Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Începuturile religiei şi magiei

Începuturile religiei şi magiei

Ratings: (0)|Views: 18|Likes:
Published by Dan Constantin
de pr. Dan Bădulescu
de pr. Dan Bădulescu

More info:

Published by: Dan Constantin on Nov 04, 2013
Copyright:Traditional Copyright: All rights reserved

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/03/2014

pdf

text

original

 
 1
Începuturile religiei
ş
i magiei
1
 
Pr. Dan Bădulescu
 
Religia şi
m
agiile. Abel şi Cain.
 
Definiţiile mai noi ale religiilor au în vedere anumite trăsături care pot fi aplicate unui
 
număr restrâns de credinţe, crezuri şi concepţii aşa numite religioase. Aceste definiţii şi
 
catalogări sunt rezultatul abordării ştiinţifice (
religionwissenshaft 
) începută la sfârşitul
 secolului XIX în mediile universitare occidentale.
În ce ne priveşte vom căuta să tratăm această temă din perspectiva credinţei creştine
 
ortodoxe, perspectivă care diferă în puncte esenţiale de abordările ştiinţifice, sociologice,
 filosofice,
istorice sau psihologice. Nu interesează aici nici perspectiva culturală, mult
 
răspândită de altfel în mediile intelectuale, ci doar revelaţia creştină ortodoxă.
 
Din multele definiţii şi accepţiuni ale noţiunii de religie vom reţine aspectul de
relaţie,
 re-legare, re-luarea
comuniunii omului cu Creatorul său. Biblia ebraică nu foloseşte
 desigur termenul de
religie
, dar avem pe acela de
legământ, alianţă, (b’nai) testament 
, şi
 
anume legământul lui
Dumnezeu cu oamenii.
Omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, era de la început în legătură cu
 
Dumnezeu, cu creaţia şi cu semenul (Adam
-
Eva). Cu Dumnezeu era în relaţie de fiu (după
 
asemănare
2
, dar
nu
 
după fire, fiinţă, natură, substanţă, esenţă); cu creaţia era în relaţia de
 
împărat
3
,
 preot şi prooroc; cu semenul era de o fiinţă
4
 (
homoousios)
.
Relaţia cu Dumnezeu şi cu cosmosul a fost zdruncinată din temelii în urma căderii
 
 protopărinţilor în păcatului strămoşesc şi alungării din rai. (Facere III, 23). Cu puţin înainte de
 
această situaţie, Adam şi Eva au trăit primul sentiment de natură
religioasă
al oamenilor
căzuţi din harul comuniunii cu Dumnezeu, şi anume
teama
: „Am auzit glasul Tău în rai şi m
-am temut,
căci sunt gol şi m
-
am ascuns.” (Facere III, 10). Reacţia primilor oameni în urma
 
călcării poruncii este exact aceea a copiilor care, rămaşi câteva momente singuri, au călcat
 prin neascultare
 porunca părinţilor au făcut o poznă, o prostie, au
1
 
Apărut în „Credinţa ortodoxă”, Anul VI, nr. 12 (70), decembrie
2002.
2
 Facere I, 26
3
 
Facere I, 28: ,,… şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”. Este adevărat că nu se face referire explicită şi la
restul 
 
creaţi
ei, dar întrucât perspectiva cosmologiei biblice este
 geocentrică
şi
antropocentrică
, Dumnezeu
fiind prin natură absolut
diferit 
 
de creaţie, rezultă implicit că omului i s
-
a dat în stăpânire
întreaga
creaţie văzută. Lucrul acesta este foarte important de reţinut, deoarece a fost şi este în continuare contestat de ramuri ale mişcării neopăgâne new age: ecologia şi ufolatria.
 
4
 Facere II, 23-
24: ,,… ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.”
 
 
 2 spart ceva, sau chiar au
mâncat ce nu trebuia: „Şi femeia a văzut
5
 
că pomul e bun de mâncat şi că  plăcut le este
 
ochilor la vedere şi că e de dorit spre câştigarea priceperii.
6
 
Şi a luat din roada lui şi a
 
mâncat; şi a dat şi bărbatului său care era cu ea, şi el
 
a mâncat… Şi au auzit glasul Domnului
 Dumnezeu purtându-
se prin rai, în boarea amurgului; şi de la faţa Domnului Dumnezeu s
-au ascuns
Adam şi femeia sa printre pomii raiului.” (Facere III, 6
-7)
Urmează un act de necuprinsă şi mai presus de minte iubire: D
umnezeu, vine în
căutarea copiilor pierduţi, întinde o mână de ajutor, dă o şansă cum se spune acum: „Şi
 Domnul Dumnezeu l-
a chemat pe Adam şi i
-
a zis: "Adame, unde eşti?"” (Facere III, 8) Cu
 
adevărat aici
apare pentru
 prima dată religia,
şi anume la iniţi
ativa lui Dumnezeu.
 Dumnezeu
întemeiază o religie,
omul
urmează să răspundă
liber
acestei chemări la mântuire. Dar, încă
 
odată vai, Adam şi Eva au trăit  primul sentiment al oamenilor căzuţi din harul comuniunii cu
 
Dumnezeu, şi anume
teama
,
inspirată
de cel
rău: „Glasul Tău l
-am auzit purtându-se prin rai
şi m
-
am temut, pentru că sunt gol şi m
-am
ascuns.” (Facerea III, 10). Ce vedem din această
 
reacţie? Omul are de atunci pornirea de a
 fugi
de Dumnezeu, iar teama aceasta nu este acea
„frică de Dumnezeu” binecuvântată, care este începutul înţelepciunii (Pilde I, 7):
 
„Înţelepciunea
-i frica de Domnul-
Dumnezeu, şi
-
a te feri de rele, aceasta este Ştiinţa”. (Iov,
 
XXVIII, 28) Acea frică este exact opusul temerii, ea are efectul dorit de Dumnezeu. „Cu frică
 de Dumne
zeu, cu credinţă, şi dragoste să vă apropiaţi!” este chemarea cea mult dorită a
 mântuirii,
chemarea lui Dumnezeu prin gura preoţilor spre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
 lui Hristos.
Primii oameni aflaţi în acest stadiu, Adam şi Eva, căzuseră din „viaţa
în rai cu
Dumnezeu” la „viaţa religioasă în afara raiului şi fără Dumnezeu”, adică pur şi simplu din
 
viaţă la moarte, întâi cea duhovnicească („căci în ziua în care vei mânca vei muri!”), apoi şi
 
cea naturală (fizică). Dar totodată ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu, vorbiseră cu El, fuseseră în
 rai (paradis, Eden), care de acum
încolo era închis pentru oameni şi păzit de heruvim cu
 
sabia de foc, deci era lumea „de dincolo” fără a fi şi „de apoi”, căci nu mai era accesibilă
 
omului nici măcar după moarte.
 
Această trăsătură va merge mai departe pe tot parcursul istoriei până la Hristos şi va fi,
 
ca şi celelalte elemente ale religiei, preluată şi împlinită în Hristos şi trăirea creştină. Căderea
 
 părinţilor
n-
a fost totală şi radicală (ca aceea a diavolilor), chipul lu
i Dumnezeu într-
înşii fiind
 doar întunecat
(rănit): „Iar măcar de au şi greşit strămoşii noştri Adam şi Eva înaintea
 
Domnului Dumnezeu şi căzuse din darul cel dintâi, însă n
-
au căzut din
credinţa
cea către
 Dumnezeu, ci plini erau de frica Domnului
7
 
şi de
dragoste
şi aveau
nădejde
de izbăvirea lor,
 
de care (…) li se descoperise lor.”
8
 
(sublinierile ne aparţin) Pasajul redat anterior ne arată
 
deja prezente în acest stadiu căzut religios, cele trei virtuţi teologale, desăvârşite în Hristos şi
 Biserica Sa.
 
Cei
doi fraţi Cain („câştigat”, „dobândit”) agricultorul şi Abel păstorul, au inaugurat
 
 preoţia
de tip
religios
, şi anume aducerea de jertfe pentru îmbunarea şi împăcarea cu
 Dumnezeu (Facere IV, 4-
5): „După un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele
 
 pământului. Şi a adus şi Abel din
cele întâi-
născute ale oilor sale şi din grăsimea lor”.
 
Afirmaţia de mai sus, „preoţia de tip religios”, vrea să facă diferenţa clară între preoţia
 fiilor
Cain şi Abel, şi
 preoţia ontologică
, cea a protopărinţilor Adam şi
 
Eva dinaintea căderii.
 
5
 
În sensul: a socotit, a chibzuit, dar numai prin faptul că a dat crezare şarpelui, fără vreo altă probă.
 Biblia
,
ediţia jubiliară 2002, nota
c)
, p. 25
6
 Cuvântul
katanoéo
 
e foarte bogat în sensuri: a p
ricepe, a înţelege, a remarca, a
-
şi da seama, a observa, a medita, a reflecta, a discerne, a vedea cu claritate, a fi conştient de sine. De aici, şi marea putere de seducţie a
ispitei.
 Idem
, nota
d)
, p. 25
7
 Facere III, 10
8
 
 Hronograf 
, Ed. „Pelerinul Român”, Oradea, 1992, p. 51.
 
 
 3
Întreg cosmosul era o biserică iar Grădina Edenului o „Sfântă a Sfintelor” în care oficiau cei
 
doi Mari Preoţi. Creaţia întreagă, atât cea văzută cât şi cea nevăzută, aşa „bună foarte“ cum a
 
mărturisit
-
o Dumnezeu Însuşi a fi, era
o
 
Biserică,
 sfântă, catolică şi ortodoxă
.
 Nu putem descrie în
concret cum era acel cult, dar cu siguranţă că se deosebea radical de cultul religios
 
aşa cum îl cunoaştem după cădere. Şi unul din punctele esenţiale de deosebire îl constituiau
 
 jertfele.
 
Dacă s
-ar
 putea vorbi de vreo jertfă în cazul protopreoţiei, absolut sigur este că era
 una
nesângeroasă
, după cum este binecunoscuta jertfă a Bisericii creştine. Dar iată, preoţia
 
religioasă necesită, prin mâinile  bineplăcutului lui Dumnezeu Abel,
 jertfa de sânge
, a celor
„întâi
-
născuţi ai oilor” şi anume mieii cei nevinovaţi! Atât Abel ce este jertfitor dar şi jertfă el
 
însuşi, cât şi mieii jertfiţi sunt prototipuri ale Jertfitorului şi Jertfei Supreme: Mielul lui
 
Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, Iisus Hristos
.
Existenţa jertfelor reclamă existenţa unui altar, de obicei din piatră şi situat pe o
 
înălţime sau într 
-un
loc deosebit. Cu timpul jertfele şi rugăciunile, într 
-un cuvânt
cultul 
, au
început să fie oficiate de anumiţi oameni special aleşi din rândurile obştei, alcătuindu
-se astfel
o clasă sacerdotală, preoţii, ce s
-au ordonat mai târziu în chip ierarhic.
Dacă părinţii Adam şi Eva au fost solidari şi în cădere, urmând acelaşi drum, fiii lor 
 vor marca o
despărţire radicală: cel dintâi născut va continua căd
erea introducând în religie
magia
cu etosul ei, fiind la început
magico-religios
, ca treptat să decadă tot mai mult în
 
magie, ca protopărinte al magiei, vrăjitoriei, ocultismului, ce va duce în generaţiile următoare
 
la păgânismul magic, opus deja trăirii religioase. Spre totală deosebire de
acesta, dreptul Abel
„este… întâi începător al tuturor drepţilor, care prin sângele său a întemeiat întâia Biserică a
 
drepţilor. Pentru că de la sfârşitul mucenicesc al acestuia a început a se zidi
Biserica Legii vechi c
u muceniceştile sângiuiri, ucişi fiind nevinovaţii drepţi şi sfinţii lui Dumnezeu
 
 prooroci.”
9
 
Primind această învăţătură, vedem apariţia Bisericii Legii, adică a religiei, ce va
 fi
desăvârşită la Rusalii prin pogorârea Duhului Sfânt prin întemeierea Biseri
cii Harului, cea una,
sfântă, sobornicească (catolică, universală şi deplină), apostolească (adică misionară) şi
 desigur
ortodoxă: drept (bine) slăvitoare (cinstitoare), drept (bine) credincioasă.
 
Drumurile omenirii se despart radical: partea”cea dreaptă” (şi ajungând astfel la
 dreapta
Tatălui şi a Fiului) alege calea religiei, venerarea lui Dumnezeu în teama sfântă
 
(„începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” Pildele lui Solomon I, 7); „cei de
-
a stânga”
 
(iarăşi a Tatălui şi
a Fiului) aleg calea magiei
. De aceea trebuie făcută o distincţie clară între
 
magie
(vrăjitorie, ocultism) şi
religie
. Omul religios -
 preot şi credincios
-
, recunoaşte
 
dependenţa sa totală de Dumnezeul atotputernic pe care Îl venerează şi Căruia Îi cere în
 
rugăciune cu frică şi sme
renie, mila
şi ajutorul. Spre deosebire de acesta, omul magic are
 
mentalitatea de tip „Aladdin şi lampa fermecată”: socoteşte că duhurile (forţele) supranaturale
 
(sau chiar supraomeneşti, cel puţin ca  posibilităţi de acţiune) îi stau cumva la dispoziţie pe
ntru a-
i îndeplini toate dorinţele, planurile şi  poftele sale lumeşti
imanente.
 Pentru aceasta, este
necesară iniţierea, cunoaşterea unor formule
magice, unor ritualuri, chiar jertfe de tip religios,
a unor superstiţii, tipicuri, reţete, care fiind
aplicat
e corect şi de către o persoană competentă
 
(„preot”, vraci, mag, şaman, vrăjitor, etc.) vor da rezultatele scontate în orice loc şi perioadă
 
(o acoperire oarecum universal valabilă). La limită, chiar dacă este în continuare recunoscută
 
existenţa unei Fiinţe atotputernice şi înfricoşătoare, I se cere
Acesteia sprijinul de tip
„contractual” (
do ut des
, dă şi ţi se va da), pentru aceleaşi dorinţe, planuri şi
9
 
 Idem,
 p. 54

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->