Dou mance i un copil de Alecu Donici n vremile trecute o jupneas mare Nscu un ft-frumos.

Copilul ct se poate era de sntos; Dar pentru ca s aib mai bun cutare, Cucoana dou mance pe lng dns' inea i singur-l hrnea. Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare C pruncul va ajunge un urie sub soare. El ns deodat tria mai mult sugnd, Cci mancele i muma mi-l ndopau pe rnd, nct dup o vreme aa l ghiftuise, C copilaul ginga de tot se bolnvise. Mai-mai era s moar, dar soarta l-au scutit. Iar ntr-o zi cnd muma de-acas au lipsit, Lsnd femei i mance de cucona s cate, Ca prin un farmec ele se-mprtiar toate, i, rmnnd copilul n leagn singurel, Se rsturn din el... Chiu, ipete prin cas se auzeau de-ndat. Boierul, suprat, Veni s vaz singur pe prunc cu capul spart. El ntr-o plecare pe gnduri afundat,

Rosti aa cuvinte: "C mance de prisos, Oricum, i-n orice stare, n-aduc vreun folos".