incendiu care se propaga sau apare aici. La nevoie se pot stabili si alte sectoare de interventie. Tevile de apa, cu diametre mari, se vor indrepta catre ferme, asigurand stingerea incendiului la ansanblurile principale ale planseului, urmarindu-se in acelasi timp evacuarea , pe cat posibil, aapei adunate pe planseul suspendat, pentru a micsora sarcina si a evita prabusirea. Pentru luarea dispozitivului de interventie se vor folosi toate intrarile si iesirilr de serviciu, precum si casele scarilor si scarile metalice exterioare de evacuare si interventie. In toate cazurile de participare la stingerea incendiilor la teatre si institutii similare se impune respectarea stricata a regulilor de tehnica securitatii personalului, care participa la interventie, acesta fiind supus in permanenta pericolului de a fi surprinsi de prabusirea planseelor suspendate, grinzilor, elementelor de acoperis, ornamentelor. Sub aceste elemente este recomandabil sa nu se concentreze personal prea numeros, iar actiunea lor trebuie in permanenta supravegheata. Daca exista semne evidente de pericol de surpare a elementelor de constructie sau a altor obiecte, sefii de teava trebuie amplasati in locuri sigure, ca pereti portanti , golurile protejate , iar restul personalului se va retrage pe o anumita perioada de timp, impusa de rezolvarea situatiei nou create. La inaltimi orice persoana care indeplineste o mosiune in cadrul actiunii de interventir, va fi asigurata cu cordite si centuri de siguranta, ele lucrand in echipe de cite 2 persoane. De asemenea , se vor folosi in raport de situatia existenta si creata pe parcurs, masti si aparate izolante. Succesul in stingerea incendiilor la teatre si institutii similare depinde in mare masura de catre actiunea primei interventii, de calitatea planului de aparare si de evacuare al obiectivului, a numarului cailor de acces, de pregatirea celor chemati sa-l puna in aplicare, de cunoasterea particularitatilor constructive si dispunerea interioara a cladirii respective de catre comandantul interventiei si subunitatilor de pompieri chemate sa actioneze la stingere, de rapiditatea luarii dispozitivului de inteventie si asigurarea alimentarii cu apa pentru stingere a incendiului. 4. Stingerea incendiilor la spitale 4.1. Caracteristicile incendiilor Spitalele moderne cu multe niveluri sant construite apecial, amenajate si dotate cu saloane pentru bolnavi, cabinete de tratamente, sali de operatii, cabinete de radiologie si incaperi de pastrare a filmelor Roentgen, farmacii, incaperi auxiliare cu prifil diferit, bloc alimentar, depozit de lenjerie, garderoba. Saloanele pentru bolnavi, in timpul incendiului, prezinta un mare pericol, deoarece in ele se gasesc intotdeauna un mare numar de bolnavi. La cabinetele de radiologie, la incaperile de depozitar a filmelor Roentgen, la depozitele de medicamente si farmacii, in cazul arderii diferitelor materiale si substante combustibile se degaja caldura, fum,produse de ardere si gaze toxice. Pericolul este ridicat si la constructiile vechi ale spitalelor deoarece in compunerea lor intra cantitati mari de materile combustibile, iar cladirile nu sant compartimentate. Caracteristica incendiilor izbucnite la spitale consta in dezvoltarea lor rapida, in special la poduri si acoperisuri combustibile intinse pe mari suprafete, degajarea unei temperaturi ridicate in jur de 900-1000 g.C, cu degajari de fum dens, gaze toxice in special oxid si bioxid de carbon, prabusirea unuor elemente de constructii vechi cu plansee, scari interioare. 4.2. Stingerea incendiilor La astfel de obiective rolul personalului angajat si instruit pentru evacuarea bolnavilo, in ordinea prioritatii stabilite sia acelui fixat pentru prima interventie este determinat. Evacuarea persoanelor netransportabile trebuie rezovata de catre personalul spitalului in faza incipienta a incendiului si nicaieri nu se cere atita strictete in punerea in aplicarea a planului de evacuare in caz de incendiu, ca la astfel de obiective. De aceea, la recunoastere, in primul rand trebuie sa se stabileasca: pericolul care exista pentru bolnavi in partea cuprinsa de incendiu a spitalului; numarul celor care sant in pericol si in ce sectii; personalul medico-sanitar prezent care sa contribuie efectiv la evacuarea bolnavilor; existenta mijlocelor de transportare a bolanvilor cu targi ; brancarde; carucioare; existenta in stare de functionare a ascensoarelor si cailor de acces; numarul bolnavilor gravi v\care au nevoie de tratament in continua supraveghere; numarul celor care se pot deplasa singuri; numarul persoanelor bolnave psihic, care au nevoie de insotiri speciale; locurile unde se evacueaza bolnavii pe categorii si cine-i supravegheaza. Realizarea evacuarii bolnnavilor dintr-un spital este foarte dificila si numai eleborarea unui plan detaliat de evacuare, verificat cel putin partial, prin exercitii practice si cu un personal foarte bine instruit se poate pune cu eficienta in practica , in caz de nevoie. Recunoasterea incendiilor in saloanele cu bolnavi se va face cu personal imbracat in halate albe si fara casca pe cap. Daca in conditiile incendiului este imposibil sa se evacueze bolnavii pe casa scarii sau pe scarile de incendiu exterioare, atunci se folosesc autoscarile si corzile de salvare, cu rspectarea masurilor de securitate corespunzatoare.

Pentru majoritatea bolnailor, netransportabili, din experienta unor astfel de institutii afetate de incendiu, reiese ca situatia desfasurari actiunii de evacuare nu s-a putut aprecia in mod corespunzator. Intreaga actiune de evacuare se va organiza si desfasura de comun acord cu specialistii spitalului. Desigur, se mai pune probleme, in caz de incendiu, sa se srabilesca ordinea de evacuare a aparaturii si instrumentalului medical de valoare, cine executa aceasta opratie si unde se evacueaza. Pe timpul operatiilor de stingere a incendiilor laspitale, tot personalul care actiomeaza la salvarea vietii bolnavilor este necesar sa fie echipat cu aparate izolnte, masti contra fumului si gazelor si sa pastreze o perfecta ordine si disciplina pe timpul actiunii. Comenzile pentru indeplinirea diferitelor misiuni vor fi date cu voce incetata si semnale pentru a evita panica in randul bolnavilor. Ca o scurta concluzie privind stingerea incendiilor la caldiri se poate rata ca accesul in acesta importanta actiune depinde in mare masura de modul in care cmandantii interventiilor si la inceputul actiunii prima interventie inteleg sa aplice principiile de baza ale termodinamici si in consecinta ale evacuarii fumului si caldurii. Mijloacele de baza pentru interventie sant pe de o parte, apa din tevile de refulare, care absorb caldura, iar pe de alta parte, daca responsabili de aceste ativitati cunosc bine ce au de facut, iar pe de alta daca personalul de executie isi indeplineste sarcinile. 5. Incendii izbucnite la cladiri inalte Scenele de groaza ale marelui incendiu izbucnit in orasul Sao Paulo, la 1 februarie 1974, in timpul caruia numeroase persoane au pierit in flacari si fum sau cuprinse de panica s-au aruncat in gol , au fost transmise la televiziune in intreaga lume. Numai in citeva minute, iesirea printr-o singura cale de evacuare a aproape 700 oameni de la etajele superioare a fost barata de o mare de flacari : 225 persoane au ars sau s-au sufocat , iar alte 540 au fost ranite. De fapt catastrofa de la Sao Paulo nu a fost singura care s-a produs in ultimul deceniu. Din unele cladiri cuprinse de incendii, oamenii in disperare se arunca de la etaj. In afara sinistrelor care fac ravagii in salile de dans, locauri de distractii sau hotrluri, se poate semnala o serie de incendii interesantr declansate la cladiri inalte, in apropape toate tarile lumii. O catastrofa apropae tot atat de mare cu ceea de la Sao Paolo s-a produs la 25 decembrie 1971 la Seul unde si-au perdut viata 163 oameni si altii 66 au fost raniti. Ar fi interesant sa comparam modul de mnifestare si consecintele a 2 incendii la 2 ani unul dupa altul , in acelasi oras Sao Paolo Brazilia . Primul incendiu a izbucnit intr-o cladire cu 31 etaje la etajul al IV-lea si s-a propagat cu o repeziciune rar intalnita . Etajele IV, V, VI, VII< au fost cuprinse de incendiu, practic simultan. Incendiul si-a gasit un alimet execelent in lambriurile si acoperisurile interioare de lemn, astfel ca a fost necesar foarte putin timp pentru ca caile de acces sa fie complec blocate, 1000 persoane se gasea in cladire. Aparitia incendiului in zona centrala a cladirii propagarea rapida prin canalele de aerisire si casele scarilor, fumul dens raspandit pretutindeni, au facut ca scarile si coridoarele sa devina inutilizabile pentru persoanele prezente la etajele superioare. La acest incendiu s-au vazut multi oameni uluiti care au sarit in strada pe ferestre, dupa ce s-au dotat cu perne si saltele pentru a atenua socul. Altii inodau perdele pentru a se evacua la etajele inferioare. Unii cuprinsi de panica s-au refugiat pe acoperis. Ei au trebuit sa fie amenintati de catre pompieri si politie cu pistolul, deoarece impiedicau manevrele eleicopterelor de interventie. La aceasta imagine infernala a contribuit caldura ridicata, mugetul flacarilor si strigatele celor care sareau pe fereastra. Se mai poate adauga, la toate acestea , interventia tarzie a pompirilor blocati de circulatia intensa, ramasi neputinciosi la furia marii d foc, practic imposibil de contrlat. Datorita marii cantitati de caldura incendiul s-a propagat uluitor de rapid de la etajul al VIIlea la al XXXI-lea. Lipsa de etanseitate a casei scarilor , lipsa cailor de evacuare sigure, a unor instalatii de detectare si stingere automate, sant elemente care au contribuit la consecintele dezastroase ale incendiului. Declansarea incendiului, aproape simultan in 4 etaje, fiecare 883 m2 si cantitatea de materiale combustibile sant elemnte care ne fac sa intelegem mai bine natura acestui incendiu. La amplasarea incendiului a contribuit si starea meteorologica : in ziua cand a izbucnit incendiul tem era de 28 g.C motiv pentru care ferestrele au fost deschise, vantul batea dinspre sud cu 28-30 km/h . Deoarece incediul s-a declansat intr-o curte limitata, amplasata spre partea de sud a cladirii, a existat o pozitie ideala pentru ca in interior sa patrunda o cantitate mei mare de oxigen si produsele de ardere fierbinti sa treaca peste o mare cantitate de combustibil accelerand si directionand propagarea. Directia si viteza vantului a contribuit la abaterea frontului de incendiu, datorita parapetului cladirii inalt de 0,90 m si care depasea cu 1,5 m fatada acestuia. Vantul puternic a indepartat produsele de ardere,a alimentat cu aer proaspat persoanele aflate in cladire, care ar fi devenit cu certitudine victime. Evacuarea cu succes a unui numar mare de persoane de pe acoperis cu ajutorul elicopterelor, a facut ca multe persoane sa vada in acest mijloc de salvare solutia pentru rezolvarea problemei sigurantei vietii oamenilor in cladiri foarte inalte. Cel de al doilea incendiu a izbucnit tot la Sao paolo, la 1 februarie 1974, la aproximativ 9 dimineata, la etajul al XII-lea al blocului Joelma de 25 de etaje, din beton armat. Primele 10 etaje erau ocupate de o parcare pentru masini, care nu au fost cuprinse de incendiu. Ultimile 15 etaje erau destinate unor birouri in care functionau mai multe banci. Nu existau pereti despartitori intre cele 2 aripi ale cladirii si nici usi antifoc. Se pare ca incendiul a fost anuntat cu intarziere si ca nu existau instalatii interioare de detectare pentru a anunta persoanele prezente la etajele superioare. Cand acestea au fost totusi alarmate, practic iesirea in strada era imposibila, deoarece pe unia scara cantitatea de caldura era foarte mare si intregul spatiu era plin de fum.

Cu foarte putine posibilitati de alegere , 80 persoane s-au dus pe acoperis, restul s-au refugiat catre pozitii exterioare, asteptand salvarea, care nu s-a putut efectua. Desi intre cele 2 incendii sant unele asemanari , ele se deosebesc in esenta ca manifestare. La incendiul de la Andraus s-a produs aprinderea practic si simultana a 4 niveluri in care erau depozitate materiale , dand nastere la un incendiu unic, care a pus in pericol deodata mai multe etaje. Intr-un timp foarte scurt intreaga cladire ardea. La cladirea Joelma incendiul a izbucnit la un etaj, s-a propagat pe orizontala distrugand prin ardere etajul respectiv, a crescut in intensitate extinzandu-se prin scara interioara la etajul superior. Acesta desfasurare s-a repetat de la etaj la etal. Pe masura ce noi niveluri erau cuprinse de incendiu, ceraul de foc a crescut si odata cu el si cantitatea de caldura. In timpul incendiului de la Joelma nu a fost vant care sa influenteze dezvoltarea. El s-a propagat si dezvoltat sub influenta curentilor de gaze de ardere. Ultimele 3 etaje de la Andraus nefiind ocupate, sarcina termica redusa nu a contribuit la marirea cantitatii de caldura degajata. Blocul Joelma insa era in intregime ocupat si ca atare si cantitatea de caldura ajunsa la acoperis era mai mare. In afara de aceasta, deschiderile din parapetul paltformei acoperisului au contribuit la canalizarea caldurii catre centrul acoperisului, catre centrul acoperisului, provocand moartea a 80 persoane, care asteptau sa fie evacuate de elicoptere, in care isi puneau mari sperante, avand in vedere reusita de la primul incendiu, actiune care a fost ratata, din cauza ca elicopterele datorita curentilor ascendenti creati de incendiu nu au putut fi manevrate in vedrea evacuarii persoanelor. De asemenea, procesul arderii si produsele de ardere au micsorat continutul de oxigen in aer si vizibilitatea , facand ca motoarele sa nu functioneze corect si in acest caz , orice interventie ar fi dus la prabusirea elicopterelor.