Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
0Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Gheorghe Vâlcea - tâmplarul parintelui ARSENIE BOCA

Gheorghe Vâlcea - tâmplarul parintelui ARSENIE BOCA

Ratings: (0)|Views: 7|Likes:
Published by LucianDan
Gheorghe Vâlcea - tâmplarul parintelui ARSENIE BOCA
Gheorghe Vâlcea - tâmplarul parintelui ARSENIE BOCA

More info:

Published by: LucianDan on Nov 25, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/25/2013

pdf

text

original

 
 Gheorghe Vâlcea - tâmplarul parintelui ARSENIE BOCA 
 
"Unul ca el se naste o data la o mie de ani" I-a sculptat crucea de mormânt parintelui Arsenie Boca.  A lucrat, ca tâmplar, alaturi de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni.  Astazi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre putinii martori ai ultimilor ani petrecuti pe pamânt de parintele  Arsenie
 
"Sa-mi faci crucea"
 
Noiembrie, 1989. Afara ninge usor si fulgii se lipesc de fereastra. Dalta musca încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surda  în inima, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui sa mai scrie înca un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasa din ce în ce mai tare si gândul ca nu-l va mai vedea niciodata pe parintele Arsenie Boca îi sfredeleste inima.
 
Ii rasuna în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Sa vii la mine la mormânt, ca te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despartirea e prea grea si-i întuneca nadejdea. Începe sa lucreze la prima litera. Un "I"  înalt si zvelt, desenat chiar de parintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, privirea i se împaienjeneste si lacrimile îi curg pe obraz.
 
Parintele Arsenie venise în urma cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplita de picioare. Suferea de ea înca din tinerete, dar acum nu-i dadea nicicum pace, asa ca se internase.
 
Parintele a sosit neanuntat. În salon, câtiva barbati îsi omorau timpul jucând zaruri si flecarind lucruri lumesti. Când a deschis usa, au înlemnit cu totii. În jurul barbatului cu barba alba si ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfintenie nenumita, care te tintuia. A venit la el la pat si i-a spus simplu - "Nea Vâlcea, as dori sa vii cu mine sa-ti arat ce trebuie sa mai faci la Prislop". Rugamintea l-a naucit. Statea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar parintele Arsenie îl ruga sa plece! S-a straduit sa-i faca pe plac, iar madularele, pâna atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca
 
prin minune, a putut pasi fara sa mai simta durerea aceea sfâsietoare. Au plecat împreuna din spital. Pe drum, i-a spus la fel de direct: "Nea  Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o alta misiune. Dupa ce voi parasi lumea asta, totul se va schimba în tara. Nu-ti pot spune amanunte, pentru ca i-as panica pe oameni. Dar voi fi alaturi de tine mereu. Din lumea cealalta, te  voi putea ajuta mai mult. Sa vii la mine la mormânt". L-a ascultat  buimacit.
 
Desi batrân, parintele Arsenie era în plina putere. Si acum îi  vorbea de moarte si de lumea cealalta! L-a crezut, dar a sperat mereu, pâna în ultima clipa, ca nu va fi asa. Ca parintele va mai face un miracol, înca unul, între atâtea sute câte savârsise în timpul  vietii, si-si va prelungi sederea în lume. Însa, cu timpul, nadejdea aceasta s-a risipit. Parintele l-a pus sa-i lucreze si crucea. Una simpla, de lemn, acoperita cu scândura, asa cum îsi mai daltuiesc si acum taranii din Tara Zarandului, locul în care parintele vazuse lumina zilei. De scris n-a scris nimic pe fata ei. A asteptat pâna în ultima clipa.
 
Era acasa, la Comarnic, când a primit vestea: "Vino la Sinaia. Domnul batrân a murit". Atunci a simtit ca ceva se rupe din el. Tot drumul l-a strabatut plângând. Lacrimile îi curg si acum, când îsi aminteste cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima litera, un "L" încârligat si batrân, asa cum mai vazuse doar pe lespezile  voievozilor - "Arsenie Ieromonahul". Atât. Asa voise parintele, desenând el însusi literele pe patul de moarte. Un testament care sa fie pus la capatâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, multimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugaciune spre mormântul smerit de la Prislop. "De dincolo va voi putea ajuta mai mult!".
 
Desenele unui artist
 
"Daca ar veni cineva la mine si mi-ar spune ca pot sapa un tunel pâna la capatul pamântului, ca sa-l întâlnesc din nou pe parintele Arsenie Boca, sa stiti ca as fi gata sa sap! Toata viata! Asa foc mi-a lasat  în inima omul asta!"
 
Gheorghe Vâlcea e si el acum un om în vârsta. De câte ori aminteste de parintele, ochii i se împaienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urma, dar nu l-au potopit. Desi e aproape octogenar, continua sa
 
lucreze si acum în atelierul lui din Comarnic. Aici, printre scânduri, cuie si dalti, a petrecut împreuna cu marele duhovnic al  Ardealului ani în sir. Ultimii doisprezece ani ai vietii parintelui. Cei mai enigmatici si mai putin cunoscuti. Cei în care "domnul batrân", asa cum îl numeau apropiatii pentru a-l scapa de ochiul nevazut al Securitatii, se retrasese la Sinaia, pentru a se pregati de marea trecere.
 
Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era înca în puterea vârstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Ma stia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine si mi-a spus ca e nevoie de niste lucrari la Sinaia. Am mers acolo la o casa în care locuiau niste femei. Pe urma am aflat ca erau de fapt maicute, date afara din mânastire de comunisti, cu decretul din 1959. M-am gândit - «Doamne, în ce ma  bag?», dar am continuat sa lucrez dupa niste schite pe care maicutele mi le aduceau". Desenele erau de o frumusete aparte. Gheorghe lucrase pâna atunci în multe locuri si vazuse nenumarate modele. Dar acestea erau altfel. Pareau iesite din mâna unui artist. Unul foarte  înzestrat. Le-a întrebat pe maicute cine le face, iar acestea i-au raspuns ca au o inginera credincioasa la Sebes. "Nu le-am crezut! Stiam eu cum lucreaza inginerii... Aici era mâna de artist. Unul mare, daruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat dupa acele modele timp de doi ani de zile. Pâna-ntr-o zi".
 
 A venit la el pe neasteptate. Era îmbracat în haine civile, pentru ca, de când fusese alungat din mânastire,  vietuia discret, ascuns de ochii celorlalti, într-un anonimat deplin. Un batrân distins, zvelt, cu ochi patrunzatori. Atât de patrunzatori, încât i-au ramas pâna astazi întipariti în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: "Nea Vâlcea, tu nu ma cunosti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astazi ramâi în familia noastra". Întâlnirea l-a bulversat. "Mi-a schimbat starea launtrica. Nu era un om ca noi. Parea din alta lume". Asa s-au apropiat unul de celalalt. O întâmplare aparte avea sa-i dezvaluie mesterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplina a parintelui si smerenia sa. O smerenie de om sfânt. Lucrau la Mânastirea Sinaia, la acoperis, Gheorghe Vâlcea mesterind sus sita iar parintele, de  jos, dându-i indicatii. La un moment dat, sleit de oboseala, a trebuit sa coboare si sa plece acasa. Parintele Arsenie a crezut ca-l suparase cu ceva.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->