Vulpea duioas de Alecu Donici n timpul primverii un tnr vntor Ucise-o psruic; i prin a lui urmare Fcu un ru mai

mare, Cci puii ei rmase srmani n cuibuor! Abia ieii din ou, goli, cruzi, fr putere, De-a foamei grea durere Ei casc din pliscuoare, cer mil piscuind; Cer hran -aripi calde, pe mum rechemnd; Dar muma nu-i! Cnd, iat, O prea cinstit vulpe pe-acolo se arat i de sub cuib ncepe a predica aa: - Ce inim-mpietrit nu s-a nduioa Vznd aste fiine att de neferice! Voi, psri ce zburai n preajm-le pe-aice, Cum nu v ndurai Ca s le ajutai? Tu, cucule, vecine? Tu schimbi acum la pene i oare nu-i mai bine S le aduci pe toate n cuibul de orfani? Tu, ciocrlie drag, ce cni a ta plcere n leagnu-i de zefiri... au, doar, nu simi durere

De ticloasa stare acestor srimani? O! tu, mierluc dulce, tu trebui s fii bun. Zburnd pe jos adun i ad viermiori La bieii puiori. Iar tu, privighetoare, Ce cu a ta cntare Ai fermecat o lume... adoarme-i i pre ei n melodii plcute, n desftri de zei. Cu-aa mijloace bune, cu-a voastr duioime, Voi vei asigura A lor viitorime, i cnd ei vor zbura... Atunci un vntior Fcu s aib vulpea tiulei pe botior!.. Acel ce-i bun n fapt, la vorbe nu sporete; Tcnd el bine face! Iar cel ce te-asurzete C de orfani i-e mil, pndindu-i ne-ncetat, Acela nu-i curat! i oamenii, adese, n fapta generoas Sunt vulpea cea duioas.