Kinetoterapia Respirator PDF

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C1
Afectiunile respiratorii reprezinta a doua mare localizare dupa afectiunile aparatului locomotor. Recuperarea este importanta pentru ameliorarea conditiei fizice, psihice si socioprofesionale. Cauzele afectiunilor respiratorii care necesita recuperare merg de la bolile respiratorii pana la afectiunile chirurgicale toracice, neurologice si reumatologice. Recuperarea este importanta in bolile profesionale si in expertiza capacitatii de munca. Exista o stransa legatura intre structura aparatului respirator si functia sa principala care este respiratia; functiile secundare sunt reglarea temperaturii, eliminarea substantelor volatile (toxice). Pentru afectiunile respiratorii exista diverse metode de recuperare cum ar fi kinetoterapia, inhaloterapia, respiratia in presiune pozitiva. Cand vorbim de afectiunile aparatului respirator din punct de vedere structural ne referim la sistemul toraco-pulmonar. Principalul rol al aparatulu respirator consta in schimbul gazos dintre mediul extern (aer) si cel intern (sange). Schimbul gazos recunoaste 4 mecanisme fundamentale: -transportul gazelor de-a lungul cailor respiratorii; -amestecul gazelor in alveole; -distributia sangelui in capilarele pulmonare; -transferul gazos prin membrana alveolo-capilara. Recuperarea poate actiona in principal pe 2 dintre aceste mecanisme: transportul gazelor de-a lungul cailor respiratorii si amestecul gazelor in alveole. Actiunea se face pe structura sistemului toraco-pulmonar, pe structura care asigura transportul gazelor si pe structura care asigura comanda respiratiei. Reglarea reflexelor: a) Reflexul de destindere pulmonara apare datorita excitatiilor produse asupra terminatiilor nervoase din alveola pulmonara prin distensia alveolei. Datorita acestui reflex se explica reluarea respiratiei in urma respiratiei artificiale. b) Reflexul de iritatie pulmonara apare datorita receptorilor care raspund la substante toxice iritante (amoniacul). c) Reflexul de tuse apare in urma stimularii zonelor din caile respiratorii superioare. Evaluarea functiei respiratorii: 1. Evaluarea fara aparat: -evaluarea gradului de dispnee la effort consta in efectuarea unui effort dozat ca intensitate si durata si studierea dispneei care apare; -evaluarea prin testul conversatiei si cititului; -testul televizorului consta in observarea pacientului in timp ce priveste la televizor (respiratia este inconstienta); -testul apneei consta in durata cat isi poate mentine respiratia oprita pacientul; -testul lumanarii consta in suflatul in lumanare astfel incat sa nu se stinga, sa fie orizontala si sa nu palpaie; -testul formarii bulelor de apa consta in suflatul pe un tub intr-un vas cu apa, astfel incat bulele formate sa aiba aceeasi dimensiune si acelasi ritm de evacuare; -evaluarea prin perimetria toracica; -evaluarea prin masurarea alurii ventriculare si tensiunii arteriale; -evaluarea prin examenul clinic. 2. Evaluarea radiologica consta in efectuarea de radiografie si/sau radioscopie.
2 3. Evaluarea spirografica este necesara pentru evaluarea debitelor si volumelor pulmonare. 4. Oximetria consta in aprecierea concentratiei CO2 si a O2 in sange. 5. Evaluarea prin testul de efort.
Diferentierea sindroamelor functionale respiratorii se face pe baza volumelor si debitelor pulmonare. In explorarea ventilatiei pulmonare, un rol important il are folosirea spirometriei. Prin spirometrie, explorarea se poate face static, prin masurarea volumelor pulmonare, definita prin cantitatea de aer vehiculata in diferite faze ale respiratiei si dinamic, prin determinarea debitelor ventilatorii. Aceste debite masoara capacitatea de mobilizare a aerului in inspiratie si expiratie. La efectuarea spirometriei se impun conditii: -repaus fizic si psihic 30 minute; -liniste deplina in sala de explorare; -subiect in pozitie sezanda. Valorile obtinute prin spirometrie se compara cu anumite valori de referinta corespunzatoare unor persoane de acelasi sex, varsta si inaltime. A).Volumele pulmonare evaluate prin spirometrie reflecta particularitatile morfologice ale aparatului respirator si etapele recuperatorii in afectiunile respiratorii. Volumul curent (VC) reprezinta cantitatea de aer inspirat si expirat in cursul unei respiratii obisnuite in conditii de repaus. Normal500 cm3. Volumul inspirator de rezerva (VIR) sau complementar reprezinta cantitatea de aer care poate fi inhalata printr-o inspiratie maxima la sfarsitul unei inspiratii obisnuite. Normal1500 cm3. Volumul expirator de rezerva (VER) sau suplimentar reprezinta cantitatea de aer care poate fi eliminata dupa o expiratie obisnuita printr-un effort maxim de expiratie. Normal1500 cm3. Acest volum se mai numeste si aer de rezerva, deoarece ramane in plamani in cursul respiratiei obisnuite, fiind eliminat doar la nevoie. Capacitatea vitala (CV) reprezinta volumul maxim de aer care patrunde si poate fi evacuat din caile respiratorii. Ea insumeaza volumul curent, volumul complementar si cel suplimentar. Se masoara in inspiratie maxima ori in expiratie maxima exprimata in cantitatea de aer care a fost vehiculata. Valoarea sa variaza de la un subiect la altul, fiind in relatie cu inaltimea, greutatea si suprafata corporala. Capacitatea vitala se reduce in decubit cu cca. 5%. Este mai redusa la persoanele cu profesiuni sedentare fata de cei care in mod obisnuit depun eforturi fizice importante. Volumul rezidual (VR) reprezinta cantitatea de aer care ramane in plamani dupa un efort expirator maxim, neputand fi niciodata eliminat. Normal1000-1500 cm3 cu mari variatii individuale. Acest aer se evacueaza doar prin colabarea plamanilor dupa deschiderea cavitatii pleurale, dar nu in totalitate. Capacitatea pulmonara totala (CPT) insumeaza capacitatea vitala si aerul rezidual. Ea exprima volumul total de aer pe care-l poate cuprinde plamanul dupa o inspiratie maxima. Scaderea capaciitatii vitale se poate realiza prin 3 mecanisme: -reducerea volumului de parenchim pulmonar functional prin: leziuni morfopatologice datorate unor procese inflamatorii; distructii ale parenchimului aparute prin necroza sau cancer; rezectii pulmonare (taieri); excludere de arii pulmonare din circuitul respirator activ datorita unor obstructii bronsice; -reducerea expansiunii pulmonare prin: scaderea elasticitatii parenchimului; compresiuni prin afectiuni pleurale (pleurezia); compresiuni prin afectiuni cardiace (pericardita); hernie diafragmatica voluminoasa; toracoplastie pentru diverse situatii;
2 -scaderea mobilitatii toracopulmonare si diafragmatice prin: obezitate si ascita (acumulare de lichid in cavitatea peritoneala); fracturi costale; afectiuni toracovertebrale (spondiloza; spondilita); deformari toracice (cifoscolioza). B).Debitele ventilatorii: Debitul ventilator de repaus (VR) reprezinta volumul de aer ventilat pe minut in conditii bazale. Valoarea sa se obtine inmultind volumul curent cu frecventa respiratiilor pe minut si se exprima in litrii/minut. Normal5-8 litrii/minut. Ventilatia maxima (Vmax) reprezinta volumul maxim de aer care poate fi ventilat pe minut. Este un test de hiperventilatie, de supraincarcare. Valoarea sa se obtine prin respiratii cu amplitudine si frecventa maxima inregistrate in cursul unei perioade de 15 secunde. Volumul expirator maxim pe secunda (VEMS) reprezinta volumul de aer expirat in prima secunda a unei expiratii maximale care a fost precedata de o inspiratie maximala. Acest volum se exprima in procente din capacitatea vitala. Normal nu coboara sub 70% din capacitatea vitala teoretica. Indicele Tiffneau (IT) sau indicele de permeabilitate bronsica si elasticitate pulmonara se calculeaza dupa formula VEMSx100/CV. Normal70-85% din capacitatea vitala. Sindroamele functionale respiratorii Din punct de vedere al tulburarilor ventilatorii se diferentiaza 3 tipuri fiziopatologice avand ca expresie dominanta dispneea. 1. Disfunctia sau insuficienta ventilatorie restrictiva se caracterizeaza prin reducerea capacitatii vitale si proportional a volumului expirator maxim pe secunda cu pastrarea nealterata a raportului VEMS/CV. Sunt scazute si capacitatea pulmonara totala si ventilatia maxima. Dupa gravitate exista 3 grade de disfunctie restrictiva: -usoara-CV este 80-70% din CV teoretica; -medie-CV este 70-50% din CV teoretica; -severa-CV este mai mica cu 50% din CV teoretica. Manifestarile clinice apar numai la efort. 2. Disfunctia ventilatorie obstructiva se caracterizeaza prin volumul expirator maxim pe secunda scazut, cu pastrarea unei capacitati vitale normale si reducerea raportului VEMS/CV. Scade ventilatia maxima si creste volumul respirator. Dupa gravitate se diferentiaza 3 grade: -usoara-indicele Tiffneau este 60-70% din valoarea normala; -medie-indicele Tiffneau este 60-45% din valoarea normala; -severa-indicele Tiffneau este sub 45% din valoarea normala. 3. Disfunctia ventilatorie mixta insumeaza ambele tipuri de tulburari. Se caracterizeaza prin scaderea capacitatii vitale, scaderea volumului expirator maxim pe secunda si scaderea raportului VEMS/CV. In cadrul disfunctiei poate domina una sau alta din componente. Dupa gravitate se diferentiaza 3 grade: I-ventilatia maxima este intre 50-45%; II-ventilatia maxima este intre 45-40%; III-ventilatia maxima este sub 40%.
Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C3, C4
AFECTIUNILE RESPIRATORII OBSTRUCTIVE Bronsita cronica Bronsita cronica este o boala caracterizata clinic prin tuse si/sau expectoratie intermitenta sau permanenta determinata de hipersecretia mucoasei bronsice, avand ca substrat anatomopatologic o inflamatie cronica nespecifica a peretelui bronsic si alterarea structurii mucosecretante si evoluand de obicei spre o afectare progresiva a bronhiolelor si a tesutului pulmonar. Caracterul cronic al semnelor (tuse, expectoratie) trebuie constatat cel putin timp de 3 luni, 2 ani consecutiv. Incidenta bronsitei cronice este variabila in functie de conditiile de macro si microclimat. In unele tari (Anglia), bronsita cronica este considerata boala nationala; in Europa, 20-30% din barbati sufera de bronsita cronica. Etiologia bolii: cauzele care duc la aparitia bronsitei cronice pot fi grupate in 2 mari categorii-endogene si exogene: 1).cauze endogene: locale-reprezentate de modificarile anatomice, vegetatii adenoide (polipi), hipertrofii amigdaliene si deviatii de sept; generale-reprezentate de alterarea mecanismelor de epurare bronsica, carente imunitare si sensibilitate la frig. 2).cauze exogene: iritatii bronsice-aparute datorita fumului de tutun, atmosferei poluate, iritantilor profesionali de origine animala, vegetala sau minerala; infectii bronsice cu microbi, virusuri si micoze; alergia bronsica. Factorii favorizanti ai bronsitei cronice sunt: afectiuni pulmonare reprezentate de deformari toracice congenitale sau dobandite-cifoscolioza, rahitismul, sechelele de poliomielita la nivel musculaturii respiratorii, tuberculoza si astmul. Patogenie: sub actiunea factorilor infectanti sau a agentilor bacterieni patrunsi in epiteliul bronsic pe poarta deschisa de virusuri, coroborat cu cea a factorilor favorizanti, mucoasa bronsica raspunde printr-o hipersecretie mucoasa. Datorita efectului favorizant pe care-l poseda mucusul asupra inmultirilor bacteriilor creste susceptibilitatea la infectie, luand nastere astfel un cerc vicios: iritatiehipersecretieinfectiemai multa hipersecretie. Treptat se produce apoi inflamatia bronsica. Dupa cum sediul principal al inflamatiei este traheobronsic sau bronsiolar, va predomina hipersecretia, obstructia bronsica sau ambele. In aparitia si evolutia bronsitei cronice predomina 3 componente patogenice: hipersecretia bronsica, infectia bronsica, obstructia cailor respiratorii. Initial, in bronsita cronica simpla sputa este mucoasa, ulterior ea devenind purulenta. Simptomatologie: debutul bolii este insidios; semnele principale sunt tusea, expectoratia si dispneea. Tusea este provocata de excitatii care pleaca de la nivelul epiteliului alterat, excitantul obisnuit fiind chiar secretiile bronsice. In perioada initiala, tusea este mai intensa dimineata, la scularea din somn (tusea fumatorilor). Expectoratia variaza cantitativ si calitativ.
2 Dispneea poate apare la ani de la debutul bolii, manifestata initial dupa efort, iar mai tarziu si in repaus. In investigatii se mai recomanda examinarile bacteriologice ale respiratiei, examenul radiologic, examenul bronhografic; explorarea functionala care arata modificarile importante ale volumului expirator maxim pe secunda, cresterea volumului rezidual si al capacitatii pulmonare totale. Evolutie: bronsita cronica are o evolutie indelungata, intermitenta, cu episoade de activare mai frecvente in sezonul rece; bronsita cronica duce la insuficienta respiratorie prin scaderea elasticitatii si mobilitatii pulmonare si prin reducerea permeabilitatii bronsiolare. S-au descris 3 stadii ale evolutiei: Stadiul I de bronsita cronica simpla este caracterizat prin tuse cu expectoratie mucoasa. Tipul predominant este bronsita cronica tabace. Stadiul II este bronsita cronica cu infectie recurenta sau persistenta. Expectoratia devine mucopurulenta sau purulenta, mai ales in sezonul rece. Stadiul III este bronsita cronica cu obstruatia cailor aeriene, care are ca rezultat tulburarea ventilatiei alveolare si aparitia dispneei. Tratament: este profilactic, respectiv profilaxia imbolnavirii si profilaxia recidivelor. Tratamentul curativ urmareste: -dezobstructia cailor aeriene prin antiinfectioase mucolitice, fluidifiante si expectorante si bronhodilatatoare; -ameliorarea schimbului gazos prin oxigenoterapie si stimulente ale centrului respirator. Reeducarea functionala respiratorie, exercitiile de respiratie sunt utile pentru prevenirea si tratarea obstructiei bronsiilor mici si se recomanda in functie de stadiul bolii. Emfizemul pulmonar Emfizemul pulmonar este o stare patologica ireversibila caracterizata anatomic prin cresterea peste normal a dimensiunilor spatiilor aeriene situate distal de bronhiolele terminale prin dilatatia sau distrugerea peretilor alveolari, pierderea elasticitatii pulmonare si cresterea volumului rezidual. Etiologie: factorii mai importanti de aparitie a emfizemului pulmonar sunt: -varsta-boala are o frecventa crescuta dupa varsta de 50 ani; -constitutia-referitor la o deficienta a tesutului conjunctiv elastic pulmonar; -diverse leziuni bronhoalveolare de cauza trofica, cum ar fi arterioscleroza; de cauza infectioasabronsita cronica; de cauza functionalaastm bronsic; cauze fizicochimicepulberi, vapori, gaze. Morfologie: plamanii sunt destinsi, palizi, putin vascularizati si herniaza la deschiderea toracelui. Patogenie: elementul initial al emfizemului pulmonar este o inflamatie a unitatii bronhio-alveolare. Obstructia bronsica si bronsiolara tulbura circulatia aerului respirator mai ales in expiratie. Rezistenta crescuta pe care o intampina aerul in expiratie are ca rezultat si golirea incompleta a alveolelor cu stagnarea aerului, care in mod progresiv provoaca o distensie a alveolelor. Datorita presiunii crescute a aerului, unele septuri interalveolare se rup si apar spatii aeriene mari. Aceste spatii aeriene pot comprima la randul lor bronhiolele si alveolele normale aflate in vecinatate, agravand afectiunea. Cresterea volumului pulmonar are influenta si asupra diafragmului, aplatizarea si coborarea cupolei reducandu-i din mobilitate.
3 Simptome: debutul bolii este insidios: Dispneea apare la inceput dupa eforturi mici, evoluand catre agravare, manifestandu-se si in repaus, limitand activitatea bolnavului. Paralel cu dispneea mai apar: cresterea frecventei respiratorii; ingreunarea si prelungirea respiratiilor; solicitarea crescuta a muschilor respiratori suplimentari. Tusea poate precede dispneea; de obicei tusea este uscata, devenind purulenta datorita infectiei. Semne obiective: -bolnavul cu torace dilatat (torace in butoi), cu cifoza dorsala si stern proeminent; -toracele pare imobil, fixat in inspir; -coastele au tendinta la orizontalizare; -gatul pare scurtat. La percutie se pune in evidenta hipersonoritatea pulmonara. La auscultatie se pun in evidenta scaderea murmurului vezicular si alungirea expiratiei. Ca investigatii se mai recomanda examenul radiologic si examenul functional care arata o crestere a volumului rezidual, o scadere a capacitatii vitale si a volumului curent. Evolutia este lunga, de ani sau zeci de ani, avand caracter progresiv. Tratament: este etiologic prin tratamentul cauzelor daca se cunosc si daca se poate. Tratamentul medicamentos se face cu antibiotice, bronhodilatatoare, expectorante, fluidifiante si sedative ale tusei. Tratamentul fizical consta in gimnastica respiratorie pentru recuperarea fazei de expiratie si exercitii de respiratie diafragmatica. Astmul bronsic Astmul bronsic este o entitate clinica caracterizata prin accese de dispnee, predominant expiratorie, cu durata, severitate si moment de aparitie variabile, care apare la persoane cu hiperexcitabilitate traheobronsica la stimuli variati. Ca frecventa, boala variaza in 1-4% din populatie. Etiologie: dupa etiologie, astmul se clasifica: Astmul alergic apare datorita unor particule numite alergeni. Din categoria alergenilor fac parte: -alergeni inhalanti-praful de casa, fulgi, polenuri, faina; -alergeni prin ingestie-alimentele si medicamentele; -alergeni injectati-medicamentele si intepaturile veninoase de insecte. Stabilirea originii alergice a astmului si identificarea alergenilor cauzali se fac cu ajutorul unei anamneze aprofundate, completata cu testarea cutanata la alergenii suspectati. Astmul infectios: in aceasta forma de astms, infectia respiratorie are rol predominant in declansarea bronhospasmului. O situatie aparte o constituie astmul tuberculos. Frecvent, la bolnavii cu astm infectios, flora bronsica este formata din germeni saprofiti. Astmul cu alte etiologii: in aceasta categorie pot fi implicati diferiti factori: -factorul psihic reprezentat de socul psihic sau stari psihoafective; -factorul endocrin poate declansa, agrava sau ameliora astmul; un rol important il au tiroida si corticosuprarenalele; criza de astm poate apare legata de pubertate, de menstre, de graviditate sau de menopauza; -factori biometeorologici reprezentati de temperatura, presiune atmosferica, umiditate, vant, altitudine, raze solare; -factori iritanti reprezentati de pulberi, gaze iritante, mirosuri, fum. Astmul mixt are etiologie complexa, insumand 2 sau mai multi factori. Asocierea cea mai obisnuita este intre infectie si alergie.
4 Astmul cu etiologie necunoscuta: aceasta categorie cuprinde pacientii la care prin toate metodele posibile nu s-a putut stabili etiologia afectiunii. Patogenie: elementul principal in astmul bronsic este obstructia generalizata la nivelul cailor bronsice. Aceasta determina dificultatea respiratiei cu perturbari ventilatorii si ale schimburilor gazoase. La obstructia din astm participa factorii: -contractia sau spasmul musculaturii netede din peretii traiectului bronsic; -edemul mucoasei bronsice; -hipersecretie de mucus vascos; -cresterea presiunii expiratorii intrapulmonare. Simptome: Criza de astm este manifestarea principala a astmului bronsic; debutul bolii este brusc; durata crizei este variabila de la 15 minute pana la 2-3 ore. Bolnavul prezinta brusc senzatie de sufocare si anxietate (frica). Respiratia devine suieratoare, cu expiratie prelungita si jenanta. Respiratia este bradipneica (rara). Tusea este constanta, initial uscata, apoi productiva. La examenul obiectiv se constata un torace destins si cianoza variabila dupa intensitatea crizei. Starea de rau astmatic se caracterizeaza prin simptome de asfixie permanenta, cu durata de mai multe zile si uneori cu evolutie fatala daca nu se intervine cu tratament corespunzator. Bolnavul prezinta sudori reci, are o pozitie sezanda, este cianotic, cu toracele destins. Frecventa respiratorie este crescuta (30-60 respiratii/minut). Tusea este absenta. Bolnavul este nelinistit, raspunde cu greutate si incoerenta, este somnolent. Alte examene complementare recomandate: examenul sangvin; examenul radiologic; bronhioscopie; electrocardiograma; teste cutanate si imunologice; explorarea functiei respiratorii care arata scaderea capacitatii vitale, scaderea volumului expirator maxim pe secunda si scaderea indicelui Tifneau sub valoarea de 70. Evolutia bolii este cronica, cu crize intercalate de acalmie, avand durata variabila. Complicatii: infectii bronsice, reprezentate de bronsita cronica sau acuta; emfizem pulmonar cronic; cord pulmonar cronic; fracturi costale dupa tuse violenta; deformari toracice mai ales la copii. Tratament: are ca scop combaterea si prevenirea crizelor de astm. Tratamentul se face etiologic prin: antibioterapie; sedative nervoase; bronhodilatatoare; oxigenoterapie; rehidratare; fluidifiante de secretie; tratament balneoclimatologic; kinetoterapie. Bronhopneumatia obstructiva cronica Bronhopneumatia obstructiva cronica reprezinta cea mai frecventa cauza de insuficienta respiratorie. Termenul de bronhopneumatie obstructiva cronica inglobeaza bolnavii cu bronsita cronica si emfizem pulmonar, la care examenul functional pulmonar releva in mod invariabil sindromul obstriuctiv. Astmul bronsic pur nu este inclus in acest cadru fiziopatologic, deoarece obstructia cu care el se asociaza este totala reversibila, functia respiratorie a plamanului redevenind normala in perioadele dintre crizele de dispnee. Astmul bronsic combinat cu bronsita cronica si emfizem pulmonar este in mod obisnuit inclus in termenul de bronhopneumatie obstructiva cronica. Simptome: la bolnavii cu bronhopneumatie obstructiva cronica de mai multi ani, datorita unuia dintre factorii precipitanti, afectiunea se poate acutiza si apar urmatoarele semne: dispneea; polipneea (20-30 respiratii/minut predominant diafragmatic); cianoza intensa, difuza, predominanta la buze, unghii, limba, unde capata un aspect violaceu (cianoza se exagereaza la efort si la tuse); hipersudoratia datorata cresterii concentratiei CO2 in sange,
5 care actioneaza asupra pielii si apare hipervascularizatie si consecutiv hipersudoratie; hipocratism digital (falangele distale turtite); ritmul cardiac rapid (100 batai/minut). Tratament: principalele obiective sunt reducerea obstructiei de la nivelul bronhiilor mijlocii si mici; corectarea alterarii gazelor sangvine; prevenirea si indepartarea fenomenelor de decompensare a inimii drepte. Se recomanda: antibiotice daca exista proces infectios; corticoizi cu actiune antiinflamatoare, antisecretoare si antibronhospastica; bronhodilatatoare; oxigenoterapia corecteaza hipoxemia; mucolitice si fluidifiante ale secretiei bronsice; diuretice; tonicardiace; drenajul postural; spalatura si aspiratia endobronsica, necesare cand una din bronsiile principale sau secundare sunt blocate de cantitati mari de secretie vascoasa; kinetoterapie (gimnastica respiratorie). Utilizarea drenajului postural asociat cu percutia toracelui si dirijarea tusei determina mobilizarea secretiilor bronsice si cresterea apreciabila a expectoratiei.
Recuperarea sindroamelor obstructive 1. Obiectivele recuperarii sindroamelor obstructive: Corectarea tuturor conditiilor de habitat, de munca, a deprinderilor, a tuturor influentelor exterioare care reprezinta conjuncturi determinante sau agravante pentru evolutia bolii. Din aceasta categorie fac parte: fumatul, atmosfera poluata, tipul muncii, regimul de viata, alimentatia, prevenirea bolilor intercurente, evitarea alergenilor. In acest scop se recomanda masuri educationale, masuri socio-profesionale, masuri profilactice (vaccinare) si masuri ecologice (protectia mediului). Indepartarea tuturor factorilor organici functionali si patologici care sunt sau pot deveni factori de intretinere sau agravare a deficitului functional respirator. Astfel, este necesara tratarea infectiilor tractului respirator, tratarea diferitelor deficite organice (deviatia de sept; malformatii toracice; cifoscolioza), tratarea obezitatii, tratarea afectiunilor cardiace care pot influenta functionalitatea aparatului respirator. Acest obiectiv cuprinde si cresterea capacitatii de aparare a organismului, reechilibrarea conditiei psihice si a atitudinii fata de boala. Metodele utilizate pentru realizarea acestui obiectiv cuprind masuri farmacologice, kinetoterapeutice, igieno-dietetice, balneoclimaterice. Dezobstructia bronsica este principalul obiectiv in recuperarea deficitului functional al acestor bolnavi. Metodele utilizate sunt variate: metode farmacologice reprezentate de bronhodilatatoare, mucolitice, corticoizi; metode fizicale reprezentate de aerosoli, drenaj de postura, gimnastica respiratorie, tuse controlata, ventilatie asistata; metode chirurgicale reprezentate de aspiratia bronsica. Tonifierea musculaturii respiratorii se realizeaza prin kinetoterapie, ventilatie asistata si respiratii de amestecuri gazoase cu densitati scazute. Ameliorarea distributiei intrapulmonare a aerului, corectarea schimbului gazos si a gazelor din sange. Acesta este obiectivul final al tuturor etapelor. Metodele folosite sunt cele enuntate, la care se adauga oxigenoterapia si masurile farmacodinamice de corectare a echilibrului acido-bazic. Readaptarea la efort efectuata prin antrenament progresiv si terapie ocupationala. Reinsertia socio-profesionala, obiectiv al recuperarii socio-profesionale, se realizeaza prin obtinerea tuturor celorlalte obiective, precum si prin mijloace speciale de reprofesionalizare. 2. Metode de recuperare: Masuri farmacodinamice: medicatia este utilizata frecvent in toate stadiile obstructive; administrarea medicamentelor se face pe cale generala si pe cale inhalatorie. Se recomanda: -antimicrobiene, cuprinzand antibiotice si chimioterapice; -mucokinetice-misca secretiile; secretolitice; mucolitice; expectorante; fluidifiante reprezentate de hidratante ale arborelui bronsic (inhalatie), compusi iodati, expectorante clasice, infuziile si decocturile din diferite plante; -corticoterapia este medicatia care se recomanda cu mare precautie; este foarte indicata in astmul bronsic, in special in starea de rau astmatic; cortizonicele au efect antiinflamator, blocand formarea edemului, efect antialergic imediat, efect imunodepresor, efect de potentare a altor medicamente (tonicardiace; tranchilizante); -bronhodilatatoare: sunt utilizate in atacul acut actionand pe relaxarea musculaturii bronsice, scaderea edemului prin influentarea vaselor mici sangvine;
2 -medicatia desensibilizata: administrarea in doze mici a alergenului care produce boala. Masuri igieno-dietetice si educationale: se recomanda o alimentatie echilibrata, bogata in vitamine, usor hipercalorica daca bolnavul nu este obez. In caz de obezitate se recomanda regim de slabire. Consumul de lichide va fi crescut, ajungand la 3-4 litri/zi pentru a ajuta expectoratia. Mesele vor fi cantitativ mai reduse, dar vor fi mai dese. Daca este asociata si o afectiune cardiaca va scadea aportul de sare. Se contraindica alimente conservate si in special alcoolul. Ca regim de viata, bolnavii vor evita atmosfera poluata, fumatul este total interzis, vor evita schimbarile bruste de temperatura, vor evita infectiile respiratorii. Se recomanda scoaterea bolnavului din mediul cu alergeni. Masuri fizioterapice: reprezinta metodele de baza in recuperarea functionala a deficitului respirator obstructiv. Se recomanda aerosoloterapie, ventilatie asistata, oxigenoterapie, cura balneara, kinetoterapie. Metodele mai frecvent utilizate sunt: a).repausul si pozitionarea corecta a bolnavului in pat are rol de a scadea consumul de O2, deasemenea are rol in relaxarea musculaturii abdominale, facilitand respiratia abdominala, tusea si drenajul bronsic. Repausul nu trebuie sa fie absolut pentru ca favorizeaza hipoventilatia, stagnarea secretiilor, scaderea fortei musculaturii respiratorii, scaderea refluxului de tuse, cresterea pericolului aparitiei trombozelor. Se recomanda exercitii limitate la nivelul gleznelor, genunchilor, soldurilor, respiratii profunde, ridicari de brate. b).drenajul postural se asociaza frecvent cu vibratia toracelui. Daca este posibil, bolnavul este pozitionat in Trendelenburg pentru facilitarea drenarii sau bolnavul va fi pozitionat cu toracele cat mai aproape de orizontala. c).tusea controlata are rol in evacuarea secretiilor. Bolnavul va executa la comanda o tuse cu glota si gura deschisa. d).respiratia in presiune este un procedeu valoros care are ca efect cresterea ventilatiei alveolare, ameliorarea gazelor sangvine, facilitarea eliminarii secretiilor bronsice. Procedeul consta in executarea inspirului in presiune pozitiva si a expirului in presiune negativa. e).oxigenoterapia este necesara la bolnavii cu sindrom obstructiv. Administrarea de O2 se poate face prin sonda nazala, masca sau in camere speciale cu atmosfera avand concentratie usor crescuta de O2. f).reeducarea respiratorie se va efectua de catre kinetoterapeut. Se urmareste executarea unei respiratii abdominale fara sa se intervina asupra ritmului si profunzimii respiratiei. Pacientul va fi instruit pentru a inspira pe nas, iar expirul se va efectua cu buzele stranse. g).readaptarea la efort reprezinta trecerea de la repausul total la independenta de miscare. Reluarea mersului se face numai cand ortostatismul poate fi mentinut cu usurinta de catre bolnav. Mersul este gradat pe numar de pasi, distanta sau durata si se face de obicei sub protectie de O2. evolutia antrenamentului se face prin marirea distantei de mers, prin cresterea numarului de antrenamente de mers pe zi, prin scaderea pana la suprimare a oxigenoterapiei. La bolnav se urmareste aparitia dispneei sau a tulburarilor de ritm cardiac. Bolnavul isi va relua treptat si activitatiile uzuale-imbracat, spalat, aranjatul patului. h).psihoterapia este obligatorie insotind orice alta manevra. Bolnavul trebuie sa inteleaga exact ce se petrece cu el, ce a determinat agravarea starii lui de boala si in ce fel metodele care i se aplica actioneaza pentru ameliorarea acetei stari. i).masajul nu este o metoda specifica pentru bolnavii cu sindrom obstructiv, dar este frecvent utilizat. Se aplica procedee de vibratii si percutie prin care se amelioreaza drenajul bronsic; masajul se incepe cu zona cervicala, umeri si apoi se adreseaza peretelui toracic. Datorita efectelor reflexe ale masajului, se faciliteaza expectoratia, se reduce tusea iritativa, musculatura bronsica se relaxeaza, creste circulatia pulmonara. j).corectarea diferitelor deficiente musculo-scheletale: corectarea se face daca deficientele exista si este absolut necesara la pacientii tineri. Se va corecta scolioza, cifoza, redorile articulare, contracturile sau hipotoniile musculare.
Afectiuni respiratorii restrictive Afectiunile respiratorii restrictive sunt afectiuni ale aparatului respirator sau ale altor aparate si sisteme care au drept consecinta micsorarea suprafetelor de schimb gazos alveolar. Clasificarea afectiunilor respiratorii restrictive: boli pulmonare reprezentate de atelectazia pulmonara, pneumoniile, tuberculoza. boli ale pleurei reprezentate de pleurezii si pneumotorax. boli ale cutiei toracice reprezentate de cifoscolioza, spondilita ankilopoietica, fracturi costale. boli ale sistemului nervos reprezentate de poliomielita si accidente vasculare cerebrale. boli cardiovasculare reprezentate de tromboembolia pulmonara. afectiuni abdominale reprezentate de ascita (acumularea de lichid in cavitatea peritoneala). intoxicatii acute in principal cu tranchilizante (scaderea activitatii centrului respirator). afectiuni endocrine-obezitate. 1. Atelectazia pulmonara: atelectazia sau condensarea pulmonara retractila reprezinta o modificare survenita la nivelul parenchimului pulmonar prin absenta ventilatiei in urma unei obstruari a bronhiei respective insotita de reducerea volumului pulmonar respectiv, care antreneaza intr-o masura mai mare sau mai mica si organele din vecinatate. O atelectazie instalata rapid poate fi secundara unui corp strain intrabronsiic, unei interventii chirurgicale sau unui traumatism. O atelectazie instalata progresiv poate avea drept cauza o tumoare bronsica, bronsiectazie sau tumori de vecinatate, respectiv mediastinale. Simptomatologia clinica variaza in functie de rapiditatea cu care s-a instalat atelectazia si in functie de intinderea teritoriului pulmonar interesat. O atelectazie care se instaleaza treptat si care intereseaza un teritoriu putin intins (segment sau lob pulmonar) poate evolua asimptomatic si descoperirea ei clinica, dar mai ales radiografica, sa fie cu totul intamplatoare. Spre deosebire de atelectazia simptomatica, cea masiva instalata brusc evolueaza cu junghi toracic, tuse cu accese, dispnee si cianoza. Examenul clinic poate constata: -la inspectie: imobilitatea intregului hemitorace afectat; -la percutie: matitate neta; -la auscultatie: abolirea murumurului vezicular. Examenul radiologic prezinta o opacitate masiva si omogena care corespunde unui segment pulmonar, unui lob sau unui plaman intreg. Tratamentul este etiologic, urmat de kinetoterapie. 2. Pneumonia: pneumoniile sunt boli caracterizate prin inflamarea parenchimului pulmonar. Dupa etiologie, pneumoniile pot fi bacteriene, virotice si toxice prin inhalarea unor substante chimice toxice. Pneumonia bacteriana poate fi produsa de orice bacterie patogena, dar in 90% din cazuri este produsa de pneumococ.
2 Aparitia bolii este favorizata de expunerea la frig, umiditate, oboseala fizica sau psihica, existenta bolilor cronice care scad rezistenta organismului si alcoolismul. Infectia plamanului se face pe cale aeriana. Simptomatologie: debutul bolii este brusc, foarte brutal, putand fi uneori precedat cu 2-3 zile inainte de o nazofaringita, cefalee, oboseala. Apoi, apare brusc frisonul, foarte puternic, cu durata de circa 30 minute. El este urmat de cresterea temperaturii. La scurt timp de la frison apare junghiul toracic, o durere foarte vie, localizata submamelonar intr-unul dintre hemitorace, durere agravata de miscarile respiratorii. Al 3-lea simptom important este tusea, care apare la circa 24-36h de la frison. Tusea este seaca si rara initial, cu sputa caracteristica, rosie-ruginie, in cantitate redusa si foarte aderenta. Starea generala se altereaza rapid, febra creste la 39-400, bolnavul este abatut, cu respiratie superficiala. Alte simptome: piele uscata, fata congestiva, buzele si limba sunt uscate, eruptie herpetica nazolabiala. Examenul obiectiv evidentiaza: -la inspectie: ritm respirator crescut (25-60 respiratii/minut); -la percutie: matitate in regiunea afectata; -la auscultatie: cresterea vibratiilor vocale si aparitia ramurilor specifice. Evolutie: uneori pneumonia se poate vindeca spontan dupa circa 10-12 zile. Vindecarea poate fi la fel de brusca ca si debutul. In ziua a 7-a pana in a 9-a apare criza pneumonica, cand temperatura scade, starea generala se amelioreaza, scade pulsul, apar transpiratii profuze (pe toata suprafata corpului), ramurile pulmonare devin tot mai rare si dispar. Tratament: cu tratament, etapele pneumoniei sunt scurtate, riscul decesului este foarte mic si se evita aparitia complicatiilor. Tratamentul este: -medicamentos: cu antibiotice; -igieno-dietetic: repaus circa 2 saptamani, camera aerisita cu temperatura de 19200 C, alimente usoare; -simptomatic: aplicatii calde locale pentru junghi, antitusive pentru tuse si cantitati mici de tranchilizante pentru agitatie si insomnie; -kinetoterapie: reprezinta cea mai importanta forma de tratament pentru grabirea recuperarii si in special pentru prevenirea complicatiilor. 3. Tuberculoza pulmonara: este o boala infectocontagioasa generata de bacilul Koch. Ea afecteaza organismul in intregime, dar prezinta principalele sale manifestari locale specifice la nivelul aparatului respirator. Pentru a se produce tuberculoza pulmonara activa, prezenta agentului cauzal este obligatorie; totusi, boala nu apare decat in cazurile cu un teren receptiv sau cu rezistenta scazuta fata de infectia tuberculoasa. Transmiterea infectiei se face prin mecanisme diferite: a).prin ploaia de picaturi bacilifere sau picaturi Pflugge, constituita din mii de picaturi de sputa; b).prin nucleozolii care se constituie in atmosfera dupa evaporarea partii lichide a picaturilor bacilifere; c).prin particulele de praf de pe jos sau de pe diferite mobile sau obiecte pe care s-au depozitat bacilii din sputa, din picaturile bacilifere sau din nucleozoli. Simptomatologie: Temperatura se prezinta sub forma de subfebrilitate prelungita (37-37,50 C) frecventa in faza initiala. Transpiratiile insotesc frecvent starile febrile si apar mai ales nocturne.
3 Astenia apare foarte frecvent. Tusea survine ca un reflex de eliminare a secretiilor din caverne si bronhii. Uneori este insotita de varsaturi. Expectoratia se intalneste in leziunile cavitare sub forma de sputa mucopurulenta verzuie. Durerile apar sub forma de dureri vagi la nivelul musculaturii toracelui. Inapetenta este determinata de toxemia bacilara. Pierderea in greutate este datorata inapetentei si a unor tulburari metabolice intretinute de intoxicatia tuberculoasa. Dispneea apare frecvent ca expresie a eforturilor de compensare ventilatorie. Hemoclizia reprezinta un simptom alarmant; este eliminata de sange prin tuse. Dupa cantitate si evolutie clinica, hemocliziile pot fi: -minimala sau sputa hemoctonica frecventa; -mijlocie-cantitatea de sange este de pana la 1 litru in cateva zile; poate dura 1-2 saptamani; se produce prin rupturi vasculare; -fulgeratoare-de obicei masiva; duce la moarte in cateva minute prin inundarea arborelui bronsic cu sange si asfixiere. Tratament: -medicamentos: cu tuberculostatice si simptomatice; -chirurgical: prin colapsoterapie si rezectii pulmonare; -kinetoterapie: rol de stimulare a organismului si actiune specifica pe aparatul respirator; -igieno-dietetic: consta in odihna si alimentatie hipercalorica.
Boli ale pleurei Pleurezia: pleura este afectata in cursul a numeroase entitati patologice, fiind de cele mai multe ori secundara unor boli ale plamanului. Pleureziile sunt caracterizate prin prezenta in cavitatea pleurala a unui exhudat limpede, usor galbui (etiologii diverse-cel mai frecvent TBC si pleurezii neoplazice; mai rar pleurezii bacteriene, reumatism). Pleurezia serofibrinoasa tuberculoasa: este cea mai frecventa pleurezie si cea mai frecventa boala inflamatorie a pleurei. Afectiunea este produsa de bacilul Koch prezent in revarsatul pleural. Boala apare la subiectii tineri, mai ales primavara. Aceasta pleurezie poate apare in orice faza din evolutia TBC-ului pulmonar. Simptomatologie: simptomele generale care preced uneori cu cateva saptamani sindromul pleural sunt: astenie importanta, anorexie, pierdere in greutate, stare de subfebrilitate, transpiratii nocturne. Treptat, starea de subfebrilitate devine febra (37-390), dureaza 2-3 saptamani si tinde sa scada. Debutul bolii este uneori brusc, cu junghi toracic, febra si frison; alteori, debutul este insidios, cu dureri toracice moderate si stare subfebrila. Simptome subiective: -dureri toracice moderate prezente de partea afectata, pe fata laterala a toracelui, iradiate in spate si umeri, accentuate de miscarea respiratorie; -tuse seaca, uneori chinuitoare, accentuata de schimbarea pozitiei si de efort; -dispnee: suparatoarea in cazul unor colectii lichidiene mari. Semne obiective: diminuarea amplitudinii miscarii respiratorii de partea bolnava; scaderea transmiterii vibratiilor vocale; submatitate sau matitate la baza toracelui; scaderea murmurului vezicular; frecaturi pleurale superficiale ritmate de respiratie. Examenul radiologic: opacitate densa care ocupa baza pulmonara. In cazul pleureziilor abundente tot hemitoracele este obscur, iar mediastinul este impins catre partea sanataoasa. Examenul lichidului sinovial: exudat, inflamator si in 50-70% din cazuri se evidentiaza bacilul Koch. Alte investigatii: punctie, biopsie pleurala; examenul expectoratiei. Evolutie: fara tratament tuberculostatic, aceasta pleurezie are o evolutie favorabila, rar are evolutie mortala datorita unor revarsari foarte abundente. Complicatii: simfize cu inhiderea sinusului costo-diafragmatic, care exercita tractiuni pe diafragm; pahipleurita inchisa-ingrosare si lipire a foitelor pleurale, cu retractia pronuntata a hemitoracelui respectiv, determinand o disfunctie respiratorie restrictiva. Tratament: complex: -medicamentos: simptomatic-antibiotice si chimioterapie specifica; antiinflamatoare; -igieno-dietetic: repaus 2-3 saptamani; alimentatie crescuta in calorii si vitamine; -kinetoterapie: se incepe precoce, chiar in perioada acuta; pacientul va sta pe partea sanatoasa evitand decubitul dorsal si decubitul lateral pe partea bolnavase favorizeaza astfel eliberarea sinusului costo-diafragmatic bolnav; dupa 2-3 saptamani se poate incepe o reeducare activa.
2 Bolile neinflamatorii ale pleurei: Hidrotoraxul: revarsat pleural in cavitatea pleurala a unui lichid neinflamatoriu prin actiunea a diversi factori (transudat). Chilotoraxul: acumulare de limfa in cavitatea pleurala datorita ruperii canalului toracic in urma unui traumatism, tumora sau interventie chirurgicala. Hemotoraxul: revarsare de sange in spatiul pleural determinata de traumatisme toracice. Pneumotoraxul: acumulare de aer in spatiul pleural. Este de mai multe tipuri: -pneumotorax spontan: patrunderea aerului in cavitatea pleurala in afara oricarui traumatism sau plaga toracica; apare datorita ruperii unui acin pulmonar subpleural; acest aer determina o colabare a plamanului catre hil; daca el este in cantitate mica se poate resorbi, iar daca este in cantitate mare poate produce o insuficienta respiratorie; -pneumotorax artificial: introducerea aerului in cavitatea pleurala de catre medic in scop terapeutic; -pneumotorax traumatic: prin plaga penentranta sau traumatism cu fractura costala si solutie de continuitate la nivelul pleurei. Simptomatologie: debut brusc cu dureri toracice violente, dispnee si cianozaimobilizarea bolnavului. Simptomatologie generala: febra 380 datorata de obicei bolilor asociate sau complicatiilor. Subiectiv: durere toracica violenta (lovitura de cutit); tuse seaca, repetata, declansata de miscare si accentueaza durerea; dispneea este foarte accentuata, de tip polipnee superficiala. Semne obiective: -inspectie-hemitoracele afectat este dilatat si imobil; -palpare-abolirea vibratiilor vocale; -percutie-hipersonoritate; -asucultatie-scaderea murmurului vezicular. Examenul radiologic confirma diagnosticul si apreciaza starea plamanului. Tratament: obiective: -ameliorarea starii bolnavului; -evacuarea aerului din cavitatea pleurala; -revenirea plamanului la perete; -normalizarea conditiei ventilatorii; -prevenirea recidivelor. Se recomanda: punctie pleurala, oxigenoterapie, analgezice; pentru bulele multiple se recomanda tratament chirurgical. In pneumotoraxul recidivant se face kinetoterapie. Obiectivele kinetoterapiei sunt: cresterea rezistentei generale a organismului; folosirea pozitiei antalgice; educarea tusei si educarea respiratorie.
Obiectivele recuperarii sindromului restrictiv Decompensarea respiratorie care apare in sindromul restrictiv este datorat hipoventilatiei alveolare. Dintre metodele de tratament in sindromul restrictiv, in functie de etiologie se pot enumera: -ventilatie mecanica prin intubatie endo-traheala sau traheostomie; -oxigenoterapie daca sunt libere caile aeriene; -dezobstructia bronsica; -diuretice pentru scaderea incarcarii pulmonare; -tonicardiace daca sunt semne si de insuficienta cardiaca; -antibiotice in cazul etiologiilor infectioase; -anticoagulante (scad coagulabilitatea sangelui). Recuperarea functiei recuperatorii: Tratamentul supraincarcarii mecanice: in cadrul acestui obiectiv se urmareste: gimnastica colectiva pentru cifoscolioza asociata cu metode ortopedico-chirurgicale daca este cazul pentru copiii cu aceasta deviatie a coloanei vertebrale; gimnastica pentru mentinerea mobilitatii si corectarea pozitiei coloanei vertebrale in spondilita; regim de slabire in cazul obezitatii. Pe langa aceste metode, pacientii pot beneficia si de alte metode de recuperarea fizioterapeutica-termoterapie, masaj si electroterapie. Ameliorarea ventilatiei pulmonare: acest obiectiv se poate realiza prin: a).Tratarea cauzelor sindromului restrictiv. b).Cresterea expansiunii localizate: aceasta se realizeaza prin tehnici care amelioreaza ventilatia in diferite segmente pulmonare, obtinandu-se miscari respiratorii toracale sau toraco-abdominale in regiunile cu miscari respiratorii blocate. Exercitiile se pot adresa regiunii toracale superioare, axilara, inferioare, unui hemitorace intreg sau zonei diafragmatice a unui hemitorace. Se va creste inspirul prin pozitionari adecvate asociindu-se miscarea membrelor superioare si a trunchiului. Uneori este necesara blocarea unei regiuni care se expansioneaza compensator prin presiuni manuale ale kinetoterapeutului, prin chinga sau prin posturari. Exercitiile de expansiune localizata sunt indicate in cifoscolioze, alte diformitati toracice, spondilita si pahipleurita. Pentru obezitate se recomanda exercitii respiratorii abdominale; se poate asocia si masajul. c).Scaderea travaliului ventilator: scaderea se realizeaza pentru persoanele obeze prin scaderea in greutate. In cazul persoanelor cu cifoscolioza sau spondilita scaderea travaliului ventilator se obtine prin exercitii de mobilizare a coloanei vertebrale. Prin scaderea necesitatilor de O2 in periferie efectuata prin limitarea efortului fizic se poate actiona asupra scaderii ventilatiei pulmonare. In cazul asocierii unei complicatii cardiace, administrarea diureticelor determina o eliminare a edemelor, inclusiv a edemului peretelui toracic, scaderea incarcarii pulmonare si implicit a travaliului ventilator. d).Cresterea activitatii musculaturii respiratorii: aceasta crestere a activitatii musculaturii respiratorii poatefi obtinuta prin ameliorarea oboselii musculare. Oboseala poate fi ameliorata in primul rand prin administrarea de O2, care poate corecta hipoxemia (scaderea O2 in sange) la care muschii inspiratori sunt sensibili. Tot pentru cresterea activitatii musculaturii respiratorii se poate actiona prin realizarea unui expir prelungit cat mai complet
2 cu reducerea volumului abdomino-toracic, reducere obtinuta prin contractia musculara a peretelui antero-lateral abdominal. Astfel, se va ascensiona diafragmul lungindu-i fibra si crescandu-i raza de curbura. In inspir, prin contractia diafragmului pornita din pozitia cu fibra alungita va creste volumul inspirator. Uneori, pentru a contracara impingerea in afara a toracelui in expir la unii bolnavi este necesara exercitarea unei presiuni pe torace in expir. Presiunea se poate efectua cu ajutorul unei chingi toracice sau prin mana kinetoterapeutului. Pentru cresterea randamentului musculaturii respiratorii este necesara favorizarea capacitatii metabolice a acestor muschi. Capacitatea metabolica a muschiului creste prin exercitiu fizic. Antrenamentul musculaturii respiratorii trebuie sa se faca dintr-un perfect repaus fizic general si relaxare pentru a scadea cererea metabolica periferica si pentru a favoriza irigarea musculaturii respiratorii. Antrenamentul la efort: o perioada mai lunga de timp bolnavii cu sindrom restrictiv isi pot mentine o capacitate de efort multumitoare. Primul semn sesizat de acesti bolnavi este dispneea de efort. Aceasta dispnee poate avansa ajungand sa fie prezenta si in repaus, ceea ce demonstreaza ca plamanul nu isi mai poate indeplini functia de schimb gazos. Din acest moment bolnavul nu-si mai poate exercita activitati profesionale si nici pe cele casnice. El ajunge in situatia de handicapat. Pentru a preveni aceasta situatie este necesara efectuarea unui antrenament la efort. Metodele de antrenament constau in folosirea bicicletei ergometrice, a covorului rulant, a steperului si a mersului terapeutic. Pentru a stabili metodologia antrenamentului este obligatoriu sa se testeze initial la bolnavii cu sindrom restrictiv toleranta la efortul dozat cu si fara administrare de O2. Dupa testare, bolnavii se pot impartii in 3 grupe: a).bolnavi la care chiar sub administrare de O2 nu se corecteaza hipoxemia-la acestia orice efort este contraindicat pana la ameliorarea starii clinico-functionale; b).bolnavi care suporta bine efortul sub administrare de O2-la acesti bolnavi se aplica efort dozat in trepte la bicicleta ergometrica si covorul rulant, numai sub protectie de O2; la acest efort se poate adauga si un program de terapie ocupationala executata fara O2; c).bolnavi care suporta efortul fara administrare de O2-acesti bolnavi vor executa modalitatile cunoscute de antrenament; din aceasta categorie fac parte obezii, bolnavii cu spondilita, pahipleurita, cifoscolioza. Corectarea gazelor sanguine si restabilizarea sensibilitatii centrului respirator: acest obiectiv se poate realiza prin: -regim igieno-dietetic constand in repaus la pat, alimentatie hiposodata, hipercalorica (exceptie fac obezii) si vitaminica; -tratament medicamentos cu diuretice, tonicardiace, antibiotice si bronhodilatatoare; -oxigenoterapie; -cresterea ventilatiei alveolare prin gimnastica respiratorie asistata de kinetoterapeut; -cresterea ventilatiei alveolare prin metode de protezare respiratorie-se utilizeaza patul basculant si plamanul de otel; Aceste metode se utilizeaza mai ales la pacientii cu sindrom restrictiv de cauza neurologica. -psihoterapie-consta in explicarea cauzelor decompensarii si rolul metodelor de recuperare.
AFECTIUNI RESPIRATORII CU DISFUNCTIE VENTILATORIE MIXTA Disfunctia ventilatorie mixta este asocierea celor 2 tipuri de disfunctie ventilatorie (obstructiva si restrictiva) cu predominanta uneia sau alteia. Aceasta asociere poate avea ca baza existenta a 2 boli complet deosebite (ex.: cifoscolioza si o bronhopneumonie obstructiva cronica sau un astm bronsic cu o pahipleurita). Disfunctia mixta se poate dezvolta si in cadrul aceleiasi boli bronhopulmonare care afecteaza atat permeabilitatea cailor aeriene, cat si capacitatea de expansiune a parenchimului pulmonar. Debutul bolii apare la nivelul parenchimului pulmonar care are drept consecinta retractia pulmonara ce poate determina distorsiuni ale cailor aeriene. Exista si situatii care au un debut bronsic si apoi dupa obstructia cailor aeriene sa apara afectarea parenchimului cu scaderea suprafetei de schimb alveolar. In disfunctia ventilatorie mixta, CV, CPT si VEMS sunt scazute. Dintre bolile care produc disfunctie ventilatorie mixta cele mai reprezentative sunt pneumoconiozele si tuberculoza pulmonara. Pneumoconiozele sunt afectiuni ce fac parte din grupul bolilor profesionale datorate inhalarii pe perioade lungi a unor pulberi minerale sau organice. Dimensiunea particulelor are un rol foarte important in afectarea pulmonara: -particulele cu dimensiuni mai mari de 10 milimicroni sunt oprite integral in nasofaringe; -particulele cu dimensiuni intre 10-3 milimicroni se depun in caile aeriene; -particulele cu dimensiuni mai mici de 3 milimicroni ajung in mare proportie in teritoriul alveolar in care se sedimenteaza. Din punct de vedere anatomopatologic, pneumoconiozele prezinta 2 forme: a).colagene: sunt mai grave si se caracterizeaza prin faptul ca arhitectura alveolara se distruge si apar cicatricile pulmonare (ex.: silicoza, asbestoza); b).necolagene: se caracterizeaza prin faptul ca arhitectonica alveolara ramane intacta si reactia pulmonara fata de pulberi este reversibila (ex.: baritoza). Din punct de vedere functional, pneumoconiozele se impart in 3 categorii: Pneumoconioze cu obstructia cailor mici: a).Antracoza: pneumopatie cauzata de praful de carbune. Apare la muncitorii care lucreaza in domeniul extractiei, prelucrarii si prepararii diferitelor sorturi de carbune. Afectiunea se prezinta sub 2 forme: usoara (nodulara) si grava (sub forma de fibroza pulmonara masiva progresiva). In forma usoara simptomele sunt putine si descoperirea bolii este radiologica. Tulburarile functionale la forma usoara arata o crestere a volumului rezidual datorita obstructiei cailor mici. In forma grava nodulii se agrega obstruand bronhiolele. In forma grava simptomele respiratorii sunt reprezentate de dispnee de efort, tuse productiva, toracalgii; acestea sunt constant prezente si progreseaza rapid. Tulburarile functiei respiratorii sunt severe. Leziunile fibroase ocupa spatiile aeriene reducand volumele pulmonare si deteminand disfunctia
2 ventilatorie restrictiva. Prin aparitia emfizemului compensator si comprimarea bronhiolelor apare disfunctia ventilatorie obstructiva. b).Bisinoza este o afectiune respiratorie produsa de inhalarea prelungita a pulberilor, rezultand din prelucrarea materialelor textile vegetale, agentii patologici fiind reprezentati de bumbac, in si canepa. Afectiunea apare la culegatori si la cei care lucreaza in filaturile de bumbac. Prima manifestare a bolii o reprezinta sindromul de luni-aparitia semnelor pulmonare reprezentate de tuse, dispnee suieratoare si o presiune toracica la reluarea lucrului dupa o perioada de intrerupere. Semnele dispar dupa terminarea lucrului. Tabloul clinic arata ca la baza afectiunii sta spasmul si edemul cailor aeriene periferice. Examenul clinic este negativ. Functional apar initial scaderea VEMS, apoi, prin agravarea bolii, cresterea VR si scaderea CV. Pneumoconioze cu scaderea elasticitatii pulmonare si a capacitatii de difuziune: a).Asbestoza: apare prin inhalarea fibrelor de azbest care determina o fibroza interstitiala difuza, cu sau fara reactie pleurala. Fibroza debuteaza sub forma unei alveolite (inflamatie a alveolelor). Se extinde ulterior la peretii alveolari, la peretii cailor aeriene terminale, la interstitiul pulmonar si la pleura. Initial, boala este asimptomatica, pentru ca ulterior sa apara semne respiratorii reprezentate de dispnee, cianoza, tuse si semne generale reprezentate de scaderea in greutate, degete hipocratice si astenie fizica. Explorarea functionala evidentiaza: disfunctie ventilatorie restrictiva; scaderea elasticitatii pulmonare; alterarea difuziunii gazelor prin membrana alveolo-capilara sau respiratorie. b).Plamanul de fermier: pneumoconioza cu praf organic (fan mucegait), care poate duce la un proces acut; o pneumonie care dispare spontan in cateva saptamani. Forma cronica este fibroza difuza interstitiala. Pneumoconioze cu perturbari functionale pulmonare intricate: a).Silicoza: pneumoconioza produsa prin inhalarea pulberii de siliciu; siliciul poate determina 3 tipuri de reactii tisulare: -forma cronica: apare prin expunere moderata pe o durata de 20-40 de ani; -forma accelerata: prin expunere la cantitati mai mari pe durata de 5-15 ani; -forma difuza: pe o durata de sub 5 ani cu depuneri masive alveolare. Gravitatea bolii este data de faptul ca pulberea de siliciu poate leza macrofagul care l-a fagocitat. Anatomopatogenic, leziunile sunt reprezentate de nodulul silicotic si fibroza interstitiala. La inceputul afectiunii, din punct de vedere clinic, bolnavul acuza numai o tuse cu expectoratie, socotita ca normala la fumatori. Dupa aceasta apare si dispneea de efort, moment cand apar si semnele radiologice. Boala in evolutia ei prezinta elemente de bronsita cronica si emfizem pulmonar, determinand perturbari ale distributiei aerului si apoi obstructii ale cailor periferice. Fibrozele intinse tind sa reduca dimensiunile pulmonare, iar conglomeratele de noduli determina restrictia. Testele functionale respiratorii sunt modificate in functie de stadiul evolutiv al bolii: -in silicozele simple, asimptomatice testele sunt normale;
3 -in silicozele manifeste apar alterari functionale de tip restrictiv, obstructiv sau mixt; -in cazurile complicate scade capacitatea de difuziune a gazelor si apare hipoxemia la efort. Nu exista un tratament specific al silicozei. Se pot trata totusi complicatiile si afectiunile asociate. Singura modalitate de ameliorare a disfunctiei respiratorii o constituie recuperarea respiratorie prin kinetoterapie. Obiectivele si principiile recuperarii sunt legate de: -diagnostic (faza bolii); -mediul poluant; -capacitatea de aparare a organismului.
Obiectivele recuperarii sindromului disfunctional mixt Din cadrul afectiunilor caracterizate prin sindrom disfunctional mixt, cele mai importante sunt pneumogoniozele si sindroamele post-tuberculoase. 1).Recuperarea pneumogoniozelor: pentru a stabili modalitatea de recuperare este necesara initial stabilirea unor date obligatorii, cum ar fi: -varsta bolnavului si durata in ani a contactului cu pulberile; -gradul incarcarii pulmonare pe baza examenului radiologic; -daca mai este in contact cu pulberile. Unele pneumogonioze sunt evolutive chiar daca bolnavul a fost scos din mediul poluat. De asemenea, este important ca leziunile de pneumogonioze, forma fibroasa, sunt definitive si ireductibile. Obiectivele recuperarii se pot imparti in 3 domenii: Oprirea sau incetinirea evolutiei bolii: realizarea acestui obiectiv se poate face urmarind: -diagnosticarea cat mai precoce a bolii; -scoaterea pacientului imediat din mediul poluat de pulberi sau in unele cazuri luarea unor masuri de reducere a contactului cu pulberile; -interzicerea la pacienti a tuturor factorilor care pot agrava afectiunea respiratorie-fumatul, alcoolul si infectiile; -cure repetate si prelungite de climoterapie in zone cu bogata incarcare in ioni electronegativi; -expuneri zilnice in camere incarcate cu electroaerosoli negativi; -cresterea generala a capacitatii de aparare a organismului-alimentatie adecvata, odihna adecvata, cure balneare. Tratarea bronhopneumopatiei obstructive cronice supraponderala prin: -repaus si pozitionarea corecta a bolnavului; -drenaj postural; -tuse controlata; -respiratie in presiune pozitiva (si inspirul si expirul sunt controlate); -oxigenoterapie; -reeducare respiiratorie; -readaptare la efort. Stabilizarea deficitului functional si incercarea de compensare a deficitului: un rol important in recuperare il prezinta schema pentru reeducare, tinand cont de sindromul restrictiv datorat pneumogoniozelor si sindromului obstructiv datorat bronhopneumopatiei obstructive cronice supraadaugat. 2).Recuperarea sindroamelor post-tuberculoase: sindromul post-tuberculos cuprinde totalitatea sechelelor dupa diferitele faze ale tuberculozei pulmonare. Recuperarea sindroamelor post-tuberculoase se face pe baza rezultatelor obtinute la testele functionale. Programul recuperator va cuprinde obligatoriu: -drenaj de postura in formele cu bronsiectazie exudativa supurata; -educarea tusei: importanta in sindroamele bronsidice si in special in cele cu tendinta la hemoclizie; in aceste cazuri pacientul trebuie invatat cum sa tuseasca fara a dezvolta presiuni mari intrapulmonare; -aerosoloterapie si respiratie in presiune pozitiva;
2 -reeducare respiratorie. In sindroamele post-tuberculoase cicatriciale, baza reeducarii respiratorii este dezvoltarea compensator-ventilatorie a lobilor si plamanului sanatos. De asemenea, se recomanda antrenarea hemidiafragmului de aceeasi parte si cresterea volumului inspirator din posturi de blocare a plamanului sanatos. Antrenarea hemidiafragmului se face tot pentru mentinerea elasticitatii plamanului de partea bolnava. In sindroamele post-tuberculoase cu afectare pleurala se recomanda: -readaptarea la efort: este preferat sa se realizeze prin terapie ocupationala in cazurile cu deficit functional mixt aparut prin sindroame fibrotice intinse; -antrenarea si calirea organismului are un rol important datorita rezistentei scazute la imbolnavire in urma infectiei bacilare. Acest obiectiv poate fi realizat prin: climatoterapie in zone submontane cu climat de crutare; hidroterapie alternanta bine dozata (dus cald-dus rece); jocurile sportive efectuate in medii corespunzatoare (in saline cel mai bine). In cazul recuperarii bolnavilor bacilari, un rol important il constituie momentul inceperii recuperarii. Aceasta se incepe dupa negativarea sputei (absenta bacilului Koch in sputa) pentru protectia celorlalti pacienti care beneficiaza de recuperare. Pentru a preveni cazurile de reinfectie, bolnavii nu vor face recuperare in sectiile de ftiziologie (sectie de bolnavi cu TBC pulmonar). Aparatura folosita (aerosoli, spirometre) va fi atent dezinfectata.
Traumatismele toracice Se clasifica in traumatisme inchise (contuzii) si plagi. Traumatismele inchise cuprind: -contuzii simple ale peretelui toracic; -fracturi si luxatii ale coastelor, ale sternului, ale cartilajelor costale; -leziuni traumatice ale viscerelor toraciceapar in urma unor traumatisme mari (striviri). In traumatismele inchise pot apare: rupturi pulmonare; rupturi traheale; rupturi bronsice; rupturi ale diafragmului; leziuni vasculare cardio-pericardice. Plagile se impart in: -plagi ale peretelui toracic (nepenetrante); -plagi in care agentul vulnerant strabate cel putin pleura parietala (plagi penetrante); -plagi ale organelor mediastinale (plaga cardiaca). Fiziopatologic, orice traumatism toracic poate produce tulburari importante in solidaritatea fiziologica care exista intre peretele toracic, aparatul respirator si inima, provocand fie o obstructie respiratorie, fie o dificultate in functia cordului. Obstructia bronsica este frecvent intalnita; orice traumatism provoaca o hipersecretie de mucus bronsic si alveolar. La aceasta se poate adauga hemoragia bronsica si un grad de edem pulmonar. Staza si infectia transforma secretiile bronsice in secretie pulmonara. Posibilitatile de evacuare a secretiilor sunt diminuate atat prin spasmul bronsic reflex, cat si prin faptul ca amplitudinea miscarilor toracice, tusea si expectoratia, sunt ingreunate din cauza durerii sau din cauza unor factori mecanici produsi de leziunile anatomice. Factorii mecanici sunt reprezentati de: -un volet parietal mobil care provoaca respiratie paradoxala; -un revarsat pleural sau un pneumotorax care colabeaza plamanul respectiv, comprimand astfel plamanul opus; -un emfizem mediastinal care comprima traheea sau bronhiile. Obstructia intregului arbore respirator, care adesea este bilaterala si pe care tusea si expectoratia nu o pot combate eficient, impiedica ajungerea aerului si deci a O2 in plamani. Fracturile coastelor sunt rare la copil si se intalnesc frecvent la adult si batran. Dupa mecanismul de producere exista 3 tipuri de fracturi costale: a).fracturi directe (interne): apar cand coasta se rupe la locul de presiune maxima a traumatismului, traumatism care tinde sa indrepte curbura costala; b).fractura indirecta (externa): apare dupoa un traumatism sagital ce tinde prin compresiune sa mareasca curbura coastei, coasta care se rupe la distanta de locul unde se exeecita traumatismul; c).fracturi prin contractie musculara: sunt mai rare si sunt localizate mai ales la coastele inferioare; sunt produse de eforturi violente de tuse. Semne clinice: dispnee; respiratie superficiala; durere localizata accentuata de miscari respiratorii si tuse; palparea arcului costal precizeaza sediul durerii; durerea poate apare si prin presiune la distanta (pe stern).
2 Radiografia confirma diagnosticul si precizeaza sediul exact al leziunii. Complicatii: a).fracturile pot fi simple, avand un singur focar de fractura, evoluand bine, fara complicatii; b).exista si fracturi complicate cu mai multe focare; fragmentul de coasta dintre 2 focare de fractura produce voletul costal. Fracturile complicate sunt reprezentate de: -ruptura unei artere intercostale printr-un fragment de os cu hemoragie consecutiva; uneori hematomul trebuie evacuat chirurgical; -pneumotorax (in situatia unei rupturi pleurale); -hemopneumotorax; -leziuni cardio-pericardice (in cazul fracturilor anterioare ale coastelor 3-5 pe partea stanga); -rupturi ale diafragmului si ale organelor abdominale (in special splina) in fractura ultimelor coaste. Tratament: -in fracturile simple-combaterea durerii prin infiltratie locala cu novocaina; -in fracturile complicate-tratament chirurgical si bandaj elastic. Pentru prevenirea infectiilor pulmonare si pleurale, mai ales la batrani, se recomanda gimnastica respiratorie, aerosoli, antibiotice si expectorante. Alte traumatisme toracice pot apare la diverse niveluri: -fracturile cartilajelor costale; -fracturile sternului; -luxatiile coastelor; -plagi toraco-abdominale. Interventii chirurgicale toracice Sunt necesare in urmatoarele afectiuni: -tumori bronsice si pulmonare; -afectiuni esofagiene; -leziuni viscerale mediastinale; -chistul hidatic pulmonar; -tuberculoza pulmonara; -afectiuni cardio-pericardice; -supuratii bronhopulmonare; -cancerul mamar. In aceste afectiuni interventia chirurgicala se face fie pe partile moi ale toracelui (cancerul mamar), fie prin toracotomie. In toate cazurile se face recuperare cu obiective comune, respectiv o mecanica respiratorie normala, o ventilatie normala care sa asigure un schimb gazos eficient.
Metodologia de recuperare a bolnavilor operati pe torace Faza preoperatorie: cu aproximativ 2-3 saptamani inainte de operatie recuperatorul examineaza bolnavul si urmareste parametrii urmatori: a).morfologia toracelui: daca exista deformatii congenitale evidentiate sau dobandite prin scolioze, cifoze, asimetrii; b).starea musculaturii din regiunea toracala, toraco-abdominala; c).mobilitatea articulara a coloanei si articulatiei scapulo-humerale; d).miscare respiratorie: tipul respirului (costal superior sau inferior; toracoabdominal); amplitudinea miscarii; coordonarea lor constienta; e).eficienta tusei: aspectul si cantitatea sputei; f).semne de insuficienta cardio-respiratorie (cianoza; ortopnee; hepatomegalie; edeme; tahicardie); g).toleranta la efort; h).starea psihica: gradul de inteligenta; dorinta de colaborare. In functie de datele obtinute, recuperatorul va imagina programul de corectare a deficientelor constatate. Indiferent de constatarile facute, din programul recuperator fac parte elementele: -instruirea pacientului intr-una din metodele de relaxare; -instruirea pacientului in metodele fizice care sa ii asigure post-operator o buna evacuare a secretiilor bronsice: posturi de drenaj pentru plamanul restant, educarea tusei; -constientizarea bolnavului asupra miscariilor respiratorii proprii, separate, toracice sau abdominale; -tonifierea musculaturii sinergice cu aceea care va fi sectionata la operatie; -educarea respiratorie abdomino-diafragmatice. Faza post-operatorie imediata: primele saptamani dupa operatie sau dupa traumatism. Obiectivele recuperarii: a).dezobstructia bronsica prin inclinarea patului, aspiratie bronsica, presiuni manuale in expir; tehnicile de dezobstructie se repeta de 3-4 ori/zi; b).calmarea durerilor: masaj (5-6 ori/zi); posturare corecta a corpuluipozitii antalgice; c).corectarea staticii vertebrale: necesara pentru ca pacientul are tendinta de a sta inclinat spre partea bolnava; d).prevenirea redorii centurii scapulare; e).ameliorarea circulatiei de intoarcere venoasa si prevenirea tromboflebitei prin: ridicare peste orizontala a membrelor inferioare; miscarea picioarelor; masajul talpilor si al membrelor inferioare. Faza post-operatorie precoce: urmatoarele 3-4 saptamani de la operatie. Obiectivele recuperarii: a).restaurarea ventilatiei normale; b).ameliorarea durerii prin masaj, intrucat durerea limiteaza miscarea respiratorie si produce stres; c).ameliorarea deficitului de statica a centurii scapulare.
2 Faza post-operatorie tardiva: urmatoarele 2 luni; recuperarea se poate face si la domiciliu. Obiectivele recuperarii: a).reeducarea respiratiei abdomino-toracala inferioara; b).trecerea la respiratia armonica, naturala si automatizata; c).antrenament la efort, necesar pentru reintegrarea socio-profesionala.
Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S1
Relaxarea Relaxarea are mai multe caracteristici: inlatura o serie de conditii inhibitorii ale actului ventilator; reechilibreaza tonusul muscular general (in special musculatura respiratorie), instaland eutonia (reglarea tonica armonioasa); scade cererea de O2, rezultand regenerarea de CO2; reprezinta la unii astmatici singura metoda de prevenire a crizelor paroxistice; amelioreaza starea psiho-emotionala a pacientului. Relaxarea poate fi: a).relaxare extrinseca: mediata de un factor extern pacientuluidependenta; se realizeaza prin masaj, tratament medicamentos, apareiaj relaxant (masa si fotoliul vibrant), hipnoza; b).relaxare intrinseca: prin tehnica Jacobson (curent fiziologic)-contractii si relaxari musculare coordonate cu miscarile respiratorii; are la baza constientizarea starii de tensiune musculara. Relaxarea se realizeaza astfel: 1).prolog respirator-4 minute: in decubit dorsal; atentie la dispneici; 2).antrenament propriu-zis: membrul superior drept membrul superior stang ambele membrul inferior drept membrul inferior stang ambele
Cerinte: -la membrul superior: desprinderea cotului si ridicarea lui concomitent cu inspir profund, mentinerea pozitiei cu apnee 15-20 secunde, concentrandu-se asupra tensiunii musculare intense, apoi relaxarea brusca a membrului superior simultan cu expir; apoi se face pauza 1 minut, in care pacientul compara cele 2 stari. Examenul se repeta de 2-3 ori pentru fiecare membru, micsorandu-se amplitudinea miscarii; -la membrul inferior: ridicarea genunchiului de pe rulou, cu calcaiul pe pat; -pentru torace: la fel, dar ridicarea trunchiului (lordozare imaginativ) de pe pat cu inspir, apneerelaxarea musculara cu expir.
Posturarea pacientilor bronhopulmonari Posturile sunt un mijloc important in recuperare. Exista 2 categorii de posturi: -de relaxare si facilitare; -de drenaj bronsic; Posturari de relaxare si facilitare: diferente intre posturile corectoare si cele de relaxare: 1.Ortostatism: a).-spatele la perete; -membrele inferioare departate; -spatele rezemat de perete; -trunchiul usor aplecat anterior; b).-fata la perete; -trunchiul aplecat anterior; -antebrate pe perete; -capul pe maini; c).-trunchiul aplecat la geam cu sprijin pe pervaz. 2.Sezand-pozitia birjarului: trunchiul aplecat inainte, coatele pe genunchi; -sezand pe scaun: trunchiul aplecat anterior, sprijinit pe perne, membrele superioare curpind pernele. 3.Pe genunchi-sezand pe calcaie; -maini pe coapse; -trunchiul aplecat anterior. 4.Decubit-decubit dorsal: trunchiul ridicat la 450, sprijinit pe perne; membrele inferioare usor flectate, sprijinite pe un rulou la nivelul fosei poplitee; membrele superioare pe langa corp; antebratele sprijinite pe perne; -decubit lateral: trunchiul usor cifozat; membrele inferioare usor flectate. Prin aplecarea trunchiului scade presiunea abdominala (contractia diafragmului).
Posturi pentru drenaj bronsic In recuperarea bolnavilor bronho-pulmonari cronici, un obiectiv de prim ordin il reprezinta dezobstructia bronsica in cadrul careia evacuarea secretiilor este componenta principala. Bronsicul cronic produce mai multa sputa decat elimina si in lipsa unui aparat ciliar integru si a unor reflexe tusigene normale nu isi poate asigura un drenaj spontan si complet. Migrarea secretiilor bronsice este conditionata de activitatea ciliara, vascozitate, tuse si de gradul de plasticitate. Drenajul de postura va fi ajutat de 3 factori facilitatori: Fluxul respirator: este indispensabil pentru evacuarea bronsica; pentru ca el sa fie eficient, trebuie sa aiba un prag minim de viteza de flux; eliminarea secretiilor va fi facilitata printr-un flux expiratoriu crescut, iar inspirul urmator va fi lent. Presiunea toracica externa creste fluxul expirator, mai ales la copii. Vibratiile toracice externe ajuta la desprinderea secretiilor de pe pereti. Scopul: eliminarea secretiilor bronsice cu ajutorul gravitatiei. Inainte de efectuarea drenajului se administreaza pacientului aerosoli cu substante lichefiante (pana la 15 minute). Dupa incheierea drenajului se administreaza antibiotice preventiv. Drenajul se face inainte de masa. La pacientii cardiovasculari si cu presiune intracraniana crescuta nu se face drenaj bronsic; se verifica reflexul de tuse. Program: Sezand: cu trunchiul drept-se dreneaza lobii superiori; cu trunchiul anterior 450-se dreneaza partea posterioara; cu trunchiul posterior 300-se dreneaza partea anterioara; trunchiul inclinat lateral 450-se dreneaza partea laterala. Decubit dorsal: se dreneaza partea anterioara a lobilor mijlocii; patul in Trendelenburg, capul coboara, genunchii flectati, perna sub fese-se dreneaza lobii inferiori, portiunea anterioara. Decubit ventral: se dreneaza partea posterioara a lobilor mijlocii; cu perna sub abdomenul inferior-se dreneaza lobii inferiori din portiunea posterioara. Decubit lateral: simplu, pe partea dreapta, cu umarul stang anterior 450; la fel si pe partea stanga. Patul in Trendelenburg, perna sub sold si baza toracelui (dreapta sau stanga). Fiecare dintre aceste posturari se fac 10-15 secunde, apoi tapotament si vibratii pe segmentul drenat. Drenarea bronhiilor mari: -decubit ventral: la marginea patului; trunchiul in afara suprafetei de sprijin; 0 unghi de 45 intre trunchi si sol; se mentine pana la 20 secunde, apoi tapotament, vibratii si se tuseste; daca nu poate tusi, se aspira secretiile; daca nu tuseste deloc si nu exista aparat de aspirat se renunta din cauza pericolului sufocarii.
Reeducarea respiratorie Reeducarea respiratorie se face printr-un ansamblu de tehnici si metode analitice care se adreseaza unor bolnavi cu afectare evidenta clinic a functiei respiratorii. Obiective: cresterea volumului de aer mobilizabil pentru intreg plamanul sau in anumite zone; scaderea travaliului ventilator, fie prin scaderea rezistentei la flux, fie prin cresterea complicatiei toracice sau prin ambele; tonifierea musculaturii respiratorii; controlul si coordonarea ritmului respirator. Ventilatia pulmonara este un proces activ realizat prin variatia volumului pulmonar, care determina variatii presionale intre presiunea atmosferica si cea intrapulmonara. Miscarile aparatului respirator sunt asigurate in inspir de muschii inspiratori, iar in expir de retractia elastica. Expirul este un act pasiv, dar activ in cazuri patologice. Reeducarea la nivelul cailor aeriene superioare: reglarea vitezei de deplasare si presiunea coloanei de aer: -fiziologic: in repaus, inspir si expir pe nas; in efort, inspir pe nas, expir pe gura si in afectiuni patologice; -aripioarele nazale: in inspir se apropie si in expir se dilata (normal); -cresterea rezistentei la flux; rol-antrenarea musculaturii inspiratorii in mod fiziologic; expectie face atunci cand nu se lasa sa se stenozeze aripioarele, mai ales la dispneici in criza, pentru a nu efectua inspirul pe nas; -reeducarea inspirului: mana pe o nara sau pe cealalta; pensarea simultana sau atlernativa a narinelor; expirul trebuie sa fie de 2 ori mai lung decat inspirul; -antrenamentul expirului: pronuntarea de consoane; suflatul in lumanare; mentinerea unui balon in aer; instrumente muzicale (flueier, muzicuta); mentinerea unui fulg in aer; cantatul; suflatul in nisip sau intr-o barcuta pe apa.
Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S5 Reeducarea respiratiei costale Dintre cele 3 diametre prin marirea carora sistemul pulmonar isi asigura variatia de volum, cel sagital si cel transversal sunt asigurate exclusiv de grila costala. Miscarea predominanta a costelor inferioare asigura deplasarea laterala a grilei, in timp ce miscarea coastelor superioare asigura mai ales deplasarea sagitala. Coastele din zona mediana a toracelui au o miscare mixta de lateralitate si sagitala, dar de amplitudine mica. Desi pare paradoxal, o amplitudine mare a miscarii costale nu inseamna neaparat o eficienta ventilatorie mare. Eficacitatea optima a miscarii costale se inregistreaza cand jocul costal pleaca de la pozitia de relaxare-atunci cand coasta face un unghi de 450 cu verticala care trece prin articulatia costo-vertebrala respectiva. Pozitia si mobilitatea coastelor depind mult de pozitia si mobilitatea rahisului sau a coloanei vertebrale. Extensia coloanei vertebrale in inspir blocheaza inspirul prin blocarea cursei diafragmului; lucrul membrelor superioare cu inspir impiedica inspirul. Tehnica reeducarii respiratorii costale consta in primul rand in a face constient pacientul asupra miscarii analitice a principalelor zone toracice. Se executa astfel: kinetoterapeutul isi pozitioneaza mainile pe regiunea toracala dorita, degetele fiind paralele cu coastele. Se cere pacientului sa inspire si sa expire de cateva ori profund, dupa care pe expir se realizeaza o presiune toracica cu rol de a facilita expirul , in timp ce inspirul imediat urmator va intampina rezistenta manuala care cedeaza progresiv pana la sfarsitul acestuia. Aceasta tehnica are 3 scopuri: constientizarea miscarii costale in zona respectiva; marirea ventilatiei zonei pulmonare subiacente; tonifierea musculaturii inspiratorii regionale. Reeducarea varfurilor: pacientul in decubit dorsal, capul si gatul sunt in ax, membrele superioare pe langa trunchi; kinetoterapeutul sta la capul pacientului, isi pozitioneaza mainile cu policele la nivelul sternului si degetele paralele cu coastele. Cand este vorba de un hemitorace se roteste si se flecteaza capul de partea hemitoracelui blocat. Mana care lucreaza se duce la ceafa si daca presiunea pe expir este bilaterala, in inspir presiunea nu cedeaza decat unilateral (pe partea hemitoracelui care se antreneaza). Reeducarea sectorului axilar: pacientul in decubit lateral, membrul superior liber se duce pe langa ureche; kinetoterapeutul isi pozitioneaza mainile una peste cealalta cu degetele paralele cu coastele in zona axilara. Executia este aceeasi. Reeducarea costala medie si inferioara: pacientul in decubit dorsal; kinetoterapeutul isi pozitioneaza mainile cu policele pe linia mediana si degetele paralele cu coastele spre exterior. Executia este aceeasi. Exista niste chingi pentru autoantrenare care se plaseaza la baza toracelui sau in zona mijlocie si se incruciseaza anterior. Pe expir chinga se strange si pe inspir ea cedeaza cu rezistenta. Reeducarea zonei posterioare se face din decubit ventral, cu mainile pozitionate paravertebral si degetele paralele cu coastele. Executia este aceeasi, dar amplitudinea va fi mai mica. Reeducarea unui hemitorace se face din decubit lateral sau sezand. Din decubit lateral: se culca pacientul pe partea sanatoasa; membrul superior de deasupra este liber si se pozitioneaza extins pe langa ureche. Prima varianta este inspirul si expirul cu rezistenta manuala a kinetoterapeutului. A 2-a varianta: membrul superior liber este pe langa corp si in inspir se ridica oblic superior, trunchiul rotandu-se dupa membru, iar in expir revine la pozitia initiala. Din sezand: -mainile pe genunchi, trunchiul aplecat anterior, se extinde posterior pe inspir un membru superior si trunchiul se roteste si pe expir se revine; -un membru superior pe genunchi si unul pe cap; pe inspir se roteste trunchiul de partea membrului superior flectat, iar pe expir se revine.
Reeducarea respiratiei diafragmatice Valoarea acestei respiratii este atribuita mai multor cauze: Activitatea diafragmatica se desfasoara in regiunea de economie energetica, avand cel mai mic cost pentru o unitate de volum de aer ventilat. Aceasta respiratie creste ventilatia in bazele pulmonare, creste capacitatea respiratiei maxime si capacitatii vitale; creste si schimbul gazos respiratia abdominala voluntara ampla executata in orice pozitie determina o mai buna distributie intrapulmonara a aerului in bazele plamanuluifenomen mai accentuat in decubit dorsal. Se influenteaza intoarcerea venoasa prin modificarea presiunii toracice si abdominale in tractiunea activa de urcare si coborare a diafragmului. Aceasta respiratie are un puternic rol psihoterapeutic asupra bolnavului respirator. Tehnica reeducarii acestei respiratii reprezinta educarea unei respiratii abdominale. Pozitie: Decubit dorsal cu capul pe o perna mica si genunchii flectati: se cere bombarea abdomenului in inspir si retragerea abdomenului in expir; se mai poate executa cu o mana pe stern (fixa) si cealalta pe epigastru (se misca concomitent cu respiratia). In inspir se faciliteaza coborarea diafragmului, iar pe expir se faciliteaza urcarea diafragmului. Pozitii facilitatoare: Trendelenburg; pat oscilant. Sezand: pozitia birjarului-se respira abdominal.
Controlul si coordonarea respiratiei Reeducarea ritmului respirator: va presupune scaderea frecventei care se va face in trepte si fara a grabi pacientul la noul ritm. Initial, scaderea in trepte se va face cu 4-6 respiratii pentru prima treapta; dupa ce pacientul se adapteaza se trece la alta treapta si scaderea se va face cu 2-3 respiratii. Exista 2 posibilitati de a realiza reeducarea ritmului respirator: cu ajutorul simulatoarelor si prin luarea pulsului. Volumul curent: se urmareste cresterea amplitudinii respiratiilor, respectiv a volumului curent. Pentru pacientii cu afectiuni obstructive volumul curent mare este un semn bun. La afectiunile restrictive nu este indicat volumul curent mare pentru ca in momentul in care creste capacitatea pulmonara scade complianta. Raportul dintre timpii respiratori: raportul dintre inspir si expir (in mod fiziologic) este de 1 la 1,3. La pacientii obstructivi se incearca ca expirul sa fie dublu fata de inspir. Expirul se reeduca tot cu metoda pulsului (tragi aer pe 3 batai si dai afara aer pe 4 batai). Se mai actioneaza pe apneea post-inspir (ajuta la distribuirea uniforma a aerului in toate sectoarele pulmonare). Pacientii trebuie invatati sa-si dirijeze fluxul inspirator si expirator. Valoarea fluxului de aer in repaus si efort: inspirul si expirul trebuie sa fie lente si prelungite.

Kinetoterapia Respirator PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Kinetoterapia Respirator PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C1

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C2

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C3, C4

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C5

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C6

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C7

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C8

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C9

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C10

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C11

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-C12

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S1

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S2

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S3

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S4

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S6

Kinetoterapia in afectiunile respiratorii-S7

You might also like