Nr. 2 în format electronic - ianuarie 2004Revistă de literatură science fiction realizată de Cenaclul „H. G. Wells“
Laurenţiu N istorescuO relaţie provocatoare: religie versus science fiction
Preambul:
Este un dar sau o pedeapsă să-ţi fie dat, ca şi creator, să trăieşti în mijlocul realităţii pe care aiimaginat-o? Voi refuza categoric să dau un răspuns - altul decât cel că, alegând să fii creator, îţiexprimi în faptă năzuinţa de a urma modelul Creatorului, iar această năzuinţă e o autenticămărturisire de credinţă.
Creatorii de SF din această parte a lumii în care ne aflăm şi noi au avut şansa/nenorocul sătrăiască într-o lume imaginată (nu însă şi creată) chiar de ei înşişi: lumea utopiei lui “1984”, oanticipare care s-a verificat - n-ar fi singura în experienţa multiseculară a science fiction-ului -până la detalii. O asemenea experienţă istorică, existenţială, gnoseologică şi nu numai n-a fosttrăită doar individual, aşa cum şi-a trăit Goethe “Faust”-ul său, ci la nivelul unor ample comunităţiumane, a unor naţiuni, a unei mari părţi din ceea ce continua să fie totuşi o singură civilizaţiepământeană. Mă voi opri, din practic nesfârşita serie de poveşti ale acestei experienţe, la douăepisoade pe de-a-ntregul cunoscute celor de faţă: Romcon-urile 1983 şi 1984, adică Ajunul şiZiua H a ceea ce pentru noi nu era doar o utopie, ci existenţă cotidiană.
În toamna anului 1983, cea de-a 13-a (treisprezecea) ediţie a Consfătuirii naţionale a cenaclurilor de artă şi literatură SF (Romcon), cu tot protectoratul pe care i-l acordase însăşi organizaţiacomunistă de tineret, a fost suspendată în chiar ziua de debut, zecile de delegaţi sosiţi din toatăţara fiind trimişi mai mult sau mai puţin elegant spre case. Printre motivele invocate de un regimcare-şi suspecta atunci şi propria-i umbră: evenimentul era organizat de cenaclul Modul 13 SF -ori, vă daţi seama, şi-au spus mai marii propagandei, asta miroase de la o poştă a obscurantimreligios. Anul următor, întâmplarea a făcut ca Romcon 14 să fie programat chiar în zileleCrăciunului, din fericire, în afara Capitalei - prilej pentru “veghetorii” regimului să mai adauge ofilă la dosarul compromiterii fandomului românesc: ce altceva putea însemna SF, dacă nuiniţialele cuvântului creştin “sfânt” - adică o provocare la adresa ateismului materialist-dialectic, orimăcar o tentativă de evadare conceptuală ? Aduceţi-vă aminte ce însemnau atunci asemeneaetichete, corecte sau nu - n-avea nici o importanţă, la începutul a ceea ce acum putem numi“cincinalul confruntării finale a comunismului cu românii”: peste nici 12 luni, avea loc desfiinţareastudiourilor teritoriale de radio, a cenaclului “Flacăra” (care, deşi-l lăuda fără limite pe Conducător, îndrăznise să se numească cenaclu “al tineretului revoluţionar” şi nu al “tineretului comunist”), începuse înregistrarea a tot ce era club, asociaţie, ong (ironia sorţii, în baza legii Mârzescu, ceaprin care fusese pe vremuri interzis chiar PCR), se reducea programul TV la două ore etc, etc,creându-se şi în cultura din România irespirabila atmosferă de asediu.
Asediat la rândul său (căci cine ridică sabia, de sabie piere), regimul a fost prea ocupat să semai răfuiască cu sefiştii - avea de lucru cu trădătorii din propriile rânduri, cu răsculaţii de laBraşov, cu turbulenţii din Dolj, cu agenturile şi tot mai obraznicii scriitori (care se apucaseră săscrie epistole critice) şi, în final, cu Revoluţia declanşată la Timişoara la doar o lună după ce aiciavusese loc ultima Consfătuire românească SF “de epocă”. Paradoxal - iar sefiştii timişoreni suntprimii care să înţeleagă ce se ascunde sub paradoxuri, pentru că editează fanzinul omonim depeste trei decenii - de SF aveau să se ocupe, doar câţiva ani după “ieşirea din utopie”, câţiva“veghetori” care (rămaşi cu temele de propagandă comunistă nefăcute) s-au metamorfozat în“apărători ai dreptei credinţe”. Spre ghinionul lor, vremea demascărilor deviaţionismului, ca să numai vorbim de cea a arderilor pe rug plăcute ciracilor lui Torquemada, trecuse - aşa că tot ce le-arămas la îndemână acestor cruciaţi amatori a fost să inverseze acuzaţiile comuniştilor: SF-ul numai era cultivarea obscurantismului religios, ci “un semn grăitor al pierderii valorilor şi mentalităţiicreştine în interpretarea lumii” (am citat dintr-o asemenea e-delaţiune, un aşa-zis eseu cu titlul
“Perspectiva creştin-ortodoxă asupra OZN-urilor”, fundamentat pe o bibliografie superficială,limitată la anii ‘70 şi, de ce nu mă mir, preponderent sovietică).
Ne oprim aici cu evocările “epocii de aur”, pentru că maşina timpului merită folosită pentrudestinaţii mai cu folos - dar ne vom despărţi de acest trecut râzând - evident, râzând de prostia,de limitarea unor asemenea “veghetori ai dreptei credinţe” (ghilimelele sunt obligatorii) care habar n-au că înşişi ierarhi de prim rang ai Bisericii Naţionale - printre care |PS Bartolemeu Anania,actualul păstor al Clujului, Vadului şi Feleacului - “comiseseră” SF şi încearcă să-I atribuieBisericii ceea ce nu-I este carecteristic.
Science fiction-ul, “aura culturală” a industrialismului
Oricum ar fi definit SF-ul - şi, slavă Domnului, a fost abundent definit - existenţa şi rolul său (celpuţin în formele clasice, definitorii) nu pot fi detaşate de ceea ce este acum deja pagina de istoriea revoluţiei industriale: aşa cum pentru îndelunga eră a “revoluţiei agricole” basmul a reprezentatexerciţiul popular de înţelegere a ceea ce era încă necunoscut, dar deja palpabil, în precedenteledouă-trei secole omul s-a împăcat cu noul său loc în lume prin SF. Cu decenii înainte de apariţiatrenurilor, avioanelor şi submarinelor, omul şi-a putut imagina că va călători astfel, iar inventarealor l-a găsit cultural pregătit. Science fiction-ul l-a pregătit şi pentru zborul în spaţiu, şi pentruingineria genetică, şi pentru mânuirea atomului - ba chiar şi pentru catastrofele “uceniculuivrăjitor” (războaiele totale, epuizarea resurselor energetice, degradarea ecologică şi alteleasemeni), cărora le-a putut supravieţui şi pentru că SF-ul a arătat că până şi viteza luminii poatefi depăşită. Sigur, în centrul universului (universurilor) SF s-a aflat întotdeauna, şi mai cu seamădupă Hiroshima, omul - dar, ca să răspundem unei acuzaţii naive, omul se află şi în SF exactacolo unde l-a creat Dumnezeu: în mijlocul lumii, care capătă sens tocmai prin făurirea sa. Cepoate fi deci mai firesc decât ca autorul SF să aibă în centrul atenţiei sale omul... ori ca brutarulsă aibă în centrul atenţiei sale pâinea, iar medicul pacientul ?
Această relaţie intimă, chiar prea intimă pe care science fiction-ul o are cu industrialismul, cutehnologicul şi inventica, stă de altfel la baza motivaţiei crizei de formule pe care SF-ul ocunoaşte incontestabil de aproximativ o generaţie. Mă grăbesc să atrag atenţia: în plan cultural,crizele se manifestă nu prin bulversări revoluţionare, ci prin reorientare axiologică, prin ceea ceputem numi “agentul mutagen al creativităţii”. Paradoxal, un exerciţiu cum spuneam binecunoscut sefiştilor timişoreni, spaţiul cultural român şi în consecinţă SF-ul românesc şi-a asumataceastă criză cu mult înainte ca pe noi să ne lovească “taifunul” post-industrializării - fenomencare a pătruns la noi dintr-odată, fără nici o pregătire socio-tehnologică. Prin ce s-a manifestataceastă asumare a crizei ? printr-o foarte prolifică creaţie aparent minoră, bine orientată estetic şidepăşind sub aspect tematic tentaţia tehnologicului.
Faţetele acestui post-industrialism (termen care are pentru generaţia noastră aceeaşi valoare pecare o avea pentru generaţia maşinii cu aburi termenul de progres - şi care este în consecinţă pecale să devină curând lipsit de conţinut) sunt încă greu de evaluat... mai ales într-un spaţiucultural care a sărit de la maşina de scris artizanală (şi aceea, supusă autorizării port-armă) direct în e-cultură. O dimensiune majoră a acestui nou context cultural şi de civilizaţie este însă vizibilă,iar cea mai bună anticipaţie a sa nici măcar nu aparţine unui creator SF: “Secolul XXI va fi religiosori nu va fi deloc”, cum sună sintagma lui Andre Malraux. Ajungem aşadar la această relaţieprovocatoare, pe care ne-am propus s-o abordăm încă din titlu:
Religie versus science fiction
Inutil să mai detaliem, SF-ul este nu doar umanist, ci şi pătruns de esenţa concepţieievoluţioniste - adică exact de ceea ce le pare teologilor amatori (şi doar lor) a fi a fi mai străin despiritul creştin. E momentul să tranşăm odată pentru totdeauna chestia aceasta cu umanismul,opus în mod arbitrar - ba chiar în mod eretic - ideii creştine: umanismul (evident, cel autentic, şinu, bunăoară, cel al “supraomului” ori cel al “omului nou”) este atitudinea Creatorului însuşi,pentru că El l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, şi deopotrivă pentru că Dumnezeu aiubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe Fiul Său să Se facă om. Science fiction-ului nu-i poate fireproşat, cu bună credinţă, că s-ar abate de la înţelegerea şi practicarea acestui umanism deinspiraţie divină: voi evoca în argumentarea acestei situaţii doar extrem de bogata literatură SF“de avertisment”, care şi-a asumat tocmai menirea de a-l preveni pe om asupra pericolelor care-l
pasc, după modelul pe care l-au practicat proorocii înşişi şi, desigur, nu numai ei - dar fără a aveanici orgoliul infailibilităţii, nici pe cel al “misiunii revelatorii”.
Haideţi să vedem ce este cu mult şi pe nedrept hulitul evoluţionism - şi totodată ce este cu iarăşiinjust contrapusa concepţie a creaţionismului. Cel de pe urmă se construieşte pe afirmaţia decredinţă că Dumnezeu a creat lumea: de prisos să mai amintim că de aici nu rezultă că lumea n-ar evolua pe anumite coordonate autonome, precum cea a liberului arbitru. Evoluţionismul nuneagă nici creaţia, nici Creatorul, ci afirmă că lumea evoluează, deci că se metamorfozează, seschimbă după legi care-i transced (în termenii proprii, care sunt obiective) şi care sunt într-ooarecare măsură congnoscibile; ori, schimbarea lumii nu poate fi negată pentru nici unul dinevurile sale, la nici un nivel al său şi cu atât mai puţin într-o epocă în care totul e schimbare,metamorfoză, evoluţie - dar legile schimbării şi schimbarea însăşi sunt şi ele de la Domnul.Pentru a fi şi mai explicit, voi evoca tema antropogenezei, unde avem două propoziţii distincte -Dumnezeu L-a făcut pe om (spune creaţionismul), respectiv, omul a apărut printr-un proces deevoluţie a speciilor (spune evoluţionismul): departe de a se contrazice, cele două propoziţii secompletează reciproc, întrucât evoluţia speciilor este un proces cronologic, ori creaţia luiDumnezeu este un act în afara şi mai presus de curgerea timpului - sau, dacă vreţi, ceea ce eacelaşi lucru, pentru toate timpurile trecute, viitoare şi alternative - încorporând în el şi procesulevoluţionist amintit. Dacă am insistat mai mult asupra unei atari teme, a fost pentru că ea relevăşi valenţele sincretice ale science fiction-ului: ca şi basmul anterior (şi nici lui Torquemada nu i-adat prin minte să trimită pe rug povestitorii de basme, unde, să luăm aminte, se făceau până şi învoieli cu Aghiuţă), SF-ul excelează prin capacitatea de a prefigura înţelegerea lumii... adicătocmai de a oferi materialul pe care doctrinarii să construiască interpretarea lumii în valorile şimentalităţile creştine. Şi, fie şi doar pentru acest lucru, iniţialele SF se justifică: sfântul e la origineun om, cu slăbiciunile şi păcatele sale, pe care însă faptele sale îl duc spre ceruri.
Mă opresc aici, convins fiind că cele de mai sus au constituit doar invitaţia de a analiza maiprofund o relaţie care - nu cred că avem motive să ne îndoim, dar şi îndoiala e omenească - va fidefinitorie pentru contextul cultural post-industrialist: relaţia dintre religie şi science fiction.
NOCTURNALIILE DESPRE SOLSTIŢIU
&ca şi când aş număra până la trei sute. Sau mai curând până la treisutecincizecişişapte, pentrucă ideea aşteptării mă irită într-atâta încât aş grăbi numărătoarea... de parcă astfel aş putea facetimpul să curgă după voia aceasta de-o clipă. Ori chiar aşa se întâmplă ? Nu categoric nu, treuiesă alung ereziarhul din mine, gândul dinainte e doar dovada că acest cinci (să număr până latreisutecincizecişişapte înseamnă să-mi detaşez cinci minute din viaţă) este inofensiv doar atuncicând devine cifră - sunetele sale se pot ordona oricând în cuvântul cinic şi abia atunci ar rostiadevărul.
Vorbesc despre aceste cinci minute înfăţişându-mi cumva existenţa compusă din cuante de câteasemenea cinci minute aşezate anapoda în câmpul biografiei mele - doar pentru a tăcea desprefascinaţie. Ca să-i ascult, să-i realizez dispersia, n-am altă şansă decât să tac. Profund, dar nu capentru rugăciune, ci ferm, insolent, gata să fiu altceva decât substanţă: mişcare. Fascinaţiaaceasta căreia trebuie să-i ating sub-limita este atavică, fără suport, ca o respitraţie în spatelezidului. Ca pulsul. Şi, mai ales, mai adâncă decât mine în mine însumi. Altfel nu este şi nefiindulei nu mi-ar fi deajuns, nu mi-ar fi ortosens. Din fascinaţie mă nasc şi din nimic altceva.
of 00
nistorescu
176 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | |
| Upload Date: | 08/13/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment