Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Revista Murmurul Jiltului nr 68-69

Revista Murmurul Jiltului nr 68-69

Ratings: (0)|Views: 232|Likes:
Published by murmurul
Revista a Colegiului National Tehnologic Matasari
Revista a Colegiului National Tehnologic Matasari

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: murmurul on Nov 22, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/22/2014

pdf

text

original

 
REVISTÃ A COLEGIULUI NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ
 Anul XVII Nr. 68-69 noiembrie 2013 32 PAGINI
Muzeul Jilţului la 15 ani
Omul de lângă noi
Cu 15 ani în urmă, pe 31 octombrie 1998, organizam prima Sărbătoare a Fiilor Jilţului care era precedată de doua sau chiar trei săptămâni de zilele liceului, ale colegiului .Era un prilej in care,timp de 10 ani, elevii, cadrele didactice, sărbătoreau cu cinste instituţia în care îşi desfăşurau activitatea iar copiii se pregăteau de la vârsta de 3 ani până când terminau liceul şi şcoala postliceala. A fost o activitate apreciată,  întrucât în zilele de sâmbătă şi duminică veneau din toate colţurile ţării acasă, să-şi vadă părinţii, locurile natale, unde au copilărit, să se ducă să pună la cimitir o lumânare pentru cei care au intrat, ,din lumea cu dor în lumea fără dor’’ .Aşa s-a făcut ca  începând din 1995, pornind de la o lecţie de la clasa, am făcut un legământ cu mine  însumi de a realiza, pentru elevii studioşi din Mătăsari, o instituţie culturală care la acea dată şi nici acum nu o are nimeni în liceele din Gorj, care au nişte puncte muzeistice  într-un colţ de la capăt de hol .Muzeul in care sunteți, părinți si elevi, scoate la iveală trecutul, folclorul, tot ceea ce a făcut mai frumos pe lumea asta ţăranul român . Am gândit că în această sală, cu aprobarea Inspectoratului Şcolar, să fac acest muzeu . Aş fi putut să umplu toată grădiniţa asta cu obiecte,datorita entuziasmului care era în rândul cadrelor didactice, al elevilor, al părinţilor, al comunităţii ca să avem ceva ieşit din comun, şi, am găsit înțelegere la oameni de la Motru până la Filiaşi, de la Covrigi până la Bumbești Jiu care au răspuns cu inimă deschisă la ideile pe care eu le-am promovat la acea vreme. Aşa se face că prin copii, prin oameni, prin părinţi, împreuna cu soția, profesoara Floarea Dădălău, am strâns peste 2500 de obiecte pe care le vedeţi puse aci, care constituie, de fapt, o gospodărie ţărănească în care elevul, copilul de azi şi părintele de mâine, să vadă cum s-a trăit în trecut şi sa tragă concluziile pentru perioada viitoare, să ştie ce are de făcut în viaţă.Aş vrea să vă reamintesc faptul că atunci, pe 31 oct 1998, veneau aici prefectul si subprefectul, venea preşedintele Consiliului Judeţean cu cei 2 vicepreşedinţi, veneau directorul şi directorul adjunct al Muzeului Judeţean, veneau cei cu funcţii de conducere la Inspectoratul Școlar, în plus au fost aici prezenţi directorului general Baican, cei care sunteţi părinţi ştiţi cine a fost, omul care a condus o bună parte de timp activitatea de minerit din această vale, fostul ministru Huidu, cu cei doi consăteni ai noştri care erau directori în cadrul S.N.L.O., Tibi Trotea din Runcurel si de Grigorie Dădălău din Croici . Îmi aduc aminte ca atunci au venit doctorul Joavina din Constanta, Sebastian Bălescu din Timișoara, generalul de armată Nicolae Irinoiu, cel care fusese consul general al României la Washington, în Emiratele Arabe, în Turcia şi îşi încheiase activitatea în Republica Sud Africană, alte cadre care lucrau în Ministerul de Interne, Ministerul Învăţământului, oameni din presa scrisă, vorbită şi vizuală, Ansamblul artistic Doina Gorjului. Am primit cu cinste in acest muzeu pe ministrul învățământului, Andrei Marga, pe Mitropolitul Olteniei,Teofan. Toți au apreciat, munca titanică făcută aici, dovada ca acest muzeu, act istoric fără precedent, va dăinui peste veacuri şi copiii copiilor dumneavoastră vor găsi aici nişte lucruri care cu greu se mai găsesc la ora actuală . Bucuria mare a fost că de-a lungul anilor Muzeul Jilţului a constituit placă turnantă a realizărilor Colegiului despre care un fost inspector general spunea că, ,am devenit o şcoală de temut în judeţul Gorj’’, iar alţii de lângă el, tot din conducere, spuneau că am creat o, ,instituţie mamut ‚’, care ajunsese să aibă 2150 elevi, să aibă 130 cadre didactice, si 30 personal administrativ şi auxiliar care veneau zi de zi să-şi facă datoria, să creeze  în Mătăsari primul colegiu din România de la ţară. Cine nu-şi cunoaşte trecutul nu va avea un viitor strălucit, cine trăieşte doar din  închipuiri, din vise şi din visuri nu va avea un viitor care să-i asigure un trai decent, care să-l facă mândru că e roman, că s-a născut  în aceaszobinecuvântade Dumnezeu. Aici după inaugurare, în 25 februarie 1999 am organizat prima claca la care au participat alături de elevi,profesorii si părinții, dar aveam alt aluat de elevi, pe care am să-i  întâlnesc la sfârşitul lunii noiembrie, la prima  întrunire pe care o organizez cu primii, ,electronişti şi informaticieni ‚’ de acum 20 ani. Unde staţi dumneavoastră acum, cu ani  în urmă, au venit aici profesoara Kerin Martin din statul Ohio, din America, o tânără sosita  în România să creeze punţi de legătură între  învăţământul românesc şi cel american, aici am ţinut o lună de zile 2 elevi de liceu din Franţa, de la Toulouse, localitate unde Petre Roman şi-a luat doctoratul, ca sa-și facă lucrarea de diploma pentru absolvirea liceului. Pe 19 iulie 2007 am primit 38 de tineri, medici, profesori, arhitecţi, economişti, toate meseriile, din ţările din Sud-Estul Europei într-o întrunire cu tineretul din satele Gorjului, am fost prima şi singura localitate din Gorj care le-am organizat un program propice pentru a se simţi bine in şcoala si-n muzeu .In 2011,in colaborare cu Școala gimnaziala Bolboși am fost gazda primitoare a 20 de profesori si inspectori școlari din Turcia, coordonați de profesoara Elena Dima au realizat schimburi de experiență pe dezvoltarea învățământului in Romania. Aici s-au făcut emisiuni de televiziune, radio, s-a scris în ziare şi reviste despre strădania şi munca oamenilor din această zonă a ţării care i-a făcut fericiţi pe toţi invitaţii noştri. Muzeul a constitut punctul forte in realizarea planului de școlarizare in cadrul târgurilor ofertei educaționale. Eu cred că apogeul acestor 15 ani este momentul în care l-am avut in muzeu pe ministrul învăţământului Andrei Marga si pe mitropolitul Olteniei Teofan. LA MULTI ANI MUZEUL JILTULUI!
D.DUMITRU 
 
În 1893, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunilor Publice organiza Şcoala Comunală Mătăsari, din judeţul Mehedinţi, Plasa Motru de sus, cu primul învăţător Mândruleanu Ion, care înscria în catalogul clasei I, 46 băieţi proveniţi din comunele Mătăsari, Brădetu şi unul din Dragoteşti, din suburbiile Mătăsari, Croici, Mătăsarii de sus, Valea şi Dealul  Jgheabului,Valea Lacului, Purceleşti,din cătunele Mătăsarii de  jos, Mătăsarii de sus, Brădet, Brădetul de sus, Hârca, Croici. Câte unul era născut în 1880, 1881, 1882, 1883, 11 în 1884, 7 în 1885, 9 în 1886, unul în 1887. La sfârşitul anului  şcolar au fost declaraţi 25 de repetenţi, 7 absenţi, 11 cu medii de 5,28, 4,60, 5,01, 4,75 ,4,26, 4,34, 4,13, 4,61, 5,22, 5,37, 4,48. Aşa s-a aprins flacăra ştiinţei şi progresului în Mătăsari care a ars ca o torţă vie în timpul reformelor lui Spiru Haret, din 1948, 1965 sau 1997, al celor două războaie mondiale, al  prefacerilor economice, sociale, politice, culturale din zbuciumata noastră istorie de la sfârşitul şi începutul mileniilor al doilea şi al treilea. În toata această perioadă cei care s-au născut şi trăit pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu  şi-au făcut datoria faţă de neam şi de ţară, au mânuit cu credinţă şi devotament coarnele plugului, au apărat fruntariile ţării cu arma în mână, au transformat sapa-n condei şi brazda-n călimară, au scos aurul negru din străfunduri, ajungând să înveţe carte, după anul 2000, 2150 de elevi, 130 de cadre didactice, şi 20 de persoane din domeniul auxiliar şi administrativ, în Cetatea Luminii, din Valea  Jilţurilor, singurul Colegiul Tehnic din România, care-şi desfăşoară activitatea în mediul rural. În acest moment aniversar aducem prinosul nostru de recunoştinţă tuturor celor care au dat lumină din lumina lor, acestor arhitecţi ai sufletelor înnobilate de ştiinţă şi cultură, în uzina noastră cu  foc continuu, care au șlefuit caractere, au pregătit oameni de nădejde pentru ţară, le-a cultivat în inimă mândria de a fi român. Fie ca generaţiile de astăzi şi cele ce vor urma să ducă mai departe tot ce s-a înfăptuit mai durabil şi mai frumos în domeniul învăţământului, să menţină la cote ridicate dorinţa tineretului studios de a se pregăti, în Mătăsari,  pentru muncă şi viaţă. Aşa să ne ajute Dumnezeu.
 
120 de ani de învăţământ în Mătăsari
Am ajuns în clasa a IX-a şi l-am cunoscut pe profesorul Dumitru Dădălău. La prima vedere părea un om dur şi foarte sever. Într-un an, care mi s-a părut că a trecut foarte repede, am învăţat şi am aflat multe despre dumnealui. În primul rând, este un profesor remarcabil, un om extraordinar cu o pregătire excepţională, o inteligenţă şi o memorie de invidiat. Este o persoană pe care te poţi baza oricând şi la care poţi apela cu mare încredere. E mereu alături de noi, sprijinindu-ne tot timpul la nevoie; s-a dedicat si se dedică în continuare trup şi suflet, atât pentru noi, elevii, cât şi pentru liceul la care  învăţăm. Totodată, a ştiut să-şi pună amprenta pe colegiul nostru drag din Mătăsari, care şi-a căpătat un renume datorită muncii şi devotamentului domnului profesor. În liceul nostru este stâlpul de temelie, având un suflet mare şi dorind din toată inima să ofere o educaţie specială elevilor, înfiinţând chiar şi un muzeu foarte frumos unde oricine poate vedea obiecte foarte vechi, reprezentând obiceiuri din trecutul bunicilor noştri. Tot el a înfiinţat prima revistă şcolară a colegiului nostru, unică în toată ţara şi de care suntem foarte mândri. Este un om special, devotat culturii şi literaturii în general, pe lângă care oricine poate învăţa foarte multe lucruri bune.Considerentul care m-a făcut să realizez acest portret a fost caracterul lui deosebit.Tot timpul l-am admirat pentru disponibilitatea afectivă pentru cei din jur; generozitatea lui nu a  însemnat niciodaprin acordarea de note mari. Tot timpul pentru o notă mare a fost depusă multă muncă, pentru a-i câştiga recunoştinţa. Consider că profesorul ideal nu este acela care dă doar note mari. De aceea profesorul Dumitru Dădălău este foarte apropiat şi iubit de elevi, întotdeauna ne predă într-un mod plăcut, ne încurajează şi motivează prin participarea la diferite olimpiade, concursuri, activităţi şcolare.Dânsul ne acordă toată priceperea şi răbdarea pentru a ne ajuta să ajungem cineva în viaţă. Nutresc pentru dumnealui un sentiment de profundă admiraţie, pentru nobleţea sa sufletească, deoarece prin el am găsit drumul spre propria mea devenire.
Constantin Nedelcu, Revista Muncel, 2013
 
D. DĂDĂLĂU 
 
Murmurul Jilþului 
Nr. 68-69 
v
 120 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN MĂTĂSARI
v
2
120 an
S
orbu curge-n vălureleVești ducând spre lumea nouăCa și ieri, ca și-altădată.Lunca-i cânt și turturele,Ciutele-au ieșit pe rouăStrângând lapte-n ugerele,Zarea-i tot îndepărtată. Muntele e tot în zare Măgura e sus, pe stâncă,Satul curge dinspre dealuriCătre Valea Mierii-adâncă,Luna-i tot sus pe cărarePăscând stelele și încăFarmecă cu-ndestulare. Ce-i frumos și ce-i util.Omul ce-a făcut și face Mâine n-are să mai fieTimpul le-ngroapă tiptil  Amintiri cumva să-nvieÎn vreo minte de copil. Pașii-ncet îmi calcă drumul Hai, copil! De unde vii? Ulița-mi pare străinăÎntrebări vin cu duiumul De pe când eram copiiCând săream în vreo grădinăLa cireșe unul și unul. La Somnești, în cotiturăS-a postat un câine ciont Zdrențuit și prea afonLatră fără partitură Mârâind mereu din gurăCa un hârb de gramofonDe ce-i calc pe bătătură.Doru-i greu, inima arsăCasa tatii nu mai estentul suflă dinspre dealuriȘuierându-mi că-i o farsăDar nu-i farsă, așa este.Risipite idealuriCad pe trista mea poveste...Unde te-ai ascuns tu, mamă? Strig de-a surda, tu nu vii.E pustiu la noi acasăPe cireș văd o năframăCa să sperie copiiCe-ar dori să pună-n plasăCireșele rubinii.Două capre prinse-n sfoarăBehăie că le-o fi sete, Vaca muge când mă vedeInima vrea să mă doară Mă apropii de-un pereteȘi suspin. Cine mă crede?  Am să plâng întâia oară.Sună clopotul în turlăSună trist, sună de moarte,Dealul s-a umplut de jaleCâinii-s îndârjiți și urlă-Un om a plecat departe-Nimeni nu-i ma stă în caleNimeni nu-i mai cântă-n surlă.Sus, în drum, Gheorghe DănescuOctogen, poartă baston, Alături de Liviu, careRecită din EminescuPrins în cizme cu fasonȘi-mi vorbește cu bonton.Vorba lui: “E lucru mare!” Gh. Dănescu e romanticÎn cuvinte cu-nțelesuri.Le citește-n strai semanticIar în lupta cu eresuriLe respinge-n mod afabil Cu-ngrijire pentru dresuri.Idealistul incurabil! ru’ Ion, bătrân de-acumaOfilit și-ngândurat.Și pe pagina lui, bruma,Cu rânjete s-a lăsat Și suspină, poate-i drept,Nu că nu și-a adunat:-Ceva greu îl doare-n piept-Copilele i-au plecat.În ciomag, pe bătăturăPăzește la câțiva puiSă nu-l dijmuiască gaiaÎi trântește-o-njurăturăDe strănută vântul șuiCățărat pe-o buturugăClănțănind din fălci potaia.Vreau să plec, dar dau fuguțaLa o casă prinsă-n fumSă văd pe mama LenuțaCentenară de pe-acum – Munte-nalt de bunătateDe la care mulți au supt Hrană spre străinătateCu mult cheag în dedesupt.Satul meu de rădăcinăS-a schimbat când nu știu eu. Mă privește trist, cu milă, Altă viață-i gospodină.-Poate-i bine, poate-i greu!-Viața se desfășoară umilăÎn grija lui Dumnezeu.Nu te poți juca cu viața!  Are biciul vremii-n mână: Abia-ncepe dimineața, Gata e o săptămână.Și curgând, ajungi ca mineOri ca Gheorghe, ori ca Ion.Viaţa nu e numai cântec,Timpul este un descântecDar nu-i timp pentru fason.Dai nimic, nimic îţi vine,Că nimic nu-i de plocon.
I. Duță - Novaci 
lui Gh. Dănescu pentru “Scrieri din Murmurul Jilțului”
 La cini 
Dragă Ghiţă,
 Am scris această poezie citind versurile tale din “Murmurul Jilțului” și m-am gândit că în loc de felicitări, mai nimerită e o poezie care a ieșit după cum o citești. Ea poate fi publicată în paginile aceleiași reviste (după umila mea părere) pentru că versurile scrise de tine trebuiesc pre-miate și cel mai îndreptățit premiu cred că ți-l acordă Radoșiul, satul din care am supt seva ce ne-a putut purta în această viață (până am ajuns în baston).Sigur că poezia mea e încărcată de tristețe din cauze explicite uneori în poezia adresată ție, dar am lipit patetismele mele de prestigiul care ți-l conferă ție închinarea pe care ți-am adresat-o. Nu te-am prezentat singular pe ulița satului nostru, ci alături de mugurul viței tale din care te tragi, spre continuarea drumului ca neam pe ulița satului nostru spre veșnicie.Repet-ulița satului nostru.
Cu stimă, I. Duță, Novaci 
 
Răspuns la scrisoarea lui I. Duță
 
Dragă Ioane,
Satul nostru-i sat de cântec Ce răsună peste văi.De el dragostea și dorul Ne îndeamnă pe-amândoi S-amintim cu drag în sloveCe-s din inimă plecateCa să-nvețe pe urmași Să-l iubească mai departe.
Gh. DĂNESCU 
 
Murmurul Jilþului 
v
 120 DE ANI DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN MĂTĂSARI
v
Nr. 68-69 
 
120 an
3
STRAIN
OCEAN mite
Străin am fost Și sunt la fel,Mă lupt cu nepotrivirea fără forme,Cu mersul orelor pierdute în orologii unifor-me,Și port în cuget neprihanirea că moștenire și ca tel...!M-am răzvrătit ca o lumină din primăvară fără muguri,Ținută în beznă veac de veac, și-n labirintul de osândă, Încătușat de aspre temeri, cerșetor ce stă la pândă,Să primească izbăvirea, sacrificată iar pe ru-guri...Și-am ars în fiecare noapte ca și o stea fără lu-mină,Și am strigat dar nepăsarea altor semeni plini de ură,Mai dă-mi răbdare îndelungă, să urc povârni-surile de zgură,Să port cu mine adevarul ,și-n suflet să nu am vreo vina...!Și aștept să vină judecata și zidul să se ispra-veasca,Sentința a fost dată în alte anotimpuri broda-te în stil barbar,Și pe talerul nedrept al vremi să pună lacri-me de amar,Și vatra scaldată în rugă, aripa ruptă o să crească...
ȘI OCHII...‘’CU DRAGOSTE ETERNĂ, MAMEI MELE ‘’
Când cerul și pământul fac cunună-n depărta-re,Când viata și moartea stau pe al vremi cântar,Las gândul să zboare la tine hoinar,Să-ți pună pe criptă o ultimă chemare...Iar timpii ce ară fără odihnă, fără hotar,Ne condamnă la zilnică farsă, cu marea uitare,Mă iartă tu mamă, caci nu am avut răbdare,Să duc până la capăt crediința ta de har...
NEFIINŢĂ
un monument de nefiinţă creşte în aer pur curgând litanii univocemirese iluzorii ies din frescemiri decăzuţi din îngeri să invoceefluvii de mirare urcă-n visculorile luminii cad în vidbate din pleoape ceasul interzissă deseneze timpul într-un riddin patimi arse şerpuiri de ambră înalţă ruga falsă nicăierio tremurare cere-o alahambră în prăbuşiri de arderi şi tăcerifrânt căpeţelul lumii cade-n valurinisipuri fug de spaimă înspre sudo mamă strânge lacrimi în pocalurisă scalde-n ele dumnezeul nuddin pâinea ruptă curge parcă sânge în aburi calzi scâncesc copii ucişifoame cumplită un preot convingecad peste case, rătăciţi, ibişide neputinţă, idolii se-arată în nopţi de groază, pline de osândăiar oamenii se-apucă, drept răsplată,vestale albe pe orgii să vândă...
DEPĂRTARE
tot universul s-a ascuns sub cranii în umbre dezlipite de pe trupşoptesc în aer incantaţii straniinehotărâri ce ivărele ruppridvoare albe-n licăriri de lunăstrăfulgerate-n aiurări carnalemireasma nopţii delirări adunăcu forţa prăbuşirilor solareca doi fotoni în fuziune, iatăvisezi reîntâlniri seismiceca-n noaptea ce scânceşte destrămatăstele din ceruri false vor să pice în ploi de nesfârşiri cutremurată în care arzi, meteorit de foc,femeie azi pierdută, blestematăsă nu găseşti în viaţa ta norocrememorări din clipele augustepoartă-n priviri soldaţi de cearăvânturi nebune rătăcite-n pustesigilii rup cu patimă barbară încremeniri de lut, apus solemnobrazul ţi-e-mpietrit şi pământiudorm peste turle sfinţii reci de lemnmâini nevăzute peste ceruri scriupoeme triste fetelor uitate în sate-n care niciun câine latrăiar mamele adorm îngenunchiatecu frunţile albite peste vatră
 
de Alensis DeNobilis
Dumnezeu s-a născut într-o duminică la amiază când îngeri de lu-mină se zbenguiau cu draci de întune-cime chicotind ca satirii după mirese duse la fântână să ia apă neîncepută din jgheaburi de mătase ca neaua. Era  prin luna lui aprilie şi păpădii de ar-gint cutreierau văzduhuri de platină. Ghirlande cu flori de salcâm cădeau peste ierburile crude, în-cremenite în rugă spre o iarnă îndepărtată în ceţuri. Prin grădini primenite de raze, oamenii greblau cu toiege de mirt fuioare de aburi depănând în minte legende cu zâne şi zmei.Profeţi fără vârstă stau neclintiţi în metamorfoza îm-brăţişării cerului cu pământul din care se nasc ciclopi de ag-heasmă cursă în lacrimi de mir. Călugării îşi aştern patul cu flori şi îşi primenesc cărţile sfinte cu parfumuri din Tibet, cu aşteptarea viziunii în suflet, tremurând de apropierea cunoaşterii. Pe ţărmuri răzleţite de întinderea lumii cântă si-rene într-o beţie necoaptă a căderii în vis, freamătă aerul pe lângă trupuri închipuite din miresme de crini. Fecioare de am-bră urcă în stele din tripticul care stă aşezat pe ofrandă. Pacea coboară peste pământ fără vârstă în timp ce jivinele adulmecă în aer mirări.Heruvimi de un albastru curat ies din mare ca nişte statui ale răbdării şi încep să se roage înspre nisipuri ce curg din clepsidrele timpului scurs în numărătoarea valurilor pe ţărm.  Arderi în spaţii strecoară roiuri de stele în fante de aripi agăţate de îngeri - poeţi izgoniţi din grădinile Edenului pline cu ispite molatice şi şerpi de dorinţă. Un tremur nelămurit cuprinde fiinţa păcătosului şi a omului curat, iar murmurele sângelui în vene se aude înfun-dat ca într-un cântec şoptit de o mamă la leagăn... fiarele  pădurilor, gâze pe lacuri, feciori şi fecioare se opresc o clipă respirând parfum de sfială. Inimile bat mai tare, în fiinţe se rup zăgazuri de plânset, fiecare suflet este apucat de o dorinţă de îmbrăţişare a celuilalt. Rutul precede căinţa şi dă o nouă vigoare rădăcinilor puternice ale vieţii, ancorate în por-turi de vise. Un freamăt pluteşte în aer şi tremură în frunze de cedri înfipţi cu coroanele în nori. Un abur moale îţi moaie oa-sele şi te cheamă în dualitatea care aşteaptă împlinirea prin cealaltă jumătate, contopirea materiei în ameţitoare delire.Dumnezeu este privirea rugătoare a unui copil de 5 ani care te adoră ca să-l iubeşti, frângerea galaxiilor în imensita-tea Universului explodând în mii de culori, invitându-te să iei  parte la această măreţie înfricoşat de atâta durere celestă, extaziat de bogăţia care ţi se revarsă în retină cum se revarsă bogăţiile lumii în ochii unui padişah.Cu ochii plini de lacrimi, fecioarele încremenite în simbo-lul renaşterii stau îngenuncheate pe ţărmuri undeva la mar-ginea lumii, vântul le mângâie pielea sfinţită în mirodenii de Indii şi mosc de Damasc, lacrimile lor de durerea aşteptării sunt mirul în care se scaldă ticăloşiile lumii ascunse în vorbe dulci şi mâini iuţite pe săbii. Parfumul sângelui care stropeşte nebunia spectatorilor la marele circ al lumii ameţeşte creiere şi înduioşează rănile nebunilor de putere, otrăvesc predicile sfinţilor şi îneacă în gât vorbele ucenicilor martiri.Pelerin în valea tristeţii otrăveşti lumea cu trupul tău îmbătrânit de vâltoarea păcatelor, îţi ridici privirea spre cer sceptic că minunile lumii îţi vor reda auzul şi văzul, îţi vor lu-mina ochiul cu ghirlande de lumină. Moartea îţi va părea o sirenă, gustul amar al singurătăţii îţi va otrăvi şi ultima  picătură de suflare, până în ultimul ungher al fiinţei tale şarpele prefăcut în vierme va încolţi în mucegaiul bolnav. Cui vei rămâne tu, indecis şi bolnav trupeşte, când vei  privi dimineţile auguste în care călugării îşi spală feţele în râu iar păsările cerului vântură cerul spre a-i da viaţă? Pustietatea ta, om care nu trăieşte admirabil te va duce spre ultimul drum fără care şi făclii de nuntă ci în cergă de ierburi culese pe rouă  pline de povara ultimei pierde
ri....
Deschide ochii şi cugetă!
Lasă lumina să se strecoare în tine, înobilând huma  păcătoasă, respiră tot Universul deodată şi înalţă-te. Lasa crucea deoparte, ridică-te din mormântul tău şi învie în mira-colul de netăgăduit al vieţii toată frumuseţea unei lumi abia bănuite de tine te aşteaptă. Vino printre noi şi roagă-te în biserici de poezie cu murmur de copil care e însetat de comete, prefă-te în înger frumos şi abstract, în iluminare perpetuă a icoanei iubitei, în soarele pruncului care te aşteaptă gângurind.Vino să cunoşti învierea care de mâine te va transcede în învingător, în om mântuit! 
Simfoniile lumii
20 de ani de la primele promoții de electroniști și informaticieni din Mătăsari
Te-ai stins încet dând vieții un ultim popas ,Cu vremea ce iși urmează cursul bătrană, ur-suza, tăcută,Iar noi ce-i din urma cei care am rămas...Nu vom ști niciodată de clipă pierdută,Că viața mai pune în față un pas,Și ochii ce nu se văd se uită...
ȘI FRUNZELE MOR...
Mai lasă-mă să vad odată, În ce-am crezut, mereu că esteȘi nu-mi mai dă chemarea de altadată,Peste anotimpuri de poveste...Nu-mi pune munții că să-mi cânte,Și apele să plângă în rugă,Vremelnice nehotarâri să mă înspăimânte,Și nu mă face a clipei slugă...Și toamna vieții destramă alt decor,Urmând destinul arătat pe dos,Căci eu sunt cel ce am încercat să zbor,Mai sus ca un ultim albatros ...Și frunzele mor, și oamenii mor,Doar stânca rămâne sub ploi,Cuvintele astea prea grele, mă dorIar golul și râul rămâne în noi...Și sufletul se leagă de suprema chemare,Purtată de-naltul judecător,Și toate sunt supuse pieritoare ,Și frunzele mor, și oamenii mor...
RUGA
,,Martirilor noștri uitați prin pușcării,,Eu n-am știut să-mi plec genunchii,Să spun o pământească rugă,Vibrand divin din toți rărunchii,Un foc aprins din noi să smulgă...I-am condamnat doar la uitare,Cei ce s-au dus la Dumnezeu,Prin trudă lor doar amânare,La ce va fi pe acest popor mereu...De-ar putea pământul ca să spună,Ce sacrificii din lungă lor durere,Torționarii râului nu au putut să vă răpună,Bătuti și infometați doar dreptul la tăcere...Aduceti pluguri de lumina ca să are,Ogorul plin de lacrimi și de sânge,Și faceți rugăciuni de alinare,Și Dumnezeu-n ceruri triste plânge...Și vine insuși Dumnezeu,Să vă mai spună o vorba bună,Căci poate așa o să răzbună,Eternul anotimp de greu...Acolo în valea plângerii cu lacrimi răstignite,Să vă ridica altare cu sufletele vii,Vă vor îmbraca în straie sfinte,Martiri uitați prin pușcării...Chiar dacă v-au mistuit ființa,Și v-au ținut în lanțuri ruginite,Nu ati căzut, și nu v-ați pierdut crediința,Și ati slăvit biserica cu ziduri nezidite...
PE PĂMÂNT ...
Pe pământ nu mai esteDecâtDurere și alta povesteRătăcire și lacrima o ultimă veste...DecădereO lume-n mizerii și fără repereFără măsură,Uitate morminteCăci pe pământE doar urăNepotrivite cuvinteDoar furăUcidȘi lumina din candele sfinteTe-ndurăȘi iartăTu sfintePărinteAratăCe e de făcut..!Caci pe pămant nu mai este ,IubireRespectVirtuteSunt pierduteNu mai au aspectNe stă mai bine în fireSă ne credem judecătoriSă ne prea mărimSă ne prea slavimAroganțiNepăsătoriFrustrațiParvenițiLingușitoriMaterialistiDestrăbălațiViciațiHoțiDrogațiCerșetorii.......................................Și toți muritori și muritorii...!Pe pământ nu mai există ,Decât durere și atât...Ce e frumos se rișipeste și nu are alai,Nu ne mai multumeste nimic,Prea plictisiți, prea orgolioși,Totul e in jur prea mic,Lumea-i murdara și trista ,Plina de prefecuti și mincinoși,Secol de putregai...

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->