Rabdare.

Dupa ce tata imi arata cum unii trebuie sa moara pentru a trai altii, ma deconectasem.
Cam asta imi aratase el. Cum, pentru ca sa putem trai in pace si in liniste, fara presiunea
„ cand vor veni”si fara alte amanari, cineva trebuia sa se sacrifice pentru a intalni „focul” ce
ne ameninta.

Cei ce se vor sacrifica vor fi ei, desigur, parintii mei. Nu trebuiau sa faca asta, dar o vor
facea pentru ca au in inima lor motivul „ nu e lupta lor” aici, referindu-se sa ceilalti vampiri
sau varcolaci care ne vor ajuta.
Vor face asta pentru mine in special, pentru mine si pentru viitorul meu care il va cuprinde
si pe Jake.

Cum puteau face asta? Cum puteau sa ...sa se sinucida in halul asta. Da, sa fie primii
doborati de catre Volturii, incercand sa ii omoare intai pe cei mai puternici, era o sinucidere
curata.

Mi-am adus aminte de gheata ce se topea sub roci. Asa vor face si ei, vor fi omorati in timp
ce ii vor omori pe Volturii.

Poate va intrebati de ce ne era atat de frica, da, intr-adevar nu prea aveam de ce sa ne fie
frica inainte ca Alice sa ne zica ca Volturii tocmai si-au procurat cateva zeci de duzini cu nou-
nascuti.
Asta era o noutate. Alice deabia mai putea sa se opreasca din urlat cand i-a vazut in viitor.
Rai, puternici, bine antrenati, unii cu puteri miraculoase.
Oare si cel care ma controlat era un nou nascut? Ajunsesem sa ma intreb.

Eram prin Edmonton cand, pentru prima oara imi dadusem seama ca nu erau sanse. Cu sau
fara mine, tot vom muri. Daca il vor omori pe Demetri, eu voi putea fi in siguranta.

As ramane in viata.

Ma rog, aproape in viata, viata nu se poate numi viata cand esti gol, singur, plin de rani in
interior, rani dintre cele mai grave. Care sa iti deschida pieptul sa iti roada inima lasando
sangerand, rupandu-ti coastele si in acelasi timp , rana sa iti readuca aminte de tot ce ai
pierdut.
Nu vei fi singura. Il vei avea pe Jake. Spuse tata cu o voce impacata.

L-am lasat in pace cu tot cu alinarile lui.

Cum de devenise asa de impacat ca o va pierde pe mama? Ca ma va pierde pe mine? Ca va

pierde tot?

Cum de era asa de calm cand auzea maraiturile si injuraturile si ura si durerea din mintea
mea?

De ce nu mai eram in desertul de zapada, acolo unde fricul iti ingheata durerea si o da
afara?
 Acum, soarele incepuse sa rasara, era dimineata. Ma uitam la soare , in timp ce el imi topea
scutul care invaluise credinta in viata, iubirea, pacea, tot, tot ce aveam.
De ce nu am putut fi o fata normala? O fata care sa sufere numai din simplul motiv ca nu si-
a gasit pantoful potrivit, ca nu a fost invitata la dans de catre un baiat, ca a luat nota mica la
scoala?

De ce nu am putut avea o iubire normala?

O casnicie in care sa suferi decat ca nu ti-ai gasit rochia potrivita de mireasa sau din cauza
unor mici certuri?

De ce nu am fost un copil normal care sa aiba timp sa invete, sa se maturizeze, sa creasca!

Nu , eu trebuia sa cresc in 7 ani cati altii in 27. Eu trebuia sa am o minte care sa intreaca pe
una a unui om de stiinta. Eu trebuia sa iubesc un varcolac. Sa am o familie sugatoare de
sange. Sa am o familie care trebuie sa se lupte cu niste criminali, pana la moarte.

De ce ? Ce aveam eu mai special? De ce naibii nu m-a dat mama afara cand avea ocazia? De
ce? Vreau raspunsul! Il vreau!
Imi pare rau Nessie, nici noi nu vroiam sa se intample asa.
Imi pare rau ca nu ai avut o viata asa cum ti-ai fi dorit. Totusi, daca ai ramane cu Jake, ati
putea avea macar putin din ceea ce ti-ai dori. Insa, sa stii ca nu imi pare rau ca sunt tatal tau.
Nici mie si nici Bellei. Te iubim. Mult mai mult decat ai crede vreodata. Insa imi pare rau ca
nu am putut fi niste parinti normali, umani. Tu ai fi meritat o viata plina de realizari si iubire,
insa o viata umana. Imi pare rau ca nu ti-am putut oferi asta. Imi spuse cu o voce terminata.

Cum am putut gandi asta? Ce fel de criminala sunt? Cum imi pot rani tatal asa? Eu nu vroiam
o alta viata! Eu nu vroiam o viata umana. Eu ii vroiam numai si numai pe ei. Ce ar insemna
viata mea fara ei?

Nimeni nu a mai spus niciun cuvant in drumul spre casa.

Era seara cand ajunsesem. Tata parea sa fi uitat tot. Speram sa fie asa. Nu eu spusesem
cuvintele alea fara noima, nu eu, ci partea egoista din mine.
Pana la urma, aveam bucati umane.

L-am luat pe tata in brate.

Inca tinandu-l cu o mana si el pe mine, ne daduram plovarele mult prea groase jos, si ne-am
grabit spre casa.

Mama si Jake ne asteptau. Erau nerabdatori. Amandoi alergasera spre noi cand ne auzira.
Mama! Jake!

***

Iubito, mai mananci sandvisul ala? Ma intreba Jacob.

Nop. Poti sa il papi tu . i-am zis si l-am sarutat.
Bleah, sunt la masa! Spuse Seth si facu o strambatura
Atunci mananca si taci! Raspunse Jake si arunca cu o furculita inspre el.

Mancarea o imparteam cu cativa dintre varcolacii care nu erau de garda. Nu stiam de ce

tineau cu tot dinadinsul sa faca ture asa.

Seth, Leah, Quil , Embry si inca vreo cativa varcolaci din „ elita noua” cum se lauda Sam ca
era.

Sam redevenise varcolac, chiar daca el nu vroia, Emily ii ceru asta.

Nu imi venea sa cred cat de minunata poate fi! Stia si ea, la fel ca mine, ca nu erau sanse,
insa totusi, isi calcase pe inima si il trimise spre moarte.
Daca as fi putut fi ca ea, si nu ca o egoista ce sunt... lumea ar fi fost mai buna.
Ce e pui? Ce ai patit? Sunt probleme? Se panica repede Jake... de cand aflase prin ce
trecusem, numai asa imi facea.
Nop. Sunt bine.
Okey... sa zicem ca te cred.... imi scoase el limba.
Ma provoci ?? l-am intrebat eu dornica de o intrecere.

Provocarile de genul asta, ma linisteau, dandu-mi ocazia sa nu mai gandesc prea multe prostii
ce mi-ar face rau.
Sa zicem ca asa este, sopti el apoi sari in picioare si incepu sa alerge.

Exact in momentul in care incepeam eu sa alerg, Castrenh, sora cea mica si talentata a lui
Nahuel ma opri:
Putem vorbi putin? Ma privi ea cu ochii ei verzi si patrunzatori.
Desigur, i-am spus eu parca vrajita.

Departe de lupi, si la o distanta sa zicem aproape de tata, incepu sa isi ceara iertare ca „ ma
vrajise asa”
Uitasem de talentul tau, i-am zambit.
Da... am auzit ca cineva te controla cand.. stii tu... Volturi... spuse incet asezandu-si corpul
subtire si inalt pe jos.
Da... de ce intrebi?
Stii... cu ajutorul puterilor mele, odata ce arat ceva unei persoane , cu sau fara atingere, ea
face ce vreau. Adica, pot sa o controlez, insa in mica masura. Gasesc intr-un fel dorinta pe
care eu o vreau si o maresc in acea persoana...
Aha, fusese singurul lucru pe care reusisem sa il spun.

Nu intelegeam de ce imi spunea asta.

Pai, atunci cand ai fost controlata , mama ta mi-a spus ca reusai sa vezi unele lucruri... si te
simteai, inchisa.
Da.. dar nu prea vreau sa imi aduc aminte, m-am retras eu incet. Ma durea sa imi aduc
aminte. Sa simti ca totul este pe dos si ca tu nu esti tu si ca nu mai poti fi tu, in timp ce ceilalti
pot pati atatea... sincer... e greu si dureros i-am zis, descarcandu-ma.
Inteleg foarte bine. Stii... atunci cand tata a fost omorat, desi stiu ca nu merita pentru ca ne-a
mintit, eu si Zymbria tot am suferit foarte mult. A fost chinuitor sa il vedem asa... pana la
urma, ne daduse viata. Insa, mai vroiam sa iti spun ca atunci cand ne-au vizitat, era cu ei un
tip, Rick.
??
Si tipul asta, a fost rugat de Aro, sa ii faca „ o demonstratie” ... si a facut-o. Pe mine.

Nu mai aveam cuvinte. Nu incercam sa inteleg ce vrea sa zica.

A fost cel mai sinistru lucru din viata mea. Am simtit cum imi apare ceva in cap, apoi, un
mare intuneric vedeam cum se aproprie, si deodata, m-am simtit inchisa in mine, vedeam ce
fac, dar vedeam ciudat. Foarte ciudat. O vedeam pe sora mea cum pleaca, si eu raman. SI....
simteam cum il vedeam pe el, in mine si .. si nu aveam control. Ma vedeam cum ma misc, si
apoi, un fel de incurcaturi de puteri, durere, apoi nimic, apoi o invalmaseala, cineva imi citea
mintea, cineva imi schimba sentimentele, apoi... apoi cel cu parul negru si lung a spus sa se
opreasca.

Am simtit cum revin la normal. Si am luato la fuga. Nu alergam prea repede. Dar spre
surprinderea mea, nu ma alerga nimeni.

A fost.. ciudat. Foarte ciudat.

Nessie? Nessie mai esti?

Nu mai eram. Alergam mai repede decat o facusem in viata mea. Trebuia sa le spun. Trebuia!
Nessie, stiu deja imi striga tata cand eram aproape de el. Stim cu totii.
Deci? Stim ca Volturii au un astfel d...de v..ampir, gafaiam eu. Ce vo.vom face??
Nimic, vom avea rabdare. Ma anunta mama.

De cand avea ea rabdarea asta?

Nessie, mama ta are dreptate, spuse Alice. Intr-adevar Rick acela exista. Il vad antrenandu-se
. E puternic. Dar nu uita ca nu poate face asta odata ce mama ta are scutul pornit.
- Cum asa?
Nessie, spuse tata. In noaptea a treia noapte in care nu ai mai avut cosmaruri.. adica in a treia
noapte decand Aro te conducea, mama ta si-a scapat putin scutul, nemaiputand sa ...sa se
abtina. Si, i-a dat drumul. El cuprinzandu-te , nimeni nu a mai avut control asupra ta, decat
simplul ordin care era implantat in mintea ta. Spuse tata, linistindu-ma in timp ce mama se
inrosi de-a dreptul .

Wow, deci eu am fost atunci savata din cauza faptului simplu ca mama si tata... incercasera
prea tare sa imi faca un frate? Super. Gandi eu special ca tata sa auda.
Mersi mama. Deci acum? Ce vom face?
Pai... raspunse mama, vom avea rabdare. Vom incerca sa ne antrenam cat mai mult si,
desigur, voi tine scutul peste toti. I-am rugat deja sa stea cat mai aproape de mine.
Mama, este foarte greu! Poti rezista?
Normal ca pot. Numai cand te vad pot si mai multe. Nu trebuie sa iti faci griji pentru mine.
Tu trebuie insa sa te ocupi de talentul tau. Ai multa treaba.
Oh... am mormait in timp ce imi aduceam aminte de tot greul.
Stiu cum e , crede-ma ca stiu! Incepu mama sa rada dandu-mi o senzatie de curaj, forta si
bunatate, numai amintindu-mi de momentele in care o vedeam cum se straduie sa ii dea
drumul scutului.

Deodata, Alice cazu din canapeaua pe care se sprijinea, ramanand in viitor.

Alice ce este? Alice? Am intrebato eu , mama , tata si unchiul Jasper in acelasi timp.
Termenul... spuse Alice, incercand sa nu sufere.
Ce? Intreba mama speriata.
Termenul limita, vorbi tata , asezand plapuma sinistra asupra noastra.